Fricile geopolitice ale fostului spion sovietic, Vladimir Putin, și dorința sa de a readuce bocancii Rusiei în Europa au avut un efect de bumerang geopolitic. Întreaga dinamică a războiului din Ucraina evidențiază o imagine amplă cu multiple variabile care au suferit modificări la scară globală și regională.
Puterea Kremlinului este un mit construit, asemeni perioadei sovietice, pe artificii de imagine publică, dar Rusia rămâne o forță militară ce nu trebuie neglijată
Rusia și-a demonstrat capabilitățile de a conduce în mod eficient un război informațional împotriva Europei și a interferat în diverse domenii de influență, dar, surprinzător, a ignorat anumite aspecte culturale ale Ucrainei. Pe parcursul anului 2022, am asistat cu toții la o antiteză axiomatică între eșecurile Kremlinului vs. supraestimarea puterii sale de către Occident. Așadar, rezultatul confruntării cu Ucraina, după zece luni de război, a scos la suprafață autosuficiența strategică rusă și evaluările sale dezastruoase.
Deși armata Kremlinului deține un avantaj asimetric militar și superioritate aeriană, totuși a eșuat până în prezent în Ucraina. Cu toate acestea, merită să ne întrebăm dacă nu cumva campania de promovare privind modernizarea militară a Rusiei a dus la supraestimarea occidentală față de capacitățile Moscovei sau Rusia nu a pus încă în mișcare tehnologia sa de vârf?
Este greu de crezut că Vladimir Putin și-ar transforma proprii soldați în carne de tun, lăsând în depozite tehnologii sofisticate de război, dar realitatea geografică ne spune că Rusia reprezintă un teritoriu vast ce trebuie apărat, fiind extrem de vulnerabilă la est. Precauția utilizării tehnologiilor militare avansate ar putea avea o explicație rațională, mai ales că NATO și Europa au afișat un comportament istoric defensiv și predictibil în raport cu Rusia, iar China urmărește cu mare interes să extragă înțelegere despre strategiile și capabilitățile militare ale părților implicate în conflict.
Noua paradigmă a comportamentului european cu privire la Rusia va continua și în 2023
Trebuie să admitem că raportarea statelor europene la Rusia nu este întotdeauna convergentă, dar s-au produs modificări substanțiale. Am asistat la o schimbare a retoricii Berlinului în era post-Merkel care va funcționa cel puțin trei ani de acum încolo, așadar o poziție politică germană, mult mai fermă în fața Rusiei, va contribui la direcția traseului politic european în acest subiect. Deși este notabilă schimbarea poziției politice pe parcursul mandatului Scholz, opinia publică germană cu privire la agresiunea Rusiei nu s-a schimbat atât de mult.
Războiul din Ucraina a conturat mai multă determinare pe Flancul estic al NATO
Balticii și statele de pe flancul estic nu își vor schimba prea curând mentalitatea cu privire la Rusia, așadar, în 2023, am putea vedea mai mult efort pentru pivotarea agendei transatlantice și europene spre est sub leadership-ul Poloniei, susținut în mod activ de România. Ungaria va rămâne aliatul rebel și atașat Moscovei pe Flancul Estic al NATO, iar Bulgaria va persista în starea de dormitare strategică. În această ecuație a estului transatlantic, Turcia are un profil mai special și atipic, fiind condiționată geopolitic de contextul regional al Caucazului de Sud și Orientului Mijlociu.
Anul 2023 va întări percepția unui parcurs global către articularea centrelor de putere
Polii de putere se restructurează către o lume cu tendințe bipolare unde SUA și China își vor disputa predominanța, iar Rusia alunecă deja spre statutul de putere regională, înregistrând un declin geopolitic. China nu beneficiază de un sistem vast de alianțe, nu este persuasivă din punct de vedere ideologic, dar mizează pe forța economică, o putere militară în creștere și prezența sa în organizații internaționale. În competiția cu SUA, profilul incomplet al Chinei și dependența de piețele occidentale accentuează decalajul de putere, situându-se deocamdată în poziția aspirantului la hegemonia globală.
Leadership-ul american rămâne critic pentru păstrarea ordinii internaționale
Președintele Biden a evitat apariția unui nou Război Rece, în timp ce Europa nu ar fi putut face singură acest lucru. Economia Chinei este integrată global și sancțiunile ar afecta-o mult mai sever decât pe Rusia. Fermitatea președintelui Biden, sistemele de alianțe și parteneriatele SUA, alături de capacitatea de a coagula constrângerea economică occidentală comună, au ținut departe China de Rusia într-un posibil efort de a alimenta un nou Război Rece Est-Vest.
Cele mai puternice economii ale lumii au capacitatea de a instrumenta diplomația coercitivă, dar nu au putut stopa încălcarea dreptului internațional de către tirani.
În 2023, sub leadership-ul SUA, comunitatea occidentală va îmbina puterea politică, economică și militară în efortul său de a păstra ordinea internațională liberală, bazată pe reguli.
China pare să fie deocamdată marele câștigător pe fondul războiului din Ucraina. Analizează cu atenție și trage învățăminte despre capacitatea de război a Occidentului și Rusiei, a negociat contracte energetice avantajoase cu Moscova și caută în mod activ să-și proiecteze influența în Asia Centrală pe fondul slăbirii Rusiei.
Trei provocări regionale
1. Recăpătarea suveranității Ucrainei
Momentan ne aflăm într-un impas. Președintele Biden a declarat că nu este pregătit sau dispus pentru a începe o negociere cu Putin, dar orice dorință de soluționare ar implica, într-o formă sau alta, SUA în dialog.
Președintele Zelenski s-a confruntat cu presiunea unor grupuri conservatoare și naționaliste interne pentru a nu accepta o negociere sau un compromis cu Moscova înaintea acestei invazii. În același timp, pentru Kremlin, obiectivul central și tradițional l-a reprezentat controlarea regimurilor în statele aflate pe orbita sa. Putem anticipa ca în 2023, Rusia să-și intensifice eforturile pentru schimbarea regimurilor politice sau menținerea vasalilor.
Putin nu ar fi recurs la război, dar a fost nevoit; puterea în relațiile internaționale înseamnă influență, iar puterea se obține cu costuri reduse prin capturarea principalilor poli politici ai statelor considerate de Federația Rusă sfera sa de influență.
Astăzi, ucrainenii au parte de așa-numitul efect Zelenski, fiind mai greu pentru Moscova să-și atingă obiectivul schimbării de regim în Kiev, dar efortul Kremlinului va crește în intensitate, însă este greu să prezicem șansele sale de succes.
Rușii au avut mereu rezultate bune în spionaj și șantaj, dar s-au dovedit mai slabi în lupta convențională. În anul 2023 trebuie acordată o atenție sporită dimensiunii neconvenționale a războiului, deoarece operațiile de influență ale Rusiei, interferențele în mediile politice interne ale statelor sunt încă destul de periculoase pentru întreaga regiune.
2. Factorul Nuclear
Comportamentul strategic nuclear rus nu s-a schimbat foarte mult. Pe parcursul anului 2022 pârghia nucleară a fost predominant utilizată ca factor psihologic afișând valențe narative pentru a păstra vie ideea statutului de mare putere, dar și ca pârghie de constrângere sau instrument de descurajare pentru a condiționa negocierile și sprijinul militar pentru Ucraina.
În anul 2023 vom discuta mai mult despre dilema securității și implicațiile strategice ale contraofensivei ucrainene în Crimeea. Odată cu pierderea Peninsulei Crimeea, Rusia și-ar pierde status quo-ul naval în Marea Neagră și accesul spre sud, spre apele calde ale Oceanului Planetar. Blocarea flotei sale în nord sau în Marea Caspică implică rațiuni strategice și geopolitice existențiale pentru Moscova, ceea ce ar putea duce la intensificarea discursului nuclear rus.
Așadar, în mod legitim, apare întrebarea: Ce tip de scenarii vom tranzita?
În Crimeea, vom avea parte de un război convențional cu pierderi imense de ambele părți (?); vom asista la escaladarea retoricii nucleare sau va fi posibil un compromis prin negocieri de tipul unei zone demilitarizate?
Un lucru este cert, anul 2023 va conține provocări majore în Marea Neagră.
Pe baza acestui raționament am putea vedea utilitatea dialogurilor cu Moscova în cadrul cărora, probabil, președinții Scholz și Macron participă la o parte din acest joc pentru tatonarea lui Putin.
În documentele strategice ale Federației Ruse din 2020 și 2021 privind postura sa nucleară, a fost plasată o interpretare „gri” prin care Moscova își rezervă dreptul de a utiliza arma nucleară pentru a pune capăt unui război convențional. În această situație dispare demarcația doctrinară între răspuns strategic și atac nuclear.
Cu toate acestea, în cazul unui atac nuclear, indiferent de proporțiile sale, puterea de negociere a lui Putin s-ar prăbuși, iar președintele Xi Jinping și-ar pune mâinile în cap, fiind pus în cea mai dificilă poziție de până acum. Lui Xi Jinping i-ar fi solicitate explicații privind capacitatea de a asigura un echilibru strategic nuclear în raport cu Moscova, dar și cu privire la asocierea sa cu Putin înaintea invaziei. Greșelile lui Putin și opțiunea nucleară a Rusiei ar putea împinge spre izolare internațională Beijingul.
3. Un nou punct de tensiune este pe cale să apară în Caucazul de Sud
Iranul reprezintă o preocupare strategică tradițională pentru Israel datorită programului său nuclear și a rivalității istorice. Redistribuirea efectivelor armate ruse din Caucaz și Siria pe frontul din Ucraina și schimburile noi de tehnologie militară dintre Iran și Rusia indică faptul că Moscova a mai pierdut din potențialul său de balansare regională în Dosarul Iranian, acordând și alte concesii geopolitice pe care nu le cunoaștem. În ultimii ani, Israelul a dezvoltat o alianță strategică cu Azerbaidjanul în domeniile militar, intelligence, tehnologie și energie, iar Teheranul organizează tot mai des exerciții militare la granița de sud a Azerbaidjanului, căutând să susțină totodată ambițiile militare ale Armeniei. Este posibil ca rivalitatea tradițională dintre Iran și Israel să își găsească ecouri în Caucazul de Sud, locul unde Teheranul își arogă drepturi istorice și imperiale. Aceste efecte survin pe fondul declinului geopolitic al Rusiei și incapacității sale de balansare regională și de a câștiga războiul în Ucraina.
Câteva repere pentru agenda globală extinsă a anului 2023
Încălzirea globală, fluxurile de migrație, tehnologiile înalt perturbatoare (disruptive technology), inteligența artificială, discuțiile privind etica utilizării roboților și a dronelor, gestionarea pandemiilor, rămân capitole majore de agendă ce nu pot fi combătute exclusiv prin mijloace militare tradiționale sau chiar deloc, deci necesită un alt tip de abordare unde formulele practice de reziliență câștigă prim-planul agendei globale.
Finlanda și Suedia au șanse mari de a deveni state membre NATO în 2023, deci vom asista la schimbarea definitivă de paradigmă a neutralității lor și la consolidarea eforturilor de apărare și securitate pe flancul nord-estic al alianței.
România mai are șase luni la dispoziție pentru a oferi recomandări strategice pe marginea legii bipartizane adoptate de Congresul American pentru consolidarea unei posturi americane la Marea Neagră (Black Sea Security Act of 2022), inițiativă care se va transforma în vara anului 2023 într-un document strategic complet.
Implicațiile de securitate nu se opresc în Ucraina, ci doar oglindesc faptul că societatea va avea parte de un an plin de evenimente intrigante și extrem de dinamice.
*Această analiză a fost elaborată la invitația colegilor din cadrul Inițiativei pentru Cultură Democratică Europeană – ICDE, iar textul original este disponibil online prin accesarea următorului link: https://roeu.org/2023/01/01/2023-tendinte-si-perspective/
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Foarte buna analiza. Si eu cred ca razboiul acesta va schimba scena geopolitica a lumii. Prevad ca in viitor vor fi 3 uniuni (inter)continentale: UE, uniunea europeana, UEA, uniunea euro-asiatica cu Rusia, China si poate Iran, India, Turcia si UAS, uniunea anglo-saxona cu SUA, UK, Canada, Australia etc. Fiecare uniune va avea un lider astfel: UE va avea ca lider Germania, UEA va avea ca lider China, iar UAS pe SUA. S-ar parea ca va fi o ordine tripolara, dar de fapt va fi tot BIPOLARA, pentru ca UAS si UE se vor coaliza impotriva UEA. Va fi schimbat si polul puterii de la vest la est, de la occidentali la asiatici. Lumea musulmana banuiesc ca se va ralia noului pol de putere, UEA. Aceste schimbari au ca si cauza greselile ambelor tabere: atat ale rusilor cu atacarea Ucrainei, cat si ale occidentalilor cu impingerea rusilor in bratele primitoare ale Chinei. Relevanta Vestului va scadea in timp ce criza energetica se va amplifica, iar importanta Asiei va creste si ea va deveni noul centru al lumii.
Daca se mai continua cum s-a inceput, imi este teama ca vom vedea un colos euroasiatic China-Rusia pe care nimeni nu-l va putea clinti.
Un an 2023 ce ne va aduce în prim planul nevoilor imediat viitoare un răspuns la întrebările noastre. Occidentul a aruncat în lupta împotriva Rusiei(cit de aproape a fost acesta în a își realiza visele subjugarii întregului Occident și pe cel al impunerii peste tot îl lume a ceea ce numim societatea Iliberala. (în fapt un cominuism mascat)importante sume de bani ce evident nu au fost doar o amagire. Pierderea alegerilor de către Trump și confirmarea trendului descendent al acestuia de către alegerile parțiale din SUA, preluarea mandatului de președinte de către J. R. Biden și împlicarea imediata în înlăturarea tuturor simpatizanților Rusiei din întreg Occidentul, desfășurarea planului ce a obligat Rusia la invadarea Ucrainei(o capcana bine pusa, la punct), apariția sancțiunilor, modernizarea și creșterea NATO, posibiltatea, nicicind existenta, pina la apariția războiului din Ucraina, de înarmare a, Germaniei și Japoniei (pot deveni rapid doua puteri nucleare), înarmarea Ucrainei ce devine o forță militara de luat în seama în zona, decuplarea întregului Occident pe mai toate palierele existentialiste, de Rusia, sumele imense de bani puse în joc, reconfigurarea rețelelor de transport și depozitare gaze și petrol, eliminarea sau scoaterea din joc al factorilor de inteligente ce aparțin Rusiei din întreaga lume occidentala, federalizarea UE, mutarea tuturor deciziilor militare occidentale la structurile de conducere ale NATO, pregătirea miltara și oferta tehnologica, oferite Ucrainei, punere Ucrainei și a Rep. Moldova pe un culoar al aderării, mutarea unor structuri economice din Rusia și China către Europa, ajutorul oferit cetățenilor ucrainieni fugari și rolul decisiv în transportul grinelor din Ucraina, noile investiții în magistrale de transport energie electrica sau gaze naturale, noile contracte și încercarea de atragere a sateliților Moscovei de partea Occidentului,rolul jucat magistral de J. R. BIDEN ce la jumătatea mandatului reușește sa divizeze Partidul Republican, rezistenta ucraineana ce îl transforma pe Zelenski în eroul neamului ucrainean și în fauritorul de tara, unitatea de nezdruncinat a tuturor națiunilor din Occident, obligarea națiunilor lumii de aș face propria alegere, punerea intr-un con de umbra a Chinei, toate la un loc ne arata radiografia momentului. Nimic din toate acestea nu se putea intimpla dacă capcana în care Rusia (poate chiar cu bunastiinta) a căzut nu exista.
Cred ca trebuie lucrat un pic pe text pana sa ajungă sa fie o „analiza”. Citez doar doua fragmente:
1) „Un lucru este cert, anul 2023 va conține provocări majore în Marea Neagră.
Pe baza acestui raționament am putea vedea utilitatea dialogurilor cu Moscova în cadrul cărora, probabil, președinții Scholz și Macron participă la o parte din acest joc pentru tatonarea lui Putin.”
Care „rationament”? Despre ce „baza” e vorba?
2) „Încălzirea globală, fluxurile de migrație, tehnologiile înalt perturbatoare (disruptive technology), inteligența artificială, discuțiile privind etica utilizării roboților și a dronelor, gestionarea pandemiilor, rămân capitole majore de agendă ce nu pot fi combătute exclusiv prin mijloace militare tradiționale sau chiar deloc, deci necesită un alt tip de abordare unde formulele practice de reziliență câștigă prim-planul agendei globale.”
Cum adică „[…] rămân capitole de agenda ce nu poți fi combătute […]”??? Ce trebuie combătut la ele altfel decât prin „mijloace militare tradiționale”?????????? Despre ce e vorba în blocul asta de text?????
Deci nu.
Citez: ,,Cele mai puternice economii ale lumii au capacitatea de a instrumenta diplomația coercitivă, dar nu au putut stopa încălcarea dreptului internațional de către tirani”.
Va rog sa definiti ,,diplomatie coercitiva” si ,,tirani”. Acum o intrebare mai aproape de viata palpabila dincolo de cuvinte cu grija alese: care este diferenta dintre civilii ucisi cu instrumente de ,,diplomatie coercitiva”, civilii supusi foametei si saraciei din considerente de ,,diplomatie coercitiva” si civilii omorati si supusi foametei si saraciei de catre tirani? Cunoasteti rezultatele ,,diplomatiei coercitive” asupra tarilor care au dorit sa.si vanda resursele de petrol ori alte resurse naturale in moneda proprie? Ma indoiesc!
P.S. De ceva vreme incoace ,,diplomatia coercitiva” a inlocuit lumea bazata pe dreptul international cu ,,o lume bazata pe reguli”. Progres sau regres? Depinde de ce parte a baricadei te pozitionezi. Eu inclin spre ,,regres”.
Din păcate, acest „Dan” înclină spre Putin, oricât de subtil (i se pare lui că) încearcă să zgândărească autorul.
@Dan: Eu cred ca dumneavoastra va pozitionati in zona rosu aprins a baricadei! A expune astfel de teorii comunistoide mi se pare o atitudine dezgustatoare, mai ales atunci cand este vorba despre un roman care scrie corect in limba romana. In Romania, anii de mizerie si saracie produsi de comunismul tembel, crimele comise in numele masei de imbecili numita „clasa muncitoare” de catre slugile comunismului si toate relele pricinuite de gasca de urmasi ai comunismului( denumita azi PSD) ar trebui sa genereze in randurile romanilor care gandesc o atitudine de completa respingere a ideilor de origine bolsevica!
E vorba despre confuzie si neintuirea situatiei de fapt, sau e prostie pura din partea unui fost sau(si) actual beneficiar al darniciei deosebite fata de adepti practicata de clica comunistoida?
Daca rușii pierd Crimeea, nu rămân fără ieșire la Marea Neagră. De douăzeci de ani încoace, ei au tot investit in dezvoltarea portului din Novorossiysk ca alternativă sau backup față de Sevastopol.
Sincer să fiu, chiar mă intrigă modul în care câteva mituri foarte slab susținute de realitate au ajuns să fie extrem de larg acceptate de majoritatea analiștilor geopolitici de azi. Unul dintre miturile respective fiind chiar ăsta al rolului cică esențial al Crimeei pentru accesul Rusiei la Marea Neagră. Dar atâta timp cât Rusia deține regiunea Kuban, nu are neapărat nevoie de Crimeea pentru a-și găzdui flota Mării Negre – lucru care lucrează în dezavantajul poziției rusești în conflictul ăsta, pentru că rușii pierd in felul ăsta o posibilă scuză de ordin geopolitic pentru invazia din 2014, cea că ar avea neapărat nevoie de Crimeea pentru securitatea lor ( în realitate nu au neapărat nevoie de ea ); de-asta mă miră atât de tare faptul că analiștii occidentali (și ai noștri) ratează de regulă complet aspectul ăsta.
Se iau unii dupa altii, este un fapt frecvent observat, idei noi mai greu.
La urma urmei sau analizat si reanalizat toate posibilitatile si imposibilitatile, maculatura si electronic trash.
Realitatea este alta, fiecare analist o vede doar pe sa iar daca n-o vede, o reinterpreteaza pe cea a altora.
Strimtoarea Kerci nu-ți permite, din cauza apei puțin adînci, să te plimbi cu altceva decît cu barca. Iar un șenal adinc de acces pentru nave mari sau submarine nu seamănă cu altceva decît cu un mormînt în așteptare, o capcană cu trapa ridicată.
Ce legatura are stramtoarea Kerci?
Alt mit extrem de popular printre analiștii geopolitici de top (inclusiv domnul Kissinger) este cel privind o posibilă „dorință” de ordin istoric a Chinei de a-și „recupera” de la ruși teritoriile prezumtiv deținute de ea în trecut din Siberia și estul asiatic al Rusiei de azi. Dar dacă este studiată un pic istoria chineză, poate fi ușor vizibil faptul că statul chinez a deținut ceva mai multe teritorii către nord, comparativ cu prezentul, in general atunci când a fost condus de dinastii străine, venite din Nordul „barbar” (ex. dinastia mongolă Yuan, dinastia manciuriană Qing). Dar atunci când China a fost condusă de dinastii autohtone (Han, Tang etc.), nu doar că împărații chinezi nu au încercat să anexe/colonizeze zonele din nord respective, dar, mai mult decât atât, au mai și construit mijloace defensive vizibile și de pe lună (Marele Zid, bineînțeles) pentru a separa in mod cât mai radical propriul teritoriu de Nordul ăla sălbatic și extrem de ostil pentru chinezii Han. Chinezii au dus câteva campanii militare pe acolo pentru a ține cât de cât in frâu nomazii din zonă și au desfășurat și activități diplomatice complicate (tot soiul de alianțe, inclusiv matrimoniale, cu hanii ce conduceau hoardele din zonă), dar nu au și construit multe forturi și avanposturi comerciale în modul în care au făcut-o, prin contrast, in Turkestan (actualul Xingjiang și nu numai). În vest chinezii au făcut eforturi sistematice pentru a controla în mod direct teritoriul, pentru că pe acolo treceau rutele comerciale ce făceau parte din vechiul Drum al Mătăsii, dar în nord le-a lipsit motivația să facă așa ceva pentru că era vorba de o zonă de stepă sau taiga înghețată iarna, mai puțin importantă dpdv comercial și complet neprielnică pentru tipul de agricultură tipic chinezesc. Nordul ăla (estul asiatic al Rusiei de azi) a fost mai tot timpul văzut de chinezi că fiind un teritoriu străin și nedorit și de aia au mai și construit ditamai zidul că să se separe și mai mult de el.
Iar în prezent nu văd de ce chinezii ar vrea sa anexeze și să colonizeze estul asiatic rusesc atâta timp cât pot oricum să cumpere resursele minerale și energetice din zonă la prețuri reduse (iar iobagii ruși să facă munca dificilă a extragerii acestora). Industria extractivă din prezent nu mai are nevoie de mase mari de muncitori și ce altceva ar mai putea face acolo, ce n-ar putea face in schimb pe teritoriul actual al Chinei, câteva milioane de coloniști chinezi?
O Rusie mult slăbită de conflictul cu Vestul, dar intactă teritorial, devenită practic stat vasal/client al Chinei, ar corespunde mult mai bine intereselor chinezești decât o eventuală anexare și colonizare a estului asiatic rusesc care ar presupune mult efort și multe resurse cheltuite pentru „îmblânzirea” unui teritoriu dificil (pe care nici rușii nu au reușit încă să îl exploateze la adevăratul potențial cu toate că s-au instalat acolo de aproape patru secole deja).
Tarul cucerise un teritoriu care fusese al Chinei (colonia Tuwa) pe care Lenin promisese ca il va retroceda dupa victoria Revolutiei, dar nu a mai facut-o. Tuwa apucase sa emita si marci postale, dar a disparut inghitita de Siberia si lumea a uitat-o, inclusiv China. Problema s-a reactivat in anii ’70 cu razboiul dintre URSS si RP Chineza, dar acolo rusii voiau teritoriu de la chinezi si nu invers. Nici japonezii in anii ’40 nu au vrut sa invadeze Siberia cea plina de resurse minerale, ci estul si sudul Asiei. Sistemele de aliante (si motivele lor) sunt intotdeauna imprevizibile.
In afara incalzirii globale asupra careia nu avem nici cea mai mica influneta, restul problemelor sunt cauzate de oameni, lideri politici, comportamente, manageri care doresc sa fie „Dumnezei” insa inteligenta umana pare sa ajunga numai pana la provocarea unor probleme majore insa nu este indestulatoare sa le si rezolve.
Marota Crimeea…
Crimeea e pierduta pe veci, că și Marea de Azov.
Rolul lor, că și a celor două entități e să ajute la trasarea unei linii de demarcație echitabilă. Cum a fost aia de pe Prut, par example, care să reflecte un echilibrului de putere și de interese puse într-un acord oarecare o perioada de timp.
Sute de ani poate, având în vedere că în urma evenimentelor din ultimul an linia de demarcatie dintre lumi s a tot mutat in luni de zile de la Prut, la Nistru și acum la Nipru + grație ucraineni lor, balticilor și polonezilor, a SUA & UK.
E timpul să Avansam și să construim Avanposturi puternice pentru secole, dincolo de Nipru. Daca nu achiesatii la asta, nu doar că veți rămâne într-o stare de Limbo prin UE, dar nu veți mai fi primiți nicăieri unde contează si nu veți călători fara vize in SUA că ungurii și croații!
Toată lumea e cu ochii pe voi și s-ar părea că iar nu va veți ridica la nivelul așteptărilor, că de fiecare data în momentele istorice determinante. Urmează Ciociolacu?
Să sper că veți avea încă un noroc chior…
Prost să fii noroc să ai și să nu știi ce să faci cu el.
Tarul cucerise un teritoriu care fusese al Chinei (colonia Tuwa) pe care Lenin promisese ca il va retroceda dupa victoria Revolutiei, dar nu a mai facut-o. Tuwa apucase sa emita si marci postale, dar a disparut inghitita de Siberia si lumea a uitat-o, inclusiv China. Problema s-a reactivat in anii ’70 cu razboiul dintre URSS si RP Chineza, dar acolo rusii voiau teritoriu de la chinezi si nu invers. Nici japonezii in anii ’40 nu au vrut sa invadeze Siberia cea plina de resurse minerale, ci estul si sudul Asiei. Sistemele de aliante (si motivele lor) sunt intotdeauna imprevizibile.