duminică, februarie 9, 2025

Realism

Citesc că, la conferința de presă prilejuită de lansarea filmului Arest, scenaristul și regizorul Andrei Cohn a negat că ar exista vreo legătură directă între povestea personajului său, Dinu Neagu, și cea a inginerului Gheorghe Ursu. Andrei Cohn și-a argumentat ideea spunând că Ursu a fost un autentic disident anticomunist (ceea ce nu prea ar fi cazul lui Dinu Neagu) și că personajul său ar fi murit în alte condiții decât acelea în care și-a dat viața inginerul.

Am revăzut săptămânile trecute filmul (producție din anul 2019) sub imboldul sentimentului de revoltă prilejuit de ticălosul verdict al ÎCCJ care nu doar că îi scoate basma curată pe securiștii Hodiș și Pârvulescu, ci, mai grav, reabilitează însăși Securitatea și șterge cu buretele natura criminală a comunismului.

E adevărat, Dinu Neagu, personajul din film, nu s-a opus pe față comunismului. Nu a ieșit în stradă, nu a intrat în greva foamei, nu a ținut un jurnal intim în care să critice familia domnitoare, nu l-a injuriat pe Ceaușescu,  nu a trimis scrisori de protest la Europa Liberă. A ascultat-o aproape la fel ca toată lumea. Și a discutat cu prietenii ce a auzit pe unde scurte. Reamintesc în context că REL în românește a avut cea mai mare audiență dintre toate mediile occidentale de informare ce emiteau nu doar spre România, ci spre întreaga Europa răsăriteană. Că, așa după cum rezultă din cartea Orizonturi roșii a fostului general de Securitate, Ion Mihai Pacepa, atât Gheorghiu-Dej cât și Nicolae Ceaușescu erau de-a dreptul obsedați de ceea ce se spunea de la microfoanele postului și de adevărul ce ajungea în acest chip la urechile românilor.  Și nu numai.  De aici și atacul cu bombă din februarie 1981 comandat lui Carlos, atac ce a distrus, din greșeală, sediul Departamentului ceh când vizată ar fi fost Secția română, de aici bătaia sălbatică aplicată în 1978 Monicăi Lovinescu, de aici, probabil, atacul din iulie 1981 împotriva lui Emil Georgescu, de aici, pesemne,  morțile suspecte ale directorilor Noel Bernard (1981) și Vlad Georgescu (1988), de aici și pachetele-capcană expediate unor colaboratori ai postului. De aici noianul de informatori. Printre care și Constantin Bălăceanu, tocmai sărbătorit cu mare și iresponsabil fast de Academie și binecuvântat de BOR. Cele două instituții au recidivat ieri, în mod, incalificabil, ieri, când unul dintre cei mai mizerabili colaboratori ai Securității, a trecut la cele veșnice.  

Dinu Neagu era ceea ce se cheamă un om înstărit. Fiind arhitect, evident că avea câștiguri bănești mult peste medie. Deținea o casă relativ luxoasă, moștenire de familie, în care aveau loc reuniuni săptămânale cu prieteni. Reuniuni în care se discuta și ceea ce s-a mai spus la Europa Liberă.

Toate astea au atras atenția Securității. Care l-a arestat pe arhitect pe plajă pentru vina de a practica nudismul. Atac la morala comunistă. La etica și echitatea socialistă.

Carevasăzică, și Dinu Neagu a fost reținut pe baza unui pretext. A unei înscenări. Și lui i-a fost plasat în celulă un infractor de drept comun. Un anume Vali. Lesne comparabil cu Marian Clită. Care a primit sarcina de a-l ancheta pe arhitect la propriu, de a-l supune unor interogatorii (informale) dure, ce le completau pe cele ale pretinșilor oameni ai legii. Misiunea principală a lui Vali era aceea de a obține recunoașterea vinovăției. Indiferent care. Arhitectul Neagu trebuia să admită și să scrie negru pe alb că e vinovat. Cu totul remarcabilă secvența din film în care se întâmplă asta, Respectivul Vali era un amestec de Jim și Jeff. Era și blând, și dur. Avea însă grijă mereu să își afirme superioritatea în raport cu Neagu. Sublinierea acestui raport este excelent surprinsă de jocul lui Iulian Postelnicu (Vali) și Alexandru Papadopol. Vali se comportă în celulă ca la el acasă. E aproape permanent sigur pe el. Îl tutuiește imediat pe arhitect în vreme ce acesta i se adresează nedezmințit cu dumneavoastră. Vali se află în relații amicale, vorbește de la egal la egal cu milițienii și gardienii. Se teme doar de cei cu grade mari. Posibil și de oamenii Securității. E obsedat de un ofițer pe nume Ion Ion. Bun în rol în cele câteva minute în care apare marele actor Hatházy András. Într-un acces de furie Vali îl omoară pe arhitect care avea o sănătate tot mai precară. După ce înainte și el, și angajații închisorii îl snopiseră în bătaie.

Crima lui Vali nu a fost de nimeni pedepsită. Pesemne, faptul era ceva firesc. Drept care ea nu le-a produs nici cea mai mică emoție celor care au evacuat cadavrul. Banalitatea răului.

Legată sau nu de tragedia inginerului Gheorghe Ursu, povestea din Arest este prezentată în cel mai realist chip cu putință. Avem de-a face în primul rând cu un realism al situațiilor. Așa, exact așa cum o vedem în film era Miliția din perioada comunistă.  În al doilea rând, cu realismul decorului. Combinația sinistră de verde și alb din zugrăveala zidurilor, chiuveta mică din celulă, paturile suprapuse. În al treilea rând, cu cel al dialogurilor. Ar mai fi de observat simțul măsurii. Nimic îngroșat în jocul celor doi excelenți actori pe umerii cade, cum se spune, greul pământului. Alexandru Papadopol și Iulian Postelnicu.   

Mandragora Film

AREST

Scenariul și regia: Andrei Cohn

Producători : Anca Puiu, Smaranda Puiu, Dragoș Vîlcu, Csaba László Erőss,, Magdolna Cecilia Erőss,

Imaginea: Andrei Butică

Montaj: Andrei Iancu

Cu: Alexandru Papadopol (Dinu Neagu), Iulian Postelnicu (Vali), Hatházi András (Ion Ion), Alin Florea, Liviu Pintileasa (polițiști)

P.S. A trebuit să moară turnătorul dovedit, polivalent și cu multe nume (și-a semnat delațiunile criminale ba Laurențiu, ba Ionescu Paul, ba în alte câteva feluri, însă pentru toate a fost plătit și cu 150, și cu 4000 de lei) Constantin Bălăceanu-Stolnici pentru ca, în fine, să ne amintim de Vlad Georgescu. Un autentic disident, arestat de comuniști în 1977, care a condus Departamentul românesc al Europei Libere în 1982 în calitate de director asistent și din 1983 ca director. În tot acest timp, Vlad Georgescu a scris și publicat cărți printre care amintesc o istorie a României sau volumul dedicat dinamicii ideilor politice românești. A murit la 13 noiembrie 1988, în urma unei tumori galopante la creier, boală diagnosticată în iulie-august, după ce postul a difuzat Orizonturi roșii.

Nici Vlad Georgescu, nici predecesorul său, Noel Bernard, nu au fost comemorați de-a lungul anilor în nici un fel de autoritățile Statului român. S-a tot promis că numele lor vor fi date unor străzi din București. Firește, nu s-a întâmplat nimic.

Și fiindcă tot a venit vorba despre străzi, am informații (am scris o Carte cu Gina Patrichi) că, la un moment dat, Bălăceanu- Stolnici și-ar fi folosit influența pentru a suspenda hotărârea Consiliului General al Municipiului București ca strada Orlando să poarte numele Gina Patrichi.

De ce a făcut asta? El însuși locuia pe acea stradă și dorea ca, după moarte, aceasta să fie botezată cu numele lui. Părea că ar fi reușit. Grație acțiunii avocatului Victor Anagnoste, soțul marii actrițe, măcar această ticăloșie a lui Laurențiu, cel omagiat de Academie, de BOR, de Raluca Turcan și de etern penibilul Rareș Bogdan, a eșuat.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. „Ursu a fost un autentic disident anticomunist” – Distinse Domn, pentru I-a data nu sunt de acord cu dumneavoastra (nu ca nu impartasesc si nu ca nu respect acleasi valori), deoarece trebuie sa fiu un bun c e t a t e a n al republicii, sa respect autoritatea judecatoreasca, judecatorii si concluziile lor (sentinte) . Adica, sa respect ceea ce au concluzionat cu titlu de AUTORITATE / PUTERE de lucru judecat (adica, ce au scris, asa ramane, pentru toata populatia, …), orice fel de gand (netrebnic) indreptata impotriva acesto concluzii, fiind un amestec nepermis in inamovibilitatea, independenta judecatorilor (Inspectia Judiciara ne-a repeta se zeci de ori …!), o IMIXTIÚNE in actul gingas, delicat, precis si exact de justitie . Personal, cred ca prostituția intelectuală trebuie sanctionata ! Mai ales, cand 3 insi, dupa chinuri, au reusit sa avorteze o imitatie de silogism, pe care ne siluiesc, in virtutea nu’scarei inamovibilitati, sa o inghitim (fara sa o scuipam). „Sofisme,raționamente circulare..” și alte porcarioare intelectuale, scria dna. Nagat Germina.
    Mai rau, silogsm ( si nu oricare, ci d’ala, mare, gros, tarre, d’ala juridicu’ !!!). Baaa! Voi auziti aiciea? Pardon , vedeti ? Art. 128 din noul Regulament al Inst de Jud (fostul 131,din vechiul regulament). Și asta,in contextul in care probele,in materie penală nu au o valoare dinainte stabilită,iar raportul Tismaneanu,validat de Parlament,are valoarea unor c o n s t a t ă r i ale unor s p e c i a l i ș t i … prevăzută de coduri. Așa că, măcar în fața inspecției judiciare,cei 3 sa explice pe ce baza au stabilit cele 4 aberații,căci silogismul juridic,in forma prescrisă de regulament,sigur nu este. Iar motivarea,pe baza silogismului,este prevăzută sub sancțiunea.
    Macar atat să facem pe regretatul Ursu ! Caci altfel, fi-vor scosi „basma curată”, securiștii Hodiș și Pârvulescu, si, mai grav, „reabilitată însăși Securitatea și ștes cu buretele natura criminală a comunismului”.
    P.S. Intr-adevar, fara dumneavoastra, nu mi-as fi dat seama nu numai ca nu avem o strada cu numele lui Noel Bernanrd, Vlad Georescu,..sau orice alt dizident real (inteleg ca g-ralul.Filip Teodorescu este un dizident, acuma) dar nici macar nu se mai aminteste de vreo lupta anticomunista, si evident, de niciun luptator (adica, Ro nu a avut lupta anticomunista si, nici luptatori? – metodele securiste de sadire si mentinere ale uitarii si ale necunoasterii) .

  2. Mai interesati-va de ce se numeste Strada Orlando asa !
    Da, s-a mai intamplat ca artere-parcuri bucurestene sa-si schimbe numele, incalcand istoria ! Primul exemplu care-mi vine in minte este Parcul Ioanid. A, nu ca nu -l-as respecta/admira pe Ion Voicu, cel care ne-a incantat cu vioara lui fermecata ! Totusi…. S-or mai gasi strazi in Bucuresti, destule, carora li se poate schimba numele fara a abuza istoria !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro