De curând, s-au publicat rezultatele unor lucrări experimentale deosebit de valoroase realizate la ELI-NP, dar cu autori principali din Franța.
Pentru a înțelege și aprecia aceste lucrări fac trimitere la un articol publicat anterior in “Contributors” unde am trecut în revistă posibilitățile existente la ELI-NP (Laserul de la Măgurele) de a se realiza lucrări fundamentale, de premiu Nobel, vizând conversia lumină – materie. De asemenea, într-un comentariu la acest articol am mai spus că la noi ca de obicei „se așteaptă să se facă întâi în altă parte, chiar cu laseri de putere mai mica” abia apoi trecem si noi la treabă. Exact asta s-a si întâmplat.
Concret, în momentul de fată, la ELI-NP s-a realizat prima fază în atingerea acestui obiectiv de conversie lumină – materie, respectiv s-a reușit producerea de fotoni gamma cu energii de ordinul GeV-ilor, prin procese de interacție Compton nelineare multifoton (Compton invers), cu electroni accelerați prin Laser Plasma Acceleration (LPA).
Reamintesc în Fig.1, procesele utilizate în producerea de perechi electron – pozitron (materie) prin interacții nelineare (multi-foton) de lumină coerentă laser.
In momentul de fata la ELI-NP s-au realizat primele doua procese, cele marcate cu chenar roșu, accelerarea în plasma a electronilor și producerea de fotoni gamma prin procese Compton nelineare. In ambele aceste procese s-au folosit interacții multifoton laser.
Rezultatele sunt publicate, având autorii principali din Franța, si coautori de la ELI-NP. In realitate, experimentele au fost realizate inițial la laserul Apollon de 1 PW de la Saclay (Franța), apoi au fost reluate și confirmate la laserul de 10 PW de la ELI-NP Măgurele.
Acestea constituie primul pas în vederea realizării proiectului de interacție foton-foton, de conversie lumină – materie. Din acest punct de vedere totul este in regulă, dar logica după care s-a făcut acest prim pas este una pur românească. Adică „Dacă cineva o poate face, să o facă el. Dacă nimeni nu a putut, de ce să o fac eu”. Niciodată la noi nu s-a gândit „Dacă nimeni nu a putut, atunci o voi face eu”.
De aceea, dacă urmăriți cu atenție articolul amintit, acesta prezintă cronologia lucrărilor:
– Întâi s-a proiectat si realizat experimentul de producere fotoni de ordinul GeV-ilor, cu electroni accelerați wakefield, prin Laser Plasma Acceleration (LPA), la Apollon (Saclay).
Energia maximă a electronilor a fost de 1.6 GeV (vezi Fig.2). Cu acești electroni, prin efect Compton nelinear (Compton invers) s-au produs fotoni gamma de energie înaltă (vezi Fig.3).
– Apoi s-au așteptat si reluat lucrări similare la laserul de 10 PW de la ELI-NP. In condițiile oferite de ELI-NP s-au confirmat rezultatele de la Apollon. Adică s-au obținut întâi electroni cu energie mare, acum de energie maxima de 5 GeV (vezi Fig.2), apoi și fotoni gamma de ordinul GeV-ilor, cu un spectru mai larg spre valori mari (vezi Fig.3).
In final lucrările de la ELI-NP au confirmat posibilitatea de a produce electroni și fotoni de energie înaltă inițiate la Apollon, ca primii pași în realizarea conversiei lumină – materie.
Este de remarcat faptul că în final autorii subliniază, cu aceste lucrări „they pave the way to pure light-by-light scattering experiments”. Adică urmează a se trece și la etapa III din schema ce am prezentat-o în Fig.1.
@dl. Pentia,
Multumesc pentru aceste informatii foarte interesante/utile (mai ales ca am fost implicat colateral in conceptul self-sustainable de utilitati energie geotermala folosita la climatizarea ”fabricii”…concept cam unic in Europa, impreuna cu regretatul Prof. Polizu)
As dori să stiu, daca se poate, dpdv practic, la ce aplicații (practice) ale acestor cercetari, odata finalizate, ne putem astepta in viitor ? …energie, medicina, materiale, etc, etc., ca idee generala.
Eu ma bucur de orice rezultat maret al cercetarii indiferent de unde vine, cine-l face si cum.
Ce ma enerveaza enorm e cind nu pricep ce anume se face, si e cazul si de data asta!
Ideea de a avea imediat aplicatii practice in urma unui rezultat al cercetarii fundamentale nu este reala. Totusi, la finalul cercetarii, nu doar dupa primul pas al acestei cercetari, dupa cum am mentionat in articol, se vor putea mai bine intelege procesele la scara cosmica prin care s-a creat materia. In cazul de fata din lumina. Asemenea procese au loc in mod curent in stele (soare) unde unul din aceste procese este cel Breit-Wheeler, ce constituie scopul acestor lucrari de la ELI-NP.
Multumesc Dl. Pentia,
Inteleg f. bine ce spuneti despre cercetarea aplicata (evident, am fost cam brusc in intrebare, nutrind o speranta imediata, prozaica și materialista).
Acum ,mergind pe o panta glumeața, tot se discuta pe aici prin acest site despre fuziune, fisiune si alte alea, cum mi-am mai exprimat ideea geniala aici,, este de a lua procesul Breit-Wheeler din Soare si-l așezam in fata unor PV -uri de producem energie verde (electrica) cf. planului CE de decarbonizare pina in 2050…ăsta e brevet propriu
Catalin Dragostin, la intrebarea d-voastra „La ce aplicatii practice ne putem astepta ?” va raspund in felul urmator, pentru a clarifica diferenta intre rezultatele unei cercetări fundamentale si a celei aplicative.
Prea multa lume cere cu obstinație, chiar cu zeflemea. „Ei bine, dar la ce folosește acest rezultat ?”. De aceea încerc sa explic, folosind un exemplu.
După cum bine se știe, Newton, observând căderea mărului din pom a descoperit legea gravitației universale. Cu aceasta a putut apoi descrie mișcarea planetelor in jurul Soarelui. Cârcotașii ar întreba, „si la ce bun asta, ce folos pentru noi ?” Cred ca nu mai trebuie sa explic acum valoarea acestui rezultat, dar care la vremea lui Newton nu era de nici un folos.
In schimb, muntenii lui Basarab I, folosind gravitatia, au văzut ca la Posada, daca arunca bolovanii in capul ostașilor lui Carol Robert de Anjou, obțin un rezultat cu „mult mai important”, alungarea dușmanilor din Tara Românească. Ca urmare, atracția gravitațională este mult mai eficienta decât in descrierea orbitelor planetare in jurul soarelui. Nu-i așa ? Va las sa răspundeți la aceasta întrebare.
dl.Pentia, acum, ca mi-ati lasat optiunea sa raspund, ma conformez:
– poate n-ati sesizat, sau am fiost eu prea subtil, dar, daca cititi si mai atent ce am intrebat (fara zeflemea !!) a fost o intrebare pur de curiozitate, am recunoscut ca abrupta, despre ce aplicatii practice as putea spera (pur curiozitate). Vad ca aceasta intrebare v-a fost pusa „de prea multa lume” si dvs. m-ati bagat in acesti prea multi…ceea ce n-am nici o problema !…am admis ca nu sunt expert in domeniul dvs de cercetare…fundamentala. Acu, in orice discutie , pe orice tema, daca se strecoara vreo gluma, sau vaga ironie, n-ar trebui sa fie bai….raspunsul poate fi echivalent
– acum, am incercat sa inteleg explicatiile recomandate de dvs. ref Legea lui Newton si marturisesc ca n-am inteles explicatia dvs….Legea lui Newton n-a fost trecuta prin Parlament…deci pentru mine, cetatean dintre cei prea multi, nu exista
– ref. muntenii lui Basarab, Posada, Carol …etc. sunt 2 chestii importante:
1. nu stiu cine sunt personajele, m-am uitat printr-o carte de istorie recenta si n-am gasit nimic din ce invata copii astazi la scoala, despre acestia
2. ceea ce este cert, insa, este faptul ca acele personaje erau foarte evoluate si stiau deja de Newton, mult inainteaParlamentului si nu prea ii interesa Soarele si ce se invirte in jurul lui si mai ales de ce.
Asa ca, mai bine ramin in rindul celor multi…si prosti, fara sa cer nimic si fara zeflemea.
So, back to #1: What about this answer ?
@dl.Pentia: acu, ca tot mi-ati zgindarit curiozitatea
daca tot confirmati ”ca primii pași în realizarea conversiei lumină – materie s-au facut”, (ceea ce, intr-devăr este remarcabil) cum se imbuca asta cu teoria relativității ?…daca se imbuca…
La urma urmei, ce mai conteaza ce avem in univers…materie (m) sau lumina (c) …sau găuri negre (la astea n-am simbol)
Evident ca se imbuca. Teoria Electrodinamica Cuantica (QED), ce descrie asemenea procese este o teorie relativista. Aici avem de a face cu interactia foton-foton cu producere de perechi electron-pozitron. Aceste procese sunt interactii specific nelineare de Electrodinamica Cuantica.
Spre deosebire de Electrodinamica Clasica (Maxwell), unde interactiile foton-foton sunt lineare. Adica fotonii, unde electromagnetice ca solutii ale ecuatiilor diferentiale lineare Maxwell, isi compun amplitudinile prin simpla sumare (vezi maximele si minimele de interferenta din experimentul cu doua fante). Aceasta, deoarece suma a doua solutii ale ecuatiilor diferentiale lineare, este tot o solutie a acestor ecuatii. Aici avem de a face cu surse (sarcini si curenti) stationare.
In cazul QED, avem teoria cuantica a campurilor, in care relativitatea este implicit inclusa, in descrierea campului EM cu ajutorul tensorului electromagnetic, iar sarcinile si curentii prin campul Dirac, care este un camp relativist. Aici avem de a face cu creare si anihilare de particule, adica surse nestationare, deci descrieri nelineare a ecuatiile EM.
e neliniar, pt că radiația de frânare, care e derivata a 3-a… ce doriți să subliniați?
Eh, da, multumesc, m-am cam dumirit acu !
Eu totusi va urez succes in continuare…și mai țineți-ne la curent!
Niciodată la noi nu s-a gândit „Dacă nimeni nu a putut, atunci o voi face eu”.
Ati punctat bine domnule Pentia. Cercetarea romaneasca este, din pacate, caracterizata de o lipsa cronica de ambitie si initiativa. Cauzele se duc dincolo de lipsa finantarii. Probabil va trebui sa treaca o generatie pentru a avea din nou un suflu in cercetare fundamentala.
Vă rog să mă scuzați că pun sub semnul întrebării afirmația dumneavoastră „Niciodată la noi nu s-a gândit „Dacă nimeni nu a putut, atunci o voi face eu””.
Chiar săptămâna trecută, mai precis miercuri, 18 iunie 2025, a fost publicat în ziarul „Observatorul militar” (exact, ziarul Armatei Române) un articol intitulat „Laserul-ţânţar „taie“ tancul-armăsar sovietic”, în care sunt menționați ingineri și fizicieni români care „au gândit și au făcut” la IFA Măgurele fără să se autovictimizeze (cum este moda în prezent).
Linkul ziarului este acesta: https://presamil.ro/ultimul_nr/
La pagina 19 veți găsi următorul text:
Laserul-ţânţar „taie“ tancul-armăsar sovietic
A fost odată ca niciodată o armă-minune, a cărei paternitate i s-a atribuit lui Henri Coandă şi cu care ar fi fost „tăiate“ mai multe tancuri sovietice care au încercat să traverseze râul Prut. „Miracolul“ respectiv ar fi fost realizat cu ajutorul unui sistem laser secret, românesc, după ocuparea în întregime a Cehoslovaciei, începând cu data de 20 august 1968, de la ora 23.30, de către grupurile militare operative constituite pe teritoriile R.D.G. (unităţi sovietice şi est-germane), R.P. Polone (trupe sovietice şi poloneze), U.R.S.S. (unităţi sovietice şi bulgare) şi R.P. Ungare (trupe sovietice şi ungare).
Grupul de forţe aflat în R.D.G. a intrat pe teritoriul cehoslovac cu scopul de a prelua apărarea pe graniţa dintre Cehoslovacia şi Republica Federală Germania şi pentru a distruge forţele cehoslovace care ar fi opus rezistenţă în faţa invadatorilor în regiunea Praga. O parte din grupul aflat în R.P. Polonă s-a deplasat pentru acoperirea graniţei dintre Cehoslovacia şi Austria, însă majoritatea unităţilor grupului respectiv au fost menţinute în rezervă. Grupul estic, constituit din unităţi sovietice şi bulgare, s-a aflat în aşteptare pe flanc, în regiunea estică a Slovaciei şi a servit ca rezervă a întregului contingent al Comandamentului Forţelor Armate Unite ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia care a invadat Cehoslovacia. În acelaşi timp, grupul de forţe din R.P. Ungare a fost instalat la graniţele comune ale Cehoslovaciei cu Republica Federală Germania şi Austria şi a fost pregătit să acţioneze dinspre aliniamentul ocupat la acele graniţe către interior, împotriva unităţilor cehoslovace care s-ar fi opus invaziei.
În contextul evenimentelor care s-au desfăşurat în Cehoslovacia, întreaga situaţie politico-militară a României a fost reevaluată. Deoarece armata sovietică avea capacitatea de a invada, concomitent, Cehoslovacia şi România, deşi ambele state erau membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, condusă de autorităţile de la Moscova, Nicolae Ceauşescu a declarat la şedinţa de urgenţă a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. din dimineaţa zilei de 21 august astfel: „Cred că în situaţia creată ar fi bine să ne gândim la reînfiinţarea gărzilor muncitoreşti, ca unităţi înarmate ale clasei muncitoare, pentru apărarea cuceririlor revoluţionare ale poporului nostru […] Să facem tot gărzi patriotice şi la ţară (subl.n.)“.
De ce erau necesare aceste gărzi, în condiţiile în care, potrivit unui zvon care excită imaginaţia amatorilor de pseudo-istorie, laserul-minune creat, zice-se, cu ajutorul lui Henri Coandă putea să distrugă tancuri? Răspunsurile pot să fie numeroase, însă în rândurile care urmează ne vom referi doar la sistemul laser de la care a pornit povestea noastră.
La sfârşitul anului universitar 1965-1966, Ionel-Valentin Vlad a participat la ultima sa sesiune de examene în calitate de student şi a prezentat lucrarea sa de diplomă, realizată sub coordonarea profesorului Gheorghe Cartianu-Popescu (din anul 1963, membru corespondent al Academiei Române) la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti. De asemenea, ing. Ionel-Valentin Vlad a urmat cursuri şi la Facultatea de Fizică a Universităţii Bucureşti. Conform biografiei sale, publicate de Academia Română, precum şi în revista „Romanian Reports in Physics“, Ionel-Valentin Vlad a început să lucreze după terminarea studiilor la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, în Laboratorul „Metode optice în fizica nucleară“ condus de profesorul Ion Agârbiceanu (membru al Academiei Române şi fiu al ziaristului, protopopului Bisericii Române Unite cu Roma al Clujului şi prozatorului omonim). Sub conducerea profesorului Ion Agârbiceanu a fost realizat şi, apoi, pus în funcţiune, la 20 octombrie 1962, primul laser cu gaz (Heliu-Neon) din România, în laboratorul „Metode optice în fizica nucleară“. Rezultatul a fost prezentat în cadrul Congresului Internaţional de Electronică Cuantică desfăşurat la Paris, în perioada 11-15 februarie 1963. În proiectul respectiv au fost implicaţi Ion Agârbiceanu, ing. Anton Agafiţei, dr.ing. L. Blănaru, dr. Nicolae Ionescu-Pallas, I.M. Popescu, V. Vasiliu şi V.G. Velcescu.
Coordonaţi de profesorul Ion Agârbiceanu, inginerii Ionel-Valentin Vlad şi George Nemeş au reuşit în aproximativ 2 ani să realizeze primul laser cu mediu activ solid din România (1966-1968). Mediul respectiv era format din baghete de sticlă dopate cu ioni de neodim. Neodimul este un metal din grupa pământurilor rare şi are numărul atomic 60 (deci, poate fi găsit la poziţia 60 în tabelul periodic al elementelor chimice, cunoscut şi sub numele de tabelul periodic al lui Mendeleev).
În anul următor invadării Cehoslovaciei şi după ce aşa-zisul laser ar fi distrus tancuri sovietice, inginerii George Nemeş şi Ionel-Valentin Vlad au publicat un articol intitulat Laser effect in neodymium glass, în „Revue Roumaine de Physique“ (Anul 14, nr. 4/1969, p. 395-396).
Între timp, Ionel-Valentin Vlad a fost atestat cercetător ştiinţific la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele (în anul 1968). Apoi, a plecat în Republica Franceză pentru a continua, în perioada 1969-1970, studiile în laseri şi holografie la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Paris (sub conducerea profesorului Maurice Françon) şi la Centrul de cercetare al Companiei Generale de Electricitate (CGE) – situat în Marcoussis (la circa 20 km sud de Paris) şi inaugurat la sfârşitul lunii mai 1964. La CGE, inginerul Ionel-Valentin Vlad a studiat holograme în timp real înregistrate în absorbanţi saturabili.
Reîntors în ţară, ing. Ionel-Valentin Vlad a continuat cercetările în calitate de şef al Laboratorului de Holografie din cadrul Institutului de Fizică Atomică, laborator pe care l-a înfiinţat şi care era încadrat la Secţia Laseri, condusă din anul 1971 de dr. Vasile Drăgănescu. În paralel, ing. Ionel-Valentin Vlad şi-a pregătit teza de doctorat intitulată „Metode de prelucrare a informaţiei în holografia convenţională şi în timp real“, sub coordonarea profesorului Gheorghe Cartianu-Popescu şi a susţinut-o în anul 1972 la Institutul Politehnic din Bucureşti. În anul 1991 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în anul 2009 a fost ales membru titular al Academiei. Dr.ing. Ionel-Valentin Vlad a decedat la 24 decembrie 2017, după o grea suferinţă, în timp ce îndeplinea funcţia de preşedinte al Academiei Române (fiind ales prin vot secret la 8 aprilie 2014, pentru un mandat de 4 ani).
La rândul său, ing. George Nemeş a obţinut doctoratul în România şi, la mijlocul anilor ’80, conducea cercetările în domeniul laserilor cu mediu activ solid şi optică neliniară la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele. Doamna fizician dr. Clementina Timuş (care a lucrat din anul 1971 la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele şi s-a specializat în optica laser) a afirmat că George Nemeş a fost afiliat după 1991 grupului profesorului Anthony Siegman de la Universitatea Stanford (California, S.U.A.), iar în 1999 a devenit preşedintele unei companii de cercetare ASTIGMAT, „proiectând şi dezvoltând sisteme optice neconvenţionale pentru laseri, utilizate pentru controlul calităţii fasciculului laser“.
Deoarece în mitul laserului românesc „tăietor“ de tancuri sovietice apare menţionat Henri Coandă, se cuvine să precizăm faptul că savantul român nu a avut legături secrete cu Ionel-Valentin Vlad şi George Nemeş şi, până în prezent, nu au fost publicate dovezi care să demonstreze faptul că Henri Coandă a contribuit la punerea în funcţiune a laserului respectiv în anul 1968. Mai mult decât atât, Nicolae Ceauşescu a descris situaţia în care se afla savantul român şi obligaţiile asumate potrivit documentelor pe care le-a semnat de-a lungul anilor în străinătate: „Iată, îl iau pe bietul Coandă, care vrea să vină în ţară. Spune: nu pot să dau nimic din rezultatele mele, tot ceea ce descopăr trebuie să vând americanilor până la 85 de ani şi îi dau 2000 dolari lunar pentru 6 luni de lucru acolo, 6 luni în Franţa. Spune: tot ceea ce descopăr sunt vândute pentru 10-15 ani. Sunt reguli internaţionale (subl.n.)“.
Nicolae Ceauşescu a menţionat despre cazul lui Henri Coandă la 14 iulie 1970, în faţa membrilor Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., deci relativ aproape de momentul invadării Cehoslovaciei – operaţiune care s-a desfăşurat fără implicarea armatei române şi fără ca autorităţile de la Bucureşti să fi fost invitate să participe într-un fel sau altul. Amănuntele acestea ridică semne de întrebare privind încrederea pe care liderii politici din Uniunea Sovietică, R.P. Polonă, R.D.G., R.P. Ungară şi R.P. Bulgară o aveau în politicienii de la Bucureşti în anul 1968, deşi toţi promovau, pe toate căile, ideile comunismului şi ale justiţiei sociale care îl însoţeşte.
Taiatul cu laserul nu este de conceptie romaneasca, nici macar un patent sau descoperire romaneasca. Nu asta inseamna cercetare fundamentala.
Am impresia că am călcat strâmb. Mai scriu o dată, pentru a mă face înțeles: nu cred în ideea afirmată de domnul Cătălin că în România lipsește ambitia si initiativa. Dovada sunt personalitățile pe care le-am menționat mai sus. Chiar și dumneavoastră vă străduiți să prezentați rezultatele unei cercetări pe care eu nu o înțeleg deloc, dar mă bucur că mergeți mai departe. Dumneavoastră înțelegeți ce scrieți.
Cati ani aveti? Cu ce va ocupati? Persoanele mentionate au merite stiintifice importante, dar de ce le hiperbolizati? Iar „taierea TANCURILOR cu laserul romanesc”, va compromite definitiv.
Domnu George, e tar egreu de inteles un articol ceva mai subtil decit Ana are mere.
Prin aceasta replica v-ati compromis definitiv.
Nu la articolul Dlui Pentia m-am referit, ci la comentariul Dlui Opris.
Unde sunt hiperbolele? Informațiile despre personalitățile menționate sunt cunoscute de foarte mulți ani și au fost expuse public. Vă deranjează faptul că le reamintesc meritele?
Nu înțeleg afirmația dumneavoastră privind compromiterea mea. Ce anume nu este în regulă în articolul respectiv?
complet tangențial, apropo de „idei originale” mi-a venit în minte o poveste de vreo 30 de ani. Dl Octavian Stănășilă mi-a fost profesor la Analiză Matematică două semestre sau poate trei; era un om foarte interesant și la fiecare curs spunea câte o „vorbă de duh” pe care o notam în colțul foilor de curs. Într-o zi vine la curs și zice, așa cu năduf „cum să inventeze ei mecanica fină când n-au inventat apa și săpunul!”….
Dar partea amuzantă abia acum începe: în 1992 ajung inginer electronist la „Institutul de Cercetări pentru Mecanică Fină” și aflu…. restul poveștii: Dl Stănășilă avea și un frate, fizician. Fratele dumnealui găsise, sau credea că găsise, o metodă de a construi „demonul lui Maxwell” ( separarea atomilor „rapizi” de cei „lenți” respectiv extragerea căldurii dintr-un material – există explicații pe net pentru cei care nu cunosc experimentul teoretic) . Evident, trebuia să și construiască cineva mașinăria și pentru asta s-a îndreptat către Institut ( la un moment dat chiar și cu unele presiuni politice) , care evident, era incapabil să construiască ceea ce îi cerea fizicianul, din diverse motive, probabil că majoritatea financiare și de restricții la achiziție, pentru că povestea se petrecea în anii comunismului. Așa că e cumva de înțeles că o parte din cercetători ar putea fi destul de blazați în a inova prea tare, deși după 30 de ani poate că s-o mai fi schimbat câte ceva…
Ha, cum dl. Badici ?…ați facut analiza matematica cu dl. prof. Octavian Stănășilă ? …și totuși e mare diferența de virsta intre noi doi ?!…și eu am incercat sa invat ceva analiză matematica de la acelasi domn profesor (anii 70-71) ,,,fără mare succes…eu acum nu mai stiu sa fac diferența intre o integrală simpla si d-aia dubla….ca despre aia triplă, nici atit !…dar, in nici un caz nu e de vina dl.profesor !
…nici cu marele G.Moisil- matematician si Ionel Purica-fizician, n-a ținut…nu s-a prins nimic de mine….chiar daca am fost ”forțați” prin prisma imprejurarilor, să invam matematici speciale 3 ani incheiați…nu pentru cercetare ci pentru a intelege dracoveniile pe care trebuia sa le minărim
Da, eu am început în ’87 – în primul an am făcut Analiza cu dl Gh Oprișan, în anul doi cu dl Stănășilă. Mie mi-a plăcut dintotdeauna analiza matematică, eram bun, cum zic eu „olimpic de nivel județean :)” așa că implicit pot spune că și ăsta a fost un noroc, numai că din totdeauna am considerat că știința trebuie să mai facă ceva și pentru oameni, din cauza asta, spre regretul profesoarei mele din liceu, am mers la Politehnică. Apropo de cât de mare e influența unui profesor într-o școală, băiatul cel mare „tocește” acum pentru Politehnică și învață după o culegere recomandată de ei care îi are printre autori și pe dl Stănășilă, care din păcate a decedat acum câțiva ani…
Ar fi util să menționați că aceste rezultate au fost publicate Intr un preprint pe serverul arXiv nu ca studiu recenzat in vreo revista științifică. Pe înțelesul tuturor o lucrare preprint reprezintă un document încărcat pe un server dedicat găzduiri lucrărilor științifice, care nu a fost verificat de nimeni din punct de vedere al validității tehnice sau științifice a rezultatelor. Poți scrie acolo orice bazaconii, nu te trage nimeni de mânecă. O lucrare devine cu adevărat importanta când se publică într-o revistă științifică indexată in baza de date Web of Science. Aceasta spre deosebire de preprint, presupune un proces de peer review, in cadrul caruia rezultatele sunt analizate si validate de alti oameni de stiinta care activează in același domeniu, analiza care se face de obicei sub anonimat.
d-l Filip Alexandrescu In principiu aveti dreptate, partial, dar sa stiti ca pe publicarea pe arXiv de preprint-uri stiintifice nu este posibila chiar oricui. Si aici se fac selectii dupa credibilitatea autorilor, dovedita prin lucrari anterioare. Afirmatia d-vs ca „Poți scrie acolo orice bazaconii” nu este adevarata. Oricum, reziltatele de la ELI-NP vor fi cu siguranta ulterior publicate in reviste peer review. Ele sunt de necontestat si cu atat mai mult posibile de analizat si discutat. Exact asta am facut in articolul de fata.
Profesorul Sandu Popescu, un renumit fizician roman care lucreaza acum in Anglia, mi-a spus in urma cu multi ani: Cine nu este pe arXiv nu exista.
https://scholar.google.ro/scholar?hl=en&as_sdt=0%2C5&q=sandu+popescu&oq=sandu+
In adevar, lucrarile importante sunt postate pe arXiv cu scop si din interes al autorilor: vor fi acolo disecate de specialisti care intra in contact cu autorii, semnaleaza erori, sugereaza noi idei sau lucrari necitate, inainte de a fi trimise la reviste spre publicarea cu referenti. Pe scurt dezbaterea unei lucrari bune incepe de pe arXiv. Dupa ce lucrarea este publicata in revista, vesiunea ei finala se posteaza pe arXiv fiind de folos tuturor celor interesati, fara sa aiba nevoie de subscriptie la revista. Sigur ca poti posta lucrari mediocre si neinteresante pe care nu le citeste nimeni, sau mai nou le poti trimite direct la reviste open access indexate Web of Science, unde pot aparea foarte repede in urma unui proces de peer review discutabil.
Prin urmare, bravo autorilor ca si-au prezentat lucrarea pe arXiv, simultan sau chiar inainte de a o trimite la o revista. Asta inseamna sa ai incredere in ceea ce ai facut si sa nu te temi nici de concurenta caci arXiv iti asigura prioritatea de publicare.
Ha, cum dl. Badici ?…ați facut analiza matematica cu dl. prof. Octavian Stănășilă ? …și totuși e mare diferența de virsta intre noi doi ?!…și eu am incercat sa invat ceva analiză matematica de la acelasi domn profesor (anii 70-71) ,,,fără mare succes…eu acum nu mai stiu sa fac diferența intre o integrală simpla si d-aia dubla….ca despre aia triplă, nici atit !…dar, in nici un caz nu e de vina dl.profesor !
…nici cu marele G.Moisil- matematician si Ionel Purica-fizician, n-a ținut…nu s-a prins nimic de mine….chiar daca am fost ”forțați” prin prisma imprejurarilor, să invam matematici speciale 3 ani incheiați…nu pentru cercetare ci pentru a intelege dracoveniile pe care trebuia sa le minărim
Cel mai pertinent comentariu
@asha, shi ?!
bre, la clasa VI-a de fizica quantică, doamna ne-a spus ca fotonii nu e materie, bre, cica ca ar fi un fel de transportatori de energie (cam ca butelia de gaz)…ce naiba zapacesti copii cu vrajeli…nu cred ca faci parte din ”lumea care stie”, Doamne fereste-ne copii de vrajeli
In vid apar si dispar tot timpul perechi de particule si antiparticule. Cele mai simple sunt cele formate dintr-un electron si un pozitron (antielectron). Particulele dispar in mod normal pentru ca se anihileaza una cu alta. Asta e natura cuantica a vidului. Dar cu ajutorul luminii pot fi separate astfel incat sa nu se mai anihileze (cel putin nu imediat).
La ce folosesc toate astea? In primul rand ca sa fie intelese procesele respective si vidul cuantic.
Vidul asta e destul de parsiv. Toata lumea stie ca suntem compusi din particule stabile (electroni, protoni, neutroni); dar oare chiar sunt stabile? Daca in preajma unui electron (presupus stabil) apar perechi electron-pozitron, e posibil ca uneori pozitronul sa nu se anihileze cu electronul-pereche ci cu electronul „stabil”, care nu mai e asadar stabil. Adica electronul ala dispare tot timpul si e inlocuit de alt electron. Implicatia ar fi ca materia din care suntem facuti nu e stabila, dintotdeauna, ci e „reciclata” intr-una de vidul cuantic. Adica practic noi „disparem” particula cu particula si suntem refacuti din vid. Oare ce s-ar intampla daca ar adia un vanticel prin vidul ala cuantic?
Se stie ca viteza luminii in vid e viteza cea mai mare posibila. Doar ca lucrurile sunt mai complicate. Exista ipoteza ca propagarea luminii e determinata de absorbtia si reemisia fotonilor pe perechile electron-pozitron (si nu numai) din vid. Atunci viteza luminii e determinata de vidul cuantic. Daca vidul devine mai fierbinte (cum a fost la inceputul universului) atunci particulele nu mai absorb lumina, care in felul asta poate avea o viteza mult mai mare. E o ipoteza. Ca sa fie testata, trebuie lucrat la intensitati mari (mult peste ELI-NP).
Ce aplicatii ar rezulta de aici? Greu de spus, domeniul e in stadiul experimental incipient. Productie de antimaterie, de exemplu.