marți, decembrie 3, 2024

Refugierea prin istorie sau despre instanțele solidarității

În contextul actual al crizei refugiaților, concepte precum cel de „solidaritate” ne pot plasa în situația dezirabilă de a reconcilia coerența intelectuală cu forța emoțională. Una din întrebările care m-au frământat zilele acestea este legată de posibilitatea de a avea anumite sentimente, cum se spune, prin substituire. Multe reacții pe rețelele sociale, prilejuri de sofisme călduțe, idiosincrasii abia mascate, turniruri de idei amenajate în pripă… Nu-mi propun aici să mă opresc la subiectul fierbinte al zilei, au făcut-o alții, mai ales internațional, oameni vizați direct de fenomen, ci la solul conceptual în care putem sădi o relație cu prezentul prin înțelegerea trecutului.

Hannah Arendt –o voi lua ca măsură– spunea că solidaritatea este o condiție necesară pentru emoții precum compasiunea în fața suferinței, dar cu condiția să rămânem conștienți de faptul că este un altcineva cel care suferă. În „On Revolution” există două pasaje care conțin esența gândirii arendtiene pe tema solidarității, o linie de demarcație profundă între capacitățile afective și cognitive ale umanității. Ea susține mai întâi că alternativa la compătimire, văzută drept pervertire a compasiunii, este tocmai solidaritatea. Din punct de vedere terminologic, solidaritatea este cea care inspiră și ghidează acțiunea. Comparată cu compătimirea, ea poate părea rece și abstractă pentru că rămâne fidelă „ideilor” și mai puțin oricărei „iubiri” de oameni. Ceea ce vrea să spună Arendt în legătură cu solidaritatea este că pentru binele acestui principiu trebuie să existe o lume care mediază preocuparea cuiva față de suferința celuilalt. Și iată cum, dacă solidaritatea este o precondiție a compasiunii, este pentru că solidaritatea construiește o lume. Ea furnizează mijloacele prin care poate fi stabilită o relație între oameni care suferă și oameni care decid să înlăture sau măcar să amelioreze această suferință. Solidaritatea consacră o comunitate de interese cu cel opresat. Ceea ce se află la baza gândirii arendtiene este tocmai distincția dintre sine și lume.

Putem vorbi de cel puțin câteva tipuri de „solidaritate”, inspirate de Hannah Arendt:

1. O solidaritate exclusivă. Ea este la rigoare un act de auto-întrajutorare pentru că se bazează pe experiența unei coincidențe în aspirații și valori. Cu alte cuvinte, oamenii devin conștienți că statutul lor, așteptările lor, sunt toate compromise, amenințate. Vorbim astfel de căutarea unui răspuns comun menit să îndepărteze sau să amelioreze condițiile care generează risc. Acest tip de solidaritate este ancorat în opresiune, poate fi grăbită de amplificarea actului tiranic și se traduce prin faptul că omul supus unor astfel de condiții începe să realizeze cât de călit a devenit în fața suferinței. Conștientizarea opresiunii nu mai este una izolată, ci holistică. Cu alte cuvinte, rutina opresiunii a sădit în om o pârghie cognitivă. Și astfel, atunci când se ivește oportunitatea, persoana astfel mobilată va acționa. Vorbim poate de Carta 77, vorbim poate de Solidarność, vorbim și de scurtul episod revoluționar maghiar din 1956, deci de consiliile muncitorești…

2. O solidaritate inclusivă. Ea îi conține pe cei care suferă și pe cei care fac front comun cu aceștia chiar dacă nu se găsesc în aceeași situație, în aceleași circumstanțe fatale. Structura acesteia diferă de cea a solidarității exclusive prin aceea că experiența opresiunii este una accesibilă doar celor oprimați. Ea nu poate fi împărtășită cu cei care aleg în mod deliberat să stabilească o comunitate de interese cu ei. Tocmai aici intervine decisiv Arendt când afirmă că solidaritatea poate fi stimulată de suferință, dar ea se fondează totuși nepasional și calm. Este, desigur, imposibil să avem sentimente, cum se spune, „prin procură”, prin substituire, dar deloc dificil să judecăm obiectiv faptul că anumite condiții factuale implicate în situația altor persoane sau grupuri reprezintă un afront la demnitatea condiției umane. Tot Arendt ne spune că eșecul în a distinge între fapte și sentimente dă seama pentru înclinația anumitor oameni de a confunda stările și emoțiile cu solidaritatea (fraternitatea, spre exemplu, presupune o legătură prețuită de dragul ei însăși, o uniune sentimentală).

Un exemplu istoric este cât se poate de interesant: în timpul ocupației naziste a Danemarcei, când germanii au clamat dreptul de a deporta apatrizii (majoritatea refugiați evrei germani care fuseseră deposedați de naționalitate), Danemarca a considerat dreptul de azil ca sacrosanct, deși refuzase, alături de alte state, să naturalizeze aceste persoane sau să le acorde dreptul la muncă. Li s-a spus oficialilor germani că de vreme ce refugiații „de-naționalizați” nu mai erau cetățeni germani, naziștii nu-i pot deporta fără consimțământul danez.

Michael Polanyi, enciclopedistul maghiaro-britanic, membru al unei fabuloase familii intelectuale budapestane (și unchiul Evei Zeisel, cea care intră în categoria selectă a oamenilor despre care Kati Marton ar spune că au scăpat din malaxorul totalitar și „au schimbat lumea”: https://www.contributors.ro/global-europa/eva-zeisel-fabulosul-destin-al-unui-designer-care-a-ameliorat-forma-secolului-xx/), făcea cândva distincția între conștientizarea subsidiară și cea focalizată, una care se referă la și ne permite nouă să distingem între integrări egoiste și altele altruiste (vezi Michael Polanyi, „Lecture on Meaning,” The Papers of Michael Polanyi, The University of Chicago).

Când regele Danemarcei alege să poarte Steaua lui David și este urmat în gest de întreaga populație, ei nu fac altceva decât să dea un sens acestui simbol care, măcar într-un moment, s-a suprapus peste cel al evreilor. Prezența în lume a evreilor a fost astfel reafirmată prin atenționarea germanilor în legătură cu prezența în lume a danezilor. Acest tip de răspuns a stabilit la acea dată un tip de solidaritate cu evreii oprimați pe o bază morală și legală, și nu pe una sentimentală.

3. O solidaritate universală. Ea este articularea fundamentală și inevitabilă a pluralității caracteristice umanității. Arendt spunea uneori despre acest tip de solidaritate că este „pre-politică” pentru că are de-a face cu „datul” unei situații identitare, într-un sens național (vezi The Jew as Pariah, New York, Grove Press). Cu toate acestea, consider că ea poate fi privită ca „politică” din moment ce identitatea națională are semnificații culturale și politice. Această solidaritate universală își are originea în distincția pe care o face gânditoarea între natură și umanitate. Pentru ea, umanitatea există doar în măsura în care oamenii sunt capabili să transceandă nevoile și atributele lor naturale. Totul se leagă de alte două concepte arendtiene:

Natalitatea. Cu alte cuvinte posibilitatea nouă și total neașteptată pe care o poartă cu sine și o aduce în lume fiecare copil (contrar acestui principiu –unul ce mi se pare sănătos–, am văzut recent și condeie care au îmbrățișat o viziune cel puțin ciudată, excluzând aprioric posibilitatea ca refugiații sirieni să poată deveni cândva personalități „care să schimbe lumea”).

Și pluralitatea. Cu alte cuvinte, faptul că deși există o multitudine de oameni pe pământ, fiecare este diferit în felul său. Ambele atribute necesită libertatea unei lumi pentru a se putea activa și realiza. Poate fi Siria un astfel de loc? (retoric, și tot cu trimitere la primul principiu)

Toate aceste considerente au dat naștere unuia din cele mai pesimiste capitole din gândirea politică a Hannei Arendt: „Mi-e rușine că sunt om. Această rușine elementară, pe care mulți oameni de varii naționalități o împărtășesc azi unii cu alții, este ceea ce rămâne finalmente din simțul nostru de solidaritate internațională și încă nu și-a găsit expresia politică adecvată” (vezi The Jew as Pariah, p. 234).

Acest concept de solidaritate a umanității sub care ne adăpostim întrupează experiența noastră diversă, o integrează și îi conferă o coerență non-mecanică și non-serială care are mai degrabă un caracter altruist și mai puțin unul autocentrat (Michael Polanyi și Harry Prosch, Meaning, Chicago: University of Chicago Press, 1975, capitolul 4). Acest moment de recunoaștere, în care ne „vedem” pe noi înșine în alții și prin urmare ne confirmăm apartenența la aceeași specie în timp ce simultan ne păstrăm propria perspectivă derivată din locul nostru unic în lume, ne conferă o identitate generică. A-ți repugna și a-ți fi rușine de ceea ce alții (circumstanțiați similar) au făcut altor persoane sau unora cu care împărtășim o identitate, precum și un pământ, înseamnă a fi încărcat de obligația unei responsabilități generale pentru acțiunile co-planetarilor. Semnificația politică a ideii unei solidarități universale este „singura garanție că o rasă superioară” nu va avea succes în a subjuga omenirea (vezi Originile totalitarismului). În cele din urmă, Arendt se rușinează de condiția sa umană tocmai pentru că omenirea a făcut posibil totalitarismul și a încălcat astfel principiul solidarității universale…

*

În aceleași Origini ale totalitarismului, Arendt vorbește despre pierderea dreptului de azil, care existase încă de la începutul civilizației occidentale și care fusese „singurul drept socotit vreodată drept simbol al Drepturilor Omului în sfera relațiilor internaționale”. Pierderea acestui drept echivalează cu pierderea căminului, cu toate implicațiile aferente. Cu toate acestea, ne spune Arendt, ceea ce a fost cu adevărat „fără precedent nu a fost nici măcar pierderea unei rezidențe, ci imposibilitatea de a găsi una nouă”. Au urmat în cascadă pierderea statutului legal în toate țările, nu doar într-una, iar „noii refugiați au fost persecutați nu doar pentru ceea ce au făcut sau gândit, ci pentru ceea ce erau”. Și-au pierdut astfel aparteneța în lume, demnitatea umană, și au devenit populație superfluuă. Pierderea cetățeniei și pierderea demnității au lăsat umanitatea în condiția unei abstracțiuni absurde. Cred astfel că pentru a ajunge la instanțele solidarității, refugierea trebuie făcută (și) prin istorie…

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. „Când regele Danemarcei alege să poarte Steaua lui David și este urmat în gest de întreaga populație, ei nu fac altceva decât să dea un sens acestui simbol care, măcar într-un moment, s-a suprapus peste cel al evreilor.”

    Nu e adevarat. E doar o legenda bazata pe o promisiune a regelui facuta unei delegatii evreiesti. Evreii din Danemarca nu au purtat steaua lui David.

    Altfel o atitudine admirabila a regelui si a autorutatilor daneze care au salvat 6000 evrei lasindu-i sa paraseasca Danemarca si sa ajunga in Suedia neutra.

  2. Un detaliu : nu exista dovezi ca regele Christian al X-lea la Danemarcei, monarh in timpul celui de-al doilea razboi mondial, ar fi purtat efectiv steaua lui David. Sunt mai degraba legende, bazate pe insemnari din jurnalul personal al regelui, care intr-adevar nu excludea sa-si indemne tot poporul sa poarte steaua daca evreilor danezi li s-ar fi impus aceasta obligatie de catre ocupantul nazist. Admirabila fermitate a autoritatilor daneze in aceasta chestiune i-a scutit pana la urma pe toti de portul stelei galbene. Contrastul cu atitudinea regimului Antonescu din aceeasi perioada este flagrant.

  3. Cu mici exceptii exotice, vocile europene au clamat la unison solidaritatea cu refugiatii sirieni, irakieni, libieni si de oriunde. Nu avem, din pacate, nici o dimensiune a acestei solidaritati. Nu avem nici o analiza a cauzalitatii. Sunt acesti refugiati victime politice, religioase sau ale urei de rasa cum ciudat si stangaci incearca sa ne convinga autorul prin comparatia ridicol de disproportionata cu drama evreiasca. Singura cauza vizibila pentru toata lumea, mai putin pentru guvernantii europeni, este devoalarea islamului, si intoarcerea lui la vremurile hegirei. Acum au aparut public adevaratele crezuri colectate din religii stravechi, refugiate in desertul arab. Nu se poate sa nu vedeti crimele ritualice, jertfele umane aduse zeitatilor de mai marii islamisti. Acesta este pasul curent in evolutia islamului. Urmatorul va fi instituirea sclaviei iar pentru asta au nevoie de cuceriri teritoriale in zone puternic populate. Ca orice latifundie, cucerirea necesita si adminisyratori, paznici si cunoscatori ai sclavilor. Aici apare rolul celor care au fost impinsi sa emigreze in Europa. Este transparenta directia catre motorul de generare a bogatiei – Germania. Stiu, suna apocaliptic, la fel sunau si avertismentele la legile de la Nurenberg, numai ca, asa cum sublinia siun oficial britanic, de aceasta data nu se mai incearca nici o mascare. Hai sa fim sinceri, singura forma sincera de solidaritate este cea militara. A rade de pe fata pamantului aceasta abominabila inchinare la Astarte, Dagon sau Baal este un serviciu adus umanitatii si civilizatiei.

      • problema e ca viitorul pe care matale il presupui deschis, deja exista. Ce fac muslimanii in europa stie si vede toata lumea, numai orbii voluntari si idiotii utili nu.

        • Problema e că vorbești în necunoștință de cauză. Când ai să locuiești în Birmingham, o să admit că s-ar putea să ai în viața de zi cu zi mai multe contacte cu musulmanii decât mine. Până atunci, eu prefer să locuiesc în Nottingham-ul ăsta plin de musulmani, decât în România plină de cei ca tine.

          Ca să vezi unde stătea puritatea etnică! :P

  4. Remarcabil text, salutara abordarea indirecta a dramei umanitare actuale si implicit, chiar daca neformulat explicit, a statutului nostru de spectatori privilegitati!
    Pentru ca acesta este realitatea : suntem spectatorii barbariei!
    De aceasta data ne situam de partea buna a baricadei!
    …si nu ne vine sa credem, cautam capcana, subtilitatea, perversiunea, si le gasim : anticipam intr-un singur fel consecintele posibilei noatre generozitati (ca de obicei, alegem extremele!), pentru ca solidaritatea sa devina inimaginabila, imposibila, prosteasca, anti-româneasca!
    De fapt, explicatia este mult mai simpla : preferam statutul de victima, pe care-l cunoastem si cu care suntem obisnuiti, dar pentru ca, slava Domnului, nu este de actualitate, il facem sa devina : il inventam!
    Nu suntem la inaltimea cadoului pe care viata ni l-a oferit…
    H. Arendt mai spunea ca „nu vedem viata asa cum este ea, ci asa cum suntem noi…”

  5. Imi revine in minte propozitia unuia dintre fizicienii care au facut posibila o Hiroshima , Hans Brethe…’I’m not a philosopher’…

    Teoria neutralizarii a lui Matza se bazeaza pe aceasta caracteristica a mintii umane de a minimiza responsabilitatea individuala..

    Ironic si trist, la baza, dramele refugiatilor actuali au ca punct zero declansator dorinta occidentului de a implementa democratii regionale si a salva popoarele de dictaturi.

    Dictaturi care par acum alternative rezonabile din punct de vedere umanitar daca ne raportam la magnitudinea si gravitatea situatiei post-dictaturi.

    Iar in spatele deciziilor si a oamenilor care au fortat interventii militare se afla tot intelectuali, universitari, ideologi si retele de lobby politic.

    Ar mai fi si obtuzitatea majora a intelectualilor ideolog in fata unor realitati fizice.
    Pentru ca daca campul de cunoastere uman e limitat la o singura modalitate de abordare a trecutului si viitorului fara a lua in calcul si alti factori naturali care influenteaza destinul populatiilor…raportarea la o problematica sensibila e incompleta. CItitnd textele de pe contributors, remarc ca putini fac aluzie la faptul ca pe langa razboi, seceta cumplita care a afectat Siria este un factor care declanseaza migratii de populatii. SI poate ca in aceasta perspectiva combaterea ISIS , stabilizarea geopolitica a zonei sunt doar o parte dintr-o solutie mai larga globala. Eroarea de gandire de a presupune ca in solutiile trecutului se afla si solutiile problemelor viitorului…

    Apoi contraintuitiv in epoca in care controlul social (psihologia sociala) s-a rafinat si imbogatit , cand instrumentele tehnologice a prin care se aplica acest control social s-au dezvoltat la o magnitudine egala cu cea a globului uman, cand barierele de limba …nu mai sunt bariere, cand frontierele nu mai sunt frontiere pentru minoritati care au capacitatea de a influenta istoria si directia de actiune…guvernele devin marionete ale intereselor de grup.

    Si cand situatia derapeaza major, fiecare stat incearca sa paseze cartoful fierbinte in curtea celuilalt.

  6. Cred ca stiti ca „regele Cristian purtand steaua galbena” este un mit. Nu ca nu s-ar fi purtat in consecinta. (Rolul lui Bernays si al firmei sale de PR in propagarea acestui mit si in general in propaganda de razboi e alta discutie). Mai interesant de urmarit este mecanismul prin care ocupantii germani din Danemarca se pare ca chiar s-au contaminat cu un pic de, hai sa-i spunem „decenta” de la poporul danez.

    • Sigur, specialistii in Holocaust au dezbatut in multe feluri aceasta legenda, mai cu seama veridicitatea ei. In textul de fata importa morala povestii. Dar daca cititi discursul Hannei Arendt de la Copenhaga, din 1975 (e si ultimul an al vietii sale), cu ocazia acceptarii premiului Sonning, ganditoarea vorbeste fara echivoc despre aceasta „decenta”: „While there were a few countries in Nazi-occupied Europe which succeeded by hook or by crook in saving most of their Jews, I think the Danes were the only ones who dared speak out on the subject to their masters. And the result was that under the pressure of public opinion, and threatened neither by armed resistance nor by guerrilla tactics, the German officials in the country changed their minds; they were no longer reliable, they were overpowered by what they had most disdained, mere words, spoken freely and publicly. This had happened nowhere else.”
      Altfel, legenda a circulat in cel putin 3 variante, prin numeroase canale si voci, care mai de care mai diferite, si pe o perioada extinsa de timp, de la London Evening Standard la Joan Baez, si de la Henrik de Kauffmann, ambasadorul danez in SUA pe timp de razboi, la manualele ebraice de istorie din Statele Unite. Poate ca nu a fost doar PR-ul cuiva anume, ci mai ales nevoia de a transmite un mesaj de tip umanitar. Cred ca a reusit, dincolo de polemicile istoriografice. Legenda apare, in fine, si in „Eichmann la Ierusalim”! Poate ca ea a fost inspirata de „Cutia cu iasca” a lui Hans Christian Andersen si episodul insemnarii usilor cu un x, ca tot vorbim de povesti, sau poate ca nu :) Dar felul in care au actionat danezii in favoarea celor oprimati este cel pe care il cunoastem fara echivoc.

  7. Văd multe comentarii în care explicit sau implicit apare noțiunea de „valoare” în ce privește pe refugiații actuali sau cei potențiali. Desigur, ea există într-o formă „corectă” în manualul de operare al oricărui serviciu de imigrare din lume dar aici nu vorbim de un proces normal. Unii din comentatori se referă la trecut, la anii ‘30-40, denotând că cei în chestiune erau mai „valoroși” și „integrabili”. După cum s-a văzut, nici destul de valoroși și nici destul de integrabili- iar pentru asta nu trebuie să călătorim în timp până la Berlin. Evreii au acum un moment în care pot să răsufle ușurați pentru că islamofobia pare să capteze ura viscerală față de ceva sau cineva, fără de care unii dintre noi pare că nu pot trăi. După ce și-a recăpătat coerența și-și șterge spumele din colțul gurii, islamofobul se scutură de praf (pentru că se tăvălea pe jos pradă unui fel de epilepsie) și recompus îți spune că în viața de toate zilele el nu urăște pe nimeni și chiar iubește pe evrei. Îți spune chiar că este perfect rațional și cultivat, cu excepția unor anumite subiecte, unde trebuie lăsat să urle la lună. Apoi vine un cortegiu întreg de apologeți, care spune că trebuie lăsat în pace, în numele unui fel de naturism. Dacă în toată „lumea bună”, educată, cultivată, a Europei anilor ‘30, circulația termenului de „jidan” nu vi se pare un semn de boală, denotă că ne împărțim în istorii paralele și ireconciliabile.
    Revenind la „valoare”, mi-aduce aminte de sarcina revenită lui Adam Czerniakow, liderul ghetoului din Varșovia, pus să selecteze „evrei de valoare” pentru a fi răscumpărați.

  8. Tot ce spuneti e foarte nobil si frumos. Insa referitor la „refugiatii” actuali, toata mila si solidaritatea mea s-a evaporat cand am vazut cum aruncau sfidator, pe liniile de cale ferata, mancarea si baxurile de apa primite de la soldatii maghiari.

    https://www.youtube.com/watch?v=7L3eSbpETf8

    Eu pe astia i-as trimite urgent in tara lor. Sunt obraznici, nu stiu ce e aia recunostinta, respect, bun simt. Sunt mai rai decat niste animale salbatice.

    • Vorbe frumoase, cinste cui le-a spus.
      Dar ati vazut scenele din clipul dat de @ Mens Sana?
      O fetita pe geamul vagonului, a indraznit sa ia niste pachete oferite; imediat maturii au indepartat-o de la geam si l-au inchis.
      Lor nu le e mila de copiii lor, iar unii varsa lacrimi de crocodil.
      Cind privesti reactia migrantilor la pachetele oferite, te intrebi stupefiat: ce vor multimile astea?
      Si ar trebui sa-i apuce graza pe urmasii celor de azi.
      O sa fie nevoie de re-Reconquista?

      • Mie mi se pare jignitor să vii să-mi oferi ceva purtând mască pe față. Pasagerii unguri de pe bănci respirau același aer și nu păreau să aibă vreo problemă. Când te comporți cu niște oameni (fie ei și refugiați) de parcă ar fi animale de la grădina zoologică, atunci maimuța o să-ți arunce bananele înapoi, cam asta o să se întâmple.

        Ca instituție, e treaba ta cum îți organizezi oamenii, care nu vrea să vină să distribuie apă și alimente în gară n-are decât să nu vină, dar a purta măști pe față e cu totul deplasat, e pur și simplu jignitor. Existau în mod sigur și ONG-uri în acel oraș, se găsea personal din instituții sociale care nu obișnuiește să poarte mască, nu trebuia să facă asta Poliția Transporturi, dacă le miroase atât de rău contactul cu sirieni.

        • Mie mi se pare incredibil de aberant cum gandesti.
          Te simti jignit si cand stomatologul sau la doctorul poarta masca?
          Cand esti „refugiat” si cineva iti da de mancare si de baut, te plangi ca nu-ti place costumatia celui care te serveste?? Si, mai mult, arunci mancarea si apa cu obraznicie, sfidator?

          Ai idee cat de repede se pot raspandi niste boli in asemenea colectivitati si conditii? Nu sunt 10 oameni, ci mii si sute de mii, care au venit de pe alt continent, dintr-o zona de razboi, calatorind in conditii foarte neigienice.

          In primul grup de soldati nimeni nu avea masca, deci n-are nici o legatura comportamentul „refugiatilor” cu mastile. Oricum ei sunt obisnuiti cu femei cu fata acoperita si se simt jigniti daca au fata descoperita.

          „Pasagerii unguri de pe bănci respirau același aer și nu păreau să aibă vreo problemă. ”

          Nu cred ca aveau de ales si nici nu s-au asteptat la asa ceva.

          „Când te comporți cu niște oameni (fie ei și refugiați) de parcă ar fi animale de la grădina zoologică, atunci maimuța o să-ți arunce bananele înapoi, cam asta o să se întâmple.”

          „Maimutele” nu au fost aduse cu forta, au venit de buna voie si sunt libere sa se intoarca acasa daca nu le convin serviciile pe care nimeni nu este dator sa le presteze pentru ei. E o mare diferenta. Nici o maimuta veritabila nu s-ar fi comportat asa.

          Te asigur ca acesti „refugiati” s-ar fi comportat la fel si daca erau cazati la hoteluri de 5 stele si serviti cu caviar. Pentru ca asa sunt ei si pentru ca au venit in Europa cu un scop. De-asta in tarile lor numai dictatura a functionat.

          In caz ca tot nu esti lamurit cine sunt si ce fel de comportament au aceste specimene:

          http://indavideo.hu/video/Itt_a_magyarazat_a_bicskei_kepekre

    • Ce vi s-a evaporat, Men Sana, erau aburi, ceata, fum!
      Evaporarea implica o stare gazoasa, iar ceea ce numiti mila si solidaritate sunt stanci solide, neclintite, tocmai pentru ca cei la nevoie sa se poate sprijini pe ele….nu e cazul dvs!
      Sunt mai rai decat animalele salbatice pentru ca refuza mancarea si apa?
      Nu stiu ce cunostinte de zoologie aveti, se pare ca nu prea-s solide nici ele, evitati deci sa va plimbati prin paduri, ca sa nu aveti surprize!

      • „Aburii” mei pot fi mult mai benefici decat falsa dvs. „mila”, care e o materie solida, toxica si miroase urat, stimate False-stuff.

        Cunostintele dvs. de fizica sunt la fel de „folositoare”, de vreme ce nu stiti ca un solid se poate topi si evapora. In cazul de fata, in prezenta unor catalizatori precum obraznicia.

        „Sunt mai rai decat animalele salbatice pentru ca refuza mancarea si apa?”

        Nu pentru ca o refuza, ci pentru ca O ARUNCA pe liniile de tren, sfidator, cu obraznicie. Pentru ca ISI BAT JOC de „mila si solidaritate”. Poti refuza politicos, daca nu iti trebuie, sau nu va e familiar conceptul asta?

        Ma simt mult mai bine in padure, decat printre specimene ca dvs. si ca cei din film.

        Oricum nu va opreste nimeni sa mergeti acolo, sa traiti impreuna cu ei si sa-i ajutati. Poate lovindu-va de realitate o sa va veniti in fire. Sau sunteti empatic si caritabil doar de la tastatura?

        Inca un filmulet cu comportamentul „sarmanilor” refugiati: http://indavideo.hu/video/Itt_a_magyarazat_a_bicskei_kepekre

    • Ma tem ca nu inteleg ce „bine” fac refugiatii.

      Iar „noi” nu vrem sa le facem bine cu forta. Sunt liberi sa plece inapoi acasa, daca nu le convine. Problema e ca ei, desi toti vor neaparat in Germania, nu accepta nimic mai jos, nu vor sa se conformeze regulilor si eticii care au facut Germania si tarile occidentale sa prospere. Ei vor sa beneficieze de banii, avantajele si mila Ocidentului dar sa il transforme dupa chipul si asemanarea lor. Adica intr-o zona instabila, aflata intr-un vesnic conflict. De parca nu aveam si-asa destule probleme. Cand o sa fie si la noi ca la ei, unde o sa ne refugiem?

      Inca un clip cu modul de manifestare al acestor „refugiati”: http://indavideo.hu/video/Itt_a_magyarazat_a_bicskei_kepekre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marius Stan
Marius Stan
Politolog și fotojurnalist pentru Radio Europa Liberă.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro