marți, septembrie 28, 2021

Repartizarea elevilor la licee – Algoritmul A

Partea I: Confuzia

Anul trecut am fost beneficiari ai algoritmului de repartizare a elevilor la liceu. Ca orice părinți, ne-am făcut tot felul de socoteli vizavi de cum să completăm fișa de opțiuni. A fost o experiență și o provocare interesantă.

Anul ăsta a venit rândul mai multor prieteni să fie în aceeași situație, și mi-au cerut ajutorul. Ocazie cu care mi s-a întărit bănuiala de anul trecut: în general lumea nu înțelege algoritmul de repartizare, și de-aici apar frustrări, nemulțumiri, senzația de disperare că nu știi cum e mai bine să aranjezi opțiunile pe listă, ideea că e ceva necinstit la mijloc, că „înainte era mai bine”… Inițial am crezut că e vina oamenilor, că nu citesc atent broșura de admitere. Dar m-am uitat peste ea și m-am luat cu mâinile de cap: și dacă pornești cu o înțelegere corectă a algoritmului, după ce citești broșura nu mai înțelegi nimic.

Cum era înainte

Algoritmul în sine îl consider excelent și cred că e una din puținele inovații benefice în învățământul românesc. Cel puțin comparând cu metoda de admitere la liceu de pe vremea mea, s-o numim V (de la „veche”): fiecare elev se înscria la un liceu (foarte rar puteai la două), liceul organiza examen (uneori cu propriile subiecte, care nu erau deci unice pe țară și nu puteai să compari un 9 la liceul X cu un 9 la liceul Y), și se trăgea linie după primii N în ordinea notelor. Dacă erai sub linie, gata, șansele tale să ajungi la un liceu bun scădeau dramatic. Un elev care pica cu 9,80 la Sava, să zicem, deși ar fi meritat să intre la multe alte licee, ajungea în sesiunea din toamnă (a doua admitere), unde se putea înscrie doar la liceele cu locuri rămase neocupate. În consecință trebuia să cântărești foarte bine la ce liceu te înscrii, erai forțat să ții cont și de șansele de a intra – dacă ținteai prea sus, riscul să ajungi în sesiunea din toamnă, concurând cu elevi de 4,50 și 3,50 pentru liceele nedorite, devenea mare. Din punctul de vedere al liceelor, asta însemna că un liceu X nu „pescuia” din toată balta elevilor cu pregătirea potrivită pentru a fi admiși acolo, ci doar din balta elevilor care 1) avuseseră curajul să se înscrie la examen la acel liceu și 2) nu avuseseră curaj/dorință mai mare să se înscrie la alt liceu.

Algoritmul actual

Prima mare consecință bună a algoritmului actual (să-l numim A) este că acum fiecare liceu pescuiește din toată balta de elevi disponibili. Vianu, de exemplu, îi va putea „captura” pe elevii de 9,80 care nu au loc la Sava. Acei elevi nu vor mai cădea la coada clasamentului, amestecați cu cei de nota 3,50.

Este o situație win-win: au de câștigat și elevii, și liceele.

Dar să descriu algoritmul A. Voi folosi o analogie: Să zicem că la mall se deschide un nou magazin de înghețată, și se afișează sus, mare, „Avem 30 de înghețate de vanilie, 20 de cacao, 5 de zmeură, 10 de vișine etc.” Se formează o coadă lungă. Cetățenii vor fi serviți în ordinea în care s-au așezat la coadă. Primul este întrebat „Ce înghețată doriți?” (una de persoană!), spune că lui îi place cel mai mult de cacao, e servit, și-apoi se trece la următorul. Și tot așa, până când se ajunge în situația „De zmeură spuneți? Îmi pare rău, s-au terminat. Doriți altceva?”; omul zice „Atunci… de portocale”. Este posibil să fie servit, sau să i se spună „Nici de portocale nu mai avem. Doriți altceva?”. Și așa mai departe. Asta este esența algoritmului A.

Folosind aceeași analogie, algoritmul V era: magazinul deschide prin mall mai multe tonete, una cu înghețată de cacao, alta cu înghețată de zmeură etc. Se formează cozi separate la fiecare tonetă. Dacă te-ai așezat la zmeură și se termină în fața ta, ești obligat să te reorientezi în acel moment, adică să te duci la o tonetă care încă mai are înghețată nevândută (foarte probabil ceva ce nu place nimănui, că de-aia nu s-a vândut).

E limpede de ce e mai bun algoritmul A? Și pentru clienți, și pentru magazinul de înghețată?

Acum, implementarea concretă a algoritmului A este de fapt: Ne imaginăm că din motive de pandemie oamenii n-au voie să se așeze la o coadă lungă, să-și sufle-n nas unul altuia. În loc de asta, fiecare completează o listă de preferințe: „Cel mai tare aș vrea de vanilie; dacă nu se poate, atunci de zmeură; dacă nici de-asta nu mai e, atunci de cacao; apoi de vișine; apoi de…”. Listele se așază la coadă, nu oamenii. Un program de computer simulează procesul descris înainte, luând listele în ordine și încercând să satisfacă preferințele fiecăruia, începând cu prima (dacă nu se poate, trece la a doua ș.a.m.d.).

Revenind din analogie în lumea repartizării la licee, ordinea de la coadă este ordinea elevilor conform mediei de admitere (Evaluarea Națională, plus media școlară, cu anumite ponderi; în discuția de față nu contează modul de calcul al mediei de admitere – ăsta e un subiect separat, despre care n-am să vorbesc acum). Când îi vine rândul, fiecare elev este întrebat „Ce preferi cel mai mult?” (apoi, dacă e cazul, „Nu mai avem. Următoarea preferință?”), până când este repartizat la primul liceu din lista lui de preferințe unde mai sunt locuri. Pentru că ar fi nepractic să fie efectiv întrebați pe viu toți elevii, ei depun la coada mediilor de admitere niște liste de preferințe, care pot da în locul lor răspunsul la întrebarea „Ce preferi cel mai mult?” (și pot juca apoi, dacă e cazul, jocul „Nu mai avem. Următoarea preferință?”).

Algoritmul A nu este nou. Este exact cel folosit și înainte de 1989 pentru repartizarea absolvenților de facultate pe posturile asigurate de stat: se făcea o listă lungă cu absolvenții din toată țara, în ordinea mediei finale, iar cetățenii erau strigați pe rând și rugați să-și aleagă câte un post de pe lista afișată public. Primii aveau șansa să-și aleagă posturi bune, în București sau în orașele mari. Cei mai de la mijloc-coadă mai prindeau doar posturi la țară.

Broșura de admitere

Acest proces, în loc să fie prezentat clar la început în broșura de admitere, este „explicat” (greoi, incomplet, confuz) abia în bumbul numărul 6 de la pagina 6:

„Înscrierea în clasa a IX-a […] a absolvenţilor de gimnaziu […] se face prin repartizare computerizată (în două etape), în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în baza opţiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv și în limita locurilor […].”

„În baza opțiunii candidatului”, ați înțeles? La singular, „opțiunii”. Iar „în baza”… ce poate să însemne? E la fel de neclar ca „în funcție de” (folosit în alte locuri în broșură). Baza/funcția ar putea fi „se iau din două-n două, de la coadă în sus, apoi cele rămase, în ordine alfabetică”. Nu se știe cum e, care-i „baza opțiunii”. Nu e de mirare că lumea nu prea înțelege cum funcționează „repartizarea computerizată”.

În broșura de admitere nu numai că nu este explicat clar și de la început algoritmul A, dar oamenii sunt induși în eroare cu sfaturi valabile doar pentru metoda V. La pagina 4 (de fapt 2, că au numerotat și cuprinsul…) citim:

„Este necesară sublinierea riscurilor ce pot apărea în acest proces decizional:
– fundamentarea opţiunilor pe informaţii incomplete sau raţiuni subiective;
– supraevaluarea propriilor abilităţi în cazul unor elevi cu rezultate şcolare modeste;
– lipsa de încredere a unor elevi cu potenţial şcolar ridicat;
– oscilarea în stabilirea opţiunilor […];
– insuficienta cunoaştere a ofertei educaţionale şi a reţelei cu unităţile de învăţământ
liceal;

– completarea greşită a codurilor în fişa de înscriere;
– aprecierea inexactă a nivelului de concurenţă între candidaţii care aleg aceeaşi
unitate şcolară (anumite licee, profiluri sau specializări);

– completarea pe fişa de înscriere a unui număr insuficient de opţiuni.”

„Rațiunile subiective” sunt un risc? Zău? Risc să ce? Să ajung la liceul la care îmi doresc cel mai mult? Rațiunea „Nu vreau la mate-info, ci la ceva pe biologie/științele naturii, că asta mă atrage pe mine” este subiectivă sau obiectivă? Dar „E mai aproape de casă”? Dacă ar exista un set de rațiuni nesubiective (obiective), ele ar putea fi introduse în algoritmul de repartizare și n-ar mai fi nevoie ca elevii să-și exprime preferințele. Preferințele sunt prin definiție subiective (depind de subiectul care compară una cu alta), deci primul sfat este o tâmpenie.

Al doilea „risc”: să-mi supraevaluez abilitățile. Așa, și dacă mi le supraevaluez ce se întâmplă? Eu îmi doresc foarte mult la „Mihai Viteazu”, că e aproape de casă, și acolo se duc majoritatea colegilor mei dintr-a VIII-a, și are profil real (care mă atrage), și-mi place cum arată clădirea, și am auzit lucruri frumoase despre acel liceu. Îl pun primul pe listă. Pe locul doi pun „Vlahuță”. Pe de altă parte (complet fără nicio legătură), eu mă supraevaluez – deci îmi fac iluzii că voi intra la „Mihai Viteazu”. Stau liniștit, fără griji. Vine ziua repartizării și algoritmul mă bagă, conform notei, la „Vlahuță”. Surpriză. Ciudă. Furie. Dezamăgire. OK. Dar ce s-ar fi întâmplat dacă nu mă supraevaluam? N-aș fi declarat cinstit că visul meu cel mai mare e să ajung la „Mihai Viteazu”? Să presupunem că într-adevăr „realismul” m-ar fi făcut (în mod stupid!) să nu mai pun „Mihai Viteazu” pe primul loc, ci „Vlahuță”. Cu ce s-ar fi schimbat rezultatul final? Cu nimic. Singura diferență este că în cazul supraevaluării am stat liniștit și fericit câteva zile, în loc să-mi frâng mâinile de griji. Deci și sfatul ăsta e o prostie. (Aproape că aș sfătui elevii: Supraevaluați-vă cât vă țin curelele! Fiți fericiți până aflați rezultatele! Cum bine spunea Seneca: „Cine suferă înainte de a fi necesar suferă mai mult decât este necesar.”)

Și sfatul cu lipsa de încredere are aceeași valoare: zero. Nu contează dacă ai sau n-ai încredere în propriile forțe (cum să conteze, când examenul l-ai dat deja atunci când vine vremea să completezi lista de preferințe? și nu doar tu, ci toți ceilalți?), algoritmul te va repartiza oricum la liceul la care-ți dorești cel mai mult dintre cele care mai au locuri libere când îți vine rândul conform mediei de admitere.

„Oscilarea în stabilirea opțiunilor” – ce risc mai e și ăsta? Dacă oscilez și nu mă pot hotărî între „Mihai Viteazu” și „Vlahuță”, asta e pentru că aș avea cam aceeași satisfacție intrând la oricare din ele. OK, neputându-mă hotărî, dau cu banul și le pun în ordinea 1. „Vlahuță”, 2. „Mihai Viteazu” (sau invers). Și intru la „Vlahuță”. Sau la „Mihai Viteazu”. Care-i problema? Ele erau cam tot aia pentru mine (dacă n-ar fi fost, l-aș fi preferat clar pe unul altuia; n-aș fi oscilat). Deci nu se-ntâmplă nimic rău dacă am opțiuni echi-preferențiale, pe alea le pun pur și simplu într-o ordine aleatoare.

 „Aprecierea inexactă a nivelului de concurenţă între candidaţii care aleg aceeaşi unitate şcolară” – altă prostie. Mai întâi, ce-i aia „nivel de concurență”? Apoi, cum ar putea cineva să-l aprecieze exact? Nivelul de concurență între „candidaţii care aleg aceeaşi unitate şcolară” (de unde să știu care sunt ăia? că listele de preferințe sunt secrete… și, oricum, ce înseamnă „aleg aceeași unitate școlară”, că depinde de locul pe care o trec în lista lor de preferințe). Dar trecând peste toate astea și presupunând că eleva Mafalda Popescu are cumva acces la aceste informații, ce ar trebui să facă cu ele? Cum ar trebui să-i influențeze cunoașterea asta ordonarea liceelor în lista personală de preferințe? Ar trebui să nu-și mai treacă pe primul loc „Liceul Mirobolant nr. 1 «La care Aș Da Orice ca să Ajung»”? De ce, ce are de pierdut dacă o face? În ce constă riscul?

Cunoașterea insuficientă a ofertei educaționale, completarea greșită a fișei de înscriere și trecerea unui număr prea mic de preferințe – astea sunt singurele riscuri veritabile din lista tipărită în broșura de admitere. Toate celelalte sunt aiureli care confuzează cetățeanul, făcându-l să creadă că algoritmul A funcționează altfel decât crezuse că a înțeles.

În particular, toate sfaturile aiuristice de mai sus sunt valabile în cazul metodei vechi de admitere. Astfel, elevilor și părinților li se sugerează că algoritmul de repartizare ar fi de fapt V, nu A. E ca și cum am trece de la iluminatul cu gaz la cel electric și am fi sfătuiți „Atenție mare la următoarele riscuri: 1. Becul se poate stinge dacă suflă vântul! 2. Dacă s-a întrerupt alimentarea becului și apoi ea revine, riscați să muriți asfixiați!”. Ce să-nțeleagă omul despre noul sistem, electric? (De fapt, ca situațiile să fie similare, ar trebui ca sfatul să fie formulat încă și mai stupid: „Atenție mare la următoarele riscuri: 1. Să sufle vântul; 2. Să revină alimentarea becului după o întrerupere.” Fără să se spună ce anume riscăm să ni se întâmple. C-așa-i în broșură.)

Rădăcina confuziei este mai adâncă și constă în chiar termenul folosit peste tot în broșură: „opțiuni” în loc de preferințe. Opțiunile sunt fie paleta de variante ce mi se prezintă ca să fac o alegere, fie rezultatul alegerii (după ce fac alegerea, spun „Asta e opțiunea mea”). Termenul se potrivește perfect pentru ceea ce se întâmpla în algoritmul V: eu cântăream bine, optam pentru un anume liceu, dădeam examen, și fie intram, fie nu. Eventual, dacă se putea, optam pentru mai multe licee: mă înscriam la toate, dădeam examen la toate, și vedeam la care am fost admis. Dar opțiunile astea constituiau un pachet omogen, neordonat. Nu exista diferență între primul liceu la care m-am înscris, al doilea la care m-am înscris etc.

Acum, în contextul algoritmului A, problema se pune cu totul diferit – eu nu optez pentru nimic, ci doar îmi exprim preferințele: „Îl prefer pe A lui B, pe B lui C ș.a.m.d.” Astea nu sunt „liceele la care mă înscriu”, cum mă încurajează broșura de admitere să cred.

Problema este că, în urma „sfaturilor” și terminologiei din broșură, părinții ajung să creadă că algoritmul actual este de fapt metoda veche V, cu câteva îmbunătățiri cosmetice: examen unitar pe țară + te poți înscrie la (poți „opta pentru”) mai multe licee + totul computerizat. Dar nu este deloc așa. Algoritmul actual A e fundamental diferit. Și e mult mai bun.

Completarea listei de preferințe

Cu algoritmul A, în completarea listei de preferințe nu contează șansele, nu contează numărul de locuri, nu contează unde crezi că se vor înghesui alții, nu contează care a fost sau crezi că va fi ultima medie la liceul X sau Y. Contează un singur lucru: preferințele candidatului. Ce visează el, ce-și dorește cel mai mult. La coada la înghețată, când îți alcătuiești lista de preferințe „Cel mai mult aș vrea de mango; dacă nu se poate, atunci de vișine; etc.”, n-are rost să-ți ajustezi lista ținând cont de „Dar eu sunt al nu-știu-câte-lea la coadă, și probabil cele 5 înghețate de mango se vor fi dus deja când ajunge la mine, deci…” Deci ce? Dacă, prin cine știe ce concurs fericit de împrejurări, doar 4 cetățeni din fața ta optează pentru înghețată de mango, încât apuci și tu una? Ce ai de pierdut dacă-ți treci cinstit pe listă efectiv preferințele tale adevărate, în ordine? Nu există nicio penalitate dacă algoritmul va fi nevoit să joace în computer jocul „Îmi pare rău, de-aia nu mai avem, trecem la următoarea preferință a dumneavoastră… Ah, nici de-aia nu mai avem, dar ia să vedem dacă următoarea…”. Nu e nicio rușine, sau altceva.

La algoritmul V, pe de altă parte, conta extrem de mult „s-o nimerești bine din prima”. Acolo trebuia ca, pe lângă dorințele tale, să evaluezi și șanse, probabilități, medii de intrare, candidați pe loc… Pentru că dacă „ținteai prea sus” și ratai, picai deodată la coada clasamentului. Sau invers, puteai să constați că ai țintit prea jos și cu nota aia ai fi putut să intri și la Sava, numai că te-ai temut, și-ai optat pentru „Mediocru”, și ce rău îți pare… Opțiunea (la singular!) trebuia cântărită cu grijă. Dar cu metoda A tu nu trebuie decât să-ți exprimi preferințele adevărate, iar algoritmul se va ocupa de satisfacerea lor optimă, în funcție de când îți vine rândul la coada mediilor de admitere. Preferințele tale, evident, vor ține cont de o combinație subiectivă a unor factori importanți pentru tine: poate distanță față de casă, la ce liceu se duc alți prieteni, renume, cartier, părerea ta despre calitate (posibil bazată pe media de admitere din anii anteriori), povești aflate de la cunoscuți, sfaturile altora și așa mai departe. Oricum, de factorii ăștia trebuia să ții cont și în varianta V, doar că atunci aveai de jonglat în plus și cu factori legați de șanse, notă, înghesuială, ultima medie etc. – care acum devin irelevanți în completarea fișei de preferințe.

Preferințele relative

Mai e un lucru: atât în algoritmul V, cât și varianta cu statul fizic la coadă a algoritmului A, îți puteai permite să amâni evaluarea temeinică a preferințelor până când ajungeai să fii efectiv pus în situația de a alege. Efortul mental era oarecum mai mic. Acum însă, cu algoritmul A, trebuie să te forțezi să-ți imaginezi în avans cât mai multe scenarii posibile („Dacă-mi va spune că mai sunt locuri doar la X, Y și Z? Ce aleg? Dar dacă-mi va spune că mai au doar Y și Z? Etc.”). Este bine să treci pe listă cât mai multe dintre opțiunile existente, ierarhizate după cum o preferi pe una alteia.

Unii părinți/elevi cred că au impresia că dacă trec pe listă și licee mai slabe, asta înseamnă „A, deci vrei la liceul ăla!”. Greșit. E vorba de preferință relativă: „Dacă (Doamne ferește!) se va ajunge în situația că atunci când îmi vine mie rândul vor mai fi disponibile doar locuri la «Liceul Ciudat nr. 2», «Liceul Central Mediocru» și «Liceul Oribil de Stat», atunci vă rog să mă repartizați la «Liceul Central Mediocru», nu la vreunul din celelalte două”. Asta nu înseamnă că în general îmi doresc să ajung la „Liceu Central Mediocru”, ci doar că îl prefer variantelor care vin după el în lista mea: dintre niște rele îl aleg pe cel mai mic.

În concluzie, cel mai bine este să faci efortul să ierarhizezi toate opțiunile care ți se oferă. Să pui în vârful listei „Liceul Mirobolant nr. 1 «La care Aș Da Orice ca să Ajung»”, apoi următorul la care-ai vrea, dacă la primul nu se poate, și tot așa, până la precizarea finală „Iar dacă singurele variante care mi-ar mai rămâne (nu că aș visa la asta!) sunt «Liceul Execrabil nr. 4» și «Colegiul Național de Toată Jena», prefer la «Execrabil», că-i mai aproape de casă”.

Ce te costă să ierarhizezi toate opțiunile? Niște pastă de pix și niște timp să te gândești (și eventual să freci un tabel Excel). Economia pe care ai face-o scurtându-ți lista de preferințe este infimă. Și înseamnă să dai cu piciorul șansei (poate mică) de a intra la unul din liceele pe care ți le dorești foarte mult (dac-o scurtezi de sus). Sau, scurtând-o din partea opusă, dacă 90% din ceilalți elevi au medie mai bună decât tine (lucru pe care nu-l poți controla!), renunțând la dreptul tău de a-ți exprima preferința între liceele din mijlocul listei ajungi în situația din algoritmul V: se va organiza o a doua sesiune de repartizare, doar pentru umplerea locurilor rămase libere în prima sesiune. Atunci va trebui să completezi o nouă fișă de preferințe, dar vei avea de ales doar între liceele cele mai… nedorite, ca să mă exprim eufemistic. Practic te mușcă dezavantajul major al algoritmului V.

Părinții care iau în serios broșura de admitere ajung să fie foarte stresați. Pentru că, neînțelegând algoritmul A și neînțelegând ce se cere de la ei, se consumă nervos inutil de mult încercând să „evalueze exact” șanse, probabilități, „nivel de concurență”, relația dintre media de anul trecut și nota de anul acesta, numărul de locuri la specializarea Cutare, poziția pe care am trecut eu liceul X, probabilitatea ca un elev cu nota m să fi trecut pe poziția P liceul X etc. etc. etc. Un talmeș-balmeș de gânduri și scenarii care are darul să înnebunească un om. Ar fi grozav dacă toată lumea ar înțelege că strategia optimă, care-ți asigură succesul maxim, este să ierarhizezi toate variantele după cum le preferi una alteia, fără să te intereseze alți factori.

Dacă tu în realitate preferi pe A lui B, dar în lista de preferințe ai pus pe B înaintea lui A, atunci sigur îți faci un deserviciu (indiferent de motivele pentru care ai făcut inversiunea). Niciun factor de pe lume nu poate schimba ordinea. Tot ceea ce pot face factorii ăia confuzanți (înghesuială, șanse, notă vs. media din anii trecuți, nr. de locuri, probabilitatea să una sau alta, …) este să te ajute să-ți tunzi lista de preferințe de sus și de jos, încât să iasă mai scurtă și să faci economie de pix când e să completezi fișa la școală. Dar adeseori sarcina asta a tunderii e prea complicată și pur și simplu nu merită consumul nervos, spaimele, gândurile, angoasa că poate n-am tuns bine, poate am renunțat la ce nu trebuia etc. În majoritatea cazurilor strategia cea mai bună este cea de bază, simplă, „neoptimizată”: să ierarhizezi pur și simplu toate variantele.

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

  1. Brosura este doar una din sursele de informare care se coroborează cu ce spun profesorii, site–urile oficiale, în niciun caz cu ce spun prietenii, deoarece acestia pot fi în eroare. Personal, m-am informat mult de pe site-ul edupedu.ro unde sunt explicați coerent toti pașii de urmat. Din păcate, am văzut părinți care au refuzat explicațiile specialiștilor, deoarece „stiu ei mai bine”. O schemă astfel completată aduce multă frustrare, greu suportată de copii.

    • Exact! Este de datoria dirigintelui clasei a VIII-a sa explice repartizarea. Atat elevilor cat si parintilor.
      Au timp si posibilitati sa insiste pana cand toata lumea intelege despre ce e vorba.

      Din cate stiu, uneori se implica si directiunea scolii.

      ===

      Sigur, asta nu scuza limbajul confuz si dezlanat al brosurii.

      Dar sa fim cinsiti cu noi: cine are habar sa scrie ceva cu cap si coada in Romania? Unde si cum ar invata cineva sa se exprime? Ce invata elevii la limba si literatura romana? Orice, numai cum sa se exprime, nu!

      Romanii au ceea ce isi doresc. Plansetul pe marginea gropii pe care ti-o sapi singur nu te ajuta.

  2. Foarte interesant… Si eu cand am de explicat clientilor chestii tehnice, pentru a ma face inteles, apelez la tot felul de analogii cu lumea non-tehnica. Mi-a placut mult analogia cu magazinul de inghetata. Cu ajutorul ei am inteles mai usor esenta algoritmului. Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca in acea brosura ar fi aparut explicarea algoritmului ca in textul autorului articolului, in locul unor cuvinte si expresii lipsite de continut.

  3. In unele tari europene din vest, primul criteriul e adresa, urmatorul daca are frati deja la acelasi liceu.

    Scoala e un mijloc excelent de a face un cartier frumos, de a motiva parintii.

    • Ăsta e un exemplu clar de criteriu aberant, discriminator, și mă bucur că la noi nu e așa. In educație trebuie să incurajezi competiția si distribuirea elevilor în școlile pe care le merită, bazându-te strict pe competențele lor, nu pe coordonatele geografice, averea părinților sau noroc… Puțin imi pasă de obsesiile de „a face un cartier frumos”, câtă vreme în cartierele mai putin „frumoase” există oameni mai deștepți care merită mult mai mult decat ăia cu fițe și casă în centru. Si asta ți-o spune unul care chiar locuiește într-o zonă centrală într-unul din orașele mari ale României.

      • 1. scoala e platita de autoritatile locale, pentru elevii locali nu altii
        2. nu e normal in fiecare zi un elev sa parcurga jumate de oras cu parintii in masina sau transport in comun
        3. ce e in cartier asa e si la scoala, ii trage pe toti in sus un pic, sau in jos, faptul ca cartierul e mai bogat sau mai sarac, nu inseamna automat ca sunt tocilari acolo, sau prosti, vor fi foarte diferiti
        4. nu exista ca in alte tari unde in oras exista 2-3 licee puternice cu elita selectata pe note si dupa e prapad …

        viata e dura

      • Apropos, de competitie si scolile care le merita. Tocmai de acea si nu se bazeaza pe criteriul notelor in multe tari din vest, ca sa aiba o masa mai uniforma la licee. Nu inseamna ca nu sunt licee mai proaste sau mai bune. Dar diferentele nu sunt asa de mari ca in alte tari. Idea e sa ai clase cu elevi mai slabi si mai puternici, cu de toate. Altfel ajung licee cu olimpici sau licee in care copilul e tras in jos, nu are mare sansa.

        Depinde ce doresti sa faci, ce iti propui de la invatamant. Mai e si partea a 2a, ca liceile pe parcurs ii filtreaza destul de dur pe elevi, care sunt mai slabi pur si simplu pleaca la o scoala profesionala, si sunt foarte multi (vorbesc de vest). Faptul ca ai fost admis nu inseamna neaparat ca il si termini. Si au scoli profesionale foarte bune.

        „câtă vreme în cartierele mai putin „frumoase” există oameni mai deștepți care merită mult mai mult decat ăia cu fițe și casă în centru.” Nu vreau sa fiu rau, dar nu exista oameni mai destepti acolo. Din ce am vazut eu daca sunt mai prosti sau mai destepti fac pe dracul in 4, dar se muta in cartier mai bogat si dau copilul la scoala buna. Trebuie sa intelegi ca insusi pretul pietei imobiliare se formeaza din ce scoli sunt in cartier. Eu si multi prieteni de-ai mei s-au mutat in cartiere mai scumpe, uneori la limita posibilitatilor doar ca sa ne dam copii la o scoala, gradinita mai buna. Nu am avut timp de stat la bar, a trebuit sa lucram zi lumina si o bucata de noapte ca sa le oferim copiilor ceva mai bun. Simti tractiunea si motivarea? Sau crezi ca parintii nu trebuie motivati? Sau crezi ca stand in ghetou ai sa-ti formezi o mentalitate ca lumea? Nu e asa de simplu de inteles sistemul cum se pare la prima vedere. Sunt multe subtilitati, pe care trebuie sa le traiesti.

        Daca intradevar te crezi exceptional si nu vrei sa depinzi de default-uri intotdeauna este optiunea scolii private. Acei cu fite cam acolo se duc.

  4. N-am ajuns pana acolo, mie mi-e clara treaba, dar ma gandesc ca pot sa-i sfatuiasca si dirigintii pe parintii debusolati. Macar in al 12-lea ceas, cand trebuie sa contrasemneze si ei fisa. Daca vad ca elevul a pus doar 2 optiuni si media e una de pluton, sa ii sfatuiasca sa mai adauge cateva. Am o cunostinta care acum cativa ani a ramas nerepartizata cu 9,34 , una dintre cele mai mari medii din tara in situatia asta. Nu stiu exact in ce ordine au pus, dar voia stiintele naturii. A ajuns in final la filologie la un liceu bun in urma redistribuirii. Asta a fost maximul posibil. Dar cati nervi si stress pana atunci.

    • In principiu ai dreptate. Dar pana la urma, tot parintii sunt cei cu adevarat responsabili, pentru ca ei sunt singurii care pot urmari cu adevarat interesul copilului lor. Ceilalti sunt straini, au problemele lor etc.

      In plus, daca ti-a ajuns copilul in clasa a opta si inca nu ai inteles cu ce categorie de personaje ai de-a face (profesorii), si inca te bazezi pe intelepciunea si sfaturile lor, o sa ai probleme serioase…

  5. Sistemul este puternic polarizant, liceele bune iau crema si o vor lua intotdeauna pentru ca vor ramine in top.
    Elevii buni vor merge la acele licee care vor ramine in top nu neaparat datorita profesorilor cit datorita calitatii elevilor. Care in privat fac meditatii cu profesorii de la ore :(
    Acest algoritm care sustine meritocratia ar trebui combinat cu unul de vecinatate astfel incit sa existe o echilibrare pe cartiere, cel putin in Bucuresti. Si cu interdictia meditatiilor catre elevi din acelasi liceu, o evaziune fiscala evidenta si un conflict de interese clar.

    • Meritocratia aceasta se prabuseste.

      Cel putin in Bucuresti, liceele de top au capatat „reputatia” unor distrugatori ai celor mai frumosi ani ai vietiii pentru nimic.

      Comprimarea intervalelor notelor, preluarea de catre fiecare liceu de cat mai multe profile, arsenalul de minciuni sofisticate pus in joc – toate arata ce de fapt ne caznim sa nascocim algoritmi de repartizare care nu au nicio semnificatie practica. Sau o au doar pe aceea de a abate atentia de la problemele structurale majore ale invatamantului din Romania.

      ===

      Eu as spune ca nu trebuie sa cadem in aceasta capacana a prevalentei formelor asupra fondului. In Romania nu exista decat licee proaste si foarte proaste. Aflate in proces de convergenta spre catastrofale.

      Unele au tactica de a tampi parintii cu „perfomante” adica cu rezolvari de probleme superdificile si superinutile, dar care incanta ego-ul: „Asa dragul tatei/mamei, ce probleme grele stii sa rezolvi!”.

      Da, intrebarea majora este daca alegerea are vreun sens. Eu spun ca singurul lucru pe care parintii trebuie sa il aiba in vedere este ca liceul ales sa fie cat mai „curat” (fara violente si fara droguri) si daca se poate sa fie si aproape de casa.

      Cand ajungi sa pui zeci de optiuni la rand si realizezi apoi ca ai avut de ales de fapt intre cu capul in piatra sau cu piatra in cap, poti doar sa urli, sa te imbeti sau sa te cari urgent dintr-o tara care isi uraste proprii copii.

      ===

      Avand in vedere atat modalitatea invechita in care se preda cat si incapacitatea cadrelor didactice de a lega cunostintele de viata reala, cei 4 ani petrecuti in astfel de licee reprezinta doar materializarea orgoliului parintilor si nicidecum interesul copiilor.

      De altfel, cu regret spun ca nimeni in Romania nu urmareste interesul copiilor. Romanii au ajuns niste salbatici care isi condamna copiii la o viata chinuitoare sau la exil doar pentru a se indopa cu mancare in exces care le face rau si pentru a sta linistiti pe fotolii ingurgitand Netflix.

      Concluzia mea – cea mai buna metoda de repatizare ar fi tragerea la sorti. Dar sa fie trase la sorti si catedrele si schimbate obligatoriu o data la 5 ani.

      Macar asa nu ne-am mai fura caciula.

  6. Excelenta analiza! Eu cred ca se pregateste terenul pentru sistemul hibrid de admitere, in care sistemul V va avea 75% din locuri, iar sistemul A doar restul de locuri ramase libere. Sistemul V este mult mai dispus coruptiei si ne duce in urma cu zeci de ani. Conform cu declaratiile ministrului.

  7. Care e diferenta dintre licee? Judecand dupa invatare – nu e niciuna!

    Doar judecand dupa mediul social putem face o separare: licee cu anturaje bune si licee cu anturaje periculoase.

    Poate sa imi spuna si mie cineva ce e preferabil:

    a) sa tocesti, sa rezolvi probleme fara noima si fara nicio legatura cu realitatea pana cand te prabusesti sub masa, doar ca sa afli cand te apuci de lucru ca nimic din lucrurile cu care ti-ai pierdut tineretea nu iti foloseste la ceva? Unele lucruri sunt gresite, altele sunt inutile si cele mai multe se va dovedi ca sunt de neinteles.

    b) sa nu inveti nimic in liceu?

    Trebuie sa acceptam ca tot ce va folosi elevului in profesie si in viata provine din afara liceului. Invatarea lucrurilor utile se opreste in clasa a VI-a. Din clasa a VII-a incolo, invatamantul este doar un domeniu in care lucreaza pe bani multi cateva sute de mii de cetateni. Desigur, sunt si cadre didactice dedicate, dar invatamantul in acest mileniu nu poate fi rodul initiativelor personale.

    Mai mult decat atat, a trecut vremea liceelor specializate. Din ce in ce mai multe au toate profilele.

    Alta aberatie: parcursul de invatare rigid, identic pentru toti elevii dintr-o clasa. Vorbim cu gura pana la urechi despre „invatamantul centrat pe elev” dar in practica invatamantul e centrat pe liceu.

    Una vorbim si alta fumam.

    ===

    Nu as spune ca prezentul sistem de repartizare este mai bun decat cel din trecut. Este la fel de prost, doar ca in alt mod,

  8. Algoritmul e simplu, e publicat pe toate site-urile care conteaza, trebuie sa fii complet aerian sa nu-l afli sau sa nu intelegi cum functioneaza. Mai ales ca e foarte natural si logic. De asemenea, au fost disponibile o gramada de informatii si in mod repetat a fost precizat faptul ca parintii/elevii trebuie sa puna cat mai multe preferinte, in ordinea… preferintelor, adica cea in care vad ei ierarhizate specializarile si liceele. S-a spus de nenumarate ori ca nu iti strica sa pui primele pe lista optiunile pe care le vrei, chiar daca crezi ca nu le poti prinde. Numarul de locuri era disponibil, iar preferintele se pun dupa ce stii pe ce loc esti in ierarhie, deci facand o suma simpla poti pune optiuni acoperitoare, care sa iti asigure ca nu ramai nerepartizat. Daca, de exemplu, esti pe locul 500, pui atatea optiuni cat sa acopere macar 550-600 locuri (o marja de siguranta nu strica).

    Algoritmul e banal si nu e nicio inovatie, se foloseste de zeci de ani in Romania, in toate locurile in care se da admitere cu lista de preferinte, inclusiv in facultati. Se parcurge lista candidatilor in ordinea descrescatoare a mediei de admitere. La fiecare candidat, se iau optiunile sale: daca la prima mai sunt locuri, e repartizat acolo, daca nu, se vede daca mai sunt locuri la a doua optiune si tot asa pana se gaseste specializarea la care poate fi repartizat. Cand un elev e repartizat, se scade cu 1 numarul de locuri ramase la acea specializare si se trece la urmatorul candidat. Banal.

    Dar da, unii parinti sunt complet debusolati. De ce? Pentru ca, asa cum fac si in viata de zi cu zi, ei nu se informeaza gandind cu capul lor, ci ingurgitand prostiutele de pe facebook sau din presa facila, girata de jurnalisti extrem de superficiali. Sau pentru ca sunt ei insisi extrem de superficiali. In orice caz, realitatea e ca lumea e extrem de diversa, iar, asa cum se intampla intotdeauna, cei care sunt interesati stiu ce sa faca. Imi pare rau sa spun, dar selectia naturala se aplica si aici, ca peste tot.

    Brosurile sunt diferite de la un judet la altul si sunt scrise, de regula, de analfabeti functionali din Inspectorate, care ei insisi nu ar lua nota de trecere la Evaluarea Nationala. E suficient sa citesti elucubratiile semidocte din Introducere ca sa vezi acest lucru. Daca nu observi asta si te iei doar dupa brosuri, esti vinovat tu singur de efectele superficialitatii tale asupra copilului tau. Pacat e doar faptul ca acel copil, nevinovat fiind, plateste el prostia parintilor…

  9. Parerea mea este ca acest sistem poate fi foarte bun pentru unii copii cu note foarte bune, dar este un sistem care dauneaza scolii in ansamblu.
    Sistemul scolar este pe atat de bun (adica util societatii), pe cat media „produsului” oferit societatii este mai ridicata, cu alte cuvinte, cu cat o proportie mai mare de copii ajung sa acumuleze aptitdinile si cunostintele necesare sa aduca un plus valoare mai mare in societate.
    Faptul ca un procent foarte mic de copii ajung la niste performante ridicate, in timp ce marea majoritate „balteste” in dezinteres si autosuficienta reduce foarte mult plusul valoare intors societatii de catre absolventii scolilor. Tocmai pentru ca nivelul mediu al absolventilor este foarte scazut si ca atare nivelul mediu al societatii scade, varfurile „pompate” in scolile de prestigiu, nu se vor simti la ele acasa in aceasta societate si mai tarziu emigreaza, facand sa scada si mai mult media societatii.
    Ori tocmai un sistem scolar cu diferente mici intre nivelurile dintre scoli asigura o medie a „produsului” mai ridicata. Ca o clasa de scoala sa progreseze, are nevoie ca unul sau mai multi elevi sa fie bine peste medie, sa ii traga si pe restul, sa ii motiveze si pe restul (evident, cu ajutorul profesorului).
    In Romania gandirea este extrem de individualista, copilul meu sa mearga la cea mai buna scoala, copilul meu sa ia cea mai mare nota (cu colateralul ce bine ca ceilalti colegi au luat note mai mici), eu, ca profesor sa fiu la cea mai buna scoala, eu la mine acasa sa am frumos, dincolo de gard nu ma intereseaza.
    In occidentul european diferentele dintre scoli sunt destul de mici, de multe ori interesul parintelui/copilului de a urma o anumita scoala e dat de ce posibilitati extra sunt la scoala respectiva (echipa de volei, un cor de copii, etc.), dar principalul argument al alegerii scolii este distanta de casa.
    Este datoria statului sa asigure un sistem scolar echitabil pentru toti copii. Cu ce este de vina un copil de la tara sau dintr-un oras mic, ca sa nu poata beneficia la el in localitate de un nivel bun de educatie, nu mult diferit de cel oferit de „Sava” sau exemplele dv?
    Atata vreme cat nu vom reusi sa invatam ca societate, ca progresul se obtine prin progresul clasei de mijloc (care odata creat, este baza pentru varfuri de a impinge societatea si mai sus), societatea in Romania va continua sa aiba o evolutie in jos sau sinusoidala. Ori ce invata copii in scoala la noi?
    Notele, mediile, admiterea la Sava sau la Lic. Ind. 4 sunt importante in bula fiecaruia, pentru bula mare a societatii sunt mai putin importante.

    • Articolul nu e despre calitatea scolilor ci despre algoritmul de distribuire intr-o competitie in care exista un clasament si se exprima preferinte. E cel mai echitabil si corect mod de a repartiza elevii la licee, pentru ca evita problemele serioase pe care admiterile care nu te lasa sa pui lista de preferinta le genereaza.

      Acestea fiind zise, nu, nu e deloc cum spui tu. Peste tot in lume exista diferente mari intre scoli, e pur si simplu modul in care e construita lumea. Ideea ca scolile sunt egale sau foarte apropiate e o utopie, e doar o imagine idealizata a societatilor straine pe care unii inca o au. Peste tot exista competitie acerba pentru calitate pentru ca, pur si simplu, in natura, calitatea inalta e rara. In tarile din Vest in care conteaza cartierul, parintii fac eforturi supraomenesti sa se mute in cartiere cu scoli bune inainte de a ajunge copilul la varsta scolarizarii. E un fapt cunoscut si nu e de ieri-de-azi.

      • Dupa parerea mea scolile din Romania se uniformizeaza.
        Ceea ce face ca si orice algoritm de repartizare sa devina inutil in fapt.

  10. Brosura fost scrisa de un bugetar angajat pe un post de comunicare, dar incompetent.
    Algoritmul A, asa cum e aplicat acum in Romania, are nevoie de 2 modificari pentru a elimina frustrarile. Acestea apar doar la cei nerepartizati.
    1. Prima modificare: sa impuna un numar minim de optiuni stabilit pe baza datelor statistice din anii precedenti (in medie, cate optiuni au fost necesare pentru alocare).
    2. A 2-a modificare: alocare automata cand nu mai sunt optiuni exprimate. Atunci cand este repartizat un elev si computerul a consumat toate optiunile exprimate de elev si nu a reusit sa-l aloce unui liceu, in loc sa il lase nerepartizat, sistemul ar trebui sa il aloce automat liceului din localitatea / judetul de domiciliu al elevului unde ultimul elev alocat (in acel moment) are nota cea mai mare de repartizare. Doar cand nu mai exista niciun loc in localitatea / judetul respectiv, elevul ar trebui sa ramana nealocat. In acest fel, nerepartizati vor fi doar cei pentru care nu mai exista locuri disponibile in localitatea / judetul de domiciliu. Se consuma mai multe resurse, alocarea computerizata va dura mai mult, dar daca limita minima de la Modificarea 1 a fost stabilita corect, nu cu mult mai mult timp.

    • Ted,
      Varianta 1) ar merge ca recomandare, nu poti obliga pe nimeni sa puna optiuni. Libertatea presupune inclusiv libertatea de a gresi.

      Varianta 2) are o problema fundamentala: nu poti distribui un elev fara optiuni in locul unuia care le are. De exemplu, daca X are 8.21 si nu mai are optiuni dar ar putea intra la specializarea S, dar urmatorul in ordinea mediilor e Y, cu 8.20 si are specializarea S in lista, trebuie repartizat Y, nu X. Altfel, l-ai dezavantaja pe Y, care a declarat clar ca vrea acea specializare. Asa ca, se ajunge la ceea ce se intampla, de fapt, deja: in prima etapa se distribuie cei care au optiuni, iar ceilalti concureaza intr-o a doua etapa, pe locurile ramase. Da, exista in metodologie o a doua etapa.

      Declararea preferintelor in mod riguros si complet e o chestiune de responsabilitate. Responsabilizarea se educa si ea, uneori cu lectii dure, chiar pe pielea celui care a fost iresponsabil.

  11. Copilul meu tocmai a fost a opta. Din fericire, totul s-a incheiat cu bine, a intrat fara probleme la prima optiune. Dar pentru asta a muncit enorm in ultimii ani, pe cont propriu si fara ajutorul scolii (de fapt, impotriva piedicilor pe care unii profesori i le-au pus). Asta inseamna chiar si 10-12 ore de munca pe zi, cu dedicare si perseverenta. Stiu exact cum e sistemul, i-am vazut toate problemele si i-am apreciat si partile bune (printre partile bune e si Algoritmul).

    Te contrazic, insa. Cel putin in domeniile legate de stiintele exacte si inginerie, te ajuta enorm ceea ce inveti la scoala. Nici vorba sa se opreasca lucrurile utile in a sasea! Matematica, fizica, chimia, daca sunt predate decent, te invata lucruri fundamentale extrem de importante, de-a lungul intregului gimnaziu si intregului liceu. Stiu asta din experienta proprie si din experienta copilului meu. Am vazut progresele extraordinare pe care un copil le face, chiar si pe programa actuala, daca are profesori buni.

    Sigur, as putea zice si eu ca e complet inutil nivelul de detaliu si „sofisticare” la care se intra in programa de la limba romana, cu amanuntele savant-redundante despre partile de vorbire sau viziunea mecanicist-structurala asupra a ceea ce inseamna opera literara. (se invata doar sabloane care descriu structura unei lucrari, nu se citeste lucrarea ci se discuta cel mult fragmente din lucrari mediocre…) Dar, cine stie, poate pentru cei cu inclinatii spre filologie, or fi si acestea folositoare, nu e domeniul meu…

    • Precizare: comentariul aceasta al meu e un raspuns la cel al lul Dedalus, de mai sus, de la ora 11:52. Se pare ca l-am postat gresit in thread-ul principal. Scuze.

    • Veti vedea la terminarea liceului ca de fapt singurele cunostinte acumulate sunt cele pentru a lua bacalureatul. Iar mai tarziu veti constata inutilitatea cunostintelor si deprinderilor acumulate in profesie.

      Problema majora nu este a subiectelor din programa, ci a extensiei nejustificate a subiectelor inutile in dauna celor utile. Se adauga si totala lipsa a contactului cu realitatea a predarii.

      Romania are nevoie de poate 100-200 de filologi. Poate o mie. Dar numarul de absolventi de acest profil este de sute de mii de ori mai mare. Liceul nu trebuie sa fie doar o trambulina catre Academie, el trebuie sa ofere cunostinte si deprinderi utile.

      In plus, recunoasteti chiar Dvs. ca profesorii s-au indeletnicit cu impiedicare copilului Dvs. Nu e o noutate! Decurajare si impingerea in invatare tampa sunt extrem de raspandite.

      Majoritatea cadrelor didactice si a parintilor confunda invatarea cu memorarea. Din nefericire, societatea romaneasca nu incurajeaza gandirea, initiativa, capacitatea de lucru.

      Evolutia liceelor in ultimii 10 ani a fost spre uniformizare. In paralel cu construirea unei minciuni de proportii nationale, in care liceele sunt in competitie bazata pe cea mai bine constuita minciuna. Indemanarea in minciuna este extraordinara! Cadre didactice si parinti deopotriva se complac in aceasta situatie.

      Cei care inteleg ce am scris eu acum sunt probabil demult prlecati din Romania sau se pregatesc sa isi trimita copilul la studii in strainatate, unde de altfel va si ramane.

      Algoritmul de repartizare la liceu face parte din aceasta bine inginerita minciuna. El pune elevii intr-o competitie pentru nimic, Asa cum Bacalaureatul mai tarziu va fi doar o poarta grea spre nicaieri.

      Discutam de fapt despre cum ar trebui sa fie taisul securii calaului.

  12. Mda …

    Eu .. ca fost elev al Livezii Magarilor Veseli* al sistemului „V” , ala „meritocratic” ii apreciez simplitatea si eficienta.

    Cu acest sistem liceele de elita se alegeau cu elevi , nu chiar „elita”, ci dispusi sa „traga” …

    Azi ?
    Azi sunt unii care termina liceul … desi cunostintele lor nu le-ar fi permis in anii 60 nici accesul la o scoala profesionala cu profil mai tehnic !

    * Livada… adica liceul Mihai Viteazul. Vedeti dvoastra in 1966-77 noi ne permiteam sa ne revedincam dreptul de a fi „magari” si „veseli” ca oricum tot la „teribilism juvenil” eram incadrati . Noi si celalte 4 licee . Orice mediocru echivala un elev bun din urmatioarele … licee !
    De ce?
    Fiindca din prima, de cand depuneai cererea de admitere la concurs stiai ca pretentiile erau MARI! Adica un 7 de la primele 4 echivala cu un 9 sau chiar 10 de la … nu dau nume!

  13. Foarte bine explicat algoritmul. Ar trebui sa l citească si unii diriginți. Din pacate ministerul a complicat brosura si oameni cred ca e complicat. Cel mai simplu te uiti pe loc esti la tine in judet si alegi optiuni care sa acopere acest numar de ex daca sunt pe locul 400 tb sa fac un numar de optiuni pt un nr de clase care sa aiba in total cam 400 -450 locuri. Bafta

  14. ca sa fie mai clar, la exemplul cu inghetata as mai adauga: va asezati toti la coada, dimineata la deschidere; nimeni nu se mai aseaza la coada ulterior; va asezati in ordinea mediilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vlad Enache
Vlad Enache este expert Data Mining și Natural Language Processing în cadrul UEFISCDI. Având un doctorat în Inginerie Mecanică, a condus activitatea de R&D într-o companie de neuromarketing, în care a dezvoltat hardware și software pentru studiul undelor cerebrale. A activat în publicitate (premiul EFFIE 2008), a predat 10 ani cursul „DTP, Layout și Prepress” la CJI, a scris la ZIUA, România Liberă, Evenimentul Zilei, Libertatea, ING. Este pasionat de filosofie, logică, matematică, fizică, argumentare.

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

“Discriminarea” în vremea holerei. Sau ce ne spune manipularea cuvintelor în pandemie

Acum vreo săptămână explicam într-o emisiune TV că a te considera “discriminat” dacă ţi se impun restricţii pentru că n-ai vrut să...

Când oamenii mici lasă umbre mari înseamnă că soarele e la asfințit

                                                 Una din acele istorii care se vor adevărate, deşi nimeni nu ştie cât sunt de exacte,...

Nimicul la putere

            Ceea ce vedem acum pe scena publică nu e nimic altceva decât consecința faptului că niște oameni fără nici o consistență...

Speranța de viață a românilor

1.Vârsta medie la deces2.Nevoia unei abordări noi. Ce ne spun datele din alte țări și pe care noi nu le avem3. Revenind...

Cine smântânește borcanul cu energie?

ANRE este un "organism de reglementare și supraveghere (care) doar ține de șase pentru ca șmecherii din domeniul...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.