Republica Moldova și epistola lui Vladimir. Știm a construi pe nisipuri mișcătoare?

O primă veste bună a răzmeriței Mitropolitului Vladimir al Moldovei împotriva stăpânului său ideologic de la Moscova este că Republica Moldova se dezmeticește pe toate fronturile, se dezbracă încet și sigur de narațiunile toxice pe care Estul rusesc le-a construit aici, cu tancurile, spre a o ocupa.

Această răzmeriță așează noi kilometri mentali în distanța față de Moscova și față de proiectele ei imperialiste privind Republica Moldova. Această răzmeriță semnează de facto actul de deces al Bisericii ruse în Republica Moldova[1], Biserică adusă acolo de (și ținută în brațe cu) tancuri.

Va mai curge multă apă pe Prut până ce Biserica rusă din Republica Moldova își va da obștescul sfârșit, însă procesul divorțului de Moscova și al denunțării ocupației ideologice exercitate de Moscova în această Biserică a început și pare credibil, pare robust („Lumea Rusă este străină aspirațiilor și valorilor noastre naționale”, afirmă în mod explicit Mitropolitul Vladimir[2]).

Biserica rusă din Republica Moldova, mascată în etichete autohtoniste (“Biserica Ortodoxă din Moldova – Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove”), este în moarte clinică. Iar răzmerița este reală, nu avem motive întemeiate de a specula că ar fi o reinventare narativă a Moscovei menită a adăuga provocări într-un spațiu care îi refuză din ce în ce mai ferm cântecul toxic de sirenă.

Fotografia acestei răzmerițe este mult mai largă. Tonurile șantajiste și dure ale Moscovei la adresa cursului geopolitic liber al Chișinăului vin în salvă, în ultimele luni, iar salvele le execută pe rând soldații maximi ai regimului precum Vladimir Vladimirovici (Putin), Serghei Victorovici (Lavrov) și Maria Vladimirovna (Zaharova) – trei salve cu cartuşe narative la funeraliile multiple cu onoruri prin care Moscova se desparte trist (nici acum nu crede Moscova în lacrimi?!) de “jucăriile” sale preferate de aici – limba “moldovenească” și “biserica pe șenile”.

În această fotografie analitică mai largă, semnele de recunoaștere, dinspre lumea rusă, a pierderii masive a influenței proprii pe teritoriul R. Moldova se multiplică; scribii de la Kremlin invocă în mod curent, drept argumente, decizia recunoașterii constituționalității limbii române adoptată de către autoritățile din Republica Moldova, consecvența cursului pro-Vest al Chișinăului, consolidarea substanțială a relațiilor dintre R. Moldova și România etc.

„Moldova își pierde practic identitatea” – spune cinic chiar Vladimir Vladimirovici, recent, la 13 octombrie a.c., la Bișkek, înconjurat de frații de arme rămași sub steag rusesc. Moscova își pierde – și Vladimir Vladimirovici știe, Vladimir Vladimirovici vede, Vladimir Vladimirovici recunoaște – falsa “identitate” rusească, blănurile și cizmele buriate trase cu forța, de mai bine de două veacuri, peste ia veche românească a românilor de peste Prut.

„Aceasta este alegerea lor” – spune resemnat Vladimir Vladimirovici la Bișkek, conștient că sărăcirea depozitelor rusești cu rachete Kinjal în războiul din Ucraina nu mai lasă loc pentru noi aventuri militariste riscante ale Moscovei, mai aproape de Europa. „Aceasta este alegerea lor” – spune resemnat Vladimir Vladimirovici la Bișkek, văzând neocupat, gol, scaunul cu tricolor românesc rezervat oficialului de la Chișinău la summitul defunctei Comunități a Statelor „Independente” / CSI.

Republica Moldova fuge în galop de promisiunile deșarte ale „lumii ruse”. De “laptele și mierea” cu care s-au hrănit, în ultimele zeci de ani, românii moldoveni în Siberia.  De “laptele și mierea” cu care s-au hrănit, în ultimele zeci de ani, românii moldoveni în toate Siberiile pe care le-au trăit în anii lungi de ocupație rusească. Despre prea puține din aceste Siberii știm cu adevărat, dincoace de Prut. Pe unele le-am trăit și noi – pe acelea le știm mai bine.

Amănuntul că armata rusă mai zace încă în cazematele de peste Nistru nu mai provoacă frici. Republica Moldova fuge în galop de promisiunile deșarte ale „lumii ruse”. Parlamentul de la Chișinău denunță pe bandă rulantă acordurile de vasalitate din CSI încheiate în anii lungi de steag rusesc. Limba „moldovenească” este istorie, miturile mincinoase ale lumii ruse nu mai conving. Furtunul gazului rusesc nu mai aduce sclavie la Chișinău. În premieră în ultimul veac, Federația Rusă este recunoscută ca principală amenințare la adresa securității Republicii Moldova, conform proiectului noii strategii de securitate (aproape sincron cu denunțarea amenințării directe/explicite la adresa securității României și NATO pe care o reprezintă Federația Rusă). Republica Moldova construiește derusificări și demistificări. Republica Moldova respiră libertate.

“Lumea rusă” se desfigurează rapid în Republica Moldova, sub povara propriilor ei scamatorii și minciuni[3].

Vântul libertății a ajuns astăzi și în Biserică. Mitropolitul Vladimir știe că sutana cu vipușcă a Patriarhului Kiril s-a demodat.

x    x    x

          Cum răspunde lumea liberă din Republica Moldova și din România acestei oportunități istorice de a construi ireversibilități românești și europene la Chișinău?

Parteneriatul special și strategic dintre România și Republica Moldova (bazat pe „afirmarea caracterului special al acestei relații, conferit de comunitatea de limbă, istorie, cultură, tradiții și de dimensiunea europeană a cooperării bilaterale, având la bază obiectivul strategic al integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană”[4]) face obligatorie o exploatare creativă și curajoasă a acestei oportunități, prin care s-ar putea consolida și mai mult aspirația Republicii Moldova de a evada definitiv din “lumea rusă” – univers mental, spiritual, cultural și politic non/europeanîn care au adus-o, de mai multe ori în istorie, tancurile Moscovei (și neputința noastră).

Evadarea din “Lumea Rusă / Russki Mir” a Republicii Moldova este echivalentul, sinonimul și garanția reintegrării Republicii Moldova în “Lumea Europeană/Occidentală” pe care și-o dorește și pe care o merită. Iar România își asumă în mod deschis și plenar sprijinul strategic pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană – altfel spus, își asumă sprijinul strategic pentru evadarea Republicii Moldova din “Lumea Rusă”.

Semnul major al acestei asumări a elitelor de la București îl reprezintă vocația de a construi sistemic (în Republica Moldova), iar semnul minor –  ingeniozitatea de a construi conjunctural, de a exploata oportunități. În ambele scenarii, construcția este obligatorie.

Biserica Ortodoxă Română / BOR are tradiția și vocația certe de a construi vizionar în Republica Moldova, iar borna contemporană a construcției vizionare a BOR în Republica Moldova este, desigur, anul 1992, în care BOR decide reactivarea Mitropoliei Basarabiei[5].  

Timp de peste 30 de ani, Biserica Ortodoxă Română, direct sau prin intermediul Mitropoliei Basarabiei, și-a reconstituit canonicitatea și legitimitatea prezenței sale instituționale în Republica Moldova. A făcut-o în dese rânduri, aproape permanent, cu un curaj pe care alte instituții nu l-au avut, pe baza unei viziuni pe care alte instituții nu au avut-o. A făcut-o știind că munca sa de reconstrucție canonică în Republica Moldova implică bătălii spirituale directe și fără menajamente cu Moscova, cu proiectul ei imperialist[6].

Sunt multe dovezi că vocația de a construi (de facto, cea de a reconstrui canonicitatea piedută) în Republica Moldova a Bisericii Ortodoxe Române a rămas actuală și puternică.

Oricât de multe dubii ar exista cu privire la motivele și obiectivele inițierii acestei răzmerițe a Mitropolitului Vladimir, este cert că acțiunea piramidală a acestuia probează oboseala față de sclavia ideologică a Moscovei, oboseală care poate constitui un declanșator al unei ruperi mai largi de Patriarhia Rusă, al unui divorț explicit, al unei disocieri/deziceri explicite, al denunțării explicite a subordonării canonice a Mitropoliei Moldovei față de Patriarhia Rusă / Biserica Ortodoxă Rusă. 

În egală măsură, epistola lui Vladimir[7] confirmă existența unui clivaj intern în Mitropolia pe care o conduce – este cert că, în condițiile în care războiul din Ucraina șubrezește imaginea Mitropoliei Moldovei ca structură religioasă a Patriarhiei Ruse pe teritoriul Republicii Moldova, numeroși preoți și enoriași ai acestei Mitropolii se pronunță tot mai deschis pentru ruperea legăturilor canonice ale Mitropoliei Moldovei cu Biserica Ortodoxă Rusă.

Scrisoarea Mitropolitului, dublată de mai multe acțiuni contestatare față de Patriarhul Kiril, poate fi văzută și ca un răspuns parțial la clivajele interne și la presiunile externe – bunăoară, are rolul de a arăta clerului propriu că Mitropolitul înțelege nevoile și presiunile lor și că este în căutarea unei soluții pentru rezolvarea acestora.

Epistola lui Vladimir, coroborată cu alte semne ale răzmeriței acestuia, poate fi astfel un semnal public indirect transmis de Mitropolit tuturor celor interesați cu privire la disponibilitatea sa de a căuta soluții care să rezolve instituțional problemele grave și reale cu care se confruntă Biserica pe care o conduce și care, totodată, să securizeze un viitor confortabil pentru clericii acesteia.

Am putea presupune că în momentul de față Mitropolitul Vladimir se află în fața unei bifurcații de opțiune strategică.

Prima opțiune o reprezintă posibila denunțare a legăturilor canonice cu Patriarhia Rusă din perspectiva finală mai largă de enunțare a unei posibile decizii de autocefalie.

O a doua variantă este cea potrivit căreia Mitropolitul Vladimir bate cu degetul mic la porțile Bisericii Ortodoxe Române, spre a fi primit înăuntru, cu gândul că străjerii atenți din interior îi întrezăresc umbra printre contururile nedeslușite pe care le vor fi adus în această lume a noastră strategiile stratificate ale Estului.

În momentul de față, prima opțiune a Mitropolitului Vladimir pare sinucigașă. În pofida vocilor casandrice (cultivate cu sârg de Moscova și hrănite din bugetul special al Federației Ruse) care enunță o națiune politică/civică moldovenească, o națiune care ar avea nevoie, spre a se legitima suplimentar, și de o Biserică autocefală, milioane de lacăte închid, încă înainte de a se fi deschis, drumul primejdios al Vladimirilor din Republica Moldova către soluția autocefaliei.

Calea spre autocefalie (autonomie/independență canonică și administrativă față de Patriarhia Moscovei și față de toate celelalte Biserici Ortodoxe) a acestei Mitropolii/Biserici este una, din multiple motive, cu șanse nule[8].

Calea spre autocefalie nu poate da nici o probă de viață, este un drum către nicăieri, este soluția sinucigașă a Vladimirilor. Strategii din Moscova care ar putea gândi această retaliere (eventual sub forma unei autocefalii controlate de Moscova) ar greși fatal. Sertarul din Lubianka în care va fi văzut lumina ochilor această erezie a mai falimentat Moscova strategic de câteva ori – bunăoară recent, când va fi îngrămădit zădarnic, în ranițele militarilor ruși gonind tulburați spre Kiev, uniformele lor de paradă. Visul de autocefalie al vladimirilor din Republica Moldova este semnul unei anomalii de percepție, care, indiferent de sursă (ucazuri ale Moscovei sau primejdioase amăgiri personale ale unor clerici din Chișinău), va muri și rapid și în chinuri.

O doua variantă cere lecturi critice, abordări pragmatice și disponibilitate pentru construcție. Cere luciditate, curaj, asumare, calcul rece al beneficiilor, gesturi mari, de întemeietor. Beneficiile vor veni încet, printr-un management pro-activ permanent al riscurilor.

Un rol determinant în elaborarea unei construcții îl are chiar Mitropolia Basarabiei a Bisericii Ortodoxe Române[9], fundamentul pe care și prin care Biserica Ortodoxă Română și-a reinventat și reconfigurat legitimitatea canonică în Republica Moldova[10].

Din această perspectivă, Mitropolitul Vladimir pare că nu și-a setat în mod ingenios primele semne de bunăvoință față de Biserica Ortodoxă Română și față de Mitropolia Basarabiei a acestei Biserici, adoptând, recent, decizia neinspirată de caterisire a preoților care au trecut recent la Mitropolia Basarabiei[11].

Este greu de crezut că modelul rusesc, de a crea pace prin război, poate fi util aici eventualei dorințe a Mitropolitului Vladimir de a i se deschide porțile Bisericii Ortodoxe Române[12]. O dovadă în acest sens o constituie și reacția promptă, detaliată și neechivocă a Mitropoliei Basarabiei[13]. 

 x   x   x

Revenirea Republicii Moldova în Europa, văzută ca evadare definitivă a ei din “lumea rusă” în care a ajuns pe și sub tancurile rusești, se produce cu trude și sacrificii, se produce cu decizii curajoase și istorice, adesea cu disconfort și compromisuri. Nu este o cale ușoară. Nu există un menu prestabilit pentru țări aflate în captivitatea geopolitică îndelungată și hibridă similară celei trăite de Republica Moldova. Forme pasive ale acestei captivități au capacitatea de a se reinventa rapid, dacă li se oferă condiții favorabile.

Timp de peste trei decenii, Republica Moldova a fost captivă iluziei neutralității și a autohtonismului. Chișinăul iese treptat din cușca acestei iluzii, construită tot de Moscova.

Timp de peste trei decenii, Republica Moldova a fost captivă clivajelor interne. Clivajelor geopolitice, etnice, culturale, religioase etc. Aceste clivaje au blocat în mod repetat, hrănite de Moscova inclusiv cu apă și pâine ideologică, apropierea ireversibilă a Republicii Moldova de România și de Europa. Apropierea ireversibilă a Republicii Moldova de România și de Europa ține de grația îmblânzirii acestor clivaje.  Falimentul instituțional al Mitropoliei Moldovei pare a a creat oportunitatea rarisimă de a elimina un clivaj intern istoric din Republica Moldova, cu răni adânci și cronice.

Sunt salutare divorțurile declarate de influența Moscovei, oriunde acestea se produc pe teritoriul Republicii Moldova. Divorțurile declarate de astăzi vor/pot deveni despărțirile definitive de mâine. Pentru ca despărțirile definitive să se producă, este nevoie de construcție. O a doua veste bună a epistolei/răzmeriței lui Vladimir este că putem dezarticula rapid și înțelept un clivaj încăpățânat și toxic al istoriei ultimului veac.

Piatra pe care se poate construi este Mitropolia Basarabiei, ca structură canonică, legitimă, puternică și în creștere exponențială a Bisericii Ortodoxe Române în Republica Moldova.

Pe această piatră se poate ridica, se poate clădi, se poate construi: “Biserica Ortodoxă Română, prin Mitropolia Basarabiei, a fost și este mereu deschisă, iubitoare și primitoare față de toți, indiferent de apartenența lor canonică anterioară… Mitropolia Basarabiei zidește în loc să dărâme, îmbrățișează în loc să lovească, catehizează în loc să insulte, sfințește în loc să profaneze”[14].

Epistola lui Vladimir a redeschis oportunitatea unei construcții. Pe nisipuri mișcătoare. Unde întrebările pulverizează răspunsurile. Unde fricile inhibă. Unde nu construiește oricine. Unde nu construiesc neofiții.

Mai avem arhitecți în România? Mai știm a zidi? Mai vrem?

Note:

[1] La 17 noiembrie 1993, prin Hotărârea nr. 719, Guvernul Republicii Moldova aproba Statutul Mitropoliei Chișinăului și Moldovei și declara această Mitropolie „parte inseparabilă a trupului bisericesc rus”; în august 2000 se aprobă Statutul Bisericii Ortodoxe Ruse, după care se conduce și în momentul de față Mitropolia Chișinăului și Moldovei. Biserica Ortodoxă Rusă este numită și astăzi “Biserică Mamă” de Mitropolia Chișinăului și Moldovei, iar Mitropolitul este membru al Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse.

[2] În Scrisoarea acestuia către Patriarhul Kiril, datată 5 septembrie 2023.

[3] Chiar dacă Grădina Publică „Ștefan cel Mare” tolerează încă, în centrul său, statuia lui Pușkin din Aleea Clasicilor, chiar dacă rusa scutură încă, netulburată, zgomotos și rece, frunzele salcâmilor bătrâni din Grădină. Am văzut la lucru, recent, “multiculturalismul” de la Chișinău, chiar de Hramul orașului, când un tânăr imberb înjura harnic într-o rusă perfectă “moldovenii proști” din jurul său care îndrăzneau să-i arate, modest și elegant, rândul de la plăcinte…

[4] https://www.mae.ro/node/1677

[5] În aprilie 1992, la doar câteva luni de la proclamarea independenței Republicii Moldova (și de la recunoașterea internațională largă a independenței, începând cu România), la reuniunea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române se aprecia că „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu a recunoscut niciodată desființarea Mitropoliei Basarabiei, cu sediul la Chișinău şi a Mitropoliei Bucovinei, cu sediul la Cernăuţi. Patriarhia Română nu a acceptat şi nu poate accepta niciodată consecinţele nefaste ale pactului Ribbentrop-Molotov”, iar la 19 decembrie 1992 se emite “Actul Patriarhal și Sinodal al Patriarhiei Române privind recunoașterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă și de stil vechi, cu reședința la Chișinău”, prin care, ca răspuns la decizia Adunării Eparhiale de la Chișinău, din 14 septembrie 1922 de reactivare a Mitropoliei Basarabiei, “Sfântul Sinod ia act, cu binecuvântare, de reactivare și recunoaște această mitropolie ca parte integrantă din trupul Bisericii Ortodoxe Române”. Se relua astfel tradiția mai veche, de aproape un secol, a funcționării Mitropoliei Basarabiei sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Române.

[6] “Din punct de vedere istoric încreştinarea Moldovei, cuprinzând şi Basarabia, nu s-a făcut de Biserica Rusă, pentru a ridica pretenţii asupra ei… Biserica Basarabiei a fost încorporată necanonic în Biserica Rusă… Imperialismul rusesc, folosindu-se de ierarhii ruşi, înscăunaţi în Basarabia fără a se avea acordul clerului şi credincioşilor, a exercitat asupra românilor un necruţător proces de rusificare” (Scrisoarea de răspuns a Patriarhiei Române către Patriarhia Moscovei şi a întregii Rusii, adoptată la Sinodul Permanent, lărgit, al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit la 19 decembrie 1992, sursa: “Biserica Ortodoxă Română”, Buletinul Oficial al Patriarhiei Române, anul CXI, nr. 1-3, ianuarie-martie 1993, pag. 118-119).

[7] https://deschide.md/ro/stiri/social/138147/DOC–Scrisoare-BOMB%C4%82-trimis%C4%83-de-Mitropolitul-Vladimir-Patriarhului-Kirill-%E2%80%9DLumea-Rus%C4%83%E2%80%9D-este-str%C4%83in%C4%83-valorilor-noastre-na%C8%9Bionale.htm

[8] Potrivit istoricului Ion Negrei, vicepreședinte al Asociației Istoricilor Alexandru Moșanu din Moldova, ”Chișinăul nu poate pretinde la o organizare ecleziastică de sine stătătoare. Pe teritoriul Republicii Moldova nu a funcționat niciodată o structură bisericească independentă recunoscută. Canonic, Basarabia a făcut parte din Mitropolia Moldovei, apoi din Biserica Ortodoxă Română. Autoritățile ecleziastice moldovenești nu au niciun temei să pretindă la dreptul de autocefalie. Conform legislației canonice (Canonul 34), fiecare enoriaș trebuie să asculte de ierarhul neamului său. Ierarhul superior al etnicilor români din Republica Moldova, din punct de vedere canonic, este patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Daniel. Structura ecleziastică numită Mitropolia Chișinăului și Întregii Moldove este necanonică, ea a fost creată de autoritatea ecleziastică rusă, ca rezultat al ocupării unei părți de teritoriu românesc”, https://sinopsis.info.ro/2019/02/17/moldova-divizare-si-la-nivelul-bisericii/.

[9] Pe care, în epistola sa, Mitropolitul Vladimir o numea “forță care nu mai poate fi oprită și care, se pare, că dorește și va obține restabilirea drepturilor sale istorice”, în contrast cu Mitropolia Chișinăului și a Moldovei, care va rămâne „un element secundar și inutil pe scena religioasă, socială și culturală a țării noastre”.

[10] Mai ales că Mitropolia Basarabiei s-a aflat de facto în război canonic și juridic permanent, precum și în competiție de influență, timp de peste 30 de ani (de la înființarea, în 1992, a acestei Mitropolii), cu Mitropolia Moldovei subordonate Patriarhiei Ruse.

[11] La 25 octombrie a.c. s-au desfășurat lucrările Sinodului Mitropoliei Moldovei, cu denumirea de Sinod al “Bisericii Ortodoxe din Moldova”. Printre hotărârile adoptate se numără și hotărârea de a se caterisi 5 preoți ai Mitropoliei Basarabiei (conform Procesului-verbal nr. 11 din 25 octombrie al Sinodului Mitropoliei Moldovei), pentru “părăsirea samavolnică şi neîntemeiată canonic a jurisdicției Bisericii Ortodoxe din Moldova”, precum și hotărârea de caterisire a ieromonahului David (Roșca), pentru „abateri canonice” (conform Procesului-verbal nr. 12 din 25 octombrie al Sinodului Mitropoliei Moldovei). La același Sinod s-a discutat pe larg un raport al Mitropolitului privind „Viața Bisericii Ortodoxe din Moldova și provocările actuale” (conform Procesului-verbal nr. 13 din 25 octombrie al Sinodului Mitropoliei Moldovei). Sursa: https://mitropolia.md/hotararile-sinodului-bom-din-25-octombrie-2023-care-sunt-deciziile-adoptate/

[12] După participarea sa la Moscova, la Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse (11 octombrie a.c.), Mitropolitul Vladimir a luat decizia de a caterisi mai mulți preoți ai Mitropoliei Basarabiei, decizie care nu susține ipoteza potrivit căreia Mitropolitul Vladimir ar căuta prioritar soluții de împăcare/unificare cu Mitropolia Basarabiei.

[13] La 26 octombrie a.c., Mitropolia Basarabiei transmite în spațiul public un Comunicat de Presă cu privire la caterisirea acestor preoți, numind această hotărâre “un act sfidător, cu consecințe negative”. Potrivit comunicatului Mitropoliei Basarabiei, “”decizia de caterisire a respectivilor preoți este nevalidă, neavând fundamentare reală din perspectivă teologică și canonică și are un repetat impact negativ asupra credincioșilor, respectiv asupra opiniei publice din Republica Moldova, prin dezinformarea în masă a celor neinformați temeinic din perspectivă teologică sau istorică… Ierarhia îndoctrinată de ideologia „Lumii Ruse” preferă să ignore… În mod istoric și canonic Biserica Ortodoxă Română, prin Mitropolia Basarabiei, este singura instituție bisericească care a avut și continuă să aibă jurisdicție canonică asupra teritoriului actual al Republicii Moldova. Prin urmare, acțiunile Sinodului autointitulatei „Biserici Ortodoxe din Moldova” sau „Mitropoliei Chișinăului și Întregii Moldove” sunt în contradicție cu însăși canoanele Bisericii și istoria jurisdicției bisericești, pe care le invocă pripit”. Sursa: https://mitropoliabasarabiei.md/comunicat-cu-privire-la-caterisirea-preotilor-aderenti-la-mitropolia-basarabiei-un-act-sfidator-cu-consecinte-negative/.

[14] https://mitropoliabasarabiei.md/comunicat-de-presa-cu-privire-la-unele-acuzatii-nefondate-ale-sinodului-mitropoliei-chisinaului-patriarhia-moscovei-aflate-in-faliment-institutional/