… e unul dintre cuvintele acelea al caror sens orginar incepe sa se piarda, sa fie indoit, contorsionat in intrebuintare pana ce risca sa se transforme in cu totul totului altceva. Un contorsionist la circ ramane, in felul sau, vertical indiferent de cum se innoada sub ochii spectatorilor, pentru ca si el si ei stiu ce este – un contorsionist. Nu pretinde si nu se pretinde altceva. Nu are alt sens. Dar un cuvant al carui sens e contorsionat printr-o utilizare repetat nefericita nu se poate apara singur. Devine un altfel de spectacol – unul trist si ingrijorator. Un cuvant al carui sens e contorsionat, contorsioneaza, la randu-i, alte cuvinte, sfarsind prin a contorsiona limba din care face parte. Or, dupa cum se stie, limba il vorbeste pe om.
Poti spune, bunaoara, cu indreptatire, ca “nu se mai respecta traditiile cum se respectau odinioara”. Dar nu poti spune, folosind corect cuvantul, “nu respect preotii, pentru ca sunt ingamfati si corupti, nici medicii, pentru ca sunt spagari”. Poti spune “imi respect parintii orice ar face”, dar nu poti spune “in campania electorala, cei doi candidati s-au tratat fara pic de respect”. La fel, poti spune “in ziua de azi, majoritatea gazetarilor si a politicienilor nu mai respecta limba romana”. Dar, daca respecti limba romana, nu vei intreba, retoric, nici in ruptul capului, “daca stii ca te respect, de ce mai trebuie sa ti-o si arat?” S.a.m.d.
Ce presupune, asadar, respectul, daca ar fi sa-l indreptam in sensul originar? Daca ar fi sa tratam respectul cu respect?
Mai intai de toate, respectful se manifesta, intr-un fel sau altul. Nu poti pretinde ca respecti pe cineva sau ceva doar pe dinaluntru, in suflet sau in gand, cata vreme nu manifesti acest respect in afara, prin cuvinte, gesturi, vestimentatie, atitudine, s.a.m.d.. Daca imi respect Regina, pe cale de a fi decapitata, imi scot caciula in fata ei, cand trece orin dreptul meu, in drumul spre esafod, nu ma apuc s-o huiduiesc sau s-arunc cu pietre in ea, de frica represaliilor. Sau macar ma abtin s-o scuip. Nu imi pot gasi justificarea in faptul ca “o respect, dar nu puteam s-o arat”. Altfel spus, nu exista respect ca stare pura de spirit, ne-atasat de nicio manifestare exterioara, fie ea si una cat se poate de discreta – o tacere cuviincioasa, bunaoara. Dupa cum a-l aplauda pe Ceausescu de frica nu era o dovada de respect, nici a pretinde ca respecti fara s-o arati nu e respect. Altfel spus, respectul presupune o potrivire intre o atitudine launtrica si o manifestare exterioara. Daca mergi la biserica in pantaloni scurti cata vreme mai ai in garderoba si alte vestmante, degeaba pretinzi ca respecti Biserica.
Mai apoi, respectul se manifesta intotdeauna fata de o anume calitate, nu fata de un anumit om. O respect, sa zicem, pe Simona Halep pentru ca e o buna jucatoare de tenis, nu pentru ca constanteanca. Il respect pe Mozart pentru ca era un compozitor de geniu, nu pentru ca era betiv si curvar. Imi respect parintii nu neaparat pentru ca sunt cei mai buni parinti din lume, ci pentru ca imi sunt parinti. Cand Hillary Clinton merge la inaugurarea presedintelui Trump n-o face pentru ca a castigat dintr-o data respect pentru contracandidatul pe care-l injyra pana mai ieri, ci pentru a dovedi respect fata de institutia prezidentiala. De aceea, nu poti spune “nu respect preotul pentru ca e betiv, spagar sau curvar”, pentru ca respecti nu omul, ci harul preotesc pe care l-a primit, pe merit sau nu. Altminteri, daca asociezi respectul cu un om anume, nu cu o calitate sau alta, ajungi sa nu mai respecti omul in general, pentru ca e negru, evreu, handicapat, homosexual, dar nu om. Iar in momentul in care ii negi “omenitatea”, il poti de buna seama, tortura sau ucide, fara a mai sta in cumpana mai mult decat ai sta in fata unui peste. Desi pot respecta chiar la un peste felul in care s-a batut, etc – vezi, exemplul celebru din Batranul si Marea – asta nu inseamna ca nu ma simt indreptatit sa-l ucid. Fetusii sunt avortati pentru motivul ca nu sunt “inca oameni”. Inca le lipsesc niste “calitati”.
In fine, dar nu in cele din urma, respectul mai depinde de loc si de timp. Cand doi candidati la presedintie, sa zicem, se injura la mitingurile electorale, e normal. De-abia daca o fac in timpul unei ceremonii de investitura, e lipsa de respect. Daca nu il respect pe Ion Iliescu, il pot huidui pe strada sau critica prin presa. Daca ma apuc, insa, sa-l injur la o manifestatie de Ziua Nationala, e lipsa de respect, nu fata de Ion Iliescu, ci fata de institutia prezidentiala si fata de Romania. Daca un episcop e chemat la audieri la DNA pentru luare de mita, audiat si chiar arestat, nu e lipsa de respect din partea procurorilor. De-abia daca e luat pe sus de mascati in timpul liturghiei, e lipsa de respect. Imi pot injura vecinul daca ne ciocnim masinile in trafic, dar ar fi lipsa de respect s-o fac in casa lui, daca ma invita la masa. Cand regele Charles I a fost judecat si decapitat de catre englezi, n-a fost frunos, dar nici lipsa de respect n-a fost. Cand, insa, Cezar a fost asasinat in Senat, “fara preaviz”, a fost. (Iar cum a schimbat aceasta asasinare soarta Romei, se stie.) Altfel respecti un profesor cand esti in amfiteatru si el la catedra, si altfel daca se intampla sa va intalniti la o bere. “Razboiul in dantele”, in care ne omoram ziua, iar seara luam ceaiul impreuna, tocmai pe acest fel de respect se baza – unul inzestrat cu intelegerea locului si a timpului potrivit. Ce s-o mai lungim? Altfel imi respect sotia la restaurant si altfel in dormitor.
Sa nu ne jucam, asadar, cu cuvintele. Altminteri, pana ne dezmeticim, incep ele sa se joace cu noi. Si-atunci sa nu ne mai miram ca “ne pierdem respectul”. Care respect?
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
respect pt. acest respectabil articol… avind in vedere ca intotdeauna comentariile mele la articolele domnului Fumurescu sunt sterse, e drept cu mult respect, ma imbrac in costum si cravata si ma limitez sa citez ceva copiat:
There are lots of people I admire and respect, but I don’t necessarily want to be like them. I’m too happy being myself.
James D’arcy
@ neamtu tiganu – Iti place sa te-alinti :)
Eu il respect pe prim ministrul tarii daca ne-am intilni fata in fata, azi Grindeanu, dar nu ii pot purta respect pentru ca el nu respecta legea fumatului (iar eu trebuie s-o respect, altfel ma da patronul afara sau primesc amenda) si, cind il vad cit de gretos slugarnic e cu Dragnea, imi vine sa vomit. E vorba de omul Grindeanu, care-mi respinge respectul :P
Il respect pe Presedintele ales al tarii. Dar cind Klaus declara ca o decizie judecatoreasca definitiva si soldata cu inchisoarea e „un banal act administrativ”, nu stiu de unde sa mai iau respect. Sau cind o alta decizie a instantei constata ca nu a obtinut toate casele din meditatii, ci si cu acte false, respectul e doar pentru institutia prezidentiala, Klaus l-a pierdut definitiv.
Respect mass media, caci e hrana zilnica, dar cind unii ziaristi te mint de la obraz fara sa retracteze cind sint prinsi cu ocaua mica, cred ca pot spune „zero respect”. Pentru X si Y…
Exemple ar mai fi, dar astept Capitala :P
Victor-L, dl Iohannis nu a caracterizat nicio decizie juridică drept „banal motiv (nu act) administrativ”, ci modul de aplicare al acelei decizii. Clădirea de unde emitea A3 redevenea a statului, dar liberă de orice sarcini. Adică sarcinile nu urmau noul proprietar, ci rămâneau în sarcina chiriașului. Recuperarea prejudiciului creat prin aceste sarcini se face fie amiabil, fie în instanță. S-a dispus însă evacuarea, ca administrare a relației cu chiriașul. Ori asta arată că încetarea emisiei era în fapt scopul acelei acțiuni administrative, iar Iohannis a spus concis exact realitatea factuală. Poziția sa era normală și constituțională.
În ceea ce privește falsul prin care a obținut un imobil, dl Iohannis va trebui să suporte cândva consecințele. E singura greșeală ce i se poate imputa deocamdată. Dar așa cum unii își câștigă respectul altora pentru un singur lucru bun început, alții îl pierd pentru o singură greșeală săvârșită. Depinde de respectul pentru respect al fiecărui respectabil.
Dle Victor L, sunteti generos cu respectul pe care il acordati dupa parerea mea. Eu nu respect nici institutia prezidentiala, nici pe primul ministru, nici parlamentul, si ingeneral nicio institutie a statului roman in general. In ultimele zeci de ani am avut in marea majoritate dovezi de la ele care mi-au trezit mai degraba „anti-respectul” … Stiti, pana la urma nu poate exista „respect” fata de niste entitati „virtuale” pe hartie, ele se manifesta prin oameni, nu-i asa??
Le dau voie personajelor care populeaza aceste entitati de mai sus sa ma surprinda placut daca sunt in stare si atunci le ofer respectul meu fara discutie … Din calculele mele asta s-a intamplat cam 1/500 pana acum, asa ca intelegeti probabil ca la un asemenea scor sunt nitel pesimist … Cred ca ceea ma irita cel mai mult este ca personajele care au produs scorul de dinainte sunt platiti din banii mei … ma rog, si din ai altor cetateni inclusiv din banii dvs, dar ce vreti, eu sunt nitel mai pretentios :)
@ Claudiu,
sint crescut sa acord respect unor Institutii pe care le gasesc necesare si benefice unui stat de drept. Asta nu ma obliga sa dau obolul si vremelnicului conducator al Institutiei daca face nazbitii (ca sa nu folosesc alta rima :P ).
Fiecare minte functioneaza in masura in care poate judeca fara constrangeri ceea ce o inconjoara. Odata iesita din starea zero, de indiferenta, mintea se raporteaza la lume fie -sa zicem pozitiv, prin simpatie, respect sau iubire, fie negativ prin repulsie, dispret, ura.
Subiectiva fiind, judecata in privinta respectului sta sub semnul unei admiratii tematoare: nu imbratisezi omul pe care il respecti, il admiri dar pastrezi distanta.
Calificarea oamenilor si a relatiilor ar parea simpla daca scala si instrumentul de masura ar fi adecvate. Ai fi tentat sa crezi ca bunul simt ar fi in masura sa calibreze folosirea corecta a cuvintelor; doar ca uzul corect al cuvintelor ar duce la moartea poetilor si, prin asta la o saracire a reprezentarilor simbolice a lumii.
Si, ca sa n-o mai lungim, sa admitem ca nu exista satisfactie fara copulatie; in oglinda se vede doar un pagubos narcisism.
De acord.
Respectul, ca si consideratia, iubirea sau compasiunea, nu se declara ci se practica.
De exemplu, autorul care propune un articol atentiei publicului, pe care nu-l cunoaste, dar il respecta, isi verifica textul, il reciteste deci, ca sa se asigure ca ceea ce a scris este corect exprimat si ca nu contine greseli comise „din graba”, tocmai din respect pentru cititorii lui…nu?
Altfel, vorbim discutii…
Aiurea! Respectul e o atitudine interioara fata de cineva, atitudine care, in exterior se manifesta prin comportament. Sa spun ca nu respect preotul curvar, dar respect harul acestuia, e o tampenie. Eu respect o calitate a cuiva, dar detest o alta?
Respectul, spun eu, e o atitudine care, in principal, se naste din admiratia fata de cineva. Nu cred ca respectul se naste din admiratia fata de ceva. De aceea cand Clinton se duce la investirea lui Trump, nu il respecta mai mult, nuuu, ea e obligata la aceasta de reglementarea sociala a anumitor comportamente ale politicienilor.
Cand eu la serviciu il salut pe seful meu, dar il injur in gand, nu respect pozitia lui de sef, ci doar imi este teama de eventuale represalii, daca afla ce gandesc cu adevarat.
Unii pun semn de egalitate intre respect si gesturile exterioare. Asa si golanii cred ca respectul inseamna sa ii saluti si sa manifesti toate comportamentele din care rezulta ca te subordonezi comportamentului lor agresiv.
Concluzionez: respectul este o admiratie care, uneori, se manifesta si in comportamentul nostru exterior, in conduita.
@Alin Fumurescu
” Il respect pe Mozart pentru ca era un compozitor de geniu, nu pentru ca era betiv si curvar.”
Aceasta propozitie scrisa de dumneavoastra nu e cea mai desteapta ‘propozitie posibila’ .
Nici nu cred ca ascultati prea mult Mozart (sau Haydn, sau pe baietii lui Bach)
Va rog sa mai ‘vorbiti’ despre Mozart cu Kierkegaard, Karl Barth, Eugen Ionescu.
iar apoi e posibil sa revizuiti (‘retractiones’) .
Altfel,
sa aveti un an bun, viguros si destept !
Cu RESPECT
C.P.
PS
Nici nu as fi scris dar tocmai eram cu mouse-ul pe o comanda online:
Der Unvergleichliche : über Wolfgang Amadeus Mozart.
(Barth, Karl)
Wolfgang Amadeus Mozart : 1756.
(Barth, Karl)
O scurta bibliografie Mozart,
sa nu retineti, va rog,
numai partea ‘curvasariei’ sau cea a ‘betivaniei’
Otto Jahn, Mozart
Jahn, Otto: W. A. Mozart. 4 Bände, Leipzig: Breitkopf & Härtel, 1856 (Bde. 1/2), 1858 (Bd. 3), 1859 (Bd. 4).
Arnold, Ignaz Ferdinand Cajetan:
Wolfgang Amadeus Mozart und Joseph Haydn. Nachträge zu ihren Biographien und ästhetischer Darstellung ihrer Werke.
Versuch einer Parallele, in: Gallerie der berühmtesten Tonkünstler des achtzehnten und neunzehnten Jahrhunderts.
Ihre kurzen Biografieen, karakterisirende Anekdoten und ästhetische Darstellung ihrer Werke.
Erster Teil, Erfurt: Johann Karl Müller, 1810.
Mozarts Briefe.
Nach den Originalen herausgegeben von Ludwig Nohl. Mit einem Facsimile, Salzburg: Mayr, 1865.
Mozart, Constanze: Briefe, Aufzeichnungen, Dokumente 1782 bis 1842.
Im Auftrage des Mozarteums zu Salzburg mit einem biographischen Essay herausgegeben von Artur Schurig. Dresden: Opal- Verlag, 1922.
Franz Xaver Niemetschek: Ich kannte Mozart.
Leben des K.K. Kapellmeisters Wolfgang Gottlieb Mozart nach Originalquellen beschrieben.
Typographisch originalgetreue Wiedergabe des Erstdrucks von 1798
samt den von E. Rychnovsky in seinem Nachdruck 1905 erstellten Lesarten und Zusätzen der zweiten Auflage von 1808,
München: Bibliothek zeitgenössischer Literatur, 1987.
Georg Nikolaus von Nissen: Biographie W.A. Mozart’s.
Nach Originalbriefen, Sammlungen alles über ihn Geschriebenen, mit vielen neuen Beylagen, Steindrücken, Musikblättern und einem Facsimile,
Nach dessen Tode herausgegeben von Constanze, Wittwe von Nissen, früher Wittwe Mozart,
Mit einem Vorworte vom Dr. Feuerstein in Pirna,
Leipzig: Breitkopf & Härtel, 1828
[Nachdruck Hildesheim, Zürich, New York: Georg Olms, 1991].
Georg Nikolaus von Nissen:
Anhang zu Wolfgang Amadeus Mozart’s Biographie.
Nach Originalbriefen, Sammlungen alles über ihn Geschriebenen,
mit vielen neuen Beylagen, Steindrücken, Musikblättern und einem Fac-simile,
Nach dessen Tode herausgegeben von Constanze, Wittwe von Nissen, früher Wittwe Mozart,
Mit einem Vorworte vom Dr. Feuerstein in Pirna, Leipzig: Breitkopf & Härtel, 1828
[Nachdruck Hildesheim, Zürich, New York: Georg Olms, 1991]
Alexander Ulibischeff: Mozart’s Leben und Werke. Zweite Auflage.
Mit Zugrundlegung der Schraishuon’schen Übersetzung neu bearbeitet und wesentlich erweitert von Ludwig Gantter,
4 Bände, Stuttgart: Carl Conradi, o.J. [1859].
Einstein, Alfred: Mozart. Sein Charakter, sein Werk.
3. Auflage, Zürich, Stuttgart: Pan-Verlag, 1953.
(Daca doriti, va voi transmite eu cumva aceste carti)
De adăugat ce tocmai a zis doamna Maryl Streep :”disrespect invites disrespect”.
Cred ca si invers e valabil „respectul invita la respect”. E așadar o atitudine reciproca. Doar un respect nesincer naște altceva, fiecare simte cand e considerat sau cand e disprețuit.