Mai sunt doar vreo două luni până când Donald Trump va ajunge în fruntea celei mai mari puteri militare a lumii şi, cu toate că îi cunoaștem opiniile super-optimiste despre cum poate fi rapid încheiat războiul ruso-ucrainean, reducând drastic sprijinul pentru Kiev şi cerând ambelor state aflate în conflict să accepte un compromis util, încă sperăm să nu fie o capitulare, o dezangajare totală. Ceea ce în cazul ucrainean s-ar traduce prin cedarea definitivă a teritoriilor deja ocupate de armata rusă, eventual cu recâștigarea zonei Zaporojie la schimb cu teritoriile controlate de ucraineni în Kursk. Asta în cazul în care trupele ruse nu vor reuși să elibereze regiunea respectivă. Oficial Moscova nu acceptă niciun fel de troc teritorial. Chiar cu personaje precum Pete Hegseth şi Tulsi Gabbard puşi şefi peste sistemul apărării şi al intelligence-ului american, cu un preşedinte care ascultă cu (prea) mult interes ceea ce Elon Musk, straniul şi excentricul miliardar, îi şopteşte la ureche, parcă tot nu ne vine să credem că America ar putea să îşi abandoneze dintr-odată rolul de principal pilon al securităţii transatlantice, de apărător esenţial al lumii libere, democratice. E clar că anumite personaje din anturaj, cei menţionaţi anterior dar şi alţii, îi pot spune preşedintelui că o înţelegere cu Moscova ar fi cea mai bună garanţie că nu va exista o alianţă China-Rusia în viitor iar preţul plătit ar fi unul acceptabil.
Ucraina e o ţară aflată la mare distanţă de America, în vecinătatea UE, aşadar aceasta ar avea menirea de a o finanţa şi apăra. Cu toate că SUA a fost principalul contributor militar al efortului militar defensiv uriaş depus de Kiev din 2014 încoace. Pentru că e clar, marele rival sistemic pentru statul american este China, iar acea axă a ţărilor revizioniste (China, Rusia, Iran, Coreea de Nord etc) tinde să facă jocul Beijingului la nivel sistemic, lovind în rangul de putere al SUA. Însă cu o diplomaţie ageră, pragmatică, golită de sentimentalisme inutile, poate că Rusia cel puţin ar putea fi separată de tabăra revizionită. Un gând care pe Trump îl face să surâdă larg, poate să îşi imagineze o China rămasă singură sau cu o mână de aliaţi nesemnificativi. Desigur că probabil se înșală, deja Beijingul şi Moscova au ajuns prea departe cu cooperarea lor „fără limite” ca să mai facă paşi înapoi altfel decât de frică, ca efect al descurajării. Însă nu s-a ajuns încă acolo, mai ales că adversarii ştiu unii despre alţii că nu îşi doresc războiul şi ar face ceea ce trebuie spre a evita acest scenariu. Desigur, cu Biden la cârma statului american, Putin şi Xi au ştiut intuitiv că pot fi mai asertivi pentru că liderul de peste ocean acţiona prudent, evitând măsurile ce puteau conduce la escaladare. Astfel nu a permis Ucrainei să folosească rachete americane spre a lovi obiective în adâncimea teritoriului rus.
Europa care acceptă să plătească mult mai mult spre a fi apărată
De asemenea, tindem să credem că noul președinte va reveni insistent cu cerinţa sa tipică pentru statele europene din NATO, să aloce chiar 3% pentru apărarea colectivă, 2% fiind deja insuficient, argumentând pe bună dreptate că nu e normal ca 70% din cheltuielile militare ale Alianţei să fie suportate de contribuabilul american, în condițiile în care populația UE o depăşeşte cu mult pe a SUA iar cifrele economice plasează Europa la nivelul Americii. Nu văd de ce ar renunța la această idee, el promițând foarte vocal în campania electorală că banii americanilor vor merge mult mai mult către bunăstarea lor. Liderul republican nu vede cu ochi buni organizațiile internaţionale, multilateralismul, considerate piedici în calea unei Americi care se pune pe sine în prim plan. Desigur, europenii trebuie să învețe să se coordoneze mai bine, să devină complementari în politica lor de securitate și apărare comună, acceptând votul cu majoritate, dezvoltând capabilități militare foarte moderne (de exemplu bazate mult pe inteligența artificială) și având o cultură strategică de natură să permită folosirea fără obstacole a forței de reacție rapidă în apărarea teritoriilor și populațiilor[i], alături de forțele NATO sau chiar singure dacă nu se obține consens la nivelul NATO. Este necesar să fabricăm în Europa mult mai multă muniție și să stocăm de exemplu muniție de artilerie în cantități suficiente spre a ajuta Ucraina dar și pentru a fi gata să ne apărăm cu ceea ce avem la dispoziție.
În acelaşi timp, cam toţi președinții americani din ultimele decenii au trăit cu teama ca nu cumva Europa să devină un actor prea unit în plan politic, care să ajungă să urmeze o politică externă divergentă de cea a SUA, fracturând geopolitic şi identitar Occidentul. Aici e paradoxul gândirii strategice americane: i se reproșează constant Europei că nu e destul de unită şi nu face suficient spre a se apăra pe sine, depinzând prea mult în plan material de SUA, dar nici ideea unei Europe care să aibă o singură voce în politica externă şi să practice un joc bazat pe balanţa de putere, pendulând între SUA, China și Sudul global, nu convine decidenților de la Washington. Doar dacă ar exista siguranța că Europa unită va rămâne aliniată cu SUA, punând pe prim plan valorile comune şi nu efemere interese economice sau orgolii geopolitice, doar atunci America va continua să sprijine emergenţa unei Europe federale, un pol de putere internațională de sine stătător. În mod cert, o Europă speriată de Rusia va tinde să practice tot strategia de bandwagoning față de America. Problema spinoasă va apărea când și dacă o altfel de Rusie nu va mai produce teamă națiunilor europene. Dar pe termen scurt și mediu nu se întrevede o astfel de schimbare. În plus, contează pentru Washington şi cine va conduce politica externă europeană. Va fi Franţa gaullistă, cea care visează de decenii bune la autonomie strategică şi speră să obţină statut de lider european? Germania, ţara care pune de regulă interesele economice mai presus de calculele strategice de putere? Sau din contră, un directorat format din circa cinci puteri? Împreună cu Italia, Spania și Polonia de exemplu.
Experții americani în studii strategice își dau seama că există o linie de falie care traversează deja UE, separând statele pro-americane (Polonia, țările baltice, România) de cele care ar prefera un condominiu franco-german și chiar o acomodare cu Rusia. Despre Trump, știm că el a lăudat inițial Brexit-ul dar apoi s-a declarat plăcut impresionat de rezilienţa statelor membre, afirmând că ”Aş fi crezut, atunci când s-a întâmplat, că mai multe (ţări) au să urmeze, însă cred într-adevăr că Uniunea Europeană începe să acţioneze unită”.[ii] Desigur, cum economia primează faţă de securitatea militară iar UE este şi un rival economic al Americii, nu doar un partener, e posibil să asistăm şi la un război economic SUA-UE, manifestat prin tarife vamale ce vor lovi în interesele unor producători europeni de oţel, aluminiu, maşini etc. De asemenea, e extrem de puţin probabil că SUA, UE, China se vor pune de acord referitor la reforma atât de necesară a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, deja grav afectată de imposibilitatea numirii unor judecători pentru corpul de apel necesar mecanismului de rezolvare a diferendelor. Trump şi apropiaţii săi dispreţuiesc OMC, privind-o ca ostilă intereselor americane, şi s-ar bucura probabil să o vadă colapsând.
Factorul asiatic în ecuaţia securităţii europene
Dar prezența trupelor nord-coreene în Rusia, la granița cu Ucraina? Folosindu-se de tratatul de apărare reciprocă, semnat pe 18 iunie în acest an și ratificat recent de tiranul de la Phenian, Rusia a obținut de la aliatul său asiatic trimiterea a mii de soldați în apropierea frontului ucrainean, necesari Moscovei spre a degreva o parte dintre forțele sale ce au ca sarcină eliberarea zonei Kursk de sub ocupația Kievului. Orice coreean ajuns pe front alături de armata rusă îl scapă pe Putin de obligația de a recruta un tânăr rus, al cărui deces poate cauza nemulțumire socială și proteste. Câtă vreme nord-coreenii (îmbrăcaţi în uniforme ruseşti) nu intră în Ucraina propriu-zisă ci doar sprijină trupele ruse în încercarea de a alunga armata ucraineană din zona rusească ocupată la mijlocul lunii august, Putin și Kim vor invoca autoapărarea legitimă, conformă cu Carta ONU, ca și cum nu Rusia ci Ucraina ar fi agresorul. Liderii europeni sunt extrem de iritați și anxioși de această mutație geopolitică neprevăzută, percepută în cheie istorică și geo-culturală ca un început al unei noi revărsări a Asiei către Europa. Adică un eveniment care amintește de invaziile barbare din Evul Mediu: hunii, mongolii etc. Europa atacată și prădată de asiatici răi, iuți și lacomi este un loc comun greu de scos din mințile celor care au învățat în școli istoria bătrânului continent. Dacă nord-coreenii au venit să ajute Maica Rusie de unde știm că nu vor face la fel și iranienii? China nu are o tradiție în a trimite trupe să invadeze regiuni de pe alte continente, oficial se autodefinește ca un stat pașnic, care respectă regulile Cartei ONU dar viitorul e imprevizibil mai ales când discutăm de alianțe. Rusia însăși e văzută adesea ca o putere mai degrabă asiatică, mai exact spus eurasiatică, amestec de slavi, cu vikingi și mongoli, plus alte seminţii asiatice din Siberia. Mulți vârstnici își amintesc de intrarea trupelor sovietice în România anilor 1944-1945 ca de o invazie a popoarelor asiatice ale stepei, etichetate ca agresive, murdare și barbare.
Pentru Kim Jong Un și regimul său marxist e vorba mai ales de a își arăta atașamentul față de principalul său aliat (da, acum putem spune că Moscova îndeplinește acest rol, înaintea Chinei), și de a obține tehnologie militară avansată, inclusiv în domeniul nuclear, hrană, ajutor logistic, produse industriale, carburanți. Deja cam jumătate dintre obuzele folosite de armata rusă sunt fabricate de Coreea de Nord. De asemenea își poate obișnui trupele cu războiul, un avantaj important în cazul unui conflict militar redeschis cu vecina din sud, știind că cele două Coree au încetat războiul în 1953 printr-un armistițiu, fără o pace în acte. Dacă o mare parte dintre acei soldaţi mor pe front, nici atunci nu e prea rău pentru Kim, pentru că riscul ca aceștia să revină acasă cu idei inspirate din altă civilizaţie şi alt sistem politic se reduce. Mai exact spus, scapă de a îi mai interna în lagăre, după metoda brevetată de Stalin cu trupele sovietice revenite acasă de pe frontul german. De asemenea, cred că dictatorul asiatic simte o satisfacţie profundă ştiind că poate plăti o poliţă unui stat european pe care Occidentul îl sprijină, ca răzbunare pentru participarea unor trupe europene din state proamericane la războiul dintre Coreea de Nord şi cea de Sud din anii ‘50 ai secolului trecut. Participare care, sub bagheta SUA (și sub egida ONU), a împiedicat Nordul comunist să devină stăpânul întregii peninsule. Pentru Kim, ca şi pentru Putin, timpul revanșei pare că a venit.
Prin tradiție, China a fost principalul protector și sponsor al Phenianului mai ales în primele decenii de Război Rece. Oare cum percepe establishment-ul politic chinez apropierea tot mai clară dintre Moscova şi Phenian? Nu ştim exact dar e posibil să nu fie prea fericit cu noua situație, deoarece Xi Jinping ştie că tiranul Kim Jong Un va deveni şi mai imprevizibil şi greu de controlat. De asemenea, intuiește că SUA, aliații lor europeni și cei asiatici își vor intensifica cooperarea spre a limita expansiunea axei sino-ruse la nivel global, o evoluție nedorită, pe care Beijingul spera măcar să o întârzie.[iii] Se consolează cu creșterea dependenței Rusiei de sprijinul chinez în domeniul economic și tehnologic, ceea ce înseamnă că va veni probabil momentul ca Beijingul să ceară în secret Moscovei să își limiteze acțiunile de cooperare cu Phenianul în anumite situații.
Desigur, iau în calcul ipoteza ca lui Trump şi celor din anturajul său să nu le pese prea mult de reculul militar al Ucrainei şi de prezenţa miilor de coreeni pe frontul din Europa de Est. Marco Rubio, probabil viitorul secretar de stat, a votat contra pachetului de 61 de miliarde USD pentru Ucraina, votat de Congres în luna aprilie. Deși a lăudat efortul militar al Kievului, acesta a afirmat că războiul nu duce către victoria niciunei părți, de aceea trebuie finalizat urgent, fiind necesare negocieri de pace. Dar cum China e marele adversar iar Coreea de Nord e protejata Chinei, nu doar a Rusiei, nu are cum să nu îi treacă prin minte ideea că aşa cum militari ai Phenianului au ajuns în Europa, în viitor e posibil ca soldaţi chinezi să procedeze similar, contestând geopolitic predominanța Americii nu doar în Asia-Pacific ci şi în Europa, eventual şi în Orientul Mijlociu cândva. De aceea, noi europenii trebuie să depunem eforturile necesare spre a convinge perechea Trump-Rubio (sau cineva va fi în final secretarul de stat) că planul de zdrobire a Ucrainei a fost conceput de China şi Rusia, alături de Iran şi Coreea de Nord, axa anti-americană globală. Că este sau nu aşa, este mai puţin important. Percepția poate juca un rol mai marcant decât realitatea şi va ajunge în final să o modeleze pe aceasta din urmă. Dacă putem manipula partenerul american într-un sens care să ne fie favorabil, de ce nu am face acest lucru?
O opoziție și mai înverșunată a Americii față de binomul ruso-chinez?
Mi se pare puţin probabil ca Trump să mai nutrească cu adevărat iluzia că poate ajunge la un acord de normalizare a relaţiilor cu statul comunist al dinastiei prezidenţiale Kim, după marele său eşec din primul mandat. Liderul nord-coreean nu a avut încredere în ceea ce Washington-ul i-a oferit și a revenit la retorica și acțiunile sale clasice. Acum amenință la pachet Japonia, Coreea de Sud, Ucraina și chiar SUA, cu rachetele sale balistice nucleare. Strategia sa este să provoace frica, să pară irațional, psihopat, astfel încât SUA să nu interfereze în situațiile conflictuale pe care le are cu vecinii iar regimul politic comunist să se perpetueze netulburat. Cu alte cuvinte, dorește să arate că nu poate fi descurajat. Cu Putin aliat, simte că vântul îi bate în pânze.
Astfel, cred că Trump ar putea solicita ca adversarii Phenianului să coopereze mai activ între ei, de pildă Coreea de Sud să ofere mai multe arme moderne Kievului, iar Tokyo mai mult sprijin financiar. De asemenea, Israelul să ajute militar Ucraina și Taiwanul. Țintele statelor ce compun axa revizionistă trebuie să coopereze mult mai activ între ele, din moment ce membrii axei deja se ajută tot mai vizibil. Mi s-ar părea absolut logic ca Trump să le ceară acest lucru.
Repet ce am afirmat mai sus. Cum China nu protestează faţă de parteneriatul militar ruso-coreean, D.T. va crede cel mai probabil că Beijingul a ştiut de planul conceput de Putin şi Kim şi probabil l-a încurajat. Or un asemenea eveniment conceput de China şi Rusia împreună cu alte state din axa antiamericană nu are cum să nu îl pună pe gânduri şi să îl determine să riposteze. Ar putea cere Rusiei să nu permită intrarea coreenilor în Ucraina de exemplu ori să fie scoşi de acolo dacă deja li s-a semnalat prezenţa. Sau dovezi că acţiunea nu a avut girul Chinei. Ceea ce Putin nu are cum să ii ofere. Va ajunge Xi să spună public că nu a ştiut şi nu a dorit acest lucru? Nu e imposibil dar e puțin plauzibil. Nu pretind că se va întâmpla exact așa, este doar un scenariu cu un anumit grad de probabilitate.
Desigur, nu ştim exact cât de intense sunt relaţiile lui Trump cu Putin, nici ale oamenilor săi, care vor ocupa funcţii decizionale (Gabbard, Hegseth, Musk etc), cu cei din cercul lui Putin, politicieni, oameni de afaceri, oameni ai serviciilor de informaţii. Poate că există discuții și proiecte de acțiune deja conturate în secret, în anii când Trump s-a aflat în opoziție. Nu se poate exclude total ideea unui târg secret prin care America ar putea părăsi zona Europei de Est în favoarea Rusiei, contra promisiunii ca Moscova să nu sprijine Beijingul în Asia-Pacific şi să nu atace vreodată un stat NATO. Va mai cere Rusia ca forțele militare NATO să se retragă pe aliniamentele de dinainte de 1997? Nu știm. Cu siguranță va cere garanții că Ucraina nu va fi acceptată niciodată în NATO și e posibil ca Trump să le accepte fără regrete. Putin pare deocamdată mulţumit că îl va avea pe Trump ca posibil partener de dialog, dar încăpăţânarea lui de a „stoarce” tot ce se poate din conflictul cu Ucraina şi cu ţările europene ce o susţin e posibil să îi producă iritare lui Trump şi în cele din urmă frustrare şi resentimente. Când va constata că Putin şi Xi au o cvasi-alianţă solidă, îi va trata pe amandoi ca pe nişte adversari contra cărora metoda lui Biden de a crea o coaliţie de containment este cea mai bună soluţie. Nu va fi o alianță a democrațiillor ci una a intereselor geoeconomice și geopolitice rivale. Creșterea blocului sino-rus deranjează mai multe puteri la nivel global, India fiind un bun exemplu, în ciuda apartenenței sale la BRICS. Administrația Biden a suferit la capitolul descurajare (deterrence), nereușind să determine Rusia, China, Iran și Coreea de Nord să își reducă elanul revizionist și să pună în discuție suveranitatea și independența altor state. Președintele Trump ar putea încerca să refacă rapid capacitatea de descurajare a adversarilor, știind că riscă să împingă țara în război.[iv] Liniile roșii pe care le va anunța vor fi sau nu respectate de adversari. Timpul va demonstra dacă și ce va reuși să obțină. Să avem așadar răbdare.
[i] https://ecfr.eu/publication/defending-europe-with-less-america/, 3 iulie 2024.
[ii] www.news.ro/externe/trump-lauda-ue-ca-face-o-treaba-buna-ramanand-unita-dupa-brexit-1922404303002017040816886349, 3 aprilie 2017.
[iii] www.foreignaffairs.com/china/china-should-be-worried-about-north-korea, 12 noiembrie 2024.
[iv] www.foreignaffairs.com/united-states/national-security-imperative-trump-presidency-kori-schake, 8 noiembrie 2024. v
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Domnu’, Europa mare producatoare de aluminiu? Serios?
Iata realitatea:
1-China.
2-India.
3-Russia.
4-Canada.
5-UAE.
6-Bahrain.
7-Australia.
8-Norvegia.
9-Malaezia.
10-USA.
Doriti sa continui cu productia de oteluri?
Cine nu are Alu sa foloseasca Titan.. si-nca ceva… autorul spune „să aloce chiar 3% pentru apărarea colectivă, 2% fiind deja insuficient,”… si uita ca banii, chiar 3-4-5%, nu inlocuiesc oamenii. Armamentul produs cu acesti 3% trebuie cumva utilizat, cei care utilizeaza acesta se numesc soldati, ma rog, generali sunt destui, pe astia de unde-i iei?
Toata lumea vorbeste de bani dar oare mai e dispus cineva sa devina soldat, sa stea la comanda, sa fie de „serviciu” 24 din 24, chiar si de revelion si de Paste? Sa umble din garnizoana in garnizoana si Doamne fereste, sa ajunga chiar pe front?
@neamtu tiganu – ”mai e dispus cineva sa devina soldat (…) si Doamne fereste, sa ajunga chiar pe front?”
Există o diferență majoră între Obama și Trump, complet neînțeleasă la Științe Politice, pentru că ține de psihologia individului: Trump a crescut cu tată, Obama a crescut fără. Ăsta e motivul pentru care Obama a provocat Primăvara Arabă (care nu a dus nicăieri) și tot ăsta e motivul pentru care Statele Unite conduse de Trump nu au invadat pe nimeni, în precedentul mandat.
Pentru că a crescut cu tată, Trump nu are o nevoie bolnavă de siguranță, Trump nu provoacă încăierări care nu duc nicăieri. Trump are nevoie de un partener de negociere la Kremlin, altfel nu se poate încheia războiul. Trump va trânti prețul petrolului, îl va duce la 35-40 de dolari barilul, iar dacă Putin nu pricepe la timp, Federația Rusă se va dezmembra în următorii 7-8 ani.
Putin nu e politician și n-a fost niciodată. El e ofițer de servicii secrete și vrea să fie temut, pentru că asta era în fișa postului, pe vremea când KGB era condus de Andropov, așa s-a format el ca om. Asta face ca Putin să fie prizonier la Kremlin, el nu poate pleca de-acolo decât cu picioarele înainte, exact ca Brejnev și Andropov, la vremea lor.
”Armamentul produs cu acesti 3% trebuie cumva utilizat”
Nu. Armamentul trebuie să reprezinte o amenințare credibilă, astfel încât să NU fie nevoie să ajungă utilizat. ”Oamenii înarmați sunt politicoși unii cu alții”, așa se spune în State. Dacă și tu și eu avem armă, o să discutăm civilizat între noi, pentru că niciunul dintre noi nu e dispus să suporte consecințele utilizării armelor. Dar trebuie să fii obișnuit să porți armă, altfel nu înțelegi mentalitatea asta. De asta neomarxiștii nu îl înțeleg pe Trump, pentru că ei nu sunt oameni care să poarte armă. Ei sunt oameni care se tem și de umbra lor, așa că vor trupe de ordine publică ”fără număr” și introduc măsuri absurde de control asupra propriilor societăți. Pentru că nevoia bolnavă de siguranță, generată în copilărie de lipsa tatălui, nu trece niciodată.
Tatăl apără și pedepsește, ăsta e rolul lui în viața copilului. Exact rolul pe care statul îl va avea mai târziu, în viața de adult. Un copil crescut fără tată, ajuns la Casa Albă, va încerca mereu să provoace încăierări gen Primăvara Arabă. Trump nu are astfel de probleme, el a crescut cu un tată care și-a îndeplinit rolul.
Analiza este cuprinzatoare pentru problemele geopolitice ce se pun pe glob, dar noi nu traim in Antartica.
Romania este ultima tara din prima linie privind dotarea armatei sau a industriei de aparare. Vezi https://www.defenseromania.ro/statele-europene-trebuie-sa-si-dubleze-investitiile-militare-pentru-a-fi-pregatite-de-o-confruntare-cu-rusia_631224.html
Toate achizitiile pentru armata au fost amanate pana ce parlamentarii se vor obisnui cu viata din Casa Poporului (jefiut).
Acum se vad rezultatele loviturii de palat din decembrie 89, care a adus la conducerea Romaniei slugile URSS. Priviti evantaiul de candidati la Presedentia Romaniei sau pentru Parlamentul Romaniei. In OTAN mai sunt si alte democraturi, dar nici una nu-si distruge statul si natiunea.
Conditiile pacii sunt discutabile.
Se poate ca U sa primeasca Zaporijie si Crimeea.
Se poate sa nu primeasca nimic.
Ecuatia nu e asa simpla. Nu mai suntem la mijlocul sec. XX sa trasam frontiere pe harti.
Daca SUA -si UE- accepta pretentiile Moscovei, s-a terminat cu toate principiile dreptului international. Cine are forta, dicteaza ce vrea. Si comportamentul Rusiei in Moldova si alte foste zone imperiale, arata ca Putler si lui nu se vor opri la Kiev.
In plus, sunt probleme legate de aliantele U. Daca Rusia interzice aderarea la UE si NATO, s-a terminat cu U. Va reveni la Rusia si la Holodomor. Pentru ca Rusia sa-si impuna -iar- controlul.
Trump si echipa lui vor trebui sa fie foarte atenti.
Daca Rusia va castiga, fiti siguri ca si China va ataca in Taiwan.
Lucrul cel mai grav este ca Putler l-a activat pe Kim…Un. Ii da tehnologie nuclera si cosmica. Ii garanteaza apararea in caz de conflict. Adica piticania poate sa lansezece rachete cand vrea, unde vrea. Daca SUA reactioneaza, Rusia ataca nuclear.
Nu va dati seama ce a clocit Putler.
A-i da victoria, este sinucidere colectiva. In orice caz, s-a terminbat cu rolul SUA DE MARE PUTERE MONDIALA.
Ridicolul situatiei este reprezentat de soldatii nord-coreeni. Daca SUA nu mai ajuta U, Coreea de Sud poate suplini acest ajutor. U nu a cerut oameni! Doar arme. Si se pot gasi….. Plus industria U, care a inceput sa produca. Mai independent, mai cu nemtii, cu englezii etc…
Nu mai vorbim ca abandonarea U de catre SUA inseamna sa nu-si recunoasca promisiunile de la Budapesta. Este unul dintre garanti! Daca nu mai ajuta U, isi incalca cuvintul. Nimeni nu va mai avea incredere in ei.
Trump nu are de ales. Ajuta U sau el si SUA sunt terminati, pe termen lung.
Armamentul ultramodern poate fi folosit doar cu operatori (civili sau militari) ai furnizorului, nu oricine poate invata la ordin sa il foloseasca eficient. In plus trebuie softuri de orientare militare specifice, pe care nu le pot avea decat militarii furnizorului si nu se dau altora.
Iar sistemele AA nu pot dobora avioane proprii, deci rachetele AA rusesti din Turcia nu pot dobora aeronave rusesti ci altele (U, SUA, Grecia etc.).
Deci aprobarea de folosire se da nu armatei U, ci direct unitatii militare proprii care asigura operationalizarea sistemului si mentenanta, punand in conflict direct o armata NATO cu cea rusa.
U ar putea sa afirme ca a reusit sa proiecteze si sa fabrice arme ultramoderne nu in zeci de ani (cat ar fi necesar) ci in zeci de luni sau saptamani (o alta performanta demna de vaccinul Covid…)
Si la noi, desi suntem in NATO, in bazele comune noi asiguram doar paza bazei exterioare si logistica, iar in baza interioara unde este armamentul ultramodern nu avem acces, furnizorul trimite unitati specializate pentru operare si mentenanta. Asa functioneaza armata in toate tarile si cred ca nu exista exceptii.
Daca NATO ar avea ceva minte-n cap ar incerca sa impiedice, sau sa cistige, membrii BRICS, organizate car echiar daca nu e o alianta militara se poate transforma in asa ceva si functioneaza de facto deja in acest sens.
Ma uimeste si ma sperie multimea teoriilor de escaladare a conflictelor, de demonstratiile de putere, de ideologia pumnului. Unde vor duce toate astea? Oare isi imagineaza cineva ca Rusia, sau China, sau Iran sau cite altele se vor lasa ingenunchiate de amenintarea fortei? Sau ca ar putea fi infrinte militar, cucerite? Bietul occident nu a reusit nimic nici macar impotriva unor talibani calarind niste magari. Sau altfel spus, e oare pregatit occidentul sa plateasca pretul care ar fi de platit in cazul in care isi doreste sa nimiceasca dusmanul?
Vad ca ne facem ca uitam ca exista si nuculare!
da; o lovitura parata, o contralovitura ajunsa la tinta… s.a.m.d.!
Baza de la care trebuie începută orice analiză este următoarea: necesitatea unei NOI Ordini Mondiale, alta decât cea actuală impusă de câștigătorii din WW2. Lumea s-a schimbat profund, unele imperii au dispărut ( URSS, UK, Franța), în schimb au apărut alte mari puteri politice și economice precum China, India, Japonia, Germania, Brazilia, etc. Deci, CINE nu vrea schimbarea actualei Ordini Mondiale?
În completare, în ultimii 25-30 de ani, Occidentul a pierdut multe zone de influență peste tot în Lume : Orientul Mijlociu, Africa, mare parte din America Latină, o parte din Asia. Așa zisul Sud Global este antioccidental și aliat cu statele din BRICS. Generalizând, se poate spune că Restul Lumii este, într-o formă sau alta, antioccidental.
Slăbiciunea Occidentului ( mai ales a Europei…) a făcut ca state revanșarde și revizioniste ca Rusia, China, Iran, chiar Turcia să devină agresive, declanșând amenințări, războaie, etc.
Așa că problema principală este: se va ajunge prin diplomație la o soluție negociată între noile mari puteri ale Lumii? Inclusiv stabilirea noilor zone de influență/putere? Este întrebarea căreia trebuie să i se dea un răspuns rapid până ce situația nu escaladează și nu devine periculoasă.
Pusă așa problema, ar trebui că noile mari puteri sa fie responsabile. Mai ales că soluția războiului poate fi distrugătoare pentru civilizația umană.
Ca europeni, să constatăm că Europa noastră nu mai are nicio relevanță politico-militara. Este izolată și urâtă de toată Lumea pentru trecutul ei colonialist/
Un articol neverosimil, din pacate, presarat doar cu niste previziuni incompatibile uneori cu realitatea din teren si cu cea geopolitica. Idei precum „soldati chinezi atacand Orientul Mijlociu” sau chiar unele state europene este de domeniul SF. Faptul ca „a aprobat” sau nu China trimiterea de soldati nord-coreeni in Ucraina nu mai are importanta acum. Acestia sunt acolo si lupta alaturi de Rusia, iar acest lucru indica un singur lucru cert si infiorator: alianta Rusia-China-Iran-Coreea de Nord este o realitate, aceste puteri se ajuta intre ele si creeaza astfel un pol de putere impotriva Occidentului. O alta idee acceptata poate doar de catre niste politicieni naivi este aceea ca „Percepția poate juca un rol mai marcant decât realitatea şi va ajunge în final să o modeleze pe aceasta din urmă”. Aceasta a fost politica de baza a administratiei Biden, cea bazata pe „perceptii”, pe „semnale” date catre Rusia sau China, care a dus la situatia de astazi in care Ucraina si Europa sunt amenintate direct de niste forte mult mai mari decat „blocul” nostru comunitar. Probabil ca acum se pun in functiune „mecanismele” europene de „aratare a pisicii” si de influentarea perceptiilor, prin care se spera bagarea in sperieti a lui Trump, care eventual va incepe sa-i mangaie pe crestet pe aliatii europeni (vestici) si sa dubleze ajutorul dat Ucrainei. La fel de bine putem afirma ca doar in perceptia noastra exista un razboi in Ucraina si rusii au invadat aceasta tara. Oricum traim intr-o realitate deformata, distopica, in care adevarul a devenit precum o guma de mestecat pe care poti s-o modelezi cum vrei, o realitate in care am abandonat stiinta si morala in favoarea unor pseudo-stiinte politizate la maxim, asadar de ce nu am continua sa influentam perceptii, in loc sa coboram in realitate si sa lasam o mostenire mai buna copiilor nostri. Razboiul nu se mai castiga astazi prin „perceptii” sau „mesaje”, mai ales in era AI si a tehnologiilor care nu pot fi mintite.
Let’s face reality! Since Donald Trump’s victory in the presidential election some questions have been asked about whether he will push Ukraine into an unjust and unstable peace that will give Vladimir Putin all he wants, or that, even worse, he might just abandon Ukraine and leave it to cope as best it can without any help from the US. These questions matter enormously to Europe. Anxious discussions are already underway about whether and how Ukraine can be supported without the US, as it continues to resist Russian aggression. In the event of it being asked to accept an unsatisfactory deal, one precluding NATO membership, are there ways to give Ukraine confidence in its long-term security while it seeks to rebuild its economy and repair its cities? How should the West act to prevent Ukraine from being deprived of its Black Sea coast and became again a vassal state for Russia? This is the question.
Mai multe națiuni ale lumii sunt în plină „sesiune de examene”. SUA, China, Rusia, Israel, Iran, unele state din UE și altele susțin examene, zilele astea. Nu toți vor lua notă de trecere, iar rezultatele acestor examene vor creiona, ceva mai clar , noua ordine mondială.
Gândind în limitele bunului simț, mie mi se pare mai verosimil ca, în final, SUA să „se înțeleagă” cu China, mai degrabă, decât cu Rusia, în ceea ce privește un mod de „împărțire” a lumii. Că noul președinte al SUA vede lucrurile altfel, poate însemna fie că e habarnist, fie ca e putinist. :)
Eu, dacă aș fi taiwanez și aș afla că SUA și UE vor produce microprocesoare, aș fi îngrijorat de soarta mea, pe termen mediu și lung…
Israelul a considerat serios trimiterea unei forțe expediționare in Olanda care sa îi salveze pe microbiștii evrei de furia extremiștilor din Amsterdam.
Ținând cont de decizia Curții Penale Internaționale, Olanda a declarat că îl va aresta pe Benjamin Netanyahu din momentul in care ar pune piciorul.pe teritoriul olandez.
Now, solve this!
Domnii acestia din democratiile vestice ar trebui sa mai citeasca niste istorie niste exemple de viata vechi de cand lumea, trebuie pocnit tare, dur de tot, efectiv fara mila unul dintre acesti contestatari si va fi pace macar 10-20 de ani timp in care poti negocia cate ceva cu cei noi mai puternici daca tot inevitabil se schimba lumea. Pana nu dai un exemplu si pedepsesti pe unul in piata publica nu va fi liniste. In maxim cativa ani Ungaria sprijinita de Rusia va cere „teritoriile istorice” care sunt acum in Ucraina, ala din Columbia o sa vrea toata Guyana si tot asa ,o sa fie ca bataile cu frisca din Stan si Bran toti vs toti
Un articol cu o mulțime de ipoteze unele care nu se apropie nici măcar de o logica elementara. Avem în viitor președinte al Statelor Unite care a dovedit că nu vrea să asculte de cei pe care i a ales în subordine. Pe unii dintre ei i a dat afară fără resentimente. În jocul politic care se desfășoară de câțiva ani mișcările de șah au fost imprevizibile. Putin reușește să surprindă prin acțiuni atât politice cât și economice (coalizarea unei uniuni monetare) și militare. Dacă alți președinți ai Statelor Unite aveau sfătuitori (miniștri, secretari de stat) care au rămas în istorie prin performanțe diplomatice sau recomandări strategice lucrul acesta nu se va întâmpla cu Trump. Trump nu este genul de om care să se alinieze la un joc mental de durată. Acțiunile lui sunt limitate și previzibile în măsura în care avem o acțiune de combătut. De aceea este preferat de Putin. Provocarea pe care Putin a făcut o aducând soldați nord coreeni nu are deocamdată un răspuns politic sau militar din partea occidentului. Ascensiunea uniunii BRICS a dus la scăderea folosirii dolarului în jur de 50%, de la 80% cât era în februarie anul acesta. Acțiunile lui Putin nu au răspuns coordonat pentru că masa de decizionari este eterogenă și incapabilă să digere aceste provocări. Analizând deci ultimele acțiuni militare și politice putem trage o singură concluzie: occidentul nu are încă soluții la provocările rusești, Statele Unite nu vor putea fi lider mondial în următoarii ani. Provocările militare rusești poți genera răspunsuri care vor aduce la confruntări atât de mari pe care logica actuală refuză să le ia în calcul.
@Smaranda – ”putem trage o singură concluzie: occidentul nu are încă soluții la provocările rusești ”
Prin luna iunie 2025, când petrolul o să fie 35 de dolari barilul, iar China nu-și va mai permite să intimideze Arabia Saudită ca pe vremea lui Obama și Biden, să veniți să ne povestiți cum a fost cu provocările alea rusești nemaipomenite 😀
Obama a guvernat în favoarea Rusiei, a rămas la Casa Albă și în mandatul lui Biden, însă epoca asta tocmai s-a încheiat.
@Harald As aprecia pronosticul dacă puteți documenta evolutia prețului petrolului la care va referiti. Un preț așa mic ar afecta in primul rand alte state.