Confruntat cu largi proteste în luna august, primul-ministru al Bulgariei, Boyko Borisov, a anunţat că doreşte convocarea unei Adunări Naţionale cu scopul de a adopta o revizuire a Constituţiei. Borisov a promis că dacă va fi aprobată această dorinţă a sa, va demisiona din funcţie, aşa cum i s-a ceut de către partidele din opoziţie şi de către protestatari. “Este timpul nu doar de a schimba sistemul politic dar şi ca ţara să ia un nou start” a declarat Borisov cu ocazia prezentării iniţiativei sale.
Borisov nu a propus amendamente la Constituţia actuală, ci a insistat asupra necesităţii unei noi Constituţii, însă a enunţat care ar trebui să fie obiectivele noii Adunări Constituante: reducerea mandatului Procurorului General de la 7 la 5 ani şi întărirea independenţei dar şi a răspunderii magistraţilor. De asemenea, un alt obiectiv al Adunării Constituante ar fi, în viziunea lui Borisov, reducerea numărului de parlamentari de la 240 la 120.
Această iniţiativă a lui Borisov a fost gândită pentru a-i aduce un avantaj în jocul politic. Dacă iniţiativa sa merge mai înainte, va putea demisiona cu demnitate, pentru a reveni ulterior de pe o poziţie de autoritate morală. Dacă iniţiativa va fi respinsă, Borisov va rămâne în funcţie, va putea acuza clasa politică de faptul că nu doreşte o adevărată reformă a sistemului politic şi nu va demisiona (demisia este avută în vedere doar dacă este convocată Adunarea Constituantă). În ambele variante, Borisov a reuşit să impună o altă temă pe agenda politică şi a câştigat timp, deoarece în prezent se discută nu despre proteste, ci despre necesitatea unei noi Constituţii.
Reformele anunţate de Borisov sunt importante dar, dacă ar fi adoptate, nu ar schimba esenţa regimului politic din Bulgaria care va rămâne semi-prezidenţial, aşa cum a fost gândit după 1989.
Borisov nu doreşte o simplă revizuire a Constituţiei (procedură care oricum ar necesita acordul a ¾ din numărul total al parlamentarilor), ci o nouă Adunare Constituantă. În această ipoteză, este nevoie de votul a jumătate plus unu din numărul total al parlamentarilor dar şi de aprobarea Preşedintelui. Acesta a declarat însă că nu este de acord cu convocarea unei Adunări Constituante.
Astfel, reforma constituţională anunţată de primul-ministru bulgar s-a blocat înainte de a începe.
Constituţia Bulgariei a mai fost amendată de 5 ori (în 2003, 2005, 2006, 2007 şi 2015) dar niciodată nu s-a recurs la procedura convocării unei noi Adunări Constituante. Procedura de revizuire a fost gândită pentru a garanta rigidtatea Constituţiei, aşa cum dealtfel au fost gândite majoritatea noilor Constituţii adoptate după 1989 în Europa Centrală şi Orientală. Boyko Borisov cunoaşte foarte bine acest aspect şi din acest motiv a folosit ideea modificării Constituţiei ca o armă în jocul politic – aceasta nu înseamnă că nu ar susţine modificările propuse, ci doar că în actuala etapă ideea lansată în spaţiul public a ajutat la schimbarea agendei publice.
În Belarus Constituţia actuală a fost adoptată în 1994 şi a fost modificată de două ori, în 1996 şi în 2004. Preşeditele Lukaşenko, confrutat cu ample proteste după alegerile din august în legătură cu care opoziţia a acuzat că au fost falsificate, a propus organizarea de noi alegeri, însă doar după adoptarea unor modificări la actuala Constituţie. Lukaşenko nu a precizat ce modificări are în vedere dar a menţionat că ar fi de acord cu renunţarea la unele prerogative ale Preşedintelui. Constituţia Belarus este rigidă, în sensul că iniţiativa de revizuire aparţine Preşedintelui sau la 150 000 de cetăţeni cu drept de vot, iar modificările trebuie votate de cel puţin 2/3 din numărul total al parlamentarilor.
Opoziţia din Belarus a declarat că nu este de acord cu această iniţiativă, obiectivul principal fiind plecarea de la putere a lui Lukaşenko şi organizarea de noi alegeri. În acest context, a fost subliniat faptul că în ultimi 10 ani Lukaşenko a refuzat orice iniţiativă de revizuire a Constituţieidin cele care i-au fost propuse.
În toate cazurile analizate – Republica Moldova, Bulgaria, Belarus – observăm că nu este vorba de o intenţie reală de a revizui actualele Constituţii sau de a adopta o nouă Constituţie. Liderii politici aflaţi într-o situaţie dificilă, supuşi unor ample contestări (Bulgaria, Belarus) sau preocupaţi să rămână în funcţie după organizarea de noi alegeri (Republica Moldova) folosesc tema constituţioală pentru a impune un punct pe agenda publică, pentru a schimba temele care sunt pe agenda publică şi care le sunt defavorabile. Probabil că niciuna dintre aceste iniţiative nu va fi concretizată (cazul Republicii Moldova este mai problematic, realegerea lui Igor Dodon ar putea să impulsioneze sau nu procesul de revizuire a Constituţiei, rămâne de văzut). Elitele politice aflate la putere în aceste ţări nu doresc de fapt să modifice compromisul instituţional agreat la începutul tranziţiei după 1989.
Cum poate fi modificat acest compromis, pornind de la premisa că ne aflăm într-o nouă etapă de dezvoltare istorică a statelor din Europa Centrală şi Orientală? Este nevoie în primul rând de mobilizarea societăţii civile. Dacă cetăţenii vor vedea în problema constituţională doar un joc politic între putere şi opoziţie, nu vor fi atraşi de această problemă. În absenţa implicării cetăţenilor, orice modificare a cadrului constituţional actual nu ar face decât să schimbe raporturile între puteri şi să nu atingă deloc problema drepturilor fundamentale (a se obseva că nicio propunere din cele analizate nu are în vedere această problemâ). Implicarea cetăţenilor fără un consens al clasei politice face ca procesul constituţional să nu poată fi dus până la capăt (a se vedea cazul Islandei). Ideală ar fi prin urmare situaţia în care revizuirea Constituţiei ar fi beneficiat de o susţinere mai largă în societate, iar actorii politici ar fi interesaţi nu de menţinerea la putere, ci de îmbunătăţirea mecanismelor existente de care să beneficieze oricine este interesat de punerea în aplicare a mecanismelor democraţiei.
Aducerea în discuţie a modificărilor constituţionale, fără a exista un orizont clar de timp dacă procesul ca atare va fi demarat şi finalizat, este însă riscantă pentru democraţie. Cetăţenii nu mai au încredere în Constituţie, nu mai sunt dispuşi să se implice în procesul de reflecţie care acompaniază modificările propuse eventual. Rezultatul este legitimitatea redusă a acestor modificări, în varianta în care acestea ar fi finalizate şi supuse referendumului. Răspunsul adecvat la iniţiative de genul celor analizate este acela că, înainte de a fi formulate, este nevoie de o dezbatere mai largă, riscul fiind delegitimarea demersului. Însă pentru un asemenea răspuns este nevoie de înţelegerea exactă a rolului pe care Constituţia îl joacă în societate.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Ar fi interesant de luat in discutie si eventuale cazuri de buna practica acolo unde o initiativa de schimbare a Constitutiei a adus efecte benefice. Daca sunt.
Nu joaca nici un rol. Un rol joaca curtea constitutionala care o interpreteaza cum vrea , diferit de la an la an si de la caz la caz. Un rol joaca presedintele care o incalca cu impunitate. E doar o bucata de hartie. De care unii fac caz cand le convine si pe care aceiasi o ignora tot cand le convine. E o colectie de generalitati interpretabile dupa cum bate vantul intereselor alora care au si exercita puterea. Ei o pazesc , ei o violeaza, ei o infometeaza, ei o scot rujata la sarbatori. Ei o schimba , ei o lasa neschimbata. Deoarece ea e impotenta.