duminică, iunie 13, 2021

Revoluția română a început pe 15 decembrie 1989, nu pe 16 decembrie. Miza maghiară

Comunicatul ministrului Apărării Naționale cu ocazia trecerii a 31 de ani de la declanșarea revoluției face referire la „16 decembrie 1989, în Timișoara, unde a început lupta pentru libertate și democrație a românilor după decenii de dictatură comunistă”. Mesajul președintelui Iohannis privind cei „31 de ani de la declanșarea revoluției” a fost transmis pe 16 decembrie a.c. Nu continui exemplele. Demnitarii care vorbesc în numele autorităților publice identifică, toți, ziua începerii revoluției cu 16 decembrie 1989. Exceptând unii revoluționari din Timișoara (vezi aici), presa largă și diferitele organizații civice interesate de subiect au mutat începutul Marii Răsturnări cu o zi mai târziu decât cea reală.

Totuși, ziua de început a revoluției române este 15 decembrie 1989. La un moment dat a fost propusă drept primă zi a Revoluției, ziua de 14 decembrie 1989, când un grup de ieșeni (între ei Valentin Odobescu, Ștefan Prutianu, Ionel Săcăleanu, Cassian Maria Spiridon, Aurel Ștefanachi, Vasile Vicol) planificaseră o manifestație anticomunistă. Securitatea a aflat, iar în dimineața zilei fixate inițiatorii au fost arestați. Ulterior, pe fondul evenimentelor de la Timișoara, au avut loc alte razii și au fost reținute și alte persoane.

Bravii ieșeni merită toată admirația pentru curajul lor, dar planul eșuat, „non-evenimentul”, nu putea avea reverberații care să ducă la căderea regimului. Cu totul alte consecințe au avut evenimentele din ziua de 15 decembrie 1989, din Timișoara. Între solidarizarea românilor și maghiarilor în apărarea lui László Tőkés și ce s-a întâmplat pe 16 decembrie, apoi pe 17 decembrie etc. există o legătură de cauzalitate directă. În descrierea lui Corneliu Vaida (interpretul-translator al primilor jurnalişti străini ajunși în oraş), trecerea de la o zi la alta arată astfel: 15 decembrie – enoriașii au vegheat în fața bisericii din Piața Maria pentru ca pastorul să nu fie mutat; 16 decembrie – protestul de solidaritate cu Tőkés s-a transformat într-o manifestare anticomunistă” (Mediafax, 15 decembrie 1989).

În seara de 15 decembrie, în fața locuinței lui Tőkés, se strânseseră circa 1000 de oameni cu lumânări aprinse, care cântau „Deşteaptă-te, române!”. Tot în Piaţa Maria, atunci, au avut loc primele altercaţii între protestatari şi securişti asistați de miliţieni. Înfruntarea a continuat a doua zi când, de dimineață, s-au adunat din nou credincioși în fața casei lui Tőkés. Citez pe unul dintre participanți, Mihoc Danilă, baptist: „În dată de 16 decembrie orele 09 dimineață au început să se adune oamenii în preajma locuinței pastorului Tőkés, la chemarea acestuia, întrucât îi era teamă că va fi evacuat din locuință. Pentru început s-au adunat numai credincioși, printre care m-am aflat și eu. Cu toții am hotărât să ne opunem acelei evacuări care urma. Pastorul Duhulescu a venit și el cu o cameră de luat vederi la casa care era împânzită de securiști, care, la rândul lor ne fotografiau și ne filmau. În jurul orei 11.00 a apărut Moț și secretarul II Rotărescu care au început să tune și să fulgere împotriva noastră, cei care eram adunați, deși eram pașnici, sătui de vorbele acestora am început să huiduim, asta pentru că ei reprezentau pe cei care ne infometau” (aici).

O reabilitare

În volumul de maximă onestitate și rigoare, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989 (numit de Armand Goșu „cea mai recentă și completă istorie a Revoluției din Decembrie 1989” – aici), autorii, Andrei Ursu și Roland O. Thomasson împreună cu Mădălin Hodor așează evenimentele din 15 decembrie 1989 în justa lor lumină. Acestea ar fi prima zală dintr-un lanț cauzal finalizat cu fuga lui Nicolae Ceaușescu și instaurarea noii puteri. „O zi a revoluției” este o zi din această înșiruire de fapte care s-au antrenat unul după altul până la victoria revoltei împotriva regimului. Zilele revoluției sunt legate prin contiguitate și cauzalitate.

Este meritul acțiunilor lui Andrei Ursu și al cărții semnate de el alături de Roland O. Thomasson împreună cu Mădălin Hodor de a fi întors spre cercetare rechizitoriul mistificator al Secției Procuraturilor Militare de acum un an. Procurorii eliminaseră dintre responsabilii pentru crimele revoluției tocmai Securitatea, dând evenimentelor o interpretare degradantă. Conform rechizitoriului făcut public în 2019, victimele, ucișii sau răniții, „au pățit-o” din cauza luptelor fraticide. Revoluționarii și militarii s-au împușcat intre ei „ca proștii”. Această teză asfidătoare a Secției Procuraturilor Militare, promovată timp de 30 de ani de Iulian Vlad – cât a trăit – și șefi ai fostei instituții de represiune cu voce și condei, se bucură mai departe de o largă popularitate. Or, justa așezare a istoriei are în acest caz o miză considerabilă. Cunoașterea și afirmarea adevărului cu privire la cele întâmplate în decembrie 1989 face dreptate victimelor, oameni curajoși, nu aiuriți. Este reabilitat, astfel, momentul fondator al democrației românești.

Cei trei autori nu au făcut un efort explicit să reabiliteze și ziua de 15 decembrie 1989, întrucât considerau ca un fapt general acceptat de istoriografie că scânteia Revoluției române a constituit-o manifestația de solidaritate cu pastorul László Tőkés. Din contră, instituțiile și opinia publică din România au eliminat din istoria Marelui Eveniment Fondator tocmai acțiunea colectivă din 15 decembrie 1989. Cum a fost posibilă o deturnare a narațiunii istorice atât de flagrantă, cu atâți de mulți martori?

Miza eludării zilei de 15 decembrie 1989

Antagonizarea românilor și maghiarilor a fost una din temeliile regimului Ceaușescu. Desigur, complicatele raporturi dintre cele două popoare țin de o istorie lungă și încărcată. Dacă România și Ungaria ar fi devenit la sfârșitul Războiului două democrații, probabil ar fi urmat calea reconcilierii precum au făcut-o Germania și Franța. Național comunismul a blocat reconcilierea punând în loc un program asimilaționist. Politica antimaghiară a vizat solidarizarea populației românești cu un regim pe care altfel îl detesta. Într-o scrisoare trimisă Europei Libere în anul 1987, un ascultător formula cu o tulburătoare expresivitate sensul acelei politici:

„Nu poziţia noastră faţă de unguri implică principalul pericol, domnule Vlad Georgescu, ci poziţia noastră faţă de noi înşine, faţă de naţiunea română. Mitocănia meschină a aşa numitei politici naţionale este doar reversul complet al regimului de la Bucureşti şi măsurile deschise sau ascunse care sînt luate împotriva minoritarilor reprezintă bacşişul cu care ar vrea să ne cumpere dl Ceauşescu. […] Nu sîntem în stare de cea mai minimă solidaritate cu minoritarul nostru, căci nu mai sîntem de mult în stare să fim solidari cu noi înşine. Periclitată este nu numai fiinţa naţională a minoritarului, grav periclitată este şi propria noastră fiinţă naţională. Cele două fenomene sînt împletite tragic, se determină reciproc. (Scrisoarea semnată de „Valahus Aviator” poate fi găsită integral în volumul M. Berindei, G. Andreescu, „Ultimul deceniu comunist. Scrisori către radio Europa liberă.II.1986-1989” (Polirom, 2014)

Antimaghiarismul dejist după 1956 și cel ceaușist în toți anii când „geniul Carpaților” a condus țara au oferit celor două comunități, zeci de ani, satisfacții șovine și au amplificat frustrări. Ceva s-a schimbat totuși la sfârșitul deceniului IX. În ciuda reușitelor propagandei antimaghiare, ultimii ani au fost martorii unor solidarizări din ce în ce mai eficace între români și maghiari: În 1985, un apel redactat de Géza Szőcs și de Dorin Tudoran, contrasemnat de Carol Király și Marius Tabacu, se adresa ONU pentru ca organizația mondială să deschidă o anchetă internațională asupra situației minorității maghiare din România. Anul următor apărea un program dedicat respectării drepturilor minorităților semnat de „Acțiunea Democratică Română” și de „Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului” (constituită din 5 membri PNȚ). Începând cu anul 1987, autoritățile de la Budapesta acceptă tacit pătrunderea în Ungaria a unui aflux de refugiați fără precedent. La sfârșitul anului 1988, în Ungaria se găseau peste 20.000 de refugiați din România. Între ei, 1000 de etnici români se bucurau de diferite forme de asistență. La 6 iunie 1989, la Budapesta oameni politici unguri și cunoscute personalități ale exilului români au semnat o declarație istorică privind modelul de complementaritate și de pluralism cultural şi religios al Transilvania. În luna decembrie 1989 a fost finalizat sub egida ONU, Raportul Voyame, care condamna România pentru încălcarea drepturilor omului. Rezoluția care deschisese investigațiile fusese adoptată cu contribuția lobby-ului maghiar.

Începând cu 1986 și până în anul 1989, s-a înfiripat un dialog româno-maghiar de o varietate fără precedent. Este un merit al istoricului Mihnea Berindei de a întruni, în anii 1980, un comitet mixt româno-ungar în exil. Liga română şi Liga maghiară pentru drepturile omului de la Paris au inițiat campanii comune, inclusiv trimiterea la Parlamentul European a unui protest contra politicii de distrugere a satelor din România. Dialogul public dintre români și maghiari s-a putut desfășura în țară numai prin intermediul postului de radio Europa Liberă. Mai multe scrisori ale unor maghiri au fost adresate Doinei Cornea. Disidenta le-a răspuns cu mesajul: „doresc ca țara mea să fie o adevărată patrie și pentru minoritatea maghiară …” – răspândit prin postul de radio de la München.

Pe acest fundal, a fost să fie ca scânteia revoluției române să se aprindă de la solidarizarea a sute de români și maghiari în jurul pastorului László Tőkés. Manifestările de solidaritate anterioare și această, în fond, întâmplare, aveau toată încărcătura simbolică și emoțională de a reașeza relațiile dintre cele două comunități pe un drum sănătos, deși dificil. Preluarea puterii de către fosta Securitate și nomenclatură la sfârșitul lunii decembrie 1989-începutul lui ianuarie 1990 (amintesc numirea în fruntea Ministerului de Interne a generalului Mihai Chițac, înființarea Direcției Speciale de Informații și punerea lui Mihai Caraman la conducerea SIE) a ucis speranțele. Două obiective interesau în mod special pe foștii ofițeri de Securitate: decredibilizarea revoluției din decembrie 1989 și revenirea la înfruntarea româno-maghiară. Ambele obiective aveau nevoie de eliminarea zilei de 15 decembrie 1989 din „opisul” revoluției. Le-au reușit!

Din fericire, istoria României nu se termină în anul 2020.

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Nu o spun cu rautate, dar daca inca „dezbatem” care e prima zi a Revolutiei, nici nu e de mirare ca procurorii „nu se hotarasc” cum sa incheie rechizitoriul in dosarul Revolutiei.
    Probabil ca atunci cind va fi unanimitate in stabilirea unei singure zile a inceputului Revolutiei (si sa nu mai introducem in ecuatie „Revolutia esuata de la Iasi”), atunci vor putea si procurorii sa incheie un rechizitoriu care sa nu fie catalogat, ca in alt mare Dosar, „nulitate a rechizitoriului”.
    La multi ani.

    • Păi să mai bată încă o dată Petrov cu pumnul în masă (nu în plex), să îl urecheze în vreo ședință pe procurorul general și să hotărască el cum trebuie să se încheie rechizitoriul. Politic peste juridic, adică. Zece ani de mandat concentrați în 15 secunde de perdaf televizat. Niciun interes pentru eventualele probleme ale investigației, pentru vreo lege, directivă sau reglementare care să ușureze munca procurorilor, pentru crearea sau optimizarea unei pârghii de conlucrare interinstituțională șamd. Ca șef al serviciilor statului, asta ar fi fost primul lucru din fișa postului său.
      Dar e uimitor cum sunt unii pregătiți să rescrie chiar istoria, doar să aibă un rechizitoriu și un proces. Însă cu un scenariu scris prost, scapă tocmai vinovații. Definitiv!

  2. De fapt, toata „Revolutia” a fost organizata de la inceput de KGB, asistati de serviciile similare din Ungaria si Iugoslavia. Ceva asemanator, la o scara mult mai mica si mai putin sangeroasa, s-a produs in Cehoslovacia, unde e clar dovedita implicarea KGB si a securitatii locale. De asemenea, exista similaritati numeroase cu lovitura de stat din Afganistan, data de KGB in 1979 („teroristi”, manipulare media, etc).

    • Pui de securisti făcuți la ție pot scrie azi așa ceva despre revolta de la Timișoara 15.12.1989- 22.12.1989 unde zeci de mii de locuitori revoltați erau zilnic pe stradă. Nici urmă de KGB. E bine cunoscuta metodă comunistă până azi: dezinformare, defăimare și diversiune propagată

  3. Interesant articolul.
    Nu am avut impresia ca cineva a incercat sa ascunda solidaritatea romano-maghiara din 15 decembrie. Cel putin pentru timisoreni (oras in care locuiesc) acest locru e destul de clar.
    Ce nu am stiut – si mi se pare interesant – este actiunea esuata de la Iasi din 14 Decembrie. Am dat deci o cautare sa vad cam ce se stie despre acel eveniment insa nu am gasit nimic despre cine a intervenit sa inabuseasca actiunea. Cine a sifonat? Cine a intervenit? Aceste informatii ar trebui sa fie undeva. In contextul asta remarca „preluarea puterii de către fosta Securitate și nomenclatură la sfârșitul lunii decembrie 1989-începutul lui ianuarie 1990” se cam verifica.
    Dupa mai bine de 30 de ani inca vedem fosti securisti in pozitii importante. Este ca si cum ceausestii singurri au platit pentru toti sustinatorii sistemului. E frustrant ca am inceput sa ii toleram, am uitat atmosfera de dinainte de 90. Am aruncat istoria la gunoi, jmekerii de dinainte au devenit jmekerii de dupa. Ii votam iar unii se mai si roaga la ei ca la sfinti (vezi exemplul cretinului de la Constanta).
    Ce putem face totusi ca astia sa primeasca ceea ce merita?

  4. ceausescu, armata, militia, securitatea… sick and tired…domnule, daca nu cadea zidul berlinului aveati aceleasi cozi la piine si azi. limbricii despre care vorbiti (armata, militie) nu stiau sa minuiasca corect o arma. securistii da, erau garda de corp a prostilor bolsevizati, aia constituiau bratul armat al lui stalin in romania. pauker, brucan, militaru, martian, iliescu si altii erau bolsevici sadea, restul scursuri fripturiste fara ideologie ce se perpetueaza si astazi.

  5. Care sunt calitățile procurorilor militari? Dar cele ale judecătorilor de la ÎCCJ? Cum este posibil după 31 de ani să nu avem finalizate dosarele Revoluției și Mineriadei? Ăștia ne sunt justițiarii din democrație? Sau trăim într-un sistem hibrid pus să albească monștri Securității ceaușiste? Să te joci de-a justiția a început să pută. Ni se invocă acel caz celebru (asasinarea lui Kennedy) sau răsuflata prorocire brucaniană? Până când, dragi tovarăși? De cine vă e frică? Poporul știe adevărul. Așteaptă soluția corectă. Dar voi și magistrații ascundeți ceva. Vă e frică tovarăși. Dar orice veți face nu o să scăpați. Chiar dacă poporul acesta e mult prea blând pentru ceeace ați merita să vă facă. Dar de dreptatea divina nu aveți a vă teme?

  6. Scriu in cunostinta de cauza ;In data de 14 dec. 1989 ,dupa masa,militieni circulau prin Timisoara ,legitimau persoane si daca aveau nume unguresc le duceau la penitenciarul din Popa Sapca. Un coleg de facultate a fost ridicat,in drum spre servici iar fiica unui coleg ridicata ,in drum spre profesoara cu care pregatea admiterea la facultate. Toti ne-am dat seama ca a fost o inscenara a securitatii care a umplut strazile Timisorii , imbracati in civil. In aceiasi seara,pentru ca se oprise circulatia tramvaielor prin Piata Libertatii,o prietena impreuna cu fiica ei au plecat de la noi pana in Iozafin pe malul Begii. Ajunsa acasa mi-a telefonat ca fusese oprita de „baietii cu ochi albastri” pe tot parcursul si itrebata unde merge aratandu-i si directia propriului ei domiciliu. Sunt detalii semnificative pe care multi timisoreni le-au simtit (multi pe pielea lor) si sunt convinsi de aportul neprecupetit al securitatii la reprimare miscrii revolutionare din Timisoara. Se stie ca nimic nu misca in Romania fara consimtamantul securitatii ,prin urmare si militia si armata au avut un „mentor comun”
    Aveau tot interesul , fiind doar ei si politrucii comunisti cu multi bani , in Romania.
    Este de neiertat atitudine obedienta si scandaloasa a televiziunii romane si comentariile nerusinate si mincinoase la adresa Proclamatiei de la Timisoara din martie 1990.
    Crec ca aceasta (TVR) a contribuit la nerealiazea lustratiei regimului comunist si a sustinut din greu interesele fostilor securisti,deghizati in pseudodemocrati.

  7. În combaterea teoriei conspiraționiste prezentate de john 70 în calitatea mea de avocat a lui László Tőkés relatez urmőtoarele: procesul de evacuare a fost declanșat de episcopul reformat de Oradea, László Papp, deputat în Marea Adunare Națională și turnătorul securității (după fuga lui Ceaușescu și el a fugit din țară). Acțiunea de evcauare a fost inițiată de Securitate după ce preotul reformat a criticat în public ”sistematizarea rurală” etc. Avocatul Episcopiei, deasemeni turnător, raporta mersul procesului la ”organ”. După pronunțarea sentinței de evacuare al preotului L.T. din locuința parohială avocatul a raportat ca pe calea ordonanței președențiale să fie evacuată și soția acestuia (deoarece ea a fost omisă din acțiunea de evacuare). Hotărîrea de evacuare a fost pusă în executare de securiști (și nu de executorul judectoresc) împotriva amîndurora (!?) deci și împotriva soției care nu era parte procesuală. Asta da, lucrătură kagebistă…

  8. In treacat, laudati si recomandati (pe urmele lui A. Gosu) o carte la care a contribuit si M. Hodor, de la CNSAS, care, el insusi, dovedeste mari carente de informare primara in domeniul in care se considera „specialist”. Care „specialist”? Intr-un documentar difuzat de TVR nu cu mult timp in urma (2020), afirma senin ca Nicolae Ceausescu (acela, nu altul, nascut in 1918) a avut un „frate geaman” – cu prenumele Nicolae Andruta, cunoscut in Securitate, unde a lucrat, ca „tovarasul Calin”. Un „geaman” iesit din comun in istoria speciei umane, din moment ce s-a nascut in…1924, la sase ani distanta de viitorul tartor al RSR!!! Daca la astfel de amanunte biografice, M. H. nu este „in chestie”, cum oare pot fi credibile/acreditate stiintific constructele sale de cercetare a regimului socialist-totalitar de la noi?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Gabriel Andreescu
Gabriel Andreescu
Activist român pentru drepturile omului și specialist în domeniul științelor politice, disident anticomunist român, care s-a opus deschis lui Ceaușescu și regimului său autoritar. Astăzi, este asociat Scolii Doctorale a Universitatii de Vest, Timisoarai și este membru activ al mai multor organizații de drepturile omului. A avut o lungă activitate în presă, a scris și predat în domenii precum multiculturalismul, minoritățile naționale, libertatea de religie și secularism, etica și politica memoriei ș.a. https://ro.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Andreescu

Carte recomandată

Iata o carte cu un subiect in aparenta simplu: o familie de romani cu un copil mic se muta in strainatate si invata incet-incet sa depaseasca o serie de neajunsuri si sa se impace cu altele. Mihai e scriitor (adica veniturile lui sint subtirele), sotia lui are un job nou de care e foarte multumita… vezi aici continuarea

 

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Claudiu Iordache, înlocuit cu Gelu Voican Voiculescu la conducerea Institutului Revoluției

Ieri 30 martie 2018, membrii Colegiului Național al Institutului Revoluției Române l-au destituit pe Claudiu Iordache din fruntea acestui institut, numindu-l în...

Clujeanul, PR-ul și dezvrăjirea

La Cluj-Napoca, “Inima Transilvaniei” care bate ritmul unei dezvoltări urbane alerte, orice proiect este două: un proiect politic și unul real, legătura...

Pandemia, stările excepţionale şi erodarea constituţionalismului

Un nou tipar de guvernare pare să se fi impus,în numele siguranţei colective: administrarea statelor prin recursul la stări excepţionale. Numele lor poate...

Commento ergo sum

Progresul frustrează. Iată ideea principală a acestui articol și, la drept vorbind, singura; nu este nevoie de continuarea lecturii, în caz că...

Pensionarul din 2035: 300 de euro de la stat, 150 de euro de la Pilon II, plus cât și-a mai pus el deoparte

Suntem cu 10 – 15 ani înainte de declanșarea plăților pensiilor către “generația decrețeilor” și parcă am fi descoperit acum că bugetul...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro