În „Scrisori către Olga”, Václav Havel, dramaturgul, disidentul, gânditorul politic si omul de stat trecut in lumea celor drepti pe 18 decembrie 2011, a remarcat un aspect fundamental al noțiunii de individualitate:
„[Noțiunea responsabilității umane] a început să apară ca punctul fundamental din care se dezvoltă toată individualitatea și prin care ea se susține sau se prăbușește; este fundația, rădăcina, centrul de gravitație, principiul constructiv sau axul identității, ceva precum «ideea» care îi determină gradul și tipul. Este mortarul care leagă totul și c ă nd mortarul dispare, identitatea începe, de asemenea, să se sfărâme ireversibil și să se dezmembreze”.
Tot el a propus o „revoluție existențială” care își dorea să „demaște colonizarea totalitară a identității post-tradiționale la nivelul propriei sale alcătuiri”. S-a bazat pe o interpretare supremă a identității, care a fost modelată etic, „constituită în responsabilitatea față de celălalt”.
Această etică supremă, inspirată de filosoful francez Emmanuel Levinas, a fost, potrivit lui Martin Matustik, „neîncrezătoare în privința ambițiilor totalitare ale libertății ecologice; în privința proiecției istorice a egoului asupra identității revoluționare; în privința nostalgiei conservatoare pentru egoul națiunii, partidului, totemului sau bisericii”.
Revolta celor fără de putere nu a avut o dimensiune politică explicită. Politica antipoliticii proprie liberalismului civic a constat într-o tentativă discretă și neostentativă, aproape mozartiană, de a restaura demnitatea individului. A confruntat totalitatea dinlăuntru, pregătind terenul pentru adevărata revoluție:
„Dat fiind sistemul complex al manipulării pe care se întemeiază sistemul post-totalitar și de care este totodată dependent, fiecare act uman liber sau expresie, fiecare încercare de a trăi în adevăr, trebuie în mod necesar să pară o amenințare la adresa sistemului și, astfel, un ceva care este politic prin excelență” (Coșmarul post-comunist).
Această insurecție etică a avut loc „în sfera reală a politicii potențiale în sistemul post-totalitar”, în afara perversului și corupătorului cerc al puterii. Criteriul unei contrasocietăți a fost decizia individului de a-și proclama independența interioară. Devotamentul pentru acele „valori eterne” disprețuite și subminate de către dictaturile comuniste (ori fasciste) a devenit principala strategie de reafirmare a libertății ca o posibilitate constitutivă umană și socială.
În cele din urmă, problema crucială legată de proiectele Omului Nou și libertății marxiste, dar și de fantasmele post-comuniste ale salvării, „nu a fost faptul că erau centrate pe Credință, ci că erau centrate pe Credința care pretinde că este cunoaștere”. Această afirmație îi aparține lui Leszek Kołakowski și apare în interviul său cu George Urban, în volumul „Stalinism: Impact on Russia and the World”.
În lumina analizei „revoluției existențiale” a lui Havel, marxismul (-leninismul) și mitologiile politice post-1989 împărtășesc însușirea „cecității morale” (Steven Lukes). Ele au promis să elibereze umanitatea de condițiile specifice ale moralității: de lipsuri, de egoismul sau subiectivitatea indivizilor și grupurilor aflate în conflict, de valorile incompatibile și non-convergente, precum și de anarhia și opacitatea unei lumi care nu face subiectul controlului colectiv uman. Pe calea îndeplinirii acestor promisiuni, ele au îndepărtat principiile deja existente care protejează ființele umane una de cealaltă.
Orice sursă a eșecului a fost externalizată, responsabilitate existentă doar la nivel de intergrup, pe măsură ce comunitatea-originară (ex: proletariat sau națiune) a căutat să-și realizeze misiunea istorică în contrapondere la categoriile-celuilalt (ex: burghezie, țărănime, evrei, națiuni-dușmane).
Václav Havel și alți disidenți est-europeni au propus o alternativă în proiectul lor de „politică morală”, una care ne-ar „învăța, atât pe noi înșine, cât și pe alții, că politica nu trebuie să fie arta posibilului, mai ales dacă aceasta înseamnă arta speculațiilor, calculelor, intrigilor, acordurilor secrete și manevrelor pragmatice, dar poate fi totodată arta imposibilului, adică arta de a ne face pe noi înșine și lumea mai buni”.
Sfârșitul leninismului a făcut posibilă schimbarea tuturor paradigmelor politice existente. Cu toate acestea, moștenirea secolului XX pentru secolul XXI reprezintă amprenta etosului totalitar pândind la adăpostul interacțiunilor noastre zilnice. Mă refer la simptomele leninismului-originar și fascismului-originar. Ele reprezintă două fețe ale aceleiași monede: tentația palingenezei și cea a agentului ales al istoriei (ex: căutarea unui nou proletariat sau întoarcerea la comunitatea etnică perfectă).
Natura specifică a acestor spectre ar trebui să ne reîntărească „acordul” asupra centralității demersului lui Havel: Cum să ieși din castel? Răspunsul este la fel de simplu pe cât este și dificil de pus în practică: prin recâștigarea autenticității existenței umane!
Text publicat pe blogul meu de istorie si teorie politica:
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Recâștigarea autenticității existenței umane!” Frumos spus dar infinit de greu de realizat sau poate ca fiecare dintre noi ,oamenii, suntem chiar autenticul a ceea ce un intreg doreste sa arate propriei lui existente efemere .Omenescul ,din noi ,se lupta de mii de ani spre a impune tuturor omenescul. Ne luptam , intr-un ciclu continuu , cu ceea ce fiecare dintre noi accepta ca bine universal si ne trezim ,de fiesce data , recunoscind ca am gresit atunci cind am confundat binele personal cu binele absolut ce transcende dincolo de propria fiinta .Ne amagim ca putem deveni mai buni , mai responsabili sau mai adevarati ca si model de puritate absoluta ,cind in fapt nu suntem altceva decit niste biete fiinte ce traim la voia intimplarii .Intimplarea este cea care ne aduce pe aceasta lume si tot ea ne dirijeaza intreaga existenta .Pina la urma mai toate revolutiile au fost canibalizate si de fiecare data idea primordiala, ce sustinea o teorie filozofica , a devenit un monstru , asa cum s-a intimplat si cu ceea ce noi numim Comunism .Pina la urma nu suntem datori decit noua insine si ceea ce facem este doar dorinta de a ne implini , constient sau inconstient , propriului nostru vis . Efemer este numele tau omenire .
Nu am curajul sa ma refer la Havel pentru ca ar fi absolut deplasat din partea unui amator ca mine.
Dar sper ca mai jos sunt comentarii (facute la un alt articol de pe contributors al domnului Marin Marian Balasa) care macar partial sper sa rezoneze si daca nu, macar sa descreteasca frunti.
1. Trebuie abandonata ideea de „Festina Lente”. Speed, speed is the key word si nu ma refer la preferinte aurolace.
2. Sovietele digitalizate cu laicuri o sa decida de jos in sus
3. Avand in vedere varsta si entuziasmul populatiei-tinta nu cred ca ar fi nevoie de viagrageizare (sper ca pot sa imi adjudec termenul asta prin copyright!)
4. Pentru cei cu reticente vegetariene/veganiste: a) ganditi-va ca si plantele sunt fiinte nevinovate si poate o bucata de slanina este solutia temporara b) Luati aminte la gluma nu inca stramoseasca „Mai copii, nu fiti cretini. Nu mai omorati gaini. Ca gaina ne da noua lapte, carne, branza, oua”.
5. Incepeti sa candidati la sefii de comitete de bloc sau macar de scara si daca nu merge, macar de apartament dar doar cu aprobarea in scris de la „spouse” (folosesc intentionat termenul din engleza, ca nu are gen).
6. Gasiti de urgenta virtual auditors din bejenie (diaspora adica). Nu am vazut inca pe Fiverr dar sigur o sa apara …
7. Invatati de la galeriile de fotbal sa racniti melodic, dar NU sa va luati la bataie!