Introducere
Din perspectiva politicii interne, autoritățile române trebuie să clarifice toate aspectele legate de interferența rusă și anularea alegerilor prezidențiale, cu atât mai mult cu cât acest act fără precedent a fost un factor important pentru includerea României în categoria „regimuri hibride” în ediția din 2024 a Indexului Democrațiilor publicat de The Economist Intelligence Unit (Economist Intelligence Unit 2025).
Fără a subestima impactul anulării alegerilor asupra calității democrației din România, acest articol susține că, dintr-o perspectivă internațională, România a avut atât de pierdut, cât și de câștigat în urma acestui eveniment. Aceasta deoarece gestul de militantism democratic al Curții Constituționale (Mercescu 2025) a fost interpretat diferit în diverse regiuni, în funcție de experiențele locale. Pe de o parte, în România și în Occident, dezbaterea s-a concentrat asupra nivelului democrației din țară. Pe de altă parte, în vecinătatea încă neintegrată pe deplin în arhitectura instituțională a Vestului, decizia Curții a fost percepută ca o expresie a rezistenței democratice, transformând discuția despre România într-una despre capitalul său democratic. Mai simplu spus, în România și în Occident, întrebarea în jurul căreia s-a concentrat dezbaterea a fost „Ce nu funcționează în România dacă a fost necesară anularea alegerilor?”, în timp ce în vecinătate, întrebarea a fost „Ce putem face noi pentru a avea instituții capabile să își asume un militantism democratic precum cel românesc, dacă este nevoie?”.
Prin urmare, al doilea argument al acestui articol este că, în mijlocul dezbaterilor despre calitatea democrației sale, România nu trebuie să piardă din vedere faptul că atitudinea sa de după 24 noiembrie 2024 a transformat-o într-un exemplu de instituționalizare a capitalului democratic pentru acele state din regiunile fostului spațiu sovietic, Mării Negre și Balcanilor, unde singura barieră în calea autocratizării au rămas protestele masive.
Iar al treilea argument al articolului este că România trebuie să capitalizeze pe această dezbatere din vecinătate despre instituționalizarea experienței sale democratice. Prin urmare, susținerea democratizării din Georgia, Serbia sau Turcia, prin modele de soft power deja validate de România în Moldova și Ucraina, nu doar că îi oferă o oportunitate de afirmare ca lider regional, dar și șansa de a contribui la consolidarea ordinii internaționale liberale în regiune. Această implicare devine cu atât mai importantă într-o eră marcată de ascensiunea suveranismului și de retragerea SUA din rolul său tradițional de lider al ordinii liberale, întrucât sprijinul oferit de puterile de rang mediu, precum România, poate fi crucial pentru menținerea și supraviețuirea acesteia.
Sfârșitul ordinii internaționale liberale?
Deși este de așteptat ca ordinea internațională liberală să își piardă din influență și atractivitate în timpul celei de-a doua administrații Trump, absența unei alternative ideologice viabile cu privire la organizarea spațiului internațional face ca proclamarea sfârșitului său să fie prematură. Cu toate acestea, supraviețuirea acestei ordini în contextul administrației Trump nu mai depinde doar de hegemonul retras și tot mai retrograd, ci din ce în ce mai mult de ceilalți actori, inclusiv de puterile de rang mediu, precum România.
Ordinea internațională liberală este o viziune ideologică asupra organizării relațiilor internaționale, fundamentată pe principii și reguli liberale, care, de-a lungul timpului, s-a transformat într-o arhitectură de instituții internaționale. Inițial un proiect american, această ordine a fost pusă sub semnul întrebării în timpul celei de-a doua administrații Trump. Anterior, însă, toți președinții americani, de la Woodrow Wilson la Barack Obama și Joe Biden, au susținut ideea că liberalismul – atât politic, cât și economic – alături de multilateralism, reprezintă cea mai bună modalitate de organizare a relațiilor internaționale (Ikenberry 2018).
Ordinea internațională liberală a evoluat în mai multe etape. În perioada interbelică, era centrată pe statul național și nu includea un număr semnificativ de instituții internaționale. Proliferarea acestora a devenit, însă, o caracteristică esențială a ordinii internaționale liberale occidentale din timpul Războiului Rece și, mai ales, a celei de după 1990 (Ikenberry 2018).
Proliferarea instituțiilor internaționale este unul dintre motivele pentru care ordinea internațională ajunge să fie contestată la nivel național, în special în democrațiile occidentale. Există două tipuri de contestări naționale ale ordinii internaționale. Pe de o parte, stânga denunță neoliberalizarea ordinii internaționale dar rămâne, în general, internaționalistă. Din acest motiv, organizațiile internaționale sunt mai predispuse la reformă sub presiunea criticilor venite din această direcție. De obicei, această reformă vizează o formă de democratizare, fie prin sporirea influenței societății civile asupra activităților lor, fie prin crearea de adunări parlamentare (Hooghe, Lenz, and Marks 2019).
Pe de altă parte, criticile venite dinspre extrema dreaptă, sunt mai dificil de integrat pentru organizațiile internaționale deoarece extrema dreaptă, în numele protejării suveranității naționale, contestă însăși legitimitatea existenței acestor organizații (Hooghe, Lenz, and Marks 2019). Susținătorii partidelor de extremă dreaptă pun sub semnul întrebării ordinea internațională liberală postbelică alimentați de sentimentul că elitele politice naționale, indiferent de orientarea lor ideologică, i-au abandonat în favoarea structurilor transnaționale create de organizațiile internaționale (Chryssogelos 2020). Astfel, partidele de extremă dreaptă sunt percepute drept singurele care susțin interesele așa-numiților „perdanți ai globalizării”, care consideră statul drept ultimul lor protector în fața consecințelor negative ale acesteia (Tamir 2020).
Dezbaterea despre declinul ordinii internaționale liberale nu este nouă, însă a primit un nou imbold odată cu instalarea celei de-a doua administrații Trump, pe 20 ianuarie 2025. De atunci, dar mai ales în contextul reapropierii dintre Statele Unite și Rusia în încercarea de a negocia o pace ca urmare a ultimei invazii a Federației Ruse în Ucraina – un proces perceput de zona liberală ca o trădare a Ucrainei – s-a intensificat discuția despre accelerarea declinului ordinii internaționale bazate pe reguli. Premisa acestor discuții este că menținerea acestei ordini devine tot mai dificilă pe măsură ce Statele Unite renunță la rolul său de garant al sistemului, având în vedere că acesta a fost, de la început, un proiect politic, dar mai ales de securitate, american.
Dezbaterea occidentală asupra ordinii internaționale, alegerile prezidențiale din România și calitatea democrației
România a fost, fără îndoială, unul dintre beneficiarii extinderii ordinii internaționale liberale după sfârșitul Războiului Rece, care a globalizat modelul occidental de organizare a relațiilor internaționale. Pe plan intern, aderarea României la NATO în 2004 și la UE în 2007 a fost rezultatul consensului politic exprimat prin Pactul de la Snagov (1995), prin care toate forțele politice au convenit că, indiferent de guvernare, obiectivul integrării euro-atlantice trebuie să fie prioritar. Beneficiile economice, sociale și culturale ale integrării României în proiectul occidental sunt incontestabile și au reprezentat o experiență transformativă pentru întreaga țară. Cu toate acestea, România rămâne mai degrabă un beneficiar decât un producător al ordinii internaționale liberale.
Această poziție de beneficiar a devenit, pe plan intern, un subiect de politizare și contestare a politicii externe, atât din perspectiva reformistă, cât și din cea conservatoare. Deși cele două orientări diferă fundamental în viziunea lor privind relația României cu Occidentul, ele converg în critica potrivit căreia România nu este suficient de asertivă și antreprenorială pe plan internațional. Cu alte cuvinte, se reproșează o rămânere a României la periferia relațiilor internaționale, iar această marginalizare este atribuită politicii sale externe.
În mod ironic, din punct de vedere extern, ieșirea României din periferia sa „docilă” și „estică” a avut loc odată cu alegerile prezidențiale din 2024, care au fost ulterior anulate. Brusc, România a devenit un subiect central în dezbaterile globale despre viitorul ordinii internaționale liberale. Această dezbatere s-a polarizat în două poziții principale: pe de o parte, tabăra care susținea că România se confruntă cu o situație fără precedent pentru o democrație, anunțând anularea alegerilor din cauza unei ingerințe externe masive în procesele sale electorale, iar, pe de altă parte, tabăra care consideră că România este un avanpost al liberalilor, care încearcă să rămână la putere anulând alegeri pe care nu le pot câștiga.
În prima tabără se află statele care au apărat decizia României de a anula alegerile, printre care SUA, în timpul administrației Biden, Franța, Polonia și chiar Italia, care au susținut – cel puțin prin comunicate oficiale – că România a recurs la această măsură extremă pentru a combate o interferență electorală orchestrată de Federația Rusă.
În cealaltă tabără s-au aflat contestatarii ordinii internaționale, care au interpretat evenimentele din România drept un simptom comun tuturor democrațiilor liberale – și anume faptul că sunt regimuri atât de contestate în interior încât singura lor modalitate de a-și păstra sistemele politice sunt măsurile nedemocratice, dictate de rețele liberale transnaționale invizibile care iau decizii care firesc ar trebui să aparțină electoratului. Aceasta a fost linia de argumentare a vicepreședintelui american JD Vance la ediția din 2025 a Conferinței de Securitate de la Munchen, discurs ce a fost apoi preluat de diverși influenceri americani asociați cu Elon Musk și întreaga rețea transnațională care contestă ordinea internațională bazată pe reguli.
Dezbaterea politică internă, politizarea politicii externe și ordinea internațională
Din punct de vedere intern, alegerile prezidențiale anulate, dar mai ales campania electorală dinaintea lor, au relevat un fapt surprinzător: electoratul românesc este profund interesat de politica externă a țării. Tradițional, partidele mari – PSD și PNL – au evitat politizarea politicii externe, considerând-o un domeniu tehnocratic, de consens național, și nu un subiect de campanie electorală. Chiar și USR, principalul partid din zona reformistă, s-a menținut în acest cadru impus de partidele dominante, deși în domeniul afacerilor europene a adoptat un discurs mai asertiv, ceea ce i-a determinat pe unii analiști să-l eticheteze drept populist (Dragoman 2021).
Partidul care, fără îndoială, a inițiat procesul de politizare a politicii externe, încă dinainte de intrarea sa în parlament în 2020, a fost AUR. În repetate rânduri, diverși comunicatori ai partidului au folosit un limbaj dur, inspirat din manifestul partidului, privind pozițiile de politică externă ale României, mai cu seamă cea din afacerile europene. Mesajul lor central a fost că România nu merită statutul periferic pe care îl are atât în Uniunea Europeană, cât și în sistemul internațional. Această strategie a transformat politica externă într-un subiect electoral, iar succesul AUR în această direcție poate fi explicat printr-o combinație de factori electorali și ideologici.
Din punct de vedere electoral, electoratul românesc a suferit transformări semnificative după aderarea la NATO și, mai ales, la UE. Pe de o parte, integrarea euro-atlantică a adus un nivel mai ridicat de bunăstare, amplificând nevoia de recunoaștere personală și națională a populației. Pe de altă parte, peste cinci milioane de români trăiesc în diaspora, context în care mulți s-au confruntat cu discriminarea, ceea ce le-a accentuat sentimentul de abandon din partea statului. În consecință, aceștia au devenit mai predispuși să susțină ideea că România duce o politică externă lipsită de ambiție și incapabilă să le protejeze drepturile.
Pe plan ideologic, succesul electoral al narațiunii despre lipsa de asertivitate a politicii externe, inițiată de AUR și preluată ulterior de alte partide extremiste, culminând cu discursul radical al lui Călin Georgescu, se datorează, în mare măsură, capacității retorice a acestor actori izolaționiști de a lega dezbaterea internă despre politica externă a României de discursul coaliției transnaționale care contestă legitimitatea ordinii internaționale liberale și promovează beneficiile suveranismului (Abrahamsen et al. 2024).
Cu alte cuvinte, una dintre lecțiile alegerilor prezidențiale din 2024 este că politica externă a fost deja politizată, iar partidele pro-europene nu își mai pot permite să întrețină iluzia că acest proces se va opri de la sine. Prin urmare, este necesară o ieșire din tăcerea tradițională asupra acestui subiect, deoarece, în absența unei poziții clare a centrului politic, politica externă va continua să fie un discurs monopolizat public de izolaționiști. Aceștia au demonstrat deja că pot integra cu succes dezbaterea despre politica externă a României într-o narațiune mai amplă despre ilegitimitatea ordinii internaționale liberale, ceea ce poate avea consecințe imprevizibile.
Dezbaterea regională asupra rezistenței democrației din România
Din punct de vedere extern, decizia fără precedent de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024 a legat ireversibil imaginea internațională a României de ordinea internațională liberală. Acest act nu a fost doar un motiv de contestare, ci și unul de recunoaștere pentru țară.
În acest context, oportunitatea pentru România provine din geografia recunoașterii sale internaționale. Pe lângă aliații care au legitimat prin comunicate oficiale gestul României de a anula alegerile, recunoașterea a venit și din țări care, după sfârșitul Războiului Rece, nu au avut aceeași șansă de integrare deplină în ordinea internațională liberală. De exemplu, într-un interviu acordat la scurt timp după anularea alegerilor, fosta președintă a Georgiei, Salome Zurabișvili, a lăudat România pentru reacția sa rapidă în fața interferenței ruse, subliniind că, spre deosebire de Georgia, România beneficiază de instituții puternice, precum Curtea Constituțională (The Rest Is Politics Leading 2024).
Analiza de până acum relevă două aspecte esențiale. În primul rând, după alegerile anulate din 2024, România a devenit un exemplu involuntar al ordinii internaționale liberale. Aceasta pentru că momentul de „democrație militantă” al Curții Constituționale (Mercescu 2025) a fost utilizat atât de susținătorii, cât și de contestatarii ordinii internaționale pentru a-și valida propriile poziții ideologice. Astfel, România a pierdut și, simultan, a câștigat recunoaștere internațională în urma evenimentelor de după 24 noiembrie 2024.
În al doilea rând, așa cum indică discursul fostei președinte a Georgiei, menționat anterior, există cel puțin o dovadă anecdotică potrivit căreia România a obținut recunoaștere internațională într-un spațiu neașteptat: în rândul statelor vecine care nu sunt pe deplin integrate în arhitectura instituțională a Vestului, dar care au o înțelegere istorică profundă asupra pericolului interferenței ruse – respectiv regiunea extinsă a Mării Negre, fostul spațiu sovietic și Balcanii.
Aceste regiuni se confruntă cu autocrații competitive, în care opoziția este mai mult un element decorativ, care nu are șanse reale de a ajunge la putere și care în același timp sunt expuse unor puternice ingerințe din partea Rusiei și Chinei. Așa cum demonstrează protestele recente din Georgia, Serbia sau Turcia, singura modalitate prin care democrația mai poate rămâne o posibilitate în aceste state sunt protestele populare de amploare. În fața acestor mișcări, autocrații răspund prin măsuri represive fără precedent, o tendință accentuată de retragerea Americii din rolul său global de garant al liberalismului politic.
Concluzii: exportul de capital democratic în politica externă a României în era post-2024
Privită din perspectiva acestor state, România apare ca un exemplu al instituționalizării ideilor liberale într-o țară cu un trecut totalitar, devenind astfel un model pentru orice opoziție liberală care încearcă să genereze o formă de democratizare. Dacă în trecut democrația românească a fost apărată prin proteste masive împotriva unui regim politic adesea abuziv, în contextul interferenței hibride în alegerile prezidențiale din 2024, apărarea democrației s-a realizat prin intermediul instituțiilor.
Acesta este motivul pentru care instituțiile românești sunt respectate în regiune. Nu neapărat pentru decizia de a anula alegerile, ci pentru modul în care au gestionat presiunile externe – în special cele venite din partea administrației Trump în favoarea lui Călin Georgescu și pentru aplicarea strictă a legislației electorale în cazul noii sale candidaturi. Dar, mai ales, instituțiile sunt respectate pentru că, în timp ce au luat aceste măsuri, nu au alimentat controversele internaționale legate de alegeri și au respectat drepturile democratice ale susținătorilor lui Călin Georgescu, inclusiv dreptul la protest. Toate acestea sunt interpretate ca o creștere a capitalului democratic al României. Acest concept descrie experiența democratică a unui stat (Edgell et al. 2020), precum și internalizarea acesteia în instituții.
Cu alte cuvinte, România a devenit un exemplu de bună practică pentru vecinii săi în ceea ce privește normele care definesc ordinea internațională liberală. Acest statut deschide atât o obligație, cât și o oportunitate. Obligația constă în transformarea României din simplu beneficiar al ordinii internaționale liberale într-un producător regional al acesteia. Nu doar pentru că, în contextul retragerii Americii din rolul său de lider al acestei ordini, stabilitatea sa depinde tot mai mult de contribuția membrilor săi mai periferici (Ikenberry 2018). Dar și pentru că România are obligația istorică de a susține această ordine, continuând să o exporte dincolo de frontierele spațiului euro-atlantic, așa cum alte state au făcut-o spre Est la începutul anilor ’90.
Pe de altă parte, acest context oferă României o oportunitate reală de a deveni un lider regional și de a-și spori influența. Acest statut poate fi definit pe mai multe dimensiuni: din punct de vedere economic și militar, România este deja activă în regiune prin participarea la diverse formate multilaterale și proiecte de infrastructură sau de securitate. Însă statutul său de pionier involuntar al consolidării democrației liberale în regiune, rezultat în urma anulării alegerilor prezidențiale, deschide o cale încă puțin explorată: asumarea unui rol normativ în consolidarea ordinii internaționale liberale la nivel regional. Această contribuție normativă se leagă de promovarea drepturilor omului și a statului de drept – direcții pe care România le-a explorat mai puțin până acum, dar care ar putea prinde contur prin sprijinirea mișcărilor de opoziție împotriva autocrațiilor din vecinătate.
Acest obiectiv poate fi atins prin multiple mecanisme: sprijin politic și diplomatic, expertiză privind reformele instituționale, instruire pentru organizațiile societății civile și pentru media. De asemenea, dincolo de instituțiile statului, există și alți actori din România care pot juca un rol important în aceste inițiative, în special partidele politice pro-europene. Cu alte cuvinte, România poate valorifica modelul deja aplicat în sprijinul Republicii Moldova și al Ucrainei, extinzându-l cu o componentă politică mai puternică și adaptându-l pentru Balcani, regiunea extinsă a Mării Negre și fostul spațiu sovietic.
Surse citate:
Abrahamsen, Rita, Jean-François Drolet, Michael C. Williams, Srdjan Vucetic, Karin Narita, and Alexandra Gheciu. 2024. World of the Right: Radical Conservatism and Global Order. 1st ed. Cambridge University Press. https://doi.org/10.1017/9781009516075.
Chryssogelos, Angelos. 2020. “State Transformation and Populism: From the Internationalized to the Neo-Sovereign State?” Politics 40 (1): 22–37. https://doi.org/10.1177/0263395718803830.
Dragoman, Dragoș. 2021. “‘Save Romania’ Union and the Persistent Populism in Romania.” Problems of Post-Communism 68 (4): 303–14. https://doi.org/10.1080/10758216.2020.1781540.
Economist Intelligence Unit. 2025. “Democracy Index 2024.” https://services.eiu.com/campaigns/democracy-index-2024/.
Edgell, Amanda B., Matthew C. Wilson, Vanessa A. Boese, and Sandra Grahn. 2020. “Democratic Legacies: Using Democratic Stock to Assess Norms, Growth, and Regime Trajectories,” May. https://doi.org/10.2139/ssrn.3595957.
Hooghe, Liesbet, Tobias Lenz, and Gary Marks. 2019. “Contested World Order: The Delegitimation of International Governance.” The Review of International Organizations 14 (4): 731–43. https://doi.org/10.1007/s11558-018-9334-3.
Ikenberry, G. John. 2018. “The End of Liberal International Order?” International Affairs 94 (1): 7–23. https://doi.org/10.1093/ia/iix241.
Mercescu, Alexandra. 2025. “The Romanian Constitutional Court Doing ‘Militant Democracy’ (Twice and More to Come).” Journal of Contemporary Central and Eastern Europe 0 (0): 1–11. https://doi.org/10.1080/25739638.2025.2482401.
Tamir, Yael. 2020. Why Nationalism. Princeton University Press. https://doi.org/10.1515/9780691212050.
The Rest Is Politics Leading. 2024. The President of Georgia speaks to The Rest Is Politics (Salome Zourabichvili). https://www.youtube.com/watch?v=lUASY40JDuw.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
O mare parte a populatiei romanesti a perceput, justificat sau nu, interventia autoritatilor in alegeri ca o actiune de tip fascist, indreptata impotriva democratiei, deci a poporului.
Absolut corect, așa este.
Deci anularea alegerilor a salvat democratia?!
Dezbaterea pe care o menționați dumneavoastră nu e cea la care mă raportez eu. Intenția mea nu este să evaluez dacă anularea a salvat democrația. Argumentul meu este că trebuie să încercăm să vedem cum s-a văzut gestul Curții din afară și ce putem face cu percepțiile care s-au format în acest sens
Un articol foarte interesant. Lipseste insa referirea la lege:
„Legea 370/2004 – Art.52. -Stabilirea rezultatului alegerilor –
(1) Curtea Constituţională anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situaţie Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.”
In rest, depre „gestul de militantism democratic al Curții Constituționale” se poate discuta mult…
Vă multumesc pentru apreciere și referința legală. Și da, aveți dreptate, vom discuta probabil ani la rând despre decizia Curții
Hmm, interesant punct de vedere, dar discutabil.
De fapt este vorba despre raportul democratic dintre anarhie și autoritarism. Sau altfel spus dintre metodele unui stat democrat puternic și un stat democratic slab. Exemplul imediat, modul de reacție al Statului român prin care CCR a anulat alegerile și a eliminat din cursa electorală pe Georgescu și Șoșoacă și modul cum statul francez a eliminat-o pe Le Pen prin justiția comună. Altfel spus, statul român slab a reacționat autoritarist( prin hotărârea CCR), iar statul francez puternic a eliminat-o pe Le Pen prin hotărârea Instanței Juridice obișnuite. Repet, ambele metode sunt democratice numai că metoda franceză este mai democratică ca cea românească….
Că se poate exporta metoda românească? Da, în vecinătatea imediată unde statele, chiar democratice, au instituții slabe, uneori incapabile de a se apăra de agresiunile externe. Adică să poată alege răul cel mai mic…
Oricum, în România s-a experimentat o metodă autoritaristă acceptată chiar de mari democrații cu vechime. Și anume că, decât anarhie, mai bine un strop de autoritarism…
Suntem și noi originali, nu-i așa?
Apreciez comentariul dumneavoastră și distincția pe care o faceți între România și Franța. Însă atunci când mă refer la exportul metodei românești nu mă refer la anularea alegerilor în sine, ci la capitalul democratic al țării și la felul în care acesta a pătruns în instituții. Aici e o discuție despre diverse instituții și cât de mult s-au democratizat ele, însă depinde cine face și această evaluare. Într-un fel se evaluează acest aspect cu un ochi occidental și în altul dintr-o perspectivă estică
Mulțumesc pentru apreciere. Totuși, democrația nu e un algoritm, ea glisează natural între două limite: anarhia și dictatura/autoritarismul. Și, în democrație, se consideră că anarhia este mai periculoasă ca dictatura.
Să știți că eu nu sunt convinsă de chestiunea cu anarhia. Din câte înțeleg, dumneavoastră etichetați drept anarhie ce s-ar fi întâmplat dacă Georgescu ar fi ajuns președinte. Eu nu sunt convinsă că în scenariul respectiv, am fi avut anarhie. Ci cred că am fi avut un altfel regim politic intern, care nu ar fi fost nici democratic și, cu atât mai puțin, liberal. Vă rog corectați-mă dacă am înțeles greșit argumentul dumneavoastră legat de anarhie
Anarhia este atunci când o societate nu mai poate fi condusă de stat. În acest sens a fost textul meu. Referitor la Georgescu și alții care își zic anti-sistem, consider că reprezintă poziții anarhice, antidemocratice și anticonstituționale.
,,România: de la beneficiar, la producător regional al ordinii internaționale liberale în epoca suveranismului”
Romania sa fie oare producator regional al ordini internationale liberale ?! Cu o guvernare socialista de atitia zeci de ani ?!
Să știți că guvernări socialiste au participat din plin la ordinea internațională liberală în perioada postbelică. Discuția este despre calitatea guvernării socialiste din România, iar asta este o altă dezbatere
In opinia dumneavoastra guvernarea psd-pnl a fost / este liberala / socialista ? Sau cum este ea ?
Este o guvernare fără vreo profundă viziune ideologică, una care a fost menținută în numele unei stabilități față de care încă am sentimente mixte.
..In numele unei stabilitati ” ???
Numai cine nu a vrut nu a vazut ca societatea zumzaia . Poporul roman este framintat de nemultumire din 1990 pina astazi . Va referiti la stabilitate ca la o situatie in care guvernantii au reusit sa evite miscarile sociale ? Asta e grija serviciilor . Faptul ca pentru pacea sociala guvernele socialiste au aruncat cu bani ( luati cu japca legala ) in economie cum se numeste ?
/ dar tu știi, că Austria a anulat turul doi al alegerilor prezidențiale în 2016, pt că părea că iese ăla de la zisa extremă dreaptă, oitind niște voturi prin corespondență și creând motiv de anulare ?
Este o observație foarte bună, pentru care vă mulțumesc. Și da, știu de cazul austriac, dar nu îi cunosc toate detaliile
@revelare _ „dar tu știi, că…”
Motivele au fost în Austria unele tehnice, așa după cum a mai arătat cineva mai sus, nu faptul că nu a plăcut cine a fost ales.
A lipsit orice argument juridic valid (cum ar fi o sentință a unei instanțe) care să susțină vicierea alegerilor din toamnă. Să ne-nțelegem, nu spun că au fost, că n-au fost viciate și nu sunt calificat să evalueaz asta, dar oricine – adică fiecare dintre noi – este îndreptățit să spună că evaluările din partea ceior calificați lipsesc.
Absolut corect. Mai mult, cred că e o obligație a fiecăruia dintre noi să solicităm aceste explicații din partea autorităților.
Deseori te face sa zambesti faptul ca se scriu si se publica la greu articole dupa articole in care autorii nu fac nimic altceva decat sa citeze la greu din alti autori si sa nu surprinda cu amprenta personala nici macar o audienta neavizata. Cand nu ai o interpretare sau macar o parere proprie argumentata si asumata in legatura cu o situatie sau un context situational pe care doresti sa le prezinti public cele comunicate par, cu parare de rau, maculatura pentru ca finalmente valoarea unui articol rezida din valoarea argumentatiei si din riscurile pe care autorul si le asuma atunci cand se expune publicului prin intermediul produsului sau. Cred ca ceea ce citesc parca prea des in ultimii 20 de ani este similar unui tablou expus intr-o expozitie personala in legatura cu valoarea caruia criticul de arta se exprima in cuvinte laudative pretioase iar la inchiderea expozitiei pictorul vine sa isi ia tabloul acasa pentru ca nimeni nu l-a vrut. Cred totodata ca daca nu ai ce invata dintr-un articol publicat toata lumea plateste facturile aflarii in treaba.
Îmi pare rău pentru dezamagirea pe care o simțiți, dar vă multumesc pentru comentariu
Articolul dvs. arată neînțelegerea contextului social actual.
Ordinea liberală este nu doar pe ducă, ci și caducă.
Ordinea liberală a permis progresul până în ziua de astăzi. Dar de astăzi ordinea liberală, incapabilă de a opri ascensiunea extremei drepte, și-a pierdut capacitatea de a conduce și co-ordona societatea.
Cauza? Una simultan socială și economică.
Deși a creat progres și prosperitate, această prosperitate nu a fost împărtășită decât modic cu clasa de mijloc și mai deloc cu cea a lumpenproletariatului modern, care e anunță tot mai numeros grație progresului Inteligenței Artificiale.
Între jetsetul și lumpenproletariatul modern, prăpastia economică este absolut enormă: cei mai bogați 1% din populația lumii posedă între 40-51% din bogăția lumii; dar asta nu este tot – clasa de mijloc se subțiază, și deci această prăpastie se cască tot mai mare, fără a se întrevedea vreo soluție de a o astupa.
Aveți foarte mare dreptate să subliniati problemele sociale și economice pe care le-a creat ordinea liberală. Dar faptul că aceste probleme există nu înseamnă în mod necesar finalul ordinii liberale. Asta rămâne de văzut
Nu exista ordine liberala , socialista , comunista , extremista , … mai stiue eu ce . Pentru simplul motiv ca omul cu gindirea lui nu poate face ordine . Doctrinele sint emanatii puturoase ale mintii umane . Ordinea razbate din Sfinta Scriptura . Viata inseamna a trai urmind exemplul lui Iisus Hristos .
Sarac cu duhul – virtutea ca scop al vietii
Fericit cel ce plinge – cainta pentru pacatele savirsite
Fericiti cei blinzi caci aceia vor mosteni pamintul – infrinarea patimilor , smerenie
Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura – flaminzi si insetati dupa virtuti . Omul nu e capabil sa faca dreptate . Iisus Hristos este Legiuitor si Judecator . In societatea umana legiuitorul e unul si judecator altul . Toti sint coruptibili si foarte multi corupti .
Milostivi – ne pasa de suferinta celui de linga noi
Fericiti facatorii de pace – oameni curati cu inima si impacati cu sine
Curati cu inima – curatirea de ginduri rele
Toate acestea ne ajuta să îndurăm durere şi suferinţă din partea celor care ne prigonesc pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos .
Dimensiunea spirituală a ordinilor naționale sau internaționale sau lipsa lor este o perspectivă cu adevărat interesantă. Să știți că, de-a lungul timpului, au fost mulți gânditori care au pus problema în acest fel. Nu au ajuns cu toții la concluziile dumneavoastră, însă tocmai de aceea ceea ce spuneți este o dezbatere pe care trebuie să o ducem mai departe.
De cite ori citesc diverse analize politico-economice in care mi se arata ca România este sau poate fi ba ”furnizor regional de democrație”, ba ”pol de liberalism intr-o mare suveranista”, ba ”lider regional de influență, sau ”tigru economic al UE”, sau ”hub energetic”, ”furnizor de securitate” (fie politica, fie energetica), si multe alte nazbîtii, devin foarte amuzat amar.
In cazul de față, vedem o noua viziune exprimata de un reprezentant al UBB, acest Harvard al Transilvaniei, care ne arată calea dreapta a ceea ce (crede autorul) suntem, dar, care cred eu, suntem atit de departe, si toata aceasta analiza este explicata si imbracata cu verbe ”subțiri” si elevate, și mai ales suntem mari experti in a analiza ce se intimpla mondial, uitind sa incepem ce suntem si cine suntem in realitate.
Incep comentariul prin a (re) aminti ca tot ceea ce credem ca e politica, in fapt este economie politica, adica, mai pe sleau, economia face politica (interesul), altminteri se numeste politica economica – ceea ce este un rezultat, nu o cauza, si ceea ce e cu totul altceva.
Ceea ce cred este ca ANULAREA ALEGERILOR NU AR FI TREBUIT SA SE INTIMPLE (d,aia am ajuns ”regim hibrid” dupa EIU – atentie, subliniez ECONOMIST Intelligence Unit !), si nu e un exemplu pozitiv si exact pe dos.
Acest sir de evenimente de mai sus, este o consecinta a situatiei unui stat slab, cu o demoncratie economica precara, cu consecinte politice pe masura.
Nu prea exista state cu relevanta politica pe scena internationala, daca nu se bazeaza pe o economie puternica…influenta si relevanta internationala ti-o dau proiectia in exterior a democratiei economice si politice interne !
Sau, mai pe sleau, un stat cu 55% din PIB datorie externa, care sta ”lamina CE si a creditorilor internationali, coruptia (politica si economica) cea mai ridicata din comunitatea UE, cu mai toti indicatorii macro-economici codași, inca neintegați complet ”in structurile liberale” ale UE către care PRETINDEM ca suntem indreptați (vezi marile probleme de guvernanta pe care chiar zilele acestea CE ne forțeaza sa le implementam).
Avem o clasa politica lipsita de viziune si mai ales, DE INTELEGEREA VREMURILOR, ale carei singure obiective au fost ”aderarea la structurile euro-atlantice” (Snagov 1995) …iar cu asta s-a terminat !…nimeni nu s-a mai preocupat de cum sa valorificam aceatsa pozitie PENTRU VIITOR, PENTRU NOI INSINE !
Ca sa sumarizez ce vreau sa spun: CINE ESTE ELON MUSK-ul clasei politice dimbovițene, care sa dea putere CAPITALULUI ROMÂNESC, care sunt domeniile economice si CAPITALISTII ROMÂNI care pot da directia si forța necesara României SI RELEVANȚA POLITICA. Trebuie sa fim obiectivi, ca un stat care are intreg sistemul bancar controlat de alte banci (straine), mare parte a economiei controlata de capitalul strain, un sector energetic (critic pt securitate) controlat / influentat puternic de Rusia, Austria si Ungaria, cu deciziile (macroeconomice) luate nu intotdeuna in favoarea intereselor României (care, in fapt, nu are un Plan Economic/o strategie de deszvoltare pe termen lung) , nu poate fi relevanta nicaieri…și peste toate astea, mici n-are bani ca sa-și apere cetățenii.
De aici rezulta ca POATE ar fi fost necesar un curent ”suveranist” românesc autentic, …si Polonia este fundamental ”suveranista” – dar mai corect, este oarecum UE sceptica, dar nimic nu o impiedica sa fie anti-Rusia (IN MOD DESCHIS SI ASUMAT !…ROMANIA CUM E ?…e pentru pace) , sa fie membru DE FRUNTE ACUM al UE si respectata si, mai ales, respectata pina si de Trump…iar Polonia are printre cele mai solide economii din UE !
deci….care este astazi dreapta autentica românească ?…mai aud ca mai nou, ca unii politicieni sunt ba cu Trump, ba cu Macron, ba cu Putin, ba cu Orban (n-or fi și o parte din asociatia minoritatilor UDMR, bagați prin politica și aflati la guvernare cvasi-permanent ?). Să ne amintim ca acesta din urma a si declarat (INAINTE DE ALEGERI) ca ”in Romania se va testa ceva si va fi interesant de urmarit rezultatele”…va mai amintiti ?
Iar mai nou, dacă ați auzit, sunt diversi ”trimisi” prin SUA sa susțină România: unul (pe nume Sprinceana) trimis de Prim Ministrul Ciolacu, zice sa neglijeze Romania in problema Ucrainei, altul trimis de Bolojan zice altceva…este inadmisibil ceea ce se intimpla, si cum se ”face politica externa în România”….iar Ciolacu, zice el de la sine putere si la mintea lui, ca Sprinceana ”sa spuna el adevarul despre România !?”…Doamne ajuta si pazeste !…politica externa a României facuta de toți ageamii…in liberalismul democratic, nu cumva un Prim minsitru incompetent care se baga el in politica externa (apanajul presedintelui – chiar interimar) si al Minstrului de Externe, n-ar trebui demis instant ? (dar nu, suntem democratie liberala !)
TESTELE DIN ROMÂNIA NU S-AU INCHEIAT !…
Concluzia e simpla ai evidenta: România e țara lui Papura-Voda și nicidecum ”un model pentru tarile din regiune”, sau, daca vreti, demonstratia suprema a liberalismului prostesc, fara reguli care sa si fie respectate, intr-un stat din ce in ce mai slab si incoerent (nu m-ar mira foarte tare aminarea alegerilor, ca sa lungim ambiguitatea), si dupa cum merg lucrurile prin ”cercetari de piața”, ar trebui in final sa alegem intre Ponta si Simion…sfirșitul polului liberalismului din regiune, contrar a ceea ce ne-a demonstrat UBB, Harvard-ul de Transilvania….si asa, România isi va intari pozitia de veriga cea mai slaba a UE, pe care va presa Rusia si…luati aminte..și alti vecini
Va multumesc pentru comentariul elaborat. Incep prin a spune că mă exprim în nume personal și nicidecum în calitate de reprezentant al UBB. În al doilea rând, discuția despre economie pe care o deschideți este foarte binevenită și ne poziționează într-o dezbatere care e foarte veche în relațiile internaționale, aceea dintre realism și constructivism. Realiștii spun că pentru a avea putere conteaza aspectele materiale, iar constructiviștii spun că ideile contează. În discuția de față, dumneavoastră sunteți realist, iar eu sunt constructivistă și e absolut sănătos să avem această dezbatere, motiv pentru care vă apreciez comentariul. În al treilea rând, în ceea ce privește comentariul dumneavoastră legat de „suveranismul” autentic românesc, s-ar putea să spunem de fapt, fiecare din perspectiva sa ideologică, același lucru – și anume că avem nevoie de un alt mod în care să ne gândim la România. Nu doar la ceea ce este acum, ci la ceea ce poate deveni.
Bine Mihaela, ma bucur ca ai avut o pozitie ”open minded” (si corecta), la un comentariu premeditat mai ”ațos” si ușor agresiv.
Ref Harvadrdul trasnasilvanean, nu e nimic personal !…in afara de background si, mai ales, am o multime de prieteni si cunoscuti din ”acel mediu” cu care ma ciondănesc de mult timp !…și-i mai tachinez cu formularea aceea
Intr-adevar, eu sunt realist !…Romania la piata, resursele si populatia ce o (mai) are, nu are sansa sa devina ceva relevant decit numai prin economie ( despre idei…cine naiba sa le mai aiba ?!)
Japonia NU ARE NIMIC, NICI O RESURSA, și nici ARMATA NU PREA ARE !…dar…ESTE O MARE PUTERE POLITICA INTERNATIONAL DATORITA ECONOMIEI, CAPITALULUI SI INOVATIEI !…iar asta nu-i impiedica sa aiba o relatie constructiva cu China, nu confruntationala…spre deosebire de US.
Capitalismul asiatic este de alta natura decit cel yankeu…si unional !
Si pentru a fi si mai explicit, voi da un exemplu, numai 1 de incompetența diplomatica in energie (diplomatia energetica inexistenta in politica româneasca), care ar trebui folosita ca ”soft power”.
Ati auzit probabil de celebrul cablu submarin 1000 MW, CC, care vine din Azerbaidjan-la Constanța-trece pe linga BRUA (conducta de gaz spre Ungaria)- si se opreste la Szeged.
Mai pe sleau – e o sirma care trece prin Romania- si se descarca de energie in Ungaria.
Deci, conexiunea Azebaidjanului cu piata UE nu se face in RO (la statiile de 400 KV din Dobrogea) ci se face la statiile din HU !…proiect dat cu agheasma de autoritatile Române (pardon coalitia UDMR-PSD-PNL), care zic ei ca suntem in Europa…..NU !…SUNTEM PE LINGA EUROPA !
(PS or fi alte ”aranjamente”, in care poate poate o parte din energie ramine in RO…sau MD ?!, dar, personal n-am auzit nimic in acest sens…iar Burduja ne bate la cap cu securitatea energetica, piata europeana si alte lozinci d,astea)
Logica e simpla: Azerbaidjanul este sub control rusesc 100%, si, de asemenea este in frație si cu Turcia…Ungaria ” a facut cartile” de bridge (Romania nu stie decit Popa Prostu) si a aranjat cablul din Rusia (pardon, Azerbaidjan), sa se duca la ei, trecind prin RO ca trenul printr-o halta, si sa sa faca ei ”distributie in piata UE”.
Si uite asa, Romania e mai degraba parte din ”lagarul rusesc” decit din ”famiglia pro-europeana”.
DE CE N-A FACUT ROMANIA DIN PROPRIE INITIATIVA LEGATURA CU AZERBAIDJANUL ?…PENTRU CA ASA NU S-AR FI FACUT !…simplu.
As putea da o seama intreaga de domenii industriale, economice si politice care demonstreaza asta…inclusiv alti autori care au scris pe aici prin Contributors gradul d epenetrare masiv al energiei de catre rusia &co….nu ma trezesc eu acu fabulind)
Energia fiind o problema (intre primele 3) de securitate nationala, sa citim doar ca presedinte la Cam Deputatilor si la Senat – sectoarele pe Energie – sunt de la UDMR, la Finante- ministru e UDMR, Dezvoltare – UDMR….la Hidroelectrica – Borbely, mai nou MVM vrea sa cumpere (si o va cumpara) pe Electrica de la EON si, ultima gaselnita….MVM-ul / Ungaria, vrea sa construiasca ea CHEAP Tarnita Lapustesti, ca sa face ei reglaj de putere energie in centrul Europei…mai ramine sa-l asteptam pe V. Orban sa ne mai explice cum e cu Europa si Ucraina, la vara la Tusnad
In rest, totul e bine…suntem plin de idei…dar puterea reala, banii si economia, ne este insușita de altii
Din acest punct de vedere, sunt un suveranist exact ca Trump, dar cu MRGA, nicidecum politician de nici o culoare…vreau si eu somon la breakfast dimineața si icre negre seara stropite cu Don Perignon
S-auzim de bine !…si succes !
PS scuze pt lungimea comentariilor primitive
Comentariu foarte bine inchegat. Felicitari autorului.
„Așa cum demonstrează protestele recente […] singura modalitate prin care democrația mai poate rămâne o posibilitate în aceste state sunt protestele populare de amploare.”
Cam câți participanți? Numărul contează? Câți cetățeni au participat la alegerile care au configurat parlamentele statelor respective? Au fost libere, transparente și corecte alegerile parlamentare respective? Au fost recunoscute în plan internațional? De către cine?
Apropo, alegerile din Duminica Orbului din 20 mai 1990 desfășurate în România au fost libere, transparente și corecte?
Dar votul urmat campaniei organizată de Dominic Cummings? S-a gândit oare cineva să anuleze rezultatul referendumului, pentru că desfășurarea lui a fost viciată prin ingerința unei puteri străine?
Ei, că veni vorba, acesta este un subiect pe care autoarea evită să-l abordeze. De fapt, chestiunea nenumită, prezentă evident în text precum „elefantul din încăpere” este manipularea alegerilor. Ar trebui ca manipularea alegerilor să conducă la invalidarea lor, sau nu? Evoluția mijloacelor de comunicare nu schimbă cu nimic natura acesteia, iar emisiunea CBS din seara de 30 octombrie 1938, spre exemplu, o dovedește. De fapt, manipularea există de când lumea. Inclusiv sub formă de marketing comercial, marketing politic, lobby șamd.
Autoritățile române nu vorbesc despre manipularea alegerilor în primul rând pentru că ele s-au aflat la originea acesteia, prin cedarea de voturi către extremiști și finanțarea de către PNL a campaniei de promovare online a acestora, conform „Schemei Hrebenciuc”, în vederea reeditării situației din anul 2000. Și pentru acapararea întregii puteri politice în România, inclusiv funcția prezidențială, de către cleptocrație. „Actorul statal străin” a profitat ulterior de oportunitatea creată și s-a folosit de „cârtițele”, „conservele” și „cozile de topor” pe care le-a avut la dispoziție în țara noastră.
Iar manipularea bine făcută este întotdeauna eficientă. Cele „35 milioane de lire pe săptămână” ale NHS, desenate pe autobuzele roșii, au dovedit-o. Am spus adesea că, dacă investește suficient, labradorii domnului Dan Voiculescu au mari șanse să ajungă senatori. Puțin a lipsit să avem în România un președinte un șarlatan pe care nu-l cunoștea aproape nimeni.
Deci, aștept ca următorul articol al doamnei Mihaela Herbel să fie nițeluș mai curajos și să încerece să răspundă la întrebări mai direct….
Acceptăm să fie manipulate alegerile, dar nu de către oricine? Spre exemplu, SRI, SIE și cei care s-au mai implicat, PSD, PNL etc., dacă se află în slujba cleptocrației, pot manipula alegerile? Și e valabil pentru toate tipurile de alegeri? Aceasta întărește democrația din România și face din țara noastră un model pentru alte state? Marile demonstrații civice pot determina schimbări favorabile pentru democrația din România… precum cea din 10 august 2018, să zicem? Oare Dosarul 10 august se va finaliza înainte sau după cel al Revoluției? Dar Mineriadele?…Alegerile din 20 mai 1990, adică. Că parcă de la alegeri ne-am luat…
Vă mulțumesc pentru comentariul elaborat. Nu mi-am propus să mă implic în dezbaterea legată de ceea ce s-a întâmplat cu alegerile noastre și de manipularea lor. Asta este o dezbatere pe care vom continua să o avem multă vreme de acum înainte și, din acest punct de vedere, toate comentariile dumneavoastră sunt absolut valide și sunt întru totul de acord cu ele. Ceea ce spun eu însă este că, chiar dacă toate punctele pe care le discutați dumneavoastră sunt valide, ne-am trezit cu o situație și ar fi bine să facem ceva din ea. În primul rând să vedem cum e situația asta interpretată de alții și apoi să luăm niște decizii. Dar faptul că ne aplecăm și asupra acestor aspecte externe nu înseamnă că nu avem probleme interne și nu trebuie să lucrăm în continuare la ele.
Domnita, nu va imbatati cu apa chioara!
Romania nu va fi lasata niciodata (NICIODATA) sa faca politica protectionista. Nici macar in agricultura. Ce sa mai vorbim de industrie, armament, etc. Si, de altfel, e periculos sa facem asa ceva. Dupa cativa ani Trump si ideile sale vor cadea si vom fi siliti sa ne distrugem -iar – industria.
S-ar putea face ceva, daca statul stimleaza investitorii romani si straini sa construiasca aici. Vor fi mai greu de distrus, daca se schimba politica.
In ce priveste platforma politica romaneasca… este vechea politica gorbaciovista, sustinuta de agentii rusi internationalisti, care acum au devenit pro-europeni. Sa vedem cat timp.
Înțeleg la ce paradigmă vă raportați atunci când spuneți că Români nu va fi „lăsată” să facă una sau alta. În ceea ce mă privește, văd lucrurile puțin diferit: România trebuie în primul rând să își dea voie să facă anumite lucruri și abia apoi să evalueze dacă va fi „lăsată” sau nu. În orice caz, vă mulțumesc pentru comentariu. Aduceți o perspectivă interesantă, la care se raportează, mai mult sau mai puțin conștient, mulți dintre concetățenii noștri care sunt preocupați de politica noastră externă.