duminică, noiembrie 27, 2022

România gurilor știrbe

„Să ne reculegem în fața acestui cadavru, cadavrul conștiinței zdrobite.”

Thierry Maulnier

Mărturisesc că de la o vârstă fragedă am căpătat o sensibilitate ieșită din comun în fața gurilor fără dinți, a acestor mici hăuri care se deschideau în mijlocul feței, devenind sigla unei declasări umane. De unde le venea gurilor știrbe această incredibilă forță de avarie? Cum de transformau ele în două clipe un om într-o hidoasă epavă umană?
După ce am răsfoit prima oară un album Bosch, mi-au rămas în memorie, din  coșmaresca lui faună umană, chipurile edentate ale celor care-l însoțeau pe Isus în tabloul Purtarea crucii. Înspăimântători, drăcești, gata oricând să se alăture mulțimii care urlă, care înalță pumnul cu ochii ieșiți din orbite și cu gura știrbă rânjită. Gata să asiste, fremătând de plăcere, la o execuție publică. Gata să ațâțe focul rugului. Gata să înceapă linșajul. Gata să te scuipe când ești pe cruce. Gata să te sfâșie, să muște din tine cu cei câțiva dinți rămași teferi în gură. Gata să te întindă pe o masă și să înceapă, beți de voluptate, ședința de tortură.

Apoi l-am cunoscut pe Noica, în 1967, la trei ani după ce ieșise de la închisoare. Și, într-o zi, mi-a povestit cum, cu puțin înainte de a se goli pușcăriile (era în iunie 1964), deținuții politici au fost puși în niște autocare și plimbați prin București, „ca să vadă realizările socialismului”. Au ajuns la Sala Palatului și au fost întrebați cum le place ce văd. „E frumos ce-ați făcut, a răspuns Noica, dar pe mine m-ați urâțit. Nu mai am nici un dinte în gură.” Mai târziu, am dat peste poza lui de pușcăriaș (avea 55 de ani), cu buzele supte peste gingiile goale.

În ultimele opt zile ale vieții lui, cât am stat cu el în spitalul din Sibiu, am putut „contempla” felul în care îl mutilaseră cei șase ani de pușcărie. Scena am descris-o mai târziu în Postfața din Jurnalul de la Păltiniș:

„În răs­tim­pul aces­tor opt zile, n-am plâns cred nici mă­car o sin­gu­ră dată, aşa cum nu plân­geam nici acum când îi pri­veam chi­pul cia­no­zat con­turat pe al­bul per­nei şi po­li­te­ţea de­cen­tă a tru­pu­lui aliniat im­pe­ca­bil cu care ne-am obiş­nuit să pri­mim moar­tea. Este ui­mi­tor să con­staţi cu câtă apli­ca­ţie şi pre­ci­zie func­ţio­năm în ase­me­nea mo­men­te, cum din preaj­ma ce­lor mai iu­bite fi­in­ţe fa­cem să dis­pa­ră in­fle­xiu­ni­le vi­zi­bi­le ale ini­mii şi lă­săm loc nu­mai pen­tru ges­tu­ri­le care tre­buie cu ade­vă­rat fă­cu­te. În ase­me­nea mo­men­te suntem reci şi exacţi şi înde­pli­nim cu o com­pe­ten­ţă sur­prin­ză­toa­re lu­cruri pe care până atunci nici mă­car nu le ima­gi­na­sem sau pe care, evo­cân­du-le, le în­so­ţeam cu un fri­son de re­pul­sie. În ace­le opt zile l-am băr­bie­rit zi de zi şi am con­sta­tat cu câtă bu­cu­rie se lasă în sea­ma aces­tui ne­voit răs­făţ, el care îşi re­fu­za­se răs­făţu­ri­le vie­ţii sau care avu­se­se prea pu­ţin par­te de ele. Nu fă­ceam aces­te ges­turi mă­run­te pen­tru că eram prins în­tr-un sce­na­riu mi­to­lo­gic — el era ma­re­le Noi­ca, iar eu în­­vă­ţăce­lul umil —, ci pur şi sim­plu pen­tru că îl iu­beam. Am aflat atunci că ori­ce iubire, pen­tru a fi si­guri că este ade­vă­rată, tre­buie să trea­că proba ges­tu­lui care în­de­ob­şte pro­voacă silă. Eu, care refu­za­sem până atunci să iau cont de exis­ten­ţa bio­lo­giei şi de eşe­cu­ri­le ei şi care în­tor­se­sem ca­pul cu dez­­gust din faţa in­fir­mi­tă­ţi­lor vie­ţii, i-am ma­sat zilnic pi­cioa­re­le, l-am şters de trans­pi­ra­ţie şi l-am schim­bat, i-am cu­ră­ţat după fiecare masă pla­ca den­ta­ră sub je­tul de apă al chiu­ve­tei, cu fires­cul cu care îmi spă­lam mâi­ni­le. Nu exista în toa­te acestea nici urmă de evla­vie, ci doar iu­bi­re griju­lie, acea iu­bi­re care apa­re în faţa unei fi­in­ţe iu­bi­te în restriş­te şi care o trans­for­mă, prin în­suşi acest fapt, în co­pi­lul tău. Ne­a­ju­to­rat, fără dinți şi iu­bit, Noi­ca de­venise în ace­le zile co­pi­lul meu.”

În sfârșit, după decembrie 1989, la capătul câtorva călătorii în Occident, am avut, întorcându-mă, revelația unui popor care ieșise din comunism fără dinți. Și atunci mi-am notat undeva:

„Apoi au venit călătoriile, fatal însoţite de şocurile reintrării în ţară, «noi» văzuţi cu ochii Europei, clasamentele mondiale — din care nu lipseam niciodată — ale sărăciei, corupţiei, comer­ţului cu copii şi prostituţiei. O vreme, după 1990, nu am mai putut să mă uit la telejurnale. Brutalitatea imaginii care te întâlneşte venind din faţă, fără posibilitatea eschivei, mă răstignea, ca pe un boxeur căzut în ring, pe urâţenia acestei ţări: case din chir­pici roase de inundaţii, orătănii evoluând printre şoproa­ne acoperite cu carton gudronat, obrajii sco­fâlciţi ai oamenilor, guri fellinian ştirbe, priviri moar­te, haine jerpelite, balada mizeriei recitată în faţa unui mi­cro­fon într-o limbă stâlcită, fără nici o pro­poziţie întrea­gă, fără nici un cuvânt adunat cum trebuie lângă altul; o limbă a nimănui, vestigiu al unei omeniri pe cale de a fi destituită din statutul ei. În fiecare seară România îţi dădea întâlnire pe ecran, slută, hi­doasă, suferindă.”

Aș fi uitat pesemne aceste rânduri, dacă la un moment dat un prieten de la Paris, care venise de mai multe ori în țară și vizitase „la Roumanie profonde”, nu mi-ar fi spus: „Voi, românii, sunteți pesemne poporul cu cele mai multe guri știrbe din Europa”. M-a afectat teribil observația lui, spusă fără răutate, ci doar cu compasiune, la un pahar cu vin de la un bistro din Marais.

***

Au trecut de-atunci 27 de ani. Recent, am primit câteva poze cu protestatarii de la Palatul Cotroceni. Iată una dintre ele:

Apoi, într-un videoreportaj publicat de Adevărul pe 19 februarie, am văzut oamenii scoși de PSD într-o piață a Piteștiului. I-am văzut „manifestându-se”, unii dintre ei spunându-și păsul în fața unui microfon, șuierând cuvintele care se strecurau, molfăite, prin șanțurile din gură. Cele 20 de minute ale filmului – rar grotescul m-a răscolit și m-a tulburat mai tare – erau însoțite de un text cu titlul Ura scindează România: experimentul Pitești varianta 2017. M-am întrebat, văzându-l, ce aveau totuși în comun teribilele scene de tortură petrecute între 1949-1952 în închisoarea din Pitești (în regia unuia dintre cei mai teribili torționari ai secolului, Eugen Țurcanu, coordonat de șeful Securității, Alexandru Nikolski), cu manifestația din 18 februarie a celor din piața Vasile Milea. Nimic, desigur, din conținutul experimentului. Atunci? Nu se grăbiseră oare autorii dând textului acest titlu intens hiperbolizat? La ce răspundea el?
La rezultatul experimentului, nu la conținutul lui. Atunci, ca și acum, cei care produceau suferința își făcuseră aliați din victimele lor. Și doar asta contează. Cum spun cei doi autori ai textului, Cristian Delcea și Mircea Barbu: după 70 de ani, Piteștiul rămăsese, iată, prin cei 4000 de oameni care strigau „PSD, PSD / România roșie!”, „locul în care victimele se transformă în călăi, printr-o falsificare flagrantă a realității”. Față de cea din anii ᾽50, actuala falsificare fusese obținută la altă scară și cu alte metode. Interesant e că, în tot acest răstimp, înseși cuvintele „călău” și „victimă” (făcând parte din retorica descrierii totalitarismelor din secolul 20) parcă se îmblânziseră, își pierduseră duritatea, își mlădiaseră și își rafinaseră sensurile. Folosite astăzi, păreau excesive, oarecum nelalocul lor. De fapt, păreau să nu mai aibă nici un referent real. Nimeni nu bătea la tălpi, nu vedeai urme de sânge, nu existau deținuți puși să înghită excremente și apoi voma proprie.* În Piteștiul anilor ᾽50, „flagranta falsificare” se obținea prin „reeducare”, ceea ce însemna: prin cele mai cumplite și extravagante tipuri de tortură, practicate în locuri anume amenajate: în lagăre și închisori.**
Astăzi nu mai e așa. Astăzi avem alte tehnici de pătrundere în creierul oamenilor. Astăzi avem televizor, avem profesioniști ai intoxicării (care-și spun „jurnaliști” sau „moderatori”), iar „victimele” și călăii” nu mai arată nici ele la fel. Astăzi, lagărul de reeducare a fost mutat în sufragerie, în fața televizorului, victima stă pe un scaun sau pe o canapea, bea bere sau ronțăie snack-uri, iar torționarul îi sucește creierii instalat pe un ecran. Astăzi gâdele nu te mai bagă cu capul în hârdău; astăzi el are aerul pios al unui misionar, are indignarea în gât și marile cuvinte ale umanității – cinste, adevăr, dreptate – pe buze. Astăzi, fecalele sunt pregătite pentru a fi înghițite cu creierul. Iar rezultatul este magnific: un post de televiziune transformat în centru de reeducare avariază, în câteva ore, mințile câtorva milioane față de cele câteva sute, în câțiva ani, dintr-un lagăr de reeducare. Mai rău: prin ingredientele de tabloid pe care le introduc în noua dietă excremențială destinată „consumului spiritual” – prin calomnie, linșaj public și senzaționalul de mahala –, aceste canale ale jurnalismului infracțional produc pe bandă, în numele „libertății de expresie”, victime addicted, care își revendică porția de drog în fiecare seară. După care, „răspândind în aer un aspru miros de sărăcie, umilință și neputință” (Delcea&Barbu), ele sunt scoase în piață și puse să-i aplaude pe cei care, furând tot, i-au lăsat, ca simbol al mizeriei lor, cu gurile știrbe. Ce siguri sunt, îți spui, politicienii noștri care au devastat România, pe operația de întunecare a minților desfășurată în anii tranziției, dacă au curajul să deschidă în plină piață, ca la Pitești sau la Cotroceni, vitrina mizeriei poporului român! Și ce cinism, Dumnezeule!, să expui în fața întregii lumi victimele jafurilor tale sistematice din ultimele două-trei decenii! L-am auzit pe șeful unui partid din România auto-intitulat socialist – vorbea de la nivelul palatelor sale, al hotelurilor sale, al piscinelor și terenurilor de tenis „dotate cu nocturnă” – adresându-se celor-fără-de-dinți, înainte de a-i trimite la „contra-manifestație”, cu aceste cuvinte: „Să le spunem alegătorilor noștri că pot avea o viață mai bună”.

Aceasta este esența „reeducării”, pesemne cea mai înalt-luciferică performanță a răului: a împinge victima până în punctul în care devine aptă să preia partitura supliciatorului său. Cum de e permisă în zilele noastre, după ce i-ai răpit unui popor discernământul, o asemenea scamatorie? Cum să transformi răul pe care i-l faci cuiva în prilej de recunoștință? Îmi vin în minte teribilele cuvinte ale lui François Furet cu care se încheie Prefața la ediția franceză a cărții lui Ierunca, Fenomenul Pitești: „Cei morți acolo și cei care au supraviețuit au fost privați până și de propria lor nefericire” ***.

Și totuși trebuie făcut ceva. Nu mai putem sta – iată s-au făcut deja 70 de ani (1947- 2017) și în curând vom sărbători o sută de la naștera României Mari – fără dinți în fața Europei. „Guvernul Grindeanu” ar putea da, în plină zi de astă dată, o ordonanță de urgență prin care să se deschidă în buget un capitol special pentru repararea gurilor știrbe ale românilor. De unde să vină banii? Din averile adunate de-a lungul mandatelor de penalii Coaliției PSD – ALDE, urmăriți în justiție și totuși puși recent pe liste și intrați în Parlament.

NOTE _________________________

* Virgil Ierunca, Fenomenul Pitești, Madrid, 1981 și București, Humanitas, 1990; ed. a doua, 2013, p. 41: „A fost practicată toată gama – posibilă și imposibilă – a torturilor: diferite părți ale corpului erau arse cu țigara, au fost deținuți cărora li s-au necrozat fesele și le-au căzut cum cade carnea de pe leproși. Alții au fost obligați să mănânce o gamelă de fecale și, după ce vomau, li se înfunda voma pe gât.”

** Pentru inventarul torturilor practicate la Pitești, vezi textul (înspăimântător) al lui Sorin Lavric publicat mai întâi în Idei în dialog în 2008, cu titlul Iadul lui Mihai Buracu, și apoi, într-o formă prescurtată, cu titlul Fiziologia supliciului, în România literară nr. 9 / 2013.

*** Pitești, laboratoire concentrationnaire, Michalon, Paris, 1996; ediția română 2013, p. 7

.

.

.

Distribuie acest articol

133 COMENTARII

  1. Sindromul de Stockholm „a la sauce roumaine”, in toata splendoarea hidoseniei, aceasta este realitatea romaneasca la 27 de ani dupa instalarea democratiei. Nu e nimic extra-ordinar, totul este coerent, din nefericire…
    Daca admitem ca normalitatea este decisa de majoritate, in pur spirit democratic, si nu de alt tip de standarde, nici etice, nici filosofice, fie ele considerate „universale”, remarcam ca nicio valoare nu e valabila atunci cand multimea o refuza.
    Aceasta majoritate urata si stirba nu are cum sa se razvrateasca impotriva propriilor calai, pentru ca acestia reprezinta insasi modelul lor suprem de reusita! E firesc ca oamenii sa sustina pe cei care le promit firimituri, cert, dar imediate, si fara conditii! fara sa le deranjeze letargia cu indemnuri la invatatura sau la munca!
    Ce mesaj subliminal transmite PSD? Se poate si fara educatie, si fara invatatura, si fara munca, priviti-ne pe noi! Numai cu noi aveti sansa sa ramaneti asa cum sunteti, noi nu va cerem nimic altceva decat sa ne votati!
    Stirbi, dar fericiti… :(

  2. Pacat ca toate aceste comentarii profunde si deosebit de bine „infasurate” nu sunt scrise „pe intelesul celor fara dinti” .Aia sunt un alt popor,un popor de troli,dezorientat care din generatie in generatie de debilizeaza tot mai mult si sunt ,in majoritatea lor niste analfabeti sau in cel mai bun caz agramati si semidocti .Ei nu il pot intelege pe Maestrul Liiceanu !!! Lor trebuie sa li se vorbeasca in „limbajul delemn” specific unora ca Iliescu,Dragnea,Ponta si a multor alti indivizi ca ei ,chiar si sportivi de mare performanta si nu numai.
    Din pacate Romania nu mai poate fi salvata,este un teritoriu blestemat sa nu creeze ,in cea mai mare parte,decat aceasta gloata de troli ,analfabeti,betivi,prostituate,talhari,violatori,lenesi,mincinosi,excroci,etc Ei traiesc in spatiul mioritic si se inmultesc precum tiganii . Au depasit populatia civilizata ca numar si tendinta este sa se dubleze cel putin.Pe astia se bazeaza psd-ul ,un partid de sorginte neo-comunista ,cel mai mizerabil partid de la formarea intregirea tarii,incoace.

  3. Tabloul care a inspirat acest articol produce si alte flashuri, nu doar figurile cosmaresti, stirbe si cu priviri demente.
    Hieronymus Bosch a fost un pictor fenomenal, care si-a depasit cu mult epoca. Contemporan cu Leonardo si Michelangelo picteaza „altceva”. Sa ne uitam doar la” Gradina desfatarilor” …nu-ti vine sa crezi ca a fost pictat prin 1503, cu elemente de suprarealism care o fac cat se poate de moderna si acum. Si pentru un rege catolic de secol XV!
    In aceasta cheie poate ca si in Purtarea crucii este…altceva.
    In primul rand te izbeste figura lu Isus, nu avem o fata ascetica, chinuita, asa cum suntem obisnuiti (Rafael, Rubens etc)Este o figura mai degraba rotofeie , adormita sau plictisita, poate resemnata de zarva dimprejur. Un fel de „voi nu ma intelegeti, o tineti langa cu ale voastre, asa ca nici nu imi mai pasa, faceti ce vreti!” Cam greu de spus asa ceva in sec XVI, direct.
    Avem apoi si alte figuri care iti atrag atentia: soldatul buzat, cu coiful ala ciudat si cu privirea nedumerita, domnisoara cocheta, care se uita in pamant, condecendent, oficialul cu buzele tuguiate a dezamagire si repros, capul latos, din stanga jos, care se baga si el in prim plan, sa apara in „poza”. Ce-o vrea? Si nu in ultimuo rand personajul care pare lovit de cruce, dar si mainile micute care trag de cruce in jos.
    Pe langa figurile grotesti avem si cateva „normale”..dar care par sa aiba alte preocupari. De fapt toti, grotestii si normalii, par sa aiba alte preocupari..cu un Isus parca ratacit printre ei. Mai degraba trist.
    Oare cum ar fi sa le luam pe toate acestea in calcul, si nu doar grozavenia gurilor stirbe?
    In fond pe langa stirbii de azi avem si „normali”, nu? Poate si un Isus ratacit…plictisit pana la urma ca nimeni nu-l baga-n seama.

    • @ Mircea M – Pot fi luate si acelea in calcul cindva de cineva, daca asta va roade, dar astazi, dlui Liiceanu ( ca de altfel multora, printre care ma numar ) I s-a parut ca ceea ce se petrece in Romania in aceste momente se regaseste f elocvent in o parte din personajele din tabloul lui Bosh. Nu cred ca trebuie si nu sunteti dvs in masura sa-i dati indicatii dlui Liiceanu despre ce ar trebui sa scrie si la ce sau cine sa se raporteze.

      • Exagerati!
        Nu e vorba de indicatii, de unde ati scos-o si pe asta?
        E vorba de ce vede fiecare in tablou si cum se muleaza pe ce se intampla acum la noi.
        Eu vad un Isus stingher, trist, nebagat in seama de nimeni. Nici de cei fara dinti nici de cei cu.
        Parca sunt lumi paralele…fiecare cu ale lui
        Cine-l priveste, macar? Nimeni!
        Si atunci de ce-ar fi mai buni cei cu dinti? Pentru ca sunt mai frumosi?
        Oare nu putem sa intelegem si altceva din acest formidabil tablou?
        Ca putem arata oricum, indiferenta e aceeasi, cu sau fara dinti.
        Ca grotescul face casa buna cu frumosul, in nepasare.
        Ca nu mai vedem suferinta, sacrificiul, orbiti de nimicnicia noastra cotidiana
        Ca nu avem o categorie de „buni”, cu dinti si alta de „rai”, fara dinti, ci doar una de ..indiferenti
        Ca anatema nu se arunca asa usor, cei fara dinti sunt niste victime si ei, poate mai putin vinovate ca cei in putere si cu mintea intreaga.

        • @ Mircea M – Eu nu cred ca dl Liiceanu a acuzat sau si-a batut joc de cineva. Cred ca numai a constatat starea de fapt din Romania, ca una care se regaseste intr-o anumita parte a tabloului lui Bosh. Cum am mai spus, ACUM, Romania este mai mult stirba, s-a votat mai mult stirb. Daca miine Romania va arata altfel, sunt sigura ca se vor gasi altii, sau chiar dl Liiceanu, care poate vor fi inspirati de o alta parte a tabloului lui Bosh. Pentru moment asta este tabloul : Romania stirba ! Am reactionat, pentru ca mi se pare ca vreti sa duceti intr-o directie gresita , dupa mine, ceea ce rezulta din textul dlui Liiceanu.

  4. Textul este super, dar citi il vor citi si citi il vor intelege ? Dupa umila mea parere, justitia face parte din „Romania gurilor stirbe „. Nu este nevoie de atita filozofie, desi este o placere sa lecturezi ceva scris de dl Gabriel Liiceanu. este de ajuns sa se inceapa ( trebuia facut de mult ) o cercetare cu privire la banii din care, de ex, Dragnea si Bombonica, bugetari, si-au facut vila pe doua strazi cu piscine si teren de tenis in nocturna, hotel de miloane de euro, afaceri in Brazilia etc. La fel pentru Tariceanu si toti borfasii din politica care s-au imbogatit din impozitele si taxele noastre. Acesti baroni, baronet si alte jivine de genul asta, trebuie atinsi la BANI ! De aici au puterea, obraznicia si tupeul sa ne rida in nas si sa nu le pese de nimeni si nimic. BANUL da puterea ! De ce DNA, ANAF si mai stiu eu cine din Romania, nu ii intreaba de bani ? DNA il acuza pe Dragnea cu privire la un referendum sau ca a angajat pe nu stiu cine fraudulos, niste nimicuri in comparatie cu adevaratele problemne pe care ar trebui sa le aiba acest taranoi parvenit. Deci, toti ce-i indreptatiti sa faca dreptate in tara asta, sa clarifice ce se intimpla cu poporul asta, cu tara asta, ne iau de prosti, ne duc cu zaharelul, se fac ca lupta cu coruptia. Nimeni, dar nimeni, nici presa, nu vorbeste despre cum au fost dobinditi banii timp de 27 de ani. Si Nastase, a facut citiva ani de puscarie pe niste spete de tot risul, dar adevaratele tunuri pe care le-a dat si pentru care ar fi trebuit sa stea inchis pe viata, vezi Behtel, sunt bagate sub pres. Deci, totul in tara sta este o minciuna si o fraiereala ! Nimeni nu vrea sa vorbeasca de cum s-au imbogatit cei care populeaza Parlamentul, guvernul adica cei care ne conduc si pe care suntem obligati sa-i votam, ca altii nu avem. Ei formeaza o sleahta de hoti, care fura cu legea in mina. Deci, pina nu vor fi atinsi la bani, adica pina cind vor avea in continuare puterea, ne vor ride in nas din vilele si masinile pe care vor continua sa le cumpete din banii nostri.

  5. Una din haita A3 care rade tot timpul ca proasta in targ a devenit dintr-odata incruntata si si-a exprimat revolta fata de afirmatia d-lui Liiceanu ca cei care protesteaza la Cotroceni au gurile stirbe. Bineinteles, ea reda afirmatia total scoasa din context.
    Fiindca veni vorba:
    Haita A3 (este o haita care ataca organizat, sub conducerea unui mascul Alfa) e formata din mari profesionidsti ai manipularii, utilizand indeosebi manipularea prin jumatati de adevar urmate de minciuni, prin scoaterea din context si prin deformarea pana la contorsionare a afirmatiilor celor supusi de ei linsajului mediatic. Prin puterea ei de manipulare haita a bagat spaima in intreaga clasa politica. As spune chiar ca haita e cea care in fapt da directia in tot ce se intampla in Romania.
    Liderul haitei, prin talentul lui de predicator ( pentru cine nu stie: a urmat o scoala de predicatori; de aceea dl Liiceanu il compara cu un misionar), reuseste sa spele creierele celor care cad in mrejele lui.

  6. Gasesc un pic neinspirata comparatia cu protestatarii de la Cotroceni pentru ca si in randul celor din Piata Victoriei vor fi fost destui stirbi. Daca ramanea la o forma pur metaforica adauga un dram in plus de obiectivitate. Desi gasesc extraordianar ca romanii au reusit sa iasa din case si sa protesteze in numar asa de mare pentru o cauza dreapta, nu inteleg de ce lumea nu vede pericolul care vine si din cealalta parte, din controlul SRI asupra intregii societati, infiltrarea lor in justitie, mass media, etc. Nimeni nu observa ca nu exista „checks and balances” la nivelul acestor institutii si ca efectele sunt devastatoare pentru intrega societate? Unde sunt vocile intelectualillor care lupta pentru acest echilibru fara de care nu poate exista democratie?

    • E mai corect sa vorbim despre ce vedem, concret! Numai facand fatza problemelor le putem rezolva. Or, intr-adevar, manifestantii de la Cotroceni izbeau prin hidosenia ranjetelor lor stirbe, desigur si datorita vehementei cu care urlau fraze neinteligibile…E trist, dar e adevarat!
      Intorcand privirea, relativizand gravitatea situatiei ACESTOR oameni, inecand problema intr-un ocean de neajunsuri deplanse si de altii, nu doar de ei, nu ii ajutati, ci ii condamnati….

  7. Televiziunea ptivata a fost permisa in Europa Occientala destul de tirziu, si cu teama.
    La noi, cu siguranta ca-i daunatoare. Televiziunii publice i se mai poate impune o oarecare decenta.

  8. Scriitorul Alexandru Petria îl atacă dur pe Facebook pe filozoful Gabriel Liiceanu. În opinia lui Petria, Liiceanu este un „sociopat”. Veși publica și acest comentariu, dacă nu se încadrează în linia site-ului dumneavoastră ?

  9. Ma gandeam sa scriu un text legat de aceste evenimente „Daca victima si-ar cunoaste calaul” pentru o audienta de cativa prieteni. Nu mai este nevoie sa il scriu. Felicitari pentru articol !

  10. foarte frumos scris !
    sa fi cerut edison sau otto votul maselor cind au inventat becul si motorul cu combustie interna ? majoritatea ar fi fost depasita de situatie. dar daca alesii / parlamentarii le ar spune sa deschida gura ca va ploua cu covrigi, citi le vor da crezare ? progresul tehnologic a luat o mult inaintea celui social. sa fi fost Plato (cu al sau animal politic) fiul lui Dumnezeu ?! :)

  11. Am citit articolul. Si am citit si comentariile de dupa. Si nu pot sa nu ma duc cu gandul la legenda Turnului Babel si sa ma intreb: oare a fost Dumnezeu sau Diavolul insusi cel care a amestecat limbile Pamantului astfel incat sa nu se mai inteleaga om cu om? Oare cand vom inceta sa ne impartim in „buni sau rai”, „prosti sau destepti” si vom incepe sa ne privim ca niste egali, unii mai putin norocosi decat altii, dar toti cu defecte si calitati. Cand vom incepe sa vorbim si sa intelegem aceeasi limba? Limba Omeneasca. Dl. Liiceanu vorbeste despre dragostea cu care l-a ingrijit pe dl. Noica, aceeasi dragoste despre care Biblia ne vorbeste cand Isus a spalat picioarele Mariei Magdalena. Cred ca abia in momentul in care, privindu-l pe cel de langa noi, fie el de stanga sau de dreapta, vom incepe sa-i vedem in primul rand calitatea de frate-om, vom descoperi paradisul. Nimic important nu se va schimba peste noapte, dar incet-incet, daca fiecare dintre noi vom face un pic mai mult bine, situatia se va schimba exponential. Nu e vorba de religie in postarea mea, chiar ma consider oarecum atee, dar am avut parte de educatie religioasa si nu am gasit alte termene de referinta mai potrivite.

  12. Pilda primului subiect al zilei e un banc.
    Cică era odată un om care avea o mașină allroad.. Într-o dimineață a găsit vopseaua scrijelită cu un cui, după inscripția ”4×4”, de un matematician, probabil, care a finalizat calculul scriind ”= 16”. Service, vopsitorie… După câteva zile povestea s-a repetat. La sugestia meșterului, omul a scris cu vopsea ”= 16” în locul respectiv. În ziua următoare, după ”= 16” , a găsit scris, tot cu un cui, pe portbagaj ”CORECT !!!” , subliniat cu două linii.
    Vedeți? Punctul de vedere al mânuitorului de cui este conform cu legile scrise ale matematicii și oricât vei încerca să-i explici respectivului că n-a procedat corect, nu numai că n-ar duce la niciun rezultat logic pentru sinea lui, ba chiar vei risca să te socotească handicapat mintal, el având o concepție proprie clară și fiind convins că a calculat bine.
    Dragi cetățeni ai patriei sofismelor obligatorii, a venit rândul domnului Gabriel Liiceanu să stea sub lupa mea, că doar și eu am făcut ”liiceul”, deci am cu ce. Mi-a fost imposibil să evit autosesizarea, din moment ce ăsta e subiectul preferat al poporului, azi. În urma lecturării articolului ”România gurilor știrbe” nu am sesizat nimic ieșit din comun, în sensul că filozoful alătură imaginii celor care au fost scoși de PSD la mitingul din Pitești, pe cea din tabloul lui Hieronymus Bosch ”Purtarea crucii”. Nu cred că trebuie să bat multă monedă pe traducerea în sens filozofic a sintagmelor: ”celor-fără-de-dinți”, sau ”fără dinți în fața Europei”, pentru că se observă cum autorul se folosește de dinții lipsă din tablou pentru semnalarea lipsei argumentelor solide ale manifestanților, iar nu pentru prezentarea masei respective din punct de vedere estetic. Supărarea oamenilor este datorată lipsei de înțelegere a viziunii domnului Liiceanu (care are libertatea să se exprime și dumnealui conform concepției proprii), pentru că atunci când Nichita Stănescu a spus că ”mărul este prost”, nu a urmărit să-i jignească pe consumatorii de mere.
    Să facem un exercițiu de imaginație, studiind harta Europei de peste 10 ani. Unde oare se va afla România, după ce integrarea europeană se va realiza în funcție de viteză, iar spațiul nu va mai depinde de timp? Cum să le explici supăraților de ce Europa preferă mai degrabă să spere la civilizarea musulmanilor din invazie, decât la emanciparea românilor din România?
    Uitasem! M-am tot gândit la refugiatul acela care a izbucnit în plâns când a aflat că a ajuns în România și mi-am dat seama că asta nu avea legătură cu nivelul de dezvoltare al României, ci cu dușmănia istorică dintre evrei și musulmani.
    Pentru cine are răbdarea să studieze structura ocupațională din România, vor fi limpezi motivele pentru care accentul social al politicii partidului SD este suficient la alegeri, iar votul cenzitar nu ni se va întampla curând. În condițiile date, pare că singura instituție care ține stavilă revizionismului de sorginte socialistă este Președintele care joacă, din punct de vedere politic, corect. Că vor veni destui care să spună că are case pe care nu le merită, aș putea fi de acord cu asta, dar numai cu asta, atât timp cât mă raportez la obligațiile pe care le are față de mine. Sigur, dacă domnul Johannis a făcut vreo ilegalitate, numai Justiția ar putea să decidă, iar dacă ilegalitățile au fost făcute doar de doamna Carmen, mă voi bate pentru pronunțarea divorțului, pentru că soarta nației nu poate să atârne de o convenție civilă, indiferent de părțile implicate. Până atunci însă, nu am cum să mă pronunț și n-am auzit ca Johannis să fi cerut vreo lege care să-l scoată de sub acuzație.

  13. Am umblat prin ma multe tari si am putut compara gradul de „stirbenie ” al romanilor cu alte natii. Cred ca suntem pe primul loc la aceasta absenta. Vad multe interviuri la televizor

    luate la tara printre romani. Unii molfaie cuvintele ca nu intelegi nimic. Poate ar trebui un grad de decenta al reporterilor sa nu propuna asemenea reportaje. Tratamentele dentare sunt scumpe peste tot in lume, iar taranul roman care isi mananca de sub unghii nu este interesat sa-si trateze dantura.

  14. Prolegomene la o propedeutica a manipularii emotionale (1)

    Care ar fi ratiunile pentru care un intelectual public de la noi reuneste intr-un acelasi articol publicat pe Contributors.ro ( Gabriel Liiceanu – Romania gurilor stirbe ) trei imagini succesive si simbolice ale degradarii ( 1) , supliciului (2) si decrepitudinii umane ( 3) si din trei epoci diferite ? Si care sa fie ratiunile acestui citat ales de autor in tehnica nedeterminarii si ambiguitatii : „Să ne reculegem în fața acestui cadavru, cadavrul conștiinței zdrobite.” ?

    Inainte de a descifra aceste posibile ratiuni sa identificam mai intai procedeele folosite de autor . Acesta incepe prin a-si marturisi oroarea față de spectacolul declasarii si decrepitudinii umane :

    ” Mărturisesc că de la o vârstă fragedă am căpătat o sensibilitate ieșită din comun în fața gurilor fără dinți, a acestor mici hăuri care se deschideau în mijlocul feței, devenind sigla unei declasări umane.”

    Acest procedeu face apel la unul din cele 5 fundamente ale moralitatii umane definite de catre Jonathan Haidt respectiv acela care pe scala caracter sacru / degradare starneste in mod firesc in acest caz dezgustul sau repulsia . Urmeaza apelul la un alt fundament al moralitatii umane respectiv scala grija /vatamare care starneste o alta emotie fundamentala , compasiunea , in acest caz compasiunea fiind fata de torturile inumane la care a fost supus de catre Securitate un celebru filozof inofensiv cum a fost Constantin Noica si care a fost lasat fara nici un dinte in gura de comunismul si socialismul biruitor (2 ).
    Dupa aceasta introducere in care efectele biologice ale declasarii si decrepitudinii umane sunt puse in balanta cu efectele biologice ale represiunii comuniste vine si lovitura de gratie aplicata sensibilitatii cititorului. Sa ne reamintim mai intai ca mentalitatea comunista s-a caracterizat prin dispretul total pentru fiinta umana ( inclusiv pentru viata ei ) si acest dispret s-a prelungit in post-comunim prin lipsa de respect fata de spatiul personal si in special fata de intimitatea unei persoane.
    In cazul de fata , prin invocarea iubirii discipolului fata de maestru autorul sterge limitele dintre spatiul social , spatiul personal si spatiul intim al unei persoane care nu se mai poate apara si aduce in spatiul public intimitatea unui muribund aflat in ultimele lui zile.
    Ceea ce se intampla in acest caz este o incalcare a conventiilor sociale respectiv o depasire a limitelor ( apropo de peratologie …) prin intrarea intr-un spatiu accesibil doar familiei , preotilor si personalului medical specializat din sectiile cu bolnavi in faza
    terminala.
    Rezultatul acestei confesiuni in public este un şoc emotional asupra cititorului cutremurat de intrarea in anticamera mortii , iar rezultatul este o reactie puternica faţă de cel care a deschis usa interzisa ( o scena similara a fost aceea in care Marian Munteanu era filmat in camera unui alt filozof muribund , Petre Tuţea) :

    ” În ace­le opt zile l-am băr­bie­rit zi de zi şi am con­sta­tat cu câtă bu­cu­rie se lasă în sea­ma aces­tui ne­voit răs­făţ, el care îşi re­fu­za­se răs­făţu­ri­le vie­ţii sau care avu­se­se prea pu­ţin par­te de ele. Nu fă­ceam aces­te ges­turi mă­run­te pen­tru că eram prins în­tr-un sce­na­riu mi­to­lo­gic — el era ma­re­le Noi­ca, iar eu în­­vă­ţăce­lul umil —, ci pur şi sim­plu pen­tru că îl iu­beam. Am aflat atunci că ori­ce iubire, pen­tru a fi si­guri că este ade­vă­rată, tre­buie să trea­că proba ges­tu­lui care în­de­ob­şte pro­voacă silă. Eu, care refu­za­sem până atunci să iau cont de exis­ten­ţa bio­lo­giei şi de eşe­cu­ri­le ei şi care în­tor­se­sem ca­pul cu dez­­gust din faţa in­fir­mi­tă­ţi­lor vie­ţii, i-am ma­sat zilnic pi­cioa­re­le, l-am şters de trans­pi­ra­ţie şi l-am schim­bat, i-am cu­ră­ţat după fiecare masă pla­ca den­ta­ră sub je­tul de apă al chiu­ve­tei, cu fires­cul cu care îmi spă­lam mâi­ni­le.”

    Cu alte cuvinte, trecerea de la prima imagine ancora la a doua echivaleaza cu o maturizare emotionala, respectiv cu o trecere de la repulsia fireasca a unui copil fata de declasarea si decrepitudinea umana, la compasiunea adultului fata de suferinta umana in speta fata de victimele nevinovate ale tortionarilor comunisti.
    In viziunea generoasa a autorului iubirea este liantul magic care poate reuni intr-o societate pacificata si victimele , si fostii lor calai. In celebrul „Apel catre lichele” din 1989 , Gabriel Liiceanu chiar le adresa o chemare celor care isi cereau iertare pentru faptele lor si le promitea o reinsertie sociala :

    „Iar dacă veți da curs acestei chemări, veți înceta să fiți lichele și veți primi recunoștința noastră. Vă vom iubi .”

    Surpriza vine insa odata cu a treia imagine ancora (3) respectiv ” Protestatarii de la Cotroceni ” , contextul in care este facuta interpretarea ei fiind unul cu mult mai larg :

    „ În sfârșit, după decembrie 1989, la capătul câtorva călătorii în Occident, am avut, întorcându-mă, revelația unui popor care ieșise din comunism fără dinți.”„ Apoi au venit călătoriile, fatal însoţite de şocurile reintrării în ţară, «noi» văzuţi cu ochii Europei, clasamentele mondiale — din care nu lipseam niciodată — ale sărăciei, corupţiei, comer­ţului cu copii şi prostituţiei . O vreme, după 1990, nu am mai putut să mă uit la telejurnale. Brutalitatea imaginii care te întâlneşte venind din faţă, fără posibilitatea eschivei, mă răstignea, ca pe un boxeur căzut în ring, pe urâţenia acestei ţări : case din chir­pici roase de inundaţii, orătănii evoluând printre şoproa­ne acoperite cu carton gudronat, obrajii sco­fâlciţi ai oamenilor, guri fellinian ştirbe, priviri moar­te, haine jerpelite, balada mizeriei recitată în faţa unui mi­cro­fon într-o limbă stâlcită, fără nici o pro­poziţie întrea­gă, fără nici un cuvânt adunat cum trebuie lângă altul; o limbă a nimănui , vestigiu al unei omeniri pe cale de a fi destituită din statutul ei. În fiecare seară România îţi dădea întâlnire pe ecran, slută, hi­doasă, suferindă .”

    Dupa ce se limiteaza doar la constatarea unei stari de fapt post-comuniste fara a identifica si mecanismele ei profunde , autorul apeleaza in mod inexplicabil la o fractura logica prin care partea devine intregul respectiv identifica nefericitii demonstranti de la Cotroceni cu mizeria intregului poporului roman :

    „Ce siguri sunt, îți spui, politicienii noștri care au devastat România, pe operația de întunecare a minților desfășurată în anii tranziției, dacă au curajul să deschidă în plină piață, ca la Pitești sau la Cotroceni, vitrina mizeriei poporului român !”

    In acest caz nu este vorba atat de curaj , cat de cinism politic deoarece in dependentele sociale de tip sado-masochist specifice regimurilor autoritare legatura dintre victima si calau este la fel de puternica ca cea dintre calau si victima , in acest caz existenta si afisarea victimei fiind exact justificarea existentei calaului.
    Societatea romaneasca traieste inca sub legea tacerii fiind marcata si acum de zone tabu . Regimul comunist nu a fost o religie cum vor sa-l justifice unii, ci o inginerie sociala sinistra prin care se urmarea crearea unei brute denumita „omul nou”a carui esenta s-a manifestat plenar la mineriade si ale carui epave tragice mai supravietuiesc inca in manifestatiile sinistre ale PSD.
    In sfarsit , o manifestatie PSD de la Pitesti devine ocazia perfecta de schimba in mod inexplicabil si logica interpretarii morale , si statutul unor victime prin transformarea lor din subiectul compasiunii in obiectul dispretului :

    „I-am văzut „manifestându-se”, unii dintre ei spunându-și păsul în fața unui microfon, șuierând cuvintele care se strecurau, molfăite, prin șanțurile din gură.Cele 20 de minute ale filmului ( http://adevarul.ro/news/politica/video-reportaj-ura-scindeaza-romania-experimentul-pitesti-varianta-2017-1_58a94a165ab6550cb89bd533/index.html ) – rar grotescul m-a răscolit și m-a tulburat mai tare(s.n.) – erau însoțite de un text cu titlul „Ura scindează România: experimentul Pitești varianta 2017.”

    Problema este ca in acest caz doar unii dintre cititorii articolului semnaleaza statutul real al acestor victime , in timp ce altii incita direct la „ura de clasa” conform unei vechi traditii care condamna victima pentru a abate atentia de la agresor :

    George Coman 24/02/2017 la 23:26 Romanii “cei fara dinti” merita compasiune (s.n.), nu dispret.Si aceiasi romani fara dinti nu sunt victimele Antenei, ci sunt victimele comunismului, iar mizeriile de la Antena sunt pentru acesti toxici nefericiti singurul drog care le intretine iluzia ca viata lor si mai ales compromisurile vietii lor au avut un rost.
    Garett 25/02/2017 la 7:53 @George Coman : Nu domnule Coman, acei romani stirbi care se exhiba in poarta Cotroceniului merita cel mai profund dispret! Ei sunt cei care au votat in corpore in “Duminica Orbului”, care ii aplaudau si le sarutau mainile minerilor pentru ca “i-au scapat de fascisti”, cei care prefera torpoarea ajutorului social in locul zbaterii muncii proprii! Ei sunt cei pentru care arbitrariul moral este norma “sa fure aia da’ sa putem fura si noi!”, cei care ieseau din fabrica incarcati cu diverse “ciubucuri” facute cu materialele si pe timpul de lucru al fabricii, cei care mai apoi au strigat “nu ne vindem tara” pentru a o fura pe bucati ulterior (s.n.)!Nu am nici un fel de mila pentru acest neolumpenproletariat responsabil direct de laxitatea morala instalata in Romania din ’45 si perpetuata din ’89 incoace!
    Ostap Bender 25/02/2017 la 14:33 Oamenii stirbi, saraci sau prosti trebuie compatimiti si intelesi, nu jigniti. Sunt ei destul de umiliti de soarta si nu sunt vinovati pentru ororile istoriei.

    Pe cale de consecinta comparatia cu Experimentul Pitesti este una necesara , dar nu si suficienta . Dupa unele opinii , acesta nu a fost doar un moment de virf in incercarea de distrugere a romanilor, ci a fost extins in forme subtile la scara intregii tari din „epoca de aur”. Tortura fizica a fost inlocuita cu tortura morala , deformarea si falsificarea realitatii si in ultima instanta cu lipsa de acces a oamenilor la realitatea lumii in care traiesc transformand societatea intr-o pestera si un penitenciar social iar oamenii in prizonierii lor somnambuli care nu se pot trezi pentru ca nu vad si nu inteleg ce se intampla in afara si asta inseamna o alta forma de zdrobire a constiintei si a constienţei lor.
    Aceasta tragedie sociala va continua si in post-comunism sub formele grotesti citate chiar de catre autor :

    „Astăzi avem alte tehnici de pătrundere în creierul oamenilor. Astăzi avem televizor, avem profesioniști ai intoxicării (care-și spun „jurnaliști” sau „moderatori”), iar „victimele” și călăii” nu mai arată nici ele la fel.”
    ”Mai rău: prin ingredientele de tabloid pe care le introduc în noua dietă excremențială destinată „consumului spiritual” – prin calomnie, linșaj public și senzaționalul de mahala –, aceste canale ale jurnalismului infracțional produc pe bandă, în numele „libertății de expresie”, victime addicted, care își revendică porția de drog în fiecare seară.”
    „… rezultatul este magnific: un post de televiziune transformat în centru de reeducare avariază, în câteva ore, mințile câtorva milioane față de cele câteva sute, în câțiva ani, dintr-un lagăr de reeducare.”

  15. Prolegomene la o propedeutica a manipularii emotionale (2)

    Perfect adevarat , dar ceea ce nu ne spune autorul este ca in aceasta campanie apocaliptica tonul il dau exact unii intelectuali publici care atunci cand nu promoveaza direct in spatiul public limbajul de tip șatră (http://www.evz.ro/detalii/stiri/nota-lui-basescu-catre-securitate-vazuta-de-andrei-plesu-907350.html ) valideaza pe post de normalitate sociala si culturala exact grotescul si ingredientele de tip tabloid :

    „Cum?“ – sare cîte un snob, care mă socotește „om serios“, abonat pe viață numai la Noica sau Kant. „Te uiți la așa ceva?!“ Am văzut, de alt­fel, și forumiști „dezgustați“ de brutalitatea neaoșă a replicilor, de peisajul sordid al ruralității autohtone: oameni „fini“, cu gusturi estetice greu de satisfăcut, născuți doar pentru Sofocle și Shake­speare (deși le mai scapă și cîte o telenovelă…). Îmi pare rău să-i dezamăgesc.” „Rîd sănătos, mă înduioșez de candorile și mizeria satului contemporan, contaminat vag și de confuze zvonuri „capitaliste“, dar și de „moșteniri“ seculare. Totul e amuzant și trist, vital și deșucheat, șarmant și bezmetic. O excelentă reflecție despre cum arată „modernitatea“, transplantată în pămîntul reavăn al provinciei regățene.” Toți actorii mi se par desăvîrșiți și simt nevoia să-i omagiez pe fiecare în parte: ebrietatea metafizică a lui Celentano (Adrian Văncică), șmecheria țanțoșă a primarului Vasile (Gheorghe Ifrim), bonomia suspicioasă a lui Bobiță (Mihai Bobonete), aplombul tont al lui Dorel (Mihai Rait Dragomir), inocența stupidă a lui Robi (Leonid Doni), pitorescul de gang al lui Giani (Constantin Diță), bădărănia bon enfant a lui Firicel (Cuzin Toma), grandilocvența lui Rață (Marius Chivu, parodiind cu mare talent recitările cu fasoane actoricești ale unor colegi de breaslă), simplitatea perplexă a lui Brânzoi (Ion Ionuț Ciocia) și, last but not least, naturalețea, tembelismul și performanța muzicală ale lui Ardiles (Mihai Mărgineanu). Las special la urmă, emoționat, fetele. Ce farmec, ce adecvare, ce simț al firescului! Nonșalanța provocatoare a Aspirinei (Mirela Oprișor), echivocurile cochete ale Dalidei (Ecaterina Țugulea), perplexitățile nubile ale Gianinei (Anca Dumitra). Nu mai vorbesc de episoadele în care percepem călcătura grea a unor meseriași prestigioși, ca Maia Morgenstern sau Horațiu Mălăele, intrînd în joc, fără vedetisme, mereu „în personaj“, inegalabili.
    Andrei Pleșu – Da! Ma uit la Las Fierbinti!
    Sursa: http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/da-ma-uit-la-las-fierbinti

    Problema cruciala a degradarii spatiului public romanesc si implicit a resetarii sistemelor de valori a fost studiata de catre profesorul Peter Gross , specialist in mass-media internationala si in evolutia mass-media din Europa de Est , care a mers pana la radacina lucrurilor iar concluziile sale sunt devastatoare :

    „…cultura este principala problemă. Ea definește modul în care lucrează sistemul politic sau alte sisteme și instituții ale unei societăți. Asta e cheia, cultura, nu sistemul! Noi studiem întotdeauna mass-media din punctul de vedere al sistemului şi asta ne dă o imagine a arhitecturii sistemului, dar nu ne spune cum sunt legăturile între diferitele părți ale sistemului și cum lucrează el. Așa că nu politica, nu economia, nu alte lucruri care de obicei definesc un sistem sunt principalii vinovaţi de starea mass-media, ci cultura, valorile, atitudinile (s.n.), pentru că asta se traduce în practici și aici e problema cea mai mare.”
    prof. Peter Gross

    Cu alte cuvinte, in acest nou „lagar de reeducare” si de spalare a creierelor scopul nu mai este distrugerea individuala a oponentilor si rezistentilor , ci distrugerea , resetarea si inversarea intregului sistemului de valori care reprezinta coloana vertrebrala a unei natiuni.
    In esenta, asistam de aproape trei decenii la un proces desensibilizare sociala respectiv la o ampla campanie pe toate planurile de resetare si inversare a sistemului de valori sociale , culturale si morale traditionale la romani si de neutralizare si extirpare la nivel social a pudorii, ororii , scarbei si rusinii ca reactii etice, campanie care dupa standardele culturii si civilizatiei europene traditionale reprezinta un prim pas al „decivilizarii” ( Jean Lauxerois ) unei populatii si respectiv al dezumanizarii ei.

    Intrebarea care apare imediat este ce fel de origine ar putea avea un asemenea proces si ce fel de scop ar putea urmari. In acest punct , lucrurile devin extrem de interesante. Cu exceptia sinistrului Experiment Pitesti unde scopul declarat a fost dezumanizarea victimelor , unicul spatiu unde pot fi identificate in mod indubitabil planificarea intentionata a desensibilizarii, decivilizarii si dezumanizarii unei populatii, este o zona tabu in orice societate , dar mai ales in cele postcomuniste .Din aceasta perspectiva am ajuns direct in zona crepusculara unde lucrurile devin de-a dreptul stranii.
    Printr-un proces de natura structurala si la nivel de sistem , populatia Romaniei a fost supusa in corpore unui proces de desensibilizare psihologica prin mass-media care la unul din capitole este similar cu unul din procedeeele folosite in antrenarea tortionarilor ca prima conditie a interventiei asupra victimei , respectiv habitudinea la cruzime ( neutralizarea pudorii, ororii, scarbei, rusinii, ca reactii etice) – dar fara beneficiile aferente tortionarilor.
    Rezultatul este o societate alienata si dezumanizata in care tabla valorilor a fost complet alterata iar pierderile de capital social si uman sunt imense :

    ” Dacă vii şi le vorbeşti oamenilor de normalitate, bun simţ, armonie, transcendenţă, spirit, te vor acuza că ai citit prea multe broşuri. Performanţa se măsoară azi doar în putere, bani şi sex. Trăiesc tragic această soartă a poporului român.” „90% din oamenii cu care intru în contact sunt profund nefericiţi. Şi-au pierdut valorile de bine, frumos, adevăr şi dreptate” ” Aproape o treime din populaţie suferă într-o formă sau alta de depresie. Însă nu pentru ei mă îngrijorez eu, ci pentru cei de deasupra stratului fin al normalităţii, pentru psihopaţi, care au ocupat toate posturile-cheie în ţară. De aia nu avem sănătate mentală în ţara asta, că populaţia se împarte în mare mă­sură între opresori (psihopaţi) şi oprimaţi (depre­sivi). Ăsta e un adevărat război social, dar cine recu­noaşte? Cea mai gravă consecinţă a istoriei noastre din ultima sută de ani a fost felul în care s-a făcut se­lecţia umană. O societate care nu permite dezvoltarea persoanei e o societate slabă. Când personalitatea nu poate înflori, când e traumatizată, apar bolile psihice şi intervine ratarea. Ratarea e punctul în jurul căruia se învârte totul. E discrepanţa între ceea ce am putea deveni şi ceea ce ajungem să devenim în societatea de azi. Destinele sunt neîmplinite, ratate, curmate prematur, fiindcă deasupra noastră tronează nişte incapabili care ne pun piedici. Suntem condamnaţi la ratare de nişte psihopaţi. Şi asta nu de ieri, de azi.”
    prof. dr. psihiatru Aurel Romila

    Ori pentru aceasta catastrofa sociala fara precedent vinovati nu sunt nefericitii fara dinti , ci in primul rand cei care i-au lasata fara ei si care acum prin urmasii lor care au preluat stafeta si vor sa inlocuiasca statul de drept cu un stat penal , dar si societatea civila cu personalitatile ei cu tot care de aproape trei decenii au asistat pasiv la intregul proces, iar in final lapideaza tot aceste nefericite victime.
    Intrebarea finala ar fi ce ratiuni are acest asalt fara precedent impotriva normalitatii sociale si impotriva statului de drept .
    O posibila explicatie ar fi aceea ca statul si societatea romaneasca in ansamblul ei se confrunta in prezent cu ultima revansa a ramasitelor fostei Securitati comuniste cu mentalitatea ei cu tot care simte ca pierde controlul asupra resurselor, respectiv asupra unui stat si asupra unei intregi societati , iar marea batalie nu se da de fapt la nivel politic ( stricto senso noi nu avem o clasa politica ci doar un grup infractional organizat raspandit strategic prin ceea ce de ochii lumii se numesc partide ) ci la nivelul institutiilor, mentalitatilor si sistemelor de valori si de aici dificultatea de a identifica un adversar in sensul traditional al termenului.
    Argumente in acest sens sunt uluitoarele atacuri asupra statului de drept de la noi care , in stilul razboiului psihologic-informational total practicat de rusi , au adus de mai multe ori societatea romaneasca pe marginea prapastiei punand mereu in pericol toate progresele realizate in ultimele decenii.
    Din acest punct de vedere uriasele proteste din Romania anului 2017 – o adevarata revolutie morala si a civilitatii – au mers pe logica lor proprie si cu mult inaintea vremurilor si a societatii civile , personalitatilor culturale , intelectualilor publici , etc. de la noi care ori vor sa se aseze inaintea lor ca Napoleon in fata soldatilor sai, ori le minimalizeaza valoarea , ori le contesta caracterul spontan (https://sergiusimion.blogspot.ro/2017/02/cele-mai-mari-proteste-de-la-caderea_6.html ) .
    Recentele evenimente care au luat prin surprindere pe toata lumea demonstreaza existenta unei fracturi adanci nu numai intre o clasa politica penala si societatea romaneasca in ansamblul ei , ci si intre societatea civila in forma in care a evoluat ea pana acum si cetatenii iesiti in strada sa apere singuri valorile in care cred cu adevarat.
    Ceea ce se intampla in aceste zile in Romania este in realitate finalul revolutiei neterminate din 1989 ( „Sa terminam ce am inceput in 1989” era lozinca unui demonstrant ) si o lupta pentru adevaratele valori sociale , culturale si morale ale unei popor si ale unei societati captive pana acum intr-un adevarat PNI (Program National de Imbecilizare ) prin mass-media si de resetare a sistemului de valori culturale si morale traditionale la romani .
    Asistam in aceste zile la trezirea unei natiuni si la o schimbare istorica de paradigma in care noile generatii au preluat cu hotarare stafeta si se desprind cu tarie de un trecut traumatic pentru a construi un viitor pe care il merita aceasta ţară.

    Note

    *) Jonathan Haidt – Mintea moralista. De ce ne dezbina politica si religia – Editura Humanitas, Bucuresti, 2016

    **) Peter Gross – Intoarcere in laboratorul romanesc. Mass-media dupa 1989 , Editura Nemira , Bucuresti, 2015.

    ***) Ruxandra Cesereanu – Formarea si antrenarea tortionarilor secolului XX.(„Maestrii”, „ucenici” si cobai umani. Rituri de initiere. Obedienta de cadavru. Tortionarii copii.), Rev. MEMORIA Nr.4/2000( p.94 ) :

    ****) Dia Radu – Lumea romaneasca.Interviu cu prof. dr. psihiatru Aurel Romila ( „90% din oamenii cu care intru în contact sunt profund nefericiţi. Şi-au pierdut valorile de bine, frumos, adevăr şi dreptate”)(http://www.formula-as.ro/2014/1119/lumea-romaneasca-24/prof-dr-psihiatru-aurel-romila-90-din-oamenii-cu-care-intru-in-contact-sunt-profund-nefericiti-si-au-pierdut-valorile-de-bine-frumos-adevar-si-dreptate-17769)

    *****) Gabriel Liiceanu – Apel catre lichele ( http://webcultura.ro/apel-catre-lichele/)

  16. Domnule Liiceanu,
    Lucrurile sunt atat de simple! Nu aveti de ce sa suferiti atat!
    Recititi citatul din Jurnalul de la Paltinis: “Nu exista în toate acestea nici urmă de evlavie, ci doar iubire grijulie, acea iubire care apare în faţa unei fiinţe iu­bi­te în restriş­te şi care o transformă, prin însuşi acest fapt, în copilul tău. Neajutorat, fără dinți şi iubit, Noica devenise în acele zile copilul meu.”
    Suntem in Postul Mare. Sa mergem mai departe pe Drumul Crucii, evocat la inceputul articolului, si sa ne aducem aminte ca Hristos i-a iubit si s-a rugat pentru iertarea celor cu gurile stirbe care-l osandeau.
    Evlavia Fiului Omului catre Tatal, pentru lucrurile mainilor Lui, L-a facut sa-i iubeasca pe cei care il dusmaneau in ignoranta lor, pentru nici macar nu stiau ce fac.
    Dumneavoastra singur spuneti ca in fata unui Noica fara dinti “nu exista nici urma de evlavie, ci doar iubire grijulie, acea iubire care apare în faţa unei fiinţe iu­bi­te în restriş­te …Ne­a­ju­to­rat, fără dinți şi iu­bit, Noi­ca de­venise în ace­le zile co­pi­lul meu. ” . nu pot sa cred ca unui om de talia dumneavostra, caruia Dumnezeu i-a sadit in minte o cunoastere atat de minunata si de profunda i-a lasat in inima o iubire atat de simplista.
    Domnule Liiceanu chipurile fara dinti nu sunt urate, chiar Noica o spune cu geniala superioritate:”m-ati uratit”, adica mi-ati luat din frumusete, dar n-aveau cum sa-l faca urat, pentru ca frumusetea era in interiorul lui.
    Chipurile fara dinti sunt imaginea noastra din oglinda viitoarei implacabile treceri.
    Sa iubim deci, domnule Liiceanu chipurile fara dinti nu numai ale copiilor nostri, ci si ale parintilor si bunicilor nostri, dar mai ales chipurile fara dinti schimonosite de ura ale dusmanilor nostri, asa cum ne-a invatat Iisus Hristos, pentru ca numai in iubire vom izbavi.
    Lasati gura lumii, totdeauna a fost mai mult sau mai putin stirba! Inspirati-i depotriva pe toti, indiferent de formula dentara, prin adevar, iubire si caracter.
    Iubiti cu adevarat, ca sa fiti Gabriel, purtatorul mesajului Adevarului.
    Daca m-ati citit si daca v-am suparat, iertati-ma, macar pentru timpul irosit.

  17. Dragilor mai bine va faceati medici stomatologi ati fi comentat mai putin si ati fi reparat dintii saracilor oameni! Ati deviat de la subiect si dupa comentarii de zeci de mii de cuvinte nu ati ajuns la o concluzie care sa fie viabila si sa indrepte raul din tara. Ca de obicei romanul se pricepe la orice si ii place ca in spatele anonimatului sa pretinda a fi ceea ce nu este si sa demostreze ca este mai presus decat ceilalti.
    Asadar si peste 100 de ani sau 200 de ani vom fi tot nimeni in lume pentru ca pur si simplu nu suntem in stare. Este atat de evident insa preferam sa ne facem ca nu vedem nici chiar ca toate investitiile straine din Romania sunt facute pentru ca ne vindem munca ieftin. Cand ne vom reveni se vor muta mai la est unde vor gasi pe altii cu salarii minime pe economie de 200 euro. Dar nu va speriati, stati linistiti ca nu ne vom reveni!
    Toate cele bune!

    • ” Ca de obicei romanul se pricepe la orice si ii place ca in spatele anonimatului sa pretinda a fi ceea ce nu este si sa demostreze ca este mai presus decat ceilalti.
      Asadar si peste 100 de ani sau 200 de ani vom fi tot nimeni in lume(s.n.) pentru ca pur si simplu nu suntem in stare (s.n.) . Este atat de evident insa preferam sa ne facem ca nu vedem nici chiar ca toate investitiile straine din Romania sunt facute pentru ca ne vindem munca

      Super. Cat patriotism si altruism ( sub anonimat ) ! Asa este, ai dracu`capitalisti care sug sangele poporului dintotdeauna si din toate popoarele lumii !

      Ca de obicei, concluzia ferma vine la urma , si numai dintr-o postare anonima :

      ” Cand ne vom reveni se vor muta mai la est ( cei care stiu deja rusa sunt cei mai avantajati , desigur -s.n. ) unde vor gasi pe altii cu salarii minime pe economie de 200 euro”

      Cine ii impiedica ?! Democratia , desigur ! So pe ea !

  18. Citind cea mai mare parte a comentariilor la textul de mai sus, mi-am adus aminte de următoarea „propoziție”: de la sublim la ridicol nu este decât un pas!…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Gabriel Liiceanu
Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franţa, 1992). Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005).

Carti noi

 Colocviu la NEC:  Languages of Hospitality. The Legacy of André Scrima in Lebanon 24 noiembrie a.c. Se poate urmări prin intermediul aplicației Zoom.

André Scrima(1925-2000), monah ortodox de origine română, a viețuit pentru mai bine de trei decenii în Liban (1961 – 1991), între mănăstirea ortodoxă antiohiană Sfântul Gheorghe, din localitatea druză Deir-el Harf și Beirut, unde a predat la Universitatea Saint-Joseph și la Universitatea Saint Esprit, Kaslik.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carte recomandată

 

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro