vineri, octombrie 23, 2020

România înapoiată: reflecții la început de toamnă electorală

Locuiesc într-un sat situat la mai puțin de 10 km de Sibiu, practic într-o fundătură mărginită de dealuri și păduri. Ai putea spune, la prima vedere, că se întrunesc toate condițiile pentru o viață tihnită la țară, cu aer curat și fără noxe. Ei bine, vă înșelați. Nu iau în calcul mașinile, drujbele și motocoasele. Sunt alte aspecte ce ne împiedică să ne bucurăm de visul serenității. Satul nostru este singura localitate satelit a comunei care răspunde administrativ. Există comune din țară care răspund de numeroase așezări și se descurcă mult mai bine decât Primăria noastră.

Drumul de legătură cu Sibiul (DJ143B) are o lungime de trei kilometri. Este practic drumul construit de sași din piatră peste care s-a turnat asfalt cu minime îndreptări. Din câte știu au fost două turnări pe parcursul ultimilor 20 de ani, amândouă prea subțiri pentru a rezista transportului de mare tonaj, după cum dovedește marginea drumului, prima ce a colapsat. Marcajul (doar pe mijloc) este șters, acostament nu există (în sensul descris de manual), șanțul este săpat în pământ dar nu este întreținut și este adesea colmatat de gunoiul aruncat în el și de buruienile cât un stat de om. Singura porțiune mai bună este viaductul de peste autostradă care a fost realizat cu atenție. Serpentinele de la intrarea în ORAȘUL Ocna-Sibiului arată mai rău și sunt extrem de periculoase pentru pietonii care se aventurează pe marginea drumului, un loc unde s-au și întâmplat accidente mortale, dar pentru care nu s-a investit NIMIC. Pe DJ143B sunt două podețe ambele nesemnalizate: unul este prea îngust și trebuie semnalată prioritatea de traversare, celălalt este cu diferență de nivel care presupune o viteză mica la traversare, dar lipsește semnalizarea corespunzătoare. (Unii și-au afectat grav suspensiile trecând cu viteză peste el.) Intervenția mea la Poliția Județului și la Consiliul Județean s-a izbit de un total dezinteres pentru remedierea situației privitoare la administrarea corespunzătoare a acestui drum. Mesajul pe care îl desprind de aici este că viețile rusciorenilor nu contează. Am văzut în județ drumuri nou realizate (e.g. Păuca – Slimnic) care au tot ce pretinde Legea circulației și o bună administrare. DJ143B este în România paralelă. Singura consolare este că se poate multe mai rău (vezi traseul Apoldu de Jos – Ludoș – Gusu, o batjocură totală la adresa conducătorilor auto, sau autostrada noastră, atâta câtă e, marcată frecvent cu „Denivelări”).

Parcurgi acest DJ143B traversând pe lângă gunoaie și moloz depozitat în ce a fost cândva zona inundabilă a pârâului Rusciori și un loc de hrănire a berzelor, un loc cu otavă pentru animalele din sat. Acum gospodarii au îmbătrânit, unii și-au vândut parcelele și au început să se construiască mici căsuțe de vacanță, iar alții doar au batjocorit locul depozitând moloz (umplutură) pe el, metoda tradițională și anacronică de asanare a unui teren, după care l-au abandonat. Aceste locații au devenit atractive pentru cetățenii din Sibiu sau din sat, disperați a descărca gratuit molozul pe undeva. Natura și-ar face datoria și ar înverzi aceste locuri, dar nu ține pasul cu omul care ține să-și pună amprenta în cel mai mai mârșav mod cu putință.

Un alt pericol îl constituie atelajele trase de cai. Spre deosebire de alte localități rurale, cetățenii din satul nostru care încă mai folosesc căruțe sunt săraci și câștigă un ban colectând fier vechi. Această activitate presupune drumul zilnic la Sibiu și patrularea cartierelor de case, deși este interzisă intrarea în oraș cu căruțe. Într-o dimineață, la o oră de vârf, pe Calea Șurii Mici în zona serpentinelor era un convoi de mașini de aproape un kilometru format în urma unui șir de patru căruțe. Între 10 și 20 de căruțe bat acest drum zilnic fără ca autorităților locale să le pese. Oricum proprietarii de animale nu au teren de unde să cosească iarbă pentru cai, așa că o fură de pe unde pot, chiar și din curtea Bisericii Evanghelice, al cărei gard l-au rupt tot sărindu-l. Furtul de iarbă presupune călătoria la ore mai târzii și umblarea pe drum fără niciun fel de semnalizare. Poliția rurală din comună este dezinteresată să rezolve această problemă. Bine că posesorii de autoturisme trebuie să plătească polițe de asigurare, impozit, taxă de drum și carnet de conducere, iar căruțașii fac ce vor cu căruțele lor: nu au indicative, nicio formă de semnalizare și poate oricine să le conducă. Oricum există și cetățeni își conduc mașina fără să aibă dreptul, sau l-au obținut fraudulos. O singură dată am nimerit un filtru pe DJ143B și să fi văzut atunci cum făceau stânga împrejur unii șoferi când sesizau de la distanță poliția. Dacă s-ar dori cu adevărat, s-ar putea stârpi problema aceasta. România paralelă există!

Dacă reușești să-ți învingi dezgustul și călătorești mai departe, pe măsură ce te apropii de sat, trebuie să ai grijă la rumegătoarele mari care se plimbă în voie, zi și noapte, pe străzile satului. Arareori priponite și marcate (luate în evidență), caii și vacile lăsate liber sunt pericole reale. Până nu demult erau și porci, dar nu le simt lipsa. Unii au experimentat pe tabla propriei mașini forța impactului cu un asemenea animal. Într-o seară nu mai puțin de șapte cai se plimbau nestingheriți în semiobscuritate, la intrarea în sat. În unele sate din Mărginimea Sibiului se pare că există o lege nescrisă care le dă dreptul sătenilor să-și scoată vitele în drum și să le lase să se ducă singure la locul de pășunat și tot la fel să se întoarcă acasă. Cea mai ciudată situație este în comuna Rășinari străbătută de un intens circulat drum care face legătura cu stațiunea Păltiniș. Comuna nu are nici trotuare, iar casele au intrarea în gospodărie direct din drum. Nu am auzit de vreun dosar penal încheiat vreunui primar al acestei comune. România paralelă există! Primarul nostru motivează că nu poate face nimic, deoarece ar trebui să ofere hrană și asistență medicală animalelor arestate și nu are aceste facilități. Dacă s-ar fi întâmplat în comună ce se întâmplă în satul-satelit, s-ar fi găsit și dorință și motivație și resurse pentru îndreptarea lucrurilor. Așteptăm promisa lege a protecției animalelor să vedem ce va face Consiliul Județean, de competența căruia vor fi aceste probleme.

Problema animalelor este agravată de existența unui număr mare de câini aparent fără stăpâni, pentru că stăpânii lor nu au garduri la curți, câini care patrulează satul în haite. Unii cetățeni își abandonează câinii în satul nostru (fie pui, fie senili la bătrânețe). Dintre aceștia, unii sunt luați de milă sau duși la adăpost, iar alții se sălbăticesc trăind din resturile din pădure și de la groapa de gunoi. Culmea este că pe situl Primăriei noastre există o rubrică la problemele semnalate ce privește tocmai câinii comunitari. Am încercat și am semnalat prezența unui câine de talie mare fără stăpân în vecinătatea noastră, dar nu s-a întâmplat nimic. Inițiativa de sterilizare gratuită a câinilor (lăudabilă) s-a lovit de un dezinteres cvasitotal din partea cetățenilor, care, deși nu cheltuiesc nimic pentru animalele lor transformate în lighioane lihnite de foame și bolnave, nu permit hingherilor să le aresteze. Problema câinilor comunitari este nerezolvată în România, iar primarii ignoră această problemă.

Bine că am ajuns în siguranță în sat. Dacă ți se pare că e ceață, nu deschide geamul. E fum de la gunoaiele arse de câțiva cetățeni ce încearcă să scoată fierul din canapele cu arcuri, cauciucuri, frigidere (uneori bubuie termostatul), cabluri de curent și tot felul de alte obiecte colectate prin Sibiu („Fiare vechi adunăm!”) pe sub nasul autorităților indiferente. Alții dau foc la așternutul de la animale, sau la gunoiul care s-a strâns în curte. Nu contează că avem containere unde se strânge selectiv gunoiul, când se termină uleiul pui sticla de plastic direct în sobă să nu-i mai porți grija. Din păcate, responsabilitatea acestei situații a fost pasată între autorități până a ajuns la Primărie. Ocazional Garda de Mediu face controale și dă amenzi. Faptul că aceeași oameni fac la fel înseamnă că amenzile sunt frecție la picior de lemn. Direcția de Sănătate Publică declină responsabilitatea pentru aerul toxic pe care-l respirăm în vreme de pandemie. Departamentul pentru Situații de Urgență este preocupată doar de prevenirea și stingerea incendiilor. Prefectura, Ministerul Mediul și Primul Ministru mă transferă la autoritățile locale, de parcă de bucurie i-am căutat și pentru că sunt fericit cu autoritățile locale care își împlinesc datoria. Toate îmi răspund la strigătele tot mai disperate și intoxicate de fumul negru făcut la ceas de seară cu limbajul de lemn specific funcționarului și cu dezinteresul fanariotului medieval. Dacă s-ar fi dorit rezolvarea „cu celeritate” (cum tare le place să se laude), ar fi fost rezolvate cazurile celor câteva familii care se îndeletnicesc cu otrăvirea aerului respirat de toți cetățenii din sat, indiferent de vârstă, care se depune pe iarbă și pe legume, spre deliciul ierbivorelor și a oamenilor care le consumă. Aerul este infectat și de poluanții care provin din managementul defectuos al gunoiul de grajd produs de vite, cai și porci. Dimineața nu ai ce aer curat să tragi în piept că se curăță grajdurile, seara se aprind focurile. Toate acestea în ciuda faptului că România a rămas în urmă și este sancționabilă la capitolul managementul gunoaielor și a lipsei de calitate a aerului. România paralelă există!

Ei bine, în satul nostru sunt mai multe case decât gospodării, pentru că și Primăria a pierdut socoteala clădirilor construite fără acte. Cei care doresc să și le facă cu acte în regulă sunt luați după lege, cu taxe, impozite și termene. Pentru toți ceilalți nu există toate acestea. Primăria a renunțat la proiectul de a duce în subteran toate cablurile, inclusiv cel de curent, așa că le avem plânse pe toți stâlpii. Există și gaz metan, dar nu toți cetățenii sunt interesați să se folosească de el. Oricum unii nici nu se pot racorda dacă nu sunt proprietari pe locuința unde stau. Nici nu este nevoie câtă vreme pădurea e aproape, și pădurea este a tuturor. Corul drujbelor mărturisește despre farmecul vieții la țară și cheltuielile minimale cu întreținere. Nu de mult timp avem rețea de apă potabilă și canalizare. Aceasta este fără îndoială cea mai mare realizare a ultimilor patru ani. Am așteptat mult pentru ea și a fost realizată prost, cu materiale ieftine. Bine că o avem. Proiectul drumului din sat este o poveste lungă și neterminată. În cele din urmă contractul a fost reziliat și așteptăm ca o nouă firmă să-l câștige și să se apuce de el. Trotuarele încă nu sunt, dar sunt șanțurile betonate care preiau apa de pe dealuri. Ploaia se strânge în săpătura făcută și abandonată în fața caselor noastre pentru viitoarele trotuare. Drumul neterminat este plin cu pietre. Bine că a fost refăcută clădirea Căminului Cultural. Satul nostru a fost văduvit de investiții serioase în ultimii 30 de ani și este mult rămas în urmă, iar proiectele realizate până acum arată lipsa priorităților și discriminarea satului nostru în raport cu comuna. Drumul care leagă satul nostru de comuna tutelară este din pământ, așa că trebuie să facem drum ocolitor de 7-8 km până la Primărie. Afară de Școala Primară nu există nicio clădire care să reprezintă autoritățile locale. La câte probleme sunt aici un post de Poliție locală ar fi fost minimul necesar. Faptul că există camere de luat vederi prin sat nu ne ajută să rezolvăm problemele ce le avem, deoarece Poliția Rurală își selectează problemele la care să intervină.

După toate acestea spuse, nu ar mai fi multe de adăugat. Am întâlnit oameni descurajați să se mute în satul nostru din pricina motivelor semnalate mai sus. Unii au preferat comuna tutelară pentru că acolo li se ofereau condiții mai bune. Alții s-au tot dus cât au văzut cu ochii. Nu te poți muta aici fără să ai mijloc personal de transport. Există un singur autobuz prea devreme dimineața, care mai trece o dată pe la orele 16 să-i aducă pe oameni acasă. Primăria comunei nu dorește să rezolve problema, iar posibilele avantaje datorate zonei metropolitane nu s-au concretizat încă pentru noi în această privință. Dacă te gândești să construiești o locuință aici, desigur cu acte în regulă, trebuie să ai grijă că Primăria a rezolvat ca să fie nevoie de un aviz și de la Comisia de Patrimoniu, ca și cum tot ce s-a construit până acum ar respecta un standard clar și bine conturat specific unei lumi pierdute ce trebuie conservat cu orice preț, sau ca și cum am fi o localitate din patrimoniul UNESCO (precum Viscri).

În concluzie, este foarte posibil să locuiești la mai puțin de zece kilometri de Sibiu, fostă capitală culturală a Europei, și să trăiești în condiții mai apropiate de Evul Mediu decât de secolul XXI. Aceasta grație administrației locale și a contextului socio-politic și cultural în care își desfășoară activitatea.

Dacă avem nevoie de ceva pentru următorii patru ani atunci e nevoie de oameni care înțeleg să-și îndeplinească datoria altfel decât s-a întâmplat până acum. Deja s-a constatat că puțini dintre candidații la alegerile locale au prezentat o preocupare pentru calitatea aerului inspirat. Chiar dacă unii au reușit să construiască și să cheltuiască niște bani europeni, încă nu am văzut pe cineva responsabil de întreținerea celor construite. Ar trebui să ne putem alege gospodari nu oameni politici. Din păcate această opțiune ne este furată an de an. Gospodarii sunt curtați și absorbiți de partide. Orice instituție care ar trebui să-și desfășoare activitatea în folosul cetățeanului, este arondată politic și nu este de mirare că evaluările se fac doar pe hârtie și competențele se decid politic. Suntem sufocați de gunoaie, de miazme, de fum și de boli. Murim mai tineri și mai lipsiți de oportunități și cu pensii mai mici decât orice alți europeni. Avem și noi partea noastră de vină ca simpli cetățeni, pacienți, călători, șoferi, părinți și bunici. Suntem indiferenți.

Distribuie acest articol

55 COMENTARII

  1. Solutia e una, si singura, in absenta unei educatii elementare si al unui minim simt al comunitatii: proprietatea privata. Garantarea si sacrosanctitudinea proprietatii private. Responsabilitatea personala pentru orice atingere adusa proprietatii private. Este binecunoscut ca intr-o societate usurel inapoiata, bazata pe primatul familiei, clanului si cu un total dezinteres fata de comunitate, tot ceea ce este proprietate publica este in fapt, a nimanui, si va fi tratata ca atare pentru ca exista de la vladica la opinca senzatia ca daca nu e lucrul meu, nici al tau si nici al unui tert care sa se intample a ne privi exact in momentul respectiv, putem face ce dorim. Alta este motivatia atunci cand exista un proprietar cat se poate de concret, si motivat in a-si apara proprietatea.
    Autorul cade in pacatul de a cere o rezolvare bazata pe un simt al datoriei civice: „Dacă avem nevoie de ceva pentru următorii patru ani atunci e nevoie de oameni care înțeleg să-și îndeplinească datoria altfel decât s-a întâmplat până acum.” Asta nu se va intampla intr-o singura generatie. Boala e adanc inradacinata si vine din distrugerea responsabilitatii personale si a respectului pentru proprietatea privata sadite in noi de comunism. Cati dintre noi luam de pe jos o doza goala de bere si o aruncam in primul cos, atunci cand nu e a nostra si nu ne vede nimeni? „Nu e treaba mea!” Asa e ca altfel ar sta lucrurile daca aceeasi doza goala ar aparea zvarlita peste gard la noi in curte? Chestiuni simple, adanc inradacinate, care nu pot fi rezolvate prin „ar trebui sa” si „avem nevoie de altfel de lideri”, ci prin delegarea raspunderilor la un nivel cat mai apropiat de individ. Intr-un fel „intzarcarea” cetateanului in relatia cu statul (regretabil!!) tatuc-mamuc.

    • Primul lucru pe care îl observă un călător străin ajuns în România este praful și gunoiul. Cred că este o carență ce decurge din educație. La noi în sat oamenii consumă la „magazinul mixt” și aruncă tot ce consumă pe jos. Nu există nicio pubelă în preajmă (cineva ar trebui să o golească). S-au amenajat spații cu containere pentru deșeurile de plastic și de hârtie, dar le aruncă de-a valma și la un asemenea punct chiar i-au dat foc. Am văzut situații de acest fel și în Sibiu (sigur nu cu incendieri). În articol am dorit doar să deștept interesul pentru votare, și votarea unor oameni gospodari. Cum poți realege pe unul care a dovedit că nu știu ce face? Cum poți alege pe cineva care nu a dovedit undeva că știe ce înseamnă administrarea bunurilor. Aici nu vorbim de bunuri private ci de bunuri și utilități comune.

      • Chiar daca ar exista un cos de gunoi, fiti sigur, tot la marginea satului ar fi golit sau mai usor, incendiat, nu puneti totul pe seama educatiei, exista oameni educati foarte mizerabili.

      • As avea un shock major daca o majoritate din electoratul satului romanesc ar citi Contributors…Sigur, o solutie pe termen lung e investitia masiva in educatie, printre altele. Insa asta inseamna o inertie de 18 ani sau pe acolo, pana apar noile generatii.
        Nu vad solutii pe termen scurt, este pur si simplu o chestiune de educatie civica. Omul nu reactioneaza decat daca se simte atins la buzunar, nu ma refer la amenzi crunte, sunt doar un plasture. Cetatenii trebuie sa realizeze, prin educatie, care ia mult timp, ca banii cheltuiti pe achizitia de pubele, strangerea gunoiului de pe strada, de fapt vin din propriul buzunar, prin taxe. Din nou, educatie.
        Problema nu e romaneasca, o vad in multe alte tari. Atat ca, la noi, saracia de la sate fiind mai mare, problema e si mai vizibila.

        • Pe lângă educație, eu pledez pentru un post de Poliție locală la noi în sat. Cu cine să faci educație, în ce format? Nici IGSU, nici DSP, nici Poliția Rurală, nici Primăria nu au reacționat pozitiv la această sugestie. Ar trebui înființat un post de Poliția locală (atenție e diferită de cea rurală!) care să patruleze satul și să-i potolească pe cetățenii delicvenți. În loc de amenzi li s-ar putea prescrie urmarea unor cursuri de educație civică și muncă în folosul comunității, iar în caz de neprezentare — executare silită. Pentru asta e nevoie de legislație, de voință politică. Cu speranța că unii dintre cititorii de la Contributors au acces la acestea, merită să scriu aici. Unii dintre consătenii mei nu citesc nici eticheta de pe ambalaje, așa că nu e speranță acolo. Din păcate nu se întâmplă nimic cu cei care nu-ți plătesc amenzile pentru faptele anticomunitare săvârșite. Și asta este o problemă care tot cu guvernanții are de-a face. Ei sunt ocupați cu campania electorală momentan, deci nici ei nu citesc „contributors”.

          • Cu alte cuvinte, alegeti nuiaua si disciplinarea top down ca educatie. Interventia statului. S-a mai incercat, de 30 de ani. Nu intereseaza pe nimeni. Poate ar fi mai realist sa incercati in scoli, acolo unde sunt mintile cele mai influentabile. Putem da drept pierdute o generatie doua, sunt realist. Dar daca ne facem binele temele cu educatia, copiii si nepotii nostri au o sansa.

    • Atunci trebuie procedat ca in SUA, portul liber de arma si utilizarea acesteia impotriva celor care fura, strica, sparg , violeaza cer taxe de protectie si altele.

  2. O situație asemănătoare o întâlnim și lângă București. După ce traversezi centura capitalei și intri in comuna Berceni se vede că este singura comună din județ fără trotuare, fără apă și canal, străzile sunt anapoda, diforme, fără a avea o lățime constanta, în intersecții strazile se îngustează, fiecare și-a amplasat gardul după voința proprie.

    • Aici era necesară intervenția autorităților locale. Când noi am făcut descompunerea unui teren în patru parcele, au stat pe capul nostru să facem drum lat de 7m, că trebuie să intre mașina pompierilor și să întoarcă acolo. Totuși am rezistat eroic. În sat avem drumuri mai înguste de 7 m. Să-i fi văzut ce idei năstrușnice au avut când au început să paveze trotuare și să facă șanțuri pe ele! Asemenea primari trebuie trimiși la recalificare.

  3. Excelenta prezentare! Da, ruralul romanesc cu cateva exceptii de comune mai rasarite, se afla in Epoca Medievala, nu a inceput nici macar Renasterea ! Nu este vorba nu numai de indiferenta si indolenta locuitorilor, dar si de primari care au 4-5 mandate fara sa faca nimic. Doua mandate sunt suficiente sa arate ca poate un primar sa schimbe ceva.

  4. Votati PSD si actionati astfel incat si concitadinii dumneavoastra s-o faca! O sa traiti ca-n basme!

    Evident, glumesc!

    Simplii cetateni sunt principalii vinovati pentru situatia inapoierii in care se afla Romania! Votul lor si lipsa totala de reactie in slujba binelui comun si impotriva ticalosilor, hotilor si impostorilor ne-au adus in situatia actuala.

    • Am văzut și ce poate administrația PSD: mult mai puțin și mai prost. Situația în care am ajuns lui i se datorează în primul rând. Ce mă deranjează este că, în ciuda existenței unei coaliții de dreapta (Consiliul Județean este al PNL, Primăria Sibiu este a FDGR, Primăria noastră este a PNL – fost ALDE) s-a reușit atât de puțin în investiții și mai nimic în schimbarea mentalităților.

      • Schimbarea mentalitatilor in Romania este o chestiune foarte complicata domnule Tatu. Ganditi-va ca acest amalgam pseudodemocratic a fost prezentat natiei ca fiind democratie reala. In acest context, o buna parte a natiei a inteles ca anularea valorilor, promovarea nonvalorilor, coruptia si nerespectarea legilor, mizeria din justitie, caricatura de economie de piata ce exista in Romania sunt fenomene datorate democratiei!

        Cum sa mai schimbi mentalitati, dupa ce ai inoculat astfel de tampenii? Mai ales ca o consistenta parte a natiei a dovedit si dovedeste ca are in componenta sa indivizi cu inteligenta extrem de scazuta si cu un comportament sub orice critica!

  5. În mare cam asta e situațiunea în satele în care proștii de orășeni își fac cîte o casă de vacanță. Dacă stai mai mult pe acolo apar și alte aspecte interesante. Cetățenii vulnerabili care umblă cu căruța dupe feare vechi le vînd și își cumpără alte fiare vechi botezate ”mașini” și care costă standard între 500 și 1000 de euro. Subwoofer în portbagaj, plimbări la pas cu maneaua la maxim (dacă nu se aude pînă la stîna lu’ Gogu, la 3km de sat, n-ai valoare), popas la cîrciumă, concurs de mașini la proba ”la care se aude mai tare”, urmat de beție și bătaie. Din cînd în cînd apar pe drum copii defavorizați echipați în chiloți și maieuri murdare care călăresc pe rînd cîte o pîrțîitoare de atv care a fost salvată de la gunoi și reparată cu patentul, ciocanul și oleacă de sîrmă de vreun meșter local, care a făcut-o ”ca nouă boss, se mai dixtrează și ăștia mici cu ea…” Pînă acum n-au fost decît victime colaterale, adică ceva găini călcate, garduri rupte (n-are frîne, boss, ceasu’ rău!), capete sparte și coaste rupte, abia după ce ăia mici fac 15-16 ani și își desăvîrșesc ucenicia într-ale motoarelor urmează furatul de mașini cu live pe feisbuc și dat blană cu înfiptu-n copaci sau în vreun cap de pod. Poliția locală nu se bagă la d-astea fiindcă-i ocupată cu turul stînelor și colectarea de brînză și pastramă, cu protejarea hoților de lemne sau cu recrutarea de forță de muncă gratis pentru nevoile lor casnice sau ale lu’ dom’ primar cu formularea clasică ”bă, vrei să te bag la pujcărie sau te duci și spargi o căruță de lemne/ cosești/ sapi livada, etc. la dom’ primar?!” Din cauza acestor abuzuri polițienești și a fricii de muncă au ajuns bieții oameni să fure de prin satele învecinate și în sfîrșit s-au mai liniștit lucrurile pe plan local, așa că au început sătenii să nu mai doarmă cu toporul sub pernă și cu spray-ul în buzunarul de la pijama, ceea ce înseamnă că poliția și-a făcut datoria fără să vrea. Cu munca la sat e cam subțireanu’, nimeni n-ar săpa la grădină, doar țărăncile bătrîne mai țin cîteva găini și o brazdă de ceapă. Țărăncile tinere stau toată ziua pe feisbuc și pun poze cu unghii pictate, mese bogate cu pizza, cola, lichior Tanita de paișpe lei juma’ de chil și cînd e chiar dezmăț de oameni bogați care-și permit orice, apare în poză și cîte o sticlă de șampanie Angelli. Socializarea pentru masculi se face la birt, unde băutura se dă pe caiet și bătaia gratis, iar pentru doamne doar pe feisbuc sau la biserică (babe și moși). Am văzut și o tînără domnișoară de vreo 12 ani care mîna grațios cu nuiaua o vacă pe drum. Fardată din belșug, rochie de lame auriu cu roșu, tocuri și cercei talangă care se asortau cu vaca. Încă nu plecase voluntar de acasă, probabil că era doar începuse antrenamentul.

    • Tocmai pentru că am senzația că situația locală este cvasi-generalizată am îndrăznit să ies cu aceste nemulțumiri și online. Am avertizat autoritățile locale că lipsa lor de reacție mă va conduce aici. Pasul următor va fi să sesizez autoritățile europene (ca și cum n-ar știi) că una se spune pe la Bruxelles de papițoi cu floare la rever și alta este realitate de acasă.

      • La Bruxelles, nici o sansa, drepturile omului, protectia minoritatilor defavorizate inclusiv cei din puscarii, peste tot numai political correctness.
        Bruxellul e departe, parlamentarii sunt ocupati cu „chestii serioase” , impartitull banilor, de pomana.

    • O examinare radiologica dramatica cu iz comic a vremurilor contemporane. Mi-a facut placere sa o citesc. Felicitari.

  6. Ati descoperit Romania.
    Sint sigur ca si in Bucureti ati putea descoperi ceva asemanator. Si atunci dece trebuia sa mergeti intr-un sat?
    E Romania pe care ne-am obisnuit sa o criticam cu satisfactia puerila.
    Nu te intreba ce poate face Romania pentru tine, intreaba-te ce poti face tu pentru Romania.
    A, da, in original era vorba de SUA, nu de Romania.
    (Am trecut de la laudele desantate din comunism, la criticile cele mai dure.)

    • Nu am nicio satisfacție în a critica România. Locuiesc în satul descris de șapte ani și mă străduiesc să le amintesc autorităților de responsabilitățile asumate ca să ne facă viața mai plăcută. O polițistă mi-a zis odată: „Dacă nu vă convine, aveți dreptul să emigrați!” Exact. Un drept pe care și-l exercită și alții. Eu vreau să rămân și să văd românii respectându-se unii pe alții și locul în care trăiesc. „Omul sfințește locul” e doar o maximă din literatura de înțelepciune, sau poate deveni realitate?

      • Dar o faceti, o criticati, de parca Romania ne-ar fi imprumutata, noua locuitorilor, de catre cineva. Acelasi refren „vrem o tara ca afara”. Pai s-o facem, nu doar „s-o vrem”. De la cine o vrem?
        Nu confundati tara cu politista.
        Asta-i tara lasata de orinduirea cea mai dreapta, comunismul :D :P Trebuie sa facem ceva pentru a schimba mentalitatile si inapoierea.. Doar critica si dezabuzarea nu ajuta.

      • Da, domnule Tatu, aveti dreptate in toate actiunile dv. Problema este ca legea primariilor si a primarilor sa fie schimbata. Pentru ca altfel puteti avea castig de cauza doar in instanta. Nu exista practic nicio institutie viabila care sa traga de urechi si sa amendeze primarii. Iar toate institutiile care apartin de orice primarie, deservesc primarul nu cetateanu local. Nici nu s-a dorit acest lucru pentru ca in fapt era si este o palma data partidelor care au propus pe acesti primari. La noi, politizarea excesiva duce numai la aspecte negative si primitive.

    • Merg la Capitală de câteva ori pe an și stau mai multe zile de fiecare dată. Aerul Bucureștiului este nociv pentru mine, indiferent de citirile aparatelor specializate. Nu cred că m-aș muta acolo în condițiile actuale.

  7. Cred ca este vorba de o confuzie.
    Tocmai l-am vazut pe Dl Presedinte in metroul de Sibiu.
    Si a si spus ca „in acest ritm modernizam Romania”.

  8. Locuti la Rosia ? unde preotul sas Schlattner a transformat casa parohiala intr-un azil ? iar cai nelegati sunt lasati liberi pe strada doar de anumiti concetateni care dealtfel se ocupa si de fierul vechi. Unde o fi atat fier vechi intr-un sat la marginea Sibiului ? aruncatul gunoiului la marginea satului / orasului se practica cu succes peste tot in Romania , ba mai mult astazi o „doamna” a aruncat o pisica intr-un sac din geamul unei masini in plin mers.
    De ce va mai mirati de atata nesimtire si delasare cotidiana ?

    • Fierul vechi e colectat în Sibiu. Întâi este adunat, apoi este adus acasă, sortat și dus înapoi. Interesant, nu-i așa? Mă mir pentru că nu mi se pare normal să trăiești în felul acesta. Vorba unui concetățean: „Până ai venit tu, nu a avut nimeni treabă că dăm foc! Acum nu mai e voie!?” Înțelegeți? Nepăsarea noastră creează situații dăunătoare, chiar periculoase pentru viață. Instituțiile statului trebuie să intervină și să ne protejeze de abuzurile celor ignoranți, egoiști sau rău-intenționați.

    • Daca stiti unde a aruncat pisica, mergeti va rog mult de tot sa o scoateti din sac. E o cruzime de nedescris, daca pisica era vie.

      Nu-i nevoie sa o luati acasa, dar libera macar ii dati o sansa.

  9. Situatia satelor in 30 de ani a degenerat in Ro. Aceasta a inceput odata cu retrocedarea terenurilor si desfiintarea CAP-urilor. Foarte multi au recapatat terenurile dar fara a putea sa il munceasca. Multi au emigrat, cei care au vrut sa munceasca, Cei mai multi practica agricultura de subzistenta pe langa casa si cei cu pamant mai mult il dau in arenda, dar firmele cu arendarea pacalesc cat pot pe tarani. Apoi nu a existat un sistem bine pus la punct de amenzi, nu in bani ci zile de munca pt.comunitate. Cr avem acum este o bataie de joc, a gresit, sa munceasca cel putin 6 luni nu 3-4 zile ca acum. Fenomenul de imbatranire a populatiei rurale, de degradare este unul accelerat, dar guvernantii nu vad si nici nu le pasa. Multe legi si programe sunt pe hartie. Sa analizati pe AFIR, ca intre 2007-2016 sunt comune care nu au depus nici un proiect pe fonduri UE, altele doar 1-2.

    • Birocratia tampa este si ea o cauza pentru care comunele nu depun proiecte.

      De fapt, nu e doar prostie, ci intr-o proportie mult mai mare este interes. Atat functionarii cat si politicenii au ca agenda ascunsa blocarea utilizarii fondurilor europene, pentru ca a le utiliza inseamna a munci.

      Ori, romanul fuge de munca pentru ca traieste mult mai bine fara ea.

      ===

      Romania e o tara pe dos: toti depun eforturi ca sa nu munceasca, pentru ca asa castiga mult mai bine decat daca ar munci.

  10. Majoritatea Primariilor de comune din Romania nu au bani nici pentru salarii si utilitati. Putinele care au bani ii cheltuie aiurea. In era Internetului e necesara o reforma administrativa cu desfiintarea judetelor si comasarea comunelor in asa fel incat entitatile nou create sa fie viabile. Linistea publica trebuie respectata cu forta. La fel abaterile legate de colectarea gunoiului.

  11. Am mai spus-o: Romania e tara puturosilor cu venituri mari.

    Situatia nu se va indrepta pana cand veniturile nu vor scadea pana la nivelul efortului.

    Acest belsug nemeritat este cauza situatiilor de tipul celor prezentate in articol.

    Spre pilda, daca un post la primarie ar fi o alternativa la a fi mort de foame, acel post ar fi apreciat si oamenii si-ae face datoria.

    Daca pretul unei proprietati ar fi foarte mare si nu si l-ar permite oricine, proprietarii ar sta cu ciomagul la usa primariei.

    Daca a aduna fier vechi ar fi cat se poate de fara mila pedepsit, ar fi foarte clar ca saracia exista si nu e de dorit. Asa, e clar tocmai ca se poate trai si asa.

    ===
    Pe scurt, cand venitruile vor scadea la 20% din cele actuale, somajul va ajunge la 10% si deficitul spre zero, astfel de situatii vor continua sa existe. Si sa nu credeti ca zonele urbane mari vor fi crutate! Avcem o bula imobiliara si o presiune care se tot duce in inflatie si in curs – dar exista o limita.

    In absenta unui astfel de reglaj, lucrurile se vor inrautati iar presul va ajuge sa nu mai poata acoperi gunoiul.

    In situatia curenta nu se poate face nimic. Intreaga societate este organizata asa, bolnav. Este doar o chestiune de timp pana cand toate localitatile vor ajunge in aceeasi situatie, sub aparente diferite insa.
    ===
    In cazul concret pezentat, parerea mea este sa vindeti si plecati.

  12. Omul sfinteste locul! Veche,desueta vorba romineasca. Ar fi deja destul sa nu-l afuriseasca!!!! Iar controlul nasterilor nenumitilor din articol si din comentarii tot de educatie tine!!!

      • Ma bucur de raspuns, a trebuit sa merg departe cu provocarea ca cineva sa reactioneze. Realitatea, ea, are mai putine scrupule! Solutia pe termen lung vine doar din educatie si dezvoltare. Solutia imediata vine din restabilirea autoritatii.

  13. Am citit cu atentie acest articol.
    Ma intreb cum o fi situatia in satele din Regat (restul Romaniei).
    Presedintele este chiar din Sibiu iar Transilvania este prezentata de ardeleni ca fiind cea mai occidentalizata parte a tarii desigur impreuna cu Banatu’ care-i „fruncea”.

    • În „Regat” problema este și mai gravă. Satul nostru este uitat de administrația locală, iar glasul meu este ignorat de administrația regională și centrală. Împrejurul nostru sunt localități care au parte de primari gospodari (e.g. Cristian, Șelimbăr, Gura-Râului). Ne-ar fi mai bine dacă am fi preluați în administrare de orice altă comună.

    • am crescut in Banat. Foarte multi banateni get beget, romani, sasi, unguri au emigrat de mult (multi nascuti din parinti „vinituri”, desigur). Au venit in banat extrem de multi regateni, cu precadere in Timisoara. „Viniturile” de aceasta data nu s-au adaptat locului ci mai degraba au schimbat locul, obiceiurile…din banatul care e fruncea a ramas doar… legenda.
      In general e foarte probabil e ca hemoragia de talent & populatie scade constant masa critica necesara evolutiei tarii. Politista in cauza care v-a indemnat sa emigrati ar fi facut-o probabil chiar ea daca ar fi avut talentul, pregatirea, ambitia necesare pentru a o lua de la zero intr-o tara straina si competitiva unde daca nu aduci plusvaloare te vei scufunda rapid.
      De apreciat adevarati eroi ca autorul articolului de fata. In opinia mea, (pentru ca sunt eu mai pesimist) sunt figuri tragic-eroice-quijotesti care incearca entuziasti sa schimbe ceva intr-o tara cu valori inversate si plina de ciurucuri.
      Uneori ma gandesc ca daca nu ar fi existat varianta emigratiei pentru romani, altfel ar fi aratat acum tara?…Asa a existat si exista o supapa prin care cei mai nemultumiti de status quo sau de situatia financiara scapa usor, facand viata mai lejera si lor, si hahalerelor din politica si institutii. Se perpetueaza in acest fel mocirla.

  14. Domnule Tatu,
    administratia locala este actualmente – pur si simplu – un nume generic pentru ceva ce nu exista. Articolul dumneavoadtra – situatia prezentata – ilustreaza din plin aceasta crunta realitate.
    Votam un candidat propus de un partid, care pretinde ca are un ‘program politic’.
    In valmasagul de generalitati ale programului nu se regasesc in nici un fel interesele – imediate sau pe termen lung – ale comunitatii. Nicaieri nu se vorbeste de reparatia unui pod, de asfaltarea unei strazi secundare sau mutarea toaletei scolii in incinta. Si chiar daca ar fi pomenite – verbal, la o cinzeaca – nu exista termene de executie si cu atat mai putin costuri.
    [ Cred ca ati remarcat cat de ridicole sun mesajele candidatilor – ‘luptam impreuna’, ‘votati schimbarea’, etc…].
    Situatia ar fi cu totul alta daca am vota – personal sunt impotriva votului universal, dar daca tot nu putem scapa de aceasta racila fie, sa votam! – un concetatean care prezinta ‘oarece’ calitati organizatorice si care preia o lista de probleme si neajunsuri concrete ale comunitatii, spre rezolvare.
    Diferitele lucruri – spre rezolvare – ar trebui defalcate temporal (pe ani).
    [Ceva de genul: Sant de protectie impotriva inundatiilor – 10 luni ( din data de, pana in data de… )].
    Mai important decat orice, ar fi ca cetatenii sa poata schimba primarul dupa un an, sau doi – schimbare in urma nerealizarii sarcinilor cerute de comunitate.
    Este inadmisibil ca un primar sa ramana in functie patru ani – patru ani in care nu a facut nimic.
    Deci, in concluzie :
    1. Sa ne lipsim de oamenii propusi de partide.
    2. Sa avem propria noastra ‘cerere administrativa’.
    3. Sa demitem primarul si intraga echipa – cand dorim – in urma unei analize a activitatii prestate.
    Scimbarea mecanismului de administrare – cu un rol primordial al cerintelor membrilor comunitatii – poate atrage dupa sine schimbarea mentalitatilor.
    Nefiind participanti activi la bunul mers al comunitatii, la gasirea de solutii pentru diferite probleme, la rezolvarea lor, oamenii nu au cum sa isi schimbe modul de gandire.
    In ultimii ani au fost evidentiati cativa primari cu realizari notabile – Cluj, Oradea, Ciugud si cred ca mai sunt cativa… In rest faliment total – primari care au la dispozitie bani europeni dar stau la mila guvernului si exceleaza in neputinta si nepasare.
    Treizeci de ani de stagnare – sau chiar inapoiere in administratie – nu au fost destui. Ca si pentru inlaturarea comunismului -probabil- avem nevoie de mult mai multi.

    • Așadar ne întoarcem la Parlament, mai precis la oamenii care îl compun, și la respectul pentru proprietate. În vremea comunismului (îmi spun oamenii mai în vârstă), cetățenii care astăzi fac ce vor erau ținuți la locul lor. Poate frica de miliție (atunci se folosea bastonul) sau poate alte lucruri îi țineau pe oameni în vad. Șanțul de pe marginea întregului drum de 3 km era cosit cu regularitate. E adevărat, atunci toată lumea fura de la „colectiv”. Cred că retragerea instituțiilor care impun respectarea legii ne-a costat mult.

  15. Cam prin anul 2000, am fost sunat de catre un domn de la o politie judeteana, care mi-a spus,ca intr-o comuna, la vreo 30-40 de km, exista o problema pe care primaria incearca de mai multi ani sa o rezolve. Indemnul pe care l-am primit era sa-l caut pe domnul primar, sa-l ascult si poate, daca este posibil, sa gasim o solutie.
    Atunci aveam impreuna cu sotia, o firma de paza.
    Domnul primar mi-a explicat ca o suprafata de aproape 500 de ha, este aproape in totalitate abandonata de catre proprietarii de drept, cetateni din comuna, deoarece alti cetateni din comuna invecinata, avand cateva mii de oi, formand si sate care in proportie de 100% sunt cetateni rromi, isi duc animalele fara sa tina cont, unde e pasune, unde cineva a semanat ceva sau cui apartine terenul. Multi proprietari de teren,fiind inaintati in varsta,batrani, nu se puteau impotrivi sau daca o faceau, erau uneori efectiv in pericol sa-si piarda viata, totul depinzand de toanele celui interpelat.
    Se ajungea uneori la situatii ingrozitoare, cand alti sateni mai in putere, prindeau noaptea caii abandonati si care pasteau in cultura lor de porumb si le injectau motorina in vena, ca sa se razbune pe proprietarul animalului, care in mod intentionat il lasa noaptea slobod sa pasca pe unde vroia el.
    Altadata cei care interpelau proprietari de oi care pasunau animalele, ziua in amiaza mare, in cultura lor, erau sfidati si batjocoriti. In fata lor, proprietarul oilor, rupea un smoc din ceea ce se afla pe terenul respectiv, si isi hranea o oaie. ,,na oita, na, na oita, na!” , ,,Uite ce frumos mananca oita asta, nu-i asa ca ar fi pacat sa o opresc?”
    Domnul primar, mi-a explicat in mare care este situatia si mi-a spus ca ar dori sa puna cateva posturi de paza in perimetrul respectiv. ,,Un om pe dealul ala, un om pe dealul ala…”, in asa fel incat sa protejam zona respectiva.
    I-am raspuns domnului primar, ca un astfel de plan, asa cum dumnealui il descria, pe langa faptul ca ar fi destul de scump, nu prea ar avea nici un efect. Deoarece, un om aflat pe un deal, ar putea la un moment dat sa fie mai necesar pe un alt deal, si ca pana ar ajunge el de pe un deal pe altul, ar putea trece destul de mult timp, iar situatia pentru care ar trebui sa se deplaseze, ar fi posibil sa se fi incheiat deja, prezenta sa fiind tardiva si asadar inutila.
    In plus, este si destul de periculos pentru un singur om, sa stea asa izolat, pe un varf de deal, unde ar putea fi cu usurinta surprins de un grup de indivizi calare, care se dplaseaza rapid si care ar fi putut actiona in orice fel impotriva lui.
    S-ar putea ca dimineata, cand numaram toti oamenii pe care i-am instalat pe cate un varf de deal, sa constatam ca ne lipsesc din cativa. Evident si domnul primar a realizat imediat, cat de vulnerabila poate fi o persoana aflata in postura descrisa in planul lui initial, drept pentru care l-a abandonat imediat. M-a intrebat ce solutie i-as propune eu, pentru ca inaintea noastra, mai contactase cateva societati care prestau servicii de paza. Si care, dupa ce intelegeau despre ce este vorba, renuntau sa mai propuna vreo solutie. Pentru ca,neexistand un repertoar de frecventa pentru statii de emisie receptie, cu care sa tina legatura cu oamenii aflati in teren si prin care acestia ar fi putut solicita sprijin, in situatii de urgenta, functionarea in conditii de minima siguranta, era imposibila.
    La acest lucru, se adauga si faptul, ca distantele fiind de ordinul zecilor de km, acest sprijin ar fi fost destul de greu, daca nu imposibil, de acordat.
    Solutia propusa de noi, a fost ca in zona, sa instalam un echipaj mobil, cu trei sau patru agenti, bine echipati, cu echipament individual de protectie antitrauma, casti, veste de protectie, etc, cu un caine sau doi, ciobanesc belgian, cu o masina zdravana de teren, care sa poata proteja bine echipajul in caz de nevoie, un Land Rover Difender de exemplu. Care poate la o adica sa treaca si printr-o caruta, cu care la un moment dat le-ar fi putut fi blocata calea de retragere, daca aflati intr-o situatia dezavantajoasa sau periculoasa, la un moment dat, acest lucru s-arfi impus. Urmand, evident ca ulterior, in cel mai scurt timp posibil, sa se revina, intr-o formla adecvata, pentru descurajarea oricarei atitudini nepotrivite.
    Solutia a fost agreata de primarie, s-a trecut la treaba, si in cateva saptamani, cu exceptia catorva incidente minore, lucrurile a caror rezolvare nu se gasise in cativa ani, au disparut de parca niciodata n-ar fi existat. Oamenii care mai inainte renuntasera la terenuri, au inceput, si cu incurajarea noastra, sa capete incredere si sa-si lucreze din nou terenurile. Unii dintre ei au remarcat, ca ,,nici iarba de pe marginea drumurilor, nu mai era atinsa”.
    Vazand ca solutia a functionat, ne-am gandit ca ar fi o miscare buna, sa scadem costurile, si sa extindem traseul acestui echipaj,pe inca una sau doua din suprafetele comunelor invecinate, urmand ca si acestea sa preia o marte din costuri. Partea fiecarei comune, ar fi urmat sa fie stabilita in functie de specificul situatiilor din teren, suprafata, sau alte criterii.
    Daca reuseam sa formam doua trei grupe de comune, pe suprafetele carora sa patruleze cate o masina, am fi avut trei echipaje in zona, care la nevoie s-ar fi putut sprijini reciproc, iar efectul de descurajare pentru cei care ar fi avut intentia sa deranjeze cetatenii onesti, ar fi crescut.
    Spre surprinderea noastra, au fost si primari care au replicat : ,,Lasa-ma domnule in pace, eu vreau sa ma voteze lumea din nou, cum sa pun eu paza in comuna?”
    Drept pentru care, am mai continuat o vreme, dupa care a trebuit sa rsnuntam la proiect.

    • Plantarea de rulouri de sarma ghimpata?
      Plantarea de alte specii in loc de porumb? Cum ar fi anghinarea, ghimpele sau macesul? Astea au tepi.
      Asta si in legatura cu modernizarea satului. E envoie si de putina creativitate, daca vezi ca altfel nu se poate.

      Sau instalarea de difuzoare de joasa frecventa?
      Sau un simplu sant?

    • Interesantă situație. De luat în calcul. Cred că prezența unor oameni autorizați să impună respectarea legii ar determina schimbarea. Până acum polițistul nu era suficient protejat. Legea îl împiedica să recurgă la forță și arme neletale nu avea în dotare. Cu ce putea dovedi vinovăția celui ce l-a asaltat? Acum că au început să aibă în dotare camere de luat vederi și bastoane cu șoc electric s-ar putea să primească un plus de autoritate. Oricum nu se poate intra în comunități care se coagulează repede în jurul vinovatului de unul singur. Descinderile cu mascații realizează descurajarea doar a celor slabi de inimă. Primarii care administrează astfel de situații au nevoie de consiliere specializată, iar soluțiile trebuie gândite la nivel național. Arestarea animalelor lăsate aiurea singure nu va fi lipsită de peripeții, parcă văd. România are tot mai mult legi și tot mai puțin polițiști care să se asigure că sunt respectate și care doresc să intervină. Polițiștii noștri speră să-și termine stagiul cât mai repede și cu cât mai puține probleme, ca ajunși la pensie să se reangajeze undeva la loc călduros, dacă se poate din nou la stat.

      • Pana sa avem ocazia sa vorbim cu domnul primar, se mai incercasera solutii. Cum ar fi:
        -reprezentantii primariei au condus la sediul primariei cateva zeci de oi care au fost gasite, in urma uneia din numeroasele reclamatii, pascand pe tarlalele cultivate.
        La primarie, oile au inceput sa se comporte ca niste animale stresate, evident. Una zbiera, alta se balega, alta nu stiu ce mai facea. Asta din spusele viceprimarului si a altor angajati de la primarie, toti oripilati de experienta avuta. Era imposibil in spariul restrans pe care il are orice primarie, sa poti adaposti, hrani, adapa, hn grup de cateva zeci, pana spre suta de anumale.
        Spre surprinderea lor, oile nu le-a revendicat nimeni, nu stiau nici pe cine sa cheme sa discute. In momentul in care au fost vazute si apoi luate de pe camp, cei care le supravegheau, le-au abandonat pur si simplu si s-au facut nevazuti.
        -altadata politistii au surprins, retinut si identificat, o persoana care supraveghea niste animale, oi, vaci, care se aflau pe nuste terenuri cultivate, bineinteles, fara acordul proprietarului. Persoana era un copil de 17-18 ani, impotriva caruia politistii nu au avyt cum sa-l sanctioneze, pentru simplu motiv ca nu avea buletin
        Si in aceasta situatie se aflau copiii, de cele mai multe ori, din sate intregi. Deci chiar daca gasesti pe cineva cu animalele in aceasta situatie nu ai ce masuri sa iei impotriva lor. Asta din ce ne-au explicat politistii.
        -de cateva ori a venit un autobuz de jandarmi. Au stat cate o saptamana, le-au rupt spinarile celor pe care i-au surprins, pasunand animalele anapoda. De fiecare data dupa ce s-au retras, toti isi reluau vechiul program.
        Cam asta era contextul in care noi am inceput discutiile cu cei de la primaria respectiva.
        Daca sunteti interesat, va pot descrie mai in detaliu cum s-a procedat si cu ce rezultate.
        Multumesc!

  16. Unii dintre sateni, unii mai in varsta dar si altii mai putin in varsta, ne-au spus ca au preferat chiar sa-si dea acordul ca suprafetele lor sa fie pasunate, pentru un beneficiu modic, constand in mici cantitati de branza pe care uneori, le-ar mai fi putut primi de la proprietarii animalelor. Au considerat ca nu are nici un rost sa investeasca, sa munceasca si apoi sa nu se aleaga cu nimic. Nimeni nu le putea oferi nici un fel de garantie, ca s-ar fi putut bucura in liniste si pe deplin de proprietatea lor. In acest fel, coeziunea proprietarilor care ar fi putut sa se sprijine reciproc a disparut, pentru ca unii au fost convinsi ca nu merita si au renuntat.
    Politistii ne-au spus ca politia se ocupa cu aplicarea legii, firesc dupa opinia noastra, nu poate face paza pe tarlalele cetatenilor, pentru ca nu au nici mijloace adecvate in dotare.Si nici legale, date fiind situatiile cand persoanele in cauza,nu puteau fi identificate, nefiind surprinse asupra faptului sau acestea se aflau in situatii in care nu era posibila luarea de masurilor legale impotriva lor. Erau minori, sau nu aveau documente de identitate, etc., sau, foarte frecvent s-a intamplat sa auzim asta, nu era fezabil sa declansezi o actiune legala, pentru ca valoarea prejudiciuliui dovedit, ar fi fost prea mica si nu ar fi antrenat nici un fel de consecinta si nici un fel de sanctiune in final.
    Domnii de la primarie, primar, viceprimar, consilieri ne-au povestit ca au facut sesizari peste sesizari, peste tot pe unde s-au priceput si ca nu au primit nici un fel de sprijin concret sau consiliere pentru gasirea unei solutii care sa duca la o modificare macar in parte a starii de fapt existente. De fapt si telefonul de la politia judeteana, l-am primit, dupa cum am inteles ulterior, pentru ca prefectul l-ar fi sunat pe inspectorul-sef si l-ar fi rugat sa gaseasca o solutie la situatia din zona.

    Noi am plecat de la ideea, ca este pierdere de vreme, ca unui interlocutor care stie numai limba rusa, sa continui la nesfarsit, sa-i spui poezii in limba franceza.
    Ca este nevoie sa-ti sufleci manecile, si s-o dai pe ruseste.
    Chiar din discutiile pe care le-am tot avut prin zona, cu oricine s-a intamplat sa putem discuta, au inceput sa se cristalizeze niste idei de posibile solutii.
    Cineva ne-a intrebat ,, Dar cum veti proceda, ca sunt multe persoane care se comporta urat, vorbesc urat, vor fi oameni loviti!”
    Am intrebat la randul meu, ,,Cum se comporta, ce face un geam, atunci cand o musca, se loveste de el ? Raspunsul?
    Nu face nimic! Sta si se uita la ea cat e de proasta. Si se intreaba: ,,Oare n-o doare capul?”
    Bineinteles ca supralicitam, dar am reusit sa schimbam perspectiva. Oamenii s-au amuzat, au capatat si un dram de speranta,curaj si incredere ca, in sfarsit, cineva ar putea sa vina cu o solutie.
    Am realizat atunci, ca timpul in care problema s-a manifestat in zona si mulitudinea de false solutii aplicate, nu au reusit sa o faca sa dispara, ci din contra, sa o intareasca. Numai ca acest aparent dezavantaj, insemna si ca cei implicati in crearea si mentinerea ei, devenisera intre timp mai siguri pe ei, mai nepasatori, mai lipsiti de vigilenta, avand sentimentul ca nimeni nu le poate face nimic.
    Trebuia sa venim cu un element surpriza, cu un soc destul de intens si bine plasat, ca zidul de invulnerabilitate din mintea lor sa se fisureze si dintrodata sa nu se mai simta nicaieri in siguranta.
    Am propus un program de:
    -sprijin pentru cetateni, pentru paza bunurilor, din gospodarii si de pe suprafetele agricole care le apartin(daca o batrana avea de exemplu, o jumatate de hectar cultivat, undeva pe un varf de deal, nici ea saraca si nici altcineva, nu avea cum sa ajunga, cu o frecventa suficienta, pentru a pastra cultura intacta);
    -sprijinul organelor de politie, pentru ordine publica(noi castigam in legitimitate, iar politistii in forta de interventie). In scurt timp la orice apel prin 112, politistii erau sprijiniti in interventia lor. Prin simpla prezenta, secondandu-i.
    Politistul facea programul celor cu care avea de discutat, iar angajatii nostri se asigurau ca acest program este respectat. Numai prin multitudinea de stimuli care erau aruncati in situatia respectiva, se crea un spectacol si un mesaj credibil, suficient sa puna lumea pe ganduri. Unde sa te uiti prima data? La politist, la agentii cu caine, la echipament, la masina din dotarea echipajului cu motorul tot timpul pornit? Aceasta se misca initial in zona, pentru a gasi cel mai bun loc, de unde sa supravegheze intreaga scena, si de unde sa poata interveni prompt, daca era necesar, sa sprijine sau sa protejeze un coleg coborat. Din masina am facut o arma in sine, care era o rezerva de forta de protectie si lovire decisiva si legitima, daca o folosesti inteligent. Am creat momente de superioritate punctuala, legitimate si de prezenta organelor de ordine, in interesul lor de serviciu, care de cele mai multe ori, au transmis un mesaj convingator. Cand mesajul nu a fost convingator, l-am mai completat, si tot a fost convingator.
    La nevoie am deplasat si doua sau trei echipaje, asigurand atata forta, cata era necesara pentru realizarea de actiuni cu un risc, cat mai diminuat posibil.
    Era nevoie de o evaluare cat mai buna a situatiei, cu ajutorul datelor primite de la diversi cetateni, functionari sau organe de politie, pentru calibrarea cat mai adecvata echipajului si stabilirea unui moment cand surpriza sa fie cat mai mare.
    Sprijinul cetatenilor si sprijinul organelor de politie se realizeaza prin:
    – patrulare dupa doua sau mai multe variante de trasee si orare , de comun acord stabilite cu societatea de paza, reprezentantii primariei si organele de politie;
    – stationare in puncte fixe, cu observarea zonei adiacente.
    Adica un model integrat in care societatea de paza, cetatenii onesti, autoritatile locale, politistii, impreuna, formau un grup compact, capabil sa impuna respectarea programului stabilit de autoritatile locale si a legii.

  17. Comuna Șura Mică, sat Ruscior? Ar trebui să fie o mică Elveție acolo, dacă nu greșesc, dar ce să zic nici Mediașul nu e altfel. Toată stima!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Silviu Tatu
Silviu Tatuhttp://contributors
Cadru universitar din 1997, actualmente conferențiar universitar la Institutul Penticostal din București, și pastor baptist din 2001. A publicat zece cărți ca autor unic, zece cărți ca traducător și numeroase studii în țară și în străinătate. În calitate de specialist în limbă ebraică și Vechiul Testament a editat numeroase lucrări de specialitate și a lucrat în colective de traducere și revizuire ale Bibliei ebraice în limba română. Până la sfârșitul anului va apărea ultima sa publicație: Introducere în studiul Vechiului Testament: Pentateuhul și cărțile istorice, realizat în colaborare cu un colectiv internațional de specialiști.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Impostura şi ipocrizia

Strania istorie a domnlui Barangă (ce vine după cea a d-lui Cumpănaşu, care – la rândul ei – o urmează pe cea...

Tren la aeroport în 2020, tehnologie din 1930

În urmă cu o lună am scris despre posibile soluții la greșelile majore de proiectare ale acestei lucrări, care altfel riscă să devină...

Implicațiile unei adrese ANAF

Circulă printre grupurile online cu tematică fiscală o adresă recentă prin care ANAF îi semnalează unui contribuabil să fie atent la situația...

Producţia românească de medicamente şi interdicţiile dictate de Nicolae Ceauşescu (1969)

În perioada Războiului Rece, autorităţile comuniste de la Bucureşti au aplicat în economie principiul „Pe unii îi obligăm să fabrice, iar pe...

Povestea unei dispariții

Aici toamna vine devreme și stă mult. Spre jumătatea lui august, vântul începe să se rostogolească de pe munții din apropiere, timid...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.