sâmbătă, mai 23, 2026

România între ficțiunea statului social și „realitatea” fiscală

Alegerile prezidențiale din România din 2024 au fost marcate de o intervenție externă concertată, desfășurată în principal prin platforme digitale precum TikTok, unde campanii de dezinformare și manipulare emoțională, coordonate din Rusia și China, au încercat să fractureze societatea și să slăbească încrederea în instituțiile democratice. Nu a fost vorba despre o lovitură de stat în sens clasic, ci despre o tentativă de deturnare a voinței populare prin mijloace hibride, care a pus la încercare reziliența democrației constituționale.

Un moment constituțional critic

În acest context, rolul Curții Constituționale în apărarea democrației a fost determinant. Prin reafirmarea indivizibilității principiului consacrat de art. 1 alin. (3) – România ca „stat de drept, democratic și social” – Curtea a blocat tentativele de delegitimare a ordinii constituționale. Decizia Curții a confirmat în practică ceea ce explica Ernst-Wolfgang Böckenförde încă din 1967, în celebrul său eseu Nașterea statului ca proces de secularizare, atunci când a formulat paradoxul care-i poartă numele, și anume că statul liberal trăiește din premise pe care nu le poate garanta singur. Fără ethos democratic și solidaritate socială, liberalismul devine vulnerabil în fața manipulării digitale. În aceeași linie, un alt important constituționalist german, Peter Häberle, observa ca orice constituție este o cultură vie, iar jurisprudența Curții este expresia unei „societăți deschise a interpreților constituției”, în care cetățenii regăsesc protecție și demnitate.

Astfel, intervenția străină în alegerile din 2024 nu a produs colapsul fragilei democrații liberale românești, ci a generat un moment constituțional critic, în care instituțiile românești au arătat că pot apăra ordinea democratică împotriva unei agresiuni hibride. Această apărare nu privește însă doar mecanismele electorale sau procedurile democratice, ci însăși substanța ordinii constituționale, în centrul căreia se află caracterizarea României ca stat „de drept, democratic și social”. Această formulare impune statului nu doar limitări juridice, ci și obligații pozitive – să garanteze un trai decent, accesul egal la servicii publice și protecție socială efectivă. Or, sistemul fiscal actual, bazat pe cota unică de impozitare și colectarea fiscală sub 27% din PIB – cea mai scăzută din Uniunea Europeană – face imposibilă finanțarea funcțiilor sociale fundamentale.

Statul social ca obligație constituțională

În acest sens, deficitul structural al sistemului fiscal nu este doar o problemă economică sau de politică publică, ci și una de ordin geopolitic iar modul brutal de a gestiona resursele, prin tăieri arbitrare sau renunțarea la funcțiile sociale ale statului, pune în discuție ceea ce unii numesc – nu întotdeauna cu precizie conceptuală – „contractul social”. Austeritatea impusă sub falsa justificare a presiunii externe riscă nu doar să transforme statul social într-o ficțiune ci și să fragilizeze însăși legitimitatea democratică a instituțiilor. Un stat care nu-și poate îndeplini obligațiile sociale din cauza subfinanțării sistemice riscă să încalce chiar ordinea constituțională pe care se întemeiază. Statul social nu este o opțiune politică, ci o obligație constituțională activă, iar neîndeplinirea acesteia echivalează cu o formă de neconstituționalitate prin omisiune.

Această teză, departe de a fi o speculație doctrinară, este susținută de tradiția constituționalismului românesc. Astfel, în Comentariul pe articole al Constituției, Ioan Muraru și Elena-Simina Tănăsescu arată că „obligațiile sociale ale statului sunt componente ale blocului de constituționalitate și nu pot fi ignorate fără a afecta coerența și finalitatea Constituției”, iar în altă parte, Tănăsescu subliniază că în constituție „sunt consacrate principiile fundamentale ale întregii vieți economice, politice, sociale și juridice, în conformitate cu valorile fundamentale pe care statul le promovează și apără” (Muraru & Tănăsescu, Constituția României. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, 2022 pp. 11–13).

În România, caracterul de stat social devine o normă constituțională imperativă. articolul 1 alin. (3) din Constituție plasând „statul social” pe același nivel normativ cu democrația, statul de drept și separația puterilor. Austeritatea – atunci când devine un principiu structural, aplicat fără analiză de impact social, fără compensare și fără dezbatere democratică – încalcă această dispoziție fundamentală. „Statul social nu poate fi un simplu partener de afaceri, un simplu observator, ci un participant care trebuie să intervină, trebuie să aibă inițiativă și mai ales să ia măsuri care să asigure realizarea binelui comun.”
(Muraru & Tănăsescu, Comentariu pe articole, idem)

Bugetul și ficțiunea statului social

Un buget construit pe logica exclusivă a reducerii cheltuielilor, fără a proteja echitatea și coeziunea socială, nu respectă Constituția. Pentru că într-un stat social, bugetul nu este doar un instrument de gestiune financiară, ci și un contract social redistributiv. Desființarea instituțiilor publice fără garanții compensatorii nu pot fi prezentate ca reforme neutre. Sunt, în fapt, o formă de retragere a statului din spațiul constituțional al protecției sociale. De altfel, Constituția României nu consacră libertatea economică în mod absolut. Din contră, o supune testului echității sociale și al solidarității. Statul nu este doar administrator, ci garant al demnității și coeziunii sociale. „Statul trebuie să protejeze pe cel slab, dezavantajat de destin și de șansă (…) să asigure funcționarea unor servicii publice de protecție și intervenție socială.”
(Muraru & Tănăsescu, idem)

A cere statului să se retragă din educație, sănătate sau asistență socială în numele pieței „libere” înseamnă a nega chiar fundamentul constituțional al organizării sale. Nu este o opțiune ideologică, ci o depășire a ordinii constituționale, iar Curtea Constituțională a fost clară: „Important este ca statul să nu renunțe la funcția sa socială.”
(DCC nr. 1594/2011, citată de Muraru & Tănăsescu). În lipsa intervenției statului, piața nu produce egalitate de șanse, ci o selecție brutală între cei apți și cei abandonați. Constituția limitează această logică pentru simplul motiv că libertatea nu poate să însemne abandonarea celor dezavantajați, iar democrația devine decorativă fără mecanisme de asigurare a solidarității.

Prin urmare, persistența unui model fiscal care face imposibilă îndeplinirea funcțiilor sociale ale statului nu este doar ineficientă, ci erodează însăși legitimitatea constituțională a acestuia. În această lumină, teoria regimurilor de bunăstare propusă de Gøsta Esping-Andersen oferă un cadru comparativ fertil pentru a înțelege cum structurile fiscale și instituționale determină tipul efectiv de stat social, nu doar cel proclamat în texte cu valoare normativă.

România în afara tipologiei lui Esping-Andersen

Sociologul danez Gøsta Esping-Andersen, în lucrarea sa clasică The Three Worlds of Welfare Capitalism (1990), a propus o tipologie a regimurilor de bunăstare care ne ajută să înțelegem fractura dintre statul social proclamat și statul fiscal efectiv în România. Esping-Andersen distinge trei mari modele: liberal, conservator-corporatist și social-democrat.

Modelul liberal presupune un sprijin social minim, acordat doar celor considerați cu adevărat nevoiași, pe baza unei verificări stricte a veniturilor și bunurilor deținute (means-testing). În acest model, accentul cade pe responsabilitatea individuală, iar rolul statului rămâne limitat (exemple: SUA, Marea Britanie). Modelul conservator-corporatist se bazează pe statut profesional și solidaritate familială, protecția socială fiind distribuită diferențiat în funcție de apartenența ocupațională (exemple: Germania, Franța). Iar modelul social-democrat are caracter universalist, este puternic redistributiv și presupune un rol activ al statului în garantarea bunăstării și egalității de șanse (exemple: Suedia, Danemarca). Criteriul central al acestei clasificări este conceptul de decommodification, adică măsura în care indivizii pot duce o viață demnă independent de mecanismele pieței.

România nu se regăsește în niciuna dintre aceste categorii: nu oferă o protecție socială consistentă, nu are o structură fiscală echitabilă și nici capacitatea administrativă de colectare necesară pentru un stat social funcțional. România rămâne, în termenii lui Esping-Andersen, un regim hibrid degenerat, în care protecția socială este fragmentată, iar solidaritatea rămâne în mare parte la nivel declarativ.

Între modelul social european și refuzul ideologic al problemei sociale

Această lipsă de coerență arată cât de departe se află România de modelul social european, unul dintre pilonii fundamentali ai Uniunii Europene, care presupune nu doar protecție formală, ci și capacitatea efectivă de a asigura bunăstarea și demnitatea cetățenilor. Situația devine de-a dreptul absurdă atunci când un guvern care se revendică drept pro-european transformă antisocialul într-un principiu de guvernare, în contradicție flagrantă cu Pilonul European al Drepturilor Sociale, adoptat la Göteborg în 2017, care consacră accesul la educație, sănătate, protecție socială și condiții de muncă echitabile ca fundamente ale proiectului european. Pe de altă parte, această situație nu este chiar atât de stranie dacă ținem cont de rolul patronatelor în susținerea guvernării actuale. Or, la nivel european aceleași patronate care s-au opus vehement consolidării Pilonului, mai ales atunci când principiile sale au fost extinse și confirmate prin Declarația de la Porto, în timpul Președinției portugheze a Consiliului UE.

Constituția ca oglindă a politicilor publice

Articolul susține o teză radicală, dar perfect logică: un sistem fiscal care nu permite finanțarea funcțiilor sociale ale statului este incompatibil cu Constituția. Această idee este în linie cu jurisprudența Curții Constituționale germane (ex. decizia din 2010 privind prestațiile minime), dar și cu teoriile constituționaliste promovate de Peter Häberle sau Ernst-Wolfgang Böckenförde conform cărora statul social este parte integrantă a ordinii de valori a constituției, nu un deziderat programatic.

Problema României nu este dimensiunea excesivă a statului social, ci micimea deliberată a statului fiscal. Nivelul actual al veniturilor bugetare – circa 27% din PIB – nu exprimă o limită structurală, ci rezultatul unor opțiuni politice: cotă unică regresivă, evaziune tolerată și o administrație fiscală incapabilă să colecteze eficient. Din acest motiv, România se situează cu aproape 13 puncte sub media Uniunii Europene. Totuși, evaluările comparative arată că, prin utilizarea resurselor interne și prin reducerea decalajelor de administrare, România ar putea atinge un nivel de 34–35% din PIB – apropiat de Irlanda sau Spania, nu de Franța sau Suedia, dar suficient pentru a asigura finanțarea funcțiilor sociale de bază. Diferența de 7–8 puncte procentuale înseamnă peste 15 miliarde de euro anual. În lipsa acestei ajustări fiscale, deficitul de aproape 10% nu reflectă o imposibilitate structurală de a susține statul social, ci consecințele unei opțiuni ideologice de subfinanțare a statului – o opțiune contrară atât spiritului, cât și literei Constituției.

ȚarăVenituri fiscale (% PIB)Cheltuieli protecție socială (% PIB)Cheltuieli sănătate (% PIB)Cheltuieli educație (% PIB)
România27,013,55,52,1
Bulgaria31,016,07,03,5
Polonia36,021,06,54,8
Ungaria34,018,06,84,5
Cehia36,520,07,54,8
Slovacia36,019,57,04,6
Germania39,027,011,24,7
Franța47,032,011,05,5
Italia42,528,09,54,2
Spania38,526,09,24,4
Suedia44,029,011,06,8
Danemarca47,530,010,56,5
UE-2741,727,09,64,8

Surse:

  • Eurostat, Government revenue, expenditure and main aggregates (gov_10a_main)
  • Eurostat, Expenditure on social protection (spr_exp_sum)
  • Eurostat, Government expenditure by function – COFOG (gov_10a_exp)
  • OECD, Revenue Statistics 2023

România se află într-p situație paradoxală: proclamă un stat social, dar aplică o politică fiscală regresivă, inegalitară și nesustenabilă. De aici decurge o întrebare fundamentală: ce valoare mai are Constituția, dacă drepturile garantate prin ea nu pot fi finanțate?

Esping-Andersen pleca de la realitățile structurale ale capitalismului pentru a concluziona că regimul fiscal și instituțional determină gradul de protecție și de egalitate efectivă. Statul liberal oferă puțin, dar și cere puțin pe când cel statul social-democrat oferă mult, dar are și o capacitate fiscală robustă. România vrea să ofere mult, dar nu-și construiește baza fiscală necesară, ajungând ciclic în fața unei ecuații imposibile.

O democrație fragilă

Mai mult, în absența unei capacități fiscale adecvate, responsabilitatea pentru risc este transferată în mod tacit de la stat la individ. Ori, exact acest lucru îl critică și Sacha Lévy-Bruhl în Le grand renversement de l’État social (PUF, 2025), când atrage atenția că solidaritatea a devenit un mecanism de moralizare a sărăciei, în vreme ce statul se retrage din ce în ce mai mult în spatele ficțiunii responsabilității individuale. În această cheie, statul social nu mai este un garant al echității, ci doar un vehicul de gestionare a inegalității. Această retragere explică și succesul electoral al extremei drepte, care instrumentalizează problema socială pentru a atrage segmentele populare cel mai afectate de neimplicarea statului și de precaritatea tot mai accentuată.

Întrebarea reală nu este dacă avem sau nu un stat social, pentru că formal acesta există, ci ce tip de stat social vrem, ce suntem dispuși să plătim pentru el și ce regim fiscal îl poate susține. România nu se află într-o tranziție între modele, ci într-un blocaj care vine din faptul că statul este slab, dar cu pretenții mari, peste acestea extrapolând-se o societate polarizată fiscal și politic și o clasă politică blocată între populism și austeritate.

Esping-Andersen nu oferă rețete, dar oferă un diagnostic: fără resurse colective suficiente și fără o alegere clară de model, statul social este o formă fără fond.

Dar cum Constituția României nu este doar o colecție de principii ci și un test de coerență a politicilor publice, faptul că drepturile sociale devin imposibil de garantat din lipsă resurselor fiscale  pune însăși ordinea constituțională sub semnul întrebării.În fond, nu putem pretinde că avem democrație dacă statul social rămâne o ficțiune. Austeritatea mascată în reformă nu este o soluție, ci o abdicare de la principii. România are nevoie nu doar de reformă fiscală, ci de adevăr constituțional: statul social nu este un moft, ci fundamentul democrației.

Bibliografie selectivă

  • Gøsta Esping-Andersen, The Three Worlds of Welfare Capitalism. Princeton University Press, 1990.
  • Gøsta Esping-Andersen, Why We Need a New Welfare State. Oxford University Press, 2002.
  • Gøsta Esping-Andersen, The Incomplete Revolution. Polity Press, 2009.
  • Ioan Muraru, Elena-Simina Tănăsescu (coord.). Constituția României. Comentariu pe articole. C.H. Beck, 2022.
  • Markus Kotzur (ed.) Peter Häberle on Constitutional Theory, Nomos, 2018.
  • Ernst-Wolfgang Böckenförde, Constitution, State, Freedom: An Anthology of Writing., translated and edited by Mirjam Künkler & Tine Stei. Oxford University Press, 2020.
  • Pierre Rosanvallon, La nouvelle question sociale. Seuil, 1995.
  • Sacha Lévy-Bruhl, Le grand renversement de l’État social, PUF, 2025

Distribuie acest articol

47 COMENTARII

  1. „Alegerile prezidențiale din România din 2024 au fost marcate de o intervenție externă concertată…”

    Presupusa intervenție externă asupra alegerilor prezidențiale din România nu a fost niciodată confirmată de o anchetă a organelor abilitate și de un raport al acestora cu privire la motivele care au determinat decizia EXTREM de gravă a CCR de a anula alegerile prezidențiale.

    Există, în schimb, date certe, inclusiv mărturii publicate în presă ale celor implicați, că probabila intervenție externă a avut loc pe fondul sprijinirii extremiștilor care au participat la procesul electoral de către forțe din interiorul României.

    Astfel, extremiștii au fost sprijiniți de către PSD prin oferirea de voturi, iar de către PNL prin finanțarea campaniei electorale desfășurată în mediul online.

    • Astfel, extremiștii au fost sprijiniți de către PSD prin oferirea de voturi, iar de către PNL prin finanțarea campaniei electorale desfășurată în mediul online.
      Acestea ar fi acele „date certe”, adică mărturiile publicate în presă. În acest caz există și alte date certe, inclusiv mărturii publicate în presa internațională, care oferă indicii clare ale intereselor străine în politica românească. Astfel purtătoarea de cuvânt al Externelor Rusiei, Zaharova, a declarat că Rusia nu va recunoaște alegerile din România, dacă Georgescu nu câștigă, iar Peskov a declarat că alegerile prezidențiale sunt ilegitime dacă CG nu participă. De asemenea, Dughin a mers chiar mai departe și a declarat explicit că CG este „omul nostru”, adică al Rusiei.

      Personal, consider excluderea lui CG drept o eroare care a dus în final la sudarea opoziției în jurul unei personalități controversate. Chiar dacă evitarea unei noi „russian collusion” în Ro era și este legitimă, acțiunea a avut toate atributele petecului improvizat la nimereală. Alegătorii înclinați să cedeze teoriilor conspirației au primit practic o certificare a mașinațiunilor de culise și, implicit, a nelegitimității instituțiilor publice. Decizia CCR i-a obligat de fapt să voteze apoi cu candidatul AUR, care in condiții normale n-ar fi adunat nici jumătate din sufragii. Cam aceeași greșeală a făcut-o Trump cand, prin taxarea suplimentară a Indiei, a obligat-o să aleagă definitiv cealaltă parte. Mijloacele punitive au adeseori efecte contrare celor așteptate.

  2. Am citit pina aici „Alegerile prezidențiale din România din 2024 au fost marcate de o intervenție externă concertată, desfășurată în principal prin platforme digitale precum TikTok, unde campanii de dezinformare și manipulare emoțională, coordonate din Rusia și China, ” si m-am lamurit.

    Intr-adevar e nevoie de multa educatie, dupa atitea filme de cinemateca!

  3. „Statul social” este un fel de stat socialist în sensul lui Marx. Care Marx chiar a postulat că Raiul Comunist va apărea în țările CAPITALISTE cele mai dezvoltate( pe atunci UK…). Marx și Comunismul nu au reușit, a reușit STATUL SOCIAL taman Europa noastră cea bine dezvoltată….
    Deci România fostă comunistă trebuie să ajungă prin metode capitaliste la nivelul de STAT SOCIAL(ist). Dar mai are mult până acolo…
    Așa că sloganul „Vrem o țară ca afară” nu se poate realiza în România până când, cu mijloace capitaliste, nu ajungem la un nivel de dezvoltare care să permită Statul Social. Adică, vai, vai, vai, trebuie să muncim din greu… deși nu ne place deloc chestia asta…
    PS. Și Statele Sociale din Vest au muncit din greu vreo 200 de ani, unele ajutate și de condiția de imperii. Noi săracii trebuie să muncim din greu. Hai măi, LA MUNCĂ!

    • Poate că ar prinde bine și un proverb românesc: „Bărbatul poate să aducă cu carul, dacă femeia cară cu poala casa se năruie”!

    • Un fel de continuare: dl CParv a declanșat un atac generalizat azi, într-un interviu pe HotNews. Dl Pârvulescu este împotriva guvernului Bolojan, acuzându-l că nu face Reformă. Îi reamintesc onorabilului că o Reformă durează 3-5 ani, iar guvernul Bolojan are numai 3 luni. Deocamdată Bolojan cu cuțitul la gât face doar ajustări bugetare( cam soft după părerea mea) care să creeze o bază solidă pentru viitoarea Reformă( pe care o vor toți, dar aplicată la ceilalți). Nu știu dacă aceste proteste sunt doar ipocrite sau pur și simplu iresponsabile.

    • @Lucifer _ „…trebuie să muncim din greu… deși nu ne place deloc chestia asta…”

      Nu cunosc detalii cu privire la cum ați ajuns la concluzia din citat și nici nu doresc să le aflu dar, dacă spuneți că nu vă place că trebuie să munciți, probabil că ați avut multe neîmpliniri în viață.

      În cazul în care, însă, discutăm despre România, datele statistice arată că românii sunt printre lucrătorii din Uniunea Europeană care muncesc cele mai multe ore săptămânal. Rezultatul muncii lor este modest [în comparație cu statele occidentale dezvoltate] pentru că productivitatea muncii este în România printre cele mai mici din Uniunea Europeană.

      Privită în ansamblu, economia României este necompetitivă, mai puțin performantă, în comparație cu economiile statelor din Europa de Vest.

      Pe de altă parte, lipsa relativă de competitivitate a economie românești se explică în mare măsură prin aceea că România nu este un stat cu o democrație consolidată, ci o cleptocrație. Vă rog să vă amintiți că Mecanismul de Cooperare și Verificare, instituit în 2006 pentru a monitoriza progresele României în domeniul reformei justiției, al luptei împotriva corupției și al luptei împotriva crimei organizate, a fost ridicat abia în urmă cu câteva luni. …Deși reformele încă nu s-au petrecut și, după cum vedem în eforturile guvernului Bolojan, sunt imposibile.

      • Păi munca primitivă fizică nu poate produce productivitate. Trebuie muncă de un înalt nivel profesional, cu agricultura, creșterea animalelor și construcțiile nu poți progresa prea mult. Se vede lipsa de productivitate socială în pib(n)/loc unde România este pe penultimul loc în UE27, cam la 45-46% din media europeană.

  4. Cu generatia dintre anii 1967/1968, ce vor deveni pensionari, cu o imbatranire tot mai accelerata a populatiei, o migratie inca activa in alte tari, rolul social si de coeziune al statului se va reduce tot mai mult. Discrepantele regionale si diferentele dintre paturile sociale va creste mai mult si repede decat aprecieza guvernantii si partidele actuale. In 36 de ani statul roman nu a avut nicio viziune de viitor ci doar jalnice aranjamente de la o guvernare la alta.

  5. Statul social este o himera cultivata de stingisti, ca sa castige voturile multimii si sa poata manipula bugetul cum vor ei. Si pentru cine vor ei.
    In realitatea, marota cu statul social depinde de ce buget ai (si Romania nu are acum nimic in buget, tocmai din cauza risipirii lui aberante) si cati faliti ai.
    Cum Romania nu inlesneste mica proprietate si demararea de afaceri de cei multi, toata masa poporului devine clienta stingii politice. Nu poti sa tii tot poporul pe pomeni, oricat de bogat ai fi. Si la noi nu e cazul de bogatie.
    Dar, reforma trebuia inceputa cu greul problemelor si lasati cetatenii la urma. Si trebuiau gasite surse noi de impozitare, care sa nu afecteze multimile. Abia dupa aia (eventual si pedepsirea celor ce au risipit banii publici „legal”) se taia din nivelul de trai.
    Ma rog, fiecare cu viziunea lui.

    • Pai ce ati scris dvs tine de principiul unui stat spcial in care populatia vulnerabila este ferita de un regim de taxare prea agresiv.
      Va rog sa mai cititi odata articolul!
      Politicile de stanga nu sunt pomeni! Alea se numesc populisme si clientelisme!

    • Deci statul nu trebuie să fie social iar cetățenii trebuie lăsați în urmă.
      Care e rostul statului, adică? De ce există el, cui folosește?

      • Ati pus intrebare tipic comunista! Sa clarific: rolul statului nu este sa imparta banii altora pentru a oferi servicii de sanatate si educatie pentru cei care nu fac nimic. Rolul statului este de a asigura un context legal in care fiecare cetatean isi gaseste rolul prin propriile sale puteri si in functie de ce merita .

  6. Ceva mai concret:

    Estimated Breakdown of Romania’s Budget Deficit Drivers
    Driver Estimated Contribution Key Factors
    Public Sector Wages & Pensions ~30–40% Significant increases in public sector wages and pension recalculations have been major contributors to the deficit.
    dbrs.morningstar.com

    Social Transfers ~20–30% Generous social benefits and allowances, including child allowances and unemployment benefits, add substantial pressure on the budget.
    dbrs.morningstar.com

    Debt Servicing ~15–20% Rising interest payments on public debt consume a growing share of the budget.
    dbrs.morningstar.com

    Subsidies & Energy Support ~10–15% Subsidies for energy and other sectors increase expenditure, especially during crises.
    dbrs.morningstar.com

    Low Revenue Collection ~5–10% Tax evasion and underreporting reduce effective tax collection, limiting revenue.
    dbrs.morningstar.com

    Primele doua categorii contribuie intre 50 si 70% la deficit. Colectarea taxelor doar intre 5-10%. Povestile cu constitutia si citatele din politologi ori sociologi ramin povesti fara acoperire reala. E nevoie de umblat la primele doua cauze dar toti ne spun ca de fapt taxele o sa ne salveze (sanchi!). De refinantat datoria la dobinzi mai mici nu cred ca mai e posibil.

  7. „Alegerile prezidențiale din România din 2024 au fost marcate de o intervenție externă concertată”

    Eu nu știu dacă această intervenție chiar a existat sau or fi fost niște platouri zburătoare marțiene care injectau marote futuriste in mințile rumânilor in loc de ulei și făină. Dar o să vă cred pe cuvânt, așa cum îi cred și pe cei 9 supremi.

    Cum altfel s-ar putea explica faptul că partidele din alianța guvernamentală care a făcut prăpăd in România cel puțin 4 ani au primit împreună vreo 4 milioane de voturi, adică 41% din cele exprimate. Cum să fie 4 milioane de rumâni nătărăi care, după atâția ani de guvernări dezastru ale partidului cu 2 aripi (PSDNL) și o bisericuță (udmr), incă le mai acordă credit acestor specimene incompetente și corupte? Nu se poate așa-ceva! Nu există dom’ne 4 milioane de rumâni atât de neghiobi incât să pună ștampila la infinit pe aceleași lighioane care au făcut statul praf (chiar șeful lor recunoștea in stilu-i caracteristic, adică nesimțit, că statul a eșuat). Deci sigur a fost mâna unor agenturi! Cumva, cu tictocu, cu iutubu, cu găina neagră, aceste structuri de tip actor statal, au reușit să-l ducă de nas pe românete și să-i bage in cap că e bine să încerci să faci aceeași prostie cel puțin o dată la 4 ani ca să iasă lucrurile bine.

    Dacă alegerile ar fi fost corecte, neinfluențate de regizori statali, io-s convins că partidul-aproape-stat cu 2 capete-bătute-unu-ntr-altu era trimis in lada de gunoi a istoriei, așa cum a făcut poporul și cu PNȚ-ul care i-a trădat idealurile și l-a evacuat din politică. Nu-i așa?

    Altfel, apreciez la maxim lamentațiile autorului vizavi de incapacitatea acestor specimene de a fura cu legea in mână (adică de a recolta fiscal măcar 40% din PIB, după modelul tovarășilor occidentali). Au avut ani de zile cuțitul și pixu-n mână și nu au fost in stare să pună jugul pe pleava evazionistă ca să poată fura apoi relaxați, exclusiv in baza unor contracte de muncă/comerciale, prin achiziții legale de tinichele aurite și servicii corelative de tinichigirie (prin firmele partizanilor). Și cât de leneși și indolenți au fost, că nici măcar banii europenilor nu au reușit să-i toace la timp, deși aveau spatele asigurat! Nu mai sunt corupții dibaci de odinioară! Unde e conu Năstase?! Unde-i magicianu Patriciu? Unde ești tu Hrebenciucule să le dai clasă năpârstocilor de azi?! :)

    • Impuscatu a avut dreptate, „Agenturili străine” au infectat intotdeauna poporul roman. Pa vremuri au fost turcii, Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subțire;
      Ca poporu e credul, el stie ca strainul ii vrea binele si daca iese rau e asigurat, strainul i-a tras-o, tocma lui care a fost atit de bun.
      Ca tot mai buni sunt ai nostri, chiar daca sunt rai.

      Se simte si o anumita multumire, unii au furat mult, s-au facut oameni pt generatii, au de toate, s-au lenevit, la ce bun sa mai fure, daca-i prinde? Desigur pt economie nu e bine, e o delasare,

    • În mod normal când cineva votează, parcurge mai multe etape pregătitoare. În primul rând ii evaluează pe cei aflați la putere. În majoritatea cazurilor nemulțumirea față de ei există, deci este regula, nu excepția. Pentru ce superficiali este suficient pentru a vota cu altcineva. Cu oricine altcineva! Pentru cei superficiali, dar care se cred șmecheri, oricine altcineva trebuie să fie unul cu șanse de câștig. E singura condiție.
      Pentru cei normali însă, după prima etapă a evaluării puterii, urmează obligatoriu cea a evaluării outsider-ilor. Ei înțeleg că Întotdeauna se poate și mai rău. Cei superficiali sar, după cum spuneam, peste etapa asta.

      • „Cei superficiali sar, după cum spuneam, peste etapa asta.”
        No, ce ne-am fi făcut fără evaluările dumnevoastră de tip mamaomidian? cum am fi aflat altfel că oamenii care votează opoziția sunt toți niște superficiali și niște șmecheri? Și plusez: poate sunt și anormali, anarhiști sau analfabeți dependenți de păcănele care joaca soarta țării la ruleta rusească, nu-i așa? …:)

        stau și mă gândesc ce majoritate o fi de preferat in democrația noastră originală: a inconștienților care pun ștampila pe orice iepure ar sări din pălărie sau a celor care votează la nesfârșit același magician care-i face la buzunare in timp ce le golește buzunarele și față de care au dezvoltat sindromul Stockholm?

        • Asta-r putea fi din ciclul „unde dai si unde crapă!“ Trecând însă peste beția de cuvinte și exagerări, renunțând și la talentul kiromantic al ghicitului omidian, ar fi nedrept față de mine însumi să accept că vorbele mele ar fi fost altfel decât univoce. Am spus clar și chiar ați reluat: superficialii sar etapa evaluării opozanților. Nu exclud niciun moment ca aceștia, opozanții adică, să merite sau nu votul. E bine ca ați scris ce ați înțeles, dar și bine ar fi fost să fi reflectat înainte să vă repeziți ca galinaceele la secrețiile nazale!

  8. Realitatea democratică și constituționalitatea României post-decembriste este în cumpănă din motive de… contabilitate!
    Cum bine observă într-un alt articol de pe această pagină Gabriel Liiceanu.
    Dacă nu suntem contabil în ordine, țara este falimentară ca model socio-economic.
    Cu cheltuieli bugetare, de întreținere și pentru investiții plus cheltuielile financiare scadente ce depășesc nu marginal ci grosier veniturile, suntem de facto insolvenți.
    Așadar, prima urgență este reechilibrarea bugetară. Urgență de care NU SUNTEM CONȘTIENȚI!
    Preferăm încă reluctant să punem la îndoială situația, să aruncăm cu vina in toate părțile, să protestăm ofuscați și ipocrit și altele asemenea.
    Ca sa punem în ordine registrele contabile DE CARE DEPINDEM avem nevoie de abordarea inflexibilă a premierului Ilie Bolojan. Oricine are o afacere înțelege acest lucru.
    Dar apoi vom avea nevoie și să priorizăm discuția constituțională despre modelul de stat social pe care îl dorim si despre cum îl finanțăm, evocată aici de Cristian Pârvulescu.
    Dacă vrem ca România să nu ajungă în situația stânjenitoare a Greciei din urmă cu 15 ani.

    • Comparatia cu Grecia nu e tocmai inspirata, Grecia nu putea sa-si devalorizeze moneda… ca aveau euro. Noi suntem mai flexibili.

    • Corect. Bietul Bolojan este cu cuțitul la gât din cauza deficitului bugetar pe care încearcă să-l limiteze. Apoi, cu o bază economică solidă, se va putea face și mult dorita Reformă, clamată de toți dar nedorită de nimeni( mai bine zis, da vrem Reformă, dar nu pentru noi ci pentru ceilalți…). Eu nu știu dacă este vorba despre ipocrizie sau despre iresponsabilitate.

  9. La alegerile din toamna 2024 mai multe institutii au esuat sa reactioneze, incepand cu AEP si guvernul. SRI si SIE nu e clar ce au facut sau nu, avand alt mod de lucru. Dar presedintia a reactionat extrem de tarziu. Iar CCR era ultima instanta. Deci cum ar veni, cam toata lumea a stat cuminte si in ultimul moment au alertat instanta suprema. Eu zic ca a fost un esec sistemic. A fost o interventie externa? Poate, foarte probabil, greu spre imposibil de crezut ca statea Rusia cuminte si astepta decizia poporului roman. Dar in tara a fost haos, institutiile statului erau vraiste, conducerea praf si pulbere, PSD si PNL se intreceau in propulsarea lui Simion si CG. Acum e liniste iar, nimeni nu e tras la raspundere, adevarul a fost retras in garaj, la umbra ca la Revolutie si mineriada din 1990. Liniste si consens pana la urmatoarea catastrofa.

  10. Acest text este de mare folos studentilor d-voastra, ca sa poata teoretiza cum se cladeste o tara normala, „de la zero”. Numai ca tara aceasta trebuie, mai intai, sa ajunga „la zero”.
    Practic, textul ii foloseste doar lui Grindeanu, pentru propaganda, deoarece se regaseste in discursul sau de la votarea motiunilor de cenzura.

  11. „În lipsa intervenției statului, piața nu produce egalitate de șanse, ci o selecție brutală între cei apți și cei abandonați. Constituția limitează această logică pentru simplul motiv că libertatea nu poate să însemne abandonarea celor dezavantajați, iar democrația devine decorativă fără mecanisme de asigurare a solidarității.”
    Autorul nu vede realitatea, stă cu capul doar în cărțile lui socialiste. Ce egalitate de șanse a creat „intervenția statului” pe tarlaua lui. Să ne uităm la CA-uri, la sinecuri? Nici să mă angajez om de serviciu în primărie nu am șanse egale cu cel ce cunoaște un om din interior. Recomand autorului să-și lărgească cercul lecturilor cu cărțile unor autori cum ar fi von Mises, Rothbard.

  12. Munca e taxata cu 47%, partea platita de angajator tot din fondul de salarii vine, doar mintim frumos angajatul. Nu stiu cata echitate sociala mai asteapta autorul de la muncitori, cand din ce ramane se mai ia TVA, accize, rovinete, taxe mici si mari. Ne tot ascundem in procente holistice si nu spunem si alte adevaruri dureroase: avem un numar foarte mic de platitori reali de taxe, putin peste 2 milioane si in continua scadere, doar anul trecut au emigrat permanent peste 200 000. Bugetarii nu platesc taxe, desi apare pe fluturasul lor, in contabilitatea statului sunt un cost net. Avem cea mai mica participare a populatiei active la economie din Europa.

    Vorbe frumoase, probabil autorul vrea sa ii locul lui Socol, aruncand texte stufoase cu citate docte, insa lipsite de orice substanta.

  13. Vroiam sa adaug un comentariu referitor la viziunea carmita bine de tot spre Stanga a autorului, dar vad ca destui cititori au pus pe masa deja toate datele necesare pentru o imagine mai realista.
    Eu sunt fan drujba lui Milei , nu aberatii socio economice cu marit taxele, care u au rezolvat, istoric, niciodata probleme financiare ale unei tari. Marxismul da rateuri de 100 de ani, dar unii inca i canta meritele..

    Si din nou, de cate ori trebuie aduse in fata dovezile ca PSD si PNL sunt in spatele AUR, POT, SOS si restul clown ilor care fac circ in Parlament, ca sa o lasam moarta cu „agenturili strainii”?

    • Cred că Milei cu drujba lui e un amator, cel mai bine cu pușca! Cum apare un sărăntoc, cum îl împușcăm și rezolvăm problema cu sărăcanii. Eradicarea perfectă a sărăciei așa se face. Dar înainte îi punem să plătească glonțul ca să nu dezechilibrăm și mai mult bugetul!!

      • Ce faci cu locul de munca al saracului? Ca ramane locul fara om. Si de fapt pot deveni toti saraci ca o consecinta. Ca cineva trebuie sa faca si munca lui, chiar daca acel cineva era inainte bogat.

  14. Descopar acest autor, dupa ani de zile de urmarit comentariatul lui la televiziunile la care e abonat :). Parea invitat sa vorbeasca in favoarea liberalismului, dar articolele astea post-alegeri imi arata ca am gresit :).
    Cateva observatii:
    1) „stat de drept, democratic si social” zice art 1 din Constitutie. Sistemul fiscal nu e constitutional, caci nu indeplineste aceste functia sociala, categorie esentiala, zice autorul. Or, observ ca sunt 3 parametri („de drept, democratic, social”), nu doar unul (social). Cum facem daca de exemplu statul face protectie sociala in favoarea unor categorii de persoane care nu au nevoie de asta (functionari bugetari, de ex)? Oare caracterul de „stat de drept” mai e indeplinit? Cum facem cand persoane cu putere in stat isi decid venituri si pensii, eventual necontributive? Se incalca „democratia”? egalitatea in fata legii?
    2) Oare statul „social” este „social” pe criteriile definite de un sociolog danez? As zice ca un stat isi indeplineste caracteristica de „stat social” atata timp cat percepe contributii de diverse feluri (somaj, pensie, sanatate), pe care le acorda in sistem de asigurare sociala. Cum face si statul roman (eu nu voi primi pensie din ce contribui eu, ci din ce va contribui generatia urmatoare). Statul e „social” in limitele culturii sale sociale. Nu trebuie sa instituim egalitatea de venituri pentru a avea stat social. Franta nu are functie de stat social, deci are cota de impozit de peste 40%? amuzanti carturarii postmoderni, nu e de mirare ca isi pierd credibilitatea.
    3) Statul roman a creat un sistem de distributivitate sociala fara contributie catre persoane care nu sunt nevoiase, nu sunt „lipsiti de sansa si destin”. Se numesc functionari bugetari.
    4) Nici macar Socol & Voinea nu vorbesc de „sistem de impozitare regresiv” in Romania. Cota unica nu e impozit regresiv. E cota unica. Impozit regresiv inseamna sa ai o cota de impozit mai mica pentru venituri mari.
    5) „Sistemul de impozitare” nu este doar cota unica. Totalul de 47,25% platit statului pentru fiecare salariu nu e o suma mica. O companie corecta are nu doar o „cota unica” ci si foarte multe limite si obligatii (cum ar fi diversele cheltuieli nedeductibile, sau deductibile limitat; cum ar fi ca plateste TVA si alte impozite inainte de a incasa sumele de la clienti; cum ar fi ca plateste IMCA ca % din cifra de afaceri, indiferent de natura afacerii – pentru ca daca autorul nu stie, sa ii spunem ca sunt afaceri cum e distributia in care marja este sub nivelul IMCA).
    6) Pana cand statul roman nu arata capacitatea de a asigura functia sa primordiala de „stat de drept” cum se pot mari impozitele? Sa curete intai licitatiile publice (pe care le stim cu totii trucate), sa termine cu „investitii” aberante, sa opreasca furtul propriu (prin retelele protejate de institutiile statului) din colectarea de impozite si taxe!
    6) Statul roman pune foarte multe limite resortisantilor lui. In ciuda acestui lucru, statul roman crede ca nu e vina lui ca acestia nu pot sa faca activitate productiva, e vina lor ca ascund venituri – prezumtia de vinovatie a fost in plin display in lunile astea de vara. Pai atunci sa nu se mire cand resortisantii astia nu simt solidaritate sociala cu statul si cu retelele lui!

    • Ca să rezum ce-a răspuns ChatGPT:
      – În țări ca Franța și Germania, pensiile sunt impozitate, deci o parte din bani se întorc la buget, dar această parte nu este scăzută din cheltuieli. Cum ar veni, acele procente mari sunt un pic umflate.
      – Nu toate veniturile statului sunt „venituri fiscale” (taxe și impozite). Contribuțiile sociale colectate de casele de asigurări nu sunt considerate venituri fiscale și nu apar în acel tabel.
      – Țări ca Franța și Italia (nu și Germania!) trăiesc de zeci de ani cu deficite bugetare structurale, acoperite prin emiterea de datorie publică.

  15. Economiile de piata sunt guvernate de legi economice bine cunoscute. Daca legile economice sunt incalcate de catre guvernanti apar in scurt timp consecintele nedorite INCLUSIV intr-un stat social: inflatie, deficite bugetare, austeritate. Acesta este cazul Romaniei, caz care aproape sigur va fi studiat in multe institute de invatamant superior cu profil ECONOMIC.

  16. Articolul e foarte bun, dar nu pune suficient accentul pe o problema extrema: atat colectarea cat si cheltuiala au implicatii in dihotomia libertate si egalitate de sanse. Oricum sistemul actual nu poate rezolva aceasta problema nici pe departe pentru ca la nivelul celor guvernanti, a partidelor democratice, libertatea este vazuta ca lipsa restrictictiilor la praduirea statului si egalitatea de sanse e inlocuita cu cumpararea populista de voturi. Iar guvernatii sanctioneaza prima carenta cu respingerea democratiei si pe a doua nu o recunosc ca atare. Intreb autorul: in fata acestor doua incompetente si la nivel de guvernant si la cea de guvernat cum poate fi solutionata problema?

  17. Parerea mea este ca trebuie sa renuntati la „statul social-ist” in care o parte a populatiei, bugetarii, consuma foarte mult si produc nimic. Asta inseamna: privatizarea invatamantului si sanatatii, eliminarea obligativitatii contributiei la pensie si sanatate (vrei sa contribui bine, nu, iti asumi), reducerea numarului de parlamentari la doi deputati pe judet si un senator pe judet alesi prin vot uninominal, partidele sa se finanteze exclusiv din donatii private interne, reducerea taxelor si impozitelor pe afacerile private, si proprietati, mai sunt si altele. Cata vreme ramaneti in „statul social-ist” veti ajunge in aceeasi situatie de criza financriara de acum si din 2009 si din 1990 si de dinainte de 1990 penru ca simplul adevar este ca nimeni nu munceste sa plateasca salariile si pensiile altor. Iar la un moment dat, poate chair acum, vor incepe sa plece din tara toate afacerile private iar atunci va las sa va imaginati ce se va intampla….

    • Păi la ce îți mai trebuie stat, dacă privatizezi toate alea?
      Ce anume să „producă”, ăștia care zici tu că ar trebui să producă?

      • Statul trebuie să fie arbitru, nu jucător. Statul trebuie să extindă concurența pe piață, în orice domeniu, nu să organizeze monopoluri, cum face statul român. Transelectrica e un bun exemplu de monopol care n-ar trebui să existe. Iar monopolul CFR (infrastructură) există de 150 de ani, se vede cu ce rezultate. Căile ferate preluate de la Imperiul Austro-Ungar în 1921 fuseseră construite de companii private, iar statul român a reușit doar să mai desființeze câteva mii de kilometri din ele.

        ”Ce anume să „producă”, ăștia care zici tu că ar trebui să producă?”

        Profesorii prestează servicii și ar trebui să le presteze pentru elev, nu pentru partid și nu pentru stat. Medicii prestează servicii și ar trebui să le presteze pentru orice pacient, nu doar pentru bugetari cu epoleți. În esență, tot sistemul din România e organizat în favoarea bugetarilor, numai că impozitele și taxele plătite de bugetari provin tot din bani publici.

        Economia reală din România are dimensiuni prea mici, în raport cu sumele necesaree pentru salariile și pensiile speciale ale bugetarilor. Înlocuirea de conducte de termoficare și înlocuirea de șine de tramvai nu reprezintă economie reală, asemenea activități consumă bani, nu generează bani. Dar bugetarii urăsc visceral economia privată, așa că românii merg să muncească în alte țări. În timp ce bugetarii nu ar fi capabili să-și câștige traiul în alte țări, pentru că ”profesionalismul” lor constă doar în bizantinismul de Dâmbovița.

    • Pai nu are altfel cum, statul social-ist nu produce nimic deci exista fie din credite, fie din credite… Daca vrei sa reduci creditele, trebuie sa reduci numarul celor care isi primesc salariile din credite si sa pastrezi doar pe cei care sunt absolut necesari: politie, justitie, armata – adica limited government cu conditia ca acestia sa serveasca un singur scop: siguranta interna si externa a unei natiuni.

  18. Ingerința străină în alegerile din 2024 a fost mai degrabă dinspre Vest. Administrația Biden și „partenerii europeni” au cauționat sau poate chiar au ordonat anularea alegerilor în desfășurare pentru că nu ieșea cineva din tabăra lor.

    În rest, autorul are un punct de vedere valid: nu poți avea stat social cu sistem de taxare minimal. Fie statul renunță la pretenția de stat social și își aliniază nivelul de redistribuire la ceea ce îi permite sistemul de taxare, fie crește taxele pentru a acoperi pretențiile unui stat social.

    Însă, a crește nivelul taxării în condițiile în care guvernanții din România se comportă ca un grup infracțional e ca și cum ai strânge mai mulți bani de la oamenii cinstiți pentru a-i dona unor bandiți. Mai realist ar fi să renunțăm la pretenția de stat social. Până când guvernanții nu fac dovada că pot administra corect țara și fondurile publice, orice discuție despre creșterea nivelului de taxare este fie o naivitate, fie o formă de complicitate la jaf.

  19. Inca un atac socialist la cota unica: „cotă unică regresivă”? Pe bune? Si niciun economist sa-i atraga atentia la ce inseamna regresiv?

    • @critic _ „Inca un atac socialist la cota unica…”

      Simpatiile pentru „stânga” politică ale autorului sunt cunoscute pentru că au mai fost exprimate public.

      Desigur, economia României NU se află în acest moment în situația statelor occidentale cu economii dezvoltate, pentru a-și permite descurajarea investițiilor și sancționarea performanței prin adoptarea sistemului progresiv de impozitare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Pîrvulescu
Cristian Pîrvulescu
Cristian Pîrvulescu este politolog și activist pentru drepturile omului. Profesor de științe politice din 1992, în prezent este decanul Facultății de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Între 1999 și 2013 a fost președinte al Asociației Pro Democrația, iar în prezent deține funcția de președinte onorific al organizației. Din 2004 este membru al Consiliului de Administrație al Centrului pentru Educație și Dezvoltare Profesională Step by Step, al cărui președinte a devenit în 2024. În 2016 a publicat volumul Societatea civilă, democrația și construcția instituțională, iar în 2025 a contribuit cu studiul „Fațetele mobilizării. De ce societatea civilă liberală pierde impulsul în Europa Centrală și de Est?” în volumul colectiv Power and Protest in Central and Eastern Europe (Puterea și protestul în Europa Centrală și de Est). Din 2007 este membru al Comitetului Economic și Social European, unde a deținut mai multe funcții: între 2015 și 2018 a fost președinte al Grupului permanent pentru Integrare și Imigrație (IMI); între 2020 și 2023 a condus Grupul ad-hoc pentru libertăți fundamentale și statul de drept (FRRL), iar din 2023 este, din nou, președinte al Grupului IMI.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

carte

 

Într-o eră a hiperconectivității și a inteligenței artificiale, temerea că noile tehnologii vor submina democrația nu mai este o ipoteză, ci o realitate concretă. Profesorul Radu Carp explorează modul în care populismul, odinioară un fenomen politic, a evoluat într-o formă mai sofisticată, mai invizibilă și mai insidioasă: Tehno-populismul.

Carti noi

Despre alegere şi discreţia binelui

Despre alegere şi discreţia binelui

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția?“ — MIHAI FRĂŢILĂ - vezi mai mult

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro