Dominate de un sentiment al mediocrităţii, alegerile prezidenţiale din toamna lui 2024 nu par să fie un reper pe agenda conversaţiei publice din România. Dincolo de volumele care urmează să fie publicate, dincolo de chipurile de pe panouri, dincolo de recalculările de pensii nu se mai află nimic. Este ca şi cum scrutinul de peste câteva luni ar fi doar o formalitate. Ca niciodată parcă în ultimele decenii, postura de preşedinte al republicii este irelevantă. Vidul intelectual care domină acest moment politic este semnul noilor vremuri: posteritatea lui Klaus Iohannis este extinderea, de neoprit, a dezangajării şi a demagogiei. Republica este redusă la un aranjament de conjunctură, insensibilă la tragediile şi crizele cu care este contemporană.
Preşedintele şi instituţiile
Ceea ce mediocritatea agresivă ignoră este însăşi natura instituţiei şefului de stat. Semiprezidenţialismul plasează pe alesul prin vot universal într-o poziţie esenţială: chiar dacă nu poate atinge anvergura de prerogative a omologului francez, preşedintele republicii este actorul fără de care politica externă, siguranţa naţională şi statul de drept nu pot fi imaginate. Inacţiunea sa conduce la paralizia statului. De conduita şi de viziunea sa depind gesturile şi direcţia României înseşi.
Căci preşedintele nu se poate confunda cu un premier ce face bilanţul contabil al deficitului bugetar. Misiunea sa îl situează într-un cu totul alt registru simbolic şi juridic. Şeful de stat nu este şi nu poate fi un agent imobiliar ce oferă case şi credite compatrioţilor săi, după cum nu poate fi doar personalitatea afabilă şi locvace ce apare la televiziune, ca într-un reality show.
Şi poate că nimic nu este mai neliniştitor acum decât această neinţelegere a profilului şi a aşteptărilor prezidenţiale. Mai mult decât oricare dintre actorii constituţionali, preşedintele este aflat în zona delicată a deciziilor strategice. De la desemnarea unui candidat la poziţia de prim ministru la definirea politicii externe, opţiunile sale sunt esenţiale şi pot avea un efect decisiv, pe termen mediu şi lung. Primul magistrat al republicii nu poate să-și delege atribuţiile şi responsabilităţile nimănui altcuiva. În clipele de criză preşedintele este vocea care trebuie să se distingă cu claritate, spre a oferi un sentiment al stabilităţii.
De la CSM la CSAT, Preşedintele se află în legătură cu o întreagă reţea de organisme. De la starea statului de drept la direcţia politicii externe şi apărarea constituţiei, temele pe care este chemat să le administreze sunt vaste. Acţiunile sale nu sunt nicodată lipsite de semnificaţie. Participarea la o şedinţă de guvern este un act care se remarcă, invariabil. Prezidarea CSM poate însemna ocazia de a transmite un mesaj legat de egalitatea constituţională şi de domnia legii.
Ales nu spre a guverna, ci spre a prezida, şeful de stat poartă pe umerii săi povara unei solitudini teribile. Înconjurat de consilieri, plasat alături de guvern şi de premier, şeful de stat este singur în momentele în care stările excepţionale sau ameninţările militare se comturează, neliniştitor. În toate aceste ocazii, şeful de stat nu mai poate recurge la gesticulaţia unui politician oarecare. Angajat partizan, de vreme ce nu se poate izola, preşedintele trebuie să accepte instalarea în logica de solemnitate şi de gravitate a magistraturii sale.
Iată de ce căutarea unui Preşedinte nu poate fi niciodată o simplă operaţiune de casting mediatic. Preşedintele republicii nu poate fi doar un corp locuit de discursuri abile. Şeful de stat trebuie să deţină un curaj aparte: tragedia din Ucraina defineşte o vecinătate pe care nu o mai putem ignora.
Preşedintele Republicii trebuie să se afle în centrul conversaţiei instituţionale ce acordă un viitor democraţiei constituţionale. La distanţă egală de vorbăria goală şi de tăcerea irelevanţei, şeful de stat este obligat să îşi găsească un ton şi o conduită. Preşedintele interpretează constituţia şi îşi trasează un drum: mediocritatea se poate dovedi fatală în circumstanţele marilor încercări.
Irelevanţa scrutinului nu poate da naştere decât unei instituţii irelevante. Demagogia şi platitudinile nu se pot substitui viziunii autentice. Republica are nevoie de un preşedinte, după cum are nevoie de cetăţeni. Anii ce vin sunt cei în care vom avea ocazia de a reflecta la acest modest adevăr.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Autorul putea fi mai acid. În sensul că AM AVUT președinți de toată jena( Ilici Iliescu, Miluță Constantinescu, Băsescu -Petrov și ultimul pe listă KWI). Pentru VIITOR situația este tragi-comica, trebuie să alegem dintre niște indivizi incolori, inodori și insipizi). Și asta tocmai acum când Istoria și Viitorul Lumii sunt într-un punct de inflexiune dramatic.
Pentru România măcar 3 subiecte ar trebui dezbătute:
– războiul din Ucraina
– federalizarea UE
– apărarea Moldovei
Numai că toți candidații fug ca dracu de tămâie să discute asemenea subiecte grele și periculoase…electoral…
Și uite-asa ne putem trezi cu Sosoaca -Presedinte!….
Suntem o tara de adormiti. Nu mai avem pentru ce sa ne trezim, daramite sa luptam.. Stânga și dreapta si-au dat mana și ne cântă cântece de leagăn. Fac autostrazi, banii PNNR vin, pensiile au crescut. USR ne-a gasit o mămică cu o voce calda, de televizor, ne adoarme și ea, spunandu-ne povesti frumoase despre ce bine va fi când vom creste mari.
În timpul asta, AUR sunt singurii care lupta. Cu romanii, cu oricine, nu contează, lupta sa fie.
Va fi interesant, dar eu cred ca vom avea un absenteism record la urne, pe bună dreptate.
Cred ca intuim cu totii cine va fi urmatorul presedinte. Ceilalti candidati au fost aruncati in lupta de partide pentru non-combat, asa cum a fost aruncata doamna Dancila la precedentele alegeri.
In fond nu este un tip asa rau, a fost ambasador in SUA, a fost adjunct la NATO, deci promite sa tina Romania in zona euro-atlantismului.
De fapt asta este cel mai important obiectiv de tara al nostru.
In plus, este rupt de ceva vreme de politica partizana de la noi din tara. Asta poate fi un atu dupa parerea mea.
Intr-adevar, alegerile acestea par sa fie o simpla formalitate.
Dar nu mi se pare nicio diferenta fata de oricare alt scrutin prezidential de cand avem democratie. Tot mediocri au fost si pana acum, nu am avut vreun mare om de stat.
„In fond nu este un tip asa rau, a fost ambasador in SUA…”
Dacă, fără a o numi, vă gândiți la aceeași persoană la care mă gândesc și eu, cel bine caracterizat de domnul Ion Iliescu, atunci este potrivit a se aminti că este …
Fost vicepreședinte și apoi președinte al PSD, marioneta cea mai reprezentativă a cleptocrației române fost ministru în guvernul condamnatului penal Adrian Năstase, senator și președinte al Senatului (al doilea în România, după Președintele Republicii adică) reprezentând PSD, candidat PSD la primăria Capitalei și la Președinția României, cel care spunea despre ofițerii acoperiți că „nu știm câți suntem”, apropiat de condamnatul penal SO Vântu, consilierul său pe teme economice, plagiator recunoscut (dar nesancționat), reprezentant al „post-nomenklaturii de transziție”, după cum este descris într-un articol DW ( https://www.dw.com/ro/paradoxurile-lui-geoan%C4%83-%C3%AEntre-sua-%C8%99i-postnomenklatur%C4%83/a-70190783 ) …
Chiar credeți că este cel mai potrivit pentru funcția de Președinte al României?
Toate ca toate, dar Iliescu se pricepea la oameni…
„Republica are nevoie de un preşedinte, după cum are nevoie de cetăţeni. Anii ce vin sunt cei în care vom avea ocazia de a reflecta la acest modest adevăr.”
Excelentă concluzie. De reflectat așadar dacă dorim o țară (ca afară una dintre variante că democrația originală și-a arătat tarele) sau o republică.
Va spun sincer, o astfel de situatie precum cea de acum nu am mai intalnit niciodata in istoria post decembrista a Romaniei. In anii 90 si apoi 2000 alegerile reprezentau un eveniment prin care decideam doarta tarii, reprezentau o agitatie, o emotie deosebita, speranta ca viitorul presedinte ne va scoate din mocirla in care balteam si ne va integra in aliantele occidentale. Asteptam cu nerabdare dezbaterile televizate intre candidati, balacareala si solutiile cu care venea fiecare in stilul propriu, teatrul jucat uneori magistral de candidati si ultima intrebare adresata lor. Iar peste toate plutea sentimentul de speranta combinat cu neincredere. Astazi, nici macar speranta nu mai exista, pentru ca „ne-am aranjat”, suntem in UE, in NATO si oricine ar veni la putere va fi nevoit (sic!) sa ne mentina pacea, linistea si bunastarea. Linistea aceasta de dinaintea alegerilor din 2024 nu prefigureaza ceva bun. Am ajuns intr-un punct mort, in care suntem pusi sa alegem intre niste figuri de ceara care se vor topi la prima flama scoasa de avioanele F16 inainte de decolare. Iar atunci va urma un alt val migratoriu spre Vest, pana cand Romania va ajunge un desert nelocuit si nelocuibil, in care se vor creiona alte chipuri de candidati facuti din nisip, care se vor dezintegra la prima adiere venita dinspre Est. Nu avem si nu vom avea ce sa alegem in toamna. Romania are nevoie acum de un presedinte care stie ce vrea si care are solutii pentru vremurile ce urmeaza, un sef de stat capabil sa tina bine volanul si sa nu se abata de la directia pe care am mers pana acum.
Aveți perfectă dreptate, domnule profesor. Dintre slute de cotarge, plat forme, platitudini, ce-și înaltă boturile la funcția supremă, niciunul nu are har. Constatăm, de asemenea, că, in jocul ambiguu, pervers și adesea nelegiuit, nu s-au impus personalități cu personalitate și cu un orizont intelectual larg . Unii, atinși de miopie, se sprijină de trecut, poate-poate vor înhața mai ușor mantia de purpură. Alții, centrați pe propriu discurs demagogic, rămân încremeniți în declarații de intenții. Doar-doar vor fi crezuți…Aceasta cruciada demagogică, ipocrită și ticăloasă ne arată că „cruciați” orbiți de narcisism, sunt mai fabricanți de povesti proaste, de tot felul de sloganuri, ghicitori, zicători, strigături, glume, invective. Fluturand carnetul de revoluționar și covrigii cu mac, Ciolacu cere să fie declarat zeitate; el, la volan și ceilalti se roagă. Rambo Simion, un fel de Trump de Focșani, promite, după cardurile de pe garduri, case, stadioane, avioane. Promite sa nu respecte influențe străine, să nu ia în calcul mesajele partenerilor occidentali, sa nu mai facă Unire…Etc. E adevărat, cel pe duca a fost mai mereu tăcut și in doliu, pentru că îi murise subit interesul. Dar niciodată n-a cerut să fie iubit de oameni pe care nu i-a iubit niciodată. Problema e că românul tolerează mai mult viciile celor „tari in gură”, decât virtuțile celor cinstiți. Nu știm și nu ne îngăduim sa anticipam ce ne rezerva pronia cerească, vrăjitoarele, ghicitoarele…Știm că pe candidații nu-i interesează imaginația și nevăzutul, ci obiectivul concret și apetisant.
Ar fi frumos ce spuneți și mobilizator, dacă n-ar exista o aberație în modul cum e tratată instituția prezidențială la noi. Suspendarea cu 50% plus unu din voturi în parlament a unui președinte ales prin vot direct nu numai că e contrară oricăror principii sănătoase de drept constituțional, dar poate avea un efect paralizant pentru orice capacitate de inițiativă a președintelui. Ceea ce este cu atât mai probabil când avem un parlament unde coalițiile se fac și se desfac după cum bate vântul, iar traseismul politic este cea mai curentă practică. E suficient să comparăm sistemul suspendării, adoptat la noi ad-hoc ca să poată fi suspendat Băsescu, cu sistemul din Austria, care inspirase inițial și sistemul nostru cu președinte ales prin vot direct. Austriecii au considerat că e necesar ca suspendarea să se facă nu cu 50% ci cu două treimi din voturile parlamentarilor, în caz contrar putând fi drastic destabilizată instituția prezidențială. Mai mult, dacă referendumul care urmează suspendării decide în defavoarea hotărârii votate de parlamentari, parlamentul este automat dizolvat și se convoacă noi alegeri parlamentare. Acest lucru a fost considerat necesar pentru evitarea unei crize constituționale și totodată pentru a descuraja suspendările făcute cu prea mare ușurință. La noi, atât procedura suspendării cât și nerezolvarea crizei constituționale după referendum arată de fapt că se dorește din start un președinte neputincios și care poate fi pus oricând cu botul pe labe dacă vine cu cine știe ce idei și supără pe cineva. Și atunci de ce să ne mai batem capul că vai, să nu alegem vreun mediocru!?
Presedintele Republicii, ziceți? Care „Republică” mai exact? Cea înjghebată la pripeală in 1990, continuatoare a Republiciilor Populare/Socialiste din perioada comunistă? E o Republică fantomă, imaginară care zadarnic încearcă să se legitimeze prin detaliul că presedintele acesteia este ales prin vot popular, liber. România continuă să fie țara formelor fără fond. Conceptul de Republică e unul gol. România nu e o republică ci mai degrabă o birocrație iar cetățenii ei sunt prizonierii respectivei birocrații care nu face altceva decât să blocheze totul. Recent, Denis Deletant scria că serviciile secrete în România sunt scăpate total de sub control în România. Impresia mea e că ele nu se mai află nici măcar sub controlul şefului SRI, numit de Presedintele Republicii. Dacă e aşa (şi vai! este) lucrurile sunt foarte grave.
Problema nu e Presedintele Republicii ci Republica (sau aşa-zisa Republică) a cărei Presedinte incearcă să fie.
Excelent comentariu!
De mult nu am mai citit ceva care sa ma unga pe suflet in felul acesta.
Domnule, România își pierde atributele de statalitate în mod accelerat. Din pdv al securității instituțiile de forță ( armata, serviciile secrete,etc) sunt controlate/ comandate de NATO, iar guvernul este controlat și primește ” directive” de la Bruxelles. Dacă se face Federația Europeană totul va fi administrat de o suprastructură externă și nu vom mai avea nici Republică nici statul numit România.
Am auzit că Vladimir Putin sprijină și pe unii din Statele Unite să promoveze independența și suveranitatea unor state. Se zice că prin California, dar nu numai…
Vă dați seama ce bucurie ar fi la Kremlin dacă s-ar destrăma SUA și UE?!
„Denis Deletant scria că serviciile secrete în România sunt scăpate total de sub control…”
Nu am nicio îndoială că domnia-sa le cunoaște foarte bine…
Dar, statalitatea României a fost afirmată și definită în 1918.
În ceea ce privește democrația și statul de drept (adică, supremația legii, independența Justiției) în România, mai există însă unele discuții.
Democratia functioneaza in Romania din plin. Ne intoarcem de unde am plecat.
Vom avea cu siguranta un presedinte emanat. oglinda perfecta a aspiratiilor populare. Nu existã alternativã Ghinon! Sah mat!
Stiti ce este cel mai trist lucru? Romania nici macar nu-si mai cauta un presedinte.
Dubla lectie Iohannis, pentru care alegatorii romani, plini de speranta, s-au strivit la cozi, unii peste 10 ore, ne-a invatat ca nici macar nu merita sa-ti mai bati capul cu cine candideaza si sa pierzi timpul la sectia de votare. Se va vedea foarte bine in decembrie.
Asta pentru ca sistemul feudal cladit, „pas cu pas”, in 34 de ani, s-a consolidat si isi alege singur marioneta tampa. Sita candidatilor este foarte bine reglata, doar cei selectati cu grija vor ajunge sa „candideze”, adica sa participe la circ. Desigur, alesii va fi musai niste mediocri (daca avem noroc), exaltati narcisisti si tampi cu bube in cap, schelete in dulap, oaresce dosare, avizi de case si palate ori altceva = conditii indispensabile si obligatorii ale sistemului. Valabil si pentru ministri si sefii Parlamentului, CCR, CSM, Procuratura, Militie si toti sefii si sefutii din administratia centrala si locala.
Deschid o paranteza aici – uitati-va ce-a patit Ciuca: nu-l aveau cu nimic la mana, dar sistemul, via binevoitorii din PeeeNeeLeee, l-a facut sa cheltuiasca banii partidului pe panouri publicitare la propria carte si sa risipeasca 7-9 milioane de euro pe o casoaie ridicola, „Palatul Imparatului Gol”. Astfel, e compromis iremediabil. Poate i se va arunca un os si va fi folosit mai departe. Daca nu e cuminte in continuare, va intra divizia DNA in actiune.
Politica se face in spatele usilor inchise de catre fericitii din servicii si baronii locali, nici macar in Parlament, acolo e numai circul pentru prostime, si este axata strict pe cine, ce si cat umfla din Buget.
Politica nationala, externa, de aparare?! Dumnezeu cu mila – dac-o vrea, ne mai tine, daca nu, nu.
Asa e. Exact asa e.
Problemele Romaniei nu se pot rezolva votind.
„Dubla lectie Iohannis, pentru care alegatorii romani, plini de speranta, s-au strivit la cozi…”
Nu putem uita episodul „celor doi elefanți din încăpere”.
Acesta demonstrează că există o posibilitate de schimbare chiar dacă, ulterior, Președintele a fost obligat să se supună voinței cleptocrației.
Altă soluție nu există. Mergem la vot și alegem pe „cel mai puțin rău” până când vom reuți să-l găsim pe unul care nu poate fi corupt sau șantajat de cleptocrație.
…Sau formâm un nou partid, care să nu fie infiltrat de sabotori ai cleptocrației, și propunem un candidat la președinție care merită să fie ales. Pentru asta, mai întâi gândiți-vă de unde faceți rost de fonduri pentru promovare și contracararea lobby-ului negativ al trusturilor de presă deținute de cleptocrație.
Aparent suntem o natiune alcatuita din doua componente aflate in conflict de interese : cea a alegatorilor uniti in onestitate, rigoare, seriozitate si cea a tagmei politicianiste, neserioasa, cupida, cinica. Desi categoria electoratului onest, unitar in privinta obiectivului de propasire a patriei, depaseste cu mult categoria detestatilor politicieni, acestia din urma, in final beneficiaza paradoxal de increderea primilor. Dupa alegere apare dezamagirea si lamentarile. Se intelege ca alaturi de masa electorala cu constiinta cetateneasca fara cusur, exista un grup relativ restrans de indivizi amorali grupati in ceea ce se numeste clasa politica, care sunt vinovati de tot raul din societate. Solutia corecta propusa de cetateanul preocupat, vizeaza o actiune drastica de insanatosire a mediului politic administrativ, care cuprinde urmatoarele etape: debarcarea coruptilor si incompetentilor, formarea unui partid nou format numai din cetateni onesti si competenti si alegerea unor reprezentanti -cum altfel decat – onesti. Solutia este extraordinara, dar exista o mica problema: ce garantii ii vom cere candidatilor si cum ii vom selecta: pe baza de teste scrise ? Nu trebuie sa uitam ca aerul de Dambovita, respirat o perioada indelungata, determina aparitia bolii incurabile denumita uzual coruptie.
Deci, ce-i de facut?
„Noul partid”, daca are cat de cat sanse sa se faca remarcat, va fi rapid infiltrat si compromis, sau dezbinat, pentru a fi mentinut la nivelul minim de subzistenta. Rezultatul este formarea unei sumedenii de secte (vremelnic) care propavaduiesc fiecare „izbavirea” exclusiv pe o propozitie, feicare cu a lui…
In timp ce ceilalti se pot uni fara fasoane chiar daca declara obiective diametral opuse, pentru ca in realitate au un obiectiv foarte comun si trivial, pe care multimea il intelege si il iarta (ca mai si da…)
Mulțumim pentru aceste lămuriri asupra instituției presidentiale! Tocmai am ascultat azi concluziile a doi sociologi serioşi – despre piedicile de tot felul ce stau în calea unei desfașurari corecte a scrutinurilor ce vor urma. S- au enumerat competent variabilele de care atarnă o buna si liniștitoare desfasurare a alegerilor, s-a ajuns in cele din urma , nimic original dar perfect adevarat , la problema educației. Dar mai sunt doua luni pana la alegeri, de educati ramânem in aste doua luni asa cum suntem fiecare , eventual ne putem informa pe cat posibil. Ce m- a mirat a fost ca nu a aparut in lista de variabile deplorabila functionare a tuturor sau aproape a tuturor instituțiilor pe tărâmul nostru. Daca acestea functioneaza dupa ureche , dupa bunul plac dupa buna sau reaua dispozitie sau dupa şmecheria interesata a functionarilor, cum sa avem alegeri corecte, conferitoare de demnitate noua, cetațenilor? Cine sa aplice legea? Eu fac parte dintr- o categorie care simte, din pacate, cel mai acut aceasta slaba functionare a instituțiilor fiindca sunt femeie , am 68 de ani si sunt singura. Nu descriu un complex, nu fac o plangere, iau lucrurile asa cum sunt. Cred ca dl Hary Bucur Marcu ( poate nu- mi mai amintesc exact daca dansul), a facut sinteza asta – ca in Romania sa nu fii astea toate 3 la un loc, si femeie si in varsta, si independenta. Azi, ascultandu- i pe sociologi, mi- a venit gandul ca oare ei s- au intalnit vreodata cu presedintele țarii sa îi faca expunerea de motive pentru care traim asa de îngrijorati aceasta perioada, asteptandu- ne la evoluții nedemne in scrutinuri? Si apoi m- am gandit ca as vrea sa merg la viitorul preşedinte si sa- I vorbesc despre categoria mea ,,defavorizata,, , despre instituții, cu exemple tragicomice din spitale, service- uri auto, poliție, diverse oficii care aproba sau dezaproba ceva important cu timpi indelungati de asteptare, pedepsirea celor ce respecta legea si scaparea de pedeapsa a celor care nu o respecta….Ei, da, m- am tot gandit la președinte. Si m- am bucurat sa dau peste rezumatul dumneavoastra!
As fi vrut sa va raspund si la ce ati scris despre Cehov, dar întrucat l-am citit în tinerețe fara sa fi revenit asupra lui, nu am putut face asta. Mi- am amintit însa de o lectura, si aceea veche, din Turgheniev, cu povestirile sale din ținutul Dikanka. Mi-a rămas o imagine – traire despre o sanie care pleaca la drum , se întețește viscolul, cararile se amesteca, oamenii se ratacesc, sunt niste organe miscatoare intr-o mare valtoare de ninsoare, viscol si nameți, nu mai stiu ce se întampla pâna la sfârsit, cred ca ajung undeva la un samovar si cașa, dar asta nu mai e important pentru amintirea mea, aici e viu doar viscolul, nameții, stradaniile vizitiului, ratacirea in imensitatea unui spatiu incert dar si incitant, iarna rusă.
La sfarsit dar nu in cele din urma, as vrea sa va îndemn sa scrieti sau sa vorbiti în felul dumneavoastra admirabil de clar si fain argumentat despre cum poate un cetațean care are informatii prețioase nu doar despre el , dar si despre cei ca el, sa ajunga la președinte ( evident, nu la oricare din cei care si- au depus candidatura) . Sa speram in mai bine!
Cu încredere , admirație si simpatie
Ioana Pirău
Doamna Ioana, nu Turgheniev, ci Gogol e cel cu „povestirile din ținutul Dikanka”. Parafrazandu-l pe Cehov, putem spune că România, guvernată de nomenclaturisti, neo-bolsevici și alți profesioniști ai stupidității „de curte-veche”, seamana, uneori, cu un un „Salon Nr 6”. „Oriunde, in altă lume, scrie Cehov, referindu-se, bineînțeles, la Rusia, presa și cetățenii ar fi făcut praf această…” construcție cu aerul trist și blestemat.
Nu putem uita întâmplarea “celor doi elefanți din încăpere”.
…Iar Președintele Republicii are în continuare importanța pe care i-o dă Constituția, nu este o funcție irelevantă, indiferent cine ocupa scaunul de la Cotroceni.
Doar ca de această dată nu este vorba despre dezangajare, ci dezamăgire a cetățenilor. Iar sentimentul ca daca-și vor pune speranțele în oricare dintre candidați, va urma o crudă dezamăgire, este mai răspândit ca niciodată în ultimii 35 de ani.
Avem confirmarea ca cleptocrația a învins. Iar funcția va fi folosită împotriva cetățenilor.
Excelentă prezentarea atribuțiilor prezidențiale – și aceasta implicit exclude pe smiorcăitul de Ciolacu de la o astfel de poziție…
Suntem inca in chinurile facerii .Romania nu are in spate sute sau mii de ani de existenta ca un intreg .Urmasii Romei , pe aceste meleguri ,inca nu pot fauri o natiune ce a fost oprita timp de zeci de ani in drumul ei democratic .Ne vom tot zbate in zatul(sucul)nostru propriu pina ce Europa isi va fi integrat toate natiunile care ii apartin si pina ce legislatia europeana va prevala total in luarea tuturor deciziilor .Etapa in care ne aflam este una razboinica acolo unde Romania nu are nevoie de exceptionalitatea individului numit Presedinte .In razboi nu toata suflarea poate fi comandant . Dupa Iohannis este foarte greu sa mai apara cineva comparativ .„Zeul ” Iohannis si-a incheiat mandatele si probabil deja plictisit de toate cele intimplate ne-a zis in clar : in mandatul meu Romania isi pastreaza drumul .Ce va veni estre insa cu mult mai important .Singurul care prezinta o cit de cit mai mare sau mai mica intelegere este Geoana . Nici in 1000 de ani un alt Presedinte al Romaniei nu va atinge forta lui Iohannis iar Geoana deja ne-a zis : nu sunt perfect .Ciolacu ,Simion sau Lasconi nici macar nu ajung la degetul cel mic al lui Geoana daca stam sa verificam competentele .Pina si „ cizmarul ” era mai„ filozof” decit ei .
De țara lui „No man’s land” și a lui „Deus ex machina” doar praful și pulberea se va alege. Sau ZIDUL. Căci spre el ne îndreaptă, triumfător Cârmacii. Care ni s-au înmulțit după 1989.
Puțin, foarte puțin tovarăși.
D-le profesor, vă felicit pentru încă o intervenție menită să „miște” ceva în adânca amorțeală care ne-a cuprins, fără nici o legătură cu schimbarea anotimpurilor. Din păcate, situația aceasta convine de minune partidelor cu vad electoral deoarece, în lipsa unui candidat care să strângă voturi din tot spectrul politic, alegătorii vor vota cu „oferta” propriului partid. Mă tem că ceilalți, neafiliați, nu vor găsi motivație pentru a merge la vot. Sau prea puțini. Candidații PSD și PNL vor beneficia din plin de această situație. Sunt aproape convins și dezolat că cei doi vor ajunge în turul doi, misiunea conservării status quo-ului actual fiind astfel îndeplinită.
Ce e mai frumos pe lume, decât a stabili ștachete înalte altora?
Situatia sta astfel: https://www.g4media.ro/cel-mai-frumos-dintre-urati.html
Aceasta este realitatea, iar noi vom fi nevoiti sa alegem intre acesti indivizi.
Tabloul aspirantilor la presedintie, demonstreaza pe de o parte arivismul si cinismul clasei politice, animati doar de dorinta parvenirii sociale si profesionale- evident fara munca, iar pe de alta parte imaturitatea masei electorale romanesti, lipsita de obiective majore, receptiva la sclipici, non valoare, incapabila de discernamant.
Un termen mai potrivit „mediocrității” ar fi tupeu sau lipsa scrupulozității pentru un bun evolutiv comun intern dar și evolutiv pe planul extern al EU. unde și pe acolo cam bate vântul și șuieră a pagubă.
Tante Merkel, în spiritul est european comunist a avut un „sprijin” cu specificul original Johannis de România, care acum educă, pe bani grei, prin lecturarea panourilor stradale ale unui „brav” ostaș expusă și „tradusă” în lumina lămpilor unor platouri tv catalogate thruth.
Foarte corecta afirmatia ca alegerile prezidentiale sunt dominate de mediocritate. Acesta e adevarul, niciunul dintre cei cu oarecari sanse nu are calitatile unui presedinte salvator pentru Romania. Intrebarea este: de ce?
Este democratia din Romania doar o facatura sub care se ascund indivizi lipsiti de scrupule, lacomi, care isi urmaresc numai interesele si ambitiile lor ? Este poporul roman un popor nevolnic care se complace in a fi prostit de asemenea indivizi?
In Romania ultimilor 35 de ani au existat si poate mai exista oameni care ar sti sa conduca tara si s-ar dedica ei, unor schimbari fundamentale, benefice. Dar nu au avut succes. Iar in ultima vreme nici nu se mai incearca.
De ce? Este acesta felul de a fi a poporului roman? Actioneaza forta obscura, atenta sa blocheze oamenii de calitate fiindca i-ar strica interesele? Sunt romanii opaci la idei salvatoare?
De ce, d-le Stanomir, care dupa parerea mea sunteti unul dintre oamenii care, ajunsi in fruntea tarii, s-ar stradui sa o aduca pe drumul bun, nu ati incercat sa faceti acest pas?
Exista bariere de netrecut? Va temeti? Nu aveti incredere ca veti reusi?
Care o fi explicatia acestui fenomen de disparitie a valorilor din fruntea societatii romanesti?
Am pus (si mi-am pus) si eu aceasta intrebare de mai multe ori.
Aparent „valorile din fruntea societatii romanesti” se tin departe de politica, pentru ca in Romania, politica si-a castigat de mult o reputatie de ocupatie vulgsrs/nedemna de un intelectual (onest).
Reputatie intretinuta cu sarguinta de „politicienii” autohtoni, deja omologati. Care se grabesc sa intampine orice lansare in politica a oricui care nu apartine sistemului cu un val nesfarsit de mizerii.
Majoritatea nu rezista, iar cei care rezista sunt asimilati de sistem si implicit rejectati de catre cei care au asteptari de „puritate”.
Va amintiti ce revolta a fost in randul inteligentiei cand s-a pus problema ca Alianta Civica sa se transforme in Partid?
Cum, noi nu facem Politica!!!! Politica este mizerabila, inseamna interese, iar noi suntem dezinteresati!
….Cum vreti sa schimbati ceva, daca nu castigati puterea politic? Prin presiune morala asupra politicienilor (hehe)? (Sau prin revolutie, ca niste Marati)? Si apoi sa predati cheile unui Iohannis, care apoi sa le predea unui Ciolacu?
Din aceasta dilema, (se pare) nu putem iesi!
Cea mai mare popularitate în rândul vulgului o are fără doar și poate domnul Ciolacu căruia deși îi lipsește mitocănia lui Băsescu și picanteriile acestuia cu mare priză la public, se identifică foarte bine și el cu marea masă a populației prin întreaga sa ,,evoluție”: elev mediocru de nota 7 ghidat în școală probabil de îndrăgita deviză ,,las-o mă că merge-așa,” continuă ca antreprenor care încercă și el să se,,descurce ca tot omu” (însă fără șorți de izbândă și deci fără motive de invidie din partea cuiva), dă lovitura în politică și-l regăsim la deplina maturitate plin de răbdare pentru toți interlocutorii, cu vorba blândă, moldovenească, fără a avea însă nimic din gentleman-ul arogant și depășit de situație (oricare ar fi ea), cum ar fi cazul domnului Geoană. Cu Yohannis a fost o excepție prin faptul că nu era român ci neamț și putea fi perceput ca atare dar domnul Geoană este departe de a se identifica cu propriul său popor. Neomarxiștii l-au ales pentru NATO probabil pentru că era cel mai aerian reprezentant al spațiului mioritic și puteau spera că pot profita de acest lucru.
Cu observatia ca Basescu a absolvit cu brio, Institutul de Marina.
Si, in contradictie cu aerul mitocanesc, era intotdeauna documentat; nu numai ca avea vorbele la el, avea si argumentele pregatite.
Ceea ce chiar si lui Iohannis i-a lipsit. Iohannis a pornit de pe un nivel de popularitate mult mai inalt decat Basescu, dar a inselat toate asteptarile…
Băsescu își distra într-o măsură relativă publicul care-l caracteriza atunci când dădea de pământ cu adversarii săi politici (și în special cu preferatul său, Mircea Geoană). Cu Iohannis au fost înșelate toate așteptările pentru că s-a vizat intrarea în Schengen însă chiar nu se putea discuta cu cancelaria austriacă doar de la nivelul lui (să ne amintim de specimenul pe care îl aveau austriecii acolo preocupat mai mult de cursele la Kremlin ca delegat al celebrei Angela Merkel pe care au scos-o ulterior americanii din peisaj pt a nu fi nevoiți, probabil, să ridice din nou zidul Berlinului).