joi, septembrie 24, 2020

România, Pasăre Phoenix

În preajma lui 17 decembrie 1989 îmi aniversam ziua de naștere. Tocmai împlinisem 14 ani, cu o lună în urmă primisem primul meu act de identitate și aveam impresia că intrasem deja în rândul adulților. În acea seară am auzit pentru prima oară despre situația încordată de la Timișoara, deoarece adulții adevărați din casă discutau în șoaptă despre asta. În câteva zile au început transmisiunile directe la TV. Stăteam împreună cu tata până seara târziu, plini de emoție, pe scaune, în fața televizorului alb negru, care, uneori, își pierdea semnalul. Nu aveam telefon pe vremea aceea, deci singura sursă de informații era televiziunea și radio-ul. Vedeam pentru prima oară violențe, știri despre oameni morți în urma conflictelor de stradă dintre manifestanți și ceilalți (încă nu știm sigur cine). Tata, un tip solid și puternic vizibil emoționat, lăcrima din când în când conștient de gravitatea evenimentelor. Ulterior, când au fost împușcați Elena și Nicolae Ceaușescu (am văzut și noi toți la TV înregistrarea în zilele ulterioare morții lor) nu-mi venea să cred că cineva se poate bucura de moartea unor oameni, fie ei chiar și odioși. Era și în sufletul părinților mei un amestec de eliberare, bucurie, un fel de tristețe. Mintea mea de copil refuza totuși să înțeleagă asta, a blocat multă vreme explicația lichidării celor doi dictatori. Adultul din mine, studentă ulterior la drept, nu a găsit corect nici simulacrul de judecată, nici măsura legată de cei doi odioși dictatori, ajunși, peste 30 de ani, chiar a fi regretați de unii și alții. Apoi au urmat evenimentele din Piața Universității, violențele, mineriadele. Provincia nu pricepea mare lucru din acele revolte.

Mass media din 1989 (mai ales așa zisa ”televiziune română liberă”) a manipulat foarte mult, în acele vremuri, opinia publică, oamenii aflându-se atunci în debusolare politică majoră. Poporul trăia mult prea efervescent entuziasmul cuceririi unor libertăți amăgitoare. Tata, cel care plângea pe canapea, îl vota, peste câteva luni, pe Iliescu. Avea desigur să regrete și el alegerea, ca mulți alții. Dar mult prea târziu. Răul fusese deja făcut. ”Liberalii”, ”țărăniștii” însemnau, pentru pătura românului de mijloc (care de altfel, reprezenta, probabil, cam 80% din populația României atunci), capitaliștii care vor să ne fure țara, pământurile, iar oameni precum Ion Rațiu, Radu Câmpeanu, Corneliu Coposu sau regele Mihai erau personaje care ”aveau sigur aranjate afaceri cu occidentalii”, oamenii simpli luându-i pe toți aceștia în derâdere, necunoscându-le trecutul, suferința trăită cu demnitate. Pentru că televiziunea ne oferea mult prea puține informații despre ei, iar oamenii alte surse de cunoaștere nu prea aveau. Aveam mai târziu să înțelegem toate acestea. Marea masă a populației nu avea acces la ziare, deoarece nu exista, în 1990, cultura și consumul unei prese libere, obiective, mai ales în orașele de provincie. În plus, să nu uităm că, pentru românul din decembrie 1989 – 1990, ”occidentalul” era încă un necunoscut, potențial dușman, care ne eliberase ca să ne vândă apoi țara.

”Era bine”, spuneau mulți, aveam libertate, puteam spune ce gândeam, puteam vota ce doream. Dar părinții noștri nu aveau cunoștințe politice și ei erau aceia care puneau ștampila pe buletinul de vot. Generații multe învățaseră o istorie falsificată, inclusiv noi. Ideologia socialist-comunistă cu care oamenii fuseseră îndoctrinați era obstacolul în calea cunoașterii, pentru că ea încă curgea în venele oamenilor. În plus, pătura de mijloc, care era în procent foarte mare, proletariatul, forța votantă a țării, fiind lăsat în întuneric ani de-a rândul, a preferat, ani după 1989, să aleagă ceva ce cunoștea: socialismul care le dădea acum de mâncare. Căci de fapt proletariatului în comunism îi lipsise hrana, căldura, apa caldă, un pic de piață liberă și libertatea de a vorbi. Oamenii nu aveau nevoie de altceva atunci.

Noi nu eram impresionați de ”ajutoarele” primite de la nemți, francezi, olandezi sau alte popoare, deși slavă domnului, le foloseam. Dar pentru noi acele ajutoare nu au venit niciodată gratis. În realitate, se deschideau încet-încet, de la începutul lui 1990, datorită inițiativelor private, consignații sau magazine second hand, unde hainele sau aparatele electronice de exemplu, erau comercializate, nu oferite gratuit. Eu nu știu să fi existat persoane în România din 1990 care să fi beneficiat de acele ”ajutoare” în mod direct, fără a plăti pentru ele. S-au făcut încă din primii ani după 1989 mici afaceri cu suferința oamenilor. Această mică corupție a condus curând spre marea corupție.

Îmi amintesc însă bucuria părinților mei când au început să fie aprovizionate magazinele cu cașcaval, banane, portocale. Cașcaval eu nu mâncam până la 14 ani, la fel ca multe alte ”trufandale”, cum le numeau părinții mei.

Refuz să cred însă că oamenii erau afectați emoțional de prosperitatea care începea să umple România brusc. Acea prosperitate însă nu este nici pe de parte prosperitatea pe care o au acum românii. Oamenii erau precauți, mai ales că începea inflația, banii pe care îi câștigau aveau din ce în ce mai puțină valoare. Românii nu au cumpărat atunci masiv mâncare sau diverse lucruri materiale. Ei nu au trecut la consumism decât după mulți ani, în primul rând, pentru că omul de rând nu avea putere de cumpărare. Ulterior, chinezii au explorat foarte mult frustrarea românilor și au băgat în țară, necontrolat, cu complicitatea unor guverne și instituții slabe, tone de produse de proastă calitate, dar ieftine și au trezit nevoia de consumism a poporului român. Atunci cantitatea a trecut înaintea calității, iar asta a transformat structura omului. Lipsiți de o solidă educație financiară, economică și politică, românii au continuat să fie unul dintre cele mai manipulate popoare eliberate de sub comunism.

O vreme, după 1989, s-a mai păstrat o umanitate, o unitate printre români. Odată cu libertatea comerțului, pentru care românii nu erau pregătiți mental și nici emoțional, invidia a început să capete caracteristica unui principiu existențial. Desigur, era perioada în care România începea să fie furată bucată cu bucată, nu de occidentali, ci de conaționalii noștri, care își exercitau prost, cu neglijențe și grave interese personale și de partid, atribuțiile de guvernare și legiferare. Noi vedeam asta zilnic, totul era degradat, distrus, nu avea nimeni respect pentru conservarea mediului sau a bunurilor pe care le foloseau. Era o furie colectivă prin preajma anului 1995. Începea să se vadă neghina printre oameni, răsăreau micile sau marile afaceri ale celor ”care se descurcau”, care primiseră ”ponturi” pentru a avea afaceri de succes. Încet-încet România decădea și asta ducea la inegalitățile sociale, proletariatul, cândva o pătură socială relevantă, începea să se împartă între cei care se descurcă și cei care devin tot mai săraci. Era clar pentru toată lumea că cei care o duceau bine în comunism, după ”Revoluție” au dus-o și mai bine. Și asta nu era deloc un paradox, ci o explicație a faptului că securitatea comunistă nu murise, ci se transformase, se adaptase perfect, cameleonic, la noua ordine socială și mai ales economică.

Noi, tinerii ăștia care aveam 14-20 ani în 1989, dar și cei mai tineri decât noi, am trecut prin toate experimentele guvernelor postrevoluționare. Au experimentat pe noi un sistem nou educațional, ne-au dat manuale de istorie care nu aveau absolut nici o coerență, nici o viziune, un sistem nou de bacalaureat, de studii universitare (la drept aveam cursuri cu profesori bătrâni și plictisiți, care ne dictau cursurile fără să discute cu noi nici o întrebare). Apoi sistemele economice, regulile și legile care schimbau de la an la an totul degradând țara, nicidecum aducându-i stabilitate. Din păcate, sistemul nu căuta un drum economic bun pentru oameni, ci doar pentru cei care erau la putere. Iar acest lucru nu s-a întâmplat doar pentru perioada post-decembristă, un an, doi, trei, ci se cam întâmplă de vreo 30 de ani după cum bine știm.

Singurul lucru pozitiv care s-a întâmplat în societatea românească era publicarea cărților. Ele ne-au salvat, cât de cât, educația.

Debusolarea socială a sporit pe măsură ce înaintam spre anul 2000. Astfel mulți dintre noi, disperați că nu aveam soluții pentru o ne câștiga existența, am emigrat. Și atunci s-a rupt lumea în două pentru noi, ulterior fenomenul, devenit generalizat, a rupt România și continuă să o afecteze.

Oricât s-ar lamenta unii și alții, singurul lucru politic de o majoră relevanță pentru stabilitatea României a fost acceptarea țării noastre în Uniunea Europeană. Valorile europene, pentru care au semnat decidenții politici de atunci, înainte de 2007, fără prea multe negocieri eficiente pentru România, au fost totuși singurele care ne-au așezat și continuă să ne readucă în ceea ce noi, înainte de al doilea război mondial, începusem să construim: România modernă atunci, acum România europeană.

Istoric nu putem șterge nimic din acest interval dintre 1938 și 2007, în care țara noastră a fost prizonieră în lagărele minții unor indivizi lipsiți de viziune, lipsiți de interes pentru unitatea și prosperitatea unei nații, a unui popor.

În continuare suntem prea puțini uniți și mult prea lipsiți de umanitate pentru a putea construi o națiune unitară și prosperă, dar măcar în noiembrie 2019 am făcut o alegere care era singura ce ne putea păstra drumul spre o anumită stabilitate. Europa rămâne singura viziune coerentă, cu toate păcatele ei, singura care, străduindu-se să îmbine conservatorismul cu noile viziuni, va păstra mereu valori pe care se poate construi ceva.

Dar mai avem nevoie urgentă de clarificarea din partea istoricilor și a magistraților serioși și curajoși a evenimentelor din decembrie 1989 și a celor din anul 1990.

Apropo de noiembrie 2019. Ca președintă a unei secții de votare din diaspora am constatat că noi românii, continuăm să fim, în marea noastră majoritate modeștii, săracii, dar orgolioșii Europei și cu toate acestea, nimeni nu simte ca noi mai dureros apartenența la identitatea națională și mai puternic îndepărtarea de țară.

Acum, după 30 de ani de la ceea ce s-o fi chemat că a fost în 1989, România își continuă drumul spre vest, cu improvizațiile, nesiguranța și incertitudinile ei.

Când este aproape de prăpastie, România se trezește mereu din cenușă și surprinde permanent. Cu implicarea, oricât de mică, a fiecăruia dintre noi, ea va ajunge să nu mai fie menită dezintegrării.

Am mai spus și continui să am certitudinea că doar având respect (un respect sănătos, lipsit de fanatism) unii față de alții (oriunde am fi) și toți față de nația noastră, vom găsi calea solidă pentru un viitor demn al României, pentru nația noastră și pentru noi înșine, individual.

Alina Dobre, 17 decembrie 2019

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. La multi ani, doamna Dobre !

    unul din lucrurile bune din ultimii 30 de ani este ca nu s-au format dinastii politice

    uitati-va la copiii celor care au avut puterea, ce-au ajuns

    in schimb, exista dinastii formate in mediul universitar, ceea ce-i rau

  2. Sarut-mina si La Multi Ani!

    Practic spuneti ca Romania este o PasarePhoenix pe care propria polulatie incearca sa o ingroape in cenusa; aveti dreptate!
    Cred ca motivele sint vechi, mult mai vechi decit dorim sa admitem. De fapt este o lupta intre istoria oficiala comunista mintita si istoria romantatavinduta pe sub mina cu diverse ocazii.
    Lipsa de cultura solida, de traditie adevarata (traditie culta) ne aduce aici.
    Inainte de WWI 78% din romani erau analfabeti. Si traiau vai de mama lor. Lapte si miere curgea doar pt unii. Inainte de WWII 63% din romani erau analfabeti….
    Apoi, cum, necum scoala comunista a alfabetizat 95% din populatie; a uniformizat limba vorbita si in mod pervers a inoculat odata cu alfabetizarea si istoria lor mintita si nu numai…. Aceasta tactica a fost folosita dupa 1848 de catre masoni care odata cu alfabetizarea vestului au indus si ideea de natiune; populatii intregi ce traiau linistite in diverse imperii au simtit brusc nevoia de independenta si de stat national.
    Era insa o educatie de spoiala, a reusit sa produca cea mai periculoasa patura sociala – prostii alfabetizati! Nici macar nu mai stiau ca sint prosti!
    Un proverb spune „hotul, prostul si curva nu au rusine”. Asa ca dupa Revolutie (fiindca pt noi cei din strada a fost Revolutie, pt ceilalti care stiau aranjamentele cu siguranta a fost altceva) hotii, prostii si curvele au dat navala sa ocupe orice post puteau. Au dat navala sa se capatuiasca cheltuind aiurea bruma ce acumulau. Nu au reusit sa construiasca mai nimic in astia 30 de ani ci doar sa consume pe fala! Trebuia sa se vada din spatiu ca nu mai sint saraci chiar daca mai au tarina sub unghii (si nu fiindca ar fi muncit pamintul, doar din nespalare)
    Toata aceasta poiala combinata cu fals ortodoxism (o varianta cazuta la pace cu biserica, cu regimul de dinainte si cu puterea de pricepere a omului de rind) ne tine intr-o mocirla morala care are influente pernicioase asupra societatii. Ca sa nu fie prea m ulte comentarii apropo de aceasta caracterizare am sa observ ca pt un popor asa de Crestin cum ne pretindem ca sintem, pastram foarte multe obiceiuri precrestine cu care ne laudam cu varii ocazii – acele obiceiuri nu isi au locul in comportamentul/sufletul unui crestin si ar trebui sa fie anatemizate de Biserica.
    Mai mult ulterior lui 1990 s-a dovedit ca furaciunea, miciunile, viteza cu care iti dai chilotii jos sint actiunile cistigatoare – cei ce sperau la o societate care sa aiba la baza meritocratia au fost dezamagiti. Nici in alte tari nu e meritocratia nu e chiar baza dar oricum functioneaza mult mai mult decit la noi.
    Acum sintem in faza in care proaspatii imbogatiti se vor a fi buricul societatii si perfect capabili de a ne trasa viitorul. Facem parte din acele tari in povestile carora orice porcar care gaseste o ulcica cu bani devine print – asta e modelul cultural, orice borfas cu buzunarul plin, e print! si e indreptatit sa devina senator, deputat, ministru sau mai stiu eu ce le solicita egoul lor gaunos
    In plus, impostura la orice nivel!
    Cam asta e.

  3. Stimata doamna, o parte dintre ajutoarele primite in primii ani de dupa 1989 au fost impartite direct la cei nevoiasi , am avut ocazia s-o fac chiar personal.
    Da, depindea atunci de cine primea ajutoarele, daca ajungeau direct la biserici, camine, scoli si spitale o partea dintre ele erau impartite si adaug, nu inainte ca personalul care se ocupa cu imparteala sa.si alega „untul de pe paine”, nu de alta, asa au fost obisnuiti, din instinctul de autoconservare. La cateva luni dupa depasirea comunismului nici nu putea fi altfel.
    Multe dintre ajutoare au ajuns pe mana celor care le-au valorfica, nu era cine sa-i controleze, in bramureala de atunci fiecare se descurca cum putea. Unele asemenea afaceri au fost inceputul unei cariere economice de succes, cumva trebuia inceput.
    Capitalismul romanesc printre altele a inceput si prin astfel de „gainarii” din lipsa capitalistilor cu traditii de sute de ani economice precum in SUA sau Europa.
    Ce era mai usor sa cumperi ieftin si as vinzi sa mai scump ? inceputul comertului liber in Romania.
    Bruma de capitalisti romani pe care i-a avut Romania in perioada interbelica a fost eliminata cu mare grija de comunisti, in 1989 si imediat dupa putand se dezvolte doar aceste forme, capitalsmul de „boutiqe” (chiosc) de cumetrie, de afaceri in care statul din lipsa altor parteneri era clientul de baza si totul fara concurenta, cu alte cuvine „raiul economic” pt cei care au avut curaj.
    Vremurile de tranzitie sunt intotdeauna tulburi, ca si apele, peste se prinde mai bine in apa tulbure, nu te vede.
    Romanul o data cu buletinul de vot si pasaportul in mana cu cine putea sa voteze in afara celor care care i-au facilitat aceste binefaceri, fostii comunisti transformati peste noapte in social democrati, astazi nefiind cu mult altfel.
    Pentru implementarea unei clase de oameni de afaceri atohtoni intradevar de valoare este nevoie de cel putin 100 de ani, au trecut 30 si este imposibil de sari peste etape firesti dictate de realitatea obiectiva.
    Cine nu a vut rabdarea si nu o are in continuare, pleaca din tara si nu-i pot condamna, viata fiecaruia este mult prea pretioasa ca ea sa fie sacrificata pentru idealuri, mai ales in conditiile in care astazi la nici 2 ore de zbor de Bucuresti se poate trai inr-o cu totul alte lume.
    Romania s-a transformat pozitiv , mai ales in mediul urban si exista destule facilitati la care inainte de 89 nici in cele optimiste scenarii nu te puteai gandi si totusi este loc de mai bine, mult mai bine insa este nevoie de timp, de mult timp.
    Exodul romanilor se va opri daca conditiile din tara vor fi apropiate celor din apus , depinde insa pe cine vor alege stimabilii la anul in parlament si daca se va reusi debarasarea completa de comunistii.

    • Buna ziua,

      un gest frumos din partea dvs ca v-ati implicat atunci. Eu cred insa ca oamenii in acele vremuri aveau cam acelasi nivel de trai. Erau foarte mici variatiunile. Mai degraba acum sunt mai multi oameni saraci decat erau inainte, in 1989. Ajutorul atunci trebuia sa vina sub forma educatiei si stiu ca multi au facut asta, dar nu stiu, nu a fost suficient.Probabil e greu cu sificienta in perioadele de tranzitie.
      Cat priveste ce spuneti despre plecarea din tara. Cred ca a fost o greseala ca am plecat. Nu trebuia sa o facem. Dar multi dintre noi atunci nu am avut oportunitati. Chiar eram muritori de foame. Eu aveam ca optiune sa mituiesc vreun avocat ca sa ma invete avocatura-ca asa era sistemul in 1999 sau sa dau vreo spaga pe undeva sa-mi gasesc vreun loc de munca la stat si eu asta am refuzat sa fac pentru ca mi se parea foarte gresit. Asa ca singura optiune era sa plecam. Dar da, tine si de rabdare, de scaderea standardelor, de multe variante. Dar cred ca mai mare greseala este acum ca nu ne intoarcem definitiv. Multi dintre noi insa simt teama (in general) si mai ales teama ca nu vor fi primiti de oamenii lor. Eu am avut o tentativa si sa stiti ca nu este deloc simplu sa te reintorci. Si nu, nu este vorba de bani. Ar trebui sa cream punti, intre noi, cei de aici si cei din tara, care ne vreti acasa.

      • Stimata doamna, impresia dumneavostra despre saracia actuala este gresita, acum romanii sunt cel putin material cu mult mai bogati decat inainte de 1989 si nu va lasati indusa in eroare de presa. Bogatia actuala se datoreaza in buna parte celor plecati , care au contribuit si contribuie in continuare la acesta bunastare.
        Cum arata astazi orasele si cum aratau in 1989 ? la sate lucrurile se misca ceva mai greu, oportunitatile fiind reduse insa si satele romanesti sa vor transforma radical pana la disparitia completa a unor dintre ele, disparitie necesara pt a oferi sanse mai bune altora.
        De saracia actuala in opinia mea este insasi raspunzator cel care nu-si ia destinul in propriile maini, cauta solutii si prefera sa traiasca din ajutoarele de stat.
        Educatia cum bine stiti este un proces de durata, tinerii nascuti in 1989 si dupa fiind acum la inceputul unui drum , momentul implicarii lor in viata politica inca n-a venit respectiv cei cativa sunt inca tinuti cu capul sub masa de cei mai in varsta, cu alte conceptii, sa le spunem invechite.
        Plecarea romanilor trebuie privita ca o oportunitate atat pt prezent cat mai ales pt viitor. Si alte natii au trecut prin astfel de momente , irlandezii spre exemplu si au reusit sa-si revina, este nevoie insa de timp, timpul pe care insa nimeni nu este dispus sa-l acorde.
        Intorcerea romanilor nu va fi una insemnata chiar daca multi isi doresc acest lucru, complicatul trai romanesc actual fiind un obstacol major.
        Daca treburile vor evolua intr-un mod pozitiv cel putin cei ajunsi la pensie in parte se vor intoarce , pensiile occidentale fiind mizere pt un trai decent in tarile respective, in Romania indestulatoare daca acoperisul deasupra capului este asigurat.
        Va fi optiunea fiecaruia in care parte va alege sa traiasca si fiti convinsa, alegerea oamenilor va fi corecta, instinctele fiind inca vitale.

      • In raspunsul dvs. afirmati:

        „Eu am avut o tentativa si sa stiti ca nu este deloc simplu sa te reintorci. Si nu, nu este vorba de bani. Ar trebui sa cream punti, intre noi, cei de aici si cei din tara, care ne vreti acasa.”

        Pe de alta parte in scurta prezentare (partea dreapta sus) se spune:

        „În prezent angajată la o instituție publică București.”

        De fapt sunteti in Bucuresti sau vreti sa va intoarceti acasa ?

  4. daca ne uitam la curentele care agita apele europene astazi in particular, si ale lumii civilizate in general, constatam ca Romania a fost „bagata in UE” la momentul oportun, adica fix cand era deja prea tarziu sa devina ceea ce-ar fi putut deveni. N-au putut-o baga baietzii in cccp estica, au bagat-o in ceea ce devine cccp vestica. Pentru multi vestici, comunismul este o destinatie de vis, crimele si genocidul n-au existat, sunt legende create de fascisti. Infiltrarea moscovei si beiijingului, si havanei, si mama dr… mai stie care oras al maselor populare, in fapt infiltrarea internationalei comuniste, o mafie globala, in structurile UE, este de netagaduit. Asta este scopul internationalei.
    Sa nu ne mire ce fel de tara avem.

  5. te intrebi cum tuciuriul din oltenita a calcat pe cadavre sau oachesul din tartasesti a devalizat romania ?! pai astia n au nimic in comun cu oamenii si locurile. rinjesc satisfacuti ca niste salbaticiuni ce si au devorat prada. suna cinic ? adevarul este ca asemenea specimene exista, cind prind culuarul propice nu se sau in laturi de la nici o faradelege. pe cine sa condamni ? hienele hamesite sau animalele ce le a cazut victima ? in jungla orice i posibil, tot ce conteaza sint viclenia si lungimea coltilor

  6. proletariatul, cândva o pătură socială relevantă

    Cand asta, atunci cand urla „moarte lui Maniu” ?
    Sau cand ii ura „Tovarasului” „multa sanatate si putere da munca” ?

  7. Poate este momentul sa intelegem cine suntem , ce suntem si cum suntem, toti cei care inca am mai ramas pe aceste meleaguri romanesti . Foarte multi dintre noi au plecat deja din tara si inca mai pleaca . Au plecat cei care aveau ceva de spus si nu au avut unde , au plecat cei care au dorit respectul semenilor lor si nu l-au gasit nicicum aici in tara , au plecat cei care au nazuit la mai bine ,la un salariu decent ,la o viata linistita si corecta , au plecat cei ce nu au putut suporta hotia , minciuna , au plecat cei care au vrut sa isi creasca copii altfel decit aici , unde nevoia de minciuna incepe inca din clasele primare si unde doar daca dai ceva ti se da la schimb altceva . Si uite asa am ramas doar noi RESTUL (ca numar de oameni , nu un rest nefolositor )aici . Suntem aici acum cind vorbim ,o tara unde mii si mii de semeni ai nostri primesc pensii numite speciale (nu le este jena si nici nu vor sa renunte la ele ) ,o tara unde invatamintul (o parte din el )a oferit nemeritat diplome de orisice fel contra foloase materiale (nimeni nu recunoaste asta si nici nimeni nu zice -da eu am fost unul- care am facut asta ), o tara unde exista multe ,foarte multe, certificate de handicap ce nu acopera boala in sine , o tara unde la granite poti trece orisice daca stii cum si daca poti , o tara unde exista de multe ori un acord tacit intre infractori si politisti (poate si din nevoia de informatii ), o tara unde cei tineri si nu numai, nu mai vor sa accepte minciuna , nu mai vor sa accepte manipularea , unde nevoia de transparenta decizionala devine incet, incet obligatorie , o tara unde politicul incepe sa inteleaga ca este in slujba cetateanului si nu invers , o tara unde nemunca incepe sa fie eliminata din structurile ce deservesc statul , o tara unde responsabilitatea este transferata catre cei care ocupa functii platite de stat , o tara unde competenta este rasplatita si incompetenta eliminata , o tara unde cei care fac politica nu interfereaza cu afacerile economice , o tara unde ASA AR TREBUI SA FIE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Alina Dobre
Alina Dobre
Absolventă a Facultății de Drept, Universitatea Al. Ioan Cuza – Iași, 1995-1999, lucrarea de licență în dreptul penal român;
Studii postuniversitare Ludwig Maximilien Universität München- Drept comercial european și internațional, cu accent pe Dreptul internațional, Dreptul IT și Dreptul Mass- Media, 2007- 2008 Vicepreședintă a Societății culturale româno-germane Apoziția München (2005-2008) Membru fondator și secretar al ATORG- Asociația tinerilor ortodocși români din Germania (2008-2011).
În prezent angajată la o instituție publică București. Activități editoriale importante 2001 - „Persia Antică”, (Introducere în cultura și civilizația persană), Editura Arania, Brașov 2004 - Ludwig al II lea de Bavaria, Revista Tafrali Tulcea
2004 - Eseul despre gravura Melencolia I lui Albrecht Dürer, „Melencolia I“, publicat în revista „Dorul”, Danemarca, pag. 56-59 2006 - „ Aspecte ale ritualului”, revista „Apoziția”, München, pag.103-107
2008 – Poezii din ciclul „ Urme pe cuvinte“ și „ Botezul luminii“, Revista Apoziția, München, pag. 115-120
 2009 - „ Despre un drept fundamental”, revista „Apoziția”, München, pag. 107-109 2011- „ Trăirea pe interval”-gânduri despre emigrație, Revista „Spații culturale”, Anul IV, nr. 18, pag 66-67 2015 – ”Trăirea pe interval”, Editura Ideea Europeană

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

CV de parlamentar. De la greață la oroare

Mi-am luat inima în dinți și am citit pe pagina de Facebook a lui Valeriu Nicolae toate postările despre CV-urile parlamentarilor români....

Marele Laser și frauda științifică

Dacă noi vom tăcea, vor striga pietrele. Luca (19, 38-40) *1. Preambul

România înapoiată: reflecții la început de toamnă electorală

Locuiesc într-un sat situat la mai puțin de 10 km de Sibiu, practic într-o fundătură mărginită de dealuri...

Modernizarea societății românești și formele fără fond: Academia Română, Curtea Constituțională și altele

Incompatibilitatea dintre formele de import și fondul românesc. Teoria formelor fără fond ”Inainte de a avea o umbră...

Soluție: Trenuri la Aeroportul Otopeni la cadență de 10′

Un proaspăt comunicat al CFR Călători ne spune că în urma analizei graficelor de circulație împreună cu CFR Infrastructură s-a ajuns la...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.