România anului 2025 pare a fi o țară în care polarizarea socială și economică atinge noi culmi. Sub aparența unei societăți care face progrese economice, se ascunde o fractură adâncă: un sentiment colectiv de umilință. Mulți cetățeni se simt ignorați, lipsiți de respect și marginalizați, în timp ce elitele politice și economice afișează un stil de viață care accentuează aceste percepții. Acest articol arată cum umilința, amplificată de aroganța liderilor și de inechitățile sociale, poate duce la furie și radicalizare, folosind atât exemple concrete, cât și perspectiva oferită de James Gilligan și alți autori care au studiat legătura dintre umilință, violență și respect.
Alexandru: șoferul de taxi captiv în sărăcie deși lucrează în fiecare zi (engl. in work poverty)
La 45 de ani, Alexandru își începe fiecare zi la ora 5 dimineața, urcându-se în mașina sa pentru a începe o nouă zi cu clienții. Într-o zi bună, câștigă aproximativ 200 de lei, din care trebuie să plătească combustibilul, întreținerea mașinii și taxele către compania de taxi. La final, îi rămân câțiva zeci de lei – suficienți pentru hrană și utilități, dar niciodată pentru mai mult.
„Muncesc din greu, dar parcă nu mai are sens,” spune Alexandru. „Îi văd pe cei din jur cum se îmbogățesc fără să facă mare lucru, iar eu mă zbat ca un sclav.” Ceea ce Alexandru resimte nu este doar sărăcia relativă – faptul că alții au mai mult decât el – ci și o profundă frustrare față de inechitatea socială. Își amintește de un caz recent în care un fiu de politician a fost prins cu acte false pentru subvenții agricole. „Cum să nu te simți umilit când vezi așa ceva?” întreabă el. În fiecare zi aude și despre diurne amețitoare, pensii speciale și indemnizații de participare în tot felul de consilii de administrație.
Ce ne spune Gilligan despre legătura dintre umilință și violență?
James Gilligan, în lucrarea sa fundamentală Shame, Guilt, and Violence, explică faptul că umilința este una dintre cele mai puternice emoții care pot duce la violență. În studiile sale asupra deținuților, Gilligan a observat că cei mai mulți deținuți violenți nu acționaseră din motive materiale, ci din dorința de a recâștiga respectul pierdut. „M-au disprețuit,” este replica pe care Gilligan o auzea cel mai des de la acești oameni. De fapt, sentimentul de „a fi disprețuit” a fost motivul principal din spatele majorității actelor violente studiate de el.
Gilligan arată că umilința, atunci când devine copleșitoare, poate duce la ceea ce el numește „moartea sinelui” – un sentiment de gol interior, lipsă de valoare și lipsă de sens. Într-o astfel de stare, oamenii sunt dispuși să recurgă la violență, chiar și autodistructivă, pentru a restabili o formă de mândrie sau demnitate. Acest mecanism explică de ce Alexandru, la rândul său, simte furie față de elitele politice și economice care, în ochii săi, l-au „umilit”.
Cum amplifică rețelele sociale sentimentul de umilință?
În trecut, umilința era resimțită local, în cercul restrâns al unei comunități. Astăzi, rețelele sociale o amplifică la un nivel global. Alexandru, ca mulți alții, petrece ore pe Facebook sau Instagram, unde vede constant imagini cu oameni care afișează un stil de viață aparent perfect. Vacanțe exotice, mese la restaurante scumpe și mașini de lux sunt expuse cu mândrie. În comparație, viața lui Alexandru pare neimportantă și lipsită de valoare.
Această comparație socială este însă înșelătoare. Rețelele sociale prezintă doar un fragment idealizat al vieții oamenilor, ascunzând eșecurile și dificultățile. Totuși, Alexandru nu știe asta. Pentru el, imaginile pe care le vede nu fac decât să confirme că el a pierdut într-o competiție socială în care ceilalți par să câștige. Gilligan subliniază că sentimentul de inferioritate față de ceilalți, adesea accentuat de invidie sau gelozie, face parte din același „arsenal emoțional” care generează violență.
Sărăcia absolută și Sărăcia relativă
Este important să înțelegem că sentimentul de umilință al lui Alexandru nu provine din sărăcia absolută. Cel mai probabil, Alexandru are unde locui si ce mânca. Uneori are și cu ce să își cumpere medicamentele. Conform Eurostat, România a înregistrat progrese în reducerea sărăciei absolute, mai ales datorită creșterii economice și programelor sociale. Cu toate acestea, sărăcia relativă – sentimentul că ai mai puțin decât ceilalți din societatea ta – a crescut.
Sărăcia relativă este subiectivă, dar impactul său este real. Alexandru nu se compară cu oamenii din alte țări mai sărace, ci cu vecinul care și-a cumpărat o mașină nouă sau cu colegul care postează fotografii dintr-o vacanță luxoasă. Acest tip de sărăcie, combinat cu inegalitățile flagrante dintre clasele sociale, creează o prăpastie psihologică greu de depășit.
Rădăcinile „Rănii Narcisice”
Psihanaliști și psihologi precum Heinz Kohut și Gilligan au explorat conceptul de „rană narcisică” – o traumă psihologică profundă cauzată de pierderea respectului sau a statutului. În cazul lui Alexandru, rana narcisică provine din sentimentul că munca sa, mândria sa și locul său în comunitate au fost devalorizate de un sistem care l-a abandonat. Rana este adâncită de aroganța liderilor politici, care afișează bogăție și privilegii într-un mod sfidător, fără să manifeste empatie față de cetățeni.
Gilligan explică faptul că violența devine, în astfel de situații, o metodă prin care indivizii încearcă să-și restabilească demnitatea. Acest mecanism psihologic explică de ce mișcările suveraniste și radicale câștigă teren în rândul celor care, ca Alexandru, se simt ignorați și umiliți.
Ce putem face?
Pentru a preveni escaladarea sentimentului de umilință în forme distructive de vot, România trebuie să adopte politici care să abordeze atât cauzele economice, cât și cele psihologice ale problemei. Reducerea inegalităților sociale este esențială. Salariile și beneficiile privilegiaților din sectorul public trebuie să fie reglementate pentru a elimina discrepanțele strigătoare la cer. Nu poate fi acceptabil ca diferența intre pensia minimă de stat și cea maximă să fie de peste 50 de ori. Aceste discrepanțe deșănțate trebuie să dispară.
Educația pentru gândirea critică și alfabetizarea digitală pot ajuta cetățenii să înțeleagă mai bine impactul negativ al rețelelor sociale și să evite comparațiile sociale nesănătoase. Totodată, este necesară revitalizarea comunităților locale. Alexandru și ceilalți muncitori care se simt abandonați trebuie să simtă că au un loc și un rol în societate.
Liderii politici trebuie, de asemenea, să manifeste empatie și respect față de cetățeni. Aroganța și indiferența nu fac decât să adâncească rana colectivă de umilință. Un mesaj sincer, combinat cu acțiuni reale de sprijin, poate reconstrui încrederea pierdută.
România nu este condamnată la polarizare și radicalizare. Prin măsuri rapide, corecte și convingătoare, sentimentul de umilință poate fi transformat într-o oportunitate de reconstrucție socială. Alexandru și alții ca el nu cer privilegii; cer doar respect, demnitate și o șansă la o viață mai bună. Dacă acționăm acum, România poate deveni o societate mai dreaptă, în care fiecare cetățean se simte valorizat și respectat.
Bibiografie
Eurostat. (2023). At-risk-of-poverty rate by poverty threshold, age and sex – EU-SILC survey. Disponibil la: https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/ILC_LI02
Gilligan, J. (2003). Shame, Guilt, and Violence. Social Research, 70(4), 1149–1180. Disponibil la: https://www.narcissisticabuserehab.com/wp-content/uploads/2021/01/shameguiltviolence.pdf
Kohut, H. (2009). The Restoration of the Self. University of Chicago Press.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Pe vremea impuscatului eram mare cercetator si nevasta profesoara detasata la Buzau, al carei salariu il dadeam pe rata la casa, la etajul 12. Aveam deja un copil. Nici nu visam sa am cindva masina, de concedii de vis nici nu gindeam. In bloc era si un taximetrist si chiar si un vinzator la aprozar, ambii f respectati, aveau masina, TV color si chiar video.
Acum s-au schimbat lucrurile, nici taximetristii si nici aprozaristii nu mai cistiga. De fapt sunt multi, prea multi taximetristi, canibalizati de UBER. Cercetatorii au ramas ce erau, a cincea roata la caruta, cu exceptia cercetatoriilor politici si sociologi.
Ajuns in Ge am muncit, la inceput, cu circa. Visul meu era sa cistig macar atit cit „cistiga” unul care primeste ajutor social,
PS stiu ca autorul vrea altceva sa spuna, cum ca exista prea multe posturi de munca, uneori grea, cu care nu poti sa te-ntretii. Da e adevarat, peste tot in lume, da, nu e drept, dar cine a zis ca lumea-i dreapta?
Este o vorbă spusă atunci când crezi ca ești sărac: “nu te uita doar in sus, mai privește și în jos”. Atunci poți să vezi unde te afli pe scara sărăciei în societate. Obișnuim să privim doar la cei mai bogați ca noi, fără să ne uităm ce se află sub noi. S-ar putea să ne ia cu amețeala. Problema este ca averile, pensiile și salariile politicienilor și acoliților acestora sunt obținute prin corupție endemică, iar umilința își are originile în sistemul de justiție. Dacă am ști ca orice avere obținută prin corupție se lasă cu ani grei de pușcărie, frustrarea și umilința ar dispărea. Observ ca se tot repeta ca România atinge culmi de dezvoltare economică nemaivazute. Nu știu cum ar putea cineva să afirme asta, din moment ce România suferă de lipsuri cronice: infrastructura, spitale, educație, justiție, moralitate. Aceasta nu este “dezvoltare” economică și nici evoluție, faptul ca unii câștigă indecent, fie fentand plata impozitelor, fie expunându-și aberațiile pe rețele sociale sau lucrând în instituții și companii ale statului. Suntem din acest punct de vedere la ani lumina de statele vest europene, nemaivorbind de alte puteri ca SUA sau Japonia. Șoferul de taxi vede cum în jurul lui se înmulțesc bolizii de zeci și sute de mii de euro, iar el abia câștigă câteva zeci de lei zilnic. Este stupefiant să constați ca exista mulți “umiliți” și la volanul unor astfel de mașini. Stai și mă întreb oare ce fel de regim politic ar fi perfect compatibil cu România?
Sunt două feluri de umilință care pot acționa simultan:
1. Umilința individuală datorită inechităților din societate, o umilință așa zis internă. Ea își are cauza în dezvoltarea haotică de după ’89, adică epoca urâtă a capitalismului sălbatic care a produs inechități sociale dar și anularea unor valori morale. Aici statul român este principalul vinovat plus elitele politice care a transformat statul în stăpân și pe cetățeni în slugi.
2. Umilința externă, a fraților europeni, care s-au comportat urât atât cu diaspora românească dar și cu statul/poporul român, umilindu-l cu MCV, Schengen, Moldova, acapararea pe mai nimic a resurselor bancare, energetice, agricultură, păduri,etc. România a ajuns piață de desfacere pentru produsele din Vest și rezervor de forță de muncă.
Este adevărat că România s-a dezvoltat și a ajuns la cel mai înalt nivel de prosperitate din Istoria ei, dar prosperitatea este distribuită inegal, iar umilințele au rămas.
Totul este ca umilințele să nu ducă la revolte. Autorul a înțeles care e treaba, dar politicienii or fi înțeles?
Daca ati fi auzit discursul lui Ciola, dumineca 2 feb.2025 cu ce realizari epocale a facut Ro in ultimii 10 ani, te doare mintea!! Ma intreb, oare guvernantii cred in ceea ce afirma, sau o fac pt fraierii care sa ii voteze!!!
Păi eram în rahat până-n gât și acum am cam ieșit… deși unora nu le place nici așa…vor o țară ca afară…. adică prin Rusia, China….
OK ! Comportamentul ostentativ al unora conduce la „rana narcisista” care devine letala prin „moartea sinelui” !
Dar , compatimitul Alexandru ce face ca sa depaseasca „saracia relativa” ? E comod sa astepti clienti , citind facebook ! Pe santiere se plateste bine , un sudor in argon depaseste 2.500 euro net …
Ce intelegeti prin „a actiona acum”? Am auzit de mii de ori acest indemn, insa nimic concret.
Din experienta mea, a actiona, presupune ca tot timpul, si nu numai „acum” cand s-a varsat sifonierul pe noi, trebuie actionat. Iar modul cel mai eficient de actiune pe care l-am constatat pe pielea mea inseamna a reactiona fata de orice interactiune cu statul care esueaza. Spre exemplu, la ANAF ti s-a raspuns in zeflemea si nu ti se rezolva o problema, faci adresa, primesti raspuns tampit (aproape sigur), revii cu plangere administrativa, se rezolva, bine, daca nu, actiune in contencios. Acesta este doar un simplu exemplu. Nu va grabiti sa ripostati ca nu am terminat. Este foarte adevarat, ca nu multa lume nu se pricepe si in plus, considera ca nu ar avea timp. Consider ca este gresit. Sunt destui oameni care se pricep si care daca nu au timp trebuie sa-si gaseasca. Eu cel putin am reusit in multe situatii sa pun presiune pe functionari si sa-i determin sa actioneze si sa rezolve situatia, e adevarat cu multa incapatanare din partea mea, insa in cele mai multe cazuri m-am simtit foarte singur si mi-am dat seama ca nimeni nu mai indraznse sa-i deranjeze in acest mod. In astfel de momente realizez ca doar cativa sa-mi mai fie alaturi, cu care sa punem presiune pe ei si i-am sufoca. Si acesta este un mic exemplu, insa societatea s-a obisnuit sa balteasca in frustrarea ei, terenul propice pentru cultivarea si inflorirea nesimtirii statului. Nu demonstratiile sunt solutia, am depasit aceasta faza. Om la om trebuie dusa batalia. Ei sunt mult mai putini ca noi, este suficient sa existe o masa de oameni care, in linistea lor, de acasa de la ei sa ceara sa li se rezolve problemele. In scris, sistematic, cu incapatanare si pana la capat. Cine poate, evident. Am indreptat multe mizerii de-a lungul timpului, care cu siguranta au folosit si altora. De exemplu, nu cel mai relevant, aveam nevoie de niste documente care trebuiau sa fie publice, iar primaria refuza sa le publice pe site. Am obligat-o in instanta sa publice tot, nu numai ce imi trebuia mie, iar acum se foloseste toata comunitatea de informatiile respective. Va rog sa considerati acesta ca fiind doar un punct de vedere, insa tot incercand sa gasesc o cale de a rasturna nesimitirea autoritatilor, aceasta s-a dovedit cea mai eficienta. E anevoioasa, dar eficienta. Doar ca ma simt mereu foarte singur in aceasta lume. Poate ca „sa actionam acum” ar insemna initierea unei miscari prin care sa determinam cat mai multa lume sa puna presiune pe sistem, in scris, cu nume si prenume si cu nemultumirea scrisa asa cum o are fiecare. Se vor sufoca, garantat! Progresul se infaptuieste greu, cu multa rabdare si consecventa. Cel putin asa se vede de la mine de acasa.
Felicitari domnule Horia. Felicitari! Din pacate, la romani, salvarea este inca individuala. Asa a fost intotdeauna dar apar mugurii unei noi abordari care desi nu are nimic extraordinar in ea deja trage de guler mentalitatile cunoscute ale sistemelor din Romania. Haideti sa vedem despre ce este vorba. Milioane de romani sunt plecati peste hotare dar sunt legati de Romania prin cetatenie, proprietati, sanatate, rude si multe altele. Acesti romani nu au la dispozitie timpul romanului traitor in Romania si in consecinta se pregatesc foarte serios pentru ca pe durata scurta a sederii lor in Romania sa isi rezolve toate problemele personale si familiale. Fac programari in avans, se informeaza temeinic si isi stiu drepturile. In plus au deja independenta financiara suficient de mare incat sa nu le tremure chilotii in fata nimanui. Odata ajuns in fata unui ghiseu acesti romani, foarte multi deja, pun o presiune atat de sanatoasa pe sisteme incat sistemele ori se imbolnavesc de nervi ori scapa de ei rezolvandu-le problema. Adaugati si acest context atunci cand credeti ca sunteti singur impotriva tuturor.
Nu pot decat sa ma bucur, insa si cei ramasi acasa trebuie sa puna presiune pe sistem si cu siguranta sunt cativa, insa este evident ca prea putini. Si ca sa va dau un exemplu, dis de dimineata, la ANAF Ploiesti, cu holul plin de oameni care stateau la cozile de la ghisee, cand mai aveam o persoana in fata, nesimtita de functionara de la ghiseu se ridica brusc si zice ” imi vine sa vomit” , se ridica brusc si iese cu cana de cafea in fata usii de la intrare si se apuca de fumat. Lumea din hol, muta, asteapta sa-si termine tigara. N-am rabdat, mai intai am intrebat lumea cum poate sa stea asa impietrita si apoi m-am dus dupa nesimtita, i-am spus ca daca ii este rau sa se duca acasa sau la spital, daca nu sa treaca la ghiseu. Mi-a raspuns ca sa ies mai repede la pensie ca sa nu mai am ce cauta pe-acolo. Am reusit sa o intorc la ghiseu, lumea muta in continuare.A urmat audienta la sefa, unde mi-am rezolvat problema intr-un minut, insa continua sa o acopere pe nesimtita. Am facut reclamatie la Bucuresti, inca astept raspuns. Si acesta e doar un caz. Nu si-ar fi permis „sa vomite” peste noi toti cei din holul instititiei daca lumea avea reactie si era evident ca functionara mai procedase astfel. Despre asta vorbesc, despre atitudinea asta de nesimitire maxima si despre tacerea umila a celor din jur, foarte convenabila sitemului acesta putred si nemernic.
Sentimentul de umilinta e puternic influentat de cat de mult crezi ca ti se cuvine din oficiu. Ca sa luam un exemplu din afara, multi rusi par sa fie convinsi ca lor li se cuvine sa aiba un imperiu, pentru ca Rusia a fost mereu o mare putere. Daca asta crezi ca ti se cuvine din start, normal ca te simti umilit de faptul ca, dupa caderea URSS, pe restul ii cam doare undeva de ifosele tale de imperiu ratat si NATO isi impinge frontierele catre est. Propaganda lor interna pe cat de mult respect li se cuvine tocmai pentru a amplifica sentimentul de umilinta si a-l putea folosi politic.
Suveranistii nostri folosesc un mecanism psihologic asemanator. Ei spun ca Romania este o tara foarte bogata. Avem toate resursele si elementele chimice din tabelul lui Mendeleev si altele in plus. In Romania benzina poate fi un leu si curentul gratis. De ce spun asta? Vor sa alimenteze our sense of entitlement. Dupa ei, toate astea ni se cuvin fara munca, fara educatie, fara investitii si fara infrastructura, prin simplul fapt ca suntem un fel de buric al pamantului care a castigat la loto. Trebuia sa le avem deja daca conducatorii de pana acum si-ar fi iubit tara, cum a facut Ceausescu, care daca ar mai fi traint, ar fi facut si ar fi dres. Suveranistii construiesc o fantezie patriotarda in care beznila la 8 lei devine o umilinta care trebuie razbunata.
Nu stiu daca in cazul asta raspunsul cel mai bun este respectul.
„Conform Eurostat, România a înregistrat progrese în reducerea sărăciei absolute[…] Cu toate acestea, sărăcia relativă – sentimentul că ai mai puțin decât ceilalți din societatea ta – a crescut.
Sărăcia relativă este subiectivă…”
Cu permisiunea autorului, aș îndrăzni să propun obiectivarea noțiunii „sărăcie relativă”, prin introducerea în discuție a valorilor indicatorului „Risc de sărăcie extremă și excluziune socială”.
Același Eurostat ne spune că România este statul membru al Uniunii Europene cu cei mai săraci cetățeni. România, nu Bulgaria sau alt stat…
https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/w/ddn-20240612-1
(Este explicată și metodologia, desigur.)
În cazul în care sociologii sunt de părere că ajută la psihic comparațiile cu Malawi, Burundi, Zambia sau Mozambic, spre exemplu, inimile românilor se pot umple de bucurie văzând cât de bogați sunt.
…Și, desigur, este de așteptat să voteze în continuare în favoarea politicienilor care, prin înțelepte decizii, au reușit remarcabilele performanțe [economice] la care România a ajuns.
Legea salarizării
Atingeti o coarda sensibila a populatiei din Romania. Si inainte de 1990 existau diferente materiale intre cei din urban si rural, dintre cei care aveau diferite functii de partid si cei obisnuiti. Dar aceste diferente nu erau foarte mari. Exista o patura mai subtire numeric care aveau mari privilegii. Dupa 1990 aceste diferente materiale si sociale au crescut enorm. Ceea ca avem acum este o societate fara meritocratie, fara educatie mai temeinica, cu multa minciuna, coruptie, nedreptate, saracie. Daca s-au mai facut cate ceva sunt prin programele UE. Prea multe pomeni sociale, inclusiv tot felul de vouchere care nu sustin munca. Mediul privat prea taxat, incapabil sa ofere multe locuri de nunca, contractele partiale suprataxate aiurea. Multi insi cu functii in structuri guvernamentale si judetene detin si pensii si salarii. Cei care au vrut altceva au migrat in masa si se mai intorc la pensie, dar de muncit mult mai putin, fiind in varsta deja.. Am avut si avem un capitalism salbatic, de cumetrie, justitie inepta, stat mafiot si esuat. Retelele media nu fac decat sa adune toate nemultumirile, nedreptatile si sa arate ca 35 de ani toate guvernele si toate partidele una au promis si alta au facut, dar in folosul lor nu al votantilor. Credibilitatea lor este zero pentru ca si reformele de structura si adevarat management sunt zero. In istoria recenta s- a votat referendumuri pt 300 de parlamentari, pentru mai multi bani pentru primaria Capitalei dar rezultatele sunt nule.
@Agora _ „Si inainte de 1990 existau diferente materiale…”
Vă rogf să îmi permiteți o completare la comentariul dumneavoastră…
(Sper să nu se găsească iar vreun coleg comentator care să readucă în discuție „nostalgia dictaturii”, demonstrând cam cât poate înțelege el din text.)
Înainte de 1990 pentru o delapidare de 1.000.000 (un milion) de lei condamnarea era pedeapsa capitală și confiscarea tuturor bunurilor.
Spre exemplu, în Dosarul Microsoft șpaga a fost de 20.000.000 (două zeci de milioane) USD (dolari americani.
Tot spre exemplu, Pinalti a fost condamnat la vreo 6 ani din care a executat 1,5 ani (un an și jumătate), iar afacerile i-au fost preluate de fiica domniei-sale.
Sunt bani mulți 30 milioane USD?!…
Păi, spre exemplu, prin ordinul ministrului Economiei nr.1181/2022 a fost aprobat Ghidului solicitantului elaborat în baza HG nr. 959/2022, în baza căreia 300 de milioane de euro, bani destinați industriei prelucrătoare au ajuns la 8 firme fantomă cu 2 angajați și cu cifre de afaceri de 5.000 de lei. 300 milioane EURO.
Vi se par mulți banii aceștia aceștia?
Atunci, permiteți-mi vă rog să vă amintesc că flota comercială a României avea 311 nave înainte de 1989, astfel încât, la fiecare cinci minute, un vas al Navrom intra sau ieşea dintr-un mare port al lumii. A patra ca mărime din Europa, flota a ajuns, astăzi, o amintire.
Nu mai continui cu alte exemple că îmi tot amintesc și încep să mă enervez…
Imensul jaf din averea publică de după 1989 a generat pierderi uriașe pentru România și cetățenii săi fără ca nimeni să fie cu adevărat pedepsit.
Instaurarea cleptocrației la guvernarea României după 1989 a determinat cele mai mari și insurmontabile „diferențe materiale”, cu caracter structural pentru economia românească.Dacă la ieșirea din comunism exista o „egalitate în sărăcie”, în 2006 Indicele GINI al României era cel mai mare din Europa, atingând valoarea 39.6 .
După 6 ani, fostul prim-ministru al României Adrian Năstase a fost condamnat în două dosare, în urma cărora a executat în total 451 de zile de închisoare. În 2019 Liviu Dragnea a fost condamnat și a executat o pedeapsă privativă de libertate de 781 de zile. De atunci, niciun înalt demnitar al statului român nu a mai fost deranjat cu adevărat de justiție.
În situațiile amintite, ca și în altele asemenea (Voiculescu, Udrea etc.), datele din dosare care au ajuns la public indică faptul că membri ai cleptocrației ar fi dorit transformarea României într-o oligarhie. Adică, o reducere a numărului cleptocraților și concentrarea puterii politice și economice în mâinile lor. Pentru a contracara tendința aceasta, cleptocrația a admis noi membri, generând o clasă privilegiată, cu venituri peste medie, sau mediană, dar având drept consecință o reducere treptată a indicelui GINI după anul 2006 în România.
Imensa majoritate a românilor au, însă, venituri reduse. Aproximativ 20% dintre angajați (unul din 5) muncesc pentru salariul minim pe economie.
Multumesc dle Constantin pt toate aceste completari. Ca detaliu, in liceu am avut colega de banca fiica unui primar de municipiu din judetul Teleorman. Am fost acasa la ei, de multe ori, am vazut cum traiau, ce aveau si totdeauna cand aveau ceva bun gatit sau copt imi dadeau si mie, eu fiind mai saraca, dar mai silitoare si o ajutam la lectii si cum sa invete. Si la ei se intrerupea lumina si gazele, dar aveau bani mai multi si se descurcau mai usor.
Inegalitățile din societate sunt, într-adevăr, una din cele mai mari încercări ale prezentului.
Sărăcia relativă arată nu doar inegalitățile la un moment dat, dar și cum se schimbă ele în timp. Așadar, nu este o măsură subiectivă, ci una cuantificabilă, dovadă fiind chiar raportul invocat în bibliografie. Indicatorii sărăciei – care nu se rezumă doar la sărăcia absolută sau rata riscului de sărăcie – ar trebui să fie și ei măcar din când în când în atenția publică, fie din partea guvernanților, fie din partea ONG-urilor sau a presei. Oricum, nu auzim mai nimic despre salariul median sau pensia mediană, măcar, care ar mai da o imagine asupra concentrării veniturilor.
Pentru asta, printre altele, și populația ar trebui să fie alfabetizată statistic, ca să nu ne limităm la ”medii”. Ori în fiecare an am în față studenți care refuză să învețe câteva despre statistică și statistici, convinși că niciodată nu le va fi de folos. Sunt profesori (de contabilitate, întâmplător) care consideră statistica un moft și o pierdere de timp, dar au nevoie în articolele lor de ”ceva” statistică ca să dea bine.
Ca să privim înainte, trebuie să ne uităm înapoi și să apreciem ce a fost bine, ce a fost rău și, mai ales, de ce.
Ziarul digital american The Politico pune mult mai transant in evidenta 7 motive pentru care romanii sunt furiosi:
1) Exodul creierelor. Milioane de romani au fost nevoite sa paraseasca tara.Societatea romaneasca imbatraneste si sufera unul dintre cele mai severe exoduri de creiere la nivel global arata un raport al Bancii Mondiale. Incetul cu incetul Romania isi pierde forta de munca calificata.
2) Legatura rupta intre scoala si piata muncii. Romanii din tara obtin tot mai multe diplome dar companiile gasesc cu greu muncitori calificati.Femeile,oamenii saraci si cei cu nivel scazut de educatie se angajeaza in economia informala unde nu au protectie sociala si sunt prost platiti.
3) Costul vietii. Preturile au crescut mai repede decat media UE.Dietele sanatoase sunt foarte scumpe si tot mai multi romani nu-si permit mese hranitoare sanatoase.
4) Saracie si inegalitate. In 2023 unul din trei romani se confrunta cu riscul saraciei sau a excluderii sociale,iar venitul mediu pe familie era doar o treime din media UE. Diferentele dintre cei cu venituri mari si cei cu venituri mici au crescut vizibil..
5) Existenta unor mari discrepante intre regiunile tarii.In timp ce Bucurestiul este printre cele mai bogate zone din Europa exista in restul tarii regiuni printre cele mai sarace din Europa.Exista o structura de transport inadecvata si capacitate administrativa slaba care impiedica disparitia acestor discrepante.
6) Sanatatea. Media de viata a romanilor este cu aprox.5 ani mai redusa decat media UE.Investitiile in sanatate sunt reduse ,Sistemul de sanatate nu are bani iar cheltuielile cu preventia sunt insuficiente fapt care condamna cetatenii la o viata mai scurta si o calitate mai proasta a actului medical.
7) Coruptia. Anchete de presa subliniaza coruptia grava la nivel guvernamental si patronajul politic la toate nivelurile administratiei.Din acest motiv increderea romanilor in sistemul politic este foarte redusa.
Altceva nu ar mai fi de adaugat.
Să înțeleg că în America nu mai există homless, sărăcie extremă, dezamăgiți drogati care umplu străzi??? Grija ziarului rămăsese România! Există egalitate de șanse, nu egalitate socială! Nicăieri și niciodată! De fiecare depinde să se străduiască, să depășească piedici! Dar e mai ușor să te vaiți!
”Să înțeleg că în America nu mai există …. [whatever]”
În America există mai multe state, la fel ca în Europa. În Texas nu există taxe pe venit, de exemplu. Sales tax (TVA-ul) în Texas e 6,25%. În Montana salex tax e 0 (zero).
”Dar e mai ușor să te vaiți!”
În România e mai ușor să dai o șpagă și să te angajezi la stat. Devii bugetar, dar ai să plătești tot 19% TVA 😀
Cândva, in mod normal, pentru a face o carieră de politician, trebuia să urmezi o adevărată școală a vieții, a experienței, a vocației, a bunului simț. Astăzi, pe sărăcia noastră populară, pe faimoasa noastră sărăcie morală, pe celebra noastră naivitate se construiesc fulminante cariere politice. Până mai ieri, era suficient să te guduri, să te prosternezi, să dai din buric, să te orientezi dincotro-incotro bate vântul „schimbării”. Astăzi, trebuie să investești cu tunul, că să te cuibărești într-un fotoliu exclusivist. De aceea, Românica ba pe loc, ba în expectativă; când cu Europa, când cu anti-Europa. De aceea, unul care crede că l-a apucat pe Dumnezeu de picioare, s-a lipit vâscos ca o flegmă de Meloni. Altul, s-a intersectat, accidental, la WC cu Musc și crede că acuș-acuș face anticameră la Trump, la ruși. Celălalt – porumbacul păcii – precum un faraon autointitulat „alesul”, poarta deja pe cap tripla coroana cu zurgălăi și clopoței… Fireste, fiecare cu totemul său, animalul său, cu care se identifică. Hienă, pajură, șacal, anaconda etc. Politică lor, a cocoșaților pe dinăuntru, un recital de baliverne pentru mulțimea de căscați. O întreaga conspirație in fața căreia cap-sec nu are cum să se dumirească. Ce ironie ciudată! România a pășit în modernitate sub conducerea unui rege german și a unei elite boieresti luminata, care se bucura de recunoștere socială. Majoritatea politicienilor de astăzi, multi dintre care cred că sunt îndreptățiți să facă doar ceea ce îi taie capul, s-au băgat în politică nu ca sa rezolve probleme majore, ci ca să-și satisfacă nevoile. E hilar să-l auzim pe un travestit în „suveranist”, chelălăind pe la toate tv-urile că vremurile s-au trumpizat. După atâta trândăveală, răvășeală, fojgăială, sminteala – cu stigmatul ignoranței pe chip, cu trecutul plin de bube, cu sloganul „România hopa-hopa, pe primul loc!” – modelul lor este troc. Când totul devine troc, nimic nu mai contează.Sale! Sale! Cu cineva „mare, mare”. Verticalitate? Zero! Sinceritate? Zero! Drag de România? Zero! Pentru că sunt circari liber-profesionisti. Promotori desăvârșiți ai prostiei, ai inculturii, ai analfabetismului. Circarii fac audiență. Politețea forțată, cinismul camuflat, intenții tenebroase maschează brutele. Așa că spiritul gregar, specific oamenilor semidocți, care urăște educația și pe cel care gândește diferit, e ca o molimă care se vindecă ani in șir.
Exista si un avantaj in tot acest mare circ politic: ajungem sa-i cunoastem bine pe acesti indivizi (viitori candidati si politicieni). Prefer sa faca circ si sa-si expuna public ideile si apucaturile, decat sa apara la costume Armani, sobri si politicosi, insa cu un comportament de serpi. Uite, un „sarpe” din asta este Ponta, un tip calm, zambaret, elegant, la fel ca Georgescu. Uite altul care ne-a tras pe sfoara si despre care am crezut ca este salvatorul natiei: Iohannis- un semi-neamt, elegant, manierat, care vorbeste germana fluent, dar despre care nu stiam cu adevarat ce gandeste si ce algoritmi politici foloseste pentru a conduce o tara. In final, s-a dovedit ca softul avea multe buguri si putine linii de cod, insa asa se intampla cand alegem tipi din astia „eleganti” care mai joaca si golf. Daca as fi stiut ca-i place golful, mi s-ar fi aprins un bec rosu si m-as fi gandit de doua ori inainte sa-l votez. Lui Georgescu ii plac caii, de exemplu, calaritul, cricketul ecvestru, polo, deci chestii fancy care implica echitatie (industria calului, aparitii pe TikTok calare, etc). Oricum, are si spatiu destul prin gradinile Cotroceniului sa calareasca, fie armasari, fie un popor.
„Reducerea inegalităților sociale este esențială. ”
Cum scriu alți comentatori se poate face de pildă prin renunțarea la falsa politețe. Ceea ce înseamnă și ieșire din naivitate. Și cu perseverență. Iar apropo de legea salarizării și mediane medii sau mode un exemplu simplu. OUG a stabilit înghețarea salariului de bază pentru bugetari la nivelul lunii a XI-a a anului trecut. Iar sporuri „cel mult” (adică de ce nu, zero, sau chiar negative) la nivelul acelei luni; ca să facă acum contorsiuni ordonatorii de credite în tandem cu sindicatele să poată fenta textul și să înghețe la nivelul altei luni pentru a nu cere fonduri suplimentare (ce să vezi, în unele locuri în luna noiembrie salariul de bază a fost la maximul ultimilor 12 luni).
1.Demnitatea nu s-a pierdut doar acum, ci după 1990 deoarece au plecat din țară 5-6 milioane de oameni la muncă în Vest sau Sud.Ceilalți 7 milioane apți de munca si aparținâtorii, înapți de a emigra din motive obiective (familie, batrîni, lipsa calificării, copii, în vîrstă, etc.) sînt în țară și au așteptat de 35 de ani REINDISTRIALIZAREA.
Adică locuri de muncă de la 5-6 mii de lei în sus pe lună și ACASĂ, doarece cu 3 mii de la industria ,,manufacturieră” (montaj cablaje sau confecții) mori de foame.
Pierdere demnității doar a ,,explodat” acum, în potențial dezastru politic și economic…
Soluția există pentru dezamorsarea situației și dezvoltare, pentru ea am propus Guvernului Ciolacu, președintelui (încă) Johanis, celor trei partide care constituie Alianța, un proiect de ,,reconstrucție economică și industrială”, care să aducă investitori industriali majori, nu (doar) pe cei cu cafetiere și anvelope… nu (doar) producție de ,,înghețată”, cu fabrică mutată… din Bulgaria!
Proiectul este ca viziune și tehnici instituționale, pe linia instituțională, prin care C. Acemoglu (și colegii lui americani) au primit premiul Nobel pe economie!
Tot ce-i nou este foarte ,,suspect” pentru oricine, șansa de acceptare a evaluării și promovării acestuia este redusă, deoarece așa cum am ,,pățit” de 12 ani, ,,consilierii” guvernamentali, prezidențiali, ministeriali, etc. fac legea și de aceste propuneri este posibil să nu afle decît din presă sau NET d-l Ciulacu, Bolojan sau alții…
2. In vederea promovării proiectului este nevoie de angajare și ,,patriotism economic”, ceeace în oportunismul bugetar nu există!
Acest lucru este firesc (oarecum) : cum să propui pe cineva să vină cu ceva ce tu n-ai reușit să faci?
Daca saitul contributor este de acord cu susținerea proiectului economic, urmează să comunic recomandatele, confirmările de primire cu care am trimis oferta proiectului, cartea (mea) ,,Incotro se îndreaptă Romania postcomunistă 2024 ?”, o scrisoare ,,rezumat” de prezentare a proiectului (30 pagini), cu situația Romaniei, a UE și modul în care este ,,punct de sprijin” în raport cu asediul comercial american contra UE.
Sper în acest ,,sprijin”, daca el nu va fi ,,interzis” de persoane interesate, pentru ca saitul să nu se pună rău cu guvernul…
3.Urmare a ofertei cărții cu titlui de mai sus, am primit o ,,cerere”, am expediat cartea, solicitînd eventual o ,,conlucrare” teoretică comună, la care încă n-am primit nici un răspuns.
Nu interesează persoana, nici oricare alta care va solicita și primi cartea, am vrut doar să spun că sînt ,,deschis” la orice colaborare și sprijin, în interesul proiectului de țară și a ,,noii teorii a dezvoltării” în epoca nouă, a globalizării piețelor naționale.
Noua teorie a dezvoltării lipsește Romaniei ca ,,aerul pentru înecați”, deoarece vechea teorie bazată pe micro și macroeconomie, cu măsurile (limitate) la cele financiare și fiscale, nu răspunde nevoilor de construcție de proiecte de dezvoltare, în ,,noua economie globalizată”.
cu stimă,
(și mulțumiri)
prof Căliman I. Eugen
consultant dezvoltare tel 0721 316 019
Autorul nu pune in discutie concepte fundamentale sau cel putin serioase ceea ce pentru mine nu adauga nici o valoare informatiei care se doreste comunicata si nici nu face articolul altceva decat o privire foarte superficiala asupra unor contributori esentiali la sanatatea tesutului social intre care demnitatea umana ocupa un loc central. Pentru mine articolul este bun eventual doar ca suport pentru o discutie a unor oameni fara nici o expertiza reala in vreun domeniu care vor sa dezbata acest subiect in cel mai scump restaurant din oras. Exemplul ales de autor nu este cel mai fericit deoarece, cu tot respectul pentru practicantii acestei ocupatii, taximetria nu este nici profesie nici meserie atata timp cat efortul personal real necesar a fi investit pentru a o practica se reduce aproape exclusiv la obtinerea unui carnet de conducere de tip amator. Or fi vreo 15 milioane de carnete de conducere de acest tip in Romania. Asa ca aceasta ocupatie poate fi privita ca un compromis care nu compromite si de obicei, pentru oameni care stiu bine o meserie, este doar un bypass pana isi gasesc un loc de munca potrivit competentelor lor.
Demnitatea insa este atributul fundamental al personalitatii umane pe care il pierzi numai o data in viata chiar daca nimeni altcineva in afara de tine nu va afla vreodata acest lucru. Ai demnitate pentru ca in nici o circumstanta nu ai actionat fara sa o intrebi daca consecintele propriilor tale actiunilor sau inactiuni reprezinta o amenintare la adresa ei. Pierderea sau deteriorarea demnitatii este cel mai rau lucru care se poate intampla unui om care se respecta pe el insusi pentru ca nu mai poate fi nici re-gasita nici recuperata si nici reparata. Este cam ca un fel de corijenta sau restanta pentru care nu se mai poate planifica o reexaminare. Intrebati orice politician roman care s-a mutat nonsalant si imediat dupa alegeri de la un partid la altul motivand ca din postura initiala nu ar fi putut ajuta pe cei care l-au ales pentru un mesaj si o promisiune ferma. Usurinta cu care mint credibil pentru minti nemobilate arata lipsa de demnitate si faptul ca traitul fara demnitate este prima lor natura. Defintia demnitatii este usor derivabila din continutul celor 10 porunci si nu necesita nici un fel de adnotare sua comentariu savant. Umilinta insa nu urmeaza acelasi drum si, pastrand exemplul autorului, daca coliziunea dintre umilinta si demnitate nu lezeaza demnitatea atunci umilinta poate deveni chiar motor principal de dezvoltare personala.