Doar pasiunile politice vizând tandemul Iliescu – Roman și cele avându-l în centru pe Traian Băsescu au concurat, în România, cu cele legate de persoana lui Donald Trump, fie drept candidat, fie ca președinte al Statelor Unite ale Americii. Ceilalți președinți americani n-au beneficiat, niciunul, de atâta interes, de asemenea descărcări de emoție și – mai ales – de partizanate duse dincolo de orice limită. Ce spun toate acestea? Teza mea e aceea că spun foarte puțin despre politica americană și chiar despre Donald Trump și foarte mult despre noi, despre români, la ceasul în care ieșim în istorie și – în sfârșit – ne ”mondializăm”. Cum, din rațiuni evidente, nu ne putem întoarce la celebrarea comunismului (ca reper al ”suveranității, integrității și mândriei naționale”) și cum apologia fascismului românesc e prohibită de lege, Trump a devenit – în mod foarte straniu – reperul care a polarizat toate frustrările și nemulțumirile celor pentru care modernizarea accelerată a României din ultimul deceniu este echivalentă cu dislocarea tradițiilor autohtone și a unei credințe considerate a fi ”liantul național”. Președintele Statelor Unite a ajuns să întrupeze revolta împotriva establishement-ului administrativ (”globalist”, adică deopotrivă american, european și bucureștean); ”libertatea cuvântului”, inclusiv – sau mai ales – dacă acesta e jignitor, arbitrar sau injurios; libertatea pur și simplu – adică faptul de a face ce vrei, fără nici o atenție față de convențiile sociale; voluntarismul – ”nu contează decât ce vreau eu”; ”credința” declamatorie, foarte puțin asociată cu asumarea și interiorizarea ei; ideologia succesului personal care se vrea lăudat, celebrat și omagiat; toate dublate de o simplitate a exprimării care flatează – în mod evident – omul fără școală. Căci – nu? – și școala, la fel ca presa, editurile (în fapt, toate instituțiile și media în ansamblul ei) aparțin(e) establishment-ului. Adică acelei ordini în care cei ce decid sunt relativ puțini și cei care duc consecințele deciziei sunt deopotrivă mulți și din ce în ce mai antisistem.
Antisistem
În 2007, graţie abilităţii unui coleg de catedră în “atragerea de sponsorizări”, am avut ocazia de a vizita împreună cu studenţii Memorialul de la Sighet. După cum ştiu toţi cei care s-au oprit la “închisoarea elitelor” (şi un argument în plus de a fi vizitată de cei care n-au făcut-o pînă acum), circuitul Memorialului începe pe un culoar pavoazat cu fotografiile a sute dintre cei care-au avut nefericirea de-a se regăsi în sistemul carceral comunist. Dat fiind că pentru studenţi chipurile acelea erau în cvasi-totalitatea lor necunoscute (şi acesta e – în bună măsură – efectul unei şcoli prost întocmite), am început să le explic, pornind de la imagini, cine era un personaj sau altul, cum a ajuns acolo şi care i-a fost sfârşitul. Pe măsură ce povesteam, expresia studenţilor trecea de la perplexitate la indignare. La un moment dat – pentru a le da o imagine intuitivă a ceea ce s-a întâmplat cu vârfurile societăţii româneşti în anii ’50 – le-am spus: imaginaţi-vă că, peste noapte, toţi parlamentarii noştri ar fi ridicaţi şi băgăţi la închisoare. Ceea ce-am văzut în acel moment m-a lăsat bouche bée: studenţii s-au luminat dintr-o dată la faţă şi au început să râdă vădit mulţumiţi de ideea pe care – inconştient – o lansasem. Era limpede că gândul de a trimite tot Parlamentul după gratii – măcar pentru un timp, la loc de repauzare şi de meditaţie, li se părea nu doar acceptabil, ci chiar dezirabil. Trebuie să precizez că pe parcursul semestrelor în care am lucrat cu aceşti studenţi nu am avut ocazia de-a sesiza la ei nici un fel de porniri patologice sau totalitare. Tocmai de aceea, râsul acela m-a urmărit ani întregi.
A trebuit să treacă mult timp pentru a înțelege că, atunci când le-am exemplificat studenților anvergura represiunii cu arestarea întregului Parlament am trecut eu însumi – fără să-mi dau seama – o graniță invizibilă. Căci, într-adevăr, când le vorbeam despre anii ’50, personajele ale căror fotografii le priveam fuseseră niște victime și, cum am învățat după 1990, niște eroi antisistem (sistemul fiind – pe atunci – reprezentat de puterea comunistă). Dar, înainte de comunism (și chiar de război) fusese o epocă în care aceleași personaje întruchipaseră tocmai sistemul timpului lor de glorie. Atunci, în anii ’30 – când clienții Sighetului de peste două decenii făceau și desfăceu guverne –, antisistemul erau alții. Cine erau, atunci, opozanții sistemului? Comuniștii? Ei înșiși abuzaseră atât de mult de această imagine de contestatari (pe față și în clandestinitate) ai establishement-ului, încât reluarea ei ar fi părut deopotrivă retrogradă și șablonardă. Mai curând ”tinerii frumoși și liberi” ai interbelicului, cei dintre care – după 1948 – s-au recrutat ”sfinții închisorilor”: legionarii. Aceștia aveau marele ”merit” de a fi fost aproape tot timpul (cu excepția a șase luni) doar ”în opoziție”. Și, în fond, nu tocmai pe asta mizau în discursul lor; nu tocmai acest fapt le menținea o (oarecare) capacitate de seducție: ei erau cei antisistem? Descendenții haiducilor (care, și ei, fuseseră – la vremea lor – mai curând lotri, prădători la drumul mare), ce asociau violența cu penitența și revoluția cu credința. Și, mai ales, erau împotriva tuturor, de unde trăgeau și concluzia că toți sunt împotriva lor.
Cert e că antisistemul – oricât de îndoielnice (și, uneori, criminale) i-ar fi metodele – are succes. E – mereu – împotriva puterii detestate, a clicii care se aglutinează în jurul beneficiilor guvernării, a ipocriziei de salon și de revistă, a (realei sau falsei) nobilimi(i) a nouveaux riches-ilor, a ticăloșiei vechililor care jupoaie deopotrivă pălmașii și stăpânii, a cinismului celor care se cred mai presus de lege și uită credința (până dau de durere), a beizadelelor cu pretenții nejustificate și a lingușelii grețoase cu care sunt ”unși” stăpânii (din lăuntru și din afară). Parafrazând vorba bătrânului pescar grec din romanul lui Fowles, cei care se poziționează antisistem poate că sunt răufăcători, dar sunt ”români (sau americani) adevărați”. Și nu-și pierd aura decât atunci când devin ei înșiși parte a sistemului pe care l-au denunțat.
Donald Trump
Se poate spune orice despre Donald Trump, numai că ar fi fost un necunoscut înainte de alegerile din 2016 nu. Nu poate fi dat nici ca exemplu de self-made man care a pornit de jos și a reușit prin mijloace proprii; toată lumea știe că a preluat afacerea tatălui său. N-a fost nici un studios, nici un credincios, ci mai curând un soi de ”băiat de băiat”, obișnuit al sindrofiilor cu vedete (și cu personaje politice); un ins cu o reputație ”sulfuroasă”, cu care nu te-ai asocia nici în afaceri, nici la nivelul imaginii. Pe scurt, un soi de combinație de racoon de secol XIX și de J.R. Ewing, a cărui ”reușită” pare a fi la intersecția ”visului american” cu ”minunile” tranziției estice. Sau de ”băiat rău”, de care la început râd toți și care, la sfârșit, râde de toți. Faptul că un asemenea om candidează la cea mai înaltă funcție în stat are ceva de glumă nereușită chiar în ”țara tuturor posibilităților”. Marea performanță a lui Trump – un om care a trăit toată viața în preajma persoanelor influente din lumea americană – a constat în faptul de a se prezenta pe sine ca fiind nu doar un personaj antisistem, ci însăși întruchiparea antisistemului. Din faptul că nu a fost dorit de Partidul Republican drept candidat, a ieșit mitul celui ce vine din afara politicii și sparge tabuurile sedimentate de politicenii de carieră. Din franc-parler-ul unui om ce ignora orice convenție socială, a rezultat ideea ”curajului” de a spune adevărul, împotriva tuturor. Și, bineînțeles, din agitarea unei Biblii menită să-i seducă pe creștinii fundamentaliști a ieșit o credință vrednică de Apostoli. Trump a fost, toată viața, un om de show, fără a marca undeva vreo distincție între viața privată și spectacolul menit a crea audință și publicitate. Inevitabil, campaniile lui s-au construit pe spectacol, iar antisitemul e – în sine – un spectacol. Totuși, felul în care un multimilionar, răsfățat al presei mondene și cu o viață (eufemistic) aventuroasă a reușit în poza de apărător al oamenilor de rând, opus establishment-ului și familist credincios e unul din acele miracole care se întâmplă doar pentru că oamenii vor să creadă în ele.
Dar, în America mai întâi, în lume mai apoi, rețeta a funcționat impecabil. Egotismul – împins până la autism – a trecut drept singurătatea luptătorului împotriva căruia sunt coalizați toți. Discursurile plate, repetitive, cu un vocabular redus și cu idei (în cel mai bun caz) trăznite au fost receptate drept mesaje criptice, menite a dejuca ”cenzura” oponenților și a le transmite teme fundamentale ”aleșilor” capabili să le înțeleagă. Haosul numirilor a fost văzut drept abilitate în a strecura oameni noi în arcanele curiei de la Washington. Gesturi fără nici o noimă – precum întâlnirile cu Kim cel Mic – au fost lecturate ca ”diplomație personală”. Iar creșterea economică (amorsată deja în ultimii ani ai lui Obama) de după Criza din 2008 a fost în întregime trecută în sarcina ”politicilor protecționiste” și eliminării taxelor ale unui președinte pentru care economia fusese mai curând ceva de genul ”mușcă și fugi”.
Nimic nu apare din neant
Donald Trump, în ciuda pretenției lui de apariție neașteptată pe scena vieții publice americane, e un pur produs al mediei – și încă al mediei clasice (presă + televiziune), pe care ”noua medie” doar o ridică la nivelul ubicuității. O știm bine: show-ul continuu, care amestecă ”spectaculosul” (regizat) cu distracția, ”dezvăluirile” ce ”răstoarnă (toate) perspective(le)”, scandalul care ”vinde bine”, voluntarismul agresiv al one-man show-ului, concurența și fascinația câștigului ”în direct” și pioșenia afectată a teleevanghelizatorilor n-au fost inventate de Trump, dar au fuzionat de minune în spectacolul campaniei pe care a început-o – oarecum marginal – în 2016. Principiul acesteia a fost foarte simplu: spune, de fiecare dată, exact inversul a ceea ce e discursul oficial. Faptul că acest tip tip de retorică prinde – și devine un fenomen de masă – nu e posibil decât pe fondul generalizării culturii suspiciunii. Ideea acesteia este pe cât de simplă, pe atât de eficientă: nimic nu e ceea ce pare. Tot ceea ce vedem și, mai ales, auzim în spațiul public nu e menit a spune ceva, ci a ascunde (alt)ceva. Morala acestei viziuni e aceea că nu mai avem nici o certitudine – cu excepția îndoielii față de tot și toate – și că spațiul public, cu dezbaterea lui, nu mai e, în nici un fel, mediul de formulare a adevărurilor comune. În fapt, adevărurile – atâtea câte sunt ele – fie s-au privatizat total (identificându-se cu convingerile mele personale), fie sunt lianți ai unor ”bule” (diverse asociații – mai mult sau mai puțin formale, biserici și disidențe ale lor etc.). Baleiem spațiul public nu pentru a înțelege ceva, ci pentru a contesta orice apare pe fundalul lui. Nu știu cum văd alții lucrurile acestea, dar mie unuia mi se pare că nu au nimic comun cu conservatorismul vremurilor trecute (care acceptă realitatea direct accesibilă percepției și vorbește de adecvarea acțiunii noastre la ea), ci cu un revoluționarism radical care contestă – și, finalmente, vrea să abolească – ”orânduirea crudă și nedreaptă” pe care ne-o livrează toate canalele prezentului (media, reclama, discursul oficial). Ce e interesant, e faptul că – acum – cele mai radicale pasiuni revoluționare sunt la dreapta, nu la stânga.
Putem face genealogia lucrurilor acestora și le putem urmări – pe filiera protestestantismelor nord-americane – până la milenarismele medievale (și la componenta lor gnostică); ne putem întoarce la media (cea mult-hulită – de ”o altă parte” a mediei), care a descoperit puterea ”alternativului” ca vector de marketing sau ne putem raporta la curiozitatea și credulitatea oamenilor (care, de multe ori, are prea mică legătură cu formația și cunoștințele lor). Un lucru e cert: cultura suspiciunii – hrănită de ”dezvăluiri” despre tot felul de ”secrete” – și cea a contestației – pentru care puterea (oricare ar fi ea) e o ”tiranie” ce se cere abolită – au sfârșit prin a fuziona într-un cocteil de anarhism, individualism, conspiraționism și ”activism civic” al răsturnării totale în numele credinței într-un ”adevăr” rezervat celor aleși. Acesta e fundalul pe care se înscrie gesticulația lui Donald Trump. Stilul lui agresiv, tweet-urile minimaliste și sezaționalismul unor acte fără coerență au potențat și au focalizat toată această nebuloasă – ce poartă, în interstițiile ei, bună parte din istoria Americii – în ceva foarte vizibil și foarte activ. Trump nu predică revenirea – pașnică și progresivă – a Statelor Unite la ”valorile” unui trecut echilibrat (și marcat de dezvoltare), ci, dimpotrivă, întoarcerea radicală a ”hegemonului” la o condiție neclară, dar care actualizează imaginarul milenarist al convertirii și al ”the light on the hill”: o națiune cu o misiune transistorică, a oamenilor pioși, de care au îndepărtat-o ”filosofii” și ”corporatiștii”. Nu întâmplător, ”globalismul” – celebrat până în urmă cu puțin timp – e, mai nou, înțeles ca mediul dizolvant al ”menirii spirituale” a Americii. Cu mențiunea că – după două decenii de eșec a national building-ului prin diverse părți ale lumii și de pierdere progresivă a ”supremației economice” – aceasta nu mai ține atât de propagarea democrației și economiei de piață la scară mondială, ci, mai curând, de impunerea unui purism spiritual care să consacre victoria Lumii Noi asupra celei Vechi. De aceea, nu e deloc de mirare nici că ”viziunea” (atâta câtă o fi fost ea a) lui Trump e una izolaționistă și nici că principalii lui suporteri aparțin fundamentalismului creștin ce vede în globalizare, migrație, deschidere și multiplicarea perspectivelor (etnice, religioase, culturale, de gen) ”semnele Apocalipsei”, cărora trebuie să li se răspundă printr-o continuă radicalizare.
Problema noastră sunt alții
Vreau să fiu bine înțeles: mai înainte de toate nu sunt ”specialist” în problemele Americii. Puținul pe care îl știu despre lumea de peste Ocean îl cunosc din media și din lecturi. Nici nu văd situația actuală și viitoare a Statelor Unite cu optimismul naiv al ”progresistului”, pentru care fericirea constă în suprimarea tuturor definițiilor pe care ni le-a transmis tradiția (văzute acum doar ca discriminări). Cred că America are multe probleme; o parte din ele vin din istoria ei, o alta din dinamica (fără precedent a) ultimelor două veacuri (și, în particular, a ultimelor șase decenii), altele din credințele ce o animă, unele din statutul de ”cea mai mare putere”, multe din amestecul – uimitor – de populații, limbi și viziuni care o unicizează. Nu cred, în nici un fel, că toate aceste probleme pot fi rezolvate dintr-o dată și paușal cu soluții absolute: ”nașterea din nou”, egalitatea totală, o nouă ”revoluție tehnologică” și altele de acest fel. În plus, așa cum se întâmplă adesea, pe măsură ce unele tensiuni vor fi aplanate, vor apare altele. Dar cred – cu convingere – că țara lui Washington, Lincoln și Wilson va găsi, mereu, formula de echilibru care să-i permită nu doar să depășească momentele dramatice, ci să-și continue dezvoltarea care a făcut-o să fie ceea ce e.
Problemele noastre sunt altele. În vreme ce America a cunoscut – cu suișuri și coborâșuri – un veac de prosperitate, noi abia am descoperit-o, în ultimii 15 ani. Pentru americani, marea problemă e aceea a repartiției bunăstării; pentru noi cea a creării ei. Statele Unite sunt un tărâm al imigrației, România e o țară de emigrare masivă (dovedindu-se că singurele lucruri care ne-au ținut împreună vreme de veacuri au fost închiderea granițelor și sărăcia). America e un patchwork de nații, limbi și credințe; România tinde tot mai mult spre omogenitate (mai ales la nivelul unui mental ce continuă să hipostazieze ”unitatea întregului popor”). Cu toate incertitudinile, excesele și inflamațiile lor, americanii își văd de propriile probleme. Noi n-avem probleme; singura noastră problemă sunt – întotdeauna – ceilalți: politicienii, străinii (de-a valma), ungurii, rușii, americanii, rromii, schismaticii, ereticii, musulmanii, feministele, homosexualii, transexualii etc. – în fapt, oricine pare a sparge ”frontul unității” noastre.
Tema meditației autohtone, menită a se concretiza într-o acțiune comună, nu sunt acele lucruri pe care le vedem disfunționale și asupra cărora – acționând – am putea produce o schimbare în concretul existenței noastre, ci ceea ce se petrece ”la scară mare”, geostrategică; lucruri fără măsură comună cu noi și a căror modificare rămâne un amestec de speranțe și iluzii, în care ne putem descărca frustrările de moment. ”Știm” foarte bine ce am face dacă am fi în locul americanilor, dar nu știm (încă!) cum să ne comportăm ca români. Singurele atitudini practice pe care le adoptăm sunt fie descurcăreala șmecheră, fie apatia dezamăgirii (camuflată ”spiritual”), fie plecarea din țară. Ideea că, rămânând aici, putem face ceva și că această acțiune începe cu luarea în serios a problematicului lumii în care ne aflăm ne rămâne, în continuare, destul de străină.
Trumpismul de masă: fac ce vreau eu
Dezagregarea colectivismului de masă impus de comunism a lăsat în urmă un individualism feroce. Forma cea mai manifestă a acestuia o constituie disprețul – nedisimulat – față de stat și față de ordinea publică (la antipodul civismului american). O știm bine: în vremea comunismului – mai ales a celui de la început – statul a fost perceput ca fiind dușmanul familiei (care era, încă, unitatea de bază a producției necesarului existenței). Impus de învingător, în discontinuitate față de reperele comune, dominat de figuri agresive, statul a fost văzut ca fiind cel ce arestează, ce naționalizează (adică ia cu japca), ce stabilește – mai mult sau mai puțin arbitrar – prețul muncii și al bunurilor, ce ”dă” – ce vrea, dacă vrea și cînd vrea. Însă și dincolo de jumătatea de veac a ”socialismului real” e o lungă istorie în care statul fie a fost condus de străini, fie de autohtoni care au integrat perfect deopotrivă modelul de conducere al străinilor și economia de risipă a acestora. În concluzie omul de rând nu a perceput niciodată statul ca fiind al său, ca reprezentându-l și ca lucrând în beneficiul lui. Și la ora actuală, statul e asimilat mai curând cu corupția, nepotismul, impostura și ineficiența decît cu o birocrație funcțională și cu o logică ierarhică clară. Serviciile sunt mai curând ”servicii” – adică favoruri interesate – decât acțiunea publică a unor instituții.
În general, tot ceea ce ține de spațiul sau de mediul public e prost văzut. Fiecare e interesat doar de ceea ce al lui; dincolo de ușa sau de gardul său începe un no man’s land în care se poate întâmpla orice. E limpede că, în aceste condiții, nu solidaritatea la scară mare e valorizată, ci doar cea ”de proximitate” – rudenia de sânge, dublată de nășit; familia și clanul sunt ”celula de bază” a lumii noi (la fel ca a celei ”tradiționale”). Dincolo de familie e lumea ”străinilor”, văzuți ca fiind concurenți (pentru aceleași puține resurse) și ostili (căci dedicați propriilor lor familii). Pentru a supraviețui într-o asemenea lume – în care persistă strategiile ”descurcării” din comunism și din societatea premodernă – e necesar ”să fii asigurat”. ”Asigurarea” aceasta ia două forme care se metaforfozează una într-alta: puterea și averea. Acestea se obțin prin luptă (într-o societate guvernată de reguli darwiniste, dar cu un imaginar religios!) și, pe fondul acesteia nu poate exista colaborare – decât cel mult la nivelul cârdășiei (ce actualizează comportamentul de haită) – ci doar competiție. Fiecare e pe cont propriu și, în acest mediu neprielnic, se consideră a fi îndreptățit să-și folosească tot ”arsenalul” din dotare (tupeu, violență, înșelăciune etc.) pentru a le face față celorlalți. Orice privire în sus, la potențații sau la ”vedetele” momentului oferă acest dublu spectacol: al unei agresivități primare, exhibate fără nici un complex și al prăzii (mai mult sau mai puțin afișate), sub forma unei rente de stat sau al beneficiului unei ”privatizări”. Trăim într-un soi de anarho-capitalism dubios, primitiv și contondent, ce amintește mai curând de imaginea – caricaturală – a Americii robber baron-ilor de la finele secolului XIX.
În spațiul nostru, lucrurile se fac ”la vremea lor” și ”așa cum trebuie”, într-o logică a ”înțelegerii”, pentru care contarctul e ceva străin. Nu ne place să numim realitățile, să definim (inclusiv juridic) situațiile și să formalizăm procesele (industriale sau birocratice). Dimpotrivă, modul acesta legalist și procedural ne sună prost și – atunci când ne e ”recomandat (imperativ) de partenerii europeni” și îl ”implementăm” ici și colo – mai mult ne încurcă. Căci, sub vorbele abstracte (traduse aproximativ din alte limbi), pulsează, vie, magma credințelor, speranțelor, și-a tuturor viziunilor ce ne-au fost transmise (de familie, sat, biserică, o educație precară, media și diverși guru) și în numele căreia suntem convinși că ”știm noi mai bine decât alții”. Și, deși niciodată nu e clar ce știm, suntem – totuși – convinși că știm mai bine decât toți.
Pe acest fond de anarhism individualist, de triumf al ”legii naturii” și de autosuficineță răstită, Trump a venit ca o icoană pop, menită a da un lustru american (și, implicit, a ridica la rang universal) pasiunile noastre. Pentru încă odată – după național-comunism – ”deștepții” de europeni, cu civilizația, stilul, ambiguitățile și filosofia de care sunt atât de mândri, au fost trimiși la locul lor: niște ipocriți, ”rafinați ai degenerării”, care nu înțeleg că viitorul aparține ”omului nou” – fie el ”creștinul” din Est, fie ”musulmanul” din Africa/Orient – și se decide prin luptă. În această viziune apocaliptică, Trup e ”aliatul nostru”.
Trumpismul aleșilor: anticomunismul
Orice tentativă de a pune problemele lumii – la scară mică, dar mai ales la scară mare – altfel decât în termenii lui ”noi împotriva lor” și a ”victoriei finale” (motivate religios) a fost taxat, fără menajamente, ca fiind ”comunism”. Cu excepția viziunii tranșante (și virile) a lui Trump – în centrul căreia e ideea (ea însăși cu origini milenariste) a separării – tot restul ține de un ”împăciuitorism” inconștient, care amestecă genurile și nu e în stare să distingă primejdia absolută: comunismul. Ce a ajuns comunismul în această logică? Mai înainte de toate, orice afirmare a omului ca creator al istoriei și a umanului ca asimptotă a acesteia. Viziunea simplă a trumpismului (alimentată de fundamentalismul religios) vede în aceasta o negare a suveranității absolute a lui Dumneezeu și, implicit, un triumf al ateismului. Pe cale de consecință, faptele omului (între care, de pildă, Uniunea Europeană) și temeiul acestora (umanismul secular, descendent al Iluminismului și al Renașterii) sunt lecturate sub specia unui comunism ce corodează, de veacuri, fundamentele lumii noastre. La fel sunt judecate și ideile lor majore: emanciparea omului prin cunoaștere, deschiderea către celălalt și acceptarea diversității, dialogul bazat pe respect, reducerea tensiunilor sociale prin promovarea echității, rolul statului în păstrarea echilibrelor sociale și economice și (poate mai ales) egalitatea viziunilor despre rostul vieții (atât la nivel religios, cât și în domeniul existenței private).
Lucrurile acestea, care – până în urmă cu trei decenii – erau considerate a se afla la temelia culturii și a civilizației europene au devenit, destul de brusc, manifestări ale unui rău care tinde spre apogeu sub ochii noștri. Că o asemenea viziune poate seduce les nouveaux riches-ii tranziției (care, în marea lor majoritate, vin din suburbanul comunist, ocupați cu afacerile și politica, nu au timp de subtilități și își satisfac ”nevoile spiritului” mergând la biserică și uitându-se la seriale în streaming) nu e de mirare. Partea cu adevărat ciudată – și care necesită o explicație – e aceea că modul acesta de-a gândi are un ecou neașteptat în mediile intelectuale.
Nimeni nu a idealizat atât de mult intelectualitatea vestică, pe cât au făcut-o oamenii de carte din Est. Vesticii își descoperiseră vocația critică, erau împărțiți în tot soiul de grupuri și de bisericuțe (inclusiv dur staliniste), dar pentru cei aflați de partea noastră a Cortinei de Fier lumea universităților englezești, a editurilor italiene și a cafenelelor pariziene era mythe rêve et mystère. Când cade comunismul, intelectualii estici – unii dintre ei remarcabil formați (prin mijloace proprii) în marea tradiție a culturii clasice – își imaginează că vor fi primiți cu brațele deschise și omologați pe piața ideilor occidentale. Or, realitatea a fost dezamăgitoare: odată trecut momentul de surpriză (și mondenitate) al lui 1989 – 1991, Vestul s-a întors la ale lui (revoluția internetului, predominața serviciilor în raport cu industriile, descoperirea Asiei și a a Africii, memoria Holocaustului, diversitatea de gen etc.) și s-a dezineresat aproape total de drama a milioane de oameni ce trăiseră sub teroarea roșie. Cu atât mai mult cu cât apariția și generalizarea produselor ieftine (rezultate din delocalizarea industriilor înspre Extremul Orient) a transformat consumul de masă în pasiunea publică a anilor ’90 – 2000. Urmare a acestui fapt, literatura occidentală a perioadei a fost dominată mai curând de un hedonism exploratoriu ce se fere cu grijă să interfereze cu scrierile dramatice ale autorilor estici.
Morala e aceea că mai niciunul din intelectualii estici nu a reușit să se impună cu tema dominantă a lumii din care venea: suferința cauzată de comunism. Dincolo de opera monumentală a lui Soljenițîn și de romanele poetice ale lui Makine, comunismul a ajuns – destul de repede – un ”subiect de cercetare” printre altele (la fel ca ”studiile africane” sau cele ”de gen”), cu colocvii specializate, la care scholars-i din Vest preferau să discute despre ”documentele” din arhivele polițiilor politice estice – la care începeau să aibă acces – în loc să asculte mărturiile supraviețuitorilor (care visau la o invitație la asemenea ”evenimente”). Dincoace, acasă, lucrurile erau și mai dramatice: ”economia de piață” a început, inevitabil, cu ”acumularea primitivă a capitalului”, ai cărei campioni s-au dovedit a fi deopotrivă oamenii ”structurilor” comuniste (sau descendenții lor) și interlopii ultimului comunism și ai primei tranziții. Marginalizată economic, marginalizată politic (de noua putere pe care o contesta), prinsă de turbionul ”reformelor” – fie în roluri instituționale, fie în presă –, cel mai adesea deprofesionalizându-se (paradoxal, tocmai în momentul deschiderii), intelighenția estică e marea perdantă a căderii comunismului. Nu e de mirare că declasarea socială (în primul rând din punctul de vedere al prestigiului) acasă și indiferența cu care a fost tratată afară i-au potențat frustrările și i-au acutizat dorința de revanșă.
Anticomunismul clamat de Trump, atât pe fondul tensiunilor (economice) cu China, cât și pentru a recupera ceva din moștenirea lui Reagan, au sunat – la noi – pentru mulți ca un ceas deșteptător. Cum, din păcate, nu ne putem lăuda cu multe performanțe culturale menite a impresiona America, am înțeles dintr-o dată că tocmai ”specificul nostru” s-ar putea să aibă căutare pe malurile Potomacului. În definitiv, de vreme ce-am trăit în comunism, noi ”îl cunoaștem” și suntem mult mai calificați să ne oferim ”expertiza” asupra lui decât savanții care-l descoperă din cărți. E drept că, exceptând lucrările clasice al profesorilor Ghiță Ionescu, Michael Shafir și Vladimir Tismăneanu, nu am produs nimic care să impună în domeniu, însă cu toții ne pricepem la ”suferință”, la ”martiri” și la ”rezistența prin credință”. Teme altminteri vehiculate și de nebuloasa fundamentalistă din jurul lui Trump. În plus, ca ”experți” în domeniu, vedem și noi (în general la televizor, sau pe internet) – și-l putem confirma pe Președintele Statelor Unite – că Rusia e comunistă, China e comunistă, Asia toată e comunistă, Orientul (exceptând Israelul – aliat al Americii) la fel, Africa e comunistă, America de Sud tot așa, ba chiar și Europa (la care-am visat atât) e tot comunistă. Noroc cu Ungaria și Polonia (mai noi și Slovenia) care se opun – deocamdată! – triumfului troșkismului global. Și, evident, ”noi”, care suntem aliații vitali ai Statelor Unite.
Ce e uimitor este faptul că aceste lucruri merg în paralel cu creșterea ignoranței despre aceste continente. Dacă în urmă cu trei decenii mai aveam specialiști (și cunoscători ai limbilor locale) în Asia, Africa sau Orient, acum cvasi-totalitatea informației ne vine de la marile agenții de presă occidentale. Paradoxal poate, deschiderea ultimelor decenii ne-a aruncat în noi înșine cu o forță pe care nici n-o bănuiam în 1990. Anticomunismul lui Trump e, pentru intelectualii neintegrați marilor fluxuri ale ideilor occidentale, dovada faptului că ”au avut dreptate” în dezamăgirile lor, că Vestul de azi nu mai e cel la care-au visat ei și că – decât rătăcirile lunaticilor apuseni cu studii sofisticate – e preferabil ”omul simplu”, mai ales atunci când conduce America. Rănile de la degetele celor ce-au încercat să dezlege nodul gordian al complexității lumii în care-am intrat sunt compensate de măciuca media a celui pentru care nici o complexitate a lumii nu depășește cele 280 de semne ale unui tweet. În definitiv, intelectualii, sătui de dezbateri, dileme, concesii și pertractări au descoperit omul forte, capabil să le facă dreptate, dând de pământ (măcar verbal) cu toți adversarii lor.
Trumpismul universal
Cine e, până la urmă, Donald Trump pentru noi? Un lucru e cert: e mai mult decât o persoană și mai mult decât de o funcție, fie ea și cea mai importantă în ordinea globală. E un principiu în care converg frustrările și speranțele noastre: voluntarismul deghizat în providențialism. Seducția lui constă în faptul de a crede că vocea noastră, tot mai inaudibilă în revărsarea media ce ne copleșește, e vocea destinului ce rostește un adevăr menit a ne răscumpăra turptitudinile și eșecul. Altădată, paradisul era promisiunea unei alte vieți. Acum, îl putem trăi sincron, ”alternativ” și paralel cu cotidianul existenței noastre. O știm bine: asta ne propune tot marketing-ul și advertising-ul contemporan. ”Minunea” lui Trump constă în faptul că a mai reușit să ne vândă încă odată ceea ce, oricum, cumpărăm zilnic.
In primul rand, Partidul Democrat din Statele Unite este un partid de stanga, cu elemente puternice de extrema stanga militanta. Antifa este o organizatie extremista, violenta, cu originile in Europa de acum 100 de ani, din vremea cand Bolsevismul urmarea extinderea in tari precum Romania, Polonia, Ungaria, Cehia, Iugoslavia, Bulgaria, Grecia, Germania, Franta, Spania, Italia, Austria si alte tari din Vestul Europei – organizatie asociata indeaproape cu Partidul Democrat din Statele Unite. BLM este de asemenea o organizatie extremista, violenta, ce-si coordoneaza actiunile violente cu subiectele preferate ale Partidului Democrat.
O alta istorie mai putin cunoscuta publicului din Romania este cea a organizatiei extremiste si violente KKK, organizatie creata de membri ai Partidului Democrat si care a inclus oficial membri ai Partidului Democrat cu functii de conducere in KKK pana dupa al 2-lea Razboi Mondial.
Asadar, Partidul Democrat, in fapt un fel de PSD sau Partid Bolsevic american, este partidul unui cult militant si violent, cu numerosi membri ai sai ce incurajeaza violenta impotriva oricui nu adera la ideologia sa.
Asta ca sa stabilim un pic contextul puternic influentat in momentul de fata de organele de presa mainstream ale Partidului Democrat din State – CNN, ABC, NBC, CNBC, Washington Post, The New York Times etc, noile organe de social media Facebook, Google, Twitter etc si atasamentele corporatiste precum Amazon, Apple etc. surprinse cenzurand informatiile negative despre Partidul Democrat sau pur si simplu inchizand accesul la internet al unor platforme care nu fac parte din cartel.
Nu știu cât de relevantă poate fi eventuala origine democrată a KKK. Nu vi se pare ironic că discursul de genul KKK pare să aibă mare succes printre adepții mai mult sau mai puțin republicani ai lui Trump?
O sa dau doar un exemplu simplu de legaturi ale lui Joe Biden cu un cunoscut lider KKK:
https://www.msn.com/en-us/news/other/fact-check-photo-shows-biden-with-byrd-who-once-had-ties-to-kkk-but-wasnt-a-grand-wizard/ar-BB15tjQQ
https://www.msn.com/en-us/news/politics/joe-biden-giving-eulogy-of-kkk-recruiter-robert-byrd-resurfaces-after-trump-doesnt-condemn-white-supremacists/ar-BB19Cqnl
Trump a fost acuzat, fara probe, de multe lucruri negative pe care Biden chiar le-a facut si care-i sunt trecute cu vederea de alegatorii sai – atentie, nu-i numesc in masa nici fanatici, nici nebuni, nici extremisti.
In articolul la care comentam, autorul valseaza printre metafore vadit fara fundament, precum comparatia lui Trump cu Iliescu sau a lui Trump atat cu comunistii, cat si cu legionarii. Ca om obisnuit cu matematica, articolul imi lasa impresia de articol emotional, cu o disciplina ipoteze/concluzii/demonstratie precara, precum un proces public din perioada comunista. Iar una din concluzii, cea din titlu – „romanii si trump. despre politica si idolatrie”, pare ca se potriveste cel mai bine autorului, in oglinda.
P.S. chestia cu Trump care nu a facut nimic, doar a mostenit bani de la taticu’, dovedeste ca alegerea surselor de informatii s-a facut un pic eronat (CNN si alte publicatii de stanga ce se autointituleaza mainstream in SUA, nu-s surse de informatii valide fara verificari serioase). Evident ca a mostenit cateva milioane de $, asa functioneaza lucrurile intr-o tara unde averile se cladesc in mai multe generatii (si nu din furt sau confiscat ca in regimurile comuniste cu care suntem obisnuiti), dar, cu toata aparenta de play boy, Trump nu a tocat averea respectiva, ci a inmultit-o, ducand-o la cateva miliarde $.
Răzvan se vede că ești cam tinerel și habar nu ai ce a însemnat comunismul? Cum poți acuza că Partidul Democrat este comunist?
Pe de altă parte autorul Maci exagerează extremismul de dreapta.
Și la stânga au apărut în SUA niște imbecilități foarte greu acceptabile, woke și cancel culture care au fost respinse chiar de intelectuali considerați de stânga.
Partidul Democrat nu înseamnă aceste mișcări menționate. Iar anumite direcții politice externe ale lui Trump sunt menținute de administrația Biden.
Revoluția lui Trump este răspunsul nemulțumiților la distribuția bogăției în SUA, a celor care nu mai simt că visul american este posibil. Aceste lucruri au fost speculate cu nerușinare de ideologul Bannon care a găsit în Trump vectorul ideal al nemulțumirilor. Este un paradox în istoria politică americană când un miliardar devine președinte. Când David Rockefeller, moștenitorul marii averi și ajuns vicepreședinte în vremea lui Ford în 1976 și-a dorit să devină candidat prezidențial toți i-au râs în nas, averea, miliardele îl făceau neprezidențiabil!
Joe, trecand peste condescendenta in adresarea legata de varsta, as fi foarte doritor sa aflu de la tine mai multe despre comunismul care pentru mine personal a insemnat un unchi al tatalui impuscat pentru sprijinirea luptatorilor anticomunisti din munti si frati de-ai tatalui sau rude ale mamei care au ajuns pana in varful ierarhiei comuniste de la noi. De asemenea am experientele personale de locuitor al Pitestiului inainte de 89. Peste toate astea vin zecile de mii de pagini de literatura istorica despre perioada de dupa Primul Razboi Mondial citite in ultimii 30 de ani.
Cu siguranta sunt numeroase lucruri pe care nu le cunosc despre comunism. Dar sunt doritor sa aflu de la cineva care pare ca stie mai multe.
Partidul Democrat are in cadrul sau o aripa foarte influenta pro comunista, unde Bernie Sanders este vazut ca un moderat, iar Saul Alinsky ca mentor. Extremismul de stanga inseamna Antifa, inseamna BLM, inseamna cancel culture, inseamna SPLC, Planned Parenthood (infiintata in urma cu aproape 100 de ani pentru a limita numarul de nasteri printre negri, din motive rasiste), inseamna propaganda desantata de la Holywood contra familiei, crestinismului si albilor, inseamna spalarea pe creier a copiilor inca din gradinita. Sa nu omitem nici legaturile istorice dintre elitele de stanga din America si bolshevicii din Rusia.
Am obtinut cetatenia Statelor Unite in 1983 si am votat pentru candidatii Partidului Democrat in toate alegerile incepand din 1984.
Aveti, desigur, dreptul la parerea dumneavoastra. Totusi, ideea ca mai mult de 81 de milioane de cetateni adulti din SUA ar fi votat un”partid de stanga, cu elemente puternice de extrema stanga militanta” mi se pare a fi neancorata in realitate, sau o dovada de naivitate.
Am votat pntru Biden, dar mai ales am votat impotriva lui Trump, un demagog incompetent.
La fel se poate spune si despre cei care au votat pentru Trump: 74 milioane nu e putin si a spune ca 74 milioane au votat pentru un „demagog incompetent” e la fel de putin sustinuta in realitate ca si cei care ar fi votat „partid de stanga, cu elemente puternice de extrema stanga militanta”.
Dar, ca si in cazul dumneavoastra, foarte multi nu au votat cu Trump pentru Trump, ci au votat impotriva democratilor si a ceea ce promoveaza ei: corectitudinea politica si „anihilarea” oricui nu este de acord cu aceasta politica.
Sa zicem ca sunt destul de bine informat, dupa ce multa vreme am „crezut” minciunile presei de stanga/extrema stanga din State despre cat de fascisti sunt Republicanii si toti cei care nu achieseaza la ultimele ideologii progresiste.
Sunt curios cum se explica ingerintele lui Joe Biden Justitia din Ukraina in afacerea Burisma, cand, in calitate de VP si tata al lui Hunter Biden, a fortat concedierea procurorului general care cerceta coruptia Burisma. Las un articol, asa la intamplare, ce vorbeste despre latura etica a coruptiei Biden, perfect legala si acceptabila social in context progresist american.
https://www.theatlantic.com/ideas/archive/2019/09/hunter-bidens-legal-socially-acceptable-corruption/598804/
PS. Sa nu avem impresia ca daca suntem in Romania suntem mai naivi si nu aflam despre ciordelile politicienilor americani in Estul Europei sau despre boacanele comise in State. Cand ma intereseaza un subiect am obiceiul sa citesc mii sau zeci de mii de pagini de informatii pe acel subiect, din *toate* sursele de informatii disponibile pe Internet.
Intr-un interviu din People Magazine din 1998 ilustrul Donald (cu un colegiu terminat nu se stie cum si sustras de la incorporare in armata pe motive de platfus la creier) declara: „Daca ar fi sa candidez, as candida din partea republicanilor. Sunt cei mai stupid (prost) grup de alegatori. Cred tot ce se spune pe Fox News. As putea sa mint si ei sa inghita tot. Pariez ca scorul meu ar fi extraordinar.”
Si noi avem poporul antenist, si alte popoare de genul acesta. Consecinta lipsei de educatie. Nu uitati ca SUA este una dintre tarile cu cel mai mare procent de analfabeti functionali.
Nu e numai SUA cu analfabeti functionali. Sint peste tot, chiar si in tarisoara de origine.
Interviul din 1998 si citatul respectiv sint, precum multe alte elemented de propaganda anti-Trump, pur si simplu false. Inventate. Non-existente.
https://www.snopes.com/fact-check/1998-trump-people-quote/
N. B. Snopes este un „fact-checking” website cu simpatii stingiste flagrante. Oricind au posibilitatea de a „interpreta” informatia, o interpreteaza intr-o maniera ostila republicanilor / conservatorilor / trumpistilor.
In cazul acesta nu au avut ce interpreta/distorsiona astfel incit PINA SI EI au trebuit sa recunoasca falsitatea acuzatiei.
Poporul antenist – intr-adevar, precum s-a demonstrat.
Oare asa este? Daca pe aceasta ipoteza va bazati pentru a trage o intreaga lista de concluzii, se pare ca acele concluzii sunt fara fundament.
https://www.snopes.com/fact-check/1998-trump-people-quote
Chestia cu poporul antenist este foarte valabila si pentru cei ce voteaza cu Democratii si se informeaza doar din surse de informare care le confirma prejudecatile.
Prea mult Fox News, domnule. BLM si Antifa nu sunt o problema stringenta a Statelor Unite, lucru evidentiat recent chiar si de directorul FBI (Republican, numit de Trump). Pe aceeasi tema, puteti gasi analiza extremismului in US, comis dupa 9/11, si veti constata ca Yall Qaeda/Vanilla ISIS nu are rival.
E adevarat ca gruparea KKK s-a opus GOP de la infiintare pana-n anii 60, in secolul trecut, insa din acel moment s-a produs o realiniere, cu sudul rasist devenind Republican si cu „Grand Wizards” ai Klanului sustinand cu ardoare candidaturile lui Reagan si Trump. Nu i-ati raspuns userului moromete cum explicati frenezia rasistilor din US in sustinerea lui Trump. De exemplu, un moment mai putin mediatizat a fost suportul lui James Mason, liderul spiritual al AtomWaffen Division (organizatie neo-nazista care are pe „raboj” mai multe victime decat extremista Antifa), pentru Trump si ideologia MAGA.
Cat despre paralela dvs, sunt putine puncte comune intre stanga lor si stanga autohtona. Insa exista trei piloni fundamentali ai dreptei lor regasiti in stanga aborigena cand vine vorba de sustinatori: traiesc in mediul rural, sunt religiosi (chiar fundamentalisti in US) si needucati. Si cum dvs ii considerati cultisti pe PSD-isti (nimic de argumentat aici), asa sunteti considerat si dvs (alaturi de ceilalti trumpanzei) cand intrati in contact cu partea educata a populatiei.
ps Sosoaca?
Pozitia e clara, Fox news cat incape, ascultat pe nerăsuflate și înghițit pe nerăsuflate. Că Partidul Democrat s-a schimbat de la 1860 până acum, că Partidul Republican de la Goldwater încoace + Nixon a dezvoltat Southern Strategy, nu trebuie sa deranjeze sloganurile OAN și Breitbart, nu? 😆
Trei intrebari:
1. Imaginati-va ca in cadrul unei conferinte pe teritoriul SUA, ( sa zicem intr-un campus universitar) faceti urmatoarea afirmatie : „It’s ok to be white.”
Oare ce credeti ca se va intampla? Mult succes.
2. Ce parere aveti ca studiul filosofiei antice in campusurile universitare, de la Aristotel la Platon e considerata in SUA tot mai mult ca o forma a rasismului alb? .D-vs ati studiat filosofia antica rasista?
3. Partidul democrat sustine dreptul de a avorta un copil chiar si la 9 luni. E in regula cu sistemul Dvs de valori?
Va multumesc.
Ma bag si eu ca musca pt ca probabil nu o sa primiti raspuns de la autor pt genul asta de interpelare
Nr 1 depinde de context . Depinde daca vorbesti despre culoarea unei masinarii sau despre ce fel de angajati accepti . Exista multe exagerari in ultima vreme si de-aia la subiectul asta va dau dreptate
Nr 2 o declaratie a unor studenti dintr-o facultate cu profil asiatic interesati de proprii lor filozofi :
School of Oriental and African Studies (SOAS)’s student union is insisting that when studying philosophy “the majority of philosophers on our courses” should be from Africa and Asia.
Nr 3 nu e real . Sau mai bine zis e o declaratie a lui Trump despre ce vor sa faca ailalti . Le-a citit mintile or something ca n-a zis mai mult .
Asa se construiesc trumpistii , o samanta de adevar si doua minciuni :)
punctul 3:
ROE vs WADE.
decizie a curtii constitutionale din 1973 pe care democratii o sustin pana in panzele albe.
rezultatul? avorturi la 6-7 luni, fluturate cu titlu de glorie de catre demoncrati.
asa se construiesc demoncratii, cu o samanta de adevar si cu o tona de negare a realitatii :)
blm something?
Rezultatul e ca in ” 91% of abortions were performed at 13 weeks or less gestation ” . Ipocrizie perfecta apropo de negarea realitatii . Parca vad ca exemplele cu 6-7 luni sunt extrase din context , accidente auto , boli congenitale , etc etc etc etc . 91% sub 3 luni asta e realitatea si sunt de 3 ori mai putine cazuri azi ca in anii 80 . Pe scurt problema asta nu e problema .
Foarte interesanta analiza!
Cum am devenit trumpist.
-Venit in ge nu am avut drept de munca citeva luni. Am trait din Sozialhilfe. S-a schimbat legea si am gasit de munca. Muncind, extrem de greu, aveam mai putini bani netto decit inainte.
-Ca cercetator la un concern am facut multe studii in domeniul tehnologiilor. In ultimii ani trebuia tot mai mult sa pun accentul pe ecologie, fiiind nevoit sa mint.
– cu vreo 20 de ani in urma existau multe forumuri, platforme libere. Acum toate sunt moderate, cenzurate.
– vaccinul a umplut paharul. Trump in prostia lui a comandat vaccinuri din vara, si-n acest fel a accelerat dezvoltarea acestora. Eursula facea spume cu 1500 miliarde pt mori de vint. Se intilnea cu Greta.
Corectitudinea politica e politica gunoiului sub pres, Trump mi-a dat senzatia ca ridica presul.
L.-a ridicat, au fost prea multi care au calcat pe el.
Pentru întregirea spaţiului intelectual (cu sau fără gilimele) al unui individ ca Trump.
Pentru cei neintoxicati de valurile fake-ului integrat „adevarului” personal vă asigur că veţi avea câteva mici revelaţii si asupra lui Trump si asupra propriului nostru mediu psihologic :
Can’t decipher Trump-speak? Meet Margaret, the computer bot
https://www.latimes.com/politics/story/2020-05-07/cant-decipher-trump-speak-meet-margaret-the-computer-bot
Si-uite-asa, inca ceva iesit din „samanta Trump” : o tema de meditatie pe care autorul o dezvolta in mod absolut credibil si cuceritor (ca forma de expunere). Felicitari !
P.S. Eu cred, totusi, ca Makine a scris un singur roman adevarat : primul ! Dupa care a urmat comercialul, facaturi… Cumva ca si la romancierii romani care au scris, in marea lor majoritate, o singura Carte ! Poate fi si asta o tema de discutie …
Cum am devenit Trumpist (II)
– am fost ieri sa cumpar chifle, 10 bucati costa 3,4 euroi. In vara costau 2,2. Am pus si motorina, in vara era 1 euroi, acum 1,34.
Domnule Maci, vorbiti de operele unor specialisti in analiza comunismului, cica sunt prea putini, hai sa fim seriosi, cine citeste asa ceva. Pe oameni ii doar ce se-timpla sub nasul lor, plebiscitul, imperiul roman, ii lasa rece. De aia, nici voi, intelectualii, nici politicienii nu reusiti nimic, nu vedeti chestiile reale adevarate care preocupa poporul.
Si acest articol e un exemplu tipic pt aceasta abordare.
@ neamtu tiganu 06/03/2021 At 15:48
„De aia, nici voi, intelectualii, nici politicienii nu reusiti nimic, nu vedeti chestiile reale adevarate care preocupa poporul.”
Ati reamintit un adevar dureros. Eu nu cred ca aceste „elite” (intelectuali sau politicieni) sis vor schimba abordarile.
Vor continua tot asa dand vina pe popor care nu intelege „filozofia” lor…… deci trebuie schimbat poporul.
In Romania chiar se intampla: poporul emigreaza (3-5 milioane sau mai multi) dar „elitele” politice si intelectuale raman si-i doare in basca de problema preturilor; statistica arata cresteri de 0.25%.
Unde sa se duca si mai ales ce sa faca aceste elite? Romania este cea mai buna tara pentru ei. In strainatete nu se da spor de doctorat chiar daca predai la universitate.
iar la cules de sparanghel nici atata.
@ Jimi H- nu prea înțeleg de ce elitele de toate felurile au dreptul la abordarea lor doar când construiesc acceleratoare de particule, crează vaccinuri prin tehnologii noi, trimit rovere pe Marte, crează tehnologiile care ne fac viața mai bună, etc…, dar când este vorba de societate doar cei ” proști, dar mulți!”, vorba lui Vodă Lăpușneanu, au dreptate la modul absolut și evident suspicionează diverse conspirații mondiale a celor care dovedesc zi de zi că reușesc să-și folosească mai bine creierul. Mi se pare clar că elitele nu-și vor schimba abordarea pentru că este rezultatul unui proces de gândire care scoate cam aceleași rezultate de fiecare dată când folosesc o anume logica la un set de probleme, în timp ce agresatii nu prea pot explica de ce resping abordarea elitelor, pentru că li se spune la biserică, la adunare, la Fox News, pe grupurile QAnon…
Fără elite am fi ramas tot ca triburile de cimpanzei, cu bătăușii făcând ordine în trib și gata să omoare pe oricine le încalcă teritoriul.
Cuvintul „elite” nu acopera pe toti cei care se considera elite.
Cei care „construiesc acceleratoare de particule, crează vaccinuri prin tehnologii noi, trimit rovere pe Marte, crează tehnologiile care ne fac viața mai bună” sint intr-adevar elite demn de tot respectul.
Politicieni care isi captusesc buzunarele, ziaristi corupti, vinzatori de mori de vint, „specialisti” in „studii” (race, gender, etc.) fara valoare sau cu valoare de discrimare si de diseminare a urii . . . nu sint „elite”, nu demonstreaza ca pot sa isi foloseasca mai bine creierul ci paraziteaza societatea.
Așa e, elitele sunt false, pedofile și adepte ascunse ale unui guvern mondial condus de minoritățile LGBTQ … Cele mai false sunt cele care promovează energia eoliana (cred că aveți o deformare de la articolele domnului Cranganu și va iese automat la tastare…), iar dvs. veți fi fericit, căci veți moșteni Împărăția Cerurilor…
„elitele sunt false, pedofile și adepte ascunse ale unui guvern mondial condus de minoritățile LGBTQ”
N-am mai auzit de asta dar se pare ca stiti dv. multe pe tema.
Cit despre „elite”, ramine cum am vorbit – politicianul incompetent si corupt, jurnalistul de cafenea, specialistul in „stiinte politice” care e practic un chibit cu diploma, profesorasul de queer studies care regurgiteaza clisee de-ale lui Karl Herbert Marcuse (sic) NU au nici cea mai mica legatura cu cineva capabil sa aduca contributii in domeniul acceleratoarelor de particule.
Asta cu „noi elitele” mi-aduce aminte de presedintele de bloc care se caina la moartea lui Kennedy: vedeti ce se-ntimpla cu noi, presedintii.
Mi-asi fi dorit ca in Germania si Europa sa fi ajuns la ritmurile de vaccinare din SUA sau GB , la alegerile de saptamana viitoare voi alege tocmai de accea AFD, cei de acum fiind terminati.
Din păcate, am spus de anul trecut, ca în doua luni de la investirea lui Biden (dacă va fi ales) benzina va ajunge la 6 lei, iar toate se vorscumpi în consecință. Orice om cu bun simt putea observa ăsta. Nu sunt intelectual.
Cine e, până la urmă, Donald Trump pentru noi?
Pt mine Trump e intoarcerea in normalitate, paradoxal, desigur, ca un anormal sa insemne normalitate, dar cind „normalii” devin anormali, iti pui sperantele in anormali.
Incetati cu psihologia frustrarilor, nu e vorba de asa ceva, frustratii sunt cei de teapa Gretei, de cei care ingenunchiaza cu BLM, de cei care nu au facut nimic in viata si se agata de ideologii falimentare, de analfabetii functionali, de cei care pling de mila ursilor polari, lafaindu-se ín vile cu piscine racite, si cu bisnis jet la usa.
Romanii nu au nimic in comun cu americanii cu atat mai putin cu Trump iar cei care sunt de partea sa traiesc de regula in afara granitelor tarii, alta poveste care iar nu are nimic in comun cu Romania, situatia din tara.
Cei din tara sunt singuri raspunzatori de ce li se intampla si ar trebui sa reflecteze mai mult asupra acestui fapt decat asupra altor aspecte, din afara.
Tot ce se întâmplă în America ne influențează direct. Coborâți în lumea reala, alimentați masina la pompa, acum prețul e stabilit de cartelul OPEC și Rusia, prețul tuturor celorlalte produse va creste rapid.
@ Hans 06/03/2021 At 16:26
De acord cu dvs.
Imaginati-va ca chiar s-ar intampla, adica toti romanii din tara ar fi „singuri raspunzatori de ce li se intampla”, pe cine ar mai da ei vina? Si in special toti politicienii (fara nici o exceptie) „de la vladica pana la opinca” ?
„N-a fost nici un studios, nici un credincios, ci mai curând un soi de ”băiat de băiat”, obișnuit al sindrofiilor cu vedete (și cu personaje politice); un ins cu o reputație ”sulfuroasă”, cu care nu te-ai asocia nici în afaceri, nici la nivelul imaginii. ”
Asta e reflectie personala sau ce fel de statement este? Poate eu vreau sa ma asociez cu Trump. Nu am voie pentru ca e clar ca „nimeni nu se asociaza”???
Apar pe Contributors tot felul de analize „post” Trump. Textul dvs incearca sa…explice pasiunile romanilor fata de Trump.
De ce toti editorialistii trec rapid peste sprijinul majoritatii covarsitoare a mass-media americane pentru Biden sau (anterior) Hillary Clinton in fata lui Trump?
Facem o paralela post alegeri? „Needucatii” Romaniei au votat-o pe Viorica in proportie de 34%, aceasta beneficiind de sprijinul aproape tuturor televiziunilor.
47% dintre americani (peste 74 milioane) l-au votat pe Trump….individ URAT de peste 95% din mass media planetei.
Echipa de campanie a lui Biden a cheltuit 1,1 miliarde $, in timp ce echipa lui Trump a avut la dispozitie 718 milioane $. (Cu 4 ani in urma Hillary Clinton cheltuia 690 milioane $, iar Trump 310 milioane $.)
Deci cu bani mai putini si FARA sprijinul mass media a obtinut….47%.
Pai…asa se explica continuarea impetuoasei campanii impotriva lui Trump, chiar si dupa alegeri, domnule Maci! Banii si presa, atat in cazul lui Obama, al lui Hillary Clinton si al lui Biden….le-au avut democratii. Puteti sa continuati (alaturi de alti „analisti” aici pe Contributors) sa-i numiti in fel si chip pe votantii lui Trump, dar nu puteti sa nu va intrebati daca cei 47% nu ar fi devenit…70%….daca doar cateva publicatii sau televiziuni majore americane…ar fi fost alaturi de Trump. Nici macar Fox nu a fost….am vazut primul „debate” si….performanta lui Chris Wallace de a-i demonstra lui Trump ca este….singur.
Si ca sa ne intoarcem la…paralela propusa de mine. In cazul Romaniei, cu sprijinul masiv al televiziunilor si publicatiilor pentru Viorica, avem o mass media functionala? Intrebarea mea este retorica, explicam mai sus motivele evidente pentru care mass media continua campania impotriva lui Trump.
Pacat ca nimeni nu analizeaza si performantele mass media romanesti
in materie de Donald Trump.
Timp de 8 ani telespectatorul roman a avut parte dinspre prompteristele
tampitzele (ce exces pleonastic !) doar de stiri , bancuri obosite si grimase oligofrene
care l-au convins pe Dorel Dacicus ca Trump este fix de-al lui , ca si alternativa
Gigi Becali care -ti da un ciubuc daca-i spui Crezul.
Doar Nava -Amiral zisa si Pro Tv l-a urmarit pe individ cu seriozitate maxima,
fiind clar că Andreea era cu adevarat terifiata ca majoritatea romanilor aborigeni
ar putea vota cu Donald, iar nu cu minunata echipa mixta a zilelor ce vin.
Chiar asa, de ce ar fi mass media impotriva unuia care, din postura de cel mai puternic om al planetei, recomanda public oamenilor de stiinta cautarea unui tratament pentru Covid 19 pe baza de injectii cu dezinfectant? Oameni rai astia din presa, domne. Sunt platiti sa lupte impotriva poporului si sa nu recunoasca geniul profetului.
Oamenii din popor si deplorabilii (semnez prezent) mai au si nitica rabdare sa citeasca, cit mai stim si noi a citi, ce a spus omul in intregime. Recunoscind ca exprimarea putea fi mai clara, mai putin alambicata (mde, presedintele Trump nu e la fel de coerent si „error-free” precum Robinette), el NU a sugerat niciodata ca sa injecteze lumea dezinfectant.
O explicatie buna, cu citate complete si context stiintific pe care s-ar putea sa il gasiti interesant, se poate citi aici:
https://amgreatness.com/2020/04/28/shedding-light-on-trumps-disinfectant-comments/
V-as mai povesti si ce gafe a facut Beijing Biden la conferintele lui de presa, dar n-am cum, pentru ca nu a tinut nici una de cind l-a bagat virusul chinezesc in Casa Alba. (-:
„Handler”sii continua sa il ascunda la subsol.
Totusi, ca o mica mostra, cam asa e cu vorbeste recent:
https://www.youtube.com/watch?v=laQoenuDwwQ
https://www.youtube.com/watch?v=VA-2xpqrBwg
The Bad Orange Man is out pentru moment, iar in mod evident „Lumea libera” e in miini destoinice…
Welcome back, Absurdistan, in caz ca nu sunteti unul si acelasi cu forumistul care semneaza AT – eu sper ca nu. Btw, eu nu semnez niciodata sub alt nume si nu apreciez cand alti comentatori sau autori Contributors fac lucrul asta.
Din pacate raspunsul dvs a inceput cu stangul. Desi va laudati cu rabdarea de a citi in intregime mesajul cuiva, ca un adevarat om din popor, se vede treaba ca n-ati prea avut rabdare cu comentariul meu. Eu nici n-am zis ca Trump ar fi sugerat ca lumea sa se apuce sa se injecteze cu dezinfectant. It’s much better than that. El povestea presei ce schimb de idei fructuos avusese cu oamenii de stiinta pe tema unui posibil tratament si repeta doar pentru presa o parte din idei. Simtea nevoia sa puna in evidenta contributia lui personala de o valoare inestimabila in acest dialog stiintific. Mai exact, sa vada lumea ca cel mai iubit fiu al poporului american da indicatii pretioase. Pai ce geniu multilateral dezvoltat e ala care nu poate sa dea stiintei indicatii pretioase tocmai pe vreme de criza? Nu? Ori e geniu, ori nu mai e. Iar Trump sigur este, cum singur a subliniat in aceeasi conferinta de presa.
Orice comparatie cu gafele lui Biden este o eroare de categorie. Biden face gafe, Trump is delusional. E alta mancare de peste, cum se spune.
Pe final, daca vrea cineva sa revada episodul si sa analizeze sensurile profunde si ascunse:
President Trump: So, supposing we hit the body with a tremendous—whether it’s ultraviolet or just very powerful light … supposing you brought the light inside the body, which you can do either through the skin or in some other way, and I think you said you’re going to test that too. It sounds interesting.
Bryan: We’ll get to the right folks who could.
President Trump: Right. And then I see the disinfectant, here it knocks it out in a minute. One minute. And is there a way we can do something like that, by injection inside or almost a cleaning. Because you see it gets in the lungs and it does a tremendous number on the lungs. … But the whole concept of the light, the way it kills it in one minute, that’s—that’s pretty powerful.
” Eu nici n-am zis ca Trump ar fi sugerat ca lumea sa se apuce sa se injecteze cu dezinfectant.”
Interesant. Mii de ziaristi si milioane de comentatori au facut spume la gura pretinzind ca Trump a zis sa-si injecteze lumea clor. Din punctul acesta de vedere stati mult mai bine.
Mulțumesc colegului comentator ca m-a suplinit data vreme am fost plecat în weekend departe de internet.
Asadar Trump n-a spus sa se injecteze lumea cu dezinfectant, ci sa se injecteze cu raze ultraviolete, si de fapt aici era o referinta ascunsa la ” intravenous laser blood irradiation”, o tehnica experimentala de nisa de care sunt sigur ca n-au habar 99% din doctori, daramite Trump?
In Prostia omeneasca a lui Creanga era un om care vroia sa care soarele in casa cu oborocul. Sa intelegem ca de fapt nici el nu era prost, ci vroia sa injecteze in cladire proprietatile termice ale radiatiilor electromagnetice dintr-un panou de incalzire cu infrarosu. Omul era un clarvazator care il anticipa pe Maxwell. Iar nevasta care plangea cu drobul de sare facea de fapt o meditatie filosofica de sorginte schopenhauriana cu privire la sensul vietii sub spectrul inevitabilitatii mortii.
Nu s-a întâmplat prea des ca idei „fierbinți” în lumea occidentală să circule simultan în colțul nostru uitat de lume. Să fie pasiunile stârnite de dezbaterile politice din SUA printre comentatorii români o dovadă a cuplării noastre reale la civilizația apuseană sau doar un efect al globalismului?
Cât despre personajul Trump, dincolo de inadecvarea la valorile pe care le promovează și de haosul planetar declanșat de deciziile lui, pare să fi fost scânteia de care cele două extreme (a pseudo-religiei corectitudinii politice și a conspiraționiștilor/fundamentaliștilor/ anti-sistem/anti-globalizare) aveau nevoie pentru a intra într-o spirală violentă care se auto-alimentează. Partizanii celor două tabere au polarizat atât de intens dezbaterea publică încât pare că nu mai e loc de rațiune și nu poți fi decât „trumpist” sau „neo-marxist”.
@ Last Moromete domnule, va multumesc, ati pus punctul pe „i” cum se spune:”Cât despre personajul Trump, dincolo de inadecvarea la valorile pe care le promovează și de haosul planetar declanșat de deciziile lui, pare să fi fost scânteia de care cele două extreme (a pseudo-religiei corectitudinii politice și a conspiraționiștilor/fundamentaliștilor/ anti-sistem/anti-globalizare) aveau nevoie pentru a intra într-o spirală violentă care se auto-alimentează. Partizanii celor două tabere au polarizat atât de intens dezbaterea publică încât pare că nu mai e loc de rațiune și nu poți fi decât „trumpist” sau „neo-marxist”.”
EXACT aceeasi concluzie am tras si eu, daca imi permiteti adaug: cred ca nu este intimplator, cred ca s-a dorit acest lucru: radicalizarea si reducerea la doar doua tabere extremiste ignorarea si negarea sisematica a unei cai de mijloc e un procedeu clasic imbracat in haine noi;reducerea oricarei dezbateri la etichete si generalizari simpliste (fie prin promovarea unor grupari extremiste marginale declarate mainstream gen BLM-tot mai multi afro-americani se declara ca nefiind reprezetati de aceasta miscare-,Antifa sau oponentii de extrema dreapta) de tip Divide Et Impera dovedeste ca clasica zicala romaneasca „cind doi se bat al treilea cistiga”.
Trump nu e decit un erou de mucava, de cartoon network, exista destule interese oculte in spatele lui ca si in spatele „neo-marxistilor” si trecerea timpului va dovedi acest lucru.
Numai bine, respect!!!!!!!!!!!!!!!
amuzant „Românii și Trump” ! lasa l domnule pe Trump, priviti in jur ce se ntimpla n Romania, nu mai plingeti USA ca n au nevoie de analizele dvs ! tin minte ca ceva ani in urma (recent, nu va ginditi inainte de 90) toata bugetarimea si prostimea romaneasca chitaia de foame si plingea de lene – asta i era valoarea. a trebuit sa vina wedgeledgrowthul (prostovanul de la ase, socol – jigodie psd ista) care a marit din pix bugetarimii lefurile, astfel incit peticitii in fund de ieri au ajuns sa judece germania, japonia si america ! le compatimesc si sfatuiesc !
Ca intotdeauna dle Maci abordati teme care vor duce la o mare revarsare de comentarii pro sau anti Trump.
Oricum se dovedeste ce ati comentat anterior, lumea a devenit un loc in care se aplica o singura fraza: cine nu e cu noi e impotriva noastra si obligatoriu din bula sau familia mea.
Ce progresism, ce conservatorism, eu cu mine si ai mei, Trump si cu mine, Trump contra tine, Trump erou/satana contra tuturor.
Pana la urma mileniul 3 a adus moartea dialogului, a comunicarii si discutiilor savante. Tot e new speak, toti vrem sa fim porci de ne multumim sa credem ca suntem pradatori
Analiza contra ori protrump va apartine istoriei. Acum lucrurile sunt prea recente si fiecare judeca dupa criterii mult prea subiective. Ceea ce intelegem tot mai putin este ca falia dintre generatii ca mentalitate si atitudini este tot mai mare si o datoram noilor mijloace digitale.
Ma tem ca istoria se va scrie la fel ca întotdeauna, așa cum este scris și prezentul, de invingatori: cu o presa partizana și cu fact-checkers care mint ei înșiși.
eu nu văd nicio idolatrie, ci doar o marotă. chiar și ieșit din peisaj personajul Trump ambalează nervos ‘telectualul român marotat (și complexat probabil de notorietatea si puterea politică a „incultului” președinte) intr-atât incât să petreacă zile întregi pentru a țese editoriale jenante și complet inutile de douj’de mii de pagini (pe care recunosc, nu am avut răbdare să le citesc pân la capăt din moment ce nu prezintă niciun interes pentru că repetă incă de la primul paragraf aceleași speculații obosite produse de presa americană de cinci ani încoa). maculatură (noroc că astfel de texte nu mai pupă hârtia, că e ș-așa jale prin pădurile noastre).
Apreciez în mod deosebit articolul dlui Mihai Maci. Plecând de la acest articol am retrăit în câteva minute decenii întregi, mi s-au perindat într-un carusel amețitor imagini de tot felul, imagini grele purtate zeci de ani undeva în îndărătul conștientului.
Imediat după decembrie 89 am crezut, naiv și idealist, că noi cei tineri, vom schimba fața României. Am refuzat să plec și i-am îndemnat pe toți prietenii din acea vreme să ne unim forțele și să facem din țara noastră un loc minunat. Nu a fost să fie, acum înțeleg că nici nu se putea. Târziu, prea bătrân pentru emigrare, copleșit de neputință și scârbă, am plecat definitiv. Cum bine a spus dl Maci „singurele lucruri care ne-au ținut împreună vreme de veacuri au fost închiderea granițelor și sărăcia”. Cât privește trumpismul, din fericire pentru noi, cred că suntem prea comozi ca să aderăm cu adevărat la orice manifestare extremă. Clovneriile noastre extremiste se aprind și se sting repede. Nu aș vedea șoșoaciștii atacând guvernul sau senatul pentru a o salva pe marea lor inspiratoare. Sper să nu mă înșel. E adevărat că Iliescu a reușit în mai multe rânduri să folosească minierii. Dar cred că el a beneficiat de temeinica formare sovietică în ale manipulării și dezinformării, așa încât, poate fi mai curând un împrumut de tehnici decât o manifestare spontan românească. Dl Maci spune în articolul domniei sale multe lucruri dureroase, lucruri care ar trebui să ne îndemne la meditație. Manifestările noastre „pragmatice” sunt realist zugrăvite ca „descurcăreala șmecheră, fie apatia dezamăgirii (camuflată ”spiritual”), fie plecarea din țară”. Noi nu ne manifestăm ca națiune decât în derizoriu, în acea „omogenitate” specifică despre care pomenește autorul. Biserica ortodoxă poate fi un bun exemplu. Coruptă și manipulatoare, reușește să mobilizeze și să unească mase în virtutea unor idealuri în care chiar marii ei șefi nu cred, probabil, o iotă. Mulți din cei care cred în idealurile clamate , din păcate sunt fanatici și anacronici iar locul moderaților de bun simț est unul marginal. Și în afara granițelor facem notă aparte prin dezbinare și suspiciune, în timp ce alte comunități sunt la polul opus. Neîncrederea generează individualism, e adevărat, dar cred că pe noi, românii de „aranjează” mai bine individualismul decât pe alții. Formula ”știm noi mai bine decât alții” guvernează și generează individualism.
Mulți români, „ascunși și acum prin munți”, îi așteaptă în continuare pe americani să-i salveze. Ignoră complet realitatea tratatului de la Yalta și văd peste tot numai comuniști. Acești români nu iau în seamă manifestările de extremă dreaptă, atribuindu-le exclusiv celor de extremă stângă. Și ce poate fi mai frumos decât întoarcerea „adevărului”, acele alternate facts, cum se numesc azi minciunile. Capitoliul a fost atacat în ianuarie de suporterii trumpiști printre care membri marcanți QAnon, și Proud Boys. Apoi, în ciuda evidenței, a imaginilor înregistrate, s-a spus că de fapt Antifa a fost la originea violențelor. Minunat, nu-i așa? Orwell curat. Aberațiile trumpiste apar în anumite comentarii la articol întărind parcă ideea că români sunt trumpiști. Acești români sunt frustrați ca și mine, ca și numeroși alți cetățeni planetari de tot ceea ce se întâmplă acum în lume și uită că toate extremele, nu numai cea stângă, sunt nocive (autorul a argumentat foarte frumos ideea pe parcursul textului). Acești români de „dreapta” au uitat de ”simțul comun”, precursor al Declarației de Independență și al creării Statelor Unite. Convinși că unicul adevăr e al lor, văd în tot ce este la stânga doar pe acei comuniști criminali, eventual de model sovietic. Uită că la stânga este, printre altele, și ideea dreptului universal la educație și a accesului la sistemul medical, uită de moderație. Probabil pentru ei aceste valori sunt de extremă stângă. Și mai frumos, așa cum se arată în articol, acapararea bogățiilor în România s-a făcut în special de către foștii comuniști și securiști, exact aceia care acum se proclamă capitaliști sau anticomuniști. Aș adăuga aici și pe „vânătorul de securiști”, el însuși securist camuflat. Talmeș-balmeș de valori fără sens, varză totală. Cum spuneam mai sus, norocul nostru este că mai curând ne sprijinim de gard decât să punem mâna pe coasă. E un noroc, pentru că dacă am pune mâna pe coasă probabil am pune-o pentru tot felul de elucubrații dar nu pentru ceea ce este substanțial pentru noi. Bineînțeles cu excepțiile de rigoare, care nu fac decât să confirme regula. Aceste excepții sunt minoritare și nu au forță transformatoare. Se pare că în majoritate, nu avem capacitatea de a identifica substanțialul sau pur și simplu nu ne interesează pentru că ar aduce atingere interesului personal. Cioran, Caragiale, dar și alții, au descris numeroase fațete ale derizoriului românesc. Dl Maci a vorbit despre cultura suspiciunii. Am putea vorbi despre epoca suspiciunii, așa cum Hannah Arendt arăta, odată cu începutul epocii moderne, de la Descartes încoace, de când știința ne-a demonstrat că propriile simțuri ne pot înșela. Astăzi lucrurile sunt mai complexe și nivelul extrem de avansat al tehnologiei creează și mai multă suspiciune. Ne confruntăm cu toții cu realități care ne deranjează profund, cu nedreptăți de tot felul. Suntem, poate prost tratați la locul de muncă, hărțuiți, marginalizați. Ne deranjează cu siguranță pe majoritatea dintre noi ceea ce dl Maci a prezentat în articol ca „optimismul naiv al ”progresistului”, pentru care fericirea constă în suprimarea tuturor definițiilor pe care ni le-a transmis tradiția (văzute acum doar ca discriminări)”. Eu cred că nervozitatea generală este accentuată de accesul tot mai dificil la bogăție pentru o mare majoritate dintre noi. Cred că distribuirea excesivă a bogățiilor către bogați ne atinge pe toți. Muncim mai mult, dar relativ avem mai puțin. Paradoxul pe care eu îl găsesc in discursul trumpist sau trumpist românesc este că aceste neajunsuri atribuite „establishmentului” ori au ca singură culoare politică pe cea a banului, ori au poate originea mai curând la dreapta, dar sunt puse pe seama comuniștilor și a tot ce este de stânga. Ceea ce eu văd și ceea ce am cunoscut direct este o tendință de eludare a responsabilității sociale de către corporație. Deja din 2004 s-a vorbit despre devenirea psihopată a corporației (The Corporation -Joel Conrad Bakan). O corporație de azi este în stare să se autodistrugă pentru un profit imediat cât mai mare. Această „orientare patologică” spre profit ne marchează pe toți într-un fel sau altul și ne deformează ca așa-ziși oameni. Cred că aceste aspecte au fost făcute posibile prin deregularizare extremă, deregularizare ce a creat posibilitatea de a crea profit prin speculația pe pierdere. O aberație pe care am plătit-o cu toții in 2008 de exemplu. Atunci am întâlnit conceptul în care profitul este încasat de sectorul privat, iar pierderea este plătită de sectorul public, adică noi toți. Cu alte cuvinte suntem capitaliști la profit și comuniști la pierderi. Deregularizarea este posibilă prin „lobby” sau corupție, de cele mai multe ori în numele dezvoltării. Un alt fenomen pe care-l constat este agresiunea permanentă la adresa companiilor publice. Nu mă refer aici la companii românești de stat, precum „Steagul Roșu” Brașov, cunoscută ca Întreprinderea de Autocamioane Brașov. Nu, această fostă întreprindere a fost ținută captivă de PDSR (acum PSD), a reprezentat capital politic și, în timp ce nu producea nimic, banii curgeau. Un coleg inginer era chiar mândru că ia bani fără să facă nimic și râdea de mine, care părăsisem sistemul de mult și mă luptam pentru existență pe contul meu. Nu vorbesc despre astfel de anomalii mioritice, cred că la acest nivel ele nu au fost încă semnalate în occident. Insist pe presiunea ce se pune acum, pe privatizarea cu orice preț sub pretextul că statul este un prost gestionar. Da, statul nu excelează ca gestionar, dar din ce am cunoscut eu, după privatizare mai multe companii cu care din păcate sunt obligat să am de a face deoarece au monopol (monopol mascat printr-un evantai de companii satelit care nu au nici o putere reală de competiție), furnizează servicii agresiv mai scumpe dar nu mai bune. Interesant de observat, și cred că e valabil în multe locuri din lume, este manifestarea unei tendințe mai curând comuniste în state capitaliste, tendință exprimată prin crearea unor poluri de putere care exclud concurența adică tocmai esența funcționării capitalismului. Încă o dată văd comunism camuflat în capitalism. Mulți români cred cu convingere, dar fără să poată documenta, că tot ce este public e rău. Eu cred, dimpotrivă, că nu ar trebui de exemplu să se facă profit pe sănătate. Dacă aș fi o companie farmaceutică privată ar fi contra interesului meu să furnizez medicamente eficiente și ieftine. Ar fi mai profitabil să creez dependențe de anumite medicamente. Cred că sectorul public, confiscat de interese meschine, trebuie asanat dar nu eradicat. Toate acestea și multe altele ne afectează pe toți. Dar fiecare dintre noi reacționează diferit și interpretează realitatea în mod subiectiv. O nedreptate socială poate îndrepta pe unul înspre „progresismul” naiv, aberant în care toleranța este infinită și lipsită de discernământ față de anumite categorii și intransigența este extremă față de alte categorii, bineînțeles numai în numele drepturilor omului, drepturi ce au devenit caricatură, adevăratele legitime drepturi fiind deseori ignorate (evident nu toți progresiștii sunt absurzi sau extremi). În același timp un altul este convins ca-i merge atât de rău numai din cauza emigranților, a comuniștilor etc. și va lua calea extremei drepte. Aceste direcții sunt diametral opuse și nu permit comunicare. Minoritatea devine majoritate, adevărul minciună, valorile se răstoarnă. În tot acest timp corporația este complet dezinteresată de problemă, îi este egal, sau chiar mai mult îi convine, pentru că își vede liniștită de profit fără a fi deranjată, oamenii fiind ocupați cu alte treburi. Relația cu politicul merge bine, mai plătești un senator pentru o lege, mai spoiești imaginea cu binefacerile la care ai participat. Și tot în acest timp, numeroase categorii, bazându-se pe contextul actual trag foloase de tot felul, ideologice, materiale, politice. Fără rușine, fără scrupul. Nu este tot acest ansamblu un semn al declinului? Al degenerescenței? Aparent nu este așa, noi progresăm pe zi ce trece în domeniul științei și tehnologiei. Da, progresul științific este o realitate, însă el nu are nici o legătură cu cel uman. Nietzsche a spus că omenirea nu avansează, ea nici măcar nu există. Este exact ceea ce resimt acum și, bazat pe ceea ce se numește istorie, cred că, excepție făcând momente scurte, așa a fost mereu. După Hegel „Nevoia de filozofie se ivește când din viața oamenilor a dispărut puterea unificatoare, când contrariile
și-au pierdut tensiunea vie a relației dintre ele și interdependența, devenind autonome. Din dezbinare, din starea de destrămare se naște gândirea”. Eu nu văd acum gândire sau inițiativă de dialog, dezbatere, reconciliere.
Așa încât dacă ești un extremist de stânga sau de dreapta, un tăietor de capete pentru ”marea cauză” sau un bandit banal, ai locul tău, ești binevenit în acest turn Babel. Cred că trumpismul relevă această stare de degringoladă care caracterizează vremile actuale.
Superb comentariu, domnule Sorin, va multumesc din suflet;inca odata,contributors.ro ramine cea mai valoroasa platforma online autohtona de exprimare si de dialog(sincere multumiri!!!)
Respect!!!!!!!!!!!!
Un articoll excelent, mai ales daca ma gandesc ca autorul a luat si o pozitie critica fata de excesele „progresistilor”. Dar nu stiu de ce am impresia ca mesajul se adreseaza mai mult romanilor din diaspora care comenteaza mult aici. Romanii, care printre altele, au votat masiv in parlament un partid populist de dreapta.
Asta e situatia imigrantului aici: dezracinat, larg ignorat, chiar si atunci cand castiga suficient se simte incoltit de un sistem care ii ataca valorile traditionale (un fel de Johni aruncati in Minunata Lume Noua). Sa vii dintr-o tara unde familia si traditia inseamna ceva si sa-ti trimiti copilulu la scoala si sa afli ca deja la 12-13 li se spune pe sleau despre homosexualitate ca alegere libera e dur cand ai un copil si tii la el. Sau tot pe la asa varsta despre cum sa te protejezi cand faci sex oral….Deci, nu trebuie sa ne mire sustinerea lor masiva pentru Trump, mai ales ca majoritatea romanilor din America de Nord tin cu conservatorii.
Si eu scriu din Occident (din Canada) si l-am apreciat un scurt timp pe Trump, in campania din 2016, dar am mers pe simpatia mea traditionala pentru republicani si ca o reactia fireasca la politicile dubioase ale lui Obama. Totusi, limbajul si comportamentul lui autocratic imi repugna. La fel am ramas socat dupa asaltul Capitoliuliu. Intr-adevar, ce maniera urata de a incheia o presedentie!
Acum sa privim care e alternativa actuala; un om de treaba, s-ar zice, care si-a facut reputatie de senator moderat, si care semneaza ordine pe banda rulanta, zic unii si fara discernamant. Altii il numesc senil de-a binelea si manipulat. Un figurant. Asta e situatia Americii acum, si nu e tare frumoasa. Dar, daca-mi permiteti, sa ne referim si la cadrul geopolitic. America e incoltita serios de China si nu prea are alte metode a a-si pastra suprematia decat daca face ordine in tabara ei. Trump, spre deosebire de Obama, a trecut la metode mai brutale. Dar in fond e aceeasi politica. (Imi plac comentariile lui George Friedman referitor la continuitate in politica externa…In ciuda promisiunilor etc. ecy in politica externa mare lucru nu se schimba dupa schimbarea presedintilor americani). Asa ca nu vad de ce persoana lui Trump ar trebuie sa-i preocupe tare de tot pe romanii din tara, mai mult decat ii preocupa pe evrei pentru care el a facut mult mai mult decar pt est-europeni. Paranteza: Problema Romaniei, din cate inteleg, e ca nu se ridica deocamdata la inaltimea asteptarilor americane, asa cum Polonia o face. Cum zice Friedman, e tara de oameni cuminti, care sunt fericiti daca UE le rezolva problemele. Si aici, ca sa inchei, zic ca va inteleg preocuparea: mesajele romanilor din diaspora sunt, intr-adevar, in contradictie cu spiritul de acasa. Cu cat mai mult stau aici, cu atat mai mult imi realizez ca nu ma pot implica in evenimentele de acolo, pentru care arata ca o incursione in trecut ca in vechea povestire a lui Ray Bradbury.
Multumesc
Mihai
@La Simplu Mihai f. simplu,domule ati scris:”Sa vii dintr-o tara unde familia si traditia inseamna ceva si sa-ti trimiti copilulu la scoala si sa afli ca deja la 12-13 li se spune pe sleau despre homosexualitate ca alegere libera e dur cand ai un copil si tii la el. Sau tot pe la asa varsta despre cum sa te protejezi cand faci sex oral….Deci, nu trebuie sa ne mire sustinerea lor masiva pentru Trump, mai ales ca majoritatea romanilor din America de Nord tin cu conservatorii.”
Da domnule, f. grav!!!!!!!dar se poate pune problema si asa:si anume ca din pacate nu aveti idee despre sexualitatea REALA si manifestarile ei complexe din momet ce simplificati atit de mult problema;exista si un fenomen real, child bullying-ul cind baieti mai efeminati (fie ei cu tendite gay sau nu) devin victime sigure in urma unui proces tipic darwinist(macho-man-ul are intotdeauna dreptate) celor mai tari si mai siguri pe preferintele lor sexual-sentimentale..si unii s-au sinucis sau se sinucid, sufera de depresie, etc.sau e vorba de un efort de educatie pt ca cei cu sexualitate diferita sa nu mai fie pusi la stilpul infamiei?!si eventual linsati,sau oricum marginalizati?!
Observ amuzat cum cei care se declara adevarati conservatori sint mai darwinisti in esenta decit mult hulitii atei marxist-leninisti..
Apropo de familie traditionala, traditionalism, etc, tot ghiveciul de rigoare:n-ar strica sa cititi sau sa recititi „Ion” a lui Rebreanu;nu e cel mai bun roman al literaturii romane din prima jumatate de sec. XX dar a dat niste palme zdravene lumii imaginare idealizate de samanatoristi, poporanisti si alti „mari” iubitori de popor si de traditii.
PS:”marea parte a romanilor din America de Nord tin cu conservatorii” si de cind Trump, unul dintre organizatorii mega show-ului „Miss Univers” sot al unei foste starlete porno e un exponent suprem al conservatorismului?!? ce va mai place sa va contraziceti….eventual si o paralela a sotiei super sexy cu Maria Magdalena….si gata, omul nou, spalat de pacate!!interesant cum adevaratii conservatori uita cum acest concept comunist demonizat pe buna dreptate a fost de fapt furat de catre marxist-leninisti din imaginarul iudeo-crestin si a devenit nefrecventabil…
Sanatate si virtute!!!!
O mie de ani de războaie au întărit Occidentul; o sută de ani de „psihologie” l-au adus la marginea prăpastiei (Emil Cioran). Sapienti sat
„….toate dublate de o simplitate a exprimării care flatează – în mod evident – omul fără școală”
Trumpismul este un fenomen mondial, puternic în primul rând în SUA, la care câțiva români, mai ales ccei care trăiesc în state cu mulți imigranți, au aderat într-un număr modest.
Mă tem că dl Mihai Maci iar încurcă lucrurile, precum în articolul despre învățământ, din urmă cu câteva zile, în care critică vârtos profesorii, dar mai puțin pe șeful domniei-sale, sau pe sine, concluzionând că țara din Uniunea Europeană cu cel mai mare abandon școlar și cei mai puțini absolvenți de învățământ superior are de fapt prea mulți studenți. În fine…
Nu românii sunt cei care au atacat Capitoliul. Ce treabă avem noi cu trumpismul? Faptul că un partid precum PSD aderă la „valorile iliberale” pentru că astfel, în virtutea suveranității și „neamestecului în treburile interne” cleptocrația românească securisto-comunistă poate transfera nestingherită reursele publice în proprietatea privată a câtorva nemernici și a apropiaților lor?!
…Sau că prin voința și eforturile hoților a fost fabricat partidul AUR, continuator al partidelor „rezerviștilor” reprezentate de CV Tudor, Gabriel Oprea, Dan Voiculescu șamd.?!
Dacă astăzi constatăm că manipularea prin mass-media bine făcută este totdeauna eficientă, nu înseamnă nicidecum că românii au devenit trumpiști o dată cu apariția conceptelor de „post adevăr” sau „adevăr alternativ”. Știam asta încă din deceniile de propagandă comunistă. Rusească și nu numai.
Pe scurt, sint doua categorii de alegatori ai lui Trump: Profitorii si loserii. Fiecare sustinator trebuie sa se uite la bottom line si sa analizeze in ce masura i-a mers mai bine sub Trump decit sub democratul dinainte si daca nu i-a iesit vreun profit substantial sa recunoasca ca intra in categoria idiotilor utili.
În ultimele doua săptămâni am pierdut la bursa mai mult decât am pierdut anul trecut după socul pandemic – șoc care se pana la sfârșitul anului fusese depășit, bursa ajungând sa depășească maximele istorice. Deci, da – „profitor” sub Trump, loser sub Biden. Sper ca înțelegeți nemulțumirea celor ca mine.
Ce este si mai interesant, presa tinea publicul la curent anul trecut cu fiecare zi de pierderi pe Wall Street. Acum – nici o vorba. Uite asta e marele merit al lui Trump: a numit presa drept ceea ce este: „fake news” și „enemies of the people”, spre satisfacția poporului.
Ce sa-i faci, AT, asta e natura umana. Nici eu nu stiu vreun trumpist care sa fi zis vreo vorbulita despre crestera datoriei publice sub Trump si despre deficitul bugetar mult prea mare pe o perioada de crestere economica. Cand crestea datoria sub Obama isi rupeau toti conservatorii hainele de pe ei – grija pentru generatiile viitoare, nu vrem sa le lasam mostenire un munte de datorii! Sub Trump au devenit toti socialisti – sa creasca datoria, care e problema? Sub Trump e voie, ca el e geniu. Colegul nostru Absurdy a mers si mai departe. La inceput de mandat lauda aici pe forum „scaderea” datoriei sub Trump – nu stiu pe ce side conservator gasise el chestia asta. Intre timp banuiesc ca s-a lamurit ca scaderea datoriei era de fapt crestere si n-a mai deschis subiectul. A revenit la alea cu presa rea si invidioasa – dusmanul poporului, cum spuneti dvs.
Mersul bursei nu are in general nimic de-a face cu cine e presedinte. Daca va ocupati cu bursa ar trebui sa stiti asta, dupa cum si ca dpdv statistic bursa/economia a mers ceva mai bine sub democrati decit sub conservatori. Chiar daca sub Trump am cistigat destul de bine ma innebuneau declaratiile lui stupide cu privire la China pe care le intorcea pe dos ziua urmatoare. Azi China era dusman, miine anunta ca agricultorii si otelarii americani au inregistrat exporturi nemaiintilnite in China. Daca esti trader e OK, stii ca boul zice azi ceva negativ care devine pozitiv peste citeva zile, cumperi niste optiuni si te-ai scos. Daca esti investitor, adica mergi long, te saturi de sughiturile astea constante care umplu doar buzunarele rudelor si prietenilor. Si eu am pierdut vreo 150K saptamina trecuta dar nici pe departe sa ma pling sau sa vad vreo corelatie intre Biden si piata actiunilor (de altfel nu exista vreun analist economic care sa fi scos asa o aberatie din palarie). De altfel corectia e doar la Nasdaq, nu la Dow Jones. Cine merge long pe firme de calitate cistiga intotdeauna. Mai cititi Seeking Alpha si mai lasati-o balta cu cultul personalitatii. Seamana cu adoratia pt Iliescu sau Basescu in cultura politica romana. Aveti ceva de criticat la Trump? (E o intrebare pe care o pun tuturor trumpistilor.) Daca nu, sinteti ca adoratorii lui Iliescu din ´90 …
Trump e prea american pentru o mare parte din publicul din Romania. Este apreciat de cei care au vederi anti-sistem (anti-stat, anti-vaccin, anti-elite, anti-UE) aproape din reflex, dar nu la adevarata valoare. Are si in Romania fani, dar destul de putini. Fani adevarati care sa i se inchine si sa-i faca si statuie din aur cum are in America, inclusiv printre romanii americani, sunt si mai putini. Se aplica si in politica ceva asemanator cu regula 7-38-55:
„According to Mehrabian, the three elements account differently for our liking for the person who puts forward a message concerning their feelings: words account for 7%, tone of voice accounts for 38%, and facial expression accounts for 55% of the liking.”
https://en.wikipedia.org/wiki/Albert_Mehrabian
Popularitatea lui Trump in America se datoreaza stilului si farmecului lui personal mult mai mult decat mesajului anti-sistem. Si-a creat aura de luptator pe modelul „singur impotriva sistemului” luat fix din filmele de la Hollywood, dar mai important decat rolul este actorul. Doar cu mesaj anti-sistem si fara carisma sunt o gramada de personaje triste ca Ted Cruz, Matt Gaetz, dar degeaba se agita fara un front-man ca Trump. Nu cred ca e nimeni din generatia noastra care sa se uite la Matt Gaetz ala si sa nu se gandeasca la Beavis si Butthead. Cu mutra aia e greu :)
Revenind la Trump, e la mare moda printre suporterii americani steagul cu figura lui Trump si corpul lui Rambo cu muschi si mitraliera (18 dolari pe Amazon, pentru cine doreste), dar fanii lui din Romania probabil ca ar prefera un portret cu Doamna Sosoaca spunand ceva foarte important.
https://www.amazon.com/Lovely999-Bazooka-Grommets-Hanging-Standard/dp/B07ZYZ9B6Y
Nu vreau sa eclipsez cu vasta mea cultura alti cititori ai platformei Contributors, dar Trump e mai degraba John McClane in „Greu de Ucis” decat Rambo. Multi eroi de la Hollywood se lupta de unii singuri cu sistemul si dau cu el de pamant tot filmul, dar McClane are o calitate in plus fata de toti ceilalti eroi legendari. Are si gura mare. Nu e tocmai gentleman. Rambo ii impusca pe toti, dar nu e genul de showman. McClane are grija sa-i si enerveze cu replici acide jumatate de film inainte sa le dea foc, ceea ce pentru publicul platitor este foarte important.
Asa e si cu rolul jucat de Trump pentru publicul sau. Nu e doar un likeable character „greu de ucis”. E foarte important si faptul ca NU e un gentleman. Trump le-o si zice. Se si lupta, face si show, in fiecare zi, de dimineata pana seara. Asa e el, geniu, IQ 200, sah tri-dimensional etc., dar la fel de important pentru publicul lui e ca face scandal in stil mare.
In perioada de dupa alegerile de anul trecut, filmul s-a numit „Stop the Steal”. Contestarea rezultatului alegerilor mergea prost, sansele eroului pareau sa mearga spre zero, dar asta nu era un motiv de ingrijorare decat pentru necunoscatori. Asa e genul asta de filme. Pana la urma eroul invinge, fiti fara grija, ne anuntau triumfal colegii nostri trumpisti inclusiv aici pe forum. Are un plan, ca de-aia e geniu. Si s-a ajuns in seara de 6 ianuarie cu convingerea ca nu e nimic pierdut, iar mutarea decisiva a sahistului tridimensional Trump inca nu fusese jucata.
Pe 6 ianuarie primeste si publicul un rol in filmul „Stop the Steal”, si anume acela de a duce munca de lamurire cu republicanii nehotarati. Si cum sa-l lamuresti mai bine pe un tradator ca Mike Pence decat cu spanzuratoarea? Oamenii sunt indemnati sa treaca serios la treaba. Politistii nu pot opri multimea de suporteri si incepe batalia finala in care binele isi va lua revansa. Trump vede la televizor cum adeptii lui impart patriotic pari in cap politistilor, iar unii dintre ei parasesc terenul impuscati de fortele de ordine. Republicani de-ai lui suna disperati si roaga stapanul sa opreasca macelul.
Si vine punctul culminant – Trump are de ales intre continuarea filmului si trezirea la realitate. Ce a ales se vede din celebrul Tweet: „asa patesc cei care fura alegerile.” Adica asta meritati, bai, hotilor. Primiti o lectie ca in filme. Cum zice John McClane pe final de film „yippee-ki-yay mother f-kers”. Baga si un apel la calm, sa nu zica lumea, dar important e ca filmul continua in forta spre victoria binelui. Asa parea in momentul ala, dar de fapt n-a mai continuat. Imediat dupa momentul yippee-ki-yay, platforma Twitter i-a taiat actorului principal macaroana.
A doua Trump isi da seama ca filmul nu are suficient de multi fani si ca yippee-ki-yay ala nu prea se potrivea cu un momentul in care cativa oameni murisera nu e clar pentru ce. Iar cineva era vinovat pentru moartea oamenilor alora si pentru incercarea de a bloca transferul de putere intr-o democratie. Trump iese din personaj si declara ca vai, e o neintelegere, el nici n-a jucat vreodata in filmul „Stop the Steal”. De vina sunt altii.
Suporterii nu vor sa vada alt film si asteapta in continuare ca actorul principal sa revina in rol. Si pe buna dreptate. Asa cum nu poate exista alt actor in rolul lui John McClane, nu poate juca niciun alt politician rolul lui Trump. Peste patru ani urmeaza sa vedem in direct si partea a doua din „Stop the Steal”. Incasarile s-ar putea sa fie mai mici decat prima data, dar nu prea au de ales. Filmul nu pot sa-l schimbe, pentru ca publicul asta vrea, iar daca ar schimba actorul din rolul principal ala chiar ca ar fi un dezastru.
Domnule R2, ati scris un comentariu lung si complicat a propos de ce a fost / e admirat presedintele Trump.
Ca la Radio Erevan, e adevarat, numai ca in cazul meu (care nu poate fi tocmai singular) a trebuit sa imi depasesc reactia initiala de neatractivitate legata de expresii faciale, tonul vocii etc. , adica pe dos.
In vreme ce dv. si autorul articolului faceti post-mortem cum ca de ce au indraznit hoi polloi sa isi puna sperantele in Trump, in realitatea de astazi, benzina urca la pret considerabil (si e abia inceputul), se consolideaza o criza exponentiala a invadatorilor la granita sudica etc.
Pentru cei prea preocupati de personalitatea lui Trump, reactia imediata e… lasa ca n-a rezolvat nici el imigratia ilegala, n-a terminat zidul etc. La fel precum i se reproseaza ca, in pofida unei ostilitati patologice a presei corupte / democratilor / falselor „elite” / agentilor dubli republicani, nu si-a indeplinit „decit”, sa zicem, vreo 60% din promisiuni, intr-un singur mandat, si ala sabotat, in loc de 100%.
In lumea reala, problema imigratiei ilegale, nerezolvata, mergea spre bine acum doi ani, de exemplu Mexic coopera cu SUA la un nivele fara precedent, iar astazi merge spre rau si mult mai rau (din nou, e abia inceputul).
Toate chestiile cu Bruce Willis etc. sint interesante, pot fi spumoase, dar deraiaza mult prea mult in citiri de minti si analiza psihologica pro bono.
??!!
celebrarea comunismului (ca reper al ”suveranității, integrității și mândriei naționale”) și cum apologia fascismului românesc e prohibită de lege ha!
Pesemne ca nu ati aflat dar cei inchsi la Sighet erau acuzati si ca sunt „nationalisti” daca nu si „fascisti”.
Si as zice ca imi aduceti aminte de un anume „internationalism” ce ne bantuise in anii 50…. adica adularea URSS .. in paralel cu vestejirea „nationalismului” romanesc
Hai că poate ”10 august” le e unora mult prea apropiat de suflet ca să mai isi aduca aminte de
”detaliile” incomode ale momentului precum incendierile , bolovanii, caftirea femeii jandarm de catre o hoarda de barbațoi sau chemarile la Revolutiune lansate cu saptamani inainte
de portavoci slabutze in IQ din categoria Oreste ori Malin Bot (nesterse nici azi de pe you tube https://www.youtube.com/watch?v=2dhoddPnC5c).
Domne , dar mai bine trumpist decat sa iti insusesti pe nemestecate si mitologia pe care
ai lui Biden o construiesc cu vrajeli de tipul ”Asaltul Capitoliului !”
Fara supărare dar inscenarea respectiva este o pata pe obrazul unei natiuni
marete care a dat omenirii Holliwood ul
Prin comparatie – atacarea la 13 iunie 1990 a Televiziunii Romane Libere de catre
rebelii din Piata Universitatii proaspat reprimate – a fost o capodoperă si un model
de manipulare care a netezit drumul de adoua zi al minerilor spre Bucuresti.
De atunci noi chiar stim (”stim noi !” ) cum se fac chestile astea – nu putem
sa simulam prostia si credulitatea precum congresmenii americani care, la o zi dupa ,
s-au pretat sa joace scena aceea jalnica cu legiuitorii care revin in birouri strecurandu-se
printre doua cordoane de militari americani viteji , care lipsisera nemotivat si inexplicabil
cu o zi inainte si care iata – sunt din nou prezenti , gata sa ia din la bumbaceala
o tara din Orientul Apropiat căreia i-a venit rândul să nu poarte scufiță.
***
In alta ordine de idei este trist ca uni romani nu-si recunsc trumpismul desi inima le-a batut in fix in acelasi ritm cu ambasadorul trimis special de catre Donald – ma refer la dl Adrian –
pentru a dizolva de facto Ciuma rosie . Ma indoiesc ca alti ambasadori ar fi avut barbatia sa comande un alai precum acela care l-a insotit pe Dragnea spre Turnul Londrei.
Domnule Maci,
Gresiti fundamental in articol:
1. Admiteti ca nu sunt un specialist in „problemele Americii” dar TRAGETI CONCLUZII ca si cum Trump ar fi un fundamentalist religios. Evangelist. Nimic mai fals.
2. Intelegeti ca Trump este anti-establishment dar NU VEDETI faptul ca a respectat constitutia US spre deosebire de democrati care au calcat-o in picioare cu cele doua „impeachement” pe criterii care NU SUNT mentionate in constitutie
3. Faceti recurs la memorialul de la Sighet si mentionati ideea nefericita care ati avut-o cu comparatia dumneavoastra. Elita Romaniei a fost decimata atunci. Nu intelegeti ca studentii dumneavoastra INTELEG INSTINCTIV SAU CONSTIENT ca parlamentarii de azi, in marea lor majoritate NU SUNT parte din elita Romaniei ci „frunzele” arborelui-buruiana FSN al Romaniei, chiar daca dumneavoastra ati votat probabil in mod entuziast cu reprezentatii uneia din aceste „craci”.
4. Aversiunea viscerala a dumneavoastra pentru Trump este jenanta. Multe i se pot reprosa lui Trump cu macho-ismul, abordarile tranzactionale etc dar NU intuitia politica si economica care l-au propulsat in politica americana si capacitatea de a A FACE ceva pentru stoparea declinului lumii libere.
Ma refer la vaccinuri intr-un timp foarte scurt in conditiile in care Franta si Germania cu industria lor pharma AU CLACAT. Nici nu mai merita mentionate statul „gaselnita” Belgia unde fabricile pentru vaccinuri din UE sunt …sub controlul altor companii franceze.
5. In Orientul Mijlociu Trump A ADUS PACE spre deosebire de predecesorul lui care a avut si CONCURSUL SI PARTICIPAREA UE care doar au creat haos si distrugere in TOATA PROXIMITATEA UE; de fapt de Europei.
Cu Coreea de Nord, in pofida a ceea ce credeti Trump a adus o „linistire a apelor” si inceputul unui dialog cu o putere nucleara care a scapat de sub tutela chinezeasca si ameninta toata regiunea (Japonia si Coreea de Sud).
6. Voturi de protest se intalnesc in toate democratiile. Dar Trump nu s-a pozitionat ca independent, ci a fost motorul partidului republican. De aici sa faceti asemanari intre Trump si legionarii din Romania???
7. Cat despre „progresismul” si justitiarismul ieftin fara raportare la economia reala al democratilor in US si al multor partide din statele UE ce mai este de spus?
8. Umanistii care se auto-reclama de la Spinoza (un evreu convertit dintr-o familie sefarda expulzata din Spania) care a recunoscut CA NU A CITIT TANACH-ul si de la notoriul antisemit Erasmus (simbolul educatiei in UE prin programul educational cu acelasi nume!) si de la degringolada permanent macinata in Franta, mai ales de la revolutia franceza (model pentru cea bolshevica) au acum exact roadele a ceea ce au semanat in propriile popoare/natiuni.
Din pacate constat ca Shannon cu detectia si corectia erorilor de transmisie a informatiei (si a faptelor as adauga eu) a ramas inca la nivelul implementarii in hardware si software DAR NU A AJUNS in lumea culturala post-comunism si post-nazism dar inca cu propaganda sisteme dictatorialor (Rusia/China/Iran) permanent curtate de UE.
De unde si fenomenele de FAKE NEWS.
Fake news e chestia pe care o propagati la punctul 4. Primul vaccin a fost dezvoltat de doi cercetatori germani la o firma germana. Da, sint amindoi de origine turca, unul nascut in Turcia, sotia in Germania, dar amindoi cetateni germani.
@cititor critic
E adevarat ca vaccinul a fost dezvoltat de cei doi turci- nemti, dar nu ar fi avut sanse sa-l produca la nivel mondial. Firma avea doar vreo 200 de angajati. Comenziile ferme date de Trump si de Israel le-a inlesnit dezvoltarea capacitatilor de productie in mare serie. D-aia s-au si combinat cu Pfizer.
Hmm , cum arata rationamentul asta aplicat pe Apple ?
@neamtu tiganu
Primii occidentali care au scos vaccinul au fost nemtii. Nu e vreun dubiu asupra faptului asa ca atacul la adresa Germaniei e un fake news demn de numele autorului. Vaccinul american J&J are performante cam ca Sinopharm …
Intrebarea care AR TREBUI sa v-o puneti este: Unde este industria pharma din Franta cu Sanofi cu esecul spectaculos cu vaccinul promovat de Macron sau Germania cu Bayer.
Meritele cercetatorilor turci cu cetatenie germana sunt ALE LOR, NU ale statului german.
Banii sunt pentru productie sunt din US pentru Pfizer si Moderna, UK si Suedia pentru Astrazeneca.
Stimate Durak,
In occident companiile sint private, nu de stat. Mai umblati prin lume sau mai cititi si altceva decit Pravda:)
Mi-e teama ca sunteti complet pe dinafara problemei si ati ramas la stadiul de „studii” de la institutia Stefan Gheorghiu.
In occident sunt si companii privat si de stat.
Iar in unele companii exista o mare participatie de stat, perfect in concordanta cu abordarile etatiste din Franta si Germania si a altor tari din vestul UE.
De exemplu participatia UK la Eurostar a fost vanduta in intregime in 2015 si guvernul francez a ramas actionarul majoritar. Si acum pe fondul pandemiei cu implicatiile negative asupra transportului aerian si feroviar guvernul frances a venit CU CACIULA IN MANA la UK sa ceara ajutor de urgenta.
Nici macar Ponta cu admiratia lui pentru Tony Blair (nu doar pentru Che Guevara) nu v-a trezit din cliseele anilor ’50! ;)
Majoritatea firmelor farmaceutice sint private. Nu sint fan Ponta sau Blair ci cit se poate de anti-socialist si nu am nici studii politice, cu atit mai putin la S. Gheorghiu (iin plus diploma mea de Master e occidentala). Imi repugna insa fake news de oriunde ar veni ele. Cind prima firma occidentala care a descoperit un vaccin e germana si dv o luati razna cu ranturi ideologice e cazul sa vi se atraga atentia.
„Ceilalți președinți americani n-au beneficiat, niciunul, de atâta interes, de asemenea descărcări de emoție și – mai ales – de partizanate duse dincolo de orice limită.”
Sa nu neglijam situatia posibilitatile de azi. Internetul.
Incercati sa va imaginati ce „interes, de asemenea descărcări de emoție” ar fi fost chiar si doar pe Contributors in timpul crizei rachetelor (Cuba) ori in timpul crizei Berlinului pe timpul lui JFK. Sau dupa alegerea „actorasului Ronald Reagan ca Presedinte. Nu stiu unde erati si ce discutati cu amicii, dar acele episoade le-am trait cu tot atita intensitate ca la alegerea lui Trump. Si nu doar eu.
Dece aceste „descărcări de emoție” la romani? Pentru un motiv simplu, pe care l-a spus Trump si i-a enervat rau pe multi: „America n-o sa fie niciodata socialista!”
Ca, deja, China traseaza „linii rosii” Americii:
https://www.hotnews.ro/stiri-international-24649371-china-transmite-sua-care-sunt-liniile-rosii-ale-beijingului-incearca-castige-bunavointa-europei.htm
Unde este bunul simt – a se citi echilibrul- in aceasta ecuatie?
Unde este respectul fata de democratie si credinta ca democratia – prin rule of law – este standardul cel mai inalt in orice societate?
Am uitat de ele?
Nu mai consideram aceste aspecte si il asteptam pe Mesia – Trump – sa rezolve problemele?
Daca ai o problema, si probleme sunt peste tot, ar fi bine sa stii cum sa o rezolvi si nu cum sa o exacerbezi, asa dupa cum pare ca a facut Trump.
Asteptarile generate de acest personaj au fost trantite rau de tot la pamant, cu stiinta sau fara de stiinta, si prea putine lucruri au fost reorganizate, puse in ordine, in matca lor.
Pana la urma poate ca a fost bine ca cineva le-a mai zgaltait putin ca sa fie mai bine vazute si analizate, dar solutia nu cred ca este cea oferita de Trump, cel putin asa vad eu. Este nevoie de un proces indelungat, de o clamare a societatii ajunse in culmea iritarii, isterizarii, de indepartarea trumpismului pentru a putea vedea mai limpede problemele si de cine cu viziune care sa lege lucrurile spre mai departe, de a oferi solutii temerare , de o reintrare intr-un firesc si un nou normal care vine, vine, vine repede spre noi.
Erata
Este nevoie de un proces indelungat, de o calmare a societatii ajunse in culmea iritarii, isterizarii, de indepartarea trumpismului pentru a putea vedea mai limpede problemele si de cineva cu viziune care sa lege lucrurile spre mai departe, de a oferi solutii temerare , de o reintrare intr-un firesc si un nou normal care vine, vine, vine repede spre noi.
In mintea dvs. de om educat, prostii, nostalgicii comunisti si frustratii sunt pro-Trump, iar elitele, oamenii care stiu sa scrie, sa citeasca si sa distinga intre adevar si minciuna, profesorii – universitari sau nu, sunt anti -Trump si, daca se poate, pro – Democrati, pro-Biden, pro – CNN, pro – Merkel, pro- orice chestie este anti Trump pe planeta. Iar ca un adevarat democrat, tare sunt curios daca acest comentariu poate trece de cenzura imaginatiei pe care o aveti.
Trump a pus in practica o reteta de succes si a avut un succes urias, dovada numarul de votanti din incercarea de realegere. Si ar fi sot reales, fara pandemie. A identificat niste probleme reale din societate si a reusit sa convinga lumea ca el si numai el poate sa le rezolve. Fara existenta unor probleme grave, presante din societate, nu ar fi reusit in veci sa fie ales. Fara charisma personala, nici atat.
Observ ca admiratia irationala fata de manipulatorul penal Donald Trump face victime si pe aici. Manipularea prin instigare de catre Trump a insurgentilor care au ocupat Capitoliul SUA are o grava natura penala, cat si imorala. In timp ce insurectionistii trumpisti au fost declarati teroristi interni si pusi sub acuzare, seful lor si-a facut prima aparitie la New York ca o vedeta. Asta gratie “impeachmentului”, o gaselnita politica prin care presedintele e absolvit de raspundere si mentinut in libertate, prin eludarea justitiei.
Ba mai mult, Donald Trump le-a cerut republicanilor sa nu-i foloseasca numele si imaginea in propaganda de partid, ca si cand ar fi un superstar politic. Insa, indiferent de ce crede Trump despre sine sau bipartidismul american despre Trump – bipartidism care prin “bipartizanism” este de fapt un monopartidism camuflat – un lider suprem care si-a tradat sustinatorii nu mai are niciun credit politic si nicio credibilitate populara.
Partea proasta si perversa in acelasi timp, pe termen lung, este ca data viitoare cand Casa Alba va mai lansa apeluri mobilizatoare, nu-i va mai raspunde nimeni, ca in cazul povestii cu ciobanasul care striga mincinos “Vine lupul!”. Sau, cel putin, americanii vor gandi de mai multe ori si vor sta in cumpana, amintindu-si de povestea instigatoare si apoi de lasitate a fostului presedinte Donald Trump, care dupa ce si-a agitat adeptii i-a lasat pe mana justitiei politice a succesorului sau, Joe Biden, proband ca legea nu e pentru toti.
Sunt trei posibilități exhaustive și mutual exclusive:
1) justitia il va condamna pe Trump pentru acuzațiile pe care i le aduc democrații și presa
2) justitia nu il va condamna pentru ca acuzațiile sunt adevărate, dar justiția e corupta,
3) justiția nu il va condamna pentru ca acuzațiile sunt doar calomnii și atacuri politice mincinoase
Presa ne tine la curent cu acțiunile în justiție împotriva „insurectionistilor”, dar nici o astfel de acțiune nu a fost încă inițiată împotriva lui Trump. Asta arata ca variantele 1 și 2 sunt implauzibile.
De curiozitate, aplicați același raționament și în cazul acuzelor de fraudare a alegerilor prezidențiale din noiembrie?
Calomnia cu insurectia este o alta alba-neagra fesenista. Democratii au rasolit impeachment no. 2 inca mai rau decit pe ala no. 1, s-au facut de bafta lumii cu documente falsificate si cu confuzia voita dintre discursul politic si violenta.
Pentru lectura:
https://thefederalist.com/2021/01/07/28-times-media-and-democrats-excused-or-endorsed-violence-committed-by-left-wing-activists/
Cum bine zice cineva mai sus, e mai aproape de diversiunea din 13 iunie 1990 decit de actul armat de la 23 august, condus de PCR si, din umbra, de tinarul Nicolae Ceausescu, de care am invatat noi cuminti. Faptul ca violentele create de democrati si de incoerentul de Biden cu Kamala lui, toata vara si o bucata de toamna, in sute de orase, cu incendii, tilharii, distrugeri, asasinate au fost declarate de presa „mostly peaceful” in vreme ce evenimentele din 6 ianuarie li s-au dat dimensiuni de incendiere a Reichstagului arata inca o data cit de corupta a devenit media.
A propos de „discurs insurectionist” de natura penala:
https://www.youtube.com/watch?v=7yYplnEkbqU
Nu va faceti griji pentru „credibilitatea” presedintelui, el nu este credibil cu cei care l-au hulit intotdeauna, iar cu grosul alegatorilor de (centru-)dreapta este, dimpotriva, mai credibil decit oricind. I se tot cinta prohodul de vreo cinci ani incoace, de au ragusit cintatorii. (-;
Autorul Mihai Maci observă deriva și decăderea intelighenției românești combinată cu frica de pe vremea comunismului.
În afară de domnul Peter Manu, toți curajoșii trăiesc pe acest forum doar prin pseudonime, sau cel mult prenume!
Păcat chiar că unii emit idei interesante, dar fără responsbilitatea reprezentării bat în gol.
D-le Neguț, a-ți pune identitatea reală și fotografia pe un site public de Internet este alegerea fiecăruia. Nu văd care e problema că unii aleg să nu o facă.
Și la urma urmei, cu ce vă împiedică identitatea ascunsă a comentatorilor să dezbateți ideile pe care aceștia le prezintă ? Dvs. dezbateți ideea sau omul ?
E fascinant cum un filozof poate avea atâta dreptate la nivel teoretic, dar poate fi ori atat de inabil, ori atât de nesincer când vine vorba de aplicare la realitate.
Sa vada entuziasmul pentru un lider atipic și sa numească asta idolatrie, dar sa nu vadă anti-idolatria paroxistica și paranoidă a pretinșilor mediatori ai realitatii care a catalizat atașamentul pentru acel lider.
Sa vada o statuie fizica cu câțiva neica nimeni în jur făcându-și poze și sa numească asta idolatrie, dar sa nu vadă adulatia și cultul oferit de main stream noii autorități. Iata doar un exemplu:
“Pandemonium ensues as she [Stacey Abrams] walks to the far left of the stage, like a runway supermodel, stops on a dime, poses, tilts her head slightly and smile. Camera flashes explode. She next pivots and walks slowly to the center of the stage, freezes there and repeats the pose. Again, the flashes explode. Abrams is summoning her inner actress, and she is both enjoying the moment and getting through it to get to the conversation.”
https://dailycaller.com/2020/05/17/washington-post-mocked-stacey-abrams-profile/
D-le Maci, vă amăgiți. Atenția de care se bucură fenomenul Trump în România nu are nimic de a face cu „mondializarea românilor la ceasul la care ieșim în istorie”. Situația e aceeași în mai toate țările lumii. Nici un alt președinte american nu s-a bucurat de „atâta interes, de asemenea descărcări de emoție și – mai ales – de partizanate duse dincolo de orice limită” în nici o altă țară, nu doar în România. Afirmația e la fel de valabilă și în Polonia, și în Franța, Germania sau UK, dacă vă oferiți puțin timp să luați pulsul publicului din acele țări. Mai căutați, explicația trebuie să fie alta. Nu suntem noi, românii, buricul pământului nici de data asta, din păcate.
Trump si romanii (din diaspora, mai mult) – Continuare
Fenomenul Trump imi aminteste oarecum de alt fenomen – Gorbaciov, la care am fost martor in tinerete.
Credeam atunci naiv ca Gorbaciov era motivat de oarecare scopuri nobile pacifiste si umane, dar imi lipseau datele pentru intelegerea fenomenului, cum ar fi presiunea pe care SUA a pus-o pe economia URSS prin accelerarea cursei inarmarilor, scaderea preturilor la petrol (intelegerea americanilor cu sauditii), etc.
Trump, la fel, a fost propulsat pe scena politica intr-un moment foarte delicat pentru SUA. Ca si in cazul URSS, dar la o scare mult mai mare, SUA are nevoie de o restructurare serioasa pentru a face competitei economice. Statele Unite seamana tot mai mult cu URSS, in sens ca trimite nave in spatiu, are cea mai mare armata etc. etc., dar e foarte vulnerabila economic. Nu sunt tare in economie ca sa intru in detalii, si nici nu vreau sa vehiculez date aici care posibil sunt fabricate, dar inclin sa cred ca China a depasit SUA la capitolul atragerea investitiilor, un lucru inimaginabil candva. Conform Bloomberg, China se asteapta sa devina prima economie mondiala in 2028, dar sunt si surse care afirma ca lucrul asta s-a produs deja.
Ce poate sa faca America, in astfel de circumstante? Sa se dea la o parte ca sa treaca in fata tara care o provoaca? Sau sa angajeze intr-o competie economica si militara acerba?
Vine atunci unul ca Trump si o intoarce ca la Ploiesti. Globalizarea nu mai e in interesul SUA (oops).
Da in China, in ilegali, in aliatii care nu platesc contributia NATO, etc. etc. Lucruri arhicunoscute, dar pe care fostii politicieni le ascundeau sub pres. Posibil a incercat si o apropiere de Rusia ca sa o indeparteze de China. Si da, Trump e un liberal care a curtat si partidul democrat un timp, dar probabil pentru reformele dureroase de care are nevoie SUA acum partidul republican e mult mai potrivit. Reforme pe care le-a inceput, dar nu sunt sigur ca tarifele singure vor putea redresa situatia. Mare parte din faimosul lui discurs incorect politic, am impresia, are scopul ultim al liberalizarii pietii muncii. Cum zicea cineva pe un forum american zilele trecute, de ce sa platesc un inginer american mai scump cand aia din China sau India sunt si mai buni, si mai ieftini. Deci, inginerul american va trebui sa fie platit la valoarea lui ajustata, nu pentru ca e american etc..etc.
Bineinteles, in est timp deranjeaza presa si mai ales vedetele ipocrite de la Hollywood, din sport. etc. etc
Asta e….Oamenii nu vor sa coboare cu picioarele pe pamint…ce-ai sa-i faci.
Multumesc
Ca de obicei, o analiză impecabilă.
Furtuna de comentarii, pro și contra Trump, o confirmă cu brio.
Ca să nu mai vorbim de conținutul multora dintre ele..
Povestea cu lumile paralele pare tot mai reală, și dacă e să-l credem pe Lobacevski, pot fi o infinitate de paralele duse printr-un punct (neinclus).
Fiecare așadar cu.. să zicem statul lui paralel (ca să nu vorbesc porcos..)
Ca să n-o mai lungesc (cine mai are răbdare să citească..) și pentru că e sănătos să nu ne pierdem simțul umorului, să-l mai ascultăm o dată pe renul cel tânăr, cu duioasa poveste de Crăciun ..:))
https://www.youtube.com/watch?v=eeNTUnNIKsI
Articolul, in ciuda „floricelelor” aruncate ici si colo, procedeaza la o constructie simpla, confirmata si consolidata ca model, de scolile clasice de propaganda. Trump ar afisa un „anticomunism visceral” (cum se exprima odinioara bulibasa PCF, Georges Marchais) la care romanii, cam simpluti si creduli, „pun botul” (din resentiment, evident !). Asta si numai asta ar explica in esenta aderenta lor la personalitatea lui Trump. Lasand la o parte faptul ca „anticomunismul” la Trump nu e nici pe departe tenorul; pentru un observator, cu denigratorii e altceva…
In paralel cu diabolizarea lui Trump, ca sa impuste doi iepuri de-odata, autorul incearca si o „reabilitare” a establishmentului, pana nu de mult tinta predilecta a stangii, astazi epitoma a propasirii progresiste. El este depozitarul „valorilor europene”, nu-i asa ? Cam cum era si PCR.
Ei bine, acest establishment este astazi drojdia masiva ramasa in urma „marsului prin institutii” a stangii, marș predicat de gurul 68-ist Rudi Dutschke, pe urmele lui Gramsci, ideologul-sef al comunismului italian interbelic. Faptul ca romanii dar nu numai ei ci si ceilalti est-europeni identifica (cu un instinct sigur) in societatile occidentale sau in cele aflate sub influenta ideologica a acestuia, un comunism latent nu este de loc paradox, cum constata autorul in momentul in care toata argumentatia cladita cu grija, i se prabuseste in cap.
A descrie populatiile supuse decenii de-a randul comunismului ca pricepute la ”suferință”, la ”martiri” și la ”rezistența prin credință” este o bascalie sordida, scuzabila la limita numai prin iresponsabilitatea generata de inexperienta crasa a tanarului autor. Intr-o tara ca Germania un demers echivalent dar pe seama national-socialismului, fratele mai mic al bolsevismului, se pedepseste penal.
Ma rog, in saloanele sclifosite ale progresismului, chiar si autohton, merge…
De la „Stefan Gheorghiu”, un 10 cu coronita !