luni, mai 20, 2024

Romgleza și onlaiu’

Am fost avertizat că subiectul romglezei este de neatins.

Prolog. Am găsit, cu ani în urmă, o abordare matematică a unei probleme din lingvistică: în 2003, D.M. Abrams și S.H. Strogatz au publicat articolul [2], în prestigioasa revistă Nature, care începe cu următoarea frază: Thousands of the world’s languages are vanishing at an alarming rate with 90% of them expected to disappear with the current generation (Mii dintre limbile lumii dispar cu viteză alarmantă astfel că este de așteptat ca 90% dintre acestea să dispară în timpul generației actuale.).

Articolul se concentrează pe obținerea unui model matematic dinamic, destul de simplu, cu o ecuație diferențială neliniară de ordin unu, pentru două limbi care intră în competiție într-o populație bine delimitată. Concluzia la care ajung autorii este că două limbi nu pot coexista, în mod natural, în aceeași populație, una dintre ele va dispărea în mod inevitabil. Factorul determinant în competiția dintre două limbi este prestigiul: limba învingătoare este cea care primește un statut social superior, cealaltă fiind condamnată să dispară mai devreme sau mai târziu. Modelul este verificat pe mai multe exemple din Peru, Scoția, Țara Galilor, Bolivia, Irlanda, și regiunile Alsacia și Lorena, cu date pentru aproximativ o sută de ani. Singura soluție, formulată de autori și verificată pe multe exemple, care poate salva o limbă de la dispariție, este intervenția comunității în forme mai mult sau mai puțin instituționalizate. Autorii articolului nu nuanțează formele specifice care ar putea fi folosite pentru a salva de la dispariție o limbă, ci dau doar exemplul limbii franceze din regiunea Quebec în care prin strategii de politici sociale, educație și promovare, se ridică statutul social al limbii franceze comparativ cu cel al limbii engleze. Pentru a avea o intervenție inteligentă a statului este nevoie, în primul rând, de interesul comunității pentru salvarea limbii respective, urmată de alinierea intereselor comunității cu cele ale reprezentanților comunității în structurile statului.

Am făcut mai jos o simulare, în MATLAB, pe baza modelului Abrams-Strogatz pentru două limbi X și Y utilizate de o poplulație, pornind din situația că jumătate din populație utilizează limba X și cealaltă jumătate utilizează limba Y, prin variația parametrului s care măsoară statutul relativ al limbii X față de limba Y, cu valori între 0 și 1: valori mici ale lui s înseamnă că limba Y are un statut cu mult mai mare decât cel al limbii X. Echilbrul dintre cele două limbi se obține pentru s=0,5 dar acest echilbru este instabil și practic imposibil de susținut în mod natural, ci doar prin intervenții exterioare. În oricare dintre scenariile naturale, fără intervenție exterioară, una dintre limbi dispare.

Articolul lui Abrams și Strogatz ne conduce către alte întrebări: ce anume face ca o limbă să se bucure de un prestigiu mai mare decât o alta, poate gradul de utilitate, poate apartenența la un grup social cu un statut superior sau, poate ține de sistemul de valori al individului sau al populației?

Romgleza. Nu mai plătim cu numerar ci cu cash, nu mai avem sfârșit de săptămână ci avem weekend, nu mai avem transmisiuni în direct ci live, nu mai avem centre de vaccinare din mașină ci drive-through sau, mai americănește, drive-thru, nu mai avem știri de ultima oră ci avem breaking news, nu mai avem un loc de muncă ci un job, nu mai există tendință ci trend, nu mai sunt liber profesionist ci freelancer, nu mai avem utilizator ci user, nu mai sunt perdant ci looser, nu mai avem o afacere ci un  business, nu mai avem vânzare cu amănuntul ci retail, nu mai avem țintă ci target, nu mai există o marcă ci un brand, nu mai avem tichet valoric ci voucher. Ar fi necesare foarte multe pagini ca să inventariez romgleza, adică mulțimea cuvintelor englezești care sunt utilizate în anumite medii în detrimentul celor românești deși au exact același înțeles.

Curiosul caz al cuvântului sit.  I se atribuie lui Clémenceau o definiție haioasă a limbii engleze: l’anglais ce n’est jamais que du français mal prononcé (limba engleză nu este nimic altceva decât franceză stâlcită). Se apreciază că aproximativ 40% dintre cuvintele din engleza modernă sunt de origine franceză, pronunțate, bineînțelesc, după regulile limbii engleze.

În limba română, cuvântul sit, din latină situs, are sens de loc, folosit cu precădere în expresii de tipul sit arheologic, și mai rar cu sensul de priveliște. Același cuvânt latin a produs în limba franceză site și pronunțat tot sit, dar având un înțeles cu mult mai larg: conform dicționarului Larousse are vreo șase sensuri, două relativ generale, cu sensul de loc, și patru mai speciale. Cuvântul franțuzesc site a fost preluat în engleză  și pronunțat sait, conform regulilor de pronunție din limba engleză. Diseminat ca termen de specialitate din informatică, cuvântul, de acum englezesc, site, dar care are același înțeles de loc, sit, a fost preluat de românii entuziaști cu aceeași scriere site și pronunțat cu mândrie sait. Mai mult, dacă se articulează, apare struțo-cămila site-ul.

Se schimbă toponimia. Dacă faceți o plimbare prin noile zone rezidențiale veți observa că în România au răsărit ca ciupercile după ploaie foarte multe residence, pronunțat rezidens, englezește, și nu rezidans, franțuzește. Complexele comerciale integrate, numite mall și pronunțat mol, au în mare majoriate nume englezești. Chiar simplele prăvălii, băcănii, și magazine de cartier au devenit market. A apărut barber shop și a dispărut frizeria. Mai toate magazinele afișează, când vor să mai facă o lichidare de marfă, pe toată vitrina, Sale și nu Reduceri. Vânzătoarea îmi oferă un discount și nu o reducere: mai în glumă, mai în serios, întreb dacă reducerile astea se adresează doar vorbitorilor de limba engleză și nu tuturor iar vânzătoarea mă privește cu uimire, de unde a mai picat și ăsta? Târgul de Crăciun a devenit Christmas Market, evenimente artistice și sociale organizate în România au cu precădere nume englezești.

Pe români îi doare gura. O bună parte dintre substitutele englezești pentru cuvinte sau expresii românești cu același sens sunt mai scurte, uneori un singur cuvânt englezesc are sensul unei expresii, sau sintagme, din limba română. Alteori este tot un cuvânt care înlocuiește un cuvânt, dar cuvântul englezesc este mai scurt. Limba engleză are un specific, care o deosebește pregnant de foarte multe alte limbi, și anume bogăția lexicului: diverse dicționare dau diverse valori numerice ale lexicului însă, comparativ cu limba română, lexicul limbii engleze este cel puțin dublu, dacă nu chiar triplu. Oricum, într-o ierarhie a lexicului diverselor limbi, limba engleză se află în partea superioară. O a doua particularitate, legată de prima, este că cuvintele englezești sunt relativ mai scurte. Un exemplu hazliu, dar care spune ceva despre specificul limbii engleze, este cel despre originea cuvântului bus (autobuz). La un moment dat, englezii au luat cuvânul latin omnibus, care înseamnă pentru toți, și l-au folosit pentru autobuz. După un timp (era prea lung cuvântul!) au tăiat omni și au lăsat doar bus. Partea hazlie este că au tăiat rădăcina, cea care dă înțelesul, și au lăsat sufixul, care n-are nicio legătură cu înțelesul, făcând originea cuvântului neinteligibilă. Dar ăsta este specificul limbii engleze și este treaba lor cum își formează și aleg cuvintele.

În timpul unui seminar al institutului de matematică, care era vizionat în mod virtual, și în care vorbitorul utiliza limba română în fața unei audiențe formate exclusiv din români, i-am reamintit vorbitorului, român care lucrează de ani buni la o universitate din Europa, în mod discret în fereastra de comentarii, că cuvântul englezesc gap, pe care îl folosea frecvent, are corespondentul în limba română lacună: era vorba de sintagma spectral gap care se traduce prin lacună spectrală. O colegă de seminar a replicat destul de tăios: este prea lung cuvânul lacună, mai bine spunem gap (adică îl scriem gap și îl pronunțăm ghep). Se pare că unii dintre români încearcă să își micșoreze suferința atunci când vorbesc: ce putem face pentru a-i convinge că folosirea limbii române poate fi o plăcere și nu o suferință?

Neologismele. Toate limbile se îmbogățesc prin import de cuvinte din alte limbi, atunci când nu au corespondente care să îndeplinească suficient de bine criteriul înțelesului. O analiză mai amănunțită, și aici este marea problemă pe care o văd eu, arată că romgleza nu este vreo formă de îmbogățire prin neologisme a limbii române ci de substituire a cuvintelor românești prin cuvinte englezești, luate la pachet cu scrierea și pronunția din limba engleză. Ceea ce mie mi se pare cu mult mai grav este atentatul la caracterul limbii române scrise care este esențial fonetic: pronunțăm cuvintele după reguli de pronunție specifice limbii noastre și nu ale limbii din care provine respectivul neologism, așa cum merci a devenit mersi, de exemplu.

Unde ne sunt trădătorii?  Italienii au o vorbă înțeleaptă: traduttore traditore, cu sensul că nu există traducere perfectă, care să nu trădeze cât de cât sensul orginal. Afirmația aceasta are o consecință foarte subtilă: orice traducere conține un act de creație. Un exemplu pe care îl ador: Ou sont les neiges d’antan? (F. Villon) care în traducerea lui R. Vulpescu devine Dar unde-i neaua de mai an? Limba română a evoluat, prin grija și strădania înaintașilor noștri, către o limbă frumoasă și expresivă, cu o eleganță demnă de toată admirația noastră. În limba română, verbul a traduce are, în afara celui uzual, și pe acela de a trăda, o subtilitate pe care din păcate nu o mai apreciază aproape nimeni în ziua de astăzi.

Profesia de traducător este o profesie nobilă și esențială pentru orice cultură. Traducătorii sunt aceia dintre noi care fac legătura cu alte culturi, care ne îmbogățesc cunoașterea în mod esențial aducând în cultura noastră opere importante din alte culturi și, în același timp, promovând opere din cultura noastră în alte culturi. Fără traducători, am fi îngrozitor de săraci spiritual, de izolați cultural, și deconectați de realizările umanității. Traducătorii duc o luptă teribilă pentru a păstra unitatea, suplețea, și modernitatea limbii noastre și au toată recunoașterea și prețuirea mea.

Profesia de traducător s-a erodat în timp, nivelul de competență a scăzut, dacă este să urmărim traducerile de cărți sau cele de cinema sau televiziune. Calitatea unei traduceri, fie ea o carte, un articol, sau subtitrarea materialelor audio-video din televiziune sau cinematografie, este uneori foarte slabă. În fiecare an cumpăr din România în jur de cinci sau șase cărți pentru lectura de peste an din rarele ore de relaxare. Cantitatea de englezisme (anglicisme, barbariseme) pe care o vezi în traducerile în limba română crește în continuu. Din fericire, de multe ori sunt surprins plăcut să văd o traducere frumoasă, care dovedește o foarte bună cunoaștere atăt a limbii române cât și a celei din care se face traducerea. Dar parcă sunt din ce în ce mai puțini traducători buni!

Ca în orice profesie, există în România traducători profesioniști, pasionați, cu nivel înalt de competență în ceea ce fac și, mai ales, cu respect pentru limba română. Dar unde îi găsim și ce dificultăți întâmpină ei pentru a-și face meseria așa cum trebuie? Mă întreb de ce nu îi vedem impunând un nivel înalt tuturor celor care fac traduceri și, dacă ei sunt și cei care fac aceste traduceri pline de barbarisme, ce anume îi constrânge astfel încât să permită unor astfel de traduceri să iasă la lumină? Tare mult aș dori să aud părerile lor, să-i văd că se implică în cultivarea unei limbi române în spiritul ei. Tare mult am avea nevoie de traducători profesioniști în contact cu specialiștii din domeniile stiințifice cu care să pună la punct traducerile termenilor de specialitate care, în lipsa lor, sunt lăsate la cheremul celor care ne asaltează cu romgleza.

Ce face elita? Elita română este divizată (unii muncesc cu avânt pe terenul propășirii romglezei, alții sunt atenți și evită englezismele), inactivă (nu mă bag, nu e treaba mea, lasă că are cine să se ocupe), rușinată (păi dacă zic ceva mă iau ăștia de naționalist, retrograd), sau superior blazată (asta este, nu avem ce face). Sunt puține cazuri de exprimare, fie în scris fie vorbit, care să evite englezismele. Sunt medii specifice, informatice, corporatiste, științifice, unde romgleza a devenit deja normă, dacă nu te conformezi ești imediat privit ca ciudat și tratat ca atare.

În fizica conemporană se studiază intens un fenomen din teoria cuantică a informației care este numit entanglement și care se traduce foarte corect în română prin încâlcire. Dar nu veți auzi despre fenomenul de încâlcire cuantică în mediile științifice românești, ci cu precădere cuvântul englezesc. Într-o discuție pe care am avut-o în urmă cu mai mulți ani cu o distinsă fiziciană căreia i-am spus care este traducerea românească, am primit răspunsul aiuritor că încâlcire nu este un cunvânt frumos și deci preferă, din pudoare, să spună entanglement. Distinsa doamnă vorbea o engleză de baltă, dovedită copios pe parcursul conferinței pe care a susținut-o, și nu avea nicio ezitare în a stâlci ambele limbi de o manieră hazlie și în același timp foarte tristă.

Promovarea romglezei în mediul publicistic, scris, radio, sau de televiziune, este masivă. Dacă aveți curiozitatea să urmăriți transmisiuni sportive, cele de tenis sunt poate cele mai afectate, veți auzi exprimări foarte ciudate. În afară de faptul, de acum devenit banal, că o mare parte din terminologia din tenis nu mai este tradusă ci se folosesc termenii englezești, unele dintre exprimări sunt de-a dreptul hilare. De exemplu, zice comentatorul, jucătorul Cutare cere un challenge, deși ar trebui spus, pur și simplu, că jucătorul Cutare contestă decizia arbitrului (to challenge are sensul de a contesta, în acest context).

Pe ecranele televizoarelor vedeți cum romgleza se lăfăie și râde cu toată gura, în fața unei audiențe buimace. Emisiunile radio, împănate cu anglicisme din gros spre bucuria redactorilor, sunt la ordinea zile. Buimăcirea audienței duce de fapt la o divizare a societății, la pierderea comunicării cu locuitorii acestei țări care sunt bombardați cu cuvinte pe care nu le înțeleg și pe care, de cele mai multe ori, nu le pot pronunța, o alienare care poate avea consecințe teribile, dacă nu cumva este deja prea târziu și stricăciunea este ireparabilă.

Nu văd reacții la situația asta deși … avem o lege a limbii române. Legea numărul 500 din 12 noiembrie 2004, aşa numita „Legea Pruteanu” a intrat în vigoare în anul 2004, fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1067, din 17 noiembrie 2004. Deși romgleza nu este atacată în mod direct de această lege, la vremea respectivă a fost puternic contestată de o mare parte dintre lingviști cu argumentul că limba română este un fenomen social viu în continuă schimbare și nu trebuie îngrădită în niciun fel. O analiză a acestei legi din punct de vedere juridic se poate vedea în [1]. Oricum, această lege ar putea oferi o bază juridică pentru o acțiune de stăvilire a romglezei dar se pare că aplicarea ei a fost abandonată aproape în totalitate.

Limbajele specializate. Încet încet, limba engleză a devenit lingua franca în comunicarea internațională și cu precădere în cea științifică iar terminologia de specialitate din celelalte limbi a fost puternic influențată de către aceasta. Culturile importante au avut grijă să adopte cuvintele englezești doar atunci când a fost absolut necesar, și asta de obicei înseamnă puține cazuri, dar, chiar și atunci, termenii englezești au fost adaptați la specificul fiecărei limbi.

Profesorii mei din facultatea de matematică au spus și răspus generațiilor de studenți pe care i-au păstorit să promoveze terminologia matematică din limba română, o zestre care a fost creată și transmisă din generație în generație, și ne-au povățuit să preluăm această muncă atunci când ei nu vor mai fi. Comunitatea matematică s-a simțit foarte mult timp responsabilă de cultivarea unei terminologii moderne, adecvată schimbărilor continue și îmbogățire prin neologisme bine cumpănite. Periodic, au fost publicate dicționare de termeni pe domenii de specialitate dar poate cel mai important a fost, probabil, faptul că a existat, chiar dacă la un nivel mai mic, un segment de publicații în limba română, cu precădere cărți, fie acestea cursuri universitare sau monografii, care au folosit o limbă română aleasă, elegantă, suplă, și în același timp modernă și foarte expresivă. Mai mult, Academie Română și-a continuat mandatul original de promovare a unității limbii române publicând revista Studii și Cercetări Matematice în care articolele erau publicate în limba română.

Dar situația s-a schimbat complet odată cu anii nouăzeci. Ceea ce s-a întâmplat, cu precădere în anii nouăzeci, și care a continuat cu și mai mare avânt la începutul acestui mileniu, a fost o migrare masivă în occident a matematicienilor deja formați și, cu și mai mare amploare, a tinerilor pentru studii universitare sau postuniversitare, în care limba de lucru a devenit inerent limba engleză (mai puțin pentru cei plecați la studiu în Franța, Germania, sau alte țări europene). În acest fel, contactul tinerilor cu terminologia de specialitate din limba română a fost complet pierdut. O conferință, sau chiar o discuție pe o temă matematică, se deosebește foarte mult în funcție de vârsta vorbitorilor, în ceea ce privește romgleza: cu cât vorbitorii sunt mai tineri cu atât romgleza este mai dominantă.

Aș putea să privesc cu empatie către colegii mei mai tineri care folosesc romgleza matematică și să mă întreb: este oare adoptarea romglezei o formă de protest? Cu siguranță că celor care au plecat nu le-a fost ușor să se adapteze la termenii din limba engleză. Oare demersul lor și al celorlalți este menit să îi ajute pe cei care vor să plece ca să o facă mai ușor? Și dacă este așa, cu toate bunele intenții ale acestora, oare deservește această strategie dezvoltării României sau dimpotrivă, ne face să nu ne mai vedem valoarea și pe cei cei care produc valoare? S-ar părea că în acest caz apare un cerc vicios: dacă tot ce este valoros este produs în altă limbă, atunci ce este românesc nu este valoros și avem nevoie să ne îmbogățim statutul împrumutând limba celor valoroși.

Colegi de institut din generația mai veche mi-au relatat o întâmplare petrecută la începutul anilor șaptezeci, când un tânar matematician întors recent din Statele Unite după un stagiu de mai multe luni (da, a fost o scurtă perioadă de timp când cercetătorii au avut parte de astfel de privilegii) a susținut o prezentare în sala mare de conferințe. După aproximativ un sfert de oră, Miron Nicolescu, academician și director al institutului, l-a întrerupt pe vorbitor cu, aproximativ, următoarea frază: Ascultă, te rog să te oprești acum și reluăm peste o săptămână discuția despre rezultatele acestea, foarte interesante, în limba română. Tânărul matematician își împăna discursul cu termeni englezeși din belșug iar asta nu era acceptabil pe vremea aceea.

Puțina literatură matematică în limba română, cu precădere manuale, nu mai ține decât arareori pasul cu terminologia modernă: deși o bună parte dintre autori face oarece eforturi în a utiliza terminologia matematică din limba română, sunt multe situații în care romgleza se strecoară insidios și face apoi ravagii. Singura revistă de matematică, a Academiei Române, care publica în mod consecvent articole de matematică în limba română, este vorba despre Studii și Cercetări Matematice, a devenit în urmă cu mulți ani Mathematical Reports și publică numai articole în limba engleză.

Nu am cunoștință de ceea ce se întâmplă în alte științe decât într-o foarte mică măsură, dar se pare că situația nu este cu mult diferită față de ceea ce se întâmplă în matematică. De curând am citit în presă un interviu cu un foarte cunoscut psiholog, profesor universitar renumit, care împăna mai fiecare frază cu câte un englezism. Probabli că așa face, sau poate chiar mai abitir, și la catedră: mă întreb, cum vorbesc oare studenții lui?

Rolul tehnologiei informatice. Calculatoarele, dar și alte echipamente informatice, telefoanele inteligente cu precădere, oferă de puține ori alternative ale sistemelor de operarare și/sau ale aplicațiilor în limba română iar, atunci când o fac, ori nu este completă ori oferă o terminologie uneori foarte năstrușnică. Comunicarea prin mediul virtual are loc la scară foarte mare și cu o evidentă tendință de creștere, aproape chiar de generalizare și, în lipsa unor reguli clare și bine aplicate de normare a utilizării limbii române corecte, devine un motor generator de romgleză. În mod normal, statele își organizează agențiile naționale care se ocupă de probleme de interes general iar normarea în comunicații și informatică este o problemă foarte serioasă care trebuie tratată ca atare. Dar asta presupune că, printre atribuțiile unor astfel de agenții, să fie și protejarea culturii naționale, iar limba română este o parte extrem de importantă a culturii noastre.

Ce fac lingviștii? Lingviștii din România au o atitudine de biolog care studiază peștii dintr-un acvariu: urmăresc de la distanță ceea ce se întâmplă, notează sârguincios aproape tot ce mișcă, dar au ca regulă de aur să nu intervină. Ei nu fac parte din populația acestei țări, au devenit observatori independenți care asistă cu măreția misiunii științifice la dezastrul pe care îl consemnează sârguincios în edițiile succesive ale dicționarelor și îndreptarelor, și vor să mă oblige pe mine să accept cuvinte englezești ca fiind cuvinte românești, modificând valoarea fonetică a literelor.

Aflăm cu stupoare că Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” a publicat o nouă ediție a Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic al limbii române în care se normează, de exemplu, că selfie este cuvânt românesc cu pluralul, mare atenție, selfie-uri, și ni se atrage atenție că trebuie neapărat să folosim cratima. Ultima ediție, anunțată cu triumfalism inconștient [4] ne spune că afterschool, breaking news și all-inclusive sunt cuvinte românești. Singurul lucru pe care pot să-l mai spun este fraza lui Ion Creangă: Şi turbare de cap şi frântură de limbă ca la aceşti nefericiţi dascăli nu mi s-a mai dat a vedè; cumplit meşteşug de tâmpenie, Doamne fereşte!

Mai aflăm apoi că „DOOM-ul are un statut special faţă de alte dicţionare. Este una dintre puţinele situaţii când avem o obligaţie de a respecta ceva ce apare într-o carte. Chiar suntem obligaţi să folosim grafia, pronunţarea, formele corecte indicate în acest dicţionar” [3]. Deja situația devine serioasă: dacă lucrurile au ajuns în așa hal de degradate încât și specialiștii propagă cu râvnă romgleza, se pare că speranțele de redresare scad vertiginos.

Am audiat cu câteva luni în urmă o emisiune Vorbește corect unde invitata, o profesionistă în ale lingvisticii, afirma, cu nonșalanță și fără nicio urmă de îngrijorare, că anglicisemele dau culoare limbajului folosit, cu precădere de către tineri, mergând cu afirmația că este vorba chiar de un bilingvism. Adică, mai pe înțelesul nostru, ne îndreptăm cu voioșie în scenariul din prolog. Distinsa doamnă găsea, de exemplu, utilizarea anglicismului target ca substitut al cuvântului țintă foarte binevenită și, pentru a-și motiva susținerea pentru această înlocuire, utiliza o metaforă referitoare la săgeți care ar face utilizarea cuvântului țintă foarte neplăcută, îi înțeapă limba: dar oare, în limba engleză, cuvânul target nu are legătură cu săgețile? În Statele Unite există un lanț de magazine Target care are ca simbol grafic exact o țintă pentru tragerile cu arcul!

Tare mult aș vrea să văd o discuție față în față între lingviștii propagatori de romgleză și traducătorii care duc o luptă teribilă pentru cultivarea limbii române. Să fii traducător profesionist în ziua de astăzi și să vezi cum eforturile tale sunt zădărnicite și de multe ori anulate de către alții, trebuie să fie teribil de deprimant.

Care să fie cauza? M-am tot întrebat, cu precădere în ultimii ani, care să fie cauza acestei situații. Cea mai la îndemână pare să fie snobismul: unii dintre noi suntem creatori de englezisme, de cele mai multe ori din necunoașterea suficientă nici a limbii engleze nici a limbii române, iar restul sunt răspândacii, cei care propagă englezismele, vorba lui Marin Sorescu, conform principiului de dezintegrare a oilor. Apoi am putea invoca ignoranța: cei care își împănează discursul cu englezisme dau de cele mai multe ori dovada că nu stăpânesc bine nici limba engleză și nici limba romănă. Ar fi însă nevoie de o cercetare interdisciplinară, care să implice sociologie, psihologie socială, lingvistică, precum și alte discipline (am aflat de curând că există un domeniu de cercetare denumit sociolingvistică) pentru a lămuri fenomenul care pare a fi destul de complex. Pentru mine, care sunt adeptul opiniilor tranșante, lucrurile sunt foarte clare: are loc un fenomen de înlocuire a unei limbi cu o alta. O abordare nuanțată ar conduce la întrebări de genul: de ce simt românii nevoia să își ridice statutul social adoptând cuvinte dintr-o limbă cu statut social superior? Ce anume ne face să nu ne apreciem pe noi înșine și limba pe care o vorbim?

Este posibilă o reacție de redresare? Greu de spus. Cred că ar fi nevoie de o acțiune concertată, de o masă critică de oameni care să dorească să inverseze tendința. Cât de credibilă este o astfel de posibilitate? Am încercat să abordez problema asta cu diverși cunoscuți și am fost suprins să constat că este o discuție pe care mai toți o vor ocolită, cu ridicări de sprâncene, cu plescăit din limbă, dar numai cu o discuție onestă nu. Mai mult, mi s-a dat de înțeles mai mult sau mai puțin explicit că o astfel de discuție este aproape de neatins. O redresare, din acest punct de vedere, presupune o acțiune la nivelul comunității, în forme de organizare diverse, cu strategii bine alese și, mai ales, cu acțiune.

Onlaiu’. Datorez celor care au avut răbdarea să citească articolul până la sfârșit, o explicație, deși poate că pentru mulți dintre dumneavostră este evident ce este onlaiu’. Citez o bătrânică intervievată pe stradă, despre învâțământul online: Da’ mai lăsați-mă maică cu onlaiu’ ăsta al vostru, ce-o mai fi și el, Doamne iartă-mă! Este glasul onestității care strigă, aidoma copilului din povestea Hainele cele noi ale împăratului, că împăratul este gol. Poate că distinșii lingviști care înregistrează așa de sârguincios toate aberațiile produse de „intelectuali” vor coborî în stradă și vor nota și cuvântul onlai.

Epilog. Lucrurile merg (foarte) rău atunci când bunul simț umblă cu capul spart. Ceea ce se întâmplă cu limba română, din punctul de vedere al invaziei englezismelor, este comparabil cu ceea ce se întâmplă în România cu defrișarea pădurilor, sau cu invazia de deșeuri poluante, și în general cu degradarea mediului ambiant, a aerului, a apelor, și a solului. Degradarea limbii, asemenea degradării apelor și a pământului, este masivă și ne copleșește. Nepăsarea noastră, lentoarea reacțiilor de apărare la pericole, eludarea pericolelor, incapacitatea de organizare, promovarea nonvalorilor și a incompetenței în poziții de decizie, au consencințe care se văd deja cu ochiul liber, pentru cei care vor să le vadă.

Referințe

[1] D.M. Dîrman Dragotă: Considerații privind folosirea limbii române în locuri, relații, și instituții publice, Revista de Studii Juridice, nr 1-2 (2005), 239-250.

[2] D.M. Abrams, S.H. Strogatz: Modelling the dynamics of language death (Modelarea dinamicii dispariției limbilor), Nature, vol. 424, august (2003), 900.

[3] https://www.g4media.ro/remedial-selfie-si-prof-intre-cuvintele-nou-incluse-in-editia-de-anul-acesta-a-doom-dictionarul-ortografic-ortoepic-si-morfologic-al-limbii-romane.html

[4] https://www.g4media.ro/afterschool-breaking-news-si-all-inclusive-au-fost-introduse-in-noul-doom-iesit-astazi-din-tipar-directoarea-institutului-de-lingvistica-al-aca.html#comment-1484322

Distribuie acest articol

184 COMENTARII

    • Perdant se zicea acum ..spre 100 de ani urma
      In pnl se referea la cei care pierdeau la jocuri de noroc si curse ( ce csi)

  1. Regula de aur a intelectualului român cu specializare in domenii strategice (urbanism etc) e si observe in niciun caz sa nu intervina.
    O alta regula de aur ignorata e ca un curs de engleza nu te face traducator de engleza, la fel cum un IT-st ajuns primar nu devine automat arhitect, peisagist, jurist si sociolog.
    Daca imi permiteti sa contribui si eu la patrimoniu, cu barbarisme romgleze:
    – rezidență, in loc de resedinta (parlamentari, legiuitori)
    – calul paseste nebunul (subtitrare nebuneasca de pe Netflix)
    – ,,Conducatorul orasului” (in loc de primar, tot Netflix)
    – ,,Bondar” la vedere in film tradus prin ,,albina” (serialul cu Atkinson face uz de analogie si joc de cuvinte Man vs Bin, dar in româneste Bin nu e mai aproape de ,,albina” decit de ,,bondar” – tot nebunii de traducator netflix)
    – factura dumeavoastra a fost emisa, plata a fost efectuata (la perfect compus, in loc de prezent) – deliruri de IT-sti ajunsi prin administratie
    – comanda a fost efectuata CU SUCCES (tot delir de IT-st, in româneste o chestie ori se face, ori esueaza, nu exista ,,cu succes” la orice opinteala)

    Totusi… Cit de liberala (libertina, zice lumea pe aici), subtitrarile din filme sint impecabile. Biroul de presa al Suediei are un sait pe care publica un indrumator lingvistic pentru jurnalisti, in care intra tratarea neologismelor si ortografia numelor proprii straine. Se poate, camarazi!

    • Tot pe Netflix niste exemple mai ”socante” pentru mine au fost la documentarul ”Al doilea razboi mondial in culori’ (10 episoade, facut de BBC) – nu te-ai astepta ca persoana care traduce un documentar sa aiba acelasi nivel de ”cultura” cu persoana care traduce ”Vampirii vs. Varcolacii”, dar se-ntampla. In fine, poate e doar o speranta desarta (ca traduce cineva), poate pur si simplu se folosesc doar de programe gen ”Google Translate”, mai avansate decat cele pentru publicul larg (desi alea nu cred ca ar fi atat de ”tampite”, cel putin cu substantivele proprii). ”Traducea ” Cologne, in loc Koln, Munich si – de departe cel mai strigator la cer – Kishinev. Mai lipsea ”Bucharest” :)

  2. „oare deservește această strategie dezvoltării României…?”
    Din câte știu eu, „a deservi” este împrumutat din franceză și este contrariul verbului „a servi”.
    „A deservi masa” înseamnă a strânge masa (farfuriile, tacâmurile etc.)
    Meseria unui chelner e să servească pe clienți la masă și să deservească (masa) după ce ei pleacă. E multă confuzie aici…

    În altă ordine de idei – cum citiți semnele & și @ ?
    & este o ligatură (combinație de litere) între e și t și se referă la conjuncția latină „et” care înseamnă „și”. (v. https://www.freemonogrammaker.com/ampersand/ )
    @ este o ligatură între a și d (∂) și se referă la prepoziția latină „ad” care înseamnă „la”. Astfel, [email protected] are un sens.
    Mie-mi place să le citesc „și” și „la” :)

    • Mulțumesc pentru corecție, a deservi … aveți perfectă dreptate.

      Eu sunt din generația pentru care @ este coadă de maimuță iar & este ampersand (pronunțat cum se scrie). Dar, interpretările dumneavoastră sunt la fel de corecte. Toată problema este să existe un oarece consens, fiindcă românul nu duce lipsă de imaginație :)

    • cum ar fi daca deservirea ar fi interpretata de client ca pe un „deserviciu” ?
      adesea constat ca trebuie sa evit nenumarate cuvinte, care si prin talentul romanului nascut poet incep sa capete mai degraba sens contrar, cel mai adesea din pricina excesului de utilizare in sens peiorativ;
      e un motiv bun sa preferi cuvinte cat mai noi, fie ele romglezesti

      • Cum ar fi să te duci la restaurant, să comanzi ceva, să ți se aducă și apoi să ți se ia din față? N-ar fi un deserviciu?

        Eu unul
        1. nu mă duc la restaurant să „servesc” masa ci să fiu servit.
        2. sper că deservirea se face după ce plec :)

    • Articolul e din categoria „hai sa ne dam rotunzi si sa ne vaietam degeaba”. Toata lb romana e plina de neologisme, multe cuvinte imprumutate din franceza (dar si din alte limbi). O limba e un organism viu, si interferarile artificiale sunt sortite esecului din start. Ok, sa nu se foloseasca fara discernamant cuvinte englezesti peste tot, dar nu sa inlocuim acum orice cuvant englezesc cu vreo constructie nastrusnica neaosa. Auzi, „incalcire cuantica”, sau „lacuna spectrala”,… imi vine sa rad.. Cate articole stiintifice exista in lb romana?.. Chiar si jurnalele romanesti publica toate articolele in engleza. Pt cine sa inventam atunci termeni stiintifici ne-englezesti? pt cateva seminarii unde vin vreo 10 oameni ?! .. E vorba de mii de termeni stiintifici, care ar trebui inventati in romana; e ceva fara sens. Cu ce s-ar inlocui termenul „online”?! sau „mouse” sau „drive” de la calculator? am zice „apasa pe soarece” ? sau multi alti termeni din informatica? Apoi cine ar avea autoritate sa schimbe termenii; probabil se vor baga cativa smecheri care si-ar aroga „dreptul” de a face cine stie ce schimbari gresite, schimband neologisme din engleza cu unele din franceza, creand doar confuzie. Si din nou intrebarea principala, de ce am face asta, cand exista termeni consacrati din engleza, folositi pe tot globul?

  3. Nici eu nu iubesc romgleza pentru ca vorbitorii arata necunoasterea limbii romane!
    Niste inculti cu fițe!
    Mai ales pe SSM unde tot aud de ,,fatalitați” si cand am zis morti, vorbitorul mi-a zis ca nu poate sa spuna morti ca suna urat!
    Vorba romanului: WTF??

    • ”Fatalități” se traduce mai corect prin ”decese”, nu prin ”morți”. De asta avem în românește două cuvinte diferite, pentru că ”decese” și ”morți” acoperă câmpuri semantice destul de diferite. Există o intersecție a lor, dar e minoră. ”Morți” merge folosit colocvial, dar într-un text sau un discurs destinat unor necunoscuți, chair sună foarte rău. La fel cum ”cadavre” sună mai bine decât ”hoituri”, deși se referă la același lucru. A fost o vreme când ”cadavru” era și el neologism.

      Problema cu necunoașterea limbii române este reală, însă orice persoană are o capacitate limitată de cunoaștere. Cine lucrează la o editură, va învăța termeni mai eleganți în românește și va ști să-i traducă pe cei din engleză. Cine are alte obligații profesionale, se va exprima cum poate și în niciun caz n-o să schimbăm noi asta.

      Multe românce din UK spun, de exemplu, ”nursă”. Ele chiar n-au idee cum se numește profesia respectivă în spitalele sau în azilele de bătrâni din România, pentru că n-au avut ocazia să afle acel termen când erau în România. Atât timp cât ele între ele se înțeleg, nu e nicio problemă. Comunicarea lor nu este destinată unui congres al lingviștilor 😀

      • Asa cum “UK” se traduce prin “Marea Britanie” si nu “iuchei”. Cati romani isi mai aduc aminte de numele romanesc al acestei tari?

        • @Nicu – UK nu se traduce prin Marea Britanie, nu e același lucru. UK (United Kingdom) este forma prescurtată pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

          Marea Britanie e numai insula principală. Ea nu include Irlanda de Nord, care se află pe insula Irlanda. De asta englezii insistă să se refere la Regatul Unit și nu la Marea Britanie. Înainte de independența republicii Irlanda, ea făcea parte tot din Regatul Unit.

          Însă, în câțiva ani, sunt toate șansele să aveți dreptate: reunificarea Irlandei e doar o chestiune de timp. La acel moment, Regatul Unit se va restrânge la insula principală și câteva insulițe mai mici.

        • UK (United Kingdom) se traduce prin Regatul Unit, întrucât cuprinde și Irlanda de Nord. GB (într-adevăr, mai rar folosit la noi) se referă la Marea Britanie, fiind traducerea noțiunii de Great Britain.

      • Noi am mostenit de la stramosii latini cuvantul mort (ca in expresia Mortua est!) pe care il folosim pentru orice fiinta care trece in nefiinta. Dar pentru oameni avem cuvantul decedat (din lat. decedo, decedare = a pleca, plecare) pentru ca latinii erau superstitiosi si nu vorbeau de moarte ca sa nu o atraga, iar noi am mostenit peste secole/milenii acest mod de exprimare.
        In plus exista o serie intreaga de termeni (inclusiv populari) de tanatologie care exprima diferente de nuanta pe care dictionarele nu le prezinta deoarece explicatiile ar fi destul de vagi si neuniform acceptate. Astfel a ucide prezinta si o rea intentie (a fost ucis de un criminal) dar nu poti spune ca la stiri TV „a fost ucis de o caramida” (vai ce caramida rea!) aici e vorba de omorat, dar putea fi „ucis cu o caramida de catre un altul”. Intotdeauna limba romana spune mult mai mult decat cuvintele cu care
        vorbim. Asa cum anuntul TV: „Mortul zilei: Cutare mare personalitate” pare mai degraba o insulta postuma si nu o insuficienta cunostere a limbii romane.

      • @Harald : Multe românce din UK spun, de exemplu, ”nursă”
        vorbim de oameni nevoiti sa asimileze fortat o limba straina, nu fara efort;
        psihicul lor va persista in a le impune acest efort, chiar si cand revin la limba materna;

        • Cuvântul nursă există în limba română cu același sens înainte de al doilea război mondial. Existau și școli de nurse, desființate de comuniști și cuvântul a fost exilat pentru a reteza orice asociație cu Occidentul. Cuvântul nu a mai revenit în circuit după ce a căzut comunismul.

  4. mda, cam asa i „promovarea nonvalorilor și a incompetenței în poziții de decizie, au consencințe care se văd deja cu ochiul liber”.
    Maiorescu face o analiza a formelor fara fond, continuata mai apoi de Eminescu. daca zici „curat” in loc de „jegos”, sau „cinstit”/”hot”, „politai”/”militian”, etc, etc,nu schimbi fondul. sigur, n o sa zici soarece in loc de mouse unui dispozitiv ce n a fost inventat de romani, limba i vie, dar forma si fondul trebuiesc sincronizate. intr o societate a valorilor inversate, sau in dictatura prostilor (din care Romania n a iesit niciodata), forma bate fondul

      • Prin anii 90 am deschis televizorul și era pe canalul TV Moldova. Inițial am crezut că e Divertis sau o trupă similară de umor, dar de fapt era o emisiune de informatică serioasă. Dar cum să te abții să nu zâmbești cand auzi:
        „Șî acum dați clîc pi guzgan”

      • Soarece de biblioteca.
        Guzgan de ordinator.
        Butonator de pipăit caractere!
        Tabla electronica de ucazuri de la ordinator.
        Binocluri (vere!) VR.
        Odgoane cu inserție metalică de la Dincă Teleagă .
        Încărcătoare telepatice pentru telefoane care ar trebui rezervate olimpicilor.
        Telefoane pliabile ca fițuici .
        Oracole Alexa și Google.
        Păpuși cu Deșteptăciune Sintetica pentru Adulți

  5. Limbi materne pot sa fie oricate dar limbile de circulatie internationale ar trebui reduse la una singura ,cea care a reusit sa se impuna peste tot reducand celelalte limbi de mare circulatie la statutul de limbi regionale sau subregionale( franceza,spaniola,portugheza ,rusa,araba,chineza,germana).Aceasta limba care practic a devenit singura limba cu adevarat internationala e engleza ,limba pe care lingvistii o considera germanica si pe care eu o consider a fi de fapt romano- germanica ( nu sunt singurul care crede asta).Daca ar fi sa judecam dupa vocabular ar fi chiar o limba romanica dar destul de multe cuvinte germanice sunt folosite mai mult decat cele romani e ( de englezi).Nu vad in perspectiva medie si lunga o alta limba care ar putea inlocui engleza.Unii chiar au spus ca daca China Comunista depaseste sua,chineza ar putea inlocui engleza.Acest lucru nu se va intampla niciodata pt ca nimeni nu vrea sa invete cateva mii de hieroglife si o limba in care chiar si un cuvant scurt are 4 tonuri.Cultura chineza ce sta in spatele limbii e mult prea diferita de cultura euro americana,araba,hindusa sau islamica ca sa se poata impune macar partial.Limbile de circulatie artificiale,gen esperanto nu au reusit sa se impuna pe plan global asa ca tot engleza are viitor .

  6. Am avut de făcut, în interes de serviciu, niște documentație. În limba română, nimic deosebit până aici. Problema a apărut aproape de final, când unul din șefii mei s-a trezit că nu e admisibilă absolut nicio greșeală de scriere, și că dacă găsește pe undeva vreo greșeală în diacritice, vom fi penalizați. În zadar am încercat să-mi asum că am scris corect, că pot garanta că nu lipsesc diacriticele, șefii de care vorbeam mai devreme erau neînduplecați (nu știu dacă șeful cel mare sau vreun șefuleț care încerca să-și facă imagine…), așa că a venit și soluția: tot textul trebuie scris… FĂRĂ diacritice. Nu contează că avem de ani buni de zile o lege care impune folosirea diacriticelor în documentele publice, șeful e șef și… mhm, așa că ne-am executat.
    Ce vreau eu să spun aici e că anumiți oameni, ajunși în posturi de conducere, își dau seama probabil că pălăria purtată e prea mare pentru capul lor, și, în loc să facă un pas (mai mulți…) în spate, preferă să modifice mediul după cunoștințele lor, să nu pară ei proști. În cazul meu, șeful respectiv probabil că habar n-avea să scrie cu diacritice și, ca să nu râdă subalternii de el, a impus o încălcare a legii.
    În cazurile povestite în articol, cu romgleza, probabil că-s unii atât de atinși de importanța pe care singuri și-o atribuie, încât încearcă să-i facă mai mici pe cei din jurul lor, folosind cuvinte… ce sună din coadă. Însă, cel puțin în cazul meu, chiar dacă de unii nu-mi permit să râd în față de ecoul din capetele lor (că-s șefuleți…), râd de ei cu lacrimi pe la spate.
    Și câteodată începe să-mi pară rău de oamenii ăștia, că-s atât de nevinovați că nici nu-și dau seama de cât de penibili devin. Dar îmi trece repede când aud pe câte unul că nu știu ce lucru „face sens”…

  7. Nu contrazic observatiile si calculele prezentate, dar cum se explica persistenta majoritara a limbii romane in Transilvania, timp de 9 secole, aceasta fiind desconsiderata de autoritati impreuna cu populatia vorbitoare de romana (transmisa preponderent oral), si nici macar nu este un dialect al limbii romane ci doar un „grai” usor diferit de limba literara?

    • Orice model matematic se face considerând o parte dintre variabile și ignorând foarte multe alte variabile, care ar face modelul prea complicat. Cercetarea la care m-am referit se referă la a doua parte a secolului al douăzecilea. O cercetare pentru o altă epocă inseamnă alt model.

  8. Votez și pro și contra.

    Pro criticilor dumneavoastră pentru că limba română este asasinată în direct sau înregistrat. Abuzurile de OK-uri, epic, live, etc mă îndeamnă să-mi acopăr urechile cu niște antifoane, să schimb postul de radio sau tv. Nu mai puțin adevărată calitatea scăzută a traducerilor – chiar la unele edituri renumite.

    Contra criticilor, dar nuanțat. Ce ne facem de exemplu cu I.L.Caragiale, Alecsandri? Romfleza sau francoza, cum vreți s-o numiți, ne-a rămas în opere ce nu și-au pierdut actualitatea, dar puțini mai înțeleg comicul folosirii franțuzismelor. N-ar trebui să-i judecăm și pe ei cu aceiași măsură cu care îi judecăm pe cei ce folosesc romgleza azi?

    Din păcate – apărându-i pe clasicii secolului XIX ai limbii române – cred că limba franceză și-a pierdut prestigiul, se citește puțin și legătura de odinioară a elitelor cu Parisul a fost înlocuită de legătura (via internet, tv, etc) cu lumea anglo-americană. Și totuși cât de frumos sună o frază în franceză față de cea în engleză, după ce mi-am tocit urechile în limba Albionului… Acea limbă comună care desparte poporul englez de cel american.

    Probabil că ați luat la cunoștință de dialogul dintre două familii de români ce au emigrat în SUA în anii 60:

    – Ce faceți?
    – Am ajuns acasă pe haioaie și stăm cu boii pe porci și mâncăm paie.

      • E doar o reacție naturală anti-naționalistă a celor ce nu percep influența naționalismului promovat în ultimii 67 de ani ca fiind fastă.

    • Clasicii literaturii romane au folosit cuvinte din „franceza de balta” ca sa ridiculizeze snobismul personajelor, tocmai pentru a combate frantuzismele. Si au avut succes, dar au urmat alte si alte influente, ridiculizate pe rand si ele, pana la actuala care nu mai este ridiculizata, nici criticata ci se impune cu sprijinul Academiei Romane (!?!) si al unor edituri. Ar trebui sa pastram numai neologismele si termenii de jargon profesional care nu au echivalent in limba romana (ca in IT). Iar cand se traduce un text din engleza in romana sa se foloseasca doar cuvinte romanesti, nu din franceza, tiganeasca sau argou. Nu oricine intelege o limba straina poate fi si traducator.

  9. Limba romana este „violata” de cei care se dau destepti si innoata cu gloata mainstream.
    Lumea nu intelege ce se intampla, nici macar nu intelege ca , nu intelege.
    Francezii, ungurii si altii sunt mult mai atenti la propria limba, propria limba inseamna identitate culturala iar cei doresc sa „schimbe” lumea nu fac altceva decat sa atenteze la acesta indentitate.
    E bine sa cunosti si sa poti vorbi mai multe limbi insa alterarea pana la sufocare unei limbi indiferent care este cu neologisme inutile poate produce mari bulversari.
    Acum este o perioada de tranzitie datorita noilor technologii, a retelelor sociale catre ? nu se stie.

    • “Inoata” s-a scris, se scrie si (sper ca) se va scrie mereu cu un singur N. Daca tot vorbim de violul limbii romane, macar sa stim cum se produce violul 😅

  10. Mde….De la „furculision”, „frau”, „tovarișci”, până la „luc” și „locație” nu e prea mult….

  11. Daca toti autorii ar fi matematicieni… Rar un articol atat de bine structurat.
    Referitor la problema, poate daca CNA n-ar fi o institutie politica, ar mai arunca cate o privire la traduceriile TV care provoaca de-a dreptul „mal au cœur” (rau la inima – cum traduce un anumit „studio”, care a dus piata intr-o „zona” dincolo de orice limite)…

  12. Limbile astea!
    Am avut sansa la inceputul anilor ’90 sa fac o specializare de citiva ani in Franta. Tot limbajul de specialitate era in franceza si mi l-am insusit ca atare, inclusiv in informatica , ce atunci se nastea pentru marele public. Intorcindu-ma dupa ani la Cluj, am gasit de lucru, cu greu, datorita sau in pofida invataturii mele. Am constatat ca nu ma inteleg cu colegii, parca vorbeam alta limba. De fapt ei vorbeau romgleza. Norocul meu ca facusem facultatea de baza la Cluj, am tradus rapid in exprimarea mea toti termenii francezi si am gasit ( cu greu, pentru ei!) o limba comuna de comunicare. Lucrurile nu s-au schimbat mult de atunci, eu continui sa vorbesc româna si ei romgleza….neîntelegerile vin acum din alte motive….

  13. Francezii pornisera, cu citiva ani in urma, o ofensiva puternica pt frinarea englezismelor. Era interzis sa se spuna computer, doar ordinateur era corect.
    Si mult iubitii nostri comunisti au incercat zeci de ani sa „curete”, sa pastreze intacta limba romana, chiar daca ei erau cam peltici. Muzica straina era practic interzisa, chiar si denumirea localitatilor devenisera latine.
    Azi e tot mai greu, daca te gindesti ca 5 milioane vagabondeaza prin lume si gingie limbi straine.

    Eu imi fac griji pt limba engleza cind vad cite personalitati maltrateaza aceasta limba. Nu in ultimul rind marii birocrati europeni.

    • Naziștii au fost și mai autoritari. Dacă Telefon a supraviețuit lui Fernsprecher se datorează faptului că era deja cunoscut bine încă dinainte. Dar Televizor nu a avut nicio șansă în fața lui Fernseher.
      Exemplificările autorului din „romgleză” există în mai toate limbile, deci nu e un fenomen singular, și se datorează mai ales standardizarii discuțiilor de afaceri. Relațiile internaționale sunt un fenomen la care nu poate renunța nimeni. E mai simplu să spui workshop decât schimb de experiență sau échange d’expérience sau Erfahrungsaustausch.
      În UE doar Irlanda și Malta mai vorbesc oficial engleza.

      • De fapt, pentru workshop exista un cuvant perfect romanesc: atelier.

        Noi, romanii care suntem plecati de foarte multi ani, am pastrat in general o limba curata, mai ales daca am avut profesori buni de romana in timpul scolii.

        Am fost surprins foarte neplacut de nivelul limbii perceput vara asta, in timpul unei vizite in Romania. Noi, romanii americani nu vorbim romgleza pentru ca nu avem cu cine discuta profesional in limba romana. M-am incapatanat sa folosesc numerar si alte cuvinte consacrate in limba romana, si engleza ma racaia pe urechi.

        • „Săptămâna viitoare facem atelier cu partenerul X.”
          Dacă un coleg va transmite informația asta, ce înțelegeți? Că veți construi un spațiu nou de producție, ar fi varianta greșită. In jargonul profesional internațional “workshop” e un concept care are o semantica proprie, specifica. Bineînțeles, colegul poate spune “avem un schimb de experiență cu X”, dar când in corespondența de profil folosește termenul consacrat internațional, traducerea frazeologică este greoaie și ineficientă. Foarte probabil intern evenimentul va fi numit in mod unitar “workshop X 1.0” pentru ca toți colaboratorii să știe imediat despre ce este vorba.

          In rest, de acord cu dumneata: prefer variantele românești in limbajul cotidian, dar aici eu căutam doar o explicație a fenomenului.

          • Felul în care este folosit în profesia mea este adunarea a câtorva părți sa lucreze la un set de artefacte, și descrierea ca “schimb de experiență” nu descrie realitatea. Însă descrierea sa ca un atelier de lucru pentru terminarea unor artefacte descrie termenul perfect.

            • De acord, „schimb de experiență” nu este perfect. Nu am găsit un corespondent exact în limba română, ceea ce arată exact dificultățile traducerii.
              Dar când mai mulți colaboratori sau parteneri de afaceri se adună pentru a căuta o soluție tehnică la o sarcină de muncă, atunci fiecare dintre ei își împărtășește cunoștințele acumulate. Adică fac schimb de experiență.
              Substantivul atelier * nu descrie nici el prea bine această situație.
              Există și alți termeni consacrați în conducerea proiectelor (Project Management): dacă pentru „brain storming” se poate accepta „furtuna creierelor”, pentru „soft skills” mi se pare insuficientă folosirea sintagmei „competențe generale”, iar „abilități moi” e complet deplasat.

              * ATELIÉR, ateliere, s. n. 1. Local înzestrat cu uneltele sau mașinile necesare, în care se desfășoară o muncă meșteșugărească sau industrială organizată. ♦ Parte dintr-o întreprindere industrială în care se execută aceeași operație sau același produs. ♦ Totalitatea muncitorilor care lucrează într-un atelier (1). 2. Încăpere sau grup de încăperi în care își desfășoară activitatea un pictor sau un sculptor. ♦ Artiștii, elevii sau studenții care lucrează sub îndrumarea aceluiași maestru într-un atelier (2). [Pr.: -li-er] – Din fr. atelier.

        • Perfect adevărat, nici eu n-am înțeles de ce cuvântul atelier nu este un corespondent potrivit pentru workshop. De câte ori organizez o mică conferință eu folosesc cuvântul atelier, pentru români, și workshop pentru ceilalți.

    • Riscul ca o limbă să fie prost utilizată vine la pachet cu internaționalizarea acelei limbi, iar limba engleză va suferi schimbări locale sau globale mai mari sau mai mici. Ceea ce nu înțeleg eu este de ce vă îngrijorează cei care o vorbesc prost: aveți vreo relație specială cu anglofonia? Faptul că nu aveți nicio ezitare în a accepta romgleza, pentru mine înseamnă că nu mai aveți nimic în comun cu cultura română iar atunci nu înțeleg rostul comentariului.

  14. Hai să nu mai facem pe naivii și să spunem clar, verde-n față, că, dintotdeauna, cel puternic se impune cu forță și obrăznicie peste valorile celui slab. Iar românii sunt tot mai slabi iar cultura lor devine invizibilă, în bună parte, prin efortul disperat, aș zice, tot al românilor. Vorba nu știu cui: snobless oblige!
    Când aud paparude de doctori și asistente că ei și ele se îngrijesc de bebeluși, nu de prunci, nu de sugari sau de nou născuți îmi dau seama nu de câte meserie știu, ci de câtă cultură au. Și, bineînțeles, mamele îi imită…
    Da, românii, mai ales tinerii care ”trag de fiare”, adică fac sport, trăiesc între pull și push – mare strategie!
    Ne-o facem cu gura noastră iar dacă cumva încerci să separi româna de romgleză deja ieși din trend și nu mai ești cool, wow!
    Altfel, după cum deschide gura îmi dau seama repede cu cine am de-a face, din ce mediu vine, câtă școală are și, tot așa, îmi dau seama câți bani face.
    Tot mai mult cultura, educația, sănătatea, până și igiena au devenit un lux, un mare lux și doar a unei părți din elita cu bani.

  15. Inca din anul 1994, a inceput romengleza, cand multe ministere si institutii publice au primit ca donatii calculatoare cu programe in lb.engleza. Asa ca romengleza a prins repede aripi. In schimb, lucrand la niste proiecte cu specialisti din Italia, Franta, Spania, aveau pe calculatoare programele in limbile lor nationale. A trebuit sa ma descurc in limbile lor nationale. In Franta au fost luate cele mai drastice masuri de reducere a neologismelor englezesti la nivel de mass media si scoli.

    • Academia Franceza și intelectualitatea franceza au persecutat in mod activ orice dialect local.
      Mentalitate dictatorială cu alte cuvinte.
      In UK se face misto de diversele dialecte sau pronunții.
      Dar nimeni nu impune ce sa se vorbească sau cum sa se vorbească .
      Mentalitate de oameni liberi care știu ca sunt asemănători dar și diferiți in același timp.
      In România atitudinile de oameni liberi sunt promovate de comedianții de stand-up.

  16. oricand as prefera un cuvand scurt unei asociatii de cuvinte separate sau unui cuvant nemtesc;
    dar ma voi margini doar la exemplul cu entanglementul, care daca s-ar traduce cu „incalcire” i-ar da o semnificatie de-a dreptul gresita, pentru ca entanglementul nu e nicidecum un fenomen dezordonat, ci dimpotriva, o conditionare reciproca; o solutie ar fi mai degraba „inlantuire”, care da si o spoiala poetica, de prestigiu :) in principiu, putem inventa licente poetice pentru orice expresie mai complicata caruia ii lipseste un echivalent dintr-o bucata; dar daca vine politia limbii romane si ne amendeaza ? mai bine stalcim engleza, ca e o jurisdictie libera :)
    glumesc, desigur, dar problema cu „inlantuirea” e pur tehnica: exista nenumarate fenomene care pot fi definite prin inlantuire, incat fenomenul cuantic de conditionare reciproca chiar are nevoie de un cuvant diferit, care sa-l defineasca in mod complet distinct de orice alte fenomene de conditionare;

    • Trei observatii:

      1. Pentru „entanglement” exista termenul perfect in limba romana: inseparabilitate. Si este cu atat mai potrivit cu cat in limba engleza „inseparability” este sinonim cu „entanglement”. Traducerea termenilor tehnici din engleza nu trebuie sa mearga pana la populisme ridicole ca sa sune a romana neaosa.

      2. Inseparabilitatea cuantica este o caracteristica esentiala a mecanicii cuanticei semnalata ca atare de fondatorii mecanicii cuantice in deceniul al treilea al secolului trecut. Teoria cuantica a informatiei este un domeniu mult mai nou si nu a inventat inseparabilitatea, doar incearca sa o exploateze.

      3. M-as fi asteptat ca autorul sa fie deranjat de un fenomen lingvistic mult mai grav decat romgleza: disparitia adresarii de politete la persoana a doua din limba romana, tot o imitare nefericita, prost interpretata a englezei. Va place tutuirea generala din presa scrisa si vorbita, reclame etc. ? Vedeti asa ceva la francezi? Existenta adresarii de politete a fost un privilegiu, un farmec al limbii romane, care a facut o intreaga literatura mai nuantata, mai subtila. Academia Romana nu a emis niciodata un semnal de alarma despre acest fenomen trist care incurajeaza exprimarea vulgara si comportarea lipsita de deferenta si politete.

      • Stimată doamnă Marian, răspund punctual.

        1. Aveți perfectă dreptate, inseparabil este un termen foarte potrivit. Că spuneți inseparabile sau încâlcite, pentru mine nu înseamnă nimic: ,,un trandafir cu orice alt nume ar mirosi la fel de dulce” vorba poetului. Dar eu am spus altceva, și anume că mă deranjează când aud vorbind despre ,,două stări entangled”. Dacă dumneavoastră utilizați inserabil pentru descrierea acestui fenomen, vă felicit și cu prima ocazie cu care ajung la Măgurele vă aduc un buchet de flori.

        2. N-am făcut nicio referire la asta, dar vă mulțumesc pentru completare.

        3. M-aș bucura să văd un articol scris pe tema asta. Eu folosesc forma de politețe în toate împrejurările, inclusiv cu studenții mei. Și sunt luat de ciudat dar, fiind matematician, sunt obișnuit cu asta.

      • Fanfaronada de apelative cu pluralul.
        In UK titlurile sunt puse la sfârșitul numelor.
        Și in engleză dar si in ebraica te adresezi cu persoana întâi singular.
        Cu persoane de rang înalt poți sa adaugi o introducere echivalenta cu excelenta, respectate etc
        Ca sa aduc discuția in termeni culturali lovinescieni, forma fără fond este caracteristica culturii franceze.

        • Nu pot sa ma pronunt in privinta ebraicei. Sa vedem insa cum era cu engleza in epoca lui Shakespeare.

          Polonius catre fiul sau Laertes (unul din textele mele favorite):
          „This above all: to thine ownself be true,
          And it must follow, as the night the day,
          Thou canst not then be false to any man.”
          Aici avem adresarea familiara a unui tata catre fiul sau folosind „thou” si „thine”.

          Polonius catre Reynaldo in adresarea de politete:
          „You shall do marvell’s wisely, good Reynaldo,
          Before You visit him, to make inquire
          Of his behaviour.”

          Ei bine, stimate Durak, ce au pastrat englezii ca sa ramana azi cu o singura forma la persoana a doua? Au pastrat „you”, adica adresarea de politete. Prin urmare, ei sunt respectuosi tot timpul in timp ce noi am apucat calea inversa. In fiecare din cele sase propozitii pe care le-ati scris este o eroare, ramane sa vi le descoperiti singur.

          • Stimata doamna,
            Simplificarea si concizia (i.e. lipsa de redundanta) au triumfat.
            Sper ca si dumneavoastra si autorul articolului sa reuseasca sa compare si sa recunoasca utilitatea transmisiei seriale cu unul sau mai multi biti de control pentru detectia erorilor si eventual corectia lor bytes-ilor (i.e. octetilor de pe vremuri).
            Coduri Huffman – asa cum am invatat la facultate.
            Urmate dupa multi ani de zile de Lempel-Ziv cu compresia datelor.
            Cu fisierele compresate de tip zip, rar pe care sunt sigur ca si dumneavoastra le folositi.
            Spre deosebire de comunicarea umana inca redundanta, in pofida utilizarii de abrevieri de genul BRB, LOL etc sau emoji, decompresia datelor acum post Lempel Ziv mentine integritatea datelor.
            Este excelenta admiratia dumneavoastra pentru limba lui Shakespeare inclusiv pentru folosirea de arhaisme.
            Dar am serioase dubii ca astazi cineva ar vrea sa foloseasca engleza arhaica, cu exceptia unor comici vestiti precum Rowan Atkinson , David Mitchell sau Bill Bailey.
            Si nici romana nu mai poate fi folosita ca acum sute de ani si mai ales scrisa cu caractere cirilice.
            In romana o sa continui sa folosesc persoana a doua plural, pentru ca asa am fost crescut, nu pentru ca ar fi necesar.
            Si discutia noastra NU include vreun lingvist: autorul are formatie matematica, dumneavoastra – fizica iar eu – tehnica cu toate ca sunt puternic influentat si de educatia mamei mele care era redactor principal la o institutie culturala de mare prestigiu la vremea respectiva din Bucuresti.

      • la prima vedere e „inseparabilitate” sau „încâlcire” dar putem sa ne uitam cum e tradus în franceza, italiana, germana. Ce observam? FR: l’intrication quantique, ou enchevêtrement quantique, avem și în dex cuvântul „intricație”

        am putea sa-i mai spunem poate interdependenta, relaționare?

        Ar trebui sa citim atent și ce înseamna în engleza în diferite contexte, sa înțelegem sensul lui fizic și sa cautam ceva potrivit.

        Problema este ca noi vrem sa ne dam tari și preluam cuvântul asa cum este, fără sa-i înțelegem sensul deplin de fapt. Problema este ca dupa vine un student și învață pentru examen, el clar nu va înțelege nici atât și nu va avea obișnuinta sa sape, dupa ne miram de ce parca suntem dar nu avem rezultate.

        Daca avem terminologia corecta în limba noastră nativa, înseamnă ca mase mai largi vor înțelege mai profund mai bine despre ce e vorba. De acea sunt ei tari în științe fiindcă folosesc limba pe care o cunosc și înțeleg mai ușor mai bine despre ce e vorba acolo, iar noi suntem in pozitia sa-i ajungem.

      • deci tot e nevoie de doua cuvinte…
        desigur ca pentru descrierea fenomenului nu ajung nici macar aceste doua cuvinte, ci e nevoie de o dezvoltare a subiectului, din care nu pot lipsi nici „inseparabilitatea”, nici „cuantica”; dar intr-o enumerare sau o referinta e firesc si la indemana sa fie folosit entanglementul;
        e ca si cum ati evita sa folositi „laptop” doar de dragul de a folosi „calculator portabil”

    • Nu asta este ideea: pentru entanglement avem atât de multe corespondente posibile în limba română: inserapabil (după cum a observat doamna Marian), împletire (după cum a sugerat un coleg), sau chiar înlânțuire, după cum sugerați dumneavoastră. Dar a spune ,, stări entangled” în limba română pentru mine este inacceptabil.

  17. „lacună spectrală”???

    M-a umflat rasul si m-am oprit din citit. Pentru ca vorbesc 80% din timp engleza, imi sunt familiare cazurile descrise. Unele sunt intr-adevar penibile pentru vorbitor. Altele pentru lingvistul amator. Cred ca pe undeva demersul dvs s-a dus spre forma fara fond. Nici o limba nu este statica. Da, unele dispar si altele se modifica. Este o evolutie constanta, nu o degradare. Altfel mi-e greu sa imi imaginez matematica moderna explicata in cuvintele dacilor, fara „degradarea” din ultimii 2000 de ani.

    • Aveti dreptate, dar nu trebuie uitat ca progresul, care e continuu, nu inseamna intotdeauna mai bine. Cand fiica mea era in scoala primara mi-a spus ca nu intelege teorema lui Tales, pe care eu o consideram simpla si clara. I-am spus sa aduca manualul si surpriza, nici eu nu intelegeam desi o stiam. Am cautat in biblioteca manualul meu din clasa IV-a (pe atunci nu prea se aruncau lucrurile, chiar vechi) i-am aratat enuntul si cu bucurie mi-a spus ca a inteles si e simplu. Dar a adaugat ca nu o poate prezenta asa la scoala, deoarece nu are exprimare matematica (!?!). Deci snobismul ne roade demult, nu doar de acum, si este format chiar din scoala. Daca nu stim sa vorbim corect, frumos si pe inteles in limba materna, ce pretentii mai avem de la tanara generatie?

      • Am avut și eu aceasi problema cu copii în Belgia. Nu mai știu prin ce clase undeva prin mijloc aveau texte grele pline de terminologie specifica. Din ce mi-au explicat profesorii la acel moment din clasele primare se acorda foarte multa atenție limbii franceze, proful de mate a zis ca dupa statisticile lor 1/3 din probleme nerezolvate sau rezolvate greșit de elevi sunt din cauza neînțelegerii exacte al limbii franceze. De acea la o anumita perioada practic franceza ocupa 1/3 din programul școlar. Chiar daca făceai problema corect dar nu scriai unde trebuie litera mare erai depunctat.

        Explicația lor a fost ca elevii trebuie sa se obișnuiască sa învețe terminologia specifica, fiindcă vor lucra în diferite domenii și este foarte util pentru înțelegerea domeniului. Mai mult, exista studierea limbii latine și greaca! Din același motiv, dezvolta atenția la limbaj, rezulta influențează gândirea și înțelegerea mai buna a textului.

        Am avut ceva probleme cu copii cu aceste texte complexe pline de terminologie specifica. La un moment dat era un text în care era doar terminologie de canale săpate în Bruxelles, cum se numește fiecare panta acolo fiecare strat în limbaj tehnic.

    • E absolut evident ca habar n-aveti ce vorbiti dar va place sa invartiti aceeasi scuza cliseu pentru lipsa de respect si necunoasterea limbii si culturii, in general. Daca intelegeati articolul, ati fi priceput si ca macelarirea inepta a unei limbi prin inlocuirea masiva, nesimtita, a unor termeni deja existenti si perfect inteligibili cu echivalentul lor englezesc NU reprezinta catusi de putin o evolutie a niciunei limbi ci o desfigurare ordinara a ei. Articolul face referire exact la insi ca dvs care perpetueaza aceasta distrugere fluierand vesel, multumiti de “progresul” umanitatii

      • Dar cine ar trebui sa decida cand si cum se face inlocuirea termenilor? Cum evolueaza o limba? Etimologia este o disciplina care se ocupa cu studiul istoriei.
        Vreti sa asteptam toti sa se intruneasca Academia Romana si sa ne spuna ce cuvinte avem voie sa folosim? Asteptati..

    • Cred că aveți un umor mai special, dacă vă umflă râsul pentru un concept matematic care este utilizat de zeci de ani. Despre ,,varietăți drapel” ce părere aveți? Este și mai hazliu, nu? Matematica are regulile ei foarte clare despre definiții, care sunt altele decât cele din vorbirea curentă. Dar articolul este despre altceva.

      • Nu stiu ce sa zic, poate ca aveti dreptate si am eu unele lacune in spectrul conceptelor matematice. Am cautat, de curiozitate, ,,varietăți drapel” folosind diverse motoare de cautare, inclusiv Google Scholar. Nu am gasit nimic. Astept cu nerabdare sa citesc despre acest necunoscut concept matematic. Pacat ca varsta nu va permite sa fiti nominalizat la „Medalia Câmpuri”.
        Ghilimelele pe care nu le gasiti sunt Unicode 201E…

        • Nu veți găsi ,,varietăți drapel” pe internet fiindcă termenul se găsește doar în literatură tipărită care nu a fost digitalizată. Căutați în schimb ,,flag manifolds” care este corespondentul în limba română.

          Vă invit la un seminar la institut, dacă aveți curiozitatea, și veți auzi foarte multe concepte matematice cu nume curioase, pentru dumneavoastră. Numele conceptelor ar trebui să fie sugestive pentru a facilita asimilarea lor, dar nu asta este problema. Matematica se face cu definiții foarte precise și nu contează numele efectiv ci definiția în sine, ca să fim siguri că vorbim despre același lucru.

  18. Principia Mathematica

    In contrapondere la Principiul Dezintegrării Oilor (PDO), Sorescu mai propune Principiul Perechea (PP).

    „Perechea

    Oaia ce-a mâncat-o lupul
    A format cu el un cuplu.”

    Limba Engleză (Lupul) a format cu Limba Romană (Oaia , Miorița !?) un cuplu. Oricum, e pe cale și în curs de digerare. Lupu asta are o gură mare și scârnavă. (adica lupu asta e: dezgustător, grețos, infam, josnic, obscen, scârbos, ticălos, trivial.) Ce de sinonime are „scârnav” in limba noastră. Nu ziceți?

    Dintre cele doua principii propuse de Sorescu, PDO si PP, care credeti ca se aplica mai bine la punctul de vedere ce il sustineti?

    • Domnule Gheondea,

      As vrea să nu fiu înțeleasă greșit. Comentariul meu anterior cu lupu și oaia nu era de bășcălie. Eseul dvs are multe calități și ridica niște probleme interesante ce merită discutate cu seriozitate. Am să încep cu meritele, urmând apoi sa aduc în discuție câteva critici punctuale, urmând ca în final să mă refer la câteva chestiuni matematice care necesita clarificări mai de substanța din partea dvs.

      Am sa menționez unde e necesar legăturile evidente cu limba și limbajul. În primul rând cu limbajul poetic și limbajul artistic în general. Poeziile lui Sorescu, cu lupii și oile lui, ca un posibil exemplu în cazul de fața. Iar în al doilea rând ma voi referi, la limbajul matematic. Ambele, și poezia și matematica, nu sunt decât instanțieri, în forme și ipostaze diferite, ale gândurilor noastre. Adică gândim cu (și în) cuvinte (sau alte semne), fie că facem poezie cu lupi și oi, fie că demonstram teoreme și rezolvam ecuații. Științele cognitive spun ca mai gândim și în „imagini”, dar cum subiectul discuției este limba am să las deoparte acest aspect.
      Va începeți eseul cu studiul lui Abrams și Strogatz care argumentează matematic ca „că două limbi nu pot coexista, în mod natural, în aceeași populație, una dintre ele va dispărea în mod inevitabil.” Într-un fel (alt fel de fapt) cam același lucru spune și Sorescu, pe alta limba (romana, în loc de engleza), și alt limbaj (poetic, în loc de matematic), ca dacă pui oaia și lupul la un loc vor forma în final „un cuplu”. Nu știam de studiul asta dar augmentul lor pare destul de solid.

      In continuare însa treceți în revista următoarele: Cuvintele păcătoase, de la cash la target și on-line; Traducătorii, trădători de limba și neam. Neologismele afurisite, care „luate la pachet” încearcă sa se substituie dulcelui grai românesc; Ultimele pe listă sunt „elitele românești, divizate, inactive, rușinate și blazate”. In final, după acest inventar, chemați tot poporul cititor/vorbitor/ascultător la lupta cea mare „de stăvilire a romglezei”. Fiecare înarmat cu ce poate. Cu legea Pruteanu unii, cu tastaturi și microfoane alții, sau cu coase și furci dacă nu au altceva.

      Cred că aici vă înșelați. Cred că cei îngrijorați de „soarta” limbilor, cei ce vor să le conserve în stare „pură” se înșeală în privința naturii limbii în sine. Limba romana nu face excepție, și nici engleza sau alte limbi. Dacă e asa, întrebarea e de ce se înșeală „conservatorii” limbilor? De ce îngrijorările în privința sănătății limbii sunt inutile? Limbile nu au nevoie și deseori chiar suferă de pe urma eforturilor de perfecționare sau conservare. In final aceste eforturi se vor dovedi probabil frustrante și pentru „protectori” și pentru „conservatori”.
      Pentru susținerea acestui punct de vedere am sa dau un mic citat din cartea lui Lane Greene, Talk on the Wild Side. (în traducea mea, buna, proasta, asa cum a ieșit). Dar, atenție, aici apare din nou lupul.

      „Limba este un animal sălbatic precum lupul, bine adaptat la condițiile și nevoile sale. Dar există acei care vor să domesticească limba, să o învețe să se comporte. Limba ideală pentru ei ar fi un câine de expoziție, unul care vine, se așează, aduce, dă mâna și se rostogolește la comandă.
      În ce fel este limba „sălbatică”? Este instabilă în timp. Este ambiguă, vorbitorul și ascultătorul nu înțeleg întotdeauna același lucru prin aceeași propoziție. Uneori este ineficientă, oferind mult mai multe cuvinte decât sunt necesare pentru a transmite un înțeles. Este ambiguă, cu un număr surprinzător de mare de propoziții care se pretează la interpretări radical diferite. Variază destul de mult în funcție de situație: oamenii respectă anumite reguli gramaticale în anumite ocazii, iar în alte situații alte reguli. În cele din urmă, granițele limbii sunt neclare – este adesea surprinzător de greu chiar și pentru experți să spună unde se termină o limbă și dialectele sale și unde începe o limbă înrudită învecinată.”

      Cu alte cuvinte, ce credem ca sunt, „bugs” s-ar putea să fie „features”. Scuzați va rog cuvintele afurisite ce s-au strecurat în propoziția anterioară.

      Greene continua asa: „Îmblânzitorii de limbi tratează aceste calități ale limbii ca pe niște comportamente sălbatice care trebuie să fie eliminate, ca la un câine domesticit, pentru a-l face să se comporte corect. Dar limba nu poate niciodată să se debaraseze complet de natura sa sălbatică. Ea a evoluat nu pentru a fi perfectă, ci pentru a fi utilă.” Pentru limba cred, împreună cu Greene că utilitatea e cheia.

      Spre final vă mai văitați, în inconfundabilul stil romanesc: „Ce fac lingviștii?”. Nu e noutate ca văitătura e formula preferată de mulți romani. Ce fac domle’ politicienii? Dar medicii, poliția? Societatea civila? Bugetarii? Iar soluția e întotdeauna impersonalul „sa se facă … x” Cine sa facă? Cineva, oricine.

      Lingviștii sunt și ei împărțiți. O parte din ei sunt „descriptiviști”, ca aia care se uită „la pești” și „notează sârguincios”. Niște „nefericiți, turbați de cap și frânți la limbă”. Cealaltă parte a lingviștilor sunt „prescriptiviști”. Ei vor sa protejeze și să conserve limba. Cinste lor, și multe succese!

      Dar matematicienii? Sunt și ei împărțiți? S-ar părea ca da. Cei mai multi sunt „Platoniști”, deși multi din ei nu recunosc și își atribuire etichete diferite, cum ar fi „Formaliști” sau „Nominaliști”. Mai există și o categorie diferită care ar putea fi numita „Naturaliști”. Sunt sigură că sunteți familiarizat cu astfel de categorisiri. De unde vine împărțeala asta? Simplu spus de la modul cum se poziționează în raport cu obiectele matematice (numere, obiecte geometrice: linii, triunghiuri și cercuri, cuburi și piramide, funcții, mulțimi, etc.). Platoniștii cred ca obiectele matematice sunt descoperite. Ele exista (cf. Platon) în „sfera obiectelor pure” și doar sunt descoperite de oameni. Platoniștii sunt un soi de botaniștii, ei descoperă, etichetează (dau nume obiectelor descoperite) și inventariază ce s-a descoperit pana în prezent. In sens contrar vin naturaliștii care cred ca matematica, cu obiectele ei, nu e descoperită, e inventată, pe măsură ce e nevoie (din nu utilitatea!) de cuvinte și simboluri pentru descrierea și înțelegerea mai buna a realității.

      Numerele sunt poate unul dintre cele mai la îndemâna exemple de limba sau limbaj care permite gândirea și înțelegerea realității. Sunt popoare ale căror limbi nu au numere mai mari de cifra doi. Mario Livio, în minunata sa carte „The Golden Ratio” dă multe exemple de limbi care se opresc la cifra trei, limbi oprite la „”three is a crowd” barrier”. Pentru că nu pot deosebi cinci oi de șapte oi, pentru că orice e mai mare ca doi se chema „multe”, aceste limbi nu au cum sa fie mai exacte. Mark Liberman, lingvist la Universitatea din Pennsylvania, numește numerele un exemplu neobișnuit de „tehnologie lingvistică” fără de care anumite lucruri pur și simplu nu pot fi făcute. Utilitatea primează din nou.

      Vreau în final să vă pun o întrebare. Ca matematician unde vă situați, în tabăra platoniștilor sau a naturaliștilor?

      Să auzim numai de bine, Rodica R.

      • ,,In continuare însa treceți în revista următoarele: Cuvintele păcătoase, de la cash la target și on-line; Traducătorii, trădători de limba și neam. Neologismele afurisite, care „luate la pachet” încearcă sa se substituie dulcelui grai românesc; Ultimele pe listă sunt „elitele românești, divizate, inactive, rușinate și blazate”. In final, după acest inventar, chemați tot poporul cititor/vorbitor/ascultător la lupta cea mare „de stăvilire a romglezei”. Fiecare înarmat cu ce poate. Cu legea Pruteanu unii, cu tastaturi și microfoane alții, sau cu coase și furci dacă nu au altceva.”

        Îmi atribuiți idei pe care nu le-am enunțat și de care sunt foarte departe. De exemplu, ,,Traducătorii, trădători de limba și neam.” De unde ați tras concluzia asta? De unde și până unde afirmați așa de ușor ca eu spun așa ceva? Traduttore traditore are cu totul alt înțeles pe care am încercat să-l pun în contextul pe care vreau să-l discut. Din contra, traducătorii sunt exact cei loviți cel mai tare de fenomenul romglezei iar munca lor extraordinar de importantă este subminată în mod instituționalizat. Regret că n-ați înțeles cele spuse de mine, poate că n-am fost în stare să o fac eu sau poate nu.

        Pentru celelalte considerații, vă stau la dispoziție cu o discuție directă: adresa mea de poștă electronică este pe pagina personală de la universitate și pe toate lucrările mele de matematică. Sunt multe lucruri de spus, dar intuiesc că avem idei destul de diferite.

        Referitor la întrebarea dumneavoastră: marea majoritate a matematicienilor contemporani sunt operaționaliști pentru care întrebări de genul, sunt platonist sau naturalist, nu merită să fie considerate. Pur și simplu încercăm după puterile noastre să contribuim la rezolvarea problemelor de matematică pe care le considerăm importante și nu ne ocupăm de ceea ce nu considerăm a fi important. Unii dintre noi, mai spre sfârșitul carierei, mai găsesc suflu să facă și oarece filosofie matematică. Personal, nu-mi permit luxul să pierd vremea cu întrebări care nu mă ajută să înțeleg marile probleme din matematică.

        • Bineînțeles că nu ați spus că traducătorii sunt trădători de limba și neam. Eu am spus. Dacă ați fi spus dvs as fi pus în ghilimele. La fel cum nu ați chemat omenii să vină cu furci și coase. Era doar stilistică mult prea îngroșată din partea mea. E o neînțelegere la mijloc. „Treaba-mare se întâmplă”, zice o vorbă veche româneasca: (Hint: Nu e o vorbă veche românească. Am glumit. E traducerea unei expresii din engleza americană). Scuze pt. inconvenienţă. De obicei nu simt nevoia să explic glumele. Iși pierd farmecul.

          Spuneți că „traducătorii sunt loviți”. In ce fel sunt loviți? O duc greu cu banii? Cu traducerile? Cu viata profesională și/sau viata particulară în general?

          Mai spuneți în altă parte: „privesc lumea din jur prin ochelarii mei de matematician și, din păcate, până acum nu am găsit o altă modalitate rațională de a înțelege lumea în care trăim, în afara matematicii.„

          Două observații aici. Prima. Nu vă cred. Faptul că citați din Sorescu și Creangă îmi spune că înțelegeți limba poeziei și literaturii, limbajul artistic în general. Si că vă pasă de limba și cultura română. Si că ați putea, dacă ați vrea, să nu luați orice exprimare -mai mult sau mai putin fericită- ad-literam și fără simțul umorului. Mai sunt și alți ochelari disponibili.

          A doua observație e de fapt o întrebare și e legată matematica și indirect de limbă, asa că puteți sa păstrați ochelarii. Să luam o axa orizontală (ce definește limba româna vorbita și scrisă) și așezăm pe ea la capătul din stânga pe Florin Salam și la capătul din dreapta pe Andrei Pleșu. Cum credeți că se distribuie pe acestă axă populația vorbitoare de romană? Am luat două repere care mi-au venit în minte. E foarte posibil sa fie vorbitori situați la stânga lui Salam și la dreapta lui Pleșu. Nu are mare importantă, sunt sigură că ați prins idea.

          Spuneți ca sunteți operaționalist împreună cu „marea majoritate a matematicienilor contemporani […] pentru care întrebări de genul, sunt platonist sau naturalist, nu merită să fie considerate”. Okay. Fiecare cu ochelarii lui.

          Sunt de acord că e posibil să avem idei destul de diferite. Nu are cum sa fie altfel. Dar, bănuiesc ca nu scrieți aici ca să găsiți numai idei perfect aliniate cu ideile dvs. Nu am să vă scriu pe adresa de poștă electronică de la universitate. Cit am conversat aici a fost suficient. E un moment potrivit să ne luăm rămas bun. Să auzim numai de bine.

          • Stimată Doamnă Ramotswe,

            Apreciez foarte mult genul acesta de comentariu care îmi arată o altă față a lucrurilor, fie că sunt de acord fie că nu sunt de acord. Ceea ce vroiam să spun prin afirmația că avem păreri foarte diferite nu înseamnă că nu putem discuta. Oricum, alegerea vă aparține.

            În legătură cu interesul meu pentru arte, nu văd nicio contradicție aici. Dacă veți citi ultimul paragraf al acestui răspuns, sper că veți înțelege ce vreau să spun. Pe scurt, mă interesează cu mult mai multe lucruri decât poate v-ați imagina dar, poate spre surprinderea dumneavoastră, le privesc tot prin ochelarii mei de matematician. Dar asta este deja o poveste prea lungă.

            ,,A doua observație e de fapt o întrebare și e legată matematica și indirect de limbă, asa că puteți sa păstrați ochelarii. Să luam o axa orizontală (ce definește limba româna vorbita și scrisă) și așezăm pe ea la capătul din stânga pe Florin Salam și la capătul din dreapta pe Andrei Pleșu. Cum credeți că se distribuie pe acestă axă populația vorbitoare de romană? Am luat două repere care mi-au venit în minte. E foarte posibil sa fie vorbitori situați la stânga lui Salam și la dreapta lui Pleșu. Nu are mare importantă, sunt sigură că ați prins idea.”

            Ideea de a pune totul pe o axă nu mă ajută, mai mult mă încurcă. Este cam la fel cum se procedează cu coeficientul de inteligență, un fel de patul lui Procust. Ideea corectă este să vă imaginați un spațiu multidimensional în care fiecare individ corespunde, într-un sistem de coordonate precizat, unui șir finit de numere. În reprezentarea lui Descartes (Cartesius) vom avea zone. Apare o zonă a lui Florin Salam și o zonă a lui Andrei Pleșu: imaginați câte un fel de norișor centrat pe punctul din spațiu corespunzător fiecăruia. Fiecare dintre cei doi au niște coordonate dominante și unele mai puțin dominante, ceea ce îi face foarte diferiți și spațial foarte îndepărtați: norișorii fiecăruia sunt departe unul de altul. Între ei există foarte multe alte combinații de personalități, împrăștiate în foarte mulți alți norișori cu o distribuție foarte neomogenă. De aici încolo putem să construim/divagăm cât vrem și cât ne țin puterile.

      • ..Platon versus Aristotel, așadar.. :)
        Perfect adevărat că lumea a progresat experimentând și observând. Bravo, Aristotel.

        Dar pare la fel de plauzibil și Mitul Peșterii, în care Platon pretinde că în această lume pe care o percepem senzorial, putem întrezări doar umbrele și proiecțiile lucrurilor, dar nu lucrurile în sine.

        A spus-o și Democrit : „Dulcele, amarul, caldul, frigul și culoarea constau numai dintr-o părere”

        Mai nou, neuroștiințele confirmă faptul că cele 5 simțuri transmit pe cale neuronală semnale care sunt transformate în senzații în zone specializate ale creierului. Bravo, Democrit.

        Iar realitatea spațio-temporală pe care o percepem concret, pare a fi doar o proiecție a unei realități abstracte (Bravo, Platon), neinteligibilă pentru capacitatea noastră cognitivă limitată. Asta dacă nu ne punem cu burta pe matematică, pentru că fizica este insuficientă, deocamdată..

        Doar aparent Aristotel îl contrazice pe Platon, așa cum doar aparent Darwin contrazice Creaționismul. Creația este atât de genială încât include posibilitatea evoluției.

        În final, apropo de ambiguitatea limbii, se spune că cea mai grea e prima.. :)

  19. Poate ar trebui o oarecare ingaduinta pentru cuvintele ( in special din tehnica recenta) a caror traducere in lb. romana ar fi greu de digerat, cum ar fi ( adica, „gen”): lap / desktop, mouse, cip, computer; apoi, e mai placut sa soliciti un carnat ( ca sa nu zic crenvurst) / chiftea in chifla in loc de un hot dog / burger?

    • Exact. Te duci la McDonalds și ceri „o tartină cu chiftea dublă și brânză”, să arăți că ești mândru de limba română.. ;))

      • Denumirea corecta este hamburgher de la orașul Hamburg. Ajungeau vapoare din Hamburg în New York și vindeau carnea care nu era prea proaspătă și cu diverse amestecuri bine condimentata (ca sa nu miroase tare) cu pâine.

      • Genial exemplu. Dar, totuși, acasă fiind, nu îi voi cere mamei să gătească „hamburger românesc” în loc de chiftele. Totodată, dacă la McDonald´s se servește, în centrul Bucureștiului, „cheeseburger”, cum îl trec în DOOM? Transliterez, după regulile limbii mele aplicate încă de demult (și unde „hockey” devine „hochei”, „football” devine „fotbal”)? Adică „cizburgher”? Pare un barbarism, desigur, e deranjant. Dar cu ce e mai presus „hochei”? Doar pentru că ne-am obișnuit cu el? Sunt în măsură să-i cer franșizei americane să „traducă” meniul? Pot să-i oblig în baza Legii Pruteanu? Sau e aberant? La urma urmei, pe meniul unei prestigioase cofetării din Bucureștii, „trona” până nu demult, un desert specialitatea-casei: „Fantezie cu rahat”. Pe lângă „cizburgher”, mi se pare și mai… „scârnav”, să preiau de mai sus.

    • De acord în privința anumitor termeni ce țin de informatică, cu excepția cuvântului „computer”. „Calculator” ce are? În rest, pentru ceilalți, normal ar fi să se adapteze în cele din urmă scrierea lor pentru a se potrivi scrierii fonetice din limba română, la fel cum s-a întâmplat deja în limbile baltice, în islandeză etc. Cuvântul „maus” n-a avut succes din motivele precizate în articol.

      Cât despre gastronomie, acolo e cu totul altă situație, pentru că numele de mâncăruri se traduc în general destul de rar indiferent de limbă, fiind vorba de multe ori de produsul unei culturi (pizza, sushi etc.).

  20. Romgleza e o problema. O fi bine, o fi rau , cine poate sti? Realitatea e ca in lumea de astazi sunt lucruri care nu au nume echivalente in limba strabuna. De exemplu domeniul computerelor (na ca am comis-o). Candva am avut nevoie sa folosesc o aplicatie cu meniurile „traduse” de ai nostri, verzi ca brazii. Nu am reusit sa ma descurc desi cunosteam destul de bine aplicatia respectiva dar cu meniurile in limba engleza. Traducerile erau cel putin nefericite ca sa nu spun altfel… A trebuit sa dez-instalez oroarea respectiva si apoi sa instalez ceea ce stiam pentru a putea termina cu succes ceea ce aveam de facut. Asadar, o fi bine, o fi rau, cine poate sti?

    • Aici este una dintre probleme: traducerile termenilor tehnici trebuie făcute de echipe interdisciplinare, nu de specialiști într-un domeniu tehnic dar care au probleme mari cu limba engleză. Asta am vrut eu să spune, printre altele.

    • Nu ai reusit sa instalezi cu meniurile in limba romana fiindca nu erai obisnuit cu ele. Cuvintele din engleza sunt la inceput la fel de neintuitive.
      Cand am incercat sa invat pe cineva care nu stia deloc, n-avea importanta in ce era meniul. Daca ar fi putut sa recunoasca cuvantul repede si a doua oara, putea sa fie si-n chineza, tot aia era.

      Din pacate cuvintele provenite din domeniul tehnic nu prea stau pentru niste concepte, ci mai degraba se comporta ca niste nume proprii. De aceea nici nu accepta traduceri, fiindca sunt niste etichete. Partea buna e ca o sa dispara impreuna cu tehnologiile care le-au dat nastere, bomfaier, olandez, joagar – peste 50 de ani, o sa fie prezente in dictionarul de arhaisme. Mouse, hardware, cpu, chip, ram, drive, blueray, cat credeti ca o sa reziste?

  21. desi a inceput bine nu prea am inteles la final unde bate articolul, in sus? in jos?! pe flanc, eventual contra sfertodoxiei!?! am citit ca lb olandeza ar fi cea mai permisiva din lume: cand & daca apare un nou cuvant in zona de interes comun, e adoptat pe loc fara efort de traducere; la ce bun sa gasesti e.g. echivalenti locali pt hardware, software sau feed-back?!? in ce ma priveste eu am setat computerul & smartphone -ul pe engleza americana, asta pt a nu gandi de 2 ori; ador sa scriu in romana fara diacritice, insa dupa regulile lui Sextil Puscariu; ma descurc cu lb lui Creanga dar & a trupei BUG Mafia, nevazand nimic contradictoriu in asta; resping insa barbarismele lingvistice din orice zona de provenienta, formare sau folosinta, cum ar fi face sens sau indexarea, cresterea punctului sau punctul procentual, sau recursul fandosit la undeva in loc de candva sau catva_

    • Îmi pare rău dacă n-ați înțeles ce am vrut să spun: poate că este vina mea sau poate că nu este vina mea. În artele vizuale se spune că frumusețea este în ochii privitorului. Dacă ceea ce am vrut să spun nu intră în rezonanță cu nimic din ceea ce gândiți dumneavoastră, asta este.

      Am lucrat un an de zile în Olanda, partea de nord, mai precis Groningen. Limba olandeză este o combinație interesantă de germană cu engleză și este problema lor cum evoluează. Eu am făcut comparație cu limbile de origine latină și am constatat că situația limbii române este cea mai proastă.

      • Iar unii pricepuți la lingvistică (Dan Alexe, de pildă) spun că olandeza este, de fapt matricea celor două. Cum vi s-ar părea să auziți pe cineva afirmând despre limba română că e un „amestec de italiană cu rusă și turcă”?

  22. Domnule Gheondea, mulțumesc pentru articol, se vede că sunteți matematician, este foarte bine structurat și moderat dpdv al abordării. O tema frumoasa.

    UTILITATEA și RAPIDITATEA mă fac pe mine sa folosesc ‘romgleza’. Și nu am vreun proces de conștiință. Viața trece prea repede și lucrurile trebuie spuse direct și fără mofturi. Da, vine weekendul! Ca sa scriu de pe telefon ‘sfarsit de saptamana’ îmi ia un minut, pe când ‘weekend’ se incarca automat din baza de date lingvistice, 10 secunde. Cum am spus: utilitatea și rapiditatea. Plus desigur, nevoia de perfecționare în limba engleză, limba care dă de mâncare, mie și familiei mele.

    Ce mă agasează este virgula introdusa de 2-3 ani. „Salut, Aurelian!” „La multi ani, domnule Gheondea”. Știu, s-au dat explicații, vocative, bla-uri, mofturi. Ințeleg perfect că la finalul mesajelor sa punem virgula: „toate cele bune, Stefan!” „Regards, Stefan!”, pentru a ma semna. Dar la început de mesaj, nu înțeleg virgula. Este un salut adresat direct dumneavoastra sau o urare adresată direct, nu vad utilitatea virgulei ca întrerupere a mesajului. Mă rog, mofturi lingvistice! Engleza nu are astfel de întreruperi, „hello world!” nu este „hello, world!” Ar fi si culmea! :)

    Iar agasant este „care” și „pe care”. Ca și cum oprește lumea transmiterea unei idei pentru a se gândi la fineturi și detalii lingvistice. Sigur, cei care au timp și sunt ‘chisati’, stau și vânează astfel de nuanțe. Dar cei care au ceva de transmis, o idee, un fapt, o acțiune, nu mai pun accent pe detalii lingvistice. Când nu se poate combate o idee, da. Se combate textul, forma, aranjamentul, diacriticele, virgulele, ‘care’ și ‘pe care’.

    Ce ar trebui să facă lingviștii? Sa ajute limba romana sa evolueze. Sa o simplifice, sa o facă accesibila, sa o încurajeze. Dar nu prin complicare, ci prin simplificare. Daca ei țin cu dinții de ‘mofturi’ și ‘chichite’ gramaticale, in 2-3 generații romgleza va prima că și limba in Ro. Noua generație nu are răbdare cu fineturi, o schimba repede pe engleza.

    Ca și părinte, am căutat o carte cu poveștile lui Creanga povestite în limbaj actual. Nu am găsit. Mi-aș fi dorit să le citesc copiilor mei poveștile clasice, dar la fiecare 3-4 cuvinte opream povestea pentru a le explica un arhaism. Era enervant și pentru mine, și pentru ei. Petre Ispirescu a fost mai ok. Anderson tradus a mers uns. Și Shakespeare tradus și simplificat a mers uns. Neguțătorul din Venetia chiar provocator.
    Dpmdv utilitatea și rapiditatea mesajului transmis trebuie sa primeze, nu fineturile. Cei de la Facultățile de Litere se pot ocupa de fineturi, dar noi, marea masă, suntem mai rapizi.

    • Fără răutate, de ce ca și părinte și nu ca părinte? Este și mai lung (dumneavoastră vreți rapiditate) și are și alt sens, nepotrivit în acest caz. Da, este o modă ciudată: a fost pe această platformă un articol pertinent care explica diferența dintre ca și ca și. Dar n-a prins!

      Revenind la subiect: unde vă grăbiți așa de tare? Că, în final, cu toții ajungem cam tot pe acolo.

    • … de ce spuneti ‘ca si parinte’ in loc de ‘ca parinte’. Sau ‘va fi prima ca si limba’ in loc de ‘va fi prima ca limba’ ? In primul rand e gresit de spus ‘ca si’ in acele contexte, in al doilea rand varianta corecta e mai scurta si mai comoda. Va cam contraziceti. De ce nu folositi varianta mai scurta, mai comoda si ….. corecta?
      In rest de acord cu Dvs.
      Toate cele bune ! (sau ar trebui sa spun ‘All the Best’ pentru simplitate?)

    • @Stefan, e pacat ca românii n-au mila si inima pentru biata limba româna… La ce trebuie romgleza daca poti vorbi engleza? Sint intr-o multinationala suedeza in care engleza a inlocuit suedeza. Insa doar pentru acest motiv nu-i da nimanui prin cap sa poceasca suedeza. Vorbesc sau inteleg in masuri diferite vreo 8 limbi dar n-am simtit niciodata nevoia sa le amestec, sau poate tocmai pentru ca ma cunosc cu ele si le port de grija. E o iluzie ca engleza e mai simpla sau mai rapida ca româna. E si da si nu. Engleza de exemplu tiraste dupa ea pronume alaturi verb, româna nu. Sau cind pentru sensuri total diferite (light) se foloseste acelasi cuvint, nu mai e nostim, e monoton. Mai bine bucurati-va de engleza si atita tot. Si e putin graba, pentru ca in decursul vietii dumneavoastra va fi inghitita de chineza, pe care putem s-o exersam de pe acum.

    • Mulțumesc tuturor!
      Deci nu e doar „care” și „pe care”, mai avem și dilema „ca x” și „ca și x”.
      „Ca și părinte”, „ca și coleg”, „ca si adult”, sau „că părinte”, „ca coleg”, „ca adult”. Mă disociez in diverse roluri. Habar nu am. Sper ca îmi voi aminti.

      Voi ține cont pe viitor, mulțumesc! Mă grăbesc spre weekendul dinaintea începerii scolii, nu îl putem risipi. All the best! :)

      • Apreciz trolarea. Big up!
        Smecheria cu standarizarea-eficientizare limbii, ca aici e problema, n-o s-o vedem prea curand. E dependenta strict de utilizare, de necesitate. Cat timp nu avem industrie, astfel incat oamenii sa fie atenti la cum comunica, n-o sa vedem nicio simplificare si o mare parte din gramatica va ramane acoperita de „cazurile speciale”.

    • „Merge și așa” – desigur că se poate să îl re-scriem pe Creangă și în limbajul actual. Poate ar fi chiar util, i-ar lărgi „publicul-țintă”. Dar.. nu ar mai fi Creangă! Bogăția lexicului unei limbi ține și de bagajul său de arhaisme regionalisme și chiar regionalisme arhaice. Îmi amintes cu cu IMENSĂ plăcere chiar de Creangă. Anume, „Amintiri din copilărie”, o ediție în format foarte mare, cu multe ilustrații (cred că erau litogravuri) și cu caractere de mari dimensiuni, special concepută pentru copiii școlari, ca ajutor în a învăța să citească. Cuvintele mai puțin obișnuite erau pur și simplu explicate în note de subsol, prin sinonime. Aveam 7 ani și descopeream o latură mai puțin cunoscută (mie) a limbii „mele”. Și o descopeream cu nesaț. Într-atât, încât am învățat pe de rost „La cirește”. Și vă asigur că, în procesul de învățare mi-am însușit acele cuvinte pe atunci necunoscute, suficient de bine încât să îmi rămână și dupa 35 de ani -„a da (cânepa) palancă la pământ”. „a cărăbăni cireșe în sân”, „mă chitesc eu în mine” ș.a. Și iac-așa câștigai și eu, fără să aibă de suferit bietul Creangă.

    • Când eram student, prin anii ’90, a venit la noi la facultate un grup de studenți din Franța, într-un schimb de experiență. Și, discutând cu ei, am constatat încă de atunci tendința de adoptare a unor cuvinte din engleză în detrimentul exprimărilor în franceză. La acel moment ministrul Culturii în Franța era Jacques Toubon și se promova o politică activă de eliminare a cuvintelor englezești din limba franceză. Unul dintre studenții francezi mi-a povestit despre această politică și mi-a spus că nu înțelege de ce trebuie să spună „la fin de la semaine”, care e prea lung, în loc să zică „week-end”. Am fost de acord cu el la acel moment. Și mie mi se părea stupid. De asemenea, unii dintre profesorii noștri participaseră în acei ani la cursuri de specializare în universități din Franța și insistau să utilizeze la cursuri termeni ca „discul dur” în loc de „hard disk” (de la disque dur), „ordinator” în loc de „computer”, „numeric” în loc de „digital”. Și acești termeni mi s-au părut nepotriviți pentru că deja eram familiar cu termenii în limba engleză.

      Până la urmă cred că limba evoluează și poate îngloba o serie de termeni din alte limbi, dar în funcție de necesitate. De exemplu, eu folosesc „descărcat” în loc de „downloadat” sau „încărcat” în loc de „uploadat” sau „urcat”. Astea sunt niște exemple de cuvinte care nu este necesar să fie utilizate în varianta romgleză.

      De curând, am participat la o discuție profesională (era onlai :)) cu interlocutori din mediul corporatist și am fost destul de șocat. Aproape în fiecare propoziție sau frază era cel puțin un cuvânt sau o expresie în engleză. Nu am avut probleme să înțeleg despre ce e vorba, dar a fost foarte neplăcut să aud o asemenea schimonosire a limbii române. Majoritatea termenilor rostiți în engleză aveau corespondent foarte bun în limba română, dar totuși nu erau folosiți (precum target, trend etc.). Am făcut o aluzie legată de acest mod de exprimare și ei s-au scuzat spunând că prezentările le fac de obicei pentru clienți în limba engleză și fiind o companie internațională, au șefi în străinătate cu care comunică tot în engleză și evident le este mai ușor așa.

      Nu sunt un purist, nu cred că limba română trebuie păstrată neatinsă. Dacă era să păstrăm limba română cât mai nealterată, atunci limba noastră ar fi fost mult mai plină de cuvinte slave și turcești, fără intervențiile generației pașoptiste. Și poate scriam încă cu caractere chirilice. Limba latină din epoca clasică era greu de înțeles de vorbitorii din Evul Mediu timpuriu, la distanță de câteva sute de ani. Ma refer aici la latina vulgară. Pentru că a evoluat.

      Multe din expresiile și cuvintele nou introduse în română în ultimii 30 de ani ar suna aiurea dacă le-am traduce, dar în timp ce unele importuri sunt din necesitate, altele cred ca vin dintr-un oarece snobism. Nu știu cine și unde ar trebui să tragă o linie de demarcație, dar cred că este necesară de la un punct încolo. Probabil e nevoie și de un organism care să mențină un echilibru în acest sens.

      • @Oscar – un cuvânt e doar o etichetă pentru o idee sau pentru un concept. ”Cuvintele i-au fost date omului ca să-și ascundă gândurile”, astfel încât cuvintele au și rolul de a nu dezvălui ce gândește omul, nu doar rolul de a exprima ce gândește omul.

        Un organism care să stabilească etichete corecte și etichete incorecte ar fi doar o pierdere de timp și de bani. Cine vrea să știe dacă eticheta folosită de el e corectă, se informează singur. Pentru cei aflați în proces de școlarizare, există instructori, educatori, profesori etc. Pentru ceilalți, nu e treaba nici unui organism să mențină nici un echilibru.

        Știu un exemplu concret în Franța, limba ”oficială” în cadrul unei corporații e engleza. Chiar nu se exprimă nimeni în franceză la locul de muncă, în respectiva corporație, deci nu contează ce zice guvernul francez despre diverși termeni.

        Și o temă de meditație: își imaginează cineva guvernul american sau guvernul britanic, ocupate vreodată cu a stabili ce termeni pot fi importați din alte limbi? 😀

  23. „E super-OK, e un vibe foarte nice!” spunea, la televizor, o domnisoara exaltata, participanta la un festival de muzica cu un „line-up” impresionant de digei straini.
    Candva, cand exista doar TVR, ca sa fii redactor sau prezentator la TVR, trebuia sa fii absolvent de filologie. Astazi, pe la toate televiziunile, vedem diverse personaje care schilodesc, in toate felurile, limba romana. In cadrul CNA sau ca organism independent, ar trebui sa se nasca „Politia Limbii Romane”, care sa dea amenzi tuturor distribuitorilor de continut (scris, televizat, publicat online) care fractureaza limba romana. Candva, exista meseria de corector…

    • Avem Legea limbii romane (Legea Pruteanu) dar legiuitorul a scos din text sanctiunile (poate de frica?).
      Trebuie doar sa o aplicam. Dar textul nu se gaseste pe Internet, trebuie cumparat de la Monitorul Oficial.

  24. Foarte bun articolul, iar subiectul unul extrem de important și de actual.
    O notă: în diagrama modelului Abrams-Strogatz s-a strecurat cu perfidie un romglezism, „fracție” a populației vrea să însemne „parte” a populației…

    • Utilizăm destul de frecvent ,,fracție” cu înțelesul de raport al unei părți față de întreg. Poate că raport ar fi fost mai potrivit, dar ar fi trebuit să dezvolt fraza și nu prea aveam loc în grafic. Oricum, mulțumesc pentru observație.

  25. ..sau poate că urmașii celor ce s-au străduit să ridice până la cer biblicul Turn Babel, au învățat lecția și, revenind la o limbă unică (engleza desigur..), lucrează din nou împreună..
    Noi turnuri Babel, tot mai semețe, se ridică spre cer în zona Golfului, arhitecți și constructori de peste tot fiind atrași de petro-dolarii arabilor.
    O limbă internațională are utilitatea ei. S-a mai încercat fără succes, cu Esperanto. Engleza însă, așa stâlcită și insuficient stăpânită, s-a impus cam peste tot ca punte de legătură.

    Ce se-ntâmplă însă cu celelalte limbi, ține de gradul de educație al fiecărui popor care intră în contact cu engleza (sau altă limbă dominantă).
    În România (și cred că prin tot estul European) asistăm la o degradare continuă a educației.
    Oamenii au devenit îngrijorător de pragmatici.. Nu-și mai pierd timpul cu cititul.
    Ca urmare, cultura generală degenerează într-o spoială facilă, prinsă la repezeală de ici – de colo, cel mai adesea de pe micile ecrane. (Vorba vine, mici.. din păcate gradul de educație nu prea e direct proporțional cu diagonala, ba chiar e invers proporțional, adeseori..)

    Nu există anticorpi pentru greșelile lingvistice, sau pentru excesul ridicol de neologisme din spațiul public. Și cum am trecut de la o extremă la alta, dacă până-n ’89 aveam o singură „vedetă”, acum oricine poate să spună orice, în văzul lumii.
    Iar modele sunt vedetele de carton, care se tot vântură prin toate televiziunile.
    Audiența emisiunilor de cultură (atâtea câte sunt..) e scăzută. Se merge pe facil. Neuronii șomează. Iar rezultatul este acesta pe care-l vedem cu to(n)ții.. :)

    Romgleza (sau neo-Chirițismul) este și o expresie a snobismului, a prețiozității unor inși care vor să epateze, să pară mai cultivați, mai inteligenți.
    Rezultatul este adesea hazliu. De altfel, Radu Paraschivescu (și excelent traducător) a și publicat o culegere de perle, pe tema asta..

    Nu sunt un taliban al folosirii exclusiviste a limbii române. Sunt domenii în care engleza are locul ei. În IT, spre exemplu. Cum bine spuneați, sistemele de operare și soft-urile au meniuri prost traduse în română. Chiar și cu o brumă de engleză, te descurci mai ușor și mai rapid cu originalul, iar mausul rămâne mouse..

    Apropo de proastă traducere, văd tot mai des pe tv persoane care, din dorința de a părea mai elevate, folosesc total aiurea expresia „la sfârșitul zilei”, pe post de concluzii la ceva, traducând după ureche acel „at the end of the day”, cu sinonimele : ultimately, eventually, in the end.. De ce n-or traduce oare unul din sinonime în loc să recurg la inadecvatul „Apus de soare” ..?

    Cu totul altceva este romgleza comentatorilor de sport, de exemplu. Nu-mi iese din minte acel „andăr două zeci” (de ani), tocit până la utilizare când e vorba de reprezentativele naționale”.
    Păi dacă nu suntem în stare să rostim „under twenty one”, nu e mai onest și chiar mai scurt să spunem „sub două zeci”? Pentru că acel ghiveci lingvistic sună îngrozitor.

    Un alt englez „de strânsură”, comentează tenis de câmp spunând nonșalant „behend”, când vine vorba de back-hand. Încă de pe vremea când Năstase și Țiriac jucau împreună pentru „Salatiera de argint”, s-a încetățenit varianta „bechend” pentru respectivul procedeu, dar nu tușim dacă spunem „rever”..

    În final, aș vrea să deplâng soarta numeralului doisprezece, care (mai nou..) și-a pierdut bietul consoarta.. Douăsprezece cărți (necitite la timp..) au devenit doisprezece cărți, pe mai toate canalele tv.. Nimeni nu mai are timp și nici chef să conjuge..
    Motiv pentru care i-am făcut cadou nepoatei mele, la absolvirea liceului, o carte cu următoarea dedicație :

    „Azi am terminat liceul.
    Am la bluze coate roase,
    dar a meritat tot zelul,
    căci am doisprezece clase(Sic!)..”

  26. Articolul este foarte interesant dar nu pot sa nu remarc ironia faptului ca autorul ne recomanda sa folosim cuvinte imprumutate din limba franceza acum 150 de ani (pe care le prezinta ca romanesti) si sa nu mai incercam sa naturalizam cuvinte din engleza! Francofonia intelectualilor romani este fermecatoare!

    • Îmi atribuiți idei pe care nu le-am scris: una este să îmbogățim o limbă cu neologisme ceea este extrem de util, alta este să înlocuim cuvinte cu altele de import, la pachet cu un mod de scriere și citire complet străine limbii române.

    • Prin naturalizare probabil că înțelegeți neologisme. Dar nu eu nu spun așa ceva, de unde ați dedus că susțin întoarcerea la limba română arhaică? Poate recitiți articolul și vă schimbați părerea, sau poate că nu găsim niciun punct comun și atunci ne vedem fiecare de ale lui.

  27. Și totuși…o parte semnificativă a cuvintelor din limba română academică actuală în urmă cu 150 de ani erau la fel de străine precum: weekend, cash, job. Limba română nu a dispărut…dimpotrivă. îmi amintesc de un respectabil istoric al epocii moderne imi povestea de un boiernaș valah care vizitând Viena prin anii 20 ai secolului XIX…vroia să descrie frumusețea orașului și era frustrat de faptul că limba pe care o vorbea nu îi permitea acest lucru, precum îi permitea franceza. Putea sa spună „Viena e frumoasă ca o pită” sau „…e dulce ca mierea”…cam atât. Limba e un organism viu care evoluează se transformă iar dacă din diverse motive e sortită pieirii…va pierii oricum cu orice ajustări și atele. Frantuji se pare că au înțeles și au lăsat-o mai moale cu anglofobia…la TV5 mă minunez și eu de dexteritatea cu care folosesc „job”, „weekend”, „ok”…si mai ales „cool”.

    • Tocmai că limba română a evoluat foarte frumos în special în secolul al nouăsprezecelea iar marii noștri înaintași ne-au dat o limbă suplă, elegantă, și foarte expresivă. În același timp, înaintașii noștri au ridiculizat prețiozitățile inutile (vezi Eminescu, Alecsandri, Hașdeu) cu mult bun simț și în mod echilibrat. Limba română s-a îmbogățit și se îmbogățește în continuare prin neologisme și acesta este un fenomen natural și foarte util. Dar eu spun altceva în acest articol și regret că nu ați înțeles asta.

  28. Eu am o părere mai pacifista: limba e un fenomen de masă, nicidecum un set de reguli bătute în cuie de cine știe ce lingviști. Exista mai multe limbi. Cea literara, aia de pe Facebook, de pe Whatsapp unde scriem repede pocind la greu limba, doar sa iasă scurt și repede. E limba omului cult dar relaxat cand e vorba de gramatica, limba omului simplu care atat poate…Limbile astea „romane”, imperfecte, se bat între ele, nu doar cu engleza e bătălia. Învățăm ca româna se trage din latina vulgaris, adică latina vorbita prost de oamenii simpli, care a înghițit rapid limba dacilor pentru ca limba mai „civilizată” câștiga. Deci chiar și așa, vulgară, în latina se puteau exprima mai multe chestii noi, or fi adus romanii cu ei obiecte și concepte pentru care dacul nu avea cuvinte… În tot cazul, aproape ne mândrim cu dispariția rapida a limbii dace, lucru care dpdv linvistic, patrimonial, istoric, a fost un dezastru…. dar am supraviețuit.
    Deci nu am o problemă cu limba, clar isi pierde continuu valente. Pierdem doina, castigam limbajul de cartier. Sau oamenii astia din spatele blocului ar trebui eutanasiati? De când se știe, limba a tot pierdut, a mai și câștigat. Cuvinte probabil slave au fost înlocuite artificial cu frantuzisme în epoca Scolii Ardelene dar și după.
    Bunicii mei tarani din Sud-Estul tarii vorbeau cu slobod, uliță, bălan, narod, etc., toate slave. Chiar și sub comuniști, procesul de frantuzire artificiala a continuat. Fără sa semnaleze cineva tragedia, pierderea specificului, samd.
    Știu ca ideile mele vor fi înfierate cu strășnicie, dar știu și de ce. Când ești îndoctrinat ca limba română e o… carte, și se mai intampla sa crezi ca o știi (by the book, vorba englezilor), nu o sa treacă mult pana o sa arăți asta și proștilor…. se numește virtute signaling. Nu are nimic de-a face cu ce s-a întâmplat și sper eu, se va mai intampla și pe viitor cu limbile, adică au fost și vr fi in perpetuă schimbare si vor reflecta ce se intampla cu oamenii, cu bune și rele, nu tinuta intr-un globbaurit cum vor lingvistii. Iar oamenii sunt bombardați de concepte din engleza, aparute mai intai din lumea aia. Bineinteles ca noi putem contracara cu arhaisme, asta face școala, nici nu comentez cat de „bine” e. Chiar dacă niște semidocti cu carte vor sa prindă în lesă și sa o bage în cușcă limba, eu sper sa rămână un fenomen de masă. Da, limba merge spre simplificare „pe care” devine în mod natural „care” pentru ca e mai scurt, pierdem diacriticele si exemple din astea sunt în orice limba. Dacă pentru unii e prilej de a-si da ochii peste cap si de a arata ca au facut și ei carte in gimnaziu, cunosc genul si sunt niste semidocti agresivi, din partea mea nu au decât.

    • Limba este parte a unei culturi iar dacă noi românii vrem să ne continuăm existența ca popor trebuie să avem grijă de limba română. Ceea ce pentru mine este un mister este pasivitatea specialiștilor din domeniile umaniste care acceptă un fenomen de degradare de o asemenea amploare. Dumneavoastră vreți să spuneți că nu vedeți nicio degradare și aici ne despărțim.

    • si dvs. pare ca exagerati „umpic” cu pacifismul:
      e o blasfemie sa depreciezi ceva „mishto” la un „cool” ieftin; iar pentru „nashpa” n-as indrazni nici macar sa caut vreun termen de comparatie, decat, in mod exceptional, „nashpa cu spume” (dar fara sa ma marginesc la sensul absolut negativ din DEXONLINE)

  29. Felicitări pentru articol !
    Din arhiva personală aș mai adăuga câteva romglezisme fără rost, care nu fac decât să ne complice viața, din moment ce există cuvinte la fel de simple și de clare în limba română:
    – „aplicație” (cu alte 5-6 sensuri)=cerere
    – „meeting”=ședință
    – „ieșire de emergență”
    – „odată cu numărul viitor al revistei veți primi și boxul colecției”
    – „resort” (cu alte 3-4 sensuri)=stațiune, complex turistic

    Cum ar fi dacă, pe lângă dexonline, am avea și o colecție de cuvinte introduse artificial sau forțat în limba română, arătând utilizatorilor (celor neștiutori, firește) sinonimele românești… ?

  30. Daca autorul considera ca lucrurile sunt atat de clare, iar domnia sa detine un adevar absolut in ce priveste evolutia actuala a limbii pe care ne-a expus-o in articol: oare nu tot asa ne-am facut praf spledida limba romana, importand in sec. XIX o multime de cuvinte din limba franceza, desi aveam inlocuitor perfect, cum ar fi: ‘cravata’ pentru ‘gat-legau’; sau din italiana, unde de unde am luat ‘capitan’, cand noi aveam ‘zapciu’? Totusi, parca nu ni se mai pare senzual (as fi scris ‘sexy’, dar am zis sa nu exagerez) sa spunem ‘gat-legaul zapciului’, ci ‘cravata capitanului’. Sau importurile din secolul XIX nous les aimons parce qu’ils sont plus elegants? Parce que, apres tous, ‘l’anglais ce n’est jamais que du français mal prononce’, n’est ce pas…?

    • Ceea ce spuneți este o exagerare. Nu am exprimat nicio nostalgie pentru o limbă română neadaptată timpurilor moderne. Am scris un paragraf cu dedicație înaintașilor care au avut grijă de asta, inclusiv în terminologia matematică și, mai general, științifică. Eu spun altceva: dacă chiar avem nevoie de cheș, giob, uichend (dar eu nu văd de ce am face asta când avem deja corespondente foarte bine potrivite ca înțeles), foarte bine. Dar nu trebuie să-mi spună ditamai institutul de lingvistică că cash, job, weekend sunt cuvinte românești pe care trebuie să le citesc după alte reguli fonetice.

  31. Prin anii ’70 cred, a aparut o stire cum ca-n Danemarca se edita un ziar cu greseli special pentru „politistii” de care zici; se desfatau citindu-l si trimitand misive cu corectii.

  32. Interesant articol insa tin sa mentionez ca limba romana este o limba saraca in cuvinte si expresii si multe cuvinte au fost imprumutate din alte limbi ca sa ne putem exprima si noi cumva.

    Sa va dau un exemplu: cum spuneti in romana la „to crawl”? Va raspund eu ca am cautat in dex: a merge in 4 labe. Pai oamenii au labe sau maini si picioare? De asemenea in alte limbi ai simple cuvinte care exprima ceva, de exemplu „job”, la noi e „loc de munca” deci noi folosim 3 cuvinte sa exprimam acelasi lucru

    • Traduttore traditore: folosiți imaginația și puteți găsi un corespondent, poate chiar mai inteligent decât cuvântul englezesc. Toată problema este să fie un acord general asupra lui. De ce traducem Wales prin Țara Galilor? Vorba marelui Will: A rose by any other name would smell as sweet.

      Am locuit și lucrat un an în Anglia, mai precis la Newcastle upon Tyne. Nici măcar englezii nu știau cum să citească multe dintre numele de localități și la întrebarea mea, ce înseamnă, dădeau din umeri. Dar nu le-a trecut niciodată prin minte să le schimbe. Iar dacă ați fost în Anglia, poate știți ce vreau să spun: încercați să vă spălați pe mâini la o chiuvetă cu robinete separate pentru apa caldă și apa rece.

      • @andrei, sunt perfect de acord cu ce ai scris. Mai trebuie sa inveti limba romana ca sa o cunosti. Te rog sa cauti in dictionar ce inseamna cuvantul târâ Nu are legatura cu ce am ziz eu.

        „A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ.”

        Inca ceva, se scrie cu â si nu cu î.

        • Se scrie „târî”, de fapt, pentru că sunetul se scrie „â” în interiorul cuvintelor și „î” la început și la final (și în interiorul cuvintelor compuse ca „subînțeles”).

          Dicționarul Cambridge dă sensul lui „to crawl” ca „to move along on hands and knees or with your body stretched out along a surface”, care se potrivește 99% cu definiția lui „a târî” din română. În engleză există și conceptul de „on all fours”, care se potrivește semantic mersului în patru labe mai mult decât „to crawl”, ca dovadă că acolo unde noi spunem că șopârlele se târăsc, englezii folosesc verbul „to crawl”.

  33. Engleza adaugă mai mult mult înțeles decât româna, cel putin în ultima vreme. Nu știu cum s-ar traduce corect on-line, start up, blue screen, kick off, worm, troian și multe altele. Neologismul nu înlocuiește cuvinte, ci adaugă acolo unde băștinașii n-au avut „contact”. Pot sa mai aduc un neologism: bullshit!

    • Tocmai pentru asta există specialiști care ar trebui să treacă la treabă: sau să traducă online sau să permită să spunem scriem onlai. Toată problema este să cădem de acord că nu are niciun sens să amestecăm limbile, iar limba română și limba engleză sunt nemiscibile.

      • După cum oferiți alternativele, pare să fie doar o problemă de oficializare, de românizare a unor termeni ce ne vin din alte limbi. Întrebarea este ce facem între timp? Așteptăm sau continuăm să folosim termenii cosmopoliți, încercând să-i înțelegem si să-i adaptăm prin utilizare? Un fel de „learning by doing”, expresie căreia, în așteptarea traducătorilor, nu-i pot releva suficient semantica în română. Nu am grebla cu mine. 😉
        Consultând dicționarele limbii române, oricine poate constata că majoritatea termenilor sunt de import. Nu cred că am așteptat niciodată traducătorii, ci am adaptat termenii respectivi limbii române, urmând ca lexicologii să fixeze termenul după cum deja s-a împământenit in vorbire. De ce solicitați o altă strategie acum?

    • on-line-conectat sau simplu pe linie,daca repetitia ar consacra ca pe linie nu inseamna ca esti pe rigla va avea acelasi inteles ca si on line
      start up- pregatire,planificare, initiere (ultimul deja consacrat in biotehnologie,dar asta e alta poveste)
      blue screen-ecran defect, ecran albastru
      kick off- de start.kick off meeting-sedinta de start,follow up meeting-sedinta de evaluare.
      worm-parazit,vierme digital (se si spunea in epoca de aur ca televizorul are paraziti si era foarte natural)
      troian-troian..chiar nu e englezesc ci mai degraba latino- grecesc
      bullshit-de kkt.,fecal,porcos
      bastinas-hipsterul omniprezent adica cel care vinde schimba psihismul sau original pentru margele.
      Engleza,ca orice limba este absolut fascinanta.Dar nu engleza de Obor,a comerciantului ci aia a lu Shakespeare,Byron care e fff complicata.Noi vorbim o romgleza care este o limba de taraba de prost gust.
      „Our doubts are traitors and make us lose the good we oft might win by fearing to attempt.”

    • Exemplele dumneavoastră nu sunt neologisme și, trecând peste modul de exprimare din ultima frază, care pentru mine este inacceptabil, vă spun doar că n-ați înțeles despre ce este vorba în articol.

    • Din nou, e vorba doar de educație precară armonios împletita cu ignoranța ridicată la rand de supremă virtute. 😥

      on-line – pe linie
      start-up – lansator, lansare
      blue screen – ecran albastru Ce altceva înseamnă în engleză?! Sper că nu e verde. 😂
      kick-off – pornire, început
      worm – vierme. Ăsta e sensul și în engleză: „viermele” ce se strecoară în aplicație. Pe când locuiam în România se folosea întotdeauna „vierme” și niciodată „worm”
      trojan – troian. Pentru cei cu educația la nivelul tău merită explicat: vine de la „calul troian” (trojan horse) din Iliada lui Homer. E un mijloc de a te camufla. E calul de lemn în interiorul căruia s-au ascuns grecii. Locuitorii Troiei, asediată de greci, au băgat calul în cetate. Grecii au ieșit din calul (troian) și au cucerit-o, lichidându-i pe troieni. Ocazie cu care bag seama că ți-am dublat volumul cunoașterii.🤣 E un pic confuz, dar „troian” se referă la calul în interiorul căruia s-au strecurat grecii în cetate și nu la un locuitor al cetății.

      Încă odată, problema nu e atât lipsa termenilor când nivelul cumplit de ignoranță, prostie, fudulie și decrepitudine mintală al unor oameni. Nu-i așa?

  34. @ Aurelian Gheondea: Ați folosit bine “a deservi”, nu era cazul să fiți corectat. Pe de altă parte, cred că “mii dintre limbile lumii” e un exemplu de romgleză mai interesant, care, doar în română, ar fi sunat “mii de limbi ale lumii”.
    @ Haralambie: “Nursă” chiar e un cuvânt în românește. Îl putem folosi, de exemplu, în expresia “nursa competentă”.

    Cică dialog ștudent-preafesor:
    – Aș vrea să-mi fac licența cu dumneavoastră…
    – Și te-ai gândit la vreun subiect?
    – Da. Vreau să fac ceva pe Marin Preda.

    “Tot mitigând, cărbosul fic/Se rumestise cu brezină” e în românește sau nu?

    “Lacună spectrală” sună mult mai decent decât “gap spectral” – dar, ca să înțelegem asta, același Marin Sorescu e de părere că ne trebuie calorifer.

  35. Aceast articol este o exagerare, ca sa placa la niste moftangi. Limbile sunt vii si primesc mereu noi cuvinte din alte limbi. Romana are evident mii de cuvinte slave, turcesti,germane,franceze . De ce acestea nu ne revolta? Sa le scoatem afara si pe astea! Bun si daca nu le scoatem. din varii considerente ….de ce nu ar fi in limba romana si cuvinte englezesti?
    Nu dispare nici o limba,teza si ecuatia e gresita ,si dovada cea mai buna e limba romana care n-a disparut desi am fost cotropiti de turci,de rusi, si alte neamuri care „au vrut pamant si apa!”
    Good bye,it’ s a b…t equation!

  36. Vad o referinta la un model incercat pe Matlab dar nici o referinta la:
    a. redundanta (built-in :) ) a limbilor romanice i.e. lipsa de concizie
    b. aberatiile logice ale limbilor romanice cu folosirea de gen pentru lucruri, ca si cum ar fi „insufletite”
    c. codurile de detectie si corectie a erorilor de transmisie – apropo gradul de redundanta excesiv si ineficient de comunicare. Si asta tot matematica este!
    d. decalujul tehnologic al Europei fezandate dpdv ideatic, cultural si politic si foarte curand si comercial fata de lumea anglo-saxona
    e, Insistenta intelectualilor filofrancezi si filogermani din Romania de a continua sa duca stindardul incompetentei locale prin mimetism jenant sau recurs la incercari jalnice ca in anii ’80 ai protocronismului national-comunist-ceausist de a folosi cuvinte precum DEL (dioda electro luminiscenta in loc de LED) sau stergere de fisiere in loc de delete, etc
    Lumina nu (mai) vine nici de la est si nici din vestul Europei continentale sortita a deveni un fel de safari gastronomic, o oaza de liniste pentru pensionari si inca o minune nealterata a archiitecturii.

    • De astfel de comentarii îmi este cel mai teamă: cei care cred că lumea se reduce la bula în care trăiesc ei. Să le luăm pe rând:

      a. Pentru asta adresați-vă unor filologi. Vă vor da răspunsuri pertinente asupra a ceea ce dumneavoastră socotiți a fi redundant.

      b. Iarăși, o problemă pentru filologi. Iar ca să o dăm pe glumă, cunoașteți bancul care începe cam așa: un profesor care preda informatica în limba engleză le spune elevilor că în alte limbi, substantivele au gen, feminin și masculin, și le dă temă pentru acasă să găsească de ce gen este ,,computer” și să aducă cel puțin patru argumente pentru răspunsul dat.

      c. Confundați matematica cu modelarea matematică.

      d. Ceea ce spuneți intră în zona ideologiei deja. Nu văd legătura, poate că este prea subtilă pentru mine.

    • @Durak, deficientele pe care le semnalati la punctul a si b apar garantat la toate limbile, doar ca in cazurile in care una e concisa cealalta e lipsita de concizie si invers.

      a. redundanta (built-in :) ) a limbilor romanice i.e. lipsa de concizie
      Redundanta are rostul ei. Dar depinde si pe ce dimensiune o analizam.
      Redundanta ne permite ca atunci cind fluxul informational e perturbat sa mai putem intelege ceva. Redundanta se foloseste stilistic, retoric, sau e folosita ca semnal la inceperea unui pachet de comunicatii.

      Stiati ca ,,please” nu e doar calea de a fi politicos in engleza, ci, in functie de context si formulare, inseamna si o ocara nepoliticoasa?

      b. aberatiile logice ale limbilor romanice cu folosirea de gen pentru lucruri, ca si cum ar fi „insufletite”
      Limbile toate au crescut organic, nu controlat si de aceea au deviatii de la logica. Oamenii au invat sa gestioneze aceste deviatii. Nu cred ca exista limba in care sa nu reusesti sa transmiti ceva.
      Atitudinea fata de aberatiile logice ar trebui sa fie cea a alcoolicilor AAA: sa le accepti pe cele impamintenite si sa le eviti pe cele involuntare.

      Limbile care au eliminat genul dub substantive au in loc doua genuri ,,artificiale” (utrum si neutrum in suedeza). Sa le eliminam si pe ele ca sa fie mai logic? Ce ne facem cu literatura beletristica, cu filmele, cintecele daca toate textele sint concise, ca de robot? Daca cineva vrea sa faca o declaratie de dragoste sau de ura, e bine sa prezinte un formular gata completat?

      In privinta simplitatii unei limbi, limbile aparent simple sint si ele bintuite de boli parazitare. Ori trebuie sa construiesti ,,cirnati” de locutiuni pe care le tirasti dupa tine, ori trebuie sa apelezi la adaosuri (,,light” in engleza are vreo 20 de sensuri), ori sa tii in cap zeci, sute de exceptii de la reguli. Exista limbi sensibil mai complicate decit cele romanice (finlandeza, maghiara, chineza) dar inca nu s-a pus problema sa fie inlocuite cu altceva. Personal atitudinea mea este sa respect fiecare limba atita cit ma pricep. Restul… e provocare si farmecul vietii reale. Cine prefera engleza, cinste lui, dar s-o foloseasca vorbind engleza, nu x-gleza.

    • A propos de confuzia de gen din limbile romanice. In limba engleza o corabie sau vapor sunt numite she chiar daca se cheamă Nelson sau Scott. De ce feminin poate-mi explicati dvs.

  37. Pe mine ma scoate din pepeni cuvântul promoție pe care-l vad afișat și în vitrina librăriilor Humanitas. Am făcut odată o observație librarului și era cât pe ce sa iau bătaie.
    Mai e un barbarism complet idiot: mentenanță. Exista de cel putin 100 de ani in limba romana cuvântul întreținere.
    Săracu Guluta a fost trimis la Paris de Chirița Barzoi nu pentru ca era f inteligent. Gulutii de azi nu sunt mai deștepți.

  38. Pe engleză e „loser”, nu „looser” bă fraiere.

    „Looser” (pron. lusăr cu s) e unu care slăbește șuruburile sau dă drumul la cîini LOL.

    Și nu, barbarisme ca „perdant” (luate din franceză în sec. XIX / înc. sec. XX) nu sînt în nici un fel superioare celor luate din engleză în sec. XXI.

    (nu, nu mă aștept ca comentariul ăsta să fie publicat. știu că-i doar pt. postaci, nu pt. oameni reali; cine dracu’ mă pune să dau clic pe toate prostiile)

    • Domnule Ionică,

      Eu nu-mi permit să vorbesc așa cu nimeni. Looser / loser este într-adevăr o greșeală, mai sunt câteva care au scăpat, nu am avut un corector de literă (dacă înțelegeți despre ce vorbesc) la îndemână dar nu cred că aveți dreptul să vorbiți în acest fel. Sau ați citit în diagonală sau chiar nu vreți să înțelegeți ceea ce scriu.

  39. Îmi place comentatoarea care caută pentru copii o versiune a poveștilor lui Ion Creangă, tradusă din româna arhaică în româna contemporana…altfel e neinteligibil pt copilași. Ce mai rămâne din Creangă dacă e aseptizat? Nouă ne plăceau la nebunie poveștile fără să ne preocupe să îl citim cu dicționarul în mână. Lăsați mofturile, lăsați fandoseala, lăsați limba slobodă!

  40. Tocmai mă gândeam să compun un răspuns și am dat peste comentariul dvs.

    Ca să simplific, lucrurile sunt foarte complicate (!).
    Limba noastră a trecut prin schimbări majore în ultimele două secole, poate chiar mai mult, dacă e să luăm în considerare și influențele Școlii Ardelene.

    Apoi a urmat procesul de așa-zisă re-romanizare a limbii – în fapt, o sincronizare lingvistică cu limbile romanice occidentale, din care s-a împrumutat masiv în secolul 19.

    Și au survenit mișcările tectonice la nivel politic la mijlocul sec 20, când România a intrat într-o perioadă nefastă, cu consecințele de rigoare și asupra limbii, nelăsată să se dezvolte firesc.

    Apoi, alte schimbări majore mondiale la finele anilor 80 din secolul trecut.

    Toate acestea au avut un impact uriaș asupra limbii, care nu a avut timp să se stabilizeze, să își tragă sufletul, să se dezvolte calm întru firea sa.

    Suntem o țară și un popor de margine, adică suportăm aproape constant ce vine din exterior. Și vremurile actuale ne vor pune din nou la o încercare poate imposibilă.

    Trebuie să ne obișnuim cu această instabilitate a limbii noastre, dar să nu fim atât de pasivi.

    Dacă ținem într-adevăr la cine suntem noi în lume, atunci nu e o problemă să găsim mijloace să ne păstrăm limba.

  41. Incitant articol. Iată câte comentarii inteligente, ironice, dar și savante a provocat.

    Întrebarea e: sunt împrumuturile lexicale un fenomen natural in procesul de formare a unei limbi? eu, la fel și majoritatea comentatorilor – se pare, susținem că da. E simplu: ori că apar obiecte și concepte noi ce nu au corespondent in limba minoră, ori că fonetica unor cuvinte vechi nu (mai) satisface simțul estetic al vorbitorilor unei limbi minore (vedem de pildă cum „mișto” a fost înlocuit in unele medii cu ‘cool’, ‘super’ și ‘nice’, insă suprapus pe ‘tare’), vom avea întotdeauna un transfer lexical dinspre o limbă spre alta.

    Aș adăuga că acest fenomen cât se poate de firesc (insă de demn de ridiculizare atunci când devine exagerat) e potențat de niște tare ale băștinașilor, in cazul românilor de bovarism. Foarte mulți români au o tulburare vizavi de propria origine, de statutul social și poziția neamului (de minorat cultural) din care se trag in cadrul civilizației europene. Ei vor să fie/pară altceva și adoptă cu ușurință obiceiuri și ticuri verbale ale străinilor cu moț. Ei sunt cei ce creează in mod liber -prin preluări, calchieri și stâlciri- un jargon și dacă ajung destul de numeroși îl vor impune apoi intregii societăți (fără a înlocui in mod programatic vreun alt jargon sau vocabularul fundamental). Deci nu este doar mimetism, ci ceva mai profund care ar putea avea legătură cu complexele și educația fiecăruia (care, in funcție de gravitatea/superficialitatea lor, influențează viteza aculturalizării). A te pune in calea lor și a reglementa metamorfoza noului european este un act futil și penibil. Iar dacă o faci din postura de funcționar/demnitar este un abuz cu iz totalitar.

    Aș remarca și frumusețea limbii născute din ‘efortul’ colectiv a milioane de inculți și analfabeți fascinați de civilizația și limba altora, stăpânitori sau pur și simplu străini îndepărtați cu metehne imperiale. Gloata ignară a reușit in câteva sute, poate mii de ani să meșterească -fără nici un proiect fixat in prealabil- un superb organism viu compus din barbarisme de tot soiul, de origini care mai de care mai exotice. Mă întreb dacă o droaie de savanți, deținători de diplome in lingvistică, ar fi capabili să încropească așa-ceva intr-un mileniu…dacă li s-ar trasa sarcină de către vreo elită cu interes in arhitectura și controlul comunicării umane.

  42. Foarte bun articolul si cred că punctează corect anumite aspecte.
    Părerea mea este că adoptarea din engleză (sau alta limbă) unor cuvinte sau chiar expresii este normală în anumite cazuri. Cu precădere în adoptarea unor termeni tehnici, dar cind spun tehnici nu mă refer neapărat la termeni tehnologici. De exemplu, in fotbal: am fost obișnuiți dintotdeauna cu „gol”, „henț” si „ofsaid” pentru că fotbalul are proveniență britanică și a venit la „pachet” și cu anumiți termeni specifici pe care limba română nu îi avea sau pentru care un echivalent tradus ar fi fost greoi sau nepotrivit.
    Tot așa a fost preluat din germană „bormașina” și „holșurubul”, pentru ca am preluat termenii impreună cu tehnologia de la germani (la vremea respectivă). Altfel, am fi avut „dril” si „scru”.
    În domeniul IT este foarte clar motivul adoptării termenilor specifici și nu are rost să fac nici un comentariu. Nu pot sa uit cînd fiind într-o vizită în Germania acum ceva ani în urmă, amicul meu mi-a cerut ajutorul pentru a rezolva o problemă cu computer-ul de acasă. Nu sînt cunoscător de limbă germană așa că mi-a luat ceva timp pîna l-am scos din impas, din cauză că toate meniurile erau in germană și a trebuit să îmi folosesc memoria vizuală (din meniurile în engleză) pentru a selecta opțiunile corecte.
    În domeniul culinar lucrurile stau un pic diferit și consider că este normal să folosești termenii originari: comand un „cheeseburger” sau „hotdog” la McD sau Burger King, un „croissant” și „foie-gras” într-un local franțuzesc, „spaghetti marinara” și „antipasto” într-un local italian (ca să nu mai pomenesc ca „pizza” este tot „pizza” pe întreg globul). Cum altfel ai spune „tikka masala” într-un restaurant indian , „lo mein” într-unul chinezesc sau „tacos” într-unul mexican ?
    La fel de ridicol consider că ar fi să comanzi niște „beicăn” la aperitiv și „steic” cu „fraiz” într-un restaurant românesc.
    Pe la sfîrșitul anilor ’90, revenind în București dupa ceva ani petrecuți prin lume, fiind la cumpărături la un magazin alimentar „privatizat” am fost surprins să aflu că bucata de costiță afumată pe care vroiam să o cumpăr din galantar, de fapt nu exista. Vînzătoarea m-a corectat cu un aer superior de cunoscătoare, spunîndu-mi că nu e costiță, ci „beicăn”. Fără replică.
    Romgleza in comunitățile românești de prin țările anglofone au măcar o scuză și nu pot să fac pe lupul moralist pentru că și eu însumi sînt vinovat de a o folosi într-un mod mai mult sau mai puțin conștient.
    În orice caz, limba româna nu este singura limbă expusă la acest fenomen. Americanii au parte de spanglish, iar canadienii (că tot s-a referit Dl.Gheondea la Quebec) au în permanență frămîntări și diverse ieșiri populisto-isterice de protejare a propriei prețioasei limbi franceze materne, într-o lume predominant anglofonă. Limba franceză din Quebec este de fapt un hibrid dintre dialecte arhaice franceze, presărată cu multe cuvinte și expresii englezești franțuzite gramatical și/sau fonetic. Nici ei între ei nu prea se înțeleg din aceste cauze, iar un vorbitor de franceză europeană nu pricepe mai nimic. Este un subiect foarte spinos pe care nu mă voi apuca să-l disec aici, dar aspectul riscant este că din dorința de a salva limba lor (așa cum este ea) ajung la impunerea unor legi și măsuri absurde sau chiar de-a dreptul aberante: poliția lingvistică, schimbarea numelor companiilor (exemplu: KFC este PFK) etc.
    Mă opresc aici cu comentariul meu pentru a nu risca să devină mai lung decît articolul original și concluzionînd că folosirea exagerată a termenilor romglezi în România este un exemplu clar de chirițism ieftin și de prost gust.
    P.S.: relativ recent am urmărit din curiozitate, în transmisie directă, o întîlnire cu presa a Președintelui Iohannis. Momentul care m-a dat gata a fost cind un jurnalist de București, vădit iritat de răspunsul primit, a contrat cu accent de Ilfov „Domnule Președinte, ai beg tu difăr ! „…
    q e d

    • Vă mulțumesc pentru comentariu. Cam asta aștept eu după acest articol: o dezbatere serioasă și argumentată asupra fenomenului pe care am dorit să-l discut împreună cu românii.

    • Exemplul e forțat, propoziția completă ar fi fost:

      – Plec (din oraș) în weekend sau
      – Plec în (excursia obișnuită de) weekend.

      Nu consideră nimeni weekend-ul ca fiind un loc, ci o perioadă de timp. Chiar dacă exprimările sunt simplificate în limbaj colocvial.

  43. Articolul nevoia de cultură și de gîndire articulată cu nevoia de a conserva cu orice preț un mod de comunicare. Cum și recunoaște de fapt, asaltul francezei asupra românei a fost cel puțin la fel de agresiv și a durat circa un secol. Norocul limbii române este că acest asalt s-a concentrat asupra părții relativ bine educate a românilor. Așa am adus instantaneu limba din comunicarea feudal-rurală la nivelul la care putea exprima concepte artistice, filozofice și științifice. Iar acest lucru s-a făcut cu un aport (nu aducere) colosal (nu uriaș) de cuvinte de origine (nu obîrșie) franceză. Inclusiv cuvinte, ca mersi, bonjur, joben(!), lavoar, de care limba „nu avea nevoie”. Dar, pentru că cei vizați, aveau noțiuni de exprimare nuanțată și gîndire, dacă nu critică, măcar cuprinzătoare, limba română a ieșit întărită, Cu mecanisme de a genera calcuri lingvistice, mai ales din franceză și cu o capacitate aproape de perfecțiune de a integra cuvinte franceze, prin românizarea pronunției și a terminațiilor. În schimb, Ienăchiță Văcărescu ar fi avut mari probleme să deslușească un text literar de calitate sau un manual științific pentru liceeni scris în prima jumătate a secolului al XX-lea.

    Diferența este că acum o proporție periculos de mare gîndește în expresii prefabricate, fără nuanțe, fără claritate, fără o idee limpede pe care să o urmărească și să o argumenteze. Și cu dorința, amplificată de contactul cu cultura franceză de a vorbi „important” la muncă și în public, altfel decît cu cuvinte obișnuite și imagini plastice, cum este tradițional în engleza britanică (nu și în cea americană). Faptul că avem barbarisme și nu neologisme este problema și nu are legătură cu engleza. Și acum 100 de ani gînditorii români citeau în limbă străină și preluau adesea necritic neologisme și expresii. Doar că gîndirea critică și subtilitatea exprimării, conștiința faptului că trebuie să se facă înțeleși de oameni cu alte specializări îi făceau să nu violeze regulile comunicării și, implicit, gramatica și și regulile de formare a cuvintelor din limba română.

    În altă ordine de idei, îmi aduc aminte de întîlnirea cu un irlandez relativ realizat care mi-a spus că nu știe irlandeza pentru că părinții lui erau prea săraci și nu se puteau preocupa de școlarizarea lui. Iar engleza, cum s-a mai remarcat pe aici nu este decît o limbă germanică creolizată cu franceza pînă la a fi devenit aproape de nerecunoscut, nu doar lexical, ci și gramatical. O fi bine sau o fi rău că englezii nu mai vorbesc limba din Beowolf sau că naționaliștii scoțieni sînt în cea mai mare parte naționaliști în engleză? Nu știu și nu mi se pare atît de important.

    Ceea ce știu este că lipsa unei educații care să ajute oamenii să deprindă o gîndire articulată, logică și, preferabil, critică, că lipsa preocupării pentru o comunicare coerentă și persuasivă, dizolvă fibra social și, în cazul nostru, al românilor, dizolvă instituția națiunii și periclitează supraviețuirea poporului român, indiferent de limba pe care ar vorbi-o.

    • Apropo de românizarea cuvintelor franțuzești: cea mai mare parte a lor au putut fi ușor integrate, ca să nu mai pomenesc pe cele din italiană, pentru că sunt de origine latină, pe când multe din cuvintele limbii engleze sunt de origine germanică, deci mai greu digerabile în română. Mai mult, pronunția acestora în engleză este o provocare pentru un românofon pentru că regulile de pronunție ale celor limbi sunt foarte diferite. Adică, adaptarea lor la română necesită extrem de mult timp, pentru a-și găsi o formă cât de cât românească.

      Un bun exemplu de română asaltată ar fi limba vorbită de basarabeni. Numai că in cazul lor, lor li s-a impus limba imperiului, iar limba noastră vorbită de ei a fost redenumită de ocupanți, tocmai pentru a fi agresată. Și ce a ieșit a fost o română rusificată în pronunție și plină până la refuz de cuvinte și calcuri ale limbii dominante, vorbită în imperiu.

      • Este ușor privind înapoi. Dacă pronunția engleză este o provocare, oare cum este cea franceză? În general, nu doar pentru pronunție, citind un Alecu Russo sau orice text prejunimist se pot vedea bîjbîielile, se pot găsi inovații abandonate pe limba franceză, aflată în competiție cu cealaltă păsărească, a latiniștilor.

        Eforturile din ultimele trei decenii ale basarabenilor, în mare măsură izolați de franțuzirea limbii oamenilor de rînd prin învățămîntul public, arată pe de o parte cu ce probleme de ne-am fi confruntat în lipsa franțuzirii de masă și, pe de altă parte, cît de ușor am fi rusificat în aceeași măsură limba română, chiar dacă rusa nu este o limbă romanică.

        După mine esențialul rămîne calitatea gîndirii, a raționamentului și a elocinței. Cînd pui pe cineva pe suport, cînd te lauzi că ai putut cleimări pacagingul sau cînd faci stic în jurul managementului, lenea/precaritatea intelectuală este mult mai gravă și mai distrugătoare decît lipsa de respect pentru tradiția milenară a limbii române.

        • Unii ar spune franțuzire, alții folosesc termenul de re-romanizare, pentru că în secolul 19 s-a apelat mult și la împrumuturi din italiană.

          Una peste alta, limba noastră cerea o modernizare profundă care, din fericire, s-a produs pe cale romanică. În plus, în timp, s-a racordat la celelalte limbi neolatine, devenind, după părerea mea, occidentalizată.

          Dacă ați urmărit atent mediile de informare basarabene înainte de ’89 și după ’89, veți fi observat că nu se poate pune nici un semn de egalitate între rusificare și franțuzire (nu în sens de francificare). Vorbim de entități conceptuale foarte diferite.

          Una este un model cultural și lingvistic adoptat liber și alta este o asimilare de tip imperialist cu scopul singular al deznaționalizării.

          De bine!

    • Vă mulțumesc pentru comentariu. Eu am vrut doar să aduc în discuție un subiect care de cele mai multe ori este ascuns în sertar.

    • Cel mai bun comentariu din toate ce s-au scris la articolul de față. Din prima propoziție lipsește predicatul. Nu-i problemă gravă. Dacă te gândești puțin îți dai seama că e vorba de “confundă” sau “amestecă”. Cititorul, dacă e de buna credință, se va întâlni cu scriitorul undeva. Dar pentru asta e nevoie de ce scrie in ultimul paragraf. Gândire articulată, etc.

  44. Sa va zic cea mai bună dintr toate….
    La radio antrenor de junioare despre o competie cu 2 categorii de vârstă
    – under doisprezece ani
    – unde cinsprezece ani

  45. Am uitat sa adaug felicitări autorului. Când trebuie sa vina un matematician sa tragă un semnal de alarma despre degradarea limbii înseamnă că situația este cu adevărat grava.
    Ce fac intelectualii?
    Intr-o emisiune de cultura doamna Zeca Buzura utiliza o groaza din exemplele date de autorul acestui articol.

    Autorii studiului citat mai sus se inseala insa despre succesul din Quebec si aici batalia pare pierduta:
    https://www.google.com/amp/s/amp.france24.com/fr/am%25C3%25A9riques/20220819-canada-au-qu%25C3%25A9bec-aussi-la-langue-de-moli%25C3%25A8re-recule-au-profit-de-l-anglais

  46. In general, limbajul trebuie sa se adapteze mediului si auditoriului, altfel vorbitorul ajunge sa fie caraghios. Nu poti folosi stilul stiintific la o sedinta de bloc, si nici stilul colocvial la o sedinta academica.
    Unii termeni sunt adoptati diferit de ex. virusologie in medicina si virologie in biologie, matrice in medicina si matrix in biologie etc., deci trebuie sa ne adaptam vorbirea (dar si intelegerea) in functie de situatie.
    Iar autorii de manuale scolare uneori folosesc stilul stiintific (ca sa se vada ce destepti sunt) iar elevii nu inteleg si nu retin mai nimic. De exemplu, manualele de chimie sunt destul de greu de citit, dar daca luam vechile manuale de chimie, al Acad. Petru Poni sau al premiantului Nobel Linus Pauling, notiunile sunt prezentate simplu, clar, accesibil.
    Se spune ca numai oamenii inteligenti se pot exprima simplu si clar (corolarul fiind: fara a umple textul cu cuvinte straine ciudate si inutile). Este o mare diferenta intre a utiliza terminologia (si jargonul profesional, inclusiv cu neologisme) si vorbirea „pretioasa” a snobilor.

  47. Articolul confundă nevoia de cultură și de gîndire articulată cu nevoia de a conserva cu orice preț un anumit mod de comunicare.

    Cum și recunoaște de fapt, asaltul francezei asupra românei a fost cel puțin la fel de agresiv și a durat circa un secol. Norocul limbii române este că acest asalt s-a concentrat asupra părții relativ bine educate a românilor. Așa că acest asalt a adus instantaneu limba din comunicarea feudal-rurală la nivelul la care putea exprima concepte artistice, filozofice și științifice. Iar acest lucru s-a făcut cu un aport (nu aducere) colosal (nu uriaș) de cuvinte de origine (nu obîrșie) franceză. Inclusiv cuvinte, ca mersi, bonjur, joben(!), lavoar, de care limba „nu avea nevoie”. Dar, pentru că cei vizați, aveau noțiuni de exprimare nuanțată și o gîndire, dacă nu critică, măcar cuprinzătoare, limba română a ieșit întărită, Cu noi mecanisme de a genera calcuri lingvistice, mai ales din franceză și cu o capacitate adusă aproape de perfecțiune de a integra cuvinte franceze, prin românizarea pronunției și a terminațiilor. În schimb, Ienăchiță Văcărescu ar fi avut mari probleme să deslușească un text literar de calitate sau un manual științific pentru liceeni scris în prima jumătate a secolului al XX-lea.

    Diferența acum este că o proporție periculos de mare gîndește în expresii prefabricate, fără nuanțe, fără claritate, fără o idee limpede pe care să o urmărească și să o argumenteze. Și cu dorința, amplificată de contactul cu cultura franceză de a vorbi „important” la muncă și în public, altfel decît cu cuvinte obișnuite și imagini plastice. Faptul că de această dată folosim barbarisme și nu neologisme este problema și nu are legătură cu engleza. Și acum 100 de ani gînditorii români citeau în limbă străină și preluau adesea necritic neologisme și expresii. Doar că gîndirea critică și subtilitatea exprimării, conștiința faptului că trebuie să se facă înțeleși de oameni cu alte specializări îi făceau să nu violeze regulile comunicării și, implicit, gramatica și și regulile de formare a cuvintelor din limba română.

    În altă ordine de idei, îmi aduc aminte de întîlnirea cu un irlandez relativ realizat care mi-a spus că nu știe irlandeza pentru că părinții lui erau prea săraci și nu se puteau preocupa de școlarizarea lui. Iar engleza, cum s-a mai remarcat pe aici nu este decît o limbă germanică creolizată cu franceza pînă la a fi devenit aproape de nerecunoscut, nu doar lexical, ci și gramatical. O fi bine sau o fi rău că englezii nu mai vorbesc limba din Beowolf sau că naționaliștii scoțieni sînt în cea mai mare parte naționaliști în engleză? Nu știu și nu mi se pare atît de important.

    Ceea ce știu este că lipsa unei educații care să ajute oamenii să deprindă o gîndire articulată, logică și, preferabil, critică, că lipsa preocupării pentru o comunicare coerentă și persuasivă, dizolvă fibra social și, în cazul nostru, al românilor, dizolvă instituția națiunii și periclitează supraviețuirea poporului român, indiferent de limba pe care ar vorbi-o.

    • În Irlanda irlandeza a dispărut și datorita a doua secole în care educatia în acesta limba a fost practic inexistenta. A fost reintrodusa ca limba secundară, după engleza și latina, pe la sf sec 19. Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca pana la mijlocul sec 19 catolicii nu aveau dreptul sa urmeze un liceu.

    • Engleza britanică și-a pierdut de vreo sută de ani vigoarea, în prezent le importă și ei pe toate din engleza americană. Au exprimările lor ridicole, gen ”telly” pentru televizor și ”hubby” pentru husband, iar în rest e crimă și pedeapsă să înțelegi ce spune o casieră sau un șofer, prin satele din Midlands. Zona asta pare să fi rămas pe vremea lui Robin Hood. Sau poate chiar pe vremea lui Beowulf 😀

      Până la urmă, economia e cea care dictează: inovația tehnologică e în Statele Unite și acolo apare mereu nevoia de noi termeni. Pe care îi importă și englezii, la fel cum îi importă și românii.

  48. Articolul este bun dar prologul NU. Exemplul cel mai la îndemână este limba română vorbită în Ardeal. Deși maghiara și germana au beneficiat de un „statut social superior” (cum spune studiul) timp de aproape 1000 ani și respectiv aproape 800 ani, ele au eliminat limba majorității. Desigur, au influențat-o, îmbogățind-o cu substantive și verbe, dar fără a-i putea atinge structura sintactică, care este expresia unui mod de gândire. Exemple sunt cu duiumul și în alte teritorii. Domnii aceia doi s-au limitat la arealul lor de cunoștințe, destul de îngust după cum se vede.

      • Dacă nu apărea și un transilvanist care să-și emane flatulența cerebrală prin mustrări fudule, nu era treaba oablă! Doamne, că v-ați înmulțit peste măsură, de ceva timp încoace! Cine vă naște?!?
        Măi, domnule, transilvanist, ‘mneata judeci după propriul filtru de ins limitat. Limitat în timp și spațiu și de propria percepție, subiectivă până la fanatism – căci „gândești” și analizezi realitatea precum „nebunii și animalele, care își percep existența ca într-un prezent continuu”, după cum susținea un cercetător -, dar, de unde știi că, peste niște ani, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, limba maghiară (să zicem) va mai exista în arealul pe care îl menționezi?! Întrebare retorică, întrucât ‘mneata ai doar certitudini și convingeri și crezi că, așa cum e azi, va fi și peste cinci luni. ;) Așa că nu știu cine e „mai limitat” aici…
        Ai uitat să menționezi termenii-șablon care formează lexicul deosebit de bogat și doct al transilvanistului autentic: „mitic”, „balcanic”, „extracarpatic”, „sudist”, „valah”, „rumun”. Și parcă mai erau vreo doi, dar îmi scapă acum.
        E bine, totuși, că ai amintit despre tratamentul inuman – cu caracter de genocid – servit autohtonilor timp de un mileniu (+2 ani ;) ) în arealul transilvan, lumea tinde să uite…

  49. Ctitica romglezei e o problema de lux. Mai bine cititi fraza urmatoare intr-o romana cit se poate de standard si spuneti-mi ce parere aveti de anvergura intelectuala a personajului:
    ”Cred că această activitate trebuie să fie una cât se poate de simplă, cât se poate de transparentă, pentru că situația este și așa destul de complexă și de complicată încât nu cred că noi trebuie să o complicăm prin cuvinte și prin expresii”

    Marturisesc ca eu prefer romgleza sau orice alta combinatie de romana cu o limba straina exemplului de minte incilcita de mai sus.

    • @Anonim

      Nu cred ca e minte incalcita, e doar o minte goala (in ciuda unui Doctorat oficial) care pesemne stie sa enunte corect doar o propozitie simpla precum : Ana are mere.
      Sa nu riscam sa-l intrebam de ce are Ana mere.

  50. ,,Articolul confundă nevoia de cultură și de gîndire articulată cu nevoia de a conserva cu orice preț un anumit mod de comunicare.” Nu-mi dau seama cum de ați ajuns la concluzia asta. Sistemele conservative sunt sisteme moarte de cele mai multe ori. În teoria sistemelor (teorie matematică extrem de importantă în ingineria electronică) stabilitatea este în relație de dualitate cu controlabilitatea. Cam spre asta am avut intenția să migrez, speram să înțelegeți prin ideile exprimate într-un limbaj accesibil, fără subtilități matematice care nu-și au rostul pentru această audiență.

    • poate că era mai intuitiv să explicați că atunci când se produce o rupere de simetrie/ anizotropie, orice structură devine disipativă… ergodicitatea se rupe cu simetria… unde sunt aplicații…
      interesantă ar fi putut fi o explicație rece… (e.g. funcții și stabilitate Lyapunov…) etc. adică din ce cauze și în ce context se petrec astfel de fenomene, și cum se încadrează limbajul…
      mulțumesc

    • PS quantum entanglement se spune în română degenerare cuantică, ca atunci când ai un kernel cu mai multe stări suprapuse (aceleași valori proprii), care este susceptibil la un alt operator care ridică degenerarea, respectiv fluturele… nici nu vreau să intru în detalii… am văzut comentariul Dnei Paulina… neh…

      • N-ati putea spune „nucleu” in loc de „kernel”? In cartea de ecuatii integrale din 1911 Traian Lalescu traduce „noyau” prin „sambure” (pt. ecuatia integrala). Intre timp termenul „nucleu” s-a generalizat. Pot intelege ca viteza dezvoltarilor tehnologice in SUA impune crearea rapida de termeni noi si ca e greu sa tii pasul cu o astfel de dinamica, dar, cand termenul exista de aproape 100 de ani…

  51. ,,Articolul confundă nevoia de cultură și de gîndire articulată cu nevoia de a conserva cu orice preț un anumit mod de comunicare.” Nu-mi dau seama cum de ați ajuns la concluzia asta. Sistemele conservative sunt sisteme moarte de cele mai multe ori. În teoria sistemelor (teorie matematică extrem de importantă în ingineria electronică, aeronautică și multe alte domenii tehnice) stabilitatea este în relație de dualitate cu controlabilitatea. Cam spre asta am avut intenția să migrez. Speram să înțelegeți ideile exprimate într-un limbaj accesibil, fără subtilități matematice care nu-și au rostul pentru această audiență.

    Am început articolul cu modelul Abrams-Strogatz fiindcă, atunci când am dat din întâmplare peste el, în urmă cu mulți ani, a fost ca o iluminare: o mică diferență de prestigiu poate duce în final la dispariția unei limbi, a unei întregi civilizații. De mai mult timp mă preocupă fenomenul romglezei și, mai înainte de a spune/face ceva, obișnuiesc să încerc să înțeleg prin ochelarii mei de matematician. Da, privesc lumea din jur prin ochelarii mei de matematician și, din păcate, până acum nu am găsit o altă modalitate rațională de a înțelege lumea în care trăim, în afara matematicii. Grigore Moisil are una dintre cele mai arogante afirmații despre cunoaștere în acest sens: științele sunt doar de două feluri, matematizate și matematizabile.

    Situația din articolul Abrams-Strogatz este una extremă, dar știm deja, după studii asupra sistemelor dinamice, că ceea ce pare un mic vânticel se poate dezvolta într-un uragan care produce distrugeri colosale. Există și o exprimare metaforică a acestui fenomen ,,efectul de fluture”. Meteorologii știu că, peste un anumit prag, vânticelul devine incontrolabil și evoluția lui către o furtună distructivă devine inevitabilă. În teoria sistemelor, cu termeni senzaționaliști de tipul haosului, se utilizează conceptul de bifurcație: valori în preajma cărora sistemul dinamic poate evolua în moduri complet diferite.

    • „aceasta audienta” s ar putea sa depaseasca zidul „matematicii”. bun, corpurile ceresti sint rotunde (aproximativ), ele se misca dupa niste treiectorii predictibile (aproximativ). dar astrele se misca totusi dupa regulile lor. dacaca Dvs le numiti „matematice” n aveti decit, dar retineti : nu confundati matematica cu legile universului. a propos sistemul de modelare „matlab” e depasit, puterea masinilor a evoluat! v au scris „matematicienii” din ’85, not bad! si Pascal, daca v ar comenta, si el ar fi depasit lingvistic si matematic!

      • Stimate domn, nu există sistem de modelare MATLAB, sunteți într-o mare eroare. MATLAB este un mediu de programare cu extrem de multe funcții, așa cum mai sunt Maple sau Mathematica iar, mai nou, Python. Modelarea matematică și-o face fiecare. Dar am senzația că suntem într-un dialog al surzilor și mă las păgubaș.

        • eiiii, mea culpa, n am intentia sa va bag batul prin gard pentru ca va apreciez (altfel nu v as fi comentat!). sistemele fizice (sateliti, avioane, vapoare etc) sint modelate (cu o acuratete mai mica sau mai mare) matematic. limbajele de programare puternice c/c++/java isi fac treaba utilizind eventual puterea de calcul a matlabului/simulinkului. in orice caz uitati dialogul c un surd ca mine

          • ps: divide et impera. panem et circenses/piine si circ (fotbal) oferite de politruci/prostalai/ciucalai/ciolaci/iohannisti/securisti/apevisti/militieni/juristi/economisti/bancaristi/finantisti/asiguratori si alte lighioane (you name it). iata viitorul luminos al omenirii, limbricii la putere, din nimic faci bici, perpetuumul mobile tocmai s a inventat

    • A-si spune ca cilvilizatia umana a ajuns la o „bifurcatie” , Moisil avand dreptate, depinde daca alegem drumul corect si nu vom ajunge „inutilitati” intr-o lume tot mai technologizata.

  52. Ma bucur ca acest subiect, prea putin abordat public, desi e foarte important, a suscitat un interes atat de mare. Iata ca si un matematician ne da o binemeritata lectie de limba romana moderna, ba chiar ne prezinta si un instrument matematic pentru studiul lingvistic.
    Dar unii comentatori (probabil care se simt cu musca pe caciula) fac o confuzie (voita?) intre evolutia fireasca a oricarei limbi si snobismul si/sau poate precaritatea cunostintelor lingvistice ale unor vorbitori.
    Imi amintesc amuzat de gluma auzita de la un prieten inginer (savant: cercetator, doctor si IDT, cu numeroase publicari de prestigiu) „Asemanarea dintre un caine si un inginer este ca amandoi au priviri inteligente dar nu stiu sa se exprime”. Dar exceptia confirma regula.

    • Nu știam că Taxi are și piesa asta. Mulțumesc. Știam de piesa despre traducerile înjurăturilor din filmele americane.

  53. Stimate Domnule matematician, probabil si fizician, AURELIAN GHEONDEA, vă salut si vă comunic că articolul mi-a plăcut si chiar este de actualitate. Să nu vă gânditi, vre”odată, că o să-i împăcati pe toti cei care citesc un articol, spun aceasta pentru că fiecare are o altă gândire, o altă instruire si bineânteles, o altă educatie ! De pildă, într-un copac se adună multe păsărele de diferite specii si fiecare păsărică cântă în graiul ei învătat, deci nu toate au acelas glas si aceeasi melodie. Imi plac comentariile la obiect si corecte fără a polemiza cu stăruitorul producător. E usor a scrie versuri când nimic nu ai a spune ! Asa si cu unii comentatori.
    ///Cu multumiri ! M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Aurelian Gheondea
Aurelian Gheondea
Aurelian Gheondea este matematician, cercetător la Institutul de Matematică Simion Stoilow al Academiei Române din București și profesor la Universitatea Bilkent din Ankara.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro