luni, ianuarie 25, 2021

Roza vânturilor – primă audiţie Mauricio Kagel la Bucureşti

Evenimentele muzicale româneşti dedicate contemporaneităţii sau avangardei stau sub auspiciile mai multor factori neprielnici. În general sunt asociate cu instituţii ale statului, private – deocamdată – de încrederea publicului larg. Mai mult decât atât, pe plan estetic, există acea tendinţă de a categorisi astfel de partituri sau performance-uri drept „de neînţeles, turnuri de fildeş disonante, inacceptabile de către auz” etc.

Singura cale de a contribui la schimbarea acestei percepţii dăunătoare adevăratului simţ muzical şi social, s-ar putea spune, este organizarea unor concerte „curate” şi angajate, de la iniţiativă şi până la materializarea ei. Ce înseamnă aceasta? În primul rând alegerea unui repertoriu fără compromis – de exemplu, partituri ale unui compozitor emblematic şi fantastic al secolului XX aşa cum a fost Mauricio Kagel. Die Stücke der Windrose für Salonorchester, unele dintre cele mai cunoscute creaţii kageliene din anii ’90  sunt, pentru auz, un accesibil melanj de ritmuri, armonii şi timbruri desprinse din muzica lumii, surprinzătoare prin tehnicile componistice aplicate şi prin transparenţa emoţională ataşată lor. Mergând mai departe, se descoperă în Roza vânturilor o critică socială puternică încriptată de Kagel între sonorităţile asociate auzului nostru ca „exotice”. Aceasta este evidentă chiar şi prin ansamblul ales pentru interpretare – orchestra de salon fiind un organism muzical ataşat burgheziei secolului trecut, având un repertoriu de café concert, cu preluări de teme muzicale ale culturilor mai mult sau mai puţin aflate sub dominaţie. Ca un călător dadaist sau pur şi simplu săturat de ordinea social-artistică a lumii lui, Mauricio Kagel schimbă mereu unghiul de observaţie asupra punctelor cardinale şi a semnificaţiei lor sonore, ajungându-se la o busolă-titluri de piese, desprinsă parcă din imaginarul unei scrieri a co-naţionalului şi profesorului său, Borges.  

Această Roză a vânturilor, cântată în primă audiţie românească, a fost alegerea dirijorului Alexandru Solonaru, preşedinte al Asociaţiei Propuls, pentru concertul desfăşurat duminică, 20 martie, în Studioul de Operă al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. Succesul a fost peste orice aşteptări. S-a aplaudat cum n-am auzit la niciun alt concert de muzică nouă, iar sala a fost plină ochi. Justificarea prezenţei atâtor dornici de audiţie se poate găsi şi în promovarea făcută concertului – acţiune care, de fapt, nu a făcut decât să coalizeze un grup de tineri promoteri şi artişti în jurul ideii de necesitate a acestui tip de evenimente în normalitatea vieţii culturale româneşti. În sală – un public neomogen ca vârstă, orientare culturală, vestimentaţie sau loc de muncă, dar omogen în reacţia post-concert – o surprinzătoare încântare şi confirmarea că muzica contemporană îşi poate găsi oricând loc între preocupările şi preferinţele lor.   

Aplauzele prea nerăbdătoare au determinat, chiar, gesturi care-au dat o savoare zâmbitoare şi irepetabilă concertului. Mă gândesc, de exemplu, la imaginea dirijorului aşezat pe marginea podiumului, cu capul în mâini – Kagel introduce în partiturile sale şi simbolistică teatrală – care-a ridicat un deget autoritar, unică soluţie pentru a opri aplauzele care-ar fi făcut de neauzit finalul piesei. Ei bine, acelaşi entuziasm a determinat chiar lipsirea ultimei piese din suită de finalul sonor, aplauzele întrerupând liniştea aparentă şi gestica tuturor membrilor Ansamblului Propuls.

Nu este prima iniţiativă a asociaţiei, anii trecuţi fiind punctaţi de concerte dedicate unor compozitori români importanţi, dar deloc cunoscuţi sau acceptaţi de opinia generală a consumatorilor de muzică, mă refer la creatori precum Tiberiu Olah, Aurel Stroe sau Ştefan Niculescu. Dirijorul Alexandru Solonaru i-a purtat pe colegii săi din Ansamblul Propuls, altminteri membri serioşi ai unor importante orchestre sau ansambluri, de la Ateneu până într-o psihedelică pădure, într-un festival de cultură urbană.

Evenimentul de duminică ne îndeamnă să ne dorim o adevărată stagiune care, prin această benefică acumulare de factori, deopotrivă artistici şi sociali, să contribuie la crearea unui mediu propice cultivării gustului muzical îndreptat spre noutatea sonoră.   

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Maria Balabas
Maria Balabas
Maria Balabaş a absolvit secţia de Muzicologie a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, ulterior obţinând şi diploma de master în Sinteză Muzicologică. În prezent este jurnalistă la Radio România Cultural, unde realizează emisiunea Dimineaţă crossover – premiată de revista Actualitatea Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România – şi colaborează în alte proiecte radiofonice. A participat în seminarii internaţionale şi a publicat articole în presa scrisă românească: Dilema veche, Observatorul Cultural, Time Out Bucureşti, Actualitatea Muzicală, Liternet etc. Pe plan artistic este membru fondator al colectivului Avant’n’Gard, creaţiile sale au fost difuzate de resonancefm şi incluse pe compilaţia dedicată framework250 – emisiune-etalon pentru soundart şi radioart, a participat în proiectul Sound Delta şi a susţinut performance-uri şi concerte în Bruxelles, Rotterdam, Antwerpen şi Bucureşti.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Navalnîi a fost judecat în secția de poliție. Doar pe vremea lui Stalin se mai putea întâmpla așa ceva. Interviu cu analistul Armand Goșu

Duminică seara, la revenirea în Rusia, Aleksei Navalnîi a fost arestat, la punctul de control al pașapoartelor, din...

Transgenderii, „Dezastru al unor oameni fără Dzeu”?

Îi mai țineți minte pe CpFeii ăia cu mîna pe cruce și familia-n gură care puseseră de-un referendum acum vreo doi ani...

Democrația este pentru zei. Nu trebuie să ne surprindă faptul că oamenii nu o pot menține

„De ce eșuează democrațiile?” Am auzit această întrebare de multe ori în ultimii ani, în cărți, în paginile de...

O variantă modernă a poveștii cu vulpea bearcă: „Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite a calculat că mai avem circa 60 de...

Dacă ați fi participat în iulie 2015 la lucrările Conferinței dedicate Anului Internațional al Solurilor, desfășurate în Colorado sub auspiciile Organizației pentru...

Radiografia dezastrului industriei energetice românești în 10 ani

Cifrele nu mint, sunt luate din site-ul Transelectrica și puse în tabele și grafice pentru a trage concluziile. Am extras datele SEN...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.