luni, mai 16, 2022

Roza vânturilor – primă audiţie Mauricio Kagel la Bucureşti

Evenimentele muzicale româneşti dedicate contemporaneităţii sau avangardei stau sub auspiciile mai multor factori neprielnici. În general sunt asociate cu instituţii ale statului, private – deocamdată – de încrederea publicului larg. Mai mult decât atât, pe plan estetic, există acea tendinţă de a categorisi astfel de partituri sau performance-uri drept „de neînţeles, turnuri de fildeş disonante, inacceptabile de către auz” etc.

Singura cale de a contribui la schimbarea acestei percepţii dăunătoare adevăratului simţ muzical şi social, s-ar putea spune, este organizarea unor concerte „curate” şi angajate, de la iniţiativă şi până la materializarea ei. Ce înseamnă aceasta? În primul rând alegerea unui repertoriu fără compromis – de exemplu, partituri ale unui compozitor emblematic şi fantastic al secolului XX aşa cum a fost Mauricio Kagel. Die Stücke der Windrose für Salonorchester, unele dintre cele mai cunoscute creaţii kageliene din anii ’90  sunt, pentru auz, un accesibil melanj de ritmuri, armonii şi timbruri desprinse din muzica lumii, surprinzătoare prin tehnicile componistice aplicate şi prin transparenţa emoţională ataşată lor. Mergând mai departe, se descoperă în Roza vânturilor o critică socială puternică încriptată de Kagel între sonorităţile asociate auzului nostru ca „exotice”. Aceasta este evidentă chiar şi prin ansamblul ales pentru interpretare – orchestra de salon fiind un organism muzical ataşat burgheziei secolului trecut, având un repertoriu de café concert, cu preluări de teme muzicale ale culturilor mai mult sau mai puţin aflate sub dominaţie. Ca un călător dadaist sau pur şi simplu săturat de ordinea social-artistică a lumii lui, Mauricio Kagel schimbă mereu unghiul de observaţie asupra punctelor cardinale şi a semnificaţiei lor sonore, ajungându-se la o busolă-titluri de piese, desprinsă parcă din imaginarul unei scrieri a co-naţionalului şi profesorului său, Borges.  

Această Roză a vânturilor, cântată în primă audiţie românească, a fost alegerea dirijorului Alexandru Solonaru, preşedinte al Asociaţiei Propuls, pentru concertul desfăşurat duminică, 20 martie, în Studioul de Operă al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. Succesul a fost peste orice aşteptări. S-a aplaudat cum n-am auzit la niciun alt concert de muzică nouă, iar sala a fost plină ochi. Justificarea prezenţei atâtor dornici de audiţie se poate găsi şi în promovarea făcută concertului – acţiune care, de fapt, nu a făcut decât să coalizeze un grup de tineri promoteri şi artişti în jurul ideii de necesitate a acestui tip de evenimente în normalitatea vieţii culturale româneşti. În sală – un public neomogen ca vârstă, orientare culturală, vestimentaţie sau loc de muncă, dar omogen în reacţia post-concert – o surprinzătoare încântare şi confirmarea că muzica contemporană îşi poate găsi oricând loc între preocupările şi preferinţele lor.   

Aplauzele prea nerăbdătoare au determinat, chiar, gesturi care-au dat o savoare zâmbitoare şi irepetabilă concertului. Mă gândesc, de exemplu, la imaginea dirijorului aşezat pe marginea podiumului, cu capul în mâini – Kagel introduce în partiturile sale şi simbolistică teatrală – care-a ridicat un deget autoritar, unică soluţie pentru a opri aplauzele care-ar fi făcut de neauzit finalul piesei. Ei bine, acelaşi entuziasm a determinat chiar lipsirea ultimei piese din suită de finalul sonor, aplauzele întrerupând liniştea aparentă şi gestica tuturor membrilor Ansamblului Propuls.

Nu este prima iniţiativă a asociaţiei, anii trecuţi fiind punctaţi de concerte dedicate unor compozitori români importanţi, dar deloc cunoscuţi sau acceptaţi de opinia generală a consumatorilor de muzică, mă refer la creatori precum Tiberiu Olah, Aurel Stroe sau Ştefan Niculescu. Dirijorul Alexandru Solonaru i-a purtat pe colegii săi din Ansamblul Propuls, altminteri membri serioşi ai unor importante orchestre sau ansambluri, de la Ateneu până într-o psihedelică pădure, într-un festival de cultură urbană.

Evenimentul de duminică ne îndeamnă să ne dorim o adevărată stagiune care, prin această benefică acumulare de factori, deopotrivă artistici şi sociali, să contribuie la crearea unui mediu propice cultivării gustului muzical îndreptat spre noutatea sonoră.   

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Maria Balabas
Maria Balabaş a absolvit secţia de Muzicologie a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, ulterior obţinând şi diploma de master în Sinteză Muzicologică. În prezent este jurnalistă la Radio România Cultural, unde realizează emisiunea Dimineaţă crossover – premiată de revista Actualitatea Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România – şi colaborează în alte proiecte radiofonice. A participat în seminarii internaţionale şi a publicat articole în presa scrisă românească: Dilema veche, Observatorul Cultural, Time Out Bucureşti, Actualitatea Muzicală, Liternet etc. Pe plan artistic este membru fondator al colectivului Avant’n’Gard, creaţiile sale au fost difuzate de resonancefm şi incluse pe compilaţia dedicată framework250 – emisiune-etalon pentru soundart şi radioart, a participat în proiectul Sound Delta şi a susţinut performance-uri şi concerte în Bruxelles, Rotterdam, Antwerpen şi Bucureşti.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro