Unicitatea regimurilor comuniste a stat în ambiţia lor ultimă, aceea de a institui acel control întreg şi definitiv asupra societăţilor şi conştiinţelor individuale, ca temelie pe care să se înalţe edificiul unei cetăţi şigaloviene a egalităţii perfecte . Departe de a fi un termen datat istoric, “totalitarismul” este conceptul ce descrie, de o manieră precisă şi dramatică, profilul acestei ordini ce nu are precedent în istoria modernităţii. Visul totalitar nu este doar cel al încazarmăriii, ci şi cel al condiţionării pavloviene: mai mult decât trecutul şi epurarea sa, organizarea viitorului rămâne adevărată provocare a comunismului: dimensiunea cosmogonică face parte din identitatea sa de profunzime.
Iar RPR se cere privită ca ilustrarea acestui model ce are în URSS întruchiparea ideală. RPR, cu toate elementele sale instituţionale, nu este un accident, ci aplicarea, premeditată şi teribilă, a unei reţete de transformare totalitară. Elanul revoluţionar o defineşte , iar planificarea îmbrăţişează întregul spectru de activităţi umane. Partidul-stat, creat o dată cu naşterea PMR, are ca misiune construcţia evului stalinist. RPR este mai mult decât o imitaţia de circumstanţă: ea este imaginea, terifiantă, a unei vocaţii a facerii lumii.
Iar cartea lui Cristian Vasile, dedicată literaturii şi artelor în RPR până la 1953, reeditată în varianta revizuită şi adăugită, este o piesă esenţială în acest efort remarcabil de a reconstitui itinerariul genezei comuniste: îi datorăm eminentului istoric Cristian Vasile o frescă monumentală ce aduce împreună toate articulaţiile unei epoci tragice. Cartea sa este o depoziţie şi un roman al ideilor- dincolo de naraţiunea istoriografică se află materia cedărilor şi dramelor din care se hrăneşte povestea stalinismului românesc.
La început a fost Partidul
La început a fost Partidul- în centrul investigaţiei lui Cristian Vasile se află instituţia a cărei responsabilitate este refacerea lumii sub chipul şi asemânarea URSS. Epoca RPR este epoca în care triumfă monolitismul ideologic procustian. Câmpul intelectual este controlat de acest ochi al demiurgului. Secţia de agitaţie şi de propagandă este centrul dinspre care iradiază energia demonică a represiunii şi reeducării. Cariera unui personaj precum Leonte Răutu ( acel “perfect acrobat” aflat în miezul cărţii imaginate de Vladimir Tismăneanu şi de Cristian Vasile) este imaginea însăşi a acestei devoţiuni mistice faţă de idealul revoluţionării societăţii.
Notaţiile lui Cristian Vasile, precise şi profunde, trimit spre nivelul ultim al existenţei RPR ca stat totalitar, nucleul ideologic. Căci RPR nu este primul regim care să fi practicat cenzura şi represiunea intelectuală în anii de după 1938. Carlismul, legionarismul, antonescianismul au avut în comun această înclinaţie spre supravegherea şi îngrădirea intelectuală. Libertatea de expresie nu putea fi acceptată, iar contestarea era suspectă şi subversivă.
Dar RPR este primul regim care merge până la capăt pe acest drum deschis de antecesori. El practică nu doar cenzura, ca formă de control birocratic, ci şi îndoctrinarea ca set de politici menite să educe pe creatori şi public, în egală măsură. El este primul regim care impune, în mod deliberat, o estetică oficială, realismul socialist: rolul partidului- stat este acela de a construi reţeaua de instituţii care să permită propagandei să pătrundă până în adâncimile intimităţii umane.
Iată de ce premeditarea ideologică defineşte RPR. Cartea lui Cristian Vasile este un veritabil manual de utilizare al totalitarismului,unul ce sapă în profunzimile de arhive şi de epoci. Politicile regimului sunt subordonate unui scop stalinist, edificarea acelei noi culturi care să servească poporul de oameni ai muncii. Propaganda, represiunea, cenzura, cooptarea, coruperea, toate acestea instrumente sunt destinate să facă geneza posibilă, iar schimbarea cu adevărat ireversibilă.
Istoric politic şi istoric al ideilor, Cristian Vasile privilegiază această privire profundă ce scoate la suprafaţă mecanismele de reeducare şi de control. Uniunile de creaţie, ministerele, şcoala de literatură, revistele, sunt pârghiile prrin care actorii din câmpul cultural sunt prinşi în reţeaua de partid. Căci nimeni nu mai poate exista, oficial, în afara acestui sistem care se naşte acum. Partidul-stat naţionalizează nu doar mijloacele de producţie, ci şi întreg spaţiul cultural. Apariţia unui fond de publicaţii interzise ţine de logica ecarisajului ideiologic ce are ca punct de plecare gestul fondator sovietic.
Cei ce acceptă să se înregimenteze sunt recompensaţi de regimul ce salută adeziunea entuziastă. RPR plăteşte cu generozitate dialectică acceptarea comenzilor de partid. De la literatură la cinematograf şi arte plastice, trecând prin teatru, epoca realismului socialist este una a artei terne, pudibonde şi sterile: complice al tiraniei, artistul este parte din mecanismul crimei de stat şi al barbariei. Alegerile celor ce aderă nu sunt niciodată inocente. Iar cartea lui Cristian Vasile este un roman ale cărui personaje înfruntă un timp al abjecţiei şi al delaţiunii.
Stalinismul lasă în urma sa muzeul dezolant ce adăposteşte statuia omului de marmură: butaforie şi elogiu al despotismului, producţia oficială a RPR este desfigurată moral şi tarată estetic. Cartea lui Cristian Vasile este epitaful pe care îl scrie conştiinţa libertăţii pe piatra ei tombală. Sub mucavaua minciunii bate însă inima acelei emigraţii interne ce duce mai departe decenţa insurgentă a artei: sacrificiul celor ce nu abjură salvează onoarea unei naţiuni prinse în jugul sclaviei comuniste.
Dezastru au făcut. Ne-au furat viața. Ne-au întors pe dos ca pe ciorapi. În ’44 comuniștii aveau o mie de membri, iar în ’55 peste un milion. După ce ne-au mutilat bine sufletește, ne-au pus să le mulțumim prin ode pentru bruma de bunăstarea creată prin importuri tehnologice din ticălosul de capitalism, sigur că da. Știe cineva ce a creat comunismul? O invenție, inovație, ceva, cumva? Greu de creat ceva fără instituția proprietății inelectuale, da. Dar cea mai mare reușită a fost pervertirea complete a exprimării artistice. Au știut unde umble pentru mutilarea sufletului. Țăcălin! Țăcălin Cremlinescu. Țăcălin, file pe rusește, da. Acest lunatic care se visează salvatorul unui popor care nu i-a cerut salvarea. Dac-ai ști tu, Țăcăcline, Țăcăline, cât din exprimarea ta e de fapt rezultatul mutilării național-ceaușiste care ți-a fost administrată zilnic, săracul de tine.
@Darie _ „În ’44 comuniștii aveau o mie de membri, iar în ’55 peste un milion.”
Asta arată în mare măsură disponibilitatea românilor de a deveni „cozi de topor”. Rușii cunoșteau bine caracterul românilor, dovedit de-a lungul istoriei atât față de ei, cât și față de turci.
Pe de altă parte, că tot este de actualitate subiectul „sferelor de influență”, cei care au fost fascinați de egalitarismul utopic sovietic și au cedat Estul Europei Rusiei au fost Puterile Occidentale.
URSS a fost criminalul, dar a acționat prin executanții autohtoni și cu binecuvântarea Occidentului (cel puțin pentru o perioadă).
”Rușii cunoșteau bine caracterul românilor”
România a fost sub ocupație militară sovietică între 1944 și 1958. Nu a fost o licitație organizată de sovietici, ca să-și găsească niște cozi de topor. Au fost masacre, teroare, oameni luați de pe stradă și închiși fără proces, deportări, asasinate, plus trupe sovietice peste tot. Însă astăzi, România nu mai e sub ocupație militară a nimănui, astfel încât ”caracterul românilor” se vede perfect în comentariile domniei tale 😀
”URSS a fost criminalul, dar a acționat prin executanții autohtoni”
Da. Executanți ”autohtoni” care purtau nume de împrumut, gen Silviu Brucan. Sau chiar nume de localități românești, în lipsă de altceva mai bun. România avea 30% minorități în perioada interbelică, de-acolo au fost recrutați ”autohtonii” anti-români, iar ei nu lipsesc nici astăzi din peisaj.
@Harald _ ” România avea 30% minorități în perioada interbelică, de-acolo au fost recrutați ”autohtonii” anti-români, iar ei nu lipsesc nici astăzi din peisaj.”
Am căutat, pentru comparație, nume ale membrilor cunoscuți ai partidelor celor mai rusofile din România de astîzi, AUR, SOS, POT. Numele lor sună foarte românește.
Tipul acesta de caractere, oportuniști care sunt dispuși să uite de scrupule sub varja zăngănitului monedelor, au fost și în anii ’80 și în ’60 și pe vremea edificării RPR. Și n-au fost, domnule, deloc puțini.
@Constantin – ”AUR, SOS, POT. Numele lor sună foarte românește.”
Nici unii nu se află la guvernare și nici n-au fost vreodată. Domnia-ta, pro-europeanul anti-român, te afli la guvernare și ai adus țara în stadiul în care se află. România e astăzi în recesiune nedeclarată ”datorită” auto-declaraților pro-europeni, de ieri și de azi.
Dincolo de asta, în comentariul precedent scriai despre perioada comunistă.
Domnule Profesor,
Vă apreciez extrem de mult.
De multe ori, în intervențiile d-voastră, în scris sau pe „sticlă”, consideram că sunteți prea dur, prea radical; totuși, în ce hal a ajuns societatea românească e loc și de mai multă duritate.
Nu instig la violență fizică, dar privesc breasla magistraților și îmi vine in vene un sânge otrăvit de nemernicia acestor personaje.
La un moment dat mămăliga românească îi va arde; Doamne ajută!
Bine scris.
Totusi, trebuia un semnal de alarma: astazi, ideile totalitarismului comunist -si a economiei planificate- apar sub forma societatii umane dirijate de computere.
Dar, ma rog, se discuta de o carte de istorie…
Felicitari!
„…să se înalţe edificiul unei cetăţi şigaloviene a egalităţii perfecte”
De fapt, egalitatea utopică a existat pentru majoritatea cetățenilor. Pentru o minoritate, dar tocmai mică, a existat principiul „noi suntem mai egali decât ceilalți”. Aceștia au fost turnători, colaboratori, cadre ale instituțiilor de forță, magistrați și tot felul de funcționari apropiați regimului, până la Securitate și Partid.
…Adică, în sens orwellian, nu doar porcii au fost mai egali decât alții, ci și javrele care i-au slujit.
Aceștia, evoluând de la stalinismul primitiv al RPR, după 1989 și până în prezent, au capturat statul român, instaurând la guvernare o cleptocrație de sorginte comunisto-securistă, al cărei obiectiv fundamental este transferarea în mod fraudulos a unei cantități cât mai mari de resurse din averea publică în proprietatea cleptocraților și a apropiaților acestora, fără a suferi sancțiuni din partea legii.
Privind către modul în care s-a născut și s-a dezvoltat RPR, este remarcabil faptul că stalinismul a fost introdus forțat în România, cu sprijinul „cârtițelor” și „cozilor de torpor”. Adică, Stalin a lucrat, așa cum a făcut Rusia (și nu doar Rusia) de-a lungul istoriei, „cu materialul clientului”. Altfel spus, revenind la G Orwell, jevrele s-au înghesuit săi slujească pe porci pentru a primi o ciosvârtă. Anticipând, poate, că o dată cândva le vor putea lua locul, ceea ce s-a întâmplat în parte după 1989.
Desigur, un astfel de comportament nu este întâlnit doar în România, dar în România acest fenomen social este mai amplu și mai definitoriu pentru dezastrul social pe care l-a creat și pentru evoluția pe termen lung a țării. Astăzi România este statul [eșuat, după cum spunea chiar fostul său președinte] cu cei mai săraci cetățeni din Uniunea Europeană, iar MCV a fost ridicat după 16 ani, la sfârșitul anului 2023…Mai mult de rușine decât pentru că s-ar fi reformat Justiția, devenind independentă, iar România stat de drept.
Foarte bine scris si argumentat.
Vad ca e o adevarata epidemie de carti, studii, articole care combat socialismul criminal.
Personal sunt de acord cu faptul ca socialismul, comunismul au fost exact cum se spune si chiar mai rau, l-am trait, din nefericire si m-a chinuit destul.
Dar, aceasta adevarata hemoragie, inflatie, in definitiv sunt lucruri care se repeta la nesfirsit, este contraproductiva, incepe sa plictiseasca, cei care nu stiu ajung sa fie agasati de subiect, iar cei care stiu sunt si ei satuli.
Observatiile dumneavoastra sunt foarte corecte.
Domnule profesor, cu tot respectul, nu aceasta este problema. Adevărul este că sufletului românesc nu-i place modul de viață occidental, respectiv sistemul democratic de conducere socială. Vă reamintesc conservatorismul extremist al Junimii cu teoria „formelor fără fond”( referitor la impunerea în România a liberalismului burghez), apoi semănătorismul, poporanismul, legionarismul, etc. A fost un refuz permanent al românilor contra sistemului democratic occidental, care în România s-a prăbușit în interbelic urmând o lungă perioadă de dictaturi de dreapta și apoi de stânga. Repet, sufletului românesc, vegetal, mioritic și ortodox NU-I PLACE DEMOCRAȚIA. De aceea comunismul i-a venit ca o mănușă, poporului român și elitelor sale le-au plăcut comunismul, l-au acceptat, și chiar și azi este nostalgic după el.
Că este așa o demonstrează ultimele alegeri când diaspora românească din Europa de Vest a votat în proporție de 60-80% pentru Georgescu, Simion Șoșoacă, iar în interior vreo 40%! A fost un REFUZ clar al modului de viață occidental, în special CONTRA mecanismelor democratice europene.
Comunismul doar s-a adaptat stării fundamentale a poporului român.
Hai să nu dăm vina pe unii sau pe alții. Ăștia suntem, un popor de rit oriental, care încă doarme somnul cel de moarte. Degeaba unii încearcă să-l tragă spre Occident când el, poporul, nu vrea fiindcă nu-i place.
Cred ca democratia populara a avut si partile ei bune , in ea au aparut valori umane incontestabile , cultura era adevarata etc, etc
Democratia actuala este perimata e creaza numai nonvalori impinge pe oameni la risipa etc, etc
Marea noastră nefericire constă în ZELUL PROFUND pe care l-au afișat comuniști precum Leonte Răutu și securiști precum Gheorghe Apostol față de Stalin și de ideea „măreață” a totalitarismului său. Cât despre scriitori, actori, pictori, impresia mea este că oportunismul și „ochiul Dracului” le-a cam alterat din talent. Nu dăm nume, căci în România nu e perceput bine adevărul spus în față.
Termenul de totalitarism ar apartine, dupa unele surse, teoreticienei politice si filosoafei germane si americane Hannah Arendt. Ea a teoretizat mult pe aceasta tema, in cartea sa “Originile totalitarismului” (1951). Lui Arendt ii apartine si cartea celebra “Eichmann in Ierusalim”, in care denunta genocidul hitlerist impotriva evreilor, oroarea secolului XX, cu care, azi, se face un paralelism cu genocidul impotriva palestinienilor, Atrocitasul secolului XXI. Daca ar mai fi trait, nu se stie daca ar fi scris si cartea “Netanyahu in Gaza”, dar provocarea ramane pentru alti scriitori si, poate, pentru un viitor laureat al unui Premiu Nobel, daca va fi sensibil la tragediile umane, precum Hannah Arendt.
Cea mai neagra perioada a comunismului romanesc a fost cea de inceput, 1947-1965, a Republicii Populare Romane / RPR, analizata documentat de istoricul Cristian Vasile, pe dimensiunile literaturii si artelor, intre 1948-1953, dar si inspirat, deoarece a identificat-o corect ca fiind cea mai represiva si mai dureroasa pentru poporul roman, supus unui dublu genocid, eliticidul si etnocidul, despre care inca nu exista o abordare critica si denuntatoate pe masura. Daca – cum neintamplator am evocat mai sus, ca premisa pentru dezvoltari ulterioare – genocidul este o caracteristica a totalitarismului, aceasta plaga nu avea cum sa lipseasca din totalitarismul romanesc, mai cum seama in etapa internationalismului comunist, care in forma cea mai brutala si mai dezlantuita a urii s-a manifestat in perioada de dominatie cumplita a grupului paukeristo – moscovit, lipsit de orice empatie si compasiune pentru romani.
Internationalismul cel mai toxic pentru romani s-a suprapus exact cu perioada extrem de nefasta cand Ana Pauker a fost vicepremier si ministru de externe al Romaniei, intre anii 1947 si 1952. In mod absurd si grotesc, Ana Pauker a fost elogiata de revista “Time”, pe a carei coperta i-a fost publicata fotografia, in septembrie 1948, cu logo-ul foarte admirativ si incurajator: “For an old battle-ax, a new edge” / “Pentru o veche secure, un nou ascuțiș”. Acest impuls politic si imagistic dat Anei Pauker de catre revista americana Time spune mai mult decat orice cuvinte despre interferentele occidentale oculte, o avertizare timpurie despre experimentul ce avea sa urmeze si rezultatul sau final – colonia Romania. Dupa epurarea grupului Pauker, internationalismul RPR s-a mai atenuat, pana in 1965, cand a sucombat si a fost inlocuit cu RSR, care a inaugurat etapa comunismului national. Internationalismul comunist a fost nesansa Romaniei si a celorlalte tari est-europene, foste comuniste. Daca de la inceput in Romania ar fi fost un comunism national, probabil parcursul dezvoltarii economico-sociale ar fi fost mai promitator, a se vedea performantele economice notabile ale RPC / Republica Populara Chineza. Desigur, in ceea ce ne priveste este o ipoteza de istorie contrafactuala (ce ar fi fost daca…?), dar ipotezele de lucru isi au rolul lor constructiv, trebuie puse si cercetate, mai ales pe un topic contributor. Diatribele politice trebuie temperate, nu conteaza daca pisica este rosie sau neagra, important este sa prinda soareci. La noi, RPR a fost o firma falsa, din “Republica Populara” a lipsit chiar Poporul, inlocuit cu Internationalismul. Chiar daca intr-o forma naiva si intuitiva, succesorul Internationalismului, Comunismul National, a fost primul care a afirmat ca poporul trebuie sa fie pe primul loc.
Nu cred. In anii ’40-’50, toate țările europene au avut de a face cu reconstrucția de după război.
In plus, noi trebuia să plătim și despăgubiri de război, pentru că URSS s a opus sa primim statutul de cobeligerant. Deși am avut pierderi mari in tara și pe front, in lupta cu nazisto-horyistii.
Creșterea nostra economică a survenit în clipa în care a m achitat despăgubirile de război, am desființat Sov-Rom urile și am spart monopolul comerțului exterior, demarind schimburi comerciale și culturale cu Franța și Anglia .
In același timp, teoriile economice comuniste au fost corectate. Alocandu se cel puțin 1/3 din buget dezvoltării. Și s a trecut la crearea ssmd. Romania și gdr fiind promotorii ideii.
Nu trebuie uitata și nouă organizare teritorială. Se renunță la păguboasele regiuni -mai mult sau mai puțin autonome- csi s a trecut la județe, luptindu se pentru o dezvoltare echilibrata a teritoriului. ( Acum, noul internatiolism dorește revenirea la regiuni.?!!!)
In același timp, nu trebuie uitat ajutorul SUA, Germaniei federale, Israelului pentru recunoașterea rfg, Israelului. SUA doreau să fisureze blocul comunist și ne încurajau naționalismul și ridicarea economică.
Prin urmare, comunismul naționalist in timpul rpr nu ar fi adus nimic nou, fata de internaționalismul păgubos.
Da, este adevarat, ca in 1968, organiz. terit administr. a avut ca rol realizarea unor judete cu populatii si teritorii aproximativ egale, cu o urbanizare mai mare. Fiecare capitala de judet avea 1- 3 platforme industriale. Astazi dupa 35 de ani, peste 4,5 de romani au emigrat, multe comune au sate depopulate, iat orasele monoindustriale sunt in faliment economic si social. Prin urmare, judetele numai au acele criterii si date statistice care au dus la crearea lor.
In primul rind nu mai au investitiile necesare, care ar fi stopat emigrarea;
in al doilea rand, salarizarea de la noi lasa de dorit
nu e vorba de organizare teritoriala, ci de capital (privat) si politica fata de forta de munca