marți, mai 17, 2022

Russkiy Mir sau lumea „multipolară, justă și democratică”

„Trăim o etapă foarte serioasă în istoria relațiilor internaționale. Sunt convins că la finalul acestei etape situația internațională va fi net mai clară și că noi, împreună cu dumneavoastră și cu partenerii noștri, ne vom îndrepta spre o ordine mondială multipolară, justă, democratică.”
Serghei Lavrov, către omologul său chinez, Wang Yi – 30 martie 2022, Anhui, China

• Russia’s president Vladimir Putin visited the „Arkaim” archaeological site of the „Sintashta Culture” in 2005, meeting in person with the chief archaeologist Gennady Borisovich Zdanovich. The visit received much attention from Russian media. They presented „Arkaim” as the „homeland of the majority of contemporary people in Asia, and, partly, Europe”. Nationalists called „Arkaim” the „city of Russian glory” and the „most ancient Slavic-Aryan town”. Zdanovich reportedly presented Arkaim to the president as a possible „national idea of Russia”.[1]

RUSSKIY MIR: RUSSIAN PEACE, RUSSIAN WORLD, RUSSIAN ORDER
Sursa: www.newdawnmagazine.com

• „Russkiy Mir Foundation” was created by decree by Vladimir Putin in 2007, as a government-sponsored organisation aimed at promoting the Russian Language and Russian Culture worldwide, and forming the „Russian World” as a global project, co-operating with the Russian Orthodox Church in promoting values that challenge the Western cultural tradition. The founders are the Ministry of Foreign Affairs of the Russian Federation and the Ministry of Education and Science of the Russian Federation. The assets of the foundation come from the Federal Budget, voluntary property contributions and donations, and other legal sources.[2]

• Russkiy Mir is a Russian quasi-ideology aimed at the expansion of influence abroad and uniting the states considered by the Kremlin as its backyard on the basis of Russian Language common history in the Moscow’s perception and Russian Orthodox Church. As a political concept it gained some importance in 2000s, particularly after Vladimir Putin started using it in his public speeches, making an appeal to the „compatriots” abroad. At the initial stages Russian Orthodox Church played a significant role in the development and promotion of the concept, which supported the Kremlin-designed confrontation between the „Russkiy Mir” and Western democracies that are consistently portrayed as hostile on civilizational level and as attempting to enforce their „destructive values” on the other states.  With „Russkiy Mir” Putin’s Russia attempts to establish itself as a civilization-forming state and as a leading geopolitical actor.[3]

• The speeches of President Vladimir Putin and Patriarch Kirill (Gundiaev) of Moscow (Moscow Patriarchate) have repeatedly invoked and developed „Russian World” ideology over the last 20 years. In 2014, when Russia annexed the Crimea and initiated a proxy war in the Donbas area of Ukraine, right up until the beginning of the full-fledged war against Ukraine and afterwards, Putin and Patriarch Kirill have used „Russian World” ideology as a principal justification for the invasion. The teaching states that there is a transnational Russian sphere or civilization, called Holy Russia or Holy Rus’, which includes Russia, Ukraine and Belarus (and sometimes Moldova and Kazakhstan), as well as ethnic Russians and Russian-speaking people throughout the world. It holds that this „Russian World” has a common political centre (Moscow), a common spiritual centre (Kyiv as the „mother of all Rus”), a common language (Russian), a common church (the Russian Orthodox Church, Moscow Patriarchate), and a common patriarch (the Patriarch of Moscow), who works in „symphony” with a common president/national leader (Putin) to govern this Russian world, as well as upholding a common distinctive spirituality, morality, and culture. Against this „Russian World” (so the teaching goes) stands the corrupt West, led by the United States and Western European nations, which has capitulated to „liberalism”, „globalization”, „Christianophobia”, „homosexual rights” promoted in gay parades, and „militant secularism”.[4]

DUPĂ O LUNĂ DE LA INVAZIA RUSĂ ÎN UCRAINA…

Îmi aduc aminte cum, fix cu o lună înainte ca Vladimir Putin să dea ordinul ca armata sa să invadeze Ucraina, un amiral german, Kay-Achim Schönbach, a stârnit un adevărat scandal după ce a declarat la o dezbatere organizată de un think-tank din India, ceva de genul: „Ceea ce își dorește cu adevărat (Vladimir Putin, n.m.) este respect. Și, Doamne, să acorzi cuiva respect are un cost redus, este chiar gratuit. Dacă aș fi întrebat, aș spune că este ușor să i se acorde respectul pe care îl cere cu adevărat și pe care, probabil, îl merită.”[5]

Având în vedere antecedentele lui Vladimir Putin (Cecenia, Georgia, Crimeea și Donbass-ul, Siria etc.) și toate informațiile strânse cu mare cheltuială de serviciile occidentale de informații, dar și cele publice, cu greu poate fi înțeles și tolerat un înalt comandant militar care face o astfel de declarație, fie și într-un cadru semi-oficial. Dar nu a fost nici pe departe acesta un caz singular.

Șeful Statului Major al Apărării din Franța, Thierry Burkhard, a recunoscut public în urmă cu câteva zile că serviciile de informații franceze (cu referire la direcția de informații militare) au făcut o analiză eronată a amenințării rusești în Ucraina, spre deosebire de americani: „Americanii au spus că rușii vor ataca și au avut dreptate. Serviciile noastre au crezut că cucerirea Ucrainei va avea un preț monstruos, iar rușii vor merge pe alte opțiuni”. Ca urmare, șeful direcției de informații militare Franceze, generalul Eric Vidot, și-a anunțat demisia.[6]

După o lună de război sălbatic dus de armata rusă în Ucraina, încă mai există un puternic curent de opinie care consideră că Occidentul putea să evite – era chiar dator să facă acest lucru – carnagiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina; ba mai mult, ajutând financiar și militar Ucraina, Occidentul se face încă și mai vinovat pentru că acest conflict escaladează.

Dacă înainte de ziua de 24 februarie ac. pot fi invocate circumstanțe atenuante, cam în genul celor enumerate de generalul francez Eric Vidot, pentru a dubita pe marginea ipotezei probabilității unui război, astăzi când se derulează la propriu în fața ochilor toate dovezile că pentru Kremlin conceptul de „Russkiy Mir” nu este doar o ideologie de paradă, ci un plan de atac care să genereze ceea ce Serghei Lavrov numește „noua ordine mondială multipolară, justă și democratică”, să continui să insiști pe ideea că Occidentul nu i-a dat de ales lui Vladimir Putin reprezintă mai mult decât o naivitate și în niciun caz o poziție realistă.

În „Somnambulii”[7], Alina Mungiu Pippidi schițează în tușe groase și sigure erorile Occidentului – și nu doar cele istorice, multe din ele deja analizate critic și recunoscute, dar dificil de reparat sau compensat, ci și pe cele recente, punctual cu referință la Ucraina – care vor împărți lumea în două fără niciun dubiu, pentru că de aici încolo prăpastia care se cască între Vest și Est nu mai are cum să fie acoperită; soluțiile de astăzi conduc doar spre confruntare.  

Observația este corectă – de altfel această realitate este vizibilă de pe Lună, din spațiul extraterestru -, doar că ea vine cumva să presupună că unilateral Occidentul ar fi avut la îndemână soluții pe care nu le-a aplicat pentru a stopa lărgirea prăpastiei; doar că Rusia, China de asemeni, se pregătesc intens de ani buni pentru momentul confruntării cu Vestul și dacă ne prefacem că nu este așa, că narativele lor pro-confruntare n-ar exista, nu înseamnă că suntem realiști, ci doar că ne prefacem a fi astfel, Dumnezeu știe de ce.

Iată însă că, brusc, din 2014 Vladimir Putin a decis că „Russkiy Mir” trebuie să treacă la nivelul următor și, dintr-o ideologie care a alimentat preponderent propaganda rusă, să devină o temă aplicată; iar scena aleasă pentru o primă confruntare cu Occidentul a fost Ucraina.

Cum a răspuns la această provocare Occidentul în 2014? Păi, cu mare prudență: s-a creat „Formatul Normandia”, în care Angela Merkel și Francois Hollande, sub privirile severe ale „țarului” (azi-mâine „sfânt”) Vladimir Putin încercau să-l determine pe Petro Poroșenko („cel corupt”) să accepte pierderi teritoriale în beneficiul imperiului de la răsărit. De ce să o facă? Păi, cum ar spune-o mucalitul român: „ca să fie bine, să nu fie rău” pentru toată lumea!

Să presupunem că Ucraina ar fi acceptat împărțirea teritorială, de dragul argumentului. S-ar fi oprit aici Kremlinul? Ar fi renunțat Vladimir Putin la confruntarea cu Occidentul? Ar fi schimbat politica de la confruntare către cooperare și ar fi renunțat la conceptul „Russkiy Mir”? Se oprea acolo adâncirea prăpastiei mondiale?

ELEMENTE DE CONCEPȚIE PRIVIND RĂZBOIUL HIBRID RUSESC

• The Kremlin holds an institutional worldview that the US has led the West in an ongoing hybrid war against Russia since the end of the Cold War. The Kremlin asserts it is in a defensive, civilizational struggle against the West’s efforts to dominate the world. The Kremlin believes it must adapt to win this struggle, a worldview which profoundly shapes Russian military development and assessments of the future of war.

• (Valery) Gerasimov stated in March 2019 that the US and its allies are developing offensive capabilities including „global strike, multi-domain battle, color revolutions, and soft power” to eliminate unwanted governments, undermine the concept of sovereignty, and change lawfully elected governments—citing Belarus, Iraq, Libya, Ukraine, and Venezuela as examples. Russian military thinkers conceive of all of these varied Western actions as elements of the hybrid war against Russia, with (Valery) Kiselev claiming „the theory of hybrid war developed in the bowels of the Pentagon.” The Kremlin’s false assessment of Western responsibility for the creation of the theory of hybrid war is essential to understanding the Kremlin’s own conception of its efforts (…).

• The Russian military, not just the Kremlin, is actively preparing to conduct society-wide information campaigns in support of hybrid wars. The Russian MoD[8] created the Military-Political Directorate in July 2018, a structure to create and instill the unified ideology necessary to conduct hybrid wars. Col. Gen. Andrei Kartapolov, who leads the Directorate, published an essay justifying the Directorate’s creation and outlining its priorities in September 2018. Kartapolov stated that „we want to take a lot from the Soviet system,” claiming the forms and methods of the Directorate will continue Soviet structures while the content will change. Russian military planners recommended in September 2017 that „[Christian] Orthodoxy, state interests, military-patriotic traditions, national psychology and culture… can be the state-patriotic doctrine of a new system.” Kartapolov argued Russia must ensure the „information protection” of military personnel and create a stable conviction in both the military and broader society of why they must serve Russia, often called „The Motherland” in such literature, in future conflicts.

•The West must understand and appreciate that the Russian conception of hybrid warfare includes conventional forces. Much of Western writing on the Russian threat, as previously discussed, overly separates the threat of the Russian military from the threat of the Kremlin’s subversive, „gray zone” campaigns. The Kremlin’s offensive hybrid wars include the threat of utilizing conventional forces. Russian military thinkers do not believe that conventional, kinetic operations will decline in importance. The Kremlin continues to prioritize conventional military development, but does so with the expectation that future kinetic actions will predominantly support hybrid wars.

Pasajele de mai sus sunt extrase din articolul cu titlul „Russian Hybrid Warfare” semnat de Mason Clark, analist pentru spațiul Rusia și Ucraina la think-tank-ul „Institute for the Study of War” (Washington, DC.) în septembrie 2020.

Textul publicat de Mason Clark în urmă cu mai bine de un an și jumătate, și care odată cu invazia Ucrainei este încă o dată validat în premisele și concluziile sale, ne ajută să înțelegem mai bine modul în care narativul „Russkiy Mir” a fost consolidat ca o ideologie a unui așa-numit război civilizațional pe care – se autoconving elitele de la Kremlin – Rusia este obligată să îl ducă împotriva Occidentului.

Cu alte cuvinte, tot ceea ce noi în Europa, de exemplu, am citit în cheia unei agresiuni ruse de tip imperialist (dacă nu chiar totalitar) – Cecenia, Georgia, Siria, Libia, diversele conflicte din Africa, Maidan, Crimeea, Donbass etc. -, în lectura internă consumată de elite și servită în porții mari și cetățeanului rus obișnuit, era interpretată ca fiind „nevoia de a reacționa militar, convențional, la foarte perfidul război hibrid declanșat de Occident împotriva Federației Ruse”.

O întreagă literatură, militară și civilă, așa cum o arată Mason Clark, a fost dezvoltată pe acest subiect și intens consumată în Rusia lui Vladimir Putin, mai ales după ce – în anul 2007 – Vladimir Putin a atras pentru prima dată atenția Occidentului că Rusia a decis să „răspundă prin orice mijloace” agresiunii Vestului. Puțini l-au luat atunci în serios – la fel ca și astăzi -, considerând că ceea ce caută Putin este de fapt „un loc la masa celor puternici”. O eroare care ne ajunge din urmă.

Pe scurt, Kremlinul – prin Valeri Gherasimov – a instituit propria doctrină de război hibrid pe care să îl poarte cu Occidentul, care implică conflictul convențional dinamic dus pe scară largă (ceea ce a făcut în Cecenia în 1999 – 2000, în Donbass din 2014 și astăzi în restul Ucrainei), o diplomație a jocului de umbre înșelătoare, totul susținut de ample operațiuni de dezinformare și, ca ultim argument, amenințarea cu folosirea Triadei Nucleare.

Se știau toate acestea? Da, desigur. Aceste informații erau cunoscute la Washington, la Londra, La Paris, Berlin, Roma, Varșovia, Budapesta sau București, ca și la Beijing ori Tokio. Doar că „numai americanii și britanicii” au reușit să gândească la fel ca Putin și să ia în considerare avertismentele Flancului Estic din Europa (Balticele, Polonia, România) și cererile de ajutor ale Kievului (mai puțin în mandatul lui Donald Trump, care s-a opus cât a putut).

RĂZBOIUL RECE NU S-A TERMINAT DE FAPT NICIODATĂ

Mulți istorici au căzut de acord că Adolf Hitler a ajuns la putere și s-a alimentat din resentimentul germanilor față de anglo-francezi, datorită condițiilor împovărătoare și rușinoase care le-au fost impuse după Primul Război Mondial. Vladimir Putin, cel care a dat glas unui sentiment generalizat de regret al rușilor pentru pierderea imperiului creat de comuniști – URSS-ul – face același lucru, motiv pentru care rușii îl susțin într-o proporție covârșitoare: între 83 și 85%.

Federația Rusă dacă nu poate fi un imperiu totalitar, nu poate fi nimic; nu este un proiect statal sustenabil. La fel și China. Beijingul spune același lucru, atunci când le atrage europenilor atenția că „viitorul nu poate fi al democrațiilor liberale”, care este un proiect istoric depășit (din perspectiva dialecticii marxiste), ci al „democrațiilor autoritare”. Așadar, orice ar fi făcut Occidentul, la un moment dat peisajul global tot ar fi „crăpat” în două. Evident, Ucraina este pretextul și începutul.

Yuval Noah Harari se întreba într-un articol scris pentru „The Economist”[9] dacă lumea se poate schimba, dacă există cu adevărat un progres istoric în conștiința morală și etică a umanității, sau criza care a început în Ucraina este semnul că umanitatea stă sub semnul unui determinism ciclic fatal:

„At the heart of the Ukraine crisis lies a fundamental question about the nature of history and the nature of humanity: is change possible? Can humans change the way they behave, or does history repeat itself endlessly, with humans forever condemned to re-enact past tragedies without changing anything except the décor? (…)

If you believe that historic change is impossible, and that humanity never left the jungle and never will, the only choice left is whether to play the part of predator or prey. Given such a choice, most leaders would prefer to go down in history as alpha predators, and add their names to the grim list of conquerors that unfortunate pupils are condemned to memorize for their history exams.

But maybe change is possible? Maybe the law of the jungle is a choice rather than an inevitability? If so, any leader who chooses to conquer a neighbour will get a special place in humanity’s memory, far worse than your run-of-the-mill Tamerlane. He will go down in history as the man who ruined our greatest achievement. Just when we thought we were out of the jungle, he pulled us back in.

I don’t know what will happen in Ukraine. But as a historian I do believe in the possibility of change. I don’t think this is naivety—it’s realism. The only constant of human history is change. And that’s something that perhaps we can learn from the Ukrainians.”

Refuz să accept că ceea ce urmează este simplu o luptă a Occidentului cu două imperii totalitare, ambele resentimentare și acum unite, spre deosebire de Războiul Rece. Mereu a fost vorba de mai mult de atât, pentru că omul nu are nevoie doar de atmosfera de cazarmă a „Russkiy Mir” sau de modelul „prosperitate personală contra supunere” din contractul dinastiei Partidului Comunist cu popoarele Chinei.

Omul are nevoie de libertate, libertatea de a alege, libertatea de conștiință. Cu toate erorile, cu eșecul excepționalismelor, separatismelor, autoritarismelor și totalitarismelor imperiilor occidentale și a barbariilor de care au dat dovadă, Vestul nu s-a oprit din evoluție, din progresul moral și etic. Iar acum a venit din nou vremea să lupte pentru a păstra ce a obținut, cu cealaltă jumătate de lume care nu dă doi bani pe aceste valori.


Note

[1] Victor A. Shnirelman – „Archaeology and the National Idea in Eurasia” (2012)

[2] www.russkiymir.ru/russkiymir/en/fund/about

[3] https://uacrisis.org/en/russkiy-mir-as-the-kremlin-s-quasi-ideology

[4] https://publicorthodoxy.org/2022/03/13/a-declaration-on-the-russian-world-russkii-mir-teaching/

[5] https://www.dw.com/ro/%C5%9Feful-marinei-germane-a-demisionat-dup%C4%83-ce-a-cerut-respect-pentru-putin/a-60528634

[6] https://www.romaniatv.net/seful-spionajului-francez-demisioneaza-pentru-ca-nu-a-stiut-de-invazia-rusiei_6371688.html

[7] https://www.romaniacurata.ro/somnambulii-cind-viitorul-devine-o-prapastie/

[8] Ministerul Apărării

[9] https://www.economist.com/by-invitation/2022/02/09/yuval-noah-harari-argues-that-whats-at-stake-in-ukraine-is-the-direction-of-human-history

Distribuie acest articol

58 COMENTARII

  1. Laudabila abordarea diferentelor si elementelor conflictuale dintre Orient si Occident. In lumea de azi dincolo de diferentele politice si ideologice dintre lumea lui Xi, Putin si cea a lui Biden, Macron, Scholz a aparut problema resurselor energetice si minerale. Acestea formate in cateva ere geologice au un nivel de epuizare iar stiinta inca nu ne a oferit cheia de aur pentru a gasi alte solutii sigure de inlocuire. In aceste conditii libertatea indivizilor si multitudinea de optiuni se vor reduce la cele strict existentiale. Acest aspect il ofera pandemia si conflictul militar pe care le traim azi. Lumea de dupa aceste provocari nu va mai fi ceea ce a fost, nici ca bunastare nici ca longevitate. Discrepanta intre cei saraci si bogati se va adanci, omul prin natura sa este un animal lacom, care nu isi cunoate limitele.

  2. Cand putin a vrut sa se aseze la masa celor mari’ China si SUA l-au trimis dupa tigari’ lucru care l-a infuriat la culme pe ipochimen. In aceste conditii ce poate insemna pentru el „respect”? Era de asteptat ca sa se dea cu fundul de pamant si sa se apuce sa sparga lucrurile din incapere, neputand intelege ca nu poti sta la masa mare avand o tara de toata jena… Problema acum este e facem cu nebunu’. Asta nu se linisteste pana nu o ia peste bot. Cu cat mai repede cu atat mai bine pentru lucrurile de prin casa…

  3. Haideti sa revenim la normalitate . De-a lungul vremurilor multi dintre formatorii de opinie sau politicieni ,mai mult sau mai putin respectabili si respectati , s-au exprimat pe diferitele teme la zi .Faptul ca proiectia, in timp ,a spuselor acestor indivizi , poate da sau poate nu , partial , o nota de adevar unor ziceri , nu reprezinta ceea ce unii dintre noi numesc : vedeti a avut dreptate X cind a spus asta .Lucrurile doar se intimpla asa cum si Razboiul fratricid Ruso-Ucrainean s-a intimplat sa apara .Nu stim cu exactitate care a fost „ clicul ”ce a produs invazia si nici daca el este parte a unui plan ce nu putea fi oprit indiferent de ceea ce partea adversa facea sau totul a fost decis emotional atunci cind maretul „TAR ” s-a impiedicat de maruntul„ actoras” ucrainean .A pune, ca si teorie , fata in fata , dorinta de libertate a Natiunilor lumii ,numita de secole Democratie , cu un asa numit Iliberalism , dictatorial exprimat, ce transforma o persoana intr-un Dictator , urmare a unor alegeri libere ,este o lupta nicicind oprita .Daca ar fi sa luam in calcul declaratiile Presedintelui J.R. Biden (la aceasta virsta nu mai poti minti ) ce ne spune cum : nici nu stie ce il asteapta (cu referire la seful Rusiei ) si care ne arata cum durata razboiului va fi mai lunga putem ghici cum intreaga situatie nu numai ca a fost cunoscuta dar pasii ce au urmat sunt parte a unei Capcane in care Rusia a cazut inca din perioada cuceririi peninsulei Crimeea acolo unde au fost primiti cu „flori in gara ”. Ideea ca Occidentul s-ar fi trezit brusc doar dupa ocuparea partiala a Regiunii Dombas imi pare usor naiva .Se lupta fratii intre ei si Occidentul doar sprijina Ucraina fratele mai mic ce este agresat .Povestea, cu Cain si Abel, se repeta si ea .Vedeti cumva cum Rusii ataca NATO ? Daca sunt asa viteji de ce rusii nu ataca NATO ca doar stampila de agresor si criminal este deja pusa .Rusii nici macar nu pot pastra ce au cucerit in Ucraina .Cheia, intregii pozitionarii Occidentale , a fost pierderea alegerilor din SUA de catre fostul Presedinte acolo unde UE a avut un cuvint de spus .Cei patru ani de „Trumpism ”au oprit doar inaintarea Occidentului si pozitionarea NATO cit mai aproape de granitele Rusiei(motivele le stiti si voi ) .Rusia s-a impotmolit in Ucraina datorita interventiei SUA si UE ce au fortificat Ucraina cu mult timp inaintea datei de incepere a invaziei .Zelenski este cel care , se vede cu usurinta etapizarea faptelor si spuselor lui , devine expresia Democratiei Universale .Poate observati cum Zelenski scoate, din cutiuta gindirii , zi la zi , noi teme ,ce sunt puse si aratate imediat in intreaga Media Internationala. Occidentul nu poate fi oprit (doar nu crede cineva ca toate masurile luate sunt asa de„ florile marului ”sau ca nu se stiau costurile ) el va ajunge cu trupe NATO la granita dintre Ucraina si Rusia .Indiferent cit va costa , Occidentul nu va renunta la Ucraina .Rusia chiar sprijinita si de China nu poate face fata sanctiunilor (si aici se vede conceptul de etapizare a acestora ) si economia Rusiei se va prabusi rapid .Nu poti sustine un conglomerat militar , ce are in componenta un numar urias de persoane, militari si pe cei care sprijina logistic armata Rusiei ,daca nu ai banii necesari (sume uriase de bani sunt confiscate de la rusi si de aici vedem ca nimic numai conteaza in acest moment de istorie vie) si nu ai tehnologie ce poate asigura toate componentele necesare refacerii pierderilor masive de capacitati militare .Mai pe romaneste : nu poti porni la drum cu opincile in picioare daca nu ai talpile necesare .In esenta , Occidentul si Zelenski nu puteau porni la drum fara sa ia in calcul toate posibilitatile iar acum vedem dezastrul mediatic si militar , pe mai toate nivelele de competenta,ce se afla in fata deciziilor viitoare ale Rusiei .O lovitura nucleara iese din formatul intentiei Rusiei .Dincolo de necesitatea ca aceasta lovitura sa fie pozitionata asupra unor cetateni nevinovati , altfel ea nu isi atinge scopul pentru care ar fi folosita , reactia imediata , nu numai a adversarului ,este purtatoare de distrugerea totala a omenirii .Indiferent de unde porneste aceasta lovitura toti posesorii de astfel de arme vor fi nevoiti sa le folosesca intr-un interval de timp de citeva minute . Nici macar cei care au aceste capacitati pozitionate pe submarinele nucleare nu vor mai avea unde se intoarce .Este probabil, ca in curind ,Rusia sa piarda si Dombas si Crimeea . Ursul ,cu picioarele de lut , a devenit prea mare si prea batrin .

    • la cati spioni si cozi de topor are rusia in SUA, cred ca stie de dinainte miscarile.
      Scopul e distrugerea SUA, mai bine zis anihilarea. Se provoaca interventia SUA, pentru ca golanii sa lanseze rachetele, stiind bine ca vestul nu va lovi nuclear in retur, ci va „protesta pasnic” si va fi „general outcry”.

    • Nu cred ca miza este un razboi Rusia vs Nati sau viceversa.
      Asadar, acum trebuie sa gasim raspunsuri corecte la doua intrebari de 1 milion de puncte fiecare:
      (1) joaca Putin poker? Da sau Nu? Poate ne ajuta cititorii in cafea, astrologii, etc. Aici, trebuie sa ne mai intrebam si cat timp va rezista Estul-Ucrainei in fata Rusiei, respectiv, daca cetatenii din Estul Ucrainei sunt rusofili sau ucraineanofili.
      (2) Care este adevarata miza a invaziei Ucrainei?
      a) Ruski Mir?
      b) Consolidarea nomenclaturii putiniste pe plan intern?
      c) Dezbinarea europenilor si poate chiar destramarea UE pe marginea diferentelor intre vetsul si din estul UE? A se vedea pozitia lui Viktor Orban, sau „rusofobia” inacceptabila in vestul UE, dar si „germanofobia” agresiva a polonezilor (si mai nou si „germanofobia” ucrainienilor?). Contribuabilii germani vor spune candva „ajunge”. Este deajuns de fapt sa castige Le Pen alegerile prezidentiale si ne cam putem lua toti adio de la UE asa cum o stim astazi.
      d) o combinatie intre a,b si c?

  4. „Vladimir Putin, cel care a dat glas unui sentiment generalizat de regret al rușilor pentru pierderea imperiului creat de comuniști – URSS-ul – face același lucru, motiv pentru care rușii îl susțin într-o proporție covârșitoare: între 83 și 85%…. Iată însă că, brusc, din 2014 Vladimir Putin a decis că „Russkiy Mir” trebuie să treacă la nivelul următor și, dintr-o ideologie care a alimentat preponderent propaganda rusă, să devină o temă aplicată; iar scena aleasă pentru o primă confruntare cu Occidentul a fost Ucraina.”

    Sprijinul pe care îl are Putin în Rusia după invadarea Ucrainei e greu de înțeles în Europa și imposibil de acceptat ca ceva căzut de la cer. Textul de față e bine venit. Controlul total al tuturor medilor din Rusia, oprimarea protestelor pe stradă au urmări nefaste. Rușii cred azi că NATO e un pericol pentru Rusia Mare. Rămâne întrebarea ce a devenit Rusia după două decenii în mâna KGBistului Putin și a mafiei sale de KGBiști naționaliști-țariști. Acest amestec de nostalgie comunist- naționalistă după URSS cu sfera de influență în Europa de est și noul imperialism țarist are ca rezultat ca Putin să se bazeze încă pe un sprijin din partea rușilor.
    În Vest au fost „idioți utili” care au acceptat ca Putin să distrugă opoziția în Rusia (Nemțov, Chodorkovsi, Navalny, etc) și să pornească ofensive militare în Tșetșenia, Georgia, Crimea, Luhans /Donetsk, Siria și Libia. Cred că trebuie amintit că fostul cancelar german Gerhardt Schröder/SPD îl apără și azi în mod public pe criminalul de război Putin (în Turcia la o conferință economică în martie 2022), este și azi în consiliul administrativ firmelor rusești Rosneft și Gazprom fără cea mai mică jenă. Șeful cancelariei lui G. Schröder a fost Frank Walter Steinmeier/SPD, actualul Președinte german la Berlin. După acuzațiile directe repetate în mod public ale ambasadorului ucrainean Melnyk la Berlin Președintele Steinmeier/SPD a refuzat tot timpul războiului din Ucraina răspunsuri clare. Doar despre Nordstream 2 spune acum că a fost o eroare și „imperiale Wahnsinn”, nebunia imperială a lui Putin l-a surprins nepregătit.
    Putin cunoaște dependența 40 % în UE de gaz rusesc. Poate a luat în calcul că UE are nevoie de doi ani până se poate lipsi de importul de gaz rusesc. Această dependență de gaz rusesc în UE tot anul 2022 provoacă dureri de cap la mulți șefi de stat din UE. Moldova nu a susținut sancțiunile UE din cauza dependenței de gaz rusesc. Cât timp această „arteră de sânge” cu gaz rusesc va mai paraliza o parte a sanctiunior UE contra Rusiei lui Putin? Acum se interzice din partea UE doar importul de cărbune din Rusia lui Putin, cărbune care e mai ușor de procurat din alte țări. Probabil urmează cândva stoparea importului de țiței din Rusia lui Putin. Ultima sancțiune ar purtea fi stopare de import de gaz rusesc în UE, moment în care orașele din Ucraina sunt deja distruse sau ocupate de ruși.
    Textul de față e mai mult preocupat de trecut și analizeză bine timpul înainte de războiul lui Putin în Ucraina. Cred că la ONU nu se va schimba nimic în Consiliul de securitate cu cei 5 cu veto (SUA, URSS/RUSIA, China, UK, Franța), Consiliu cu puteri de veto din 1945 până azi. Nu știm cum va arăta „lumea multipolară”, mult laudată de Presedintele francez E. Macron (moarte cerebrală pentru NATO 2021), după războiul din Ucraina. UE nu are armată proprie, nu are apărare militară nucleară proprie.

    • Nu am avut niciodata un raspuns indraznet la teoriile periculoase ale Rusiei Mari, l-am considerat pe Dughin un papagal si atat iar doctrina militara revizuita dupa 2019 nu a fost luata vreodata in serios in Vest, in afara poate de cercurile militare inalte.

      Au fost multe erori politice, ca si multa mizerie umana in acceptarea dependentei de rezursele Federatiei Ruse.

      Ar fi poate momentul sa spunem lucrurilor pe nume: Federatia Rusa este o constructie artificiala, un proiect istoric esuat. Minciuna a pus batista pe esec, dar a creat si premisele unei prabusiri ale carei vartejuri antreneza intreaga lume in adancuri tenebroase.

      Natiunea rusa nu a existat niciodata si nu exista.Un stat suveran rus nu exista si nu poate exista.
      O multitudine de asezari umane s-au constituit intr-o formatiune pre-statala, ce subzista exclusiv prin jaf si care se infiltreaqza in lumea civilizata prin minciuna.

      Nu a existat si nu exista o mare cultura rusa, pentru ca nu se poate identifica un etos rus in apropae niciuna din operele produse. Poate ca au o valoare culturala, nu contest, dar nu au una identitara.

      Limba rusa este mai curand o limba de comunicare a unui ansamblu de localitati aflate in stadiul pre-statal, cu constiinta de grup, dar nu cu o constiinta nationala. Limba rusa nu defineste un popor.

      Inghetarea locuitorilor Federatiei Ruse in perioada secolelor al XII-lea – al XIII-lea, prestatala, in paralel cu necesitatea de a se adapta unei lumi in dezvoltare accelerata, a condus la exacerbarea singurei forte dependente exclusiv de resurse si de conducere: forta militara.

      Forta militara a Federatiei Ruse este croita sa inlocuiasca dezvoltarea socio-econmica. Este o unealta conceputa pentru jefuirea natiunilor bogate. Toate teoriile putiniste, dughiniste sunt doar accesorii. Federatia Rusa nu poate sa existe daca nu jefuieste, daca nu ucide pentru a jefui, asa ca asta face.

      Neo-bolsevismul putinist este o amenintare pentru toata lumea pentru ca el este forma de manifestare si supravietuire a unei formatiuni pre-statale ale carei valori nu includ viata, proprietatea, munca.

      Leacul nu poate fi decat impartirea Fderatiei Ruse in entitatile ei, care devenind independente isi pot urma cursul spre democratie. Spre pilda, ce legatura are Republica Sacha cu Rusia moscovita?! Numai 40% din cetatenii Federatiei sunt crestini ortodocsi.

      • Prefer ca rușii să-și decidă soarta. Nu e cazul ca cei din afară să le spună ce au de făcut. Rusia e o mare putere cu arme nucleare și veto în Consiliul de securitate ONU din 1945 până azi. Lumea cum o cunoaștem e acel „echilibru al spaimei nucleare” cu care speculează Rusia lui Putin acum. Dacă preferați resentimente și revansă veți găsi ce-a ce în estul și sudestul continentului a dus la „decalajul secular” față de vestul Europei.
        UE a oferit Rusiei după dizolvarea URSS 1991 posibilitatea de participare și asociere la vestul continentului. În 30 de ani Rusia nu a reușit să-și restructureze economia și să participe la comertul global cu altceva decât materii prime, țiței, cărbune, gaz, metale și cereale. RFG a acceleret comerțul cu Rusia lui Ielțin, Putin și Medwedew, a continuat strategia economică și politică „Wandel durch Handel” al lui Willy Brandt/SPD din anii 1970. Acest model de globalizare a eșuat acum în momentul războiului Rusiei lui Putin în Ucraina. UE și RFG vor trebui cât mai repede să-si reorienteze strategia economică și politică asemănător cu SUA. Impozitul de 25 % pe importuri din China impus de administrația D. Trump e continuat azi de administrația Biden. UE și RFG au cu Rusia și China la fel ca SUA două puteri nuceare cu veto în Consiliul de securitate ONU ca concurenți economici și adversari politici. Rămânem și azi in lumea de după 1945 cu „echilibrul spaimei nucleare” și experiența că globalizera economică nu duce la o lume mai bună și mai pașnică. Arme, arme, arme cer uncrainienii după atacul Rusiei lui Putin de la Alianța Atlantică. Nimic nou în est? În vest globalizarea nu mai include Rusia lui Putin și China în aceași măsură ca înainte de 24.02.2022. Cei cu biografia în două epoci foarte diferite își mai amintesc de „războiul rece” și lista de tehnologie interzisă de a ajunge din vest în URSS, de la chipul INTEL 386 până la multe alte inovații. Rusia e „Africa cu rachete” a spus fostul cancelar vestgerman Helmut Schmidt/SPD, același cancelar german care a impus staționarea de rachete americane Pershing contra SS 20 ale URSS 1982. Acum NATO întărește apărarea în flancul de est al UE. Rachetele rusești au un zbor de 10 minute din Sevastopol la București, de la Kaliningrad la Varșovia.
        Ce urmează?

        • Spun doar ca e cazul sa spunem lucrurilor pe nume.

          ===
          In acelasi timp, extazul in fata maretului popor rus, ce a intoxicat generatii intregi din Europa de Est trebui analizat.
          Think-tank-uri rusesti genereaza doctrine toxice, ce sustin avantul imperialist al Kremlinului. Vestul nu poate raspunde la acestea prin mangaieri pe capsor.
          ===
          Este treaba rusilor ce fac in interiorul teritoriului lor. Dar din pacate au pretentia ca teritoriul lor este cel pe care il pot cuceri militar.
          Acest lucru necesita o riposta clara si ferma, nu una diafana.

          Pe de alta parte subliniez ca discursul public obisnuit pune in aceeasi oala pe toti locuitorii Federatiei Ruse, care nu sunt nici pe departe totti rusi si nici pe departe toti ortodocsi.

          Intelegerea realitatii istorice a acelor teritorii este fie „politically correct”, fie adevarata. Fiecare alege.

          ===
          Este posibil si chiar probabil sa avem un al treilea razboi mondial.

          Dar se poate ceva pentru a-l opri? Mi-e teama ca nu, pentru ca daca singura posibilitate de a-l opri este de „a-i da nebunului ce-si doreste”, istoria ne arata ca asa ceva nu face decat sa incurajeze avantul rqazboinic al nebunului.

          Va pieri rasa umana in acest razboi nuclear? Posibil si asta. Si ce-i cu asta? Pe planeta asta viata a fost in pragul disparitiei de 5 ori. Alternativa disparitiei ar fi ca toata lumea sa vorbeasca rusa si sa isi puna tablouri cu Putin in sufragerie? Daca da, cu tot respectul, eu prefer disparitia.

          • Nebunul a azis asa, (incuviintatde „cercul restrans de prieteni si oameni ai puterii”) americanii afara din Europa.
            Noroc bun la scos, zic eu. Dementii astia nu realizeaza ce fac, poate n-au aflat ca americanii sunt descendentii europenilor, cele doua civilizatii fiind impletite cum n-o sa fie niciodata „popoarele surori ale rusiei”.
            „Un cuvant de spus”, ai ? Mai repede ajung pieile baietilor in bete.
            „Siloviki” my balls. Se zvonea ca erau educati. Poftim educatie. Rachete peste gari.

          • Vorbe bune, sunt numai vorbe.
            „Ewiger Frieden” al lui Immanuel Kant (un timp locuitor în Königsberg, atunci parte a Rusiei țariste) din 1795 s-a regăsit în unele concepte din Charta ONU 1945. Nu știm cum se poate ieși din impasul în Consiliul de Securitate ONU din 1945 unde cei 5 cu veto pot bloca oricare propunere sau discuție. SUA, URSS/RUSIA, China, UK și Franța se folosesc până azi de acest veto în Consiliul de Securitate ONU.

            Cei credincioși până in oase refuză ca pacifiști oricare mijloace de forță sau război. Acești creștini pot decide pentru ei ca creștini și pacifiști să fie uciși. Viața pe pământ nu e totul pentru ei. Rămâne de decis ce se întâmplă cu copii. Au părinții dreptul să le refuze dreptul la viață în libertate preferând supunerea sau sclavagia?
            Rusia lui Putin e mai putin calculabilă decât a fost URSS în războiul rece 1949-1989. Sovieticii visau o lume comunistă condusă de la Moscova. Rusia lui Putin a atacat 2022 Ucraina speculând că UE, NATO și SUA nu vor interveni. Rusia lui Putin a distrus orase în Tșetșenia/Grosny, Siria/Aleppo, a dus războiul în Georgia și Libia. Putin a reușit în 20 de ani să elimine orice discuții în sfera publică din Rusia de azi. Mafia KGBistă/FSB a lui Putin controlează azi mediile și informatiile în Rusia. Greu de crezut pentru cei care au ascultat Europa Liberă înainte de 1989 că Putin poate bloca toate informațiile din afară. Rușii interesați știu ce se întâmplă în razboiul din Ucraina 2022. Nu știm când se termină războiul Rusiei lui Putin în Ucraina. Nu știm cum se va termina.
            „Never surrender” al lui Winston Churchill 1940 e valabil și pentru ucrainienii de azi.
            Charta ONU rămâne din 1945 până azi o bază de discuție în spațiul public universal al omenirii.

            Avem azi mai mult decât „Pacea vesnică” al lui I. Kant din anul 1795 ca bază de supraviețuire a omenirii?

            „Die Altersschrift Zum ewigen Frieden. Ein philosophischer Entwurf (erste Auflage 1795 (zit. als A) 104 S., zweite, erweiterte Auflage 1796 (zit. als B), 112 S.) gehört zu den bekanntesten Werken des deutschen Philosophen Immanuel Kant. Moderne Bedeutungen des Begriffs Frieden gehen entscheidend auf die hier vorgestellte Theorie zurück.
            In Form eines Friedensvertrages wendet Kant seine Moralphilosophie (vgl. Grundlegung zur Metaphysik der Sitten, Kategorischer Imperativ) auf die Politik an, um die Frage zu beantworten, ob und wie dauerhafter Frieden zwischen den Staaten möglich wäre. Dazu müssen von der Vernunft geleitete Maximen eingehalten werden, die aus den zugrundeliegenden Begriffen entwickelt werden. Für Kant ist Frieden kein natürlicher Zustand zwischen Menschen, er muss deshalb gestiftet und abgesichert werden. Die Gewährung des Friedens erklärt Kant zur Sache der Politik, die andere Interessen dabei der kosmopolitischen Idee eines allgemeingültigen Rechtssystems unterzuordnen habe; denn so heißt es im Anhang: „Das Recht der Menschen muß heilig gehalten werden, der herrschenden Gewalt mag es auch noch so große Aufopferung kosten.“ Immanuel Kant: AA VIII, 380[1]
            Bekannt geworden sind die Ideen des Völkerrechts, das die Verbindlichkeit der zwischenstaatlichen Abkommen fordert, und die Ausrichtung des Friedens als völkerrechtlichen Vertrag. In den Internationalen Beziehungen wird „Zum ewigen Frieden“ den liberalen Theorien zugeordnet. Die Charta der Vereinten Nationen wurde wesentlich von dieser Schrift beeinflusst.[2]
            Der Aufbau des Werkes benutzt als Gestaltungsmittel die Form eines Vertrages. Damit wird suggeriert, Politiker könnten den Text als Entwurf für eine entsprechende Vereinbarung zwischen Staaten verwenden. Der Text ist in zwei Hauptabschnitte, zwei Zusätze sowie einen Anhang gegliedert – so als sei er das Ergebnis einer Verhandlung. Die Präambel enthält sogar den Hinweis auf eine salvatorische Klausel, dass also im Streitfall über eine Detailregelung die übrigen Regelungen ihre Gültigkeit nicht verlieren und der strittige Punkt im Geiste des gesamten Vertrages neu zu regeln sei. Diese könnte auch ironisch verstanden werden, wie Karl Jaspers meint.[3] Hierfür spricht auch Kants humorvoller Hinweis, dass der Titel der Schrift aus der Anregung auf „dem Schilde jenes holländischen Gastwirths, worauf ein Kirchhof gemalt war“ (Präambel) entstanden sei. Tatsächlich wendet sich Kant mit seiner salvatorischen Klausel auch gegen eine mögliche Zensur der Schrift als staatsgefährdend.
            Der erste Abschnitt beinhaltet sechs Präliminarartikel; diese sind als Verbotsgesetze formuliert, da sie notwendige Bedingungen für einen ewigen Frieden darstellen. Im zweiten Abschnitt werden drei Definitivartikel zum ewigen Frieden unter Staaten formuliert, durch die ein geordnetes Rechtssystem für die vertragschließenden Staaten gefordert wird. Hier bereitet Kant sehr knapp die erst später (1797) veröffentlichte Rechtslehre in der Metaphysik der Sitten vor. Ewiger Frieden kann demnach nur in einer republikanischen Rechtsordnung herrschen. Angeschlossen sind zwei Zusätze, in denen Kant formuliert, welche Bedingungen für den ewigen Frieden zu beachten sind. Auch wenn es manchmal kriegerische Rückfälle gebe, sagt Kant, so sei dennoch der ewige Frieden das teleologische Ziel der Geschichte. Zur Durchsetzung des ewigen Friedens könne es strategisch manchmal sinnvoll sein, dass Regierungshandeln nicht öffentlich stattfinde. Den Abschluss der Schrift bilden die beiden Abschnitte des Anhangs, in dem Kant fordert, dass Politik die Moral beachte und ein republikanisch entstandenes Recht unter keinen Umständen gebrochen werden dürfe; Politik und Rechtspraxis benötigen, so Kant, die Überwachung durch die Öffentlichkeit.
            Die sechs Präliminarartikel
            Die Präliminarartikel stellen Bedingungen dar, die erfüllt sein sollten, damit Frieden zwischen Staaten dauerhaft und nachhaltig möglich ist. Sie sind als Verbotsartikel formuliert, die das Handeln der Staaten im Interesse des Friedens einschränken. Kant erläutert, dass die Präliminarartikel 1, 5 und 6 strikte und absolute Voraussetzungen eines dauerhaften Friedens sind, während Artikel 2, 3 und 4 regulativ seien, deren Umsetzung und Einhaltung also erst mit dem Friedensschluss erfolgen muss und eine Verzögerung (etwa durch Abrüstung, Entlassung abhängiger Staaten in Autonomie mit bloßer Personalunion bei eigener Gesetzgebung und Rechtsprechung, Rückzahlung von Anleihen) oder sogar durch einen Bestandschutz eingeschränkt sind.Immanuel Kant: AA VIII, 347[4]
            1. „Es soll kein Friedensschluss für einen solchen gelten, der mit dem geheimen Vorbehalt des Stoffs zu einem künftigen Kriege gemacht worden.“
            Im ersten der sechs Präliminarartikel geht es Kant um den Unterschied zwischen echtem und unechtem Frieden. Ein Friedensschluss, der nicht die Kriegsgründe beseitigt, sei ein bloßer Waffenstillstand; Frieden sollte ohne Vorbehalte geschlossen werden. Das verlangt, dass möglicherweise noch bestehende, aber unbekannte oder zurückgehaltene Ansprüche der Konfliktparteien mit dem Friedensschluss als erledigt gelten sollen.
            2. „Es soll kein für sich bestehender Staat (klein oder groß, das gilt hier gleichviel) von einem anderen Staate durch Erbung, Tausch, Kauf oder Schenkung erworben werden können.“
            Der zweite Präliminarartikel unterscheidet zwischen dem Territorium eines Staates, der eine Habe darstellt, und dem Staat selbst als einer autonomen Gesellschaft, deren Autonomie und deren Regierungsbefugnis über die Mitglieder der Gesellschaft sich durch einen gedachten Gesellschaftsvertrag begründet, durch den er sich zu einer moralischen Person vereinigt hat. Der Verkauf eines solchen Staates habe nach Kant die „Aufhebung der Existenz des Staates als moralische Person“, also eine Entwürdigung der im Staat lebenden Menschen zur Folge, was der Idee des zugrundeliegenden Gesellschaftsvertrages widerspräche. Damit ist auch der Truppenverkauf, durch den Bürger in die Gewalt eines anderen Staates gegeben werden, nicht vereinbar. Der Staat und seine Bürger sind unveräußerlich.
            3. „Stehende Heere (miles perpetuus) sollen mit der Zeit ganz aufhören.“
            Im dritten Präliminarartikel plädiert Kant für die Abschaffung stehender Heere. Nach Kant führen diese zur wechselseitigen Bedrohung und somit zum Wettrüsten zwischen den Staaten, bis die Kosten des Heeresunterhalts die Kosten eines Angriffskrieges übersteigen. Eine Berufsarmee stellt nach Kant eine Entwürdigung der Berufssoldaten dar, sofern diese als Werkzeug zum Töten betrachtet würden. Nur eine bloß zur Verteidigung ausgelegte Staatsbürgerarmee sei mit friedlichen Zielen vereinbar.
            4. „Es sollen keine Staatsschulden in Beziehung auf äußere Staatshändel gemacht werden.“
            In vierten Präliminarartikel spricht sich Kant gegen Kriegskredite aus. Die Verfügbarkeit der Mittel erhöhe die Bereitschaft, einen Krieg zu beginnen, insbesondere dadurch, dass sich durch ein Kreditsystem mit wechselseitiger Verschuldung die Menge beliebig erhöhen lässt und so auf den Kriegserfolg und damit die Niederlage eines anderen Staates ein Spekulationsgeschäft angestellt würde. Dritte Staaten müssten eine solche Anleihe zwischen Staaten von vornherein als Angriffsbündnis verstehen. Kriegskredite zwischen Staaten seien also weder zu geben noch zu nehmen.
            5. „Kein Staat soll sich in die Verfassung und Regierung eines andern Staats gewalttätig einmischen.“
            Der fünfte Präliminarartikel formuliert ein Prinzip der Nichteinmischung, wonach nicht in die Verfassung oder Regierung eines Staates eingegriffen werden darf: Die Souveränität eines Staates müsse in jedem Fall respektiert werden. Für eine Intervention kann es nach Kant keine Rechtsgrundlage geben, solange dieser nicht die Rechte eines anderen verletzt. Bloße innere Unruhe oder wahrgenommenes Unrecht innerhalb des Staates hingegen stellt nach Kant keine Verletzung der Rechte eines anderen Staates dar. Der Friedensbruch durch die Intervention wiegt schwerer als der Skandal der Gesetzlosigkeit im Inneren eines Staates. Nur im Falle eines so weit fortgeschrittenen Bürgerkrieges, in dem sich ein Staat klar gespalten hat und die Teile jeweils intern eine staatliche Ordnung garantieren, ist es Dritten erlaubt, Partei zu ergreifen.
            6. „Es soll sich kein Staat im Kriege mit einem andern solche Feindseligkeiten erlauben, welche das wechselseitige Zutrauen im künftigen Frieden unmöglich machen müssen: als da sind, Anstellung der Meuchelmörder (percussores), Giftmischer (venefici), Brechung der Kapitulation, Anstiftung des Verrats (perduellio) in dem bekriegten Staat etc
            Der letzte Präliminarartikel formuliert schließlich eine Kriegsordnung. Er verbietet den Staaten, im Kriege Mittel in Anspruch zu nehmen, die das Vertrauen auf einen möglichen Friedensschluss nachhaltig zerstören. Die Anwendung der aufgezählten „unehrenhaften Mittel“ zerstören die wechselseitige moralische Achtung, so dass ein Krieg von Kampfhandlungen zur Durchsetzung von Interessen in einen Vernichtungskrieg umschlagen kann. Ein Krieg dient nach Kant zur Entscheidung von Ansprüchen, die beide Parteien behaupten. Dabei befinden sich beide Parteien auf der gleichen Ebene. Bei einem Verstoß gegen die Kriegsordnung kann nun keine übergeordnete Instanz im Sinne eines Bestrafungskrieges eingreifen, so dass die Kriegsparteien, die sich einen solchen Verstoß vorwerfen, in einen Vernichtungskrieg geraten, der nicht anders als durch die Vernichtung einer Partei entschieden werden kann.
            Die drei Definitivartikel
            Ziel der Definitivartikel ist es, die Friedensordnung zu bestimmen. Es handelt sich also nicht um Voraussetzungen des Friedens, sondern um notwendige Bestimmungen der Form, die er annehmen muss. Da für Kant Frieden nicht bloß die Abwesenheit aktiver Feindseligkeiten ist, bedarf der Frieden einer Ordnung, die die moralischen Personen (z. B. Menschen und Staaten) in klare Verhältnisse bringt, in denen jeweilige Rechte geschützt und wechselseite Verletzungen und Ansprüche auf Basis dieser Rechtsordnungen entschieden werden können. Außerhalb einer solchen bürgerlichen Ordnung herrscht auch zwischen Personen, die sich gegenseitig keinen Schaden de facto zufügen, kein Friede, da ihre Sicherheit nicht wechselseitig garantiert ist. Nur durch den Eintritt in eine gemeinsame Ordnung, in der sich beide einer Obrigkeit unterstellen, garantieren sie sich wechselseitig ihre Sicherheit. Der Naturzustand zwischen den Menschen ist also nach Kant rechtlich betrachtet ein Kriegszustand.
            Den Definitivartikeln liegt laut Kant das Postulat zugrunde, dass alle Menschen zum Zwecke des Friedens Teil einer bürgerlichen Ordnung sein müssen. Nach Art der in Rechtsverhältnissen stehenden moralischen Personen lassen sich dabei drei Rechtssysteme unterscheiden: das Staatsbürgerrecht (zwischen Bürgern eines Staates und diesem Staat), das Völkerrecht (zwischen Staaten) und das Weltbürgerrecht (in etwa Menschenrechte, als Rechte zwischen Menschen und Staaten, denen sie nicht angehören). Diese drei Rechtsordnungen sind es, die die Definitivartikel jeweils beschreiben.
            1. Die bürgerliche Verfassung in jedem Staate soll republikanisch sein
            Die Forderung nach einer republikanischen Verfassung leitet Kant aus drei Prinzipien ab, die die Glieder der Gesellschaft als Menschen, Untertanen und Staatsbürger bestimmen: Freiheit, Unterordnung unter das Gesetz, und Gleichheit vor dem Gesetz. Das erste Prinzip fordert die „Freiheit der Glieder einer Gesellschaft“, das zweite die „Abhängigkeit aller von einer einzigen gemeinsamen Gesetzgebung“, das dritte „die nach dem Gesetz der Gleichheit [aller Glieder der Gesellschaft] (als Staatsbürger) gestiftete Verfassung.“ Die Freiheit ist dabei definiert als das Vermögen, im eigenen Handeln nur dem eigenen Willen zu folgen, wo diese nicht ausdrücklich durch das Gesetz untersagt wird, das allgemein und ohne Ausnahme gelten soll. Nach Kant darf kein Teil der Gesellschaft, also auch nicht die Obrigkeit, über dem Gesetz stehen: „Niemand darf davon ausgenommen sein; alle, auch die Mitglieder einer Regierung oder einer gesetzgebenden Körperschaft, sind davon betroffen“[5]. Aus diesen Prinzipien leitet sich die republikanische Form der Verfassung her. Nach Kant ist ein Staat mit republikanischer Verfassung ein friedlicher Staat, da alle Staatsbürger die Folgen ihrer Entscheidungen (als Regierende und Gesetzgeber) gemeinschaftlich tragen.
            Kant sieht sich genötigt, die republikanische Form der Verfassung zu spezifizieren: Die Autonomie sieht er nicht durch eine allgemeine Demokratie verwirklicht, sondern durch das Bestehen einer Verfassung, die repräsentative Beteiligung der Bürger an Regierung und Gesetzgebung, zumindest aber an der Entscheidung über Krieg und Frieden, garantiert. Daraus ergibt sich auch die Forderung nach Gewaltenteilung in seiner hier kurz angerissenen Lehre der Herrschafts- und Regierungsformen. Nach Kant kann unabhängig von der Form der Beherrschung (Demokratie, Aristokratie / Oligarchie oder Autokratie / Monarchie) (Herrschergewalt) nach der möglichen Art der Machtausübung im Staat zwischen Republikanismus und Despotie unterschieden werden. In der Despotie sind Gesetzgebung und Regierung in einer Hand, so dass Missbrauch von Macht nicht verhindert wird: die Regierung folgt dem Interesse der Herrschenden. Selbst in einer nicht-republikanischen Demokratie ist das nicht ausgeschlossen, in einer konstitutionellen Monarchie aber gegeben. Nur die republikanische Form folgt den drei Prinzipien und ist nach Kant tauglich für den ewigen Frieden, da hier eine Kontrolle der Macht durch Trennung von Exekutive und Legislative erfolgt: „Der Republikanism ist das Staatsprincip der Absonderung der ausführenden Gewalt (der Regierung) von der gesetzgebenden;“ Immanuel Kant: AA VIII, 352[6].
            Vielleicht auch um der Zensur und Benachteiligungen durch die preußischen Behörden zu entgehen, nennt Kant Übergangsformen, die eine Annäherung an das Ziel der Republik darstellen, und zählt dazu ausdrücklich die Regierung Friedrich II., insofern dessen Maxime „er sei bloß der oberste Diener des Staats“ als Repräsentation aller Bürger und Unterordnung unter das Gesetz verstanden werden könne. „Man kann daher sagen: je kleiner das Personale der Staatsgewalt (die Zahl der Herrscher), je größer dagegen die Repräsentation derselben, desto mehr stimmt die Staatsverfassung zur Möglichkeit des Republikanism, und sie kann hoffen, durch allmähliche Reformen sich dazu endlich zu erheben.“ Immanuel Kant: AA VIII, 353[7]
            Kants Entwurf eines republikanisch verfassten Staates ähnelt dem heutigen repräsentativ-demokratischen Rechtsstaat („Gemeint ist die liberale Demokratie, so wie wir sie heute verstehen, also eine rechtlich verfasste, parlamentarische Staatsordnung“[8]).
            2. Das Völkerrecht soll auf einem Föderalismus freier Staaten gegründet sein.
            Da Staaten analog zu den Menschen im zwischenstaatlichen Naturzustand im Krieg miteinander stehen, muss auch hier Frieden bedeuten, in einen Rechtszustand überzugehen. Dieser kann nach Kant nur durch einen Völkerbund verwirklicht werden. Die Alternative eines Völkerstaat hält er für widersprüchlich: Da Staaten nichts anderes als die Rechtsordnung und Regierungsinstanz der Bürger sind, und diese Ordnung republikanisch sein muss, um dem Frieden zuträglich zu sein, würde ein Völkerstaat in diese wesentliche Funktion der Einzelstaaten eingreifen. Das widerspräche nicht nur dem 5. Präliminarartikel; dadurch würde nicht nur die äußere, sondern auch die innere Freiheit der Staaten eingeschränkt und ihr republikanischer Charakter kompromittiert.[9] Insofern die Bürger der Einzelstaaten unter der Rechtsordnung des Völkerstaats stünden, wäre damit der Einzelstaat auch aufgehoben und alle Völker zu einem verschmolzen. In einem Völkerbund bleiben die Einzelstaaten bestehen, und ihre Souveränität im Inneren wird nicht und im Äußeren kaum eingeschränkt.
            Eine Einschränkung ihrer Souveränität widerspricht zwar dem Streben der Regierungen der Einzelstaaten, ihre Macht durch Eroberung auszuweiten, dennoch sieht Kant die Möglichkeit eines Völkerbunds. Gerade in der Anerkenntnis eines Kriegsrechts, zu der die Staaten ja durch keine äußere Instanz genötigt werden können,[10] zeige sich – selbst wo sie nur als Lippenbekenntnis erfolge – die erforderliche „größere, obzwar zur Zeit schlummernde, moralische Anlage im Menschen“. Da Staaten Rechtsstreitigkeiten durch Kriege austragen können, ohne damit die Rechtsfrage klären zu können, kann ein Friedensvertrag nur ein Friede auf Zeit sein. Kant entwirft dagegen die Idee eines „Friedensbundes“, in dem die sich verbündenden Staaten wechselseitig zu „Erhalt und Sicherung“ ihrer jeweiligen Freiheit verpflichten, aber eben ohne sich damit allgemeinen Gesetzen zu unterwerfen. Der Völkerbund ist für Kant eine Minimallösung, die im Gegensatz zum Völkerstaat über keine gemeinsame Rechtsordnung und über keine Zwangsmöglichkeiten zur Sicherung des Friedens verfügt. Der freie Föderalismus kann jedoch als „Surrogat der bürgerliches Gesellschaftsbundes“ zumindest deren erstes Prinzip umsetzen. Zu seiner Verwirklichung benötigt dieser Völkerbund daher republikanische Staaten als Ausgangspunkt:
            „Denn wenn das Glück es so fügt: daß ein mächtiges und aufgeklärtes Volk sich zu einer Republik (die ihrer Natur nach zum ewigen Frieden geneigt sein muß) bilden kann, so gibt diese einen Mittelpunkt der föderativen Vereinigung für andere Staaten ab, um sich an sie anzuschließen, und so den Freiheitszustand der Staaten, gemäß der Idee des Völkerrechts, zu sichern, und sich durch mehrere Verbindungen dieser Art nach und nach immer weiter auszubreiten.“ Immanuel Kant: AA VIII, 356[11]
            Tatsächlich scheint Kant aber stattdessen vielmehr eine „Weltrepublik“, die alle Menschen in eine einheitliche Rechtsordnung aufnehmen würde, als logischen Fluchtpunkt des Friedens anzusehen. Da eine solche allerdings erfordern würde, dass die Staaten in ihr aufgehen, widerspräche das sowohl deren Eigeninteresse als auch der Idee eines Völkerrechts. Es liegt also weder im Interesse bestehender Staaten, zu einem Gemeinwesen, das denn Anspruch erhebt, Weltstaat zu sein, in eine verbindliche Beziehung zu treten, noch ist es ihnen rechtlich möglich.
            3. Das Weltbürgerrecht soll auf Bedingungen der allgemeinen Hospitalität eingeschränkt sein.
            Der dritte Definitivartikel handelt von dem Recht der Hospitalität („Wirthbarkeit“, Besuchsrecht, Gastrecht). Hierbei, so sagt Kant, hat ein jeder Mensch überall Besuchsrecht für ein anderes Land, d. h. er soll überall einreisen können, ohne dass seiner Freiheit zusätzlichen Beschränkungen unterliegen soll; aber er kann auch abgewiesen werden, wenn ihn dies nicht in existentielle Gefahr bringt. Insbesondere darf es nicht rechtmäßig sein, einen Fremden zu berauben oder zu versklaven. Die Hospitalität soll dabei die Aufnahme von Beziehungen grundsätzlich ermöglichen. Kant sieht dies darin begründet, dass ursprünglich kein Mensch ein Vorrecht auf bestimmte Orte der Erde habe, diese aber dennoch endlich und verteilt seien.
            Daher ist das Recht des Fremden auch eingeschränkt: ebenso wie er unversehrt das Recht „auf Ankunft“ und zur Aufnahme von Beziehungen erhalten soll, muss dieser das Eigentum und die Kontrolle der Gastgeber über ihren Ort anerkennen; Kant kritisiert hier den Kolonialismus, der außer Soldaten für den Krieg seiner Meinung nach den Kolonialmächten keinen Gewinn bringt. Er differenziert zwischen dem Verbot des Zugangs und der Ansiedelung; darüber hinaus fordert er die Gelegenheit zu freiem Austausch und Begegnung zwischen Besuchern und Bürgern des Gastgeberlandes.
            Die Vorstellung eines solchen Weltbürgerrechtes hält Kant durch die stärkere Verflechtung der Völker für möglicherweise durchsetzbar, da durch den freien Austausch „die Rechtsverletzung an einem Platz der Erde an allen gefühlt wird“. Nur indem sein solches Weltbürgerrecht und damit die Möglichkeit der freien Gemeinschaft der Bürger verschiedener Staaten das Recht der Einzelstaaten und das Völkerrecht ergänzt, kann ein „öffentliches Menschenrecht“ überhaupt entstehen – so dass also doch eine globale Rechtsordnung oder zumindest ein gemeinsamer Rahmen möglich wird; und nur durch diese Weise darf die Menschheit annehmen, auf dem Weg zu einem ewigen Frieden zu sein.
            Zusätze
            Erster Zusatz: Von der Garantie des ewigen Friedens
            Nach Kant ist der Friede unter den Menschen ein in der Natur angelegter Endzweck. In Form einer Vorsehung der Natur sei der ewige Friede garantiert, auch wenn die innere Veranlagung des Menschen einen Hang zum Bösen beinhaltet. Allerdings stehen hinter dieser Teleologie keine besonderen Kräfte, alle Ereignisse erfolgen nach Naturgesetzen. Die Zweckorientierung muss man sich gewissermaßen hinzudenken, um die Geschichte zu verstehen.
            „Das, was diese Gewähr (Garantie) leistet, ist nichts Geringeres, als die große Künstlerin Natur (natura daedala rerum), aus deren mechanischem Laufe sichtbarlich Zweckmäßigkeit hervorleuchtet, durch die Zwietracht der Menschen Eintracht selbst wider ihren Willen emporkommen zu lassen, […]“
            – IMMANUEL KANT: AA VIII, 360[12]
            Wichtigste Indizien sind für ihn die Tatsachen, dass die Menschheit in allen Bereichen der Erde leben kann und sich auch überallhin verbreitet hat, sowie die Konfliktnatur des Menschen. Da Krieg und Vertreibung zur Ausbreitung der Menschheit über die ganze Erde führen, wo überall unterschiedliche Ressourcen vorgefunden werden, die zu Austausch und Handel führen und die fortdauernde wechselseitige Bedrohung die Menschen dazu bringt, sich unter Gesetze zu begeben, laufe die Menschheitsgeschichte auf den ewigen Frieden hinaus.
            Kant umreißt die frühe Menschheitsgeschichte kurz: Zuerst lebten die Menschen als kriegerische Jäger. Gerade die Jagd führte zu Konflikten über die Nutzung von Territorien und daher zur Ausbreitung. Die Entdeckung von Ackerbau, Salz- und Metallgewinnung führte zu Handel und befriedete die Menschen bereits teilweise. Kant sieht sich aber genötigt, darzulegen, wie die Natur die Menschheit zur Umsetzung der Definitivartikel, die als Vernunft- und Freiheitsgesetze moralisch geboten sind, anhalten kann. Dabei geht es vor allem um den Übergang von Ordnungen, die durch die Naturanlagen motiviert und also von Eigennutz, Gewalt und Zwang geprägt sind, mit Gruppen, die Kriege führen und die Fremden keine Rechte zubilligen, zu Staaten mit republikanischer Ordnung, die sich in einer freien Föderation zusammenfinden und ein Weltbürgerrecht anerkennen.
            Die Bildung eines Gemeinwesens überhaupt sieht Kant durch Konflikte zwischen Gruppen hinreichend motiviert: Die Gefahr von außen schafft die Notwendigkeit einer inneren Ordnung. Allerdings stellt sich die Frage, wie diese auf natürlichem Wege eine republikanische sein könnte oder ob eine solche nicht vielmehr bereits eine moralische Gesinnung, die den drei Prinzipien des ersten Definitivartikels folgt, voraussetzt.
            „Das Problem der Staatserrichtung ist, so hart wie es auch klingt, selbst für ein Volk von Teufeln (wenn sie nur Verstand haben) auflösbar und lautet so: „Eine Menge von vernünftigen Wesen, die insgesammt allgemeine Gesetze für ihre Erhaltung verlangen, deren jedes aber ingeheim sich davon auszunehmen geneigt ist, so zu ordnen und ihre Verfassung einzurichten, daß, obgleich sie in ihren Privatgesinnungen einander entgegen streben, diese einander doch so aufhalten, daß in ihrem öffentlichen Verhalten der Erfolg eben derselbe ist, als ob sie keine solche böse Gesinnungen hätten.”“
            – IMMANUEL KANT: AA VIII, 366[13]
            Das natürliche Bedürfnis, sich vor den Interessen der anderen zu schützen, führt nach Kant also bereits dazu, dass jeder von den anderen die Einhaltung allgemeiner Regeln wünscht, ohne dass die feste Absicht gegeben wäre, sich selbst diesen Regeln zu unterwerfen. Da nur bei innergesellschaftlichem Frieden die Einhaltung solcher Regeln überwacht und Übertretungen geahndet werden können, bildet sich im Spiel der dynamischen Kräfte ein stabiler Zustand heraus, der äußerlich demjenigen gleicht, der im ersten Definitivartikel normativ gefordert wurde: Die Idee des Rechts entwickelt sich – als Instrument der Absicherung.
            Der Inhalt des zweiten Artikels, der freie Föderalismus verschiedener Staaten, führt Kant auf einen Ausgleich des Strebens eines Einzelstaates oder seiner Regierung, sich so weit wie möglich auszudehnen – was zu einem despotischen Universalstaat führen würde, der auf Dauer keinen innergesellschaftlichen Frieden erhalten könnte – und der ethnischen Verschiedenheit, die zwar die Gefahr zu wechselseitigem Hass in sich berge, aber auf lange Sicht durch Stolz auf die Eigenheit und Wetteifer innerhalb der einzelnen Gruppen zivilisatorischen Fortschritt mit sich bringen würde. Die Entwicklung der eigenen gesellschaftlichen Leistungsfähigkeit und freiheitsorientierten Ordnung ist es, die die Staaten wechselseitig zu Toleranz und Akzeptanz in der föderativen Ordnung befähigt.
            Dem Weltbürgerrecht der wechselseitigen Öffnung der Staaten sieht Kant schließlich deren kommerzielles Interesse entsprechend: Der allgemeine freie Handel bringt dem Staat die Geldmittel, die dieser zum Zweck der Machtsteigerung erstreben muss. Dieser Umweg über das Interesse der Staaten ist notwendig, denn ein allgemeines Weltbürgerrecht würde die Menschen und die Staaten nicht von wechselseitiger Gewalt abbringen. Nur dadurch, dass der Staat Geld als allgemeinstes (und sogar mit der republikanischen Verfasstheit verträgliches) Machtmittel sieht und Handel insgesamt wohlstandsförderlich ist, haben Staaten eine außermoralische Motivation, den Handel und das dazu erforderliche Weltbürgerrecht zu schützen und Kriege zu vermeiden bzw. vermittelnd zu beenden.
            Zweiter Zusatz: Geheimer Artikel zum ewigen Frieden
            Der zweite Zusatz behandelt den Zusammenhang von Regierungsführung und öffentlicher Meinung und hat die Form eines Geheimartikels. Er stellt eine wesentliche Ergänzung der zweiten Ausgabe [B] dar. Kant legt dar, dass der Einsatz von Geheimartikeln zwar objektiv der Idee eines öffentlichen Rechts widerspricht, subjektiv aber die Würde der abschließenden Parteien schützt, die etwas vereinbart haben, was ihnen geboten schien, was sie jedoch öffentlich in Kritik bringen könnte. Dieses Verhältnis nutzt Kant als Analogie: So kann es beispielsweise dem Ansehen eines Staates gegenüber seinen Untertanen und den anderen Staaten schaden, wenn seine Interessen und Handlungen öffentlich debattiert oder in Frage gestellt werden. Der Staat sollte nach Kants Meinung die Debatte dennoch als beratende Stimme zur Kenntnis nehmen, aber ein offenes Geheimnis daraus machen, ob und welchen Argumenten er folgt. So kann der Staat sich von der öffentlichen Meinung belehren lassen, ohne an Autorität einzubüßen. Kant verweist hier besonders auf die Rolle der Philosophen, die für die Juristen als Beamte, Gesetzgeber und im Gerichtswesen Rechtsfragen diskutieren können, wo jene an das geltende Recht gebunden sind.
            Anhänge
            Über die Misshelligkeit zwischen der Moral und der Politik, in Absicht auf den ewigen Frieden[
            Kant untersucht im ersten Anhang die Frage, ob Politik moralisch sein kann oder muss. Ein Widerspruch kann hier nach Kant nur auftreten, wenn die Politik als Klugheitslehre aufgefasst wird, die keine absoluten Gebote kennt. Wo aber Moral als Theorie der Rechte und Pflichten eines jeden verstanden wird, sind Politik und Staatslehre als Anwendung und Umsetzung der Moral zu verstehen. Also muss sie a priori in „Einhelligkeit“ dazu stehen, ohne dass die Moral unmögliche Forderungen an die Politik erhebt. Denn für Kant ist das Sollen durch das Können eingeschränkt. Dennoch geht Kant davon aus, dass die Gebote der Moral (sofern man sich in ihnen nicht täuscht) sich niemals aus Gründen der Klugheit den Umständen beugen müssen. Als Beispiel nennt er das absolute Verbot der Lüge.
            Zum ewigen Frieden (als normativem Ziel der Politik) ist es erforderlich, dass sich alle gemeinsam der Rechtsordnung unterstellen. Das überfordert den Einzelnen – wenn er sich an Gesetze hält, die die anderen missachten, begibt er sich in Gefahr. Die Vereinigung zu einem Staat unter einer Rechtsordnung scheint daher darauf angewiesen zu sein, dass sich einer mit Gewalt zum Herrscher aufschwingt. Warum aber sollte der Herrscher sich selbst ebenfalls den Gesetzen unterwerfen? Hobbes hatte im Leviathan deshalb den Herrscher außerhalb des Gesetzes gestellt. Für eine Republikanische Ordnung im Sinne Kants muss er die Gesetze sogar repräsentativ, also in Vertretung und im Interesse des Volkes festlegen. Die Problematik wiederholt sich auf der zwischenstaatlichen Ebene: Die Inhaber der Übermacht oder Gewalt sollten auf ihre eigene Willkür zugunsten des Gesetzes und der gemeinschaftlich bestimmten Rechtsordnung verzichten. Zur Lösung dieses Problems verweist Kant auf den Begriff des Rechts selbst. Dieser impliziert, dass das Handeln mehr ist als eine von empirischen Eigeninteressen (in Anbetracht des Hangs der Menschen zum Bösen) und Möglichkeiten bestimmte Mechanik. Es muss sich also ein „moralischer Politiker“ denken lassen, der moralische Gebote an das Politische Handeln heranträgt, wohingegen ein „politischer Moralist“, der also die Moral der Politik unterordnet, dem eigentlichen Moralbegriff widerspricht.
            Für diesen moralischen Politiker ergeben sich bestimmte Maximen. So ist es für ihn geboten, Gesetze, die dem Naturrecht nicht entsprechen, allmählich zu reformieren und nicht radikal umzustürzten; denn Letzteres führt zur zivilen Unruhe bis zum Bürgerkrieg. Das gleiche gilt für die Verfassung, wo Kant einen Wandel der Verfassungspraxis zur republikanischen Form deutlich vor einem Wechsel de jure stellt, da das Volk durch Beteiligung erst den Rechtsbegriff als erfüllt erlebt und so selbst die notwendige Achtung und Befähigung erwirbt, die Gesetzgebung allein zu gestalten. Ebenso ist während einer Revolution im Sinne des Friedens und Republikanismus die Bestrafung der Aufrührer geboten, nach einer erfolgreichen Revolution jedoch die Vorstellung einer Rückkehr zur alten Ordnung unmoralisch. Auch soll ein Staat von außen nicht gezwungen werden, seine despotische Form abzulegen, wenn dies seine Sicherheit und seinen Fortbestand gefährdet.
            Praktizierende Juristen hielten immer die gegenwärtige Verfassung für die beste, schreibt Kant. Wenn sie aber über Gesetzgebung entschieden, dann bliebe zu vieles aus der alten Verfassung bestehen. Praktizierende Juristen des Despotismus würden eine neue Verfassung nach folgenden Grundsätzen erarbeiten: 1. Eigenmächtige Besitznehmungen des Herrschenden, 2. Leugnung von Verantwortung für Schlechtes, 3. Teile und herrsche (vgl. Divide et impera).
            Die Bosheit der Menschen komme nicht aus ihnen selbst, sondern resultiere aus einer noch nicht vollständig entwickelten Kultur. In einem Staat schwäche sich Bosheit jedoch ab, da sich die Menschen gegenseitig auf rechtmäßiges Handeln verpflichteten. Der Begriff des Rechts sei für den Menschen sowohl privat als auch öffentlich bedeutsam. Kant wirft die rhetorische Frage auf, was höher stehen solle: der Zweck (als moralische Gesinnung) oder die Freiheit (Handle so, dass du wollen kannst, deine Maxime solle ein allgemeines Gesetz werden – der Zweck mag sein welcher er wolle)? Letzteres müsse vorangehen, schließt Kant, da es eine unbedingte Notwendigkeit für das Rechtsprinzip sei. Wie genau man aber zum ewigen Frieden gelange, sei ungewiss. Je weniger Menschen den ewigen Frieden als Zweck verfolgten, desto näher seien sie ihm. Das liege am gemeinsamen Willen, eine rechtlich verfasste Gesellschaft zu schaffen. Gesetze würden nicht dazu erlassen, Wohlstand oder Glückseligkeit zu schaffen, sondern um das Recht auf Freiheit und Gleichheit eines jeden zu wahren. Politik könne sich ohne Moral also gar nicht entwickeln.
            Von der Einhelligkeit der Politik mit der Moral nach dem transzendentalen Begriffe des öffentlichen Rechts
            Aus dem Grundsatz, dass jeder Rechtsanspruch öffentlich bekannt sein müsse, um nicht Unrecht zu sein, zieht Kant folgenden Schluss, der einen Blick nicht auf seine Moral, sondern auf seinen Rechtsbegriff zulässt:
            1. Im Staatsrecht sei der Widerstand gegen die Staatsgewalt (selbst bei einer Tyrannis) Unrecht, weil ein Aufstandsrecht nicht Bestandteil einer Verfassung sein kann.
            2. Im Begriff des Völkerrechts sei der Begriff der Publizität (Öffentlichkeit) bereits enthalten. Völkerrecht dürfe nicht auf Zwangsgesetzen beruhen (wie das Staatsrecht), sondern auf einer freien Verbindung von Staaten in der Absicht, untereinander den Frieden zu erhalten. Es gebe allerdings Fälle, in denen die öffentliche Äußerung von Absichten dem damit angestrebten Ziel zuwiderlaufe: a) wenn ein Herrscher eine Abmachung mit einem anderen Staat zum Schutze seines Volkes nicht einzuhalten gedenke; b) bei einem geplanten Präventivschlag gegen ein zu mächtig werdendes Nachbarland; c) bei der geplanten Unterwerfung eines separatistischen Landes(teils). Völkerrecht und Moral stimmten aber überein, wenn der Rechtsbund der Staaten beabsichtige, Kriege zu verhindern. Trotzdem würden oftmals Verträge mit mächtigeren und größeren Staaten günstiger ausgelegt. Mit der Moral als Ethik, ist die Politik leicht einverstanden, aber ihre Bedeutung als Rechtslehre streite sie allzu oft ab. Vielmehr sollten Recht und Moral in allen Gesetzen gleichermaßen gültig sein, wo die Publizität dem Zweck des Gesetzes nicht zuwiderlaufe.

        • Urmeaza ceea ce nu au putut face in 41, fiind atacati de germani.
          Atacul general asupra Europei, acum ca „tarile neprietenoase” si „naziste” si-au „dat arama pe fata”.
          Sunt tembeli, si vor iesi din Istorie ca atare.

      • Perfect de acord… dacă vor într-adevăr să dovedească ceva… că există ceva autentic rusesc cel mai nimerit ar fi să ardă până la capăt si să se desfacă în țări mai mici după care să înceapă să muncească si sa se democratizeze.

  5. Nefasta a gatit azi varza, din aia murata, pusa de mine. De asta imi aminteste acest articol. O impletire de lucruri cu vorbe, mai mici, sau mai mari.
    Occidentul nu poate lupta cu puterile ostile, care devin din ce in ce mai puternice. Nici cu Rusia, nici cu China, nici cu India. Niste tarani. Deci nu are sens sa incerce sa le schimbe.
    Occidentul trebuie sa se reinventeze, sa devina cu adevarat inteligent, asa cum se lauda. Suficienta, aroganta, nu vor duce niciunde. Nici macar tehnologiile occidentale nu pot indrepta mare lucru, mai ales ca in curind vor fi depasite de China.

    • Asa cum am vazut ca marea armata rusa este doar o hoarda pentru care nu conteaza viata soldatilor, vom vedea probabil si ca marea economie chineza este umflata cu pompa.

      Guvernul chinez controleaza informatia publica. Moneda este controlata. Stiinta se bazeaza pe minciuni iar tehnica – pe furtul de patente. Produsele sunt atragatoare pe dinafara, dar se defecteaza repede si iremediabil. Bancile sunt curatate artificial de creditele neperformante prin vehicule specifice, avantul economic este ilustrat prin uluitor de multe si de inutile constructii fara nicio noima.

      Occidentul a facut tampenia de a-si deplasa productia in China, dar asta nu are de-a face cu vreo calitate anume a Chinei, in afara de aceea de a minti frumos. Insa tot invatul are si dezvat si sunt convins ca multi si-au dat seama ca investitiile in China sunt sinucigase.

      • Producția în China se derulează altfel decât cred majoritatea oamenilor care nu au treabă cu producția industrială.

        De exemplu, dacă a fost instalată în China o linie de fabricație pentru imprimante laser (la care un model rezistă cam 7 ani pe piață) asta nu înseamnă că următoarea linie de fabricație nu poate fi instalată în altă țară. Vietnam, în exemplul concret despre care discutăm.

        China n-are decât să fabrice modelul respectiv de imprimantă laser încă 40 de ani, cum face cu avioanele rusești de pasageri gen AN-24. Dar nimeni nu va continua să cumpere imprimante aceea în Vest, dacă nu scrie Xerox pe ea. La fel cum nu cumpără nimeni în Vest copia chinezească a lui AN-24.

        Nu e nimic sinucigaș în investițiile în China. Da, chinezii au copiat toate modelele de trenuri de mare viteză, dar le-au copiat pentru ei. Franța o să folosească tot TGV-uri autentice Alstom, iar Germania o să folosească tot ICE-uri autentice Siemens. Nu vor folosi copiile chinezești nici Franța, nici Germania.

        • Am avut posibilitatea sa aleg intre un convertor hdmi pentru PS2, pe Ebay, 1 euro cel chinez, 50 euro cel american – insa tot made in prc. Ce crezi ca am luat ?
          Chinezilor le aduceau occidentalii ceasuri, in sec. al XVIII-lea – se uitau la ele, erau bibelouri. Nici nu cautau sa inteleaga principiul, nu vedeau utilitatea. E alta lume, e alt creier.
          Pana in sec. al XX-lea era arta ca femeia sa poarte incaltari care ii deformau complet laba piciorului – era considerat un simbol al frumusetii. Fiintele acelea indurau cu stoicism, as indrazni sa spun mai ceva ca Isus pe cruce (rog pe fanatici sa nu se supere, si-asa daca se supara nu ma intereseaza).
          Toate astea pentru a calca niste studenti cu tancul.

        • iar Germania o să folosească tot ICE-uri autentice Siemens.
          Germania e ocupata cu dezvoltarea bicicletelor si a trotinetelor, care se vor fabrica in China.
          China se dezvolta extraordinar, chiar si in domeniul cercatarii, inovatiilor, tehnologiilor. Ar fi suficient sa vorbim de 5G.
          China a platit licenta pt ICE (Velaro China), citeva miliarde, incl. scolarizare personal. Am fost de doua ori in China pt asta si i-am avut „studenti” si in Ge.
          Nu trebuie in nici un caz dispretuiti.

  6. autorul se refera probabil la Vestul de pana in 2001; dupa aceea si ei au luat-o rau la vale, iar libertatile sunt ciuntite progresiv

    • 2001 si rapiditatea cu care a involuat pot fi un indiciu cum ca doar a simulat un asa-zis progres moral si etic , pentru uz intern si extern de imagine in conflictul cu URSS . Disparitia URSS l-a lasat fara obiectul muncii . Rusia nu s-a lasat colonizata iar deschiderea lui -a Vestului spre China simultan cu impingerea Rusiei neascultatoare in bratele Chinei a oferit acesteia din urma resursele pentru „China nu va mai fi niciodata umilita”. Rusia a dorit dintotdeauna sa fie acceptata ca egal de Vest insa UK si SUA au considerat ca alianta Rusia-Europa ii pune in pericol interesele -si s-au captusit cu alianta Rusia-China. In contextul actual in care cel putin jumatate din Glob ca populatie teritorii si resurse este impotriva UK si SUA nu vad cum am mai putea vorbi de un Vest unitar deoarece Europa isi va aminti foarte curand celebra zicere: natiunile nu au prieteni ci interese.

  7. Lumea rusă se bazează pe diferenţiatori faţă de restul lumii. De la ecartamentul şinelor la perspectiva bicefală asupra lucrurilor se crează bariere pentru a aduna apele unui construct statal centripet care conţine toate forţele centrifuge dictate de diversitate, diferenţe etnice, demografice, religioase, geografice… captate în statul rus. Nici măcar hinterland-ul bazinelor fluviale Don & Volga nu este unitar geografic, dar existenţa unei Ucraine care poate, prin sine şi ca proxy, controla gurile Donului prin resursele şi industriile Donbasului… e o provocare pentru modelul verticalei de putere a statului rus, pentru că ar crea (încă) un pol de atractivitate centrifug. Din această perspectivă poate fi înţeleasă nivelarea oraşelor şi infrastructurilor zonei, ca fiind o eliminare a unei percepute ameninţări.
    Până aici nu e nimic nou faţă de direcţiile strategice ale Kremlinului de peste 3 secole. Ce e nou şi a precipitat momentul este ascensiunea Chinei, nu extinderea NATO şi UE. Principala provocare este din est, precipitând nevoia asigurării vestului. De acolo vine, de fapt, ameninţarea existenţială.
    Restul sunt trompete de marketing politic, aka despotism retoric, plus disonanţele cognitive de care suferă cei care le şi cumpără: occidentali superficiali împăciuitorişti/înţelegători, ruşi îndoctrinaţi, factori de influenţă interesaţi etc…
    Proba verităţii vine din faptul că securizarea Ucrainei dpdv rus nu e profitabilă economic, ci doar (aparent) militar. Există doar câştiguri pe termen scurt şi mediu pentru un număr restrâns de actori, unii dintre ei politici, alţii interesaţi economic pe unele nişe.
    În final, Kremlinul îşi periclitează despotismul hidraulic (economic şi comercial) pentru a procrastina o disoluţie organică pornită din est, generată de ascensiunea puterii Chinei. Eşecul (parţial) înregistrat în Ucraina va grăbi procesul indiferent de credinţele şi ideile politice şi religioase ale potentaţilor ruşi. Până şi ei realizează, dar mai cumpără timp în faţa unui proces ineluctabil.
    Apropierea de China este un sindrom al cumpărării de timp pentru a se putea repoziţiona. În final peştele mai mare înghite peştele mai mic… aşa că lumea rusă ori se reinventează/ reorientază, ori este absorbită în spaţiul asiatic. Singurii care pot asigura existenţial Rusia rămân occidentalii. Rămâne să vedem dacă o vor mai face, şi în ce condiţii. Abia aici rămâne întrebare… poate fi o formă de negociere în forţă…

    • Federatia Rusa nu se intemeiaza pe interese nationale, pentru ca nici natiune rusa nu exista. Ea se intemeiaza doar pe capacitatea de a asigura castiguri uriase unei grupari de potentati. Din aceasta perspectiva rationamentele Vestului au fost in mare parte gresite: au considerat Rusia ca fiind guveranta de aceleasi valori ca si Occidentul. Unora nu le vine nici acum sa creada ca nu e asa.

      China urmeaza acelasi model al supunerii unei tari de catre o mana de potentati. Doar ca aici privilegiile se distribuie mai bine in intreaga societate prin intermediul structurilor de putere ierarhizate ale Partidului Comunist.

      Sunt de aceeasi parere ca lumea asiatica se concentreaza pe ingurgitarea vecinilor, dintr-o inghititura sau dupa ce sunt impartiti in bucatele mai mici. Asta pentru ca asa sunt constitite aceste formatiuni, pe principiul insusirii muncii altora prin forta.

      • „Unora nu le vine nici acum sa creada ca nu e asa.”

        Multi nu cred nici acum ca e razboi (sunt filmari, imagini de sinteza, comedie, au pus la cale „occidentul satanic” samd), iar daca cumva incuviinteaza, e vina ucrainenilor. In special e vina SUA, „care ne- facut colonie” samd. Iar „rusii ne apara” e sadit de decenii bune in suflete. Exterminarea elitei e un accident, „ei, au facut unii – dar gata, hai ca am oala pe foc. Nazistule. Trebuie ca Romania sa fie neutra, Zelenski e actor porno, stramosii samd”.
        Auzit scos pe gura la modul cel mai serios. Jumatate de Romanie „gandeste” precum un sclav rus, ba chiar mai rau. Imaginati-va atunci ce e la ei, in cetatea fericirii popoarelor, in care din zece membri ai unei familii, in anii bolsevismului, trei erau calai, trei victime, trei nepasatori („asta e, pedeapsa de la Dumnezeu” – you don’t say, n.n.), si unul lost in translation. Care translation, doar el stia.

    • Am zis-o de multe ori, rusia ori isi asigura Europa cu orice pret, ori dispare ea prima, Europa a doua – sau invers. Sau deloc. Aici e smecheria ruseasca, ruleta daca preferi. La ei minciuna e impletita cu alta minciuna, si e numita adevar, din care adevar au trei feluri. Judeca si tu ce mai e adevarat si ce nu. In situatia in care chinei comuniste ii mai sunt dati cel mult 100 de ani de existenta (demografia printre altele), ce sa faca china comunista cu spatiul rus, neguvernabil, basca populat de elemente pe care le vedem in actiune ici colo, aidoma sacalilor – si inca sacalii sunt conditionati de foame, nu de bautura (sigur, se distreaza si ei – sacalii adica). Ok, cucereste, si dupa aceea ce ? Mai este India. Pakistan. Australia. Japonia.
      Mai este Elvetia, care taie fondurile, si gata istoria scrisa a cutarei sau cutarei tari.
      Si ramane SUA, care poate fi lovita atomic si anihilata, insa va renaste din propria cenusa. Asta presupunand ca stau si se uita cum le cad rachetele peste cap.
      Sunt foarte multi parametri, rusia a decis sa riste, dar viata nu e o tabla de sah, asta nu pricep campionii. La urma urmei nu au spiritul persan, cel mult covorul. Si pe el o sa zboare daca o mai tin asa.

      • China nu are nevoie de spațiul rus, China are nevoie de o stație de benzină numită Siberia. Problema demografică e reală în China, însă chiar dacă ar pierde 25% din populație în următorii 30 de ani, restul de 1 miliard de chinezi tot vor avea nevoie de o stație de benzină. De ce să plătească Rusiei combustibilii, când ar putea lua Siberia cu totul?

        China nu mai e comunistă de peste 20 de ani, socialismul bazat pe corporații se cheamă altfel :)

    • mulţumind pentru comentariile @Dedalus, @crs & @Harald pentru prilejul să nuanţez:
      China investeşte în drumul mătăsii ca să vândă în Europa, iar războiul este despre cine colectează taxele de protecţie pentru comerţ => războiul ucrainean şantajează proiectul dezvoltării Chinei
      Regimurile politice sunt doar forme efemere de exercitarea puterii… interesele primează, iar interesele ruseşti rămân regionale şi limitate, în timp şi spaţiu, în lipsa mijloacelor de proiecţie şi fructificare mai largi: piaţă mică, marfă necompetitivă, influenţă redusă
      Europa fără Rusia a existat şi poate exista, dar invers… nu prea: de ce oare?
      China nu are nevoie per se şi în sine de spaţiul rusesc, ci de piaţa europeană… deci, ca să securizeze piaţa europeană, are nevoie de spaţiul actualmente sub ruşi să fie controlabil şi previzibil… ameninţările nucleare sperie comerţul şi investiţiile şi nu pun pâinea pe masă… conflictele asemenea
      În final, totul pare descins dintr-un film despre lupta dintre mafii, cine controlează ce zone şi fluxurile de venituri produse… I rest my case 

      • Da, multumesc pentru mentionare! O nuanta: este extrem de dificil sa iti dai seama ce planuri are China, pentru ca apeleaza la controlul total al informatiei si la distorsiuni incredibile ale situatiei sociale si economice. Pe de alta parte, orice planuri ar avea, vor intra in coliziune cu cultura Occidentala = nu se vor ingelege vreodata. Pur si simplu modul de gandire este diferit.

    • Right from the horse’s mouth:
      „Trebuie să rezolvăm problema NATO, astfel încât să putem fi într-o poziţie puternică faţă de China“ = „Dacă Rusia va deveni un fel de ţară satelit, conform tradiţiei chineze a Regatului de Mijloc…”
      „Război existenţial pentru Rusia“ = „Acest război este un fel de război proxy între Occident şi Rusia fiind pentru o viitoare ordine mondială. Miza elitei ruse este foarte mare – pentru ei este un război existenţial”
      https://adevarul.ro/international/rusia/serghei-karaganov-unul-sfetnicii-putin-rusia-nu-isi-permite-piarda-viseaza-eurasia-mare-1_62517f335163ec427132e387/index.html
      => război proxy preventiv din cauza devenirii Chinei, cu ameninţări de escaladare
      Nu mai ştiu de unde am reţinut aprocrifa lui Mao, pe care o parafrazez din memorie: „La istoria noastră multi-milenară, ce mai contează 100 de ani… Siberia tot a noastră este”
      Long game…

  8. ??!! o luptă a Occidentului cu două imperii totalitare, ambele resentimentare si doar atata?
    Da despre enterese nimic? Banii nu au nici un rost ?!

    Scuze , si eu sunt fascinat de epoca eneolitica, de inceputurile a ce se nunsite antichitate dar isoriia asta de azi (Ucriana) nu le are a face cu Arkaim …..
    Deci, prin 1990 era in functiune un imperiu .. sovietic. Gulaguri, dizideneti, internari la nebuni precedate de Gulag, de ejovcina, holomodor, dezastrul razboiului civil samd etc .
    Dar un imperiu mai este (in gnl) si o economie imperiala in care uele ragiuni „se specializeaza” si care depind de comertul intern imperial.
    Cazul Ucrainei …. a mostenit o industrie importanta care era integrata industriei sovoetice, adica cu stanse legaturi cu cea rusa . Industrie militara …. SI care Ucraina era dureros de dependenta de hodorcarburile pe care „le primea” din restu imperiului ….

    Deci daca doreai sa ajuti desprinderea Ucrainei .. trebuia sa ajuti la „dezangajarea” economiei ucrainene de la „tata” masterii Rusia .. Da ntz.. ntz .. ntz!!!!
    E si asa ajungem in 2013 cand sczue dau cateva spicuiri de presa :
    17 dec 2013 „Rusia va împrumuta Ucrainei 15 miliarde de dolari prin achiziţii de obligaţiuni emise de Ministerul Finanţelor de la Kiev, în 2013 şi 2014, şi va reduce preţul gazelor cu o treime, a anunţat marţi preşedintele rus Vladimir Putin, după o întâlnire la Moscova cu omologul său Viktor Ianukovici.(Mediafax)
    18 dec 2013 „Kievul va plati 268 dolari mia de metri cubi faţă de peste 400 de dolari în prezent. La importuri de 26 de miliarde de metri cubo de gaze din Rusia, Ucraina va economisi anul viitor aproape 3,5 miliarde euro. „(EuropaFM)
    Si trebuieste zis ca Ucraina era un „client” ….. de cosmar. Unu care platea greu, tarziu si „tepuia” conductele de gaz. Adica ciordea.

    12 febr 2014 : În pofida crizei politice din Ucraina care nu pare să se mai sfârşească, Rusia a anunţat că în această săptămână va acorda Kievului cea de-a doua tranşă de bani în valoare de 2 miliarde de dolari din împrumutul de 15 miliarde stabilit în luna decembrie, informează BBC …………………………. Până acum, autorităţile din Kiev au primit prima tranşă în valoare de 3 miliarde de dolari din cadrul unui împrumut ce are ca scop, potrivit lui Vadimir Putin, „revigorarea” economiei din Ucraina.” Adevarul.

    In timpu sta marea probelma a UE, adica a Germaniei era eliberarea Printesei Gazelor

    Si, dupa ce Ianukovici atrebuit sa dispara din Ucraina Frau Merkel a intrebat angelic pe Putin „mu-i asa ca o sa le dai banii in continuare?”
    Intrebarea asta a fots ca si cum ai da unui doberman dresat ordinul de atac!

    Aoca voi a zioce ca mici entereser meschine .. au vulnerabilizat Ucraina pana la ocuparea Crimeii sam,d

  9. Citind materialul dumneavoastra mi-au venit in minte picturile rupestre din Europa preistorica si posibilele lor semnificatii. Mi-am amintit de ipoteza ca aceasta arta parietala s-a dezvoltat exploziv doar in momentul in care Homo Sapiens a intrat in competitie directa pe resurse cu Homo Neanderthalensis, desi convietuisera mii de ani pana la acel moment (omul modern patrunde in Europa cca. 40.000 de ani in urma, cele mai vechi picturi rupestre din Europa sunt datate la aprox. 36.000 de ani).
    In continuare, acesta ipoteza subliniaza puternicul element imaginar si ritualic al picturilor, facute cel mai probabil in stari psihedelice, fiind departe de a fi reprezentari ale vietii zilnice. Care e scopul lor? Probabil lianti pentru grupurile de Homo Sapiens (Neandertalii nu aveau aceeasi imaginatie, nu puteau prinde sensul acestor manifestari). Aceste tehnici si simboluri s-au mentinut aproape neschimbate zeci de mii de ani dupa disparitia lui Homo Neandertalensis, in conditiile in care informatia si obiectele circulau pe distante de sute de km. Fiind intrerupte si inlocuite doar odata cu patrunderea populatiilor de agricultori dinspre Est (ca. 9000 de ani in urma, modificarea masiva a semnalului ADN dupa aceasta data sugereaza o inlocuire a populatiilor anterioare).

    Revenind, cred ca in momentul acesta este foarte important sa se aleaga perspectiva prin care privim ceea ce se intampla. Este acesta debutul unui conflict pregatit zeci de ani intre principii democratice si totalitare? Sau asistam la punerea in scena a vointei unui lider regional deviant care doreste sa revizuiasca istoria tarii sale, cu o serie de aliati interesati economic si politic?
    Dupa cum mentionati, Yuval Harari ridica problema daca umanitatea sta sub semnul unui determinism ciclic fatal.
    Fara a suna alarmist, daca prima varianta este cea adevarata, mie imi pare ca suntem in fata unui nou conflict esential pe resurse.
    Cum dorim sa rezolvam criza globala care se prefigureaza pentru urmatoarele decenii, si care ne va afecta pe toti intr-o forma sau alta? Instrumentele pe care le avem acum la indemana sunt cunoasterea, politicile democratice si cele totalitare. Pana concepem ceva mai potrivit (care sa includa ceea ce descrieti ca evolutie, progres moral si etic), pare ca suntem fortati sa operam in limitele a doua modele: cunoasterea in sprijinul razboiului, spre care ne cheama regimurile totalitare (si care pare sa duca la natiuni delimitate de ziduri, dupa modelul asezarilor fortificate din trecut) – sau cunoasterea in spiritul principiilor democratice, unde – cu toate schiopatarile de pe parcurs – incercam sa imbinam nevoia de supravietuire a speciei noastre cu capacitatea Pamantului de a sustine viata.

    • Lumea îl citează degeaba pe Yuval Harari, ideile lui nu prea au acoperire în realitatea curentă.

      La momentul de față (după 1848 însemnând asta) problema se pune în termeni de imperii vs națiuni. Wilson a avut dreptate în 1918, statele mutinaționale care au fentat atunci (Iugoslavia și Cehoslovacia) tot s-au dezmembrat până la urmă. Conflictele nu sunt pe resurse, sârbii nu i-au masacrat pe bosniaci ca să le ia resursele.

      Arhetipul statului multinațional în secolul 20, Uniunea Sovietică, s-a dezmembrat și ea până la urmă, fiindcă nu exista o identitate națională sovietică. Exista doar un Homo Sovieticus, într-o societate dezagregată, care a sfârșit prin a dezagrega și Uniunea. Despre cealaltă Uniune, în episodul viitor :)

      Ca regulă nescrisă, imperiile care au ajuns până la Carpați s-au dezmembrat toate. Acolo, la Carpați, e moartea tuturor imperiilor. Știu că pare greu de crezut, dar prin unele din locurile acelea, mormintele părinților și ale bunicilor încă sunt în grădina de lângă casă, chiar și în ziua de azi. Niciun reprezentant al unui imperiu nu se poate compara cu așa ceva, de asta se dezmembrează toate când ajung la Carpați.

      Iar în unele locuri unde există biserică și cimitir, se descoperă lucruri chiar mai interesante: tot acolo era cimitirul și în urmă cu 2000 de ani, pe vremea romanilor. Iar înainte de a veni ei, tot acolo era. S-a gândit vreodată Yuval Harari, pe câți străini i-au îngropat localnicii în cimitirul de acolo, în ultimele 100 de generații? :)

      Duncan Ridgley povestea o experiență de genul ăsta, în Maramureș. Participa la o înmormântare împreună cu tot satul, iar unul dintre localnici l-a întrebat:
      – Ce zici, te îngropăm și pe tine aici?
      A stat el și s-a gândit, în Maramureș îl cunosc mai mulți oameni decât la Londra și îl și salută mai mulți oameni decât la Londra. Așa că a răspuns ceva de genul:
      – Chiar mă considerați de-al vostru?
      – Nu, asta nu. Da’ o să fie o petrecere pe cinste, a răspuns localnicul :)

  10. Fain articol, faine comentarii!! Dar….
    Se afirma pe undeva prin articol/ The only constant of human history is change./
    Asa este. Numai că schimbarea este doar e suprafata, de aspect, nu si de NARAV.
    Istoria este ciclică, iar mai devreme sau mai tarziu vom experimenta încă o catastrofă planetară din seria Extinctia Neanderthalienilor, Devastarile Barbarilor, Epoca Migratiilor, Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial s.a.m.d.
    Asta este viata si asa va fi mereu fara educatie la nivel planetar!
    Suntem condamnați sa repetam bunele si relele istoriei!

    • Nici nu trebuie bagat in seama, Ultimul care a vorbit de un reich milenar a sfarsit carbonizat – cel putin asa se zice. O fi, n-o fi asa, tot n-a reusit sa decoleze prin balansarea mainilor.
      Io cred ca rusia se pune acum in pozitia in care ar fi trebuit sa fie daca n-ar fi fost pictorul caporal/caporalul pictor. Atunci cladeau si ei „omul nou”, epoca de „fericire” trebuia sa tina si ea 1000 de ani. Mare veselie, pana la atacul germanilor. Atunci vagoanele de dictionare in toate limbile Europei au aratat ca de fapt si ei planuiau invazia, asa, fumand si band nitel la umbra, sperand sa aiba nemtii spatele intors o clipa. Rai nazistii astia, nu i-au lasat si pe ei sa zica ceva. Norocul lumii civilizate. Stiau nazistii ce stiau despre pericolul bolsevic, in fapt pericolul rus/mongol, etern si de neevitat.
      O sa trebuiasca sa incasam si noi tavalugul asta daca factorii favorabili lor se impreuneaza si duc la o situatie potrivnica Civilizatiei. Am insa speranta ca Civilizatia, aia crestina veritabila, nu tribalismul rus sau chinez, va invinge. Poate intr-un mod la care nici nu se-asteapta rusul sau chinezul.

    • Aceasta propozitie nu este noua, a fost rostita de Putin intr-un alt context, pe 26.11.2010 cu ocazia unei vizite la Berlin al a vorbit despre o zona a liberului comert intre Wladiwostok si Lisabona.

    • Daca nu ma inseala memoria si Gorbaciov vorbea de „casa noastra comuna, Europa” de la Vladivostok pana la Atlantic …. si toata lumea aplauda.

    • Obsesia pentru extinderea teritoriului pare sa fie inlocuitorul preocuparii pentru dezvoltare. E mai usor sa te inarmezi pana in dinti si sa furi de la vecini decat sa muncesti.

      De ce asa functioneaza Federatia Rusa (care numai „Rusia” nu e, fiind populata in majoritate de ne-rusi si de ne-ortodocsi), si nu si statele Europei? As vrea sa stiu raspunsul. Tot ce pot sa deduc este ca Federatia Rusa a pastrat modelul triburilor pre-statale din Evul Mediu.

  11. Stim ce monstru a devenit Germania hitlerista iar liderii lumii libere si-au asumat riscul oraselor distruse de bombardamente, V2, V3, milioane de morti si Oradour sur Glane abia DUPA invadarea Europei.Stim si cand s-a terminat razboiul: cand Hitler a murit.
    Stim ce monstru a devenit Rusia lui Putin, mai este nevoie de liderii care sa-si asume riscul loviturilor atomice inainte ca Europa sa fie atacata. Putin a aratat in Ucraina cu subiect si predicat cum va trata orice natiune care i se opune.
    Ne este greu sa recunoastem ca suntem in razboi.

      • Omg pentru cele cateva jde milioane (vieti si bani) pierdute pentru ca nu s-au lansat la timp.
        In 2039, daca apucam, se va serba pactul molotov ribbentrop.

        Altfel, statul rus s-a propus pentru lansare, nu occidentul. E drept, „doar daca ii este amenintata existenta”. Iar cum ei sunt universali in tupeu, existenta lor este vesnic amenintata.

  12. Libertatea nu poate fi traita daca nu este dorita, astazi sansele de reusita fiind aproape zero, este din pacate Realpolitik 2022.
    Ce se ascunde in spatele unei lumi ” multipolară, justă și democratică” ?
    Daca Putin si Xi isi permit sa-si „faca de cap” , pt ei democratia fiind o notiune irelevanta, care este reactia si care sunt pozitiile restului lumii ?
    India numita generic „cea mai mare democratie a lumii” datorita celor peste 1 miliard de oameni semnalizeaza dupa cate vedem catre dreapta insa vireaza la stanga.
    Dintr-o data indienii si chinezii devin „prieteni” iar impreuna cu rusii lui Putin reprezinta aproape jumatate din populatia lumii.
    Alta tara, Africa de Sud , tot democrata, sustinuta economic puternic de Europa si SUA, da rateuri, nu condamna razboiul din Ucraina, se abtine la ONU, realitatile sudafricane neavand nimic in comun cu democratia reala, occidentala.
    Indonesia alta tara cu populatie numeroasa nu renunta la relatiile cu rusii, Israelul dintr-o data se opune SUA datorita cursului de deschidere a acesteia fata de Iran iar fata de rusi sunt „neutrii”, lumea araba tace.
    „Lumea justa multipolara, democrata ” arata dintr-o data altfel decat ne-o dorim noi in Europa sau SUA , dezvoltarea si bunastarea o datoram in primul rand relatiilor economice ca state nedemocrate, cu dictaturi de tot felul, autocratii, chiar warlords din Africa care stau cocotati pe resurse impresionate.
    Dupa cate vedem clasa de mijloc chineza in numar de peste 300 de miloane, profitoarea acestor relatii economice nu este interesata de democratie, accepta bunastarea sub forma unui apartament, o masina un loc de munca bun, mancare indestulatoare, o excursie pe undeva in lume cu conditia as fie „ascultatori” si supusi unei dictaturi digitale totale.
    Bunastarea occidentala/europeana este in mare parte cladita pe energie ieftina din Rusia si alte state conduse autoritar si mana de lucru ieftina din China/Asia datorita globalizarii economice inventata tot de occident sub imperativul efecientei investirii capitalului.
    Globailzarea este dupa cele intamplate pe cale de disparitie daca mai mari lumii nu se inteleg si cauta solutii viabile de continuarea ei in avantajul tuturor iar forma politica in care fiecare tara doreste sa traiasca sa ramana la alegerea propriilor cetateni, dupa cate se vede modelul occidental nemaifiind intratat de atragator.
    In orice caz, bunastarea noastra, a celor din occident incepe sa fie pusa la incercare, cum o putem pastra si imbunatatii acolo unde nevoie iar unde nu mai este nevoie sa aceptam si stagnera in favoarea celor mai slabi, vestul Europei dezvoltat sa permita dezvoltarea puternica a estului continetului astfel incat decalajele economice si de bunastare sa devina tot mai mici.
    Poate intelegem acum ca ar fi mai bine sa platim salarii mai mari in estul Europei decat sa fugim pt cativa dolari sau euro care ar putea fi castigati in plus datorita externalizarii locurilor de munca in Asia/China.
    La ce ajuta daca lanturile de trasport sunt intrerupte din motive economice, militare, politice iar noi in Europa nu putem produce de ce am avea nevoie pt ca lipsesc componente produse in Asia ?
    Nu mai suntem in stare sa producem un tricou si niste papuci in Europa ?

  13. Din pacate, punctul pe i a fost pus, gaura la macaroana a fost data, esenta problemei a fost distilata si miezul chestiunii a fost atins, fix in ultima propozitie din articol:

    „jumătate de lume care nu dă doi bani pe aceste valori.”

    Filozofia greaca, dreptul roman si crestinismul au culminat apoteotic in civilizatia vestica, reprezinta tot ce a dat mai bun omenirea si trebuie neaparat facute cadou si jumatatii estice, aia barbara si needucata. Chiar daca dinsa nu da doi bani pe ele. Chiar daca se opune activ. Cu forta, daca e necesar si posibil.

    Adica, la 30 de ani de la asa-zisa terminare a razboiului rece, razboiul ideologic e bine-mersi, face victime in continuare. In Ucraina.

  14. O bijuterie de articol, n-am altceva sa spun. Un articol care ar trebui sa fie lecturat obligatoriu. Nu-mi rămâne decât sa-l trimit prietenilor și familiei. Mulțumim!

  15. Tanti AMP, pe care o citați ca pe un guru al geopoliticii (ceeace realmente nu e) a luat două idei de bază, prima dintre ele fiind „Occidentul e de vină, pentru că i-a împins cu spatele la zid pe marii civilizatori ruși” iar cea de-a doua, aceea cum că „Zelenski e de vină pentru toate aceste distrugeri și toți acești morți, pentru că refuză să capituleze” și le-a îmbrăcat în tot felul de sofisme cu pretenții de geopolitică. Exact asta i-am comentat și la articolul ei ăla cu Somnambulii.
    Despre „marea găselniță”, „mantra” numită Doctrina Gerasimov (de fapt e un bau-bau, un sat al lui Potemkin mental) la impactul acesteia cu lumea reală, încercați vă rog articolul lui Peter Layton din 14 Martie „General Valery Gerasimov’s Great Ukrainian Disaster”

    • As zice ca doar o parte a occidentului este responsabila pentru ce se intampla acum in Ucraina, anume niste state din UE care si-ar dori o reintoarcere cat mai repede la „business as usual” cu Putin si Rusia. Sunt aceleasi state din „formatul Normandia” care astazi fac presiuni asupra lui Zelensky pentru a-si ceda din teritorii, respectiv Donbass si Crimeea. Deja, la stirile televiziunilor din UK si SUA incep sa se adune treptat acuze la adresa UE privind disensiunile legate de embargoul pe gaze si petrol din Rusia. Ieri, un reporter BBC, il intreba pe premierul Ucrainei daca „ei” (europenii) ar trebui sa intrerupa urgent fluxul de gaze din Rusia si sa-i mai plateasca miliarde lui Putin (39 mld. de la inceputul razboiului a platit UE pentru gaze doar). Statele cu adevarat democratice, precum UK sau SUA, au incetat demult orice contact cu Putin si au impus sanctiuni totale Rusiei.

  16. Iertată să-mi fie trufia/aroganța, Yuval Noah Harari o fi un istoric bun, oricum e f.celebru. Dar din „At the heart of the Ukraine crisis lies a fundamental question about the nature of history and the nature of humanity: is change possible? Can humans change the way they behave, or does history repeat itself endlessly, with humans forever condemned to re-enact past tragedies without changing anything except the décor? (…)” rezultă 2 posibilități:
    1. Nu l-a citit pe Thucydide. Ceea ce e grav ptr.o pers.care se ocupă cu….istoria și care își dă cu părerea despre războaie, crize de acest fel.
    2. Nu a înțeles nimic din „Războiul peloponeziac”. Ceea ce e si mai grav și de aceea cărțile lui ar trebui privite mai cu scepticism.
    Poate greșesc. Dar am convingerea că dacă îl citea pe Thucydide avea și niște răspunsuri, probabile, la întrebările sale.
    „I don’t know what will happen in Ukraine. But as a historian I do believe in the possibility of change. I don’t think this is naivety—it’s realism. The only constant of human history is change.” La nivel material și ca abordări raportate la mijloacele materiale DA. Sigur că există schimbări majore.
    Dar „dacă există cu adevărat un progres istoric în conștiința morală și etică a umanității” răspunsul este trist: NU.
    Cine are curiozitatea să citească „Războiul peloponeziac” va înțelege, cu ușurință, ce am scris mai sus. O recomand cu mare căldură tuturor celor interesați de rel.internationale, geopolitică, istorie militară, strategie, etc. Cu o bună prefață și multe note de subsol e o adevărată încântare. Relaxat se pot face comparații cu acest război de astăzi.

  17. Dintr-o conversație online (Războiul din Ucraina și viitorul lumii) cu Yuval Noah Harari și Timothy Snyder, moderată de Anne Applebaum, pe care o puteți găsi pe youtube sub titlul „The War in Ukraine and the Future of the World | Yuval Noah Harari , Timothy Snyder, Anne Applebaum”, la adresa (și de la minutul 36:25):

    https://youtu.be/wCjBki16zl0?t=2185

    îl puteți auzi pe Harari spunând următoarele:

    As historians, we are constantly aware of the centrality of the past in shaping the present, in shaping the future. And I would like to say to Germans, German politicians and Germans in general. As a historian, as a jew, as an israeli: We know that you are not Nazis. You don’t need to keep proving it again and again. You don’t need to be afraid that if you pick up a gun or that if you raise your voice we will think that you are Nazis. We know you are not. What we need from Germany is to stand tall and lead. It’s now the leader of Europe. If you really want to make amends for the crimes of the Nazi era: it’s not by being neutral. It’s not by standing aside. You should be at the forefront of the fight for freedom, for democracy. This will be the best atonement for the crimes of the Nazi period.

    Traducere:

    În calitate de istorici, suntem în permanență conștienți de centralitatea trecutului în modelarea prezentului, în modelarea viitorului. Și aș dori să le spun germanilor – politicienilor germani și germanilor în general – ca istoric, ca evreu, ca israelian: știm că nu sunteți naziști. Nu este nevoie să o dovediți iar și iar. Nu trebuie să vă fie teamă că dacă luați o armă sau că dacă ridicați vocea vom crede că sunteți naziști. Noi știm că nu sunteți. Ceea ce avem nevoie din partea Germaniei este să arate mândrie, încredere, curaj și tărie de caracter și să conducă. Acum este liderul Europei. Dacă într-adevăr vreți să vă răscumpărați crimele din epoca nazistă: nu o veți face fiind neutri. Nu trebuie să stați deoparte. Ar trebui să fiți în prima linie a luptei pentru libertate, pentru democrație. Aceasta va fi cea mai bună ispășire pentru crimele din perioada nazistă.

    • ”În calitate de istorici”, Yuval Harari și admiratorii lui ar trebui să știe că Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană a dominat Europa timp de 1000 de ani, fără să fie nazist.

      Prusia care a ocupat Parisul și jumătate din Franța la 1870 nu era nazistă. Prusia care a șters Polonia de pe hartă pentru 140 de ani (împreună cu Austria și Rusia, ce-i drept) nu era nazistă. Dar teritoriile ocupate militar de germani erau cât se poate de ocupate.

      Nazismul a fosr doar un episod trecător, un mod de exercitare a puterii pe plan intern, pentru o națiune militaristă și expansionistă care face asta de peste 1000 de ani.

      Evaluările lui Yuval Harari sunt cel mai adesea paralele cu realitatea, dar este idolul intelectualilor de azi din alte motive, pe care n-o să le discutăm aici.

      • @Harald
        Acum tu ce-ai vrea?!? Obiectivitate? Istoria e interpretata, rasucita si adaptata in functie de necesitatile politice ale momentului. Obicei foarte raspandit la cei care au dorinta de a fi stars ai editurilor si dezbaterilor publice.
        Ce mi s-a parut „interesant” la remarcile lui Y.H. e ca debutul rationamentului e in contradictie cu finalul. Constatam ca NU sunteti….., dar ispasirea e necesara si continua. Nemtii astia cum o dau n-o nimeresc.
        Stiu ca multi nu sunt de acord, dar eu consider ca abordarea (de pana acum) a DE&FR este de departe cea mai utila cauzei pacii, a incetarii tragediei distrugerilor materiale si mai ales de vieti omenesti.
        Povestea cu dependenta DE de gazul RUS poate fi interpretata in toate sensurile. Daca refuza/limita importurile de gaz RUS cadea in retorica mentinerii atitudinii naziste/fasciste fara sa tina seama de datoria fata de RUS unde a provocat distrugeri si milioane de morti, etc. Daca a procedat invers tot nashpa e deoarece a crescut dependenta de RUS si astfel agresorii au folosit banii DE ptr.a cotropi alte tari si astfel pactul Ribentrop&Molotov isi mentine efectele, etc, etc = DE mereu vinovata.
        DE&FR au incercat sa faca ceva inca de prin 2008. Au insistat in 2014, dar astazi Zelensky le reproseaza direct raspunderea ptr.razboi. Cica ar fi incurajat RUS…. Desi afirmatiile sunt ridicole si nu au niciun suport in realitate au mare tractiune in mass-media.
        Desi pe fond nu are nicio relevanta in ceea ce priveste raspunderea privind razb.din UKR nu se poate sa nu observam ca RUS nu e departe de adevar cand sustine ca UKR (politiceienii UKR) se pretinde un membru de facto al Nato.
        Dar repet: pe fond e nerelevant. Raspunderea e clara. Privita, evident, prin prisma criteriului raspunderii totale a celui care a deschis focul/a pornit razb..
        Poate ca ai vazut acest art.de pe BBC: https://www.bbc.com/news/world-asia-60896824 merita o comparatie privind abordarile.

        • Importurile de gaze din Rusia funcționau foarte bine și prin conductele existente. Nu era nevoie nici de Nord Stream, nici de desființarea propriilor centrale nucleare. Nu era nevoie nici să-și umple țara cu moriști și nici să extindă exploatările de lignit.

          Acordurile de la Minsk au fost semnate tot la presiunea Franței și a Germaniei, deși era virtual imposibil ca Ucraina să le respecte, nimeni nu-și dezmembrează țara de bunăvoie.

          Germania de după 1998 n-a mai fost pro-americană, a fost pro-rusă, în asta constă vina ei. În urmă cu 2-3 ani deja ajunsese să se discute deschis despre cooptarea Rusiei în UE, pentru că pe termen lung ăsta e planul, ”casa comună europeană, de la Atlantic până la Urali” despre care vorbea Gorbaciov. ”Casă comună” controlată de Rusia și de Germania, evident.

          Spre norocul României și al Poloniei, Statele Unite sunt în continuare interesate de Europa de Est, iar actuala administrație de la Washington nu e veșnică. Odată cu plecarea lui Merkel s-au mai redus din minciuni, actualul cancelar socialist de la Berlin măcar e socialist declarat, nu un socialist-stalinist vopsit în creștin-democrat. Însă puteau fi evitați vreo 10 ani de mizerie pentru toată Europa, dacă la Berlin ar fi fost niște politicieni pro-germani, nu unii pro-ruși.

          • @Harald
            Cum spuneam, poti sa interpretezi cum vrei orice. La fel de bine eu pot intrepreta in sens contrar. Dar sunt simple interpretari prin prisma criteriilor care NI SE PAR valide.
            „Nu era nevoie nici de Nord Stream, nici de desființarea propriilor centrale nucleare.” Dar ce legatura are Nord Stream cu pretentiile geopolitice ale RUS?!? Daca nu era Nord Stream RUS nu ataca UKR?
            Electoratul DE a aderat la ideea desfiintarii centralelor nucleare. So what?!? Ah, ca noi credem ca nu e bine, ca s-a pripit e o alta socoteala. Dar planurile RUS erau mai putin acestea daca DE nu renunta la centralele nucleare. Scuza-ma dar pe de-o parte acuzam DE de nevolnicie si pacifism exagerat iar pe de alta ca face si desface jocurile la nivel mondial. Nu merg si una si alta.

            „Nu era nevoie nici să-și umple țara cu moriști și nici să extindă exploatările de lignit.” Dar de ce nu era nevoie?!? Pe ce te bazezi?

            „Germania de după 1998 n-a mai fost pro-americană, a fost pro-rusă, în asta constă vina ei.” De unde rezulta?!? Simple impresii sunt suficiente?

            „În urmă cu 2-3 ani deja ajunsese să se discute deschis despre cooptarea Rusiei în UE, pentru că pe termen lung ăsta e planul, ”casa comună europeană, de la Atlantic până la Urali” despre care vorbea Gorbaciov.” Si ce ar fi fost rau in asta?!? RUS nu e URSS. Daca DE ar fi fost impotriva unei astfel de idei era nasol ca…..continua pozitia de blocuri adverse, are atitudinea nazista/fascista, etc. Daca era de acord tot nasol era ptr.ca PL&UK se simt afectate si aoleu ww2, iar Harald e nemultumit ca DE nu face politica internationala dupa cum crede el.
            Hai sa fim rezonabili. Dar vorbesc in zadar. Am aceasta naivitate. E un defect. Stiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro