Scrisoare către un compatriot de cealaltă parte
Cu câteva sătămâni în urmă s-a-ntâmplat să mă întorc în țară luând avionul de pe un aeroport din Spania. Oarecum de așteptat, toți cei care au urcat în respectivul avion erau români. Media de vârstă era undeva în jurul a 30 – 40 de ani (exceptând câte o bunicuță); oameni tineri, dintre cei plecați la muncă cu 10 – 20 de ani în urmă. Cum nici în străinătate lucrurile nu sunt întotdeauna clare, am fost trimiși de la o poartă de îmbarcare la alta, de așa manieră că – inevitabil – am nimerit în tot soiul de configurații. În avion era un soi de atmosferă de tabără: unii s-au ridicat în picioare (sau s-au deplasat lângă cunoscuții lor), alții au dat drumul (tare) la manele sau la sketch-uri de la televiziunile sau din online-ul românesc și – mai ales – aproape toată lumea vorbea cu voce tare. Ceea ce m-a uimit pe mine a fost faptul că nimeni, dar absolut nimeni, nu vorbea limba literară. Cum să numesc limba în care se exprimau? Dialect ar fi impropriu, căci dialectele presupun o anumită stabilitate și – adesea – își au literatura lor. Grai? E neclar ce spune acest cuvânt. Oamenii din avion vorbeau rural, ca la sat, fiecare ca în satul lui, cu accent pronunțat, în cuvinte puține (căci atunci când e vorba de bani, de cumpărături și de vacanțe nu-ți trebuie un vocabular bogat), chiuiau – de bucurie sau de tristețe – și râdeau (la fel de natural cum, unii dintre ei, se descălțaseră). Doamnele din fața mea, cărora li se mai adăugase una, rezemată de scaun) au bârfit patru ore niște cunoștințe de-ale lor din țara din care plecam. Era limpede că personalul de bord n-ar fi putut face nici o ordine și, dealtminteri, nici nu a încercat. Așa, între vociferări cu accent rural și dezechilibrarea celor din picioare am ajuns în patrie, unde – la aterizare – s-a aplaudat frenetic.
Trecut fiind momentul de pitoresc al acestui fel de-a ”vorbi în limbi”, am realizat – nu fără o anumită perplexitate – faptul că toți acești oameni porniseră cândva (spre ”pământul făgăduinței” din Apus) dintr-o lume în care nu exista stat. Căci prima formă de manifestare a statului e, întodeauna, unificarea lingvistică a populației de pe teritoriul său. Limba literară e literară la propriu, adică e opera literaturii, care adună, selectează și organizează particularismele regionale, la fel ca experiențele de viață ale oamenilor din diverse categorii sociale într-o formă unică, în care se pot regăsi toți locuitorii unei țări. Pe vremuri, această limbă era marca noastră specifică și unificatorul nostru național. Acum nu mai e. E de ajuns vocabularul minimal al câștigului și al consumului. Restul nu mai ține de viața comună, ci se desfășoară în mediul fantasmatic în care fiecare își imaginează cum ar fi el dacă… ar fi atât de bogat pe cât își dorește. Și pentru asta nu e nevoie de cuvinte, ajung culorile visului. Limba literară nu e naturală; dimpotrivă, limba naturală e cea a familiei și a satului, e acel ruralism în care ne înțelegem cu oamenii ce trec prin fața casei, cu care venim de la biserică și la care apelăm pentru diverse treburi domestice. Limba literară e expresia felului în care statul formatează societatea, transformând membrii cătunelor izolate în cetățeni ai țării. Cu excepția unui număr foarte mic de țări – Elveția, Anglia, Statele Unite – în care societatea a creat structurile statului, aproape în toate celelalte statul (construct al epocii Luminilor și al elitelor burgheze) a avut menirea de a-și crea societatea. Ajunge să ne gândim la felul în care a structurat Napoleon (prin împărțirea administrativă, marile școli și perpetuarea instituțiilor republicane) Franța. Sau, la felul în care – la noi – Cuza, doctorul Davilla și Spiru Haret (între alții) au creat un anumit tip de societate. Probabil, în lumea noastră, comunismul a reprezentat ultima tentativă a statului de a-și forma o societate. A început prost, cu violența anilor ’50, a avut o loc o redresare (în mod straniu, dezvoltând anumite idei ale – pe-atunci – mult hulitului interbelic) în anii ’60 – ’70 și a sfârșit în minciună și apatie în anii ’80.
După 1990 statul s-a retras dintr-o bună parte a societății, care s-a trezit abandonată sieși. Nu ieșisem din 1989 când, în întreaga țară, CAP-urile au fost devastate, fiecare a înhățat ce a putut (de la viței la țigle) și producția rurală – atâta câtă era ea – s-a evaporat. Firește, manualele americane pe care le citeam atunci ne explicau că – odată dispărută presiunea statului dictatorial – societatea își revine și începe să se dezvolte în chip firesc și, se promitea acolo, spectaculos. N-am văzut-o nicăieri în lumea noastră. Poate pentru că ne lipsea societatea. Cu vițeii și cu țiglele oamenii s-au întors acasă, în familie; au făcut nunți în tribul lor și au rămas în sat reluând viața părinților și a bunicilor de până la Război. Modernitatea, pentru cei mai mulți însemna televizorul și mașina, mai târziu telefonul mobil și internetul. Treptat – treptat au dispărut librăriile rurale, ”Căminele culturale” și-au găsit alte funcții, bibliotecile s-au închis și – mai recent – odată cu împuținarea copiilor, se închid și școlile. A fi doctor într-un sat e semn de eșec: ce poți să faci într-o încăpere (impropriu numită ”cabinet”), cu un instrumentar de alt secol? Așa că orice tânăr evită ”stagiul” în rural și numărul lor se împuținează dramatic, de așa manieră că – periodic – trebuie improvizate caravane medicale pentru cei uitați de luminile orașului. Teatru, Filarmonică, Muzeu n-au existat nicicând la distanță de municipiile reședință de județ. Singura formă în care statul se manifestă în aceste ”unități administrativ teritoriale” constă în delegarea puterii unui vechil de care depinde totul: primarul. Cu cât satul e mai mic și mai îndepărat de centru, cu atât puterea acestuia e mai discreționară și longevitatea lui în funcție mai mare. Alături de el mai e, uneori, polițistul local care – adesea – îi e fiu sau ginere și a cărui atribuție e aceea de-a supraveghea și de-a impozita (în numele ”familiei”) micile traficuri locale din care trăiesc tot atâția oameni ca din munca pământului.
Ne putem cu ușurință imagina că-ntr-o asemenea comunitate toți copiii încep anul școlar la cules în livada primarului, polițistului, directoarei sau a cine-știe-cărui alt potentat, că tezele se trec cu un miel sau o damigeană ”de ceva”, că la liceele ”de la oraș” ajung doar fiica / fiul primarului, polițistului, directoarei. Și restul? Ani de zile au trăit la fel ca părinții sau bunicii lor. Ba poate mai rău, căci – în ultimii ani ai comunismului – aceștia din urmă, navetiști la oraș, o duceau mult mai bine, furnizând acele lucruri care le lipseau orășenilor. Timp de un deceniu, viața culturală a acestor oameni s-a redus la televizor și nu e de mirare că – până în 2004 – alegerile din România se câștigau grație acestuia. Apoi a venit 2002, cu ridicarea parțială a vizelor și oamenii au putut pleca în străinătate. Poate, în gândul lor, mulți își vor fi zis că pleacă tot ca niște navetiști, să lucreze un an – doi ”dincolo”, să strângă niște bani și să înceapă sau să construiască ceva aici. Numai că planul de acasă s-a dovedit a fi prea îndepărtat de realitatea în care au ajuns. Celor mai mulți, lucrători în construcții, în agricultură, menajere, îngrijitoare la domiciliu, chelneri, șoferi, paznici și multe alte munci de acest fel viața nu le-a fost deloc ușoară. Pentru ceea ce unui occidental i se părea a fi venitul minim (sau mai puțin de-atât), un expat trebuia să lucreze 10 -12 ore timp de 7 zile, să mănânce de la reduceri și să doarmă, la grămadă, cu alții, aflați în aceeași situație. Un timp, mirajul lumii noi și al banilor a funcționat, dar – mai apoi – au apărut problemele.
Când oamenii au plecat din România și-au lăsat în urmă părinții, iar unii dintre ei și copiii. În fond, pentru copiii lor și pentru ca să poată să le mai aline bătrânețile părinților lor (să nu uităm în lumea fără dispensare de sat și-n care orice ieșire la spital e taxată – oficial și oficos) au plecat. La-nceput au trăit greu acolo unde au ajuns, apoi, când au prins un pic de cheag, au început să trimită bani acasă (era o vreme în care sumele naționale erau etalate în media la fine de an) și – când au putut – și-au dus copiii cu ei. În țară au mai venit în vacanțe, ca să impresioneze satul cu poleiala reușitei lor. Apoi părinții au îmbătrânit tot mai mult, au ajuns prin spitale cu vreo rudă căreia-i erau trimiși niște bani, iar copiii crescuți în Italia, Germania, Franța, Anglia, Spania s-au integrat în grupurile tinerilor de acolo, uitând limba (pe care abia o deprinseseră în România) și – la 18 ani – nemaivând nici o amintire care să-i lege de țara părinților și a bunicilor lor. La început, când câștigul unei luni de muncă în Occident al unui muncitor depășea venitul anual al unui doctor sau al unui profesor din România, lucrurile – deși dramatice – păreau, totuși, a merita. Dar economia României a început să se tureze și, de prin 2018 – 2020, un expat care lucrează greu câștigă tot atât cât o secretară de primărie care n-a făcut mai nimic o viață-ntreagă, care și-a crescut copiii în casa părintească și ai cărei părinți (ajutați și de telefonul ”domnului primar”) au fost bine tratați în spital și n-au murit singuri, departe de cei dragi. Omul care a plecat și care a pariat pe muncă, sperând că le va oferi copiilor lui o altă viață, a pierdut totul. Și-a pierdut părinții (și cu ei, memoria familială), și-a pierdut copiii (cu care aproape nu se mai înțelege) și rămas suspendat între două lumi, nemaiavând decât reflexele condiționate ale muncii epuizante. Aici, nu-l mai așteaptă nimic, decât – eventual – o casă ruinată, iar acolo nu are drept de pensie, asigurare socială și (în multe cazuri) nici din cea medicală, la o vârstă la care problemele corpului încep să se facă simțite.
Când oamenii aceștia au plecat – cu milioanele! – statul român a răsuflat ușurat. Se dădeau statistici, de un cinism cumplit, potrivit cărora infracționalitatea din România a scăzut semnificativ pentru că potențialii ei autori au plecat din țară! Nu mai era vorba de-a da ”ajutoare de șomaj” proaspeților absolvenți de licee și de facultăți, pentru că – încă înainte de-a-și lua diplomele – ei erau departe. Și pensiile (de foști CAP-iști) ale părinților puteau fi reduse – prin inflație – căci îi țineau copiii din străinătate. Nici de drumuri către cătunele uitate de istorie nu mai era nevoie, nici de școli, nici de dispensare (decât în măsura în care trebuiau justificați ”banii europeni”). Mai mult de jumătate din populația țării a fost abandonată sorții, ignorată de statistici și de ”studii” universitare care ne explicau, cu coloane de cifre și cu grafice alăturate că cei mai defavorizați dintre compatrioții noștri sunt fetele minore din comunitățile rrome sărace. Teribilă descoperire, în care s-au investit milioane de euro din ”grant”-uri! Și din alte ”grant”-uri s-au făcut tone de ”proiecte” și ”metodologii” de ”incluziune” și de ”ieșire din starea de sărăcie” (cu inevitabilele ”conferințe internaționale” și ”volume de studii”). De fetele rrome au rămas să se ocupe – de bine, de rău – tot părinții lor, la fel cum de copiii cetățenilor români rămași acasă după ce părinții le-au plecat în străinătate, ca și de bunici rămași cu ei sau singuri, s-au ocupat (cât și cum au putut) expații. Statul s-a mărginit să creeze ”Secretariate de Stat”, ”Comisii Naționale”, ”strategii” pe varii termene, adică să angajeze copii ”de familie bună” din București și din centrele universitare care să construiască (pe bani buni) proiecte din cuțite și pahare pe care nimeni n-avea nici o intenție să le realizeze vreodată.
Poate că lumea aceasta e prea depărtată pentru mulți dintre noi, dar vă mai aduceți aminte de specializările ce răsăreau într-o vreme prin facultățile noastre, toate – în chip fatal – cu ”management”, ”comunicare”, ”european” și ”internațional” în titlu (și, inevitabil, în limba engleză)? Ce ofereau și ce produceau ele? Un soi de peltea de teorii ale chibritului alcătuită din generalități înduioșătoare (și, onest vorbind, ce țineau mai curând de ceea ce altădată se numea pasiunea unei cunoașteri enciclopedice – la nivel de amatori), dublată de stagii și training-uri pe la diverse firme, unde – în general – studenții nu făceau și nu învățau nimic. Ce puteau face absolvenții lor la finele studiilor? Destul de repede, mai ales după integrare (când ”european” și ”internațional” și-au pierdut fascinația inaccesibilului) angajatorii au realizat că purtătorii unor asemenea diplome – aflați pe valul descreșterii de studenți – nu se pricep la nimic concret. Și au sfârșit ca ospătari, taximetriști (e drept, de Uber), ”agenți de vânzări” sau chiar vânzători, cei mai norocoși ca funcționari mărunți prin administrația publică. Întrebați, profesorii lor (și ”evaluatorii de la ARACIS – care cred, și-ar mai condimenta amărăciunea, căci dacă ar face o listă cu asemenea specializări, s-ar pomeni râzând cu hohote) vor spune că ”piața decide”. Frumos spus, neîndoielnic, mai ales că vine de la niște oameni care și-au construit întreaga carieră la adăpost de piață! E drept că și tinerii ajunși în facultăți se află, cel mai adesea, abia la momentul la care ar putea începe un liceu onest. Cu cunoștințele cu care vin ei din școală – cel puțin la facultățile umaniste – nu se poate face mai nimic. Iar asta spune că, în amonte, școala lor e foarte slabă.
Teoretic, ei au făcut 3 + 1 + 12 + 3 (și, uneori) + 2 (adică 21 de) ani de școală. Practic, în ceea ce privește cunoștințele, sunt la nivelul unor copii de 12 – 13 ani și majoritatea lucrurilor pe care le știu provin de pe internet, de pe rețelele sociale, din seriale și din blockbuster-e. Odată ce se angajează – sau pleacă în străinătate – acest Moloch anonim care e ”piața” îi supune unui proces de disciplinare: ore fixe de trezire și de început al muncii, gesturi precise și urmând într-o logică clară, procese repetitive (unde-i ”imaginația” de care le vorbea – ipocrit – școala?!), masă rapidă (fast food sau semipreparate încălzite) și somn, niciodată suficient, de regenerare. Singura consolare sunt banii: suficienți pentru chinezării din magazinele de haine și câte-o ieșire în străinătate; insuficienți pentru casă sau o viață umană, în care – pe lângă muncă – să te poți bucura și de ceea ce a creat spiritul uman. Odată intrat în această mecanică: muncă – somn – vacanță e foarte greu să mai ieși din ea. Și, astfel, mulți tineri se pmenesc (fără a se ști vinovați de ceva) condamnați la muncă silnică pe viață încă de la 24 – 25 de ani. ”Mobilitatea socială pe verticală”, adică posibilitatea de-a dobândi un alt statut social e accesibilă foarte puținora. În general copiilor ”de familie bună”, din protipentada orașelor, puși să învețe de mici, crescuți strict, cu școli în străinătate (cu nume clare: Medicină, Drept, Informatică etc., nu cu sintagme fumigene) și cărora – de la o anumită vârstă – li se deschid toate ușile. Dar, încă odată, aceasta e calea celor puțini. Cei mai mulți se lovesc repede de pragul de sus. Și, cum bine știm, problema în lumea noastră e aceea că pragul de sus e foarte jos. Așa că, cel mai adesea, după facultate vine depresia.
Mai sunt mulți alții care ar merita pomeniți: pensionarii urbani, cei rămași de urma fabricilor dispărute, profesorii pensionari sau – în egală măsură – cei tineri, aproape declasați, diverșii funcționari, care s-au îmbogățit doar ei știu cum și pentru care asta e totul, căci altceva nu au ce face, oamenii care trăiesc ”din învârteli”, de pe o zi pe alta, cei ce-ncearcă să-și facă treaba și descoperă puterea discreționară a ANAF-ului și a funcționarului Curții de Conturi și mulți alții. O Românie nu neapărat săracă – sau, în orice caz, mult mai bogată decât în urmă cu trei decenii –, dar fără orizont. O Românie în care nu muncești ca să trăiești o viață umană, bucurându-te alături de semenii tăi, ci trăiești ca să muncești, pentru ”a te asigura” de mai răul care stă să vină peste noi asemeni frigului. O Românie în care cei mai mulți au sentimentul ratării, chiar de continuă ”să se descurce”, în care mulți nu știu – pentru că n-au avut niciodată ocazia de-a o experimenta – ce e liniștea în care meditezi asupra unui text, bucuria de a privi un tablou, rezonața pe care-o produce în noi muzica adevărată. O Românie în care oamenii nu-și mai văd nici măcar frumusețea proprie, îmbrăcându-se asemeni chelnerilor din alte țări, spoindu-se dizgrațios și strâmbându-se mereu de oboseală și de lehamite. Și – bineînțeles – în care nu se mai văd unii pe alții, în care se invidiază, se bârfesc, își pun bețe-n roate și se urăsc cu tenacitate, ca și cum aceste mici conflicte ar da un luciu de pasionalitate vieților lor. O Românie care – atunci când are ocazia de-a glăsui la unison (de Sărbători sau de alegeri) – urlă sau plânge, se roagă sau bleastămă, își pierde vocea în șoaptă sau e răgușită, care-și strigă furia și neputința și căreia ura – de ceilalți? de sine? – îi aduce la expresie toate spaimele și coșmarurile.
Am citit cândva, la un geograf francez (Christophe Guilluy) această sintagmă: ”les territoires abandonnés de la République” (teritoriile abandonate ale Republicii). El se referea la cartierele de imigranți, dar și la zonele periferice, în care statul e tot mai puțin prezent, preferând să negocieze – direct – cu caizii străzii. Am văzut cu toții ce-a însemnat revolta ghettourilor urbane în Franța și a periferiilor albe ignorate de toate puterile. Vedem și la noi ce înseamnă urletul de disperare al celor pe care statul i-a abandonat de decenii. Care nici ei nu mai știu ce vor, căci au ajuns la acel prag la care ar da foc satului, chiar știind că le arde și propria casă. E în acest strigăt, descompus pe rețele sociale, un NU față de tot: față de cei care ne-au condus și ne conduc (oricine ar fi ei), față de cei ce ne învață și față de învățătura lor (oricare ar fi ea), față de ce s-a făcut (adesea anapoda) și față de ce nu s-a făcut, față de ostentația bogăției și a imposturii (poate nu pentru că sunt rele în sine, ci pentru că nu sunt pentru toți), față de trecut (care nu e așa cum ni l-am dori), față de viitor (de care ne temem) și față de lume și de toți (căci nimeni nu ne înțelege). În fond, oamenii aceștia își vor viața înapoi; viața lor de muncă și de așteptare pe care nimeni n-a văzut-o, viața în care-au adunat lucrurile de care nimeni n-are nevoie, viața în care-au crezut și au sperat și nimeni nu le-a înțeles gândurile și dorințele.
Să le spunem oare, asemeni marelui scriitor, ”că celor condamnați la (…) singurătate nu le este dată o doua șansă pe pământ”?! Dar unii dintre ei sunt chiar părinții sau frații noștri. Și, dac-am rosti asmenea cuvinte grele, nu ne-am condamna pe noi înșine la singurătate? Nu ne-ar deveni oare gândul, cuvântul și fapta sterpe? Poate ar fi mai bine să ne regăsim în vorba gânditorului:
”Voi sunteți partea mea de istorie, sunteți partea mea de eternitate. Dacă nu v-aș iubi așa cum sunteți, ce aș face din dragostea mea? Dacă n-aș înțelege, vedea și nădăjdui în voi, în ce altceva aș nădăjdui și aș înțelege? Voi mă trimiteși dincolo, adică atât de adânc în inima voastră, încât regăsesc toate izvoarele pe care o nebunie arzătoare le secase la suprafață. Vă înțeleg chiar și nu știu să vă tălmăcesc sensurile; vă iubesc chiar dacă-mi dușmăniți idealurile.”
Vreme de 2000 de ani, la capătul Sărbătorilor de Pesah și de Yom Kipur, evreii au rostit aceste cuvinte, în care speranța vibra asemeni rugăciunii: ”La anul, la Ierusalim!” Și, după două milenii, s-au întâlnit în Orașul Sfânt.
Oare n-am putea spune și noi, dincolo de dușmănii și de certuri mediatice, atunci când punem votul în urnă: La anul, în teritoriile pierdute ale republicii! Acolo unde încă ne mai așteaptă cei cărora, ca mai mereu, după alegeri nu le mai rămâne decât așteptarea.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
1. presupun ca ati zburat cu o companie ieftina. Cu totul alta e structura pasagerilor din companii mai scumpe.
2. saracirea vocabularului e cauzata si de faptul ca nu prea mai vorbesc romana si de abia in ultimii ani au acces la TV romanesc, unde de fapt bu prea au ocazia sa vorbeasca lb literara. Eu aveam perioade cind vorbeam numai germana si-mi venea greu sa ms exprim in romana.
3. si ajungem la problema esentiala, soarta acestor oameni. Multi reusesc sa-si dea copiii la scoli bune si deci au un viitor. Romania nu mai e decit un loc in care te bucuri ca te duci, dar te bucuri si mai tare cind pleci. In ciuda nostagiei simti ca nu mai apartii locului nasterii, dar nici in noul loc, asa ca stai cracanat intre lumi. Cam asta s-a intimplat si pe vremea impuscatului cind pleca taranul la oras.
Problema se va rezolva repede, populatia rurala e pe cale de disparitie.
Dom Neamtu, asta-i ca-n vorba aia: „Ioti mama vini rata sh cu ie prostu di tata”
Cindva populatia din rural punea mincare pe masa celor din urban . Acum urbanul maninca din import . Citi dintre tinerii pina in 20 de ani stiu ce este o vaca si care este diferenta intre laptele de vaca si laptele de la supermarket ? De exemplu . Citi stiu ca rosia nu trebuie sa fie lemnoasa ci aproape in intregime zemoasa ? Si pot continua .
„Teoretic, ei au făcut 3 + 1 + 12 + 3 (și, uneori) + 2 (adică 21 de) ani de școală. Practic, în ceea ce privește cunoștințele, sunt la nivelul unor copii de 12 – 13 ani”
Istoria ne învață care este modul în care se constituie statele. Și, deși pot exista unele voci care pun în discuție metaforic acest lucru, nimeni nu pune serios la îndoială statalitatea Chinei sau pe cea a Indiei, pe teritoriul cărora se vorbesc sute de dialecte și graiuri.
Cât privește nivelul cunoștințelor absolvenților de învățământ, mă gândesc că în contextul autonomiei universitare, inclusiv la Oradea, acesta depinde în măsură determinantă de activitaea cadrelor didactice.
Adică, în cazul (puțin probabil) în care absolvenții de masterat ai universităților bihorene au nivelul de cunoștințe al unor copii de 12-13 ani, responsabilitatea este a lor. A universităților și a profesorilor. Cum au fost admiși? Cum justifică profesorii salariile pentru timpul în care s-au aflat în fața studenților în sălile de curs? Cum au absolvit?
Dacă chiar așa stau lucrurile la Universitatea din Oradea oare nu s-au gândit cei de acolo să se desființeze, sau să se reoragnizeze, sub administrarea unei universități mai performante, cum este cea din Cluj, spre exemplu? Sau măcar să se despartă de politic?…Căci domnul C Bungău, Rectorul instituției, cercetat de DNA și apropiat de PSD, a pierdut șirul mandatelor.
Problemele universității din Oradea sunt mai vechi. Ele au început înainte de 2000 cu cazurile de corupție si impostura ale familiei Maghiar (tatăl și fiul). Ambii din FSN PSD. De atunci exista continuitate în aceste practici.
Aveți dreptate. Avem prea multe universități, cu facultăți si specializări finanțate din bugetul de stat, fara a exista o cerere reala pentru absolvenți din partea companiilor private sau de stat, instituții, chiar biserici, etc.
Și se fac smecherii ca peste tot în România si la Oradea. Exemplu concret. Nepoata mea a început studiile la turism, si a fost rugata sa se transfere la secția de predare în engleza, fara a vorbi măcar fluent limba. Dar de la ea am aflat ca se înscriu cadre didactice de la universitate la secția sau facultatea colegului pentru a exista numărul minim de studenți pentru a exista specialitatea respectiva în continuare.
Dacă am face o statistica u de lucrează absolvenții acestei universități am avea surprize uriașe.
Am aflat tot de la un student al facultății de teologie ortodoxa ca termina anual în jur de 100. Posturi în episcopia bihoreana sunt anual 1-2 care oricum se ocupa cu șpagă.
Dar profesorii iau un salariu consistent an de an, pentru a pregăti agenți de vânzări mai evlavioși.
Nu e ceva fara importanta, e tragic.
Și merge nu de ieri sau alaltăieri, ci de decenii.
O radiografie îngrozitor de adevărată.
Da, „marea trecere” de la comunism la capitalism a fost cea mai îngrozitoare perioadă din istoria poporului român. Nu s-a distrus numai economia românească, s-a distrus și esența sufletului românesc. Azi, nici cu buletinul în mână, nu mai știm cine suntem. Ne-am pierdut identitatea, nu mai suntem românii din istorie sau din cultura noastră, ne credem „europeni” deși nu înțelegem ce înseamnă asta. Au trebuit să vină anii 2024-2025 ca să ne punem întrebarea: cine mai suntem?
Prea târziu, răul a fost făcut.
Mai putem să reînviem ca Pasărea Phoenix? Și dacă da, cum? Poate vor da un răspuns elitele culturale românești care și ele au dormit somnul cel de moarte…
Dramatismul este că un popor fără identitate dispare. Iar Salvarea nu poate veni decât printr-o luptă cu noi înșine. Să ne redescoperim identitatea prezentă și să o proiectăm spre viitor. Altfel vom ieși din Istoria Lumii.
Dă-i Doamne românului mintea cea de pe urmă!
@Lucifer _ „Azi, nici cu buletinul în mână, nu mai știm cine suntem. ”
Este trist ceea ce spuneți și îmi pare sincer său să citesc acestea.
Sper din suflet că nu sunteți mulți în situația pe care o descrieți..
Ne-am europenizat încât ne-am deznaționalizat și manelizat. Iată, teribila diasporă românească din UE votează în proporție de peste 60%(!!!) ca patria lor să intre în orbita Rusiei. Este dura realitate indiferent că vă place sau nu.
„Sper din suflet că nu sunteți mulți în situația pe care o descrieți..”
Milioane?
Mie imi pare și mai rău cînd văd cum unii dintre diasporiști își taie cu foarfeca pașapoartele prin care se identifică internațional ca români. E ceva groaznic de suportat.PENTRU MINE . Pentru dv nu ?
Toa’șe, cea mai îngrozitoare perioadă a fost când poporul a fost furat începând cu nationalizarile, nu când i s-a restituit ceea ce ia fist furat!
„…ostentația bogăției și a imposturii (poate nu pentru că sunt rele în sine, ci pentru că nu sunt pentru toți)…”
Sunt vitriol/acid sulfuric, mai ales cand sunt combinate in aceeasi persoana/grup de interese – cu rezerva definirii clare a ce inseamna bogatie materiala.
Documentarele „The century of the self”(2002) si „Generation wealth”(2018) lamuresc cat de cat/prezinta ce inseamna inginerirea sociala(ca urmare a unor politici/curente oficiale sau nu) si lacomia (cinica de la un punct in sus/de la depasirea cu mai mult sau mai putin a punctului in care „faci foamea”).
Acuratețea radiografiei de mai sus, pe care, odată revelată, o întrezărește și ochiul unui daltonist
care încă mai vede, fie și doar în alb-negru (masculinul femininului alba-neagra), îți provoacă imboldul de-a fredona o doină de jale, cu nădejdea că numita doină nu se va prelungi dincolo de hotarul zilei de mâine.
Chapeau!
”Aici, nu-l mai așteaptă nimic, decât – eventual – o casă ruinată, iar acolo nu are drept de pensie, asigurare socială și (în multe cazuri) nici din cea medicală, la o vârstă la care problemele corpului încep să se facă simțite.”
Asta se încadrează la povești bugetărești. Așa le-ar plăcea bugetarilor români să stea lucrurile, cum stăteau în anii ’90. În realitate, românii din străinătate trimit anual peste 6 miliarde de euro în țară, iar asta doar prin canale oficiale. Dacă includem și sumele trimise prin cunoștințe și cele cheltuite personal în România, totalul depășește probabil 10 miliarde de euro anual. 1,5 mld pe an sunt trimiși numai din UK și încă o sumă aproape egală din Germania.
Problema cu casele e exact invers: mulți și-au construit în România o casă ”cât o școală”, pe care o văd doar o dată pe an, iar copiii lor nu sunt interesați să locuiască acolo. Există într-adevăr sute de sate și cătune abandonate în România, dar asta are legătură cu ce oferă România: o casă aflată la 275 km de Timișoara și la 30 de kilometri de primul drum asfaltat chiar nu valorează nimic. Abandonarea acelor sate și cătune a început încă de prin 1970, când numărul de locuitori pe care-l aveau în 1910 scăzuse deja la 60-70%. Urbanizarea și industrializarea au generat problema asta, nu emigrarea.
”În țară au mai venit în vacanțe, ca să impresioneze satul cu poleiala reușitei lor.”
Asta e altă marotă bugetărească, mai lipsește doar pasajul ”au crescut cu buda în fundul grădinii”. În realitate, casa ”cât o școală” se vede tot anul în sat, nu numai în vacanțe. Iar unii dintre ei au o imagine idealizată despre România, pentru că nu se mai confruntă cu tracasările zilnice la care i-ar fi supus funcționarii publici din țară. Așa că încep să cocheteze chiar cu ideea relocării în România și e nevoie să le spună prietenii rămași: ”stai, mă, acolo, nu fi nebun!”
MAGArusul tau SIEmion va musca tarana datorita exasperarii pe care voci ca a ta si a papagalilor din crangul apropiat au trezit-o in romanii onesti treziti de dusul rece primit in cele doua tururi 1 ale prezidentialelor. Multam fain pentru MA(GA)arcile intregistrate “neomarxista UE”, “Pig_farma”, “BisericaVerde”….
Nici nu realizezi câte progrese ai făcut de când acorzi atenție comentariilor mele. Uite că acum sprijini un candidat care merge pe stradă cu o femeie de mână și mai are și doi copii cu ea. Chiar dacă pe vremuri l-ai dat afară din propriul partid 😀
N-am auzit nici măcar în șoaptă despre ”drepturile lgbt” în actuala campanie electorală, deci ai făcut progrese remarcabile și la capitolul ăsta. Deși probabil nu-ți imaginai că o să se întâmple așa ceva. Între timp, Doamne-Doamne a mai chemat la el pe câțiva dintre suporterii lui Obama, așa că societatea începe ușor-ușor să se vindece.
Hai bre haralamb, mai lasa-ne cu bazaconiile astea rusesti… placile si aberatiile tale cu bugetari si neomarxisti. Oamenii tai aiuristi fascisti au fost respinsi de popor, prin vot clar. Sunteti „gone”.
Nu mi se pare trist sau regretabil faptul că respectivii călători nu vorbeau limba literară. De ce la urma urmei un bihorean din mediu rural, să zicem din Șuncuiuș, ar trebui să-și reprime limba învățată în copilărie de la părinți și bunici (să spunem) și să adopte la schimb limba așa zisă literară (bazată pe graiurile din Muntenia de nord respectiv Transilvania de sud)? Limba literară (specifică unei regiuni aflate la sute de km distanță
de locația lor de baștină) nu e în ‘stricto sensu’ limba lor naturală ci ceva de împrumut, artificial. Poate că fiind în străinătate, acești oameni sunt liberi de constrângerile culturale și sociale care în mod normal i-ar obliga să se conforme unor standarde care în România ar trebui negreșit adoptate/respectate, și în lipsa cărora le-ar fi fost blocat accesul înspre progres și avans social.
Deci sunt niște români „au naturel” , ca să folosesc termenul ăsta. În stare naturală, neprefăcuți.
Mai trist ar fi ca acești români să fie simpatizanți ai curentului suveranist, caz în care, în nici un caz, nu le-aș mai lua apărarea, deși sigur, votul reprezintă opțiunea lor liberă.
E vorba de eficiență și consum de energie mai mic. „mărg pă drum” sau „pi drum” consumă mai puțină energie să fie rostite decât „merg pe drum”. Pentru a fi pronunțat e-ul – de la „merg” și „pe” – trebuie un consum suplimentar de energie. Apare survival of the fittest mode of pronunciation and communication.
Case in point: conversație reală avută de mine nu demult cu un taximetrist in TgMures: Eu: Spuneți-mi vă rog de ce târgumureșenii (dv. care întâlniți mulți oameni) au renunțat de se saluta cu traditionalul și secularul central-european „Servus” și au
adoptat în schimb „Pa”- ul, care până de curând era virtual absent?
Taximetristul mi-a răspuns:
„Păi domnule, le e lene să pronunțe Ser-vus (două silabe), „pa” e mai ușor de pronunțat!
Deci, cum corect precizați „trebuie un consum suplimentar de energie” pe care mulți nu vor să și-l asume. Lene, oțiozitate, numiți-o cum vreți…
”E vorba de eficiență și consum de energie mai mic.”
Graiul maramureșean excelează la capitolul ăsta: Ghio’ , Mări’ , Văsî’ etc.
Plus formule de genul ”az’ m’ară’ la de’ ” (azi mă arăt la deal = azi urc la munte) care au literalmente nevoie de translator. Favoritul meu personal e ”ghezășu’ ghie codru” (trenul forestier, mocănița).
Da domnule, avem un popor(nici mai bun nici mai rău ca alte popoare), dar NU avem ELITE. Iar constatarea autodenumitelor elite românești cum că poporul este primitiv le descalifică.
Ați nimerit în avion cu vizitatorii din alte timpuri, din vremea fanarioților, a Sublimei Porți sau a Imperiului Bicefal (fără mari diferențe între ei decât graiul și danțul; am cunoscut oameni din ruralul cărășan, arădean, bihorenesc și sincer nu văd diferențe de substanță față de cei din Mehedinți, Tulcea sau Botoșani – aceeași repliere în sat, trecut și orizont îngust). Ați aplicat fără să vreți un test mai bun decât testul Pisa. Mâine, la vot, cca jumătate din conaționalii noștrii își vor exercita dreptul cetățenesc (deși de facto nu sunt și nici nu ștu să fie cetățeni) și vor răspunde pozitiv la întrebarea „Nu-i așa că sunteți o persoană ce poate fi considerată prost/proastă?”
Asta e urmarea comunismului ceaușist: un colaps cu ecou al întregii societăți, un eșec răsunător al sistemelor de educație, justiție, al BOR (o preacucernică turmă în care expresiile „p*** mea!” și „băga-mi-aș!” sunt rostite de zeci de mii de ori per secundă), o prăbușire demografică, o decuplare de la lumea civilizată, o inversare a patriotismului în „suveranism” și ceea ce-i mai rău, aproape eradicarea speranței.
Abia acum înțelegem (pentru că vedem pe viu) ce-a însemnat școala pe descurcăreală și care sunt cauzele pentru care satul românesc s-a mutat la muncă-n Spania și Italia, pentru care furtul vieții din oameni (practicat și-n comunism) continuă, pentru că abia acum semnele bolii încep să ne invalideze drastic prognosticurile noastre inexplicabil optimiste.
(Excelent articol!)
Sunteți sigur că statul dictatorial a dispărut din Ro?
Poate a schimbat doar fațada. Structurile au rămas identice. Bavsi mai puternice. Și mai complexe.
Dar… Ați întrebat colegii de călătorie ce studii au și ce au lucrat?
De ce credeți că pleacă oamenii la munca acolo? Veniturile patronilor români sunt mai mari că ale colegilor din vest. De ce dau salarii mai mici?
De ce impozitele noastre sunt cele mai mari din UE, când e vorba de salarii?
Cred că mai e mult pina departe
„De ce impozitele noastre sunt cele mai mari din UE, când e vorba de salarii?”
Iertati-ma, dar situatia e mai degraba invers:
https://en.wikipedia.org/wiki/Tax_rates_in_Europe
Romanii se plang de orice, de la taxe si impozite (care sunt mult sub cele din alte tari precum Belgia, de exemplu) la pretul benzinei, al energiei in general (iarasi, mai degraba in partea de jos a „clasamentului”). Incecati o comparatie de genul cat costa angajatorul in diverse tari pentru a oferi un salar net de x euro pe an (de ex. 24k euro – stiu ca nu e un venit standard in Romania, insa alegand sume mici ajungeti sub un nivelul minim impozabil in alte tari, care beneficieaza de scutiri din motive legate de un minim necesar pt subzistenta)
Intalnesc frecvent comparatii in care sunt alese preturile/taxele minime din tari diferite, in mod amestecat, pentru a demonstra cat de rea este situatia in Romania. Se ia de ex. pretul benzinei in Austria sau Luxemburg, care nu e mult mai mare decat in Romania, apoi taxele din de ex. Polonia. Se induce apoi ideea ca acesta este nivelul general in EU pentru a se demonstra ca in Romania este mult mai rau.
Ma bucur ca taxele si preturile in Romania sunt joase, avand in vedere puterea de cumparare in general, insa nu e cazul sa ne plangem de situatii imaginare. Avem destule motive reale pentru asa ceva, sau, mai bine, incercam sa facem ceva sa le rezolvam.
https://cursdeguvernare.ro/integrare-munca-nedeclarata-ar-creste-cu-30-numar-salariati.html
Nu am ce comenta .
Frumos spus și totul pornește de la educația din ce in ce mai precară.
O Românie a celor plecați de foame, pentru că mulți aveau puțină școala și clasa muncitoare a fost spulberată după revoluție, care au constatat că cei care au rămas nu se mai uita în sus la ei ca acum 10 ani.
Cei câțiva care le sunt dați exemplu cu invidie de rudele rămase, râd de ei pentru că nu s-au descurcat așa bine că ei care nu au plecat.
Cu ăștia ne asimilează pe toți cei rămași și acum vor sa se răzbune din frustrare votând un trecutul idilic al unei tinereții ceausite.
Există o expresie consacrată care expune succesul succesiunii PCR/FSN/PDSR/PSD: ”gâsca lui Stalin”.
Adică menținerea populației la limita supraviețuirii pentru a o aduce în stare de maleabilitate psihică pentru a o domina complet. Succesul lui Georgescu – guru-ul de carton (amintirea milionarilor de carton din epoca economiei de tarabă iliesciene) dovedește din plin succesul metodei.
Rezultatul este o populație ignorantă, needucată, gata să creadă toate teoriile tiktokare absurde, să voteze pe oricine o hipnotizează cu formule abracadabrant-naționalistoide, și incapabilă să înțeleagă realitatea complexă a lumii actuale.
Da, cam asta este explicatia sintagmei “Duminica (c)orbului”: tagma jefuitorilor.
Extraordinar scris Domnule Maci. Inteleg mai clar de unde vine absurditatea asta…
Va multumesc!
Excelent!
Vreme de mii de ani majoritatea populației a fost foarte conștientă că viața era un dar divin, pentru că regula era moartea și boala. Dar pentru cei mai mulți, pînă la urmă moartea venea ca o eliberare, pentru că, să fim serioși, viața aia nu era cine știe ce. Din 10 – 12 copii per familie dacă trăiau 2 sau 3 pînă la 20 de ani. Războaiele înjumătățeau regulat populația, bolile și foametea măcinau ce mai rămînea. Cine trecea de 45 de ani era considerat bătrîn și înțelept. Gloata era controlată prin religie și forță brută.
De vreo 200 de ani lucrurile au început să se schimbe. Progresele tehnicii și ale medicinei au făcut ca acum să ni se pară natural și de la sine înțeles ceea ce acum 400 de ani ar fi trecut drept vrăjitorie sau supranatural.
La începuturile schimbării omul simplu mai avea încă un oarecare respect pentru savanții (chiar simpli șoferi) care puneau în mișcare trăsura fără cai sau pentru medicul care le salva copilul. Mulți copii „din popor” au învățat din greu și, cu mari sacrificii, au ajuns savanți care au dus știința înainte sau tehnicieni care făceau industria să meargă. Pe vremea aceea știința încă era intuitivă, cu cîteva comparații de bun simț puteai să explici cum funcționează locomotiva cu abur de exemplu.
Marii capitaliști si-au dat seama că, pentru un profit cît mai mare trebuie să producă și să vîndă la nivel de masă. Pentru asta trebuia să crească progresiv veniturile muncitorilor și nivelul lor de trai. Odată cu asta s-au extins și drepturile politice prin vot, la început censitar din ce în ce mai extins, apoi universal masculin, apoi universal.
Dar, în tot acest timp, „masele largi de oameni ai muncii de la orașe și sate” erau controlate de către stat. În primul rind prin propagandă (făcută prin ziare, radio și televizor controlate de cine trebuie), prin școală, prin religie și prin tot aparatul de stat. În orice fel de stat, cam asta se întîmpla pînă acum vreo 10 – 15 ani.
Acum trăim într-o epocă în care orice om cu venit mediu din țările mediu dezvoltate trăiește mai mult și mai luxos decît cei mai bogați oameni de acum 300 de ani. Nu e vorba de servitori sau haine de mătase, e vorba de starea generală de sănătate, apă curentă în casă, lumină la orice oră din noapte, mîncare destulă și variată, călătorii la un preț accesibil. Oamenii, gloata, văd asta ca pe ceva foarte normal și natural, mai nimeni nu vede mecanismul social și știința care face totul să meargă.
În același timp însă, din cauza rețelelor sociale s-a democratizat complet și comunicarea interpersonală iar statul nu mai are nici un control asupra gloatei. Totul este complet liber: și votul, dar și informația și propaganda. Știința care face totul posibil este din ce în ce mai ezoterică, gloata nu prea mai înțelege nimic și nimeni nu mai știe să explice intuitiv cum funcționează GPS-ul sau touchscreen-ul telefonului, ca să înțelegi ceva ai nevoie de cel puțin un bacalaureat luat pe bune.
În aceste condiții, cea mai mică îngrădire, cum a fost de exemplu pandemia, este privită cu suspiciune maximă și, sub biciul propagandei digitale, gloata explodează pentru motive puerile, care acum cîteva zeci de ani ar fi produs cel mult cîteva articole prin ziare. Cum poți să-i explici omului mediu mecanismul ARN-ului mesager, dacă nici medicul generalist nu e prea sigur de el asupra acestei chestiuni?
Statele totalitare controlează internetul, însă democrațiile mai mult sau mai puțin funcționale au probleme mari cu libertatea de exprimare. Statele democrate par să nu înțeleagă că blocarea cîtorva mii de boți care produc propagandă generată de AI nu înseamnă îngrădirea libertății de exprimare.
Rețelele trebuie controlate, agenții de influență trebuie controlați, boții nu ar trebui să aibă libertate de exprimare. Oricît de cinic sau elitist ar părea, gloata nu poate fi lăsată complet liberă, gloata trebuie controlată. O gloată fără nici un control mai întîi distruge tot și abia apoi se dezmeticește și își dă seama că va muri de foame. Reconstrucția o vor face alții și, după cum s-a văzut în istorie, printr-un regim mult mai opresiv decît cel dărîmat.
Fără controlul informației și al rețelelor democrația așa cum o știm va dispărea în toată lumea.
Elaborata si bine gândită analiza dvs. Respect pentru timpul investit. In principiu de acord. Dar ca cineva sa inteleaga aceasta insiruire de argumente ii este necesara o leaca de educatie si mult bun simt. E adevarat, trebuie un pic de control dar nu ca la chinezi . Cred a lucrurile s-ar regla in timp destul de scurt cu un sistem electoral mai bun. Ma intreb si intreb de ce trebuie sa voteze toata lumea, de ce voturile noastre sunt egale, de ce odata ce ai dreptul de a vota nu ai si obligatia , de ce sunt obligat sa aleg intre doua rele (nu de data aceasta, in general) si nu pot sa le resping pe amandoua si sa fortez o noua runda cu alti candidati…
Fără controlul informației și al rețelelor democrația așa cum o știm va dispărea în toată lumea.
………..
O teza extrem de periculoasa, deci in numele democratiei desfintam democratia! Si cine ma rog sunt aceia care controleaza totul, ce garantie exista ca aceia nu folosesc controlul in alte scopuri? Au mai fost unii care le stiau pe toate mai bine, care ajunsesera sa dicteze si cum te imbraci si cum te tunzi.
Gasesc absolut criminal asa ceva! Libertatea e cel mai de pret bun!
Libertatea miilor de boți din Romania blocați de tik-tok?
https://www.libertatea.ro/stiri/tiktok-campanie-alegeri-prezidentiale-continut-blocat-zeci-mii-conturi-5310194
Rusia și China blochează tot ce nu le convine la ele acasă dar în vest țipă ca din gură de șarpe că blocarea a mii de conturi (false) este atentat la libertatea de exprimare.
În orice țară sînt milioane de frustrați economic sau social care sînt gata să creadă orice teorie a conspirației și orice poveste contra „sistemului”.
Credeți că avem vreo șansă în aceste condiții?
Când ar putea un om inteligent și cult să intuiască propria decădere din elită (unde credea că se află după obținerea unui doctorat ori după pritocirea unui vaccin arnm) și intrarea in gloată? Simplu: atunci când ajunge să fie nostalgic după vremurile când Știința era respectată (și pusă la dispoziția organelor statului populate de indivizi selectați din…gloată), orice ar fi creat (de pildă…camere de gazare), sau să invidieze regimurile dictatoriale ale prezentului care țin in frâu gloata folosindu-se de Știință și făurind noi organe de supraveghere, control al minților și represiune ce retează din fașă orice disidență, in special cea care neagă Unicitatea și Adevărul Științei de Stat și Partid.
„Statele totalitare controlează internetul, însă democrațiile mai mult sau mai puțin funcționale au probleme mari cu libertatea de exprimare. Statele democrate par să nu înțeleagă că blocarea cîtorva mii de boți care produc propagandă generată de AI nu înseamnă îngrădirea libertății de exprimare.”
Din fericire pentru acești membri închipuiți ai elitei (științifice), liderii statelor democrate au înțeles perfect ce utilă poate fi pentru un regim o rețea virtuală de comunicare și cum poate fi manipulată populația in masă prin intermediul internetului. De aceea Germania merkeliană a și emis prima Lege europeană de Înlânțuire a Internetului care transforma marile corporații ce dețineau platforme sociale in agenți ai represiunii (obligându-le să vâneze și să elinine conținutul declarat ilicit). De atunci statele democrate nu numai că au blocat boții altora, dar au creat propriile armate de boți ce mărșăluiesc spre mințile gloatei după ce au cucerit și instrumentalizat o parte a elitei tehnologice (acei oameni deștepți și talentați care nu credeau că e posibil să ajungă să servească niște politruci la fel de imbecili ca și nătărăii ăia care nu pricep cum funcționează un panou fotovoltaic sau de ce trebuie să împartă o fiolă de vaccin cu alți 5 gorobeți).
E foarte probabil ca pe acest drum să ajungem cât de curând la consens universal, la liniște deplină in laboratoare (unde oamenii de știință nu vor mai fi bruiați de criticile unor golani analfabeți precum Luc Montaigner, Sucharit Bhakdi și Robert Malone) și la respect total pentru Știință. Libertatea de exprimare o să fie încă o problemă rezolvată de democrațiile funcționale. Așa să vă ajute Cei de Sus!
Ar trebui sa scrieți articole, nu comentarii.
Foarte corect ati punctat.
Excelent articol. Din pacate sau din fericire democratia cu tot ce vine ea adica economie de piata si implicit competitie nu este un sistem in care umbla cainii cu covrigi in coada. Iti cam trebuie pregatire si nu ar fi rau si traditie ca sa poti prospera. Pornind de la ce ati subliniat si dvs vb despre cei putini cu acces la educatie adevărata as adauga ca libertatea pentru oameni mai putin educati e o adevărată povară.. De aici poate si reflexul de a cauta o figura parentala care sa te ghideze, sa-ti spuna ce e bine ce e rau . O democratie nu poate functiona fara o clasa de mijloc majoritara, oameni educati, implicati care sa sustina si sa perfecționeze sistemul iar asta se construieste in timp. Dar cred ca toata lumea stie asta 😃
”libertatea pentru oameni mai putin educati e o adevărată povară.”
Asta era justificarea pentru obligativitatea măștii medicale în aer liber? 😀
Asta e justificarea pentru interzicerea centralelor de apartament și pentru interzicerea mașinilor cu motoare cu ardere internă?
”cei putini cu acces la educatie adevărata ”
Îndoctrinarea (neo-)marxistă nu e în niciun caz ”educație adevărată”. Există două nuclee universitare care se ocupă cu asta, unul la Cluj și altul la București. Plus Colegiul Național de Apărare, destinat să valideze personajele care au controlul asupra economiei românești.
Ce ridicol, cica „justificarea pt obligativitatea mastii in aer liber”.. narativele muscalesti ale postacilor fascisti de extrema dreapta. Harald e defazat total. Tot ii da cu „neomarxistii”…! Neomarxistii sunt de vina si daca haraldinho isi baga creionul in nas sau aluneca in baie.
Masca in aer liber era norma in majoritatea tarilor si evident necesar; chiar daca esti in aer liber si te intalnesti sa vorbesti cu cineva pe strada, virusul se poate transmite usor.
Evident harald va raspunde ca virusul nu exista, ca nu l-a vazut! Caraghios acest individ…
@Ioan a.k.a @Dodge etc etc. – faptul că România a evitat la limită să ajungă condusă pe față de uneltele rușilor (Georgescu, Simion, Șoșoacă) nu înseamnă că neomarxiștii trebuie să scape nepedepsiți pentru mizeriile din plandemie.
Fractura din societatea românească atunci s-a produs, atunci a intrat AUR în Parlament, după mizeriile tale din plandemie. Așa au ajuns milioane de români să voteze cu uneltele rușilor: datorită ție și tovarășilor tăi.
Nicușor Dan e o soluție mai bună decât Elena Lasconi, deci episodul anulării alegerilor poate fi considerat închis. Însă fractura din societatea românească rămâne, ea nu s-a închis. Rămâne de văzut dacă Nicușor Dan va fi capabil să convingă serviciile secrete să facă niște pași înapoi, astfel încât personaje ca Georgescu și Simion să nu mai apară în prim plan. Însă tu și tovarășii tăi sunteți parte a problemei, nu parte a soluției.
Ioan, e vorba la Harald despre o defectuoasă interpretare a ceea ce înseamnă libertate. Cam așa și în primele zile din ianuarie 1990 erau lucrători prin fabrici care-și luau libertatea de a face pauze de țigară oricât de lungi și dese.
De fapt, oricine are deplină libertate de a face și desface ce dorește, dacă nu aduce prejudicii celorlalți concetățeni. Centrala de apartament nu-i folosește decât proprietarului, toți ceilalți vecini se aleg cu noxe, cu țevi inestetice, montate aiurea în spațiile comune, care îngreunează și scumpesc renovările periodice. E un caz tipic de privatizare a profitului și de comunizare a costurilor. La fel și cu autovehiculele cu ardere internă. De dragul confortului, anumite tehnologii pot fi tolerate o vreme, atât timp cât nu există o alternativă mai puțin costisitoare pentru ceilalți. Personal, as permite oricând centrala de apartament, dar as interzice țevile și contoarele din casa scării și aș obliga pe beneficiar să planteze anual pomi in cuantumul emisiilor de codoi care i se datorează. Sa vad dacă ii mai convine. Pariez ca imediat va căuta o altă tehnologie. 😁
În schimb, Harald are ceva cu libertatea unor concetățeni de a trăi cu persoana iubită, de a împărți cu ea bunele și relele, de a-și cumpăra împreună un apartament, de a-și putea lăsa moștenire bunurile și averea. Și asta deși relația lor nu aduce absolut niciun prejudiciu celorlalți cetățeni. Un mod foarte ciudat de a privi libertatea, cum scrisesem deja mai sus.
@Hantzy – ”Centrala de apartament nu-i folosește decât proprietarului, toți ceilalți vecini se aleg cu noxe”
Ești conștient că vorbești despre apartamente unde există mașină de gătit cu gaze (așa-numitul aragaz) în fiecare bucătărie? Ești conștient că acele mașini de gătit cu gaze funcționează cu flacără deschisă, folosesc oxigenul din încăpere și evacuează gazele de ardere tot în încăpere, în timp ce aerul pentru centrala de apartament vine direct de-afară, iar gazele de ardere sunt evacuate tot afară?
Ești conștient că 3 milioane de gospodării din România se încălzesc cu lemne, iar câteva sute de mii dintre ele folosesc și pentru gătit tot foc de lemne? În fiecare iarnă, 3-4 milioane de camioane de lemn de foc (plus o cantitate imensă de muncă la pădure) se transformă literalmente în fum.
”Personal, as permite oricând centrala de apartament, dar as interzice țevile și contoarele din casa scării și aș obliga pe beneficiar să planteze anual pomi in cuantumul emisiilor de codoi care i se datorează. Sa vad dacă ii mai convine.”
Asta se încadrează la patologie psihiatrică. Nu te-a investit nimeni să permiți nimănui nimic. E strict treaba proprietarilor de apartamente ce permit și ce nu permit în clădirea lot. Ești doar un activist trimis de Merkel pe forumurile de limbă română și nu îți revine niciun rol în a stabili obligații pentru alții. N-ai decât să candidezi la o funcție publică și să demonstrezi că există destui cetățeni care sprijină ideile tale. Până atunci, nu te-a ales nimeni să adopți politici publice, la fel cum n-a ales-o nimeni nici pe Ursula.
1. Sunt conștient de absolut toate cele înșirate. Dar astea nu schimbă realitatea ca centrala termică de apartament este cea mai ineficientă variantă pentru încălzirea cu gaz. Interzicerea lor nu e în niciun caz rapt de libertate.
2. An folosit conditionalul, adică modul verbal care descrie o situație ipotetică a cărei realizare depinde de o altă acțiune. Nu am folosit indicativul. Tot eșafodul tău se năruie datorită incapacității tale de a înțelege corect un text scris simplu scris în limba română.
@Hantzy – în România se taie câteva zeci de milioane de copaci în fiecare an, din cauza încălzirii cu lemne. Este absurd să ceri proprietarilor de centrale de apartament să planteze copaci, în loc să fie extinse rețelele de gaz metan și astfel să fie lăsați să crească mai departe copacii care există deja.
Problema ta și a lui Merkel sunt reflexele staliniste, satisfacția de a controla viața altora. Ecologia e doar pretextul, în cazul vostru. În realitate, arderea gazului metan e cea mai curată din câte există, în timp ce gătitul la foc de lemne îmbolnăvește de plămâni mii de femei care n-au altă vină decât faptul că sunt contemporane cu tine și cu Merkel.
”libertatea pentru oameni mai putin educati e o adevărată povară.” era o constatare dintr-o statistica „personala”, nu o sugestie ca ar trebui ingradita, libertatea e una din valorile mele personale si imi pare dureros sa vad ca din varii motive, poate impactul dezvoltarii exponentiale in domeniu tehnic, poate retele sociale sau fluxul imens de informatie are asemenea efect asupra mintilor mai putin antrenate.
”cei putini cu acces la educatie adevărata ” ma refeream aici la minima capacitate de a sti ca nu stii si a sti ce nu stii, un pic de gandire critica, cateva metode din domeniul logicii, comparatia, extrapolarea, inductia, deductia, diferenta dintre determina si influenteaza …. Restul vine de la sine :)
”cei putini cu acces la educatie adevărata ” ma refeream aici la minima capacitate de a sti ca nu stii si a sti ce nu stii, un pic de gandire critica
Este inadmisibil, ca profesor universitar, să nu înțelegi problema IQ-ului în România. A nu înțelege asta sau a refuza să admiți (cel mai probabil) că există și problema asta, denotă fie impostură, fie îndoctrinare (neo-)marxistă. Un om îndoctrinat nu e capabil decât să creeze alți îndoctrinați, nu e capabil de gândire critică.
Prezența ideologiilor în societate este inevitabilă, ele oferă un răspuns la orice (i.e. ”ce să facem atunci când nu știm ce să facem”) însă un profesor universitar ar trebui să fie capabil de gândire critică.
Harald, sa iti explic cum e cu portul mastii in aer liber!
E pandemie! O boala necunoscuta, usor transmisibila pe cale aeriana, cauzata de un virus extrem de agresiv, omoara oameni( pana astazi, peste 7 milioane de oameni au murit din cauza Covid). Cetateanul X pleaca la job, e dimineata si e o vreme rece care favorizeaza si mai intens transmiterea virusilor. Trebuie sa mearga cu tramvaiul pentru a ajunge la job. Statie de tramvai inghesuita, viitori calatori asteptand pe peron unul langa celalalt, multi tusesc si stranuta, unii dintre ei fiind contaminati, deci contagiosi. Daca cetateanul contaminat Y este unul dintre cei contagiosi si tuseste sau stranuta aproape de X, amandoi nepurtand masca, sansa de transmitere a virusului este de aprox 12 ori mai mare decat daca amandoi ar fi purtat masca( studiu realizat de departamentul de boli infectioase al colegiului de medicina de la Universitatea John Hopkins). Evident X va transmite apoi virusul colegilor de job, familiei.
E simplu de inteles! Portul mastii( in orice loc aglomerat, indiferent daca e in aer liber sau nu) reduce riscul de imbolnavire, vor fi mai putini contaminati, deci numarul de decese va fi mai scazut. Rezulta ca, in sine, masura este necesara pentru protejarea vietii oamenilor. Cum in general multi oameni, din diverse motive, sufera de iresponsabilitate, deci pe timp de pandemie pot fi un pericol relativ la viata semenilor, guvernele au luat decizia de a impune portul mastii, in scopul protejarii vietii oamenilor.
Nu e nicio conspiratie aici, nu e nimic marxist aici, este o chestiune de bun simt, dar cum numarul de nesimtiti e mare, trebuie aplicata cu forta.
Ca niste politisti romani imbecili au amendat cetateni care mergeau singuri pe strazi pustii, nepurtand masca, asta e o chestie ce tine de nivelul de intelegere si de inteligenta al poporului din care fac parte politistii respectivi.
Nu stim cate decese ar fi provocat Covid in lipsa masurilor luate si daca nu s-ar fi produs vaccinul! Garantat mai multe. Eu chiar consider ca s-a actionat relativ bine atunci cand brusc omenirea s-a confruntat cu un virus atat de periculos si agresiv. De asemenea, e clar ca anume decese puteau fi evitate, daca conspirationistii, din prostie sau urmarind interese obscure, nu ar fi manipulat la greu populatia mai putin educata. Unele personaje conspirationiste au morti pe constiinta, dar vad ca nimeni nu vrea sa abordeze aceasta problema!
In rest, tot ceea ce spui sunt baliverne! Nu exista nicio indoctrinare de nici un fel facuta pe undeva pe la Univ Cluj sau Univ Buc. Poate indoctrinare si indobitocire in scop comunist proPSD pe la universitatile rurale pline de pesedei ajunsi peste noapte cadre didactice universitare.
In legatura cu „interzicerea centralelor de apartament și interzicerea mașinilor cu motoare cu ardere internă” problemele sunt complicate pentru ca omenirea are de optat intre:
1. mediu curat, incetinirea incalzirii globale si daca se poate stoparea ei ( eu personal, consultand date din centre de cercetare, cred ca incalzirea este cauzata de fenomene ce au loc ciclic, la nivel planetar, deci emisiile nu sunt cauza).
2. scaderea nivelului de bunastare si civilizatie si grave implicatii asupra economiei mondiale, pentru ca asta inseamna reducerea arderilor de combustibili fosili.
De acord cu faptul ca politicile de acest fel sunt preluate de la organizatii ecologiste compuse din personaje cu gandire marxista, organizatii care au fost si sunt subventionate la greu de Rusia, China , de comunisti sau fosti comunisti in general. Dar ce sa vezi !? Tocmai antiecologistul Trump e prieten cu Rusia si cu Putin care au subventionat la greu organizatiile ecologiste din Europa si America in scop de destabilizare!
@LS – „Harald, sa iti explic cum e cu portul mastii in aer liber! E pandemie!”
Hai să-ți explic cum e cu plandemia: s-a organizat mai întâi un exercițiu: The Johns Hopkins Center for Health Security in partnership with the World Economic Forum and the Bill and Melinda Gates Foundation on October 18, 2019, in New York, NY.
https://www.youtube.com/watch?v=AoLw-Q8X174
Documentarul ăsta se află pe YT din 4 noiembrie 2019. Și se află în continuare acolo pentru că în Statele Unite se face închisoare pentru conspirație. Deci a trebui făcut public, astfel încât autorii să poată pretinde că totul a fost public de la bun început și să nu poată fi acuzați de conspirație.
Mai departe: ca să vină 4-5 autori de pe platforma asta și să scrie articole împotriva Flaviei Groșan (care folosea o schemă de tratament bazată pe claritromicină, la fel ca orice alt medic ORL sănătos la cap) asta înseamnă organizare, asta înseamnă articole scrise la comandă.
În rest, toată postarea ta kilometrică se rezumă la subiectele clasice de pe agenda neomarxistă. USAid și Comisia Europeană au subvenționat organizațiile ecologiste, nu Putin.
In ceea ce priveste schemele de tratament aplicate sunt de acord ca neintroducerea antibioticelor precum claritromicina in aceste scheme a fost o prostie, o crima chiar. Nu numai dr Grosan a utilizat antibiotice, ci si multi medici pneumologi cu experienta, in special de la Inst M. Nasta, au facut-o salvand vieti. Dar chestiile astea nu au nicio treaba cu asa zisul neomarxism, ci cu prostia diriguitorilor politici ai sanatatii care au insistat pentru acele scheme de tratament fara antibiotic. La noi, domnul Gheorghita e autorul + grupul sau, pentru ca fetele de la USR nu au fost lasate sa faca nimic. Greseala lor a fost ca nu au iesit public sa spuna ce se intampla, ca le sunt incalcate prerogativele. Oricum Johannis zbura USR de la guvern la un moment dat, intelegerea cu PSD era facuta demult!
Privind studiul relativ la protectie prin portul mastii, acesta a fost revizuit in 2020, nu mai retin cand……nu stau acum sa caut. Aminteste-ti controversele si apoi a aparut argumentul ca mastile protejeaza.
Nu prea inteleg de ce ataci asa acerb USR! Esti suporter al urmasilor securistilor si comunistilor? Macar asuma-ti asta in mod clar!
Citi oameni educati pufaie la tigari electronice ? Prin aceasta nu fac nici un fel de rau , nu-i asa ?! Nici lor nici celor din jur . Ei sustin in fond o industrie care plateste foarte multe taxe la bugete publice . Iar taxele respective sint folosite in domeniul sanatatii …. Pe principiul neafectarii veniturilor bugetare …. Ce sa zic ….
Si pot continua cu jocurile de noroc , cu bauturile carbogazoase , cu bauturile energizante , …. multe ….
De ce ar trebui sa vorbeasca poporul roman limba literara ?!
Opinia mea este ca inainte de a exista un stat exista o natiune . In copilarie, cind faceam vreo pozna , tata ma bestelea cu o injuratura ( pot sa ii zic ) : natia ma-tii ! Asta pentru ca mama mea nu este regateanca ( precum el ) ci basarabeanca .
Un text tare. Tare deprimant. La anul, adică peste două milenii? Eu aș fi mai optimist, probabil doar peste o sută de ani. Da, dar las estirpes condenadas a cien años de soledad no tenían una segunda oportunidad sobre la tierra…
@ikke _ „Un text tare. Tare deprimant.”
Povestea deprimantă al cărei capitol îl trăim astăzi a început în 1990, odată cu instaurarea cleptocrației securisto-comuniste.
Altfel, dacă veți căuta argumentele raționale pentru susținerea ideilor din „textul tare”, veți constata că găsirea lor este un demers anevoios, pe care nici autorul său nu s-a încumetat să-l întreprindă. Eu, spre exemplu, am îndrăznit să scriu un modest comentariu cu referire la doar două idei, statalitatea și educația.
Un articol bun. „Cum am ajuns aici? Despre stânga și dreapta” a fost și el foarte bun și scris la doar trei ani după „Însoțitorul”. Dezvrăjire oare? Nici nu mai contează. Comentariul pe care vi l-am lăsat la „Însoțitorul” rămâne valabil. La mine în familie limba română moare cu mine. Pietrele pe care le am în România se vor vinde și ele. A fost o alegere bună.
Mulțumesc 💔, credeam că am rămas singură pe planetă care „vede”
De aici in colo o sa va urmaresc nonstop Multumesc pt munca extraordinary de analiza pertinent.
Teatru, Filarmonică, Muzeu n-au existat nicicând la distanță de municipiile reședință de județ. Singura formă în care statul se manifestă în aceste ”unități administrativ teritoriale” constă în delegarea puterii unui vechil de care depinde totul: primarul.
Si totusi: Topalu
Fara a fi in raspar cu domnul Maci, care pune degetul pe o adevarata rana!
Eugen
Am lucrat muti ani an Brescia ,Italia an provincie este un sat Bagolino undeva la munte, și aproape ca nu se anteleg cu cei de la oraș, despre ce vorbești, ai descoperit gaura la macaroana……….
Cred ca e o problema veche, ce face statul pentru noi sau ce facem noi pentru statul in care traim. Statul in care traim l-am facut noi, impreuna, alegand in fruntea noastra nu pe cei mai buni dintre noi, ci pe cei care ne seamana. Incetul cu incetul, cei mai buni au renuntat sa mai incerce si in randul „elitelor” au ramas oportunistii „si atat”, vorba lu’ nenea Georgescu. Ceea ce trebuie facut, dupa mine, este o educatie care sa destepte copiii, sa le spuna ca sunt responsabili pentru soarta lor si ca statul nu le va putea oferi decat un mic ajutor. Adica, daca vrei sa reusesti, trebuie sa pui osul la treaba. Cine sa faca educatia asta, in conditiile in care acasa nu se face? Vorbeam, de curand, cu doi parinti care mai tin inca in cuibul parintesc doi baieti de peste 30 de ani. Baieti fara serviciu, in Bucuresti. Mirat, i-am intrebat cum se poate asta. Pai, n-au gasit ce vor si atunci au ramas acasa! In viata nu faci ce vrei, te lupti sa traiesti si pentru asta profiti de ceea ce iti ofera viata (piata muncii), nu stai pe spatele parintilor care se plang ca e greu, ca nu au destui bani si ca l-ar vota pe Georgescu dar, din pacate, nu mai candideaza! Pai, ce ar putea sa faca Georgescu, le-ar gasi el de lucru? La canal, sau la mina, ca Ceausescu, asa-i? Esti vinovat si de educatia pe care n-ai primit-o, argumentatia asta in care nimeni nu e vinovat de propria soarta, ci societatea sau statul care nu-ti ofera ce-ti doresti, e gresita, profund!
Aveti dreptate in mare masura, insa omiteti niste probleme care fac ca lucrurile sa nu fie atit de simple si mai ales subestimati factorul psihologic.O educatie care sa destepte copiii perfect dar ce te faci cu cei care nu au primit sau nu primesc acea educatie?
Pe de alta parte factorul psihologic;fie emigrind, fie acasa la ei multi oameni nu se impaca cu faptul ca ajung sa fie practic obligati sa lucreze in diverse domenii care nu le convin ,sa se imbolnaveasca de depresii,chiar sa se sinucida,etc.Deci realitatea e mult ma complicat decit simplificarea d-voastra fortata.NU toti suntem niste masini de supravituire perfecte si avantajul net al societatilor moderne e ca reduc dinamica feroce, pur darwiniana, a vietii umane.Adica mai da si loserilor o sansa;spartanii isi aruncau de pe stinci copiii nascuti cu malformatii,noi le dam o sansa sa traiasca;e totusi ceva,ca si grija pt. persoanele cu dizabilitati.
Tot asa trebuie sa recunoastem ca toata frazeologia si miturile impuse in mentalul colectiv modern/contemporan cum ca „ai libertatea de a alege propriul drum in viata”,”daca vrei poti” „numai prin educatie ajungi cineva” etc,etc (carti, seminarii,etc sarlatani care au facut avere din vinzarea de iluzii) sunt ceea ce sunt, adica..iluzii, mituri frazeologie,in mare parte;exceptiile intaresc regula, e o vorba deja clasica.
D-voastra v-ati referit strict la Romania;eu ma gindesc in general;nu poti emigra in Canada de ex. decit daca ai anumite meserii sau daca esti..artist plastic de renume.(de ex. BC).Deci clar posibilitatile tale sunt limitate comparativ cu cele ale nativului,Plus faptul ca da, esti acceptat ca it-ist de ex.,dar cind te trezesti cu o concurenta de cel putin 100 de oameni pt un job…Tot invinge caracterul darwinian al vietii.
Apropo de vinovatie: pai nu e chiar atit de simplu NU toti sunt vinovati de educatia pe care nu au primit-o si da, nici statul nu e vinovat 100% ca nu-ti ofera ce-ti doresti.DAR exista intotdeauna un dar ,chiar in societatile avansate gen SUA daca educatia superioara (nu neaparat la nivel de super elita) costa o gramada de bani tot individul a caror parinti sunt saraci e de vina sau parintii lui?!
Problematica vinei e f complexa;pe mina ma supara aspectul si caracterul darwinian al lucrurilor si pt asta pina la urma cine-i mai vinovat? Pai societatea e condusa de legi strict darwiniene daca e sa ne gindim mai bine insa intervin detaliile.Cit confirma sau infirma aceasta concluzie?!?Si cine sau ce sunt de vina in cea mai mare masura?!
Da, de acord ca in societate nu oricine poate deveni manager de top,industrias bogat, antreprenor de succes,economist de succes, star sau super star in sport,entertainment,etc,etc,etc,ca TREBUIE ca cineva sa faca muncile de jos gen munca cimpului in agricultura,zootehnie, vinzatori,paznici,muncitori in diverse domenii,chelneri,ajutori de bucatari,etc,etc,etc insa daca ne luam dupa fituica aia Drepturile Omului (cam detestata de multi) invatam ca TOTI merita o retributie pt. a avea o viata decenta.Si toate statele asigura asta?!
Pai aici e o mare problema in drumul spre o societate mai buna: nu se poate asigura pt. toti o viata decenta,intervin si factorii psihologici legati de niste adevaruri lacomia (dar si extrema sa, foamea) care face pe multi sa treaca de cealalta parte a legii, plus dorinta de putere, de cit mai multa putere, care corupe.
Sunt niste remarci f triste fiindca nu ajungem nicaieri cu aceasta discutie si nici nu putem rezolva toate problemele comentind aici sau aiurea.O ideea ar fi ca poate daca nu ar fi aceste trasaturi darwiniene am putea ajunge la o societate mai buna si o lume mai buna.Evident e stupid sa visam la o lume utopica in care toata lumea are de toate fara sa faca nici un efort ce usor se poate transforma intr-o distopie,ha,ha,ha.Dar nici darwinismul asta care ne defineste nu e usor de inghitit, cel putin pt. mine.
Indiferent de critici ramin la una dintre concluzii,si anume faptul ca in ciuda tuturor schimbarilor mai profunde sau nu, de fapt psihologia umana, natura umana nu s-au schimbat prea multe si ca in mare parte ne hranim din iluzii si din idealuri(ca si romanii nostrii plecati din excelentul text al domnului Maci,MULTUMIRI!!!).Daca ar fi de ex. sa intrebi toate vinzatoarele din orice oras al tarii (si nu numai de la noi)intre 17 ,18 si 30,35 de ani ce ar alege intre a ramine vinzatoare toata viata si a se casatori cu un seic din Dubai sau cu un print mostenitor, un magnat din industrie,comert,etc,etc, cred ca maj. ar alege a doua varianta.Ca acum 100 de ani,ca acum 200 de ani,etc.
Din pacate nevoia de vinzatoare va ramine aceeasi (ma rog,robotii, AI cu riscul ca milioane si miliarde sa ramina fara slujba) dar oare si cea de printi, seici?!Sau ne limitam doar la mari magnati?!
„In viata nu faci ce vrei, te lupti sa traiesti si pentru asta profiti de ceea ce iti ofera viata (piata muncii),(…)” frumos zis dar uite ca exista si aia care pur si simplu din nastere, din noroc,datorita pozitiei in ierarhia sociala (pur darwinian vorbind) nu au nevoie sa lupte ca sa traiasca…..Desi acest adevar cam contrazice teza darwiniana de baza cu „life struggle” cu precizarea ca totusi „cistiga sau avanseaza pe scara sociala si cei care au avut noroc datorita distributiei de putere,a norocului (factorul X)” dar intra la categoria ca omul e un animal..tribalist (sa-l lasam pe Aristotel cu celebra definitie) si ierahia pe scara sociala,inclusiv distributia puterii sunt inevitabile.
Dupa care cearta stinga vs dreapta,stinga care sustine ca distributia puterii, orice avantaj al ei,prop privata,etc., reprezinta coruptia naturii umane,trebuie abolite fiindca au fost obtinute prin mijloace incorecte,murdare, in timp ce dreapta sustine ca nu-i adevarat, doar in unele cazuri(aici din fericire tind sa dau dreptate..dreptei, ha,ha,ha).
Oricum inchei ca doar nu am pretentia sa explic si sa vin cu solutii etern valabile la probleme pe care legiuni intregi de invatati si intelepti mai culti sau mai destepti decit mine nu au fost in stare sa le explice 100% convingator plus sa vina si cu niste solutii….eterne si universal valabile..
Doar am tinut sa precizez ca ati abordat problemele prea simplist si…
….totusi este trist in lume cu toata euforia victoriei lui ND,mai ales gindindu-ma ca PSD-ul (in stil pur darwinian, conservarea, preservarea puterii) va refuza propunerea Bolojan premier,in stilul lor murdar obisnuit…
Pina la urma am senzatia ca democratia adevarata e o chestie prea frumoasa impotriva naturii noastre pur darwiniene.Din pacate….
Dae sa auzim de bine si..sa ne luam viata inapoi,acum cu ND presedinte..Macar am scapat (deocamdata) de cei doi eroi suveranisti care se vor plinge ca alegerile au fost fraudate,ca statul roman a ramas confiscat (cred ca au partial dreptate),etc,etc…
Daca ati rupe peretele asta in niste paragrafe, ati comunica mai „pe inteles”.
Ce spuneti Dvs. se refera la „organizarea societatii umane” si la, citandu-va:
„…vin cu solutii etern valabile la probleme pe care legiuni intregi de invatati si intelepti mai culti sau mai destepti decit mine nu au fost in stare sa le explice 100% convingator plus sa vina si cu niste solutii….eterne si universal valabile..”
Politicienii au dezamagit profund, atat in lumea anglosaxona/occident/democratii reprezentative cu vechime, dar si in urss/federatia Dusa si ceaina.
Politicienii anglosaxoni au abandonat puterea(au devenit simple interfete din diverse motive – neputinta, fatarnicie, lacomie, viclenie, apatie/abandon in fata complexitatilor realitatii – unele create voit si inutil pt a conserva puterea) etc in bratele (ca sa fiu vag, adica fara sa folosesc nume si prenume)
(a) ecosistemului financiar-bancar si
(b) ale indicilor de performanta, inclusiv in administratia statului („meritocratie tehnocrata” bazata pe ideea SIMPLIFICATOARE/REDUCTIONISTA – apropo, citandu-va, „subestimati factorul psihologic” – a CE INSEAMNA OM/INDIVID, anume o persoana care:
(i) actioneaza in lume doar din interes personal/de familie(individualism feroce),
(ii) este strict rational in alegerile cu impact in piata economica, chiar si prin ochelarii suspiciunii perpetue si a (i),
(iii) este „MASURABIL stiintific”, si in baza acestei ipoteze de lucru, este si
(iv) „pastilabil” (Prozac et co).
Pentru cine e interesat de ce am zis mai sus(organizarea si „inteleptii”):
– urmariti documentarele (foarte lungi, dar merita vazute) „The trap” (libertate pozitiva si negativa, combinatii ale celor doua), „Can’t get you out of my head” (esecurile si minciunile nobile ale politicienior – rusia, china, sua, uk), „The century of the self” (hais-cea, in sua, cu mintile si psihologia maselor)
– scurta parafraza din primul doc mentionat: „only the majority of economists and the psychopaths are strictly rational in their market/economic choices” :).
Cred ca „scrisoarea” d-voastra nu incepe prea bine, ironizati nu prea subtil pe cei care sunt „de cealalta parte”. De ce? Analiza manierelor si a felului lor de a vorbi nu isi are rost intr-o analiza a situatiei tarii acum. Pretutindeni sunt destule femei, unele cu scoli inalte, care barfesc in avion sau barbati care nu au un comportament sau vorbire de absolventi de Oxford.
Vreti ca romanii sa fie mai uniti? Coborati din turnul de fildes si incercati sa intelegeti cat de greu e sa fii muncitor necalificat intr-o tara straina.
Recomand tuturor sa citeasca cartea Laviniei Braniste Camping.
Este un eseu minunat. Fără nicio greutate însă se observă ca puțini dintre comentatorii de mai sus au avut răbdarea ca să-l citească până la capăt. Sau ca au fost cumva interesați de ideile domnului Profesor. Nu, majoritatea, cum a prins din zbor tema eseului, a declanșat o bătaie ca între orbi – amestecând confuziile și obsesiile personale cu tot felul de alte bazaconii. Păcat: ideile frumoase și mesajul generos se duc în deșertul vanității prostești, lipsei totale de solidaritate, complexelor de tot felul și miopiei față de interesul general. Este foarte, foarte trist. Ratarea nu este a autorului. Nu, nicidecum. Este a acestei tagme de comentatori care, încă o dată și-a adăugat singurā sieși, o nouă condamnare: pe viață. Iar pentru domnul Profesor, un mare MULȚUMESC !
Aveți perfecta dreptate. Am avut plăcerea sa-l ascult la o prezentare de carte si am rămas uimit. De atunci am început sa-l citesc si sa-l ascult si podcasturi mai multe si atât am de spus.
JOS CU PALARIA!