luni, iunie 17, 2024

SALSA

La zece ani de la prima lui prezență în secțiunea Orizzonti a Bienalei de la Venezia regizorul  italian Enrico Maria Artale (pe 7 iunie artistul va împlini 40 de ani) a recidivat. Cu filmul El Paraiso care, la începutul lunii mai a putut fi văzut și în România, figurând în oferta Festivalului de Film European,  grație directorului artistic al acestuia, criticul Cătălin Olaru.

Noul film al lui Artale șochează prin cel puțin trei rânduri sau feluri de ambiguitate. Prima este una de ordin lingvistic. Căci dacă începi să îl urmărești fără a ști înainte absolut nimic despre temă,  subiect ori personaje nu are cum să nu te mire ceea ce s-ar putea numi fie intertextualitate, fie plurilingvism. Cele două personaje principale vorbesc alternativ sau, mai corect spus, amestecat în italiană și spaniolă. Schimbă limbile aparent fără nici o noimă. Și aceasta fiindcă cei doi sunt mamă și fiu. Mama, căreia nu îi vom afla niciodată numele, exemplar jucată de Margarita Rosa de Francisco,  este de origine columbiană. Cu precizarea că femeia nu și-a văzut niciodată plaiurile natale. Fiul, personaj în care face un rol cu totul remarcabil Eduardo Pesce, are un nume cel puțin ciudat. În acte el se cheamă Julio Cesar precum celebrul dictator roman, numai că nimic din comportamentul lui nu are nimic dictatorial. Din contră. Julio are deja 40 de ani, e o figură ștearsă, oarecare,  duce o existență monotonă,  și pare a fi pe veci ombilical legat de mamă.

De aici începe cea de-a doua ambiguitate. Este oare această legătură una asemănătoare celei dintre Iocasta și Oedip sau la mijloc nu se găsește decât o formă de dependență filială din cale afară de exagerată? Cert e că la 40 de ani Julio nu pare a avea nici o relație, merge peste tot însoțit de mamă căreia îi este partenerul perfect de dans. De salsa. Dansul deținând în El Paraiso o semnificație și o pondere aparte. Cei doi locuiesc împreună undeva la periferia Romei și nu există pentru moment nici cel mai mic indiciu că s-ar întrevedea o despărțire.

Pe neașteptate, în viața celor doi se insinuează o anume Ines. Imigrantă ilegală de origine columbiană. Vitală, posesivă, îndrăzneață, cu specificul aplomb jucată de Maria del Rosario. 

Relația dintre cei trei este și ea marcată de ambiguitate. Ines îi amintește Mamei de Columbia ceea ce ar trebui să însemne un motiv de acceptare. Ines înseamnă pentru Julio șansa evadării măcar temporare din monotonie, fără însă ca relația dintre cei doi să aibă cine știe ce implicații sexuale. Chiar nu are. Nu prea se întrevăd indicii că apariția intempestivă a lui Ines ar putea fi la originea unei iminente separări  a fiului de mamă. Și cu toate acestea,  înclinația sau aspirațiile de divă ale acesteia (sunt semnificative în acest sens secvențele în care Mama cântă ori dansează contând pe efectul exercitat asupra celor care o privesc) se simt amenințate. Vrând-nevrând, mama simte că nu mai beneficiază de dorita atenție integrală a lui Julio. De aici crize de nervi, momente de gelozie, schimbări de atitudini. Certuri.

La un moment dat, se pronunță în film cuvântul ovule. Apar și câteva imagini în acest sens. Câteva ovule puse la conservare.  Ceva mai încolo, asemenea puștii a cărei revenire este teoretizată de Cehov, un astfel de ovul va reveni. Iar de aici încolo matricea strict realistă a filmului se va disipa măcar în parte.  În ovulul cu pricina, Julio va înmagazina o mică parte din cenușa mamei între timp moartă și mai încolo va înghiți ovulul. Cu gândul că astfel îl va putea purta la maturitate și “naște”, iar nașterea ar urma să se  producă în Columbia. Unde Julio se va duce cu intenția  de a împlini ultima dorință a Mamei. Care măcar în felul acesta voia să ajungă în adevărata ei patrie și să vadă Cali. Un mic loc din orașul omonim în care toată lumea dansează salsa. Julio ajunge în Columbia, o regăsește pe Ines, va descoperi și locul unde se află miticul, popularul, înfrățitorul El Paraiso, loc în care oameni dansează și cineva, pe neașteptate, mai oferă un rând.  Însă va eșua în intenția de a-și naște propria mamă. Eșecul va fi recunoscut și decontat în ritm de salsa. O salsa tristă, de abia schițată, chinuit dansată de Julio singur  Un dans al vieții metamorfozat într-unul al morții.

Secvența din final, asemenea celei din camera de baie, din spațiul destinat dușului,  ori aceleia în care Julio sparge urna funerară este una senzațională.  Copleșitoare.  

Ascent Film, Young Films, RAI Cinema

EL PARAISO

Scenariul și regia: Enrico Maria Artale

Producători: Roberto de Paolis, Maurizio Milo, Andrea Paris, Matteo Rovere

Imaginea: Francesco Di Giacommo

Muzica: Emanuele de Raymondi

Montajul: Valeria Sapienza

Cu: Margarita Rosa de Francisco (Mama),Eduardo Pesce (Julio Cesar), Maria del Rosario (Ines), Gabriel Montesi (Lucio)

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro