E incredibil & de neînțeles, pentru mine, cum de statul român nu găsește un amărât de milion de euro, sau cât o fi costând (cam ăsta trebuie să fie ordinul de mărime, oricum), ca să achiziționeze deodată TOATĂ arhiva Eliade.
Și să o digitizeze apoi PE TOATĂ.
Ce înseamnă programul România educată, când România nu dă doi bani pe puținii savanți & scriitori realmente universalizați pe care îi are?
Ce nevoie avem de un Minister al Culturii, care nu reușește să protejeze minimal cultura?
La ce bun să ne mințim că avem o cultură, când e evident că statul nu dă doi bani pe ea?
Eliade vândut pe bucăți la talcioc. Georgian recuperat numai printr-un noroc (de același neobosit & admirabil & neverosimil Eugen Ciurtin care se luptă și pentru Eliade). Casa lui Blecher dărâmată. Artiști amenințați cu moartea.
Cum spuneai, Max Weber? „O națiune e o comunitate de sentiment și memorie.”
Statul român ar trebui să plece obrazul în fața acestei definiții.
Găsiți fleacul ăla de bănet, cumpărați TOATĂ arhiva Eliade & digitalizați-o PE TOATĂ.
Altfel, nu voi mai crede niciodată nici un politician român care vorbește despre cultură.
P.S. Pentru cine nu cunoaște contextul, las mai jos trimiteri înspre două intervenții recente ale lui Eugen Ciurtin, autorul ediției critice Eliade (din care a apărut deocamdată doar primul volum), editorul integralei critice Georgian (3 volume), cercetător la Institutul de Istoria Religiilor al Academiei Române, unul dintre puținii istorici ai religiilor autohtoni admirați de comunitatea academică internațională:
Sinteti prea general in adresare. Binevenita, de altfel.
Cine a defilat cu sintagma „Romania Educata”? cine e ministrul Culturii? Acum.
NB,
mai in gluma, poate in serios: sa se lanseze o subscriptie, ca in cazul statuii lui Brancusi. Poate va avea alt deznodamint; ca tot „ai nostri” fura la putere si atunci.
povestea Cuminteniei Pamantului a fost dezamagirea suprema pentru mine.
6 milioane de euro insemna ca 1 milion de tineri frumosi si liberi corporatisti sa fi renuntat la cate 2-3 beri ca sa contribuie la scopul acesta nobil.
esecul acela m-a trezit la realitate. mi-am dat seama ca romanii nu mai sunt o natiune, pentru ca nu mai impartasesc niciun ideal, ci sunt o adunatura de indivizi tinuti oarecum laolalta de un stat aflat sub presiunea imprejurarilor istorice externe si au ca unic orizont existential supravietuirea de pe o zi pe alta pentru majoritatea, respectiv urmatorul city-break in scopuri hedoniste pentru altii.
Brancusi ar fi trebuit sa fie un simbol cultural relativ neutru ideologic, recunoscut interantional, simbol al modernismului catre care tindem, la care sa poata sa adere lumea indiferent de optiuni politice, religioase, de gen, etc. dar uite ca nu a fost… si daca Brancusi nu a reusit sa ne uneasca, nu vad ce alt simbol cultural ar putea sa ne mai uneasca.
Cum sa le achizitioneze statul cand exista un mostenitor cu drepturi depline asupra intregii arhive?
https://www.observatorcultural.ro/articol/soarta-manuscriselor-lui-eliade/
„E incredibil & de neînțeles, pentru mine…”
Nu e greu de înțeles, de ce lucrurile se intimplă cum se intimplă. Pentru asta e de făcut însă un pas inapoi/în joc, în ce privește pretențiile noastre de la viata/societate.
D. autor nu își permite un asa pas, căci ar trebui sa abandoneze locul (aplaudat) de militant pentru binele țării – pe coordonate agreate în megagrupul uman căruia ii aparține.