marți, mai 17, 2022

Sancționarea Rusiei pentru salvarea Ucrainei și factorul chinez

Sancțiunile împotriva Rusiei, deși tardive, constituie, după acordarea asistenței militare, cel de-al doilea instrument vital pe care mizează Ucraina în lupta împotriva invaziei rusești. Primele sancțiuni occidentale cu impact economic sesizabil au fost declanșate îndată după recunoașterea independenței regiunilor separatiste din Luhansk și Donbas de către Rusia (pe 23 februarie). Celelalte au urmat rapid după începerea războiului, pe 24 februarie.

Chiar și după peste trei săptămâni de război, liderul ucrainean Volodymyr Zelensky readuce în discuție faptul că Occidentul a întârziat cu sancțiunile. În viziunea lui, acestea puteau fi introduse preventiv pentru a descuraja Moscova (Interfax, Martie 2022). Dar acest demers a fost ignorat pe ambele maluri ale Atlanticului. Deși regimul de sancțiuni a fost elaborat și coordonat în avans, aplicarea lui precipitată era considerată la Washington și în capitalele europene drept o slăbiciune tactică, care le-ar fi redus din eficacitate. În schimb, accentul a fost pus pe negocieri directe cu Rusia, folosite de cea din urmă pentru a simula bunăvoință până la demararea asaltului militar asupra Ucrainei (concomitent de pe trei fronturi – Nord, Sud și Est). Deja în vigoare, sancțiunile lovesc în economia rusească, dar încă nu produc impactul necesar pentru a stopa distrugerile, pierderile umane și ocupația rusă în Ucraina.

Practic, toate sancțiunile cu excepția blocării exporturilor de petrol, gaze naturale și cărbune au fost puse în mișcare în perioada 23 februarie – 22 martie. Spre deosebire de SUA, care a renunțat la achiziția de resurse energetice comercializate de Rusia (WhiteHouse, Martie 2022), statele UE ezită să facă mișcări bruște în aceeași direcție, din cauza dependenței energetice excesive față de Rusia. UE și statele membre se pregătesc să scape de dependența de gaze naturale (2/3) până la finele lui 2022 și caută soluții pentru a înlocui importul de petrol și cărbune, inclusiv prin sporirea investițiilor în regenerabile până în 2030. În realitate, procesul de diversificare a importurilor de resurse energetice în UE ar fi trebuit să înceapă 8 ani în urmă, îndată după rapturile teritoriale comise de Rusia în Ucraina (Crimeea, teritoriile separatiste din Luhansk și Donbas) – în loc de promovarea gazoductului Nord Stream 2 și reînnoirea contractelor pe gaze cu Rusia. De asemenea, sancțiunile împotriva oligarhilor ruși cu confiscarea activelor își aveau mai mult rostul cu doi ani în urmă, după tentativa de otrăvire a lui Aleksey Navalniy (în 2020). Nu în ultimul rând, sancționarea cuprinzătoare a regimului lui Lakashenko, care a jucat un rol esențial în lansarea invaziei rusești, era justificabilă în 2021, după aterizarea forțată a avionului Ryanair și provocarea crizei migranților la frontiera cu UE (IPN, Noiembrie 2021). Neaplicarea preventivă a sancțiunilor în aceeași măsură ca și nesancționarea la timp și potrivită a Rusiei și aliaților săi geopolitici (regimul lui Lukashenko) pentru acțiunile comise au alimentat senzația de impunitate la Kremlin și l-a determinat pe Putin să înceapă un război total împotriva Ucrainei.



Oprirea războiului sau pedepsirea Rusiei?



Până acum, doar la nivel european au fost introduse patru pachete de sancțiuni (31 măsuri) împotriva Rusiei în legătură cu războiul neprovocat și nejustificat împotriva Ucrainei (Comisia Europeană, Martie 2022). Pentru complicitatea în organizarea și desfășurarea invaziei, sancțiunile au fost extinse asupra Belarusului. Sancțiunile introduse până acum vizează deconectarea unei bune părți a sectoarelor bancare a acestor țări de la SWIFT și piața financiară europeană, fiind interzisă orice transfer de valută Euro. De asemenea, rezervele Băncii Centrale a Rusiei în statele UE au fost înghețate, ceea ce înseamnă reducerea resurselor financiare ale Moscovei disponibile pentru a se adapta la sancțiuni. Din totalul de 643 miliarde de dolari, aflați pe conturile străine (UE, G7, Elveția, Coreea de Sud etc.), doar 150-200 miliarde de dolari sunt accesibili.

În continuare, UE a restricționat importurile de bunuri valoroase pentru Rusia (oțel – cel puțin 3.3 miliarde EUR anual), iar importurile din Belarus au fost afectate în proporție de până la 70%. Adițional, UE împreună cu statele G7 nu vor aplica în raport cu Rusia principiul de “Națiunea cea mai Favorizată”. Au fost introduse și alte măsuri restrictive (transport, sectorul aviatic, etc.) menite să lovească în economia rusească cu scopul de a înceta războiul, precum și sancțiuni țintite spre instituțiile media rusești de dezinformare în masă – Russia Today și Sputnik (Vezi Tabelul de mai jos).

Tabel. Sancțiunile UE introduse împotriva Rusiei și Belarusului în contextul agresiunii împotriva Ucrainei, 23 Februarie – 15 Martie 2022

Pachetele de sancțiuniTipul de sancțiuni
   Primul pachet (23 Martie)1. Sancțiuni financiare – limitarea accesului pe piața financiară europeană;2. Sancțiuni economice – sistarea oricăror relații economice între regiunile separatiste ucrainene recunoscute și UE (deja în aplicare);3. Sancțiuni individuale – restricții de călătorie și blocarea activelor – împotriva a 555 de persoane și 52 de entități
    Al doilea pachet (25 Februarie)4. Sancțiuni financiare de limitare a accesului la piața financiară a UE pentru 70% din sectorul bancar rusesc și companii de stat (inclusiv din sectorul militar);5. Sancțiuni în sectorul energetic – interdicția de export a tehnologiilor utilizate pentru extragerea petrolului;6. Sancțiuni în domeniul transporturilor – interdicția de comercializarea a avioanelor, componentelor și echipamentului din sectorul aviatic;7. Sancțiuni în domeniul tehnologic – interdicții de export;8. Sancțiuni individuale – lărgirea listei până la 654 de persoane
   Al treilea pachet: Partea întâi (28 Februarie)      Partea doi (2 Martie)             Sancțiuni adiționale (9 Martie)9. Sancțiuni financiare – interzicerea oricăror tranzacții cu Banca Centrală a Rusiei, soldată cu blocarea rezervelor și activelor acesteia în UE;10. Sancțiuni în domeniu aviatic – închiderea spațiului aerian european pentru survolare de către aeronavele rusești;11. Sancțiuni individuale – lărgirea listei până la 680 de persoane și 53 de entități; 12. Sancțiuni financiare – deconectarea principalelor bănci rusești de la SWIFT (împreună cu SUA și Marea Britanie);13. Sancțiuni financiare – interzicerea finanțării proiectelor realizate de Fondul Rus de Investiții Directe;14. Sancțiuni financiare – interzicerea transferul de valută Euro spre Rusia;15. Sancțiuni în sectorul media – interzicerea activității Russia Today și Sputnik pe teritoriul UE;16. Sancțiuni economice – restricționarea comerțului cu Belarus (70%);17. Sancțiuni individuale – extinderea listei până la 702 persoane (cu includerea a 22 de reprezentanți militari bieloruși) și 53 de entități; 18. Sancțiuni financiare – deconectarea a trei bănci beloruse de la SWIFT;19. Sancțiuni financiare – interzicerea accesului Băncii Centrale a Belarusului pe piața financiară a UE;20. Sancțiuni financiare – includerea valutei digitale în pachetul de restricții pentru a preveni ocolirea sancțiunilor;21. Sancțiuni economice – eliminarea companiilor de stat bieloruse pe bursa europeană;22.  Sancțiuni financiare – limitarea accesului la serviciile bancare pentru cetățenii ruși cu conturi care depășesc 100.000 EUR;23. Sancțiuni financiare – interzicerea transferului de valută EUR spre Belarus;24. Sancțiuni în domeniul tehnologiei – interzicerea exporturilor de tehnologii în domeniul maritim pentru Rusia;25. Sancțiuni individuale – lărgirea listei până la 862 de persoane
    Al patrulea pachet (15 Martie)26. Sancțiuni financiare – interzicerea oricăror tranzacții cu unele companii de stat;27. Sancțiuni financiare – interzicerea serviciilor de rating pentru companiile rusești de către agențiile din UE;28. Sancțiuni economice – interzicerea importului de metal și oțel, precum și a investițiilor în sectorul energetic rusesc;29. Sancțiuni economice – interzicerea exportului de bunuri luxoase;30. Sancțiuni individuale – lărgirea listei până la 877 de persoane și 62 de entități;31. Sancțiuni economice – retragerea statutului de “Națiune cea mai Favorizată” pentru Rusia

Sursa: Compilația autorului în baza datelor Comisiei Europene

Adițional, UE a activat sancțiuni individuale împotriva a 877 de persoane și 62 de entități. În vederea asigurării că oligarhii, elitele economice și interpușii apropiați de Putin nu fug de sancțiuni, UE împreună cu statele G7 și Australia (32 de state occidentale) a înființat un Grup de lucru pentru „Înghețare și Confiscare”, care asigură implementarea acțiunilor de identificare, înghețare și confiscare a activelor. Spre deosebire de UE, SUA a emis o listă prioritară, care include 50 de persoane, inclusiv pe Vladimir Putin. La această etapă, Franța a reușit să înghețe circa 150 milioane EUR care aparțin cetățenilor ruși sancționați și imobil în valoare de 500 milioane EUR. Deocamdată, nu se știe care va fi soarta banilor și averilor confiscate. Ucraina cere utilizarea banilor acumulați în vederea finanțării reparațiilor de război, care ar putea depăși 100 miliarde de dolari. O altă opțiune este condiționarea întoarcerii activelor înghețate în schimbul progresului în de-ocuparea completă a Ucrainei.



Contra-sancțiunile și primii pași de adaptare



Drept răspuns la sancțiunile occidentale, Rusia a stabilit o listă a statelor “neprietenoase”, care numără 49 de state (NG, Martie 2022), inclusiv UE, statele G7 și Ucraina. În același context, partea rusă a înființat o listă neagră, pe care figurează deocamdată 13 politicieni americani, inclusiv Președintele Joe Biden, față de care se aplică sancțiuni personale pentru pretinsa „promovare a mesajelor rusofobe” (MID, Martie 2022). Una din cele mai probabile contra-sancțiuni inițiate de Moscova poate fi naționalizarea activelor ce aparțin companiilor acestor state, mai ales dacă s-au retras de pe piața rusă. Până atunci, afacerile companiilor plecate se află sub „administrarea externă” a guvernului rus. În total, până pe data de 20 martie, circa 400 de companii internaționale și-au închis definitiv oficiile în Rusia sau și-au suspendat activitatea temporar (Yale.edu, March 2022). Aceste companii s-au auto-sancționat pentru a evita asocierea cu Rusia, prevenirea efectelor secundare ale sancțiunilor sau a contribui indirect la finanțarea bugetului rus, care alocă resurse pentru derularea agresiunii militare împotriva Ucrainei.

Au fost inițiate o serie de măsuri de intervenție, în conformitate cu indicațiile lui Putin de „a se adapta” la sancțiuni, care, în opinia lui, ar fi fost introduse în orice caz (TASS, Martie 2022). Pot fi scoase în evidență cel puțin cinci măsuri majore de adaptare întreprinse de autoritățile ruse de la lansarea agresiunii militare rusești împotriva Ucrainei, pe 24 februarie.

Primo, guvernul încearcă să aloce fonduri din resursele federale pentru a credita băncile comerciale și mediul de afaceri, în vederea asigurării stabilității financiare și funcționării economiei. Până la finele lui 2022, în acest scop ar putea fi puse la dispoziție cel puțin 24 miliarde dolari (2,2 trilioane de ruble).

Secundo, după ce Master Card și Visa și-au încetat activitatea în Rusia (începând cu 10 martie), băncile rusești au început să caute modalități pentru asigura posibilitățile de plată internațională pentru cetățenii ruși. Deși cardul MIR numără peste 75 milioane de carduri de debit (30% din piață), care permite achitarea serviciilor în statele din Uniunea Euroasiatică, Tadjikistan, Turcia și Vietnam, utilitatea acestuia este extrem de limitată. În acest sens, Sberbank examinează posibilitatea emiterii unor carduri care să combine sistemul de plăți MIR cu cel al Chinei, reprezentat de UnionPay (peste 4 milioane de carduri în Rusia), operațional în 180 de țări din lume (Bloomberg, Martie 2022). În același sens, unele bănci rusești se pregătesc pentru deschiderea conturilor de depozit în yuani la scara întregii populații, după ce anterior erau disponibile numai pentru clientela de elită. Acești pași permit liberalizarea și popularizarea utilizării monedei chineze în Rusia. Chiar dacă sancțiunile occidentale duc la de-dolarizarea sistemului financiar-bancar rusesc, utilizarea în masă a monedei chineze sau “yuanizarea” economiei ruse necesită timp pentru a se materializa (Kommersant, Martie 2022). Adițional, băncile au început să lanseze servicii de plată online noi. Astfel, GazpromBank a dezvoltat serviciul GazpromPay, care din punct de vedere conceptual se aseamănă cu sistemul Paypal. GazpromPay permite conectarea cardurilor existente și crearea unor conturi virtuale noi, prin intermediul cărora pot fi efectuate achitări online, inclusiv de la magazinele online autohtone.

Tertio, după deconectarea de la sistemul de transfer internațional SWIFT, Banca Centrală a Rusiei a extins operațiunile Sistemului Național de Carduri de Plată (SNCP), care era în proces de dezvoltare și utilizare limitată după introducerea primelor sancțiuni economice împotriva Rusiei în 2014 (pentru implicarea în zdrobirea avionului civil MH17). Dezavantajul sistemului SNCP rezidă în geografia sa compactă, care include doar operatori ruși. Totodată, partea rusă a lăsat să se înțeleagă că entitățile străine vor putea să se conecteze la sistemul rusesc de transfer bancar.

Quarto, autoritățile centrale și cele locale au inițiat programe de creditare pentru a dezvolta capacități de substituire a importului sau activităților desfășurate de companiile occidentale plecate de pe piață. Bunăoară, primarul Moscovei Sergey Sobyanin a lansat o “foaie de parcurs” anti-criză pentru a susține mediul de afaceri în contextul sancțiunilor. În măsurile propuse se regăsește inițiativa de a aloca circa 4 milioane de dolari în total (500 milioane de ruble) sub formă de credite destinate pentru construcția unor rețele autohtone de restaurante fast-food. Această măsură a urmat după ce McDonalds a anunțat despre suspendarea activității sale în Rusia (TheGuardian, Martie 2022).

Quinto, pentru a evita un deficit acut de produse IT și alte tehnologii pe termen scurt, autoritățile au interzis exportul a 200 categorii de bunuri. Acestea includ atât echipament tehnologic, cât și cel medical, agricol și electric, inclusiv mijloacele de transport, dar și unele produse de lemn etc. În acest fel, partea rusă încearcă să diminueze efectul sancțiunilor occidentale, al căror obiectiv este paralizarea tehnologică a economiei ruse și, respectiv, stoparea războiului împotriva Ucrainei. 



Factorul chinez și “fobia de sancțiuni”



China manifestă „neutralitate” atât vizavi de agresiunea rusească contra Ucrainei, cât și față de sancționarea Moscovei. Alianța strategică cu Putin este critică pentru a distrage atenția occidentală de la politica externă agresivă în raport cu vecinii săi asiatici. În măsură egală, impactul sancțiunilor occidentale asupra stabilității politice și socio-economice a Rusiei preocupă Beijingul. Acesta nu poate exclude faptul că regimul sancțiunilor poate fi oricând inițiat în direcția Chinei ca penalitate pentru încălcarea drepturilor omului în Xinjiang, Tibet sau Hong Kong. Același tip de temeri, dar și mai pronunțate, China le împărtășește în privința sprijinului pe care Taiwanul îl poate primi din partea Occidentului, dacă partea chineză recurge la soluții militare pentru a prelua controlul asupra insulei. Anume din aceste considerente, discursul oficial chinez accentuează faptul că dosarul taiwanez este unul de ordin intern, de aceea, ar fi incomparabil cu Ucraina, invadată de un stat terț.

Prelungirea agresiunii militare rusești în Ucraina (deja peste 3 săptămâni) consolidează, aprofundează și diversifică regimul de sancțiuni împotriva Rusiei, care odată puse în aplicare vor deveni precedente în gestionarea altor afaceri globale. De aceea, terenul de manevră al Chinei este destul de limitat. Pe de o parte, după cum a declarat șeful diplomației chineze, Wang Yi, relațiile politice cu Moscova sunt „tari ca piatra” (Reuters, Martie 2022) și nu pot fi pur și simplu abandonate pentru a menține balanța de puteri în raport cu SUA și UE. Iar, pe de altă parte, China vrea să-și protejeze industria și exporturile de răspândirea sancțiunilor asupra sa. SUA a avertizat cu măsuri de penalizare, dacă Rusia primește vreo asistență militară sau economică din partea Chinei. În acest context, mesajul pe care îl livrează diplomația chineză constă în căutarea „soluțiilor diplomatice” specifice pentru agresiunea rusă împotriva Ucrainei (CNN, Martie 2022). Concomitent, sursele media pro-Beijing exprimă nemulțumirea oficială privind aplicarea unilaterală a sancțiunilor (împotriva Rusiei) și interpretează avertizările SUA drept tentativă de a deteriora relațiile sino-ruse (GlobalChina, Martie 2022). Pe fundalul sprijinului primit de Ucraina din partea UE și SUA, China pare a fi mai mult decât determinată să asigure Moscova cu susținere politică. Totodată, este respinsă, în mod tranșant, utilizarea sancțiunilor extrateritoriale prin ocolirea Consiliul de Securitate al ONU, unde atât China, cât și Rusia pot folosi dreptul de veto. Aparent, China consideră totalmente inadecvată profunzimea și repeziciunea sancțiunilor împotriva Rusiei. Simplificarea proceselor decizionale de adoptare și coordonare a sancțiunilor între statele occidentale le oferă avantaj strategic superior împotriva actorilor geopolitici percepuți drept „rivali sistemici”, precum e în cazul Chinei.

Dacă sancțiunile occidentale vor rămâne intacte, însemnând că acordurile post-război viitoare dintre Ucraina și Rusia nu vor funcționa, atunci economia rusă va rămâne în izolare. În asemenea condiții, Rusia s-ar putea converti într-o „Coree de Nord”, dependentă de importurile și împrumuturile chinezești. Totodată, deși sistemul bancar rusesc denotă interes pentru înlocuirea dolarului cu valuta chineză (yuan), companiile din China păstrează anumită distanță în raport cu Rusia pentru a nu-și compromite accesul pe piețele financiare occidentale. Cu toate acestea, situația se poate schimba, dacă Rusia se înfruntă cu o rezistență ucraineană imbatabilă, iar China decide, la cel mai înalt nivel politic, să-și asume riscurile de contagiere cu sancțiuni și sprijină Rusia în mod tranșant.

În loc de concluzii…

Rusia are dileme serioase în fața sa. Situația sa economică este prea șubredă pentru a veni cu contra-sancțiuni proporționale, iar unicele măsuri sunt de ordinul simbolismului politic și nu au niciun efect asupra Occidentului. Preocuparea majoră a Moscovei este de a supraviețui furtuna sancțiunilor și de a-și adapta economia prin substituirea și diversificarea importului. Totuși, aceste obiective sunt complicate de faptul că orice țară terță care va dori să ajute Rusia riscă să se contagieze cu sancțiunile occidentale.

Capitularea Rusiei în fața sancțiunilor occidentale creează mai multe probleme pentru Beijing decât dacă armata rusă ar reuși să-l forțeze pe liderul ucrainean Volodymyr Zelensky să capituleze. Prin urmare, neutralitatea invocată de partea chineză favorizează supraviețuirea regimului lui Vladimir Putin, al cărui aventură militară în Ucraina îi clatină pământul de sub picioare. Beijingul nu sprijină nici sancțiunile împotriva Rusiei și nici ideea furnizării de asistență militară pentru fortificarea rezistenței ucrainene. Și totuși, acestea constituie unicele modalități prin care pot fi sporite costurile războiului pentru partea rusă și create premisele necesare pentru semnarea unui armistițiu de încetare a focului.

Text aparut pe IPN.md

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. „Prin urmare, neutralitatea invocată de partea chineză favorizează supraviețuirea regimului lui Vladimir Putin, al cărui aventură militară în Ucraina îi clatină pământul de sub picioare”
    Nu știm cum se va poziționa China în realitate. Minciunile repetate ale lui Putin nu mai pot sta la baza unor relații internaționale între state. Vom vedea peste câteva luni un nou 1917 când Ţarul a demisionat, a fost înlăturat de un guvern rusesc democratic?
    Cine îl va înlătura pe Putin din Kremlin? Rămâne pentru Putin numai cea ce a anuntat ca țel în Ucraina: deznațificare și demilitarizare? Distrugerea și ocuparea Ucrainei ca singura opțiune a lui

    • Distrugerea și ocuparea Ucrainei ca singura opțiune a lui Putin va deveni și compromisul internațional acceptat de ONU, NATO, SUA, UE și China?

    • Aici e problema: omul nu minte, spune doar un adevar pe care-l percepe ca fiind unic. Si singurul pe care il poate percepe si populatia rusa, in mare parte. Am auzit dintr-o filmare a unui spion finlandez, pe youtube, ca rusii au trei adevaruri. Nasol la un popor care se considera ales. Era clar pentru tataia hitler ca nu evreii sunt o problema, unii chiar finantandu-l, ci ca el era problema. Cu toate acestea, mintea lui era astfel croita incat a trebuit sa bea un jerrycan de kerosen ca sa revina la o stare cat de cat normala, kerosen care era cam in regim de shortage.
      Energumenul kaghebist (in jocurile dintre copii, inainte de 89, nimeni nu-si dorea sa fie rus, ci soldat german (nazist), filmele de propaganda aveau exact efectul invers fata de cel scontat – uneori copii intuiesc mai bine cum sta treaba, chiar daca le scapa multe date cheie), cu gandul mereu la maretia (inchipuita) urss, are kerosen din belsug, au si apropiatii. Prin urmare…

  2. China largeste atolii din Marea Chinei de Sud si ii doteaza cu avioane de lupta,rachete antinava, radare si lasere de bruiaj. Face asta pentru a deschide niste frumoase statiuni turistice? In cativa ani 5-7-10 vor decide ca si Rusia ca sunt destul de puternici si vor permite navigatia doar navelor apartinand regimurilor „prietenoase” altfel nu au decat sa ocoleasca 2000 mile prin Pacific. Si vor lua si Taiwanul. Inca nu s-au decis cum dar o vor face.

  3. In mare parte textierul ne prezinta lucruri generale dar cunoscute mai de toata lumea .Textul este deficitar la capitolul solutii . Miine ,24 martia 2022 ,la Summitul extraordinar al NATO se vor propune noi sanctiuni ce slabesc Rusia din mai toate punctele de vedere si ne referim si la extinderea acestor sanctiuni , deja existente ,catre entitati statale sau particulare ce sustin efortul de razboi al Rusiei .Rusia inca nu a reusit sa se desprinda major in cistigatoare in Ucraina si un posibil contratac poate aparea oricind fapt ce ar produce o deringolada majora la nivelul soldatului de rind rus .De aici si pina la o predare masiva sau o intitiativa de conlucrare armata intre cei doi combatanti din teren , mai este doar un pas . Poate se vor indrepta, de comun acord, spre Moscova spre a schimba Dictatorul .In mare masura totul depinde de SUA si Occident si de capabilitatile militare oferite armatei Ucrainei .NATO nu se va implica cu trupe dar deja tari membre NATO si SUA ,in principal ,ajuta militar Ucraina .Ultimile noutati in materie ne arata cum Rusia incepe sa ameninte ,mediatic deocamdata, Polonia si Tarile Baltice ce vor fi transformate in ruine ca si Ucraina in cazul unui conflict cu mama Rusie . .Amenitarea cu bomba nucleara devine deja banalitate .Rusia repeta, in fiecare zi , cum in cazul in care ii este amenintata existenta va reactiona ATOMIC.NATO isi reconfigureaza pozitionarea pe flancul de Est dar sa nu uitam ca trupele NATO nu au in componenta intrega capacitate militara a tarilor ce compun NATO . In cazul unui atac ,NATO este doare prima linie apoi statele membre isi vor aduce aproape toate capacitatile militare in a contra Rusia asta insemnind jocul stelelor , jocul submarinelor atomice , jocul bombelor nucleare , acolo unde tarile Occidentului sunt net superioare Rusiei .Rusia „ joaca cartea pe fata ” ceea ce nici NATO si nici Occidentul nu o face .Solutia este una singura si ea depinde in mare masura in inteligenta Occidentului de a convinge factorii apropiati de putere dar care au puterea de decizie in a arata cum un viitor sub bagheta actualului sef de stat nu le este favorabila nici lor , nici copiilor lor si nici Rusiei ce isi inchide singura viitorul . Cu toate acestea inca nu suntem in faza de conflict total . O agresiune ,a Rusiei, indreptata inspre tarile NATO cu tinta principala Polonia si tarile Baltice este total imposibila . Va imaginati cum daca trupele Rusiei (deocamdara impotmolite in Ucraina ) ar scapa libere spre Polonia singur solutie ar fi distrugerea imediata a Centralelor Nucleare a laboratoarelor biologice si a tuturor conductelor de transport gaze din Ucraina ca sa nu mai vorbim de gherila ucraineana ce ar putea ataca de oriunde .Credeti ca armata Rusiei(ca principala tinta in miscare ) ar putea supravietui la asta . Abia dupa ce Ucraina ar fi ocupata in intregime si stabilizata am putea vedea cum apare un astfel de plan . Cu referire , la folosirea Bombei nucleare , nu cred ca fapta , in sine, va fi parte a viitorului omenirii .Prima bomba nucleara lansata porneste vechiul dar cunoscutul principiu al Dominoului .Toata lumea va lovi ,instantaneu, pe toata lumea .Nu scapa nimeni .Nu crede nimeni ca se vor lovi,reciproc, doar SUA si RUSIA si apoi vor veni altii in urma sa striga ramasitale .Altii nu vor mai exista .

  4. Clar Chinei ii convine situația actuală. Lăsa prostii sa se măcelărească între ei și rasa alba să își mai reducă numarul. Într-un război binecuvântat de un ultra-ortodox fanatic (China este atee si nu susține religiile de vreun fel, chiar folosește ocazia de a restricționa și mai mult dreptul credincioșilor la organizare). Nuclearele ar pârjoli și mai mult teritoriul de locuit al rasei albe, ce poate fi mai bine? Deja jumătate din Europa lucrează în companii (joint ventures) chineze. Populație disponibila sa ia locul rasei albe într-o Europa nucleară este. Vreo 8 miliarde așteaptă.

    Indiferent daca va câștiga sau nu Rusia, ea va fi slăbită economic după acest război. Un pion in minus pentru China în contextul actual al supremației economice. Cu sau fara pământ Ukrainean, Rusia nu mai este și nu va mai avea puterea unui rival economic pentru China. S-au eliminat singuri din competiția economică și tehnologică, pe 24 februarie. Well done!

    Timp de 2 ani Corona virusul a permis Chinei sa se poziționeze economic in liniste. Și să crească cu discreție. Acum se tine la nivel de observator, studiind tabla de șah. Un idiot util acest Puțin cu grandomania sa de bătrânețe, fărâmă Europa și o destabilizează. Ce poate fi mai bine!?

    Swift și alte mofturi? Numai bine își reduc piata de influență. China are sistemul ei alternativ de plati, nu sta după „băncile centrale”. Sistem pe care îl poate extinde ușor în Rusia. Și propriile companii pe care și le poate extinde post-razboi, in locul celor retrase. Sa obtina fara sa faci nici un efort o piata economică atât de mare precum este Rusia, damn, China este într-o zodie norocoasă! Bravo Puțin, propaganda chineză chiar a funcționat asupra lui, le servește Rusia pe tava!

  5. Putin a făcut o greșeala uriașa, ca orice politician, si încă unul mărginit, el gândește pe termen scurt. Après moi, le déluge.
    Pe termen lung amenințarea existențiala (concept avansat de rusi zilele trecute) pentru statul rus nu este la frontiera vestica, ci la cea sud-estica, din Asia. Acolo 1.4 miliarde de chinezi înghesuiți in orașe de 10-20 milione de locuitori se uita cu jind la peste 6 milioane de km2 de spatii aproape nelocuite din Siberia orientala (cu ~2 locuitori pe km2). In plus in ultimii 20 ani populația rusa din Siberia a scazut prin declin natural si emigrare spre Rusia europeana, tarile occidentale sau chiar China.
    Nicăieri nu exista alianțe perpetui si indiferent de rezultatul războiului din Ucraina, chinezii nu vor sprijini fără concesii majore un stat rus șubrezit de sancțiuni si depopulat si mai mult. Hotarul de pe Amur este privit de chinezi ca o concesie făcuta Rusiei într-un moment de slăbiciune al Chinei si deși oficial nu este disputat (inca) nu este exclus ca el sa fie pus in discuție când Rusia va deveni si mai slaba.
    Un subiect abordat insuficient media din ultima luna efectul sancțiunilor asupra migrației dinspre Rusia. Vor pleca multi tineri, in special cei care lucrau deja in companii occidentale aflate in Rusia poate si ceva oportuniști. Va fi greu sa fie respinși rusii care sunt persecutați la ei acasă.
    Presiunea imigrationista se va resimiți in special in Europa de W si dreapta europeana va reveni pe cai mari.

  6. Imi pare sau ne pare cum Rusia a pierdut deja partida si inceperea Razboiului in Ucraina a fost„ cursa perfecta” in care a fost atrasa.Cucerirea Peninsulei Crimeea (povestea cu florile in gara ) ca si cucerirea , de catre armata rusa ,a zonei din Ucraina numita Donbas ,au reprezentat MOMEALA .Altfel ar fi stat lucrurile daca Armata rusa era primita, cu bratele deschise, asa cum se astepta (este clar ca a fost pacalita ) conducerea Rusiei . Ucraina a fost pregatita pentru a face fata acestui atac al Armatei Rusiei . Capacitatile lor militare (cele ucrainiene )au fost demulta vreme aduse in Ucraina si Ucraina avea deja intreaga schita a Razboiului pe masa . La nivel de Media rusii nu au facut altceva decit sa isi adauge , la ura existenta si ura altor popoare ce vad cum sunt omoriti oameni nevinovati . Din acel moment Rusia a pierdut nu numai razboiul dar si-a antagonizat relatiile cu mai toata Omenirea .Acum Presedintele SUA poate cere tuturor sa se incoloneze militar , mediatic si politic in spatele Americii si al intregului Occident .Chiar in acest moment ni se spune cum rusii au pierdut cel putin 15000 de soldati la care se aduga ranitii si cei ce pier (degeaba ) zilnic in confruntari numarul victimelor ajungind la 40000 de mii de suflete moarte, ranite sau disparute in Ucraina .Noile sanctiuni ce se adauga la cele vechi care acum pedepsesc si pe cei ce vor dori sa ajute Rusia ce impreuna cu pozitionarea trupelor NATO pe flancul de EST pun Rusia in situatia de a nu mai putea evolua militar in Ucraina .Gogorita ,cea cu atacul nuclear nu trebuie bagata in seama .Este doar o amenitare facuta din ura sau din nestiinta .Vedem totusi ca razboiul din Ucraina nu este nici pe departe un Razboi total .Centralele nucleare functioneaza si nu sunt lovite militar , conductele si toate magistralele de transport gaze nu sunt nici ele lovite sau distruse . Capacitatile militare Ucrainiene nu sunt nici ele vizibil atacate .Distrugerile sunt cumva „alandala ” Vedem doar cum sute de tancuri si mii de bilindate ale armatei Rusiei sunt distruse si devin inutilizabile si cum sute de avioane rusesti au fost si ele doborite . Pare cumva , ca undeva ,la nivel de comanda a trupelor Rusiei , a existat o forma de relativa implicare in conflict si decidentii militari cumva nu au corelat toate structurile militare aduse in Ucraina . Cei care inca mai cred ca nu stiau sau nu se pricepeau ar trebui sa se mai gindesca . Interesant este si faptul ca Ucraina nu a atacat nici macar o „ patratica” din teritoriul Rusiei cu toate ca avea motivatia in a face asta .Presedintele SUA, J.R. BIDEN ,va cere azi, lumii intregi, sa se alature statelor democratice.Perceptia nostra , datorata spuselor din Media , ne arata o Rusie, imediat viitoare, ce ar putea sa nu mai fie condusa politic de Putin .Dar Razboiul va mai dura o vreme pina ce si Statele, ce inca stau la indoiala , vor recunoste public sustinerea noii Ordini Mondiale cu SUA aflata la cirma ei si cu presedintele Biden aflat in „ pole position” Nu stiu de ce dar ceva imi zice cum cei patru ani ai mandatului fostului Presedinte al Americii a aminat doar acest deznodamint .Acum Biden devine primul Presedinte al unei noi – PAC- mondiale atunci cind razboiul se va sfirsi avind in spate confirmarea statelor intregii Planete Terra . Pina si cei mai incapatinati vor trebuie sa isi modifice discursul sau sa iasa din jocul politic mondial .Unii chiar fac asta ACUM.Alegerea le apartine .

  7. Chinezii sunt totusi mult mai inteligenti decat Putin, care s-a dovedit a fi in final un simplu ghiolban.

    O zicala chinezeasca despre razboi:

    “The best way to win the war is to win people’s heart. The Second best way to win the war is to depend on diplomacy. The bad way to win the war is to start a battle. The worst way to win the war is to destroy enemies’ home.”

    • Sunt o groaza de sfaturi din Arta Războiului (sau a Operațiunilor Speciale) care ar fi trebuit fi fost citite. Si asta in fiecare din ultimii 2500 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Denis Cenusahttp://contributors
Denis Cenușa este cercetator la Universitatea din Giessen si Expert-Grup, Chisinau.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro