joi, martie 28, 2024

Schimbările climatice și percepțiile lor culturale: Sunteți egalitarist, fatalist, ierarhist sau individualist?

Puține subiecte se bucură de o mai largă reprezentarea mediatică decât schimbările climatice, în versiunea actuală numită încălzirea globală. Dezbaterile despre schimbările climatice au depășit de mult cercurile științifice și s-au revărsat în mass-media, în politică, economie, mediu și societate, în general. Ele cuprind arii largi ale vieții cotidiene, se predau în licee și universități[i], și impun conferințe și tratate internaționale; pe scurt, schimbările climatice sunt o problemă complexă a zilelor noastre[ii].

Dacă știința este clară, așa cum IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change) și majoritate climatologilor pretind, de ce mai este încă nevoie de dezbateri despre schimbările climatice? Ce trebuie să fie dezbătut? Este ceva greșit cu schimbările climatice? Ce ar fi necesar pentru a termina dezbaterile și a îmbrățișa un singur scenariu, precum cel propus de IPCC?

Obținerea de răspunsuri la aceste întrebări este departe de a fi ușoară. Componenta umană (antropogenică) a schimbărilor climatice produce unele dintre cele mai complicate situații în care diferite variabile pot juca roluri neașteptate. Studierea tuturor contribuțiilor umane la schimbările climatice este o sarcină complexă, depășind cadrul unui articol pentru această platformă. Am postat la sfârșit câteva referințe proprii pentru cei care vor să aibă o viziune mai largă.

În cele ce urmează aș dori să prezint o ipostază de a reflecta asupra modului de percepție a variațiilor climatice. Este vorba despre felul cum sunt percepute riscurile obiective asociate cu schimbările climatice.

Risc obiectiv = probabilitatea producerii unui eveniment X magnitudinea ori impactul său.

Riscul obiectiv poate fi ușor calculat, de exemplu în meteorologie sau economie, dar este mult mai complicat de făcut această înmulțire în cazul schimbările climatice: Cum putem pune numere în ecuația de mai sus?

Totuși, riscurile trebuie considerate nu ca o simplă ecuație, ci într-un context cultural și psihologic lărgit, ce influențează modul în care indivizii percep riscuri particulare. Estimarea riscului sau cuantificarea riscului reprezintă evenimente personale (individuale), practic unice. Percepția diferențiată a riscurilor este ceea ce conduce la dezacorduri în cazul schimbărilor climatice și a consecințelor lor.

„Putem să cunoaștem riscurile cu care ne confruntăm, acum sau în viitor?”

„Pericolele cresc într-adevăr sau nouă ne este frică mai tare ca de obicei?”

Aceste două întrebări au fost puse de antropologii Mary Douglas și Aaron Wildavsky la începutul cărții lor „Risc și cultură – Un eseu despre selecția pericolelor tehnologice și ecologice” (1982) în care au introdus teoria culturală a percepției riscurilor. Ei au pus sub semnul întrebării presupusa obiectivitate științifică a evaluării riscurilor ecologice și, în schimb, au arătat că factorii culturali, politici și psihologici joacă un rol mult mai important în modul prin care riscurile sunt definite, percepute și catalogate de oameni din diverse medii sociale.  Deși publicate înainte de actuala dezbatere legată de schimbările climatice, ideile lor despre perceperea riscurilor de către indivizi sunt cruciale pentru a înțelege de ce astăzi noi ne îngrijorăm în mod diferit când vine vorba despre schimbările climatice.

Diverși specialiști și diverse organizații au prezentat multiple fațete ale posibilelor riscuri implicate de schimbările climatice, incluzând aspecte ecologice, economice, culturale, sociale, politice etc.  Firul roșu care străbate toate aceste semnale de alarmă este că marea majoritate a oamenilor de pe această planetă ar trebui să fie pe deplin conștienți de riscurile schimbărilor climatice și să acționeze în consecință.  Dar oare tot ce este necesar este să înțelegem riscurile? Simpla cuantificare și prezentare a riscurilor este suficientă pentru a obține o apreciere comună și universală a pericolelor cu care se confruntă omenirea?

Aici apare a treia întrebare importantă pusă de Douglas și Wildawsky în 1982:

Cum decid oamenii ce riscuri să-și asume (și să le minimalizeze) și pe care să le ignore?”

Dacă ideea de risc ar fi simplă, noi toți am împărtăși o ierarhizare comună a riscurilor cu care ne confruntăm. Prin comportamentul nostru, am încerca să evităm sau să minimalizăm riscurile cele mai grave, trăind fericiți cu acele riscuri care prezintă mai puțină importanță pentru noi.

Dar ceea ce de regulă noi nu considerăm, totuși, sunt contextele mai largi, psihologice și culturale, care influențează modul în care indivizii percep anumite riscuri. Evaluarea riscurilor sau cuantificarea riscurilor nu este o operație rezervată doar experților sau oamenilor de știință. Acești analiști pot avea cunoștințe specifice și abilități tehnice pe care majoritatea cetățenilor nu le au și ei pot să evalueze diferite tipuri de risc, dar, în final, oamenii individuali sunt cei care au ultimul cuvânt în orice evaluare de riscuri. Aceste percepții diferite ale riscurilor sunt la baza neînțelegerilor legate de schimbările climatice. Condiționările culturale, sociale și psihologice au cea mai mare influență asupra percepțiilor individuale de risc.

Hazardurile sau comportamentele care amenință bunăstarea ori stilul de viață vor fi percepute drept riscante de către o societate sau o cultură anume. Dar pentru că fiecare cultură consideră diferite bunuri sau stiluri de viață ca fiind valoroase, oamenii vor aloca nivele de importanță variabile diferitelor riscuri. Unii cercetători au afirmat că cel mai probabil factor de determinare a riscurilor ecologice, inclusiv al celor legate de schimbările climatice, îl reprezintă bogăția economică. Din acest punct de vedere, riscurile climatice au fost percepute a fi mult mai serioase de către națiunile bogate, iar în cadrul acestor națiuni, ele au fost considerate mult mai serios de către indivizii cu cel mai ridicat nivel de viață.

Dar diferențele de percepere a riscurilor nu se pot explica așa de simplu. Douglas și Wildawsky au elaborat un cadru conceptual mult mai larg, cadru care a fost ulterior dezvoltat de antropologul Michael Thompson („Organizare și dezorganizare – O teorie dinamică și non-liniară a emergenței instituționale și a implicațiilor sale”, 2008), de profesorul Dan Kahan și colaboratorii săi (în cadrul Proiectului Percepției Culturale de la Yale Law School) și alții, pentru a explica de ce oamenii gradează riscurile așa cum o fac de obicei. Acest cadru a fost numit teoria culturală a riscului și el se extinde dincolo de împărțirea superficială în bogați și săraci ori stânga și dreapta politică. În loc de această diviziune, modalitatea în care sunt percepute și ierarhizate riscurile devine o funcție descriind felul în care indivizii se văd pe ei înșiși în relație cu alții, ceea ce, la rându-i, afectează concepțiile lor despre lume, valorile și modurile lor de viață.

Teoria culturală a riscului produce o clasificare în patru „moduri de viață” (vezi figura de mai jos) în care indivizi, grupuri sociale sau societăți întregi pot fi plasate (practic, e vorba de patru „triburi”!).

Clasificarea se bazează pe două dimensiuni fundamentale: gradul în care oamenii sunt orientați social (grup vs. individ) și gradul în care oamenii consideră reglementarea socială (multe legi vs. puține legi).

Axa y (verticală) descrie limitele domeniului până la care oamenii simt că viețile lor sunt circumscrise prin multe legi impuse din exterior. Axa x (orizontală) indică domeniul în care oamenii vor să trăiască în comun, ca membri ai unor grupuri sociale largi.

În această clasificare, atât „ierarhiștii” cât și „egalitariștii” au în comun un sens de solidaritate ca membri ai societății:  ei tind să fie asociați în grupuri sociale puternic legate între ele.

Ei diferă, totuși, prin modul cum consideră aceste legături sociale:

Ierarhiștii apreciază o structură socială puternică, bazată pe ordine, cu interacțiuni sociale guvernate de multiple pachete de legi. Ei apreciază status quo-ul lor economic și cred că schimbările climatice amenință societatea în care trăiesc. De aceea, este probabil că ei vor adopta o atitudine sceptică.

Egalitariștii privesc toți indivizii ca fiind fundamental egali, uniți social din pură voință într-o societate guvernată de legi puține, în care fiecare are o șansă pentru orice dorință. Ei consideră natura ca fiind vulnerabilă și acest sentiment devine o parte a rațiunii lor de a exista. Egalitariștii vor căuta acele aspecte ale schimbărilor climatice care să le justifice credința lor că natura este amenințată și necesită acțiuni imediate de salvare. Cel mai probabil, ei vor deveni membri ai unor organizații ecologiste de tip Greenpeace.

Celelalte două categorii – „individualiștii” și „fataliștii” – au o perspectivă diferită asupra societății. Ambele grupuri consideră legăturile sociale din cadrul comunității ca fiind slabe. În plus, individualiștii nu văd necesitatea unei structuri sociale bazate pe reguli sau legi convenționale, în timp ce fataliștii acceptă poziția lor de indivizi izolați, dar în cadrul unei societăți stratificate și aflate sub controlul legii.

Individualiștii consideră că natura este rezilientă și sensibilă, în același timp, când este confruntată cu diverse amenințări. În plus, ei sunt persoane self-made, neavând nevoie să fie asociați cu vreun grup social constrâns de convenții sau reguli. În general, ei neagă schimbările climatice, pentru că nu acceptă intervenții guvernamentale top-down sau soluții sociale. În schimb, ei insistă pe responsabilitățile individuale când vine vorba despre ameliorarea oricăror posibile consecințe dăunătoare ale schimbărilor climatice.

Fataliștii privesc natura ca pe o loterie, capricioasă în multe privințe, cu rezultate controlate de șansă. Ei acționează ca indivizi izolați, dar îmbrățișează o societate guvernată de lege. Fataliștii își acceptă soarta așa cum este și nu încearcă să o schimbe. Ei nu încearcă să se adapteze la ori să amelioreze schimbările climatice pentru că, în viziunea lor, nu are nici un rost.

Douglas și Wildawski susțin că aceste „patru moduri de viață” – aceste diferite puncte de vedere despre relațiile dintre individ și societate – oferă mult mai multe detalii despre cum și de ce oameni diferiți din societăți diferite percep riscurile în moduri diferite.

O altă idee care oferă perspective interesante mi se pare caracterizarea Naturii ca fiind: benignă/rezilientă, efemeră/vulnerabilă, perversă/tolerantă sau capricioasă/pură loterie. Aceste moduri de a privi/gândi Natura pot fi utilizate mai departe în explorarea diverselor căi prin care riscurile asociate cu schimbările climatice sunt percepute sau discutate într-un fel sau altul de membrii unei societăți. De asemenea, există posibilitatea de a înțelege mai bine de ce anumite răspunsuri la schimbările climatice sunt favorizate în raport cu altele.

Noi toți suntem zoon politikon (animale politice), aparținând unuia din cele patru ”triburi”. Și noi toți vrem ca tribul nostru să câștige și să supraviețuiască bătăliei climatice. De aceea, referitor la dezbaterile curente despre schimbările climatice, noi adoptăm ideologia și credințele tribului nostru. Această atitudine ne întărește credința proprie, se armonizează cu ideile celorlalți membri ai tribului nostru,  conferindu-le astfel rezistență sporită.

Ca o concluzie generală, percepția noastră despre riscuri climatice obiective este fundamental formată dintr-un amestec inefabil de instincte și emoții, fapte și rațiune. Nu pot decît să sper că înțelegerea și recunoașterea acestor diferențe în percepția riscurilor vor oferi soluții pentru schimbările climatice.

UPDATE 18 mai 2015: La două zile după ce am trimis manuscrisul platformei Contributors, am avut plăcută surpriză să citesc în prestigiosul The New York Times un interviu care atinge unele din ideile prezentate de mine. Intitulat Ce putem face în legătură cu schimbările climatice?, interviul are ca protagoniști pe Gary Gutting, profesor de filosofie la University of Notre Dame, și pe Dale Jamieson, profesor de studii ecologice și filosofie la New York University. O afirmație pe care m-am ferit s-o scriu eu însumi (deși sunt parțial de acord cu ea) este următoarea: „Noi nu putem opri schimbările globale…Acestea vor deveni tot mai grave.” Există, apoi,păreri interesante, congruente cu cele descrise de mine mai sus, legate de estimarea „sacrificiilor” necesare pentru oprirea schimbărilor climatice, de „justețea” și „moralitatea” acestor sacrificii. Soluția pe care o întrevede profesorul Jamieson se numește „virtuți verzi: cooperare, simplicitate, cumpătare și respectul pentru natură. Ele nu vor rezolva singure problema schimbărilor climatice, dar ne vor ajuta să trăim având un sens și grația lumii pe care o creăm”.

BIBLIOGRAFIE:

Aja, S. U., and C. Cranganu, 2015, 2nd ed., Exploring the Earth System, Kendall Hunt Publishing Co., ISBN: 978-1-4652-6989-8, cap.  14, „Taking sides”.

Cranganu, C., H. Soleymani, S. Azad, and K. Watson, 2014, Carbon Dioxide Sealing Capacity: Textural or Compositional Controls?, AAPG Datapages/Search and Discovery Article #41474, 35 p. http://www.searchanddiscovery.com/pdfz/documents/2014/41474craganu/ndx_cranganu.pdf.html

Cranganu, C., 2011, Teaching climate change: Is there a communication problem?, GSA   Northeastern (46th Annual) and North-Central (45th Annual) Joint Meeting (20–22 March 2011) http://gsa.confex.com/gsa/2011NE/finalprogram/abstract_183891.htm

Cranganu, C., 2010, Teaching Climate Change – What Science Needs to Tell Us, in Gh. Iacob, I. Manolescu, C. Clipa, and A. Andries (eds),  Innovation and development in the Doctoral Programs for Adapting the Scientific Research to the Knowledge Society Needs,  PIM, Iasi, ISBN 606-13-0146-4, 79-85.


[i] În februarie 2004 am început să predau, pentru studenții din cadrul Honors Academy of Brooklyn College, un curs intitulat Climate Change – Torn Between Myth and Fact. Imediat, cursul a devenit popular printre studenti și continui să-l predau aproape în fiecare semestru.

[ii] Doar două exemple de penetrare politică și religioasă produsă de problema schimbărilor climatice:

  1. Pe 31 martie 2015, Casa Albă a trimis un document către Convenția Cadru a Națiunilor Unite despre Schimbările Climatice (United Nations Framework Convention on Climate Change), în avanpremiera summit-ului de la Paris (30 nov. – 11 dec, 2015). Documentul, intitulat Contribuția Națională Propusă (Intendent Nationally Determined Contribution), stipulează că Statele Unite își vor reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 26%-28% sub nivelul anului 2005 până în 2025. Imediat, Președintele Obama a fost lăudat/apreciat de ecologiști pentru decizia lui curajoasă. Dar săptămâna trecută, același președinte a dat „undă verde” companiei Shell pentru începerea explorărilor și exploatărilor de petrol în zona Oceanului Arctic. Motivația domniei sale a fost: „Este mai bine să exploatăm decât să importăm”. Aceeași ecologiști, care l-au adorat în martie, „au sărit la jugulară”, acuzându-l pe Obama că a cedat presiunilor industriei, creând, în același timp, riscuri ecologice greu de estimat.
  2. Papa Francisc (după ce a mediat recentul dezgheț diplomatic dintre SUA și Cuba) s-a angajat și el în dezbaterile despre schimbările climatice. Pe 28 aprilie a.c., el a găzduit o sesiune de o zi, intitulată „Protejați Pământul, onorați umanitatea: Dimensiunile morale ale schimbărilor climatice și dezvoltării durabile”. Din partea bisericii ortodoxe, aș cita cuvintele Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, care, în deschiderea simpozionului „Marea Neagră este în criză”, septembrie 2008, a spus, printre altele: „Dacă oamenii fac ca speciile să dispară și dacă distrug diversitatea biologică a creației lui Dumnezeu… dacă degradează integritatea Pământului prin producerea de schimbări climatice …toate acestea sunt păcate”.

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Eu sunt realist. In cazul defrisarilor spre exemplu care pot avea multe efecte secundare asupra mediului propun sa infiintam un parc national pe padurile Romaniei care sunt in momentul de fata in proprietatea statului si care nu trebuie retrocedate.

    Cred ca nu e timpul sa ne mai punem intrebari. S-a ajuns demult la masa critica si trebuie dat un raspuns pe masura. Trebuie organizat un referendum national in care sa se stabileasca acest lucru.

  2. Referinta teoretica a definitiilor arhetipurilor sociale din 1990, e americana

    Thompson M,, Ellis R., Wildavsky A.; Cultural
    Theory, Westview Print Boulder 1990.

    europeanul Hofstetter a aplicat aceasta teorie la ponderarea impactului asupra mediului in 1998:
    Hofstetter, P. (1998): Perspectives in Life Cycle
    Impact Assessment; A Structured Approach to
    Combine Models of the Technosphere, Ecosphere
    and Valuesphere. , Kluwers Academic Publishers,
    1998, Info: http://www.wkap.nl/book.htm/07923-8377-X.

    Ulteiror avem aplicatia practica, in metoda de evaluarea olandeza, ecoindicator 99.

  3. După articolul publicat ieri (Ce putem face în legătură cu schimbările climatice?), The New York Times continuă astăzi cu Chemo for the Planet.

    Este o scurtă, dar densă prezentare, a unuia dintre cele trei elemente principale ale strategiei de confruntare a schimbărilor climatice: adaptare, ameliorare (mitigation) și geo-inginerie.

    Există numeroase alte idei de geo-inginerie, pe lângă cele amintite pe scurt în articol, dar toate suferă, în opinia mea, de o cercetare adecvată a consecințelor pe termen lung și a raportului costuri/beneficii.

    Dacă „Dumnezeu nu joacă zaruri” (Einstein), mi-aș permite să adaug „Nu jucați zaruri cu Natura

  4. “Riscul obiectiv poate fi ușor calculat, de exemplu în meteorologie sau economie”

    Modelele de risc economic si financiar folosite in mod current sunt mai simple dpv numeric (gen value-at-risk http://en.wikipedia.org/wiki/Value_at_risk) dar nu pentru ca riscul in sine este conceptual cu ceva mai simplu, ci pentru ca, in afara de cateva simplificari relativ banale, problema nu este tractabila. In cazul schimbarilor climatice nu vorbim de un sistem format din agenti care incearca, fiecare dupa posibilitati, sa se inteleaga unii pe altii si care reactioneaza la actiunile celorlalti formand un sistem auto-referential infinit. Macar stim sigur ca in cazul climei exista o realitate obiectiva care nu depinde opinia cuiva sau de cum alege sa actioneze vreun agent mai mult sau mai putin inteligent. Daca vreti, modelele de clima sunt mai complicate pentru ca are sens sa fie duse calculele si efortul de modelare mai departe, nu pentru ca problema in sine este mai complicata.

    • Consider că modelele climatice actuale, în ciuda creșterii puterii de calcul a supercomputerelor utilizate și a sofisticării tot mai pronunțate a algoritmilor folosiți, nu pot simula satisfăcător de bine complexitatea schimbărilor climatice. De ce? Pentru că, dincolo de relativitatea stabilirii condițiilor de limită și condițiilor inițiale, este practic imposbil să simulezi sisteme haotice, intens non-liniare, unde „bătaia din aripi a unui fluture în jungla amazoniană poate declanșa o tornadă în Texas” („butterfly effect”, Edward Lorenz).

      Un exemplu concret este comportarea norilor: uneori, ei contribuie la încălzirea globală, alteori produc o răcire a atmosferei (efect de termostat). Dacă vrei să introduci într-un model climatic rolul norilor, devine extrem de dificil de apreciat care din cele două condiții termostatice trebuie utilizată, de ce una și nu cealaltă etc.

      O referință utilă este aceasta (autorul principal este Profesorul Adrian Bejan):

      Bejan, A, and Reis, A. H., 2005, Thermodynamic optimization of global circulation and climate, Int. J. Energy Res.; 29:303–316.

      http://homepage.mac.com/williseschenbach/.Public/Constructal_Climate.pdf

  5. Dupa parerea mea discutia, daca se doreste, trebuie sa aiba dou dimensiuni clar distincte.
    O dimensiune obiectiva care incearca sa modeleze si sa defineasaca o masura a riscului.
    Cealalta diemnsiune este cea subiectiva, personala a perceptiei. Aici nu, iar dupa parerea mea, e importanta situarea persoanei in piramida Maslow si democratia societatii in care traieste. Maslow, pentru ca pentru cel care se lupta pentru a trece prin ziua de azi si ziua de miine e prea departe, riscul unui viitor indepartat este umbrit de riscul zilei de azi.
    Democratia este un factor important , pentru ca informarea adevarata lipseste. Cele doua aspecte, cred, ca sint bine palpabile in 1984 al lui Orwell.
    Revenind la dimensiunea obiectiva. Studiul, inca incomplet, a structurii straturilor de gheata din Arctica au aratat ca in dealungul istoriei climatice au existat salturi bruste in clima. Aceste salturi inca nu pot fi explicate, si mai important, modelate matematic. Trebuie sa recunoastem ca incetul cu incetul de la un model mai mult statistic, a evolutiei meterologice, se trece treptat la ecuatii continind constante, iplicit la o modelare determinista. O situatie in care exista o adevarate prelucrare de Big Data. Cu cit facem mai multe observatii cu atit putem sa luam in considerare din ce in ce mai multi factori. Dimensiunea, vorbind despre facorii luati in considerare, creste. Nu trebuie sa uitam ca in preveziunea meteo lucreaza unele din cele puternice calculatoare. Dar si asa perspectiva, problema este ca perspectiva noastra este scurta.
    Si pentru o perceptie hollywoodiana. Cautind prin cele 100 de filme de catastrofa pe IMDB, nu am gasit nimic despre o incalzire globala, mai mult despre noi glaciatiuni. Incalzirea cu zecimi sa chiar cu grade nu este perceputa la fel de catastrofal ca si racirea cu zeci de grade. Singur filmul lui Roland Emmerich face legatura dintre incalzire si racire, datorita schimbarii circulatiei de apa din Atlantic.
    Si revenind la ceea ce se cerceteaza, in de la informatiile din starturile de gheata din Arctica se asteapta ca sa avem date istorice pe termen lung, si poate si un model viitor mai bun.

  6. „Studiul, inca incomplet, a structurii straturilor de gheata din Arctica…
    … informatiile din starturile de gheata din Arctica”

    Sunt convins că ați vrut să scrieți Antarctica, pentru că banchizele polare din Oceanul Arctic nu se preteză la extragerea de carote pentru că sunt prea subțiri și, în plus, sunt în derivă (nu au o poziție fixă).

    Datele climatice oferite de gheața antarctică/groenlandeză nu merg mai departe de 800.000 ani (din cauza gradientului geotermic). Pentru perioade mai lungi se folosesc alte măsurători de tip proxy (raporturile izotopilor de O și/sau C din roci și fosile, dendrologie, palinologie etc.).

    Despre „salturile bruște în climă” revelate de studiul carotelor de gheață din Antarctica, Groenlanda sau ghețarii montani există unele explicații în literatura de specialitate:

    – topirea cvasi-instantanee (la scara timpului geologic!) a hidraților gazoși aflați sub fundul oceanelor
    – evenimentele Heinrich
    – Perioada caldă Bolling-Alleroid
    – ciclurile Dangsgaard-Oeschger etc.

    Aș mai vrea să fac o precizare: previziunea meteo n-are prea multe în comun cu modelarea variațiilor climei din cauza scării de timp folosite (zile vs. sute/mii/miloane de ani).

  7. Preşedintele Obama a particpat astăzi la ceremonia de absolvire a ofiţerllor marinari de la Coast Guard Academy din Connecticut.

    Adresându-se absolvenţilor, care, în marea lor majoritate, vor supravegea coastele SUA, Preşedintele Obama a făcut multe declaraţii incendiare cu privire la schimbările climatice globale:

    Climate change is „a serious threat to global security… [that would] „impact every country on the planet”.

    „I’m here today to say that climate change constitutes a serious threat to global security, an immediate risk to our national security and make no mistake: it will impact how our military defends our country.

    „Denying it or refusing to deal with it endangers our national security. It undermines the readiness of our forces.”

    „Around Norfolk, high tides and storms increasingly flood parts of our Navy base and an air base. In Alaska, thawing permafrost is damaging military facilities.

    „Out West, deeper droughts and longer wildfires could threaten training areas our troops depend on.”

    He told the Coast Guard Academy students: „You are part of the first generation of officers to begin your service in a world where the effects of climate change are so clearly upon us.

    „Climate change will shape how every one of our services plan, operate, train, equip, and protect their infrastructure, today and for the long term.”

    http://www.bbc.com/news/world-us-canada-32818355

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Constantin Crânganu
Constantin Crânganuhttp://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, geologia petrolului. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector de geofizică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită prin concurs de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge. Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a apărut în 2015. În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. Ultimele cărți publicate sunt Reflecting on our Changing Climate, from Fear to Facts: A Voice in the Wilderness, Cambridge Scholars Publishing, hard cover, 2024; Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, 2nd ed., Springer Nature, 2024. ___________________________________________________________________________________ DISCLAIMER: Profesorul Constantin Crânganu nu lucrează pentru, nu oferă consultanță, nu deține acțiuni și nu primește finanțare de la nicio companie sau organizație care ar putea beneficia de pe urma acestui articol și nu a dezvăluit nicio afiliere relevantă în afara poziției sale academice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro