sâmbătă, mai 8, 2021

Scrisoare deschisa despre revista „Viata Romaneasca”

Domnule ministru al Culturii, domnule Vlad Alexandrescu

(fiindcă nădăjduiesc că sunteţi diferiţi!),

Sunt scriitorul FLORIN TOMA, absolvent (promoţia 1979) al Facultăţii de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti şi, din 2010, redactor la revista „Viaţa Românească”, editată de Uniunea Scriitorilor.

Domnule Alexandrescu (era să scriu Grigore, defect profesional, scuze!…), vă rog eu frumos, vă implor, vă conjur şi, dacă nu se poate, vă ajut, să parcurgeţi în întregime această misivă. Ca să-mi ascultaţi păsul. Poate că e un păs mic pentru dvs., dar, în realitate, e un salt uriaş pentru cultură.

Mai întâi, atrag respectuos atenţia că vorbesc în nume personal, fiindcă eu personal mi-am încasat, de câte ori s-a putut, salariul lunar ce mi se cuvenea. Şi tot eu personal am semnat cărţile pe care le-am scris, din 1986 încoace sau articolele apărute lună de lună în revista „Viaţa Românească”.

Nu vă supăraţi, vă deranjez pentru Legea 136/2015, care – ştiu, vă provoacă dureri de cap – stabileşte termenii subvenţionării de către Guvern a publicaţiilor culturale, susţinute de ANUC (Alianţa Naţională a Uniunilor de Creatori), dând astfel apariţiilor acestor „produse culturale” – după ani şi ani de ezitări, sincope şi nesiguranţă, datorate în primul rând finanţării sinusoidale(!) – o mult aşteptată coerenţă şi o legitimă predictibilitate.

Aţi fost informat, cred, la preluarea mandatului, că prevederile acestei legi au intrat în aplicare încă din toamna anului trecut – cu succes aş zice – asigurând astfel apariţiile la timp ale tuturor publicaţiilor, inclusiv cea a revistei „Viaţa Românească”, unde îmi desfăşor activitatea ca redactor. De aceea, oricărei persoane, indiferent de gradul ei de comprehensibilitate sau de dibăcie a minţii, îi este foarte greu de imaginat brusca „gripare” a mecanismului aplicării acestei legi, odată cu venirea dvs. la cârma Ministerului Culturii, în noiembrie 2015.

Însă eu personal admit, chiar conciliant, că poate aveţi nevoie de o perioadă de graţie (care, iată, s-a întins pe aproape trei luni, dat fiind că guvernul din care faceţi parte este unul tehnocrat şi misiunea lui este, aşa cum sublinia, la instalare, primul demnitar al acestui Executiv, „tranzitorie”!), pentru a încheia şirul de numiri de subordonaţi şi colaboratori din aparatul ierarhic şi de lucru al ministerului. Această exigenţă a – scuzaţi-mi impertinenţa stilistică – eficientizării vremelniciei s-ar fi putut să vă fi îndepărtat duşmănos de esenţa şi nuanţele acestei legi buclucaşe (pentru că ea dezvoltă nenumărate complicaţii publice, inclusiv la nivel parlamentar!)

Îngăduiţi-mi să ocolesc cu sfială şi cu un pic de ruşine clipa de admiraţie nestăvilită pe care am trăit-o expansiv la auzul numirii dvs. în această funcţie de merit şi de responsabilitate (habemus magistrum!), de care sunt convins că mult mai faimosul dvs. unchi – unul dintre idolii mei în ce priveşte „idealul clasic” – ar fi fost justificat de mândru.

Trec, apoi, cu delicateţe şi peste tribulaţiile – fireşti pentru un dascăl de talia dvs., distins autor de tratate şi studii, precum şi, nu puţin lucru, fost ambasador în Marele Ducat de Luxemburg – deci, înţeleg şi frământările prin care aţi trecut, în urma întâlnirilor avute cu membrii ANUC, de o lună încoace. Însă regretabil este doar că ele au lăsat în sufletul dvs. – îmi imaginez – nu urme indelebile (vorbeaţi, totuşi, cu liderii principalelor bresle de artişti ai ţării!), nu discreţia socotinţei, nu admiraţia aparte pentru rânduială, nu modestia copleşitoare a exemplarităţii, de care vorbea Tudor Vianu în „Idealul clasic al Omului”. Ci aburul prea iute nemeritat al trufiei intolerante, ce permite acreditarea impresiei – am bănuiala că, totuşi, conced: falsă – a resentimentului nu numai faţă de anumiţi oameni de cultură, ci chiar faţă de cultura însăşi. Ceea ce mă face să apreciez această eventualitate ca fiind cel puţin bizară, dacă nu îngrijorătoare!

Peste toate aceste „răutăţi şi mici scandale”, cum vi se par pesemne, trec cu mărinimie. Trec – cu aceeaşi înţelegere şi neştirbită generozitate – şi peste poate precara dvs. excelenţă în domeniul managementului unui minister, precum cel al Culturii (care nu este nici colocviu, nici ambasadă!). Şi mai trec, tot cu îngăduinţă, şi peste probabil anxietăţile dvs. care – în faţa unei realităţi crude, aceea de a vă fi răpit libertatea din faţa studenţilor sau cvasi-duhovniceasca pace a bibliotecii şi de a vă fi relegat între constrângerile obsecvioase şi afanisite ale unui banal funcţionar de stat, fie el şi aşezat în regim de urgentă salvare a patriei – vă vor fi schimbat, fatalmente, temperamentul spiritual. Veţi fi părăsit cartezianismul şi vă veţi fi lăsat sedus, cine ştie, de inepuizabilele noastre năravuri fanariotizante.

Din lipsă de finanţare şi aflându-se în incapacitate de plată, Uniunea Scriitorilor din România, alături de celelalte membre ale ANUC, s-a văzut nevoită să suspende pe două sau trei luni apariţiile tuturor revistelor pe care le editează. Din rândul lor face parte şi „Viaţa Românească”, fondată, nu ştiu dacă ştiţi, în 1906 şi care şi-a suspendat apariţiile doar la vreme de război. Altminteri, niciodată. Nici măcar în timpul regimului comunist.

Aşadar, urmare a „tenacităţii” tehnocrate a Ministerului care veghează asupra sănătăţii culturii naţionale, cele 9 (nouă) reviste ale USR nu numai că nu vor apărea pe durata a trei luni, dar, totodată, nici măcar un angajat al redacţiilor acestora nu va mai primi salariu.

Domnule ministru al Culturii, domnule Vlad Alexandrescu

(fiindcă nădăjduiesc că sunteţi diferiţi!),

Am trecut peste toate, dar peste faptul că – fără să v-o cer eu personal – v-aţi implicat grosolan în gospodărirea sărăciei mele, obstinaţia dvs. părându-mi a fi sinonimă, iertaţi-mă! cu băgarea mâinii în buzunarul în care îmi ţin bruma de câştig, ei bine, peste această insolenţă administrativă, oricâtă bunăvoinţă sau oricâtă admiraţie pentru raţionalism aş avea, vă declar sus şi tare că nu pot să trec…

Nu vă atingeţi de lacrima mea! E o chestie de existenţă. Şi, pe aici, nu se trece!

Domnule ministru al Culturii, domnule Vlad Alexandrescu

(fiindcă nădăjduiesc că sunteţi diferiţi!),

În final, pentru a vă demonstra buna credinţă, că nu e totul pierdut şi că mai există o şansă de „devenire  întru fiinţă”(!), permiteţi-mi să vă reamintesc, tocmai dvs. – nu doar ca excelent co-organizator al remarcabilelor Colocvii Internaţionale René Descartes (Bucureşti-Tescani, 1996), dar şi ca admirator şi exeget al „Teoriei materiei şi spiritului în sec. XVII”, deci, permiteţi-mi să vă resuscitez în memoria dvs. prodigioasă un blând citat din „Discours sur la méthode” (1637). Acolo, sărbătoritul dvs. din 1996 (căruia i-aţi aniversat atunci 400 de ani de la ivire!) consideră magistral că „la diversité de nos opinions ne vient pas de ce que les uns sont plus raisonnables que les autres, mais seulement de ce que nous conduisons nos pensées par diverses voies, et ne considérons pas les mêmes choses”.

Da, are dreptate „Cartezianul”, dar trebuie să fiţi de acord – tot raţional – că diversitatea părerilor nu trebuie neapărat transformată într-un sâcâitor raport de opoziţie ireductibilă. Slavă Domnului, aţi întâlnit, cred, cu experienţa dvs., destule cazuri de divergenţe cooperante sau de contradicţii aglutinate armonios. Aşa cum, de altfel, ştiţi şi dvs. că viaţa însăşi e o succesiune de încatenări în care oximoronul străluceşte voios.

Cu respect atent şi cu afecţiune prudentă,

FLORIN TOMA                                                                             1 februarie 2016

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. ….”dar trebuie să fiţi de acord – tot raţional – că diversitatea părerilor nu trebuie neapărat transformată într-un sâcâitor raport de opoziţie ireductibilă”.
    V-am vazut intr-o seara pe un post TV cum intrerupeati pe fiecare din colegii de platou care incercau sa exprime o alta parere fata de a dumneavoastra. Noroc ca noi privitorii avem telecomenzi, dar cum ramane cu legatura dintre teorie si practica ?

  2. Well, văd că Uniunea Scriitorilor scotea nu mai puţin de NOUĂ reviste, având pretenţia ca acestea să fie subvenţionate de Ministerul Culturii.
    http://www.evz.ro/scandal-in-lumea-culturala-noua-reviste-literare-si-au-suspendat-aparitia-ministrul-culturii-acuzat-de-scriitori-ca-refuza-sa-aplice-legea.html
    Nimeni nu vrea să desfiinţeze „Viaţa Românească”, dar pentru ca ea să-şi primescă subvenţia trebuie să se facă mai întâi ordine în acest domeniu. Nu cred că toate cele nouă reviste îşi justifică existenţa, în sensul unei contribuţii reale la promovarea literaturii române. Unele au probabil ca raţiune sifonarea banilor publici în folosul Uniunii Scriitorilor.

  3. ”Mai întâi, atrag respectuos atenţia că vorbesc în nume personal, fiindcă eu personal mi-am încasat, de câte ori s-a putut, salariul lunar ce mi se cuvenea.”

    Filologie ? Literatură ?

    ????

    În acest caz particular graba NU E O SCUZĂ (mai degrabă un revelator).

  4. Tăierea de la finanțare (să sperăm că accidentală și temporară, cum ne asigură tânărul ministru al culturii) a celor 9 reviste scoase sub egida Uniunii Scriitorilor e, după analiza mea, ultimul asalt al păpușarului acestor vremi contra autorității președintelui USR în funcție, Nicolae Manolescu. După ce l-a debarcat din funcția de ambasador UNESCO, apoi l-a atacat pe chestia premiului „Eminescu” 2015, cică primit nemeritat de poetul atunci votat, iar nu de cel predestinat să primească toate premiile de pe nat înainte de a fi nobelizat, apoi, te pomenești, beatificat, de marele păpușar, de-acum jmecherosul sforar le umblă săracilor scriitori direct la buzunar, oferindu-le sumbra perspectivă nu doar de a nu mai avea de-o berică la Suciu la făgădău ori de țigări pentru festinul sardanapalic din străluminatul birău, ca mâine, dar nici baremi de-o pâine și scontând, astfel, printr-o banală divinație de tarot portokakiu, că lihniții îl vor mânca pe săracul Dl Manolescu de viu…oops.

    După care va apărea, păi cum drea, „Salvatorul” Gigea, cu refinanțarea așijderea și cu premii și mai și pentru copchilașii geniali & portokaki, iar scriitorii, redeveniți, în fine, din huliți ciumeți or demenți oameni de cultură eminenți, așa cum erau și pe când se dixtrau la 2 Mai sau la alt dirlibau pe vremea lu Ceau, alături de bunii tovi și băieți, vor înlemni ori de câte ori li se va sugera în poziția reglementară de drepți, așa cum fac – de-un paregzamplu – ghedesiștii Anei Ipătescu-redivivus și alți boieri ai minții încă și mai isteți.

  5. Domnule Florin Toma, timpul (si timpurile) aduc schimbari. Revistele NU sunt batute in cuie, sa fie vesnice, pentru ca asa sa ia cativa scriitori salarii. Deja scriitorii au multimi de beneficii platite de contribuabili: la pensii se mai adauga o jumatate de pensie, exista indemnizatiile de merit egale cu 3 salarii medii lunare, case de creatie gratuite, locuri de odihna la mare si la munte, premii si calatorii in strainatate, etc.// S-au inchis fabrici, uzine si santiere ramanand multimi de oameni fara un venit, multi din ei oameni tineri, cu copii de crescut, casa de facut, etc. Daca din cele 9 =NOUA reviste literare vor ramane mai putine,.. c’est la vie! Acceptati sa fie afectati si scriitorii, nu doar si numai alte categorii sociale.

  6. „Ca să-mi ascultaţi păsul. Poate că e un păs mic pentru dvs., dar, în realitate, e un salt uriaş pentru cultură.” Sfinta modestie intelectuala!
    Pasul, pe scurt, cartezian: fara subventii, nu sint salarii; fara salarii, nu exista kultura.
    Continuind inferenta: fara kultura, natiunea romana dispare; fara natia romana, umanitatea decade in barbarie.
    Toate acestea pentru o economie de citeva milioane de lei. Maxim de-un kilometru de autostrada.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Florin Toma
Florin Tomahttp://contributors
Este absolvent de Filologie (1979), Universitatea din Bucureşti, publicist, prozator şi cronicar de artă. A debutat în „România literară”, în 1978 şi, editorial, la Cartea Românească (1986). Este autorul ediţiei Petru Comarnescu - „Kalokagathon”(1986) şi a două romane, apărute în 2005 şi 2010, la Cartea Românească. Volumul său de nuvele, „Ca la vecinul bine temperat”, Ed. Brumar, 2013, a fost nominalizat la Premiul Naţional de proză al Uniunii Scriitorilor. Din 2010, este redactor la revista „Viaţa Românească”, editată de USR.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Voi, treziți-vă!

Cezar Victor Năstase este convins că: ”Dacă s-ar reintroduce pedeapsa capitală aceasta ar trebui aplicată în primul rând cozilor de topor și...

PNRR: Eșecul din spatele unui succes cosmetizat

Pe măsură ce se devoalează noi informații din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se poate observa că acest plan este...

Și în România este confirmat începutul declinului pandemiei Covid-19 (Actualizat)

După o așteptare nu agreabilă, evoluțiile de după 20 aprilie au început să devină pozitive și la nivelul ratelor de mortalitate iar cele două curbe și-au armonizat mișcările descendente. Armonizarea nu a survenit după două săptămâni, cum era de așteptat din evoluțiile anterioare şi din alte ţări, ci după trei săptămâni, cea de a treia consemnând o surprinzătoare recrudescență a mortalității.

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Paștele – Anul II al pandemiei

          După suferința Vinerii Mari, înfricoșați de chinul și moartea lui Isus, apostolii au căzut sub povara descurajării și a fricii. Timp...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro