În acest text furnizez argumente pentru oportunitatea unei reforme spirituale în condiții de libertate politică în România. Pornesc de la premiza că în dezvoltarea unor instituții întotdeauna se implică două categorii de oameni: cei care cred cu adevărat că scopurile acelor instituții sunt bune, și cei care se folosesc de oportunitatea de a servi scopuri în care nu cred pentru a avea niște avantaje de alt tip decât satisfacția de a face bine. Cred că o reformă spirituală trebuie să ducă la înmulțirea primilor în dauna celorlalți prin transformarea comportamentelor celor din a doua categorie în urma asumării unui sistem de valori diferit față de cele pe care le au în prezent. Indiferent în ce mod ar avea loc această transformare (pe cale religioasă, filosofică, sau din întâmplare) ea este bună.
Prima categorie cuprinde oameni care în general ei sunt numiți idealiști, naivi, fraieri, când sunt tratați binevoitor, sau sunt considerați cei mai răi dintre cei răi pentru că sinceritatea lor dă credibilitate ideologiei și îi facilitează asumarea de către mase, când sunt tratați justițiar în urma crimelor rezultate din ideologia totalitară respectivă. Pentru a da exemple: Lucrețiu Pătrășcanu și Martin Heidegger.
Pare indubitabil că există oameni care au crezut în binele adus de comunism și cel adus de național-socialism. Comunismul nu ar fi prins fără apel la simțul dreptății, iar național-socialismul nu ar fi avut succes fără intuiția că cel puternic, dacă este bine intenționat, trebuie urmat, mai degrabă decât să îl urmezi pe cel slab.
Efectele acceptării instituționale ale acestor intuiții legitime au fost dezastruoase. De ce? Răspunsul lung ni-l dau teoreticienii totalitarismului, Hannah Arendt, etc. Un răspuns scurt ar putea fi următorul: pentru că ideile prin care au fost formulate au fost utilizate ca instrumente pentru atingerea altor scopuri decât cele pentru care au fost create. Nu este nimic special sau malefic în această deturnare, este mai degrabă situația oricăror idei puse pe piața consumatorilor de idei, comunicate așadar. Este un fapt obiectiv că nimeni nu poate urma gândul creatorului după ce îl internalizează, pentru că prin internalizare îl și interpretează.
Efectele dezastruoase s-au datorat mai degrabă caracterului holist al instituțiilor create pentru a servi declarativ punerea în practică a ideilor. Astfel de instituții mamut nu vor putea fi niciodată eficient conduse de idealiști, de naivi. În mod obiectiv ele pot fi conduse doar de oportuniști, atâta vreme cât populația de oportuniști este suficient de mare pentru ca liderul să trebuiască să lucreze și să intre în competiție cu oportuniști. Efectele dezastruoase sunt responsabilitatea oportuniștilor, nu a naivilor.
Ipoteza pe care o propun este că indiferent de conținutul binelui public formulat declarativ, efectele urmăririi sale sunt dezastruoase dacă este pus în practică prin instituții holiste, prin instituții care limitează excesiv libertatea umană și competiția, inclusiv cea de idei. Contra-ipoteza ar fi că anumite idei sunt mai favorabile instituțiilor holiste decât altele. Testarea uneia sau alteia dintre ipoteze ține de o cercetare de tipul evoluției culturale și a evoluției instituțiilor. Accept neștiințific aici, ca pe un experiment discursiv, faptul că prima ipoteză este adevărată, și implicit că putem decupla evaluarea ideilor de evaluarea consecințelor lor instituționale.
Aplicație: este bine să credem în egalitatea între oameni, este bine să credem că cei mai puternici merită totul, este bine să credem în importanța incomensurabilă a generațiilor viitoare, este bine să credem că nu trebuie să existe proprietate privată, este bine să credem că doar Dumnezeul nostru este cel adevărat, sau este bine să credem că Dumnezeu nu există, să fim atei, este bine chiar să credem că pentru oameni cele mai bune sunt instituțiile holiste. Toate acestea nu vor avea efecte dezastruoase cu o singură condiție: să nu reușim să creăm instituții holiste prin care să le promovăm ca pe un bine public, să nu creăm cadrul instituțional în care doar oportuniștii pot avea succes.
Avantajul acceptării ca adevărată a acestei ipoteze este că permite recuperarea valorică a intuițiilor originale valabile moral ale creatorilor ideologiilor totalitare (oportuniștii nu pot crea idei, ci doar instituții) și a tipurilor de bine asociate lor. Riscul de dezastru al punerii în practică a acestor tipuri de bine se elimină prin acceptarea normei morale generale că nici o idee de bine nu trebuie transformată într-un bine public urmărit prin instituții holiste. Orice idee de bine trebuie să rămână un bine privat și/sau un bine public care se urmărește exclusiv prin instituții publice poliarhice (pentru solidaritate socială, pentru meritocrație, pentru Dumnezeul nostru, pentru dezvoltare durabilă, etc). Nici o credință excesivă în ceva nu este ceva rău decât dacă devine un bine public dominator. Dacă nu rămâne o voce în corul libertății.
În acest model teoretic avem așadar până acum două semnificații morale ale instituțiilor totalitare: una este cea a ideilor morale pe care s-au întemeiat, alta este cea a lecției efectelor excesului public în orice, chiar și în a face bine, lecție care ne-a dus la un principiu moral nou cu privire la instituții.
Dar până acum nu am vorbit despre oameni, ci doar despre idei. A treia semnificație morală a ideologiilor totalitare în acest model este cea asociată oamenilor naivi, idealiști. În măsura în care se poate dovedi empiric că acești oameni au existat, atunci ei sunt modele morale. În măsura în care au existat și au fost uciși pentru ideile lor, atunci ei sunt martiri ai unei vieți spirituale, nu neapărat religioase, indiferent ce idei au avut.
Nu este nevoie să aruncăm la coș valorile lor și pe ei datorită consecințelor instituționale. Dacă un propagandist al ateismului științific a crezut cu adevărat în ce face și în valoarea adevărului și al binelui pentru semeni și a ales chiar să moară ca un ateu, să fie ars în loc să fie îngropat, consecvent credințelor lui, atunci să îl iubim. Să îl iertăm pentru cele instituționale și să îl urmăm în căutarea adevărului și a binelui pentru ceilalți. Cine vrea, și în ateism.
În acest model teoretic societatea românească nu mai este chiar atât de irespirabilă. Ion Iliescu este în această viziune un model de urmat ca om, desigur nu și instituțional. Nu doar Corneliu Coposu este un model. Valoarea morală a unor astfel de oameni este infinit mai mare decât a unui milion de oportuniști care apără pe bani valorile democratice. În alt context ei n-ar face miliardul, ci ar construi instituții holiste.
Ceea ce este comun idealiștilor, naivilor, fraierilor, este autenticitatea. Condiționarea autonomă a valorilor personale fundamentale, nu ajustarea lor la cererea pieței ideilor. Susțin ipoteza că autenticitatea este bună întotdeauna și că trebuie să o desprindem de efectele ei instituționale. Avem ce admira și la securiști, și la fundamentaliști islamici, dacă sunt autentici. Îi putem iubi și pe unii și pe alții.
Când respingem instituțiile nu trebuie să respingem autenticitatea și oamenii autentici care au fost implicați în crearea lor. Cărămizile palatului dărâmat sunt refolosibile. În construcția moralei noastre personale sau publice.
Tot modelul de mai sus l-am construit doar pentru a vă putea pune cu sens următoarele întrebări: nu cumva falia fundamentală din societatea românească nu este între securiști și victimele lor, sau între comuniști și anticomuniști, ci este cea dintre idealiști și oportuniști? Nu cumva dezagregarea morală la care asistăm este rezultatul dominanței excesive a oportuniștilor în dauna “fraierilor” cu indiferent ce convingeri?
Dacă răspunsurile sunt da, ar mai fi de zis doar atât: idealiști din toate țările, uniți-vă !
________
Notă : acest articol a fost publicat într-o primă formă în 2011 aici : http://www.acum.tv/articol/28476/
oportunismul e calea cea mai sigura si rapida ptr succesuri personale. in general de acord cu ideile formulate,doar ma intreb cum potzi folosi un securist ptr a crea o societate civila democratica.
am gasit! ma uit la romanica si shtiu !
Nu mi-e clara distinctia dintre institutii si institutii totalitare. Din punctul dvs. de vedere exista vreo deosebire sau nu ?
Nu doar comunismul si national-socialismul au facut mult rau omenirii, ci si capitalismul – dovada dictaturile de dreapta din America latina. In cele din urma, problema nu cred ca e a ideologiilor (care, pana la un punct, au o valoare pozitiva prin faptul ca reduc complexitatea si asigura o anumita coerenta a ideilor), ci a modului in care societatile se proiecteaza in aceste ideologii. Ori de cate ori societatile au facut economie de spirit critic si au imbratisat orbeste diferite ideologii, fie de dreapt, fie de stanga, s-au produs dezastre sociale.
Folosesc termenul de institutie in sens de organizatie, nu de regula. Folosesc termenul totalitar pentru acea situatie in care o organizatie publica tinde sa integreze complet pe orizontala si vertical celelalte organizatii dintr-o societate.
Statul comunist in Ro este o institutie totalitara, cel actual nu. Cel actual nu este in sensul ca mai lasa loc si de alte organizatii pe langa cele publice. Holismul conduce la totalitarism, pluralismul organizational il submineaza.
De capitalism holist n-am auzit, dar poate ca nu am eu destula cultura politica. Din contra, daca am inteles bine capitalismul se bazeaza pe o competitie reala intre organizatii economice, si chiar intre organizatii de stat si private.
cu bine,
„Binefacerile” competitiei reale, cum o numiti dvs. le vedeti in documentarul de la adresa urmatoare. Cartea de la care pleaca documentarul e tradusa si in romana.
In rest, sa auzim numai de bine.
http://www.filmedocumentare.com/doctrina-socului/
Pe ce va bazati cind afirmati ca acest videoclip e cu adevarat docomunentar?
„Ceea ce este comun idealiștilor, naivilor, fraierilor, este autenticitatea.”. Se poate intui ca oportunistii nu sunt autentici. Cat de solida e distinctia in ce ii priveste pe Andrei Plesu pe Dorin Tudoran, pe Vladimir Tismaneanu, care au devenit membri in PCR, la cererea lor? A fost adeziunea libera la comunism o expresie a autenticitatii sau oportunismului? Este anticomunismul lor autentic?
Buna intrebarea. Mi se pare rezonabil ca se poate separa viata unui om in mai multe etape. Este posibil ca cei care au fost comunisti autentici intr-o etapa a lor sa fie si de dreapta autentici in alta etapa.
Exemplul care imi vine in minte este Petre Tutea. Sunt personal convins ca a fost autentica in ambele situatii.
Cat despre ceilalti, nu cunosc exact care este situatia lor. Pot avea opinii insa. Vazand de ex. zelul antitotalitar al d-lui Tismaneanu am sentimentul ca a fost autentic atunci cand a fost comunist, si ca poate a fost din categoria idealistilor naivi. S-a simtit inselat poate de comunismul real si de aici zelul de a face ceva pentru a corecta o eroare a tineretii. Dar astea sunt pure speculatii, lucrurile vor fi disecate cand va trece in posteritate de catre cei care ii vor studia academic biografia.
La dl Plesu nu am acest sentiment :)
Sa nu uitam ca si Popper a avut o turnura biografica similara, de la socialism la apararea societatii deschise.
Tutea a trecut de la un totalitarism (comunismul) la altul (legionarism). Schimbatul camasilor nu e apostazie.
Exagerati si il jigniti inutil pe batranul Tutea. Etichetati cu prea multa usurinta.
Tutea era autentic, o calitate evidenta care i-a asigurat un loc in posteritate, in ciuda unei opere infime.
La fel de autentici au fost Corneliu Zelea-Codreanu, Ion Antonescu, Gh. Gheorghiu-Dej si Nicolae Ceausescu (de partea totalitara). Dintre presedintii Romaniei post-Tirgoviste, numai Iliescu este autentic (de stanga). Mai putin (sau deloc) autentici au fost Constantin Noica, George Calinescu, Tudor Vianu, si multi, multi altii, yrecuti intr-o lume mai buna sau inca printre noi.
.
Asa cum noi toti cunoastem omul e n animal polic. Faptul ca fiecare dintre noi avem un fel oarecum unic de a privi si intelege lumea incojuratoare putem totusi fi categorizati pe baza unot princuipii sau ideologii politice dinainte stabilite. Dupa cum stiti topologia ideologiilor politice e liniara si are o extremitate stinga, un centru si extrema dreapta. Orientarea nostra nostra ideologica depinde de cultura si societate, mediul social, educatie, familie, virsta, religiozitate si e deci un process transient gradual. Nimeni dintre noi nu poate pretinde puritate ideologica iar ca atare noi privim unele problem pri prisma liberal iar altele prin prisma conservative etc. Dupa cum deasemeni stiti ideologiile de extrema stiga sunt Nazismul, Fascismul, Comunismul si Socialismul iar de extrema dreapta Conservatismul si Libertarianismul. Faptul ca noi oamenii ne formam citatela cunosterii prin aceste prisme ideologice e nevoe de foarte mult tim in a ne schimba orientarile politice (intregul domeniu al cunosterii nostre trebuieste deasemeni alterat sau adus la o rationalizare noua) Asa cum am mentionat mai sus orientarea nostra ideologica e transienta dar procesul e gradual si se face in timp.
Din motivele mentionate mai sus e aproape imposibil ca un individ cu orientari politice de extrema stinga sa faca o trazictie la orientari ideologice de dreapta iar ca atare persoana in cauza nu poate adopta ideologii conservative indifferent de afirmatiile sale contrare.
Eu personal nu cred in miracole, metamorfoze sau transformari idelogice radicale. Ex. Mandela ca fost Comunist nu a putut devein decit Socialist in ciuda eforturilor.
Am omis in a mentiona ca Ideologiile politice sunt deasemeni transiente iar ca atare ideologia Liberala Clasica e difera de Ideologia Liberala actuala iar Liberalismul American e deasemeni deosebit de Liberalismul European iar aceste schimbati sunt atit valorice cit si descriptive.
Romanian is not my cup of coffee.
Zoon polikon = animal social, nu animal politic.
“Man is by nature a political animal” is what we perceived to be the correct meaning in spite of ambiguities correctly stated in your observation.
1. Credeti ca avem institutii cu tendinte totalitare in Romania?
2. Nu cred ca „dezagregarea morală la care asistăm este rezultatul dominanței excesive a oportuniștilor în dauna “fraierilor” cu indiferent ce convingeri”, ci invers. Cauza fundamentala, primara, este dezagregarea morala! Daca nu pornim de aici, de la o renastere morala, nimic bun din ceea ce vom incerca sa construim nu ne va reusi.
Mi se pare ca pt dvs diferenta dintre totalitarism si societatea deschisa e diferenta dintre holism si poliarhie sau dintre ideile originare bune dar devenite intre timp dominante si/sau ideologie (cu care poti pacali pe multi ca Patrascanu si Heidegger) si aceleasi idei dar ramase in competitia cu celelalte pe piata de idei. Argumentul dvs e ca orice idee se transforma prin interpretare si/sau interiorizare. Granita dintre holism si poliarhie e extrem de fragila si are de-a face cu tentatia de a altera ideile originare nu atat prin interiorizare, care e inevitabila, cat prin impunerea lor asupra altora. Program dvs de reforma spirituala pretinde ca e constient de fragilitatea si tentatiile astea. E nevoie deci de caractere acolo. Nici macar institutiile nu sunt in siguranta daca ponderea caracterelor bune e in minoritate.
Institutionalist, cred ca raportul dintre institutii si organizatii/interumanul in genere e altul, astea au tendinta de a se conditiona reciproc: oricunde decalajul dintre ele se accentueaza, acolo apare tirania, iar schimbarea se produce de regula prin revolutie si reforme institutionale. Or dvs nu vedeti decat o miscare de sus in jos. Cred ca asta tradeaza un functionalism primitiv, destul de improbabil in realitate. Oricum, conceptul dvs de reforma spirituala nu e operationalizabil, sunt acolo mult prea multe lucruri cu care doar Dumnezeu e apt sa interactioneze. Apoi are de intampinat mult prea multe dificultati, una si cea mai importanta e raportul public-privat. Un concept de reforma spirituala trebuie sa relativizeze diferenta. A pretinde ca asta e in intregime despre o probl publica inseamna a nu intelege despre ce e vorba. Poate ca exact de aici ar fi trebuit sa incepeti, cat de relevanta e diferenta public-privat in discutiile astea? Daca fara institutii bune nu se poate, iar institutiile atarna atat de calitatea oamenilor (asta e logica dvs), nu invers, adica calitatea oamenilor si a relatiilor dintre ei de calitatea si eficienta institutiilor (asta e logica institutionalista, mi se pare), in mod sigur trebuie sa relativizati clivajul public-privat. In logica institutionalista, raportul public-privat si libertatea sunt salvate, in logica dvs devin problematice (nu zic ca n-ar trebui, raportul public-privat a existat in diferite grade in toate societatile pe care le cunoastem, e chestionabil).
:)
Nu vad o reforma spirituala in termenii unei reforme implementate de stat. Ci exclusiv prin exemple personale ale celor care isi asuma valorile autentic .
Este o reforma in stil libertarian daca vreti, in sensul ca si pozitia libertariana este inoperanta ca politica de stat, dar asta nu inseamna ca nu este utila social. Libertarienii influenteaza viata societatilor si fara sa fie sustinuti de stat. Orice atinge statul tinde sa devina deturnat de oportunisti, in timp ce un libertarianism cu oportunisti este o contradictie in termeni, nu ai decat de pierdut prin presiunea statelor asupra ta.
Deci vad o astfel de reforma ca un business cu baze private, dar cu impact public. Un business al unei societati civile autentice.
cele bune,
Cred ca nici o instutitie nu poate opera de la sine – are nevoie de oameni.
Oamenii aduc cu ei valorile lor. asa de aceeasi institutie poate sa contribuie la consolidarea unui stat de drept sau la distrugerea acestuia. Exemplele le gasim din belsug in istoria recenta a RO.
Carevasazica functionarea corecta a sistemului este dictata de cultura oamenilor, de capitalul social care este inmagazinat in sistem.
Nu ma ingrijorez de recuperarea valorica a unor institutii sau a altor organizatii, ci numai de recuperarea valorilor legate de democratie si libertarea economica a oamenilor. Acestea nu vin dintr-o data, ca asa vrea muschiul meu, ci numai in timp in baza unor experiente personale acumulate, a intelegerii si a acceptarii acestor valori decatre membrii societatii – adica pe axa timpului mai trebuie sa treaca un pic de timp.
Daca am citi mai mult, daca am medita mai mult asupra modului in care timpul trece peste noi, daca ne-am uita la ceea ce au facut unii care au reusit mai mult si mai bine decat romanii – ce bine ar putea sa fie si culmea am mai si reduce din timpul consumat in diferite incercari care nu duc decat la esecuri sociale si economice – adica la consumarea unor energii si resurse unele nerecuperabile!
Resetarea sistemului de valori morale al societatii romanesti
Ca sa fiu foarte sincer, astept de multa vreme un asemenea articol care plutea in aer ( exista si semnale anterioare prezentate in algoritmul de mai jos ), incertitudinile fiind legate numai de momentul si directia din care va lovi . In acelasi timp, trebuie sa recunosc faptul ca lovitura a depasit toate asteptarile .
Mai intai ar fi foarte interesant de stiut daca aceasta foarte interesanta reforma morala preconizata in articol si ideile sustinute aici, sunt creatia originala a mintii autorului sau daca le-a preluat de la un alt creator la fel de original . Pe de alta parte , ar trebui sa ne spuna la fel de onest daca aceste idei le sustine cumva si in fata studentilor domniei sale ca sa stim si ce ne asteapta ca societate , si ce avem de facut pe viitor . Nu de alta , dar daca in viitor ne va lovi inca un cataclism social , cel putin sa stim de pe acum si ce ne va lovi , si de unde provine.
Din prezentarea de pe site a autorului, intelegem ca cerceteaza si si preda filosofia biologiei la Facultatea de Biologie a Universitatii Bucuresti . Regret ca trebuie sa subliniez evidenta , dar articolul de fata nu discuta de fapt despre comportamentul animalelor sau filosofia biologiei lor, nici despre biologia oamenilor sau filosofia biologiei lor, ci despre comportamentul oamenilor si valorile lor morale si sociale, ceea ce este cu totul altceva.
In cazul de fata , motivatia demersului initiat de autor este faptul ( real de altfel ) ca atmosfera din societatea romaneasca a devenit „ irespirabila” ( corect ). Pe cale de consecinta , autorul urmareste construirea binelelui social dar , si aici apare surpriza , prin ” recuperarea valorică a intuițiilor originale valabile moral ale creatorilor ideologiilor totalitare” ( ?! ) .
Simplu spus, reforma visata de autor porneste de la postulatul filosofic ( heideggerian ) al autenticitatii respectiv inautenticitatii fiintei umane :
„ Ceea ce este comun idealiștilor, naivilor, fraierilor, este ( intotdeauna-n.n.) autenticitatea.”
Adica , in context si in traducere libera, un fel de „ saraci cu duhul” ( dar a lor va fi imparatia cerurilor…)
Dar ce ne facem daca ii trece cuiva prin cap ideea sa demonstreze exact contrariul celor afirmate mai sus ?
Atunci pe cale de consecinta ar reiesi de aici ca „ realistii, desteptii, descurcaretii sunt ( intotdeauna – n.n) inautentici si nesinceri ” ceea ce pare sa confirme intuitiile populare despre calitatile necesare la noi pentru a avea succes social.
Bun , si de ce deranjam un filosof ca Heidegger ?! Cred ca pierdeam orice pariu daca incercam sa ghicim pentru ca autorul il castiga din start. In ceea ce ma priveste , ma recunosc invins. Pur si simplu nu mi-a venit sa-mi cred ochilor cand am citit scris negru pe alb :
„ Susțin ipoteza că autenticitatea este bună întotdeauna și că trebuie să o desprindem de efectele ei instituționale. Avem ce admira și la securiști, și la fundamentaliști islamici, dacă sunt autentici. Îi putem iubi și pe unii și pe alții.” ( ?! )
Daca autorul ne-a aratat de ce trebuie sa iubim securistii , in ceea ce priveste islamistii ne arata chiar ei cu mana lor (http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=yjmH5kU8msc; http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=annX61fGYeU ) .
M-am intrebat totusi de ce , dupa atata iubire revarsata din prinosul inimii sale , autorul s-a oprit numai la securisti si la islamisti. E pur si simplu o discriminare flagranta, nu credeti ?! O sugestie constructiva ar fi aceea sa merga cu iubirea sa cu tot chiar mai departe respectiv la : criminalii de drept comun, traficantii de droguri, traficantii de carne vie, violatorii, pedofilii, borfasii,escrocii , etc. de la noi si din orice tara , care stau la rand si ei saracii, si asteapta sa primeasca iubirea si caldura semenilor lor , si nu raceala de beton a zidurilor unor institutii represive pentru demnitatea fiintei umane.
Raspunsul se afla in sistemul de valori morale al societatii romanesti , sistem inca in uz. Ca sa discutam deschis si cu cartile pe fata, autorul doreste de fapt o reconfigurare radicala a lui deoarece acest blestemat de spatiu moral romanesc are portile atat de stramte incat se aplica inca acel stravechi principiu biblic : „multi chemati, putini alesi”, si foarte multi raman cam pe dinafara lui . Ori acest acest lucru este intolerabil si foarte deranjant pentru multi , inlcusiv pentru autorul articolului.
Solutia gasita de acesta este una perfect democratica si de tip „egalitatea sanselor” respectiv una care sa faca societatea „mai respirabila” pentru unii , chiar daca asa ceva ar insemna „ irespirabila” pentru restul. Cum ?! Prin resetarea actualului set de valori morale traditionale si „deschiderea portilor spatiului moral” astfel incat acolo sa intre gramada toti, nu numai unii.
In vechiul nostru sistem de valori morale , Corneliu Coposu era un model politic si social de urmat si exact acest lucru il sacaie grozav pe autor.
In brava lume noua imaginata de acesta , diferenta morala intre comportamente , chiar distinctia esentiala intre victime si agresori este stearsa cu buretele. Rezultatul este unul halucinat pentru oamenii cu o constiinta morala , dar absolut normal pentru cei care traiesc prin anestezierea sau lipsa ei :
„ În acest model teoretic societatea românească nu mai este chiar atât de irespirabilă. Ion Iliescu este în această viziune un model de urmat ca om, desigur nu și instituțional. Nu doar Corneliu Coposu este un model.”
Ceea ce autorul uita in mod intentionat tocmai pentru ca face filosofia biologiei , este ca nu poti desparti omul social de omul institutional pentru ca toti indivizii sunt unici ( e drept , fiecare in felul sau ) dar numai prin suma calitatilor si defectele lor, nu separat.
Pe de alta parte , un universitar care semneaza un text in spatiul public are si o responsabilitate morala . El poate scrie liber acum doar pentru faptul ca acum doua decenii au murit oameni care doreau aceleasi drepturi pe care le avem noi acum , dar si o lume in care sa fie validata onestitatea si nu furtul, iar victimele sa nu mai stea in acelasi pat cu violatorii lor .
Din nefericire, autorul are cu totul alte valori morale iar sinceritatea si autenticitatea sa sunt de-a dreptul dezarmante in incercarea disperata ( oare de ce ?! ) de a scoate apa din piatra seaca dar „daca-i ordin, cu placere” :
„ Tot modelul de mai sus l-am construit doar pentru a vă putea pune cu sens următoarele întrebări: nu cumva falia fundamentală din societatea românească nu este între securiști și victimele lor, sau între comuniști și anticomuniști, ci este cea dintre idealiști și oportuniști? Nu cumva dezagregarea morală la care asistăm este rezultatul dominanței excesive a oportuniștilor în dauna “fraierilor” cu indiferent ce convingeri?
In final, acest articol ne ajuta sa identificam deja un algoritm :
Etapa 1 ( 13.12.2012 ) Cercetator – Reabilitarea Securitatii
” Rămăşiţele elitei comuniste, din care Securitatea formează un segment important (deşi nu majoritar), sunt exact noua elită de care vorbesc, şi care a câştigat alegerile pe 9 decembrie. Aceasta este clasa conducătoare a României, şi acum, şi în viitor. Problema principală este lipsa sa de maturitate şi responsabilitate, care explică comportamentul uneori primitiv, sfidător şi imoral. Argumentul este că ea trebuie să înceapă să îşi asume rolul de clasă conducătoare cu mai multă seriozitate şi responsabilitate.”.
http://www.contributors.ro/editorial/despre-cultura-politica-a-romanilor-iii-regioligarhia/
Etapa 2 ( 09.07.2013 ) Cercetator – Validarea fraudei si ilegalitatilor
„ Fraudarea bacalaureatului este raul cel mai mic. Bacalaureatul creeaza deci o problema similara cu faptul ca multe reglementari ale economiei sunt proaste si deci evitarea lor de catre firme si persoane private este benefica social si economic, cu toata ca, strict vorbind, ce fac ei este ilegal. Nu tot ce e ilegal e rau, si nu tot ce e mandatat prin lege e bun!”
„Daca vreti o morala mai generala a acestei povesti, ea e urmatoarea: De fiecare data cand o persoana are o reactie moralista legata de coruptie, fabrici de diplome si fraudarea examenelor, reactia cea mai potrivita este sa o suspectati ca nu intelege cauza problemei.”
http://www.contributors.ro/administratie/despre-bacalaureat-si-fraudarea-sa/
Etapa 3 ( 17.07.2013 ) Universitar – Resetarea sistemului de valori morale al societatii
„Tot modelul de mai sus l-am construit doar pentru a vă putea pune cu sens următoarele întrebări: nu cumva falia fundamentală din societatea românească nu este între securiști și victimele lor, sau între comuniști și anticomuniști, ci este cea dintre idealiști și oportuniști? Nu cumva dezagregarea morală la care asistăm este rezultatul dominanței excesive a oportuniștilor în dauna “fraierilor” cu indiferent ce convingeri?”
http://www.contributors.ro/editorial/semnifica%C8%9Bia-morala-a-institu%C8%9Biilor-totalitare/
Etapa 4 …………………………………………………………………………………………………………….
Conform modelului prezentat anterior , autorul articolului , cititorii si comentatorii pot estima fiecare si cu un mic efort de imaginatie cum ar putea arata viitoarea surpriza de acest gen din mirificul nostru spatiu virtual pentru ca , nu-i asa , competitia la sezonul „mai este ceva de dărâmat ?! ” s-a deschis demult, si la ordin , eventual cu o mica erata pe care o putem adauga si noi :
„Mai rasfirati domnilor, mai rasfirati !”
Complexitatea comentariului dvs ma depaseste.
Sincer, ma indoiesc si stiti si dvs de ce, dar cand iesiti in spatiul public deschideti intotdeauna un dialog ( e drept, uneori poate fi si un monolog… ). Mai exact , asta inseamna ca din motive care va privesc , ori va renegati ideile ( absurd ) ori nu vreti sa le sustineti cu argumente, mai exact nici una dintre ele ( !) exact atunci cand aceasta discutie publica devenea mai interesanta si unii cititori asteaptau probabil urmarea dialogului . Regret , sunt ideile dvs , aduc in discutie lucruri importante pentru toata lumea, recunosc sincer ca n-as fi dorit sa lasam totul in coada de peste dar, daca asa intelegeti dvs sa comunicati in spatiul public , sunt obligat sa va respect dorinta.
Ma iertati, dar la un mesaj lung cat un articol nu pot raspunde. Am transforma un forum de discutii in altceva decat este. De ce nu trimiteti o propunere de articol la contributors? Expuneti punctul dvs de vedere in spatiul public. Dupa un timp de rumegare altcineva o sa vin cu un articol in replica, nu neaparat eu etc. Viteza producerii argumentelor nu este cea a scrisului la tastatura. Eu scriu cu greutate, lent.
cele bune,
domnule autor;ptr mine e clar ca nu vretzi sa ridicatzi manusha !
eu evit atit articolele lungi cit si comentariile,dar aci nu cred ca argumentul lungimii tzine
eu chiar ashteptam dialogul !
@Sergiu Simion: in legatura cu cateva din probl pe care le-ati ridicat, cred ca va pot ajuta eu sa va faceti o idée, de ex:
http://www.cesec.ro/pdf/DincoloDeIndividualismSiHolism.pdf
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_126-127.pdf
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_131-132.pdf
Ca sa va dau o mana de ajutor, cred ca miza dlui Iordache e de a vedea cum putem sa construim institutii functionale incercand sa venim cu ceva din afara lor si/sau a mecanismelor teoretizate deja de teoriile institutionaliste. Incercarea asta are logica ei, in institutiile astea sunt destui care n-au ce cauta acolo. Reforma spirituala e o astfel de ipoteza. Faceti-va ordine in ganduri si mai incercati.
Foarte interesanta interventie , dar care pare preluata dintr-un manual de exprimari ambigue specific anumitor structuri (dez )informative :
„ in legatura cu cateva din probl pe care le-ati ridicat ( n.n. – deci care sunt „problemele” ? ) , cred ca va pot ajuta eu sa va faceti o idée ( „ce fel de idée? ” ) .
Mai intai , nu rezulta ca ati citit comentariul la care va referiti ( n.n.- e adevarat, nici nu este obligatoriu deoarece comentariul meu pledeaza pentru un anumit sistem de valori morale si sociale si nu se refera la teoriile institutionaliste ) si nici ca va referiti la ceva concret .
Ca sa nu existe nici un dubiu , si pentru ca nu sunt singurul care are aceasta impresie, citez un comentator anterior al unuia din textele dvs ( care, sincer, nu mi-au trezit interesul) :
„ Aveti in plus un talent remarcabil de a va impacheta ideile. Ne prezentati lecturile dvs. in loc sa ne prezentati ideile dvs. In loc sa ne ziceti ce credeti despre cutare, preferati sa ne ziceti ce crede X despre cutare (sau ce crede Y, care e iubitoare de X” ( Alfred Singer )
http://www.contributors.ro/cultura/cum-ramane-cu-religia-despre-ce-se-pierde-atunci-cand-altceva-se-castiga/
Adica exact asa cum ati procedat dvs aici . Ca sa limpezim lucrurile, in comentariul meu nu am discutat si nici nu discut cartea domnului Iordache sau revistele editate de Fundatia Societatea Civila pentru ca nu fac obiectul acestei discutii. Motivul este unul foarte simplu . Asa cum unii fosti lectori si absolventi de pe la Academia Stefan Gheorghiu au dat dovada de o remarcabila flexibitate si mimetism social , adica s-au reprofilat si s-au insurubat prin alte institutii contemporane chiar mai bine decat in trecut , la fel si institutiile noastre „ functionale ” pot fi uneori dovada vie a unui comportament de replicare. Cu alte cuvinte, avem ONG-uri, dar avem si GONG-uri (http://www.contributors.ro/advocacy-public-affairs/sa-nu-le-dam-ong-urilor-liber-la-obiective-politice/ ), avem o „societate civila”, dar avem si o „falsa societate civila” (http://inliniedreapta.net/lavedere/by-alexa-anca-cernea-despre-militia-spirituala-si-falsa-societate-civila-un-mesaj-pentru-dreapta-romaneasca/) , avem taranisti , dar avem si „taranisti”, avem liberali , dar avem si „liberali”, etc, dupa cum avem politruci si propagandisti de altadata convertiti fara nici un scrupul si fara nici o apasare morala drept apostoli ai democratiei. Ca si domnul Iordache , dvs vreti sa-i impacati pe toti dar pe deasupra vreti sa faceti si o reforma spirituala cu „Sfera Politicii”. Succes !
E adevarat, aveti dreptul sa credeti ce doriti chiar daca amestecati planurile, articolul si comentariul . In ceea ce ma priveste, ideile mele au fost prezentate onest, negru pe alb, in comentariul anterior dar, desi este liber la critica , nu ati reusit sa formulati nici o obiectie corenta si ca sa fim obiectivi, nici o idee pertinenta. In sfarsit , inteleg ca va preocupa nu ideile celorlalti , ci gandurile lor ( sic !) . Cum intamplator am o formatie de psiholog, mi se pare o preocupare foarte interesanta ( inteleg ca este un obiectiv urmarit acum prin facultatile si masteratele politice de acum , nu ? :)) ) .
In concluzie , poate ar fi poate mult mai util pentru dvs sa va preocupe exprimarea propriilor idei pentru ca nu este clar nici ce criticati, si nici cum , asa ca este recomandabil sa pastrati mana de ajutor oferita dezinteresat si altruist celorlalti , doar pentru uzul propriu.
Dvs faceti pe aici, mi se pare, exercitii de eseistica, acum trebuie ca studiati tipul caprioarei, evident caprioara specializata in batut campii. Tinuta e cruciala, preferati se vede bine spatiile largi, stilul judicios si exprimarea suverana. Sunteti la fel de sufficient si sever ca un decret. Oricum, tinuta e secretul, indifferent daca tot ce ai dispozitie cand te desfasori e doar o mana de gropi si boscheti.
Imi sunteti simpatic. Sper sa ne revedem si cu alte ocazii
Sanatate
:)
„ Dvs faceti pe aici, mi se pare, exercitii de eseistica, // acum trebuie ca studiati tipul caprioarei, evident caprioara specializata in batut campii. Tinuta e cruciala, preferati se vede bine spatiile largi, stilul judicios si exprimarea suverana. Sunteti la fel de sufficient si sever ca un decret. Oricum, tinuta e secretul, indifferent daca tot ce ai dispozitie cand te desfasori e doar o mana de gropi si boscheti.//”
Aveti ocazia sa va raspundeti singur la intrebarea cine face „exercitii de eseistica” daca cititi ce ati scris tot dvs //…// mai sus . In ceea ce ma priveste , discut intotdeauna ideile , nu persoanele ( respectul reciproc este prima conditie a unui dialog civlizat dar , este adevarat, nici un dialog nu este obligatoriu ), si de aceea consider ca nu trebuie adresate interlocutorilor adjective, calificative ,etichetari,etc. pentru ca acestea arata intodeauna lipsa de consistenta a argumentelor si descalifica pe cei care le folosesc . Daca dvs, in calitate de autor si conform competentelor acumulate, considerati ca asa trebuie discutata o tema de interes public si in spatiul public , regret, e problema dvs. Sunteti liber sa va cautati interlocutori pe masura pentru ca articolul initial, problematica lui si comentariile adiacente, unele foarte interesante, se referea la cu totul altceva decat caprioarele, campii, gropile si boschetii care va preocupa pe dvs. :))
„Ion Iliescu este în această viziune un model de urmat ca om, desigur nu și instituțional. Nu doar Corneliu Coposu este un model.”
Dle Sergiu Simion, articolul e patologic. Imparte oamenii in doua categorii arbitrare, idealisti/fraieri de o parte si oportunisti de cealalta, si ne indeamna sa ii iubim pe primii chiar daca in autenticitatea lor de fraieri, naiva si idealista, au ca scop decapitarea necredinciosilor sau umplerea inchisorilor cu oameni care nu sunt de acord cu ei.
Si nu doar atat. autorul creeaza o masa amorfa in care amesteca comunismul si nazismul cu crestinismul, pe iliescu cu coposu, securisti cu sfinti si criminali cu eroi, iar apoi imparte aceasta masa amorfa in „fraieri” si „oportunisti”.
Nu mai exista bine, nu mai exista rau, nu mai exista crima, nici bunatate, exista doar fraieri si oportunisti.
Si trebuie sa ii iubim si pe comunisti si pe nazisti, si sa le incercam din nou: „Efectele acceptării instituționale ale acestor intuiții legitime [comunismul si nazismul] au fost dezastruoase. De ce? […] pentru că ideile prin care au fost formulate au fost utilizate ca instrumente pentru atingerea altor scopuri decât cele pentru care au fost create. ”
„Nici o credință excesivă în ceva nu este ceva rău decât dacă devine un bine public dominator.” Cum facem in cazul atentatorului cu bomba de la iasi, care s-a inspirat din filmul de propaganda eco-isterica, Avatar ( http://www.youtube.com/watch?v=HRcBxY_0GfQ ), cand s-a hotarat sa puna bomba? Daca atentatul ar fi reusit si 40 de studenti si profesori ar fi murit datorita credintei determinata si de boala mintala a autorului, asta nu ar fi ceva rau pentru ca nu a devenit un „bine public dominator.”
Domnule Virgil Iordache, nu stiu care a fost intentia dvs cu acest articol, dar daca ideile din el ar fi transpus in realitate ar crea munti de cadavre. Imi e greu sa inteleg, Contributors.ro nu are nici un fel de filtru in care selecteaza articolele decente de cele delirante?
Despre teroristul de la Iasi, gestul lui este consecinta fireasca a alarmismului ecologist pe scara larga gen Avatar. Mesajul ajunge la miliarde de oameni, ajunge si la instabili psihic care vor trece la actiune ghiati de ce aud acolo.
Dle Costin Andries,
Din fericire pentru noi toti suntem in spatiul public ( inca liber ) care, la fel ca si spatiul moral, nu este proprietatea exclusiva ( privata) a nimanui si a nici unei instante , si de aceea oricine , inclusiv domnul Iordache , poate exprima liber o opinie , chiar daca libera exprimare a opiniei implica intotdeauna si exercitiul responsabilitatii personale , profesionale si sociale .
In ceea ce ma priveste , cred ca ar fi interesant de stiut daca domnul Iordache pledeaza pentru acest set de valori , sa le spunem „atipice”, in fata propriilor studenti ( dar pariez ca niciunul nu citeste acest articol sau acest site… ) cu atat mai mult cu cat a primit din partea lor o diploma pentru ca ” i-a indrumat spre pasiunea de a gandi ” ( http://www.cesec.ro/images/Feedback2011.jpg) .
Sa speram, totusi, ca nu o face sustinand exact aceleasi valori pentru care pledeaza in acest articol.
Dle Sergiu Simion,
Nu vrea să mă fac greșit înțeles, nu mă refeream la cenzura, mă refeream la un filtru calitativ. Este o eroare enormă să ne jucăm cu cuvintele spunând ca nazismul și comunismul sunt criminale pentru că nu au fost corect aplicate, și că ele au la origine intenții nobile. Nici să preferăm un idealist islamic, care are ca ideal decapitarea necredincioșilor, unui om pragmatic care nu vrea decât să își trăiască viața.
C.S. Lewis scria că „răul cel mai mare nu se făptuieşte în sordidele bârloguri ale fărădelegii pe care le descria Dickens. Nu se făptuieşte nici măcar în lagărele de muncă şi de concentrare – în acestea vedem rezultatul final. Acest rău este zămislit şi rânduit (iniţiat, asistat, realizat şi urmărit în detaliu) în birouri… de către oameni cu gulere albe, cu unghiile tăiate şi obraji bine bărbieriţi, care nu au nevoie să ridice tonul”.
De acord cu dvs. In ceea ce ma priveste, m-am referit la responsabilitatea profesionala si sociala care este ceva diferit de cenzura. Pe de alta parte, citatul dvs din C.S. Lewis este unul antologic dar , din motive lesne de inteles, este foarte rar evocat la noi.
Interesant, dar ar fi foarte periculos sa incepem sa admiram fundamentalistii islamici si securistii nostri „onesti”. Inchizitia insasi ar iesi „un triumf” al convingerilor religioase ferme.
Oportunismul pare mai sigur decat fermitatea in prostie.
Bineinteles, exista si varianta bunei credinte combinate cu intelegere pentru celalalt.
Multumesc pentru comentariu.
Ipoteza ar fi ca sunt necesare anumite efective populationale de oportunisti si idealisti pentru buna functionare a societatii. Din punct de vedere social vad si eu mai folositori oportunistii democrati pro-europeni, manati doar de dorinta de a consuma mai mult, de bani, sa zicem, fata de idealistii fundamentalist islamici sau securisti national-ceausisti, sau fundamentalisti legionari.
Pe de alta pare, intr-o societate in care efectivul populational al oportunistilor ajunge la o dominanta foare mare, cred ca avem ceva de invatat chiar si de la fundamentalistii cei mai periculosi social, caracterizati asa in baza faptelor deja facute de oameni din grupul lor in trecut, si anume taria lor de a crede in idei. Altminteri de transformam intr-o turma consumista anomica, fara nici un fel de convingeri interioare, fara verticalitate morala, de orice fel ar fi aceasta.
Acesta este sensul in care cred ca se poate extrage ceva folositor de la orice fel de idealisti, in etapele istorice in care prea multi nu mai cred in nimic. Asta ar fi latura normativa.
Dpdv descriptiv am impresia ca e un fel de ciclul prada-pradator in relatia idealisti – oportunisti, cu perioade de entuziasm enorm in care oamenii devin idealisti si abandoneaza comportamentele oportuniste, urmate de caderi ideatice in care sunt dezamagiti de esecul comportamentului idealisti, de tradarea celor care s-au dovedit oportunisti, si intr-un soi de feed-back pozitiv are loc o crestere accelerata a maselor e oportunisti prin abandonarea comportamentelor idealiste.
Cred ca in 2012 tocmai am avut un minim de idealism in Ro iar acum urmeaza o crestere, tendinta este de recuperare a comportamentelor conduse de valori nemateriale. Problema cheie in acest context este sa nu existe iarasi un iures unidirectional holist, o noua utopie generalizata, ci sa avem o diversitate de directii care sa permite un checks and balances intre grupurile dominante in limitele constrangerii unei societati civile.
E limpede ca una din directii va fi cea ortodoxa. Numarul celor ce se declara ortodocsi poate ca scade, dar calitatea practicarii creste la cei ramasi. Dar in rest? Avem o cultura, o spiritualitate laica autentica? Fara bani in cultura si educatie riscam iarasi dominante fundamentaliste, indiferent de ce natura ar fi ele.
Acest articol este o pledoarie pentru diversitate si asumare a ideilor, in exact aceasta ordine.pentru idealism si toleranta, pentru o societate deschisa avand viata spirituala, nu doar de consumatori de bunuri materiale.
cu bine,
Multumesc pentru raspuns,
Intr-adevar, am citit ceva intr-o directie similara cu ceea ce spuneti. Manageri straini reprosau romanilor individualismul.
Ar fi insa si diferente intre ce spuneau managerii si ceea ce spuneti dumneavoastra. Ideea lor este sa actionam impreuna pe baza interesului comun. Sa investim in binele obstesc. Si sa actionam in aceeasi directie.(oricum, nu in directii opuse cum se intampla de exemplu in cazul cainilor vagabonzi -orice solutie ar functiona, dar nu convenim cu privire la ce solutie sa adoptam.)
Am vizitat la un moment dat o cetate saseasca. Am vazut acolo un catalog cu evidenta muncii voluntare depuse de fiecare localnic. Cei cu prea putina munca voluntara erau amendati.
Sunt mai sceptic cu impartirea oamneilor in oportunisti si idealisti. Impresia mea este ca majoritatea nu sunt nici sfinti, nici venali. Fiecare isi mai vede si de propriul interes, dar mai vrea sa faca si „fapte bune”.
Depinde de asemenea cum definim oportunistii si idealistii.
Probabil idealist este cel cu un scop nobil (dupa propria parere). Problema ar fi ca idealist nu inseamna si cinstit. Poate merge pe ideea ca scopul scuza mijloacele.
Este oarecum ironic fapul ca intr-un fel i-ati pus pe idealisti si pe oportunisti in aceeasi oala observand ca sunt multi din ambele categorii in timpul regimurilor ideologice corupte.
Cred ca orice om are si calitati si este bine sa gasim ceva de apreciat la oricine. Pot aprecia la Iliescu abilitatile oratorice, faptul ca-si tine cuvantul,etc. Per total insa, pot observa si ca mineriadele au fost cel putin lipsite de fair-play, ca sa folosesc un eufemism… De asemenea, avand in vedere ce indivizi a promovat, este discutabil daca Iliescu poate fi numit cinstit.
Din punctul meu de vedere fanatismul este un mare pacat. Iar faptul ca-l duce pe fanatic la autodistrugere nu-l scuza.
Asta nu inseamna ca sustin oportunismul. Apreciez altruismul. Am foarte mult respect pentru Nicusor Dan. Dar nu este doar idealist. Este si cinstit, rational si nu in ultimul rand, face bine:)
„Avem ce admira și la securiști, și la fundamentaliști islamici, dacă sunt autentici.”
N-ati mers totusi prea departe? Autenticitatea nu este in fond o virtute. Hai, putem admira autenticitatea, dar nu putem sa admiram autenticitatea ORICUI. Ce sens are sa admiri autenticitatea criminalului? Ca e sincer atunci cand omoara? Daca o face din convingere si nu din oportunism, e de admirat?
Ma surpindeti (din nou) cu un relativism moral pe care eu nu-l inteleg. Pentru dvs. parca exista un nucleu indicibil al fiecaruia, la care n-are nimeni acces (nici macar posesorul), care e un dat, nesupus cultivarii si asupra caruia notiunile de bine si rau nu sunt aplicabile. Ba mai degraba e din principiu „de bine”. Daca exista un astfel de nucleu, e mult mai mic si e samburele de umanitate din noi toti si in niciun caz o serie de mizerii care il sufoca si care (fie-ne ieratat!) nu trebuie admirate chiar daca devin constitutive.
Sunt de acord ca sitemele sociale/politice esuate sunt exagerat demonizate. Pe drumul de la teorie la practica au fost pervertite dar cine dintre oportunisti si autentici se fac vinovati e de discutat. Inclin sa cred ca autenticii, prin definitie oportunistii nu creeaza ci profita de ceea ce creeaza altii.
Probabil ca este o exagerare ce am spus daca este scos din context, daca este luat la pachet cu tot textul nu stiu daca mai este o exagerare, dar ati surprins bine ca eu cred ca exista un nucleu a-moral in fiecare, la care nu se aplica binele si raul, si care face ca un om sa fie liber si sa fie o persoana.
Povestea a pornit de la un profesor de la noi din facultate responsabil de ateismul stiintific in perioada comunista care era un om foarte bun si care a fost iubit si este iubit si acum de toata lumea care l-a cunoscut. Un comunist idealist, fan al unui evolutionism metarialist. Omul acesta a preferat sa fie incinerat si a murit ateu. Dar a fost un om iubit de foarte multi. Nu pentru ca a propagat ateismul stiintific.
Nu poti sa fii securist sau fundamentalist islamic (sau comunist) daca nu ai facut niste alegeri la un moment dat si, as adauga, daca nu ti le reconfirmi de-a lungul timpului. Fiind vorba de alegeri, intram in sfera moralului. Cred ca fortati intelesul termenului daca plasati autenticitatea in acel nucleu a-moral, undeva sub stratul de constiinta unde se fac alegeri si unde exista cenzura morala. Dupa parerea mea autenticitatea inseamna o anumita consecventa in alegeri, bazata pe niste principii asumate si dublata de o expresie sincera a lor. Da, in armonie cu presupusul nucleu a-moral, dar nu redusa la el. Prin urmare se supune judecatii morale. La dvs. e un soi de vigoare vegetala inconstienta ce ineaca orice responsabilitate a alegerii. Unde mai e libertatea de care vorbiti, daca nu in sansa de a discerne binele de rau?
Nu imi e deloc clar de ce trebuie sa reconfirmi alegerile initiale. Atunci n-ar mai merge nimeni la spovedanie, si nici n-ar mai cadea nimeni dupa, asta intr-un model crestin. Aveti un model materialist, cu vigoarea vegetala. Am un argument filosofic pentru pozitia mea, dar textele sunt prea tehnice ca sa fac trimitere la ele.
Oricum multumesc pentru comentariul normal. Mai sus se pot vedea comentand oameni care ar fi putut fi niste buni tortionari.
cele bune,
Nu trebuie sa-ti reconfirmi alegerile, trebuie sa ti le reevaluezi, dar DACA ajungi un securist sau un fundamentalist inseamna ca ai parcurs un anumit traiect de-a lungul caruia ai avut ocazii pentru acea reevaluare, soldate cu reconfirmarea alegerii. Mai pe sleau, ai ocazia sa constati ca niste alegeri din trecut nu au fost in regula, dar persisti. Asta am vrut sa spun. Fortand termenul asta se poate numi autenticitate dar in niciun caz nu se poate admira.
Eu va atribuiam dvs. viziunea vigorii vegetale. In masura in care e materialista, materialismul va apartine asadar. Desigur, dupa parerea mea.
E ciudat ca nu doriti sa prezentati argumentele dvs. filosofice, astfel refuzati clarificarile care se impun.
Si eu apreciez stilul asezat in care scrieti dvs, insa CEEA CE scrieti, cu parere de rau, nu imi place si chiar mi se pare foarte periculos.
Pentru schema filosofica puteti intra la http://www.cesec.ro/pdf/Creatie_si_evolutie.pdf de la p9 la p27 sunt relevante pentru discutie capitolele 1.1 si 1.2 din al doilea eseu, in special 1.2 este relevant pentru aparentul relativism moral.
Am ezitat sa trimit la asa ceva pentru ca nici partea a doua a acelui text nu a fost digerabila pe contributors, postata ca eseu distinct referitor la unele aspecte ale Constitutiei. Si nu e de mirare, necesita background in filosofie morala si politica.
Precizez ca in acest moment sunt detasat de asumarea deciziilor personale pe baza acestui model conceptual, actualmente sunt practicant ortodox. Orice criminal poate fi iubit de un crestin. Iar iubirea nu inseamna derobarea respectivului de responsbilitati legale.
Pe de alta parte sunt convins ca o apologie ortodoxa nu ar interesa pe foarte multi si ar fi si un semn de primitivism pentru multi din ziua de azi. Catre o concluzie practica similara, a unui decizionism altruist, pentru cine vrea musai sa faca bine, se ajunge si pe calea cealalta, conceptual, conform eseului.
In fond conflictul de opinii din postarile ofensatoare de mai sus mi se pare cel intre o etica ochi pentru ochi dinte pentru dinte neiertatoare la una care indeamna la intoarcerera permanenta a obrazului. Diferentele de valori la acest nivel sunt ireductibile, nu pot fi depasite prin dialog.
Nu inteleg de ce introduceti crestinismul in discutie. Chiar dvs. faceti distinctia intre cele afirmate in articol (de care va „detasati” acum?) si crestinism. Da, crestinismul spune ca trebuie sa iubesti criminalul, diferenta insa fata de ceea ce sustineti dvs. in articol e enorma. Iubirea crestina e in POFIDA a ceea ce face criminalul si e bazata pe credinta ca oricine se poate pana la urma indrepta, ca orice persoana, indiferent ce face, pastreaza acel sambure de umanitate (sau dumnezeire?) astfel incat ramane mereu „recuperabila”. MARE diferenta fata de ceea ce sustineti dvs, daca nu chiar contradictie.
Cred ca bagatelizati problema daca va plasati in conflictul ochi-pentru-ochi vs. intoarcerea obrazului. Problema e de filosofie morala (cum ziceti si dvs). Nu discutam nici de razbunare, nici de smerenie.
Imi pare rau ca nu merge dialogul (nu stiu de ce, dar eu imi asum responsabilitatea deplina in ceea ce ma priveste). Multumesc pentru link, daca voi avea timp voi incerca sa-l citesc.
@ Alfred Singer
Pozitia dvs in acest caz si in acest dialog cred ca a fost una informata, obiectiva, si neutra :
„ E ciudat ca nu doriti sa prezentati argumentele dvs. filosofice, astfel refuzati clarificarile care se impun.Si eu apreciez stilul asezat in care scrieti dvs, insa CEEA CE scrieti, cu parere de rau, nu imi place si chiar mi se pare foarte periculos”. ;
” Imi pare rau ca nu merge dialogul (nu stiu de ce, dar eu imi asum responsabilitatea deplina in ceea ce ma priveste). „,etc.
In acelasi timp , dialogul nu poate merge in ciuda tuturor eforturilor deoarece chiar autorul articolului decreteaza din start conflictul de opinii si diferentele de valori drept majore, dar fara sa le defineasca :
„Diferentele de valori la acest nivel sunt ireductibile, nu pot fi depasite prin dialog.”
In plus, articolul si viziunea domnului Iordache asa cum apar in acest context sunt construite pe ambiguitati funciare si contradictii ireconciliabile care incalca unele principii de prezentare sa le spunem, si nu numai. Domnul Iordache se declara crestin practicant si aici, si pe blog ( http://virgiliordache.blogspot.ro/2013/07/pentru-o-reforma-spirituala-in-conditii_5725.html ) , dar in acelasi timp crede ca :
„ exista un nucleu a-moral in fiecare, la care nu se aplica binele si raul ( s.n.), si care face ca un om sa fie liber si sa fie o persoana.”
si doreste sa initieze o „ reforma spirituala” exact pe aceste baze a-morale , de exemplu :
„ moralitatea întemeiată pe decizia personală de a face bine, nu pe argumente egalitariste sau de justiție socială (asumare voluntară, nu conformism raționalist), pentru că este singura autentică, nu oportunistă;”
La fel, se declara apriori iubitor de fundamentalisti pentru ca le vede partea buna :
„cred ca avem ceva de invatat chiar si de la fundamentalistii cei mai periculosi social, caracterizati asa in baza faptelor deja facute de oameni din grupul lor in trecut, si anume taria lor de a crede in idei „,
dar in acelasi timp vânează creștineste chiar pe acest site, potentiali tortionari ( ?!) :
„ Oricum multumesc pentru comentariul normal. Mai sus se pot vedea comentand oameni care ar fi putut fi niste buni tortionari ” (sic! ),
dar inventati ad-hoc si dupa criteriile strict personale ale domnie-sale.
In sfarsit , se declara tolerant ( e adevarat , dar numai cu cei care ii valideaza opiniile ) si in acelasi timp evita dialogul onest , mai exact refuza sa-si argumenteze pozitia sustinuta in spatiul public ( a invoca un text de 124 de pagini nu este de fapt o sustinere ! ), pozitie care incumba si o responsabilitate morala, profesionala si sociala ca autor, lector universitar (http://www.unibuc.ro/prof/iordache_v_a/) si cercetator ( http://www.ad-astra.ro/whoswho/view_profile.php?user_id=1134 ) .
Cu alte cuvinte, si pornind de la opinia explicita a autorului, exista opinii „normale” si opinii „anormale”, respectiv cine gandeste cum ii convine domniei sale , dar invers fata de sistemul traditional de valori al societatii , este decretat implicit si apriori drept „normal” , dar cine gandeste altfel decat ii convine autorului , dar conform sistemului traditional de valori al societatii, este decretat apriori „anormal”, adica exact intr-o logica inversa si intr-o logica a intolerantei de tip „cine nu este cu mine este impotriva mea ” .
Este adevarat, domnul Iordache are intentii laudabile si doreste sa initieze o „ reforma spirituala” a societatii , dar o reforma care porneste de la o baza biologica si nu recunoaste de fapt umanul ci „vegetalul” , cum spuneti dvs, din om . Altfel spus, considera societatea un fel de laborator unde , dupa bunul plac , pot fi puse in practica si testate teorii abstracte si/sau gratuite , iar oamenii devin de fapt niste cobai. Ironia istoriei este ca avem predecesori celebri in materie chiar pentru acest tip de experimente sociale , si de inginerie sociala, deci se putea sti rezultatul final inca inainte de a fi initiat proiectul acestui demers considerat original .
Am simtit nevoia sa fac aceste precizari pentru ca acest articol , cat si dialogurile care au urmat si din care de fapt nu a castigat nimeni, cred ca au lasat un gust amar tuturor pentru ca in mod evident nu exista nici un „conflict” intre domnul Iordache si cititorii sai , sau invers , ci este vorba doar de sisteme de valori diferite, dar si atat este suficient pentru ca apare intrebarea foarte dificila care sunt de fapt valorile in care mai credem toti ( nu numai unii) , cu alte cuvinte ce mai au de fapt romanii in comun pentru ca de fractura sau falia sociala existenta s-a vorbit deja. Poate ca exista totusi un pas inainte .
Toti am realizat ( daca mai era cazul ! ) ce responsabilitate imensa presupune in realitate libera asumare a opiniilor in spatiul public de catre autori si de catre citititori , si ce consecinte dramatice poate antrena aceasta libera asumare a opiniilor . Aviz special pentru tanara generatie care vine din urma , si dupa autori, si dupa cititori.
„Am un argument filosofic pentru pozitia mea, dar textele sunt prea tehnice ca sa fac trimitere la ele.” – Cu fiecare comentariu pe care il lasat eu trag tot mai mult nadejde ca totul este o gluma si nu ma prind eu. Adica aveti argumente filosofice care sustin ca nazismul si comunismul au fost bune ca intentie si ca trebuie doar sa le aplicam diferit, sa le aplicam dupa sistemul dvs, si totul va fi bine, doar ca agrumentul e prea complicat si nu va obositi sa incercati sa il sumarizati. Glumiti, nu?
„Am ezitat sa trimit la asa ceva pentru ca nici partea a doua a acelui text nu a fost digerabila pe contributors, postata ca eseu distinct referitor la unele aspecte ale Constitutiei. Si nu e de mirare, necesita background in filosofie morala si politica.” – Sigur nu glumiti? Continuarea textului a fost greu digerabila? Ce presupuneati in ea? Sa fiti incoronat fuhrer, pașă si prim secretar de stat , dar lumea nu e educata si nu are backgroundul filosofic moral si politic ca sa va inteleaga argumentele pe care nu le puteti sumariza? :)
„Precizez ca in acest moment sunt detasat de asumarea deciziilor personale pe baza acestui model conceptual, actualmente sunt practicant ortodox.” – Deci aruncati o teorie pe piata, care, aplicata ar crea munti de cadavre probabil similari ca marime cat cei din tot secolul 20, iar apoi va detasati de „asumarea deciziilor personale pe baza acestui model conceptual”? Dar daca apare un cineva care nu se „detaseaza” si va pune teoria in aplicare? Sigur nu e un banc elaborat?
Ati facut o psihoza cu acest articol? Visati munti de cadavre? De cand l-ati citit sau aveati astfel de vise si inainte?
Din 2011 cand a fost publicat prima oara acest articol a fost absolut benign. Conjectura dvs este infirmata prin urmare. Sau estimati ca va avea consecinte peste inca 200 de ani?
Nu voi mai continua sa dialoghez cu dvs.
„Din 2011 cand a fost publicat prima oara acest articol a fost absolut benign. Conjectura dvs este infirmata prin urmare.” –- nu va avea consecinte pt ca e prost scris in ciuda „backgrundului in filosofie morala si politica” :)