Sergiu Celibidache și Colonia Română din Berlin (1945-1947) – un document

Sergiu Celibidache – activitatea umanitară și comunitară ca președinte al Coloniei Române din Berlin (1945-1947)

Anul acesta vom aniversa 110 ani de la nașterea lui Sergiu Celibidache (28 iunie/11 iulie 1912-14 August 1996), unul dintre cei mai renumiți dirijori și compozitori din toate timpurile, pe care România l-a dat lumii.

Născut în familia lui Demostene Celibidachi, un ofițer de cavalerie în orașul Roman, copilul a crescut la Iași, unde familia s-a mutat odată cu numirea tatălui în funcția de prefect al județului.

Sergiu Celibidache a fost un copil prodigios, cântând la pian de la vârsta de patru ani, fiind demn de menționat că nu a rostit până atunci vreun cuvânt, precum marele filosof și scriitor Lucian Blaga, o altă mare personalitate a culturii românești.

A urmat cursuri de matematică și filosofie la Iași, pe lângă cursurile de muzică, iar odată devenit major intră în dezacord cu familia, care nu agrea ideea urmării unei cariere muzicale, dorind să îl vadă stabilit în orașul natal și continuând o carieră politică și administrativă locală, după modelul patern.

Tânărul Sergiu Celibidache a decis însă să părăsească orașul natal, continuându-și studiile muzicale la București și Paris, susținându-se singur, din veniturile modeste obținute ocazional ca pianist.

Talentul său excepțional a fost curând remarcat, în 1936 fiind admis la Academia de Muzică din Berlin (Hochschule für Musik), la recomandarea compozitorului german Heinz Tiessen, profesor al prestigioasei instituții muzicale. În timpul războiului mondial, Sergiu Celibidache și-a continuat studiile, fiind autorul unei teze doctorale excepționale intitulate „Elementele formative în tehnica de compoziție a lui Josquin des Pres” („Formbildende Elemente in der Kompositionstechnik Josquins des Pres”).

În paralel, în perioada 1941-1942, a dirijat ansamblul de amatori „Orchestra prietenilor berlinezi ai muzicii” („Orchester Berliner Musikfreunde”), susținându-se cu greu și din prestațiile de pianist corepetitor în diverse spectacole și turnee ale unor dansatori. În ultimii doi ani de război, a dus efectiv o luptă pentru supraviețuire în capitala germană devastată de bombardamente, ajungând chiar să predea colegilor din anii inferiori, în lipsa profesorilor titulari de la Academia de Muzică.

Optimismul și rezistența la vitregiile vremii s-au datorat probabil și întâlnirii lui Sergiu Celibidache cu preotul budist german Martin Steinke (Dao Jun), care l-a introdus în budismul-Zen începând cu 1939, cei doi fiind legați de o frumoasă prietenie pe viață. Sfârșitul războiului a adus Berlinul în ruine, populația abrutizată ajungând să fie preocupată doar de supraviețuire. În același timp, în paralel cu procesul de denazificare, a început o veritabilă luptă pentru inimile și mințile berlinezilor divizați de ocupația occidentală și sovietică.

În acest context, în august 1945, Sergiu Celibidache – tânărul român de doar 33 de ani – a câștigat concursul de dirijor al Orchestrei Filarmonice din Berlin, al cărei director muzical a rămas până în 1952. Era începutul unei prodigioase cariere internaționale, în 1948 fiind invitat să dirijeze Orchestra Filarmonică din Londra.

În această perioadă dramatică a sfârșitului celui de-Al Doilea Război Mondial și în contextul provocărilor profesionale de început de carieră, Sergiu Celibidache a găsit și resursele desfășurării unei meritorii activități umanitare și comunitare românești în capitala germană, mai puțin cunoscută publicului larg.

În perioada 1945-1948, Sergiu Celibidache a fost animatorul „Coloniei Române” din Berlin, dovedind fără să își propună că marele său talent a fost dublat de un excepțional caracter.

Documentul diplomatic pe care vi-l prezentăm astăzi a fost elaborat acum exact 75 de ani, la 6 ianuarie 1947, de consilierul economic G.G. Roșu, membru al Comisiei Tehnice pentru Germania și Austria, și transmis lui Gheorghe Tătărescu, pe atunci Vice-Președinte al Consiliului de Miniștri și Ministru al Afacerilor Străine al (încă) Regatului României.

Diplomatul român arăta că:

„Nu mult după capitularea Germaniei, românii din Berlin au format o „Colonie Română”, cu sediul în Berlin W 15. Kürfurstendamm 54/55. Comitetul de conducere ales inițial funcționează și astăzi. El este format din 9 persoane, stabilite de mai multă vreme şi exercitând diverse profesiuni (ingineri, medici, etc.) în Berlin. Comitetul este prezidat de dirijorul român Sergiu Celibidache, care și-a câștigat o faimă binemeritată la conducerea Filarmonicei din Berlin și se bucură de un prestigiu foarte înalt la toate autoritățile de ocupație și la germani.

Plănuită, la început, să devină un simplu sediu de găsire reciprocă, Colonia a început să se ocupe, treptat, și de soarta multor deplasați sau prizonieri de război, îndreptați acolo de autoritățile de ocupație ori de cele germane. Unora dintre aceștia le-au acordat câte o masă, două, altora le-au eliberat bilete provizorii de identitate, etc. Se pare că sentimentul de care au fost animați în aceste acțiuni ar fi fost doar unul de solidaritate și de milă.

Pentru această activitate au avut un fel de consens tacit al autorităților din Berlin. Recent însă (în luna Noiembrie, pare-se), au fost vizitați de doi ofițeri sovietici care, după ce s-au informat mai îndeaproape de activitatea lor, le-au interzis să mai elibereze bilete provizorii (sau altfel) de identitate și să se ocupe cu îndrumarea prizonierilor sau deplasaților români. Aducându-mi la cunoștință cele de mai sus, membri ai Comitetului mi-au spus că au încetat cu desăvârșire să se mai ocupe cu astfel de identificări. N-au putut totuși să refuze un oarecare sprijin material (redus, de obicei, la 2-3 mese gratuite, acordate printr-un restaurant german denumit „Doina”) și unele îndrumări celor ce apelau la ei (deplasați, fugiți din lagăre, etc).

Mi s-au plâns că nu au niciun contact cu țara, niciun sprijin oficial de nicăieri și lipsa unei Misiuni române în Germania îi dezorientează și mai mult.

Nu m-am putut informa mai îndeaproape asupra activității și orientării Coloniei Române și a membrilor ei. Am avut impresia că cei pe cari i-am văzut, nu sunt preocupați de vreo activitate politică. Mulți studenți își continuă studiile și specializările. Desigur, în condițiuni aproape mizerabile. Alții exercită profesiuni și par să se fi instalat definitiv în Germania. La aceste stabiliri au contribuit, pare-se, și unele informațiuni – alterate întrucâtva de anumite transmisiuni orale – asupra stărilor din România și a „regimului ce i-ar aștepta la întoarcere în țară” – chiar pe cei ce n-au făcut niciodată „politică”, datorită simplu și numai faptului că se aflau în ultima vreme (la studii, în profesii, etc.) în Germania.”

În încheiere, diplomatul român sublinia gravitatea și complexitatea problemelor cu care se confruntau cetățenii români din Germania, de origine etnică română, germană sau maghiară, ce doreau să revină în România, sugerând ministrului de externe propunerea creării unei delegații permanente românești în capitala germană.

Necesitatea înființării unei delegații permanente a României în Germania a fost înțeleasă imediat, Ministerul Afacerilor Străine înaintând propunerea Comisiei Aliate de Control (Sovietice) în România.

Ca de obicei, vă îndemnăm să rămâneți alături de #ArhiveleDiplomatice, pentru a afla noi episoade interesante din trecutul diplomației, inclusiv despre personalitatea excepțională a lui Sergiu Celibidache, așa cum este reflectată în documentele noastre de arhivă!

Totodată, pentru mai multe detalii despre personalitatea marelui dirijor și compozitor, vă invităm să vizitați și pagina web a Fundației „Sergiu Celibidache” – http://www.fundatia-celibidache.com/Sursa fotografii: Deutsche Fotothek‎

Dr. Doru Liciu, ministru consilier #AMAE