luni, iunie 24, 2024

Servituți voluntare din vremurile noastre

Din 1977, atunci când a publicat în Franța prima lui carte intitulată A trăi în Est, și până în 2021, când celebra editură Grasset i-a tipărit ceea ce el însuși a socotit a fi o carte de concluzii (Reflecții despre comunism) , Thierry Wolton s-a identificat ca unul dintre cei mai asidui cercetători ai totalitarismului de stânga. Cartea monumentală, în trei volume,  fiecare de 1000 de pagini, O istorie mondială  a comunismului  (apărută și în traducere românească grație eforturilor editurii bucureștene Humanitas) a fost precedată de alte câteva, dintre care cele mai importante mi se par a fi cele consacrate KGB-ul (KGB-ul în Franța și KGB-ul la putere) sau cea în care, încă din 2008, erau analizate componentele a ceea ce autorul a avut intuiția de a numi Sistemul Putin.  În 2019, Wolton va întoarce pe toate fețele Negaționismul de stânga.

Numele gazetarului și profesorului francez îmi este cunoscut încă dinainte de 1989. Îndată după apariția cărții dedicate acțiunilor din Franța ale poliției secrete sovietice, în emisiunile lui de la Europa Liberă, regretatul Virgil Ierunca s-a aplecat asupra felului în care istoricul a încercat să deslușească încrengăturile și ramificațiile rețelei Caraman. După 1990, editura Humanitas a încercat nu doar să recupereze timpul pierdut publicând cam tot ceea ce a publicat până atunci Thierry Wolton, ci și să țină pasul cu cele mai recente lucrări ale cercetătorului.

Iată, în vara anului 2023 la sus-numita editură a apărut, în traducerea Adinei Cobuz, Noile drumuri ale servituții noastre.  Un volum de ceva mai mult de 160 de pagini, de istorie contemporană, aș zice de istorie extrem contemporană, în care este vorba despre telefoane mobile, internet și, desigur, și despre pandemie. Despre relația pe care cele trei produse ale tehnologiei de top o pot avea cu ceea ce unii, din fericire mulți, socotesc a fi valoarea supremă. Libertatea. Relație ce se amplifică și diversifică în vremuri excepționale.

Cartea e concepută ca o poveste. Care însă nu are nimic romantic. Și în care nici prea multă ficțiune nu este. Începe și se termină cu o referire la telefonul mobil în absența căruia mai nimeni nu își mai poate imagina existența. Thierry Wolton înseamnă, iată,  o excepție. Nu are și nici nu a avut vreodată un asemenea gadget. Al cărui rost primordial ar fi acela de a facilita comunicarea. Numai că, pe măsură ce telefonul mobil a devenit tot mai sofisticat, tot mai complicat tehnologic,  el a contribuit la însingurarea noastră. Îl folosim tot mai rar pentru serviciile de voce, preferăm să ne trimitem mesaje scrise de parcă am dori să ne ferim unii de alții. Cel mai adesea el este instrumentul ce ne permite accesul  neîngrădit la Google și la rețelele sociale. Cele care ne dau iluzia că am avea mii de prieteni când, de fapt, aproape că nu mai avem nici unul.

De pildă, atunci când ieșim de la serviciu și urcăm în autobuz, tramvai, metrou nu conversăm cu acei colegi ce ni s-au alăturat în drumul lor spre casă, ci ne cufundăm privirile în ecranul telefonului mobil. Care a devenit, aparent, însă numai aparent, cel mai bun prieten. El știe despre noi poate mai multe decât știm chiar noi înșine, iar ceea ce știe nu ține nicidecum secret. La aceasta contribuind formidabila invenție care este internetul. În fața căruia indubitabil a capitulat până și Thierry Wolton.

Iar pentru ca această capitulare să nu fie una neputincioasă, poate nici definitivă, Wolton a scris o carte în care a arătat cum internetul, rețelele sociale ce îi sunt asociate contribuie la limitarea libertății noastre. Numai că, de data asta, cedarea de libertate se face cu deplinul  nostru accept. Desigur, suntem asigurați că datele noastre personale sunt pe deplin protejate. Există legi care ne garantează asta. Numai că nu se poate să nu fi observat că grație internetului ni se cunosc programul de lucru, obiceiurile, preferințele, vulnerabilitățile. Avem astfel de-a face cu un fel de servitute, servitute voluntară, ca să folosesc o sintagmă devenită celebră încă din secolul al XVI lea, odată cu publicarea unui eseu celebru de Etienne de La Boétie.

Comunismul a căzut în  Europa. El însă încă mai subzistă pe celelalte continente. Așa că și internetul și noile tehnologii țin cont de diferențel specifice între regimurile libere și cele totalitare. De aici și ideea esențială a cărții lui Thierry Wolton. Aceea a paradoxului care face ca tehnologia să deschidă calea spre libertate pentru țările în care libertatea este îngrădită (Wolton cercetează cu lux de amănunte cazul Chinei, insistând asupra specificităților în folosirea internetului care acolo e un fel de intranet și încheind cu atitudinea drastică din timpul pandemiei când noile tehnologii au fost utilizate în vederea supravegherii absolute a indiviziilor) , în vreme ce “în țările care se bucură de libertate, tehnologia devine un inegalabil instrument de control”.

Firește, Wolton nu avea cum să nu se ducă cu gândul la cărți celebre precum 1984 sau Minunata lume nouă, la profețiile lui Orwell și la cele ale lui Huxley, așa că examinează ce s-a îndeplinit din ele.  Citind ceea ce a scris Thierry Wolton, eu m-am dus cu gândul și la ceea ce Mario Vargas Llosa anunță că se va întâmpla în 2036. Am în vedere când spun asta excepționala lui povestire Vânturile. În 2036, alienarea, uniformizarea, supunerea pe care Wolton le diagnostichează vor face parte (definitiv?) din noua noastră lume.

Thierry Wolton –NOILE DRUMURI ALE SERVITUȚII NOASTRE; Traducerea: Adina Cobuz;  Editura Humanitas, București, 2023   

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Chiar daca telefonia mobila nu place unora asta nu inseamna sa nu ne atasam vremurilor si sa excludem in totalitate aceasta forma impresionanta de comunicare fie ea facuta si prin mesaje .Mesajul scris are marele avantaj concentrat in a nu trebui sa suporti vorbele deformate si lipsite de realitate ale unor interlocutori .Mesajele sunt scurte si la obiect .Povestirile sunt spuse doar atunci cind ne aflam fata in fata dar, uneori si aici exista o problema .Fiecare dintre noi s-a dezvatat sa asculte si pe altcineva si chiar daca interlocutorul pare interesat de discutie de cele mai multe ori el nici macar nu ne aude .Desigur iluzia trecutului acolo unde se purtau discutiile doar fata in fata, telefonia nefiind la indemina oricui , ne separă realitatile .Putini dintre noi au avut si au stiinta numita „arta conversatiei”.Vedem si pe SITE .Dintre miile de accesari ,presupus citite , doar un numar extrem de mic dintre cititori raspund celor care scriu textele si doar o mica parte dintre ei au capacitatea de a desparte adevarul de minciuna .Ceea ce telefonia mobila actuala poate face este infinit mai mult decit ceea ce relatiile trecute puteau concentra vreodata .Stiinta conversatiei este extrem de greu de transpus in scris .Exista o imensa falie intre ceea ce tu vrei sa spui si care zicere este extrem de clara in mintea ta si transpunerea ei in pagina .Te poti trezi in afara realitatii proprilor tale cuvinte .

    • @esop – „Chiar daca telefonia mobila nu place unora”

      Așa cum explică foarte bine articolul, nu prea mai folosește nimeni serviciile de voce. Aceea e telefonia mobilă autentică, serviciile de voce.

      Un caz ipotetic: dacă s-ar rezuma la servicii de voce, ar mai putea vreo Trompetă a Cotrocenilor să polueze forumul scriind tot felul de inepții sub mai multe nickname-uri? Asta e versiunea modernă pentru ”arta conversației”?

      Disclaimer: ca în orice discuție civilizată, persoanele de față se exclud. Întreb pentru un prieten 😀

  2. Multi chemati (chematori) – putini alesi !
    Avantajul mesajelor/raspunsurilor scrise este ca cititorul avizat poate aprecia inteligenta, buna credinta, gradul de educatie-civilizatie ale emitentului !
    Nu-i putin lucru. Si in plus, scripta manens ….

    • Dacă am înțeles bine ce spuneți, domnule Codrean, și eu am citit, între aceleași coperte, parcă altă carte… Mai întâi, mie, nu mi se par nici pe departe ”voluntare” aceste servituți, câtă vreme n-am altă alternativă convenabilă. Altfel ar trebui să vă scriu prin poșta tradițională, pe o adresă fizică… încât dialogul devine imposibil. Obligatoriu, ne folosim de internet în chip voluntar, ce mai! Că în felul acesta se află cine sunt, ce păreri am despre o idee sau alta, că îmi fragilizez creditul social, (ca să aduc vorba de ”chinezării” și să intru așa în esența cărții), acesta e riscul de a ne asuma libertatea care ni se permite. De pildă, în timpul stării de urgență din pandemia de covid (de care n-am scăpat, cum știm!), tot voluntar a trebuit să accept toate restricțiile că altfel nu puteam ieși în stradă, nu puteam intra la serviciu, nu mi se permitea să urc într-un avion etc. Iar starea de urgență poate fi declarată oricând de către autorități pentru că, la noi, o catastrofă veche e îngropată de altă catastrofă nouă, mai mare! Nu degeaba gazetarul american, în cea mai mare democrație contemporană, glumește: Avem toate libertățile dar și înțelepciunea să nu ne folosim de ele! (Acum, tot o servitute e și asta, aștept moderarea comentariului din partea redacției!)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro