marți, mai 30, 2023

Sfârșitul emigrației

Au emigrat din România spre Europa occidentală peste trei milioane de români, din 2000 încoace. O parte au emigrat spre Italia și Portugalia. Și Italia, și Portugalia sunt țări de prosperitate recentă, și au fost țări sărace în perioada postbelică. Și Portugalia, și Italia au avut, între 1945-1970, emigrații masive. Când românii emigrează spre Italia sau Portugalia, emigrează printre oameni care au avut rude emigrate în acei ani vitregi. Perioada de emigrație a durat puțin peste două decenii, și a fost stopată de instalarea prosperității occidentale în cele două țări.  Același fenomen  îl observăm și în Italia postbelică. Germania are 700 000 de italieni emigrați după 1945, și Elveția 500 000 de italieni. Emigrarea a fost intensă între 1946-1971, când economia italiană își revine complet. În sec. XX au emigrat definitiv 20 de milioane de italieni.  Italienii emigranți lucrau în mine (Belgia) hoteluri (Elveția) ; în agricultură (Franța) și ca muncitori necalificați în Germania.

E vorba de 25 de ani de emigrare ; probabil că și România va cunoaște o evoluție asemănătoare, iar emigrarea nu va fi un proces permanent, ci un episod din perioada de declin economic.

Putem crede că și emigrarea din România va încetini considerabil încă din următorii cinci ani. Între 1960-1970, PIB-ul per capita al Portugaliei crește de șapte ori, și emigrarea stopează, parte din considerente politice interne (revenirea democrației în Portugalia) parte din considerente economice externe (criza economică de după primul șoc petrolier) – dar și din cauze economice interne – creșterea economică a Portugaliei.

Reducerea decalajelor

CriteriulAnulRomâniaSpaniaProporția
PIB per capita20001650 $14700 $de 9,4 mai mic
 201912900 $29600 $de 2,3 mai mic
PIB per capita la paritate a puterii de cumpărare2000580021 600de 3,7 mai mic
 201933 000 $43 000 $de 1,3 mai mic
salariul mediu anual20001200 euro17300 eurode 14 ori mai mic
 20208400 euro28 000 eurode 3,3 ori mai mic
rata șomajului200010 %  
 20193,9 %  

Cele de mai sus pot părea cifre seci, dar, în nici o generație, România a redus foarte mult decalajele față de țările occidentale. Pur și simplu, și rata șomajului a scăzut,  salariile au crescut în România, și în absolut, și comparativ cu salariile din vestul Europei.  România intră în convergență, nu doar ca legi, ci și ca nivel de trai și ca venituri, cu Europa apuseană. Comparațiile cu alte țări vestice, Grecia și Portugalia, sunt și mai favorabile :

CriteriulAnulRomâniaGreciaProporția
PIB per capita20001650 $12000 $7,2 x
 201912900 $19 0001,47 x
PIB per capita la paritate a puterii de cumpărare20005800 $19 500 $3,36 x
 201933 000 $32 500 $egal
salariul mediu anual20001200 euro18000 euro15 x
 20208400 euro17600 euro2,09 x

Cum vedem, România trece de la un salariu de 15 ori mai mic decât cel al Greciei la unul care e la jumătatea celui din Grecia.  Iar ca putere de cumpărare, cele două țări sunt la paritate.

Un alt parametru cu putere predictivă importantă e scăderea natalității după 1990, care duce, pe termen lung, la scăderea șomajului.  România se apropie de deceniul în care se vor pensiona decrețeii (născuți între 1967-1970) cele mai numeroase cohorte de vârstă ale României, care vor fi înlocuite de cei născuți acum 20 de ani.   2026 e ultimul an în care deficitul va fi suportabil.

AnulPensionari bărbați la 65 de ani miiPensionate femei la 60 de ani miiNumăr brut de pensionați bărbați + femei mii  Număr total de pensionari, date recalibrate (attrition de 20 %)Cohorta de înlocuire în vîrstă de 20 de aniDeficit de persoane, în mii
202517613931525222131
202616213729923921920
2027150263413330214116
2028147263410328221107
202914323237530022278
203013921335228121269
203113620033626819672
2032263194457365201164
2033263189452361214147
2034232213445356202154
2035213209422337206131
2036200209409327203124
2037194212406326205121
2038189208397317206111
2039213205418334188146
2040209199408326188138
2041209190399359 

Cum se citește tabelul de mai sus ?

În anul 2030 vor ieși la pensie la 65 de ani bărbații născuți în 1965.  În acel an s-au născut 278 000 de copii, dintre care aproximativ jumătate băieți, deci 139 000 pensionari.  Vor ieși la pensie și femeile în vîrstă de 60 de ani, născute în 1970.  În 1970 s-au născut 426 mii de copii, dintre care aproximativ jumătate femei, deci 213 000.  Dintr-o cifră brută de 352 000 de persoane pensionabile, vom reduce un cuantum de 20 %  de morți, inactivi, lucrători pe cont propriu, casnice  și emigrați.

În total, în 2030 se vor pensiona aproximativ 281 mii persoane.  Presupunem că vor fi înlocuiți pe piața muncii de persoanele în vîrstă de 20 de ani, cohorta născută în 2010, în întregimea sa. Această cohortă a fost de 212 mii. Presupunînd că nu emigrează,  și intră pe piața muncii,  o cohortă de 212 mii de persoane înlocuiește una de 281 de mii;  grosso modo, emerge un  deficit de 69 de mii de muncitori.

Din 2025, România va fi complet capabilă să absoarbă întreaga forță de muncă, ba chiar va avea un deficit de forță de muncă.   Putem considera că emigrarea va încetini, și, pentru un număr considerabil de români plecați în străinătate, întoarcerea va deveni o alternativă interesantă.

Putem prevedea și o creștere a salariilor mai rapidă, datorită lipsei de mână de lucru, și o reducere și mai mare a decalajului de venituri medii dintre România și țările occidentale. 

Concluzii

Nici reîntoarcerea unei părți din diaspora, nici ipotetici imigranți, și în nici un caz creșterea (absolut improbabilă) a natalității nu vor putea compensa penuria forței de muncă după 2027.  Poate o creștere relativă a salariilor va compensa această penurie. Iar generația născută în 2007, și următoarele, vor fi destul de mulțumite.

Distribuie acest articol

94 COMENTARII

  1. sa o crezi mata ca daca creste salariu in Ro se schimba ceva in peisajul anost in RO.

    Ploua ca oameni redusi care au ceva mai multi bani in buzunar ii cheltuie mai prost, adica ii arunca pe masini, toale, si concedii in afara tarii, fara sa investeasca in educatia si sanatatea proprie…

    cazul cel mai semnificativ este cel al medicilor care nu au crescut in satisfacerea actului medical iar populatia ramane la fel de prost tratata de medicii, unii dintre ei, care sunt lipsiti de cunostiinte si de empatie pentru pacient.

    Intai Profesorul Tarii i-a lasat pe profesori sa zburde liberi online si chestia continua si acum desi carciumile si salile de sport s-au deschis dar nu si scolile pentru ca in ceea ce priveste vaccinarea cadrelor didiactice este sub 50%, la novelul Bucuresti-ului, iar temele online au incurajat si mai mare furtul intelectual si lipsa de apetit pentru invatatura.

    Deci banii multi fara de munca si calitate in actul muncii este zero.
    Mai devreme sau mai tarziu se ajunge la colaps – sa nu ziceti ca nu am zis!

    Asa ca cei care au in continuare aspiratii inalte vor continua sa plece.
    Si bine fac, dupa parerea mea, ca aici nu prea este dorinta de schimbare.

    PS
    Romania a crescut pentru ca a fost impinsa de la spate de suratele ei din UE.
    Dar cum o lasi de capul ei, cum Ro loveste puternic cu bata in balta sau da cu oistea in gard.

    Mult succes mai departe, pentru ca se poate si altfel dar trebuie sa ne dorim!

    • „cazul cel mai semnificativ este cel al medicilor care nu au crescut in satisfacerea actului medical iar populatia ramane la fel de prost tratata de medicii, unii dintre ei, care sunt lipsiti de cunostiinte si de empatie pentru pacient.”

      8/10 medici & stomatologi pe care ii cunosc profeseaza in afara granitelor. Multi din cei care au ramas fie sunt in varsta si nu mai au chef sa o ia de la inceput, fie au un aranjament foarte bun fiind excelent conectati in tzara.

      Problema majora e Coruptia, inversarea valorilor si inevitabila dezintegrare a tesutului social. Ani de zile cei competenti au avut supapa emigrarii, incurajata discret & indirect de diversele regimuri postdecembriste. Or, pus a alege intre lupta cu morile de vant si perspectiva traiului bun (intr-o tara functionala si mai putin abrutizata) un om practic si inteligent va alege formula emigrarii. E foarte simplu, e de domeniul 1+1=2

      La fel cu profesionistii din alte domenii. Mult succes sa gasiti un zidar (exemplu) bun in Romania. Sunt toti plecati. Pana la urma, inevitabil, nivelul de trai se va egaliza, problema e ca brain drainul de 30 de ani se rasfrange asupra societatii, culturii, exista un „longtail” al efectelor negative intins, potential, pe 50+ ani.

    • @eu****** _ „sa o crezi mata ca daca creste salariu in Ro se schimba ceva in peisajul anost in RO”

      Autorul nici măcar nu vorbește despre dezvoltare economică (ai cărei indicatori nici măcar nu sunt amintiți), ci se limitează la a prezenta evolțiile PIB, deși relevanța acestuia pentru creșterea economică și dezvoltarea economică este discutabilă și discutată între economiști.

      Pe de altă parte, România este statul european în care evoluția PIB se reflectă extrem de puțin în creșterea veniturilor reale și a nivelului de trai al populației. Asta, din pricina corupției endemice, pentru că România este o cleptocrație, iar resursele publice (inclsuiv sporurile PIB) sunt furate.

    • „Nici reîntoarcerea unei părți din diaspora, nici ipotetici imigranți, și în nici un caz creșterea (absolut improbabilă) a natalității nu vor putea compensa penuria forței de muncă după 2027. „, dimpotriva vor ingreuna si dezechilibra bugetul CAS si CASS, caci, asa cum stiti, ei sunt platitori/contribuqabili (daca nu lucreaza la negru) pe teritoriul acelor state (vorba unui spaniol :”am vrea noi sa avem asigurarile italienilor…”). In cazul in care vor veni, in baza formularelor europene, caci este vorba de plati europene, Ro va trebui sa le asigure serviciile,desi Ro nu a vazut niciun sfant. Pe cepuneti pariu, cainceopand cu varstele de 57, 60-62 ani, ne vom trezi cu ei aici si cu o avalansa de cereri de asistenta medicala gratuita, … asigurari sociale, … etc. asa cum ne-am pomenit cu cei plecati in Germania in anii 70 si care au cerut cate 50-100-200 euro, pt cat au lucrat in Ro – si care li se cuveneau

      • Nu vad nici o problema, la cat capital au pompat in non-stop tzara cei care lucrau in vest pe 1000-4000 euro, in timp ce rezidentii locali isi imaginau cu naivitate ca ei sustin economia tarii cu salarii de 300 euro.

        • Si unde scriati ca se regasesc banii acestia ? In sanatate? in asigurari sociale? Nu imi scrieti ca in banci, ca asta inseamana patrimoniul romanilor din strainatae, aflat in detentia bancilor … Nu imi scrieti nici ca au cumparat masini, case, … etc. ca asta inseamana TVA (daca nu e dedcutibil), la vanzator . Impozitul pe profit, este infim … cel putin asa declara vanzatorii de case si auto (si, de ce sa nu ii credem, mai ales ca asa figureaza si pe http://www.mfinante.ro ?).

  2. Datele statistice nu sunt mereu concludente in evaluarea unor fenomene demografice. Chiar daca evolutia economica in Ro este lenta dar pozitiva, aceasta se reflecta prea putin in calitatea vietii, in reducerea decalajelor regionale si dintre urban-rural. In timp, doar reformarea legislatiei economice si fiscale, catre o sustinere mai puternica a economiei de piata, a unor afaceri mai oneste, a unui invatamant de calitate, a unei educatii mai bune, va duce la limitarea migratiei catre alte tari. Atata timp cat mai mult de 40 % dintre angajati sunt platiti cu salariul minim pe economie, cat timp nu avem impozit gradual pe venituri si sistemul bugetar este mai puternic decat cel privat nu se va diminua migratia. Va fi mai lenta dar va continua.

  3. exista un mismatch pe piata fortei de munca.

    Scolile se fac ca pregatesc, elevii/studentii se fac ca invata, evaluarea nationala arata care este nivelul celor care intra in licee iar bacul doveste si incheie un stadiu de prefecatorie in educatie iar angajatorul nu prea are cu cine munci.

    • In prezent invatarea in Romania are loc preponderent in afara scolii.
      Invatarea in afara scolii se imparte in 2:
      a) pentru examene (meditatii);
      b) pentru cunostinte si abilitati (hobby „avansat”, practicat individual sau in grupuri).

      ===

      Dupa parerea mea (si nu numai), notiunea de „angajator” pierde treptat din relevanta, in conditiile in care din ce in ce mai multe companii sunt mici, antreprize individuale sau micro-afaceri de familie.

      Si cea de „angajat” este la inceputul traiectori descendent, avand in vedere flexibiolitatea din ce in ce mai mare a locurilor de munca, stergerea granitelor dintre angajare si contractare de servicii, numarul de auto-angajati.

      Desigur, companiile mari si foarte mari merg inainte in ramele clasicului „angajator-angajat”. Atunci cand munca necesara este a celor cu calificare mica, este de astptat ca ei sa fie „angajati” si in numar mare (a se vedea companiile de constructii, dar nu numai).

      Aceasta inseamna ca o economie ar putea fi privita ca fiind cu atat mai primitiva (!) cu cat raportul dintre numarul de angajati si cel de antreprenori ar fi mai mare. Cazul Romaniei, din pacate.

      In urmatoare decada constructiile vor avansa in Romania (autostrazi, PNRR, bula imobiliara rezidentiala etc.), ceea ce sustine ideea cresterii venirturilor din articol si inversarea fluxului migrator. Dar acest lucru nu inseamna decat ca forta de munca inferior calificata va avea o ponderea mai mare, in ROmania. Cum aceasta forta de munca nu are nevoie de mari calificari, educatia (de fapt – invatamantul) va continua sa se deterioreze.

      Deteriorarea educatiei, in paralel cu setarea unor valori sociale proprii grupurilor cu nivel scazut al cvalificarii si al ambitiilor personale, va mentine ROmania pe calea „coloniei”.

      Pe masura ce procesul descris inainteaza, creste ponderea si numarul elitelor si celor capabili care pleaca din Romania. Mai intai ca sa invete, dar descoperind diferentele expuse, raman in tarile unde studiaza. Intoarcerea lor nu este posibila, pentru ca ei se grefeaza pe societati ale caror valori le impartasesc. Prin constrast cu societatea romaneasca, ale carei valori le resping si care oricum nu ii mai poate integra.

  4. optimist scenariu,
    Ar fi foarte utile cateva statistici despre migantii din Italia si Spania care s-au intors dupa imbunatatirea PIB in tarile de origine.
    Mai degraba vad inlocuirea cu imigranti din lumea a III a , decat intoarcerea lor la infrastructura din Romania.
    Mineritul si industria grea au disparut din Romania, si din Europa. In migratia actuala structura fortei de munca este alta. decat in 70. Copii sunt trimisi de parinti (sau adusi de parintii necalificati) sa invete in vest si nu au la ce slujbe sa revina aici.

  5. Felicitări pentru analiza dvs. As vrea să văd mai multe analize de acest fel.
    Problema nu este nouă, se știa de ea de ani de zile, dar modul dvs de prezentare este foarte clar și nu prea lasă loc de interpretări.

  6. Cred că deși analiza e bună, e mult prea simplistă. Câteva motive:
    1. Românii nu mai emigrează doar în Italia, Spania, Portugalia, așa cum se întâmpla acum ~15 ani. Ba chiar mulți care au emigrat în aceste țări mai întâi, au plecat mai apoi în Marea Britanie, Germania, Suedia, Olanda. Prima mutare în afară e cea mai grea, apoi e incomparabil mai ușor. O comparație a nivelului de trai cu aceste țări ar fi mai de actualitate. Ar fi interesant de văzut doar numărul de medici care au plecat în Germania și Franța în ultimii ~10 ani.
    2. Munca de la distanță și cea sezonieră ar putea să mai oprească trendul de emigrație sau să creeze un mix de trai vest-est în funcție de sezon.
    3. Nu doar veniturile și banii disponibili după plata nevoilor de bază contează acum pentru emigranți, mai ales cei înalt calificați, ci și infrastructura (autostrăzi, spitale, școli, spații verzi, transport în comun), lipsa corupției și perspectiva de a trăi în general mai bine.
    4. România se confruntă deja cu un deficit al forței de muncă, mai ales în construcții unde sunt aduși vietnamezi (de exemplu).

    Chiar și cu motivele de mai sus, tot o analiză simplistă ar rămâne. România trebuie să se modernizeze rapid dacă într-adevăr vrea să oprească trendul, și nu doar să crească salariile.

    • Perfect de acord cu cele scrise. Personalul inalt calificat (gen IT, stiinte) emigreaza inclusiv din Germania si Canada catre SUA, ori asta e o mare problema pentru tarile ce viseaza o minima performanta economica si competitivitate. Ce sanse va avea in Romania chiar peste 10 ani un tanar care este absolvent de robotica, inginerie genetica. biologie moleculara etc. Nu are aceste sanse in Portugalia daramite in România. Răman la opinia ca analiza e simplista si optimista.

    • Aveți dreptate, analiza este simplificatoare.

      Dar toate modelele sînt simplificatoare. Iar INSSE nu are absolut, absolut nici un model.

    • Foarte bine punctat!
      Eu m-as putea intoarce in tara, la un salariu aproximativ de aceeasi marime cu ce castig in Austria. Dar am o problema cu lipsa celorlalte lucruri pentru a avea un nivel de trai bun: infrastructura (rutiera, feroviara, transport in comun), educatie si sistem medical. Apoi, eu nu pot functiona intr-un mediu corupt asa cum este Romania. Mi-am inchis o afacere in Romania, pentru ca eu nu am stiut / nu am vrut sa dau mita si sa fac lucruri necurate. Pur si simplu asa este in natura mea sa fac lucrurile corect ori mai bine nu le fac.
      De asta, multi romani nu se vor intoarce prea curand in tara, fiindca lucrurile de baza nu sunt puse la punct, si prefera sa isi duca viata intr-un mediu mai sanatos. Nu un mediu perfect, pentru ca nu exista asa ceva, dar sanatos. Si mi-e dor de tara, fir-ar sa fie, dar dupa cateva zile petrecute pe meleagurile natale, de-abia astept sa ma intorc, pentru ca in tara (aproape) totul e pe dos. :(

  7. Sfarsitul emigratiei, inceputul imigratiei. Daca prelungim evolutia salariului mediu, in anul 2030 probabil salariul mediu va ajunge spre 1200-1300 euro net. La banii astia, Romania nu va duce lipsa de imigranti dispusi sa munceasca. Chiar si la salariile actuale, angajatorii gasesc foarte usor zeci de mii de muncitori asiatici dispusi sa vina in fiecare an sa munceasca in constructii, horeca etc.

  8. Median income trap. Un aspect important de luat in calcul in economiile emergente, precum cea a Romaniei.

    „The middle income trap is largely the result of a country’s inability to continue the process of moving from low value-added to high value-added industries. The advantages of low-cost labour and imitation of foreign technology can disappear when middle- and upper-middle-income levels are reached.”

    • Da, aveți dreptate. Fină analiză.

      Dar eu nefiind economist, și neavînd nici acces la date mai bune despre evoluția salariilor și a veniturilor,
      nu am putut face o analiză pe salarii, care ar fi fost mult mai bună.

      Aveți dreptate, middle income trap, excelent subliniat.

    • Nici „middle income” nu este indicatorul ideal pentru dezvoltare (motivul real si complex al emigrării – iar UE are un set de indicatori ai dezvoltării), dar este unul mai bun decat PIB la PPP.

      Pentru cei care nu sunt economiști si cauta sa realizeze o analiza foarte simplificatoare, nu simplista, a convergentei economice, poate fi comparata evoluția cursului de schimb al monedei naționale in raport cu euro, ca reflectare a nivelului relativ de competitivitate al economiei romanesti in raport cu media europeana

  9. Pensionarea unui numar mare de persoane vine la pachet cu o speranta de viata mai mare.

    Dar pensionarii Romaniei sunt clasati pe ultimele locuri in Europa in ce priveste nivelul de sanatate. Acest lucru inseamna atat o presiune mai mare pe sistemul sanitar cat si aparitia unei nevoi ridicate de servicii legate de ultima perioada a vietii (azile, ingrijre la domiciliu) ce va absorbi o parte din forta de munca- o va deruta de la alte activitati, cu impact mai mare asupra potentialului de ezvoltare .

    Acelasi fenomen conduce si la o presiune ridicata asupra familiilor, in contextul in care locuintele multi-generationale au devenit o raritate.

    ===

    Sunt doua procese semnificative dar dificil de surprins in statistici:
    a) capacitatea in scadere a fortei de munca de a participa la activitati ce cer inalta calificare
    b) nivelul scazut al capaciatii de inovare
    – ambele rodul unui invatamant catastrofal si a unei educatii deficitare,

    ===

    Concluzia mea este ca desi nivelul de trai ar putea sa creasca, din pacate calitatea vietii va scadea. Acesta discrepanta va conduce la accentuarea emigrarii persoanelor cu inalta calificare, a celor care doresc realizari deosebite in viata – as indrazni sa spun – a elitelor.

    Prin urmare, char daca emigrarea va scadea, ponderea eitelor ce parasesc Romania (si probabil si numarul absolut) probabil va creste.

    ===

    Intr-un cuvant, venitul nu este totul si nici dezvoltarea masurata asa nu este suficienta pentru a trage concluzii optimiste.

    Prozaic spus, o tara de batarani bolnavi si de tineri angrenati in activitati care nu cer competente deosebite nu are cum sa aiba un viitor luminos, cum pare sa sugereze articolul.

    Desigur, mai conteaza si ce intelege fiecare prin „viitor luminos”. Din cate observ eu (dar nu am date sau statistici) are loc o re-asezare a populatiei pe teritoriul UE, in functie de sistemul de valori al individului si de felul in care fiecare isi imagineaza succesul personal.

    Daca asa este, emigrarea asa cum este ea clasic analizata – prin prisma indicatorilor din articol – a devenit putin elocventa. Probabil ca indicatorii sociali ar fi edificatori in a demonstra ipoteza mea de mai sus,

    • Indraznesc o observatie, rezultata dintr-o experienta personala. In domeniul IT dorinta de emigrare e destul de mica, chiar daca salariile oferite in afara Romaniei sunt mai mari (in unele cazuri, SUA, mult mai mari). Exista si perceptia inversa, adica teama de necunoscut, lipsa apetitului pentru schimbare (atunci cand situatia personala in tara e buna).

  10. Si acum emigreaza portughezi si spanioli in Elvetia pentru ca este mai convenabil sa lucrezi in partea franceza ca personal de curatenie decit in Portugalia ca angajat in corporatii si alte firme. Asa ca premisa de la inceputul articolului este cam trasa de par.

  11. Am 31 de ani si vreau sa plec.
    Cred ca nu se sfarseste nicio emigrare. Cine se multumeste cu Romania asa cum e, e un om cu putine/0 ambitii.

    • am plecat la 32 si a fost mai bine decat in cele mai indraznete visuri. De acord, pentru un profesionist cat de cat decent sa ramai in Romania inseamna sa ai foarte putine ambitii. Depinde de fiecare ce isi doreste totusi, poate pentru multi un job caldut la stat si cate o vacanta la turci sunt suficiente, de ce nu.

    • Judeci cam dur, din perspectiva celui care vrea sa fuga de responsabilități.
      Eu am plecat in urma cu 13 ani cu gândul de a-mi continua studiile post-universitare. Dupa aceea am tot lungit-o cu “cariera”, apoi mi-am însușit stilul de viața de acolo, confortabil, sigur, liniștit si mi-a fost extrem de greu sa mai revin in Ro altfel decât turist.
      Cu toate acestea, am trăit in toti acești ani cu un picior in Ro, fiind foarte atașat de părinți, prieteni vechi si de locurile natale. Am tot sperat ca pot sa revin definitiv, însă odată băgată laba în miere, nu te mai poți abține.
      Daca ai o familie ok si o mâna de prieteni de încredere, cel mai prost lucru pe care-l poti face este sa fugi de ei. Eu am facut asta si am regretat, pentru ca viața a mers inainte pentru fiecare, cărările s-au îndepărtat, am pierdut multe pe latura personală. Iar in afara, deși mi-am facut “prieteni” de ieșit la un pub si/sau vizitat in Weekend la o cina, tot sec m-am simțit cand ei au mers in vizita la bunici cu copiii, la o ora de mers cu masina, iar eu am rămas in casa vorbind pe FaceTime cu ai mei.

      Când emigrezi trebuie sa stii un lucru limpede: tu esti cel care nu va avea nimic. Copiii tai vor fi primii de acolo care vor incepe sa aiba ceva (daca ei la rândul lor nu vor prinde vreun dor de duca pe alte meleaguri), iar copiii lor vor fi cu adevărat linistiti. Trebuie să-ți asumi aceste lucruri.

  12. Eu sunt de parere ca scenariul luat in calcul cu cohorta de inlocuire este o varianta din 3 posibile: varianta pesimista ar presupune o continuare a migratiei spre afara, iar una optimista ar presupune venirea in tara a catorva zeci de mii de emigranti pe an (romani, europeni sau din afara UE).

  13. Cindva – in programa scolara din Romania exista un capitol dedicat – popoarelor migratoare – Migratia este veche de cind lumea si pamintul .Motivele sunt multiple – fie ele climatice – fie ele personale – fie ele ce tin de cautarea binelui – fie ele motivate de efectele dezastruoase ale razboiului- s.a.m.d. Uniunea Europeana este construita in asa fel incit se doreste ca intregul numit UE sa devina patria tuturor cetatenilor ce locuiesc pe aceste meleaguri .Chiar acum cind vorbim se va pune in discutia globala si se va cere public exprimarea tuturor pe un subiect fierbinte – quovadis -UE. Vor fi demarate consultari populare si nu numai -consultari ce ne vor arata tendinta si dorinta cetatenilor din UE indreptata catre o noua forma de reprezentare . Romania va cunoste o perioda de bunastare o data cu noile reguli ce deja apar ca parte a necesitatii obtinerii de fonduri europene(parte granturi – parte imprumuturi obtinute cu dobinda foarte mica si platiibile (rambursabile ) intr-o perioada de timp foarte mare , pina in 2050- estimate ca modalitate de obtinere ,intr-o perioda de timp de cel putin sase ani- la 80 miliarde de euro , fonduri ce vor permite o dezvoltare fara precedent a tarii . Energia verde – reconstructia cailor ferate si construirea de noi sosele , autostrazi – modificari ce tin de legislatia din Romania – dezvoltarea capactatilor de energie nucleara – restaurarea unor cladiri ce au valoare istorica – reimpadurirea muntilor Romaniei – o noua forma de organizare administrativa -noua lege a pensiilor -reorganizarea marilor intreprinderi de stat , unele vor rezista altele vor disparea – digitalizarea -si multe multe alte lucruri se vor intimpla curind .Bunastarea va creste si intradevar migratia se va opri , veniturile vor fi crescute de marile firme si de catre firmele de stat ramase in portofoliu guvernului (cele ce produc beneficii ) o vreme salariile vor fi blocate ca si crestere , pensiile mici si foarte mici vor creste etapizat ,iar la nivelul pensiilor speciale se vor face ajustari -atitea cite permite legea in vigoare si deciziile recente ale CCR.In sase ani vom avea o alta Romanie .

    • Vai, vai ce superoptimist sunteti! Ca noua guvernare nu au reusit sa reformeze intreg sistemul bugetar si sa schimbe fata reala a invatamantului si dta arati ce viitor minunat o sa avem poate peste inca 2-3 generatii, alaturi de toti asiaticii veniti sa lucreze la noi!

    • „se doreste ca intregul numit UE sa devina patria tuturor cetatenilor ce locuiesc pe aceste meleaguri ”

      Lets agree to disagree. Se doreste orice altceva decat asta. In rest vad ca masina de PR (a cui?) debiteaza bine.

    • Tendința mondiale: concentrarea veniturilor în mâinile unui segment din ce în ce mai redus al populației, reducerea proporției locurilor de muncă potivite persoanelor cu studii medii (ca urmare a ieftinirii soluțiilor de automatizare a muncii), intensificarea proceselor de imigrare (inundații, foamete, insecuritate).
      În acest context consider că evoluăm spre un model comparabil cu ce e acum în sudul Spaniei.

      • Deci nu e bine că se automatizează munca unora? Trebuie să dăm salarii bune unor împingători de hârtii doar pentru că au studii medii? Poate acum o să apreciem mai mult zidarii, instalatorii, bonele, zugravii etc.

        Am lucrat într-o firmă în care 5 oameni țineau alții 15 (cu studii medii și superioare). Și impresiile celor 15 tot superioare erau, pur și simplu lor li se părea că li se cuvine cât mai mult doar pentru că există. Și din aceștia sunt o grămadă. Și nici nu vreau să încep cu mediul public unde sunt o grămadă de nimeni care au avut norocul să fie acceptați în sistem și acum trai neneacă pe banii babachii și impresii de mari scule.

        • Eu am dat o replică la punctul de vedere expus de Mafalda, ultimul fiind bazat pe o serie de cifre și recomandări UE. Consider că în contextul unei economii globalizate și marcate de probleme fundamentale prea puțin contează la ce se visează în anumite bule de informație (modernele turnuri de fildeș).

          Opinia mea personală este că factorii decizionali de la Bruxelles sunt la fel de rupți de realitățile cotidiene ca și arendașii agricultorilor irlandezi pe vremea Marii Foamete Irlandeze (1845-1849).

          Nu sunt pesimistă, unele soluții deja există și funcționează, altele vor fi inventate și experimentate în viitor. Formarea respectului pentru muncă, studii și rezultatele eforturilor depuse ar fi primul pas spre o societate ”rezilientă”.

  14. Vai, ce viitor luminos ne aşteaptă! Nu vom mai pleca la muncă în străinătate când, pentru români, dintotdeauna Occidentul a fost un miraj echivalent cu Raiul pe pământ. Din ţara asta se va pleca oricând, cu speranţa că „dincolo” îi va fi mai bine şi vei socotit şi tu om…
    Modul practic de a aprecia o ideologie e ca atunci când e pusă în operă să aducă o schimbare în bine pentru omul de rând. Deocamdată, pentru omul de rând şi democraţia şi economia de piaţă sunt un dezastru care, de vreo treizeci de ani, doar se adânceşte şi se agravează.
    …Portugalia a fost un imperiu şi şi-a păstrat în fibra psihică o aroganţă aristocratică şi poate că asta le-a permis să-şi păstreze o oarecare demnitate şi în sărăcie din care totuşi n-a ieşit, cum s-ar crede. Iar Italia, perioada Berlusconi a fost o cruntă bătaie de joc pentru ideea de moralitate în politică şi în relaţiile economiei de piaţă cu statul, mană cerească pentru Mafie. Exact ideile lui Berlusconi au fost manualul de „bune practici” pentru politicienii şi oamenii de afaceri din România. Să nu-mi spuneţi că lucrurile s-au schimbat peste noapte în Italia; să nu-mi spuneţi că lucrurile se vor schimba prea repede la noi. Să vă spun de dezastrele autohtone din justiţie/poliţie, educaţie, sănătate – dezastre foarte profitabile pentru elita domeniilor… Ştie cineva vreun sector care e curat şi merge bine la români? Apoi, observă cineva degradarea relaţiilor la nivelul indivizilor între ei, adică – la firul ierbii?
    Statistici şi prognoze… Nu am încredere deloc în ce-mi spuneţi cu atâta optimism dar zic eu: Să dea binele peste noi că mă voi descurca şi eu!

  15. „România a redus foarte mult decalajele față de țările occidentale.”
    „România intră în convergență, […] ca nivel de trai […] cu Europa apuseană.

    Cele mai bune glume ca le-am auzit in ultima vreme.

    Decalajele intre diferite judete, chiar si intre judete apropiate, sunt uriase; Buc-Giurgiu este un exemplu elocvent (da, Buc nu e judet dar acolo se produce probabil 1/3 din PIB-ul Ro, iar la o aruncatura de bat – saracie lucie) . Statistic stam bine, in realitate e jale…

    Credeti ca PIB/cap de locuitor este principalul motiv emigratiei? Asta poate o fi principalul motiv pentru zonele mai sarace ale tarii, dar de multe ori motivul emigratiei este calitatea vietii: lipsa spitalelor, lipsa infrastructurii, calitatea serviciilor publice (Politie, servicii medicale, invatamant, transport in comun, scarba functionarilor publici), poluarea, mizeria, infractionalitatea, nepasarea, coruptia la nivel local/central – si toate acestea genereaza saracie.
    Vreti sa ne comparam cu vestul? Pai comparati km de canalizare pe cap de locuitor, toalete in curte pe cap de locuitor, localitati cu apa potabila (sunt multe localitati cu apa trasa in casa, dar unde apa nu e potabila din cauza poluarii cu nitrati), mormane de gunoi pe campuri si malul apelor, rauri poluate cu dejectii deversate direct din canalizare, km de drum asfaltat, etc si apoi afirmati fara a rade (sau a plange) ca ii prindem pe aia din urma. Buc are o problema majora cu poluarea (si nu ma refer la poluarea generata doar de autovehicule) si nu cred ca am auzit de problema asta in Viena, Helsinki, Londra, etc.

    32 DE ANI DE NEPASARE, FURT si NIMIC REALIZAT – asta e motivul emigratiei.

    Referitor la piata muncii: daca acum in Ro este o criza de forta de munca (cand persoane nascute in 68-82, ani in care natalitatea a fost la nivel mare comparativ cu 1990+, sunt inca active) credeti ca in 5-10-15 ani se va redresa aceasta problema? Si copiii celor emigrati nu se vor intoarce in Ro din pacate. Incep scoala acolo, se integreaza in societate – o generatie pierduta. Si statul roman nu este/nu va fi in stare sa ii atraga cu nimic. Exemplu concret: in UK, emigranti de alte nationalitati au centre/cluburi pentru copii unde in week-end invata in limba materna, invata despre istoria tarii parintilor, le este inoculata/intretinuta o conexiune cu tara de origine. Aceste cluburi au sutinere financiara guvernametala. Guvernul roman nu este in stare nici macar sa echivaleze automat studiile din strainatate fara 2 cereri, 30 de hartii, 20 de copii si un dosar plic; poate asa ar atrage studenti la universitati care apoi sa intre in piata muncii din Ro, apoi sa se stabilieasca aici.

    Sa multumim EU, ca daca nu ne impingeau de la spate ca pe bovina noi eram un fel de Belarus sau Ucraina.

    As mai scrie, da’ las’ ca merge s-asa si cand o fi mai rau ca acuma sa ne fie. Sa ne nea d-zeu sanatate si mai bagati 2 mil de euro la catedrala din bani publici. Facem doua cruci si da-le dracu’ de spitale, si de canalizare, si de scoli, si de gradinite, si de drumuri, si de viata. Da’ las’ ca ii prindem pe aia la PIB/capita.

    • Bun comentariu, cu o mica eroare ce trebuie corectata: NU „toalete in curte pe cap de locuitor,”, ci „sub fund de locuitor”. In rest, optimismul dvs. e molipsitor!

    • Subscriu. Felicitari autorului ptr CV-ul impresionant, sincer ma bucur pttr el. Dar adta e problema acestor oameni, probabil isi beau cafeaua doar prin Hilton si uita cum arata de fapt, de exemplu, o gara de tren din romania (n-are sens sa amintesc altele). In termeni romanesti, ca asa se vorbeste acum, se numeste ‘delussional’. Sanatate tuturor

    • „Buc nu e judet dar acolo se produce probabil 1/3 din PIB-ul Ro”.
      Mai exact era daca spuneați ca in Buc se consuma 1/3 din taxele plătite de romani. Ca de produs Bucureștiul nu produce decât corupție.

  16. Nu am inteles datele salariale. Salariul mediu lunar in Spania nu este de 3 ori mai mare, iar in Grecia nicidecum dublu. Sursa?

  17. Incerc inca o data. In urmatorii ani multi romani din Europa occidentala se vor intoarce in Romania datoriata costurilor tot mai mari de viata impuse in occident de transformarile profunde care vor urma in urma ecologizarii sectorului industrial in afara de cei care prefera sa munceasca pe joburi prost platite din servicii, agricutura altceva nu prea va mai ramane.

    • Corect, ai perfectă dreptate… Uite, casele din Vancouver și din Toronto incep de la $1 milion, în timp ce salariul median pe familie e 88000/an… De aceea din ce în ce mai mulți canadieni (de emigranții români nici nu mai zic) se gândesc la o relocare la Vășcăuți…
      Hahahahahaha, ce-mi plac glumele mele… 😂

      • Nu sunt glume, pot sa va spun cu certitudine ca sunt canadieni de origine romana care se gandesc sa se intoarca in Romania . Unul din ei sunt eu. Motivul pentru care am decis sa parasesc Canada dupa 40 de ani, este legat de situatia social-politica care se degradeaza pe zi ce trece. Premierul Canadei ingenuncheaza si depune flori in moschei, dar nu se manifesta in nici un fel cand afla ca sunt arse 57 de biserici catolice sau sunt arse carti cu povesti pentru copii de traditie franceza. Nordul Americii este parca cuprins de delir neo-marxist. Vedeti demonstratiile BLM, ANTIFA care au distrus in 2019 trei orase in Statele Unite. Eu m-am nascut in comunism, l-am trait si am fugit de el toata lumea asta – din Romania in Franta si pana la urma am ajuns in Canada. Spre uimirea mea neo-marxistmul m-a ajuns si aici. Nu mai am unde sa ma duc. Nu pot decat sa sper ca aceasta aberatie sa nu se instaureze din nou in Romania. Ce traiesc acum imi pare la fel de distructiv cu comunismul trait in Romania prin anii 70.

  18. Începeți articolul cu date greșite.
    3 milioane emigranți după anul 2000 e scos din burta.
    Wiki aici :
    https://en.m.wikipedia.org/wiki/Romanian_diaspora

    Da cu totul alte numere.
    Și atenție, sunt date oficiale din țările respective. Adică români cu permis de ședere ( temporar sau definitiv) și cu cod fiscal al țării respective.
    INS românesc ar trebui să confrunte datele . Dar face rău să admiti că cel puțin 7 milioane de romani sunt în afara granițelor.
    Face rău și la fondurile nerambursabile dar și la numărul de europarlamentari.
    Face bine la PIB / locuitor și foarte rău la datoria publică / locuitor.
    Și cum românii au emigrat inclusiv în pandemie , e evident că nu salariul din articol e cauza.
    Deoarece datele însăși sunt măsluite.
    – Bugetarii au cele mai mari salarii din Romania. Deci agregat, iese un salariu mediu national umflat.
    – peste un milion de persoane primesc salariul minim pe economie. Se compensează astfel salariile de 10.000- 45.000 lei a unor privilegiați bugetari.
    ” convergenta” salariilor cu occidentul e un basm.
    A fost ajunsă paritatea și chiar depășită exclusiv de bugetari.
    Deoarece doar acolo găsești băgător de seamă cu 35 .000 lei / lunar în mână.
    Partea proasta , nu poți ajunge occidentul incepind cu paritate de retribuție la bugetari.
    Au încercat și grecii după adoptarea euro. Au ajuns în faliment.
    Noi mai cu moț ?
    Daca chiar se dorește stoparea emigrației sunt doua alternative :
    1- model RSR. Pașaport dat doar pe sprânceană , confiscarea averii in caz că trădătorul nu se întoarce.
    2- rezolvarea problemelor ELEMENTARE a unei societăți acceptabile.
    Adică apa canalizare în locuințe.
    Infrastructura.
    Acces la gazul metan.
    Școală pe bune și nu cu plagiatori , doctori la apelul bocancilor.
    Eradicarea șpăgii instituționalizate. Deoarece cît timp ești obligat să dai șpagă incepind cu schimbarea cearceafului din spital și pina la spaga ceruta pentru oricare document , nu o să vedeți români încrezători în viitorul patriei.
    Punctul 2 e chiar dificil. Dovada că 31 de ani nu a vrut nimeni sa rezolve ceva. Cu toată datoria de stat contractata.
    Deci rămâne punctul 1. Rodat istoric , eficient, loc de noi cadre in uniformă cu salariul pe măsură.
    Succes pentru viitor. 😀

    • 7 milioane in afara granitelor cu romanii din Moldova (in jur de 3 milioane de romani in 1990), Ucraina (cam 460.000 tot in 1990) tot cam pe acolo se ajunge.

  19. Imperiul Roman a fost distrus treptat de valurile de imigranti care doreau sa fie cetateni ai imperiului… Ei erau cetateni doar cu numele fiind de fapt tot barbarii originali care au adus cu ei barbaria in inima imperiului. Barbarii devenind majoritari au creeat o lume dupa chipul si asemanarea lor. Imperiul Roman s-a destramat cu consecinte incalculabile pentru omenire. Amintesc aici doar faptul ca romanii cunosteau betonul, „secret” ce a fost uitat timp de aproape 2000 de ani. Unde putea fi omenirea daca pastrau macar reteta obtinerii betonului? Tot barbarii au incendiat si Biblioteca din Alexandria care continea scrieri despre tot ce se descoperise pana la acea vreme. Unde putea fi omenirea daca nu era nevoie sa „descopere” lucruri deja descoperite cu multa vreme in urma? E o vorba inteleapta care spune ca poti scoate un salbatic din padure dar nu poti scoate padurea din el niciodata…

    • 1- Roma a căzut din motive politice. Popoarele migratoare au găsit un imperiu corupt cu inflație record ( de la monede de aur erau ajunși la monede de tabla.) Bugetul imperiului era vraiște. Că urmare nici legiunile romane ( crescute numeric dar mai slab calitativ) nu mai luptau ” pe viață și pe moarte”. Multe nu vedeau stipendium ( adică salario din italiană și salariul din românește) de luni de zile.
      Practic imperiul era ” un mort care umbla”.

      – Betonul nu trebuie confundat cu calcestruzzo.
      Cimentul a fost inventat in 1860. Amestecul ciment – pietriș mediu- fin și apă dau betonul.
      – Romanul calcestruzzo era un amestec de var cu nisip. Se usca lent. In secolul 1 AC au descoperit pozzolana. Ce era nisip cu zgura vulcanică. ( Italia avea și are vulcani activi )
      Abia atunci au văzut că pietrișul asta mărunt amestecat cu apa și var se usca rapid și rămânea tare. Că varul cu apa face reacție chimică cu degajare de căldură. Și gaz numit după mii de ani acetilenă . Iar zgura vulcanică era ” aditivul” care întărea produsul final. Adică calcestruzzo.

    • NU BARBARII au ars biblioteca din Alexandria, CI CRESTINII.
      Tot hoardele de crestini au ucis-o si pe Hypatia, profesor de matemetici si filosofie acolo, au torturat, ars pe rug, ucis sau alungat oamenii de stiinta ai epocii.
      Tot ei au ars probabil cam 90% din filosofia si stiintele comasate in pergamentele si cartile din bibliotecile si academiile din Atena, Roma, Alexandria.
      Imparatii crestini au trecut in legile anilor 500 -600 interdictia de a se mai preda in scoala orice stiinta pagana (romana sau greaca).
      De atunci, timp de secole, am crezut, fara sa mai cercetam.
      Sursa: https://carturesti.ro/carte/epoca-intunecarii-563449415?gclid=CjwKCAjw47eFBhA9EiwAy8kzNJva5qU3Mq8N5qUG_T2UG-udVILGCF3QRxrOBOnxG-Y9aMC2L5xOyRoCC0IQAvD_BwE

  20. Complicata intoarcerea celor din afara, iar aici ma refer la cei care traiesc de ani de zile si muncesc in alte state vestice. Diferentele raman foarte mari intre Romania si aceste state, oricat lobby ar face guvernele Romaniei pentru aducerea in tara a celor plecati. Dincolo de salarii relativ bune si evolutiile din ce in ce mai mari ale infrastructurii si serviciilor, mai exista o problema de mentalitate intre societatile vestice si societatea romaneasca. Din pacate, din punct de vedere moral societatea romaneasca nu a evoluat prea mult in ultimii ani, iar reperele valorice difera enorm intre est si vest. Cu alte cuvinte, ar fi greu pentru un roman plecat de multi ani in vest, care s-a integrat perfect intr-o tara occidentala, sa revina in Romania si sa se adapteze societatii. Iar acest lucru se poate lesne observa daca faceti doua plimbari in mediile rurale din doua state europene, sa spunem Belgia si Romania. Plimbati-va printre campurile de porumb si casele dintr-un orasel flamand, iar apoi plimbati-va printr-un loc similar in Romania. Acolo se vede diferenta de moralitate, civilizatie, evolutie, infrastructura, curatenie, gazon tuns la centimetru, flori superbe la ferestre, etc.

    • Mike, nu toate lumea doreste sa vada totul tuns la milimetru si tras dupa sfoara, este marele „avantaj” al Romaniei, exista inca locuri nealterate de „binefacerile civilizatorice”, mai exista libertate.

      • @Ursul B E vezi, „libertatea” este prost inteleasa la noi. Noi vedem in bun gust si un gard viu tuns frumos doar constrangeri, un fel de atentat la „libertatea” noastra. Dar intra-devar, probabil ca nimic nu se compara cu senzatia de libertate pe care ti-o ofera o toaleta in fundul curtii atunci cand adie un vanticel caldut de primavara.

      • Ai dreptate, Ursule… Cunosc și eu niște cretini care zic că în România simt cu adevărat că conduc, în Vest șoferii sunt prea politicoși și aproape că adorm la volan… Sau români nemulțumiți că în Vest nu ai voie nici măcar să-ți schimbi perdelele de la geam (de ușa de la intrarea apartamentului nici nu mai zic 😂), pe când în România există diversitate, fiecare face ce vrea la el în casă, că de-aia e a lui, nu? 😂

      • @Ursul B da, desigur domnule B.(sau Bruno cum va stiam de pe EZ).
        Apropo de libertate si de extreme;DE CE noi romanii sintem sortiti extremelor negative pe care le da o libertate prost inteleasa… adica locurile alea nealterate de „binefacerile civilizatorice”(cred ca mai corect era sa scrieti „civilizatoare” sau ” civlizatiei” -si mai buna exprimarea da’ ma rog poate exista termenul in lb romana si nu stiu eu-mea culpa)adica cu drumurile alea bine cunoscute pline de noroi imediat dupa o ploaie mai consistenta sau la sfirsitul iernii, de obicei prost (sau deloc) asfaltate, curtile la fel imbibate de noroi, cu animalele zburdind aiurea pe ulite, cu privatele ( nu mai scriu ca n-are rost) in fundul curtii..
        Da,intr-adevar exista unii oameni (inclusiv in Occident)care nu gusta cealalta extrema a civilizatiei, cea cu „totul tuns la milimetru si tras dupa sfoara”, dar si destui romani care s-au saturat de astfel de nealterare….
        Daca dvs v-ar place sa traiti intr-un loc in care cel putin 6 luni pe an(plus dupa fiecare ploaie mai consistenta) sa umblati incaltat in cizme, chiar fara curent electric, canalizare,etc cu veceul in dosul curtii e alegerea dvs DAR nu puteti generaliza si sa va imaginati ca mai sint multi romani care pretuiesc acest tip de nealterare…
        Ce mentalitate care nu poate sa opteze pt o cale de mijloc…(la fel ca in politica de 2 bani unde nu exista decit stinga si dreapta-mai ales extremele)trist.

        Si apropo de nealterare -am vazut pe youtube acum citeva luni un documetar interesant despre un tinar intelectual francez indragostit de Siberia care a ales sa predea lb franceza intr-unul din marile orase ale Siberiei.(a ajuns ceva mai rezervat dupa experientele deloc placute de a folosi privata la -40 de grade C afara;in baie canalizarea ceda la astfel de temp).
        Si apropo de o cale de mijloc-dincolo de Belgia se afla Austria, S Germaniei…ati fost la Lauterbrunnen in Elvetia(abia asept sa ma reintorc vara asta) in satele de linga (car free).putina civilizatie nu strica cu vacutzele pascind liber…nu as da zona (in ciuda preturilor tipic elvetiene) pt nici o alta zona din Romania(si am fost aproape peste tot, inclusiv in mai relativ izolata „tara a Oasului”-ca mentalitate sint niste idioti comparativ cu cei din zona respectiva,a Alpilor Bernezi,oricit de ospitalieri ar fi) dovada ca si „omul sfinteste locul” ;or fi elvetienii niste smecheri care profita la maximum de statutul lor special pt a jumuli turistul, dar ei au ce oferi in plus, si in plusul ala generos se afla ceva mai multa civilizatie.(inclusiv din punct de vedere al arhitecturii nu viloaie de prost gust ci case/ vile/cabane care se incadreaza in profilul arhitectural al zonei)
        Supervilele de prost gust (casa mea trebuie sa fie mai tare decit a vecinului) unele chiar cu lift interior din Negresti-Oas sau alte locuri nu impresioneaza decit pe cei cu mentalitate identica sau asemanatoare(in timp ce parintii unora dintre ei continuau sa traiasca in aceleasi case modeste din spatele super vilelor dupa cum am vazut prin 2002 cind am fost ultima data acolo)
        Apropo de asa zisa nealterare-dar nici prostie cu carul dupa principiul mai sus mentionat.(sintem de risu’ plinsu’).;doar un pic de echilbru si decenta dar deh, de aia Austria e Austria, Elvetia e Elvetia si tot asa..din pacate pt noi.
        Noroc cu extremistii care impartasesc optica dvs.mai vin ceva banuti la buget deh deloc semnificativ pt o tara (da’ ce noroc) pe care multi o cred comparabila cu Austria din punct de vedere turistic…..

      • Păi așa și in Zimbabwe e mai libertate, dar nu m-aș duce să locuiesc acolo. Cam așa îmi place și libertatea din România, o doză de 2 săptămâni pe an de safari în jungla din România îmi ajunge

        • Zimbawe a crescut 12% din 2009 in 2013. Cresterea a continuat, cu exceptia 2019 si 2020 cand a fost negativa.

          Desi are un nivel de dezvoltare care il claseaza intre ultimele state ale lumii, perspectivele sale sunt bune.

          Fapt valabil pentru multe state africane, care se bucura in primul rand de o populatie tanara in crestere. Odata stabilizate politic, acestea cresc puternic iar democratia se consolideaza.

          Foarte probabil, in curand unele state africane vor deveni tari de destinatie pentru romani. As paria in primul rand pe tarile din Africa de Est, in special Uganda si Tanzania.

          Africa nu mai e continentul acela ilustrat de fotografia unui copil subnutrit. Se confrunta in continuare cu foamete si conflicte, in unel zone (Somalia, Congo, Nigeria), dar tendinta este de stabilizare.

          Un timp, s-a emigrat masiv din Africa (de nord in special) in Europa, in special ca urmare a conflictelor. Dar e un fenomen pasager.

      • Ursule, a propos de libertate, pe la mine prin Canada casele (proprietățile) nu prea au garduri. Nu prea, adică majoritatea. Pe când în România cu cât gardul e mai mare, cu atât știi că ai de-a face cu un om de succes… Pe la mine dacă vezi o casă cu gard sunt șanse foarte mari ca proprietarul să fie first generation immigrant (east indian, român, rus etc.)

    • „oricat lobby ar face guvernele Romaniei pentru aducerea in tara a celor plecati”

      Daca guvernele doresc cu adevarat intoarcerea celor plecati trebuie sa le ofere sansa sa se intoarca nu sa ignore cererile pt documente de calatorie. De asemenea trebuie sa ofere informatii clare nu confuze despre conditiile de calatorie si intrare in tara, pe site si la linii telefonice dedicate nu sa joace bambilici cu lumea, sa-i paseze de la un minister la altu’.

      • Oare de ce isi doresc guvernele intoarcerea?

        Dupa unii – pentru a „pune umarul la renasterea tarii”. Personal, o asemenea abordare mi se pare absurda. Daca vroiau sa faca asa ceva, rameneau, nu plecau. Din punct de vedere logic, acest motiv de intoarcere nu sta in picioare, prin urmare.

        Dupa altii – pentru ca nu ar fi mare deosebire intre ce e in Romania si ce e in statele primitoare. Aici nu ma pot pronunta, dar am vaga banuiala ca nu e asa.

        ===

        Dupa umila mea parere, de fapt niciun guvern nu doreste in mod serios intoarcerea celor care au emigrat. Este doar o politica de imagine.

  21. O completare, ca sa nu isi imagineze lumea ca acel „peste trei milioane de români” reprezinta 3 milioane si vreo 10 mii. As spune ca o cifra mai corecta e 5 milioane, pe putin. Exista multi romani care mai vin in Romania doar la parinti dar au acte romanesti si in teorie stau in tara. Adevarul despre ei nu se cunoaste pentru ca sunt reticenti, pe buna dreptate, sa dea socoteala statului despre unde si cum isi petrec ei timpul. Daca Romania nu ar beneficia de influxul de valuta al romanilor de afara, veniturile la buget ar scadea absolut catastrofal.

    • BOR – Greco catolicii – neoprotestanții pot da numeric exact dimensiunile diasporei românești . Nu cunosc români din afară care să nu graviteze în jurul tututot cultelor din RO aflate în diaspora! Nu pt că ar fi mari credinciosi. NU ! Acolo se exprimă nostalgiile, legaturile sufletești cu ro, vise, idealuri, critici ,prognoze, proiecte, utopii … Adică totul ! Este cu adevărat un POPOR PARALEL ! ȘI DA ! Sunt categoric peste 8 milioane de suflete reprezentând minimum 3 generatii ! Nu ne vine a crede , dar asta e REALITATEA ! Din păcate este fărâmițată , insuficient organizată, incoerentă și nu de putine ori DIVIZATĂ ! Am întâlnit oameni care se simțeau români deși au pielea neagră sau galbenă , fie în Africa de sud, Angola,Etiopia,fie în Thailanda , Vietnam,, Singapore, Brazilia, Chile,Japonia, Coreea, Da, toți aveau unul din părinți români get -beget . Cel mai tare am fost marcat de o imprejurare în în care am înjurat copios pe românește ca ulterior să fiu strîns în brațe cu lacrimi șiroaie . ” Mai înjură , mai înjură odată ! De 3 ani nu am mai auzit limba asta pe care o vorbesc cu mama ”. Bărbatul tânăr din fața mea avea pielea neagră măslinie , vreo 25 de ani și era bucătar pe un vas de croazieră filipinez.

      • Ceea ce spuneti are baza doar pentru o parte din cei emigrati in America, in primele valuri. Pentru neoprotestanti era mult mai usor sa plece (casatorie) si sa se integreze. Mai recent, religia are un rol absolut secundar, vremurile s-au schimbat mult.

  22. Poate ca ati dorit sa fiti ironic ”80 miliarde de euro , fonduri ce vor permite o dezvoltare fara precedent a tarii”, Am vazut dezvoltarea fara precedent din precedentele fonduri. O foarte mica parte a fost utilizata eficient si a rezolvat problemele de infrastructura si mediu. Putinii km de autostrada construiti costa de cateva ori mai mult decat in celelalte tari si au obiceiul sa se degradeze in 4-5 ani incat sa necesite interventii majore, la fel de costistoare ca investitia initiala. Padurile au continuat sa dispara, aproape 50% din lemn este exploatat ilegal. In fiecare an vamesii maghiari captureza transporturi de sute de mii de pasari vanate ilegal in Romania si aflate in tranzit spre Italia, autoritatile de la noi nu stiu nimic?!
    Zona lipanului dispare cu totul ca tip de habitat acvatic, au fost emise 450 de autorizatii de constructii pentru microhidrocentrale. Raul Capra, un rau de referinta la nivel european, pe care se organizau concursuri internationale de pescuit pastrav, curge prin conducte pe 14 din cei 17 km pana la lacul Vidraru. Lacurile termale de la Oradea singurul loc din lume in care exista rosioara termala si dretea au disparut cu totul desi erau strict protejate, Raul Valsan singurul loc din lume unde traieste Romanichthys ramane vara fara apa din cauza barajului Hidroelectrica. Normele de poluare din orasele mari sunt depasite de zeci de ori. Ce imbunatatiri vedeti dvs ?! Unde este noua lege a pensiilor, ce s-a rezolvat cu pensiile speciale?!
    Ati citat niste promisiuni pe care le auzim de zeci de ani, cei care au sesizat realitatea sunt departe, si-au pus vietile si copii la adapost. Vor ramane aici pensionarii , cu pensii simple, cei cu pensii speciale vor fi in statiunile europene, si ceva mincinosi profesionisti din structura partidelor. Pe ici pe colo cei care vor presta pentru corporatii la jumatate de pret fata de salariile din vest si multi vietnamezi si nord africani care vor ingriji batranii pe salarii mai bune decat la ei acasa, daca vor fi impiedicati sa ajunga in vest prin cotele de imigrare impuse. Calificatii in germania, restul in estul europei.

  23. Nu este foarte clar pentru mine dece le spunem imigranti sau emigranti cetatenilor membri ai statelor EU.
    Deci daca un cetatean al unui stat din cele 27 state membre EU se muta in at stat din cele 27, ii spunem ca a emigrat/imigrat, atunci cand se duce in SUA sau Australia tot a emigrat/imigrat?
    O sa fie o armata comuna, avem deja politie, procuratura, parlament si multe alte institutii comune.
    UE seaamana mai mult cu un stat federal sau cu SUA, unde nu poti spune ca taxanul emigreza in California? sau poti?

    Sa nu uitam ca noi suntem cetati UE, platim taxe, relatia dintre cele 27 state este diferita de tratatele cu alte state, SUA etc.

    Libertatea de miscare si economica nu este o gluma, sa nu fim mirati daca genratiile viitoare o sa considere mutatul in Spania ca nimic mai grav sau dificil, cum de altfel nici nu este, fata de plecatul din VS in TM.

    Eu nu m-as hazarda in concluzii pripite.

    Articolul il vad mai mult in zona anti-UE, inca o data, in fara de dreptul de a vota in acea tara pt presentie/parlament, TOATE celelalte drepturi le ai, evident sa stai legal in acea tara, inclusiv sa votezi la alegerile locale din regiunea unde ai rezidenta.

    Deci, sa nu uitam suntem cetateni UE, imigrant/emigrant ar trebui sa dispara din vocabular pentru cele 27 state membre – si sa inlocuim cu rezidenta fiscala sau rezidenta pur si simplu.

    • @Razesul, sincer eu nu mi-aș dori vreodata ca UE sa devina o federație. Uitati principiile de bază ale UE. Diversitatea nu inseamna pierderea identității in favoarea ambitiilor unor lideri care conduc de facto UE. Nu confundați UE cu SUA. UE este un proiect politic creat dupa Razboi, pentru a mentine pacea pe continent si cam atat. Puterea Europei nu trebuie sa se transfere doar la Bruxelles, într-un singur centru de putere! Ar putea fi foarte periculos. Puterea Europei inseamna vocea fiecarui stat in parte si decizii agreate de fiecare stat, nu doar de unele.

      • Politica de convergenta si de adancire a competentelor exclusive merge catre o federatie. Intr-o federatie exista competente centrale si statale. Sunt foarte multe state federale in lume, si le merge bine.

  24. Aveti in vedere si ca in prezent sub 50% din generatiile tinere participa la contributiile fondurilor de pensii adica lucreaza legal. Situatia asta este de cativa ani deja, sunt lucruri cunoscute de ministerul muncii cat si fondurile de pensii. Restul de jumatate fie pleaca , nu lucreaza sau lucreaza la „negru”. Deci o sa fie multe artificii prin 2030, vin vremuri interesante…puneti-va centurile!

  25. 1.Analiza sufera de o ,,simplificare statistica”, astfel ca previziunile pe 2026 sau pe termene mai lungi sint improbabile.
    Emigratia continua in Romania pina la atingerea unui nivel de dezvoltare industriala medie comparativ cu tarile dezvoltate, nivel care nu se intrevede nici in urmatorii 20 de ani.
    Evolutia procesului de emigrare comparativ cu cel din Italia sau Spania nu este comparabil cu cel din Romania, astfel ca prognoza incetarii emigratiei economice nu are acoperire analitica obiectiva.
    Autorul nu ia in considerare faptul ca dezvoltarea tarilor inapoiate CAPITALISTE, in etapa postbelica a beneficiat de un efort investitional si financiar major din partea UE, pentru a face fata competitiei economice cu tarile comuniste!
    In al doilea rind, tarile respective inapoiate economioc-industrial nu au necesitat o tranzitie sistemica de la comunism la capitalism precum tarile Estice, tranzitie care este realizata numai in proportie de 25 la suta in Romanaia si 40 – 50 la suta in Ungaria sau Cehia!
    Pina in anii 90, Italia, Spania sau Portugalia au avansat economic industrial intr-o masura in care tarile Estice nu o vor realiza in urmatorii 20 de ani, datorita lipsei celor doi factori care au accelerat la maxim dezvoltarea.
    In consecinta, fara un proiect de tara Romania va fi la fel de inapoiata economic-industrial in 1926 si in 2030, deoarece UE nu mai este amenintata de CAER si U. Sovietica (economic si militar), astfel ca nu mai investeste industrial in mod ,,fortuit” in tara noastra.Aceasta schimbare este consfiintita prin decizia comunitara, conform careia dezvoltarea tarilor UE este la dispozitia clasei politice proprii.
    2.Daca un analist economic isi propune sa evalueze evolutia economica a Romaniei, trebuie sa plece de la indicele de competitivitate economica si functionalitate institutionala catastrofal ,,74″, urmind sa inteleaga ca punctajul limita de 100 al acestui indice apartininind tarilor bananiere/africane, reflecta gradul de adaptare/tranzitie la capitalism de numai 25 la suta.
    Acesta este dovada ,,impermeabilitatii” economice pentru investitorii industriali ai celei de a doua si a treia ,,revolutie industriale”, astfel ca Romania este deocamdata pe lung termen teritoriul industrial al ,,primei revolutii industriale”, cu intreprinderi de montaj simplu, manual, cu valoare adaugata slaba, salarii la minimul pe economie, existente doar in marile orase Vestice si zonele lor limitrofe!
    Abia tranzitia peste 50 la suta (exprimata de indicele 5o al Ungariei sau 46 al Cehiei), asigura industria celei de a doua revolutii industriale, constind in special in fabrici intregi auto (AUDI, BMW, Wolsvagen etc.
    Noi sintem departe deocamdata de o tranzitie care sa asigure reindsutrializarea pe intreg teritoriul national, chiar si cu intreprinderi de montaj simplu, anexa la cele din Ungaria sau Vestice, pina la proiectul de tara, care contine metodele, tehnicile si instrumentarul de aducere a competitivitatii economice si institutionale catre indicii tarilor Vestice, dezvoltate.
    Daca acest proiect n-are o piata guvernamentala care sa-l evalueze si promoveze si nu se bucura de interesul publicatiilor economice si politce, asta-i alta problema….
    prof. Caliman I. Eugen
    constructor ,,proeict de tara”.

  26. Cred ca articolul compara mere cu tancuri.
    Portugalia si Soania nu aavut acelasi trecut ca Romania. Romania are la conducerea politica copii de comunisti din esalunul al doilea si al treilea, Romania are la conducerea excutiva copii de fosti securisti si totul este contorlat de catre fosta securitate care dupa Revolutie se cheama SRI, SIE, DGIA, STS, SPP si alte litere.
    Nu a fost cazul in Spania si Portugalia. Iara aceasta situatie nu pare sa se indrepte nici in urmatorii 30 de ani.

    • Salazar, Franco.
      Totusi Romania seamana cu Portugalia si cu Spania. Mai bine zis, seamana mai mult cu aceste 2 state decat cu Germania sau Franta, spre pilda. Cu ceva trebuie sa compari.

  27. Am citit cu deosebit interes articolul domnului Dan Ungureanu și, deopotrivă, cu bucurie. Mi-am spus că în sfârșit, odată cu încetarea ori măcar reducerea emigrației, copii care cresc departe de părinți și familiile sfâșiate de dor vor fi mai puține. Cineva a descoperit cauzele și prevede, odată cu dispariția lor, sfârșitul fenomenului.

    …Și autorul articolului explică argumentat că România devine o țară tot mai bogată, iar al său Produsul Intern Brut este în creștere în ultimii 20 de ani. Carevasăzică, în opinia autorului, ceea ce a determinat copiii noștri, părinții, frații, prietenii ori vecinii să plece în alte zări a fost o analiză a PIB nominal național și a PIB/capita care, odată întremate, îi vor face să revină.

    Cu 34,8, România avea în anul 2019 al patrulea cel mai mare indice GINI din Uniunea Europeană (cf. Eurostat). Raportat la cota de 20% cetățeni cu cele mai mari și cele mai mici venituri, țara noastră este a treia din UE în privința inechității, fiind depășită de Bulgaria și Lituania.

    La riscul de sărăcie extremă (20% cei mai săraci cetățeni), suntem pe locul întâi în Uniunea Europeană, reușind să depășim Bulgaria.

    Aproximativ două treimi dintre angajații din România primesc salariul minim pe economie, iar cel mai greu trăiesc familii din această categorie, care deși muncesc, dacă au doi copii sunt supuși riscului de a fi săraci. Suntem statul UE cu cel mai înalt risc de sărăcie pentru persoanele ocupate.

    Nu-mi este clar de ce dl Ungureanu a luat drept etalon Grecia (cu o creștere estimată PIB/cap 2000-2021 de la 12.160$ la 19.670$, respectiv, de 1,6 ori) și nu un stat fondator al Uniunii Europene, absolut la nimereală, Olanda, bunăoară (cu o creștere estimată PIB/cap 2000-2021 de la 26.330$ la 58.029$, respectiv, de 2,2 ori). Evoluția PIB-ului României n-ar mai fi atât de avântată. Dar, criteriile autorului sunt ale domniei-sale (mai puțin PPP, despre deficiențele metodologice ale căreia am vorbit altundeva). În fine…

    Dincolo de concluziile articolului, românii (ca și grecii ori italienii, la vremea lor) și-au părăsit țara din 3 motive: 1) siguranța fizică a lor și a familiilor (mai ales înainte de 1990); 2) siguranța economică; 3) absența speranței că lucrurile se vor schimba într-un viitor previzibil.

    De peste 30 de ani – poate autorul nu știe – România este un stat capturat de o guvernare cleptocratică organizată de membrii unei grupări transpartinice de tip mafiot, care extrag resurse din averea publică și le transferă ilegal în proprietatea privată a lor și a apropiaților.

    Siguranța fizică nu s-a îmbunătățit, atât timp cât, spre exemplu, nu există perspectiva condamnării vinovaților pentru abuzurile jandarmilor din 10 august 2018, deși formal s-a schimbat guvernarea. După cum am arătat mai sus, nivelul de trai al majorității cetățenilor este cel mai scăzut din Uniunea Europeană. Iar speranță de mai bine deocamdată nu se întrevede.

    Domnule Dan Ungureanu, mă tem că la sfertul din populația României care se află peste frontiere din pricina emigrării se vor adăuga încă mulți alții.

  28. Stimate,
    Jean Dujman,
    1.Imi cer scuze, fiindca din punctul meu de vedere nu aveti dreptate, deoarece in general clasa politica postcumunista n-a fost pregatita pentru schimbare, lipsind acel AQUIS de tranzitie sistemica la capitalism, apoi n-a existat cercetarea economica fundamentala care sa-l construiasca fie ,,reproduca” dupa schimbarile economice din Coreea de Sud, Malaezia, etc., adica ,,tigrii asiatici”, care au realizat o tranzitie la fel de dificila, dar de la economia naturala si agricola inapoiata, la ,,capitalismul industrial”!
    Nu aveti dreptate si va infirma si constatarea fostului PM A. Nastase care a considerat REINDUSTRIALIZAREA drept cel mai important obiectiv al restructurarii economice.(Romania Europeana, pag. 229).El ar fi vrut sa o faca, dar n-a reusit, explicind si motivele cuprinse sistematic in lucarea sa (din pacate ABSOLUT NECUNOSCUTA DE ECONOMISTII ROMANI) – aceleasi care impiedica si azi acest proces economic!
    Guvernarea PONTA infirma de asemenea afirmatia ca ,,serviciile” s-au opus si se opun dezvoltarii economice-industriale, deoarece prin programul sau electoral 2012, promitea crearea a 200 de mii de noi locuri de munca industriale, 4 la suta crestere industriala anuala, 12 miliarde de Euro investitii industriale straine din SUA si China – batind tarile si aducind investitori, consultanti, politicieni, etc. in acest scop!Interesul si demersurile sale investitionale sint ca efort si dimensiune fara comparatie/echivalent dupa 89, desi partidul este de stinga!
    Esecul sau s-a datorat tocmai lipsei unui instrument programatic – proiectul de tara – cu obiectivul reindustrializarii, care sa asigure metodele, tehnicile si instrumentarul practic de realizare a promisiunilor americane si chineze de investitii!
    Investitorii concreti, care sint ,,linia a doua” a consultantei si angajarii investitionale industriale straine s-au trezit cu competitivitatea economica dezastruoasa (74) AFLATA sub a tarilor bananiere, cu un sistem institutional nefunctional, pervers, in care un proces comercial dureaza 7 ani, iar conexarea la gaze sau energie electrica 1,5 – 2 ani, un car de avize, etc.
    Fundamentele de functionalitate (competitivitatea), cele tehnice si juridice fiind dezastruoase, energicul si luptatorul Ponta a alergat degeaba pentru a ramine in istoria economica a tarii… esuind ca PM!
    Daca fostul PM Ponta ar fi evaluat si promovat Proiectul de tara pe care i l-am propus PERSONAL, probabil ca intr-o buna zi lansa cartea ,,Cum am reusit sa construiesc Romania Europeana”!
    2. In genere, cauzele stagnarii economice si industriale, lipsa tranzitiei la capitalismul performant si importanta capitala a proiectelor de tara cu aceste obiective fiind necunoscute (si de economisti si) ,,in genere”, se transfera cauzele esecului economic national in zona ,,conspirationista”!
    Chiar sa nu se inteleaga ca ,,organili” de tip FBI si altele ar ,,executa” imediat orice persoana din organele de stat care macar s-ar gindi sa saboteze dezvoltarea tarii, aflata intr-o zona atit de sensibila strategic si importanta pentru siguranta UE si SUA?
    3.Romania stagneaza pur si simplu din lipsa oricarei viziuni ACTIVE asupra procesului national de dezvoltare, din lipsa unui proiect national care sa asigure reindustrializarea.Scirtaiala din toate incheieturile ale acestui ,,minor PNRR” de dezvoltare si incapacitatea de a-l finaliza de o intrega armata de guvernanti, politicieni si specialisti in economie nu spune chiar nimic despre cauzale esuarii economice a tarii?

    • Domnule Eugen Caliman, sunteti foarte activ pe acest blog, mereu cu aceleasi aspecte. Dv.chiar credeti ca toate guvernele dupa 1990 nu au stiut ce trebuie sa faca si daca nu stiau puteau lua experti internationali de renume?!!! In primul rand nu s-a vrut, pentru ca fosti comunisti din esalonul doi si trei, alaturi de cei activi din fosta securitate si au dorit o imbogatire rapida. Acest lucru explica cum s- facut distrugerea coop.agricole, privatizarea, dezmembrarea unor fabrici ce meritau modernizate, licitatiile pe marile proiecte.
      Totul a avut la baza coruptia, pilele, relatiile, comisioanele cat mai mari, etc. Chiar procedura de preaderare din 1995 UE a fost prost facuta si nu au fost aparate interesele economice ale Ro. Aderarea a dus la crearea unor forme de fatada si fara rezultate pozitive decat in mica masura. Romania are nevoie de o resetare din temelii a cadrului legislativ, a realizarii regiunilor in loc de 41 de judete cu tot atatea prefecturi si cons.judetene, a reducerii comunelor fara cel putin 2000 de locuitor, ia reducerii la jumatate a sistemului bugetar, a numarului total de parlamentari, a sustinerii reale a sistemului privat, etc. Pana nu vom avea aceste prime demersuri nici o politica economica serioasa nu va prinde radacini.

  29. Stimate,
    Agora,
    1.Revin mereu cu aceleasi aspecte, deoarece afara de reindustrializare Romania nu are nevoie de altceva….
    Din pacate, nu exista specialisti in acest domeniu nici in lume, deoarece stiiintele economice actuale (micro si macroeconomia) nu asigura fundamentul teoretic proiectelor nationale de industrializare.
    Daca ar exista specialisti in domeniul tranzitiei si dezvoltarii, fiti sigur ca UE i-ar fi angajat dupa 1990!Totul pare simplu teoretic, lumea abunda de specialisti in domeniu, dar realitatile tranzitiei Estului la ,,economia industriala” doveste insa inexistenta lor,
    Acest proces dificil si complicat solicita o alta ,,stiinta economioca” inca inexistenta – a dezvoltarii economice rapide in epoca globalizarii!
    Viziunea si conturul acesteia a fost doar schitat de ,,clasicii romani” ai acestei noi stiinte, pe care i-am amintit.
    2.Romania si guvernantii postdecembristi nu aveau cum sa ,,apere” interesele nationale in raport cu UE, deoarece nici noi nici ei nu stiau cu ce se ,,maninca” integrarea, astfel incit interesele partilor sa fie asigurate.
    Personal am crezut pina mai ieri, ca industria Romaniei putea fi ,,restructurata” astfel ca procesul de dezindustrializare sa fie evitat, dar un documntar economic de prezentare a evolutiei economice a fostei RDG mi-a arata ca m-am inselat.
    In 1990 a fost numit cel mai mare specialist din Europa in domeniul restructurarii industriale, spre a ,,restrctura” industria RDG, dar dupa nici 3 ani orice efort a esuat, iar in final insasi persoana respectiva a fost asasinata (impuscata) de nu se stie nici azi autorul!
    Se stie azi ca in RDG s-a renuntat la orice restructurare, s-a construit totul din nou, intreprinderi si infrastructura, costurile fiind de 1000 de miliarde de DM pina in 2000!Fostul PM Roman avea (ca inginer) in 1990 imaginea corecta a industriei comuniste: masini si untilaje pentru fier vechi, datorita decalajului general si irecuperabil fizic al industriei noastre, comparativ cu cea Vestica.
    Exemplul Dacia Mioveni este cel mai concludent in acest sens, totul plecind si construindu-se de la zero!Ceeace s-a recuperat, a fost doar forta de munca, conservata de un manageri ILUSTRU,.Daca o industrie mai simpla, cea Auto a necesitat luarea de la zero, ce putem vorbi de restructurarea/modernizarea unui adevarat ,,holding industrial”, cu zeci de intreprinderi, care exista in zona Bucuresti?
    3.Astazi, cind am parcurs o perioada de dezvoltare industriala, intelegem ca nici conformatia cladirilor industriale comuniste, nici asezarea lor in planul zonei industriale si nici infrastructura de aprovizionare, depozitare a pieselor si materialelor care intrau in productie, adica nimic, nimic nu se potrivea cu ceva din Vest, pentru a fi preluat, modificat si continuat procesul productiv, industrial.
    4.Cooperativele agricole n-au fost distruse de nimeni, ele au incetat de a mai ,,exista” din momentul in care a disparut ,,munca obligatorie patriotica”, atunci cind pe mine, personalul intreprinderii si camioanele sale n-au mai fost luate la prasit de porumb, la cules de stiuleti sau elevii n-au mai ramas culegatorii calificati de fructe.
    Acest proces de dezintegrare a cooperativelor s-a produs din momentul in care Prim-Secretarul PCR si cel economic, n-au mai existat, pentru a dispune munca gratuita in folosul ,,agriculturii” de partid!
    5. In ultimele 8 rinduri de comentariu, enumerati la modul corect, ceeace trebuie realizat politic, economic si social in Romania!
    Problema este cum, cine, cu ce sa inceapa, care este cadrul organizatoric, programatic, ordinea si conexiunile care sa dea coerenta si sustinere material-financiara acestui proces de schimbare – fara echivalent in epoca moderna!
    La aceste intrebari raspunde doar un proiect de tara, care organizaeaza in mod realist si sistemic aceasta schimbare, necesara inca din 1990!
    6.Un astfel de proiect propune si reanalizarea cadrului general al integrarii si obtinerea de corective a unor clauze perdante ale integrarii, cit si masuri de sustinere a dezvoltarii tarilor ca Romania.
    Unul din punctele pe care proiectul de tara le propune avizarii de catre UE, este cedarea gratuita catre Romania a unei parti din actiuni (intre 10 si 25 la suta) in domeniul utilitatilor, astfel incit sa putem cunoaste si influenta politicile nationale in aceste domenii.
    Cum sa desfasori o politica sau strategie ENERGETICA nationala, cind utlitatile sint ale altora, evolutia lor viitoare este necunoscuta si necontrolabila?
    Cred ca asupra acestor aspecte trebuie sa ma pronunt si revin mereu, pina la constientizarea necesitatii evaluarii si promovarii unui proiect de tara existent si operational care organizeaza si sistematizeaza pe prioritati si responsabilitati politice si administrative, intregul proces de schimbare….
    cu stima
    Caliman Eugen.

    • Intr-o economie de piata astfel de actiuni centralizate nu pot fi puse in practica.
      Ceea ce propuneti Dvs. este realizabil exclusiv intr-o economie planificata.

      Faptul ca interventia etatista propusa se ascunde sub denumirea de „strategie” nu inlatura caracterul centralist (de comanda) al acestui tip de „proiecte de tara”. In absenta fortei statului, astfel de masuri nu pot fi impuse. Iar daca apelam la forta statului, atunci avem o interventie in piata majora, de natura a denatura piata si a o lipsi de eficienta pana la urma.

  30. Domnule Eugen Caliman, multumesc mult pentru acest cuprinzator raspuns. In domeniul agriculturii, imi permit sa nu fiu de acord. Legea 18/1990 de retrocedare a terenurilor, a fost prost conceputa, cu peste 4 milioane de exploatatii agricole, din care circa 2/3 de subzistenta. Vechile CAP si GAS au avut in inventar si alte bunuri, cladiri, hambare, grajduri, depozite, statii pompare irigatii, de care s-a ales praful. Multe se puteau refolosi. Dv. va refereti doar la forta de munca din vechea agricultura. Dar au existat multe alte obiective care puteau fi folosite. Faptul ca am luat totul de la zero, explica importul in proportie de 80% produse alimentare si incapacitatea de a procesa industrial ceea ce producem noi ca materii prime agricole. Nu uitati ca in prima faza de aderare am avut cote la zahar, lapte, ulei, vin, foarte mici comparativ cu alte tari, foste socialiste. Nici semintele nu mai sunt ale noastre la multe legume, plante tehnice, etc.

  31. Stimate,
    Agora,
    1.Scriam mai sus despre conexiunea organica/sistemica dintre componentele unei
    economii nationale – existenta intre dezvoltarea industriala si agricola.
    Specialistii in economie sint de acord ca piata determina productia, iar o populatie slab solvabila nu poate sustine o piata agricola in dezvoltare.
    Pe masura ce industria s-a dezintegrat, pierderea a cca 4 milioane de locuri de munca industriale mai bine platite, care au determinat emigratia economica, a fost una din cauzele principale ale nesustanabilitatii economice a agriculturii.
    Restituirea pamintului si crearea a milioane de exploatatii agricole nu avea alternativa in Romania, populatia din sate pierzind locurile de munca de la orase (cu navetismul) raminea fara orice mijloace de subzistenta.
    2.Pentra a crea azi o ferma agricola este necesar un capital de pornire de minim 400 -500 de mii de Euro, iar daca industria sustinea dupa 89 formarea si cresterea treptata a fermelor de tip industrial, azi eram la fel ca Ungaria sau Polonia in domeniu.
    Odata cu ,,proiectul postcomunist Iliescu”,de stopare a liberalizarii economice si accesului capitalului industrial strain in Romania (nu ne vindem tara!), industria a intrat in colapsul productiv, comercial, managerial, etc. cunoscut, cu rezultatul dezindustrializarii in urma blocarii politice a acesului investitorilor industriali majori!Cu un sfert din salarii la nivelul minim pe tara, cu alte doua treimi la cca. 1,5 ori salarul minim pe economie, cu emigrarea a 4-5 milioane de consumatori de produse agricole, cu ce bani se pot alege producatorii agricoli in urma activitatii de un an?Si fara subventii la productie ori export!
    Fara ferma industriala, spatii de depozitare si pregatire spre livrare (spalare, impachetare, dotare frigorifica, etc.) in ritmul contractual solicitat de magazine/supermarketuri, este firesc ca insasi infrastructura ajutatoare :seminte, chimicale, ingrasaminte, substrat de cultura legumicola, etc, sa fie inexistenta in Romania.
    Ca agricultor amator, am constatat azi ca sacii de substrat/pamint legumicol sint importati!
    In consecinta, fara productie agricola consistenta, industriala, este firesc sa nu existe nici productia celorlalte componente ale procesului agricol!
    Iata de ce, fara un proiect de tara cu obiectivul reindustrializarii, reconstructia industriala, agricola si a industriei de prelucrare a produselor agricole ramin inrealizabile…
    Iar asta, cu toate ca dupa integrare existe trei strategii nationale agricole pentru Romania!

    • Orientarea actuala nu mai sustine fermele industriale dacat pentru plante cerealiere si tehnice. Restul sunt exploatatii medii si mici, unde suportul de substante chimice sa fie mai redus. Modelul propus de dv. ,cu regret este mai putin cerut. Am vazut in Franta, Italia, Grecia, se merge pe specializarea exploatatiilor agricole pe tipuri de produse agricole si asocierea producatorilor. Si prelucrarea industriala se face tot prin asociere. Astfel unii, cresc doar rosii, altii ardei, altii doar vinete, etc. Prin urmare, ce nu se vinde se transforma in conserve. Altii cresc doar purcei pana la 3 luni si ii dau pe mai departe la alti fermieri care ii cresc pe mai departe. La noi s-a retrocedat pamantul dar fara mecanisme de sprijin si creditare agricola. Iar terenurile s-au vandut si se vand in o veselie, fara conditia obligatorie ca proprietarul sa detina pregatire agricola minima si sa il cultive. Noii proprietarii arabi care detin sute de ha, trimit toata productia in tarile lor si noi facem importuri. Nu industrializarea este cauza principala ci lipsa unei legislatii econonice si fiscale, bancare, invatamant agricol modern care sa sprjine agricultorul roman si parghiile reale ale economiei de piata.

  32. Stimate,
    Dedalus,
    1.Un PROIECT DE TARA nu are ca obiective si tehnici de lucru ,,actiuni centralizate” caracteristice unei ,,economii planificate” de stat!
    Proiectul de tara nu contine STRATEGII, ele fiind apanajul specialistilor in economie care au identificat carentele componentelor economice si bugetare ale econpmiei nationale, existind cca. 56 de strategii nationale pe domenii!Proiectul de tara a depasit aceasta ,,prima faza” a cercetarii si constructiei programatice economica.
    Proiectul de tara este de natura capitalista, nu etatista, asa ca va ,,alarmati” fara un temei ,,tehnic”!
    2.Aceste strategii care pina acum sint ,,virful” cercetarii economice uzuale sint extrem de valoroase sub raport analitic si prospectiv, economic, insa sint irealizabile, deoarece nu detin metode, mecanisme sau tehnici de traducere in viata economica reala!Numai proiectul de tara le poate asigura realizarea…
    3.Apelul la forta statului este necesar pentru a creia/construi conditiile de competitivitate/functionalitate economica care sa creieze conditiile de investitii industriale majore straine, care aduc Capital financiar, managerial, organizatoric, comercial, etc. spre a reindustrializa Tara.
    Statul NU construieste intreprinderi industriale, ci mediul economic functional, de o competituivitate economica care trebuie sa tinda catre indicele 1 al Coreii de Sud!
    Proiectul de tara detine tehnciile si instrumantarul de realizarea a acestei necesitati, deoarece cu indicele actual de competitivitate economica 74, Romania a pierdut dupa 2008 orice intentii investitionale straine!Ungaria cu indicele 50 a atras in ultimii 2-3 ani investitii industriale de 3-5 miliarde de Euro, prin uzine intregi ale Mercedes, BMW, Audi, ca hub energetic de gaze, etc.
    4.Cercetarea economica a dezvoltarii economice NU vizeaza actiuni de genul ,,denaturarii pietei” nationale, ci de a construi o ,,piata nationala” in care investitorii straini sa produca industrial la nivelul celei de a doua si a treia ,,revolutii industriale”, iar nu doar volane si bordul autovehicolelor, ori piese simple cu montaj manual, din marile orase din Vest!
    Este necesar ca lumea sa iasa din complexul ,,centralismului si economiei de comanda”, cind proiectele de tara nu au de a face cu asa ceva, ci sint orientate si construite pe utilizarea INTENSIVA a suportului de dezvoltare economica constituit de PIATA NATIONALA, adusa la nivelul calitativ de functionalitate al tarilor dezvoltate.
    Cine afara de statul roman poate realiza acest lucru, la nivelul national?
    cu stima,
    PS.
    Pe oricine ar interesa detalii sau componente ale proiectului de tara, ele pot fi comunicate la cerere, nefiind ,,secrete stiintifice”!
    Tel. 0721316019 si NET-ul stau la dispozitie in acest sens…

  33. Stimate,
    Dedalus,
    1.,,Piata nationala” a unei tari cuprinde sistemele economice si bugetare cunoscute, reglementate de institutiile caracteristice fiecareia prin normative si legi.
    Piata nationala poate fi functionala, cu indice de competitivitate catre indicele 1, fie nefunctionala cu indicele 74 ca al Romaniei.
    Intre stat (politicile publice) si piata exista o determinare directa, pe care D. Daianu o considera esentiala pentru dezvoltare.
    ,,O economie care functioneaza bine necesita un mix intre actiunea publica si piata.Echilibrul, structura si functionarea acestui mix reprezinta inima unei strategii” (Incotro se indreapta tarile postcomuniste?”, pag. 10).
    Acest mix presupune un echilibru intre piata si Stat, o structura si functionalitate perfecta a institutiilor nationale, masurate de indicii aratati.
    2.Stiinta economica a intreprinderii (microeconomia) si a administrarii nationale (bugetare) a veniturilor si cheltuielilor nationale (macroeconomia) nu ,,acopera” domeniul INSTITUTIONAL, care este unul calitativ, inoperant prin instrumentele oferite de ,,cercetarea economica” – respectiv de cele doua stiinte economice existente.
    In aceste conditii nu se cunoaste (abslut) nimic despe modalitatile, tehnicile si instrumentele de imbunatatire a mediului economic national, formate din componentele bugetare si economice, care sub raport practic, formeaza piata nationala a Romaniei.
    Aceasta este explicatia pentru esecul ,,Programului national de Competitivitate 2015 – 2020″, constat si exprimat public de INACO, administrat de prof. de prof. Andreea Paul (ASE Bucuresti) care tine in subdezvoltare industriala Romania ,,Europeana” pe lung termen!
    (Analiza se afla pe NET, putind fi consultata).
    Cercetarea institutionala este la inceputurile sale in toata lumea, prof. D. Daianu abordind tangential aceasta problematica in lucrarea citata, iar cursul ,,Economie institutionala” al prof. dr. Cosmin Marinescu (ASE Bucuresti si consultant economic prezidential) prezinta doar rolul in dezvoltare al institutiilor capitaliste, ca institutii NORMATIVE generale, ale sistemului capitalist.
    Cercetarea si abordarea institutiilor EXECUTIVE, parlamentul, guvernul, partidele politice si in general studiul institutiilor in intregul lor lipseste, astfel ca lipseste odata cu acesta si o noua ,,stiinta economica a dezvoltarii”, care sa asigure functionalitatea si performanta institutiilor nationale Estice.In consecinta, institutiile fiind in genere nefunctionale, aflate la indicele slab 74, determina slabiciunea PIETEI noastre nationale, cu mediul economic toxic, investitorii industriali majori retragindu-se totalmernte dupa experientele neplacute ale Crizei din 2008.
    Singurii investitori sint cei cu volane si montaje simple, sub beneficiul costului redus al fortei de munca si mai ales investitorii in consum: supermarketurile si institutii de diverse specializari, fara legatura cu reindustrializarea tarii.
    3.Proiectul de tara organizeaza procesul de dezvoltare economica si industriala prin constructia unui mediu economic si institutional functional si performant, care sa permita investitii industriale majore, cu inalta valoare adaugata, bazate pe o forta de munca de inalta calitate, un invatamint performant si implicarea in masa in domeniul afacerilor.
    In concluzie, proiectul de tara cuprinde in mod sistematic si coerent, ,,politicile publice” care conduc la atragerea masiva a investitorilor industriali, la capacitatea manageriala de atragere si utilizare a banilor UE si a creditelor institutiilor mondiale de sustinere a dezvoltarii.
    Comparativ cu proiectul de tara, PNRR este un program auxiliar, cu o contributie minora la dezvoltarea industriala a tarii, urmarind doar politici globale energetice si de mediu. in care Romania are putine de spus sau de realizat.

    • Scuze, dar tot nu vad unde este reglajul prin piata in cele expuse. Am inteles (oarecum) partea „statala”.

      Oricate dorinte am avea, ele trebuie transformate in masuri concrete.

      Adica, plecam de la „ce” dar treguie sa ajungem la „cum”. La „ce” se pricepe toata lumea, la „cum” din pacate prea putini.

  34. Stimate,
    Dedalus,
    1.Reglajul pietei se efectueaza actionind asupra indicelui de competitivitate economica nationala in directia imbunatatirii lui.De la indicele 46 ca al Cehiei si 50 ca al Ungariei, in Est deja apar investitori industriali majori.
    Plecam deci, de la necesitatea imbunatatirii semnificative a indicelui national de competitivitate 74 catre indicele 1, ca al Coreii de Sud.Cehia deja a eliminat 28 de ,,grupe de blocaje” aflate in calea dezvoltarii, comparativ cu Romania, astfel ca mirarea ca nu vin la noi investitorii industriali majori, se explica ,,matematic”!
    Aceasta imbunatatire a competitivitatii se realizeaza prin instrumentarul institutional pus la punct intr-un capitol din ,,proiectul de tara”, care asigura CONSTRINGEREA intregului ansamblu de institutii economice si bugetare, ale societatii civile, etc. , (intr-un cuvint a tuturor institutiilor) la o functtionalitate spre indicele 1.
    Acest lucru se realizeaza urmare a ,,cercetarii institutionale”, prin care s-au creat metodele, tehnicile si instrumentarul national in acest scop.
    Aceasta realizare a proiectului de tara raspunde la intrebarea ,,cum” aducem competitivitatea la nivelul asteptat de investitorii industriali, care ne evita dupa 2008.
    Domeniul acesta, al cercetarii institutionale este de absoluta noutate, iar prezentarea sa ,,,minimala” spre a fi inteleasa (si inteligibila) solicita un spatiu pe care nu-l permite cel acordat comentariilor.La tel. 0721316019, pe un E-mail, va pot comunica un scurt ,,rezumat” al acestei cercetari, pentru a iesi din blocajul simplei ,,cercetari economice” (in care s-a impotmolit orice posibilitate de dezvoltare industriala) si fara a ma interesa cu ceva statutul dvs. personal…
    cu stima,

  35. Un articol care a inceput demult si va continua din pacate:

    La unele comentarii doresc sa aduc o completare la partea in care cetatenii nascuti si crescuti in Romania aleg sa emigreze. Evident, completarea mea ridica un motiv principal deja discutat si anume: atitudinea unor angajati din sistemul de sanatate pe care o voi aseza alaturi de starea infrastructurii acestui sistem cu tot cu intretinerea lui din prezent sau viitor. Pai la ce atitudine ma refer. Exact la atitudinea omului prost crescut, cu educatie precara si de o rautate pe care nu mai stii cum sa o vindeci. Mergi la spital pentru tratament medical si pe langa faptul ca abia primesti ceva medicatie ti se asigura tratamentul gratis, jignitor, tortionar din partea celor care se poarta de parca fara ei nu se invarte planeta. Stiu ca pricepeti pana in maduva oaselor la ce categorie de oameni ma refer. De fapt ei vin din toate paturile sociale din care isi arunca falnic doza de nesimtire si afiseaza lipsa crasa de bun simt. Ei sunt peste tot, in toate spitalele si in toate functiile. Ei sunt evident nu numai in spitale. Sunt in toate societatea. Multi cetateni romani care au emigrat nici macar nu au mai luat cu ei caietul nenorocit in care pe prima pagina si primul loc in lista puneau cu lacrimi in ochi acest motiv. Cum se propaga specia fara de care nu se invarte planeta: pai e simplu. Unii o numesc romanism desi e un termen banal care nu reflecta nimic si este folosit doar din lipsa de vocabular. Eu nu ma pot hotara cum sa ii spun dar observ cum se propaga. In centrul propagarii sta non-valoarea. Aceasta ca un magnet atrage non-valorile pana la un prag in care valorile se simt coplesite si se retrag sau emigreaza. Cum ajunge non-valoarea in centrul decizional. Simplu: prin alegere de catre alte non-valori majoritare. Nu ajunge prin selectia valorica adevarata. Odata ce planeta s-a invartit se trezeste si non-valoarea avida de putere in centrul decizional iar de aici incep sa curga multe lacrimi in sufletul si pe fata celor care nu gasesc alta solutie mai buna decat emigrarea. Pentru bani, si directia abuzului de putere, non-valorile vor face orice si chiar daca realizeaza ce fac considera ca acesta e drumul lor si sunt indreptatiti la fel ca oricine sa-si valideze bagajul de cunostinte alaturi de clanul pe care il intemeiaza sau de care apartin. Profesori, doctori, asistenti, vanzatori, mecanici, croitori…cu totii presteaza o munca. Doar ca pe fond gratuit, cei nenorociti dintre ei presteaza si nesimtirea si cate si mai cate. Stiu, o sa spuneti ca e o societate dura, ca evolueaza de la maimuta incoace. Nu e chiar asa. Pentru imbunatatirea vietii intr-o societate ai nevoie de educatie buna finalizata cu selectia celor la care calitatea rezultatelor lor se alatura atitudinii si caracterului normal. Deci in loc sa se propage educatia buna si oamenii capabili cu bun simt da navala educatia precara a non-valorilor. Lucrurile vor merge tot asa o perioada. Oare cat? Pana cand un doctor nu mai urla la o copila care isi cauta tatal ce tocmai a decedat sau acele asistente care nu sunt interesate deloc de suferinta pacientului. Sau poate ingrijitoarele care la pachet cu doctorul si altii intregesc nepotismul pe sectii si isi permit sa ceara bani pentru o perna. E mai mult de atat. E si anestezistul care iti spune inainte de operatie ca vezi cum faci ca mai trebuie niste analize, adica bani, dar nu oricum si nu oricand ci doar cand are timp el. Se adauga si restul personalului care stie, vede si temator nu reactioneaza. Ei bine, acestea sunt doar cateva completari pe subiectul oamenilor din spitale, acei oameni care ar trebui sa se ocupe de ce ai tu mai de pret. Sunt josnici, sunt orice numai valori nu sunt. Poti scapa de ei doar intr-un fel. Ii dai afara din sistem. Unde ceva nu merge este clar ca acolo trebuie sa iei masuri. Genialitatea apare doar atunci cand cel care selecteaza este atat de priceput in a percepe oamenii incat foarte rar da gres in selectia corecta a valorilor. Musai trebuie sa dai toti nesimtitii afara. Musai trebuie sa ai curaj si genialitate. Cu sustinerea…hmmm…sa ii spunem politica……daca se vrea…se poate. Altfel toti acei pensionati devreme pe criterii incorecte, toate abramburicile, pontacii, parvenitii, coruptii, etc. care se mira de ce proprii lor copii au emigrat cand tatuca le putea asigura viata, nu vor realiza niciodata ca ei nu sunt speciali chiar daca in taberele lor se uimesc de ce le emigreaza odraslele. Isi baga in cap ca e conflict de generatii ca doar ei i-au crescut bine ca parinti. Trebuie sa ii considere speciali. Ei bine, nimeni nu e. Suntem oameni si viata are drepturi egale. Toti acei politicieni, etc..sau exemplare care fura rinichii ca ciolanul nu vor realiza niciodata ce este valoarea fara a li se da o lectie clara si evident o excludere din sistem. Iar daca asezi valorile la locul lor acestea vor atrage valori. Nu e cazul sa extrapolez situatia in invatamant si/sau alte institutii ale statului care sunt conducatoare de legi. De ce. Pentru ca lista motivelor a devenit neincapatoare desi curajul, genialitatea si valorile pe care le dorim se afla printre noi insa noi tot emigram in loc sa punem umarul sa construim. Pare ca ne-am pierdut rabdarea.

  36. Vă las placerea să aflați singuri in ce an a fost scris acest text, aplicabil perfect pe articolul domnului Ungureanu…

    „It is true that wealth has been greatly increased, and that the average of comfort, leisure and refinement has been raised; but these gains are not general. In them the lowest class do not share. This association of poverty with progress is the great enigma of our times. There is a vague but general feeling of disappointment; an increased bitterness among the working classes;”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Dan Ungureanu
Bursier al École normale supérieure, Paris. Studii aprofundate la École Pratique des Hautes Études, Paris. Asistent la catedra de limbi clasice a Facultății de Litere, Universitatea din Timișoara. Doctorat în lingvistică istorică despre fiabilitatea statistică a reconstrucțiilor lingvistice. Fost lector de limba română la Universitatea Paris IV și la Universitatea Carolină din Praga. Articole (selectiv) : ”The four layers of the lexical substrate in Romanian” în Loanwords and Substrata, Proceedings of the Colloquium Held in Limoges (5th-7th June, 2018) Innsbruck, 2020. Comunicări (selectiv) : Cognitive biases and statistical innumeracy in comparative Afroasiatic linguistics, NACAL, The North American Conference on Afroasiatic Linguistics Conference, Leida, 2014 Cărți (selectiv) : Româna și dialectele italiene, Editura Academiei, București, 2016 Autorii mei preferați sînt Emmanuel Todd, Nassim Taleb, A. O. Hirschman și Fons Trompenaars.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro