vineri, octombrie 15, 2021

Sfarsitul ideologiei. In Memoriam Daniel Bell (1919-2011)

Traim, o spunem adesea, intr-o era post-utopica, post-ideologica, post-istorica, post-industriala, post-moderna.  Nu ne amintim insa ca aceste concepte nu s-au nascut spontan, ca au existat un numar de mari ganditori care le-au cladit pe baza unor profunde studii si a unor remarcabile intuitii.  Profesorul Daniel Bell, care s-a stins din viata la 91 de ani, a fost unul dintre gigantii stiintelor sociale, un intelectual critic care a ilustrat cu pasiune vocatia liberalismului anticomunist in veacul marilor seisme ideologice. Asemeni lui Raymond Aron, gandirea sa a stat sub semnul unei confruntari necontenite cu marxismul si cu avatarele acestuia in lumea de azi.   Cartile sale raman repere inconturnabile pentru intelegerea trecutului, analiza prezentului si anticiparea viitorului. Sa amintesc aici clasicul volum, in fapt o culegere de eseuri filosofico-sociologice, The End of Ideology, o carte menita sa surprinda extinctia eshatologiilor,a  teleologiilor si a teologiilor politice in anii 60. Sintagma a facut o spectaculoasa cariera, ceea ce l-a determinat pe profesorul care preda atunci la Columbia University sa se planga in repetate randuri de faptul ca ar fi fost gresit inteles, ca nu a sustinut sub nici o forma disparitia ideologiei in genere, ci a proiectelor grandioase de restructurare absoluta a realitatii. Era vorba, in viziunea sa, de marile mutatii sociale ignorate de marxisti, de transformarea proletariatului industrial investit candva de Marx cu nimbul (misiunea) subiectului istoric total, ca statut social, de dinamica noilor forme de consumerism, intre care, scria Bell, aparitia cartilor de credit a reprezentat ea insasi o revolutie, a schimbat decisiv mentalitati si comportamente. Imi amintesc ca am citit prima oara The End of Ideology cand mai eram in Romania, prin 1975, cartea circula clandestin fiind mentionata de ideologii de serviciu de la Era Socialista doar spre a fi anatemizata.  Din momentul in care am inceput sa predau la University of Pennsylvania din Philadelphia, in primavara anului 1985, am recomandat constant cartile lui Daniel Bell. Am scris in acei ani eseuri despre el care s-au transmis la „Europa Libera”.

Cand Partisan Review a publicat in 1998 un articol al meu despre relatiile dintre ideologiile revolutionare si miturile politice ale modernitatii, m-am referit si la cartea lui Bell, spunand ca marele ganditor s-ar fi inselat plasand declinul ideologiilor in anii 60 (cartea a aparut chiar in 1960). Argumentul meu era ca tocmai atunci, deci in 1968, s-a produs o resurectie a ideologiilor revolutionare (Mai 68 cu exaltarea celor trei M–Marx, Mao, Marcuse, revolta anti-totalitara a studentilor de la Universitatea din Varsovia, dar si idealul socialismului cu chip uman al reformatorilor din Cehoslovacia, Noua Stanga din Italia, Germania, Statele Unite, revolta studenteasca din Mexic).  In fapt, sustineam (si ma mentin pe aceasta pozitie), ca epuizarea teoriilor sociale radicale a coincis cu miscarile revolutionare din 1989 din Europa de Est si Centrala: anti-ideologice, anti-utopice, non-chiliastice, non-violente, non-mesianice.  In paginile lui Partisan Review, am fost onorat sa pot dialoga cu o personalitate de o asemenea anvergura. La cursurile mele despre radicalism, utopii si mituri politice am utilizat editia a II-a din The End of Ideology ca lectura obligatorie.  Consider ca si celelalte lucrari ale lui Bell fac parte din tezaurul nepieritor al gandirii sociale:  The Coming of the Post-Industrial Society (1973) si The Cultural Contradictions of Capitalism (1978). Conduc acum o lucrare de doctorat a unui remarcabil student de la University of Maryland, Benli Schechter, despre ganditorii de la Partisan Review, ruptura cu stalinismul si critica totalitarismelor (fascist si comunist). In noiembrie 2010, Benli a fost la Boston, s-a dus la Cambridge, Mass. sa-l viziteze pe Daniel Bell si a facut probabil ultimul interviu cu ilustrul sociolog.  Sper sa-l publice cat mai curand.

Nascut intr-o familie de emigranti evrei din Europa de Est, cel care pana la 13 ani s-a numit Daniel Bolofsky, a simbolizat paradigmatic acel grup al intelectuailor din New York numit adeseorti The Family (Mary McCarthy a scris un roman a clef despre aceasta fascinanta si extrem de influenta comunitate spirituala). Cei mai apropiati prieteni ai sai, studenti si ei in anii 30 la City College din New York, au fost Irving Kristol, Irving Howe si Nathan Glazer. Acesti patru ganditori (critici sociali, intelectuali publici) aveau sa reflecteze vreme de decenii, uneori consensual, adeseori polemic, asuptra marilor dileme ale Americii din a doua jumatate a veacului al XX-lea. Articolele lor au aparut in reviste intrate in legenda, intre care Partisan Review, The New Leader, Commentary, Encounter, The New Republic si Dissent. Irving Howe, a ramas pana la sfaristul vietii un socialist democratic, s-a opus razboiului din Vietnam, a colaborat intens cu Michael Harrington si Michael Walzer pentru articularea unor strategii de reforma sociala diferite de revolutionarismul de tip marxist, leninist, trotkist ori anarhist (Howe a fost unul dintre cei mai drastici critici ai Noii Stangi si ai contraculturii). Un documentar extraordinar, un captivant film despre biografia ideilor in America secolului al XX-lea, realizat in 1998 de Joseph Dorman, se intituleaza „Arguing the World” si ii are ca protagonisti pe Bell, Howe, Glazer si Kristol. 

Arguing the World Poster [35.9 Kb]

In 1965 Daniel Bell si Irving Kristol au fondat The Public Interest, o revista care avea sa influenteze decisiv optiunile de politici publice ale variilor administratii din anii ce-au urmat. Prin definitie un sceptic in raport cu orice ideologie „tare”, prin formatie un socialist democrat, prin vocatie un spirit liberal inspirat de ideile unor Max Weber si Karl Mannheim, Bell a refuzat alinierea ideologica in miscarea neo-conservatoare. Era un spirit liber, nu putea sa se lase prins in nici o formula ideologica limitativa, fie ea marxismul ori structuralismul functionalist.  In lumea stiintelor sociale  a fost apropiat de Daniel Patrick Moynihan si de Nathan Glazer (cu care a fost coleg de catedra, la Harvard, dupa 1969). In chip neconventional, doctoratul primit la Columbia i-a fost oferit pentru The End of Ideology, pentru cartile sale in genere (ca si Barrington Moore Jr, nu a sustinut formal un doctorat). 

A fost un adversar al oricarui apriorism inghetat,  al speculatiilor oraculare atat de indragite de diversii radicali.  I-a repugnat orice forma de sectarism: politic, ideologic, religios.  A sustinut valorile democratice in lupta anti-totalitara (in consens cu Albert Camus, George Orwell, Carlo Roselli, Hannah Arendt, Dwight Macdonald, Ignazio Silone, Edmund Wilson, Raymond Aron, Isaiah Berlin, Robert Conquest ori, mai aproape de noi, in aceeasi directie, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Mihail Farcasanu, N. Carandino si Petre Pandrea). Cand Kristol a devenit explicit profetul neoconservatorismului, Bell si-a dat demisia de la The Public Interest.  Nu suporta etichetele, nu se lasa tintuit pe vreun procustean pat al formulelor simplificatoare (desi, chiar in Partisan Review, sociologul Amitai Etzioni, cel care avea sa fie printre fondatorii comunitarismului, l-a numit „un neonservator pragmatic”).  Se considera un social-democrat de dreapta, avea o slabiciune pentru traditia anti-despotica a mensevismului (sa nu uitam ca din acea directie s-au nascut primele cercetari sovietologice).  Ca si Leszek Kolakowski (un ganditor pe care l-a pretuit si de a carui calda apreciere s-a bucurat el insusi), Daniel Bell a cultivat un eclectism benefic, s-a declarat „socialist in economie, liberal in politica si conservator in cultura”.  Cand am scris in urma cu cativa ani un eseu intitulat In Praise of Eclecticism m-am gandit exact la acesti admirabili intelectuali ale caror biografii stau marturie pentru ceea ce numim libertatea spiritului (o specie din care au facut parte, alaturi de cei amintiti mai sus, personalitati precum Leopold Labedz, François Furet, Jean-François Revel, Ghiţă Ionescu, Claude Lefort, Cornelius Castoriadis, George Lichtheim, Annie Kriegel, Franz Borkenau, François Fejto, Sidney Hook, Adam Ulam, Jacek Kuron, Ferenc Feher, Robert C. Tucker ori Tony Judt).  Doua din cartile sale au fost incluse printre cele 100 de lucrari de maxima influenta din secolul XX de catre Times Literary Supplement. Daniel Bell a fost deopotriva un scholar si un intellectual.  A intruchipat stralucit ambele ipostaze, dar cred ca secretul viabilitatii operei sale provine mai cu seama din curajul de a nu renunta la chemarea sa de intelectual: „The intellectual begins with his experience, his individual perceptions of the world, his privileges and deprivations, and judges the world by these sensibilities”.

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

    • Intra-adevar, a fost un intelectual suta la suta, dar spre deosebire atatia „clerici care au tradat” (sa ne amintim de Norman Mailer sustinand extremsitii, de Walter Duranty mintind in NYT despre teroare stalinista, de Aragon, Eluard, Sartre etc etc) el a fost fidel unor valori non-negociabile: libertate, demnitate, adevar, civilitate. Spre a relua titlul unei frumoase carti de Tony Just, a purtat cu onoare povara respnsabilitatii.

      Cat priveste remarca d-lui Augustin Calin: Da, a murit Daniel Bell, un mare sociolog, ganditor politic, profesor si intelectual public. El a introdus in dezbaterile contemporane tema sfarsituluii ideologiei (ori ideologiilor) intr-un timp care parea sa consacre suprematia acestora.. A fost, cum se spune, un inainte-mergator. A scris carti considerate deschizatoare de drumuri. A refuzat sa fie membru al vreunei „biserici” doctrinare si a argumentat de ce. Ideile sale sunt astazi ceea ce se cheama bunuri publice, fac parte din spiritul timpului nostru, adica din Zeitgeist. Dar ideile nu se traduc in ecuatii chimice.

      • Domnule Tismaneanu!
        Intrebarea care urmeaza, va asigur, nu are nici-un substrat. Pur si simplu o curiozitate a mea.
        Cum se face ca aproape toti marii ganditori din domeniul stiintelor sociale au fost/sunt evrei?

        • Cred ca este vorba de o generalizare problematica (nu a Dvs, dar ea apare uneori). Auguste Comte, Herbert Spencer, Max Weber, Talcott Parson, C. Wright Mills, Dimitre Gusti si cati altii nu erau evrei. Pe de alta parte, este vorba de relatia dintre stiintele sociale si modernitate, iar secularizarea evreilor, in special in Franta, Germania si Austro-Ungaria s-a tradus in prezenta multor tineri evrei in facultatile de stiinte umane, in afirmarea lor drept critici sociali si culturali (de pilda „Teoria Critica” a Scolii de la Frankfurt). . A existat o simbioza intre intelectualii germani si cei evrei in perioada de dinainte de catastrofa din 1933. Jurgen Habermas a scris despre acest subiect in volumul sau intitulat „Profiluri filosofico-politice”. Pe aceasta tema exista o intreaga literatura, din care as aminti cartea istoricului Yuri Slezkine, profesor la University of California (Berkeley) intitulata „The Jewish Century”, publicata acum cativa ani la Princeton University Press. Cartea fost elogiata si criticata, nu este aici locul sa intru in detalii. O mentionez ca reper bibliografic.

          Cu bune ganduri,

          Vladimir Tismaneanu

          • Buna ziua:

            Slezkine: „The Modern Age is the Jewish Age–and we are all, to varying degrees, Jews”.

            Daca e asa – nu intru in detalii, nu e locul aici si nu e timpul acum -, daca evreii sint „mercurienii/modernii” par excellence, atunci tot ceea ce inseamna modernitate (chiar si excesele modernitatii ?, nu stiu …, ma intreb) ar trebui sa aiba un continut evreiesc. Deductii … din premisele lui Slezkine.

            Semnat:
            Un apolinic

  1. Daca un cofetar imi spune ca frisca se tine la rece ca sa nu inghete, inteleg. Daca un chimist imi spune 1s1 1s2 2sp1 2sp2 iar inteleg. Daca un programator imi zice ca un giga n-are 1000k ci 1024, inteleg.
    Dom’le, dar din articolul asta n-am inteles decit ca Daniel Bell a murit.

    • @Augustin Catalin
      Trist! Dar… cum spune prof. Nicolae Manolescu (va este cunoscut numele?) toti suntem putin idioti pana la o anumita varsta.

    • Este o carte extrem de importanta, mai ales pe linia analizei premiselor si implicatiilor nihilist-demonice ale comunismului. Sper sa gasesc ragazul sa scriu despre ea. Pastorul Richard Wurmbrand a fost un erou al adevarului si un mare marturisitor, asemeni unor Soljenitin ori Whittaker Chambers.

      Religiile seculare sunt forme de sacralizare a politicului, de divinizare a istoriei, de respingere a transcendentei si a criteriilor care despart, in chip traditional, Binele de Rau. Este moral, spunea Lenin, tot ce serveste „Revolutia”. O teza impartasita de Trotki, Stalin, Mao, Che Guevara, Tito ori Ceausescu. Un grup de „alesi”, o comunitate sectara isi aroga dreptul de a dicta semenilor ce inseamna fericirea si de a-i constrange, prin orice mijloace, sa se supuna aceste retete. Din nefericire, cum au demonstrat-o Aron si Furet, multi intelectuali au sustinut aceasta viziune, s-au drogat cu acel opiu care a fost si este inca obsesia distrugerii societatii burgheze, a statului de drept, a proprietatii private.

      Cu bune ganduri,
      Vladimir Tismaneanu

      • Diavolul politic are, întotdeauna, două mari obiective pe agendă:

        1. Să convingă omenirea că atât el, cât şi Dumnezeu sunt “opiumul maselor”, superstiţii infantilizante, himere compensatorii.

        2. Să momească afectivitatea sau/şi intelectul uman(e) cu amvoane politice, soteriologii imanentiste şi utopii sublunare, a căror idealitate să garanteze validitatea lui „Totul e permis!”

        • Problema este ca nu o singura data Diavolul impurmuta infatisarea Bunului Dumnezeu. Promisiunile comuniste sunt imanentiste, intr-adevar, in sensul ca anunta mileniul, constructia Cetatii Divine aici si acum. „Cetatea Totala”, spre a relua titlul cartii prea putin stiuta azi, datorata lui C. Dumitrescu, era tocmai aceasta fantezie a unei ordini perfecte, a impacarii dintre esenta si existenta, faimosul salt din „imperiul necesitatii” in „imperiul libertatii”. Este nalucirea Palatului de Cristal din „Ce-i de facut?”, romanul ultra-tezist al lui Cernisevski, venerat de Lenin (care stia pasaje intregi pe dinafara). La fel, radicalismul de semn opus vestejeste valorile modernitatii burgheze, decadenta, „degradarea” mercantila, filistina, supusa Aurului (mituri wagneriene reconfectionate in ideologia national-socialista), deci unui principiu comercial care anuleaza valorile Blut und Boden. Dar romantica demonizare a Banului o gasim si la tanarul Marx. Les extremes se touchent…

          Despre Slezkine: este nevoie de o discutie profunda, cu trimiteri precise la o carte ale carei argumente sunt opusul unor simplifficari reductioniste. Oricum, propunand tipuri ideale in discutia sa, Slezkine poate fi criticat in numele a numeroase exceptii. Pentru fiecare revolutionar avangardist se poate gasi un contra-exemplu liberal-conservator (de la Disraeli la Leo Strauss). Interpretarea lui Slezkine este politica si culturala, nu etno-rasiala.

  2. Traim in era „Nou” – Noii atei, Noii democrati, Noii liberali. Observam cu totii schimabari la nivelul societatii.
    Istoria se rescrie, guvernele se rescriu, morala se rescrie, modele dupa care ne guvernam. etc.
    Traim in era Post si inceput erei Noi, a noilor ideologii.

    Nu cred ca au murit ideologiile ci mai degraba sunt aceleasi dar cu titlul schimbat. Defapt e aceasi marie dar cu o alta palarie.

  3. Cred ca Istoria a trecut la Fapte. Ne arata pe viu ca nu mai pot exista alte ideologii, alte sisteme de valori in afara dreptei clasice, neviciate de socialism, singura care a demonstrat atat teoretic cat si practic ca poate asigura un viitor.

    Nici democratia liberala (libertarian paternalismul de stanga ce se vrea impus acum) nu sta prea bine. Criza are deja grija sa vedem sfarsitul acestei iluzii pe viu, indiferent de continent, facand o demonstratie articulata cu subiect si predicat a tuturor legilor economice fundamentale ignorate in acesti ani, indiferent de domeniu. Ne arata ca este o stiinta sociala, ce studiaza fenomene economice dar mai ales sociale fapt ignorat si luat peste picior aproape de toti pana acum.

    Nu sociologia ar trebui sa fie punctul de pornire al politicilor intr-un stat ci legile economice vechi de cand lumea, conditionarile fizice si cauzale implacabile, extrem de simple, care ne spun ca nu poti cheltui ce nu ai, nu te poti ridica de jos fara sa depui si un efort pentru asta, ca nu e suficient „sa-ti doresti” un lucru pentru ca el sa si „existe”.

    Drepturile nu s-au bazat niciodata pe nevoi sau pe dorintele de egalitate ale unora ci pe Raspunderi, pe Obligatiile de care fug acum toti.

    „Intregul Univers conspira” impotriva socialistilor (de orice fel) si e doar o chestiune de timp pana cand absolut toti vor realiza ca orice falsificare s-a sfarsit. Pentru ca Natura nu e o democratie ci o dictatura. O dictatura a unor legi naturale, implacabile, inalienabile, ce nu pot fi ocolite cum nu poti scapa nici de gravitatie. E perfect normal sa fie asa. E Corect sa fie asa. Este esenta Moralitatii, de fapt, pentru ca Realitatea este intotdeauna JUSTA si Exista independent de dorintele oricui.

    Acesta e motivul pentru care absolut toti cei care au gresit vor plati, pentru fiecare va avea o Judecata de Apoi, ce a venit acum. Pentru ca altfel pana si Timpul ar inceta sa mai existe.

    :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Va ieși sau nu Polonia din Uniunea Europeană? Ultima decizie a Tribunalul Constituțional din Polonia reanimă această dezbatere

,,Nu există o tiranie mai crudă decât cea care se exercită la umbra legilor și cu culorile dreptății” Montesquieu

Cum tac universitățile din România despre vaccinare

Vaccinarea anti-COVID reduce de ~5 ori riscul de a transmite boala și de ~10 ori riscul de simptome grave sau de deces....

Interviu cu soprana Angela Gheorghiu. „În România am învățat o falsă istorie a muzicii, fabricată și comandată.”

Angela Gheorghiu este acum cel mai cunoscut artist român din lume. Notorietate cuantificabilă, clară, neîndoielnică. Prestigiul ei...

Ce înseamnă AUKUS?

Pentru a înţelege contextul semnării pactului AUKUS, este necesar a înţelege contextul relaţiilor dintre Australia şi China. În 2020 relaţiile dintre cele...

Pseudodemocraţie locală, iliberalism şi feudalism politic. Raport anual dintr-un fief PSD

Cu puţin mai bine de un an mă hotăram să fac pasul în politică (într-un micuţ partid local, PACT pentru Galaţi) după...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.