marți, iunie 25, 2024

Sfârşitul regimului Putin – primul episod

Evenimentele care s-au succedat în Federaţia Rusă în data de 24 iunie au depăşit orice putere de imaginaţie şi vor avea consecinţe pe termen lung. Am avut de-a face cu o secvenţă din lupta de putere care are loc în prezent în interiorul sistemului de putere de la Kremlin, un  moment rar în care au ieşit la suprafaţă relaţii umane şi raporturi de putere despre care se ştia foarte puţin. Odată ce Prigojin a părăsit Rostov-pe-Don, în seara aceleiaşi zile, uşa întredeschisă prin care se vedeau toate acestea a fost închisă şi am revenit la perioada anterioară, în care ştirile circulă foarte greu, interpretările se bazează pe supoziţii şi orice analiză pe tema a ceea ce se întâmplă în prezent în Federaţia Rusă este supusă riscului de a fi eşuată din start.

Pentru a înţelege ce s-a întâmplat cu adevărat pe data de 24 iunie, sunt necesare câteva observaţii preliminare.

Războiul din Ucraina, cel puţin până în prezent, este un dezastru pentru Federaţia Rusă. Responsabili de acest dezastru sunt cei mai înalţi demnitari din aparatul politico-militar: Putin, Șoigu, Gherasimov.

Ministrul apărării Șoigu este la originea unor ordine care s-au dovedit a fi catastrofale dar s-a remarcat prin loialitatea sa absolută pentru Putin. Șoigu are la bază studii de inginerie, nu a făcut armata şi provine din Tuva – un loc mai aproape de China decât de Europa. Originea sa este cea mai bună garanţie pentru Putin că acesta nu se va amesteca în jocurile politice de la Moscova.

Incompetenţa lui Șoigu este depăşită doar de cea a lui Gherasimov, şeful Marelui Stat Major. Gherasimov este cel care l-a convins pe Putin că invazia Ucrainei nu va dura mai mult de câteva zile şi că, odată cu capturarea aeroportului Antonov în primul moment al declanşării războiului, ucrainenii vor depune armele şi îi vor aplauda pe ruşi. Gherasimov este autorul doctrinei militare care îi poartă numele şi care postulează că războaiele nu se mai poartă pe câmpul de luptă, ci la nivel informaţional, iar “războiul hibrid” reprezintă viitorul. Războiul din Ucraina a dovedit până acum că războiul informaţional este doar un instrument adiacent, prezenţa pe câmpul de luptă şi comportamentul militarilor fiind în schimb decisive.

Rusia a avut de-a face cu conducători politici autoritari care s-au bazat pe comandanţi militari incompetenţi. Datorită acestora, prima etapă a războaielor a fost de obicei catastrofală. În 1812 Napoleon a putut înainta rapid în Rusia, fiind de neoprit datorită lipsei unei strategii pentru ca mai apoi să se producă o schimbare la vârful armatei care a facilitat victoria rusă. În al Doilea Război Mondial, Stalin l-a schimbat pe mareşalul Kulik, după ce a observat că trupele germane avansează rapid şi fără mare rezistenţă spre Moscova.

Putin în schimb a păstrat intactă conducerea militară a Federaţiei Ruse, după începerea războiului din Ucraina, chiar şi după contraofensivele de succes ucrainene din zona Harkiv sau Herson din toamna anului trecut. Pare că Putin este captiv al propriei sale propagande mincinoase şi că ascultă cu încredere raportul militar zilnic al lui Konaşenkov transmis de televiziunea de stat, înainte de a merge senin la culcare.

Strategia pusă în aplicare de Șoigu şi Gherasimov începând cu luna noiembrie 2022, s-a dovedit de asemenea total neinspirată. Bombardarea masivă a oraşelor şi a infrastructurii energetice, cu scopul de a slăbi moralul ucrainenilor, a avut exact efectul contrar. Arsenalul rus a fost epuizat pe lovituri aeriene care au fost de cele mai multe ori interceptate de apărarea anti-aeriană ucraineană. În loc să oprească această strategie, Șoigu şi Gherasimov au aruncat în luptă  muniţii din ce în ce mai sofisticate, într-un efort militar inutil.

Este momentul în care apare în scenă Evgheni Prigojin, liderul Grupului Wagner. Acesta a realizat incompetenţa catastrofală a celor doi şi nevoia de a folosi tacticile clasice prin care infanteria şi artileria domină câmpul de bătălie.

Şoigu şi Gherasimov, la iniţiativa lui Putin, au recurs la Grupul Wagner pentru a captura Bahmut. După 9 luni de lupte asidue, cu mari pierderi de vieţi omeneşti, Wagner cucereşte Bahmut. Lui Prigojin i se acordă puteri practic nelimitate, inclusiv accesul neîngrădit la recrutarea puşcăriaşilor. Inevitabilul are loc: Prigojin intră în competiţie cu Șoigu pentru a avea acces la mai multă muniţie. Întrucât cantităţile sunt limitate, Prigojin începe să-şi exprime nemulţumirile în public. Vladimir Putin nu a intervenit, întrucât a considerat că are de-a face până la urmă cu o dispută personală, iar el a tolerat întotdeauna luptele interne în cercul intim de putere fără să intervină pentru ca nimeni să nu aibă pretenţii mai mari.

Întrucât disputa a devenit şi mai vizibilă, Soigu a luat o măsură radicală: toate unităţile militare private, inclusiv şi mai ales Wagner, trec în subordinea Ministrerului Apărării. Prigojin se manifestă şi mai vocal împotriva acestei măsuri. Este momentul în care puterea de la Kremlin intervine direct, încercând să medieze între Prigojin şi Soigu. Vineri, 23 iunie, are loc o ultimă discuţie în acest sens. Prigojin cere din nou armament, autonomie totală şi demisia lui Șoigu. Întrucât toate trei condiţii erau greu de realizat, Prigojin trece la acţiune în data de 24 iunie.

Vladimir Putin este un birocrat tipic care nu se grăbeşte şi căruia nu îi sunt pe plac schimbările bruşte. La fel este şi Șoigu. Prigojin este exact opusul unui birocrat: schimbări rapide, decizii pe moment, cât mai puţine hârtii. Acesta este motivul pentru care negocierea cu Prigojin era sortită de la bun încrput eşecului. Dacă nu ar fi triumfat latura de birocrat a lui Putin, un alt conducător ar fi luat decizia de a-i acorda comanda operaţională a războiului din Ucraina lui Prigojin, încă de la eşecul capturării Kievului în primăvara anului 2022. O decizie care ar fi venit în contradicţie totală cu rezistenţa la schimbare care domină conducerea de la Kremlin în prezent.

Lui Stalin îi plăcea să genereze competiţie în cadrul conducerii de la Kremlin pentru ca nimeni să nu domine, de asemenea în cadrul armatei, încurajându-i simultan pe Jukov şi Konev să ajungă primul în centrul Berlinului pentru a se acoperi de glorie. În momentul în care confruntarea dintre Șoigu şi Prigojin a devenit publică şi alimentată constant, Putin a preferat în schimb să nu intervină. La fel s­-a întâmplat şi în ziua de 24 iunie: a refuzat o discuţie directă cu Prigojin, la solicitarea acestuia şi nu a participat la discuţiile care au încheiat marşul trupelor Wagner spre Moscova.

Până în prezent, regimul lui Putin se baza pe un contract nescris: sunt restrânse drepturi şi libertăţi fundamentale, în schimb este asigurată securitatea deplină a cetăţenilor. Prin ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă, acest contract nu mai are valoare, după cum remarca Samatha de Bendern în The Guardian. Incursiunile grupărilor paramilitare ruse la graniţa cu Ucraina, mai ales în oraşul Belgorod, au arătat că Federaţia Rusă nu-şi poate apăra propriile graniţe. Capturarea oraşului Rostov-pe-Don fără nicio reacţie din partea militarilor ruşi, urmată de marşul unităţilor Wagner până la 200 de kilometri de Moscova, au arătat din nou că forţele de apărare ruse sunt ineficiente. Slăbiciunea regimului Putin a fost devoalată în toată splendoarea sa. Anne Applebaum în The Atlantic încerca să ofere o explicaţie entuziasmului cu care au fost întâmpinaţi mercenarii Wagner în Rostov-pe-Don: regimul Putin a cultivat apatia, neimplicarea politică, ani la rândul propaganda rusă a transmis că nimic important nu se întâmplă şi nici nu trebuie să se întâmple, iar dintr-o dată Prigojin şi mercenarii Wagner rup ritmul anost al vieţii cotidiene, destrâmând astfel minciuna întreţinută artificial: în sfârşit se întâmplă ceva. Posibil să fie şi aceasta o explicaţie – pe care Cehov ar fi acceptat-o probabil fără rezerve – dar şi o alta poate fi credibilă: un cetăţean din Rostov-pe-Don, fiind întrebat de ce se manifestă un asemenea entuziasm pentru mercenarii Wagner, a răspuns: ”deoarece nu vrem ca oraşul nostru să fie al doilea Belgorod”. Altfel spus, oamenii simpli au realizat că statul nu le mai oferă siguranţa cu care erau obişnuiţi, iar mercenarii Wagner au fost văzuţi ca un substitut al statului care asigură ordinea. Un semnal foarte îngrijorător pentru regimul Putin.

Greşeala monumentală a lui Putin a fost că aparatul represiv s-a făcut simţit peste tot în Federaţia Rusă – în afară de Grupul Wagner. Prigojin a fost lăsat liber, să facă ceea ce doreşte. Câtă vreme a acţionat în Africa pentru interesele Federaţiei Ruse, pactul de neagresiune cu aparatul represiv a funcţionat foarte bine. Odată ce Prigojin începe să critice regimul Putin, trecând linia roşie şi afirmând că războiul din Ucraina este o greşeală şi o ambiţie personală, nu a existat o persoană în anturajul său care să susţină tezele Kremlinului, care să încerce să-l compromită. Prigojin a fost lăsat să intre în cercul intim de putere, fără să existe niciun control asupra lui (aşa cum toţi membrii cercului de putere de la Kremlin pot fi şantajaţi în orice moment). Potrivit opiniei lui Vladislav Inozemţev exprimată în Novaya Gazeta Europa, după ce a revenit la putere în 2012 Putin a distrus sistemul de putere existent care garanta o funcţionare echilibrată a puterilor, chiar şi într-o formă coruptă: “statul sunt eu” a devenit singura raţiune a exercitării puterii. Din acest motiv, Putin a devenit nu mai puternic, ci mai vulnerabil. În caz de contestare, “sistemul” nu îl mai poate apăra, deoarece a dispărut. “Sistemul” a fost înlocuit de un cerc restrâns de yesmeni care oricând pot aclama un nou lider.

La ora actuală, există aproximativ 25000 de mercenari Wagner care au fost implicaţi in rebeliunea din 24 iunie. De asemenea, există aproximativ 32.000 de mercenari demobilizaţi, proveniţi în marea lor majoritate din foşti deţinuţi eliberaţi pentru a lupta în Ucraina. Este vorba de persoane cu experienţă armată, frustraţi, care oricând se pot revolta împotriva regimului. Un alt semnal al faptului că regimul Putin se poate confrunta cu mari probleme în viitorul apropiat.

După cum remarca foarte just Robert Farley pentru 19FortyFive, nu se cunoaşte în prezent care a fost nivelul de sprijin al lui Prigojin în cadrul elitei politice şi militare ruse. Este sigur însă că acest sprijin a existat. Nu se ştie cum va afecta rebeliunea din 24 iunie cursul războiului din Ucraina. Pe 26 iunie, un comandant militar rus comenta ironic avansul forţelor ucrainene în regiunea Herson: “tactică tuvană” (aluzie la locul de naştere a lui Soigu). O atitudine ce denotă faptul că lanţul de comandă ierarhică militară dă semne că este serios afectat ca urmare a rebeliunii mercenarilor Wagner. Ceea ce a afirmat Prigojin despre Șoigu este adevărat şi din acest motiv până acum operaţiunile forţelor armate ruse în Ucraina au eşuat, în timp ce acţiunile Wagner au avut până la urmă succes.

Rebeliunea paramilitară din 24 iunie este, în opinia lui Kirill Martynov de la Novaya Gazeta Europa, cea mai serioasă criză politică şi militară cu care Putin s-a confruntat de când este la putere şi totodată cea mai serioasă criză politică a Federaţiei Ruse după destrămarea Uniunii Sovietice în 1991. Va reuşi Putin să-şi întărească puterea sau dimpotrivă au fost create premisele pentru înlocuirea sa? Este foarte posibil ca ceea ce s-a întâmplat pe 24 iunie să fie un avertisment din interiorul elitei politice de la Moscova. Un semnal că alternativa la Putin nu este Prigojin, ci altcineva care se poate distanţa de Putin prin încheierea războiului din Ucraina şi totodată nu are potenţialul disruptiv şi criminal al lui Prigojin. Putin va trebui să facă cea mai dificilă alegere din cariera sa de birocrat predestinat de KGB şi FSB înaltelor demnităţi publice. Nu este deloc clar în prezent care va fi următoarea sa mutare, dacă îl va abandona sau nu pe Șoigu, recompensat permanent pentru loialitatea sa fără rezerve dar în egală măsură notoriu pentru incompetenţa sa. Sigur este însă că, aşa cum susţine şi Edward Luttwak în UnHerd, dacă Putin nu îi va schimba pe Șoigu şi pe Gherasimov, războiul din Ucraina va fi definitiv pierdut, iar Putin nu va mai putea rămâne la putere. Mai mulţi comandanţi militari  ruşi s-au remarcat începând cu 24 februarie 2022 – va asuma Putin decizia de a-i promova la cele mai înalte funcţii ale aparatului politico-militar? Ori, altfel spus, va renunţa Putin la haina de birocrat suprem pentru a lua decizii radicale? Renunţarea la Șoigu şi Gherasimov poate crea premisele pentru o ieşire onorabilă din războiul cu Ucraina şi rămânerea la putere a lui Putin dar poate crea şi premisele ca cei promovaţi la vârf să dorească ulterior înlăturarea sa de la putere. Păstrarea responsabililor militari incompetenţi garantează pierderea războiului cu Ucraina şi plecarea de la putere a lui Putin. Dificilă alegere între două variante care duc în final la acelaşi deznodământ. Rebeliunea mercenarilor Wagner este astfel primul episod dintr-un mecanism care s-a pus deja în mişcare.

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Trebuie acceptata idea ce ne spune cum in spatele acestor fapte desfasurate de catre trupele Wagner stau in spate mari interese materiale . Desfintarea Wagner sau scoaterea din joc a lui Soigu si Gherasim , ce il tineau captiv pe Presedintele Putin ,reprezinta miza actuala .O multime de bani stau in spatele deciziilor Wagner care gestioneaza sume uriase folosite acum spre a isi elimina dusmanii din interior .Marea eroare facuta de catre Putin o reprezinta scoaterea din puscarii a unor cetateni si ofertele facute acestora in scopul participarii in lupta . Prigojin isi fidelizeaza astfel un numar mare de puscariasi si familiile acestora ce beneficiaza direct de insertia materiala oferita in schimbul fidelitatii lor fata de seful Wagner .Putin a fost nevoit sa aleaga .Putin isi pierde astfel aura de neinvins , de mare conducator , de reprezentant necontestat al neamului si il transforma pe Prigojin intr-un exponent popular care renunta a-si ataca fratii preferind sa nu atace Moscova .Ce putem vedea , ca si formula a viitorului Rusiei , inca nu este concretizat. Daca Ucraina reuseste sa profite militar de aceasta eroare si daca apar nume noi ce contesta dictatura lui Putin atunci lucrurile pot escalada si Putin isi poate pierde puterea .Deja efortul de razboi se simte in buzunarele oligarhilor si noii imbogatiti pot dori oprirea conflictului .Curind vedem daca este inceputul sfirsitului .Ca de fiecare data ne facem datoria sa reamintim : „nici nu stie ce il asteapta si Federatia rusa nu mai poate ramine in forma ei actuala sunt cuvintele de inceput ale lui J.R.Biden si ale doamnei Ursula von der Leyen .Nu putem sa nu tineam seama de aceste vorbe mai ales in acest context neasteptat .

  2. „provine din Tula”. Nu, provine din Tuva
    „Greşeala monumentală a lui Putin a fost că aparatul represiv s-a făcut simţit peste tot în Federaţia Rusă – în afară de Grupul Wagner.” Eu nu cred ca-i asa simplu pe cit pare aici – nu a fost o „greseala” ci a fost ceva ce nu a putut controla, daca ar fi putut precis l-ar fi manipulat pe Prigojin ca pe Soigu, insa nu a putut.

  3. Consecintele tratatelor dupa WW2 asociate cu reimpartirea Rusiei in republici sovietice in mod arbitrar le traim si astazi. SUA si Europa de Vest nu au inteles resorturile istorice ale Rusiei aceea de a fii o mare putere. Plecarea ori moartea lui Putin nu aduce nicio rezolvare stabila. Un altul va fi la fel. O demonstreaza Rusia prin intreaga sa istorie. Iar Zelensky isi are dincolo de declaratiile oficiale, jocurile lui politice si militare si vrea ca tot globul sa ii dea arme si bani.

    • Lasati domnu Lavrov povestea asta penibila cum ca ruzziei trebuie sa i sa permita orice pentru ca daca a înghițit sute de ani zeci de popoare este intangibilă. Ukraina evident că cere toate armele posibile si imposibile pentru a se apăra și bani pentru a funcționa

  4. Putin are parte în ultimul timp de multe nopți albe. Şi nu e vorba de acelea care se pot vedea chiar acum la Sankt Petersburg. Fiind un strateg submediocru a intrat singur în situația asta care pare (pentru el) fără ieşire.
    Să pună capăt războiului în acest moment ar fi varianta ideală însă puterea de la Kiev e de neclintit în privința condițiilor de pace si cea mai impotantă dintre ele este restabilirea granițelor de dinainte de 2014.
    Poate că Zelenski ar fi dispus la o mică cedare în sensul acordării unui anumit grad de autonomie Crimeei, poate chiar şi Donbasului, dar pentru Putin rezolvarea asta echivalează deja cu o înfrângere. Cum ar putea justifica aparatul de propagandă al Kremlinului întoarcerea la situația de acum un deceniu in condițiile in care mai mult de o familie din cinci are măcar o rudă apropiată ucisă sau schilodită pe front? Deci varianta asta de ieşire nu poate fi luată in calcul pentru moment.
    Să-i schimbe pe Şoigu si pe Gherasimov e riscant pentru că Putin, ca fost KGB-ist cu ştate vechi, se fereşte instinctiv de mişcări cu urmări greu de prevăzut. Pornirea războiului (în urma unui calcul greşit) a fost o excepție care i-a amplificat această teamă. Dacă ar aduce nişte oameni capabili în fruntea Ministerului Apărării ş a Statului Major General poate că ar rezolva sau măcar ar îmbunătăți situația tactică actuală dar în acest caz s-ar expune riscului de a crea nişte personaje de succes în ochii populației. Dacă aceste figuri noi ar mai fi şi pe placul cleptocrației atunci cu siguranță Putin ar fi, mai devreme sau mai târziu, eliminat. Şi eliminarea sa din vârful puterii n-ar urma scenariul de pe vremea lui Boris Elțin.
    Ca orice dictator, Putin are nevoie să se înconjoare de personaje gri şi şterse; el e singurul care trebuie să strălucească, el trebuie să rămână singurul care găseşte rezolvări la toate problemele, el e unic şi de neînlocuit, e salvatorul națiunii. Dacă paradigma asta se strică, îsi pierde justificarea ocupării poziției din vârful piramidei pentru că Putin nu este vreun geniu şi în condițiile în care altcineva ar oferi niste soluții (fie ele şi militare) la criza instalată în Rusia, supuşii lui ar vedea asta. Deci Putin are nevoie în preajma sa de un număr nesfârşit de clone ale lui Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu. Alternativă la aşa ceva e de neconceput pentru el.
    Prin urmare cred că va încerca să mențină starea actuală şi va încerca să facă ceea ce a mai tot făcut şi până acum rugându-se să tragă la un moment dat lozul căştigător: va tot face rotiri la nivelul eşalonului secund în conducerea militară. Se pare însă că nu vrea să accepte că nu neapărat acolo e miezul problemei ci in însuşi sistemul de organizare al armatei unde (lăsând la o parte corupția generalizată) la toate nivelurile se aşteaptă „ordine de sus”. Prin urmare acest tip de funcționare se bazează pe decizii supercentralizate, cu comunicare greoaie de la vârf spre bază si cu raportari din ce în ce mai cosmetizate venind de jos in sus. Totul se face pe trasee lungi şi întortocheate pe care se pierde timp prețios şi se alterează progresiv conținutul informațiilor. E ca în jocul din copilărie ” telefonul fără fir”. Descentralizarea sistemului e singura alternativă logică la situația actuală; mulți o intuiesc sau chiar o conştientizează dar ea e privită de Puitn ca un pericol de moarte pentru că ar presupune şi o delegare de putere ceea ce ar putea genera riscuri de secesiune. Asadar, având în vedere fundamentele pe care e construită puterea în Federația Rusă, totul e închis într-un cerc vicios.
    Putin mai ştie un lucru: cu două excepții, Gorbaciov şi Elțin, de pe vremea imperială de la Kremlin nu s-a iesit decât cu picioarele înainte. Numai că niciunul dintre aceştia doi nu au s-a încadrat in prototipul liderului autoritar fără de care nu mişcă nimic în Rusia. Ei, dar in special Gorbaciov, au reprezentat pentru scurt timp o speranță de scimbare a modului de abordare a politicii de vârf la Kremlin dar s-a demonstrat că experimentul ăsta e imposibil; pur şi simplu ADN-ul rusesc respinge aşa ceva precum doi magneți pe care incerci să-i apropii la aceiaşi poli.

  5. Intreaga sceneta a avut un singur scop numit decredibilizare .Putin a fost pus in fata unor alegeri .Fie mergi pe mina lui Progojin si inlaturi pe deja acuzatii Soigu si Gherasimov iesind astfel din izolarea in care erai tinut cu forta fie continui cu cei doi si dizolvi Wagner ce era sprijinit si de o parte a generalilor cuplati la imensele fonduri de recompensare si care mutau foarte usor armamentul trimis pe front wagneristilor (sumnele astfel obtinute posibil sa fi fost foarte marti ) totul facut (probabilitate ) si cu ajutorul Ucrainei( comandanti ) avind in vedere cacealmaua de luni de zile de la Bahmut . Cererile repetate de armament adresate in media catre Putin si sumele uriase de bani gasite la sediul Wagner ne arata realitatea .Este foarte clar ca cineva a fost sarit din schema obtinerii banilor .Putin si-a riscat astfel maretia de conducator si din invincibilul militar, vinator si pescar , s-a transformat in unul dintre piticii Albei ca zapada .Din ce in ce mai multe voci ii vor cere demisia .Intreaga „gogoasa” pusa la cale a fost deja demantelata .Mare minune ca acesti wagneristi sa nu se rascoale, fara Prigojin la butoane ,indiferent de costuri.Putin ii numeste tradatori pe cei care au purces spre a ataca Moscova .Prigojin nu se numara printre acestia .Singura eroare ne arata cum „tradatorii ” sunt primiti de catre Lukasenko fapt ce il transforma automat pe Lukasenko in aliatul unor tradatori ai Rusiei .Asa se intimpla cind scenaristii se grabesc .Erorile ii vor costa .

  6. Ca părere, planul lui Putin va continua cu aceiași oameni, inclusiv Soigu și Gherasimov, oameni de încredere. Orice altă experiență, cu alți oameni, este periculoasă și înseamnă de fapt renunțarea la planul inițial. Care plan inițial este să smulgă de la Occident, prin orice mijloace, statutul de mare putere pentru Rusia. Putin riscă totul, ca și Hitler, ori victoria totală, ori înfrângerea totală prin a doua Implozie a Rusiei.

  7. Asa cum v-am spus deja Putin este captiv .Ultima declaratie , extrem de stupida facuta in fata unora(militari ) ce ar fi aparat tara (nici ei nu stiau despre ce este vorba ) , ne arata cine este acum stapinul bombelor nucleare rusesti .Soigu este cel care conduce Rusia momentului .„Prietenul” Prigojin a incercat eliberarea dar nu i-a reusit .Lukasenko i-a oferit lui Prigojin doar gazduire cu riscul de a fi acuzat si ele de pactizare cu tradatorii .Putin parca era robotizat neavind nici cea mai mica reactie citind din pagina .Un text ce nu lamureste nimic .

  8. 1.De cind exista, Rusia n-a vindut locuitorilor decit cnutul si frica!
    La fel au continuat Lenin, Stalin si apoi Putin!
    Gorbaciov a fost un element tranzitoriu Rusiei, iar libertatea si bgatia pe care voia sa le livreze in locul terorii si fricii uzuale, au dezintegrat colosul politic URSS, find nepotrivite.
    2. Ce a mai ramas din Rusia comunista, adica Federatia de azi nu poate exista decit vinzind in continuare aceeasi marfa si era firesc ca un KGB-ist sa ajunga la putere, ca administrator calificat al acestui produs politic macabru.
    3.In concluzie, problema este sistemul politic corupt si criminal, iar nu (neaparat) cel aflat provizoriu la cirma!
    Orice schimbare ar urma, ea nu modifica un sistem politic ,,terorist”, in lipsa caruia zecile de tari componente s-ar desprinde din Federatie imediat!Stabilitatea in actuala ,,forma si continut”, este conditie existentiala pentru Federatia Rusa!Singura speranta a rusului simplu sau a Europei, ramine o explozie din interior, deocamdata putin probabila…

  9. Un punct de vedere interesant. In final, toti liderii sunt schimbati, fie prin alegeri fie prin alte metode, fie pe cale naturala. Ramane sa vedem cum vor arata lucrurile peste 1 an si sper ca domnul profesor ne va onora in iunie 2024 cu o continuare a acestui articol.

  10. Si China a schimbat mai multi conducatori, dar esenta a ramas aceiasi. Si in Rusia se vor schimba coducatorii dar esenta sistemului va ramane. Asa a fost mereu, de la Petru cel Mare si Imparateasa Ecaterina…….. Poate peste inca cateva sute de ani sa se schimbe ceva din acest sistem dictatorial si nefast.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Carp
Radu Carp
Radu Carp este profesor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, Director al Departamentului Politici Publice, Relaţii internaţionale, Studii de securitate (2020 - ). Doctor în drept al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2002). MA în studii europene și relații internaționale, Institut Européen des Hautes Etudes Internationales, Nisa (1996). Reprezentant al Universităţii din Bucureşti în proiectul CIII-PL-0702-09-2021 - Ethics and Politics in the European Context, parte a reţelei CEEPUS III, coordonat de Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin care reuneşte universităţi central şi est-europene (2012 -). Coordonator al echipei Universităţii din Bucureşti în reţeaua ştiinţifică europeană Observatory on Local Autonomy, coordonată de Université de Lille (2015 -). Membru al Academic Curriculum Group, în cadrul E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2020 - ). Membru al Comisiei de ştiinţe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică a CNATDCU (2020 - ). Membru al Consiliului de Conducere al ICR (2017 -). A ocupat funcțiile de membru al Comitetului Executiv al E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2015-2020), membru al board-ului International Centre for Black Sea Studies, Atena (2010-2012), director general al Institutului Diplomatic Român, Ministerul Afacerilor Externe (2010-2012), prodecan (2008-2010), secretar științific (2010-2012) director al Şcolii Doctorale de Ştiinţă Politică (2015-2020) la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București. Colaborări și stagii de predare: Global Campus of Human Rights, Veneţia (2019, 2020); Universitá di Genoa (2019); Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin (2019); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea din Viena (2017, 2019); National Tchengchi University, Taiwan (2016); EIUC - European Inter-University Centre for Human Rights and Democratization, Veneţia (2016, 2017, 2018); Universitatea Matej Bel, Banska Bystrica (2016); Universitá degli Studi Florența (2015); Institut für Sozialethik, Universitatea din Viena (2015); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea Wroclaw (2014, 2017); Universitatea Trnava (2014); Universitatea Umea (2013); Universitatea Carolină, Praga (2013); Universitatea Bologna (proiectul internațional 156171-LLP-1-2009-1-IT-ERASMUS JUSTMEN. „Menu for Justice. Towards a European Curriculum on Judicial Studies”, 2009-2013); Universitatea Szeged (2012); The Munk School of Global Affairs, Universitatea din Toronto (2011); Universitatea „Mykolo Romerio”, Vilnius (2010); Universitatea din Atena (2000). A participat la proiecte de cercetare în colaborare cu mai multe instituţii: Fridtjof Nansen Institute - Fridtjof Nansen Stiftelsen på Polhøgda Oslo (2020 - ), Université Libre de Bruxelles (2020 - ); Comisia Europeană/CRPE (2019); Academia Română (2018); Wilfried Martens Centre for European Studies (2015); Institut für Rechtsphilosophie, Religions-und Kulturrecht, Universitatea din Viena (2006 2008); Institutul European din România (2007); Institutul „Ludwig Boltzmann” pentru Studiul Problematicii Religioase a Integrării Europene, program al New Europe College, București (2004); TMC Asser Instituut, Haga (2002) etc. A publicat 16 cărți în calitate de autor și coautor. Ultima carte publicată : O lumină în întuneric. Democraţie, stat de drept şi drepturile omului într-o lume în schimbare, Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2020. Capitole de cărți și articole publicate în: Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Lituania, Polonia, Republica Moldova, Olanda, SUA, Ucraina.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro