Motto: Fiecare acțiune suportă o reacțiune, fiecare cojoc își va găsi acul.
Subminarea psihologică își atinge ținta atunci când aceasta renunță la întrebări. O gălușcă nemestecată e servită începând de luni dimineață publicului din România și de aiurea. Aproape nimeni (1) din România nu pare a fi tulburat de precizia matematică cu care sondajele prealabile și versiunile finale (de-cu-seară) ale exit-poll-urilor acreditate s-au potrivit cu datele anunțate de Biroul Electoral Central în cursul zilei de luni.
Aceleași case de sondare, afiliate (cu serenă neobrăzare) establishmentului ce deține încă importante pârghii de control în statul român, au oferit rateuri pe linie mergând până la dublul marjei de eroare (+6%) cu ocazia alegerilor europarlamentare din mai, însă duminică s-au suprapus la marele fix peste rezultatele oficiale difuzate parțial în cursul zilei de luni. Sau mai degrabă invers. Problema aparține mai puțin sondorilor ce s-au sincronizat pe fixarea targetului și mai mult lucrătorilor conștiincioși din teren și de la centralizare care ignoră faptul că statistica e o știință a probabilităților ce lucrează cu marje de eroare. Să ajungi la marje de eroare de 0,2% e paradoxal și rezonabil de suspect (2). Însă ordinul nu știe carte și nu știe să dea cu rest (cf. psihologie de milițian).
Gălușca nemestecată a fraudării alegerilor din primul tur a fost inteligent (cf. punctajul Smart & Sinteza) acoperită de scandalul voturilor din străinătate amorsat în cursul după-amiezii de duminică, element ce a monopolizat integral spațiul public, asigurând debușeele necesare pentru ranfluarea emoțiilor și frustrărilor după comunicarea de către BEC a primelor rezultate parțial consolidate. În mod bizar, după comunicarea primelor patru consolidări în cursul zilei de luni, BEC nu și-a mai actualizat pagina online cu ultimele două consolidări, prevăzute pentru orele 17.00 și 20.00 ale aceleiași zile deși mai rămăseseră 320 de secții de votare din 18847. Năruirea așteptărilor opoziției, încurajate de evoluția pozitivă a exit-poll-urilor din prima parte a zilei de duminică, însoțită ulterior de autoculpabilizarea pripită și naivă a vectorilor săi de comunicare, ranforsată subtil de purtători de mesaj atent inspirați (3), au completat restul fotografiei din ziua de luni.
Ceea ce începuse duminică ca o zi de alegeri cu prezență relativ ridicată și o mobilizare crescută a urbanului în defavoarea ruralului (predispus în general la votul din prima parte a zilei), inclusiv o mobilizare a diasporei peste nivelul din turul II din 2009, a sfârșit la finalul zilei fix în fotografia ideală pentru Victor Ponta anunțată (hammered in) de aproape toate sondajele de opinie ce au fost difuzate înaintea alegerilor în cursul lunii octombrie. Și cu o prezență la vot aproape identică cu cea din turul I din 2009.
Victor Ponta a fost votat la scor confortabil în vechiul Regat, plus Hunedoara (cf. soții Ridzi, UNPR) și Caraș-Severin (cf. Sorin Frunzăverde, ACL), cu excepția Sectorului 1 din București. Și asta în condițiile în care gruparea anti-Ghiță din PSD (Geoană-Vanghelie) i-a arătat pisica lui Victor Ponta, Sectoarele 5 și 3 din București (cf. Marean Vanghelie & Robert Negoiță), împreună cu baronatele Vrancea (cf. Marian Oprișan) și Constanța (cf. Radu Mazăre) performând sub scorurile lor istorice. Nu degeaba domnul Mircea Geoană se arata luni îngrijorat de numirea unui tehnocrat în funcția de prim-ministru fără ca acesta din urmă să posede o experiență politică relevantă și suficientă. Mai mult poate ca altădată, domnul Geoană chiar este o persoană foarte bine avizată în acest dosar.
Lui Klaus Iohannis i-a rămas restul, adică Transilvania (în sens restrâns) cu Banatul și Crișana, fără județele majoritar maghiare Harghita și Covasna, adjudecate de Hunor Kelemen, plus Sectorul 1 din București (privilegiat ca și structură calitativă a electoratului). Și, bineînțeles, numărătoarea paralelă a ACL (courtesy of Gheorghe Flutur, ACL) care, de această dată, spre deosebire de europarlamentare, s-a coordonat în mod eficient cu rezultatele anunțate de BEC și casele de sondare ale lui Victor Ponta ferindu-i pe toți de suprizele neplăcute pentru participanții la actul politic transpartinic ce ar fi venit din partea electoratului.
În ce privește scorul lui Klaus Iohannis, acesta este suficient fix cât să-i asigure postul de figurant al turului II și justificarea existenței unor inițiați cu șorțuleț din aparatul de partid al ACL (cf. Sorin Frunzăverde & Mihai Stănișoară, spre un exemplu), însă nimic mai mult. Ca și Mircea Geoană de partea PSD-ului, și poate mai mult decât altădată, Vasile Blaga este o persoană foarte avizată în acest moment atunci când le cere socoteală unora din colegii din PNL ce au subperformat, tot așa cum alți colegi ai săi din PDL au dreptate să pună la îndoială atitudinea îngust-arogantă a candidatului Iohannis față cu ceilalți oameni politici din spațiul opoziției și, în general, cu electoratul anti-PSD.
Dacă vrea cu adevărat să fie o alternativă la Victor Ponta, Klaus Iohannis trebuie să ofere mult mai mult decât a oferit până în prezent, nu doar un upgrade al campaniei sale. Vestea mai puțin bună e că s-ar putea să nu fie totuși în stare, chiar și dacă va dori, în ciuda faptului că s-a prezentat cu un profil de mediator și negociator (dincolo de certele sale capacități de administrator, amplu demonstrate la Sibiu).
Revenind însă la principalele întrebări relativ la rezultatele comunicate luni, acestea par a fi următoarele:
(a) nimeni nu-și pune problema să verifice listele suplimentare din țară pe care au votat mai mult de un milion de persoane (aproape 12% din voturile exprimate) – cu excepția marilor centre universitare Cluj, Timișoara, Iași, și eventual Craiova, plus localitățile turistice sau de tranzit, toate ușor de identificat, restul intră cu mare probabilitate la potențial de fraudă;
(b) cum s-a evaporat într-o după-amiază trendul descrescător al lui Victor Ponta, acesta evoluând spectaculos de la un bazin relativ sigur de 2,8 la 3,3 milioane de voturi PSD la mai mult de 3,8 milioane – mobilizarea exemplară (în cadrul legal) a baronetelor cu șefii arestați și pomenile electorale ale guvernului fiind explicații insuficiente în condițiile în care: (i) au votat pe listele suplimentare generalizate (introduse de guvern prin ordonanță de urgență fix înaintea campaniei electorale) mai mult de 1 milion de cetățeni, imensa lor majoritate, în țară, și preponderent în județele din sudul Munteniei și Olteniei, (ii) aproximativ 10% din toți primarii (aproape un sfert din primarii opoziției) au fost piratați de guvern printr-o altă ordonanță de urgență (complet ilegală și neconstituțională) fix înaintea campaniei electorale;
(c) nimeni nu-și pune problema să verifice performanța electorală relativ surprinzătoare (iată că la alții se poate !) a celor doi candidați-bidon pentru Victor Ponta, Corneliu Vadim Tudor & Dan Diaconescu (doi oameni aflați totuși de ceva timp într-un con de irelevanță destul de evident);
(d) nimeni nu-și pune problema cum Monica Macovei ar fi reușit să adauge în campania electorală doar încă circa 100.000 de votanți după depunerea listelor cu puțin mai mult de 300.000 de semnături, în condițiile în care candidați-carton reprezentativi (cf. Theodor Meleșcanu) au reușit să strângă de 4 ori mai puține voturi decât semnăturile prezentate la depunerea candidaturii; cele câteva procente în plus (probabil 400.000-500.000 de voturi) care i-au fost furate Monicăi Macovei au ca unic scop discreditarea mesajului unui nou partid anti-corupție (o idee cu largă adeziune transpartinică) și descurajarea echipei și votanților acesteia prin subminarea pragului psihologic dat de locul 3 și un scor probabil de 8-10% (deși, în realitate, și în cifre absolute, pe rezultatele actuale Monica Macovei a luat mai multe voturi decât a luat PMP la europarlamentare, spre exemplu); întâmplător (sic!) toate casele de sondare afiliate establishmentului (singurele de altfel) au acreditat sistematic în sondajele făcute publice din august încoace ideea de Monica Macovei = un candidat de 3-4% (însă deloc întâmplător, unele dintre acestea au confirmat în sondajele distribuite intern cifre sensibil diferite).
Lecția imediată și pentru viitor pentru echipa Monicăi Macovei și votanții săi se numește (a) partid – pentru a avea reprezentanți în secțiile de votare, și (b) înregistrarea prealabilă a votanților potențiali și declarați prin comunicarea către stafful de campanie a unor date de identificare și contact pentru realizarea unei numărători paralele în timp real și pentru facilitarea constituirii probelor în cazul acțiunilor de contestare a rezultatelor în caz de fraudă în alegeri în secțiile unde există suspiciuni.
De altfel, ultima parte a acestei acțiuni își are și o rațiune practică imediată în actualul context, având în vedere suspiciunile de furt sau anulare a voturilor pro Macovei de la alegerile de luni și eventuala contestare a acestora (nimeni nu trebuie a se lăsa descurajat de parelele forțate cu CVT pe care specialiștii în subminarea moralului și deontologii de servicii le vor scoate din buzunar). Toți votanții Monicăi Macovei care au impresia că li s-a tras preșul de sub picioare duminică nu sunt departe de adevăr și au motive serioase să participe la acest demers de recenzare (util și din perspectiva unui nou tur de alegeri). Explicat mai simplu: fără baze de date v-au ciuruit de nu v-ați văzut și i-au umflat cu voturi-bidon pe unii ca CVT & DD.
Explicația fețelor lungi de duminică seara:
(a) Călin Popescu Tăriceanu și Elena Udrea au performat foarte aproape de potențialul lor real (cu ceva suspiciuni la CPT, săltat în poziția de follower al lui Iohannis, în caz de incompatibilitate a ultimului). Cei doi nu au primit niciun bonus din tortul electoral administrat de aliații lor din USD întrucât și-au îndeplinit rolul și misiunea. CPT nu trebuie să aibă pretenții prea mari la fotoliul de premier (căci acesta ar putea fi deja rezervat pentru altcineva), iar Elena Udrea a reputat un succes deosebit în această campanie electorală anihilând complet potențialul omului politic Traian Băsescu, scos pe tușă din punct de vedere electoral (deconectat de electoratul său).
(b) Victor Ponta & PSD au performat în realitate mult mai slab decât în rezultatele oficiale. Conivența cu o parte din stafful ACL și eforturile semnificative făcute în a doua parte a zilei pentru recuperarea ecartului față de target prin mijloacele consacrate de Liviu Dragnea, precum și mai ales, complicitățile cu persoane influente din cadrul unor importante instituții din statul român, au ascuns deocamdată acest lucru. Problema lor imediată rezidă în repetarea exercițiului la o scară mai mare în turul II.
Și aici însă, și deloc întâmplător, un politician bătrân și hârșit în multe (mai ales rele) precum Ion Iliescu a sesizat corect fundătura în care a fost împins PSD de către cei care dirijează partidul în prezent (4):
“Aţi creat un monstru. Să nu uitaţi ce vă spun, dacă pierdeţi alegerile, partidul se va pulveriza. Nimeni nu vă va mai ierta!”
*
În ce-l privește pe politicianul Traian Băsescu, acesta își poate lua acasă drapelul statului de drept, pe persoană fizică, și să îl împăturească frumos pe etajeră. Încape fix în poșeta Elenei Udrea. Cum însă românul știe să facă și haz de necaz, mai există ardeleni care îl posedă abundent, împreună cu un fin simț al autoironiei:
http://vasiledancu.blogspot.fr/2014/10/se-implinesc-anul-acesta-25de-ani-in.html
* *
Note:
(1) Aproape nimeni*:
http://www.paginadepolitica.ro/operatiunea-ponta-scor-cu-4-in-fata-cate-voturi-s-au-furat-duminica/
http://www.kmkz.ro/investigatii-2/pe_surse_umane/cat-s-a-furat-pentru-ponta-la-primul-tur/
http://www.comisarul.ro/politic/exploziv/intre-300-si-400000-de-romani-din-straina_263773.html
(2) Precizie matematică și chutzpah galactic, courtesy of Remus Ștefureac:
http://www.bec2014.ro/wp-content/uploads/2014/11/comunicatCentrOra10_20.pdf
(3) Purtători de mesaj & formatori de trend; Bonus – calitatea e pe măsura măiestriei din peniță:
http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/putem-vota-in-fiecare-zi–355941
http://turturica.ro/marele-cutremur/
(4) Ion Iliescu, dincolo de bine sau de rău, un exemplu (punctual) de onestitate intelectuală:
http://www.ionpetrescu.ro/2014/11/04/carevasazica-3/
http://www.comisarul.ro/politic/exclusiv/ion-iliescu-avertisment-dur-a%C5%A3i-creat-un-_262338.html
* * *
Post-scriptum: Memento pentru curioși și uituci – ziua în care ucrainienii au scăpat de un bandit.
Un bandit a ajuns președinte. S-a întâmplat în Ucraina. Viktor Yanukovych, la bază un bandit de drept comun, a câștigat primele sale alegeri prezidențiale în Ucraina prin fraudă, în noiembrie 2004, fiind învins apoi de Viktor Yuschenko (otrăvit cu dioxină în septembrie 2004) în reluarea celui de-al doilea tur în decembrie 2004, consecință a ceea ce s-a numit Revoluția Portocalie din Ucraina. După o perioadă de 4 ani de guvernare a fostei opoziții (foarte asemănătoare guvernării CDR din perioada 1996-2000), Yanukovych câștigă din nou prin fraudă turul II al alegerilor prezidențiale în februarie 2010 urmare a complicității Înaltei Curții Administrative ce a refuzat să examineze probele prezentate de Yulia Tymoshenko. Restul e o istorie ce se încheie patru ani mai târziu, pe 22 februarie 2014, urmată de actuala fază de renaștere a națiunii ucrainiene (a work-in-progress, still).
Post-post-scriptum: Vocabular est-european (1)
kurwa = treachearous cunt, applicable to men & women alike; Polish guaranteed original flavor, common in south-slavic languages, Serbo-Croat & Macedo-Bulgarian, also Romanian; a good illustration of the word in context is rendered in Emir / Nemanja Kusturica’s movie ”Zavet” (2007) – “Једном курва увек курва ! / Jednom kurwa uvek kurwa !“ = “Once a whore, always a whore !“ (Jasna’s mother dixit by Ljiljana Blagojević).
„nimeni nu-și pune problema să verifice listele suplimentare din țară pe care au votat mai mult de un milion de persoane (aproape 12% din voturile exprimate) […] restul intră cu mare probabilitate la potențial de fraudă”
Intrebarea asta ar trebui sa o puneti la Politie, la ghiseul pentru buletine. Ati vedea acolo ca, daca nu ai o locuinta in proprietate, e aprope imposibil sa arati ca ai domiciliu. Nu conteaza ca esti in Satu-Mare de 10 ani, tu figurezi alegator la Constanta si nu ai cum schimba lucrul asta!
E o prostie ca listele suplimentare au fost introduse acum, totdeauna s-a votat pe ele!
Una peste alta un articol tendentios, fara legatura cu realitatea. Lucrati si la Antena3 cumva?
Scuze, nu inteleg ce spui. Contractul de chirie este suficient ca sa iti muti domiciliul.
A, ma bucur ca s-a schimbat, acum un an nu era asa, proprietarul spatiului trebuia sa vina sa dea declaratie de gazduire. Ori s-o faca la notar. Evident, nu-si batea nimeni capul sa depuna atita efort si sa piarda atita timp si bani cu o schimbare de domiciliu. Oricum, asta nu schimba nimic, banuiesc ca nu s-au bulucit romanii sa-si schimbe domiciliile in buletin in ultimul an.
Cistiga Plagiatorul pentru ca multi romani aleg sa stea acasa, asta lipseste din articol. Nu trebuie gasite scuze ridicole cu fraude sau nu stiu ce.
Nu sunt scuze, ridicole sau altfel. Ponta va castiga (daca va castigat) printr-un complex de fenomene. Fraudele pot contribui esential. Nici absenteismul nu este cauza singulara a succesului lui Ponta, de altfel. Contribuie frauda (in masura in care ea exista, noi o banuim si evident nu o putem dovedi, ar trebui ACL-ul sa o poata face, si daca nu o va face e responsabil in egala masura), contribuie absenteismul, contribuie prestatia sub-par a lui Iohannis si contribuie istoria recenta a componentei principale a ACL-ului – un PNL care poate fi usor banuit ca doar mimeaza grija pentru valorile democratiei si statului de drept, si doar mimeaza rivalitatea cu PSD-ul in care era in alianta _preelectorala_ mai deunazi.
Frauda reprezinta pe departe cea mai grava componenta pentru ca este de natura penala. Nu poti obliga oamenii sa fie responsabili, civilizati si politicosi (sic) prin lege, nu poti obliga niciuna din partile dintr-o confruntare electorala sa aiba o prestatie (mai) buna, nu poti forta un candidat sa opreasca demagogia si sa faca curatenie in propriul partid inainte sa se angajeze la curatenie in societate si politica in general. Ceea ce poti face insa este sa obligi pe toata lumea sa respecte legea. Este singura componenta din tot complexul de care vorbeam care intra direct in atributiile organelor statului.
Banuielile dvs pot fi foarte usor verificate prin raportare la statisticile de la celelalte runde electorale de magnitudine similara, de ex. 2009: http://ro.wikipedia.org/wiki/Alegeri_preziden%C8%9Biale_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia,_2009#mediaviewer/File:Voturi_speciale_Tur1_Prez2009.png
Distributia voturilor pe liste speciale este marcat diferita in 2009 fata de 2014, ca si procentul de alegatori care au votat pe astfel de liste. Exemple: Mehedinti, Gorj, Giurgiu, Calarasi.
Sa fie vorba de vreun costelush de la voxpublica. Ca vad ca le stii la fel de fara argumente, asa, din profunzimea matzului…
Articolul asta ar trebui sa circule.
Stimate Domnule Costelus,
Daca ati fi citit cu atentie ati fi vazut ca nu existenta sau utilitatea listelor suplimentare este pusa in discutie ci distributia in mediul urban/rural si geografic al acestor liste.
Dupa parerea dumneavoastra sunt asa multi oameni care au emigrat intern din Ardeal spre Campia Romana sau Oltenia? sau a aparut un flux de turisti subit in aceste zone de campie recunoscute pentru atractiile turistice? Sau poate in satele din Teleorman si Mehedinti fiinteaza deja Universitati despre care inca nu stim?
Va amagiti singuri, s-a tot vorbit de voturile fictive pe liste, le-a luat si DNA-ul (in anii trecuti). Da, au gasit voturi multiple, dar nu atit de multe, nu ar fi putut influenta semnificativ rezultatele. Uitati, daca aveti date, as vrea sa vad daca procentul de votanti pe liste suplimentare nu e cam acelasi in fiecare judet, cu plusuri mari pentru Bucuresti sau centrele universitare. Dupa aia putem veni cu ipoteza furtului masiv.
furt masiv se numeste ala in care intr-un sat, la 1200 de oameni pe lista, voteaza sa zicem peste medie, 800 si pe listele suplimentare inca 120 (3 autocare, ca nu cred ca-i tin in picioare totusi, au multe sectii de bantuit).
120 de voturi pro ponta+ cele inca 240-320 pe care oricum le-au dat tugulanii pe bune, tocmai au rupt procentele.
Asta inseamna furt masiv intr-o societate democratica. La ce va referit dvs, furt masiv de genul se voteaza taranisti si liberali si la numaratoare ies comunisti e in societatile totalitare, unde votul chiar nu conteaza. Suspectez ca asa ceva va trezeste nostalgii placute insa noua nu.
1. Subestimati efectul votului multiplu. Pe langa procentele aduse in plus candidatului ‘client’, scad artificial si procentele celorlalti candidati.
2. Subestimati efortul necesar pentru a descoperi voturile multiple. Daca ma sui in masina/autocar si ma duc la plimbare aleator prin 10 sate din Teleorman, DNAul va trebui sa ia toate sectiile de vot din Teleorman (ca doar nu stie sigur unde am fost eu) si sa verifice incrucisat CNPurile. Cu un sef de comisie ‘binevoitor’ fata de candidatul ‘client’ (cum se intampla adesea in zonele controlate de un singur partid), nici macar CNPurile nu mai pot fi verificate pentru ca au fost introduse la intamplare. Asta presupunand ca DNAul are indicii suficiente incat sa ceara listele de la toate sectiile de vot… ceea ce nu s-a intamplat pana acum.
Sa va spun eu ce s-ar putea face foarte usor si totusi nu se face – listele ‘suplimentare’ sunt niste coli tipizate pe care CNPul este introdus in niste casute, cifra cu cifra. Pentru cateva mii de euro se poate achizitionat scannerul automat, in care bagi teancul de liste, si software-ul de recunoastere de caractere, care ar trebui sa citeasca doar cifrele din CNP si sa tina minte de pe care pagina a luat acel CNP. apoi se pot verifica incrucisat, se poate verifica valididatea acestor CNPuri in bazele de date de la politie si se poate spune clar daca s-a fraudat sau nu in acest fel (mai sunt si alte metode). Ar dura cateva zile si ar clarifica situatia. De ce nu se face? Din acelasi motiv pentru care nu exista vot prin corespondenta sau vot electronic – fostii comunisti, aflati inca la putere (PSD, PNL, PDL).
Acele declaraţii uşurează, dacă se doreşte, un anumit tip de fraudă. In cazul de fraudă, aflată în justiţie, au apărut cu votul dat persoane care nu au fost la secţia de votare. Erau pe liste, şi altcineva a semnat pentru ei şi a introdus în urnă un buletin de vot , stampilat acolo unde trebuie. A fost uşor de cercetat într-o localitate mică, unde cineva a ciripit. Într-un oraş greu de controlat. Cu aceste declaraţii, completate dinainte, se pot livra date pentru secţii. Aceste date trebuie să fie copiate de pe declaraţii. Nu mai este nevoie de autobuz.
Se pun mai multe semne de întrebare. Acolo unde au fost mai multi cu declaraţii decât la alegerile anterioare cum s-a rezolvat problema disponibilităţii formularelor? Au fost cerute de la început mai multe formulare? Dacă da, s-a ştiut de dinainte că va fi nevoie de mai multe? Dacă da, de unde s-a ştiut? Dacă nu, cum de au ajuns la sate şi nu au ajuns la Grozăveşti? Si asa mai departe.
Problema este ca apar mai multe buletine de vot decât persoane prezente la votare. Trebuie să spun, nu se mai fraudează cu autobuzul.
Ce nu pot sa înţeleg de ce pentru un bacalaureat corect şi curat se pot instala camere în săli de examen dar nu şi în sălile unde se face votarea. Prezenta la vot nu este un secret. Este secretă opţiunea fiecăruia. Majoritatea secţiilor de votare sunt în scoli, implicit exista internet. Unde nu este, se poate instala un calculator cu o camera. Se predă împreuna cu listele. Oricând se pot număra persoanele care au intrat în sală şi confrunta cu numărul de buletine de vot predate.
In 2012 s-a mai cerut acest lucru. Chiar Victor Ponta a declarat :”Orice se poate face facem. Dacă sunt cereri imposibile să se adreseze Ministerului de Interne. Nu am mai auzit niciodată de camere de luat vederi în secţiile de votare. Ştiu că sunt camere video în sălile de la bacalaureat, iar dacă exisa o posibilitate, cu mare plăcere”, a declarat premierul, duminica dimineaţa, la Iaşi, după o întâlnire cu prefecţii judeţelor din Moldova. 22 iulie 2012.
Curios că acum nu s-a mai pus în discuţie această variantă. Repet aceste camere trebuie sa livreze informaţie, referitor la numărul de persoane care au votat, înregistrată local sau central. Nu e nevoie decât de o cameră sau mai multe, în funcţie de numărul de intrări, şi de un calculator, eventual internet.
Listele suplimentare nu au fost introduse acum. Regula folosirii lor a fost schimbata insa cu foarte putin timp inaintea inceperii campaniei electorale, si daca nu ma insel schimbarea s-a facut prin ordonanta de urgenta.
Antena 3 nu ar recurge niciodata la demonstratii logice si baze factuale, va rog sa nu ii banuiti de integritate ca s-ar putea sa va dea in judecata pentru calomniere.
Sunt uimit. In articolul asta se regasesc toate banuielile mele pe care le-am avut de duminica si pe care nu le-am auzit verbalizate pe nici un post de televiziune, si care au fost doar aluziv mentionate chiar si in articolele de pe hotnews (nu mai zic nimic de restul presei).
Nimeni nu sesizeaza absurdul situatiei. Cu totii simtim ca ceva a fost FOARTE in neregula cu rezultatele. Si toata lumea tace.
Aplaud curajul autorului, dar mi-e teama ca totul e pierdut. Mi-a mai ramas o farama foarte mica de speranta ca undeva cineva noteaza suficient de multe date si culege suficient de multe probe.
Vineri seara iresponsabilii (?) de la Realitatea dadeau pe piata o informatie bomba despre fraudarea alegerilor prin softul de centralizare a rezultatelor la BEC. Nu mi-e clar deloc cum ar putea cineva lucra la datele culese de pe procesele verbale, credeam ca astea sunt publice si ca orice discrepanta dintre foile din sectii si baza de date de la BEC ar fi detectata imediat. Cred, credeam, ca orice frauda care se poate incerca se poate face doar pe metoda clasica: turism, bagat voturi in urna cand nu se uita nimeni sau pica curentul, eventual mutat voturi dintr-un teanc in altul la numaratoare.
Dar acum nu mai stiu ce sa cred. Cum se poate ajunge fix pe target cu ordine date in teritoriu? Nu miroase a buba in centralizare?
Fraudarea e imposibila dupa ce datele au fost centralizate. Ce se intampla, se intampla inainte: suveici, vot multiplu, anulare de voturi la numarare – stampila pe ceas-, turisti, mercenari
Nu va mai chinuiți. Se pare ca toate explicatiile le vom primi de la Nasul(tv) inclusiv in ceea ce privește rolul lui George Maior in toata porcăria asta.
Sa auzim numai de bine!
Şapte observaţii privind frauda la vot:
PRIMA OBSERVAŢIE
Declaraţia pe propria răspundere (pe care o dă cel care votează la altă secţie de votare decât cea la care este arondat) că „nu am votat şi NU VOI MAI VOTA la altă secţie de votare”
a) conţine o PROMISIUNE, un angajament. Persoana respectivă promite că nu va vota şi la altă secţie, adică nu va încălca legea penală, care interzice (şi pedepseşte) votul multiplu;
b) numai că o promisiune poate fi încălcată, persoana care a făcut-o mai poate vota, prin urmare declaraţia nu are NICI UN EFECT în combaterea fraudei prin votul multiplu.
A DOUA OBSERVAŢIE
Conform articolului 1 al Constituţiei României, respectarea legilor este OBLIGATORIE. Unde există o obligaţie, promisiunea că vei respecta obligaţia este inutilă, nu are nici un rost (de exemplu nu se dau declaraţii că se va respecta Legea circulaţiei privind traversarea numai la culoarea roşie a semaforului; declaraţia unui mincinos că nu va minţi nu are nici o valoare.). Deci declaraţia pe propria răspundere cerută la vot este INUTILĂ pentru un proces de votare corect.
A TREIA OBSERVAŢIE
Singurul efect al declaraţiei (inutile) pe propria răspundere, care necesită mult timp pentru a fi completată şi semnată înainte de a vota, este ÎNCETINIREA procesului de votare.
A PATRA OBSERVAŢIE
Încetinirea procesului de votare poate avea ca efect să nu mai existe timpul necesar pentru ca TOŢI alegătorii prezenţi să voteze. Aceştia sunt împiedicaţi să-şi exercite dreptul constituţional de a vota (ceea ce înseamnă o încălcare a Constituţiei). Legea pedepseşte persoanele care, prin indiferent ce mijloace, împiedică pe cineva să-şi exercite un drept.
A CINCEA OBSERVAŢIE
Dacă nu votează toţi alegătorii prezenţi, SE MODIFICĂ rezultatul REAL al alegerilor (adică acel rezultat care s-ar fi obţinut dacă votau toţi), pentru că numărul voturilor exprimate este altul (este mai mic) şi atunci procentele rezultate din calcul sunt altele (sunt mai mari). Se obţin alte date, DIFERITE; nu contează ordinul de mărime al diferenţei faţă de datele reale (care oricum nu se mai pot evalua).
A ŞASEA OBSERVAŢIE
Fraudă la alegeri înseamnă modificarea rezultatului REAL al alegerilor. (Se poate face prin vot multiplu, prin introducerea sau scoaterea de buletine de vot, prin anularea unor voturi, prin numărătoare defectuoasă, prin înregistrarea de date false, etc.).
La alegerile prezidenţiale recente rezultatul real al votului a fost MODIFICAT, deci se poate vorbi despre o FRAUDĂ.
A ŞAPTEA OBSERVAŢIE
Declaraţiile pe propria răspundere au fost una din cauzele modificării rezultatului real al votului. Ele nu ar trebui să mai existe, prin urmare nu s-ar mai pune problema semnării lor. Dacă declaraţiile nu trebuie semnate, e clar că este o falsă problemă discuţia privind locul în care ele „ar trebui” să fie semnate. E ca şi cum iarna, pe zăpadă, mă întreb ce culoare de sandale să încalţ.
@Cornelia Neagu – teoria, ca teoria. Da’ practica ne omoară.
În România, legea e pur orientativă pentru funcționarii publici. Adică e ca un șir de jaloane, ca să știe ei cam pe unde merg, dar dacă le dărâmă nu e nicio problemă. Pentru un funcționar public român e important doar să înțeleagă ”cam cum bate vântul” și se conformează. Toată teoria dvs.e bună pentru cineva care ar încerca să facă lucrurile legal și corect, dar funcționarii români nu sunt interesați de așa ceva. În România primează subordonarea personală și dacă vrei să-ți păstrezi sinecura e important să faci cum sugerează șeful că ”ar fi bine”, nu cum e legal și corect.
Doamnă, este o plăcere să vă citesc.
1. Juridic, promisiunea de a nu încălca legea nu are nici un efect. Astfel, dacă după ce declaraţia este dată şi s-a votat pe o listă specială iar apoi se votează pe lista „de la domiciliu” atunci declaraía n/are nici un efect penal.
2. Dacă declaraţia este dată şi se votează pe o listă specială după ce a votat şi în altă parte atunci există efect penal, falsul comis în declaraţie, şi există un cumul de fapte penale atrăgând o pedeapsă mai mare.
3. Prevederile legislative privind declaraţiile sunt foarte vechi, dinaintea exodului masiv, şi cu siguranţă legiuitorul de atunci n-a prevăzut faptul că la vreo secţie de votare mii de persoane vor fi obligate să dea astfel de declaraţii. Ulterior prevederile au fost preluate fără reanalizare în legi succesive. Ele ar trebui cu totul eliminate din legislaţie. Legiuitorul n.-are decât să înăsprească pedepsele pentru fraudă, ca să acopere şi plusul de pedeapsă pe care acum îl aduce falsul.
4. Nu completarea declaraţiei în sine a produs aglomerarea în secţiile de votare ci pretenţiile ca ea să fie scrisă pe formularul distribuit de către secţie (prevedere importantă în ţară, ducând la „criza” de formulare) şi să fie completată în interiorul secţiei. În 2009, la Paris, declaraţiile s-au completat înainte de a se intra în secţie. Aceaste pretenţii, anul ăsta, au fost impuse de către idioţii de la BEC. La prima au renunţat în cursul zilei de duminică dar pentru renunţarea la a doua le-au trebuit, marţi, mai multe ore de discuţii!
@Sicmar: Doar atat ai de spus? Atunci redau eu postarea ta de luni:
„Când vezi că sondajele din perioada dinainte de alegeri şi exit-pool-urile se potrivesc cu rezultatele la urne este o prostie să mai vorbeşti despre fraude masive la vot.
N-ai decât să te îmbeţi cu apă rece.”
@DanT
Votaníi din străinătate nu sunt prinşi nici în sondaje şi nici în exit-pool-uri. Numărul celor care n-au putut vota, raportat la numărul total al votanţilor este mic, fără relevanţă statistică, şi ca atare ei nu contravine celor scrise mai înainte. Incontestabil, însă, împiedicarea votării are o deosebită importanţă în plan personal.
Mai omule, in discutia noastra de luni, si pe fondul articolului de fata, e vorba de fraudarea alegerilor. Nu de votul din strainatate. Tu ai spus luni ca ideea fraudarii alegerilor e o prostie. Era de asteptat sa sustii aceasta opinie si in comentariul de astazi. Sau te-ai razgandit?
A OPTA OBSERVATIE
Pe scurt.
In turul intai, locurile 3-5 (si chiar si 6-7) s-au stabilit la diferente de cateva mii de voturi. Aliantele de dupa primul tur ar fi aratat cu totul altfel cu Monica Macovei pe locul al treilea si cu Tariceanu pe al cincilea, de exemplu. Astfel, rezultatele din turul intai, nu numai ca au fost chiar ele MODIFICATE, dar au creat premise complet false pentru turul al doilea.
Nici nu stiti cit rau faceti unei opozitii anti-Ponta cu tonul asta extremist! Nu va ginditi ca excesele astea ii fac pe multi sa nu voteze, sa spuna ca nu e ori una, ori alta, ci aceeasi mizerie?
1. S-a votat mai mult pe liste speciale in 2014 pentru ca in 2009 s-a putut face asta doar la unele sectii. Stiti unde au fost cele mai mari cresteri fata de 2009? In centrele universitare.
2. Daca cineva indrazneste sa nu fie de acord cu ceva, nu inseamna ca e comunist, postac sau mai stiu eu ce. Il numesc pe ala Plagiator si tot sint acuzat ca am simpatii comuniste. Ma, luati o gura de aer, dati-va doua palme, faceti ceva!
3. Mereu au fost facute acuzatiile astea cu autobuzele si niciodata nu s-a demonstrat nimic (indiferent de partidul care a guvernat dupa alegeri). Bun, hai sa zicem ca au furat. Cam cit? Sa zicem 200.000 de voturi (un numar imens). Asta inseamna 2%. 38% insa au votat pe bune pentru hoti, in timp ce altii au stat acasa. Aia e problema, acolo ar fi voturile opozitiei.
Statisticile sunt disponibile, vezi raspunsul de mai devreme. Cresterile suspecte nu sunt cele din centrele universitare, ci cele din judete fara potential turistic: Mehedinti, Gorj, Giurgiu, Calarasi.
Separat am raspuns si la a doua idee, care este corecta, dar nu e strict legata de articol si discutie: faptul ca in prezenta discutie se trateaza in mod exclusiv unul din factorii care au condus la dezastrul de Duminica nu echivaleaza cu negarea existentei celorlalte componente.
Da, fraudele de care vorbim sunt in marja a 2,3 maxim 5% (la disperare). Daca s-ar putea frauda mai mult, PSD-ul n-ar fi pierdut niciodata nici o runda de alegeri. Asta nu face cu nimic mai putin grave infractiunile comise.
Cel putin zece procente, daca analizati statisric anomaliile… turistice din cinci-sase judete. Cele zece procente au folosit „bidoanelor” Tariceanu, Dan Diaconescu Direct & In Reluare, VC Tudor. In plus de crearea unei aparente de negociere, de unire a fortelor binelui etc, s-a facut, astfel, si o repetitie generala pentru turul al doilea.
Una dintre metode zice asa (e doar o schema):
– se inchiriaza un autobuz si se face o „excursie” in grup, in ziua alegerilor; de exemplu, de la Alexandria pana la Bucuresti, prin sudul tarii; traseu cat mai sinuos si inceput cu noaptea-n cap.
– fiecare turist are la el mai multe CNP-uri (morti, raniti, disparuti, plecati etc) de la „sefu'” Alternativ sau complementar, dupa posibilitati, fiecare turist are la el cateva sute de buletine deja stampilate; tot de la „sefu'”.
– la fiecare sectie de votare din drum se face oprire de exercitarea dreptului cetatenesc la furt; se voteaza sau/si se baga inca zece buletine odata cu cel luat de la comisie. E bine ca sectia sa fie safe, adica primarul, comisia etc, sa fie cat mai d-ai „turistilor”.
– in Bucuresti se voteaza la mai multe sectii, de preferinta studentesti sau de pe langa autogari, piete etc.
– intoarcerea are loc pe alta ruta, cu opriri la fel de dese.
Acum, tinand cont ca un autocar are cincizeci de locuri si ca, de la Alexandria pana la Bucuresti (inclusiv) si retur se poate vota de o suta de ori (cel putin, depinde de traseu), nu mai ramane decat sa alegeti dvs numarul autobuzelor, apoi faceti inmultirile de rigoare. La final, mai adaugati la aceste procente si voturile anulate contra-candidatilor fara reprezentanti in sectiile de votare, anulare facuta la scoaterea din urne a voturilor.
ASTIA NU SE INCURCA LA FRAUDA, CUM NU SE INCURCA NICI LA SPAGA. Lucreaza numai cu numere mari :)
Excelent articol, felicitari! Imi amintesc de un ilegalist hatru care obisnuia sa spuna ca Nicolae Ceausescu, un bolsevic autentic, era nemultumit ca romanii nu sunt un popor revolutionar si ca de aceea se deda la circul grotesc al cultului si la infometarea cetatenilor. Voia sa produca o revolutie :)
Micul Caligula cu afinitati maoist-guevariste cred ca merge in aceeasi directie. De acord cu scenariul si cu aluzia din PS.
„Nicolae Ceausescu…Voia sa produca o revolutie :) ” si a reusit, mai bine decat suntem dispusi sa acceptam, aparent ! Respectivul brain-storming initiat de el, nu numai ca, inca isi produce efctele, dar este chiar in forma olimpica! Probabil deci ca, a face revolutia in strada nu ajunge, daca nu se incepe cu revolutionarea propriei gandiri (J. Lenon) , pentru ca iese…uitati-va in jur!
Scuze, da’ n-am mai rezistat la asta:
„Dacă vrea cu adevărat să fie o alternativă la Victor Ponta, Klaus Iohannis trebuie să ofere mult mai mult decât a oferit până în prezent, nu doar un upgrade al campaniei sale.”
Pai oricum e o alternativa la Ponta, omul acuma in turul 2 e clar varianta non-Ponta. Ce Dumnezeu-iarta sa mai „ofere” pina pe 16? Ce „upgrade”, tovarasi? Ar fi suficient sa continue cu un mesaj simplu „eu sint varianta non-Ponta”.
De asta cred ca provocarea la dezbateri televizate ar trebui respinsa de neamt. Iohannis n-are ce discuta cu Ponta care e oricum un papagal. De ce sa se bage in troaca cu porcii?
Daca ai de ales intre doua bude.. amandoua murdare, amandoua fara hartie, dar una are usa pictata si cealalta nu, degeaba alegi…
Klaus Iohannis are in spate jumatate din USL – PNL – si PDLul care nu accepta conditiile de integritate propuse de Macovei la europarlamentare. Chiar daca admitem ca omul e cinstit, dar pragmatic si se foloseste de aceasta constructie ad-hoc pentru a trece peste piedicile puse de sistem, ce garanatii avem ca nu va face compromisuri asemanatoare si pe viitor? Apetenta pentru averi este deja evidenta. Valoarea ca administrator public este discutabila – cine a iesit in centrul istoric al Sibiului stie ca orasul este departe de standardele europene, dupa ce a fost 14 ani condus de acelasi Iohannis. Ce mai ramane? Talentul diplomatic – sublim, dar inexistent? Mai avem si riscul ca peste 2 saptamani sa fie declarat incompatibil si urmatorul clasat, Ponta, sa-i ia locul..
@pehash: esti postac? cum adica „ce garanatii avem ca nu va…”? Pai ce garantii ai cu Ponta?
Un sumar mic: avem de ales intre Ponta si Iohannis.
Ponta = neocomunist, hot, mincinos, impostor.
Si Iohannis care nu e Ponta. Iar ce-a facut multe putine totusi le-a facut. Macar omu’ e cu bun simt si again: NU E PONTA.
Hm, oare ce sa alegem?
@pehash – chiar dacă în principiu ai dreptate, iar Iohannis tot ”premierul Grivco” rămâne, de fapt acum problema este a alege între Ponta și Iohannis. Care Iohannis nu minte cu la fel de multă nonșalanță, ci mai cu măsură. Adică e mai frecventabil decât Ponta, deși Iohannis reprezintă ”dreapta” cam în aceeași măsură în care o reprezintă și Tăriceanu.
Da, Vasile Blaga face opoziție de fațadă, dar de fapt e preferabil lui Zgonea, de exemplu. La fel și în cazul Iohannis, este împotriva lui Ponta doar de ochii lumii, dar în cele din urmă e totuși preferabil lui Ponta. Iohannis nu se va război mereu cu guvernul și parlamentul, cum face Băsescu, dar nici nu va sfida rânjind pe toată lumea, cum face Ponta.
Dan C, corect! Avalansei de vulgaritati ale micului mitoman carpatin nu-i poti face fata. O tatza, ca Udrea ar putea incerca. Incerca, am scris, fiindca se pare ca are si ea ceva limite.
Iohannis a iesit cu ceva pozitiv: voturile sunt la cetateni, nu la MM, nu la Udrea, nu la Melescanu sau la fascistul Vadim. Te adresezi votantilor lor, nu sinecuristilor.
E curios, dar se pare ca zisa cu „what goes around, comes around” se adevereste. In 2009 m-am dus la culcare cu dezgustul victoriei lui Geoana si m-am trezit cu victoria lui Basescu. Anul acesta scena are alte coordonate: ma duc la odihna cu multumirea ca MM are locul trei asigurat si dimineata socul imi ia graiul. Repetabilul ginere e pe locul trei. Peste noapte, lingaii fostului patrulater rosu au scoruri mari, iar favorita mea e impinsa undeva, nesemnificativ. S-a tampit poporul si mai mult din 2012? Nu cred, e doar lucratura dragneasca, iar STS-ul a mirosit ca vintul puterii absolute s-a schimbat. E pace si prietenie, jigodia prima ii caineaza pe romanii din Diaspora, minte zilnic diferit, CCR, acest Pillat din Pont, voteaza in unanimitate constitutionalitatea unei aberatii, deschizindu-i lui Miki Mao calea sa incalece la Tv justitia cum ii vine la gura. Voi ati mai auzit de ceva politicieni saltati de DNA de luni? Eu nu.
Ne place sau nu, frigul rosu s-a intors.
Are un amic o vorba: se poate si mai rau.
Sigur, se poate si mai rau, dar eu sper sa nu ajungem sa experimentam acel „mai rau”.
DNA lucreaza. Contra-cronometru, chiar. Se inventariaza si se sistematizeaza probele, pentru dosarul „Prezidentiale 2014”.
Cat despre „frigul rosu”, e in plina criza de friguri galbene. Funia se apropie de par, e „totul sau nimic”. Se precipita. Va gresi.
E mult mai simplu.
Românii au vrut să scape de un prim ministru mincinos şi plagiator.
Aşa că l-au făcut preşedinte
Excelent articol, intr-adevar. Genul de problema care iti trimite fiori pe sira spinarii. Problema tocmai a fost abordata si de Hotnews, poate incepe sa se miste ceva in sensul acesta. Conspiratia pare destul de simpla – pus un tampon suficient intre MM si locul 3 (atat prin retrogradarea pozitiei dansei cat si scaderea nr. de voturi pt. efect psihologic) astfel incat sa nu fie loc de vreo surpriza in caz ca se intampla vreo alta surpriza la nivel inalt (gen eliminare pe stim-noi-cine).
Dupa cum scriam si pe HN intr-un comentariu. Despre subiectul diferentei intre nr. de semnaturi de adeziune si nr. de voturi exprimate efectiv la scrutin, ar trebui ca daca cineva nu reuseste sa stranga un, sa zicem, 50% din nr. de semnaturi depuse (ca sa fie loc de „razgandeanu”), ar trebui sa i se dea un „ban” la a mai candida undeva vreo 5 ani.. asta cat timp nu sintem in stare cu tehnologia din 2014 sa verificam listele acelea, probabil am fi avut acum 4-5 candidati si lucrurile mult mai simple.
In final, din pacate, o intrebare, vizavi de reactia opozitiei (adica lipsa ei). Vrem noi sa-l scoatem pe KI presedinte impotriva vointei domniei sale?
Nu sint jurist, dar am o intrebare: declaratia pe proprie raspundere pe care votantii din diaspora si sectiile speciale trebuie sa o completeze nu e cumva ilegala?
Dreptul la vot e un drept fundamental si ca atare nu poate fi ingradit decit in baza unei legi. Dar actul normativ care prevede aceasta declaratie e o simpla decizie administrativa, un HG, deci aflata sub nivelul unei legi. Daca eu refuz sa o completez, ei ma impiedica sa votez – dar nu in baza unei LEGI, ci a unui ACT ADMINISTRATIV. Ceea ce e neconstitutional, right?
@ alex
Declaraţia pe propria răspundere este prevăzută în Legea pentru alegerea Preşedintelui României (nr. 307/2004), deci este legală.
Prin OUG nr. 45 din 26 iunie 2014, care a modificat Legea nr. 370/2004, secţiile speciale au fost desfiinţate şi oricine a putut vota la ORICE secţie (s-a înlocuit expresia „numai la secţiile de votare speciale” cu expresia „la orice secţie”). Evident, risc de fraudă.
Citiţi mai jos, ce am luat de pe internet:
– LEGEA nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată 2011
Art.10
d) În oraşe, municipii şi comune se vor organiza SECŢII SPECIALE, de regulă în gări, autogări şi aerogări; se vor organiza secţii speciale şi în campusurile universitare; în aceste secţii îşi exercită dreptul de vot alegătorii prevăzuţi la articolul 44 aliniatul (4).
Art.44
(4) Alegătorii care în ziua votării se află în altă comună, în alt oraş sau municipiu decât cel de domiciliu votează NUMAI LA SECŢIILE DE VOTARE SPECIALE constituite potrivit art. 10 lit. d), după ce declară în scris pe propria răspundere că nu au mai votat şi nu vor mai vota la acel tur de scrutin. Modelul declaraţiei pe propria răspundere se stabileşte prin hotărâre a Guvernului în termenul prevăzut la art. 65 alin. (1).
– ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 45 din 26 iunie 2014
privind modificarea şi completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României
15. La articolul 44, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(4) Alegătorii care în ziua votării se află în altă comună, oraş sau municipiu decât cel de domiciliu îşi pot exercita dreptul de vot la ORICE SECŢIE DE VOTARE, după ce declară în scris pe propria răspundere că nu au mai votat şi nu vor mai vota la acel tur de scrutin, fiind înscrişi de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare în TABELUL prevăzut la art. 9 alin. (1). Modelul declaraţiei pe propria răspundere se stabileşte prin hotărâre a Guvernului în termenul prevăzut la art. 65 alin. (1).”
Mai grav decat sondajele, este numarul ametitor de voturi pe liste suplimentare. Zici ca peste 10% dintre romani sunt in transhumanta… Semnalez un excelent articol al dlui Pantazi, aparut azi pe Hotnews din care citez:
Au trecut deja doua zile de la incheierea votului din turul 1 si aproape nimeni nu discuta despre cele aproape 11 % din voturi exprimate pe listele suplimentare. Nu banuiesc vreo conspiratie, ci constat ca majoritatea discutiilor publice se duc pe teme parazite (dezbaterile televizate, fura sau nu Iohannis Ardealul) sau pe teme a caror miza e mult mai mica in marele joc electoral (votul din diaspora, de 8 ori mai mic decit votul pe listele suplimentare). Nu am dovezi care sa arate o frauda certa la votul pe suplimentare, doar semne de intrebare: cum s-a ajuns ca 11% dintre votanti sa fie in afara localitatii? Cine sint turistii ori studentii din judetele din sud fruntase -Giurgiu, Olt, Calarasi, Ilfov, Mehedinti, Teleorman?
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-18467565-alo-opozitia-ziaristi-dna-sri-ong-uri-ocupa-cineva-cele-11-din-voturi-listele-suplimentare-cineva-curios-cunoasca-turistii-studentii-din-giurgiu-olt-calarasi.htm
Supozitii si rationamente savante, care, pana la urma, se distileaza intr-o singura concluzie: avem o sansa daca votam mai mult decat pot ei sa fure. (Atentie! Cand spun „mai mult”, vreau sa spun „mai multi”, nu „fiecare, de mai multe ori” :) )
Iesiti la vot!
Cretinul de Iliescu le spune celorlalti cretini ca „au creat un monstru”, cind de fapt monstrul a fost creat chiar de el, si, de fapt, generalizind, monstrul a fost chiar el !!!
Desconsiderarea adversarului este sursa de mari dezamagiri!
Articol beton, total de acord.
O frauda de asemenea proportii include mii de oameni partasi la furt. Ma intreb, chiar toti faptasii au omerta in singe, nu s-o gasi chiar niciun „whistleblower”? Iarasi, furtul presupune coordonare perfecta, adica comunicatii, telefonice, sms, email. Pai SRI-ul sau alte servicii secrete nu au niciun indiciu in acest sens? Chiar asa au ajuns de geniali in mafiotism si furt de nu-i mai prinde nimeni cu nimic?
…but we don’t have whistleblowers protection :(