Sindromul democratiilor ineficiente (1)

Statul social si carnasierii financiari

Majoritatea statelor s-au imbuibat consumandu-si viitorul in prezent. Criza economico-financiara care bantuie lumea este dovada concludenta a acestui fapt. Lacomia naturala a carnasierilor financiari nu a mai putut fi controlata de statul bazat pe o oranduire democrat-liberala. Metodele de a face bani (adevarati!) din afaceri simulate, ceea ce noi numim produse toxice, au fost aduse la un grad de perfectiune aproape imposibil de combatut. Doua forte antagoniste s-au ciocnit producand dezastrul in care traim, lipsa de viziune a administratiilor statale si ingeniozitatea marilor corporatii internationale.

Marile corporatii si-au extins activitatile in afara statelor de origine, reusind astfel  sa penetreze zeci de economii si sa faca aproape imposibil un control economic eficient. Legea Sarbanes-Oxley din 2002 (Sarbanes–Oxley Act of 2002),  cu cele doua elemente principale – “Actul Contabilităţilor Companiilor Publice de reformă şi de protecţie a investitorilor” si “Actul corporativ şi de audit al răspunderilor şi responsabilităţilor”,  nu a putut fi implementata, lasand administratia statala si micii investitori fara nici un fel de aparare in fata pradatorilor  financiari care au “cucerit” planeta.

Paralel cu tendinta profiturilor absurde facute din orice in afara de productivitate s-a dezvoltat asa zisul “stat social”, care trebuia sa asigure tuturor cetatenilor mult mai mult decat putea prin resursele financiare pe care le avea la dispozitie. Tendintele populiste ale politicienilor, birocratiile anacroniste si sindicatele iresponsabile au adus multe dintre   democratiile occidentale extrem de aproape de pragul prapastiei. Prapastia a fost intotdeauna marcata de faliment sau dictatura. Inainte de a ne intoarce la vestitele vorbe ale lui Virgiliu – “Labor omnia vincit” (munca cucereste totul) trebuie sa intelegem cu totii ca resursele trebuie economisite si folosite corect, ca vremea politicienilor inepti a trecut si numai competentele umane pot salva societatea din abisul probabil spre care ne indreptam. Realitatea este prea dura pentru luxul de a ne permite sa-i ascultam pe vanzatorii de visuri.

Democratia moderna a aparut “de jure” acum o suta cinzeci, aproape doua sute de ani. “De facto”, vorbim despre democratii adevarate dupa primul razboi mondial. In Europa, ca si in alte locuri din lume, democratia a fost suspendata prin dictaturi, mai mult sau mai putin vremelnice.   Marile pericole ale democratiei au fost crizele economice, razboaiele, nelinistile sociale artificial alimentate sau autentice si justificabile. In multe cazuri democratia a invins, in altele a fost invinsa de “oamenii providentiali”, care au instaurat regimuri eficiente prin bestialitatea lor.

Ultimul deceniu Euro-Atlantic si in mare parte mondial a inregistrat o noua maladie a democratiei, caracterizata prin producerea unor anticorpi care o distrug; putem caracteriza aceasta maladie ca pe una imunitara. Democratia a nascut un monstru – populismul democratic. Acest “populism democratic” este reprezentat in lumea occidentala aproape in toate guvernarile actuale. Dupa pacificarea Europei si crearea unei bunastari sociale bazate pe principii sanatoase, nesaţul de mai mult sau mai bine, aceasta a generat promisiuni politice irealizabile sau realizabile prin rezultatele pe care le vedem si simţim astazi.

Daca problemele Romaniei sunt legate de evenimentele de tranzit de la un sistem dictatorial la unul democratic, problemele Occidentului sunt legate de aparitia liderilor carismatici, care au promis mult mai mult decat se putea si care au distrus intentionat sau incompetent echilibrele necesare unui stat de drept, inzestrat cu institutii functionale. Nu cred ca exista un academic american serios care sa nu recunoasca in discutii particulare ca tragediile Americii contemporane au inceput pe timpul carismaticului Presedinte democrat, Bill Clinton. Tragedia bancara ce a declansat  criza actuala dateaza de pe timpul lui (neimplementarea legilor auditului bancar) si tragedia  9/11 isi are radacinile tot atunci. Nu are rost acum sa analizez aceasta nefericita presedintie, o vor face istoricii care vor trai cu 100-200 de ani dupa moartea mea.

Dupa perioadele de ajustare europeana (Margaret Thatcher, Georges Pompidou, Giscard d’Estaing, Helmut Kohl), Europa intra in perioada populista de stanga sau dreapta. Totul a mers bine atat timp cat si stanga si dreapta Europeana nu au incercat sa importe / exporte modele, care nu erau bune intr-un stat cu structuri sociale si economice diferite, cu mentalitati incompatibile cu modelele importate. Ce merge in Suedia sau Danemarca nu poate merge in Romania sau Bulgaria.  Pentru Romania “statul social” a devenit “statul asistat”. Nu ai nici o sansa de a convinge o populatie de milioane, cu comportament antisocial, ca trebuie sa munceasca pentru a trai. Educatia acestei populatii si a altora necesita generatii. Nu poti rezolva probleme economice prin masuri sociale. Nu ai posibilitatea de a crea locuri de munca, atunci scoate-i la pensie la varste de 45-50 de ani.

Masurile dure nu ar fi fost posibile din cauza costurilor electorale insuportabile de majoritatea politicienilor. Nici in Romania si nici in alte parti, din cauze poate diferite, insa cu efecte asemanatoare.