În perioada 5-8 februarie, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely și Teatrul German de Stat din Timișoara au organizat un showcase comun, ocazie nu doar de a-și prezenta invitaților din țară și străinătate ca și publicului fidel cele mai recente producții, ci și de a provoca la dezbateri referitoare la starea actuală și viitorul teatrului în limbile minorităților. Teatrul, oricum am întoarce-o, se adresează unei minorități, lucrul acesta a fost subliniat cu mulți ani în urmă, într-o carte superbă datorată lui George Banu. Ce se întâmplă însă când respectiva minoritate e, fatalmente, și mai mică?
La finele reprezentațiilor, artiștii au dialogat cu criticii.
Astăzi și intr-un comentariu viitor voi analiza o parte dintre spectacolele jucate în limba maghiară, cu precizarea că despre Chicago,regizat de Béres László, am scris la vremea premierei.
Istoria ca teroare și frică
Interesant, șocant de-a dreptul, ceea ce se va dovedi a fi modul ironic în care regizorul Hunor Horváth a conceput începutul spectacolului cu piesa Familia Tót, montat în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara. În foaier, trei tineri, înarmați cu felurite, sofisticate aparate de captare și înregistrare video (Foltány Edina, Karsai Dóra, Vincze Erika) țin neapărat să ne avertizeze că sunt reprezentanții unei televiziuni ce se cheamă nici mai mult, nici mai puțin decât Horthy Tv, că vor interveni în spectacol, că s-ar putea chiar să ne deranjeze și că avem dreptul de a refuza de a apărea în filmul ce se va turna sub ochii noștri. Ne trebuie, cred, tuturor un pic de vreme ca să înțelegem că avem de-a face cu ceea ce se cheamă spațiu de instalare și că acesta se va prelungi și în intrarea de tip tunel în sala de spectacol. Intrare străjuită de o parte dintre componenții distribuției ce cântă unul dintre songurile anume compuse pentru această nouă montare a uneia dintre cele mai cunoscute scrieri ale literaturii maghiare din secolul al XX lea de Cári Tibor și Tamás Kolozsi. Cântecele continuă, în decorul în formă semicirculară eficient imaginat de Golicza Előd (are acest tânăr scenograf știința ca, prin felurite trucuri profesionale, să contribuie la dilatarea spațiului de joc) oferindu-ne informația esențială că tot ceea ce urmează să vedem se petrece în vreme de război. Și că temele fundamentale ale montării sunt teroarea și frica. Ștafeta va fi preluată de un Povestitor ( plină de vervă în rol Tóth Zsófia), un fel de voce, un alter-ego al dramaturgului, care, în intervențiile lui periodice, se va servi de texte complementare (interviuri ale lui Örkeny, articole), meditații de ordin filosofic și politic aparținându-i dramaturgul. Vom afla și că istoria familiei Tót, terorizată fizic și psihic de un maior nebun (care nu are cum să nu te ducă cu gândul la Căpitanul din Woyzeck, cu ale lui obsedante îndemnuri la ac-ti-vi-ta-te) se petrece într-un sat din Banat în vremea celei de-a doua mari conflagrații mondiale. De aici, intervenind o serie întreagă de derogări și de la textul lui Örkeny István, și de la adevărul istoric.
În scrierea lui Örkény, toată povestea vizitei distrugătoare a maiorului dement se petrece într-un sat de munte din Ungaria. Satul bănățean din spectacolul Teatrului Maghiar de Stat din Timișoara este unul cu populație majoritar maghiară ce este silită, la solicitarea familiei Tót, să îndeplinească mai toate capriciile reale, sau numai imaginate ale unui maior român ce, spre a-și conserva poziția și autoritatea, va simula necunoașterea limbii comunității asupra căreia își va exercita teroarea.
Marcat de o serie întreagă de subiectivități regizorale, de elemente din biografia directorului de scenă, de plasarea lui într-un entre deux sau chiar entre-trois existențial, subiectvități mărturisite și asumate ca atare, spectacolul cu Familia Tót de la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara, rămâne pe mai departe unul despre nebunia totalitară, despre dictatură, despre tehnici de manipulare, despre ravagiile pe care le poate face punerea în practică a dictonului Divide et impera! Familia Tót înseamnă un alt mod decât cel propus de Ionesco de punere sub lupă a tot ceea ce înseamnă rinocerizare, depersonalizare, anularea oricărei urme de autenticitate umană în clipa în care o colectivitate umană cade victimă dictaturii. În Familia Tót Lenin, Hitler, Stalin, Mao, Mobutu, Ceaușescu, Castro și alții asemenea acestora se întrupează în maiorul dement care vine să își petreacă două săptămâni de concediu, să se refacă fizic și psihic în casa familială a pompierului Tót. Aceasta fiind gata să îi ofere toată ospitalitatea, să îi satisfacă orice moft, orice capriciu cu gândul de a-i cuceri bunăvoința astfel încât Gyula, fiul plecat pe front, aflat în directa subordine a Maiorului, să aibă parte de un regim ceva mai favorabil.
Hunor Horváth are meritul cu totul remarcabil de a fi realizat în spațiul nu din cale afară de generos al Sălii Mari a Teatrului (aceasta rămânând o fatală realitate, dincolo de îmblânzirea la care l-a supus scenograful) un spectacol solid și de mare montare. Detaliile sunt relevate cu ajutorul aparaturii video, în felul acesta elaborându-se un fel de film în teatru (amintesc că piesa lui Örkeny a fost ecranizată), cutizarea din ce în ce mai acaparatoare fiind excelent marcată de coregrafia semnată de Matilde C. Ciria și Baczó Tünde, de mișcarea scenică datorată lui Melles Endre și lui Ádám Julcsi, de actorii Balász Attila, Molnoș András Csaba, Kocsárdi Levente, Tar Mónika, Tar Erik, András Gedeon, Simonfi –Harkay Sándor în sarcina cărora cade marcarea progresiei temei și a rinocerizării. Unii dintre cei amintiți deja au și misiunea de a desena personaje în toată legea. Astfel, Balász Attila surprinde complexitatea umană a Poștașului tarat conservând o mare doză de umanitate, Molnos András Csaba îl joacă în mare forță pe profesorul psihiatru complet rupt de realitate, Tar Mónika este cocheta satului obsedată de nădejdea unei întâlniri erotice cu Maiorul, Kocsárdi Levente are discreția iezuită a unui preot, fals păstor al comunității. Iar Molnos Abigél aduce pe scenă cuceritoarea inocență specifică vârstei.
În rolurile principale, regizorul Hunor Horváth a beneficiat de aportul unui adevărat carré de ași. Am apreciat jocul în forță al excelentului actor Bándi András Zsolt, evoluția lui fără cusur în rolul Maiorul.Aparent calm, dornic să nu-și deranjeze gazdele, neiertător, dur, exploziv, expert fie și inconștient în operațiunea de instalare și desăvărșire a terorii. Mi-a făcut realmente plăcere să îl descopăr ca pe un actor de mâna întăi pe Mátyas Zsolt Imre, un nuanțat și inventiv interpret al pompierului Tót. Aparent umil, supus, înghițind multe, omenesc în lașitatea lui, Tót devine un fel de alter-ego al lui Bérenger. El este primul care se opune. În Marișka Tót, Bórbely Bartis Emilia marchează un vârf de sarcină al carierei sale de până acum. Lőrincz Rita, distribuită în rolul Ágikei, subliniază parcursul personajului de la inocență la disimulare.
Hunor Horváth a avut amirabila idee a aducerii pe scenă a lui Gyula pentru a cărui derizorie salvare se fac atâtea sacrificii. Ceea ce în primele câteva zeci de minute părea un fel de hologramă dobândește mai apoi substantă grație evoluției de mare impact artistic și emoțional a balerinului Hajas Krisztian. O apariție vizual valorată și de costumul creat de Andreea Săndulescu.
Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara
FAMILIA TÓT de Örkeny István
Dramaturgia: Orbán Enikö
Regia: Hunor Horváth
Decorul: Golicza Előd
Designer costume: Andreea Săndulescu
Coregrafia: Matilde C. Ciria, Baczó Tünde
Muzica: Cári Tibor, Tamás Kolozsi
Corepetitor: Pál Petra
Mișcarea scenică: Melles Endre, Ádám Julcsi
Light design: Nichita Teodorescu
Video design și mapping: Dan Bassu, Iinca Popescu
Regie film: Laura Brumă
Soundscape: DJ K-LU
Sound design: Kupán Zsolt
Cu: Mátyas Zsolt Imre (Tót Lajos), Borbély Bartis Emilia (Tót Mariska), Lőrincz Rita (Tót Ágika), Bandi András Zsolt (Maiorul), Balázs Attila (Poștașul), Molnos András Csaba (Profesorul), Kocsárdi Levente (Preotul), Tar Mónika (Gizi Gézáné), Tar Erik (Căruțașul), András Gedeon (Lőrincke), Foltány Edina, Karsai Dóra, Vincze Erika (Vecini,operatori)), Tóth Zsófia (Povestitorul), Hajas Krisztián (Fiul), Simonfi –Harkay Sándor (Vecin), Molnos Abigél (Copilul)
