Spectacole la Teatrul”Szigligeti”din Oradea

1.Poveste urbană

Regizorul Kovács Dániel revine la Teatrul Szigligeti din Oradea spre a monta celebra piesă Revizorul a lui N. V. Gogol. Propune o versiune  și contemporaneizată, și concentrată a textului, servindu-se de o traducere în limba maghiară semnată de Szilágyi Ákos și Fehér Balász Benő, pesemne actualizată de el însuși. 

Kovács Dániel renunță la unele personaje, absolut șocantă fiind însă dispariția lui Osip, adaugă ori modifică structura altora (de pildă, dirigintele Poștei se metamorfozează în secretara Ivana, veșnic aflată în posesia unui laptop de care se dovedește a fi dependentă). Primarul (Balogh Attila), asemenea tuturor notabilităților orașului (interpretate de Tőtős Ádam, Dimény Levente, Csatlós Lóránt, Scurtu Dávid)) sunt îmbrăcați în ținute office, așa cum, de altfel, este înveșmântat și Hlestakov (Krasznai Vilmos).Excepție fac Bobcinski (Szabó Eduard) și Dobcinșki (Szotyori József), ambii purtând bluze de trening. Chelnerul (Nagy László Zsolt) și Polițistul (Kiss Csaba) poartă costume după cum le sunt funcția și gradul. Soția primarului (Tasnádi-Sáhi Noémi) este relativ elegantă în vreme ce fiica celor doi (Kocsis Anna) apare asemenea unei fetițe cvasi-retardate, marcată fiind și de un declarat astigmatism miopic.  Mai sus amintita secretară Ivana (Tóth Tünde, ca întotdeauna savuroasă) nu este nici ea chiar un etalon de eleganță. Cum nu este, de altminteri, nici biata Olga (Ilyes Klaudia) pe care, la un moment dat, o vom vedea, nu prea inspirat după părerea mea, în stare avansată de ebrietate.  

Kovács Dániel plasează spectacolul în formula generoasă a teatrului în teatru. Așa că decorul în care vedem mobile de lemn masiv (scenografia e semnată de Florina Bellinda Vasilatos) amintește de cutia neagră a lui Stanislavski. În primele minute ale reprezentației unul dintre actori (Tőtős Ádam, altminteri foarte bun în rolul inspectorul școlar) le cere spectatorilor să își închidă telefoanele mobile și îi avertizează că ceea ce urmează să vadă are un caracter ultra-secret. Un alt actor, nimeni altul decât Balogh Attila, excelentul interpret al Primarului, anunță durata pauzei. Din când în când scenele sunt întrerupte de pronunțarea unui nume (Sartre, Dostoievski) care ar avea o posibilă legătură cu ceea ce tocmai s-a petrecut  și s-a rostit pe scenă. E foarte bine realizat (iar meritele îi revin aceluiași Balogh Attila) momentul în care Primarul se adresează spectatorilor. Nu știu însă dacă după aceea nu avem parte de un surplus de finaluri.

Spectacolul are un ritm căruia nu prea aș avea a-i face mari reproșuri. Are și umor ceea ce nu este tocmai puțin lucru. Cea mai realizată din acest punct de vedere fiind scena mituirii lui Hlestakov în care toți actorii au evoluții de bun nivel profesional. Îi am în vedere când spun asta pe Dimény Levente (eficient deschizător de drumuri în demascarea multiplelor feluri în care se poate înmâna o șpagă),pe Tőtős Ádam (e de apreciat expresivitatea corporală cu totul aparte a actorului),  pe Csatlós Lóránd ( care creează un director al spitalului lent, zaharisit, zgârcit, însă mereu pus pe delațiune, pe Szabó Eduard și pe Szotyori Jozséf  în nedespărțiții Bobcinski și Dobcsinki, pe Kiss Csaba (un polițist lesne păcălit de impostor). Și, desigur, pe Krasznai Vilmos, excelent interpret al lui Hlestakov. Un moment aparte este reprezentat de secvența de alcov în care sunt foarte bune atât Tasnádi-Sáhi Noémi cât și Kocsis Anna, Tasnádi –Sáhi Noémi semnează un moment de performanță în secvența în care face planuri peste planuri legate de viitoarea ei prezență la Moscova. Au apariții agreabile Nagy László Zsolt (Chelnerul), Ilyes Klaudia (Olga), Scurtu Dávid (Hristian Gibner), Nu trece neobservată Trabalka Cecilia, în rolul Funcționarului, un Revizor în devenire.

În urmă cu ceva vreme, am semnalat un fapt absolut deranjant. Absența până și a unei minime bucăți de hârtie cu numele celor ce au realizat spectacolul. Nu s-a întâmplat nimic. Bucata de hârtie continuă să lipsească. Despre caiet-program nici nu poate fi vorba. Managerul Teatrului este pus pe economii. Uitând pesemne de dimensiunea culturală a spectacolului de teatru.  De data asta însă lucrurile au stat încă și mai prost. Nimeni, dar absolut nimeni din conducerea Teatrului și nimeni,absolut nimeni dintre cei care își iau salariul pentru ceea ce ar trebui să facă în calitate de secretar literar sau secretar P. R. (și se pare că nu prea fac) nu s-a ostenit să actualizeze site-ul Teatrului. Pricini trecătoare și omenești l-au împiedicat pe actorul Sebestyén Húnor, distribuit inițial în rolul lui Hlestakov, să apară o perioadă de timp pe scenă. I-a fost găsit un înlocuitor cu totul remarcabil. E vorba despre tânărul  Krasznai Vilmos. Al cărui nume este însă pare-se ținut la secret. Fapt ofensator și pentru el, și pentru public.  Ca să nu mai spun că pe același site făcut în dorul lelii nu figurează numele traducătorului piesei în limba română a Revizorului.   

Teatrul SZIGLIGETI din Oradea

REVIZORUL de N. V. Gogol

Traducerea în limba maghiară: Szilágyi Ákos, Fehér Balász Benő

Regia: Kovács Dániel

Scenografia: Florina Bellinda Vasilatos

Muzica: Szabó-Sipos Ágoston

Cu: Balogh Attila (Primarul), Tasnádi-Sáhi Noémi (soția lui), Kocsis Anna (Maria Antonovna, fiica lui), Tőtős Ádam (Luka Hlopov, inpsector școlar), Dimény Levente (Ammos Liapkin-Tiapkin, judecător), Csatlós Lóránt (Zemlianika, directorul Spitalului), Tóth Tünde (Ivana Kuzmici Spekin, secretară), Szabó Eduard (Bobcinski), Szotyori József (Dobcinski), Krasznai Vilmos (Hlestakov), Kiss Csaba (Svistunov, polițist), Nagy László Zsolt (Vlas, chelnerul), Ilyes Klaudia (Olga, locuitor al orașului), Scurtu Dávid (Hristian Gibner, medicul), Trabalka Cecilia (Funcționar)

2. Un examen clinic

Tennessee Williams a scris Pisica pe acoperişul fierbinte în anul 1955. Dramaturgul se afla deja, cum se spune, în plină glorie, căci îi fuseseră de pe acum reprezentate cu un imens succes  Un tramvai numit dorinţă, Vară şi fum, Trandafirul tatuat și Camino Real.  

Cu toate acestea, nu s-ar putea spune că Tennessee Williams nu ar fi fost încercat de emoţie înainte de premiera absolută. Şi nu e vorba numai despre emoțiile obișnuite de dinaintea oricărei premiere, ci și de faptul că aborda acolo şi tema sensibilă a homosexualităţii.  Pe vremea aceea nu chiar foarte comodă. În respectivii ani erau nu doar critici, ci şi tot felul de cenzori care vegheau la puritatea morală a naţiunii americane.

Astăzi, dacă ne luăm după ce profeţeşte şi ce profesează o parte a criticii teatrale  zise tinere,  pretins dezinhibate din România, care însă și-a descoperit tinerețea doar de la 45 de ani încolo, atunci când a constatat că e din multe puncte de vedere avantajos să faci dovadă de corectitudine politică,  r cam trebui să se instituie norme, procente drastic respectate, vizând reprezentarea minorităţilor sexuale pe scenă. Passons!

Interesant e că acelaşi lucru, adică abordarea temei homosexualităţii, îl va face în acelaşi an, în Vedere de pe pod, colegul  de generaţie al lui Tennessee Williams, Arthur Miller. Poate încă şi mai interesant este însă detaliul că, atunci când Pisica pe acoperişul fierbinte avea să fie ecranizată de regizorul Richard Brooks, cu Liz Taylor şi Paul Newman în rolurile lui Margaret şi Brick, respectiva temă va dispărea. 

Pisica pe acoperişul fierbinte a primit Premiul criticii teatrale americane şi Premiul Pulitzer. Prin ziarele timpului s-a scris că piesa se evidenţiază printr-un subiect şi p personaje care, de-a dreptul, îi taie emoţional pe spectatori ca şi cum dramaturgul ar fi avut la îndemână un cuţit. Ori că s-ar evidenţia printr-o poveste care pare ţâşnită dintr-un suflet de om. Drama aceasta psihologică intensă era socotită de Tennessee Williams drept cea mai reuşită şi frumoasă dintre scrierile sale. Piesa și-a dobândit însă celebritatea în primul rând datorită filmului. Repet. Cu Paul Newman și Liz Taylor.

Scrisă în 1955,  piesa lui Tennessee urmărește o temă pe atunci la modă. Aceea a familiei americane. În Pisica pe acoperișul fierbinte avem de-a face cu o familie în pragul disoluției. Minată de un ghem de contradicții gata-gata să explodeze în chiar ziua aniversării lui Big Dady.

Lucrurile nu merg defel bine între tinerii Margaret și Brick, acesta din urmă este cvasi-ruinat de alcoholism. Este vorba despre o tară ale cărei origini s-ar afla în sinuciderea celui ce i-a fost cândva prieten. Una cu schepsis.  Margaret și Brick nu au copii, de unde o serie întreagă de speculații, abil folosite de Mae, femeia căsătorită cu Gooper, celălalt bărbat tânăr din familie, devenit administrator al afacerilor deja destul de încurcătate ale familiei.

Aniversare fiind, soția lui Big Dady încearcă să impună evenimentului o veselie falsă, contrazisă atât de nemulțumirile acute ale acestuia cât și de informația ținută până atunci secretă că acesta suferă de cancer  care nu îi mai acordă decât cel mult un an de viață. Firește, în piesă își face apariția și un doctor, ale cărui apariții sunt multiplicate în spectacolul Teatrului Szigligeti din Oradea. Doctorul Bough, jucat cu o discretă eleganță de Scurtu Dávid, devine un fel de narator, iar spectacolul regizat în cheie echilibrat realistă de Botos Bálint (dramaturgia: Czvikker Katalin) se transformă într-un veritabil examen clinic al multiplelor probleme ale familiei.

Prima parte a spectacolului este fundamentată pe conflictul dintre pisica Maggie, în tonuri dure, categorice, riguros amplificate jucată de Trabalka Cecilia care se dovedește o foarte bună actriță de forță și cvasi-inertul, plictisitul de viață, alcoolicul fără speranță Brick, în care Hunyadi Ivastán face un rol de referință pentru această etapă a carierei sale. Nimic fals, nimic rhetoric, nimic în plus în jocul deținătorului rolului. Totul echilibrat, cumpănit, totul cu rigoare nuanțat.

Cea de-a parte a spectacolului se bazează eficient pe confruntarea dintre Capul familiei, bine, tensionat,  în forță jucat de Kovács Levente jr. și Brick, ocazie pentru deja amintitul Hunyadi István să amplifice policromia apariției sale.

Celelalte roluri sunt menite să susțină aceste două confruntări, să le adauge date suplimentare. Ele sunt, în general, bine susținute de Fodor Reka (Mae), Kocsis Gyula (Gooper), Firtos Edit (Bunica), Barabás Hunor (Toker), fetița Vanca-Fodor Imola (Dixie) și deja amintitul Scurtu Dávid. În unele cazuri ar fi fost, cred, nevoie de un plus de relevanță a prezenței, în altele de ceva mai mult control asupra unui cam exagerat avânt scenic.  Cum-necum, e însă clar că Botos Bálint a clarificat eficient acțiunea piesei și că spectacolul orădean  deține necesara  tensiune. Că trece rampa. Aceasta în pofida faptulu că are de surmontat servituțile unei scene mult prea mici care l-au silit pe scenograful Galicza Előd să se limiteze la un decor de conveniență.

Din păcate, mă văd silit să închei și această cronică cu observații defel amabile la adresa Secretariatului Literar al Teatrului. Care, din motive știute de el și probabil și de conducerea Teatrului, nu a pregătit supratitrarea textului în limba română și nici măcar o amărâtă de bucată de hârtie în care să fie inserate numele autorilor spectacolului.     

Teatrul SZIGLIGETI din ORADEA

PISICA PE ACOPERIȘUL FIERBINTE de Tennessee Williams

Traducerea în limba maghiară: Zsótér Sándor și Ambrus Mária

Regia:Botos Bálint

Asistent regizor: Árkosi Jázmin

Dramaturgia:Czvikker Katalin

Decor: Golicza Előd

Costume: Jeli Sára Luca

Cu: Trabalka Cecília (Margaret), Hunyadi István (Brick), Fodor Réka (Mae), Kocsis Gyula (Gooper), Firtos Edit (Bunica), Kovács Levente (Bunicul), Barabás Hunor (Tooker), Scurtu Dávid (Dr. Bough), Vanca-Fodor Imola (Dixie)

3. Eterna floare…

Nepotriviri și întâmplări de toate felurile au făcut să văd la luni bune de la momentul premierei spectacolul cu piesa Floare de cactus, aflată în repertoriul curent al Teatrului Szigligetidin Oradea. Intrată acolo, așa cum s-a întâmplat și în 1986, la ceva vreme (puțină) după ce același titlu pătrunsese și în programul Teatrului orădean de limba română. Atâta doar că, de data asta, în vreme ce la Teatrul Regina Maria se joacă varianta princeps, aceea scrisă de Barillet și Grédy, la Szigligeti preferința regizoarei Novák Eszter s-a îndreptat către rescrierea datorată lui Abbe Burrows. Despre a cărui identitate și al cărui trecut prin artă, site-ul instituției a preferat să nu ne spună nimic. Secretomania părând a intra în job description-ul Secretariatului literar de la Teatrul Szigligeti.

Sigur, am fost interesat cu precădere să aflu ce mari inovații a adus scrierii francezilor,( probabil) americanul Abbe Burrows. N-aș zice că foarte mare lucru. Câteva mici, nesemnificative modficări de nume, sporirea umorului unor replici. Actualizările de ordin temporal par și ele făcute cu parcimonie. Oricum,  nu prea se văd în spectacol, regizoarea lui optând, și aș zice că nu fără motiv, pentru cantonarea povestirii megaminciunilor doctorului Julian cândva în anii ‘70. Adică în vremea pantalonilor trapez (costumele create de Bajkó Blanka Aliz nu strălucesc nici prin originalitate, nici prin frumusețe, uneori chiar dezavantajând net actorii) și în aceea a formației Beatles. În primul rând cu al său celebru Let it be. Nici despre decor nu am de spus prea multe lucruri bune. A fost gândit de Fodor Viola cu gândul de a sugera mai multe spații (cabinetul doctorului Julian magazinul unde lucrează Toni, camera acesteia, felurite baruri și restaurante), însă împiedică vizibil mișcările actorilor, punându-le în primejdie integritatea fizică.

Totusi, spectacolul are umor, are multă bună dispoziție. Chiar dacă pe alocuri comicul e zămislit prin sacrificarea verosimilului. Numai că asta se află în definiția însăși a teatrulu de bulevard. Contribuie la câștigarea publicului mai întâi titularul rolului stomatologului. Actorul Hunyady István. Foarte bun în ipostaza bărbatului care, speriat de perspectiva căsătoriei, se pierde în propriile lui minciuni. Hunyady István face bună echipă cu Fodor Réka, interpreta rolului inteligentei Stéphanie. Inteligentă, ftumoasă și, pe deasupra, cu umor. Foarte bine funcționează și celălalt cuplu. Cel format ad hoc din Toni și Igor pe care îl joacă vesel, viu, uneori chiar exploziv actorii Kocsis Anna și Scurtu Dávid. Szabó Eduard face figură bună în rolul profitorului actor Harvey cam fără roluri, însă cu o mare doză de ridicol.. În roluri episodice își fac cu râvnă datoria  Csatlós Lóránt,Kovács Enikö și Tasnadi -Sáhy Noémi.

La sporirea bunei dispoziții a publicului spectator, public binevoitor și râzăreț. Vorba lui Valentin Silvestru căruia nu i-a plăcut piesa lui Barillet și Grédy nici pe vremea în care în ea jucau George Constantin și Lucia Mureșan. Și nici mai înainte.

Teatrul SZIGLIGETI din Oradea

FLOARE DE CACTUS de Abbe Burrows

Regia:Novák Eszter

Dramaturgia:Zöldi Gergely

Designer decor:Fodor Viola

Designer costume:Bajkó Blanka Alíz

Coregraf:Bóbis László

Cu; Fodor Réka (Stepanie), Hunyadi István (Julian), Kocsis Anna (Toni), Scurtu Dávid (Igor), Szabó Eduard (Harvey), Csatlós Lóránt (Senior Sanchez) Kovács Enikő (Doamna Durant),Tasnádi-Sáhy Noémi(Georgia)