Sunt cu soția, vrem să mergem acasă. Comandăm un Uber. Ne preia o Skoda Octavia neagră, cu un interior elegant, fin odorizat. La postul de radio știri. Putin refuză condițiile de pace propuse de americani. Nu îmi pot abține un comentariu către Dana, despre amuzamentul cu care Putin îl joacă pe degete pe Trump. Intervine șoferul: ”Foarte bine îi face!” În câteva secunde aflu că șoferul nostru ar lucra în armată și că supărarea lui e că el știe foarte bine că nici americanii nici UE nu vor mișca un deget pentru noi dacă vom fi atacați. Încerc să argumentez că, până una-alta, UE și americanii sunt aliații noștri și e mai firesc să ai încredere în niște aliați decât în niște inamici declarați, pentru care ar fi mult mai bine dacă am deveni un satelit al Rusiei, precum odinioară pentru URSS. El, ca militar, nu a participat niciodată la exercițiile desfășurate împreună cu aliații chiar pe teritoriul României? N-a auzit măcar despre ele? Ba da, zice el. Numai că ei sunt totdeauna cei care comandă iar eu ar trebui să știu că, dacă UE sau SUA îi ordonă să mă împuște pe mine, va trebui să o facă. Asta a semnat România.
Discuția urcă tot mai avântat pe o spirală a neînțelegerii totale. Ne bucurăm că, în sfârșit, am ajuns acasă.
Avem, și eu și Dana, o experiență redutabilă a discuțiilor cu taximetriștii. Ne-am aventurat în comentarii politice încă din vremurile în care se scanda pe la mitingurile bucureștene ”Iliescu-apare, soarele răsare!” Și eu și soața mea credem că, fiecare separat și ambii la un loc, trăim rupți de ”realitate” – ce va fi vrând să însemne aceea. Trăim printre studenții și elevii noștri, printre colegii noștri de universitate sau de școală, printre prietenii noștri și, ocazional, puținele rude încă în viață, și-atât. ”Realitatea” înseamnă, pentru noi, ce și cum gândesc și cum se comportă ceilalți foarte mulți oameni care nu străbat niciodată plăpândul nostru con de lumină. Și pentru a afla câte ceva despre această terra incognita folosim fie ceea ce știm mai bine să facem, să citim, fie ce putem afla din când în când, mergând cu taxiul.
Vezi, îi spun Danei, nu mai e ca atunci când un taximetrist ne explica volubil că ar vota cu Funar – un ”suveranist” antimaghiar dacopat al anilor ’90 –, bărbat fain, cu idei excelente. Nu poate însă să voteze un… ungur! Atunci, îi reamintesc Danei, discutam cu șoferi cu câte trei dinți în gură, nerași de multe zile, îmbrăcați în chinezării de nailon de sub care izbucnea mirosul de transpirație. Îi agățai după ce sunai, pe rând, la multele numere de telefon concurente, iar ei veneau – sau nu veneau – zdrăngănind pe drum câte o Dacie hârbuită, pusă la bătaie ca să scoată un ban după ce își pierduseră sinecura de la nu știu ce instituție de stat intrată în faliment: oameni sărmani, nefericiți, inconturnabil resentimentari. Acum ai de-a face cu șoferi cu un job stabil, care fac ride sharing în afara orelor de program, uneori chiar pe o Tesla, pe un Audi sau BMW nu tocmai de lepădat. Agresivitatea lor resentimentară nu s-a diminuat, însă. Și nu doar că s-a intensificat, ci s-a și articulat doctrinar mult mai ferm. Candoarea unui taximetrist de odinioară care lua numele unui personaj politic ca reper pentru deconspirarea identității lui etnice e, acum, aproape înduioșătoare.
Problema cea mare pentru mine, pentru Dana, pentru prietenii noștri și, cu siguranță, pentru mare parte dintre colegii și cunoscuții noștri, e că simțim tot mai apăsat că trăim într-o lume pe a cărei ”realitate” nu o mai putem nicicum înțelege. Nici măcar cu ajutorul taximetriștilor. ”Explicațiile” cu care ne obișnuiserăm – sărăcia, resentimentul, incultura, informarea deficitară – par să nu mai funcționeze.
Cât privește cea de a doua cale de contact cu ”realitatea”, pe calea textelor culese din surse (mai mult sau mai puțin) publice, lucrurile par să stea încă și mai rău.
Suntem, de luni bune încoace, sub bombardament informațional. În fiecare zi, asemeni unui accelerator de particule, creierul nostru e bombardat cu noi și noi știri. Suprasaturația asta informațională e nocivă în ea însăși, dar lucrul cel mai detrimentar e faptul că suntem asaltați în permanență de informații ”surpriză”, care mai au și prostul obicei de a se bate cap în cap – sau care intră în coliziune cu ce obișnuiam să gândim că ar fi să fie ”realitatea”.
Mă opresc asupra unui exemplu care a fost comentat și răscomentat până la saturație, tocmai pentru că, ce să-i faci, el ilustrează atât de elocvent ce spuneam: faimosul ”spectacol” al conferinței de presă organizate cu prilejul vizitei lui Zelenski la Casa Albă.
Știu, v-ați plictisit de asta, și mai ales de tonele de comentarii care pun pe tapet opoziția dintre ”a fi european” și ”a fi trumpist”. Nu despre scenele grotești ale umilirii oaspetelui de către gazde vreau să vorbesc, ci despre cele, cred, 20 de minute în care spectatorii de jur împrejurul globului, inclusiv din România, au contemplat pe ecranele lor tv o mașină de teren staționată, din care nu cobora nimeni și în care nu se urca nimeni. Acele secvențe au constituit, pentru mine, reprezentarea plastică a ideii că ceea ce vedem – sau, mai exact, ceea ce ni se arată că nu vedem, ce se petrecea în clădire în timpul ăsta – e dincolo de capacitatea noastră de înțelegere, a oricăruia dintre noi.
Ne-am obișnuit, noi, ”ăștia”, din lumea noastră de concepte și fantasme, să sondăm ”realitatea” cu ajutorul întrebărilor pe care le trimitem către ea, asemenea sondelor spațiale către un corp cerestru străin. Nici asta nu mai pare să funcționeze. Avem un stoc tot mai aglomerat de întrebări și tot mai sărace candidaturi pentru răspunsuri cât de cât plauzibile. Incertitudinea asta pare a acționa coroziv, iritant, chiar și în țesutul întrebărilor ”istorice” rămase sub pecetea tainei, ca niște răni lăsate să se cicatrizeze în timp dar care, din nefericire, par a fi colectat rezerve toxice de puroi.
Am sprijinit apariția, la Editura Art, a unui volum al Alinei Pavelescu, cercetătoare la Arhivele Statului, despre revoluția din decembrie 1989 din România, povestită celor care nu au trăit-o. Lucrarea, pe care eu am citit-o cu sufletul la gură, deși nu mă încadram în ”publicul țintă”, e foarte echilibrată, încercând să-i învețe pe tineri cum să construiască un raționament istoric și nicidecum să impună vreo interpretare personală a unor fapte atât de controversate. De altfel, nucleul cărții e dat de cele șapte ”mistere” ale revoluției inventariate de autoare, a căror rezolvare e rămasă încă în suspensie.
Spre surprinderea editurii, a mea, a autoarei și a celor care au promovat cartea, simplul anunț al viitoarei apariții a acesteia pe Facebook a dezlănțuit peste 1000 de comentarii injurioase, deosebit de agresive, glossând pe marginea aceluiași leitmotiv: ”Care revoluție? Știm cu toții că a fost o lovitură de stat!” Rareori, în istoria lor milenară, s-au ridicat cetățenii români cu atâta vehemență în apărarea unor concepte!
Pentru noi, ”ăștia”, cei care facem din raționalitate nu numai un mod de a gândi, ci și o rațiune de a fi, e iarăși frustrant cum se face că, în vreme ce înțelegerea noastră a ”realității” se sfărâmă în cioburi, alții, mulți alții, par să dobândească o înțelegere de nezdruncinat a lumii și a modului în care ea funcționează. Altfel spus, cu cât mai multe incertitudini chinuitoare de o parte, cu atât mai multe certitudini alinătoare de cealaltă parte. Asta pare a fi formula gnoseologică caracteristică a epocii noastre: nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transferă.
Am adesea impresia că nu suntem doar actorii unor divergențe ideologice acutizate, că suntem subiecții căscării unei falii antropologice în interiorul umanității pe care obișnuiam să o socotim, poate eronat, omogenă.
Pe teren autohton, întrebarea relevantă nu e ”Cum a ajuns Cătălin Georgescu favoritul turului unu în alegerile prezidențiale?” ci ”Cum a ajuns electoratul român să fie fascinat de prestația unui personaj precum Călin Georgescu?” La scară globală, întrebarea nu e ”Cum a ajuns Trump să câștige al doilea mandat?” ci ”Cum a ajuns electoratul american să opteze majoritar și să susțină în continuare un personaj care nu are nimic de a face cu leadership-ul american, republican și democrat deopotrivă?”
Pentru a găsi răspuns la asemenea întrebări, politologii nu ne sunt de mare ajutor. Poate sociologii și, mai ales, antropologii să aibă oarecare șanse de reușită.
Foarte probabil, parte dintre cititorii mei se vor fi sastisit deja de atâtea nedumeriri și interogații. Știu că există multe persoane pentru care noi, ”ăștia”, intelectualii care n-au altă treabă decât despicarea firului în patru, suntem o excrescență, dacă nu chiar o povară societală.
S-ar putea, însă, ca noi, ”ăștia”, obsedați să înțelegem cum arată, de fapt, ”realitatea” vremurilor pe care le trăim să fim, în interiorul societăților în care viețuim și, poate, chiar dincolo de granițele lor teritorial-administrative, să fim anticorpii care, încă, mai împiedică instaurarea stării de fapt potrivit căreia ”realitatea e ce vrem noi să fie” – indiferent cine este acest ”noi”.
Până una-alta, pentru adevărurile – vai, ce cuvânt retrograd! – de care avem atâta nevoie, recomand specialiștilor, nu în ultimul rând celor din organele abilitate pentru colectarea de informații, să se deplaseze și cu taxiul, nu doar cu mașina de serviciu, măcar să încerce și ei să clarifice, și să ne lămurească apoi și pe noi, ce e în mintea oamenilor care produc această ”realitate” atât de tulbure și de îngrijorătoare.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Nu va mai ingrijorati atata…Uitati, se pare ca rusii nu mai avanseaza in Ucraina de „4” saptamani. Cred ca vremurile cu adevarat periculoase sunt cele in care traim acum, cele ale corectitudinii politice si ideologiilor woke, chiar in timp ce scriem aceste comentarii, iar dumneavoastra articole. Daca nu vi se pare, atunci va trebui sa mai reflectati un pic la realitatea din jur si sa priviti imaginea de ansamblu.
Traiti intr-o bula, dv. si majoritatea cititorilor de aici, 60-70% dintre romani sunt impotriva sistemului, noroc ca o mare parte sunt fatalisti; daca ar iesi toti la vot, ar fi prapad cu partidele politice „pro-europene”.
Nu vedeti ca cele 2 mari partide PSD-PNL impreuna cu UDMR (ce au in parlament peste 40%) abia au gasit un candidat resapat ce cu noroc va avea 20% din voturi?
Intelegeti ca romanii sunt foarte nemultumiti de clasa politica clasica care se agata cu ghearele de putere.
Dumneavoastră nu sunteti românii. Vorbiti doar în numele dvs.
Românii au votat partidele. PSD fiind majoritar a propus Premierul conform Constitutiei.
Românii nu sunt impotriva sistemului democratic, atâta timp cat au participat la vot. Și dacă ar veni toti la vot, ar vota tot partidele din liste.
Ce este mai rau, parcursul european al țării a fost validat de votul dat la un referendum national, dar nu mai este recunoscut de o gașcă de manipulați de către agentura rusă.
Niciunul dintre voi manipulatii, nu spuneți clar ce vreti:
1. Democratia europeana cu libera circulatie?
Sau
2. Izolarea, papuc rusesc, oligarhi si tatuc dictator și ca o consecință cozi peste tot, inclusiv la pasapoarte și la vize. Și ce este și mai rău, naționalizarea proprietăților visul agentului rus Geprgescu C.
De altfel, imediat după ’90, conservele rusesti estimau ca Romania va reveni la comunism prin alegeri libere și nu impus.
N-AM fost intr o situatie mai buna pentru Romania la o comparatie cu perioada Comunismului, despre asta e vorba, insa, refuzi sa vezi asta.
Poporul roman poate da dovada de intelepciune . Cum ?! Dind de pamint cu partidele aflate la guvernare si cu candidatul lor cu tot . Din pacate poporul roman nu e intelept . Nici macar inteligent .
Un text trist care duce la întrebarea: cine-i de vină?
Ar fi simplu să spun că uneori popoarele înnebunesc, vezi Germania lui Hitler și SUA prin alegerea lui Trump. Poate și românii plus elitele lor au înnebunit…
Dar de ce au înnebunit românii? Aici sunt multe de spus, voi enumera câteva păreri:
– lipsa educației generale(40% din populația școlară de aprox 15 ani este semi-analfabeta funcțional, probabil că educația cetățenească la majoritatea populației atinge procente și mai dezastruoase…)
– educația în școli este total aiurea, se renunță la istorie dar se face religie. Ca urmare simțul identității naționale nu este dat evoluția istorică ci de dogmele religioase care duc la o alterare a simțului civic.
– mass-media mainstream și rețelele sociale au un efect negativ asupra populației( îndeosebi a tinerilor), inducând stări de violență individuală și socială. Politica mass-media a fost: să prostim proștii și să le luăm banii.
– instituțiile de stat au fost de o iresponsabilitate aproape sinucigașă, neglijând educația civică și cetățenească. Statul a devenit Stăpânul iar cetățenii au devenit slugi.
– în final este de vină și intelighenția românească căreia nu-i place nimic, critică orice, este oripilată de orice, totul este rău dar nu spune ce e bine.
Care va să zică ăștia suntem și ne merităm soarta. Dacă nu ne trezim din „somnul cel de moarte” vom ieși din istoria Lumii. Uneori popoarele nu numai că înnebunesc ci și se sinucid… în frunte cu elitele lor…
Corect, asa au disparut in istorie, site de civilizatii, de pe toate continentele- fenicienii, persienii, aztecii, vikingii, hunii, romanii, etc. In Europa a inceput acest fenomen in tarile si popoarele care nu au dorit reforme, schimbari, anchilozarea in paradigme vechi duce la disparitie, lenta dar continua, in ciida unor succese efemere……
Corect, asa au disparut in istorie, sute de civilizatii, de pe toate continentele- fenicienii, persienii, aztecii, vikingii, hunii, romanii, etc. In Europa a inceput acest fenomen in tarile si popoarele care nu au dorit reforme, schimbari, anchilozarea in paradigme vechi duce la disparitie, lenta dar continua, in ciuda unor succese efemere……
Ar mai fi ceva, stimate domn. Nu doresc sa „va invat eu ceva” sau „sa va dau o lectie” doar as dori sa completez o „parere”: in ultimii 36 de ani, cei care au guvernat tara, majoritar FSN (sub orice nume mai aare acum) a subminat masiv ideea de Istorie corecta si de narativ cinstit, corect, explicat societatii. Prin ceea ce ati mentionat si dvs. mai sus, lipsa din educatie a unor materii bine predate si structurate cu pricepere au facut ca materia Istorie sa fie complet scoasa din interesul elevilor ultimilor 35 de ani. Romania dupa ’89 a fost deraiata de la traseul sau natural, care ar fi constat in revenirea de urgenta a regelui tarii, instaurarea constitutiei din 1923 si punerea la conducerea tarii a reprezentanților diasporei, Ion Ratiu et CO.
Prin perpetuarea conducerii de catre comunistii continuatori ai Romaniei Socialiste, Romania si-a nenorocit practic viitorul. Gandirea pe termen scurt a societatii post decembriste, a avut un efect sinistru in cei 35 de ani ulteriori revolutiei. Lipsa de respect pentru momentul 1989, necultivarea istoriei a dus ca cei ce au deja 35-40 de ani sa nu fi studiat macar la Istorie , evenimentele care ar fi trebuit sa tina memoria constiintei nationale vie. Sacrificiul strabunilor, jertfa eroilor namului si asa mai departe.
ALt lucru simtit de catre cei ce au trait dupa 1989, a fost lipsa totala de „dragoste” a statului Roman pentru poporul sau, Lucru unic as spune in lume, unde ceva similar se regaseste doar in Rusia (sovietica si post sovietica). Unde STATUL devine o entitate asupritoare, artificiala si nepasatoare de poporul sau. Statul lucreaza pentru interese total diferit de cele are populatiei vii. Lucrul acesta a dus la masiva emigratie ce a lovit masiv Romania ultimilor 35 de ani. Ca sa ai cea mai mare emigratie din lume pentru o tara ce nu e in lumea a treia, nu e lovita de cataclisme, nu este ocupata, invadata, macinata de razboaie etnice, civile, este o „performanta” a clasei politice a ultimilor 35 de ani.
Logic, ca „poporul”, talpa tarii sa nu mai se simta atrasa de oricare din exponentii acestei „elite” politice. Sa caute orice alternativa, cu cat mai radicala cu atat mai buna. Lipsa cunostintelor face ca teoriile fasciste , extremiste sa para „noi” si sa fie atractive multimii ne educate si ne informate.
CAm atat as avea eu de adaugat la ideil dvs. foarte bune de altfel.
CU scuzele de rigoare pentru lungimea textului,
Probabil ca ne aflam in plina revolutie a celor lipsiti de ratiune! Mai plastic spus, ne aflam in plina revolutie a prostilor si a celor lipsiti de bun simt, infratiti in acest demers cu mase mari de mocofani si clici de infractori. De remarcat ca toate datele ne conduc catre concluzia ca acestia sunt majoritari, nu numai in Romania, ci si prin alte parti, USA fiind un exemplu concludent.
Daca revolutia lor va invinge, vom fi nevoiti sa traim sub o dictatura a prostiei si nesimtirii, in care inteligenta si bunul simt, valoarea autentica si buna crestere, dorinta de adevar si spiritul de cunoastere vor fi probabil calitati ale caror posesori vor fi prigoniti, huliti, arestati, agresati.
Cum am ajuns aici? Ce a cauzat acest fenomen? Cred ca in cazul Romaniei e mai usor de raspuns, doar am trait intre 45 si 89 intr-o dictatura a prostilor si incultilor, a derbedeilor si impostorilor, iar dupa, pseudo-democratia instaurata a favorizat permanent fenomene care au incurajat dominatia a fel si fel de nulitati si scursuri, a fel si fel de mocofani, asupra celorlalti.
Dar in USA care or fi oare cauzele? Indiferent cat de insuportabile au fost pentru unii fenomenul woke si ecologismul uneori desantat, totusi trebuie sa fii complet idiot sa inlocuiesti asta cu Trump si clica sa de papagali subdezvoltati din punct de vedere intelectual!
Nu e vorba de „proști”, iraționalitatea a atins și elitele. Este vorba de o nebunie colectivă, nu numai în România ci peste tot în Lume. Dacă ar trebui să găsesc o cauză acestei nebunii aș zice că de vină sunt mass-media mainstream plus rețelele sociale care creează o realitate virtuală, alta decât cea reală. Apare astfel o anarhie socială, fără valori, dar agresivă și periculoasă pentru națiuni și state, inclusiv cele democratice. Nu știu cum se poate ieși din această situație, unii văd soluția în creșterea autoritarismelor de stat și implicit în reducerea drepturilor și libertăților cetățenești.
Răspunsul la întrebarea dumneavoastră este unul trist.
Trecerea de la galaxia Gutenberg la cea TV-Internet, de la cultura scrisă la cea orală/video a marcat un fenomen neobservat: trecerea de la gândirea rațională, carteziană, la cea mitică, fabulos-emotivă, cu anihilarea inteligenței analitice, logice, raționale de către inteligența emotivă.
Așa că oamenii nu mai aleg conducătorii politici pe criterii clare, ci după cum aceștia le livrează povești. Credibile sau nu, modul în care aceste povești sunt livrate contează mai mult decât credibilitatea lor.
Așa că apelul la instincte joase are mai mult succes decât cel la rațiune. Eșecul politicilor clasice (liberale în special) în domeniul socio-economic, cu prăpastia dintre bogați și săraci, a dus la amplificarea apetitului pentru basme politice în care Feți Frumoși gen Georgescu se luptă cu balaurul sistemului… doar că în cazul lui, Făt Frumos și Zmeul erau una și aceeași persoană.
”Acum ai de-a face cu șoferi cu un job stabil, care fac ride sharing în afara orelor de program, uneori chiar pe o Tesla, pe un Audi sau BMW nu tocmai de lepădat. ”
Calitatea mașinii e nerelevantă pentru discuția de față. Într-o lume de oameni normali, scopul educației ar trebui să fie dobândirea capacității de a deosebi adevărul de minciună. România de astăzi s-a întors la situația din anii ’80, a redevenit țara minciunii generalizate. Faptul că șoferul de Uber de astăzi nu este capabil să deosebească adevărul de minciună se datorează cadrelor diactice de după ’90, nu celor din anii ’80.
În esență, oamenii au fost mințiți non-stop cu toate ingredientele ideologiei neomarxiste, iar acum Rusia se dovedește capabilă să joace jocul ăsta mai bine, pentru că e capabilă să vină cu minciuni mai nerușinate. Regenerarea societății românești nu se poate obține continuând cu minciunile ”pioase” ale neomarxismului, regenerarea poate începe doar recunoscând minciunile. Exact ce s-a întâmplat în anii ’90, la vremea aceea societatea românească începuse să-și revină. Asta până când Merkel și Putin au venit ei cu un plan mai bun, în timp ce ”oamenii de bine” erau ocupați cu a-și justifica apartenența la PCR.
În opinia subsemnatului, la momentul de față există două opțiuni pentru autoritățile de la București: fie continuă cu minciunile ”pioase” (climate change deniers, antivaxxers etc) și povestea se termină cu tancuri pe străzi, la fel ca în 1989; fie încep să recunoască minciunile ultimilor 4-5 ani și acceptă revenirea țării la democrație. Ceea ce se va întâmpla oricum, chiar dacă autoritățile actuale optează mai întâi pentru tancuri pe străzi, la fel cum a optat Ceaușescu.
Am o curiozitate: credeti ca in afara de „ideologia neomarxista”, care se subintelege ca e plina de minciuni, tot ce se spune la TV sau online din ’90 incoace e adevarat, si daca ar disparea ideologia asta pacatoasa oamenii s-ar putea descurca si fara capacitatea de a deosebi adevarul de minciuna?
In opinia mea, opinia dvs. valoreaza exact la fel de mult ca opinia soferului de Uber din articol. E de-a dreptul hilar cum incepeti ultimul paragraf cu „In opinia subsemnatului”, cand tot ce ati scris sunt doar pareri personale (chiar daca poate vi le-ati asumat ca adevaruri axiomatice).
@Dan Berindei – ”Am o curiozitate: (…)”
Și eu am o curiozitate: ce obligații are moderatorul platformei față de dvs sau față de organizația din care faceți parte? Comentariile mele decente nu trec de moderare, atunci când se referă la aspecte sensibile care vă privesc.
” opinia dvs. valoreaza exact la fel de mult ca opinia soferului de Uber din articol.”
Deocamdată, încă n-a răspuns nimeni pentru scoaterea armatei pe străzi în 2020 și pentru obligativitatea de a purta mască în aer liber. Ceea ce înseamnă că guvernanții vor încerca din nou același lucru, cu prima ocazie.
Frustrare, neputință, lipsă de educație, de instruire și de civism, exploatate de unii care arată, cu degetul, vinovați. Pe fondul acelei disoluții a autorității despre care vorbea CTP -ul. Așa văd eu ascensiunea dubioșilor „patrioți” din politica românească.
„Problema cea mare pentru mine […] e că simțim tot mai apăsat că trăim într-o lume pe a cărei ”realitate” nu o mai putem nicicum înțelege.”
Și eu, după citirea textului, cred același lucru. Anume, că autorul se adaptează ceva mai greu la schimbările din tehnologia informației. Altfel, oamenii, în general, s-au modificat puțin în ultimele mii de ani.
Articolul ignoră câteva elemente care pot ajuta la înțelegerea realității lumii actuale.
Procentul „suveraniștilor” (știu că-i impropriu termenul, dar nu l-am inventat eu) este sub 20%, așa cum a fost de-a lungul ultimelor decenii, indiferent ce nume au purtat.
Apoi, cred că n-ar trebui să uităm că votanții șarlatanului C Georgescu sunt în cea mai mare parte persoane revoltate de guvernarea catastrofală a alianței PSD-PNL-UDMR, mai degrabă decât iubitori de autarhie.
Este cu totul absurd să ignorăm că un sfert din populația României se află în afara frontierelor, cea mai mare parte, într-un stat UE. Aproape fiecare familie din România are pe cineva care trăiește și muncește în afara României. Prin urmare, românii nu sunt și nu pot fi izolaționiști, precum ar putea fi cetățenii altor state, mai bogate.
În fine, ar fi o neglijență impardonabilă să nu amintim faptul că C Georgescu și „curentul suveranist” au fost susținuți cu voturi din partea PSD și prin finanțarea campaniei online de către PNL, conform „Schemei Hrebenciuc”, în vederea reeditării situației de la alegerile prezidențiale din anul 2000.
adica domnul autor vrea sa i explice securistul ce se intampla in societate! asta e noua! nu intelege cum de oamenii voteaza cu altcineva decat exponentii simulacrului de democratie perenizat la conducerea statelor .
domnule autor dumneata crezi ca un securist cu studii de militian poate intelege ce se intampla in societate?
dumneata stii in primul rand ca securistul prin lege nu are voie sa urmareasca lideri politici si sa culeaga informatii despre opiniile politice ale oamenilor?
Experienta identica traita cu un sofer de TIR de 36 ani din Orastie…m am cutremurat.
Georgescu e bun,vremurile sub sovietici bune,mandrie prosteasca;am incercat un dialog bazat pe argumente,omul era perete de tribunal.
Explicatia sta in politicile nationale aplicate dupa evenimentele din 1989…ma opresc pentru ca nu mi plac comentariile mai lungi decat spusele deschizatorului de argument.
„Altfel spus, cu cât mai multe incertitudini chinuitoare de o parte, cu atât mai multe certitudini alinătoare de cealaltă parte” – acesta este rezultatul a ani de actionat asupra mintilor umane, printr-o intrega efervescenta a publicarii de initial carti in sprijinul pseudo-stiintei. De la miscarea yoga in anii 90, la terpia prin cristale, homeopatia, retete magice din Formula AS, la flacara violeta. Social media a adus picatura care a rasturnat paharul: adevarul fiecaruia devenise adevarul universal. Stiinta, adevarul factual au fost arse in piata publica adesea, de la importanta vaccinurilor la negarea genului biologic. Miscarea woke a pus gazul pe foc: ceea ce simti conteaza mai mult decat adevarul factual. Nu exista un singur adevar, cum nu exista doar doua sexuri, si toate pot fi ale tale. Din perspectiva asta, realitatea nu mai exista, nici cea documentata in ani, nici cea genetica, biologica (sexul). Cand esti la granita dintre cvasi stiiinta si pseudo stiinta, mintea umana cedeaza si isi creeaza propriul adevar. Realitati multiple
Ce să fie? O neîncredere în tot ceea ce se comunică pe surse oficiale. Parcă ne-am întors în anii ’80, când toată lumea prefera să asculte Europa Liberă sau Vocea Americii în locul TVR.
De ce? Pentru că ne-am tâmpit în mod accelerat după pandemie. Prin anii ’80 eram analfabeți funcționali. Acum am devenit nefuncționali. Plecăm urechea după toate conspirațiile. Nu mai avem pur și simplu discernământ!
Singura consolare este că nu suntem singurii care nu pricepem ce ni se întâmplă. De parcă asta ar putea fi numită „consolare”. Iar autoritățile nu dețin nici un control. Mai mult chiar, acționează în panică, dar fără să admită că sunt complet depășite de situație.
@FairPlay _ ” …acționează în panică, dar fără să admită că sunt complet depășite de situație.”
„Autoritățile” sunt printre cei care creează panica. Cei depășiți de situație sunt cetățenii.
Manipularea bine făcută este întotdeauna eficientă. Depinde doar de suma investită, nu are legătură cu nivelul de educație.
Spre exemplificare, succesul lui Dominic Cummings.
„Rareori, în istoria lor milenară, s-au ridicat cetățenii români cu atâta vehemență în apărarea unor concepte” . Tehnologia la îndemâna oricui.,o toxină greu de evitat..Online-ul ca o platoșă, ei împroașcă cu noroi și nu le vine înapoi mereu (în relații directe, aceiași indivizi s-ar reține de la o mare parte din agresivitate). Știind asta in avans, își permit reacții oricât de sălbatice…
Mulțumim pentru impresiile din taxi, domnule profesor!
La ora actuala a inceput epoca irationalului, a prostilor, a bazaconiilor. Sunt mai multe cauze. IN primul rand lipsa educatiei reale si la noi si in alte parti, retelele sociale care au facut ca narative demente sa fie usor raspandite, si deasemenea frustrarea unor paturi destul de largi de oameni. Nu in ultimul rand propagarea de catre unele tari din est a unor narative care sa creeze disensiuni in societatile vestice, haos.
Si in SUA exista o patura mare de oameni nemultumiti, in general nu foarte educati sau calificati, care au ramas pe dinafara cu relocarea industriilor si avansul tehnologic, AI, etc. In special muncitorii, oamenii din clasa de mijloc sau de jos, care au ramas fara joburi sau tb sa accepte joburi proaste.
Apoi in Vest mai ales in SUA a fost o nemultumire uriasa populara cu privire la politicile woke, cancel culture, affirmative action. In plus partidele vechi de la noi, sau democratii din SUA nu prea au gestionat bine situatia, au facut greseli, coruptie, lipsa de viziune.
Toate aceste motive au dus la cresterea nemultumirii unei parti largi din populatie, desi efectele par a fi mai rele decat cauzele initiale.
Taximetristul este descendent din Luntrasul Charon.
Din Marea majoritate a comentariilor reiese faptul ca votanții sunt,,rudimentari,, ca și exprimare, gândire, educație etc.
Dar oare de ce acești rudimentari voteaza altceva ca pana acuma ?
Oare o fi din vina clasei politice postdecembriste ce nu și urmăreste decât interesul și fura sub o forma sau alta tot ce se poate. Aceste comentarii nu și mai au rostul acum când raul e făcut. Trebuiau făcute cand a fost votat Iliescu in 90 matca PSD cand a fost Constantinescu cu celebrele Țigarete 1,2 și câte au mai fost, Băsescu începând cu Omar Haisam, Bercea Mondialu și restul afacerilor necurate precum si cu Iohanis care a pus capac cu toată acea mascarada de președinție și jaful din banii publici pana în prezent cand se încearcă prezentarea adevărului absolut de niște adevărați rudimentari fără carte aceștia reprezentând actuală clasa politica. Se uita usor ca Parlamentul este compus din oameni care si dau cu mir in vazul lumii in speranta ca nu se va vota ridicarea imunitatii ? De prescrierile faptelor penale ce insumeaza furtul a zeci si sute de milioane de Euro furati iar ulterior bagi la puscarie gainari ? Nu ar ajunge un an cu enumerarea tuturor cauzelor ce au generat ce traim acum. Din 89 pana în prezent asta s a dorit asta avem asa ca nu trebuie sa fim asa neprihăniți în întrebările ce le punem deoarece acestea au răspunsul lor de care toată lumea fuge. Când se va avea puterea de a recunoaște toate aceste cauze atunci putem spune ca mai avem o șansă.
Ce „frumos” vorbesti despre altii. Probabil ca tu te -ai capatuit din banii care ti-i dau unii sa scrii asemenea articole.
Exista si oameni cinstiti dar saraci, harnici dar neplatiti, care nu isi permit decat haine ieftine si nu au bani pt atomatologi. Dar tu esti mai stirb si mai murdar la suflet decat ei.
„Realitatea e ce vrem noi să fie”.
Șapte cuvinte de diamant, foarte bun articolul.
Șapte cuvinte, șapte bombe nucleare ce ne vor lovi pe toți, deștepți și idioți deopotrivă.
Eu sunt bătrân, dar tinerii, tineri deștepți sau proști, asta merită?
Vă sugerez să vizionați documentarul „The Social Dilemma”, care subliniază modul în care algoritmii ne influențează comportamentele și percepțiile. De asemenea, vă recomand cartea „Singurătatea secolului” de Noreena Hertz, care analizează slăbiciunile liberalismului contemporan. Ambele lucrări oferă perspective valoroase asupra problemelor actuale și merită să le acordăm atenție pentru a înțelege mai bine realitatea în care trăim. Nu pot să nu menționez și faptul că unii itiști cu resurse financiare au realizat că s-au înșelat și au trecut de partea opusă.
Din articol am reținut că cei cu mintea bine betonată și pavată nu se schimbă. Știam. E o lume din ce în ce mai rea. Mă mir c-a mai înflorit cireșul de la geamul meu.
Nu numai că Organele și Politrucii folosesc și ei Uberul, dar probabil că mulți dintre cei care v-au bombardat informațional sunt omuleți cu epoleți și steluțe care prestează in câmpul civil nu neapărat din nevoia de a-și suplimenta veniturile, ci ca un hobby politic; pentru că politica partizană le este interzisă, mulți dintre ei fiind pasionați, au descoperit că pot transforma taxiul în Tribună mobilă de unde se pot adresa poporului nestânjeniți.
Pe de altă parte, se pare că acești influenceri cu ochi albaștri și-au format o clientelă fidelă care se pare că adoră discursurile lor incendiare, ba a devenit chiar dependentă de cuvântările exaltate și conspiraționiste. De aceea influencerii pe roți o duc bine, căci mulți bieți debusolați plătesc gras, dau și bacșișuri ca să asculte Radio Omenirea Liberă…in direct și interactiv.
Audiența taximetriștilor-știriști a crecut pe măsură ce încrederea oamenilor in massmedia tradițională a scăzut, mulți renunțînd la presa scrisă și teve. Cetățenii ce caută explicații pentru „bizarele” evenimente politice, ce caută să-și explice „realitatea” apelează tot mai des la specialiștii motorizați in descifrarea conspirațiilor globale. Iar succesul -in ochii clienților- se măsoară in calitatea studiourilor mobile. Una e să ai in ureche un răspândac mediocru ce umblă cu sicriul lui neaoș pe străzi, și alta să ai un șoptitor de Adevăruri ce te plimbă cu o raclă de cleștar electrică in care ești complet izolat de exterior, iar vorbele-ți susură lin direct in creier. Și iată cum clienții sunt tot mai mulțumiți și numeroși, căci acum știu că nu mai trebuie să caute șoferi pensionarii de Dacii pentru a afla ultimele șușanele anti-românești, ci sunt destui gargaragii dibaci in Tesle care descriu in cuvinte grave și moderne (la cerere, și postmoderne) cum țărișoara noastră a fost luată la țintă de tartorii globali(ști).
Audiența a crescut și a ajuns probabil la aproximativ 20% din populația adultă a țării, dacă e să speculăm asupra ascensiunii păcălismului. Oamenii tineri care merg cu bicicletele votează Nicușor, nu Călin. La fel și cei ce dețin o mașină și o folosesc in mod cotidian și preferă muzica ca fundal sonor in locul politicii, ei votează Nicușor, Elena sau nimic. Deci, o minoritate apelează la serviciile acestor mici profeți de mahala, nicidecum întraga țară. Cei vârstnici, inactivi, anxioși, nesiguri pe ei, tulburați de „Realitate” și de necuprinderea Adevărului folosesc taxiul precum odinioară omuleții ghicitoarele și oracolul. Mulțumită tehnologiei ei pot fi luminați fără să mai bată zeci și sute de kilometri și fără să mai pupe in schimb oseminte. Trebuie doar să-ndure brăduleții parfumați.
Unii mușterii necaptivi se revoltă uneori, când Realitatea lor e prea in răspăr cu Realitatea influencerilor, ciocnire ideologică greu de suportat in starea de sobrietate, de aceea fac apel la autorități -CNA, Guvern, Securitate, Biserică, Dumnezeu- să facă domne ceva, că alunecăm in anarhie altfel. Iar autoritățile le ascultă se pare rugile, căci regele covrigarilor tocmai a hotărît să-i lovească pe acești propagandiști-amatori cu concurența mută din Nepal. Mușteriii ce iubesc liniștea pot selecta in aplicație ‘șofer din subcontinentul indian’, și vor obține servicii de neuitat. :) Sau nu?
Ok, pentru o clipa analizati DE CE acele categorii fac ride-sharing?!
Mai mult decât articolul în sine — pe care l-am citit cu empatie și reflecție — mă șochează reacțiile cititorilor. Lipsa de înțelegere față de perspectiva sinceră a autorului, dorința aproape compulsivă de a demonta trăirile altuia, de a-i invalida percepția și experiența, arată o lipsă de empatie și inteligență emoțională pe care nu credeam că o pot observa atât de pregnant la oameni care se presupune că citesc!
Unde s-a pierdut capacitatea de a primi un text cu inimă deschisă, fără să simți nevoia de a “avea dreptate”? Am uitat să fim cititori și am devenit doar emisători de opinii. Nu orice text trebuie combătut, unele sunt scrise pentru a fi simțite.
Reveniți-vă, oameni buni. Nu e un ziar de știri.
Stimată doamnă Olivia, vă înțeleg amărăciunea față de reacțiile cititorilor la articolul meu, dar nu o și împărtășesc în totalitate. Este, de multă vreme, de când s-au inventat ”forumurile” de discuții online, un comportament tipic pentru dialogul digital. Chiar și cei care se arată total scârbiți de agresivitatea incontestabilă a discuțiilor purtate în mediul digital nu i se pot sustrage, atunci când vor să-și împărtășească opiniile sau să ia act de opiniile altora.
Eu cred cu tărie că cineva trăiește atâta vreme cât încă e doritor și apt să învețe. Or, întotdeauna am avut de învățat din comentariile articolelor mele. De cele mai multe ori am încercat să răspund celor mai pertinente.
Problema majoră, pentru mine, e că nu știu întrucât ele reflectă ”în realitate” gândirea celor care le emit sau ”identități virtuale”, fie că e vorba despre troli sau postaci de meserie sau despre persoane care își construiesc un fel de a fi în nevoia de a interveni constant în astfel de discuții.
La Contributors predomină, sunt convins, cea de a doua categorie. Reacțiile acestora sunt, în mare, următoarele: fie dau sfaturi autorului, fie sunt descărcări, chiar și complet alături de subiect, ale mâniei acumulate de comentatori. Există și situația extremă în care mânia se descarcă asupra autorului însuși, acuzat că e ”mâna” cuiva sau de crasă incompetență și sfătuit să meargă să se culce. Sunt singurele care nu merită nicio atenție.
Unul dintre ”sfătuitori” îmi arată că nu ar trebui să ne impacientăm, așa au stat lucrurile în România și înainte, cu un cam 20% dintre simpatizanți orientați către ”naționaliștii” de odinioară, precum Vadim Tudor și Gheorghe Funar. Afirmația este factual inexactă și ignoră faptul că avem de a face, într-un interval foarte scurt, cu o avalanșă de premiere. Nu s-a întâmplat niciodată, în România postdecembristă, ca în primul tur al alegerilor prezidențiale să iasă pe locul întâi un candidat despre care foarte mulți votanți nici măcar nu știau că există. Nu s-a întâmplat niciodată ca oficial să se recunoască – pretindă, după alții – o fraudare masivă a scrutinului, care să ducă la invalidarea acestuia și nici ca unii candidați să fie respinși de Curtea Constituțională și de Biroul Electoral Central pe motive de fond, nu de procedură. Este iarăși o premieră absolută perspectiva calificării în turul doi a doi candidați ambii ”anti-sistem”, din tabăra așa-numit ”suveranistă”. Însăși această denominație, atât de vagă, pare să reprezinte mai degrabă o ruptură decât o continuitate față de ”naționaliștii” care i-au precedat. Când a fost naționalismul românesc, chiar și în perioada comunistă, pro-rus? Nici măcar anti-european nu a fost!
Există o sumedenie de posibile ”explicații” a ce se întâmplă acum în România și pe glob pe care le aduc în discuție și comentatorii articolului meu: ”blatul” politic execrabil al marilor partide autohtone, acțiunea mediilor digitale asupra mentalului individual și colectiv, nivelul precar al educației românești și incapacitatea endemică a acesteia de revigorare, presiunea unei schimbări de conjunctură internațională, pandemia, ideologia woke etc. etc.
Mi se pare însă că niciuna dintre aceste ”explicații”, indubitabil corecte fiecare în felul său, și nici măcar cumularea lor, nu ne poate lămuri în privința caracterului eruptiv al schimbărilor cărora le-am fost și continuăm să le fim martori, iar unii dintre noi, voluntar și involuntar, și agenți. Premierelor enumerate li se adaugă, zi de zi, altele, care mai de care mai îngrijorătoare. Când a mai fost Franța în situația de a avea favorit în viitoarele alegeri prezidențiale un politician de extremă dreaptă care să fie condamnat penal, ridicându-i-se dreptul de a mai candida? Când s-a mai întâmplat să fie reales președinte al SUA un candidat a cărui lipsă de moralitate nu mai reprezenta vreun dubiu pentru nimeni, cu acuze penale foarte grave, unele soldate deja cu condamnări? Când a mai făcut politica externă a Statelor Unite, în întreaga sa existență, un viraj atât de brutal luându-și ca prim aliat principalul său adversar istoric, Rusia, un stat cu o declarată poziționare antioccidentală, poziționându-se totodată ostil față de aliații săi tradiționali, precum Canada și Europa? Ce președinte al SUA a mai avut tupeul să declare că nu vede nicio piedică legală majoră în a-și asuma și un al treilea mandat sau să pună în mâna miliardarului numărul 1 al mapamondului cheile mașinăriei statului american și să-l gratuleze pentru cum o conduce? Toate astea – și multe altele, ca războiul taxelor în plină desfășurare – fără a se confrunta cu vreo reacție majoră de respingere din partea conaționalilor săi.
Una peste alta, împărtășesc și eu impresiile comentatorilor că suntem martori și, uneori, părtași la ”o anarhie socială, fără valori, dar agresivă și periculoasă pentru națiuni și state, inclusiv cele democratice” sau la o ”nebunie colectivă”, cum crede Lucifer: ”Ar fi simplu să spun că uneori popoarele înnebunesc, vezi Germania lui Hitler și SUA prin alegerea lui Trump. Poate și românii plus elitele lor au înnebunit…” Cu singura rezervă că ”înnebunirea” germanilor care l-a adus la putere pe Hitler s-a petrecut într-un context în care cea mai puternică națiune a Europei ajunsese la un nivel de sărăcie, umilință și lipsă de speranță prin nimic comparabil cu situația Statelor Unite și a României în vremurile noastre. Altminteri, da, și mie îmi zbârnâie prin cap metafora hamletiană ”the time is out of joint” – timpul și-a ieșit din țâțâni. Asta nu mă ajută însă prea mult în efortul de a înțelege ce se petrece.
În încheiere, mulțumiri comentatorilor pentru interesul arătat textului meu.
”Când s-a mai întâmplat să fie reales președinte al SUA un candidat a cărui lipsă de moralitate nu mai reprezenta vreun dubiu pentru nimeni,”
Pe vremea lui Bill Clinton, pe vremea lui JFK …
Despre Bill Clinton presupun că își mai amintește toată lumea, el se ”desfășura” cu Monica chiar în Biroul Oval, ceea ce Trump n-ar face nici mort. Dar Bill Clinton era ”de-al nostru”, deci nu se pune.
Vremea lui JFK a fost mai demult: erau atât de rare femeile pe vremea aceea, încât o împărțea pe Marilyn Monroe cu fratele lui. Ceea ce iarăși Trump n-ar face nici mort, pentru că bărbații adevărați nu împart femeile cu nimeni. Dar și JFK era ”de-al nostru”, deci nici de data asta nu se pune. Am zis bine? 😀
> Pentru noi, ”ăștia”, cei care facem din raționalitate nu numai un mod de a gândi, ci și o rațiune de a fi, e iarăși frustrant cum se face că, în vreme ce înțelegerea noastră a ”realității” se sfărâmă în cioburi, alții, mulți alții, par să dobândească o înțelegere de nezdruncinat a lumii și a modului în care ea funcționează. Altfel spus, cu cât mai multe incertitudini chinuitoare de o parte, cu atât mai multe certitudini alinătoare de cealaltă parte. Asta pare a fi formula gnoseologică caracteristică a epocii noastre: nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transferă.
asta este, cred, din eternul ciclu conform căruia prostul nu se întreabă niciodată dacă este prost nebunul nu se întreabă niciodată dacă este nebun și, mai noi, manipulații noștri varsă certitudini digerate de alții în format-ul atât de apreciat al celor 20 sau 30 de secunde de tiktok.
Îmi scapă mie ceva … dar nu văd legătura între titlu (invocarea SRI) și conținutul articolului.
Ști ceva? Ca,viziune ceea ce spui este adevărat ,sunt mulți oameni cu stare cu joburi stabile și bine plătite și care profită cu vârf și îndesat de apartenența noastră la UE și NATO, de valorile occidentale în general și care au luat-o pe arătură, dar mai ști ceva domnule din breasla literatilor?…. să-i pupi în cur pe breslașii taximetriști !