Deseori ne punem această întrebare astăzi, doar că răspunsurile sunt opinii mai curând decât rezultatul unor investigații de profil serioase, care să implice răspunsurile unor specialiști în domeniul istoriei religiilor și al studiilor religioase tout court. Pentru prima oară în Europa, cel puțin douăzeci de savanți răspund, într-un documentar dedicat studiului academic al religiei, implicit studiului istoriei comparate a religiilor, interogației: Suntem liberi să studiem astăzi religia în Europa Centrală și de Est? Realizat in cadrul unui program al Comisiei Europene, anume Acțiunile Marie Skłodowska-Curie MSCA, Orizont 2020*, documentarul cercetătorului Valerio Severino propune un periplu de întrebări și răspunsuri care să răspundă după treizeci de ani de la Căderea Zidului Berlinului la întrebări legate de istoria libertății religioase și științifice. Statele europene de sub influența imperiului sovietic au trăit peste cincizeci de ani cu senzația că religia se confundă cu materialismul științific, cu marxismul, cu ateismul sau cu orice registru al negării fenomenului religios.
Mulți dintre interlocutori afirmă că programul educațional materialist științific a fost un imens eșec, probabil cel mai mare dintotdeauna; și ne dăm seama acum, că practic un același regim, reverberat până în zilele noastre, ajunge să binecuvânteze bombele chimice căzute din cerul de deasupra Siriei, secondat de soboare de preoți. Un nou pact faustian care să încerce să spulbere iarăși orice speranță de a mai înțelege universul religios, așa cum se conjugă el, foarte multiplu.
Unde ne aflăm cu libertatea de a cerceta religiile de pe poziții academice, câtă vreme istoria religiilor nu este materie de studiu, nici în licee și arareori în facultățile de teologie, ori în departamentele unor institute umaniste, în agonie? Acest documentar poate desluși o parte din răspunsuri, iar pentru a simți atmosfera acestuia, am găsit un moment favorabil pentru a îl intervieva pe Valerio Severino, care a răspuns prompt și generos.
Ați invocat primul principiu al Cartei Europene a Cercetătorilor, care solicită libertatea de cercetare în Europa. Sunteți, de asemenea, unul dintre cei mai importanți experți în istoriografia dedicată operei lui Raffaele Pettazzoni, unul dintre părinții fondatori ai disciplinei Istoria religiilor în lume. Cum reconciliați principiul libertății cercetării dedicate studiului comparativ al religiilor, așa cum a fost conceput de Pettazzoni la vremea respectivă, și diferitele fațete ale acestei libertăți care sunt dezvăluite în documentarul dumneavoastră?
Documentarul explorează istoria libertății religioase și științifice și căderea comunismului în Europa. Pettazzoni s-a născut la câțiva ani după invazia italiană a Statelor Papale și a fondat prima catedră de Istoria religiilor din Italia sub fascism, la Universitatea din Roma. Deși aparent nu au nicio legătură între ele, cele două povești sunt conectate la mai multe niveluri.
Unul dintre cei intervievați în documentar, Eugen Ciurtin, directorul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române, a atribuit libertatea de cercetare a lui Pettazzoni competenței sale vaste în diferite discipline. Ciurtin a susținut că vasta expertiză a lui Pettazzoni i-a permis acestuia „să-și acopere toată libertatea intelectuală”. Această afirmație m-a ajutat să reconciliez trecutul complex al lui Pettazzoni ca cercetător al religiilor cu documentarul la care lucram și cu problema libertății pe care o abordează. Chiar dacă există constrângeri externe, cum ar fi factorii politici, sociali sau chiar economici, libertatea de cercetare provine, în cele din urmă, din capacitatea noastră de a ne extinde cunoștințele dincolo de înțelegerea noastră limitată.
Există o referință extraordinară ce trimite la unul dintre textele fundamentale din canonul budist Pali, Dhammapada, pe care o face profesorul Valk, Universitatea din Tartu. Este vorba despre critica autorităților, cum ar fi cea către casta Brāhminilor, asumată de către călugări, adepți ai lui Buddha. Mutatis mutandis este o critică a cercetătorilor dedicați fenomenului religios la diversele ideologii care interferează cu subiectul lor. În opinia dumneavoastră, mai funcționează ironia ca sistem de protecție conceptuală și gândire critică în fața ideologiilor generate de sistemele politice?
Ironia poate încă să dezvăluie absurditatea unui sistem, așa cum a făcut-o în Uniunea Sovietică. Tatăl meu, care locuia la Moscova în anii Perestroikăi, mi-a povestit despre un film rusesc pe care l-a văzut la un cinematograf din acea perioadă. Mi-a descris o anumită scenă care i-a rămas în minte. Undeva în film, o coloană a unei clădiri este pe cale să cadă, iar oamenii din jurul ei se unesc pentru a preveni un dezastru. O susțin cu mâinile lor și suportă greutatea coloanei grele, care se prăbușește. Unii chiar se urcă unii peste alții pentru a o susține, formând o coloană umană. La început, planul lor a avut succes, iar ei s-au bucurat și s-au lăudat. Dar apoi, încet-încet, și-au dat seama de gravitatea situației. Publicul a râs din toată inima. Acest tip de ironie poate face ca istoria să fie diferită. Poate expune defectele unui sistem și îi poate inspira pe oameni să îl schimbe și să își imagineze un viitor mai bun.
Cuvintele lui Ülo Valk din interviul său au inspirat titlul filmului documentar, „Some Kind of Liberating Effect„. Informativ și descriptiv, și păstrează totuși un simț al ironiei și al spiritului. Este o alegere mult mai sugestivă și mai atrăgătoare decât titlul anterior, mai discret, „Memoria libertății”.
Printre interlocutorii dumneavoastră se numără cercetători și savanți din țări care au fost sub influență sovietică timp de decenii, asimilând filosofia marxistă și apariția materialismului științific chiar și (sau mai ales) în domeniul religios, încercând să înlocuiască religiile existente. Un proiect eșuat, însă, din punct de vedere educațional. Astăzi ne confruntăm cu politici populiste și cu răspândirea ideologiilor pe rețelele de socializare, un fenomen care reprezintă o amenințare pentru democrații, exact cum spunea unul dintre interlocutorii dumneavoastră: există democrații, dar fără actori democratici în politică. Unde plasăm studiul religiilor și fenomenul religios gîndind eventuale intruziuni ideologice, practicate acum, dar poate și în vremurile ce vor urma?
Sper că nicăieri. Din punctul meu de vedere, cea mai periculoasă și mai intruzivă ideologie este cea care pretinde că ne protejează – așa cum au făcut-o totalitarismele. Răspândirea ideologiilor nu reprezintă o amenințare pentru democrații. Dacă îmbrățișăm democrațiile, ne vom asuma cu siguranță responsabilitatea pentru propriile noastre medii și programe ideologice. Din punctul meu de vedere, adevărata amenințare este să credem că știința ne poate oferi un adevăr absolut și sigur și să nu fim capabili și pregătiți să trăim cu incertitudinea. Acest lucru este deosebit de important atunci când se studiază religia, care se ocupă de dogme.
Savantul ceh Tomáš Bubík, la care poate vă referiți, spune că „avem un sistem, dar ar trebui să devenim democrați”. El se referă la acest lucru ca la un „proces de lungă durată” care ar trebui să continue atâta timp cât societatea noastră rămâne deschisă. Bubík a efectuat cercetări ample privind istoria ateismului științific în fostele țări comuniste. Putem învăța multe din experiențele acestor țări și din eșecul complex al ideologiilor pseudoștiințifice din Europa Centrală și de Est din ultimele decenii pentru a înțelege mai bine democrația de astăzi și provocările sale.
S-a spus că democrația este ideologia științei în măsura în care o abordare științifică pune la încercare orice cunoaștere și conjectură și este pregătită să schimbe aceste cunoștințe fără vărsare de sânge. Așadar, nu este o chestiune de protecție și intruziune, ci o chestiune de alegere. Acesta este punctul meu de vedere. Problema democratică nu este „cine conduce sistemul”, așa cum spunea Karl Popper, ci dacă putem să-l demitem pe cel care conduce. Acest lucru este valabil atât pentru politică, cât și pentru știință.
Femeile cercetătoare și carierele lor, acesta e unul dintre subiectele din cadrul documentarului dumneavoastră. Ce exprimă partea din film în care reflecțiile femeii cercetător se încarcă de tăcere și simbolism? Ce trebuie să înțelegem ca oameni care privesc o narațiune cinematografică și non-verbală?
Tratarea problemei de gen este o cerință a Comisiei Europene, sponsorul documentarului. Aceasta este o cerință benefică pentru o analiză cuprinzătoare și exactă a provocărilor la adresa libertății de cercetare în mediul academic.
Tăcerea din scena la care vă referiți poate fi văzută ca o metaforă pentru modul în care vocile femeilor sunt adesea ignorate. Faptul că nu putem auzi ceea ce ascultă femeile din scenă subliniază și portretizează barierele invizibile cu care se confruntă femeile cercetătoare. Narațiunea non-verbală face apel la liniște, oferindu-ne șansa de a afla povești nespuse.
Scena este un omagiu adus femeilor din mediul universitar și prezintă un poliptic de patru cercetătoare de succes, nu o marginalizare. Toate patru rămân tăcute. Tăcerea lor spune multe, transmițând amploarea problemei cu care ne confruntăm vizual.
„Cea mai radicală schimbare a fost agitația politică și apoi, urmările Revoluției române din decembrie 1989. […] Șansa noastră a fost de fapt acel moment de obținere a unei libertăți radicale, confuze, perplexe, de înțeles, foarte generoase și foarte enigmatice” (Eugen Ciurtin, Institutul de Istorie a Religiilor, Academia Română, București). Ce vedeți în aceste gânduri exprimate de colegul nostru și ce tip de cercetare poate corespunde momentelor istorice din Europa de Est, pentru a considera libertatea de cercetare atât de ambivalentă cum este exprimată în documentarul dumneavoastră?
Când am selectat imaginile pentru scenariul documentarului, am aplicat tehnici de scenaristică pentru a crea o structură narativă în trei acte. Fragmentul din interviul cu Eugen Ciurtin pe care l-ați citat apare chiar la începutul actului 2, cunoscut și sub numele de „Noaptea întunecată” în jargonul scenaristic. Într-un scenariu, acesta este punctul cheie al intrigii, în care scopul și planul protagonistului rămân intacte, dar lumina interioară a acestuia s-a diminuat. În cadrul structurii actului, acesta marchează începutul călătoriei interioare a protagonistului și catalizatorul pentru creștere și dezvoltare.
Cuvintele lui Ciurtin surprind entuziasmul și îngrijorarea pe care mulți cercetători le-au resimțit de la căderea comunismului. În aceeași ordine de idei, András Máté-Tóth, un cercetător maghiar, a comparat libertatea academiei și abordarea științifică cu „machiajul”. Audrius Beinorius, un cercetător lituanian, și-a exprimat incertitudinea cu privire la faptul că în țara sa există o libertate completă a studiilor religioase. Lech Trzcionkowski, un cercetător polonez, a remarcat „paradoxul” că Biserica, cândva un bastion al libertății, este acum văzută ca o sursă de represiune. Aceste declarații din documentar reflectă ambivalența libertății de cercetare pe care m-am concentrat în actul 2 al cercetării mele. Toate acestea transmit imaginea unor comunități științifice vitale în mișcare care se străduiesc să își îndeplinească responsabilitățile.
Valerio Severino: Doctorat la Universitatea La Sapienza din Roma; cercetător Maria Skłodowska-Curie Actions/ Comisia Europeană la Universitatea din Olomouc, Republica Cehă; colaborator al Accademia dei Lincei din Roma, Academia Poloneză de Științe și Academia Maghiară de Științe. Cercetările sale se concentrează pe chestiuni legate de libertatea cercetării, istoria științei și religia seculară.
*Instituția gazda: Palacký University Olomouc, Department of Sociology, Andragogy and Cultural Anthropology
[Interviu și traducere din limba engleză de Daniela Dumbravă]
We often ask this question today, only the answers are more opinion rather than the result of serious, high-profile investigations involving the answers of specialists in the field of religious history and religious studies tout court. For the first time in Europe, at least, twenty scholars are answering in a documentary devoted entirely to the academic study of religion, including the study of the comparative history of religion, the question: are we free to study religion in Central and Eastern Europe today? Part of a European Commission program, namely the Marie Skłodowska-Curie MSCA Actions, Horizon 2020, researcher Valerio Severino proposes from the host institution Palacký University Olomouc, Department of Sociology, Andragogy and Cultural Anthropology a journey of questions and answers answering thirty years after the Fall of the Berlin Wall to questions related to the history of religious and scientific freedom. The European states under the influence of the Soviet empire have lived for over fifty years with the feeling that religion is confused with scientific materialism, Marxism, atheism or any other register of denial of religious phenomena. Many of the interlocutors say that the scientific materialist educational program was a huge failure, perhaps the biggest one, to the extent that we now realize that for the same Soviet regime reverberated to the present day, it ends up blessing chemical weapons bombs falling from the skies over Syria, seconded by hoards of priests. A new Faustian pact to try to shatter again any hope of understanding the religious universe as it is conjugated, very manifold. But where are we with the freedom to study religions from academic positions when the history of religions is not a subject of study, not even in high schools and rarely only in theology faculties, or in the study departments of dying research institutes? This documentary may reveal some of the answers, and in order to get a feel for its atmosphere, I found a favorable moment to interview Valerio Severino, who responded promptly and generously.
You invoked the first principle of the European Charter for Researchers, which calls for freedom of research in Europe. You are also one of the leading experts in historiography of Raffaele Pettazzoni, one of the founding fathers of the History of Religions discipline in the world. How do you reconcile the principle of freedom of research dedicated to the comparative study of religions as conceived by Pettazzoni at the time and the various facets of this freedom that are revealed in your documentary?
The documentary explores the history of freedom of religion and science, and the fall of communism in Europe. Pettazzoni was born a few years after the Italian invasion of the Papal States and founded the first chair of History of Religions in Italy under Fascism at the University of Rome. Though seemingly unrelated, the two stories are connected at many levels.
One of the interviewees in the documentary, Eugen Ciurtin, director of the Institute for the History of Religions of the Romanian Academy, attributed Pettazzoni’s freedom of research to his broad competence in different disciplines. Ciurtin argued that Pettazzoni’s wide expertise allowed him to “cover all his intellectual freedom”. This statement helped me to reconcile Pettazzoni’s complex background as a scholar of religion with the documentary I was working on and the problem of freedom it addresses. Even though external constraints exist, such as political, social, or even economic factors, freedom of research ultimately stems from our ability to expand our knowledge beyond our limited understanding.
There is an extraordinary reference to one of the fundamental texts from the Pali Buddhist Canon, Dhammapada, by Prof. Valk, University of Tartu, i.e. the criticism of authorities such as the Brāhmin, by monks, followers of Buddha mutatis mutandis a criticism by scholars dedicated to the religious phenomenon to the various ideologies interfering with their subject matter. In your opinion, does irony still function as a conceptual protection system and critical thinking in the face of ideologies generated by political systems?
Irony can still reveal the absurdity of a system, as it did in the Soviet Union. My father, who was living in Moscow during the years of Perestroika, told me about a Russian film he saw at a cinema theater at the time. He has described to me a particular scene that lingered in his mind. Somewhere in the movie, a column of a building is about to fall down, and the people around it band together to prevent a disaster. They support it with their hands and bear the weight of the heavy, crumbling column. Some even climb on top of each other to shore it up, forming a human column. At first, their plan succeeded, and they were overjoyed and boastful. But then, slowly, they realized the gravity of the situation. The audience laughed wholeheartedly. This kind of irony can make history different. It can expose the flaws of a system and inspire people to change it and to imagine a better future.
Ülo Valk’s words in his interview inspired the title of the film documentary, „Some Kind of Liberating Effect”. Informative and descriptive, and it still retains a sense of irony and wit. It is a much more evocative and engaging choice than the earlier, more subdued title, “The Memory of Freedom.”
Your interlocutors include researchers and scholars from countries that were under Soviet influence for decades assimilating Marxist philosophy and the advent of scientific materialism even or especially in religious subjects, trying to replace existing religions. A failed project, however, from an educational point of view. Today we are confronted with populist politics and the spread of ideologies on social networks, a phenomenon that poses a threat to democracies, exactly as one of your interlocutors said: there are democracies, but without democratic actors in politics. Where do we find the study of religions and the religious phenomenon protected from ideological intrusion in the times to come?
I hope nowhere. In my view, the most dangerous and intrusive ideology is the one that claims to protect us – just like totalitarianisms did. The spread of ideologies is not a threat to democracies. If we welcome it, we will certainly take responsibility for our own ideological backgrounds and programs. As I see it, the real threat is to believe that science can give us absolute and certain truth, and not being able and ready to live with uncertainty. This is especially important when studying religion, which deals with dogmas.
The Czech scholar Tomáš Bubík, whom you may be referring to, says “we have a system, but we should become democrats.” He means this as a „long-lasting process” that should continue as long as our society remains open. Bubík has conducted extensive research on the history of scientific atheism in former communist countries. We can learn a lot from the experiences of these countries and the complex failure of pseudo-scientific ideologies in Central and Eastern Europe over the past decades to better understand democracy today and its challenges.
It has been said that democracy is the ideology of science as much as a scientific approach puts any knowledge and conjectures to a test and is prepared to change that knowledge without bloodshed. So it is not a matter of protection and intrusion but a matter of choice. This is where I stand for. The democratic problem is not “who rules the system”, as Karl Popper said, but whether we can dismiss the ruler. This is true for politics and for science.
Women researchers and their careers, one of the topics within your documentary. What does the part of the film where the reflections of the female researcher become charged with silence and symbolism express? What do we need to understand as people watching a filmic and non-verbal narration?
The treatment of the gender issue is a requirement of the European Commission, the sponsor of the documentary. This is a beneficial requirement for a comprehensive and accurate analysis of the challenges to freedom of research in academia.
The silence in the scene you refer to can be seen as a metaphor for the way that women’s voices are often ignored. The fact that we cannot hear what the women in the scene are listening to emphasizes and portrays the invisible barriers that women researchers face. Non-verbal narration calls for quiet, giving us a chance to learn unspoken stories.
The scene is a tribute to women in academia, and depicts a polyptych of four successful researchers, not marginalization. All four remain silent. Their silence speaks volumes, conveying the magnitude of the problem we visually grapple with.
“The most radical change was the political upheaval and then, the aftermath of the Romanian Revolution of December 1989. […] Our chance was actually that moment of obtaining radical, confusing, perplexing, understandably perplexing, very generous, and very enigmatic type of freedom” (Eugen Ciurtin, Institute for the History of Religions, Romanian Academy, Bucharest). What do you see in these thoughts expressed by our colleague and what kind of research can correspond to the historical moments in Eastern Europe, in order to consider the freedom of research as ambivalent as it is expressed in your documentary?
When selecting the footage for the documentary script, I applied screenwriting techniques to craft a three-act narrative structure. The interview excerpt with Eugen Ciurtin you quoted appears at the very beginning of Act 2, also known as “The Dark Night” in screenwriting jargon. In a screenplay, this is the key plot point where the protagonist’s goal and plan remain intact, but their inner light has dimmed. Within the act structure, it marks the start of the protagonist’s inner journey and the catalyst for growth and development.
Ciurtin’s words capture the excitement and apprehension that many researchers have felt since the fall of communism. Along the same lines, András Máté-Tóth, a Hungarian scholar, has compared the freedom of the academy and the scientific approach to “makeup.” Audrius Beinorius, a Lithuanian scholar, has expressed uncertainty about whether there is complete freedom of religious studies in his country. Lech Trzcionkowski, a Polish scholar, has noted the “paradox” that the Church, once a bastion of freedom, is now seen as a source of repression. These statements from the documentary reflect the ambivalence of the freedom of research that I focused on in Act 2 of my research. They all convey the image of vital scientific communities on the move that are striving to meet their responsibilities.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Răspândirea ideologiilor nu reprezintă o amenințare pentru democrații. Cea mai periculoasă și mai intruzivă ideologie este cea care pretinde că ne protejează – așa cum au făcut-o totalitarismele.”
O sa-l citez pe domnul doctor de cate ori mai aud ca „răspândirea ideologiilor pe rețelele de socializare reprezintă o amenințare pentru democrații”. Singurul care se teme de „răspândirea ideologiilor” este un sistem totalitar.
„Singurul care se teme de „răspândirea ideologiilor” este un sistem totalitar.” Hmmm…pina la urma si islamismul militant, national-socialismul, marxism leninismul, neofascismul crestinismul ultra nationalist( cel ortodox preavoslavnic,tipic rusesc,tot o forma de neofascim pina la urma) sint ideologii.Fiecare cu fanii ei(mai multi sau mai putini).Dar NU se poate fara ideologii?!Si fara o cale de centru?!
Foarte interesanta expunerea dv si redarile unor puncte de vedere ale altor cercetatori. Problema este ce au facut din religie conducatorii bisericilorr autocefale din fostele tari socialiste. Religia ca ritual crestin este una si institutiile religioase sunt alta. In regimurile foste comuniste religia exista dar in forme reduse. Astazi, in multe din tarile foste comuniste institutiile religioase au devenit vectori politici, economici si electorali. Gradul de modernizare ale practicilor religioase la nivelul ortodoxiei este foarte redus. Practicile religioase esentiale merita pastrate ca traditie multiseculara dar unele detalii trebuiesc eliminate in sec.21. Rolul si increderea in biserica in aceste conditii se va reduce gradual.
Suntem atât de „liberi” sa studiem religia, ca ai noștri copii sunt obligați sa o studieze de la clasa 0. Deși e opțională în teorie, e obligatorie de facto, mai ales pentru cei mici, cărora nu li se asigura alternative mai laice…
Religia trebuie sa satisfacă o nevoie spirituală a omului, trebuie sa răspundă unor întrebări de om matur, nu trebuie băgată pe gat la vârste fragede.
Raspunsul e un clar da. Happy Diwali!
@Agora
sunt doar 2 tari in Europa in care sondajele spun ca numarul celor care participa la serviciul religios a crescut in ultimii 30 de ani,
Polonia si Italia ;
tot sondajele il indica pe papa Ioan Paul (polonez) ca fiind un catalizator al acestei cresteri
Institutiile religioase sunt vectori economici in majoritatea tarilor , in Italia si USA sunt niste turbine economice mai degraba decat vectori.
In tarile scandinave e nepoliticos sa intrebi pe cineva daca a fost la biserica de craciun sau duminica sau orisicand …iar de intrebat direct daca e credincios nici nu poate fi vorba…desigur in USA e exact invers , dar asa ne place noua mai de curand sa fie diversitatea cat mai mare.
Cand il vezi pe ayatolahul Iranului si pe cel al Rusiei , mai ca ti vine sa te intorci la animism …. iar pe cel de la Constanta l ai vrea in ring pentru cateva reprize :)
Bravo Daniela! Liliana si Petruca Ilica.
” Gradul de modernizare ale practicilor religioase la nivelul ortodoxiei este foarte redus.”
Pai si catolicismul are hibele lui,mai ales cel practicat in America Latina (dar si in unele tari africane) spre deosebire de catolicismul european care modernizat fiind, a devenit cam prea pro ecumenic a cam bagat sub pres multe dogme incomode spre deosebire de ortodoxia care se straduieste prin vocea patriarhului sa convinga adeptii liniei dure (prea numerosi) sa faca la fel.
„Practicile religioase esentiale merita pastrate ca traditie multiseculara dar unele detalii trebuiesc eliminate in sec.21.”
Problema e ca nu poti lua ca un tot unitar practicile religioase si pina la urma CINE are autoritatea sa decida care detalii trebuie eliminate in secolul XXI?!?!si CARE detalii?! Adica nu prea aveti argumente,din pacate.
„Rolul si increderea in biserica in aceste conditii se va reduce gradual.” Depinde; avintul sectelor neoprotestante mai ales in tarile asa zisei lumi a treia (ca si avintul islamului) conteaza,au grija sa umple golul lasat de imblinzirea si mdoernizarea catolocismuli ca si de falimentul religiilor protestante clasice, in special a calvinismului (fratele unui bun prieten imi spunea fiind student la facultatea de teologie reformata/calvina ca pina si profesorii nu mai dezbat cu entuziasm disputele teolgice dintre Luther si Calvin si teologii catolici).
E BINE ca pina la urma ca in Europa s-a ajuns ca religia, sistemele spirituale,etc. sa fie asemenea..marfurilor din supermarket/hypermarket; ai mai multe oferte alegi pina la urma ce-ti place sau nu alegi nimic si-ti vezi de treaba.Si un sfat: vedeti ca daca continuati pe linia asta vor aparea anumiti forumisti care va vor acuza ca sinteti activist neomarxist.(sic!!).
In Romania nu exista nici o problema legata de libertatea de a studia religia in scoli problema e ca daca se va mentine linia dura (spre deosebire de catolici care insista pe latura morala a invataturilor biblice,spre formarea unor indivizi utili societatii pe ansamblu si pe toleranta religioasa) inclusiv a dogmelor controversate ortodoxia va indoctrina destui oameni si liberul arbitru (daca totusi exista) va ramine doar vorbe fara sens.
Din pacate nu sunteti un practicant religios decat ocazional. Si nici nu ati inteles cele scrise. Biserica ca institutie ortodoxa are niste practici curente care nu mai sunt oportune astazi. Acum doua secole structura si functionarea familiei era alta. Se locuia 2-3 generatii la un loc, sotiile erau casnice si participarea la slujbe lungi era binevenita. Azi se familia are alta structura, tinerele familii stau separat, muncesc amandoi iar mersul la biserica doar la sarbatorile mari din an. Serviciile religioase pentru botez!, nunta si inmormantari prea lungi si se sta in picioare ore bune. Preotul de la parohia de care apartin mi a marturisit ca mai reduce din textul slujbelor si pastreaza esentialul ca mesaj. Altfel isi pierde enoriasii si contributiile lor.
Agora domnule/doamna/domnisoara eu cred ca am inteles in esentza ce ati vrut sa scrieti,nu stiu daca dumneavoastra ati inteles la ce m-am referit eu (ma rog in totalitate).Eu nu sint un practicant religios ocazional, ma consider profund spiritual fiind atit agnostic cit si adeptul unor scoli spirituale (si religioase) care contrazic in mare masura multe dintre dogmele fundamentale ale religiilor hai sa le zicem mainstream.
D-voastra aveti mare dreptate cind afirmati ca lumea se schimba si ca in mare parte structura si functionarea familiei nu mai este acum ca acum un secol doua.
Desi elemente comune cu situatia de atunci exista cel putin intr-o oarecare masura si in Romania de astazi: practicarea diverselor ritualuri superstitioase unele superficial crestinate altele chiar deloc,credinta in diverse sisteme pseudo ezoterice (ghicitul, chiromantia astrologia) ca si faptul ca desi (am mai subliniat asta cu alte ocazii) maj. populatiei Romaniei se declara ortodoxa (parca peste 80%) un procent mult mai mic chiar e constient sau are cunostinta de dogmele esentiale ale ortodoxiei sau isi explica importanta unor practici religioase.Daca mult mai multi romani ar cunoaste mai bine religia considerata stramoseasca atunci s-ar apropia de nivelul de intoleranta al ortodocsilor rusi preavoslavnici sau pro rusi.
Si este mai bine sa nu cunoasca in amanunt toate astea,credeti-ma.Problema cu modernitatea este ca maj. credinciosilor ortodocsi cu adev cunoscatori ai dogmelor considera modernitatea o anormalitate, de aici si problema subliniata de mine de n ori:patriarhul cu linia lui pro modernitate,pro europeana pro democratie si pro ecumenism a fost demult acuzat de tradare de catre adeptii linie dure.Care sint destui de numerosi in Romania;nu stiu cum e in diaspora,dar in Romania sint f multi.
De aici si problema:CUM sa speri la o modernizare a practicilor ortodoxe si mai ales CINE e in masura sa impuna asta si CUM?Eu cel putin nu stiu cum e posibil.
Evident ca e posibil doar cind e vorba de practicanti religiosi ocazionali; ori prin impunerea studierii religiei majoritare in scoli tocmai asta doreste sa se schimbe; dupa cum am mai afirmat nu e nimic rau in a insista, la scoala pe latura profund morala si etica in vederea formarii unor oameni cu adevarat utili societatii(nu e bine sa minti, trebuie sa lucrezi cinstit, sa fii un om corect) si CU TOTUL ALTCEVA cind se ajunge la dogme: „numai ortodocsii sint alesii lui D-zeu, ereticii, paginii cei de alte religii sint destinati iadului”,”daca nu te spovedesti macar odata ajungi in iad”,daca „nu-ti botezi copilul nou nascut si se intimpla ceva cu el si moare sufletul sau va ajunge in iad”,”homosexualii sint destinati iadului si sint oamenii Satanei”,”celelalte religii sint false si sint creatia Satanei” si tot asa.
Cum ramane cu KGB-istii din Armenia?
https://www.jpost.com/diaspora/antisemitism/article-773556
Tare. Dobitocii astia o v-or lua-o pe coaja. Se pare ca vestul-si baga nasul acolo.
Situatia in sine e trista dom Durak. Si sunt crestini.
Am auzit multe argumente împotriva bisericii, l-am auzit pe ateul CTP ținând lecții despre moaște, de exemplu, dar că lungimea slujbei ar fi cea mai mare problema cu biserica încă n-am auzit.
Liturghia sf. Ioan Gura de Aur, pe care o avem din secolul patru, durează doua ore, ceea ce dupa definiția mea nu înseamnă ore bune. Preotul o poate face mai lunga sau mai scurta prin ritmul rugăciunilor și cântărilor, nicidecum tăind textul după bunul-plac. Asta e caz de indisciplina canonica, în cel mai bun caz. Apoi, experiența mea la slujbele ortodoxe e ca credincioșii vin și pleacă cam după cum li se pare lor, nu când începe și se termina slujba, deci și-o face fiecare după cătă râvnă și cât timp are. Așadar, mie unul mi-e imposibil de imaginat ca dupa o tradiție de doua milenii în care generațiile de părinți ai noștri intru credinta s-au rugat zi de zi exact la fel, în 2023 sa ne găsim noi mai destepti și sa schimbam liturghia. Ar fi o schimbare de dragul schimbării, de dragul ideii unei modernități expeditive, ignorând pilda de pietate și zel a crestinilor care ne-au precedat și ne-au dat aceasta slujba.
Ce-are a face dacă femeia e casnica sau nu, dacă slujba de duminica e în zi nelucratore?
Cât despre botezuri, nunți și înmormântări, anul trecut mi-am înmormântat mama. Mi s-a părut ca slujba a fost prea scurta. O fi depinzând de cât suflet pui în slujba aia.
@AT
Am ascultat o slujba in Rusia cu un cor extraordinar si care mi a transmis emotie si maretie.
Sunt complet agnostic si ateu …dar emotia se pare ca nu are legatura cu asta ;
am simtit emotie si intr o moschee si la zidul plangerii din Ierusalim si in mod repetat la slujbele catolice cu orga.
In Romania am mai simtit emotie intr o biserica mica de pe strada Pitar Mos unde mama canta in cor.
Cand a murit tata , am iesit din biserica , slujba a fost ingrozitor de distonanta , voiam sa ma gandesc la momentele bune din trecut , dar nu puteam in vaicareala de acolo, imaginile dragi mi se stergeau din minte asa ca m am dus sub tei si mi am vazut de ale mele .
Daca vrei sa te rogi o poti face si asezat pe o stanca.
Avem 3 generatii de preoti in familie , strabunicul , bunicul si fratele cel mare din cei 10 care au fost nascuti alaturi de tata; pe toti din tata in fiu i a chemat Gheorghe ca sa fie clar de la inceput ce menire au in viata.
Ultimul copil al nostru s a nascut in Israel , a fost taiat imprejur dupa obiceiul local , sotia mea complet nereligioasa si ea a decis ca e mai bine ca fiul nostru sa fie in randul lumii de acolo ; mama a vrut sa il boteze si orthodox, asa ca s a dus cu el la unchiul Gheorghe …si aici s a intamplat ceva ce mi s a parut aparte …i s a spus ca el a fost botezat deja (dar intr un alt fel) si ca Dzeu l a vazut si o sa l aiba in grija.
Foarte drag mi a fost fratele cel mare al tatei, popa Gheorghe , era portar in echipa de fotbal de acolo din localitate , duminica venea de la biserica direct la meci echipat in negru pe sub sutana , ca in filmele neorealiste italienesti,
Ceva nu e de bine in ritul asta al nostru romanesc…si nici clerul nu e cum ar trebui, cred sincer in conceptul ecumenic, nu stiu cum s ar putea dezvolta , dar e un deziderat sincer pentru mine , chiar asa agnostic si ateu cum sunt.
„Răspândirea ideologiilor nu reprezintă o amenințare pentru democrații. Dacă îmbrățișăm democrațiile, ne vom asuma cu siguranță responsabilitatea pentru propriile noastre medii și programe ideologice. Din punctul meu de vedere, adevărata amenințare este să credem că știința ne poate oferi un adevăr absolut și sigur și să nu fim capabili și pregătiți să trăim cu incertitudinea. Acest lucru este deosebit de important atunci când se studiază religia, care se ocupă de dogme.”
Daca imbratisam democratiile..CARE democratii?! Cea islamica de tipul republicii islamice de exemplu?! Idealism naiv.
Stiinta..hmm..pina la urma si oamenii de stiinta de la un anumit punct se zbat in incertitudini(materia intunecata, energia intunecata, adevaratele cauze ale Big Bangului, bozonul sau mai multi bozoni Higgs, paradigma macrocosmos legile newtoniene/microcosmos fizica cuantica,gaurile negre, etc)Avantajul net e ca macar nu-si dau in cap pe chestiile astea desi se mai cearta intre ei si anumiti oameni de stiinta mai indrazneti se intimpla sa fie discreditati si chiar marginalizati, nimeni nu-i perfect; pina la urma nu stiu la ce tip de stiinta se refera autorul.Ca si eugenismul si rasismul au fost ridicate la rangul de stiinte si au fost evident respinse si aruncate la lada de gunoi a istoriei….stiintei…Si nu numai…
Cel putin multi dintre oameniide stiinta nu pretind ca stiu sau sint in cautarea adevarului absolut spre deosebire de dogmele religioase, ei incearca doar sa explice modul in care functioneaza lumea..Se mai inseala, mai recunosc asta pe cind aparatorii dogmelor religioase in maj. absoluta NU se inseala cica niciodata iar cei care trec in taberele atee,agnostica, liber cugatatoare sint tradatori care isi merita anatema..Degeaba sint acuzati comunistii de aplicarea cu consecventa a principiului si mentalitatii ca „cine nu-i cu noi e impotriva noastra” ca se aplica cu brio si in taberele opuse, mai ales in cele islamice,ortodoxe sau neoprotestante; adica nimic nou sub soare.
„S-a spus că democrația este ideologia științei în măsura în care o abordare științifică pune la încercare orice cunoaștere și conjectură și este pregătită să schimbe aceste cunoștințe fără vărsare de sânge. Așadar, nu este o chestiune de protecție și intruziune, ci o chestiune de alegere. Acesta este punctul meu de vedere. Problema democratică nu este „cine conduce sistemul”, așa cum spunea Karl Popper, ci dacă putem să-l demitem pe cel care conduce. Acest lucru este valabil atât pentru politică, cât și pentru știință.”
Superb.Dar cind religia se combina cu nationalismul si cu politicul…Nu-i demite nimeni pe ayatolahi dar nici pe patriarhi iar in Occidentul Secular multi se pling ca se calca in picioare mostenirea culturala religioasa de secole…
„Lech Trzcionkowski, un cercetător polonez, a remarcat „paradoxul” că Biserica, cândva un bastion al libertății, este acum văzută ca o sursă de represiune.’
Dar CARE biserica si CARE libertate?Atit timp cit inainte de secularizarea propusa de iluminism si de modernism biserica catolica (mai putin e adevarat cele protestante) ca si cea ortodoxa au fost bastionul societatii medievale tripartite (frumos, dar poate prea idilic descrisa de Jaques LeGoff) adica o parte a societatii domneste si se lupta, o parte se roaga si o parte munceste… NU prea aveau avantaje cei din urma, mai ales iobagii…Sa lasam inchizitia mult blamata(exista voci care pretind ca inchizitia nu a fost pina la urma atit de singeroasa in realitate dupa cum se pretinde) dar institutia si mai de temut a excomunicarii cel putin pina recent nu prea era o dovada de…libertate, decit daca excomunicatul isi asuma responsabilitatea de a fi trata ca un criminal de restul comunitatii care putea sa-l lichideze fizic fara nici o raspundere penala…Nu cred ca multi isi doreau sa fie excomunicati (G Galilei de ex.)
Si evident se evita cu elegantza problema ateismului, din moment ce f multi sint ferm convinsi ca ateu/atei=comunist/comunisti sau ma rog neomarxist/neomarxisti(nefiind ateu, o precizare necesara).Cam simplist dar cit se poate de real.Si de trist.
Nu prea îmi dau seama din conținut, suntem liberi sau nu suntem liberi să studiem astăzi religia în Europa Centrală și de Est?
Bradut Bolos
acasa pe canapea copiii sunt liberi sa studieze ce vor ;
in scola romaneasca nu pot studia decat religia ortodoxa
altfel spus la geografie studiem numai muntii de la noi din tara , aia din asia nu merita studiati
Dumneavoastră va referiți la studiu in sensul de învățare. Am senzația ca articolul de fata se refera la studiu in sensul de cercetare.
In Romania istoria începe mult înainte de creștinism si ortodoxie, si daca ne referim la istoria religiilor, ar fi multe de cercetat.
Punctul pe „i’ domnule Vaida, chapeau!!!!Si cum am mai afirmat de atitea ori halal liber arbitru mai ales daca in progama actuala scolara privind religia se are in vedere predarea unor dogme controversate deloc in armonia cu linia pro europeana pro ecumenica impusa de patriarh.Tot asa,dupa cum am mai spus ramine de vazut in ce masura adeptii liniei ultra dure a ortodoxiei (care demult l-au acuzat pe patriarh de tradare.. a ortodoxiei adevarate) isi vor impune linia.
(manualul celebru cu pilda :”daca nu-ti faci cruce cind treci pe linga o biserica te calca masina”uluitor cum bunul D-zeu poate folosi tehnologia avansata in planul domniei sale).
Oricum stati linistit,domnule Vaida ca nici scolile neoprotestante nu sint mai…”avansate” cred ca doar catolicii (europeni si nord americani, occidentali in esentza) prin eleganta si modernitatea lor merita consemnati.
PS: pai domnule Vaida, din moment ce Romania e „Gradina Maicii Domnului” la ce bun sa mai studieze aia din Asia sau de stiu eu unde?!
Si uite asa se imbina nationalismul cu religia;ajungem ca pe vremea lui Ceasca cind aveam cea mai frumoasa tara din lume;multi nu inteleg ca ine senta nu exista mari diferente intre nationalismul comunist de pe vremea lui Ceasca si linia duora nationalist-ortodoxa promovata de linia dura a ortodocsilor.Omul nou comunist e inlocuit cu omul duhovnicesc menit sa faca Romania o tara sfinta ca soarele de pe cer.Unde am mai auzit asta? In Programul AUR mostenitor al nationalismului ortodox legionar de pe vremea lui Codreanu;mai lipseste antisemitismul traditional si nimic nou sub soare istoria se repeta.
Stu ate Domn – Mi – as permits sa va amintesc pro verbul chinezesc : “Si cea mai lunga calatorie incepe cu un pas” ! Chiar nu intelegeti cu invatatul unui copil va incepe cu ce este simplu si direct legat de mediul in care s-a nscut si in care traieste. Deci nu budism sau brahmanism, si nici cu geografia Americilor sau muntii Altai sau Himalaia ! Alte cunostinte se vor presenta mai tarziu si etapizat. Si pentru ca tot amintiram de proverbial chinez, mi-as permite sa amintesc recomandarea – tot chineza – care etapizeaza instructia-invatatul copiilor, incheind enumerarea etapelor cu mentiunea : “Dupa parcurgerea cu success a etapelor NU EXISTA NICI O INTREDICTIE DE A SE CONTINUA INVATATURA ! Sunt crestin orthodox, nu practicant fervent, dar CRED ! Accept credintele altora, dar NU FORMELE AGRESIVE INTOLERANTE. Si fiind in carats de 90 de ani – Inca activ si “prin lumea larga”, sunt convins azi ca nu mi-au stricat lectile de religie din clasele primate si de liceu ! Aplica in viata zicala : Fa ce zice popa – si NU ce face popa ! si vei fi un bun cetatean ! Sau :Respecta cele ZECE PORUNCI si nu vei intalni in viata nici o problema cu legible unui Stat NORMAL DEMOCRATIC !
Domnule Bradut,aveti un partial raspuns in replica mea pt. Agora;Cred ca e destula libertate dar gradul de libertate trebui decis in functie de linia adoptata.Ori tocmai aici e problema: faptul ca scolile neoprotestante au o linie unele mai dura altele mai putin dura conteaza mai putin pt. ca sint in minoritate; cu cele majoritare e problema dupa cum am demonstrat asta.
Din toate comentariile dv.rezulta ca sunteti contra altor pareri fara cunostinte despre istoria religiilor si ale dogmelor religioase. Sunt doar parerile dv personale fara argumente solide.
Cati oameni de știință nu susțin sus și tare ca teoria evoluției este un fapt?
Acuzația de absolutism este foarte utila pentru a acuza biserica de înapoiere doar pentru ca rămâne fidela unei epistemologii a obiectivității, căzută mai nou în dizgratie în epoca noastră (post)moderna.
Teoretic, cu cât ne consideram mai (post)moderni, cu atât ar trebui sa fim mai modești în pretenția de a cunoaște realitatea. Practic, vedem ca absolutismul se manifesta cel mai vehement tocmai la cei care nu au fundamentele filozofice care sa le justifice vehementa: obiectivitatea realității și rationalitatea mintii. Ori astea se năruie fără Ființa necesară prin ea însăși, prin propria natura.
„My Body My Choice”. „Love Is Love”. „Black Lives Matter”. „Trans Women are Women”. „Slava Ukraini”. „Free Free Palestine”. „I stand with Israel”. Iata sloganurile noului absolutism, care a fost descris atat de bine de papa Benedict ca o dictatura a relativismului. Absolutismul la superlativ e cel care neaga posibilitatea unui adevăr obiectiv, în lipsa căruia tot ce rămâne sunt vointe în coliziune.
Dacă cineva ar avea îndreptățirea sa fie absolutist, aceasta este biserica. În schimb, acesta este locul celei mai mari libertăți, unde poți sa aderi sau nu, poți sa urmezi sau nu, poți sa rătăcești și sa te întorci, iar când greșești este singura instituție care iti mai oferă șansa pocaintei.
”Câți oameni de știință nu susțin sus și tare ca teoria evoluției este un fapt?”
Teoria evoluției este un fapt dovedit științific, un adevăr obiectiv. Nu e o opinie sau o ipoteza sau o părere.
Pământul e rotund, nu plat, indiferent ce ar crede unii sau alții.
Pământul se învârte în jurul soarelui, indiferent ce ar crede unii sau alții.
Religiile trebuie să evolueze odată cu știința și societatea sau vor fi exilate în cărțile de istoria Religiilor. Acolo îl găsim pe Zeus și ai lui, pe Zamolxis, Horus, Thor, Quetzalcóatl și mulți alții și împreună cu ei toate perceptele, ideile, ritualurile pe care oamenii le-au practicat zeci, sute sau chiar mii de ani.
Selecția naturală se aplică și religiilor, și ideilor absolutiste de gen ”Trans Women are Women”, și în mod special ideilor științifice.
Dle Bolos, foarte bine si corect spus.
Nu mai fiti asa absolutist.
Care teorie a evoluției? Ca de la Darwin incoace, si în prezent, sunt mai multe.
Ce e acela „fapt”? Dacă e sa fim sceptici relativisti, nu exista fapte, ci doar interpretări.
Dacă e sa ne limitam la știință, un fapt e o observatie. Am lăsat sa cada o piatra cu masa m de la înălțimea h, am măsurat durata căderii cu cronometrul c cu eroarea e și mi-a indicat timpul t. Asta e un fapt. Pana la teoria gravitației e cale lunga. O teorie e un edificiu complex format din o mulțime de fapte, legi și interpretari. O teorie e capătul celălalt al aparatului științific, în termeni de complexitate și certitudine. Cu cât ceva e mai complex cu atât e mai greu de dovedit. Dacă teoria evoluției ar fi un fapt, nu s-ar mai numi teorie.
Dar, desigur, înțelegem ca „teoria evoluției e un fapt” e un slogan menit sa ii reducă la tăcere, ostracizeze și sa ii tina departe de catedre pe cei care nu sunt convinși ca aceasta teorie, cel putin în forma ei prezenta, e suficienta pentru a explica diversitatea biologica.
Popularizatorii științei, sau, dacă îmi e permis, propagandiștii scientismului, cu un colt al gurii propovăduiesc virtutea modestiei epistemice a științei, pentru a o contrasta cu „absolutismul religios”, enunțând caracterul provizoriu și tentativ al explicațiilor științifice. Dar de îndată ce apare un sceptic, cu celălalt colt al gurii sar sa proclame ca știință a dovedit cutare și cutare ca adevăr obiectiv si final, cu implicația ca scepticul e de fapt un negaționist.
Avand în vedere ca Isus le-a supraviețuit vreo doua mii de ani lui Zeus, Zamolxis, Horus, Thor, s-ar putea spune ca e destul de bine validat pe principii evolutioniste.
Relativitatea ideilor științifice este indiscutabila. DAR tocmai faptul că ideile științifice se cer dovedite pentru a fi acceptate le diferențiază de religie. In religie credința trebuie să fie mai presus de evidenta, de sentimente, rațiune.
Scepticismul este o cerință a demersului științific. Teoria evoluției a fost primita cu scepticism, și, probabil va continua să fi privită cu scepticism, dar nu din motive legate de știință, ci pentru că contrazice Geneza cu implicații majore asupra fundamentelor teologiei.
Sa spui ca „teoria evoluției este un fapt” este o abordare absolutista. Am vrut doar sa arat cum se poate relativiza, dacă ne consideram împotriva absolutismului. Dar, evident, cei care vin cu asemenea declarații nu sunt împotriva absolutismului în general, ci doar împotriva absolutismului religios. In mintea lor scientismul justifica acest tratament disparat.
In completare la raspunsul domnului Bolos (cu stima) adaug: pai e vorba de DOVEZI:daca dumneavoastra faptul ca impartim cu rudele noastre primate cimpanizeii o mare parte a codului genetic nu va spune nimic, altora le spune multe, e o dovada ca si noi facem parte din familia primatelor,a mamiferelor, dupa cum unui barbat i-a fost transplantata recent inima unui porc si traieste.
Cred ca ar trebui sa va deranjeze enorm faptul ca avem atitea in comun cu primatele;daca nu a fost vorba de evolutie atunci inseamna ca D-zeu cind ne-a creat a facut o gluma f proasta dat fiind ca avem atitea trasaturi in comun cu primatele.Pe mine de ex. ma deranjeaza profund si nu-mi place.Dar ma rog probabil ca D-zeu a creat maimutzele ca sa se distreze dupa care s-a plicitisit de ele si a creat ceva mai complicat, omul.
Pe de alta parte dupa o abordare strict teologica nici adeptii bibliei NU pot demonstra cu dovezi concrete ca Adam si Eva ar fi existat, ca noi sintem urmasii lor si ca pamintul are 7 sau 8 mii de ani.Cu alte cuvinte sintem cam in ceatza din punctul asta de vedere.Ca multi dintre noi sintem prea orgoliosi si nu accepta faptul ca vrind nevrind ne tragem cam din aceeasi categorie a primatelor asta-i o alta discutie.Imi place ipocrizia credinciosilor: pe de-o parte subliniaza faptul ca „sintem nimic in fata Domnului, din tarina am fost creati,in tarina ne intoarcem” si pe de alta parte:”CUM indrazniti sa comparati Omul, Creatia Suprema a lui D-zeu cu niste maimutze cu care nu avem nimic in comun?!?!?”
Fiecare crede ce-i place dar pt. mine tot lipsesc niste date ceva esential atit in problema evolutiei ca in problema genezei biblice nu-mi fac probleme.Sint unii care vor sa interpreteze in diverse moduri povestea ca fiind simbolica.Treaba lor,exista destula libertate pt. asta.
PS: Kabala ezoterica ebraica vine cu totul alte explicatii in problema crearii omului, a genezei in general; de unde se pare ca in buna traditie povestea genezei este doar pt. mase, celor initiati li se spune altceva.
„Dacă cineva ar avea îndreptățirea sa fie absolutist, aceasta este biserica. În schimb, acesta este locul celei mai mari libertăți, unde poți sa aderi sau nu, poți sa urmezi sau nu, poți sa rătăcești și sa te întorci, iar când greșești este singura instituție care iti mai oferă șansa pocaintei.”
Cum o intoarceti.O fi in ziua de astazi, poti sa aderi sau nu, poti sa ratacesti (depinde in islam nu prea) si sa te intorci(depinde in unele biserici neoprotestane da, in altele nu) pai toae astea se intimpla recent datorita secularizarii societatii si a democratiei liberale. Nu prea iti permiteai sa te ratacesti si sa te intorci in sinul biserici catolice, ortodoxe sau diversele biserici protestante acum mai bine de doua secole. toate astea sint rezultatul a ceea ce m-am referit mai sus plus mai bine zis al modernitatii intruchipate de secularizare, drepturile omului, democratie liberala; marele cistig al societatilor occidentale. (sa nu uitam institutia excomunicarii)
Nici o grija ca daca nu le-am fi avut nu am mai fi purtat discutiile astea libere acum.Pe de de alta parte ca rezultat al modernitatii si al capitalismului la care a aderat si buna biserica ortodoxa de la noi:tatal meu care pina la moarte a fot mereu un ateu si un liber cugetator si-a platit intotdeauna taxele pt. BOR asa ca a avut parte de o inmormintare ortodoxa… cu toata pompa.(sic).
Si capitalizarea BOR deranjeaza multi enoriasi:’pe popi ii intereseaza doar banii” spre deosebire de bisericile neoprotestante.Asa ca nici nu e nevoie de ratacire si de pocainta in BOR de astazi;atit timp cit iti platesti taxele, totul e OK.In rest e bine cum am afirmat ca atunci cind e vorba de religie sa fie ca mersul la supermarket hypermarket:alegi ce vrei si daca nu te intereseaza nimic iti vezi de drum.
„My Body My Choice”. „Love Is Love”. „Black Lives Matter”. „Trans Women are Women”. „Slava Ukraini”. „Free Free Palestine”. „I stand with Israel”. Iata sloganurile noului absolutism, care a fost descris atat de bine de papa Benedict ca o dictatura a relativismului. Absolutismul la superlativ e cel care neaga posibilitatea unui adevăr obiectiv, în lipsa căruia tot ce rămâne sunt vointe în coliziune”
Ce sa-i faceti multi sint inclinati spre extreme.Insa treceti cu vederea (selectia observationala bat-o vina) ca in numele unui adevar obiectiv s-au varsat fluvii de singe.
Studiati va rog modurile in care s-a impus iudeo-crestinismul niceean („Cum a distrus crestinismul lumea antica”) in secolele IV-V-VI ceva similar cu atit de criticata impunere a comunismului in cursul sec XX,doar la o scara mult mai mica.Suprimarea asa numitelor erezii, cruciadele,persecutiile evreilor timp de secole, razboaiele dintre catolici si protestanti,colonizarea si ssistemul scalviei islamul razboaiele purtate de acesta impotriva paginilor politeisti,cu crestinii, etc.
E usor sa acuzi pe cei la care v-ati referit de extremism pt. ca sint de stinga, adica „empatiei selectiva” dupa cum in general multi dintre adeptii dreptei diminueaza si chiar neaga importanta genocidului rezultat ca urmare a colonialismului european(si adaug pt. a fi obiecti si colonialismul musulmanilor) si a sclaviei dupa cum cei de stinga neaga importanta si dimensiunea enorma a crimelor comunismului.Adica daca ar fi sa fim obiectiv cam ambele tabere au destule schelete in dulap desi nu vor sa recunoasca asta.
„Teoretic, cu cât ne consideram mai (post)moderni, cu atât ar trebui sa fim mai modești în pretenția de a cunoaște realitatea. Practic, vedem ca absolutismul se manifesta cel mai vehement tocmai la cei care nu au fundamentele filozofice care sa le justifice vehementa: obiectivitatea realității și rationalitatea mintii. Ori astea se năruie fără Ființa necesară prin ea însăși, prin propria natura.”
Chestie de orgoliu; ma rog cel putin ateii neaga existenta unei Fiinte Supreme cum or fi ea dar realitatea poate fi cunoscuta pina la un anumit nivel;cea mai buna dovada e faptul ca MAJORITATEA oamenilor de stiinta care au contribuit esential la progresele stiintei in general,a medicinei, fizicii au fost fie atei, fie liber cugetatori fie deisti,evrei, agnostici mult mai putini au fost credinciosi practicanti fie ei catolici, ortodocsi sau protestanti; iar din cadrul celor credinciosi sa nu-i uitam pe musulmani (matematici,geometrie/arhitectura, medicina),hindusi,budisti,taoisti, confucianisti,etc astfel incit pe ansamblu ponderea celor strict crestini-practicanti e redusa luind pe ansamblu nr. total al celor la care m-am referit.(si Einstein a fost pina la urma deist intr-o mare masura).
Medicina: studiati modul in care se practica medicina la inceputul sec XIX cind nici nu se avea in vedere existenta micro organismelor si soarta trista a medicului evreu din Viena, la clinica unde lucra(poveste din acea epoca).Nu cred ca Pasteur a fost un catolic fervent, daca a fost atunci e vorba de optiunea lui personala.
Cit despre modestia necesara pt. pretentia cunoasterii realitatii: cred ca IN EGALA masura ar trebui si cei religiosi sa fie mai modesti.
Daca ar exista atata pocainta dupa cum va exprimati dv. ar trebui ca toti oamenii sa fie niste sfinti. Dar realitatea este alta. Mimarea credintei este un fapt. A fi bun crestin inseamna sa respecti cele 10 porunci. A merge la biserica, a face zeci de pelerinaje si a face toate pomenile nu inseamna a fi crestin decat de fatada. Vad multi care se inchina in transportul public ce trece pe langa biserici dar mai apoi atitudinea lor in familie si comunitate este deplorabila. Fariseismul are mare vechime istorica si a evoluat odata cu omul.
@Agora – pentru fiecare infractor, există de cel puțin de 10 ori mai mulți oameni cinstiți, care nu comit acea infracțiune. Uneori, cei cinstiți sunt chiar de 100 de ori mai mulți.
Societatea în care trăim astăzi o datorăm marxiștilor de ieri. Cinismul lor la adresa societății e tocmai dovada cinismului cu care și-au trăit ei viața. Iar asta după ce traiul le-a fost asigurat în permanență din bani publici.
Cinstea cu credinta de multe ori nu fac casa buna. Cunosc cativa insi care fac pomeni, frevent merg duminica la slujbe, multe pelerinaje ortodoxe dar care in fond au hotia si egoismul la vedere. Nu ajuta pe nimeni din comunitate decat neamurile lor si daca pot sa faca un smen cumva sunt primii. Asa cum cunosc atei care sunt mai cinstiti si saritori cu cei din jur.
Cred ca am fost singura serie care in liceu a studiat in clasa a XI ” Istoria literaturii universale” . Posibil ca a fost un experiment national esuat, cu toate ca clasa noastra a excelat din motive de viitori filologi, filosofi, psihologi.
S-ar putea propune deci si experimentul „Istoria civilizatiei europene” care sa includa un capitol consistent de istoria crestinismului.
Acest capitol il vad ilustrat in debut de o dezbatere cu tema ” ce a vrut Raphaël sa transmita privitorului prin lucrarea monumentala ” Scoala de la Athena” expusa actualmente in Sala Semnaturilor, la Vatican?
Aceasta capodopera deschide toate portile prin care elevii pot patrunde in ametitoarea poveste a constructiei spirituale europene , punand intrebari si primind raspunsuri care sa genereze alte intrebari.
Ce carte tine in mana Platon? De ce se afla alaturi de Aristotel?
Ce cauta Zooroastru printre matematicienii, medicii, filosofii greci? Care este subiectul abordat in Thimé? Este adevarat ca Hypatia a fost astronom, theolog si filosof si in calendarul crestin este Sfanta Eugenia?
Si uite asa se pot aborda subiecte care sa ii intereseze pe copii precum razboaiele religioase, marea schisma, ereziile, inchizitia, dreapta masura in hotararile impuse de Sfantul Epiphanie, ce inseamna biserica autocefala, locul marilor carturari precum Chir si Ioan, Dosoftei, Antim Ivireanul….
Personal am convingerea ca avem intelectuali pedagogi care sa conceapa un astfel de manual si avem si politicieni care sa accepte introducerea in programa de invatamant a unui curs cu un continut asemanator.
Nu propun nume pentru a nu contraria eventualii lectori ai acestui comentariu.