„Unul dintre proiectele despre care s-a vorbit în acești ani a fost SMR de la Doicești, acel reactor. Știți cât a consumat Nuclearelectrica acolo? Peste 240 de milioane de dolari. Și vom rămâne cu un teren și cu niște hârtii. Întrebarea este: merită asta? În loc să facem niște investiții cu cap și să negociem cât se poate de clar contractele și să investim în nuclear cu adevărat în așa fel încât să avem dezvoltare în anii următori.”[1] Ilie Bolojan
Două evenimente recente au reaprins discuția publică privind proiectul SMR de la Doicești, dezvoltat în parteneriat de compania de stat Nuclearelectrica[2] și firma privată Nova Power & Gas[3] (parte a grupului de firme E-Infra[4]) prin SPV-ul[5] RoPower Nuclear[6], anume: (i) rezultatele acțiunii Corpului de Control al Prim-Ministrului la societatea Nuclearelectrica (vezi sinteza controlului aici) și (ii) perioada critică pe care o traversăm, în care Dunărea înregistrează un debit redus la cote de minim istoric, ce pune sub semnul întrebării și funcționarea Centralei Nucleare de la Cernavodă.
Ca principiu, niciunul dintre specialiștii din domeniul nuclear nu afirmă în mod serios că România nu ar trebui să dezvolte capacități energetice bazate pe o tehnologie SMR. Aceste tehnologii modulare, cu reactoare de capacitate mică, sunt versatile, oferă mai multă siguranță în exploatare și au nevoie de mult mai puțină apă de răcire. Pentru o capacitate de producție de acest gen se deschid mult mai multe oportunități când vine vorba de amplasament și în privința exploatării, putând să preia un rol de reglaj mai pronunțat decât în prezent în sistemul energetic național.
Punctual, proiectul de la Doicești ridică o serie de semne de întrebare, dincolo de relativa unanimitate legată de viitorul tehnologiei SMR. Proiectul de la Doicești, dezvoltat de RoPower Nuclear, are la bază tehnologia „NuScale Power Module™”, dezvoltată de firma americană NuScale Power Corporation. Nu există încă un reactor funcțional construit pe baza acestei tehnologii, deși la data la care s-au negociat acordurile Nuclearelectrica – NuScale și Nuclearelectrica – NuScale – Nova Power & Gas încă se afla în derulare proiectul „Carbon Free Power Project” – CFPP.
CFPP a fost finanțat de Departamentul pentru Energie al Statelor Unite încă din anul 2014 și presupunea construcția unei centrale nucleare formată din 6 module NuScale, cu o putere instalată totală de 462 MW la US Department of Energy’s Idaho National Laboratory[7]. O centrală identică ar fi urmat să fie instalată și la Doicești. Departamentul pentru Energie a finanțat între anii 2014 și 2023 tehnologia NuScale și proiectul Idaho cu circa 600 milioane de dolari, dar continuarea dezvoltării comerciale presupunea investitori și o piață.
Cum investitori nu s-au prea găsit și nu s-a conturat o cerere pentru energia produsă în proiectata centrală SMR, în toamna anului 2023 proiectul Idaho a fost denunțat.[8] La ora respectivă, singurul proiect NuScale rămas în picioare a fost cel de la Doicești. Ceea ce a născut întrebări legitime legate de viabilitatea proiectului Doicești: va putea acesta să fie dus la bun sfârșit, în condițiile în care NuScale Power nu a demonstrat la ea acasă că poate dezvolta o investiție viabilă comercial?
S-a născut subsecvent și o preocupare autohtonă, la fel de serioasă: SPV-ul RoPwer Nuclear poate fi dezvoltat în continuare economic și comercial fără parteneriatul cu NuScale Power, în condițiile în care firma americană pare blocată la acest moment: a fost părăsită recent de principalul investitor – Fluor Corporation[9] și este ținută în viață doar de asocierea cu proiectul din România?
ALIANȚA EUROPEANĂ PENTRU SMR
În februarie 2024, a fost lansată inițiativa Alianța Industrială Europeană pentru Reactoare Modulare Mici – SMR.[10] Alianța își propunea să faciliteze și să accelereze dezvoltarea, demonstrarea și implementarea primelor proiecte SMR în Europa până spre începutul anilor 2030. Alianța operează prin intermediul unor grupuri de lucru specifice, pentru a oferi condițiile favorabile dezvoltării, pilotării și implementării tehnologiilor SMR, inclusiv prin revitalizarea lanțurilor de aprovizionare nucleară ale Europei.
În octombrie 2024, Alianța Industrială Europeană SMR a anunțat selecția a 9 proiecte SMR ce vor face obiectul primelor Grupuri de Lucru pentru Proiecte – PWG. Cele 9 PWG sunt: (i) Proiectul EU-SMR-LFR (Ansaldo Nucleare, SCK-CEN, ENEA, RATEN ICN); (ii) proiectul CityHeat (Calogena, Steady Energy); (iii) proiectul Quantum (Last Energy); (iv) proiectul european LFR AS (newcleo); (v) Nuward (EDF); (vi) proiectul european BWRX-300 SMR (OSGE); (vii) Rolls-Royce SMR (Rolls-Royce SMR Ltd); (viii) proiectul NuScale VOYGR™ SMR (RoPower Nuclear S.A) și (ix) proiectul Thorizon One (Thorizon).
Cum bine se observă, România este vizată să găzduiască dezvoltarea a două tehnologii SMR. Prima este, evident, cea propusă de NuScale Power LLC, care a trecut de faza de cercetare-dezvoltare, are obținute avize de la Comisia de Reglementare Nucleară a Statelor Unite și a obținut LBD de la CNCAN[11]. A doua este tehnologia LFR SMR, în fază de cercetare dezvoltare. Este vorba despre reactoare mici, răcite cu plumb, de până în 300 MW putere instalată – „EAGLES 300” -, ce vor fi dezvoltate de consorțiul „EAGLES”, adică: Ansaldo Nucleare, SCK-CEN, ENEA, RATEN ICN.[12]
Sucursala RATEN ICN de pe platforma Mioveni, din cadrul regiei pentru tehnologii nucleare – RATEN, este parte a „EAGLES”. Precursorii complementari ai viitorului LFR SMR comercial „EAGLES” sunt: LEANDREA, o instalație de iradiere pentru calificarea materialelor și combustibilului ce ar urma să fie construită în Belgia, și ALFRED, demonstratorul tehnologic – reactor răcit cu plumb – planificat să fie construit în România.
DESPRE NUSCALE POWER LLC ȘI PROIECTUL DOICEȘTI
NuScale Power își are sediul în orășelul Corvallis, Oregon. Corvallis e un oraș mic din vestul statului Oregon, cu 60.000 de locuitori. Acolo se află Oregon State University, universitatea unde a fost dezvoltată și testată tehnologia care a devenit NuScale Power Module.
Istoria companiei începe undeva în anul 2002, când Departamentul pentru Energie – DoE a finanțat un proiect de cercetare al Laboratorului Național din Idaho, în colaborare cu Universitatea de Stat din Oregon, pentru dezvoltarea unui Small Modular Reactor – SMR care să poată fi accesibil civil pentru o diversitate de nevoi.
În anul următor, când programul finanțat de DoE s-a încheiat, o echipă a Universității de Stat din Oregon[13], condusă de doctor José N. Reyes[14], a decis să construiască o versiune pilot a unui modul SMR. În anul 2007, este înființat un start-up, mai precis NuScale Power LLC, companie căreia Oregon State University i-a acordat drepturi exclusive asupra tehnologiei SMR pe care o pusese la punct la nivel de laborator.
În anul 2008, NuScale Power LLC a notificat NRC – Comisia de Reglementare Nucleară a Statelor Unite cu privire la intenția de a obține certificarea de proiectare pentru tehnologia SMR și a pus bazele unui Consiliu Consultativ – NuScale Advisory Board, pe scurt NuAB[15], care să sprijine procesul de dezvoltare comercială a acestei tehnologii SMR.
În anul 2011, NuScale Power LLC a reușit să atragă primul mare investitor, anume Fluor Corporation, cu sediul principal în Irving, statul Texas, care a pus la bătaie 30 de milioane de dolari pentru a susține proiectul celor din Tigard, Portland. S-a încheiat și un parteneriat, prin care Nuscale Power să aibă acces la capacitățile globale de inginerie, fabricație, achiziții și construcție ale Fluor Corp.
În anul 2013, NuScale Power s-a aflat pe lista celor selectați de DoE pentru a primi fonduri în valoare de până la 226 de milioane de dolari pentru a continua dezvoltarea tehnologiei SMR și a obține certificarea de proiectare din partea NRC. Un an mai târziu a încheiat un parteneriat cu Enercon Services Inc. – Kennesaw (zona metropolitană Atlanta), statul Georgia[16], care să o susțină cu expertiza necesară în dezvoltarea Aplicației de Certificare a Proiectării – DCA și implementarea comercială acestei tehnologii SMR.
În anul 2015, NuScale Power LLC a testat un model de generator de abur cu serpentine elicoidale la SIET SpA din Italia[17], iar Framatome[18] (din 2001 până în 2018 parte a grupului AREVA) a fost proiectat, testat și fabricat ansambluri combustibile pentru NuScale. În anul 2016, a încheiat un parteneriat cu Sheffield Forgemasters International Ltd.[19] pentru a dezvolta tehnici de fabricație necesare pentru implementarea viitoare a tehnologiei în Marea Britanie.
Tot în anul 2016, NuScale Power a depus prima cerere de certificare DCA la NRC și a lansat, cu susținerea celor de la Enercon Services, un proces de selecție a unor parteneri de fabricație pentru reactorul modular NuScale – „NuScale Power Module™” – la Atlanta. În 2017, NRC a acceptat să examineze DCA-ul NuScale. În anul 2018, NRC a finalizat prima fază a revizuirii cererii de certificare a proiectării DCA.
Anul 2018 a adus mai multe vești bune pentru NuScale Power LLC: DoE a oferit firmei 40 de milioane de dolari sub formă de asistență financiară prin programul „Oportunități industriale în SUA pentru dezvoltarea tehnologiei nucleare avansate” și alte 7 milioane de dolari prin proiectul de pregătire pentru demonstrații nucleare – FOAK. De asemenea, NuScale Power a semnat Memorandumuri de Înțelegere (MoU) cu Ontario Power Generation, Oshawa, Ontario – Canada[20] și Bruce Power Tiverton, Bruce County, Ontario[21], pentru comercializarea tehnologiei SMR în Canada.
În anul 2019, NuScale a făcut încă un pas mai departe. Memorandumuri de înțelegere au fost semnate pentru explorarea potențialului tehnologiei SMR cu: Comisia pentru Energie Atomică a Iordaniei[22], ČEZ Group Praga[23] și, desigur, cu Societatea Națională Nuclearelectrica SA din România[24]. În anul 2022, NuScale Power a anunțat, în ordine, două evenimente de interes:
• 2 mai 2022: NuScale Power, LLC, furnizorul lider în industrie, proprietar al tehnologiei inovatoare pentru reactoare nucleare modulare mici (SMR), a anunțat astăzi că a finalizat fuziunea anunțată anterior cu Spring Valley Acquisition Corp. (NASDAQ: SV, SVSVW), o companie de achiziții cu scop special listată la bursă. Compania rezultată va opera sub denumirea de NuScale Power Corporation, iar acțiunile sale și certificatele cu opțiune vor începe să fie tranzacționate la Bursa de Valori din New York (NYSE) pe 3 mai 2022, sub simbolurile bursiere „SMR„ și, respectiv, „SMR WS„.[25]
• 23 mai 2022: NuScale Power LLC a anunțat astăzi un Memorandum de Înțelegere (MoU) cu societatea nucleară de stat din România S.N. Nuclearelectrica S.A. (Nuclearelectrica) pentru studii inginerești, analize tehnice și activități de licențiere și autorizare la un amplasament din Doicești, România, care este locația preferată pentru implementarea primei centrale electrice NuScale VOYGR™. Anunțul, făcut public astăzi înaintea unui atelier de lucru privind reactoarele modulare mici (SMR) de la București, România, găzduit de Agenția pentru Comerț și Dezvoltare a Statelor Unite (USTDA), este cel mai recent pas în parteneriatul dintre NuScale și Nuclearelectrica pentru a aduce tehnologia nucleară avansată în România.[26]

Comunicat, 8 noiembrie 2023: Utah Associated Municipal Power Systems (UAMPS) și NuScale Power Corporation (NuScale) (NYSE: SMR) au anunțat astăzi că au convenit de comun acord să încheie „The Carbon Free Power Project” (CFPP). În ciuda eforturilor semnificative depuse de ambele părți pentru a avansa CFPP, pare puțin probabil ca proiectul să aibă suficiente subscrieri pentru a continua implementarea. Prin urmare, UAMPS și NuScale au stabilit de comun acord că încheierea proiectului este cea mai prudentă decizie pentru ambele părți.[27]
În 24 iulie 2024, Nuclearelectrica și RoPower Nuclear au semnat contractul Front-End Engineering and Design Faza 2 (FEED 2) cu Fluor Corporation. Ceremonia de semnare a avut loc în cadrul summit-ului Parteneriatului pentru cooperare transatlantică în domeniul energiei și climei – P-TECC. Conform contractului FEED faza 2, Fluor se angaja să furnizeze către RoPower Nuclear serviciile de proiectare și inginerie necesare implementării proiectului nuclear SMR Doicești.[28]
În luna noiembrie 2025, Pedro Garcia, vicepreședintele Fluor Corp. și director al proiectului SMR, declara într-un interviu[29]: „Lucrăm într-o fază numită a doua. Finalizăm toate proiectele conceptuale și preliminare. Ne-am propus să finalizăm acest lucru până la sfârșitul acestui an, în decembrie, și suntem în grafic. La sfârșitul acestui an, vom furniza RoPower o nouă estimare, care este costul preconizat, un calendar care va indica clientului nostru cât timp va dura și o mulțime de informații tehnice despre modul de construire a acestei instalații”.
În ziua de 12 februarie 2026, acționarii SN Nuclearelectrica au aprobat decizia finală de investiție în Proiectul Reactoarelor Modulare Mici de la Doicești. Proiectul SMR de la Doicești a fost efectiv demarat, ulterior parcurgerii procesului de selecție a tehnologiei și amplasamentului, în septembrie 2022, odată cu aprobarea de către AGA a strategiei de implementare a proiectului. În 2023 și 2024, au fost parcurse etapele inițiale de analize tehnice FEED 1 și FEED 2, obligatorii într-un proiect nuclear, când s-au desfășurat misiuni independente de evaluare ale AIEA asupra amplasamentului selectat, în urma cărora a fost necesară implementarea unor măsuri suplimentare. Etapa FEED 2 a fost finalizată conform graficului.[30]
În 21 aprilie 2026, Fluor Corporation (NYSE:FLR) a anunțat că a finalizat vânzarea celor 40 de milioane de acțiuni NuScale Power Corporation pe care le mai deținea, generând venituri brute de 473 de milioane de dolari. Investiția totală a companiei în NuScale s-a ridicat la 570 de milioane de dolari. Conform declarației companiei, Fluor a generat aproximativ 2,43 miliarde de dolari din vânzările de acțiuni NuScale din septembrie 2025. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de presă depus la Comisia pentru Valori Mobiliare și Burse din SUA.[31]
OGLINDA AFACERII NUSCALE LA BURSĂ
La mijlocul lunii mai ac., premierul interimar Ilie Bolojan acordă un interviu și face o serie de declarații privind proiectul SMR de la Doicești[32]:
Ieri, practic, conducerea Nuclearelectrica și cea a ministerului au constatat că s-a terminat o fază. A doua, s-a terminat un studiu de fezabilitate care arată că ar putea exista condiții în viitor pentru a se realiza această investiție. Asta ar însemna că, în perioada următoare, vor trebui identificate, dacă se vor identifica, surse financiare pentru a se realiza această investiție. Din câte rețin, este o sumă destul de mare, care înseamnă 6-7 miliarde de dolari și, de asemenea, în planul de afaceri va trebui calculată formula prin care această energie, care s-ar produce, intră într-o zonă de consum. Ceea ce înseamnă că s-a anunțat, în fapt, închiderea acestei etape. Etapa de investiții viitoare va trebui definitivată după ce se va găsi formula de finanțare. Având în vedere suma foarte mare de bani care trebuie acoperită, având în vedere complexitatea unor astfel de proiecte și faptul că sunt la început, estimarea mea este că n-o să vedem o investiție imediată.
Declarația din interviu părea să fie un fel de concluzie care închidea o succesiune de evenimente a căror înlănțuire ridică semne de întrebare, în special în ceea ce privește colaborarea cu Fluor Corp. Fluor Corporation finanțase start-up-ul NuScale din 2011, iar retragerea NuScale Power din proiectul Idaho nu avea cum să-i convină. Din fericire, în vara anului 2024, Fluor Corp. a semnat cu RoPower și Nuclearelectrica FEED 2, ceea ce a stabilizat situația și a inversat trendul la bursă.

După ce, la finele anului 2025, Fluor Corp. a livrat raportul FEED 2, iar în februarie 2026 acționarii RoPower Nuclear au anunțat public decizia finală de investiție, Fluor Corp. și-a făcut exitul din NuScale Power Corporation (NuScale Power LLC este filiala operațională) anunțându-și acționarii că managementul a „generat aproximativ 2,43 miliarde de dolari din vânzările de acțiuni NuScale pe piața liberă din septembrie 2025”.
Cu alte cuvinte, știm cât a însemnat FEED 2 pentru Fluor Corp., rămâne să înțelegem ce înseamnă pentru RoPower Nuclear, pentru Nuclearelectrica și pentru contribuabilul român. Or, așa cum observa premierul interimar, pentru noi FEED 2 nu înseamnă deocamdată nimic. La Doicești, NuScale este oarecum într-o situație similară celei din proiectul CFPP, cu diferența că investitorul care pierde banii nu este DoE, ci Nuclearelectrica. De ce doar Nuclearelectrica, nu și partenerul Nova Power & Gas? Aici intervin rezultatele acțiunii Corpului de Control al Prim-Ministrului, care sugerează că partenerul privat s-a asigurat că are o poziție mai bună decât Nuclearelectrica în asocierea RoPower Nuclear, atunci când va veni vorba de împărțirea pierderilor.
Ca să nu fie în pierdere, Nuclearelectrica pare condamnată la două tipuri de acțiuni: prima, să denunțe parteneriatul RoPower și să-și recupereze ce mai poate din cheltuielile făcute, mai precis împrumuturile acordate; a doua, să continue proiectul, căutând finanțare și finanțatori, alături de NuScale Power și în asociere cu Nova Power & Gas.
În mod oarecum neașteptat, la mijlocul lunii iulie ac., Nuclearelectrica a încercat să obțină aprobarea acționarilor pentru o a treia cale, și anume revizuirea „Strategiei de Implementare a Proiectului Reactoarelor Modulare Mici”, aprobată prin Hotărârea AGOA numărul 8 din 22 septembrie 2022[33].
Pe vremea când totul mergea bine, strategia prevedea dezvoltarea unui proiect cu șase module „NuScale Power Module™” de 77 MW la Doicești, adică în total 462 MW putere instalată. În iulie 2026, Nuclearelectrica a propus altă abordare: „efectuarea unui benchmarking de tehnologii și scenarii multiple, în baza dezvoltărilor tehnologice recente, pentru a sta la baza unui proces decizional informat, care să conducă la soluția cea mai avantajoasă pentru România, având în vedere că o serie de condiții asociate Deciziei Finale de Investiții (FID) în Proiectul Doicești nu au putut fi îndeplinite din considerente care nu au ținut nici de Nuclearelectrica, nici de compania de proiect RoPower Nuclear S.A.”.
Cu alte cuvinte, conducerea Nuclearelectrica a venit cu ideea de a salva situația, făcând un prim pas într-un proces de denunțare a colaborării cu NuScale Power LLC, dar cu păstrarea companiei de proiect RoPower Nuclear. Nu ar fi prima dată, la fel a procedat Nuclearelectrica și în cazul proiectului de dezvoltare al Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, unde au păstrat compania de proiect EnergoNuclear[34], înființată în anul 2009.
Un amendament cred că merită adus în discuție: EnergoNuclear și-a pierdut investitorii din 2009, dar a păstrat tehnologia CANDU. Or, în cazul RoPower nu este clar dacă denunțarea asocierii cu NuScale, care înseamnă schimbarea tehnologiei, mai poate oferi un temei juridic și economic continuării cu același SPV. O altă tehnologie SMR presupune reluarea mai multor proceduri de avizare și pot să apară recomandări de identificare a unui alt amplasament.
Una peste alta, Ministerul Energiei a respins în iulie punctul 9 din ordinea de zi prin care Nuclearelectrica a cerut modificarea strategiei de implementare a proiectului SMR Doicești.
[…]
[1] https://www.economica.net/bolojan-da-de-pamant-cu-smr-urile-americane-de-la-doicesti-am-consumat-240-de-milioane-de-dolari-si-vom-ramane-cu-un-teren-si-cu-niste-hartii_941830.html
[2] https://nuclearelectrica.ro/
[3] https://vreaulanova.ro/despre-nova
[4] https://e-infra.ro/ro/
[5] https://romanianlawoffice.com/set-up-a-spv-in-romania/
[6] https://ropowernuclear.com/
[7] https://inl.gov/
[8] https://www.thechemicalengineer.com/news/nuscale-cancels-first-planned-smr-nuclear-project-due-to-lack-of-interest/
[9] https://www.fluor.com/
[10] https://single-market-economy.ec.europa.eu/industry/industrial-alliances/european-industrial-alliance-small-modular-reactors_en
[11] https://nuclearelectrica.ro/snn/2023/09/29/nuclearelectrica-si-nuscale-power-saluta-aprobarea-de-catre-cncan-a-documentului-baza-de-autorizare-dba-pentru-centrala-nuclearoelectrica-nuscale-cu-reactoare-modulare-mici-cu-o-putere-instalata-br/
[12] https://www.raten.ro/?page_id=2094&lang=en
[13] https://oregonstate.edu/
[14] https://www.nuscalepower.com/about/leadership/jose-reyes
[15] https://www.nuscalepower.com/press-releases/2012/internationally-recognized-experts-in-nuclear-power-named-to-nuscale-technical-advisory-board
[16] https://www.enercon.com/
[17] https://www.siet.it/?lSite=en
[18] https://www.framatome.com/fr/
[19] https://www.sheffieldforgemasters.com/
[20] https://www.opg.com/about-us/
[21] https://www.brucepower.com/
[22] https://www.iaea.org/contact/jordan-atomic-energy-commission-jordan
[23] https://www.cez.cz/nextcez/en/home
[24] https://nuclearelectrica.ro/snn/2019/03/19/nuscale-si-sn-nuclearelectrica-sa-semneaza-un-memorandum-de-intelegere-mou-pentru-a-explora-tehnologia-smr-reactoare-mici-modulare-pentru-romania/
[25] https://www.nuscalepower.com/press-releases/2022/nuscale-completes-merger-with-spring-valley
[26] https://www.nuscalepower.com/press-releases/2022/nuscale-signs-agreement-with-nuclearelectrica-and-owner-of-preferred-site-for-first-smr-in-romania
[27] https://www.nuscalepower.com/press-releases/2023/utah-associated-municipal-power-systems-and-nuscale-power-agree-to-terminate-the-carbon-free-power-project
[28] https://www.world-nuclear-news.org/articles/ropower-and-fluor-corporation-sign-feed-2-contract
[29] https://newsweek.ro/interviuri/pedro-garcia-seful-fluor-romania-e-cu-2-ani-inaintea-europei-la-smr-proiectul-de-la-doicesti-e-in-grafic
[30] https://nuclearelectrica.ro/snn/2026/02/12/proiectul-reactoarelor-modulare-mici-smr-doicesti-obtine-decizia-finala-de-investitie-si-intra-in-cea-de-a-treia-etapa-de-dezvoltare/
[31] https://www.investing.com/news/sec-filings/fluor-completes-sale-of-nuscale-shares-reports-243-billion-in-proceeds-93CH-4631937
[32] https://www.economica.net/bolojan-da-de-pamant-cu-smr-urile-americane-de-la-doicesti-am-consumat-240-de-milioane-de-dolari-si-vom-ramane-cu-un-teren-si-cu-niste-hartii_941830.html
[33] https://nuclearelectrica.ro/ir/wp-content/uploads/sites/9/2022/08/HAGOA-SNN-22.09.2022-ENG-updated.pdf
[34] https://www.energonuclear.ro/despre-noi




Ma vad obligat sa explic adevarul pe baze tehnice de fizica nucleara, incepind cu acest citat, care m-a determinat sa nu mai citesc restul articolului (no offence catre Dl. Felea – d-sul e bine intentionat):
„…Cum bine se observă, România este vizată să găzduiască dezvoltarea a două tehnologii SMR. Prima este, evident, cea propusă de NuScale Power LLC, care a trecut de faza de cercetare-dezvoltare, are obținute avize de la Comisia de Reglementare Nucleară a Statelor Unite și a obținut LBD de la CNCAN[11]. A doua este tehnologia LFR SMR, în fază de cercetare dezvoltare. Este vorba despre reactoare mici, răcite cu plumb, de până în 300 MW putere instalată – „EAGLES 300” -, ce vor fi dezvoltate de consorțiul „EAGLES”, adică: Ansaldo Nucleare, SCK-CEN, ENEA, RATEN ICN.[12]…”
Sa spunem adevarul tehnic:
EAGLES 300 NU ESTE REACTOR TIP NU SCALE !!…confuzia din spatiul public pe care trebuie s-o clarific „once-for- all” este generata de termenul SMR, care N-ARE NICI O LEGATURA CU TEHNOLOGIA (REPET !!!-TEHNOLOGIA !) ci doar cu MARIMEA (fizica)
SMR-NUSCALE este un reactor tip PWR (Pressurized Water Reactor) tehnologie care foloseste apa chioara pentru moderare si racire) si n-are nimic magic in el…ajunge la max. GENERATIA -III, DOAR CA E MAI MIC !…ATIT !
EAGLES-300 este un LFR- GENERATIA IV, reactor racit cu Plumb -L, este Fast-F, este Reactor-R) dar, are ceva deosebit: ESTE UN FBR- adica Fast Breeder Reactor, adica, mai pe intelesul cititorilor este un REACTOR care CONSUMA COMBUSTIBIL -PRODUCE ELECTRICITATE + ALT COMBUSTIBIL ! (de aceea i se si spune BREEDER – „producator/multiplicator de combustibil”)…asta e cel mai potrivit Romaniei datorita exact prezentei in RO a tehnologiei PHWR (Pressurised Heavy Water Reactors)
Nu mai intru in alte detalii tehnice (sper ca vor fi publicate in curind pentru clarificarea acestei probleme care este foarte opaca pentru multa lume, incepind cu politicienii – de la care nu trebuie sa avem mari asteptari),
Bottom line: NuScale si LFR-FBR sunt reactori de generatii diferite, functii diferite, obiective diferite si mai ales VIITOR DIFERIT
SUB TOATE ASPECTELE, SMR-NuSCALE ESTE COMPLET INUTIL ROMANIEI din punct de vedere tehnico-economic (imi asum total afirmatia !)…poate poate doar ceva dpdv politic,,,dar aste este inacceptabil de scump: INCHIDE VIITORUL ENERGIEI NUCLEARE IN ROMANIA ! (cum iarasi voi demonstra)
Iar fraza: „…Cum bine se observă, România este vizată să găzduiască dezvoltarea a două tehnologii SMR…” este complet inutila si contradictorie ca si SMR-NuScale
Doar o întrebare, care probabil le-a trecut și altora prin minte:
După estimarea dvs., ca direct implicat într-un grup de lucru pe această temă, când vedeți „Eagles 300” disponibil comercial?
Suntem pe cale să ratăm oportunitatea implementării tehnologiei SMR?
Despre care SMR vorbim ? de SMR-PWR (Nuscale) e de dorit sa-l ratam !
Ce mai înseamnă azi oportunitatea comercială pentru tehnologiile nucleare de producere a energiei electrice?
Multi ani mwatt-ul nuclear apărea în factura, la preț de producător, cu 45-50 €. Când s-au făcut socotelile cu Candu 3 și 4 în parteneriat cu China același mwatt era preconizat cu un preț de 80-85 de €. Mai nou cu SMR prețul sare bine de 100 de €.
Pusă în operă oricare tehnologie nucleară de producere constantă și continuă vizează -comercial- clienți cu apetență pentru consumul constant și continuu. Or ceea ce înainte era predictibil în materie de constanta și continuitate a consumului azi pare mai degrabă o himeră. S-ar zice ca nu penuria producției cat, mai degrabă, disponibilitatea consumului îngreunează deciziile pe termen lung.
În plus, pentru că lumea clamează pericolul dependenței de rețele care dublează costurile finale, se vor găsi probabil, mai devreme ori mai târziu, clienți suficienți de potenți financiar încât să-și permită investiții în energie în materie de autoconsum.
Va submina independența și autonomia mulțimii de piranha energetici dominanța mamuților? Rămâne de văzut…
@ Tariful estimat al prețului al mini-reactoarelor chinezești se situează în jurul a 0,5 – 0,6 RMB pe kWh (aproximativ 70 – 80 USD / MWh). Nu stiu de unde ai luat preturile cand totul se poate verifkca
Nu putem rata ceea ce nu exista la nivel de exploatare industriala.Nu Scale nu a dovedit eficienta economica si nici cu partea de siguranta in exploatare nu e clar.In lume exista doar cateva SMR functionale, dar cu alta tehnologie.Totusi, e un semn bun ca proiectul mai are bani de promovare!
expresia „ratăm oportunitatea” mi se pare cam ciudata! De parca ratam sa cistigam la loto.
Desi am citit mult despre subiect nu am devenit specialist.
Ce am inteles:
– aceasta tehnologie nu e chiar asa de noua, e chiar folosita pe portavioane, sau submarine.
– in domeniul civil se pare ca nu exista date serioase care sa spuna in ce masura ar fi eficienta economic o asemenea chestie.
Dar apare o intrebare cheie, cit valoreaza energia, nu cat costa, ci cat valoreaza? Uneori ai da oricit pt un strop de kwh! Cei mai batrani isi amintesc de vremurile de aur, cand ai fi dat oricat pt a-i oferi bunicii posibilitatea urcarii la etj 12.
Am mai spus, candva va fi nevoie de orice forma de energie, concurenta care e mai ieftina, sau mai scumpa, nu va mai juca nici un rol, energie sa fie.
In concluzue habar nu am cum e mai bine!
”SMR-urile NuScale oferă beneficiile energiei nucleare tradiționale la un cost mai mic”
Da. Exact asta s-a văzut în Idaho, era ”un cost mai mic”, de asta potențialii beneficiari au refuzat să mai semneze contractele pentru energia produsă, iar proiectul a fost anulat. Era ”un cost mai mic”, iar municipalitățile americane din zonă voiau un cost mai mare. Corect? 😀
Cumpărătorul de energie electrică este interesat de răspunsul la o singură întrebare: Cât costă kilowatul, vă rugăm frumos? Există prețuri și prețuri, iar de la un anumit nivel în sus al prețului s-ar putea să cumperi kilowatul ca să ai ce stinge, nu ca să ai ce aprinde. Or, umblă vorba prin sat că SMR-ul produce la prețuri mari.
Deci la Doicești , statul român în imensitatea fondurilor disponibile 😁 va finanța o mega afacere unde NuScale va încasa miliarde de la UNICUL CLIENT PLANETAR.
Basca drepturi pe tehnologiile deținute.
Întreb :
– ce brevete internaționale deține NuScale pentru a pretinde royalties ?
– ” SMR-urile NuScale oferă beneficiile energiei nucleare tradiționale la un cost mai mic, cu o amprentă de suprafață redusă ”
1- Un cost mai mic comparat cu ce ?
Tocmai costul excesiv a dus la anularea investiției în USA. Sigur in România va fi mai ieftin ? 🧐
2- Amprenta de suprafață mai mica. Comparat cu cine ? Astea 6 reactoare cu 6 clădiri și o mega statie de transformare cu 6 transformatoare , vor ocupa mai puțin spațiu decât un reactor CANDU cu singura statie de transformare aferentă ?
– Intrebarea de baraj, cum faci reglare cu reactoarele astea in sistemul național energetic ?
Masa cititorilor nu știe că reactoarele astea , exact ca oricare reactor nuclear , cazan pe cărbuni , petrol, gaz metan , încălzesc apa la temperaturi mai mari de 200 grade și presiuni ridicate pentru a învârti turbinele cu generatoarele de curent electric adiacente.
Și cum apa nu se încălzește la forma abur imediat , nu poți regla producția cu astfel de grupuri energetice. O știe oricare inginer și student energetician.
Reglajul îl fac hidrocentralele unde în puține secunde deschiderea unui robinet ( tehnic numit vana ) face că apa în cădere liberă să învârtă palele unei turbine cu un generator de curent inclus în agregat.
Pornesti- oprești in secunde . Conform ordinelor dispecerului national ( care e un om cu responsabilitate enorma. De aia nu o sa vedeți niciodată pe un astfel de post rude, fii sau amante de politicieni. )
Deci ce e in spatele acestei afaceri din moment ce:
– nu se face reglaj de sistem cu SRM cum se pretinde.
– curentul produs costa enorm + devenim dependenți de combustibilul nuclear importat care e amestec de uraniu slab îmbogățit și plutoniu. Ambele materiale interzise României prin tratate ( și Rusia în special)
3- e dificil de văzut că ” afacerea” asta e identica cu alta faimoasa numita Gabriel Resources și Roșia Montană Gold ?
Și la aia au fost o grămadă de politicieni care au susținut escrocheria.
In linii generale trebuie clarificat de ce tehnologia asta veche ( de când există submarinele nucleare) a fost impusă Nuclearelectica pe linie politică.
Decizia NU are nici un fel de analiză tehnică , competitivă , cost beneficii la baza.
Motivul mai credibil a deciziei : să arate sluga mioritica ( cu președinte sas atunci ) că nu merge cu mana in cur in vizite internaționale.
Cu căciula în mână și foaia cu indicații prețioase la întoarcere , da.
Domnule Felea, vorba multa, sarcina omului. Tehnologia nu este matura, iar costurile fac proiectul total ne-economic. Cheers
si mai simplu si mai pe intelesul tuturor analizind semnificatia acestei fraze cheie din articol:
„…În octombrie 2024, Alianța Industrială Europeană SMR a anunțat selecția a 9 proiecte SMR ce vor face obiectul primelor Grupuri de Lucru pentru Proiecte – PWG…” . …
Lista celor 9 proiecte selectate reflectă o diversitate tehnologică majoră, combinând reactori termici (care folosesc moderatori pentru a încetini neutronii, cum e NuScale) , cu reactori rapizi (breeder), CAPABILI SA GENEREZE MAI MULT COMBUSTIBILI DECIT CONSUMA (cum e LFR) !
INTREBARE PENTRU ORICINE: ce ati alege ?…pe ala care doar consuma sau ala care consuma dar si produce mai mult decit consuma ?
Concluzie: Romania vrea sa fie consecventa si vrea sa fie doar un consumator nu si producator.
CU CE DREPT ALEGE ALTCINEVA CEVA PENTRU MINE PENTRU URMATOAREA 100 DE ANI ?
Tehnologia SMR presupune un alt standard decât al reactoarelor mari. S-a pornit de la folosirea toriului care se găsește din abundență și care are altă configurație in utilizarea nucleară, mult mai sigură. Răcirea și funcționarea autonomă au fost iar provocări deosebite. Deci de 30 de ani proiectul acesta toacă bani in multe țări fără rezultate evidente. Poate Franța și UK se apropie de o finalizare, dar în momentul când China a anunțat finalizarea cu succes a unui SMR de 2Mw multi au închis afacerea. Trecerea la 10Mw și 100 de Mw este ușoară pentru că ai prototipul pe care poți examina parametrii. Așa cum a făcut cu roboții umanoizi pe care americanii l-au scos la vânzare cu 90de mii de dolari chinezii l-au scos cu 16 mii de dolari. Chinezii sunt dispuși să vândă tehnologia și SMR urî așa cum fac cu robotii și mașinile electrice. De ce ne angajăm in povesti? Realitatea este dură și se bazează pe succes demonstrat. Construirea unor locații pe lună pină in 2030 este realistă numai pentru cine are o sursă de energie electrică sigură și roboti să lucreze în condițiile dure ale vidului cosmic. Timpurile acestea sunt ale inginerilor și dacă mai sunt îndoieli totul va fi clar în 3-4 ani. Nu este mult nu-i așa?
„Nu există încă un reactor funcțional construit pe baza acestei tehnologii” -asta spune deja totul. Despre costuri, termene, cine finanteaza, daca va exista profit, nu se stie nimic…. ceea ce se stie e ca Romania a platit (deocamdata!) vreo 250 000 000 de euro pe un teren si niste maculatura.
„Ca principiu, niciunul dintre specialiștii din domeniul nuclear nu afirmă în mod serios…”
România este ultima țară din Uniunea Europeană.
…La foarte multe dintre clasamentele [statistice] pozitive.
Oare nu este firesc să vedem funcționând minunățiile astea de reactoare mai înainte de a băga sume fabuloase România în ele?
@dl.Constantin….poa sa fie 1000 SMR-uri in functiune azi in lume…ca tot nu ne-ar folosi la nimic in Romania…asta ma chinui de niste ani buni sa explic tuturor
Haideti sa renuntam la acel „noi” din titlu.
Nu stiu daca „suntem pe cale” sa facem ceva bun sau rau.
Daca lucrurile ar fi dupa noi, fiti sigur ca n-am rata nici o oportunitate valoroasa.
Titlu trebuie corectat: „Elita noastra – cat e de elita- e pe cale sa ….”
Eu unul, nu ma identific cu nesimtitii care iau bani multi pentru a sifona banul public si a nu face nimic pentru tara.
Dumneavoastra?
Salut.
Articolul pare a fi un necrolog al afacerii care se aseamana perfect cu o broasca raioasa , ce trebuie
inghitita
Broasca s-a infiltrat subtil pe pe langa parteneriatul
strategic si treptat lasa sa se creada ca , este chiar
paragraf din parteneriat.
Politicienii romani, in mare majoritate , evita subiectul , ca sa nu se puna rau cu Trump.
Dar , stati linistitin, acesti politicieni vor clama, peste ceva vreme , dupa ce Trump va fi chemat de catre Tatal Ceresc, o mare victorie.
Chiar si autorul articolului , bine documentat ,
nu are nici o opinie proprie ref la proiect ; stie el de ce , dar , este constient ca noi stim ca el stie,
sa tina….o distanta de rezerva si o cale de iesire..
care da nu-i afecteze cariera universitara.
Din prezentarea situației reiese că Nuclearelectrica & RoPower au mușcat momeala Fluor Corp. care era doar mânată de interesul de a-și scoate pârleala după eșecul din Utah. O întrebare firească ce se ridică este dacă noua asociere a fost ”insentivată” local premergător asocierii sau ulterior exitului din NuScale. Investiția de 6-7 mld.$ pare într-adevăr corelată cu un risc prea mare având în vedere antecedentele. Decidenții români ar fi de așteptat să angajeze contracte cu finalizare mai previzibilă și să se concentreze pe tehnologii validate deja. Noi avem nevoie de baterii de stocare, finalizarea centralelor cu gaz aflate în stadiu avansat deja, centrale pe hidrogen (prevăzute în PNRR dar ratate), extinderea centralei pe tehnologie CANDU și amenajări care să-i asigure funcționarea în condiții hidrografice mai dificile ca să nu fim nevoiți să improvizăm cu scufundări de barje. Tehnologia NuScale, bazată pe U-235 ce ar veni din sursă externă și răcirea cu plumb pare și prea complicată la implementare și previzibil prea costisitoare în exploatare. Tind să-i dau dreptate premierului actual că investiția de 240 mil.$ ar trebui văzută ca un sunk cost și reconsiderată asocierea iar pe viitor să probăm mai mult pragmatism.
Salut
Da, este din ce in ce mai clar , ca povestea cu
SMR, este tot mai greu sa…fie tinuta sub capac.
De ce oare , cei din Utah , ,au renuntat la proiect !!??
De ce politicieni romani, pun botul la asa afacere puturoasa ??!!, asa , ca sa se puna bine cu Trump ??
Dar, ma gandesc, ca aceste SMR , au nevoie si de apa din belsug ca sa functioneze.
Cum , in tinerete am lucrat vreo 2 ani la constructia centralei noi de la Doicesti , cam stiu
ce-i pe acolo…. , mai bine zis ce era..🙃 , ca timpul si vremile se schimba.
Probabil ca, exista un buget anual de risipit…
ca altfel,, nu dau nici o sansa acestui proiect.
La fel ca si centrala pe gaze de la Iernut!
Nu cred ca va fi pornita vreodata !!
„Șefii companiei americane NuScale (…), proprietara tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) cu care se dorește construirea unei centrale nucleare de 462 MW în România, la Doicești, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de acolo, le-au declarat analiștilor financiari că vor veni luna aceasta la București pentru a discuta despre progresul proiectului cu noul guvern al României, aflat în curs de numire potrivit lor, și au menționat că lucrările de construire ar putea începe anul viitor.”
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/smr-uri-nucleare-sua-la-doicesti-sefii-nuscale-proprietara-americana-a-tehnologiei-venim-la-bucuresti-luna-asta-sa-discutam-cu-noul-guvern-al-romaniei-in-curs-de-numire-22590523
Nice! Care Guvern, cel de acum sau cel viitor? LOL, ca sa glumim Putin.
la noi se fura mult, etalon in Evropa,
ca de aia a ajuns industria pe butuci,
si atatia oameni plecati prin strainatati,
https://hotnews.ro/mini-reactoarele-de-la-doicesti-nuclearelectrica-analizeaza-posibilitatea-anularii-unor-plati-catre-partenerul-privat-nova-power-and-gas-2319550
va avea grija justitia,
ca parca nova power castigase si procesu cu manipularea pretului energiei,
https://www.economica.net/anre-pierde-din-procesele-cu-traderii-carora-le-a-dat-cea-mai-mare-amenda-din-istoria-pietei-de-energie-pentru-manipulare-nova-power-and-gas-a-obtinut-in-instanta-anularea-deciziei-autoritatii_753108.html?uord=RQ-VLPP-sTfDQB5gIEsylrRRMH4vmsIZOW4nTBA7L1TugmL8P6iqIE2MwGhzTdB-pEFwPd4XSDl6SysIgzMSXoCqVXc1nrl%3DM5Uvm2cUOb-87hp0JSH%3DtGTyQ6euUUAmzGZZNfE6
pret curentului etalon in Evropa n-are cum sa fie de la furaciuni si somnu anere,
de la transformatoarele marelui penelist relu fenechiu,
ca la anere toti din conducere isi alesi de loazele din palavrament, si nu pot la un nivel de pregatire superior celor din palavrament,
votate de popor cu ochii larg inchisi,
e de la potrivirea astrelor,
ceasu rau, pisica neagra,
da vine imediat cuplu traditional jeorjescu – semeon – sosoaca cu cipurile si cu credinta traditional apropiata de credinta in furaciune de la moskva,
De ce spre exemplu nu se continua proiectul de la Cernavoda cu reactoarele 3 si 4 cu o tehnologie mult mai ieftina si validata in timp ? De ce ar trebui sa fim noi cobaii in implementarea unor tehnologii exagerat de scumpe ? Am putea vedea daca tehnologia poate fi pusa in practica. In SUA au renuntat la proiectele incepute datorita expliziei costurilor ? Noi ni le permitem ? Voua vi se pare ok ? Hai sa fim sanatosi !
@Laur _ „De ce spre exemplu nu se continua proiectul de la Cernavoda cu reactoarele 3 si 4 cu o tehnologie mult mai ieftina si validata in timp ?”
Pentru că există riscul ca România să redevină independentă energetic.
.,.Riscul, pentru „băieții deștepți [din energie]”.
Nu înțelegeți că România este de 36 de ani un stat eșuat guvernat de o cleptocrație?
Răspunsul la întrebarea dumneavoastră „de ce…?” este jaful.
Jaful din resursele publice. Jaful!
”Articolul de pe Contributors este un editorial categoric pro-SMR, care apără oportunitatea tehnologică și geopolitică a reactoarelor modulare mici, folosind un ton alarmist. Deși nu conține minciuni tehnice, textul prezintă informațiile unilateral, omițând riscurile comerciale, eșecul unor proiecte similare în SUA și constatările critice ale Corpului de Control privind guvernanța.”
cu sinceritate,
Gemini