duminică, august 14, 2022

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun că eu n-am, iar vehemenţa de-o parte sau alta nu ajută. Problema e fără soluţie pe fond. Dilema liberă exprimare vs cenzură (sau, ca să fim politically correct, “moderarea conţinutului”) ne însoţeşte de două secole, de când există democraţie modernă cu presa liberă, iar re-definirea limitelor pentru vorbirea neîngrădită în public e un proces care nu se termină niciodată, mişcându-se o dată cu schimbările în morala publică, viziunea despre om şi viaţă, tehnologiile noi de comunicare etc.

Cine nu crede, să se gândescă cât de dificil a fost să decidem în societăţile noastre, altfel raţionaliste, dezincriminarea blasfemiei – sau invers, criminalizarea negării unor orori ca Holocaustul. Şi ştiţi bine că pe ambele teme consensul e fragil, mulţi europeni altfel seculari având un disconfort cu satira anti-religioasă de la Charlie Hebdo (“bun, miştocăreală, dar nici chiar aşa, frate, ar trebui o limită”) ori cu sancţionarea negaţioniştilor, mai ales dacă ei sunt din elita culturală de bonton şi o fac finuţ, prin aluzii tangente (“omul n-a zis, doar a pus o întrebare, ce, nu mai e voie să întrebăm?”).

Dacă lucrurile nu erau şi aşa destul de complicate, în ultimii 10-15 ani generalizarea internetului şi reţelelor sociale a făcut din fiecare cetăţean al planetei un vorbitor în public cu răspundere legală aferentă, după cum au statuat mai nou tribunalele. De unde înainte de internet aveai un emiţător de informaţie şi opinie publică, să zicem “jurnalistul”, la 20.000 de ascultători pasivi, iar conţinuturile se produceau cu costuri şi efort în redacţii, deci se ştia cine a zis ce şi răspunde pentru asta, azi piramida s-a răsturnat.

Avem acum 7.8 miliarde de potenţiali emiţători de mesaje care se vânează tot pe ei înşişi în calitate de audienţă. Producţia de conţinut are costuri zero, informaţia disponibilă e infinită, iar resursa rară care trebuie cumpărată cu bani este atenţia cuiva care să te asculte. De unde şi presiunea permanentă să te diferenţiezi, adică să fii cât mai strident, original, talentat, scandalos, credibil, să vii cu subiecte noi sau unghiuri neconvenţionale, să faci ceva care să te scoată din comun şi să te viralizeze. În acelaşi timp, să rămâi pe cocoaşa de acceptabilitate majoritară a bulei tale, menajându-i pudorile şi cultivându-i idiosincraziile. Asta e valabil în reclama comercială, în presă sau în politică, nu contează.

Reţelele sociale, fiecare în felul ei, ne-au oferit tuturor această platformă de exprimare. Dar ele sunt nişte firme private pe care nu le interesează ce discutăm (indiferent ce cred paranoicii, anume că cineva îi vânează personal din motive ideologice), ci doar ca noi să petrecem cât mai mult timp online, cu cât mai multă interacţiune organică, pentru că aşa funcţioneaz morişca lor de făcut bani. Ba chiar, fiind companii americane, sunt protejate de Section 230 din Federal Communications Decency Act, lege considerată temelia şi scutul internetului liber, care spune că firma nu e responsabilă legal pentru ce postează un utilizator: e o platformă neutră, nu o redacţie care-şi asumă conţinutul.

Asta în sine e o temă care se tot dezbate pro şi contra, din 1996 de când a apărut legea. Dacă iarăşi, ca naşu’ Costel, aveţi o opinie foarte clară cum e mai bine de făcut şi vă pregătiţi să daţi cu barda, zic să luaţi o pauză şi să mai studiaţi problema: s-au scris rafturi de cărţi pe subiect şi oricum ai da-o, e cu plusuri şi minusuri. Răspunderea legală a platformelor pentru conţinut ar omorî orice dezbatere liberă în care am putea şi noi ăştia mici participa; dar nici neutralitatea totală nu e de acceptat, pentru că cineva trebuie să scoată din online propaganda teroristă, drogurile, pornografia infantilă şi alte asemenea.

De teama costurilor reputaţionale, marile platforme ca Facebook, Google sau Twitter au acceptat să facă ele această epurare de conţinuturi ilegale, plus alte sarcini trasate prin legislaţii naţionale, ca în Europa, unde există legi anti-hate speech, ori “dreptul de a fi uitat” etc. Incearcă să facă asta ba investind în armate de moderatori umani (ca Facebook în baza lor de operaţiuni din Germania), ori cu algoritmi deştepţi care să grebleze automat ce-i inacceptabil în spaţiul virtual, ori o combinaţie din cele două. De asemenea, şurubul se strânge tot mai tare pentru a stopa utilizarea de conturi false sau boţi, adică progrămele care postează automat chestii dându-se drept utilizatori.

Avem deci două linii de acţiune:

  • una care urmăreşte şi exclude comportament fake (cont fals; identităţi furate; cineva care se dă drept altcineva, de exemplu troli de partid care pozează în canal media);
  • şi alta care exclude conţinuturi, fie din cele care ar fi ilegale în offline, menţionate mai sus, fie, mai nou fake news, adică manipulari pe un plan.

Or, de aici încep problemele, care sunt de mai multe feluri. Una ţine de dificultatea tehnică de a modera acest univers în plin Big Bang care e spaţiul virtual. O estimare din 2018 arăta că pe Facebook erau 1.5 miliarde conturi active zilnic; într-un minut se postau 500.000 mesaje şi 136.000 fotografii; pe Youtube se încărcau 500 ore de video pe minut. Se utilizau cam 117 limbi principale, cu diverse sisteme de scriere; alături aveţi un fragment din Biblie într-una din limbile oficiale din Birmania.

Moderarea umană perfectă a acestei avalanşe cacofonice de informaţie este imposibilă, indiferent cât de mult s-ar investi, iar algoritmii sunt la fel de imperfecţi, oricât de mult şi-ar lăuda firmele de social media progresele în Inteligenţă Artificială (AI). De multe ori AI sună mai mult a glumă involuntară: toţi am avut experienţe de suspendare pentru că algoritmul a înţeles fix pe dos ceea ce am scris (combaţi idei naziste iar lor li se pare a fi propagandă; dacă pui poze, te-ai fript definitiv, alea sunt şi mai uşor de detectat, şi mai greu de înţeles în contextul real). Apelul la moderatorul uman rar poate lămuri situaţia; angajaţii sunt total depăşiţi de volumul de muncă. Are aerul că în spatele discursului avântat despre tehnologii miraculoase care anticipează ce voi gândi eu mâine, stă de fapt o bătălie disperată de a zăgăzui un fluviu de informaţie cu instrumente destul de rudimentare, cum ar fi cenzura automată pe bază de cuvinte-cheie. Atâta se poate face, mai mult nu, nu-i nici o ruşine să recunoşti asta; măcar clipurile cu decapitări se scot suficient de repede cât să ne declarăm mulţumiţi.

Însă cu fake news, adică minciună şi manipulare în limbaj natural, intrăm pe un cu totul alt nivel de dificultate; de fapt intrăm în zona imposibilului, nu doar tehnic, dar în primul rând filozofic. A minţi, a exagera, a spune jumătăţi de adevăr, a ataca un preopinent, sau a face glume şi ironii (chiar proaste) ori a scrie pamfletăreşte – fac toate parte nu doar din arsenalul de campanie al politicienilor, dar chiar din comportamentul de zi cu zi al oamenilor, de când e lumea. Toţi ne prezentăm pe noi înşine în cea mai bună lumină, adică ascundem aspecte ale realităţii; manipulăm pe ceilalţi, adică ne jucăm cu mintea lor încercând să-i facem să acţioneze în avantajul nostru (uneori numim asta leadership); combinăm jumătăţi de adevăr cu opinii sau scorneli pentru a fi mai interesanţi, ascultaţi, a căpăta un ascendent şi a trage un ce folos. Ce-i o campanie electorală dacă nu chiar suma acestor trucuri? Curăţarea reţelelor sociale de astfel de moduri de exprimare, grupate sub umbrela “fake news”, e imposibilă, deoarece ele sunt parte integrantă din limbajul natural şi teatrul social pe care il joacă Sapiens de când a apărut pe pământ.

De fapt, studiile arată că în contexte informale, adică cele care constituie majoritatea instanţelor de comunicare umană, vorbirea noastră e plină de astfel de imprecizii şi distorsiuni sistematice de sens; exprimarea analitică şi pur informativă, analizabilă cu criterii ca adevărat / fals, este o excepţie. Diferenţa de registru între un articol din presa scrisă tradiţională (predominant formal, deşi nu 100%) şi postările pe social media (în mare majoritate, informale) introduc o altă diferenţă care abia de curând a început să fie analizată în sociolingvistică. Nu există acum, şi nu vor exista în viitorul previzibil, sisteme AI care să recunoască fără erori contextele culturale complexe, jargoanele profesionale, limbajul cu dublu înţeles, băşcălia, metafora, pamfletul.

Iar când vine vorba de libertate de exprimare sau de a face campanie electorală, a unor lideri importanţi cum este Donald Trump, această imposibilitate de a defini cu criterii clare, operaţionalizabile, ce este fake şi ce nu, devine dramatică şi are efecte politice. Noi ştim, ca în faimoasa butadă cu frumuseţea, ce este un fake atunci când îl vedem concret, dar când încercăm să-l prindem în criterii pentru legiferare, noţiunea se pulverizează. Tocmai de aia Angela Merkel, nici pe departe vreo admiratoare a lui Trump, s-a declarat îngrijorată de suspendarea contului său Twitter: pentru că intrăm pe un teren alunecos şi nu ştim unde ne vom opri.

Marile companii ca Facebook, Twitter sau Google nu doresc deloc să facă pe cenzorii utilizând principii incerte cum e “fake info”. De fapt ar prefera să fie complet scutite de astfel de sarcini ingrate, care le aşează la mijloc între grupuri sociale ori tabere politice aflate în conflict, adică între ciocan şi nicovală. Mark Zuckerberg a repetat de câteva ori, inclusiv la audierile în Congres şi în editoriale de presă, că “noi nu vrem să fim arbitrii adevărului”. Eu îl înţeleg perfect: ca firmă îl interesează să stea departe de scandaluri şi să încaseze bănuţii maximizând traficul, fără să se preocupe de cine, ce bazaconii spune.

Cu alte cuvinte, sarcina cenzurării limbajului public ar trebui să cadă pe autoritate, adică pe legiutor. Nimic n-ar face mai fericite platformele social media decât ca parlamentele să adopte nişte reglementări clare, pe care ele doar să le aplice automat, fiind astfel scutite de vreo răspundere. Cei care zilele astea vin cu argumentul “platformele sunt private, pot suspenda pe cine vor ele” sunt deci în dublă eroare: nu doar că avem deja legi şi practică ce contrazic ideea, de exemplu când impunem oarecare echidistanţă şi pluralism de opinii TV-urilor private (cel puţin teoretic, cu aplicarea e mai greu); dar platformele nu au de fapt nici un chef să suspende pe cineva din proprie iniţiativă! Când o fac, e tot de teama scandalului public şi ca să evite costurile de reputaţie. Dacă ar fi după ele, ar ceda imediat asemenea decizii spinoase oricui ar vrea să le preia.

Numai că, vezi bine, nici politicienii nu-s proşti. La rândul lor ei ştiu bine că povestea e insolubilă şi se feresc de cartoful fierbinte: definirea a ce e acceptabil şi ce-i “manipulare” incriminabilă în exprimarea publică. Preferă să arate cu degetul către platforme atunci când apare câte un scandal punctual şi să ia posturi moraliste de statuie, dând solomonic din cap şi dacă se interzice, şi dacă nu se interzice, după caz. Deci administratorii de platforme, în disperare de cauză, rămân să aplice măsuri discutabile în funcţie de presiunea de moment a gloatei, ori prea laxe, ori prea draconice, la plezneală. Cum s-a întâmplat în cazul Trump. Uite-aşa se închide cercul şi mergem înainte: platformele cu încasările, iar noi fericiţi şi cu onoarea nepătată, fiecare cu principiile lui şi cu o non-decizie colectivă. Muddle through, cum se zice.

Cel puţin în democraţii mergem înainte, bâjbâind; în alte tipuri de regim e mult mai rău. “Combaterea fake news” poate fi lesne folosită strategic de regimuri politice iliberale, aşa cum s-a întâmplat totdeauna în istorie; nimic nou sub soare. Rusia are o legislaţie dură ce prevede amenzi de până la $15.000 pentru răspândire de ştiri false sau limbaj injurios la adresa “societăţii, statului, simbolurilor oficiale şi instituţiilor publice”. De asemenea, se dau 15 zile de închisoare pentru recidivă şi dreptul instituţiilor statului să suspende paginile de web care nu şterg informaţia falsă sau ofensatoare. O serie întreagă de alte ţări din afara Europei cochetează cu legislaţie asemănătoare.

Cu alte cuvinte, nu e ideea cea mai bună să combaţi “fake news” sau „hate speech” prin legislaţie draconică în ţări unde statul de drept e slab sau inexistent, pentru că deturnarea mecanismelor unei justiţii aservite politic spre represiune se face imediat. Cel puţin în această etapă criteriul “inauntenticităţii” pare că funcţionează mai bine atunci când este aplicat cu bună credinţă de administratorii reţelelor, iar nu de autorităţi publice din ţări unde nu există garanţia respectării drepturilor cetăţenului şi presei: dacă te dai drept altceva decât eşti, e posibil să fii blocat pe Facebook, Twitter, Youtube etc, chiar dacă ceea ce postezi nu este 100% fals. E puţin, dar maxim ce se poate face, realist vorbind.

Un pericol suplimentar e acela că legislaţia excesiv de dură, introdusă de state neliberale, duce la stimularea comportamentului de “turnătorie strategică”: se fac raportări în masă, orchestrate, contra criticilor regimului sau altor persoane într-un fel sau altul minoritare, care astfel sunt scoase din online sau chiar deferite justiţiei penale. Într-un mediu în care exprimarea nu e liberă, cetăţenii sunt timoraţi iar propaganda predomină, e greu să se creeze masă critică în favoarea unor soluţii de cenzură online echilibrată, rezonabilă.

Din păcate, trendul actual este către adoptarea de astfel de legislaţie, sub diverse denumiri şi forme, în state democratice sau mai puţin democratice. După atentatul terorist de la Christchurch (Noua Zeelandă), Singapore şi Taiwan au întărit filtrele contra a ceea ce consideră conţinut periculos. Australia a trecut prin parlament o lege “împotriva sharingului de material violent şi respingător” care responsabilizează managerii companiilor gestionare de pagini şi reţele pentru reacţii întârziate. Iar Marea Britanie are în vedere reglementari cuprinzătoare care să reducă “daunele provocate de internet”, creînd responsabilitate nu doar pentru reţelele sociale, dar şi pentru forumuri, comunităţi online sau aplicaţiile care se downloadează.

Pericolul cel mare în toate aceste evoluţii, bineînţeles, e că noul activism pro-reglementare, ce poate duce la un sistem echilibrat şi funcţional în ţări cu stat de drept, serveşte perfect ca pretext şi legitimare pentru îngrădirea libertăţii de exprimare în ţări cu regimuri ne-liberale. Legislaţia din Australia, Marea Britanie, Germania sau Statele Unite, dacă vor apărea reguli mai stricte ca urmare a episodului Trump, va fi fluturată în mod ipocrit drept model de orice regim care vrea să instituie cenzura. Iar acesta va fi un eşec democratic al nostru, al tuturor.

Distribuie acest articol

303 COMENTARII

  1. Cine-i Sapiens?
    Costuri de imagine, nu de reputație! Se vede ca nu esti economist.
    Nu vad ce legatura au postarile si suspendularea lui Trump cu mine, cuNoi, in general. N-are decat sa faca Apel, ca să fie repus in drepturi de catre Justitie!
    …insa, fiind privati, respectivii pot avea orice optiuni politice, fara nicio legatura cu reputatia, daca regulamentele dupa care fc nu sunt incalcate.

  2. Intreb inca o data, pentru ca vad ca mi-ati sters mesajul: de ce nu o comentăm la fel de mult si pe Merkel? Sau pe Macron? As vrea sa vad un articol despre Merkel si reactiile comentatorilor. In fond, traim in Europa, nu in America.

    • Merkel , Micron, Trump, nu-i discuta nimeni deoarece ei sint niste nimeni. Nu decid ei nimic. Puterile realesint discrete. In plus , aici se discuta idei nu persoane.
      Margaret Roosevelt parca , a spus ca pulimea discuta persoane, mediocrii discuta evenimente iar oamenii inteligenti discuta idei.

  3. „Problema e fără soluţie pe fond. Dilema liberă exprimare vs cenzură (sau, ca să fim politically correct, “moderarea conţinutului”) ne însoţeşte de două secole, de când există democraţie ”

    Problema nu exista. Nici dilema . Fiecare in casa lui permite sau nu permite anumite subiecte si vocabular si ton. E casa lui , nu e agora , nu e pe strada . In casa lui esti musafir.
    Ati inventat si invocat o fake news. „Problema”. Si ati omis convenabil tocmai aspectul esential , indispensabil: definitia spatiului public.

    • Simplificati brutal si faceti confuzii majore. Nu imi e clar daca din neputinta, nestiinta sau doar rea-vointa. Sa va dau doua exemple din multele care va infirma teoria:

      1. O parcare a unui centru comercial, desi spatiu privat, este deschisa circulatiei publice: atunci se aplica normele de circulatie pe drumuri publice.

      2. O televiziune privata, transmisa de un operator de cablu privat, are o activitate publica ceea ce inseamna ca se aplica normele Consiliului Audiovizualului care nu este doar pentru TVR.

      Orice activitate privata care are un impact asupra unui numar mare de oameni (public) este cumva o afacere publica si nu poate fi nereglementata intr-un stat modern. Acum ganditi-va la o retea de socializare.

      Repet, acest gen de confuzie il vad la tot pasul, mai ales in pandemie. „Este dreptul meu sa nu port masca in numele libertatii mele”, „este dreptul lui Trump sa scrie ce vrea pe Twitter in numele libertatii de expresie”, samd. OK, multi oameni inghit asta pe nemestecate din ignoranta. Nu stiu nici macar celebra zicala „libertatea mea se termina unde incepe a ta” – lucru care trebuie garantat de stat. Insa exista si o minoritate care profita de aceasta ignoranta si intoarce deja o greseala de logica in ce le convine lor.

      • Ba deloc. Recititi. A fost mentionat spatiul privat , a fost mentionat spatiul public. Este clar ca ce se petrece in casa este privat dar daca tii ferestrele deschise se aude si in strada.
        In cazul discutat in articol si anume postarile lui Trump nu s-a demonstrat ca Trump ar fi postat ceva ilegal.
        Acuzele care i se aduc sint discurs politic, acuzatorii sint politicieni cu imunitate , au liber la calomnie.
        Dumneavoastra comiteti un fals intelectual si acuzati preopinentul de exact fapta comisa de dvs.
        Pina cand nu se produce in justitia USA dovada ca postarile lui Trump au incalcat vreo lege a USA nu puteti pretinde ca a fost incalcat / afectat vreun interes public.
        Eventualitatea ca intr-o parcare privata s-ar putea incalca legea nu inseamna automat ca s-a si incalcat .

      • „Orice activitate privata care are un impact asupra unui numar mare de oameni (public) este cumva o afacere publica si nu poate fi nereglementata intr-un stat modern. ”

        Ba da , poate si este .
        Nu se reglementeaza pe ce parte sta lumea la plaja desi este foarte public.
        Iar cu statul modern iar e o prostie, nu conteaza ca e modern daca traiesti prost , conteaza cum traiesti. Mai ales ca nu exista stat modern si stat nemodern, toate sint la fel de noi , au aparut in aceeasi epoca istorica. In plus arunci cu termeni ca nuca-n perete, bine ca n-ai zis „stat la promotie”. Ce-i aia „modern”, nu s-a inventat nimic nou in materie de statalitate.

  4. Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Contencios administrativ și fiscal, a statuat în cadrul Deciziei nr. 4546 din data de 27 noiembrie 2016, că Facebook este spațiu public.

    În speță, reclamantul, care era director al cancelariei Instituției Prefectului Mureș, a postat pe profilul personal de facebook mesajul „Arbeit macht frei – asta să înțeleagă protestatarii”, iar prin Hotărârea nr. 60 din data de 22.02.2012, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a dispus aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 RON, reținându-se, printre altele, că: „În ceea ce privește caracterul public al faptei, s-a apreciat ca fiind temeinice și legale reținerile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării din hotărârea atacată, întrucât rețeaua de socializare Facebook nu poate echivala, sub aspectul controlului mesajelor difuzate, cu o căsuță poștală electronică”.

    Astfel, Înalta Curte a răspuns criticii invocate de reclamant, referitoare la lipsa caracterului public al faptei, arătând că Facebook este spațiu public deoarecce „nu poate fi primită, în condițiile în care comportamentul discriminatoriu a fost săvârșit on-line (cu acces public). Or, este indiscutabil că fapta constând în sloganul postat pe pagina rețelei de socializare îndeplinește exigența juridică privind „caracterul public” întrucât mesajul a fost postat pe o rețea de socializare care prin natura sa este destinată accesului public/oricărui utilizator, în fața unui anumit număr de persoane, și, pe de altă parte, mesajul a fost postat cu intenția parvenirii la cunoștință a utilizatorilor publici ai paginii și inclusiv a categoriei protestatarilor”.

    Un alt argument pentru care Facebook este spațiu public a fost acela că utilizatorii nu dețin proprietatea spațiului efectiv de publicare, neputând estima și cu atât mai puțin controla întinderea acestui spațiu, care, astfel, capătă caracter public și accesibilitate potențială.

    • ramane totusi intrebarea: ICCJ are jurisdictie si pe domeniile platformelor rusesti sau chinezesti fara „.ro” in coada ?

      • Nu conteaza daca e cu .ro sau .com sau .ru sau ce o fi in coada. Daca esti in Romania, ai parghii asupra furnizorilor de servicii inregistrati in Romania, adica companii romanesti. Exista si o legislatie stufoasa, care zice ca compania romaneasca chiar daca pune un server in alta tara, e considerat ca romanesc. Exista si proceduri prin care poti suspenda ceva. Lor poti sa le spui ce sa faca, daca esti o autoritate (executor judecatoresc, politie, etc.). Mai poti bloca pur si simplu domeniul .ro din registru gestionat in romania. Functie de tara, mai poti pur si simplu bloca, filtra anumite adrese, dar nici asta nu functioneaza foarte bine.

        Acum noi vorbim toti aici asa … la general, despre USA unde nu avem parghii sa facem ceva, nu avem autoritate si nu avem cunostinte juridice sau practice sa stim cum functioneaza sau cum ar trebui sa functioneze. Chiar si proprietatea privata e vazuta diferit in USA sau in Romania, legislatia e diferita, notiunile sunt interpretate si intelese diferit de toti actorii. E alta lume.

        Exista si tari sau locuri unde se instaleaza aceste sisteme unde beneficiaza de protectie legala, pentru a evita interventia din partea statului. Sa nu ne imaginam ca facebook e instalat asa fara sa aiba un plan si acoperire legala.

        • repet intrebarea:
          poti fi judecat dupa legile din Ro pentru ceva ce ai comis pe teritoriul altui stat ?
          fara abureli, va rog frumos

          • Cauta pe google, „Frauda informatica strainatate” de exemplu. Sau daca te intereseaza vezi in legislatia romaneasca care stabileste ca serverul pe care o firma romaneasca il utilizeaza in tara sau strainatate se considera romanesc si iti trebuie sa respecti toate cerintele impuse de autoritati. Altfel toti din toata lumea si-ar pune servere in exteriorul tarii pentru a nu raspunde de nimic (multi asa si fac, dar indirect, deschid o firma in elvetia sau unde au umbrela juridica).

            Cod penal. SECȚIUNEA II Infracțiuni săvârșite în străinătate de români
            sau de străini domiciliați în România

            Cazul Teo Peter, ar fi bine intai sa te informezi, americanul avea imunitate diplomatica. Romania a cerut ridicarea imunitatii, adica pe de o parte a fost de acord pe de alta nu. Suntem un stat slab, daca erau americani si facea ceva similar un roman ar fi fost altceva.

            Au musamalizat ce a facut el. De altfel astfel de cazuri sunt curente, exista si film pe tema aceasta cand soldati, diplomati americani facuse prostii similare prin tarile asiatice si la fel au fost rapid dusi acasa si cazurile musamalizate. Exista film si despre abuzurile soldatilor americani din WWII, cum exista un serviciu special care rezolva aceste probleme, unde prin bani, unde prin amenintari, unde dadeau victimei voie sa emigreze in USA, cum puteau. Soldatii nu prea respecta regulile.

            • @ioane
              nu vorbim aici de proprietate ci de legea in vigoare;
              in Ro e interzis sa consumi droguri, in NL nu;
              daca esti in NL ce lege respecti ?
              te condamna ICCJ ca ai consumat droguri in NL ?

            • pentru Fanel – legea care iti este cea mai favorabila

              dar clar nu poti consuma droguri in NL cand esti in AMbasada Romaniei in NL

              Legea se adapteaza locului si timpului –
              daca legea se modifica orice infractiune va fi judecata la data darii in judecata/ la data infaptuirii ei

            • Citeste si tu codul penal. Una e sa consumi droguri usoare, fiindca nu orice drog e permis in Olanda si nu oriunde, nu le poti consuma la gradinita. Alta e sa omori un om acolo, sa speli bani, sa organizezi o retea de hoti, sau de carne vie, etc. Mai vezi si codul fiscal, si acolo sunt pedepse, pentru fapte in strainatate, daca nu iti declari veniturile de exemplu.

            • @eu*****
              de acord cu teritoriul ambasadei, la fel ar fi si intr-o baza armata pe suprafata altui stat
              referitor la legea cea mai favorabila: ICCJ poate aplica legea din NL ? sau curtea din NL poate aplica legea din RO ? ca daca te prind cu droguri prin unele state musulmane in nici un caz nu-ti aplica o pedeapsa mai favorabila dupa legea din RO

              @ion
              se pare ca dumneata citesti prea putin si vorbesti prea mult, pe langa subiect;
              nu e treaba statului roman ce fac cetatenii romani prin alte state; in caz ca e prejudiciat pe teritoriul altui stat, se poate constitui parte civila si poate cere daune in justitia si dupa legea statului in care a fost prejudiciat;

            • @ eu****** 16/01/2021 At 18:34
              Ambasada (sau consulatul) este considerata dpdv juridic / legi parte din „teritoriul” tarii pe care o reprezinta si nu ca parte din teritoriul tarii in care se afla.
              In ambasada Romaniei din NL nu poti consuma droguri deoarece in aceasta ambasada se aplica legea din Romania si nu legea din NL.

        • @Ioane
          deci, in calitate de atotstiutor, ia da si mata un link cu un caz concret
          uite, eu amintesc cazul mortii lui Teo Peter, unde acuzatul a fost judecat in US pentru omor comis in Ro;
          numai ca nu se poate generaliza pentru ca:
          a) acuzatul era in serviciul armatei US care efectua operatiuni in Ro, deci avea obligatia de a se supune unor regulamente ale US chiar si pe teritoriul Ro; in fapt, la procesul din US judecatorii au decis ca nu a incalcat regulamentele specifice US si nu l-au condamnat; l-au gasit vinovat doar de fals in declaratii si alte maruntisuri
          b) procedura a fost posibila numai cu acordul statului pe teritoriul caruia s-a comis fapta

      • ICCJ are dreptate , munca e pentru prosti . Muncitorul se naste prost, traieste prost si moare tot prost. Libertatea e cu totul altceva .
        Libertate e in SUA: o companie aviatica a intocmit liste si refuza sa vinda bilete de calatorie celor care au huiduit la cuvantarea d-lui Romney.
        Asta asa, apropos de spatiul public administrat privat, apropos de serviciile de utilitate si interes public, apropos de privatizare, apropos de discriminare pe considerente de optiune politica , apropos de land of the free.
        Iar jurisdictia e flexibila si fluida si este marginita de vaste zone gri. Asa cum este si oricare dintre legile facute de om.
        Cine si ce-ti face daca te afli in timpul zborului in spatiul aerian chinez intr-un avion apartinand Arabiei Saudite si postezi pe o platforma ruseasca accesata de publicul roman un mesaj considerat in Romania a fi antisemit , tu avand dubla cetatenie americana si iraniana iar unul dintre parintii tai este evreu.
        In realitate legea omului nu te opreste , nu te impiedica de la nimic, nu iti interzice nimic. Doar te ameninta ca te va pedepsi DACA omul legii te vede, daca vrea sa te vada, cu un ochi sau cu amandoi, daca vrea sa consemneze , daca are curaj sa te acuze , daca are puterea efectiva de a te pedepsi . Si bine-nteles numai daca si tie iti pasa de „worst case”.
        Un tip destept in antichitate a spus ca pentru omul moral nu este nevoie de legi.

    • Privat este doar cea ce mananci, in rest totul este cam public. Dreptul la proprietate privata este inteles de foarte multe ori gresit. Daca crezi ca corpul tau e proprietate privata, uite ca nu este, platesti taxe ca sa existi, se poate inchide, confisca, bate de stat. Daca ai un teren nu faci ce vrei cu el exista o legislatie, de fapt daca te uiti atent terenurile apartin statului si platesti chirie in forma de taxe. Daca ai un obiect si aici nu e asa de simplu, platesti taxa la cumparare, mai nou cand il arunci, pentru unele categorii (masina) faptul ca o utilizezi, sunt si reguli de utilizare. Daca ai o firma, aici e si mai strict, e a ta, dar nu a ta, tu esti un detinator de actiuni de fapt si poti propune niste reguli acolo fara sa incalce regula impusa de stat, mai mult tu detii actiuni dar daca ne uitam atent platesti taxa la stat pentru ele, putem zice ca le inchiriezi. Mai mult statul in anumite conditii poate rechizitiona ce ai sau confisca, are o gramada de parghii. Gandurile? Si astea te pot costa daca merg in directie gresita.

      Ce e public e operat de cineva. De fapt acel care opereaza si dispune. Nu e alb sau negru e gri. Totul imprejur e creatia societatii si trebuie sa gasim echilibre.

  5. Ok, îl lapidează „democratic” pe Trump cu călușul în gură..

    Dar rămân cu dezbinarea majoră, cu extremiștii de ambele culori și cu acțiunile lor nesăbuite. Simpatizanții lui Trump amenință în continuare.
    Mesajul lor circulă și în afara rețelelor care le-au blocat idolul.

    Și atunci la ce bun să dai de gard cu ce-a mai rămas din drepturile individului după atacul asupra turnurilor gemene ?

    Unii nu știu, sau au uitat, ce-nseamnă dictatura și cenzura politică..

  6. O reglementare care cred ca ar ajuta e sa nu se permita conturi anonime. Vrei cont pe FB, Twiter, etc? Trebuie sa fie identitatea ta reala. Pe baza pozei de buletin. Asa cum procedeaza Revolut cand te verifica.

    Si apoi de fiecare data cand dai click pe butonul „Post” sa apara un mic warning care sa-ti spuna ca daca mesajul tau e Fake New, Racism. Propaganda nazista, terorista, etc etc. sa te informeze ca iti va fi suspendat contul o saptamana. Do you still want to post? Yes/No.

    Si suspendarile de conturi sa creasca pe masura ce repeti greselile. Intai o saptamana, apoi 2 saptamani, apoi o luna, apoi 3 luni pana cand iti suspendam contul complet asa cum i-a facut Twiter lui Trump.

    O mare problem vine din faptul ca aceste retele sociale permit crearea de conturi fake. Cred ca acolo ar trebui inceput: un cont pe baza unei identitati reale si atat.

    • De acord. Dar imi poti explica de ce votul este anonim? Eu de exemplu as vrea sa pot consulta pentru orice lege votata in parlament cine si cum a votat. Si as vrea cand te vad pe tine sa vad cum ai votat. As vrea sa vad si voturile din guvern si voturile nominal cum s-au luat pe deciziile din 2020 care ne-au afectat pe toti. Fiindca tot ne reprezinta si cum se spune le-am delegat puterea. De ce se ascund? Le este rusine? Se tem de ceva?

      Daca vrem transparenta, sa fie transparent.

      Mai spui ca cineva va decide ce este „fake news, rasism, nazism, terorism, etc. etc.” pai daca zici „etc. etc.” inseamna ca iti poate inchide gura la orice. E vorba doar de „fake news” sau si de „fake facts” si interpretari, fiindca toata publicitatea, campaniile electorale, discursul politic e un fake fact, sa nu uitam si de manipulari, jumatate de adevar, si alte tehnici? De exemplu Brexit e nazism curat.

      Mai vad ca tu crezi ca vei fi intre acei care suspenda contul, din text te-ai pozitionat pe partea acelor care suspenda.

      Din experienta pre ’89 pot sa-ti spun ca vor aparea retele paralele, una va fi oficial si alta se va vorbi pe la bucatarie, pana cand va fi o separare atat de mare incat va exploda.

    • @ Adi 15/01/2021 At 21:56
      Propunerile dvs. sunt exact ca cele din vremeea statului comunist pe care unii s-au revoltat sa-l inlature in 1989. Nu cred ca ati trait acele vremuri sau daca le-ati trait ati facut parte din acel stat/”nomenklatura” si organele de forta.
      Comentariul lui @ ion 16/01/2021 At 11:04 completeaza /detaliaza cele spuse de mine.

    • La ce ar ajuta. Definitiile rasismului, terorismului , fake news etc difera de la stat la stat si de la cultura la cultura. Rezultatul ar fi izolarea USA si un monolog online . Ai avea online in USA doar parerea a jumatate din populatia USA si nici un fel de dezbatere. Si apoi indiferent de orientarea politica a acelei jumatati nimanui nu-i place sa i se puna pumnul in gura . Ai si democrati destul de deranjati ca le sint cenzurate mesajele crestine sau traditionaliste. Progresismul si pc promovate si chiar impuse de marile platforme deranjeaza majoritatea oamenilor sanatosi la cap indeiferent de optiunea politica.
      Ati auzit de TJ din Virginia ? Este cea mai „tare” scoala din USA. Fara gluma. Vor sa desfiinteze examenele de admitere si sa le inlocuiasca cu cote pe baza de rasa.
      Ati auzit de profesori de drept mediatizati intens pozitiv pentru ca au declarat ca voturile negrilor ar trebui socotite dublu ca sa fie justitie sociala ? Dar de profesori de drept care au fost concediati deoarece au postat ca toate vietile conteaza , nu numai vietile negrilor ?
      Mare atentie cine si cum defineste notiunile. Ce fac platformele afecteaza viata publica.

  7. despre cum functioneaza dubla masura progesista…
    ne da un exemplu undeva mai sus dl.Hantzy;
    in opinia dumnealui, e grav si e motiv de cenzura sa afirmi ceva ce poate fi interpretat ca si instigare la violenta; tot in opinia dumnealui, calomniile (si in general fake news-urile si conspiratiile ) is tolerabile in spatiul social media, fara motiv de cenzura;
    comparativ:
    – o calomnie provoaca automat efecte asupra celui calomniat; valabil in general si pentru fake news sau diverse „conspiratii” care induc in eroare si impiedica un comportament rational;
    – instigarea nu produce automat efecte, iar manifestarea poate fi:
    pasiva:
    – discursul de intimidare, care pune intr-o situatie vulnerabila un segment social, facilitandu-i altuia sa ii exploateze vulnerabilitatea, mai mult sau mai putin violent;
    – indemnul la incalcarea legii;
    activa:
    – participare fizica la fapte; cooptarea efectiva prin organizarea comiterii faptei;
    – facilitarea accesului la obiectul care provoaca violenta; exemplu: furnizarea unei arme
    – recompensarea violentei; exemplu: angajarea faptuitorului;

    ce vreau sa spun de fapt ? esecul nu tine de organizarea spatiului virtual, ci de lungimea lesei din spatiul real; atata timp cat nu exista libertatea de a transmite o idee in spatiul real, nu poate exista nici libertatea de a o face nici in spatiul virtual; exista doar exploatarea lipsei libertatii populare de catre centrele de putere care pot gestiona si manipula informatia in propriul beneficiu;

  8. ….Deci daca eu le scriu neamurilor ca „bomboana e pe coliva” si sa vina la parastas ca e totul pregatit

    o analista de la servicii intelege ca „bomba one” e plasata pe acoperis la Moara de Arpacas si ca eu dau adunarea unui grup terorist pus pe mortaciuni ……

    Sau daca vad o ctima oribila comisa de autoritati….. ca Chelsea Manning…. Assange…. unde naiba si cum atrag atentia , cand platforma imi cunoaste datele personale….

  9. ” a funcționat și în cazul Gardasil-ului, primul vaccin pentru cancer de col uterin, încă de la apariția lui în 2006.”

    . „Din păcate, pentru cancer, încă nu s-a inventat un vaccin.”

    Domnu „mircea gandu” hotarati-va: s-a inventat sau nu ?!
    Sau prima postare nu a fost in tura dvs … :) LOL !

  10. „Verișoara aia de la ATI n-a auzit că oamenii cu diabet, hipertensiune, ciroză, insuficiență pulmonară sau renală ..etc, sunt cei mai expuși ? Saul le punem cruce din start ?”

    Sigur ca a auzit. Chiar si o banala raceala le este cel mai adesea fatala . O infectie cu bacterii comune , la fel fatala. De-aia ar fi bine sa-i punem pe dumnealor in carantina , sa-i protejam de microorganismele care pentru 99,99999 din populatie sint inofensive dar pentru dumnealor sint fatale.
    Ma rog, daca dumneavoastra insistati ca trebuie sa blocam 99,9999 din populatie in loc sa-i protejam pe cei vulnerabili…. eu ce sa mai zic.
    Vedeti acum de ce e bun anonimaul pe internet ? Atat cat e. Daca ati fi postat cu numele dvs , cu ce obraz mai dadeati ochii cu vecinii , cu neamurile, cu colegii ?

    • ..ce populară a devenit verișoara de la ATI.. Am uitat s-o întreb cum explică ea (dacă totul e ca înainte), criza de locuri la terapie intensivă și în spitalele Covid, transportul celor care nu mai au loc în alte orașe ..etc
      Sau poate mă lămuriți dvs..
      N-o să vă aduc aminte ce-a fost prin Italia, Spania, SUA, Brazilia, anul trecut, sau ce e în continuare în UK..

      Anonimatul pe internet e o iluzie, chiar și dacă te folosești de nick-name. Nu e cazul meu.
      Ați avea obrazul să repetați părerile de mai sus, celor loviți direct sau indirect de Covid ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Sorin Ionitahttp://www.expertforum.ro
Paleo-liberal (adica din soiul cel vechi) Partener fondator la EFOR (www.expertforum.ro) think tank independent Citeste si preda teorii ale dezvoltarii si sectorului public Consultant pe reforma institutionala si descentralizare in Europa de Est si Balcani

Carti noi

 

A apărut numărul special Engaging God’s Language sau Însușind limbajul lui Dumnezeu al revistei Diakrisis pe anul 2022, al 5-lea volum de la data fondării revistei academice (2022),  publicație care apare fie în format digital fie editat, la editura Eikon, București.  Citeste mai mult

 

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro