miercuri, iulie 9, 2025

Teatrul înseamnă spațiu!

Numai o viață teatrală capricioasă ca a noastră ar putea să explice de ce în ultima vreme nu mai sunt la mare căutare nici literatura dramatică a italianului Carlo Goldoni, și nici piesa lui, Gâlcevile din Chioggia.

Să se fi prăfuit oare și dramaturgul și piesa dintr-o dată, să își fi pierdut și farmecul, și interesul, și veselia care le garantau omniprezența în anii 70-80 ai veacului trecut? Să fie rata de înlocuire și de împrospătare a repertoriului nostru teatral chiar atât de mare încât să nu mai fie loc pe scenele noastre pentru scrierea pe care Francesco de Sanctis o califica a fi “o caricatură veselă și fără răutate ”și despre care G. Călinescu scria, în studiul lui despre Goldoni, că “limbajul inefabil și intemperanța verbală traduc candoarea eroilor” și “fac unul din farmecele acestei comedii”? N-aș crede de vreme ce pe scenele românești continuă să se joace și o scriere precum Într-un parc, pe o bancă ce a făcut furori în Uniunea Sovietică de dinaintea lui Gorbaciov, și Audiția relevantă mai degrabă pentru Rusia din perioada Elțin (și nu pentru anii 2000, cum eronat se susține într-o revistă clujeană cu pretenții de o cronicară improvizată), și obositul Anonim venețian. Piese care încă mai interesează nu neapărat prin actualitatea temelor, ci prin faptul că ofere partituri generoase actorilor. Așa cum fac și astăzi textele lui Goldoni.

Nu am, așadar, de reproșat nimic conducerii Teatrului Regina Maria din Oradea că a reintrodus în repertoriu piesa goldoniană. Certuri între fete și băieți pe teme amoroase sunt și azi, foarte adesea ele se încheie vesel, la Starea civilă. Corupția oficialităților și ale celor chemați să facă dreptate este departe de a fi fost eradicată, personaje asemenea lui Vicenzo care recurg la mită și în fața cărora comunitățile locale stau drepți s-au metamorfozat în așa-numiții baroni locali.

Nu voi pierde vremea, nici a mea, nici a cititorilor acestei cronici reluând mai vechea problemă a regizorului- actor,  că tot degeaba. Acesta evoluează în voie. Mai abitir decât odinioară. Pe vremea când încă era o reală criză de directori de scenă calificați. Ba chiar o directoare ce a parazitat viața teatrală bucureșteană preț de vreo zece ani, în fine trimisă la mantinelă, și-a făcut din promovarea lui un obiectiv trecut în planul managerial. Voi spune doar că debutul în regie, fiindcă debut este căci nu pun la socoteală spectacolele lui cu și pentru copii, al actorului orădean Șerban Borda este departe de a însemna un eveniment. Nici vorbă.

În afară de faptul că Șerban Borda a rezumat într-un spectacol de vreo două ore textul lui Goldoni, că s-a mulțumit să îl modernizeze timid, că a arătat, fără prea multă convingere și nici cu prea multă inventivitate, că originile Mafiei se pierd departe în istoria italiană nu am prea observat contribuții personale. Pe șleau spus, inovațiile majore au lipsit cu desăvârșire. Fiindcă numai inovație nu poate fi socotit transferul pe o scenă de teatru a ceva ce am văzut cu zeci de ani în urmă la televizor într-un moment vesel cu o dactilografă și cu Stela Popescu. Umor puțin, râsete anemice și rare, aplauze convenționale deși îndelungi că așa e la modă astăzi cam asta a fost tot ce se poate spune despre premiera orădeană.

Există pentru toate astea o explicație? Indiscutabil, da! Funcționează explicația drept scuză? Nu, nici vorbă fiindcă e vorba despre un spectacol profesionist. Sau care se dorește a fi astfel.  Pe românește spus, marea problemă a montării de la Teatrul Regina Maria din Oradea o reprezintă spațiul. Pe scena mică, minusculă a Arcadiei era teribil de greu să evolueze și să realizeze creații majore, de palmares, 14 actori plus 4 figuranți. Gâlcevile din Chioggia era din start destinat să fie nu mai mult decât un spectacol de serviciu. Așa s-a și întâmplat. Oricât de inventiv ar fi fost scenograful care, în cazul de față, și-a redus prezența la minimul posibil (Răzvan Chendrean a realizat mai degrabă ceea ce se cheamă decor marcat), tot nu s-ar fi putut ca nervul, voioșia personajelor, unele dintre ele bine interpretate de Gabriela Codrea, Anca Sigmirean, Răzvan Vicoveanu (ce mai, un bun actor care “se scoate”), Lucia Rogoz, Mihaela Gherdan, versatilul Eugen Neag, George Dometi să zburde în voie. Nu că ceilalți nu și-ar face datoria.

Așa că s-a mai dovedit o dată câtă dreptate avea Peter Brook atunci când susținea că teatrul înseamnă înainte de toate spațiu. Iar acest înainte de toate a fost uitat, nefericit trecut în plan secund în spectacolul de la Oradea. Unul banal. De serviciu. La normă și pentru norme. Atât și nimic mai mult. Din păcate.  

Teatrul Regina Maria din Oradea

GÂLCEVILE DIN CHIOGGIA de Carlo Goldoni

Regia artistică: Șerban Borda
Decor: Răzvan Chendrean
Costume: Mădălina Baciu

Toni: Andrian Locovei
Pasqua: Gabriela Codrea
Lucietta: Anca Sigmirean
Titta Nane: Răzvan Vicoveanu
Beppe: David Constantinescu
Fortunato: Petre Ghimbășan
Libera: Mirela Niță Lupu
Orsetta: Lucia Rogoz
Checca: Mihaela Gherdan
Vicenzo: Ciprian Ciuciu
Toffolo: Eugen Neag
Isidoro: Alexandru Rusu
Portărelul: George Dometi
Canocchia: Șerban Borda 

Figurație: Kiss-Roth Samuel, Ștefana Dușe, Gyori Isabela, Crișan Ștefania-Riana

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Intr-adevar, pentru a crea efectele dorite si pentru a transpune spectatorul in povestea respectiva, in spatiul in care se desfasoara actiunea este nevoie de spatiu pe scena. Unele efecte nu se pot realiza pe o scena mica, mai ales atunci cand exista multe personaje. Totul conteaza in teatru, de la sunete, la lumini, iar unele au un efect deosebit atunci cand exista spatiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Volumul poate fi cumpărat de aici

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro