Problema autorităţii şi a transmiterii autorităţii ȋn mediile virtuale, precum şi a comunicării specifice acestora mă preocupă de multă vreme, din zorii apariţiei şi democratizării Internetului. Pentru că da, este vorba de o invenţie de dată relativ recentă, netul nu a “curs” mereu ȋn casele noastre la fel ca şi apa de la robinet. Poate că a jucat un rol important şi faptul că prima mea perioadă de formare este una tehnică, inginerească; anii de ştiinţe exacte au lăsat urme. Am ȋn biblioteca personală (alt detaliu aparent minor: pe hârtie!) unele cărţi din preistoria fenomenului, cum ar fi Era Digitală, a lui Nicholas Negroponte (traducerea românească din 1999) sau The Culture and Politics of Cyberspace and the Internet, Tim Jordan, 2000. Să nu uit, doar ca informaţie de coloratură, ultimul autor a fost şi consultant pentru celebra trilogie Matrix. Cu alte cuvinte, virtualizarea accelerată a socialului, proces declanşat de epidemia de Covid 19, de la telescoală la telemuncă, nu m-a luat chiar prin surprindere – iartă, cititorule, această nevinovată lipsă de modestie.
În rândurile care urmează ȋmi propun să analizez fenomenul telemuncii (teletravail, teleworking… elastica şi dulcea limbă românească nu a fixat ȋncă termenul) dintr-o perspectivă care ţine seama mai degrabă de sociologia/antropologia digitalului şi a mediilor digitale. Din păcate, articolele de analiză dedicate acestui subiect cu adevărat important, lipsesc cu desăvârşire sau aproape din peisajul românesc. Nu mă refer la cele scrise de lobiştii G.A.F.A., care laudă beneficiile muncii de acasă şi pizza livrată de o tricicletă autonomă ȋn faţa uşii, nici la sondajele telefonice, pline de procente şi cifre seci, dincolo de care se simte ȋnsă disperarea şi deruta organizaţională. Sau la pasajele traduse la foc automat din niscai saituri de peste Ocean. Eu nu am realizat (ȋncă) un studiu specific pe acest subiect, ȋntr-o organizaţie anume. Dar am parcurs mai multe articole serioase de analiză, scrise ȋnainte şi după martie 2020, din literatura internaţională, cu perspectiva ştiinţelor socialului, repet. Plus propriile mele experienţe şi cele ale prietenilor, care nu lipsesc ȋn această perioadă, după cum bine o ştim cu toţii, pentru că suntem martori şi participanţi. Atenţie, nu mă ȋndoiesc ȋnsă de faptul că există studii aplicate şi specifice ȋn marile companii multinaţionale, dar ele sunt evident confidenţiale, nu ajung la marele public sau uneori nici măcar la proprii lor angajaţi din eşaloanele inferioare.
Prima observaţie: teletravaliul (TT, mai departe), acoperă o mare varietate de situaţii profesionale, dar cu diferenţe uriaşe legate de geografie şi de cultura anterioară a muncii, fără a mai vorbi de cea organizaţională, a fiecărei entităţi profesionale. Trecerea la virtual nu a şters aceste diferenţe, ba dimpotrivă, le-a accentuat, chiar dacă nu ştim ȋncă prea bine cum. TT-ul din Statele Unite şi Canada nu seamănă cu cel din Europa şi nici cel din România cu cel din Norvegia. Rapid, ca o notă de parcurs, articolul care mi s-a părut cel mai util pentru ȋnţelegerea stării de fapt mi s-a părut a fi unul redactat de un grup de sociologi turci, despre beneficiile TT-ului la Istanbul. Oare de ce, mă ȋntreb eu, locuitor al Bükreş-ului vecin, naiv şi retoric? De ce nu unul despre TT si “commuters” la Zurich, oraş ȋn care transportul public merge brici?
Dacă suntem departe de a găsi un consens geografic, există ȋn schimb unul legat de caracteristicile cheie ale fenomenului, şi anume: locul (sau locurile) exact unde se practică TT-ul, duratatemporală (plein temps sau parţial), precum şi utilizarea intensivă a tehnologiilor informatice şi de comunicare ȋn realizarea acestuia. Ultima remarcă poate vă apare oarecum redundantă acum, dar să nu uităm că participarea la o conferinţă sau reuniune on-line cerea până acum ceva vreme ȋn urmă o logistică fiabilă, care nu era disponibilă chiar oricui – o altă poveste asupra căreia iaraşi nu insist, dar este bine să ne reamintim că pandemia a grăbit evoluţia şi a ars etape. Mă voi opri şi asupra ȋmpărţirii TT-ului ȋn patru categorii legate de locul ȋn care acesta este practicat. Este vorba de TT la domiciliu, 100% sau parţial, TT alternativ birou-acasă, TT ȋn spaţii dedicate (birouri anexe sau coworking şi TT nomad sau mobil (hotel, avion, tren etc), specific mobilităţii existente ȋnainte de pandemie. În ceea ce priveşte psihologia şi profilul celor care practică telemunca, aş dori să menţionez o singură trăsătură, doar una singură: dacă ȋnainte telemunca şi “telemuncitorul” era perceput ca un privilegiat de către colegi, ceva de genul, “norocosul, stă acasă”, acum percepţia s-a schimbat semnificativ, de la privilegiu individual la unul global…doar că nu-l mai putem simţi astfel din cauza presiunii familiale.
Două mari teme de cercetare şi reflecţie se disting foarte clar ȋn studiile dedicate până acum fenomenului TT şi anume: efectele din sfera profesională şi cele din afara acesteia (calitate a vieţii, relaţia cu familia, prietenii şi colegii etc). Un inventar complet al acestora este aproape imposibil, dar m-am străduit să le notez şi sintetizez ca atare. Atenţie, totul stă sub semnul lui “se pare că”, nimic nu este definitiv, totul evoluează. Dar incertitudinea este prima stare a cunoaşterii, nu-i aşa? Mai bine te ȋndoieşti de ceva decât să asişti pasiv la dezvoltarea fenomenului. Aşadar, putem vorbi despre categoriile următoare:
Efectele benefice ale TT-ului ȋn domeniul profesional
- creşte capacitea de concentrare individuală şi productivitatea
- scade rata de turnover (atenţie, ȋn contextul organizaţional românesc, acest aspect trebuie nuanţat şi detaliat)
- atenuează stresul emoţional şi cognitiv asociat muncii, ȋn general
- favorizează sentimentul de control al timpului de lucru, auto-gestiunea timpului, creşte responsabilitatea faţă de propriul ritm
- creşte sentimentul de autonomie şi ȋncrederea ȋn forţele proprii
- reduce timpul alocat deplasării la locul de muncă şi ȋnapoi (comentariul meu: unul din argumentele principale când vine vorba de TT ȋn Bucureşti, Cluj, Iaşi etc – dar nu esenţial – veţi vedea de ce mai jos)
- atenuează percepţia unui anumit tip de stress profesional datorat ȋntreruperilor frecvente din mediul profesional, de la colegi enervanţi şi pisălogi, la apeluri inutile
Efecte mai puţin benefice şi negative ale TT-ului ȋn domeniul profesional
- dificultăţi in evaluarea performanţelor profesionale şi a stabilirii unor indicatori clari şi măsurabili
- dificultăţi ȋn a găsi numărul optim de ore petrecute ȋn faţa ecranului, ȋn legătură cu percepţia acută a densificării timpului de lucru la domiciliu; creşte timpul de lucru ȋn afara orelor de “program”.
- amplifică sentimentul de izolare, de ȋndepărtare de colegi şi de ambianţa colegială – mais ou sont les teambildingurile’ d’antan?, am putea spune cu o nuanţă de ironie nostalgică…
- se construiesc noi frontiere ȋntre cei care au “şansa”, cu ghilimele, să practice TT-ul şi “ceilalţi”, cu profesiuni ce presupun contactul direct cu persoana umana, deci implicit cu boala şi pericolul de contagiune.
Efectele benefice ale TT-ului asupra calităţii vieţii şi familiei
- disponibilitate mai mare pentru activităţile şi relaţiile cu ceilalţi membri ai familiei (atenţie ȋnsă la dimensiunea de gen şi la balanţa de putere informală bărbat/femeie; tare mi-e teamă, fără a avea ȋnsă studii şi date concrete la dispoziţie, că femeile sunt marile sacrificate ale perioadei, supra-sarcina domestică (copii-teme-bucătărie-menaj) fiind dezechilibrată, delicat vorbind, ȋn defavoarea lor)
- mai mare flexibilitate temporală şi un control mai bun ȋn ceea ce priveşte gestiunea, organizarea şi ierarhizarea activităţii ȋn diverse domenii ale cotidianului
- sentimentul plăcut, valorizant, că poţi fi stăpânului propriului tău timp şi te poţi dedica mai mult familiei şi propriilor hobby-uri domestice
- ideea de muncă, ȋn sine, ȋşi pierde greutatea opresivă, neplăcută. Etimologic vorbind, cuvântul muncă vine din slava, “monka” ȋnseamnă şi chin, durere, povară.
Efecte negative ale TT-ului asupra calităţii vieţii şi familiei
- sentimentul neplăcut, invadant, că frontierele dintre muncă şi familie s-au şters, sunt neclare, fluctuante.
- bătălia pentru spaţiu; nu avem toţi sansă să locuim ȋn apartamente mari, spaţioase sau să ne retragem ȋn case de la ţară. Spaţiul devine vital, apare nevoie de izolare şi linişte.
- lipsa de interacţiune socială, altele decât cele din cercul imediat de prieteni şi cunoştiinţe.
- dificultatea de a separa timpul de lucru de cel alocat familiei, deoarece acum a apărut un timp “gri”, informal, care din punct de vedere oficial nu este nici al slujbei, dar nici al familiei.
Schimbări necesare ȋn management
Literatura de specialitate apărută după Covid şi martie 2020 a pus accentul asupra faptului că prezenţa fizică sau nu a angajaţilor nu este doar o chestiune de sarcini de ȋndeplinit, ci şi o chestiune de schimbare a managementului la distanţă. Pe lângă izolarea socială şi pierderea spiritului de echipă, deja menţionante mai sus, TT-ul prezintă dezavantajul de a sustrage persoana controlului fizic direct al superiorului ierarhic. Pentru că dincolo de numeroase, ipocrite (scuze!) şi efemere teorii, a conduce oamenii ȋnseamnă autoritate, verb, şi charismă, atunci când putem vorbi de acest ultim ingredient aparte, dar atât de rar, din păcate. Legăturile dintre manageri şi echipele lor devin din ce ȋn ce mai superficiale, mai emoţionale. Astfel, este greu de reparat o greşeală spontană de comunicare ȋntr-o conferinţă de tip zoom. Absolut toţi experţii cad de acord că trebuie regândită cultura organizaţională, ȋncepând cu politicile de incluziune profesională şi sentimentul de apartentenţă instituţională, dar niciunul dintre ei nu oferă de fapt soluţii fiabile.
Personal, cred că o parte din răspuns l-am găsit citind cartea universitarului clujean Aurel Codoban, Imperiul Comunicării. Corp, imagine şi relaţionare, apărută la Editura Idea Design &Print din Cluj, 2011. Evident, acesta nu furnizează reţete prefabricate de management, ci analizează comunicarea şi schimbările aduse de digital; eu am ȋncercat să adaptez pentru dumneavoastră, câteva din ideile sale principale cu aplicabilitate imediată la situaţia de criză actuală. Astfel, managementul de dinainte de criza Corona şi generalizarea TT-ului era unul bazat pe legături umane complexe, codificate, cu ierarhii clasice de putere, previzibile, dar comode. Managementul post-TT se bazează pe relaţii umane aparent mai simple, mai directe, dar “suprafaţa” ia locul “adâncimii”. Este un hibrid de aici şi acum, dar fără participare şi relaţionare efectivă. Se petrece deci o schimbare lentă, dar sigură către “ceva”, vizibil, superficial şi imediat, dar ȋncă greu de definit cu exactitate, ce ȋnlocuieşte o lume cu relaţii codificate, mai greoaie poate, dar mai uşor de ȋnţeles şi motivat. O erodare lentă, dar temeinică, a autorităţii.
Cât despre viitorul global al telemuncii, este ȋncă prea devreme pentru a ne pronunţa. După cum se prezintă lucrurile, se pare că asistăm mai degrabă la aranjamente informale ȋntre salariaţi şi ȋntreprinderi, greu de măsurat amploarea fenomenului. Este clar că vor evolua şi spaţiile de coworking, ȋn sensul ȋnmulţirii acestora, dar şi a unui acces mai democratic la facilităţile lor. Până atunci, noi ne adaptăm telemuncii, iar munca se adaptează nouă. Vechea dilemă, legată de avansul impenitent al modernităţii, este mai actuală ca niciodată: ce se pierde atunci când se câştigă?
___________________________________
Depinde de persoanele implicate. Cat despre „spiritul de echipa” care se „pierde”, cei care au ceva experienta in mari firme/corporatii cu fructe gratis si departament de „people” (ca mai nou nu mai e HR) stiu prea bine ca totul e gargara ipocrita de tip sovietic si de indata ce nu le mai convine de tine dintr-un motiv sau altul esti urgent zburat din „marea familie”. Sa nu mai vorbim de cei care fac naveta 2 ore zilnic (in marile orase vestice, succes sa intretii copii si sa stai si in centru). De asta exista evaluari bazate pe performanta… ca managerii nu sunt in stare sa faca asta, e alta poveste. Ca tu nu te poti organiza, din nou, problema ta. Prea multi ganditi in termen de stat la birou cu ochii in ecran, sa te vada shefu. In plus, teleworkingul e fezabil doar pentru o mica parte a fortei de munca actuale. Deocamdata.
firme/corporatii cu fructe gratis
S-au dus de mult vremurile cu fructe gratis… in ultimii mei ani la concern nu mai aveam nici apa, nici cafea gratis. Daca aveai musafiri trebuia sa cumperi din banii tai cafea si apa. Si mai penibil era ca peste tot usile erau inchise si-ti trebuia card sa le deschizi. Era de-a dreptul penibil cind un musafir trebuia sa se duca la toaleta si tu mergeai cu el, sau cu ea, si asteptai la use sa iasa ca s-o conduci prin usile inchise. Intrucit cardul era folosit si la legitimarea in computer trebuia ca acesta sa fie oprit si din nou activat. Doamne fereste sa uiti cardul acasa.. erai pierdut, nici la toaleta nu te puteai duce.
In primul rind ar trebui sa fie clar ca telemunca este impusa de neneorocitul de virus si deci nu e o chestie dorita sau avantajoasa. Sunt sigur ca odata eradicat acest virus, daca se va intimpla vreodata, lumea se va intoarce in mare parte la stilul dinainte.
De fapt si inainte de virus existau ici-colo insule de munca la domiciuliu, sau ma rog telemunca. Pe de o parte impuse de globalizare, Lufthansa de ex. avea informatizarea biletelor in India, unde lucram eu aveam sectii de proiectare in Cehia, Slovacia, chiar Ro. Si totusi nu functiona perfect. Cel mai greu era cu cei tineri, incepatori, daca nu aveau unul cu experienta pe linga el, fizic vorbind, era pierdut. Pe de alta parte deja se incepuse telemunca pt a reduce cheltuielile, firmele nu mai trebuiau sa puna la dispozitie spatii, cantine, WCuri, locuri de parcare etc.
Articolul vorbeste de multe aspecte dar, uita de cel mai important lucru, eficienta muncii la domiciliu. Eu nu-mi pot imagina ca 100% telemunca ar fi eficienta, probabil ar merge 70-80, dar de ex.
Telemunca sau cum ne invadeaza ea habitatul . Si aici putem diferentia preferintele . Probabilitatea ,de a rezista in timp, ca si o noua forma de desfasurare a muncii , este foarte mare . Beneficiile , sunt si ele partajate de modelul de viata , diferit , al cetatenilor . Cei care sunt singuratici sau chiar singuri vor dori sa mearga in continuare la o activitate , ca modalitate trecuta a intelegerii . Cei ce au copii , familiile cu copii , se vor imparti si ei la nivelul deciziilor , la fel vor face si familille cu copiii si parinti ce locuiesc laolalta . Telemunca si munca la serviciu vor deveni alternative ca decizie si functie de situatia fiecaruia poate deveni alternanta in mai toate cazurile . Nu ne vom limita a folosi doar o singura varianta .
Telemunca si avantajele ei sunt enorme . Nu iti mai zice nimeni , prin cuvinte , fapte sau aluzii, nici imputitul , nici frumuselul sau frumoasa , nici prostul sau desteptul , nici -te cheama seful -, nici – ba !nu stii nimc sau nu mai fa tu pe desteptul , nici nu te mai sfideaza nimeni , nici nu mai te trage cineva de mineca sau de alte aleea , nici nu mai raspunzi pentru timpeniile altora , nici nu te mai critica nimeni aratind cu degetul marca pantofilor sau a rujului de buze , nici nu te mai trage nimeni de limba sa afle toate cele , nici nu mai te deplasezi prin mijloace de transport de regula murdare , nici nu te duci dupa altul necunoscut la closet , nici nu trebuie sa iei pauza de fumat , nici nu mai birfesti aiurea , nici nu te mai scoli dis de dimineata sa iei metroul ultra aglomerat si sa mirosi toate zoaile lumii , nici nu te lipesti unul de fundul celulalt stind la vreo coada la tramvaiul ce nu mai vine , nici nu te mai abtii sa rigii sau tragi vinturi galagioase , nici nu trebuie sa iti reimprospatezui aura , cu parfumul cel fermecat , atit de des ,nici nu mai bei cafeaua cu gust -de naiba stie -de la tonomat , nici nu mai trebuie sa te ascunzi cind vrei sa te scarpini in nas sau oriunde altcumva , nici nu te mai doare burta cind vrei sa pleci de la slujba , nici nu mai faci bezele sefului sa iti mareasca leafa , nici nu mai trebuie sa iti acoperi chelia sau sa iti vopsesti parul , ca de ,vezi bine cit esti de frumos , nici nu mai esti gelos -geloasa pe vecinul de birou ce are mesaje mai multe decit tine , nici nu iti mai numeri -pe set – maruntisul din buzunar cind mergi la vreo bere cu colegii , nici nu iti mai albesti dintisorii de fiescare data cind pleci de acasa sau suflii din nari sa vezi daca iti miroase gura , nici , nici si iar nici .
Grozav. Omul grotei in actiune. Nu te mai preocupa nimic, nici aparente nici dinti curati, ca deh, nu e nimeni sa te vada. Barba creste, plictiseala si ea cu consoarta care nu se mai epileaza sau vopseste. O minunata perspectiva a lenei si dezumanizarii. Frumoasa perspectiva intr-adevar.
Daca asta ai inteles e trist . Este tocmai invers de cum gindesti . Si nu prea stii ce este o satira ca de a avea umor nu ai auzit .
The Economist a publicat acum câteva luni o analiză a fenomenului (nu am la indemana link-ul) in care arata și alte aspecte negative ale muncii la domiciliu. Studiul arată că în realitate cei care munceau de acasa munceau mai multe ore decât cand lucrau de la serviciu. Nu discut aici eficiența, ci numărul de ore in fata unui PC sau telefon. Asta și pentru ca in cele 7.5 ore de la slujba sunt o groaza de timpi morti, ședinței mai multe, plimbare spre și de la masa, cafele cu minute pe bancuri cu colegii, etc. Chiar și fără ele angajații lucrau mult peste cele 7.5 ore.
Personal am gasit lucrul de acasa mai productiv (lipsa distracțiile, a zgomotului) dar mai putin satisfăcător, din cauza absentei contactelor umane. Viata fara un pic de barfa nu prea are sare! Exista studii care sugerează că barfa a existat de la începuturile umanității.
In grupul in care lucram managementul era destul de luminat, in alte grupuri un manager supraveghea daca angajații aveau mai mult de 15 min lumina rosie pe Teams. Cand se lucra la birou tampitul nu verifica cate zeci de minute stai la o cafea sa navighezi pe internet. Un astfel de sistem este face muncă la domiciliu stresanta.
Vorbesc din experienta personala a mai mult de 10 luni de homeoffice neintrerupt, ceva mai bun nu mi se putea intampla si sunt pandemiei „recunoscator” ca a reusit sa invinga optuzitatea, neincrederea si paronia unor sefi care n-au vrut sa reunte la controlul angajatilor.
1. Nu mai am stress.
2. Lucrez mult mai eficient
3. Am scapat de colegi si problemele lor personale, socializarea nu se face la birou, acolo se munceste, cine doreste, la carciuma.
4. Nu ma mai deranjeaza sefii cu tot felul de tampenii
5. Nu mai mai deranjeaza colegii
6. Nu mai stau cel putin 2 ore in trafic, timp de viata irosit de pomana
7. Menajez masina, mai putini km, motorina, cauciucuri, service
8. Am facut ca. 2000 EUR economie la motorina, un concediu de 4 stele in Dubai
9. Nu am nevoie de haine, cu cateva tricouri, niste slapi si pantaloni de training am petrecut mai tot timpul la biroul din casa in afara iesirilor afara, economie de cateva sute de euro.
10. Sunt mai odihnit si relaxat cu toate ca muncesc cateodata mai mult
11. Nu ma scol intre 5-6 pt a ajunge la birou, ajunge la ora 7 , imi iau micul dejun si cafeaua in liniste si nu pe fuga.
12. Calitatea vietii s-a imbunatatit simtitor, am mai mult timp liber.
13. Nu mai mai oboseste zgomotul de fond dintr-un birou cu inca 7 colegi care discuta unii cu altii, telefoneaza si mai intra si altii peste noi.
14. Este un aport substantial pt imbuntatirea mediului inconjurator, mai putina folosire a resurselor de tot felul la costuri ZERO.
Cu toate avantajele, nu va apucati de homeoffice daca nu aveti infrastructura, hardul necesar ( nu laptop) calculator cu cel putin 2 ecrane, tastatura , casti performante, nu „rahaturile” care le bagi in urechi si care tot timpul cad, nu aveti un loc anume aranjat, mai ales un scaun si birou ergonomic, nu aveti liniste de copiii, nevasta, soacra, bunici, caini, pisicile fiind singurele animale care nu necesita atentie, se descurca si singure.
Am colegi care au clacat, burnout si depresii datorita suprasolicitarii datorita conditilor improprii de munca.
@Hans subscriu! Si pentru mine este o binecuvântare munca de acasa. Cel mai mișto este cand poti sa te întinzi pe canapea daca te doare spatele. Ies in grădină cand vreau, mângâi pisicul, daca este vreun meci de tenis ma opresc din lucru sa-l vad, etc. Conteaza sa-mi fac treaba si sa respect termenele. Dacă am treaba poate sa joace si Halep ca nu-mi pasa…Work first!
Vorbesc din experienta personala a aproape 12 luni de homeoffice intrerupt de ceva vacante, ceva mai rau nu mi se putea intampla si nu sunt pandemiei „recunoscator” ca a reusit sa ne oboseasca ingrozitor.
1. Am avut stress mai mult (evenimente peste evenimente pe tot felul de tool-uri alternative, conexiuni proaste, lipsa de coordonare a discutiilor, unuu dominand dicutiile, sedintele…totul.
2. Lucrez mai putin eficient. Ma concentrez mai greu de acasa, din livingul in care si mananc si eventuals ta copilul (la 3 ani unde sa stea?)
3. Mi-e dor de colegi si problemele lor personale, socializare in interesul servicoului, brainstorming, munca mult mai simpla caci ai pe cine intreba in real time ce it trebuie.
4. Imi lipseste ca nu ma mai deranjeaza sefii ca pe vremuri. Era parte din placerea jobului.
5. Imi lipseste ca nu ma mai deranjeaza colegii
6. Nu mai merg cu motocicleta la lucru, nu mai fac si altceva decat stat in casa in fata computerului
7. Vreau sa ma mai plimb cu motorul/masina, noroc ca am iesit vara asta la excursii lungi cu ea, altfel mi-ar fi parut rau ca am cumparat-o.
8. Am facut multe mii de euro economie la toate (restaurante, masa la pranz, amenzi in trafic). Multe concedii…pe care nu prea ai unde sa le faci (unde merg la ski anul asta can s-a interzis orice calatorie ne-esentiala???
9. Nu am nevoie de haine, cu cateva tricouri, economie de cateva sute de euro. Ce sa fac oare cu ei?
11. Dejun si cafeaua in liniste si nu pe fuga.
12. Calitatea vietii s-a imbunatatit simtitor, am crezut ca am mai mult timp liber dar de fapt e mai putin si mai prost. Sa muncesti in timp ce te uiti si dupa un toddler ca gradinita e inchisa d ela un caz la nu situ ce clasa nu e chiar munca. E stress. Stiu colegi care isi imbecilizeaza copiii la tablete 8 ore pe zi cu desene animate dar nu e odelul meu de viata.
13. Este un aport substantial pt imbuntatirea mediului inconjurator, mai putina folosire a resurselor de tot felul la costuri ZERO. Da, s-a vazut…datele indica adevarate minuni vis a vis de calitatea aerului. Mai ales in Bucuresti. Si la Bruxelles e grozav. Indicii de poluare identici cu cei dinainte, depinde de vreme, de circulatia vantului, de alti factori. Poluarea fonica e singurul castig.
Ultima fraza zice totul. Intrebarea este ce faci daca nu ai de ales? Copii, scaun (luat recent dar suferit cu lunile pana la el), loc aranjat (unde, cum? In dormitor, in camera copilului? Poate in gradina…
N-am privilegiul sa stau la Bruxelles, stau mai la tara cum s-ar spune. am spatiu suficient n-am copii mici iar cand faca pauza ies pe balcon si privesc gradina.
Dupa program ma pot plimba cu bicicleta peste campuri, padure etc.ect. iar cumparaturile le pot rezolva in cel mult 1 ora, imi place sa gatesc, restaurantele nu-mi sunt importante.
Candva se termina nebunia cu pandemia, banii economsiti imi vor pica foarte bine pt un concediu mai lung de 3 – 4 saptamani, in Asia, SUA vom vedea.
Colegii ? depinde in ce relatii te afli cu ei insa personal am ajuns la concluzia, la servici ai colegi si nu prieteni, prietenia e altceva.
Fiecare este altfel, pt unu e bine, pt altul mai putin bine, fiecare se adapteaza dupa cum poate.
Am impresia ca cei tineri, cei de varste mijlocii au probleme mai mari decat restul, cumpatarea, calmul, rabdarea si linstea fiind mai mult atributele celor trecuti de o anumita varsta dar cu experientele necesare.
@ Unu din Bxl: Functionarilor UE le lipseste datul in stamba. Au niste salarii atat de indecente, încât nu mai stiu ce sa faca cu banii. Ati putea sa ajutati niste copii săraci, de exemplu, sau alti oameni care au rămas fără job dupa pandemie. Eu asa am facut din martie anul trecut si ma simt mai bine, tocmai pentru ca pot sa renunț la cele cateva mii de euro pe care le salvez de cand lucrez de acasa, din „minunatul” oras Bruxelles. Se pare ca nu mai avem loc unii de altii pe aici. :)
Vorbesti din pozitia unuia caruia nu stiti ce sa faceti cu banii sau de unde stiti? Cand am venit la Bruxelles eram deja „inavutit” bine, jobul aici e de diversificare portofoliului.
Sa stiti ca eu am fost unul dintre cei care am venit cu propunerea ca salariile „indecente” ale functionarilor sa fie reduse pe perioada asta…ba chiar am propus sa fim „pusi in cui” cu joburile pana s elinisteste. Cine sa ma asculte.
Desi am muncit mult mai mult, cel putin in primele luni dupa criza am fost singurul din unitate care a refuzat sa isi pune „overtime”…l-am acordat drept solidaritatea mea. S-au cam crucit oamenii…inclusiv sefa.
Per ansamblu nu stiti cu ce ma ocup si cat donez sau nu dar pur si simplu teleworkingul nu este pentru toata lumea…asta e. Pentru mine nu este…
Total de acord ca proportional cu joburile disparute si scaderi in GDP si bugetul institutiilor sa fie redus. Dar nu as fi de acord ca sefii aia mari sa ramana toti pe pozitii si atacul sa fie dar doar la „mici”.
– laptop e super, desktop nu prea
– casti nu folosesc, probabil nu ai laptop suficient de bun
– in general in afara de laptop mai e un soarece … in caz de ceva, dar se poate si fara
– nevasta da, :) eu as zice ca e chiar mai bine (am lucrat si fara ea acasa, ea fiind la birou)
– copii? no problem, merge si cu ei. Din pacate sunt mari acum, e altceva
– poti face si ceva diferit ce nu poti la birou, sport, bricolaj, etc.
––
– lipsesc intalnirile periodice cu colegii, odata la cateva luni
experienta +10 ani
Mda! Numai că exact în avantajele home-office-ului stau și tarele sistemului. Într-o societate concurențială, în care nu se produce mai mult chiar dacă de acasă, avantajele financiare ale lui Hans înseamnă tot atâtea dezavantaje pentru alții: cei care fac pantofi, șosete, cămăși, cei care vând fast-food în pauza de prânz, transportul în comun, chiar și cei care comercializează benzină au încasări mai mici. Le lipsesc acei 2000 EUR, care se duc în Dubai, și anume nu pentru barili ca până mai ieri, ci pentru servicii de 4 stele în doar câteva zile.
Hantzy lucrează și el de acasă de aproape un an. Alții vor urma încă. Cu industria 4.1 în curând vor lucra și strungarii sau chiar monteurii de acasă. Cu timpul nu vom mai avea nevoie de autoturisme personale. Nici de garaje, nici de șosele cu 5 benzi pe sens. Închirierea vreunui e-bibiu odată pe săptămână va fi îndeajuns. Dacă Hans lucrează pentru vreun concern auto, asta se va întoarce împotriva lui cândva. Vor prospera poate cei care fac drone pentru livrat cumpărăturile direct acasă, iar Hans trebuie să se reprofileze. Avantajul unei nișe de orice fel rămâne avantaj cât timp nișa rămâne nișă. Odată ce devine fenomen de masă, s-au dus și avantajele.
Pantofii, sosetele si camasile sunt facute undeva in Asia, iar banii castigati de mine ii cheltui unde doresc, de atata libertate sper sa mai pot dispune cu toate ca incep sa am dubii.
Am vazut undeva intr-un documentar intradevar un excavatorist care lucra de acasa, nu-i gluma asa cum deja astazi se pot face operatii tot de acasa indiferent de locatia pacientului.
Automobilele autonome exista si peste nu mult timp vor aparea si pe strazi asa cum si dronele vor deveni cotidiene iar in cativa pt fericirea nostra nu vom avea nevoie de nimic, impartim ce exista, incliusiv neveste, amante si iubite.
Da intradevar voi avea nevoie de o reprofilare, undeva cu burta la soare, de muncit sa munceasca altii, cei care vor mai avea privilegiul unui job, trecutul pt. mine intre timp este mai lung decat viitorul.
Perfect de acord cu @Principiul și @Hans, TT e respect pentru sine. O alta calitate a vieții, personala, nu formală.
Uau, managementul a trebuit/trebuie sa se reinventeze! Îmi dă o lacrimă!
Personal nu cred că telemunca a fost/ este o problema pentru management. Problemele majore sunt create de Covid și pandemie, de noile relații economice, de noii clienți, de noile modalități de colaborare/abordare a lor și de lucru efectiv cu ei in noile condiții ale inchiderii granitelor și a colaborarilor online. Chiar nu cred că noi, „workărașii” suntem o problema, indiferent de unde am lucra, acasă sau la birou. Problemele reale sunt targeturile, KPI-urile, vânzările, proiectele, clienții. Lipsa predicțiilor, mediu economic neanticipabil, căderea relațiilor comerciale cu Marea Britanie datorita Brexitului, taxele vamale noi apărute, întârzierea neașteptată a livrabilelor din țările Asiei, scăderea dramatică a vânzărilor de produse catre populație și multe alte necunoscute economice. Adaptarea muncii lor de manageri la viață online ar trebui sa fie ultima dintre probleme.
Chiar nu cred că sunt probleme de orgolii ce suferă pentru că nu mai pleacă cu importanta in „business trip-urile” plătite de companie. Faptul ca sunt forați să folosească căștile din dotare să negocieze proiectele și targeturile pentru echipele lor înseamnă adaptare rapida și necesara. Daca nu, bonusurile lor de manageri ar trebui sa aibă de suferit.
Si în management exista o ierarhie, șefii direcți ai unor șefi direcți, care au niste șefi. Din experiența companiei la care lucrez și a companiilor la care lucreaza cunoscutii mei, higher management a suferit schimbări în anul 2020, mai peste tot. Plecări/ schimbări/ pensionari de CEO/ CTO/ CFO/ HR heads. Cei care făceau micromanagement și aveau cultul personalității nu s-au adaptat. Cei care au fost nevoiți să dea oameni afara sau sa îi trimită în șomaj, nu s-au adaptat. Până într-un final când treaba managementul s-a redus pragmatic la clienți, livrabile și evaluări. Cel mai probabil managementul va evolua către simplitate, claritate și corectitudine. Pragmatism. Procesele interne ale companiilor vor fi sfinte, work products-urile vor fi biblii. Ceea ce este bine!
@ Sunteți de părere și că ar fi de vaccinat ,printre priorități, și cei care se numesc cu C. Ovidiu, Ovidiu, Ovi, Cove, Covei, alte nume ce ar conține literele COVID, vaccinurile fiind încă în perioada experimentală și observându-se și că ar fi scăzut cazurile de infectări după vaccinarea unor liderilor politici, ?
Remarcați și că numărul de cazuri de COVID ar fi mai ridicat în centrele universitare, fiind anterior și dezbateri importante despre plagiatele la lucrările doctorale, ?
Ce de ridicări în slavi muncii de acasă. De parca orice job afacere sau meserie se pot face de acasă din fata unui ecran. Pt unii „binefacerile pandemiei” au arătat cam asa : business distrus falimentat/somaj. Cautat joburi cu milogeala depunerii de CV – uri și redactarea de scrisori idioate de intenție. Interviuri online cu HR-uri pitzi care deversau limbaj corporatist. Asa ca întrebare pt autor și ăștia extaziați de munca home office – noi ăștia de 40 + ani care știm sa facem chestii care nu se pot digitaliza ce sa facem? Ne spinzuram de pe acum? Sau acceptam un job care ne leagă de un ecran și un scaun, pe ceva salar mizerabil? Ne apucam de callcenter? Poate nu vrem sa traim restul vieților în casa și ancorați la un monitor?
Intr-un articol recent asupra acestui subiect The Economist scrie ca experimentul de anul trecut va împarte lumea intr-o nouă periodizare: BC (before covid) si AD (after domestication) si ca efectele perioadei AD vor rămâne.
Cred ca ar trebui intrebati cei pana in 30 de ani. Dar chiar si cei de aceasta varsta au de-a face cu tot felul de dinozauri ne-digitali.
Nu este doar o deosebire de cunostine intre generatii, este o deosebire de mod de viata. Probabil ca pentru prima data in istoria omenii avem de-a face cu o schimbare radicala care prinde doua generatii active.
===
Dupa parerea mea, conceptul de munca (nu munca in sine!) este pe un traseu al disparitiei. Sunt multe cauze, enumar cateva:
– nu mai este esential timpul pentru a masura eficienta, ci eficienta apare in rezultat; astfel timpul nu mai poate fi utilizat pentru a masura munca, daca e sa fim obiectivi.
– gig-economia a sters deosebirile dintre angajare si contractare, in multe situatii
– dependenta intre lucratori a scazut drastic
– etc,
===
Se poate discuta mult, dar cand Vodafone ofera constant pana in 200 Mbs la un contract de 500 Mbs (cat ar fi de best effort, nu se poate spune ca jumatate „effort” (eu as numi asta „best tzeapa”), nu stiu ce s-ar mai putea spune cu sens.
La fel, intr-o tara care ofera copiilor tablete gratis, dar nu are nicio idee de faptul ca sunt implicate costuri ale serviciului de internet foarte mari si ca tableta este dificil de folosit pentru invatare, ce ar fi de discutat?
In Romania probabil ca TT tine de bule, nu de tendinta sau de eficienta.
Cred ca va referiti la aceiași țară care a cumpărat timp de 12 ani mai multe licențe Microsoft decât calculatoare sau elevi (tabletele nu aparusera). Asta in timpul a 3 guverne cu orientari polittice aparent opuse. Faptul ca s-au platit peste 50 milioane euro mită este implicit.
Desigur, scansalul Microsoft e revoltator. Dupa cum e si atitudinea de gaska (scuze) a partidelor politice fata de asemenea „intamplari”.
Pentru a exprima bataia de joc fata de copii in povestea despre tablete nu gasesc un cuvant suficient de dur care sa poata fi si publicat.
Foarte bine scris și bogat în conținut&sugestii, domnule Mirel Bănică! L-am citit cam jumătate, o să revin. Să nu se întrebe nimeni ce caut eu, pensionar, într-un asemenea articol! Sau să se întrebe, cum mă întreb și eu despre cele citite în articol. Cuvîntul-cheie este „înțelegere”, ce se întîmplă cu lumea. Ca să nu mă întind, doar o sugestie de meditație/investigație: ce mutații va produce „telemunca” elevilor? Că nu cred va rămîne ceva pasager. Vorba lui Bob Dylan/Florian Pittiș: The times they are a-changin’/Vin la rînd, vin alte vremuri: „învățați să-nnotați, sau vă duceți la fund”.
nu ați surprins o idee care mi se pare foarte importantă, și anume necesitatea absolută de petrecere a timpului, pt toți cei ai casei, copii și adulți, dincolo de granițele casei. pt copil, face parte din procesul de maturizare, de câștigare treptată a independenței. pt adult, ventilarea spațiului intrapsihic,nevoia lipsei de contact permanent cu celălalt, care asigură – potențial, cel puțin – întoarcerea acasă cu chef de a-ți întâlni familia. despărțirea membrilor familiei, preț de câteva ore pe zi, este sanogenă pt toată lumea. petrecerea majoritară a timpului în același spațiu duce la îmbâcsirea acestui spațui intra și interpsihic și la deteriorarea raporturilor între cei ai casei. lucru care nu mai trebuie demonstrat.