„Sunt îngrijorată, pentru prima dată, ca niciodată până acum, suntem la un vârf de periculozitate nemaivăzut până acum, suntem la marginea unui război. Am mare anxietate pentru mine, pentru familia mea, dar nu numai evident, ceea ce vedem este o nebunie. Nu știu cât, în Iran, există această percepție, pe care o avem noi în Occident, dar în Iran de ceva vreme există un adevărat război împotriva oamenilor care i se opun [puterii regimului, n.m.], împotriva femeilor care ies pe stradă fără văl, persoanelor care dansează, tinerilor care protestează, ei duc o luptă incredibilă și non-violentă împotriva căreia regimul duce un război zilnic și despre care nu se vorbește, care provoacă victime și torturi. (…) Există deja un adevărat război în Iran, atacul asupra Israelului este ceva convenabil și nu numai pentru ayatollahi: atât ei, cât și Netanyahu au probleme interne uriașe, care le pun în pericol puterea și, de aceea, cred că atacul acestor ore este o armă de distragere a atenției în masă pentru Iran și Israel.”[1]
Azar Nafisi[2]
•There are no more doubts, we have certainties: the Western world is under pressure. It’s not the first time this has happened, let’s remember the years after WW2, with the wars in Korea, Vietnam, the Yom Kippur war, the Cuban missile crisis, the student riots in Paris in 1968, the large demonstrations in the United States for civil rights, against the war in Vietnam or from the entire West against the nuclear arms race of the 1980s.
•This time the „Offensive of Imperialism” sets the world in motion under the slogan of a „New, fairer World Order”. Beyond the hypocrisy of aggressive empires – and let’s name them: Russia, China, Iran – we must also note another, absolutely objective reality: the West is now, over a century away, facing the faults and injustices it created through its own imperial policy from the 19th century until after WW2.
•The Middle East is now under pressure because the West has entered into a strategic crisis, especially after the United States chose the path of withdrawal from the region with the disengagement policy proposed by the Obama administration, and amid a different approach in the energy policies of Europe and the United States. The political agents of the aggressive empires, first of all Iran, supported by Russia, but also China, with its obvious strategic economic interests, entered the vacant place almost without effort.
•It seems that Israel is suddenly more exposed than ever now in the Middle East. It is only an appearance, because Saudi Arabia, Jordan or the United Arab Emirates (not to mention Lebanon, already a definite victim) are under the same pressure. And the question is whether now is the time for Israel to act in desperation by resorting to disproportionate violence, or whether it needs to make way for a much wiser strategy of keeping its allies close. The rush of despair or the firmness given by wisdom, which will be the path on which the future of the region depends?
Discursul „creionului roșu”[3] susținut de Benjamin Netanyahu în fața Adunării Generale a ONU în septembrie 2023, urmat de atacul sălbatic al hoardelor Hamas și Jihadul Islamic din 7 octombrie 2023 vor rămâne în istorie pietre de hotar, la fel cum va rămâne și discursul lui Vladimir Putin din februarie 2007, susținut la Conferința de Securitate de la München[4] în februarie 2007, urmat de invaziile militare din Georgia și Ucraina.
Iranul, bunăoară, a identificat o oportunitate excelentă să-și activeze elaborata rețea regională și internațională de organizații partenere, aliate, proxy și agenți de influență ce și-a construit-o[5] pentru a prelua inițiativa ca lider al cauzei palestiniene și pentru ca, în 13 aprilie ac., să atace pentru prima dată direct Israelul, aparent în scop de răspuns militar legitim.
În 2007, dictatorul de la Kremlin, considerat încă, după opt ani de domnie la Moscova, un lider politic rezonabil (deși evenimentele din Cecenia și vânătoarea opozanților ar fi trebuit să dea de gândit), a expus cu îndrăzneală în fața lumii noua sa doctrină imperială și de rescriere a ordinii mondiale post WW2; ce a urmat știm de acum foarte bine: agresiunea împotriva Georgiei în 2008, invadarea Ucrainei în 2014 și elementele agresive tot mai vizibile ale războiul hibrid dus împotriva Occidentului[6].
Ce va urma? Aici lucrurile sunt deopotrivă simple și complicate. Simple, dacă avem înțelepciunea să ne întrebăm de ce s-au aliat politic, economic și militar Rusia, China și Iranul, fiecare clamând o revoluție în spatele căreia este vizibilă idea imperială (noul imperiu rus, noul sino-imperiu, noul califat al lui Mahdi)? Iar răspunsul este că cele trei imperii caută în parte să obțină victorii regionale decisive și, împreună, victoria globală împotriva ordinii mondiale propusă de Occident după WW1 și WW2. Evident că, după ce Rusia și Iranul au mutat ofensiv pe tabla de șah, următoarea mișcare agresivă îi va aparține Chinei.
Amintesc Acordul Sykes – Picot din anul 1916[7] sau Declarația din 1917 a ministrului britanic de externe Arthur J. Balfour[8], dar o fac pentru a sublinia că legile implacabile ale istoriei acționează și vor continua să acționeze, că nicio dramă nu se va consuma fără să-și ceară prețul la un moment dat; cu alte cuvinte, Occidentul trebuie să-și recunoască culpa și să aleagă – de preferat cât mai rapid, sub presiunea evenimentelor – dacă va contribui activ la rezolvarea traumelor la care a contribuit post WW1 și WW2 sau adoptă poziția pasivă, cedând pas cu pas în fața pretențiilor agresive ale noilor imperii.
UNII SE LAUDĂ CU CĂRUȚELE LOR, ALȚII CU CAII LOR[9]
Faptul că în urmă cu aproape un secol nu s-a găsit o soluție rezonabilă la scara istoriei pentru conviețuirea israelo-arabă în Orientul Mijlociu și că regiunea a fost supusă unor diviziuni politice artificiale responsabile de faliile de conflict ulterioare reprezintă o dramă ce a contribuit la dezvoltarea a sute de tragedii până astăzi.
S-a creat astfel un context de criză continuă care a oferit unor extremiști religioși, pe care nimeni nu i-a luat în seamă pe fondul confruntării de bloc din plin Război Rece, oportunitatea să instaureze în 1979 în Iran o formă de conducere statală în „numele lui Mahdi”, ce promovează ideea „revoluției islamice” continue până la (re)instaurarea unui califat arab universal (cu particularitatea de a fi condus de urmașii partidei lui Ali și Husein).
Un atac (nerevendicat) al Israelului, în prima zi a lunii aprilie ac., asupra unor imobile din Damasc aflate într-un perimetru al unei reprezentanțe diplomatice iraniene care a găzduit înalți comandanți ai Gărzilor Revoluționare ce au fost uciși în urma acțiunii, le-a prilejuit liderilor de la Teheran să planifice un răspuns militar fără precedent asupra Israelului.
Atacul a fost purtat cu sute de drone purtătoare de focoase explozive și de zeci de rachete (de croazieră și balistice), unele trase de pe teritoriul Iranului, altele din Yemen sau Irak, marcând astfel un punct de cotitură în conflictul dintre Teheran și Ierusalim. De altfel, pentru a contracara acest atac masiv, în sprijinul Israelului s-au mobilizat importante capacități ale statelor aliate, în primul rând ale Statelor Unite, dar și ale Marii Britanii, Franței și Regatului Iordaniei, în condițiile în care atacul era unul așteptat (ca moment, nu neapărat ca anvergură).
Atacul iranian a fost reflectat de presa statelor aliate cu Iranul sau din regiune (deci nu în presa occidentală) în următorii termeni:
•China Daily[11]: „Reprezentanții Iranului la ONU au declarat sâmbătă că atacul asupra Israelului «poate fi considerat încheiat». «Desfășurată în temeiul articolului 51 din Carta ONU referitor la apărarea legitimă, acțiunea militară a Iranului a fost ca răspuns la agresiunea regimului sionist împotriva sediului nostru diplomatic din Damasc. Chestiunea poate fi considerată încheiată», se titrează în postarea de pe platforma X. «Cu toate acestea, în cazul în care regimul israelian ar face o altă greșeală, răspunsul Iranului va fi considerabil mai sever. Este un conflict între Iran și regimul mișelesc israelian de care SUA TREBUIE SĂ STEA DEPARTE!», adaugă postarea.”
„Israelul plănuiește să lanseze un «răspuns semnificativ» la atacul aerian iranian, au informat duminică dimineața știrile de stat israeliene Kan TV, citând un înalt oficial israelian anonim. «Faptul că Iranul atacă pentru prima dată cu tiruri lansate de pe teritoriul său Israelul necesită un răspuns semnificativ. Care va veni în curând», a declarat oficialul.”
„Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran a confirmat într-o declarație difuzată sâmbătă seara că a lansat atacuri cu rachete și drone asupra Israelului. (…) Grupul Houthi din Yemen a lansat sâmbătă atacuri cu drone împotriva țintelor din Israel, a declarat duminică pentru Xinhua o sursă militară din guvernul recunoscut internațional din Yemen. Sursa, sub protecția anonimatului, a declarat că dronele au fost lansate de pe teritoriul deținut de Houthi de-a lungul coastei de vest a Yemenului.”
•Al Jazeera[12]: „Iranul a lansat sute de drone și rachete împotriva Israelului, într-un atac fără precedent, care a venit ca răspuns la un raid israelian asupra consulatului iranian din Siria în urmă cu două săptămâni. (…) Corpul Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran a confirmat atacul, spunând că a lansat dronele și rachetele în cadrul Operațiunii «True Promise», ca parte a pedepsei pentru «crima entității sioniste de a viza consulatul iranian din Siria» la 1 aprilie. Raidul de la Damasc a ucis 13 persoane, inclusiv doi generali superiori din Forța Quds de elită a IRGC. (…) Înainte de atacul iranian, Irakul, Iordania și Libanul au anunțat închiderea temporară a spațiului lor aerian, în timp ce Siria a pus, de asemenea, în alertă maximă sistemele de apărare sol-aer «Panțîr», fabricate în Rusia, în jurul Damascului și a bazelor importante, potrivit agenției de presă Reuters.”
•Al Jazeera[13]: „Gruparea palestiniană Hamas și-a exprimat sprijinul pentru Iran după ce a lansat sute de rachete și drone asupra Israelului, ca răzbunare pentru un atac mortal asupra consulatului său din capitala Siriei, Damasc. Într-o declarație sâmbătă, Hamas, care guvernează enclava palestiniană din Gaza, a declarat că atacul afirmă «dreptul natural» al țărilor și popoarelor din Orientul Mijlociu de a se apăra «în fața agresiunilor sioniste». «Operațiunea militară desfășurată de Iran împotriva entității sioniste este un drept natural și un răspuns cuvenit la infracțiunea de vizare a consulatului din Damasc», se arată în comunicat.”
•The Edge Malaysia[14]: „Iranul a lansat drone explozive și a tras rachete spre Israel sâmbătă seara, în primul său atac direct asupra teritoriului israelian, o lovitură de răzbunare care a ridicat amenințarea unui conflict regional mai larg, în vreme ce SUA și-au afirmat sprijinul «de fier» pentru Israel. (…) Președintele american Joe Biden, care a vorbit telefonic cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, a declarat că va convoca duminică o întâlnire a liderilor economiilor majore ale Grupului celor Șapte (G7) pentru a coordona un răspuns diplomatic la ceea ce el a numit atacul nemaiîntâlnit al Iranului.”
„Adjunctul ambasadorului Rusiei la ONU, Dmitri Polyanskiy, a declarat într-o postare pe Telegram că, pe lângă o scrisoare din partea Israelului, Consiliul de Securitate a primit încă una din Iran, care afirmă că atacul său se încadrează în Carta ONU care reglementează dreptul la autoapărare. «Scrisoarea avertizează că, dacă Israelul răspunde, Iranul va replica într-un mod și mai puternic, decisiv», a titrat Polyanskiy. (…) Rivalul republican al lui Biden la alegerile prezidențiale din noiembrie, Donald Trump, s-a referit pe scurt la atacurile aeriene de la un miting din Pennsylvania, criticându-și rivalul democrat. «Sunt atacați chiar acum», a spus Trump. «Asta pentru că dăm dovadă de o mare slăbiciune. Acest lucru nu s-ar fi întâmplat; slăbiciunea pe care am arătat-o, este de necrezut, și nu s-ar fi întâmplat dacă aș fi fost în funcție».”
ȘI I-AU STRÎNS LA LOCUL CE SE CHEAMĂ EVREIEȘTE HARMAGHEDON[15]
Israelul, cu sprijin aliat, a făcut față atacului din 13 aprilie ac., dar ar fi eronat să ne cramponăm de tonul triumfalist al mesajelor publice care au urmat atacului, pentru că anvergura acestuia a trezit îngrijorare printre înalții comandanți ai Tzahalului: Iranul a dovedit că are capacitatea de a lovi teritoriul Israelului cu drone și rachete. Ce va urma nu poate fi decât o provocare de un nivel superior, pentru că nu pot fi excluse atacuri surpriză sau într-un viitor deloc îndepărtat chiar amenințarea armelor nucleare.
Acestei noi categorii de amenințări Israelul trebuie să fie pregătit să-i răspundă, de dorit prin acțiuni preventive. Doar că nu este deloc simplu de făcut acest lucru în noile condiții din regiune și a accentuării competiției globale dintre Occident și alianța autoritariștilor. Acesta este motivul pentru care Ierusalimul a decis să-i răspundă Teheranului în 19 aprilie ac., trecând peste îndemnurile internaționale de a nu o face, pentru a se evita escaladarea. Doar că din 7 octombrie 2023 ne aflăm deja într-o logică a escaladării, iar la Ierusalim se înțelege bine acest lucru, spre deosebire de Occident.
„Considerând revoluția iraniană [ca fiind] o simplă expresie a șiismului este [o interpretare] limitativă” explică jurnalistul libanez Jihad al-Khazen[16]. „Este esențial să lărgim orizontul pentru a înțelege această revoluție în adevăratul ei context, cel al islamului politic. Această perspectivă ne permite să înțelegem sprijinul hotărâtor și continuu pe care Republica Islamică l-a oferit ani de zile grupării Hamas, de orientare sunnită, și altor mișcări precum Frăția Musulmană, fondată în Egipt (…)”. Continuându-și ideea, Al-Khazen ne ajută să înțelegem cum anume și-au construit, cu răbdare și cerbicie, ayatollahii rețeaua de influență pe care se bazează astăzi[17]:
„În 1953, sunniții Qutb s-au întâlnit la Ierusalim cu șiitul Navvâb Safavi, predicator și fondator al Fedâ’iyân-e Islam, responsabil pentru uciderea liberalilor și tehnocraților iranieni între anii 1940 și 1960; așa cum a subliniat tunisianul Rached Ghannouchi această mișcare este văzută drept moștenitoarea Frăției Musulmane din Iran. Există numeroase exemple care demonstrează afinitățile politice evidente dintre revoluția iraniană și Frăția Musulmană. De la înființare, Republica Islamică a fost un model pentru liderii importanți ai Frăției Musulmane, de la libanezul Fathi Yakan până la tunisianul Rached Ghannouchi, fondatorul Mișcării Tendinței Islamice – viitoarea mișcare Ennahda – și mulți alții, care văd în revoluția iraniană un exemplu de urmat pentru a-și readuce societățile la un islam considerat mai pur.”
„În februarie 2016, Oussama Hamdan, responsabil cu relațiile externe pentru mișcarea palestiniană, a vizitat Teheranul. După o serie de întâlniri cu oficiali iranieni, comunicatul Hamas a fost fără echivoc: exista perspectiva deschiderii unei «noi pagini» în relațiile cu Teheranul. Problema palestiniană este profund legată de ideologia iraniană: în ciuda divergențelor privind criza siriană, sprijinul Iranului pentru Hamas a rămas constant de-a lungul timpului.”
„Sondajele arată că ideologia fraternității câștigă teren peste tot. Potrivit unui studiu al Centrului de Cercetare Pew, o majoritate covârșitoare a musulmanilor chestionați în Indonezia (91%), Liban (58%), Pakistan (69%), Nigeria (82%), Egipt (85%) și Iordania (76%) dorește o mai mare implicare a Islamului în chestiunile politice din țările lor respective; aceeași tendință se observă în Turcia (38%), după cum arată o cercetare publicată în 2010. (…) Acesta este pericolul real care se apropie. Țările arabe care au pariat pe pacea cu Israelul sunt conștiente de utilizarea islamului iranian și politic a cauzei palestiniene. Aceste țări întrețin, împotriva propriilor opinii publice, relații cu Israelul, în speranța de a rezolva problema într-un mod satisfăcător, care implică în mod necesar nașterea unui stat palestinian. Netanyahu și guvernul său trebuie să înțeleagă această necesitate. Iranul – și de ani de zile – urmărește să destabilizeze țările arabe cu ajutorul celei de-a cincea sa coloane formată dintr-un islam politic, care nu se oprește de la nimic pentru a-și atinge obiectivele.”
În fine, subliniază Jihad al-Khazen, ca o concluzie: „Cine dorește să analizeze situația actuală din Orientul Mijlociu, ar trebui să ia în mână o hartă și să observe cu atenție evoluțiile recente din regiune. În Irak, Statul este practic absent, înlocuit de miliția șiită al-Hashd al-Shaabi. În Siria, Statul este redus la o umbră, Bashar al-Assad fiind din ce în ce mai recunoscător pentru sprijinul iranian și dispus să accepte influența tot mai mare a Teheranului. În Liban, Statul este evanescent, dominat de partidul șiit Hezbollah, care urmează directivele Teheranului. În Yemen, situația este similară: nu mai există un guvern central, ci doar milițiile șiite Houthi, tot sub influența Teheranului.”
„Până în 2019, influența Iranului în Irak, Liban, Siria și Yemen devenise o nouă normalitate într-o regiune în care un astfel de concept ar fi fost cândva de neimaginat pentru liderii regiunii, inclusiv cei de la Teheran”, consemnează un raport al IISS[18]. „Iranul a realizat o mare parte din această schimbare folosind un militantism șiit transnațional, capabil să lupte angajând diferite grade de îndemânare și disciplină și care s-a confruntat simultan cu diferiți adversari ai Iranului, în diverse teatre de operațiuni militare.”
„Teheranul a anticipat și gestionat cu atenție această expansiune strategică – ambițiile sale extrateritoriale sunt stabilite în constituția sa și se reflectă în retorica liderilor săi. (…) Milițiile expediționare și capacitatea militară a Iranului au evoluat pentru a răspunde noilor cerințe, inclusiv colaborarea militară sporită între categoriile de forțe, de o manieră care depășește până și viziunea fondatorilor Republicii Islamice.”
„Forțele motrice și istoria din spatele transformării Iranului după intervenția [americană] din Irak, din 2003, pot fi înțelese dacă analizăm implicarea Teheranului în Irak, Siria și Yemen. Aceste teatre de operațiuni ilustrează modul în care strategia militară a Iranului a modelat acțiunile și a evoluat pentru a face față unor provocări neașteptate. Examinarea modului de formare și de interpunere al Hezbollahului libanez și de extindere a implicării Iranului în Bahrain, Arabia Saudită și Kuweit completează imaginea.”
„Doctrina militară adoptată de Iran în 1992, ce se regăsește în «Regulamentul complet al forțelor armate ale Republicii Islamice Iran», reflectă intenția de a se baza pe o combinație atipică de utilizare a forțelor convenționale (cu accent pe dezvoltarea programelor de rachete balistice), exploatarea avantajelor geografice și a energiei oferite de revoluția islamică. Doctrina Teheranului a implică o arhitectură revoluționară de colaborare militară între o armată republicană organizată după principiile moderne occidentale, dar nesigură ideologic (Artesh-e Jomhouri-ye Eslami-ye Iran, sau pe scurt «Artesh») și o miliție conformă ideologic, chiar dacă mai puțin experimentată din punct de vedere militar, «Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice» (Sepah-e Pasdaran-e Enghelab-e Eslami).”
„Un factor important în consistența doctrinei Iranului”, subliniază IISS, constă în „longevitatea conducerii sale revoluționare. Din 1989, Liderul Suprem ayatollahul Ali Khamenei a fost autoritatea care a garantat doctrina strategică a Iranului și a încadrat în structurile de securitate doar ofițeri superiori despre care a fost sigur că-i împărtășeau viziunea revoluționară. Liderii militari ai Iranului își ocupă pozițiile pentru lungi perioade de timp și puțini adversari ai Iranului pot oferi o imagine similară, a unui leadership atât de consolidat în timp.”
IZBĂVEȘTE-MĂ DAR DIN MÂNA FRATELUI MEU[19]
Toate aceste realități sunt bine înțelese de conducătorii Tzahal și ai serviciilor de informații israeliene. Dar provocarea trece dincolo de capabilitățile statului major al armatei israeliene și privește leadership-ul politic, cheia deciziilor privind răspunsul pe care Ierusalimul trebuie să-l dea islamului politic, sistemul de alianțe pe care să se bazeze și construcția unui viitor sustenabil, în condițiile Teheranul poate ajunge să posede propriul arsenal nuclear.
Atacul iranian din 13 aprilie ac. a fost contracarat cu succes de Israel pentru că a cooperat strâns cu aliații săi, mai ales cu Statele Unite: în preziua atacului, ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant și șeful Statului Major al armatei israeliene, generalul-locotenent Herzi Halevi s-au întâlnit cu generalul Michael Erik Kurilla, unul dintre comandanții US-CENTCOM[20] la baza aeriană Hatzor, pentru a conveni modul de acțiune coordonată în cazul unui atac iranian[21].
Ce a urmat, știm, dronele și majoritatea covârșitoare a rachetelor cu care Iranul a atacat, au fost interceptate, dar nu toate. Pentru ca efortul de apărare să reușească și să nu se producă un nou dezastru militar (ca în 7 octombrie 2023), Occidentul s-a alăturat Israelului, dând un semnal politic important. Mai apoi, câteva zile mai târziu, Israelul a executat propriul atac, un răspuns chirurgical și demonstrativ, pentru a le dovedi liderilor iranieni că apărarea facilităților lor nucleare nu este impenetrabilă. Doar că acest răspuns chirurgical și limitat nu a fost primul reflex la Ierusalim, unde lideri politici cu viziune extremă au cerut un răspuns copleșitor, o escaladare.
S-a dezbătut, sub o dublă presiune – a răzbunătorilor, care cereau practic un război deschis cu Iranul, și a aliaților occidentali, care cereau reținere maximă – în Consiliul de război de la Ierusalim timp de mai multe zile despre modul în care se va retalia și anvergura răspunsului, pentru că Iranul tocmai ce marcase o schimbare strategică printr-un atac direct care a echivalat cu o declarație de război, chiar dacă diplomații Teheranului au formulat cu șiretenie o altă poziție în fața Consiliului de Securitate.
Ce vrea Iranul, cred de acum că este destul de clar. De asemenea, este tot mai limpede ce își dorește alianța Rusia – China – Iran și ceilalți acoliți ai lor, aliniați cu cauza. De acum ar trebui – în această parte din lume din care România face parte ca destin istoric și prin crez național (chiar dacă, mai nou, diverși lideri politici și de opinie fac diverse jocuri antinaționale punând sub semnul întrebării vocația occidentală a României) – să ne intereseze mai ales cum putem să acționăm sinergic pentru a contracara ofensiva imperiilor autoritariste care vor schimbarea ordinii globale.
Desigur, suntem preocupați și temători și este de înțeles. Ne întrebăm care este semnificația protestelor studențești din Statele Unite[22] sau din Europa[23], dacă acestea sunt planificate și instigate de la Moscova, Teheran sau Beijing, ori care este natura și anvergura amenințărilor antioccidentale din chiar interiorul Occidentului?
Ne întrebăm dacă Israelul va reuși să reziste în fața atacurilor externe fără a se lăsa pradă tentațiilor extremiste și iraționale interne, care riscă să lase Ierusalimul fără aliați; iar preocuparea este legitimă, atât timp cât Statele Unite iau în calcul sancționarea unor unități militare israeliene pentru abuzuri în teritoriile palestiniene[24], iar Curtea Penală Internațională ar putea să-l pună pe premierul Benjamin Netanyahu pe aceeași treaptă cu Vladimir Putin, pentru politica sa agresivă împotriva civililor palestinieni[25].
Dar nu avem a ne teme doar de amenințări și de propriile noastre slăbiciuni, dimpotrivă, trebuie să avem inteligența de a sesiza și oportunitățile pe care evoluțiile complexe ale lumii de astăzi le oferă Occidentului. Știm bine, noi, în România, în estul Europei cum arată dictaturile și autoritarismul, așa cum știm și ce preț greu are libertatea. Sub amenințare, Occidentul se trezește și strânge rândurile, pentru a răspunde.
Protestează studenții? Foarte bine, este un semn că democrația nu a murit, că tinerii de astăzi nu sunt indiferenți. Iranul a atacat direct Israelul? Ei bine, acest atac a trezit în egală măsură preocupare la Riad, Cairo sau Amman, ba chiar și la Ankara. Este momentul acțiunii acum, momentul în care Occidentul să acopere declarațiile cu fapte; este momentul pentru diplomație creativă și angajată – excelentă ideea de a oferi garanții de securitate saudiților, de exemplu[26], poate face diferența -, pentru desfășurarea puterii militare occidentale, de la trupe, tehnică și până la reactivarea capacității industriei de apărare.
Pe scurt, este momentul ca Occidentul să apere Israelul, Ucraina și Taiwanul. Imperiile trebuie să eșueze pe aceste metereze. Dacă vor eșua, aceste imperii vor da șansa popoarelor pe care le oprimă să-și caute calea spre libertate; așa cum a fost posibil în 1989, va fi posibil din nou.
[1] https://www.g4media.ro/scriitoarea-azar-nafisi-razboiul-iran-israel-ascunde-problemele-interne-ale-ambelor-tari.html
[2] Azar Nafisi este o scriitoare și femeie de cultură iraniană aflată în exil în Statele Unite. Cea mai cunoscută carte a sa este „Citind Lolita în Teheran”, cu care a câștigat atenția publicului și care a fost tradusă în 32 de limbi străine.
[3] https://www.timesofisrael.com/full-text-of-netanyahus-un-address-on-the-cusp-of-historic-saudi-israel-peace/
[4] https://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2007/02/12/AR2007021200555.html
[5] https://www.iiss.org/publications/strategic-dossiers/iran-dossier/
[6] Vezi interferența Brexit, ca exemplu „de manual„ al manipulării opiniei publice cu scopul de a slăbi coeziunea și stabilitatea statelor occidentale
[7] https://www.britannica.com/event/Sykes-Picot-Agreement
[8] https://ro.wikipedia.org/wiki/Declara%C8%9Bia_Balfour_(1917)
[9] Psalmul 19 (20) : 8
[10] „The International Institute for Strategic Studies„, Londra
[11] https://www.chinadailyasia.com/hk/article/580816
[12] https://www.aljazeera.com/news/2024/4/13/israeli-army-says-iran-has-launched-drones-at-israel
[13] https://www.aljazeera.com/news/2024/4/14/hamas-backs-iran-after-retaliatory-missile-drone-attacks-on-israel
[14] https://theedgemalaysia.com/node/707823
[15] Cartea Apocalipsei, 16:16
[16] Jihad al-Khazen este jurnalist palestinian cu cetățenie libaneză (n. iunie 1939). A fost editor șef la „The Daily Star„ din Beirut, „Arab News„ în Jeddah, Arabia Saudită sau „Middle East and Life„ la Londra.
[17] https://www.g4media.ro/iranul-israelul-si-puzzle-ul-unui-orient-mijlociu-in-flacari-adevarata-amenintare-este-islamul-politic.html
[18] https://www.iiss.org/publications/strategic-dossiers/iran-dossier/iran-19-03-ch-1-tehrans-strategic-intent/?_id=D6181FBBCF9F4165AD1BC1CF316D7EA3&_z=z
[19] Facerea, 32:11
[20] https://www.centcom.mil/ABOUT-US/
[21] https://www.hotnews.ro/stiri-international-27051224-important-general-american-discutii-oficiali-israelieni-despre-operatiuni-defensive-ofensive.htm
[22] https://www.hotnews.ro/stiri-international-27103294-furie-politica-violente-cum-intrat-zeci-universitati-americane-febra-protestelor-declansate-razboiul-din-gaza.htm
[23] https://www.digi24.ro/stiri/externe/miscarea-studenteasca-impotriva-ofensivei-israeliene-in-gaza-se-raspandeste-in-intreaga-lume-pornita-din-sua-a-ajuns-pana-la-sydney-2782101
[24] https://adevarul.ro/stiri-externe/sua/sua-vor-sanctiona-in-premiera-un-batalion-al-idf-2356284.html
[25] https://adevarul.ro/stiri-externe/in-lume/israelul-ameninta-ca-va-distruge-autoritatea-2358632.html
[26] https://adevarul.ro/stiri-externe/in-lume/americanii-si-sauditii-se-apropie-de-un-pact-2358572.html
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Atacul Iranului s-a vrut devastator, dar a fost un esec ridicol. 99% din obiectele zburatoare au fost distruse in aer.
Iar replica i-a lasat fara cuvite. Nici nu stiu ce i-a lovit.
Acest atac, combinat cu rezistenta Ucrainei in fata Rusiei, chiar si fara arme/munitii trimise de NATO(SUA, in primul rind) dovedeste ca situatia mondiala nu poate fi tinuta sub control, decat prin forta tehnologiei stiintifico-militare.
Globalizarea trebuie sa astepte cucerirea politica a imperiilor, care sa se destrame sub forta interna. Abia apoi va fi o adevarata globalizare, cu raspindirea industriilor si tehnologiilor peste tot in lume.
Deocamdata, trebuie sa revenim la sfatul lui Pacepa, dat americanilor: „Nu vindeti tehnologie militara URSS!” Dupa cum stiti, nici satelitii Rusiei nu aveau acces la tehnologii militare. (Vedeti limitarile de care era incorsetata industria aviatica din Romania. Desi se dorea inarmarea Romaniei, pentru a face fata URSS.)
In clipa in care semiconductorii din China -si alte materiale sensibile- ajung in Rusia, Occidentul inarmeaza dusmanul de moarte. (Iar in China, stim cum au ajuns…) E timpul sa oprim nebunia castigului fara limite. Tehnologiile sensibile nu trebuie sa iasa din spatiul NATO/UE. (Si atentie la Ungaria/Austria!) Pe linga faptul ca iesirea capitalului si tehnologiilor din SUA, si alte tari NATO, provoaca serioase probleme sociale si -deci- politice, acasa.
Echilibrul militar a fost o nebunie idealista (care a dus la cursa inarmarilor atomice, cu tradarea initiala) . Intre cele doua parti, Occidentul trebuie sa-si pastreze si dezvolte atu-ul tehnico-stiitific. Luptele recente o dovedesc din plin. In fata fortei stiintei cu aplicatii militare, masele imense (si productia industriala de masa, de arme depasite) nu au nici o valoare. Nu pierdeti avantajul!
Si vis pacem, para bellum!
„Atacul Iranului s-a vrut devastator, dar a fost un esec ridicol. 99% din obiectele zburatoare au fost distruse in aer.” Pai nu s-a vrut a fi devastator, s-a vrut a fi un raspuns, in primul rand pentru uz intern, a distrugerii consulatului iranian. Intentionat au fost lansate sa fie distruse si sa nu faca victime. Iranul a si spus ca cu asta e gata si ca nu cauta razboi cu Israelul.
„Tehnologiile sensibile nu trebuie sa iasa din spatiul NATO/UE. (Si atentie la Ungaria/Austria!)” Curios, si cum ati face dvs acest lucru in prezent ? :D
Actuala configurație a statelor și granițelor, mai ales prin Africa, Orientul Mijlociu și parțial în Asia, a fost impusă cam arbitrar de Occident, în perioada colonialist-imperialista. Azi lucrurile s-au schimbat, Occidentul nu mai este ce a fost, iar balanța de putere militară și economică s-a cam echilibrat. Ca părere, trebuie o Nouă Ordine Mondială stabilită prin diplomație, nu militar sau prin alte forme de constrângere. Deci, CINE NU VREA schimbarea actualei Ordini Mondiale?
Un caz particular este taman „Europa noastră” care pare că nu știe ce vrea. Ar trebui să înțeleagă că nu mai este Metropola Lumii și nu va mai fi niciodată. Greu de acceptat, dat aceasta e evidența. Sic transit gloria Mundi…
Israel este intr-o pozitie foarte foarte proasta. Practic au numai dusmani in jurul lor si de data asta nu mai este ca in 1967 cand dusmanii erau cam desculti si in papuci de plastic inarmati cu tehnica sovietica prafuita, azi sunitii si siitii au miliarde de dolari la dispozitie si zeci milioane de adepti. Iar bomba nucleara a Iranului este doar o chestiune de luni de zile avand la dispozitie experienta oamenilor de stiinta rusi.
The Middle East is now under pressure because the West […] and amid a different approach in the energy policies of Europe and the United States. Wow, dupa ce autorul a incercat mai ieri, cu f putin succes, o devenire drept propagandist climatic acum vede si altceva.
Semnificativa in sensul articolului e vizita lui Xi in Europa. A vizitat doar Franta, Ungaria (unde se construieste o fabrica imensa de masini electrice) si Sirbia (amintire a bombardarii ambasadei Chineze de americani). Nu tu Berlin, Londra, Roma si nici chiar Bucuresti.
Cutremurator e indemnul domnului Felea in inarmare fara limite si impunerea fortei. Cine ridica sabia…
A fost o vizită distructivă, în Franța cu antipatii contra SUA+UK și care se auto-considera lidera Europei și în Serbia și Ungaria cu puternice simpatii pro-Rusia.
Păcăleala iraniană.
Iranul nu vrea doar să distrugă Israelul – acesta este doar ultimul pas. Sub pretextul distrugerii Israelului, Iranul vrea două lucruri: primul, să devină unificatorul lumii musulmane sub acest drapel al anti-Israelului, și al doilea, cel ascuns, cel al mentalității revanșarde, este de a reface și chiar extinde vechiul imperiu persan. Dar interesele Iranului șiit se ciocnesc de două state mari: Arabia Saudită și Turcia, ambele cu aceeași ambiție de refacere a lumii musulmane, dar doar sunite. Ceea ce împiedică în mod major Iranul este faptul că suniții sunt oprimați în Iran, așa că pretenția de a uni întreaga lume islamică sub conducerea iraniană este una complet ipocrită.
„așa cum a fost posibil în 1989, va fi posibil din nou.”. Da, doar ca siuatia este diferita de 1989, atunci cand SUA si URSS s-au inteles ca regimul comunist sa cada in mod pasnic, iar dizolvarea URSS sa se faca in liniste si pace, ceea ce s-a si intamplat. In Romania stim ce s-a intamplat si siuatia a stat diferit, datorita dictatorului psihopat Ceausescu care isi crease o armata de mercenari gata sa-l apere de dusmanii poporului, adica de poporul insusi si armata.
Occicentul nu poate apara Israelul decat facandu-si aliati seriosi in Orientul Mijlociu. Ati mentionat Arabia Saudita sau Turcia ca posibili aliati ai SUA in Middle East, insa nu uitati si de interesele acestor state in relatia cu Iranul, China si Rusia. Niciodata aceste puteri regionale nu vor fi 100% aliati fideli ai Israelului sau ai SUA. Oricand aceste puteri pot vira impotriva Israelului si lumii democrate, in general. Arabia Saudita nu este o democratie, dupa cum nici Turcia nu este o mare democratie astazi. Desigur, temporar ar putea sa sprijine Israelul intr-un conflict cu Iranul, insa daca se va ajunge aici, va fi foarte grav si pana la urma nu stim cum vor reactiona statele din zona. Este o prostie sa doresti un conflict deschis cu Iranul, avand in vedere aliatii sai (Rusia, China, poate Coreea de Nord si toata lumea sunita si siita) si capacitatile de lupta. La fel spuneam si despre rusi inainte de razboiul din Ucraina: niste amarati, o armata de trogloditi care n-are mai nimic, cu tancuri care ruginesc prin baze militare si cu rachete nucleare care ruginesc prin silozuri. Astazi, vedem puterea militara a Rusiei si dezastrul pe care il face in Ucraina.
In aceste zile se creeaza o noua lume, una care va fi dominata de dictatori si lideri autoritari, iar Occidentul trebuie sa-si stranga randurile si sa le faca fata. Insa, nu in conditiile in care unii partenri occidentali majori ai SUA invita dictatori si se lingusesc pe langa ei (la voi ma uit Macroane si Ursula!), doar-doar vor primi vreo firmitura din investiile chineze si vor reusi sa-l induplece pe dictatorul Xi sa nu boicoteze coniacuri frantuzesti. Asta nu mai este diplomatie, ci un joc pe sub mese facut de niste lideri europeni care vor sa atraga de partea lor niste dictatori, asa cum au facut si cu Putin inainte. Este o problema de securitate a NATO, din punctul meu de vedere.
@mike – „In aceste zile se creeaza o noua lume, una care va fi dominata de dictatori si lideri autoritari,”
Nici ei înșiși nu cred în asta și nici tu nu crezi în asta. Dar ăsta e rolul tău pe-aici, să împrăștii defetism pe forumurile de limbă română.
Acei ”lideri autoritari” nu vor decât să rămână la putere pentru tot restul vieții și asta e tot ceea ce pot obține ei. Sigur că în timpul ăsta pot să trimită câteva sute de postaci păe forumurile din vest, sigur că e loc pentru câteva zeci de postaci și pe forumurile de limbă română, dar asta nu înseamnă că au și capacitatea economică și militară pentru o confruntare cu Occidentul.
Mandatul lui Joe Biden se termină într-un dezastru similar cu mandatul lui Jimmy Carter și asta e tot ce au obținut acei ”lideri autoritari”. În urma lor, Rusia se va dezmembra încă o dată, iar China va avea și ea parte de un scenariu iugoslav, însă la o scară de 40 de ori mai mare. Omul potrivit e deja la locul potrivit, la fel cum era Tito în 1974 😀
@Harald Ma indoiesc ca rolul meu este sa „imprastii defetism” pe acest forum. La fel de bine te-as putea acuza de acelasi lucru, insa pentru mine, libertatea ta de exprimare este importanta, chiar daca unele comentarii postate de tine n-ar trebui publicate aici. Insa, daca vei continua sa jignesti (nu doar pe mine) si sa arunci cu laturi in altii, atunci lucrurile se vor schimba.
@mike – în ce constă ”jignirea”? Ai scris asta cu mâna ta sau nu?
mike 08/05/2024 La 13:55
„Astazi, vedem puterea militara a Rusiei si dezastrul pe care il face in Ucraina.
In aceste zile se creeaza o noua lume, una care va fi dominata de dictatori si lideri autoritari, (…)”
„Puterea militară a Rusiei” e un zmeu de hârtie creponată. Dacă presupunem, prin absurd, că Rusia ar ocupa chiar săptămâna viitoare Kiev-ul și și-ar instala acolo un guvern tip Ianukovici, 100% favorabil Rusiei, cum a procedat la Praga în 1968, ambele țări tot vor avea nevoie de 20 de ani ca să-și revină după loviturile pe care și le-au administrat reciproc. Federația Rusă e deja moartă și îngropată, obișnuiește-te cu ideea și nu te mai victimiza. Rusia de astăzi e ca un copac scorburos, putred tot, pe dinăuntru, care lasă încă o impresie de măreție, când e privit de la distanță. Dar primul vânt mai puternic va doborî copacul putred, oricât ai încerca tu să demonstrezi cât e de falnic.
Trolii putinisti nu au ce cauta aici, iar tu ești unul dintre ei. Îți interzic sa-mi răspunzi la comentariile mele viitoare. Dacă vrei scandal, du-te în alta parte. Forumul Adevarul, de exemplu, este potrivit pentru astfel de indivizi ca tine.
@mike – ”Îți interzic sa-mi răspunzi la comentariile mele viitoare.”
Comentariile tale viitoare vor fi tot despre ”puterea militară a Rusiei”, fiindcă ăsta e rolul tău pe-aici, am lămurit deja asta.
Cât despre ”îți interzic …” (…whatever) astea sunt strategii feminine, care între bărbați nu funcționează. Ți-am mai explicat și cu altă ocazie: atât timp cât nu îmi crești copiii și nu îmi calci cămășile, nu cred că o să accept vreo interdicție din partea ta 😀
P.S. Gerhard Schröder a fost recrutat de ruși pe același criteriu: dintre băieții crescuți fără tată. O companie ilustră, nimic de zis.
Foarte bun articol, cateva inexactitati/omisiuni dar per ansamblu a fost, pentru mine, o lectura extrem de agreabila. Multumiri domnului Felea pentru efortul de a prezenta, intr-un mod rational si aproape neatins de propaganda occidentala, un punct de vedere asupra situatiei actuale.
Din pacate, statul Israel mai are foarte multe de invatat(ca orice stat tanar) si foarte multe de facut pana va ajunge la o pace durabila. La fel si Hamas, Hezbollah si alte entitati musulmane.
„Cunoscutul regizor iranian Mohammad Rasoulof, laureat cu Ursul de Aur la Berlinala din 2020, a fost condamnat la mai mulţi ani de închisoare.
Avocatul său, Babak Paknia, a scris miercuri pe reţeaua socială X că un tribunal din Teheran l-a condamnat pe Mohammad Rasoulof, în vârstă de 52 de ani, la opt ani de închisoare, dintre care cinci trebuie executaţi.
Regizorul urmează, de asemenea, să fie pedepsit cu lovituri de bici, transmite joi agenţia DPA.”
https://spotmedia.ro/stiri/eveniment/un-celebru-regizor-iranian-a-fost-condamnat-la-8-ani-de-inchisoare-si-lovituri-de-bici
Europa a ajuns in punctul in care jocul ambigu, la mai multe capete s-a incheiat chiar daca procesul se va desfasura pe timp de cativa ani si nu stim care vor fi urmatoarele mutari.
Un lucru pare cert, dupa alegerile parlamentare europene, Europa se va orieneta catre dreapta si va intoarce spatele fantasmagoniilor ecologist- socialiste cu toate ca madam von der Leyen doreste un nou mandat, schimbarea ei camelionica nefiind pe placul tuturor, este prea „verde” si sustinatoarea unei birocratii sufocante.
Proiectul european trebuie continuat pana la finalizarea acestuia chiar daca deocamdata nimeni nu doreste sa deschida tematica republicii europene, a cetateniei europene, a unui pasaport comun, asa cum EURO este deja realitate in multe tari europene.
Europa statelor suverane nu poate supravietui in fata provocarilor rusesti cat si chineze, sper ca si americanii vor intelege acest lucru si ne vor lasa mana libera inspre avantajul lor.
Visul euroasiatic lui Putin de la Lisabona si pana la Wladivostok trebuie oprit in Ucraina, cum nu se stie si care vor mai ales cedarile teritoriale in cazul in care Rusia nu poate fi invinsa militar.
Atat pt Europa cat si Rusia Ucraina este vitala, fiecare dorind sa rupa o parte cat mai mare din ea, din pacate pe ucraenieni nu-i intreba nimeni respectiv sunt la mana marilor puteri asa cum Orientul Mijlociu a fost impartit in urma acordului Sykes-Picot.
Haosul produs de zeci de ani in zona Orientului Apropiat si Mijlociu este rezultatul actiunilor puterilor coloniale si ulterior destabilizarii zonei datorita primaverii arabe care a lasat in urma state esuate, miloane de imigranti care bat la usile Europei si pt care nu exista solutii pt ca partidele europene nu sunt in masura la ajungerea unui compromis din motive ideologice.
Sustinerea Israelului datorita razboilui din Gaza este la un nivel tot mai scazut, protestele studentesti sustinute de agitatori sustinuti de nu se stie cine, produc polarizare atat in SUA cat si Europa, de parca n-ar fi asa destula.
In Germania situatia in ajunul alegerilor se radicalizeza fapt nemaiintalnit de la minifestatii musulmane care cer califatul pana la atacuri fizice asupra unor politicieni, asupra persoanelor care ajuta voluntar diferite partide, etc. etc. Sunt fenomene datorate in primul rand politicii interne a unei coalitii formate din ecologisti, socialisti si lberali care au dus tara in pragul unei crize economice severe si au produs intarirea marginilor extremiste.
Franta se doreste putere europeana si probabil nu va renunta nici o data in favoarea proiectului european, o republica comuna , la suvernaitatea ei, vizita lui Xi cu cateva zile in urma aratand importanta care acorda Frantei si mai putin Germaniei. ( cancelarul german a fost cu putin in urma in China )
Politica chineza este cu mult simbolism si soft power mai ales in Europa, un conflict Europa/NATO cu Rusia fiind in defavoarea intentiilor economice chineze, vom vedea cum va putea China compensa pierdera influentei daca Europa reuseste sa reduca dependentele de ea, amenintarea cu un razboi economic fiind eminenta si chiar articulata de von der Leyen cu ocazia intalnarii cumune intre Macron, Xi si ea la Paris.
Interesele conomice vor fi cele care si vor impune amprenta pe urmatoarele evenimente globale, mai putin cele ideologice cu exceptia musulmanilor care doresc implemntarea unei societati islamice in locurile in care s-au stabilit mai ales din Europa, in SUA fenomenul nefiind intrat de virulent.
Care pot fi solutiile ? deocamdata exista numai o cursa a inarmarilor tot mai pronuntata, destabilizare sociala prin metode tot mai sofisticate, tot mai mult fake news pe retele sociale, diplomatiei revenind sanse tot mai restranse. Aceste procese la un moment dat vor refula, va veni nu momentul adevarului, a unor pozitonari ferme si delimitari.
Sper sa nu intram in spirala violentelor din care nu vom putea iesi cat la caputul unui conflict miliar global, open end !!
Niciodată în istorie popoarele nu au avut puterea politică, începind chiar cu „leagănul democrației”, Grecia Antică, unde fiecare familie de greci avea cel puțin 3-4 sclavi, femeile nu aveau drept de vot (și nici străinii stabiliți în orașeșe grecești), iar dintre bărbați votau doar cetățenii născuți dintr-o mamă ateniană și un tată cetățean atenian. Dreptul de vot se transmitea pe linie paternă, ceea ce înseamnă că, dacă tatăl unui bărbat era cetățean atenian, și el era cetățean și avea drept de vot.
În lumea de azi, toate regimurile politice pretind că sînt democrații*, dar poporul nu are puterea nici în SUA, nici în UE, nici în UK, nici în China, nici în Rusia, nici în Iran. E vorba, peste tot, de oligarhii: plutocratice (puterea banului) – în Occident, militare (puterea armelor) in Orient.
O diferență semnificativă între „democrațiile” occidentale și cele orientale este că, în primul caz, cei care dețin cu adevărat puterea sînt în spatele scenei, nu au nici o răspundere legală în caz de faliment național și conduc prin marionete schimbate frecvent, în timp ce în Rusia, China, Iran, adevărații deținători ai puterii sînt la vedere, își asumă explicit întreaga răspundere pentru gestionarea statului și sînt principalii răspunzători dacă lucrurile merg prost. În Occident, criteriul de performanță e profitul financiar – de unde și tentațiile globaliste, în timp ce în Orient obiectivul suprem e gloria națională bazată pe independență și suveranitate – de unde și forțarea multipolarității.
Vedem deseori în presa occidentală acuzații de autoritarism la adresa unora ca Viktor Orban, Putin sau Xi și, mai ales, că rămîn la putere mult mai mult decît liderii occidentali (președinți, prim-miniștri etc.). Dar nu acești lideri schimbați prin vot la fiecare 4-5-6 ani sînt omolgii lor, ci mînuitorii de bani din spatele scenei politice occidentale, care sînt chiar mai autoritari decît ei și rămîn la butoane practic pînă la moarte.
(*)
Democracy has proved only that the best way to gain power over people is to assure the people that they are ruling themselves. Once they believe that, they make wonderfully submissive slaves. – Joseph Sobran.
@Mihai 56 – „În lumea de azi, toate regimurile politice pretind că sînt democrații* (…) ”
… dar există o singură țară unde oamenii își aleg șeriful, procurorul și judecătorul. Aceea e țara care a inventat democrația modernă și acela e modelul social-politic exportat pe toată planeta.
Brejnev și Stalin nu aveau nevoie de alegeri, ei conduceau Partidul și asta era suficient ca să conducă și țara. Dar în secolul 21, nici măcar rușii nu mai acceptă să fie conduși de un lider nevalidat prin alegeri. Așa că Putin schimbă Constituția și asasinează opozanții politici, dar organizează alegeri. Pentru că are nevoie de o legitimitate pe care numai alegerile i-o pot conferi. Chiar și cu rezultat prestabilit, așa cum sunt alegerile în Rusia.
În asta constă superioritatea morală a sistemului social-politic american, în faptul că până și rușii au fost nevoiți să-l preia, fie și doar de formă.
… dar există o singură țară unde oamenii își aleg șeriful, procurorul și judecătorul.
Sancta simplicitas! Da-te oleaca pe google insirind aceste 3 cuvinte goale, ce din coada au sa sune: «george» «soros» «attorneys» si citeste macar 3-4 articole, ca sa intelegi si tu cum „isi aleg” oamenii procurorul. Pentru ca exact la fel isi aleg si seriful, si judecatorul, si… pina sus, in virful piramidei de marionete.
Un singur exemplu gasit pe prima pagina web furnizata de un motor de cautare oarecare solicitind link-uri pentru sirul de caractere george soros attorneys:
Soros District Attorneys Make Our Cities Unsafe: Are They Also Making Elections Less Secure?
November 16, 2022
KEY FINDINGS
George Soros has spent $40 million to elect district attorneys he supports. These Soros-backed district attorneys now represent more than 70 million Americans—and for 15 million people, they are the only prosecutors authorized to charge election crimes.
Soros-backed district attorneys have a track record of failing to prosecute criminals, leading to rising crime rates across the country. They are now poised to treat election security the same way they have treated public safety.
This ideologically driven strategy can be deployed across the country. There are 22 states where local district attorneys are exclusively in charge of prosecuting election crimes, and they represent 145 million Americans.
Lawmakers should grant attorneys general concurrent prosecutorial authority over election crimes.
THE BOTTOM LINE: Soros-backed district attorneys are in charge of prosecuting election crimes for 70 million Americans and counting. Lawmakers need to grant attorneys general prosecutorial authority over election crimes to ensure that bad actors are held accountable and election laws are upheld.
Ah, ce disonanta cognitiva o sa-ti cauzeze „evenimentele incredibile” care stau sa izbucneasca in aceasta democratie despre care nu stii nimic, dar crezi ca stii totul.
@Mihai 56 – comentariile kilometrice n-or să te ajute să promovezi o mistificare. Problema procurorilor sponsorizați de Soros este reală, dar ei nu reprezintă majoritatea procurorilor din Statele Unite. Soros mai și pierde bani când sponsorizează alegeri, nu toți candidații sprijiniți de el ajung aleși. În Rusia, toți procurorii doriți de Putin ajung procurori și toți judecătorii doriți de Putin ajung judecători, asta ar fi ”mica” diferență.
Democrația din Statele Unite nu e perfectă, nici justiția americană nu e perfectă, dar e totuși la ani-lumină de justiția din Rusia sau de cea din România.
”ce disonanta cognitiva o sa-ti cauzeze „evenimentele incredibile” care stau sa izbucneasca in aceasta democratie despre care nu stii nimic, dar crezi ca stii totul.”
Am o oarecare bănuială că înțeleg mai multe despre disonanța cognitivă decât înțelegi tu 😀
Și problema cu democrația reală e mai complicată decât înțelegi tu. De exemplu, e greu de crezut că în California apar fraude electorale semnificative. Democrații obțin în mod frecvent majorități confortabile acolo, oamenii votează cum cred ei că e bine, iar cui nu-i convine, se mută în Texas.
La fel de greu de crezut e că Alexandria Ocasio-Cortez ar fi obținut (până acum) 3 mandate de câte 2 ani ca urmare a unor fraude electorale. Mult mai probabil, există destui oameni în districtul 14 din New York care se simt reprezentați de ea, deci o votează în mod repetat.
Democrația americană este cât se poată de matură, are destule mijloace constituționale pentru a se menține funcțională. Putin are nevoie de mandate nelimitate, Xi are nevoie de mandate nelimitate, dar președinții americani nu mai au nevoie de mandate nelimitate, asta înseamnă o democrație funcțională.
Una din sintagmele preferate ale americanilor este “the peaceful transfer of power”.
O, ce le mai place fraza asta! Aveam un coleg care nu scapa nici o ocazie sa-mi impuie capul cu ea. De cite ori prindea ocazia, imi spunea ca “ce deosebeste America de restul lumii este ca noi avem the peaceful transfer of power”. Pina cind, intr-o zi n-am mai rezistat si i-am raspuns agasat:
“Man, there’s no such a thing as the peaceful transfer of power! Never been in history! When it’s “peaceful”, there’s no “transfer”. The power stays were it were…”
Si? L-ai convins? :) Cine esti tu in comparatie cu Christiane Amanpour, Dana Bash, Wolf Blitzer, Anderson Cooper etc., care ii spun in fiecare seara – de zeci de ori – in ce lume minunata traieste? (A propos, zicea unul ieri ca diferenta intre cei care s-au vaccinat si cei care au refuzat sa se vaccineze a fost ca primii aveau televizor, iar ceilalti, nu.)
Povestea ta mi-a amintit de o secventa video pe care am vazut-o pe youtube cu multi ani in urma. Era o discutie la o televiziune din Bucuresti in care Iosif Boda, stefangheorghistul cunoscut si ca „hipopotamul asudat”, cum l-a poreclit caricaturistul Eugen Mihaescu, s-a rastit furios la nu mai stiu care tinerel, recent insurubat printre aspirantii la functii in stat, un Rica Venturiano entuziast cu capul in nori si plin de idei democratice, care voia sa ajunga la putere prin alegeri libere, batai cu flori, discursuri inflacarate si multa credinta in democratia pe care o stia el din carti.
Boda i-a zis – si condescendent, si teribil de enervat de atita infantilism – ceva de genul: puterea nu ti-o da nimeni, la putere nu ajungi prin alegeri, puterea ti-o iei singur. Daca poti. Apoi, cu voce tunatoare si pironindu-l cu privirea pe imberbul optimist plin de voie buna: PUTEREA SE SMULGE! Si, ca un dascal care ii invata alfabetul pe copiii din clasa I, a facut si gestul care ilustreaza verbul a smulge: a intins mina dreapta cu degetele rasfirate, a apucat ceva imaginar si, brusc, a smuls. Cu toata forta.