vineri, februarie 23, 2024

Tânărul regizor Botond Nagy și actualitatea teatrului de artă

Asemenea altor colegi de profesie, de la regretata Cătălina Buzoianu la Silviu Purcărete, de la Radu Afrim la mult mai tânărul Andrei Măjeri, regizorul Botond Nagy nu se dovedește interesat doar de revalorificarea scenică a marilor texte destinate scenei din literatura universală (Shakespeare, Ibsen, Maeterlinck) ori a unor scrieri din dramaturgia românească de dată recentă. Cu o evidentă preferință pentru scrierile din feluritele etape de creație ale lui Matei Vișniec. Ci și de alcătuirea de scenarii proprii (la unele fiind co-autor) care, pesemne, îl fac să simtă mai apăsat regia, spectacolul de teatru în ansamblul său, o artă a auto-exprimării.

La începutul stagiunii tocmai încheiate Botond Nagy ne-a provocat cu un spectacol care avea drept miză alcătuirea unei sinteze proprii, din perspectivă extrem-contemporană, asupra creației cehoviene (Platonovka, our last terminal, montată la Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad) pentru ca, doar câteva luni mai târziu să termine lucrul la un spectacol și frumos, și straniu, și trist, și emoționant deopotrivă. E vorba despre Călător sub clar de lună, intrat în repertoriul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.

Am spus și scris să termine lucrul deoarece Călător sub clar de lună, care înseamnă  translatarea pe scenă a unui roman din 1937 al scriitorului evreu de limbă maghiară Szerb Antál, mort în lagărele de concentrare naziste în 1945, a început să fie edificat în lunile de început ale pandemiei. Regulile specifice de protecție, inevitabilele îmbolnăviri, dar și alte proiecte, multe de mare anvergură, din păcate insuficient răsplătite de premiile UNITER aferente anului 2021, ale instituției producătoare au adus cu ele frecvente întreruperi. Întreruperi au suferit și alte proiecte ale altor instituții de spectacole din România, iar aceste hiatusuri s-au decontat adesea în organicitatea producțiilor. Nici vorbă despre așa ceva în Călător sub clar de lună.

Și acesta nu este decât primul merit al spectacolului lui Botond Nagy (în dubla ipostază de regizor și de co-semnatar al adaptării la a cărei realizare a contribuit și Kali Andrea), ca și al actorului Bodolai Balázs, interpretul rolului principal.

Personajul încredințat acestuia stă (sigur, stă e un fel de a spune căci numai despre stat nu poate fi vorba) pe scenă aproape fără întrerupere în tot răstimpul celor trei ore și mai bine cât durează reprezentația, trece printr-un noian de întâmplări, de aventuri, de stări, de emoții cu rezultate admirabile. La mai puțin de 40 de ani Bodolai Balázs este, în pofida înfățișării sale adolescentine, (și îmi măsor bine cuvintele) ceea ce se cheamă și este un mare actor. Încă unul, un artist complex, de anvergură, cu care se poate mândri Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. Cum i-am urmărit cariera încă de la rolul de debut, cel din spectacolul cu A patra soră, de la Secția Maghiară a Teatrului Național din Târgu Mureș, rol ce i-a adus o binemeritată nominalizare la premiul UNITER de debut,  până la cele de dată recentă, pot spune nu doar că Bodolai Balázs nu este ceea ce se cheamă un răsfățat al sorții, ci, din păcate,  mult mai puțin. Nemeritat de puțin. Bodolai Balász este  un mare nedreptățit. Și nu, nu este singurul din, cum se zice, Teatrul sau trupa lui Tompa. De pildă, Kató Emöke, tot la fel o mare actriță, a trebuit să aștepte mult, parcă prea mult, până a dobândi anul trecut recunoașterea breslei, una formal așa cum este premiul UNITER, firește, deși a creat multe roluri de referință. Cam tot la fel se întâmplă astăzi lucrurile cu Bodolai Balázs. Păcat. Mare păcat.

Acum, Bodolai Balázs îl interpretează pe Mihály, un bărbat tânăr, a cărui formare pentru viață a avut parte de autoritatea excesivă a unui tată căruia doar din câteva detalii și din două apariții scurte îi construiește o identitate fermă maestrul Bács Miklós. Mihály se căsătorește cu Erzsi (excelentă în rol actrița Pethö Anikó, excelentă și prin faptul că Botond Nagy a știut să propună o atent cumpănită consistență rolului), însă lucrurile nu au decât o normalitate aparentă. Mihály duce o viață de adult care este, în realitate, o viață de fals adult. Autorecunocută a fi astfel. Detaliu cu atât mai tragic. Mihály își conștientizează condiția însă nu vrea să facă nimic să o înfrângă Dimpotrivă. Și-o asumă cu pasiune, se cheltuiește, arde (și cât de sugestivi sunt în acest sens ochii actorului) pentru a mai prinde o fărâmă, un rest, o bucățică din ceea ce a fost odată.

Traumelor din prima copilărie li se adaugă una la fel de psihanalizabilă. Aceea a morții colegului de odinioară Tamás Ulpius. “Un prinț destinat morții”. Mihály aproape că fuge de soție, de timpul prezent al existenței sale, se refugiază în trecut. Caută spațiile de odinioară, colegii de altădată, prezentul se metamorfozează în trecut, realismul se fluidizează într-un anume gen de fantastic (de aplaudat aparițiile bizare ale actriței Csilla Albert), personajele secundare, tot atâția adjuvanți ai memoriei trec praguri ale vârstelor, aceasta însemnând tot atâtea semne de bravură profesională din partea actorilor Lóráand Váta, Zsuzsa Totszéghi, Ervin Szücs, Viola Gábor, Áron Dimény,Tamás Kiss.

Cum spuneam, spectacolul degajă o anume stranietate. Aceasta e și zămislită, și întărită de muzica de scenă purtând inconfundabila semnătură a lui Csaba Boros. De fapt, nu, ceea ce auzim nu e numai muzică, e un veritabil sound design, un continuum sonor. Palpituri, strigăte înăbușite, strigăte și șoapte, profeții cvasi-macbethiene trecute în registru sonor, toate plasate în cadrele ramelor luminoase care înseamnă structura de rezistență a inspiratului decor al Irinei Moscu.

Ce e, la urma urmei, Călător sub clar de lună? O excelentă dovadă a felului în care teatrul de artă nu, nu supraviețuiește, ci trăiește  și nu oricum, ci la modul excelenței în spectacolele unor tineri regizori. A celor și cultivați, și buni cunoscători ai profesiei, firește. Care se dovedesc a fi astfel prin forțe proprii și nu, vorba poetului, prin protecție de fuste. Prin intrigi de culise și prietenii interesate. Prin elogii interesate plasate compulsiv pe facebook.

Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca

CĂLĂTOR SUB CLAR DE LUNĂ

Adaptare de Botond Nagy și Kali Agnes după romanul lui SZERB ANTÁL

Regia: BOTOND NAGY

 Scenografia; IRINA MOSCU

 LED & video design: ANDRÁS RANCZ

 Dramaturgia: ÁGNES KALI

 Muzica; CSABA BOROS

 Light design: CRISTIAN NICULESCU, GROZA ROMEO

 Asistent de regie: EMŐKE VERES

Distribuția:

Mihály: Balasz Bodolai

Erzsi:Aniko Petho

János Szepetneki: Lorand Vata

Éva Ulpius: Zsuzsa Totszeghi

Ervin, Pater Severinus: Ervin Szucs

Zoltán Pataki: Gabor Viola

Dr. Ellesley: Aron Dimeny

Vanina: Csilla Albert

Persan: Tamas Kiss

Tatăl lui Mihály: Miklos Bacs

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro