Noul proiect imperialist al Federației Ruse a scos de la naftalină nevoia unor garanții de securitate credibile și funcționale pentru actorii statali care doresc să evadeze din strânsoarea ideologică a Moscovei. Războiul de agresiune împotriva Ucrainei a relevat fragilitatea și vulnerabilitatea unor proiecte de țară care nu sunt însoțite de garanții externe credibile.
În momentul de față, singurul model credibil care poate oferi garanții de securitate prin angajamente de apărare colectivă în cazul unei agresiuni externe îl reprezintă modelul NATO. Acest model se bazează pe existența unor capabilități militare substanțiale separate și comune, pe programe sistemice de cooperare și interoperabilitate, pe angajamente politice permanente de sprijin reciproc în cazul unei agresiuni, pe documente stategice care detaliază răspunsul colectiv și reacția rapidă în cazul unei agresiuni externe împotriva unui stat membru, pe voința politică a statelor membre de a-și onora angajamentele, pe măsuri de sprijin oferite deja inclusiv unor state terțe, prioritar Ucraina (față de care Alianța nu are angajamente juridice directe/explicite de asigurare a securității lor), precum și pe credibilitatea robustă a Alianței la nivel global.
Cu cât proiectele de țară ale emancipării de Moscova ale statelor din regiune (Ucraina, Republica Moldova, Georgia; lista este deschisă, iar tentativele de emancipare se manifestă pe un areal geografic în creștere, în Caucaz și chiar în Asia Centrală) se vor contura mai ferm, ca proiecte fără alternativă, cu atât nevoia garanțiilor de securitate pentru a realiza implementarea de facto a acestor proiecte va crește pantagruelic.
Recursul permanent la șantajul nuclear, pe care Moscova l-a amplificat exponențial în ultimele luni, a atins recent un nou nivel toxic – amenințarea lui Vladimir Vladimirovici Putin, formulată în cadrul reuniunii Consiliului de Securitate, al Federației Ruse conform căreia Kremlinul ar putea modifica doctrina nucleară în sensul relativizării criteriilor de utilizare a răspunsului nuclear la amenințări și atacuri externe, nucleare sau convenționale (față de varianta actuală a doctrinei – care prevede un răspuns cu armamente nucleare inclusiv în cazul unui atac extern asupra Rusiei cu armament convențional care creează o amenințare “existențială” la adresa Federației Ruse – se propune un răspuns nuclear la o amenințare “critică”, deja nu neapărat “existențială”).
Măsurile enunțate nu sunt un simplu mesaj pentru Washington, spre a inhiba eventuala decizie a președintelui Joe Biden de a acorda Kievului permisiunea utilizării armamentelor americane pentru a lovi ținte militare pe teritoriul Federației Ruse, în adâncime. Ele devoalează temerea Kremlinului potrivit căreia resursele militare convenționale ale Moscovei nu mai sunt suficiente pentru a respinge un atac de proporții asupra Rusiei.
Moscova are probleme uriașe în a-și elibera propriile teritorii ocupate, în regiunea Kursk. Moscova are probleme reale în a-și finaliza proiectul expansionist în Ucraina. Moscova are probleme uriașe în a inhiba opțiunea strategică europeană sau euroatlantică a unor foști sateliți. Moscova are probleme uriașe în a crea oboseli ale războiului în Occident, în a crea inhibiții ale acestuia pentru continuarea sprijinirii războiului de apărare al Ucrainei. Iată de ce Moscova ridică din nou “steagul nuclear”.
Discuțiile și temerile privind un război total, un război de amploare, un război nuclear, un război mondial etc. rămân deocamdată instrumente narative rusești menite a inhiba sprijinul acordat Ucrainei, în condițiile în care Moscova pare a nu mai găsi resursele militare convenționale pentru a continua acest război în parametrii ordonați de țar.
Noile măsuri enunțate de Kremlin nu mai pot opri aspirația legitimă pentru libertate a țărilor și popoarelor din regiune. Ele confirmă că Moscova a redevenit un colos cu picioare de lut. Sigur că acest colos are încă mâinile întregi; sigur că acest colos are încă butoane nucleare active la îndemână; despre a căror utilizare, însă, știe că i-ar grăbi propriul sfârșit. Aceste măsuri vor avea, cel mai probabil, efectul contrar – vor accelera nevoia unor garanții de securitate pentru țările al căror proiect de evadare din lumea rusă a devenit ireversibil.
Pentru Ucraina, acest proiect de țară este deja ireversibil.
Sistemul ONU nu este capabil să producă garanții de securitate pentru statele membre. Organizația Națiunilor Unite nu are un plan de pace pentru Ucraina și nu mai dispune de resursele necesare pentru a mai putea promova unul, în actuala configurație perimată a instituțiilor și funcțiilor sale.
Occidentul nu are un “plan al victoriei”, iar “planul ucrainean” va avea sigur obiective care nu vor fi acceptate de Rusia. “Planul” Rusiei este să realizeze noi captivități, să deseneze pe hărți frontiere imaginare acolo unde și le dorește. “Planurile” par incompatibile, iar șansele unuia de a se impune în favoarea celuilalt/celorlalte se exprimă în noroaiele frontului.
Ucraina încearcă să construiască în momentul de față un sistem de garanții de securitate care să o protejeze de Moscova până la aderarea de facto la NATO, până la aplicarea prevederilor de apărare colectivă pentru membrii Alianței. Construcția migăloasă de până acum, bazată pe un sistem stratificat de angajamente (bilaterale sau colective) privind sprijinul și colaborarea în domeniul securității, dă roade modeste. Pe baza Declarației comune de sprijin a G7 din iulie 2023, de la Vilnius, pe care Kievul o vede ca bază a unui sistem alternativ de „garanții de securitate”, Ucraina a reușit semnarea a 26 de acorduri de cooperare în domeniul securității (25 de acorduri bilaterale, dintre care 7 cu statele membre ale Grupului G7 și 18 cu alte state, precum și un acord similar cu UE).
Problema majoră este că Ucraina vede în acest model un sistem alternativ de “garanții de securitate” (pre-NATO; acesta ar putea fi înlocuit de garanțiile de securitate acordate de NATO conform Tratatului pentru membrii săi, îndată ce Ucraina ar putea deveni stat membru), în timp ce partenerii văd aceste acorduri ca fiind, prioritar, angajamente de sprijin fără obligații juridice imperative. Diferențele de percepție pot crea dezastre (similare celor privind celebrul Memorandum din 1994).
Actualul model nu răspunde în totalitate nevoilor imediate ale Ucrainei, în actuala fază militară a războiului de agresiune al Federației Ruse, și nu creează garanțiile de securitate necesare și suficiente Ucrainei pentru a fi sprijinită decisiv în acest război.
Aspirația Ucrainei de a construi “garanții de securitate” primește astfel, astăzi, un răspuns parțial. Evoluțiile războiului fac puțin probabilă o construcție externă funcțională, în acest moment, pentru Ucraina sau pentru oricare alt stat non-NATO.
Ucraina poate rămâne astfel parțial vulnerabilă și parțial protejată. Protejată printr-un sprijin extern de amploare, în plan tehnico-militar, economic, politic, geopolitic, moral etc. Vulnerabilă prin inhibițiile de încălcare, de către parteneri, a noilor linii roșii ale Kremlinului – sprijinul acestora rămâne astfel problematic în datele și dimensiunile care pot face diferența (prezență militară terță pe teren, apărare a spațiului aerian al Ucrainei din afara teritoriului național, eliminarea interdicțiilor de lovire a unor ținte militare rusești în adâncime etc.).
Spre soluțiile de securitate ale Ucrainei privește și Republica Moldova. Comunitatea internațională a pierdut șansa de a cupla Republica Moldova la soluțiile de securitate care se construiesc prin modelul ucrainean (sistemul stratificat de acorduri în domeniul securității). Chișinăul rămâne cu vulnerabilitățile sale istorice, chiar și în condițiile multiplicării fără precedent ale riscurilor și amenințărilor generate de apetitul expansionist al Moscovei.
Spre deosebire de Ucraina, proiectul european al Republicii Moldova nu este ireversibil și are, pentru o bună parte a populației, alternativă. În numeroase gospodării de peste Prut se pregătesc flori pentru „eliberatorii” ruși. Dinții hibrizi ai Moscovei rânjesc din televizoarele cu Soloviov, Skabeeva și Kobzon. Nodul gordian al vasalității față de Moscova a Republicii Moldova în paradigma presupusei ei neutralități nu a fost tăiat încă. „Neutralitatea” invită Rusia la ocupație permanentă și consolidează vasalitatea Republicii Moldova față de Rusia, amânând sine die apropierea ei reală de Europa (implicit de România).
Un proiect credibil al garanțiilor externe de securitate pentru Republica Moldova începe cu borne simple: atingerea punctului de ireversibilitate al proiectului, acumularea și mobilizarea resurselor interne și externe care pot da combustie acestui proiect pe termen mediu și lung; pregătirea disponibilității și asigurarea reacției de intervenție la dezastre a României, Statelor Unite și marilor capitale europene.
O nouă bornă se construiește în octombrie a.c. Atingerea punctului de ireversibilitate al proiectului, prima dintre condițiile sine qua non de mai sus, implică securizarea proiectului european al Republicii Moldova pentru următorul ciclu electoral, respectiv include (re)alegerea unui președinte pro-european și o prezență imbatabilă la referendumul pentru Europa din octombrie a.c., precum și alegerea unor forțe politice în Parlament, în primăvara anului 2025, care să aducă Republica Moldova mai aproape de Europa printr-o construcție politică amplă, curajoasă, ambițioasă, fără jumătăți de măsură. Jumătățile de măsură au ținut captivă Republica Moldova timp de peste trei decenii în mocirla gri a intersecției de lumi, după alte câteva decenii de robie sovietică.
Construcția unui sistem de garanții de securitate pentru țări ca Ucraina sau Republica Moldova reprezintă o prioritate absolută a comunității internaționale liberale.
Este evident că posibile reașezări de poziții pot surveni odată cu alegerile prezidențiale din Statele Unite.
Însă temele urgente de casă trebuie făcute acum. Multe dintre acestea nu cunosc amânare. Alegerile din toamna acestui an, din Republica Moldova și Georgia, sunt din nou relevante pentru actualizarea proiectelor de țară din regiune. Este greu de crezut că Moscova va reuși să tempereze aspirațiile europene legitime ale regiunii, să readucă iarna siberiană la intersecția cu Occidentul. Cel puțin la Chișinău.
Ceea ce este sigur este că încearcă.
Bătălia pentru Europa se va da în aceste luni și la Chișinău; și la Tbilisi.
Suntem încă departe de iarna siberiană, promisă obsesiv de Rusia în chip de apocalipsă nucleară sau de noi robii pentru nesupuși.
Toamna alegerilor noastre libere și curajoase, la Chișinău și Tbilisi, va ține iarna siberiană departe de casele noastre. Doar fricile și ezitările noastre o fac posibilă.
Toamna alegerilor noastre va face mai sigură lumea în care trăim.
Toamna alegerilor noastre va găsi drumul către garanțiile de care au nevoie țările din regiune, spre a fi cu adevărat libere.
Toamna alegerilor noastre libere și curajoase, la Chișinău și Tbilisi, la București și Washington, va ține iarna siberiană departe de casele noastre.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Aveti si dovezi concrete care sa sprijine afirmatiile din acest articol, potrivit carora Moscova are probleme in a se apara in eventualitatea unui atac de proportii asupra sa? Apoi, aveti dovezi concrete ca se pregateste un atac de proportii asupra Rusiei din partea NATO/occidentului sau este doar pura propaganda fara o baza reala? Faceti parte din comunitatea de informatii a NATO din moment ce afirmati cu atata siguranta aceste lucruri?
Schimbarea doctrinei este doar o gogorita putlerista. Pentru amenintare.
Legislatia din Rusia pedepsea pe cel ce pregateste un razboi si il declanseaza. Asta nu l-a impiedicat pe Putler sa porneasca razboiul, denumit „operatiune speciala”.
In cazul in care va pierde, Rusia va declansa, oricum, Armaghedonul. SUA si NATO trebuie sa fie constienti de asta. Si sa se pregateasca in consecinta. Interdictia utilizarii rachetelor cu raza lunga de actiune pentru U, este caduca. De ce le mai da?
Rusia nu va renunta la planul ei ,refacerea imperiului, indiferent de consecinte. Nu se va opri orice pierderi are. In ultima instanta, tot va recurge la atomice. SUA si Germania nu fac decat sa lungeasca agonia. Era mult mai bine daca inarmau de la inceput U si interziceau Rusiei trecerea frontierelor, sub aminintarea (lor) nucleara, decat sa stea la cheremul unui nebun care si-a pus in cap sa lupte cu toata lumea pentru imperiul lui.(LUI)
La un santaj, se raspunde cu un santaj mai mare!