În martie 1953, poporul sovietic și, odată cu el, întreaga lume primeau, prin intermediul postului de radio Moscova și al crainicului acestuia, Levitan, vestea morții celui de-al doilea mare dictator sovietic. Stalin.
Trei ani mai târziu, de la tribuna Congresului al XX lea al PCUS, succesorul acestuia la conducerea partidului, Nikita Sergheevici Hrusciov, îi dezvăluia o mică parte dintre crime și abuzuri într-un așa-zis Raport secret, relativ repede ajuns la cunoștința întregii lumi. O făcea din dorința de a-și consolida puterea (la aceeași strategie va recurge în 1968 și Nicolae Ceaușescu), tot la fel cum același Hrusciov îi îngăduia lui Soljenițin să i se publice în periodicul Novîi Mir nuvela O zi din viața lui Ivan Denisovici. Numai că tot lui Soljenițin i se va refuza în cel mai categoric mod cu putință publicarea în Uniunea Sovietică a cărții Arhipelagul Gulag. Cartea va apărea în Franța mai întâi în limba rusă și de abia pe urmă în franceză și va deschide, măcar în parte, ochii unei lumi ce mai degrabă dorea să fie decât era cu adevărat oarbă.
În toamna anului1957, Albert Camus primea premiul Nobel pentru literatură, iar în noiembrie, atunci când autorul Ciumei se afla la Stockholm pentru a lua parte la ceremoniile aferente, deja se presupunea că viitorul laureat avea să fie rusul, mă rog, sovieticul Boris Pasternak. Se mai știa și că faptul nu ar fi fost deloc pe placul guvernului sovietic care începuse deja să exercite presiuni ca viitorul posibil premiat să refuze respectiva recunoaștere internațională. Camus era la curent cu asta și așa se explică detaliul că, în cele două discursuri din Suedia, și-a exprimat solidaritatea cu autorul romanului Doctor Jivago, a vorbit despre relația de antagonism dintre adevărata artă, libertate și realismul socialist.Ca și cu pretinsa artă pentru artă. Un an mai târziu în întreaga Uniune Sovietică și îndeosebi la Moscova erau organizate, la ordin, adunări, manifestații în cursul cărora oamenii muncii erau obligați să își exprime dezaprobarea zgomotoasă față de nobelizarea concetățeanului lor.
Exact în anul 1958 viitorul mare romancier albanez Ismail Kadare, care mai târziu avea să devină și el candidat la premiul Nobel pentru literatură, dar va avea și relații deloc dătătoare de confort și siguranță cu Enver Hodja (Hoxha), un fel de Stalin al țării sale, era student la Moscova. Habar nu avea atunci că “ să fii pe lista premiului Nobel însemna să fii damnat de jumătatea lui periculoasă”. Însă așa cum scrie chiar el însuși în romanul Înfruntare la nivel înalt. Misterul convorbirii telefonice Stalin- Pasternak, recent apărut în românește în colecția Raftul Denisei a editurii bucureștene Humanitas (traducerea: Marius Dobrescu)”am avut ocazia să trăiesc lovitura lui ucigătoare, cea de care el (Pasternak, n.m. M.M.) a scăpat prin moarte”.
Incertitudinea, teama, frica, abandonul la ordin l-au încercat pe Boris Pasternak și cu mai mult de 20 de ani înainte, atunci când, la data de 23 iunie 1934, a fost chemat pe neașteptate la telefon de dictatorul sovietic I. V. Stalin. Care, în decursul unei convorbiri neașteptate de nu mai mult de patru minute, dorea, pasămite, să îi afle părerea despre poetul Osip Mandelstam. Pe care tocmai îl arestase fiindcă într-o poezie cu alură de pamflet îl catalogase pe locatarul Kremlinului țărănoi. Pesemne povestea revenise în actualitate în 57-58, însă, firește, nimeni nu știa cu exactitate cum se desfășurase misterioasa convorbire.
S-a scris destul de mult despre relațiile complicate, viforoase dintre dictatorii comuniști și oamenii de artă. La noi, de pildă, profesorul Liviu Malița a publicat, în 2007 la editura Curtea veche, cartea Ceaușescu, critic literar în care transcrie întâlnirile pe care noul lider de la București le-a avut cu scriitorii, oamenii de teatru și de film și plasticienii în primii săi ani de domnie și, îndeosebi, după ce lansase faimoasele, distrugătoarele Teze din iulie. Despre Stalin se cunoaște că le-ar fi dat telefoane nu numai lui Pasternak ci și deja ostracizatului romancier și dramaturg Mihail Bulgakov ( spaniolul Juan Mayorga a scris despre această din urmă convorbire o piesă ce se cheamă Scrisori de dragoste către Stalin), și se mai vorbește și că dictatorul l-ar fi apelat la telefon și pe regizorul Vsevolod Meyerhold, condamnat mai apoi la moarte la data de 1 februarie 1944. Meyerhold a fost reabilitat postum de Hrusciov în 1955.
Romanul Înfruntare la nivel înalt. Misterul convorbirii telefonice Stalin- Pasternak reface din 13 puncte de vedere diferite, în funcție de mărturiile supuse analizei, discuția dintre Stalin și Pasternak. Cartea are trei personaje principale – Stalin, Pasternak și Mandelstam- alte câteva învestite cu rolul de martori/mărturisitori și un comentator. Nimeni altul decât Ismail Kadare care, din ipostaza de nemijlocit cunoscător al raporturilor dintre oamenii de artă și reprezentanții/liderii regimurilor comuniste totalitare, scrie o meditație profundă despre libertatea de gândire și de creație total neîngăduite de teroarea comunistă.
Cine sunt mărturisitorii pe seama mărturiilor cărora meditează Ismail Kadare? Ofițerii KGB, Nadejda, soția lui Mandelstam, soția lui Pasternak însuși, o femeie pe nume Zinaida, Olga Ivisnkaia, amanta aceluiași, binecunoscutul gânditor britanic Isaiah Berlin. Și încă vreo alți câțiva martori care știau, credeau sau pretindeau că s-ar fi aflat în posesia unor amănunte relevante. E vorba despre mărturii când concurente, când asemănătoare, când contradictorii care au reverberat prin timp. Dar care, dincolo de diferențele, la urma urmei, inerente, ele înseamnă o imagine despre esența comunismului însuși. Și despre nenorocirea comună (Camus) pe care totalitarismele de orice fel le-au adus cu ele.
Ismail Kadare- ÎNFRUNTARE LA NIVEL ÎNALT; Misterul convorbirii telefonice Stalin-Pasternak; Traducerea din albaneză Marius Dobrescu; Humanitas Fiction, București, 2022
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Totuşi, comuniştii au dat o mare „atenţie” artiştilor, nu numai scriitorilor dar şi actorilor, muzicienilor, pictorilor, etc. Dacă erai „cuminte”, trăiai bine, erai onorat şi mediatizat, dacă erai „cârcotaş” puteai da de dracu’. Şi totuşi, ca o întrebare nu prea retorică, ce mai rămâne din operele artistice produse în comunism? Că mie mi se pare că rămâne foarte puţin…spre deloc…mai ales în România…
Raspuns: sigur mai mult decat ce va ramane din cei 30 de ani de capitalism pe care-l traim azi. Hai sa comparam: atat estetic cat si etic!
Estetic : Cartarescu fata de Sadoveanu, de exemplu. Etic : libertatea de a vorbi – fie si prostii – fata de insulta minciunii obligatorie.
Am comparat. Sub masca esteticii si eticii, nationalcomunismul a produs garbage. Ca si copil in anii 80, am o oarecare nostalgie dupa revistele si vizualul artistic al copilriei, insa daca stau si ma gandesc la cei care asteptau de decenii bune sa dispara ciuma, si care erau fortati sa traiasca in minciuna regimului, savant intretinuta, imi mai piere din nostalgie. Constructul social impus de sus si mai ales de la nord-nord-est se va evapora asa cum s-a nascut.
Mintea noastra de copii era indreptata spre vest, spre capitalism. Spre normalitate.
Practic, d-le Adrian, faci apologia comunismului. la o adica, nordcoreenii sunt condamnati la fericirea impusa de familia kim ea insasi impusa de prc, si nu ar avea voie sa experimenteze altceva pentru ca, nu-i asa, au atins apogeul fericirii si al esteticii. Si judeci tu asta, nu cateva miliarde de persoane capitaliste.
Mai ramane sa deschizi un lagar privat, sa ne-arati ce bine era cand iti rupea militianul coastele cu piciorul de la scaun. Esenta eticii si esteticii comuniste se regasesc magistral in pozele lui Ursu si in delirul cenaclului Flacara si al bestiei Vadim.
În Vechiul Testament este o pildă cu exodul, respectiv cu fuga evreilor din Egipt. Dar înainte de a-şi călăuzi „poporul ales” spre Ţara Făgăduinţii, Dumnezeu-Tatăl i-a rătăcit prin pustie vreo 40 de ani, suficient să piară 2 generaţii de evrei care aveau psihologie de sclavi la Curtea Faraonului. Nici măcar lui Moise nu i s-a permis să între în ţara făgăduită, doar să o privească din depărtare înainte de a urca la Domnul…
Fiindcă nu poţi construi o ţară nouă cu un popor cu psihologie de sclavi…
Vreau să spun că, pentru a scăpa de infectarea cu comunism, trebuie să treacă minim două generaţii. Deocamdată rătăcim prin pustie….
critic literar în care transcrie întâlnirile pe care noul lider de la București le-a avut cu scriitorii, oamenii de teatru și de film și plasticienii în primii săi ani de domnie și, îndeosebi, după ce lansase faimoasele, distrugătoarele Teze din iulie.„
Numai cei ceva mai în vârstă cu biografia în două epoci foarte diferite mai au amintiri din epoca de piatră (Patria mea a fost un sâmbure de măr) și țelul suprem „Națiunea ceaușistă”. Rezultatul dictaturii ceaușiste în domeniul culturii și artei se vede în anii 1980-1989 cu reducerea enormă a mijloacelor planificate pentru cultură si artă. Scriitori tineri bănăteni au publicat 1984 o scrisoare deschisă către Uniunea scriitorilor (fără răspuns până azi) și secția PCR Timiș în care protestează împotriva politicii ceaușiste în domeniul culturii minorităților „conlocuitoare”. Acum se amintește la Timișoara la o întâlnire „Aktionsgruppe Banat 1972-2022” cu unii dintre acești scriitori bănățeni de situația în domeniul culturii și literaturii în limba germană. Cine mai cunoaște azi în țară termenul „Rumäniendeutsche Literatur” folosit de revista bucureșteană „Neue Literatur” (redactor Gerhardt Csejka etc) pentru tinerii scriitori bănățeni: Richard Wagner (ziarul Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, București îi dedică un text scris de profesorul Anton Sterbling), Rolf Bossert (zilele literaturii din Reșița), William Totok (Constrângerile memoriei), Johann Lippet (Biografie- un model), Herta Müller (Leagănul respirației, Animalul inimiii, Regele se închină și ucide), Anton Sterbling, Werner Kremm, Helmut Frauendorfer, etc.
Ziarul bucurestean ADZ:
erlebnisse steigen wie papierdrachen auf Richard Wagner zum Siebzigsten / Von Anton Sterbling
ADZ / 16. April 2022
Richard Wagner wurde am 10. April 1952 in Lowrin im Banat (Rumänien) geboren. Er studierte Germanistik und Rumänistik in Temeswar, arbeitete als Deutschlehrer und Journalist. Wagner war Mitgründer und Mitglied der Aktionsgruppe Banat (1972-1975), zu der unter anderen Gerhard Ortinau, Rolf Bossert, William Totok, Johann Lippet, Anton Sterbling, Albert Bohn, Werner Kremm und Ernest Wichner gehörten und der Herta Müller, Balthasar Waitz, Horst Samson und Helmuth Frauendorfer nahestanden. Die „Aktionsgruppe Banat“, eine literarisch-politische Vereinigung junger deutscher Autoren, hatte es sich zum Ziel gesetzt hatte, eine zeitgemäße, westlich orientierte Literatur zu schreiben und gleichzeitig für eine kritische Öffentlichkeit im realsozialistischen Rumänien zu plädieren. Nach der Zerschlagung der Gruppe durch den Geheimdienst Securitate im Herbst 1975 kam es wiederholt zur Einschränkung der Publikationsmöglichkeiten.
Richard Wagner veröffentlichte ab 1969 Gedichte und Kurzprosa im Neuen Weg, in der Neuen Banater Zeitung und Neuen Literatur.
Richard Wagner, wichtige literarische Werke sind:
Klartext. Gedichtbuch, Bukarest 1973;
der anfang einer geschichte, Klausenburg 1980;
Hotel California 1, Bukarest 1980; Hotel California 2, Bukarest 1981;
Rostregen. Gedichte, Darmstadt-Neuwied 1986;
Ausreiseantrag. Eine Erzählung, Darmstadt 1988;
Begrüßungsgeld. Eine Erzählung, Frankfurt a.M. 1989; Der Himmel von New York im Museum von Amsterdam. Geschichten, Frankfurt a. M. 1992;
Giancarlos Koffer, Berlin 1993;
Der Mann, der Erdrutsche sammelte. Geschichten, Stuttgart 1994;
In der Hand der Frauen. Roman, Stuttgart 1995; Habseligkeiten. Roman, Berlin 2004;
Das reiche Mädchen. Roman, Berlin 2007;
Belüge mich. Roman, Berlin 2011;
Herr Parkinson, München 2015.
Essaybände und Sachbücher:
Sonderweg Rumänien. Bericht aus einem Entwicklungsland, Berlin 1991;
Völker ohne Signale. Zum Epochenbruch in Osteuropa, Berlin 1992;
Mythendämmerung. Einwürfe eines Mitteleuropäers, Berlin 1993;
Der leere Himmel. Reise in das Innere des Balkan, Berlin 2003;
Der deutsche Horizont. Vom Schicksal eines guten Landes, Berlin 2006;
Es reicht. Gegen den Ausverkauf unserer Werte, Berlin 2008;
Habsburg. Bibliothek einer verlorenen Welt, Hamburg 2014;
Die Deutsche Seele, München 2011 (mit Thea Dorn)
Există o documentație amănunțită despre represaliile securiștilor împotriva scriitorilor de limba germană în dictatura ceaușistă:
Vexierspiegel Securitate: Rumäniendeutsche Autoren im Visier des kommunistischen Geheimdienstes (Veröffentlichungen des Instituts für deutsche Kultur … der Ludwig-Maximilians-Universität München) Taschenbuch – 30. März 2015
von Gerhardt Csejka (Herausgeber), Stefan Sienerth (Herausgeber)
Der ehemalige Geheimdienst „Securitate“ hat während der kommunistischen Herrschaft in Rumänien zahlreiche Materialien über deutsche Literatur- und Kulturschaff ende im Land gesammelt. Dieser Band ist der Aufarbeitung gewidmet: Er beinhaltet Beiträge der internationalen Tagung „Deutsche Literatur in Rumänien im Spiegel und Zerrspiegel der Securitate- Akten“ 2009 am IKGS. Nach Einblicken in ihre Beobachtungsakten berichten nun bekannte deutsche Autoren aus Rumänien – Richard Wagner, Franz Hodjak, Joachim WittStock, Gerhardt Csejka, Johann Lippet, William Totok, Horst Samson u. a.
Hat es eine rumäniendeutsche Literatur gegeben, gibt es sie gar? Es hat in Rumänien viele Deutsche gegeben, die geschrieben haben, viele tun es heute noch, in Rumänien oder sonstwo. Die Unterstellung aber, dass sie eine rumäniendeutsche Literatur geschrieben hätten, dürfte den meisten unter ihnen nur ein müdes Lächeln abringen. Kein Lächeln hingegen, auch nicht das müdeste, leuchtet einem aus dem „Vexierspiegel“ entgegen, den Gerhardt Csejka und Stefan Sienerth uns vor Augen halten. Der rumänische Nachrichtendienst Securitate wusste alles und alles besser als all die Deutschschreibenden – zumal über diese. Sie wusste mit hundertprozentiger (Staats-)Sicherheit, dass diese den rumänischen Staat und seine Sicherheit gefährdeten, allesamt und zusammen das kommunistische Gemeinwesen untergruben, in Bünden und Verbänden, einvernehmlich subversiv, hinterlistig konspirativ, und wenn die Verbindungen unerfindlich waren und so geheim, wie nur ein Geheimdienstler es sich vorstellen kann, musste man sie halt erdichten, vulgo erfinden.
https://www.siebenbuerger.de/zeitung/artikel/rumaenien/16438-vexierspiegel-securitate.html
Cum se poate explica povestea lui Ramon Mercader?
https://en.m.wikipedia.org/wiki/Ramón_Mercader
După ce a făcut 20 de ani de închisoare în Mexic, pt asasinarea lui Troțki din ordinul lui Stalin, este primit de Castro și apoi la Moscova și decorat cu cele mai înalte decorații, de Hrusciov, cel care tocmai denunțase crimele lui Stalin.
Nu intotdeauna dusmanul (Trotki) dusmanului meu ( Stalin) este si prietenul meu ( Hrusciov). Asasinii sunt adesea apreciati – ca „profesionisti”- de mai multe parti aflate in conflict.
ginditi va ce s ar intimpla astazi in Romania fara liber acces la informatie (datorat tehnologiei, mintilor cu adevarat luminate, nu latrailor de partid si de stat). sigur, posibilitatea de a comunica neingradit apartine si mincinosilor, hotilor, jivinelor de toate felurile, dar omul c o minima educatie si morala are capacitatea sa discearna. ce va fi problematic in viitorul (foarte) apropiat? analfabetul functional, ala educat de plavanul Iohannis. crescut si format in ceausism (plavanul) a reunit toate partidele intr unul singur. lenes si inept (plavanul) tinjeste dupa tihna si luxul unui monarh (asemeni tuturor oligarhilor ce au inflorit in tot spatiul ex sovietic – mintea / modul astora de gindire nu mai poate fi schimbat)
Am citit mai toate cărțile lui Kadare, din păcate nu toate au fost traduse in limba romana, iar majoritatea traducerilor au fost făcute doar in ultimii 15ani. Exista însa traduceri f bune in engleza si franceza. In general n-am găsit cărțile sale post 1991 prea reușite, ba chiar unele sunt de-a dreptul slabe (de exemplu The Accident sau A Girl in Exile).
Cartea de fata este interesanta sub aspect documentar si, deși mărturiile transpuse sunt controversate, versiunea numărul 12, in care vorbește despre rivalitatea dintre tiran si scriitor/poet este cea mai bună parte din ea. Exemplele date, rivalitatea Nero – Seneca sau Tolstoi – tar nu sunt însa prea fericite. Nu cred ca scriitorii mari cauta gloria prezentului (si/sau) tronul asemenea fotbaliștilor de la Real Madrid sau Manchester United. Marii scriituri sunt invidioși pe gloria altor scriitori, nu numaidecât contemporani, si aici rivalitatea Tolstoi – Shakespeare, manifestata prin critica primului la King Lear este un exemplu bun.
Kadare este un mare scriitor, iar sărirea lui la Premiul Nobel este una din cele mai mizerabile expresii ale imixtiunii politicului in acordarea acestui premiu, dat acum câțiva ani si unui menestrel.
Apropo de prima afirmaţie: După Albania – ţara natală – şi Franţa – a doua patrie -, în România a apărut cel mai mare număr de traduceri din Kadare, în jur de 30 de volume, cu peste 50 de texte (romane, nuvele, povestiri, ba chiar şi o ecranizare a Generalului armatei moarte). Personal lucrez din 1983 pe opera lui…