luni, octombrie 18, 2021

Trădarea lui Conte – Italia între populişti şi tehnocraţi

Actuala criză politică din Italia este de fapt rezultatul alegerilor parlamentare din 2018. Acestea au generat o situaţie în care a fost foarte greu de alcătuit o majoritate în Parlament. Consecinţa a fost, în premieră în Europa, constituirea unui guvern format din două partide populiste, Lega şi Mişcarea 5 stele (M5S). Întrucât nu a existat un consens referitor la persoana unui prim – ministru, a fost desemnat în această funcţie un independent, Giuseppe Conte. Lega a făcut un calcul greşit în august 2019, atunci când a fost retras sprijinul lui Conte, scontându-se organizarea de alegeri anticipate. Spre surprinderea generală, Conte a reuşit să creeze o nouă majoritate şi să evite alegerile anticipate. Noua majoritate de centru – stânga s-a bazat pe M5S, Partidul Democrat (PD) şi Partidul Liberi şi Egali (LeU). Fostul prim – ministru Matteo Renzi a profitat de fragilitatea noii majorităţi, a părăsit PD şi a creat în septembrie 2019, imediat după investirea guvernului Conte II, un nou partid Italia Viva. Mai mulţi membri ai guvernului Conte II au părăsit PD pentru a deveni membri Italia Viva.

Pe data de 13 ianuarie Renzi a anunţat demisia miniştrilor Italia Viva, ceea ce a generat demisia guvernului Conte. Principalul reproş al lui Renzi ţine de planul de redresare economică post-pandemie, respectiv domeniile în care vor fi investite fondurile de la Uniunea Europeană.

Iniţial, toate partidele din coaliţia guvernamentală au denunţat gestul lui Renzi, iar partidele din opoziţe au anunţat intenţia de a organiza alegeri anticipate. Ieşirea de la guvernare a Italia Viva a fost dezaprobată în general, partidul având doar 3% din intenţiile de vot în prezent, iar Renzi fiind un politician cu o cotă foarte redusă de încredere.

Renzi a atact un punct foarte sensibil al guvernului Conte, aclamat pentru gestionarea pandemiei: planul de folosire al fondurilor UE post-pandemie nu este deloc clar. În afară de intenţia de a acorda prioritate investiţilor, nu există niciun plan concret.

 Sprijinul pentru Conte, politicanul cu cea mai mare cotă de încredere în prezent, a fost testat prin votul unei moţiuni de încredere pe 18 ianuarie, atât în Camera Deputaţilor, cât şi în Senat. Moţiunea a fost votată cu ajutorul unor parlamentari din opoziţie, în timp ce parlamentarii Italia Viva s-au abţinut. Cu toate acestea, lipsa unei majorităţi clare în Senat l-a determinat pe Conte să demisioneze pe 26 ianuarie.

Chiar şi în situaţia unui guvern demisionar, fără majoritate clară, Conte era considerat favorit pentru a fi din nou nominalizat de preşedintele Mattarella.

Elementul surpriză a fost decizia lui Mattarella de a-l desemna pe Preşedintele Camerei Deputaţilor Roberto Fico cu sarcina de a vedea dacă se poate contura o nouă majoritate, cu Italia Viva ca parte a acesteia. Renzi nu era dispus la dialog cu celelalte partide de centru – stânga, după cum nici acestea nu erau încântate de o colaboare cu Italia Viva. Ce anume l-a determinat pe Mattarella să îl însărcineze pe Fico cu un astfel de mandat? Nu trebuie uitat că Mattarella a devenit Preşedinte al Italiei în 2015 cu ajutorul primului-ministru de atunci Matteo Renzi – şeful statului fiind ales de Parlament. Mattarella considera că are o datorie faţă de Renzi, ceea ce explică abandonarea lui Conte într-un moment în care acesta putea încerca cu succes formarea unei noi majorităţi. Mattarella l-a trădat pe Conte într-un moment în care acesta era foarte bine situat pentru a continua guvernarea.

În urma negocierilor cu partidele de centru-stânga, Fico a declarat că nu poate aduce la îndeplinire mandatul care i-a fost acordat. Este momentul în care Mattarella îl însărcinează pe Mario Draghi să formeze un nou guvern.

Draghi, fost guvernator al Băncii Centrale Europene, are reputaţia unui technocrat care a salvat Uniunea Europeană din criza financiară. Dacă va fi prim -ministru, Draghi va trebui să rezove problema datoriei publice a Italiei, una dintre cele mai ridicate din UE. O altă problemă este legată de scăderea PIB cu 9% în 2020. De asemenea, Draghi va trebui să convingă liderii europeni că Italia poate folosi eficient fondurile care îi sunt puse la dispoziţie pentru recuperarea post-pandemie.

Nu este deocamdată clar dacă guvernul Draghi va fi votat în Parlament. Italia Viva îl sprijină entuziast, aşa cum era de aşteptat dar marea întrebare este dacă M5S va vota în favoarea sa. Aşa cum face de câţiva ani, partidul organizează consultarea membrilor săi pe platforma Rousseau, pe data de 11 februarie vom afla rezultatul votului. Decizia este, mai mult ca sigur, deja luată, consultările pe platforma online au loc după ce liderii partidului se pun de acord asupra deciziilor politice care urmează a fi luate. Marea problemă a lui Draghi în relaţia cu M5S este că acesta din urmă este un partid populist, anti-elite, ori Draghi este considerat în Italia reprezentantul tipic al elitei tehnocrate care ar acţiona de la Bruxelles împotriva intereselor Italiei. Perspectiva alegerilor anticipate cântăreşte însă greu în luarea deciziei: niciun partid, în afară de Lega, nu doreşte în acest moment alegeri înainte de termen.

Regimul de partide din Italia nu priveşte cu entuziasm un prim – ministru technocrat. În urmă cu 10 ani, într-o perioadă de criză, prim – ministru a fost un alt technocrat, Mario Monti. Acesta a trebuit să ia măsuri de austeritate, impopulare. Măsurile respective au dus cu timpul la apariţia partidelor populiste, astăzi parte din sistemul politic. Spre deoebire de Monti, Draghi are ceva de oferit: Italia are la dispoziţie fonduri generoase pentru a se recupera din punct de vedere economic. Marea problemă a regimului politic actual din Italia este că oscilează între lideri populişti şi tehnocraţi. Politicienii par a fi excluşi de pe scena politică. Este de fapt doar o iluzie, din moment ce actuala criză a fost generată de un politician (Renzi) şi gestionată de un altul (Mattarella). Elitele politice italiene din prima republică s-au transformat în populişti sau tehnocraţi, în funcţie de ocaziile care au apărut de-a lungul timpului. În ciuda recentelor turbulenţe, Italia este dominată de aceiaşi actori politici care împart succesiv rolul de guvernare sau de opoziţie. Actualul preşedinte Mattarella a fost ales pentru prima oară deputat în 1983 din partea Democrazia Cristiana – anul în care Draghi era consilier al ministrului de Finanţe creştin – democrat Giovanni Goria, iar în 1989 Mattarela era ministru al Educaţiei în guvernul Andreotti.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Nimic nou sub soare.
    Turbulentele din politica italiana au o indelungata traditie. Au fost perioade lungi de timp cumulate in care Italia a avut ca medie mai putin de un guvern pe an.

    Discutand odata cu un prieten italian acesta imi spunea ,mai in gluma,mai in serios ca italienii se bucura atunci cand apar situatii de turbulenta pentru ca ei isi pot vedea linistiti de treburile lor si nu sunt stresati de guvern cu diverse masuri economice.

  2. Vorba cântecului: „De ce te temi nu scapi”. Oricât s-ar feri politicienii italieni de alegeri ca Sarsailă de tămâie, până la urmă tot acolo se ajunge. Cu cât sunt alegerile mai târziu cu atât cu atât vor fi măturați mai multi „profesioniști” ai politicii de pe scena politică a țării. Examplul cel mai relevant fiind al lui Renzi – care imită cu deosebit talent traietoria politică a amicului său de la București V.V. Ponta.

    Ehei, unde-s vremurile în care Renzi venea la București să-l sprijine pe Ponta în campania prezidențială? Pe atunci Ponta era șeful necontestat al celui mai mare partid românesc (PSD) și părea de nezdruncinat cu prima șansă la președinție. Renzi la rândul său era șeful celui mai mare partid italian (foștii soclialiști și comuniști italieni ce după prăbușirile provocate de scandaluri de corupție se revopsiseră și uniseră într-un partid „democrat” declarat desigur de „centru-stânga” ca orice marxiști leniniști ce se respectă :)) și de asemenea părea să aibă un viitor politic îndelungat precum precursorul său, marele socialist Benito Mussolini…

    Ponta a ajuns cu Pro România aia a lui să sară sub pragul electoral după ce PSD-ul a tras apa după el. La fel cum „democrații” italieni au tras apa după Renzi iar taraba sa politică de azi nu prea mai are nicio șsană să mai pupe intrarea în parlamentul italian.

    Faptul că deșeuri umane și politice de teapa lui Ponta & Renzi ajung destul de rapid la gunoi e totuși un semn că situația nu e chiar fără speranță.

  3. O foarte buna zugravire a tabloului politic italian. Insa nu stiu daca in politica termenul de “tradare” este cel mai nimerit. Mi-a amintit si de o butada despre consecventa si bovine. Cred ca in politica se poate vorbi mai degraba de flexibilitate sau adaptare. Desigur, exista deosebire intre un independent si un tehnocrat, dar teoretic, cel putin, ambii – Giuseppe Conte si Mario Draghi – ar trebui sa fie neutri din punct de vedere politic. Spun acest lucru gandindu-ma ca intre independentul Conte si tehnocratul Draghi nu ar trebui sa fie o asa mare diferenta, ca raportare relativ egala fata de toate partidele politice.

    Conte mi se pare mai degraba un “independent” de stanga. O perceptie data si de majoritatea de centru-stanga pe care a creat-o. Tot asa cum tehnocratul Draghi e in ultima instanta de dreapta (apropos si de elitism). Cand e vorba de gestionarea eficienta a banilor – si cand sunt putini si cand sunt multi -, un tehnocrat mi se pare mai pe “meserie”. Probabil ca acest lucru l-a avut in vedere si Mattarella, cand l-a desemnat pe Mario Draghi sa faca guvernul. Ar fi ingrijorator ca politica sa se faca pe baza de serviciu contra serviciu!

    Ca o parere, lumea post-pandemie are nevoie in etapa imediat urmatoare de guverne foarte “zgarcite” cu banul public. Chiar de o mini-austeritate, ai carei colti ii simtim si la noi. Aceasta abordare critica privind cheltuielile pare mai naturala la dreapta politica. E filosofia universala a etapei. Deci si a Italiei si a Europei. Mai putin in SUA, unde stanga progresista arunca cu bani in toate partile. Cred ca pe aceasta filosofie economica de urgenta incearca sa se plieze si guvernul de dreapta Cîțu (ca si fostul guvern liberal Orban). Insa aveti dreptate in privinta viitorului guvern italian Mario Draghi, arbitru e parlamentul, ramane de vazut daca ii va da “verde” sa intre in joc. Cred ca un eventual “rosu” va crea o situatie arbitrabila doar de alegerile anticipate.

  4. Domnule Carp.
    NU e guvernul Monti primul tehnocrat.
    Guverne tehnice , tehnocrate nu au lipsit in Italia.
    Guvernele Ciampi ( 1993- 1994) guvernul Dini ( 1995-1996) . Primul a fost guvernator a băncii centrale italiene. Al doilea a fost director general în aceiași instituție. Domnul Monti și acum domnul Draghi , au avut și au exact aceiași misiune ca predecesorii lor tehnici-tehnocrați.
    Recucerirea încrederii pierdute fata de investitorii internaționali care cumpără titluri de stat italiene.
    – De adus aminte că datoria publică italiană crește constând , an după an și de zeci de ani . Ca la alți frați latini. Indiferent că economia duduie sau e recesiune.
    – Actualmente domnul Draghi va fi condiționat masiv de partide. Identic ca guvernul Ciolos la noi.
    – Odată „rezolvate”
    problemele și ajuns la alegerile parlamentare normale , va fi debarcat. Deoarece la italieni ca la români , ciolanul bugetar atrage haite de politicieni, partide cu extrem de puțini membri cotizanti și dispuși la orice.
    – Partidul domnului Renzi e unu din ele. Și riscă la alegeri ca „mega” partidul domnilor Tăriceanu&Ponta la noi.
    Să nu ajungă nici în parlament.

    Va reusii Draghi sau nu ? Vom vedea dar Italia 2021 e enorm mai săracă , mai dezindustrializata decit era în 1990. Cu toate că datoria publică a crescut de la 120 % la 160 %.

    PS.
    Președintele Sergio Mattarella e fratele lui Piersanti Mattarella. Ucis de mafie in 1980.
    Dificil de susținut că președintele a trădat pe Conte. Matematica e o materie exacta și dacă nu ai numerele necesare în parlament , nu ai majoranta.
    Și suplimentar , având Italia servicii secrete care chiar informeaza unde trebuie și când trebuie , alegeri anticipate ar fi fost lovitura de gratie pentru finanțarea datoriei publice.
    Că la BCE nu mai e domnul Draghi sa scoată solutia ” quantitative easing” cu faimosul slogan : ” Whatever it takes” care a salvat băncile italiene și spaniole in primis și indirect , datoria publică a acestor națiuni.
    Acum e o doamna franceza la BCE.
    Iar între Franța și Italia a fost mereu mare dragoste. De cînd Napoleon se caftea cu austriecii și lombardii in Italia. 😀

  5. Titlu confuz: nu Trădarea lui Conte, mai degrabă Conte trădat.
    In rest numai bine, soft underbelly merge înainte cu o datorie publica exploziva.
    https://s3.amazonaws.com/lowres.cartoonstock.com/food-drink-eco_friendly-environmentalists-pastas-pasta_sauces-italian_fashions-kscn2477_low.jpg

    Si nu e singura tara care împinge, precum Sisif, un bolovan in amonte si la un moment dat il va scapa si se va transforma in avalanșa. Iar Alemania plus Olanda, Danemarca etc, nu vor mai putea sa oprească avalanșa. Întreaga lume civilizata trăiește pe datorie, datorie care va trebui sa fie plătita de copiii si nepoții noștri. Nu degeaba exista o revolta împotrivă boomers, o generație care a putut sa-si cumpere case ieftine, sa facă mai ușor economii si sa cumpere acțiuni, intr-o perioada când economia reala creștea si slujbele erau permanente.

    • Turnul din Pisa este cel mai bun simbol al italiei: se înclină dar încă nu cade. Este nevoie din cand in cand cate o injecție de beton (bani) la fundament și mai atrage niste gura-casca. Cand s-o termina cu injecție de beton va trebui izolat pentru că prăbușirea se va face cu o undă de șoc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Radu Carp
Radu Carp este profesor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, Director al Departamentului Politici Publice, Relaţii internaţionale, Studii de securitate (2020 - ). Doctor în drept al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2002). MA în studii europene și relații internaționale, Institut Européen des Hautes Etudes Internationales, Nisa (1996). Reprezentant al Universităţii din Bucureşti în proiectul CIII-PL-0702-09-2021 - Ethics and Politics in the European Context, parte a reţelei CEEPUS III, coordonat de Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin care reuneşte universităţi central şi est-europene (2012 -). Coordonator al echipei Universităţii din Bucureşti în reţeaua ştiinţifică europeană Observatory on Local Autonomy, coordonată de Université de Lille (2015 -). Membru al Academic Curriculum Group, în cadrul E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2020 - ). Membru al Comisiei de ştiinţe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică a CNATDCU (2020 - ). Membru al Consiliului de Conducere al ICR (2017 -). A ocupat funcțiile de membru al Comitetului Executiv al E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2015-2020), membru al board-ului International Centre for Black Sea Studies, Atena (2010-2012), director general al Institutului Diplomatic Român, Ministerul Afacerilor Externe (2010-2012), prodecan (2008-2010), secretar științific (2010-2012) director al Şcolii Doctorale de Ştiinţă Politică (2015-2020) la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București. Colaborări și stagii de predare: Global Campus of Human Rights, Veneţia (2019, 2020); Universitá di Genoa (2019); Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin (2019); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea din Viena (2017, 2019); National Tchengchi University, Taiwan (2016); EIUC - European Inter-University Centre for Human Rights and Democratization, Veneţia (2016, 2017, 2018); Universitatea Matej Bel, Banska Bystrica (2016); Universitá degli Studi Florența (2015); Institut für Sozialethik, Universitatea din Viena (2015); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea Wroclaw (2014, 2017); Universitatea Trnava (2014); Universitatea Umea (2013); Universitatea Carolină, Praga (2013); Universitatea Bologna (proiectul internațional 156171-LLP-1-2009-1-IT-ERASMUS JUSTMEN. „Menu for Justice. Towards a European Curriculum on Judicial Studies”, 2009-2013); Universitatea Szeged (2012); The Munk School of Global Affairs, Universitatea din Toronto (2011); Universitatea „Mykolo Romerio”, Vilnius (2010); Universitatea din Atena (2000). A participat la proiecte de cercetare în colaborare cu mai multe instituţii: Fridtjof Nansen Institute - Fridtjof Nansen Stiftelsen på Polhøgda Oslo (2020 - ), Université Libre de Bruxelles (2020 - ); Comisia Europeană/CRPE (2019); Academia Română (2018); Wilfried Martens Centre for European Studies (2015); Institut für Rechtsphilosophie, Religions-und Kulturrecht, Universitatea din Viena (2006 2008); Institutul European din România (2007); Institutul „Ludwig Boltzmann” pentru Studiul Problematicii Religioase a Integrării Europene, program al New Europe College, București (2004); TMC Asser Instituut, Haga (2002) etc. A publicat 16 cărți în calitate de autor și coautor. Ultima carte publicată : O lumină în întuneric. Democraţie, stat de drept şi drepturile omului într-o lume în schimbare, Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2020. Capitole de cărți și articole publicate în: Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Lituania, Polonia, Republica Moldova, Olanda, SUA, Ucraina.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

Va ieși sau nu Polonia din Uniunea Europeană? Ultima decizie a Tribunalul Constituțional din Polonia reanimă această dezbatere

,,Nu există o tiranie mai crudă decât cea care se exercită la umbra legilor și cu culorile dreptății” Montesquieu

Cum tac universitățile din România despre vaccinare

Vaccinarea anti-COVID reduce de ~5 ori riscul de a transmite boala și de ~10 ori riscul de simptome grave sau de deces....

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Odăjdiile clanului Soprano

În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului.  Hotărîrile devin executorii doar după...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.